qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg

INDICATORI PRIVIND CALITATEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LA NIVEL EUROPEAN

INDICATORI PRIVIND CALITATEA

ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LA NIVELUL UNIUNII

EUROPENE

CUPRINS

1. Abstract 2

2.Indicatori cu privire la calitatea educaţiei şcolare în Uniunea Europeană 3

3. Provocări în materie de calitate a educaţiei în Uniunea Europeană3

4. Cele patru mari domenii evaluate în Raportul european din mai 2000 privind calitatea educaţiei şcolare4

5. Scurtă descriere a unor indicatori din Raportul european din mai 2000 privind calitatea educaţiei şcolare5

6. Concluzii 9

6. Bibliografie 10

1

1. Abstract

Într-o economie bazată pe cunoaştere; educaţia, formarea şi tineretul joacă un rol esenţial deoarece susţin creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă prin încurajarea emergenţei unei populaţii adaptabile şi cu înaltă calificare.

Cetăţenia activă şi coeziunea socială în cadrul Uniunii Europene sunt de asemenea consolidate prin intermediul acestor 3 componente: educaţie, formare şi tineret.

Uniunea Europeană, prin intermediul programelor destinate educaţiei, formării şi tineretului, dezvoltă o dimensiune europeană şi promovează mobilitatea şi ăncurajează cooperarea.

Uniunea sprijină şi completează acţiunile statelor membre, în conformitate cu articolele 165 şi 166 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.1

1 http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/index_ro.htm

2

2. Indicatori cu privire la calitatea educaţiei şcolare în Uniunea Europeană

Experţii din cadrul ministerelor educaţiei din cele 26 de state membre care au participat la lucrările grupului de lucru „Indicatori de calitate” au elaborat un raport privind calitatea educaţiei şcolare. Raportul european din mai 2000 privind calitatea educaţiei şcolare cuprinde şaisprezece indicatori de calitate – raport elaborat pe baza lucrărilor grupului de lucru „Indicatori de calitate”.

Principalul obiectiv al acestui raport este de a stabili o serie de indicatori cu privire la calitatea educaţiei şcolare, meniţi să faciliteze evaluarea sistemelor la nivel naţional. Aceşti indicatori se pot utiliza pentru a determina chestiunile care ar trebui aprofundate, permiţând astfel statelor membre ale Uniunii să înveţe unele de la altele prin compararea rezultatelor obţinute.

3. Provocări în materie de calitate a educaţiei în Uniunea Europeană

Indicatorii şi reperele utilizate în raport au permis identificarea a cinci provocări, şi anume:

provocarea cunoaşterii; provocarea descentralizării; provocarea resurselor; provocarea integrării sociale; provocarea datelor şi comparabilităţii.

La nivelul Uniunii Europene, principala provocare rămâne a garanta fiecărui european un nivel ridicat de educaţie şcolară.

3

4. Cele patru mari domenii evaluate în Raportul european din mai 2000 privind calitatea educaţiei şcolare

Grupul de lucru propune un număr restrâns de şaisprezece indicatori, care se referă la următoarele patru domenii:

nivelul atins în anumite domenii, precum: domeniul matematicii, al lecturii, al ştiinţelor, al tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), al limbilor străine, al capacităţii de „a învăţa să înveţi” şi al educaţiei civice;

reuşita şi tranziţia: acest indicator identifică capacitatea elevilor de a-şi finaliza studiile verificând rata abandonului şcolar, finalizarea învăţământului secundar superior şi rata de şcolarizare în învăţământul superior;

monitorizarea educaţiei şcolare: acest indicator permite verificarea participării protagoniştilor în cauză la sistemele şcolare atât prin evaluarea şi coordonarea educaţiei şcolare, cât şi prin evaluarea participării părinţilor;

resurse şi structuri: acest indicator se concentrează, în special, pe cheltuielile efectuate în materie de educaţie pe elev, pe educaţia şi formarea profesorilor, pe rata de frecventare a instituţiilor de învăţământ preprimar, dar şi pe numărul de elevi pe computer.

Raportul analizează pentru fiecare indicator, datele disponibile, care sunt reprezentate în grafice şi tabele, identificând elemente comune diferitelor state membre şi lansează o dezbatere prin adresarea unor întrebări de fond şi, în cele din urmă, expune exemple de bune practici.

4

5. Scurtă descriere a unor indicatori din Raportul european din mai 2000 privind calitatea educaţiei şcolare

Cei 16 indicatori, au fost puşi în aplicare în toate ţările membre ale Uniunii Europene, în moduri diferite, rezultatele fiind mai bune sau mai puţin bune, în funcţie de modul în care aceşti indicatori au şi fost aplicaţi.

În ceea ce priveşte matematica, printre bunele practici trebuie semnalate cele ale Ciprului, care a lansat un concurs de matematică pentru elevii de toate vârstele, cele ale Franţei, care a creat un observator naţional al predării matematicii, precum şi cele ale Germaniei, care a elaborat materiale pentru profesori.

Lectura, un alt indicator de bază al raportului, s-a bucurat de experienţe interesante în ţări precum Germania, care a pus gratuit la dispoziţia elevilor cotidienele sale naţionale şi al căror conţinut a fost tratat sistematic de profesori; sau Suedia, care a încurajat părinţii să petreacă o jumătate de oră pe zi ca să citească o carte împreună cu copiii lor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani.

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), deoarece devine tot mai important în viaţa de zi cu zi, este un indicator important, care la nivel european sprijină iniţiativele eEurope şi eLearning.

În ceea ce priveşte acest indicator, una din cele mai bune iniţiative a avut-o Islanda, unde toţi elevii din ciclul superior au propriul computer portabil. Acest fapt reprezintă un exemplu şi un obiectiv pe care toate statele europene ar trebui să îl atingă.

Deoarece pregătirea tinerilor să devină buni cetăţeni semnifică defapt o asigurare a unei cultiri civice bazate pe principiile democraţiei, egalităţii şi libertăţii, dar şi pe recunoaşterea drepturilor şi a îndatoririlor, cultura civică a fost identificată în raport ca fiind un indicator care revine profesorilor care au rolul de a dezvolta elevii ca şi cetăţeni.

Un bun exemplu în aplicarea acestui indicator la nivel naţional, este Grecia, unde liceenii aleşi se reunesc anual în parlament şi dezbat probleme de actualitate. De asemenea, în Italia, toate instituţiile de învăţământ au un statut care prevede drepturile şi obligaţiile elevului.

Rata de abandon şcolar este poate cel mai bun indicator de a măsura calitatea învăţământului unei ţări.

Raportul subliniază că existenţa unor diferenţe semnificative între ţări nu are legătură numai cu diferenţele dintre sistemele educative, ci şi cu disparităţile socioeconomice. În Germania, de pildă, un sistem de formare în alternanţă, în care elevul urmează un stagiu de practică în cadrul unei întreprinderi şi continuă totodată studiile de formare profesională, permite

5

obţinerea unei calificări profesionale. Pe de altă parte, ratele eşecului şcolar pot fi legate de factori economici precum o rată a şomajului ridicată, disparităţi între economia urbană şi cea rurală etc.

Consiliul European de la Lisabona din martie 2000, a stabilit ca obiectiv reducerea la jumătate, înainte de 2010, a numărului de elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani care au finalizat doar ciclul inferior de învăţământ secundar. În Ţările de Jos, abandonul şcolar este limitat printr-o cooperare între şcoli la nivel regional; în Germania, partenerii industriali oferă stagii.

În România, rata abandonului şcolar este în continuă creştere, iar cei însărcinaţi de a stopa acest fenomen nu iau măsurile necesare pentru acest fapt negativ, din contră consider că este încurajat de anumite practici ale instituţiilor statului. Deşi Constituţia garantează învăţământul gratuit, de cele mai multe ori, încă din clasele primare părinţii sunt nevoiţi să cumpere manualele şcolare, iar acest lucru pentru unele familii poate fi imposibil şi din această cauză copii sunt nevoiţi să abandoneze studiile, statul neacordându-le niciun ajutor. Un parteneriat al Ministerului Educaţiei cu mari companii ar fi benefic stopării sau cel puţin reducerii acestui fenomen în România.

Fenomenul de abandon şcolar este foarte ridicat în rândul copiilor din clasele primare, fapt ce duce la cifre de şcolarizare din ce în ce mai scăzute în învăţământul liceal şi în învăţământul superior.

Participarea părinţilor la educaţia copiilor lor are consecinţe importante asupra îmbunătăţirii funcţionării şcolii şi asupra calităţii educaţiei copiilor.

Dintre numeroase bune practici existente, trebuie semnalate în special cea a Germaniei, în care se organizează seminarii pentru părinţi, în scopul de a-i informa cu privire la noile dezvoltări în domeniul învăţării şi predării.

Educaţia şi formarea profesorilor este un element necesar în orice sistem educaţional. Ţările europene au nevoie urgentă de o formare iniţială de calitate, bazată pe bune stagii profesionale şi pe perfecţionare profesională permanentă.

Raportul lansează dezbaterea cu privire la măsurile care trebuie luate pentru ca profesorii să îşi actualizeze cunoştinţele şi cu privire la modul de remunerare şi de reţinere a profesorilor deosebit de eficienţi.

În ceea ce priveşte legislaţia din România, aici regăsim două tipuri de formare profesională.

6

Astfel, formarea personalului didactic reprezintă un proces continuu şi cumulativ de dobândire şi dezvoltare a competenţelor personalului didactic, care se întemeiază pe conceptul educaţiei permanente şi cuprinde două componente fundamentale: formarea iniţială şi formarea continuă.2

Formarea iniţială este componenta formării personalului didactic, care asigură dobândirea competenţelor şi a certificărilor oficiale necesare accesului la exercitarea calificată a profesiei didactice.

Formarea continuă este componenta formării personalului didactic, care asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de educaţie.

În România, Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNFP) e instituţia care asigură calitatea programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar. Acesta a fost înfiinţat prin HG 604/2001, fiind o instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei.

Misiunea CNFP este de a asigura calitatea şi diversitatea ofertei de formare continuă pentru personalul din învăţământul preuniversitar, prin acreditarea, evaluarea şi monitorizarea programelor de formare.

Fie că vorbim de personal didactic sau personal managerial, resursele umane sunt factorul cheie al reformei educaţiei. Ele pot compromite totul sau pot salva totul.

Investiţia în resursa umană trebuie să conducă la îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemelor educaţionale, facilitând accesul la sistemele de educaţie şi formare profesională.

Implementarea programului de reformă în învăţământul din România va solicita o îmbunătăţire dramatică a calităţii resurselor umane disponibile pentru sistem. Totuşi, această îmbunătăţire a resurselor umane trebuie să apară ca parte a unei perfecţionări mai largi în dezvoltarea organizaţională a sistemului. Legi, reglementări, proceduri organizaţionale şi practici instituţionale vor trebui să fie toate supuse reformei dacă se doreşte ca îmbunătăţirea instruirii de management să aibă efectul dorit. Îmbunătăţirile din resursele umane sunt divizible în două categorii mari: perfecţionarea profesorilor şi perfecţionarea managerilor. Cea din urmă categorie se referă la personalul managerial de la nivelul şcolii şi al inspectoratului local până la administrarea activităţilor la nivel de sistem din cadrul Ministerului Educaţiei, inclusiv activităţile de proiectare curiculară.3

2 http://www.unibuc.ro/n/organizare/biro-perf/docs/2013/mar/20_15_02_05Metodologia_-anexa_OM_5720.pdf 3 http://www.see-educoop.net/education_in/pdf/analiza-politici-rom-rmn-t05.pdf

7

Analiza resurselor umane implicate în sistemul de învăţământ relevă un tablou sumbru. Sistemul de salarizare foarte prost (în 2005, un profesor nou intrat în sistem avea 58,2% din salariul mediu brut pe economie şi ajungea să-l depăşească abia după obţinerea gradului II şi 40 de ani de muncă 23) şi scăderea prestigiului social al cadrului didactic au redus dramatic interesul pentru cariera didactică.4

Cadrul naţional al curriculumului grupează obiectele de învăţământ în arii curriculare (cum ar fi limbă şi comunicare; matematică şi ştiinţe), ceea ce va avea implicaţii importante pentru modul în care profesorii sunt pregătiţi în programele universitare şi de perfecţionare. Activităţile şi abordările trans-curriculare şi interdisciplinare în cadrul noului curriculum vor fi de asemenea nefamiliare multor profesori.5

Un profesor de succes ar trebui să predea în aşa fel încât să se asigure că toţi elevii satisfac obiectivele de învăţare fixate pentru toţi elevii. În România, cutuma din sistemul de învăţământ susţine că profesorii se bucură mai mult atunci când predau la un corp redus de elită de elevi excepţionali, sau când pregătesc un campion olimpic, dacât atunci când dau posibilitatea majorităţii elevilor să îndeplinească cerinţele de învăţare pentru respectiva clasă sau respectivul obiect de studiu. Deci, pregătirea profesorilor trebuie să preceadă realizarea beneficiilor complete ale noului curriculum.

Una dintre soluţiile prin care autorităţile locale se pot implica activ şi în mod eficient, în dezvoltarea regională şi naţională este existenţa personalului bine pregătit, specializat şi instruit permanent conform exigenţelor Uniunii Europene.

Învăţământul românesc, cu toate că a fost şi continuă să fie un învăţământ sobru, încărcat, a reuşit să producă elite. Nu tot ceea ce este vechi trebuie aruncat. Sunt lucruri a căror valoare sporeşte odată cu trecerea timpului.6

Cheltuieli efectuate în materie de educaţie pe elev reprezintă de asemenea un indicator important. Partea de resurse financiare totale consacrate educaţiei este o decizie-cheie pentru guvernele naţionale. Beneficiile acestei investiţii vor fi resimţite numai pe termen lung. Raportul subliniază modul în care diferenţa de prosperitate economică joacă un rol important. În Scoţia, parteneriatele public-privat permit colectivităţilor locale să finanţeze programele de reparare a şcolilor. Repartizarea eficientă a bugetului între diferitele niveluri locale şi regionale; facilitarea participării sectorului privat fără ca acest lucru să ameninţe integritatea sistemului şcolar, se numără printre provocările cărora sistemele şcolare vor trebui să le facă faţă în Europa.7

4 Romania Education Policy Note, World Bank, 20075 http://www.see-educoop.net/education_in/pdf/analiza-politici-rom-rmn-t05.pdf 6http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Ianuarie/Puchin%20Alina%20Elena%20-%20Calitatea%20in %20invatamant%20si%20educatie/Rezumat%20final%20completat.pdf 7 http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11063_ro.htm

8

6. Concluzii

Educaţia şi cercetarea sunt motoarele de dezvoltare a oricărei țări competitive. Transformarea învăţământului şi cercetării româneşti într-o sursă de creștere a competitivității României în Uniunea Europeană trebuie să reprezinte o prioritate pentru orice Guvern.

România poate crea o punte între şcoală, piaţa muncii şi atragerea de investiţii din piaţa economică globală, poate capitaliza de pe urma poziției sale geografice pentru atragerea de investiții în educație sau pentru atragerea de studenți din alte ţări. Acest lucru reprezintă un avantaj nu doar din punct de vedere al educaţiei, dar şi din punct de vedere economic, de aceea consider că imbunătăţirea sistemului actual va spori acest avantaj.

Pentru ca sistemul educaţional din România să se schimbe cu adevărat, e nevoie de un plan bine determinat, realizat de specialişti în domeniu, cu noi principii şi care să nu mai fie modificat anual, la câteva luni sau chiar lunar, de către aşa zişi „miniştrii”.

În momentul de faţă, cred că sistemul de învăţământ din România este unul „bolnav”, care necesită o resuscitare totală.

Un prim pas, spre un învăţământ calitativ, ar fi creşterea finanţărilor de la bugetul de stat, iar stabilirea unei cote de finanţare din PIB, prin Constituţia României ar acorda o şansă spre resuscitarea actualului sistem de învăţământ. Prin această măsură, „aleşii noştrii” nu vor mai avea ocazia să schimbe cotele de finanţare după bunul plac şi s-ar atribui sumele cât de cât corecte pentru acest sistem.

Un alt pas important pentru reformarea sistemului de învăţământ ar fi corelarea programei şcolare cu nevoile de pe piaţa muncii, astfel tinerii vor pute fi corect pregătiţi conform cerinţelor de pe piaţa muncii şi vor avea mai multe şanse să obţină un loc de muncă.

Cred că formarea şi selecţia cadrelor didactice în conformitate cu cele mai bune practici europene, precum şi stabilirea unui nivel mediu de salarizare apropiat de cel existent în Uniunea Europeană ar creşte calitativ sistemul de învăţământ actual din România.

De asemenea atragerea de noi investiţii în domeniul educaţiei, implementarea de noi programe care să ofere posibilitatea accesării lor tuturor categoriilor sociale, vor putea duce învăţământul din România pe o treaptă mai ridicată.

În final, cred că în multe privinţe, sistemul de învăţământ a servit la întărirea clasei politice şi nu a făcut mare lucru pentru creşterea calităţii educaţiei din România. Acest lucru a dus la creşterea abandonului şcolar şi scăderea cifrelor de şcolarizare.

9

BIBLIOGRAFIE

1. BONDAR Florin – Politici publice şi administraţie publică, Editura Polirom, Iaşi, 2007

2. Legea nr. 1 din 2011 – Legea Educaţiei Naţionale, publicată în M. Of. Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2001.

3. Romania Education Policy Note, World Bank, 2007

4. http://www.see-educoop.net/education_in/pdf/analiza-politici-rom-rmn-t05.pdf

5. http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Ianuarie/Puchin%20Alina%20Elena%20- %20Calitatea%20in%20invatamant%20si%20educatie/Rezumat%20final%20completat.pdf

6. http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/ c11063_ro.htm

7. http://www.unibuc.ro/n/organizare/biro-perf/docs/2013/mar/20_15_02_05Metodologia_- anexa_OM_5720.pdf

8. http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/ c11063_ro.htm

9. http://edu.ro/index.php/pressrel/16780

10. http://www.edu.ro/index.php/articles/3344

11. http://edu.presidency.ro/upload/raport_edu.pdf

12. http://www.turcanraluca.ro/blog/

13. http://tdl.org.ro/

14. http://www.ziare.com/scoala/elevi/saracia-si-familia-cauze-ale-abandonului-scolar-in- mediul-rural-studiu-soros-1145526

10