Indiferentismul religios

Bine v-am găsit! Țin să mulțumesc organizatorilor, în special părintelui

Pomian pentru această ocazie pe care ne-a oferit-o nouă studenților respectiv

masteranzilor de a ne afirma spunându-ne punctul de vedere, sper ca pe viitor

să fie cât mai multe astfel de oportunități.

Legat de tema sesiunii de comunicări, am fost întrebat de către o

persoană cum putem contracara efectele negative ale secularizării în viața

credincioșilor, cum îi putem răspunde într-un fel care să se înscrie în modul

creștin de a fi. Deși la acel moment nu am știut cum să îi dau un răspuns

potrivit, mai târziu mi-am dat seama că secularizarea ne ridică în față acum

mai mult ca oricând o provocare: provocarea de a deveni sfinți. În societatea

secularizată de azi ai doar două opțiuni ori te lași sub tăvălugul secularizării

ori îl depășești devenind prin Taine, Biserică și trăirea potrivită în duh, un

sfânt.

Mă prezint în fața dumneavoastră cu o temă care ține de secularizare și

desacralizare, o temă care poate fi considerată rodul sau fructul acestor două

combinate: indiferentismul religios.

Pentru a vă deschide ochii spre tabloul asupra căruia vreau să vă mențin

privirea preț de cinci sau zece minute cât am alocat pentru expunerea lucrării o

să încep prin a vă prezenta două exemple care vor arăta în linii mari nu numai

faptul că indiferentismul religios este prezent în țara noastră, dar și că ne

afectează pe toți laici sau clerici, fiecare împreună trebuind să găsim răspunsul

potrivit acestei adevărate probleme.

Primul exemplu ține de o întrebare pusă de un reporter fiicei pastorului

american, Billy Graham în care acela o întreba cum își explica faptul ca

Dumnezeu a permis ca America sa devina scena unor atrocități precum cele de

la 11 septembrie 2011. Răspunsul ei a fost că, noi am dorit ca Dumnezeu sa fie

scos din școli, din instituții, din spitale, sa nu ne tulbure viața și așa agitată, si

El ca un gentleman a plecat. I-am cerut sa nu mai fie prezent atât de mult în

viața noastră cotidiană si El, ca un gentleman, ne-a ascultat, si iată-ne acum ...1

Al doilea exemplu l-am găsit navigând pe internet și reprezintă efectiv

strigătul unei fete de liceu adresat părinților care sunt acuzați atât că nu știu pe

Dumnezeu cât și că au ales să îl uite:

„ Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi

că înnebunim fără El?" „ Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit

să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte

porcării sexuale)... Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul

generaţiei mele, înăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii

de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii

muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste (ce

e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a

bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri!

Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi

nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!

De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca

pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să

ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă

postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul

vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să

1 http://www.monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/96198-tinerii-si-provocarea-indiferentismului-religios accesat la data de 03.04. 2013, ora 10: 46

2

cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, ăsta fiind maximum de onestitate

de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme…”2

Așadar ce este acest indiferentism religos?

Dicţionarele spun că indiferentismul religios este tendinţa oamenilor de

a considera că toate religiile au o validitate egală dar nu a adera la vreuna

dintre ele, și că se poate defini ca o nepăsare sistematică în special în ceea ce

priveşte religia3.

Practic societatea contemporană alungă în domeniul irelevanței

existența lui Dumnezeu și necesitatea religiei, considerându-le o simplă

opțiune de crez personal care și-a pierdut calitatea de valoare creatoare și a

căzut în desuetudine.

Indiferența religioasă afectează orice individ, oricare persoană sau nivel

social. Aceștia nu sunt caracterizați de o repulsie față de credință sau religie, ci

s-au îndepărtat de Biserică, de cerințele religiei creștine indiferent de

confesiune, de morală și de percepte teologice.4

A fi indiferent religios este mai grav decât a fi ateu sau agnostic, mai

grav decât a te complace în non-valorile lumii materiale, le îmbină pe toate

fiind un fenomen foarte complex mai ales datorită calității sale de sentiment,

de atitudine care nu are o ideologie concretă pe care să o poți combate cu

argumente pertinente.

Mai mult ce ne facem cu cei care sub presupusa lor necredință se

ascunde credința și invers cu cei care fac toată ziua pe credincioșii, dar în

realitate au o credință teoretică, parțială, conformistă?5

2 http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/2011/12/unde-este-dumnezeu-mama-unde-este.html accesat la

data de 10.03. 2013, ora 10: 493 http://www.merriam-webster.com/dictionary/indifferentism accesat la data de 09.03.2013 ora 14: 25

4 Pr. prof. Dumitru Popescu, diac. Doru Costache, Introducere în dogmatica ortodoxă - Teme ale

credinţei creştine din perspectivă comparată, Editura Libra, Bucureşti, 1997, pp. 142-1475 Simona Ştefana Zetea, Biserica/Indiferentismul religios, Editura Galaxia Guttemberg, Târgul Lăpuş

2007, p. 22

3

Afirmațiile ca „fiecare poate să creadă ce vrea, religia nu mă

interesează; nu am nevoie de vreo religie; pe mine nu mă interesează aceste

lucruri; ce rost are religia ş.a.” se înscriu în câmpul de acțiune al

indiferentismului religios.

Trebuie să precizăm faptul că indiferentismul religios nu se referă la

acele îndoieli sau slăbiri în credință experimentate de fiecare om în decursul

vieții sale deoarece Hristos ne spune clar „cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi

afla; bateţi şi vi se va deschide” ( Matei 7,7)

Atitudinea de a nu a-L afirma pe Dumnezeu ca existenţă, dar nici de a-

L confirma loveşte în însăşi fiinţa religiozităţii înlocuind-o cu realităţi

imediate ca, banii, succesul, cariera, iar mântuirea, orizontul transcendent

pălește în faţa realităţii imediate.

Din nefericire indiferentismul religios a depăşit de mult calitatea de

obiect de studiu al mediilor academice devenind o realitate concretă şi

dureroasă6. Hiatusul dintre părinţii sau bunicii religioşi şi tinerele generaţii

care nu doresc să primească credinţa ca sprijin al lor în viaţă se transformă în

drama cu care profesorii de religie şi preoţii trebuie să se confrunte.

Fără a avea un sistem sau o structură indiferentismul religios este o

atmosferă care influenţează subtil interioritatea tuturora. Bombardat fiind de

mix-ul frenetic al chemărilor lumii exterioare, continuând cu ironizarea şi

bagatelizarea oricăror idei contrare lui fie ele noi ideologii sau chiar credinţa,

atitudinea de indiferență religioasă afectează însăși religia și Biserica.

Ne-ar place să considerăm indiferentismul religios ca un lucru nou, ca o

plagă specifică numai contemporaneității noastre secularizate, căci în acest fel

am avea o scuză pentru lipsa noastră de acțiune în a-l combate, în a lupta cu el

din calitatea noastră de creștini, de teologi, respectiv de clerici.

Eminescu însă ne atrage atenția spunând „toate-s vechi și nouă toate”.

Marii Părinți și Scriitori bisericești au avut de a face cu indiferența religioasă

6 V. Nemoianu, Jocurile Divinităţii. Gândire, libertate şi religie la sfârşit de mileniu, Polirom, Iaşi, 2000, p. 189

4

și fiecare au denumit-o în felul în care o înțelegeau: akedie sau lene spirituală

prin care omul respinge și refuză darurile divine, Sfinții Atanasie și Vasile cel

mare îi spun oboseală a minții și a spiritului, plictis sau amorțeală, Grigorie de

Nazianz îl numește indecizie, Ioan Scărarul definește indiferentismul ca rupere

a voinței trupești de voința minții. Evagrie Ponticul dă numele acestei atitudini

și o așează în rândul păcatelor capitale.

O persoană mai îndrăzneață ar pune acum întrebarea dacă ei sfinți fiind

nu au găsit o rezolvare acestei boli a sufletului care încă de pe atunci afecta pe

unii oamenii, ce rost mai are, noi oameni simplii să-i căutăm o rezolvare?

Există o diferență subtilă dar importantă în atitudinea oamenilor de

atunci. Aceia cădeau în akedie sau lene spirituală după ce au ajuns să cunoască

exigențele binelui și ale Adevărului considerându-le prea înalte pentru ei, însă

cei afectați de indiferența religioasă contemporani cu noi, nu consideră

credința sau creștinismul ca ceva demn pentru a-l cunoaște, ei nici măcar nu

doresc să încerce să cunoască și să simtă religiozitatea și o refuză din start.

În acest sens părintele Stăniloae spunea că nimeni nu a părăsit vreodată

creștinismul pentru că l-ar fi epuizat.

Indiferenții religios nu îl refuză pe Dumnezeu după ce au încercat să îl

cunoască, nici măcar nu au curiozitatea de a-l descoperi ceea ce face din

indiferentismul religios să fie mai periculos decât ateismul deoarece nu neagă

ideea unei puteri superioare ci neagă relevanța sau importanța acesteia pentru

umanitate atrofiind sentimentul religios.

Cum putem să combatem atitudinea de indiferență religioasă?

Bulgakov spunea că pentru a readuce oamenii la Biserică și la o viață

religioasă trebuie să trezim acea curiozitate religioasă acel „vino să vezi”.

Dacă omul revine la Biserică trebuie și să aibă ce să vadă în sensul că

ierarhia bisericească trebuie să fie un exemplu viu al credinței pe care o

propovăduiesc, ei trebuie să iasă dintre zidurile bisericii în mijlocul

comunității pe care o păstoresc, prin ei trebuie să transpară Hristos în mijlocul

turmei cuvântătoare.

5

Ei trebuie în primul rând să știe cum să se apropie de om, cum să îi

răspundă pertinent la întrebări, simplul răspuns „așa se face” nu e de ajuns

într-o lume care pretinde că a găsit explicații la orice. Trebuie să fie deschiși

față de păcătoși condamnând păcatul nu păcătosul. Atitudinea intransigentă de

cele mai multe ori alungă în loc să atragă! Apostolul Pavel spunea că în

domeniul credinței fiecăruia trebuie să i te adresezi în funcție de nivelul la care

este: nu dai friptură nou-născuților, nici nu ceri să alearge celui care abia poate

să meargă în picioare.

Nouă teologilor ni se cere actualizarea limbajului evanghelic fără a

schimba mesajul într-un fel în care, nu numai să ajungă la urechile

contemporanilor, ci să îi lovească în inimi încercând să le spargă stratul de

piatră care le înconjoară, deoarece credința vine din auzire după expresia

paulină.

Noi trebuie să devenim acele „guri de aur” dintre semenii noștri, să fim

capabili să îi scoatem din pereții lumii virtuale pe care și-au creat-o, să îi

conștientizăm că aplicația cu calendarul creștin ortodox de pe telefon ori de pe

tabletă sau ascultarea din greșeală a unei pricesne în timp ce caută ultimul hit

sau ultima manea apărută, nu înseamnă că sunt religioși. Creștinismul,

ortodoxia înseamnă participare, împreună lucrare atât personală între semeni

cât și între om și Dumnezeu.

Am putea crede că avem o misiune foarte dificilă, fapt adevărat, sau ne-

am putea întreba de ce este această misiune-datorie a noastră?

De câte ori această întrebare a indiferenței răsare în mintea noastră

trebuie să ne amintim spusele Mântuitorului către apostoli când le spune că nu

ei L-au ales pe El, ci El i-a chemat și ales! Dragii mei, încă de la primii pași pe

care i-am făcut către treptele seminarului sau ale facultății am fost aleși și

chemați să schimbăm lumea, aceasta este datoria responsabilitate care ni se

cere! Datorită învățăturilor pe care le-am acumulat avem capacitatea de a

devenii lumină și sare a lumii. ( Matei 5, 13-14).

6

Să punem în valoare și în practică ceea ce știm și facem atât din

calitatea noastră de studenți, respectiv masteranzi cât mai ales din calitatea

noastră de clerici ca la ziua judecății să nu fim întrebați de Hristos „Pui de

vipere, cum puteți să grăiți cele bune, odată ce sunteți răi?”( Matei 12, 34).

Acesta fiind spuse amintesc de părintele Cleopa care fiind întrebat care

ar trebui să fie calitatea principală a unui student a spus: răbdare, răbdărică,

răbdăroi.

Vă mulțumesc pentru răbdare, răbdărică, răbdăroi!

7

Bibliografie

1. Nemoianu V., Jocurile Divinităţii. Gândire, libertate şi religie la

sfârşit de mileniu, Polirom, Iaşi, 2000,

2. Patapievici, H. T. Omul recent. O critică a modernităţii din

perspectiva întrebării „Ce se pierde atunci când ceva se câştigă”,

Editura Humanitas, Bucureşti 2001,

3. Popescu, pr. prof. Dumitru, Costache, diac. Doru Introducere în

dogmatica ortodoxă - Teme ale credinţei creştine din perspectivă

comparată, Editura Libra, Bucureşti, 1997

4. Zetea Simona Ştefana, Biserica/Indiferentismul religios, Editura

Galaxia Guttemberg, Târgul Lăpuş 2007

5. http://www.merriam-webster.com

6. http://www.monitorulcj.ro

7. http://oameni-si-demoni.blogspot.ro

8