INFLUENTA SOCIALA

- EFECTELE INFLUENTEI SOCIALE -

Influenta reprezinta o componenta majora a vietii sociale avind

functii deosebit de importante in integrarea sociala precum si in

procesul general al evolutiei psihosociale.

Efectele principale ale influentei sociale se regasesc in

fenomenele de uniformitate, conformare si supunere; efectele

derivate din rezistenta la influenta normativa si axiologica se

regasesc in fenomenele de anomie, reactanta, devianta si

delincventa.

Influenta sociala este unul din principalii vectori modelatori

ai vietii sociale. Ea genereaza o anumita presiune asupra indivizilor

in sensul impunerii unor norme si modele dominante in cadrul unei

societati. Prin intermediul influentei sociale se realizeaza o

tendinta spre similaritate.

UNIFORMITATEA – este rezultatul unei influente acceptate de

subiect din dorinta acestuia de a fi asemanator cu ceilalti.

Realizarea uniformitatii presupune o relatie dinamica si

contradictorie intre presiunea spre similaritate si tendinta spre

individualizare (tendinta spre crearea unui eu distinctiv si original).

Rezultatul acestor tendinte opuse va fi determinat de

particularitatile structurale ale personalitatii indivizilor dar si de

caracteristicile de fond ale sistemului socio-cultural de apartenenta.

Motivele tendintei spre uniformitate sociala tin pe de o parte

de un asa numit spirit gregar si de imitatie cit si de unele

fenomene psihosociale specifice cum ar fi : presiunea normativa

sau comparatia sociala. Fara a fi o simpla reactie instinctuala,

imitatia are o determinatie complexa derivind din :

1. Ascendenta pe care un model consacrat si de prestigiu o

capata asupra subiectilor aflati intr-un anumit cimp cultural

unde se recunoaste si se promoveaza respectivul model;

2. Factori ce tin de economia proceselor psihice (creatia fiind

mai “costisitoare” decit copierea);

3. Nevoia de recunoastere si protectie in cadrul grupului si

colectivitatii (stiind faptul ca devianta provoaca respingere ,

blam si sanctiune sociala).

Presiunea normativa constituie un principal factor generator de

uniformitate; respectarea regulilor apare ca o stare de normalitate,

incalcarea lor ducind spontan la aparitia tensiunilor interpersonale,

conflictelor si marginalizarii. Intre o situatie de normalitate lipsita

de tensiuni si o situatie generatoare de conflicte si sanctiuni exista

o tendinta spontana de a o alege pe prima , comportamentul

deviant fiind totdeauna considerat ca expresie a unei

disfunctionalitati in plan individual sau psihosocial.

Comparatia sociala constituie o alta sursa generatoare de

uniformitate. Tendinta de a se compara cu cei din jur apare ca un

reper esential pentru corectarea si adecvarea propriei conduite.

CONFORMISMUL – este rezultatul unei influente in care

subiectul cedeaza presiunii vizind impunerea unor sisteme de

valori, norme si modele proprii unui grup, colectivitati sau

organizatii sociale.

Prin intermediul controlului social si al opiniei majoritare se

realizeaza o presiune mai mare spre conformare; aceasta presiune

este conditionata de o serie de factori : natura si coeziunea

grupului, importanta pe care normele si modelele respective o au in

viata colectivitatii . De regula, presiunea spre conformism este mai

mare in cazul grupurilor cu o puternica structurare ierarhica sau in

cazul colectivitatilor religioase.

Gradul de conformism manifestat in mod real de o persoana este

rezultatul actiunii convergente a trei categorii de factori:

a. presiunea spre conformism din cadrul grupului;

b. particularitatile psihologice ale personalitatii individului

c. caracteristicile de permisivitate si toleranta ale spatiului

socio-cultural caruia ii apartine grupul.

A. Presiunea grupului este considerata de majoritatea

teoreticienilor ca fiind principalul factor ce determina adoptarea

unor atitudini sau comportamente conformiste. Cercetind

experimental aceasta problema, H. Kelman distinge trei tipuri de

procese psihosociale implicate in aparitia conformismului ca

urmare a presiunii de grup :

1.Acceptarea – exprima cedarea in fata presiunii grupului

pentru a se evita sanctiunile datorate neconformarii la normele si

modelele acreditate; in acest caz, acceptarea publica nu conduce

implicit si la schimbarea convingerilor intime ale subiectului, fiind

vorba de un conformism formal derivat din nevoia de a nu fi

respins de grup.

2.Integrarea – exprima preluarea opiniilor, credintelor,

normelor si comportamentelor promovate de grup datorita

convingerii intime a subiectului ca grupul are dreptate. Valorile

grupului sunt assimilate si interiorizate ca valori personale,

devenind repere existentiale proprii.

3.Identificarea – presupune cedarea in fata presiunii grupului

datorita faptului ca acesta poseda calitati pe care subiectul le

admira si doreste sa le adopte. In acest caz nu actioneaza nici

teama de represalii, nici credinta in adevarurile promovate de

grup , ci dornta de a fi precum grupul

B.Personalitatea subiectului – reprezinta al doilea factor

important in determinarea comportamentului conformist. Anumite

trasaturi de personalitate favorizeaza o anumita predispozitie spre

conformism, in timp ce alte trasaturi configureaza un profil

complementar de personalitate, respectiv unul nonconformist.

Persoanele cu o slaba incredere in ele insele, persoanele

complexate sau care au suferit esecuri repetate au o tendinta

mai accentuata spre conformism datorita unei puternice

nevoi de securitate si recunoastere sociala.

Autoritarismul ca trasatura de personalitate determina un

mai inalt grad de conformism. Gindirea divergenta

(creatoare) coreleaza pozitiv cu nonconformismul in timp ce

gindirea convergenta (reproductiva) favorizeaza atitudinile

conformiste.

Persoanele independente sunt mai putin conformiste,

acceptarea neconditionata a conventiilor fiind perceputa ca

o limitare a libertatii lor.

Educatia joaca un rol esential in structurarea unei

personalitati conformiste, relatia cu parintii si cu cei

apropiati in perioada copilariei avind un rol hotaritor in

aceasta privinta.

C.Natura sistemelor religioase, ideologice, politice –

influenteaza intr-un mod semnificativ tendintele spre conformism;

in cazul regimurilor totalitare spre exemplu, conformismul impus

neconditionat reprezinta chiar suportul existentei si functionarii

acestora.

SUPUNEREA – reprezinta cea mai accentuata forma de acceptare

a influentelor exercitate de o autoritate formala sau informala.

Supunerea distructiva este inteleasa ca o forma degradata a relatiei

dintre autoritate si persoanele asupra carora se exercita influenta

conducind la forme de agresiune si violenta.

Fenomenul de supunere distructiva isi are ecoul in situatia in

care o persoana cu un comportament normal este antrenata in

actiuni de “agresiune comandata”, invocindu-se respectarea unor

dispozitii din partea unor autoritati. Pentru a explica fenomenul,

psihologul Miligram invoca existenta urmatorilor factori:

a.Conditiile socializarii – perioada in care se produce

interiorizarea supunerii datorita statutului de dependenta al

copilului fata de parinti;

b.Fragilitatea rezistentei umane in fata autoritatii pe fondul

dispersiei responsabilitatilor care ii revin;

c.Factori de context afectiv;

d.Factori psiho-individuali – ce conduc la o dependenta

excesiva fata de autoritate de regula pe fondul unei neincrederi in

sine si a unui accentuat sentiment de insecuritate;

e.Persistenta unor modele culturale ce promoveaza modelul

autoritar-ierarhic de organizare a vietii sociale drept o valoare

incontestabila.

Efecte derivate din rezistenta la influenta sociala

REACTANTA – consta in dezvoltarea unei motivatii negative fata

de influenta formativa legata de sentimental pierderii libertatii

personale sub presiunea anumitor factori sociali. Este vorba de

adoptarea unui comportament independent atunci cind persoana

este supusa unor influente considerate arbitrare sau tiranice.

Reactanta isi are originea in nevoia de libertate individuala,

iar efectul imediat consta in adoptarea unei atitudini sau

comportament prin care se incearca recistigarea libertatii

personale.

Reactanta sporeste in concordanta cu importanta pe care

subiectul o acorda atitudinii sau comportamentului amenintat; ea

este proportionala cu intensitatea convingerii potrivit careia fiecare

persoana are dreptul la libertate si unicitate.

Factorii educationali influenteaza in mod semnificativ

dezvoltarea unor trasaturi de personalitate care antreneaza atitudini

generale de tip liberal sau nonconformist ce predispun la reactanta.

Climatul social general conditioneaza in mod esential intensitatea

reactantei, societatile conformiste tolerind intr-o mica masura

comportamentele independente. In acest caz se dezvolta forme de

rezistenta interioara ce duc la aparitia unor fenomene de

“dedublare” axiologica si normativa a vietii individuale

ANOMIA – reprezinta o stare psihosociala disfunctionala generata

de incongruentele sau conflictele existente intre valorile si normele

ce regleaza comportamentul individual si de grup. Normele isi

pierd partial sau total suportul axiologic si au un caracter

inconsistent si contradictoriu.

Anomia este rezultatul faptului ca societatea propune

membrilor sai anumite obiective si standarde fara sa ofere si

mijloacele sau conditiile ce sa permita atingerea acestora.

Anomia este un process prin care structurile sociale creeaza

ele insele conditiile incalcarii codului moral; datorita implicatiilor

sale psihosociale, anomia capata valoare explicativa pentru multe

din fenomenele disfunctionale ale lumii contemporane cum ar fi:

devianta, delincventa sau suicidul.

DEVIANTA – constituie o forma de comportament aflat in

contradictie sau in afara normelor si valorilor general recunoscute

intr-un anumit spatiu socio-cultural.

Grupurile si organizatiile impun anumite limite de

normalitate comportamentala, reprezentind ceea ce este dezirabil si

acceptat de majoritatea colectivitatii respective. In sens general,

orice incalcare a acestor limite reprezinta o forma de devianta. Ea

va fi sanctionata in functie de :

Amplitudinea devierii in afara limitelor de

comportament considerat normal;

Importanta normelor inculcate;

Consecintele sociale ale comportamentului

deviant.

Potrivit lui Merton, devianta reprezinta ansamblul

comportamentelor care ameninta echilibrul sistemului social,

caracterul lor disfunctional perturbind raporturile considerate

normale in planul vietii cotidiene.

Uneori ca forma de respingere a conformismului rigid si

conservator, devianta poate capata caracterul unui efort spre

schimbare; in istorie exista nenumarate exemple in care devianta a

fundamentat miscari revolutionare sau reformatoare.

Putem identifica mai multe surse psihologice ale deviantei

ca fenomen psihosocial :

a.Deficiente in procesul formarii personalitatii –

interiorizarea defectuoasa a normelor morale, forta supraeului

fiind incapabila sa se opuna eficient impulsurilor egoiste ale

sinelui;

b.Deficiente in procesul integrarii sociale;

c.Anomia – in acest caz incongruenta sistemului se

transforma in deruta morala a individului;

d.Excesul controlului social;

e.Disfunctionalitati sociale majore – momentele de criza

economica, morala, ideologica favorizeaza aparitia

comportamentelor deviante;

f.Tendinte comportamentale psihopatice - tulburarile de

personalitate imbraca forma unor manifestari deviante.

DELINCVENTA – reprezinta ansamblul comportamentelor cu

caracter antisocial prin care se incalca legile unei societati.

In toate formele ei de manifestare, delincventa constituie o

amenintare pentru echilibrul social. Studiul fenomenelor legate de

delincventa trebuie sa vizeze atit structura personalitatii (respectiv

factorii psihogeni care stau la baza producerii comportamentului

discordant) cit si aspectele legate de contextul social.

Cauzele interne ale delincventei pot fi identificate atit la

nivelul structurii generale a personalitatii cit si in planul schemelor

generale relationale pe care subiectul le-a interiorizat in

ontogeneza in procesele de socializare si integrare sociala.

Consumul de alcool si droguri constituie unul dintre cei mai

importanti factori in producerea comportamentelor deviante si

delincvente. Foarte importante in acest sens sunt si starile legate

de frustrare si agresivitate, precum si esecurile repetate in plan

profesional sau familial.

Cauzele externe ale delincventei deriva din modul defectuos

de organizare a grupurilor, institutiilor precum si din crizele

sociale.

Profilul psihologic al delincventului include urmatoarele

aspecte :

Tendinte agresive manifeste sau latente;

Carentele educationale;

Instabilitatea emotionala/fragilitatea eului;

Sentimente accentuate de insecuritate si frustrare;

Inadaptare sociala si profesionala;

Provenienta din familii dezorganizate sau in care au existat

relatii conflictuale;

Anturajul si influenta directa a unor grupuri delincventiale;

Tendinte spre conduite duplicitare si egocentrice;

Tulburari de personalitate si comportament.