DEPRESIA LA COPIL ŞI ADOLESCENT

- Descriere-

Identificarea depresiei în adolescenţă este dificilă, deoarece criteriile diagnostice nu sunt suficient de clare, comparativ cu cele referitoare la adulţi.

Pe de altă parte, după o tentativă de suicid apare frecvent la adolescent o reducere a tensiunii (efectul cathartic), care sugerează “ameliorarea” dispoziţiei (pare mai relaxat, mai optimist, are tendinţa de a nega orice suferinţă psihică, de a-şi critica gestul şi de a banaliza problemele care l-au dus aici) şi face dificilă asistarea lor (respinge ajutorul, considerându-l inutil).

Simptome principale ale episodului depresiv major (“major” nu este un criteriu de intensitate, ci de calitate: există un număr suficient de simptome care să permită afirmarea prezenţei episodului, independent de orice apreciere a intensităţii):

- Minimum 5 din listă, dacă persistă cel puţin 2 săptămâni, aproape tot timpul/în fiecare zi : 1. Dispoziţie depresivă (se simte trist sau fără sens, plânge)2. Ideaţie suicidară (idei sinucigaşe recurente, fără un plan precis – “La ce bun să mai trăieşti?”, gânduri referitoare la moarte), tentativa de suicid sau plan precis de sinucidere. (ATENŢIE! Adolescenţii nedepresivi se gândesc adesea sau tot timpul la moarte, de 3 ori mai mult decât cei care ar dori să moară. Aşadar, întrebările privind moartea constituie o problemă a adolescenţei, în timp ce dorinţa de a muri sau ideile de suicid caracterizează depresia)3. Sentimente de inutilitate, devalorizare excesivă ori inadecvată (“Nu voi reuşi niciodată”, “Nu sunt bun de nimic”, “Nu reuşesc să am prieteni”) sau de culpabilitate, mai ales în legătură cu familia sau cu activitatea şcolară4. Pierderea interesului sau a plăcerii pentru toate/aproape toate activităţile (izolare socială, familială, afectivă: adolescentul se închide singur în camera sa ore în şir, stă în faţa televizorului fără să urmărească programul, se izolează de prietenii săi; uneori această atitudine de repliere se transformă în furie şi manifestări de iritabilitate atunci când cineva din familie încearcă să-l stimuleze sau să-i ceară ajutorul în casă…)5. Tulburări de somn frecvente (dificultatea de a adormi, treziri frecvente în timpul nopţii, trezire matinală sau somnolenţă, prelungire a somnului de dimineaţă)6. Modificări semnificative în greutate în lipsa unui regim (pierdere/creştere în greutate cu peste 5%, diminuarea, pierderea apetitului, indiferenţa faţă de alimente – comportament anorexic - sau creşterea apetitului, ronţăiala continuă – comportament bulimic). Aceste două tipuri de comportament pot alterna la adolescent şi pot fi însoţite de manevre vomitive (situaţie întâlnită mai frecvent la fete decât la băieţi) – la copil: absenţa creşterii în greutate aşteptată

7. Lentoare psihomotorie (e simultan motorie şi ideatică) sau iritabilitate (este un simptom relaţional: se enervează din senin; a se deosebi de “impulsivitate”, adică intoleranţa la frustrare

1

sau faţă de restricţii, care se manifestă mai de timpuriu şi exprimă o tulburare a personalităţii), agitaţie (constatată de ceilalţi);

- Lentoare motorie: mimica săracă, gestica încetinită, dar trăsăturile adolescentului nu vor fi “căzute”, ca la adult; adolescentul nu are deloc un aer abătut şi nici fruntea încruntată, ci are un aer ostil, încăpăţânat, inhibat, interiorizat, ori total indiferent la conversaţie, la întrebări, răspunzând cu o voce monotonă. Lentoarea motorie nu este permanentă: în unele momente ale zilei sau când e vorba despre activităţi precise, adolescentul poate regăsi o gestualitate aparent fluidă, neîncetinită. Existenţa acestor momente tranzitorii din timpul zilei, în care este menţinută activitatea, nu trebuie să conducă la ignorarea/respingerea lentorii motrice în restul timpului. Dacă vom interpreta ostilitatea sau indiferenţa adolescentului ca pe un semn clar de refuz (al terapiei), dacă vom aştepta “angajarea” sa personală în terapie, “motivaţia” sa, riscăm să accentuăm sentimentul de singurătate şi/sau respingere, să amplificăm depresia.

- Ideatic, încetinirea înseamnă pierderea fluidităţii gândurilor, încetinirea răspunsurilor, a ordonării ideilor, sărăcia în gândire. El este invadat de o idee unică, fixă, persistentă şi permanentă: de ex.”La ce bun toate astea, este inutil”, “Nu sunt bun de nimic, nu voi realiza niciodată nimic”, “Eu sunt vinovată”, “M-a abandonat, sunt sătulă până-n gât”, “Nimeni nu mă iubeşte, nimeni nu se interesează de mine” etc.

8. Oboseală sau nivel scăzut de energie9. Dificultate în concentrare, gândire sau luarea de decizii (nehotărâre, diminuarea interesului pentru şcoală, dificultăţi în adaptarea şcolară, abandon şcolar). Chiar dacă adolescentul spune că se plictiseşte, că are capul gol, că s-a săturat, el afirmă rar că este trist şi cu atât mai puţin deprimat, cel puţin nu în mod spontan. Doar în mod excepţional cere spontan înţelegere şi consolare de la adult. Are mai degrabă tendinţa de a refuza ajutorul, de a declara că nu are nevoie de nimic, de a fi ostil sau indiferent.

Ansamblul acestor simptome este durabil şi stabil. Dacă un eveniment capătă un anumit interes, acesta este întotdeauna tranzitoriu, manifestările depresive revenind pe primul plan. Esenţial este faptul că ansamblul acestor simptome creează o “stare” pe care atât adolescentul, cât şi anturajul său o percep ca fiind foarte diferită de comportamentul obişnuit: “Nu-l mai recunosc”, spun părinţii, iar adolescentul confirmă că nu mai este acelaşi, ca cel dinainte…

Simptomele induc o suferinţă psihică semnificativă sau o alterare a activităţii sociale, profesionale sau în alte domenii importante. Ele nu sunt cauzate de afecţiuni medicale sau de consumul unor substanţe (medicamente). De asemenea, ele nu sunt explicate de doliu – după moartea unei fiinţe dragi, simptomele persistă mai mult de 2 luni sau se asociază cu o alterare marcată a stării, cu preocupări morbide, devalorizare, idei sinucigaşe, lentoare psihomotorie.

În funcţie de intensitate, distingem episoade depresive: lejere, medii, severe.

Unii autori descriu şi forme particulare ale depresiei adolescenţilor:

2

- depresia de inferioritate (presupune diminuarea semnificativă a stimei de sine – sentimentul că nu este iubit, apreciat, înţeles de către ceilalţi, mai ales de cei din anturaj - şi complexe de inferioritate)

- depresia de abandon (numită şi depresie-borderline sau depresie de limită: prezentă la adolescenţii care au un trecut marcat de lipsuri sau abandon, care trec la act mai ales prin gesturi auto- sau hetero-agresive. Dacă mediul împiedică trecerea la act, adolescentul devine deprimat: începe să plângă adesea, resimte un profund sentiment de gol, de prăbuşire etc.La aceste stări se adaugă deseori amintiri despre separări sau abandonuri anterioare. Trebuie ţinut seama de acest diagnostic atunci când este vorba despre acţiuni repetate şi mai ales atunci când acestea au un aspect autoagresiv.)

Formele subclinice sunt cele care nu prezintă toate simptomele necesare unui diagnostic. În adolescenţă, ambianţa depresivă este foarte frecventă (literatura anglo-saxonă vorbeşte despre “episodul subclinic”, în timp ce tradiţia europeană descrie pentru acest tipar “proasta dispoziţie”, “plictiseala”, “criza anxios-depresivă”).

Legătura dintre ideile de suicid, planul de suicid şi tentativa de suicid: Ideile suicidare măresc riscul planului de suicid şi al tentativei de suicid, iar prezenţa unui plan de suicid asociat unor idei suicidare măreşte riscul tentativei de suicid.

În absenţa unui plan, tentativele de suicid au loc mai ales în anul următor apariţiei ideilor suicidare. Prezenţa unor antecedente de tentativă de suicid multiplică de 5 ori ideile în legătură cu moartea, ideile de suicid de 7 ori şi planurile de suicid de 11 ori, ceea ce explică procentul mare de recidivă. Ideile suicidare sunt prezente la 23,8% dintre cei care n-au avut o tentativă de suicid şi la 52,5% dintre cei care au avut deja o tentativă şi aceasta la un anumit interval faţă de gestul sinucigaş: tentativa de suicid nu-I rezolvă, aşadar, dificultăţile.

Corelaţia dintre depresie şi tentativa de suicid: cu cât depresia este mai gravă, cu atât adolescenţii au utilizat metode mai eficiente şi păreau mai hotărâţi să se sinucidă. Subiecţii cu antecedente de suicid au un nivel de depresie mai ridicat decât cei care au prima tentativă de suicid.

Tentativa de suicid este frecvent constatată la subiecţii cu depresie, la fete, comparativ cu băieţii (dar ţinând cont de faptul că există mai multe fete deprimate decât băieţi deprimaţi, corelaţia cu sexul nu este semnificativă). Corelaţia cu gravitatea tulburării depresive este statistic semnificativă: cu cât depresia este mai gravă, cu atât riscul suicidar este mai mare.

Studiile prospective, longitudinale demonstrează că 70% dintre adolescenţii cu un episod depresiv major vor avea o tentativă de suicid în următorii 3 ani. 85% dintre copiii şi adolescenţii cu episod depresiv major au idei suicidare, iar 32% vor avea tentative de suicid în cursul vieţii (Kovacs şi colab. 1993).

3

Prelungirea depresiei din adolescenţă la vârsta adultă este însoţită de risc suicidar: adulţii deprimaţi prezintă un risc mai mare de a avea o tentativă de suicid dacă au suferit de depresie în copilărie sau adolescenţă. De aceea este importantă identificarea precoce şi tratarea depresiei la copil şi adolescent.

Indicatorii de risc speciali la adolescenţii deprimaţi care ar trebui să ne facă să ne aşteptăm la o tentativă de suicid sunt:

- Luarea în greutate- Pierderea energiei- Absenţa tatălui- Pesimism- Disperare- Antecedente de planificare suicidară- Risc de reuşită a sinuciderii, în funcţie de gravitatea sa

Fiecare indicator poate fi notat cu o variabilă: 0 sau 1. O notă mai mare de 4 permite identificarea probabilităţii apariţiei unei tentative de suicid cu o sensibilitate de 90% şi o specificitate de 83%. La un an după prima evaluare, 5,4% dintre adolescenţii deprimaţi care n-au avut până atunci nici o tentativă de suicid au înregistrat o primă tentativă, iar 12,5% dintre cei cu tentativă, au avut o recidivă.. Toţi aveau un scor mai mare de 4.

Tentativa de suicid se asociază şi cu consumul de substanţe (alcool, droguri etc.), deoarece acesta elimină inhibiţia, duce la creşterea impulsivităţii, a riscului de conflict, deci a rupturii cu anturajul, modifică pragul de apariţie a durerii, alterează raţionamentul. Consumul de substanţe este aproape întotdeauna asociat cu depresia şi/sau tulburări de conduită (comportament perturbator, impulsivitatea, intoleranţa la frustrare). Studiile indică faptul că în cadrul populaţiei cu tulburări de conduită, depresia nu pare să aibă un rol semnificativ în privinţa riscului suicidar. Altfel spus, tulburările de conduită măresc riscul de suicid chiar şi în absenţa depresiei, prin rolul indirect al impulsivităţii. Prin expunerea imprudentă la riscuri subiectul îşi poate pune în pericol viaţa, dar aceasta nu indică neapărat un comportament suicidar (nu este prezentă dorinţa conştientă de a muri).Consumul de substanţe este un factor de risc pentru tentativa de suicid doar după vârsta de 12 ani şi doar pentru băieţi. La fete, riscul suicidar este legat de tulburările anxioase (angoasa de separare, panica) şi depresive, şi nu de folosirea sau dependenţa de o substanţă. (Atacul de panică este adesea asociat unei tulburări depresive şi se poate complica prin consumul de substanţe cu scop anxiolitic, cele două diagnostice putând constitui singure un factor de risc pentru tentativa de suicid).

Familiile destrămate şi separate reprezintă un procent semnificativ în cazul adolescenţilor cu tentativă de suicid. Se evidenţiază frecvenţa mare a pierderilor şi separărilor înainte de 12 ani (divorţul părinţilor, decesul unui membru al familiei, plasamentul) la adolescenţii cu tentativă de suicid.

4

Riscul suicidar este de 2 ori mai mare la adolescenţii care locuiesc doar cu un părinte. Se constată în studii destul de des absenţa tatălui sau a oricărei alte autorităţi paternale. Antecedentele patologice familiale sunt frecvente: la aproape o treime dintre adolescenţii spitalizaţi la psihiatrie, unul sau ambii părinţi erau trataţi în secţiile de psihiatrie sau erau alcoolici. La fel şi în rândul populaţiei de adolescenţi care au reuşit să se sinucidă: mai multe antecedente în cadrul familiei în ceea ce priveşte tulburările de dispoziţie (depresie, anxietate etc) şi consumul de substanţe, în special alcoolism în cazul tatălui.Situaţiile incestuoase (incest sau climat incestuos), maltratarea în forme diferite (abuz sexual, abuz fizic, neglijenţă), expunerea la violenţă (în calitate de victimă sau spectator), “expunerea la suicid” în anturajul imediat (familial şi extrafamilial) sunt constatate cu o frecvenţă mai mare în populaţiile de adolescenţi cu tentativă de suicid sau sinucigaşi.Calitatea relaţiilor familiale este un factor important în evaluarea riscului suicidar, factor de protecţie (rezistenţă) atunci când aceste relaţii sunt percepute ca satisfăcătoare sau, dimpotrivă, de vulnerabilitate, atunci când acestea sunt percepute drept negative.

Adolescenţii cu tentativă de suicid manifestă o mare sensibilitate la evenimentele de viaţă şi o mai mare frecvenţă a acestora: regăsim mai des o schimbare de domiciliu, plecarea unui membru al familiei, decesul unei persoane apropiate, schimbarea şcolii, rupturi sentimentale sau în cadrul grupului de prieteni, modificări ale vieţii de familie: şomaj, pensionare, îmbolnăvirea unuia dintre părinţi etc.

Adolescenţii cu tentativă de suicid se deosebesc de adolescenţii deprimaţi şi de adolescenţii obişnuiţi prin aceea că primii au trecut printr-un număr mai mare de evenimente de viață negative, în special conflicte familiale continue, apărute încă din copilărie, abuzuri sexuale, situaţii de instabilitate socială (profesională şi familială) sau repetenţii şcolare.

După Larousse - Dicţionar de psihologie(2000), sinuciderea este acea acţiune de a-şi luasingur viaţa, în mod voluntar, cel mai adeseapentru a scăpa de o situaţie devenită intolerabilă.

Caracteristicile comuneale suicidului1. Scopul comun al suicidului este de a căutao soluţie. Suicidul nu este un act întâmplător,inutil sau lipsit de scop. Prin el se caută o calede rezolvare a unei probleme, a unei dileme, aunei situaţii de criză. Are o logică intrinsecă,inexorabilă şi este un răspuns la întrebarea:“Cum să scap de această stare insuportabilă?”.Teama, care îngustează spectrul răspunsurilor

5

posibile, conduce spre această unică variantă.2. Ţelul comun al suicidului este încetareaconştienţei. În mod ambivalent sinucigaşulevoluează spre ţinte diferite în acelaşi timp. Pede o parte, el doreşte rezolvarea problemelorlui, dar concomitent tinde spre stoparea fluxuluiconştiinţei.3. Stimulul comun în suicid este durerea psihologicăintolerabilă. Reacţia normală a fiecăruiindivid este tendinţa de a evita durerea, fiefizică, fie psihologică. Duşmanul vieţii estedurerea, şi când ea nu provine din Soma, ci dinPsyche, durerea psihologică devine o “metadurere”,adică durerea de a resimţi durerea.4. Stresorul comun în sinucidere este reprezentat de nevoile psihologice frustrate. Fiecaresinucigaş îşi consideră comportamentul suicidarca fiind foarte logic, derivat din condiţionareaimpusă de motivaţia subiacentă.5. Sentimentul comun în suicid este cel deneajutorare-disperare.6. Atitudinea interioară comună în suicideste ambivalenţa. Freud afirma că “putem concomitentsă dorim şi să respingem un lucru”.Prototipul suicidului este acela în care subiectulîşi taie gâtul şi în acelaşi timp strigă dupăajutor. Persoana sinucigaşului reuneşte în sinecel puţin două tendinţe: cea de autodistrugereşi cea de planificare a salvării.7. Statusul cognitiv comun în suicid constricţia.Suicidul poate fi înţeles şi ca o îngustare,mai mult sa mai puţin durabilă, a afectului şi acogniţiei. Se produce o “tunelizare”, o focalizarea spectrului de opţiuni, în general disponibileîn conştiinţa individului, atâta timp cât gândirealui nu este captată de prăpastia dihotomicăa rezolvării problemelor după lozinca:“Totul sau nimic!”8. Acţiunea comună în suicid este evadarea.Egresiunea este părăsirea intenţionată de cătreo persoană a unei situaţii stresante, care are o

6

semnificaţie diferită de fugă, aceasta fiind, înultimă instanţă, o reacţie de apărare. Suiciduleste egresiunea finală, stoparea funcţionăriirealului pentru persoana în cauză.9. Actul interpersonal comun este comunicareaintenţiei. În aproape toate cazurile de sinucidere,“autopsia psihologică” a semnalat prezenţaindiciilor clare ale actelor ce urmau să sepetreacă. Ambivalenţa sinucigaşului îl determinăsă emită, conştient sau inconştient, semnalede disperare, de neajutoare, depanică.”Drama suicidului” este jucată de celpuţin două personaje, aflate într-o relaţie diadică.Este trist uneori să constaţi că actul interpersonalcomun al suicidului nu este reprezentatnici de ostilitate, nici de furie, ci de o încercarenereuşită de a comunica cu celălalt.10. Aspectul comun de consecvenţă în suicideste reprezentat de tiparele de reacţie habitualeale individului. Comportamentul suicidar esteîn continuitatea trăsăturilor de personalitateale sinucigaşului. Se regăseşte la acest grupaceeaşi constanţă a inabilităţii rezolvării problemelorde viaţă, a obiceiurilor de a reacţionala stres într-un mod distorsionat. La o cercetareatentă, aceste trăsături se pot descifra încă

din adolescenţă

Studiu de cazA.O., în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X-a,la un liceu cu profil teoretic, clasa de limbimoderne, este internată pentru prima dată laspital, cu diagnosticul de reacţie depresivă situaţionalăcu tentativă autolitică.A fost transferată la spital de la triajulSpitalului de Urgente, unde a fost adusă de cătremama şi fratele său în stare de comă.Pacientei i-au fost aplicate spălături stomacalela secţia de urgente, după care a fost dusa lasecţia de Reanimare, unde a stat 3 zile în comă,cu tratament perfuzabil. În cea de-a patra zi a

7

început să-şi revină parţial, dar prezentândmanifestări halucinatorii tranzitorii.În urma analizelor efectuate, s-a constatat cătentativa autolitică a fost efectuată prin intoxicaţiecu calmante (Distonocalm). La o discuţieulterioară cu pacienta, aceasta a declarat că aingerat 90 pastile de Distonocalm, intenţionândsă ia chiar mai multe de atât.Date despre familie:- provine dintr-o familie cu frecvente neînţelegeri,agresiuni fizice şi verbale;- tatăl este consumator frecvent de băuturialcoolice;- are un frate mai mare (19 ani).Date personale:- A.O. s-a dovedit a fi o elevă bună, silitoare;- între aceasta şi părinţi există o rupturăcomunicaţională profundă, de 2 ani, de cândpacienta a intrat într-o relaţie cu un băiat netoleratde către familie;- cu fratele nu se înţelege, între cei doi fiindfrecvent momente de ceartă violentă;- din descrierile fetei, iubitul său pare a fi ofire posesivă, gelos şi destul de agresiv; a mărturisitcă uneori acesta o şi lovea; el este cu doi animai în vârsta decât ea;- în ziua în care s-a hotărât sa recurgă la suicid,fata avusese o altercaţie cu iubitul, acestadeclarând că doreşte să se despartă de ea;Se poate constata că despărţirea de prieten,care s-a constituit în factor declanşator al tentativeisuicidare a survenit pe un fond de vulnerabilitatecrescută,accentuată de lipsaunui suport social(are convingerea căpărinţii nu o vor maiaccepta niciodată).În cadrul interviuluiclinic, A. O.mărturiseşte ca „ajunsesela capătul răbdărilor“.

8

Nimeni nu oînţelegea şi nici nuaveau timp să o asculte.Avea o stimă desine foarte scăzută. Seautoînvinuia pentrufaptul că părinţii nu seînţelegeau. Nu se considerademnă de a fiiubită şi respectată.,,Este o povarăcare mă face să măsimt vinovată că trăiesc,că exist. Nu măvoi simţi niciodatăbine nicăieri, deoareceîntotdeauna mă voigândi ca sunt plictisitoare.Nu mă simtbine nici chiar în propriamea casă. Cuvântul definitor este insatisfacţie.Niciodată nu am găsit gustul pentru viaţă şiam acceptat acest lucru, iar asta este ceea ce m-afăcut sa renunţ... „Decizia finală de auto suprimare a luat-o înmomentul în care, în urma certei cu iubitul,acesta i-a reproşat lucruri foarte dureroase pentruA.O., neacordându-i nici o şansa de a oferivreo explicaţie. Acesta plecând, a bruscat-o. A.O.s-a gândit ca prin gestul său îi va demonstra căare dreptate, că, în sfârşit, i se va acorda atenţie.Mai dorea ca prin finalitatea presupusa a actului,să-i pedepsească pe toţi cei din jurul său care ofăcuseră să sufere. A mai declarat că s-a străduitsă-şi ia toate măsurile pentru reuşita sinuciderii:a ingerat pastilele seara, în pat, înainte de culcare,urmând ca să stingă becul, ca şi cum s-ar ficulcat în mod obişnuit. Datorită stării depresivemajore şi a ruminaţiilor mentale, nu a mai apucatsa se schimbe în hainele de casă, căzând întrunsomn profund, cu lumina aprinsă. Mama sa aintrat la un moment

9

târziu din noapte încamera fiicei, ştiind căaceasta avea obiceiulsă citească până târziuşi să adoarmă cu luminaaprinsă. Şi-a găsitfiica în stare de inconştienţă,a intrat înpanică şi a chemat deurgenţă salvarea.În discursul pa ci -en tei se pot observafrec vente distorsiunicog nitive, de genul,,niciodată“, ,,nicăieri“,„tot deauna“, generalizăricare o îndepărteazăde momentul prezent.Sentimentul inu -ti lităţii, secondat desti ma de sine scăzută,faptul că s-a simţitneînţeleasă şi neascultată,toate acestea audus la luarea decizieide a se sinucide.Pentru A.O., sinucidereaconstituia un actde protest şi de revoltă,un semnal de alarma pentru cei din jurul sau.La ieşirea din spital pacienta a declarat că nuva mai face niciodată ceea ce a făcut, deoarece arealizat că viaţa este foarte preţioasă. A fostîndrumată către psihoterapie, pe care a şi urmatode altfel. La o lună de zile de la începerea psihoterapieiA.O. a luat decizia de a se despărţi deiubitul său. Concomitent, a început să capeteîncredere în forţele proprii şi să spere pentru unviitor mai bun. Comportamentul suicidar reprezintă uncotinuu comportamental care începe cu ideaţiasuicidară, trece prin tentativa de suicid şi seîncheie cu suicidul fatal.

10

Tentativa de suicid (parasuicidul), definităca un act nonfatal, prin care o persoană întreprindeîn mod deliberat un comportament care,fără o intervenţie exterioară i-ar cauza moartea.Termenul de parasuicid include atât tentativa câtşi şantajul suicidar, eliminându-se astfel prezenţasau absenţa intenţiei de a muri, greu de cuantificatîn practică.Factorii de risc care favorizează conduita suicidarăsunt antecedentele suicidare, elementelepsihopatologice (episoadele depresive majore,tulburările afective, anxioase sau psihotice),unele afecţiuni somatice grave, tulburările comportamentaleşi situaţiile existenţiale.

Totul a începutpe 8 mai 1985, când fiica Claudia, în vârstăde 15 ani, este internată în compartimentul deNeuropsihiatrie infantilă, prin transfer de laSpitalul de Pediatrie pentru o reacţie psihoticămaniacală. Provenea din mediul rural, dintr-ofamilie de ţărani cu patru copii şi era elevă înclasa IX-a la un liceu din Botoşani. Din anamnezăa rezultat prezenţa unui tablou psihotic,declanşat cu o săptămână în urmă, cu halucinaţiisenzitive, „simte cum mandibula se micşorează”,fugă de idei, stereotipii verbale şi motorii,dificultăţi de concentrare, accelerarea fluxuluiideativ, distractibilitate.Prima internare a mamei, Florica, în vârstăde 48 ani, a avut loc în intervalul 31.07 /10.09.1985, cu diagnosticul de depresie melancoliformă cu debut reactiv. Tabloul psihotic alpacientei era dominat de tulburări de percepţiesub forma halucinaţiilor auditive (ţipete, zgomote),depresie profundă însoţită de anxietate, ideide vinovăţie cu conţinut negativ, toate instalatereactiv în urma îmbolnăvirii fiicei Claudia.Claudia a prezentat următoarele internări:decembrie 1985, ianuarie şi aprilie 1986 toate cureacţie psihotică maniacală, iar în august 1986vine prin transfer de la Spitalul de Urgenţă pentru

11

o tentativă de suicid prin ingestie medicamentoasă,fiind diagnosticată cu decompensaredepresivă reactivă. Pacienta declara că pe fondulunui conflict cu tatăl, ca urmare a faptului că nua reuşit la examenul de treaptă susţinut în lunaiulie, a ingerat 10 tablete Antideprin. În 1987 nufigurează cu internare, iar în 1988 prezintă treiinternări în lunile iunie, august şi septembrie cudiagnosticul psihoză afectivă bipolară-episodmaniacal. La internarea din septembrie a fostadusă de poliţie fiind găsită în gară, iar tabloulpsihotic era dominat de ideaţie delirantă deurmărire, dezinhibiţie sexuală, fugă de idei şifalse recunoaşteri.Ultima internare a pacientei fiind în ianuarie-februarie 1989 cu diagnosticul de stare hipomaniacalăpost procesuală cu tulburări psihicede tip comportamental.Mama, Florica, figurează cu a doua internareîn ianuarie 1989 cu stare depresivă melancoliformă(în aceeaşi perioadă cu fiica ei Claudia),iar la a treia internare 22 aprilie 1989 revine pentruo decompensare depresivă psihotică apărutăca urmare a sinuciderii fiicei (prin spânzurarepe 18 aprilie). În anul 1989 mai figurează cu ointernare în perioada august-septembrie cu diagnosticulstare nevrotică depresivă prelungită.,iar în perioada 1990-1996 prezintă 5 internări cudiagnosticul psihoză afectivă unipolară episoddepresiv melancolic. La internarea din 1995,aceasta prezenta implicaţii medico-legale, fiindîn conflict cu o vecină pentru o suprafaţă depământ.În martie 1997 se internează cu o decompensaremelancoliformă declanşată în urmadecesului soţului prin infarct, iar în luna iunie şiîn perioada decembrie 1997 - ianuarie 1998 cudiagnosticul de tulburare afectivă unipolarădecompensare depresivă, aceasta fiind ultima.În urma investigaţiilor sociologice a reieşit că s-asinucis prin spânzurare în primăvara anului1998.

12

ConcluziiDin datele obţinute şi analizate pentruClaudia au rezultat următoarele:- suferea de tulburare afectivă bipolară, cudebut la vârsta de 15 ani;- multe evenimente existenţiale i-au influenţatcomportamentul şi boala;- tentativa de suicid la 17 ani prin ingestiemedicamentoasă a avut loc pe fondul unui eşecşcolar şi a unei situaţii conflictuale în familie;- lipsa unei activităţi sistematice i-a marcatviaţa;- a avut în antecedente o mătuşă pe liniematernă care a suferit de o boală psihică gravă(schizofrenie).Adolescenţii cu tulburare bipolară prezintăun risc crescut pentru acte antisociale, pentruabuz de substanţe şi comportamente sexualeinadecvate (crescând şi riscul pentru boli cutransmitere sexuală şi sarcini nedorite) şi un risccrescut pentru accidente şi suicid.La mama sa, Florica:- debutul afecţiunii a fost reactiv în 1985;- prezenta în antecedente o soră decedată cuschizofrenie;- situaţie de doliu (pierderea a două fiinţeapropiate);- conflicte în instanţă cu vecinii;- situaţia de izolare şi singurătate.Conform studiului7 realizat în judeţulBotoşani între anii 1988/1992, au fost obţinutedate concordante cu cele din literatura de specialitateatât în ceea ce priveşte tentativa autolitică,cât şi suicidul realizat.În cazul suicidului realizat grupa de vârstăpeste 60 de ani are ponderea cea mai mare de20,2%, iar după modalitatea aleasă ponderea ceamai mare 54,7% o reprezintă suicidul prin spânzurare.Din analiza datelor privind cele două pacientemamă şi fiică a reieşit că:- acestea au ales o modalitate violentă de distrugere;- constatăm că are loc o deplasare a opiniilor

13

conform cărora suicidul are de cele mai multe orio sorginte medical-psihopatologică şi mai puţinsocio-economice;- oereditate psihiatrică încărcată măreşte risculde suicid (astfel în măsura în care tulburarea

Din punct de vedere medical tentativa de suicideste considerată o urgenţă psihiatrică

14