Modelul consociational – mostenire coloniala a Indiei

Cadru conceptual

Ca este greu sa realizezi si a mentii o guvernare democratica stabile intr-o

societate plurala este un lucru recunoscut in stiinta politica- a carei istorie porneste de la

cuvintele lui Aristotel, conform caruia “scopul unui stat este sa fie, in masura posibilului

o societate de egali”. Omogenitatea sociala si consensul politic sunt considerate premisele

obligatorii pentru o democratie stabila sau factori extrem de favorabil acesteia.

Dimportiva, divizarile sociale profunde si diferentierile politice in interiorul societatilor

plurale sunt considerate cauzele instabilitatii si prabusirii democratiei.

Lijphart a fost cel care a elaborta o noua tipologie a regimurilor democratice

dorind sa explice mai bine resorturile stabilitatii democratice. In acest context va fi

introdus termenul de democratie consociationala, definind un tip specific de democratie,

cu referire explicita la societatile plurale.1 Democratia consociationala modifica

afirmatia de mai sus : este greu, dar deloc imposibil sa infaptuiesti si sa mentii o

guvernare democratica stabila intr-o societate plurala. Intr-o democratie consociationala,

tendintele centrifuge inerente al unei societati plurale sunt neutralizare de atitudinile si

comportamentul cooperant al liderilor diferitelor segmente de populatie. Cooperarea intre

elite este trasatura distinctiva principala a democratiei consociationale.2

Pentru a reduce la minimum posibilitatea interpretarilor gresite si pentru o mai

buna intelegere a comparatiei modelului consociational britanic cu modelul

consociational ca mostenire coloniala al Indiei ce urmeaza a fi prezentat vom defini

principale concepte. Mai intai o societate plurala este o societate divizata de ceea ce

Harry Eckstein numeste “clivaje segmentale” El scrie: “Acolo unde divizarile politice

urmeaza indeaproape si mai ales au legatura ci limitele de diferentiere sociala obiectiva,

indeosebi extrem de frapante intr-o societate.” Clivajele segmentale pot fi de natura

religioasa, ideologica, lingvistica, regionala, culturala, rasiala sau etnica.

1 Lijphart, Arend, Democratia in societatile plurale, Editura: Polirom, Iasi, 2002, pg. 2652 Lijphart, Arend, Democratia in societatile plurale, Editura: Polirom, Iasi, 2002, pg. 17

Democratia este un concept care in principiu sfideaza definirea. In analiza

noastra il vom folosi ca sinonim a ceea ce Dahl numeste “poliarhie”; adica un regim care

satisface un set de conditii ce permit participarea politica si contestarea publica: libertatea

de a forma si de a adera la organizati; libertatea de expresie; dreptu de vot; eligibilitatea

pentru functii publice; dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin; surse

alternative de informare; alegeri libere si corecte; institutii care sa asigure dependenta

politicii guvernamentale de voturi si de alte forme de exprimare a preferintei.

Stabilitatea politica este un termen la fel de dificil si de ambigu. Il vom folosi in

analiza noastra ca un concept multidimensional, imbinand idei ce se intanlesc foarte

frecvent in literatura din domeniul politicii compartate : mentinerea sistemului, ordinea

civila, legitimitate si eficacitate. Un regim este considerat stabil daca satisface urmatorul

set de conditii: o probabilitate mare ca regimul sa ramana democratic, un nivel redus la

violentei civile, manifesta sau potetiala; un grad inalt de legitimitate a regimului; si un

nivel ridicat de eficienta decizionala.

Democratia consociationala trebuie inteleasa ca pluralism segemntat daca acesta

este extins spre a cuprinde toate clivajele segmentale posibile intr-o societate plurala si

imbinat cu democratia concordanta.3

2. Mostenirea coloniala

De la obtinerea independentei, in 1947 (cu exceptia scurtului interval de

conducere autoritarista din 1975 pana in 1977), India a fost pe deplin consociationala:

1. Cabinetele indiene au fost mari coalitii ca urmare a faptului ca, pana in 1966,

aproapte toate au fost cabinetele ale Partidului Cogresului, iar acesta a fost in mare parte

un partid foarte cuprinzator, carea numit ministrii din toate principalele segmente

religioase, lingvistice si regionale; mai mult, incepand cu 1996, coalitiile indiene au

devenit coalitii multipartidiste foarte vaste, din care au facut parte mai mult de 12 partide;

2. autonomia segmentala s-a manifestat sub trei aspecte : un sistem federal in care

limitele de stat si cele lingvistice tind sa coincida, dreptul minoritatilor religioase si

3 Lijphart, Arend, Democratia in societatile plurale, Editura: Polirom, Iasi, 2002, pg. 21-22

lingvistice de a-si infiinta si administra propriile scoli si legi separate privind statutul

individual pentru minoritatile religioase ;

3. proportionalitaea a fost obtinuta, in ciuda sitemului electoral pluralist, ca

urmare a concentrarii teritoriale a minoritatilor lingvistice, ca urmare a concentrarii

teritoriale a minoritatilor lingvistice, a locurilor rezervate in parlament pentru intusabili,

norme speciale pentru functiile publice si admitere la universitati in favoarea altor grupuri

dezavantajate si, din nou natura in mare masura reprezentativa a Prtidului Congresului ;

4. exista o putere informala de veto pe care minoritaea musulmana, de exemplu a

folosit-o pentru a pastra legea individuala musulmana si pe care segmentele nevorbitoare

de limba hindusa au putut-o folosi pentru a impiedica adoptarea hinudei ca singura limba

oficiala in India. Deoarce, India este o tara atat de vasta, cu aproape o cincime din

populatia lumii, descoperirea potrivit careia India este o democratie consociationala este

extrem de semnificativa tinand cont ca democratia consociationala este considerata cea

mai promitatoare forma de democratie pentru societatile plurale si singura forma posibila

pentru societatile profund divizate.4

Democratia consociationala din India este in mare masura rezultatul prejudecatii

intelectuale impuse de model, cu un succes acceptablil. India este o societate plurala cu

un regim democratic care a fost acceptabil de stabil si eficient, cel putin pana in 1975.

Totusi, pot aparea cateva dubii justificate , referitor la masura in care democratia indiana

reprezinta o aplicare integrala a modelului britanic. Procesul decizional in New Delhi a

fost dirijat conform principiilor marii coalitii: Partidul congresului a dominat procesul

politic (pana la alegerile din 1977) sie este mai degraba un partid in mare pare agregativ

decat un partid al reprezentarii etnice. Dar, in cuvintele lui Rajni Kothari, sistemul indian

“nu este doar un sistem ce ofera mijloace de conpetitie si conflict, ci si o arena

coaltionala in care atat grupurile de la putere cat si cele din opozitie isi pot exprima

pretentiile”. In plus structura federala a Indiei a fost menita, in mod specific sa ofere

autonomie segmentelor lingvistice, iar concentrarea lor georafica le asigura reprezentarea

corecta in legislatura federala, in ciuda metodei electorale pluritare.5

In concluzie federalismul indian, precum si caracterul integrator al partidului

dominant, Congresul National Indian, introduc elemente de consociationalism ce

4 Lijphart, Arend, Democratia in societatile plurale, Editura: Polirom, Iasi, 2002, pg. 115 Ibidem, pg. 197

atenueaza “mostenirea britanica”, modelul britanic caracterizandu-se printr-un

comportament al elitelor mai degraba antagonic decat coeziv si o guvernare unitara in

locul uneia federale.

Sisteme de partide –India si Marea Britanie

Sociologic, si nu numai, este o evidenta ca fenomenul partizan se defineste in

primul rand ca un fenomen social. Constituirea unui grup social presupune un anumit

numitor comun, anume afinitati sau vallori, anume situatie sau experienta sociala, adica,

intr-un cuvant, un criteriu identitar. Se stie, din teoria generala a sistemelor, ca anumite

grupuri sociale, si in special organizatiile sociale, pot fi tratate ca sisteme. Or, un partid

este prin excelenta o organizatie sociala.

O definitie minimala a sistemului in general care are deja istorie si care ar fi greu

de contestat este accea a lui Condillac :”ordine in care diferite parti se sustin mutual”. S-

ar putea deci defini, intr-o perspectiva mai restransa, un sistem ca fiind un ansamblu de

elemente materiale sau nu , care depind reciproc unele de altele in asa fel incat formeaza

un tot organziat”. De la geneza istorica a fenomenului partizan si pana la tipologia

partidelor, ca formatiunile politice se presupun unele pe altele si depind unele de altele,

astfel incat putem vorbi – potrivit acestei definitii largi – de un sistem partizan. Cat

priveste partidul politic luat in sine, de la aderenti si pana la lideri, toti prinsi in clare

structuri organizationale, definitia de mai sus acopera din plin afirmatia ca acesta este un

sistem.6

Sisteme de partide sunt rezultatul a numerosi si complecsi factori. Cativa dintre

acestia sunt proprii unei tari anume, altii sunt insa generali. Este evident ca factorii

specifici – ca traditia, credintele religioase, compozitia etnica, rivalitatile nationale –

trebuie obligatoriu luati in consideratie pentru a intelege respectivul sistem. Cat priveste

factorii generali, acestia, evident, sunt comuni tuturor tarilor democratice. Dupa Maurice

Duverger, ei sunt in numar de trei: socio-economici, ideologici si tehnici.

Rezumand, democratiile verificate istoric ac stabile cunosc doar patru sisteme de

partide:

1. bipartidismul perfect, in care doua partide stapanesc practic – insa prin

alternanta- viata politica (principalele doua partide obtin impreuna

peste 90% din sufragiile exprimate, iar diferenta medie dintre ele nu

este mai mare de 2-3 procente);

6 Voicu, George, Pluripartidismul, Editura: All, Bucuresti, 1998, pg. 100

2. bipartidismul imperfect (sau sistemul “doua partide si jumatate), in

care cele doua mari partide totalizeaza 75-80% din optiunile

electoratului, al treilea partid fiind mult mai slab decat primele doua.

3. multipartdismul cu partdid dominant, unde, cum aratat si numele un

partid obtine la alegeri un procentaj considerabil din sufragii (peste 40,

de regula)

4. multipartidismul integral sau “pur”, in care cele doua partide mai

importante nu obtin impreuna decat jumatate din sufragii.7

Sisteme de partide ale Marii britanii si Indiei difera sub numeroase aspecte asa

cum era de asteptat tinand cont de traditia politica a celor doua state, valurile de

democratizare diferite in care s-au inscris si structura sociala a societatii.

In mod traditional, politica din Mare Britanie este marcata de un sistem bipartidist, chiar

daca intre 1915 si 1922 precum si intre 1931 si 1945 au existat guverne de coalitie care

au functionat relativ bine la guvernare. India insa are un sistem multipartid cu un partid

dominant care la afla la centru, iar celelalte partide la stanga si dreapta. Este logic ca

partidele care flancheaza partidul dominant, divizate fiind nu vor putea sa aiba un rol

echilibrant asupra sistemul, fapt care permite abuzul politic al formatiunii dominante si o

replica neviabiala din partea opozitiei divizate. Faptul ca aceasta situatie este perimisa in

India de catre electorat este dovada faptului ca democratia nu este suficient de

consolidata si electoratul destul de matur incat sa “simta” aceasta primejdie din moment

ce optiunile lui echilibreaza intodeauna lucrurile, ori problema este la nivelul partidelor

care in general se repliaza pe axa stanga-dreapta in asa fel incat rezultanta vectorilor

politici ai guvernarii si rezultanta vectorilor politici ai opozitiei sa fie in necesarul

echilibu democratic. Aceste mecanisme homeostazice sunt caracteristice tarilor cu traditie

democratica cum este cazul Marii Britanii.

In India nu exista o lege privind formarea si functionarea partidelor politice.

Dreptul fundamental de constituire a asociatiilor politice (garantat de articolul 19 din

Constitutie) da Parlamentului posibilitatea de a elabora legi care sa prevada “restrictii

7 Voicu, George, op. cit., pg. 125

rezonabile” in exercitarea dreptului de asociere, in conditii impuse de necesitatea

protejarii intereselor nationale, ale ordinii publice si moralitatii..

Un partid politic este recunoscut ca atare in India in conditiile in care, ca rezultat al unor

alegeri valide, ocupa cel putin un loc intr-una din cele doua camere ale parlamentului

central sau in adunarile legislative din statele Indiei. Partidele politice sunt clasificate in

India in doua mari categorii: “nationale” si ”statale”. Daca un partid are reprezentanti in

adunarile legislative din cel putin patru state, el este considerat drept “national”. Celelalte

partide sunt socotite drept “statale”. Fenomenul inregistrat in ultimul deceniu a fost

cresterea importantei unor partide regionale sau statale, care devin factori indispensabili

in formarea coalitiilor la Centru si pot determina echilibrul de forte. Nici in Marea

Britanie nu există o lege a partidelor. Partidele sunt intelese ca o expresie a initiativelor

sociale, pentru care statul nu poarta nici o raspundere si pe care nu are datoria de a le

finanta.

Cateva dintre partidele nationale indiene isi au originea inainte chiar de obtinerea

independentei Indiei, precum Congresul National Indian ale carui baze au fost puse in

1885 ca o organizatie pro-britanica, dar care a devenit purtatorul de cuvant al Indiei in

lupta pentru independenta. Dupa obtinerea independentie britanici au cedat administratia

Indiei liderilor Congresului National Indian care pana in 1966 devenise un partid stabil

condus de Indira Gandhi care era si prim-ministrul Indiei. Si astazi principalul partid al

Indiei este C.N.I. care a fost format in structura sa actuala in 1969 de catre Indira Gandhi,

dupa excluderea din partid a gruparilor conduse de Morarji Desai si Kamraj. Este un

partid de centru-stanga, adept al principiului secularismului. In perioada 1991-1996, cand

s-a aflat la putere, a incercat sa adapteze ideile socialiste de tip nehruvian, punand in

practica o dezvoltare social-economica bazata pe liberalism si economie de piata.

Continua sa fie principalul partid politic din India si, practic, singurul partid reprezentat

in toate statele componente ale uniunii. Dupa ce a traversat o perioada de declin (1996-

1998) datorata politicii Indirei Gandhi de anihilare a oricarui lider la nivel statal ce ar fi

putut ridica pretentii la putere, (politica ce a impiedicat formarea de personalitati

puternice), s-a aflat pentru scurt timp in puternica revenire de forma sub conducerea

Soniei Gandhi. Refuzul CNI de a forma aliante cu partide mai mici, ca si evocarea, in

campania electorala, a originii straine a Soniei (italianca, prin nastere), implicarea lui

Rajiv Gandhi in afacerea Bofors au fost factori care au dus la pierderea alegerilor

anticipate din 1999. Intre timp, Congresul a castigat alegerile singur sau in aliante in 15

state. Lipsa unei strategii electorale clare a condus totusi la pierderea alegerilor din

Gujarat (decembrie 2002), ceea ce a daunat imaginii partidului, reprezentand un serios

recul. Totusi, in urmatorii doi ani si-a revenit si, pe seama dezamagirii provocate de

coalitia condusa de BJP, CNI a castigat, in mod neasteptat, alegerile din aprilie-mai 2004

si a format, la 22 mai 2004, guvernul in fruntea unei coalitii cu partide de stanga.

In India pe esichiserul politic sunt reprezentate si partide de extrema dreapta si

partide comuniste cum ar fi : Partidul Indian al Poporului de extrema dreapta, orientare

nationalist hindusa si Partidul Comunist Indian (CPI), infiintat in 1921, a fost pana la

dezmembrarea fostei URSS de orientare pro-sovietica. Este primul partid comunist care a

reusit sa ajunga la putere in India (prin intrarea in coalitia Frontului Unit). Detine puterea

in Bengalul de Vest de peste 25 de ani.

Alte partide semnificateive in India sunt: Partidul Poporului de centru-stanga la

fel ca si C.N.I.; Partidul Socialist creat in noiembrie 1992 si Samata Party, aparut in 1994

este un partid statal.

Daca sistemul de partide al Indiei este clar multipartdist, in cazul Marii Britanii nu

se mai poate face o incadrare perfecta pentru ca sistemul bipartidist pur din perioada

interbelica cand Partidul Conservator si Partidul Laburist au alternat la putere nu mai

exista astazi. Numărul partidelor din Parlament este mai mare, astazi devenind destul de

dificil sa vorbim despre o competitie inter-partinica care functioneaza în acelasi fel pe tot

cuprinsul Regatului Unit. Printre cei mai influenti liberali europeni se numara britanicii.

Pana in 1920, acest partid infiintat in 1859 ca o contiunarea a politicii duse de Whings a

fost cel de al doilea mare partid al tarii. Dupa primul razboi mondial rolul de principala

forta de opozitie a revenit laburistilor. In afara de Partidul Conservator, Partidul Laburist

si Partidul Liberal-Democrat mai există si alte partide de sorginte nationalistă care

concurează cu succes cele trei partide tradiţionale britanice ca Scottish National Party si

Plalid Cymru. In Irlanda de Nord avem : Ulster Unionist Party, Democratic Unionist

Party si Scocial Democratic and Labour Party.

Sisteme electorale

Modurile de scrutin au functia de a institui reguli dupa care voturile sunt

trasformate in mandate. Indiscutabil ca acesta este primul lor rol, si din punct de vedere

tehnic, juridic chiar unicul. Cu toate acestea, analistilor vietii politice li s-a impus

observatia ca modurile se scrutin au consecinte mult mai ample, care depasesc cu mult

operatia eminamente tehnica de transformarea a sufragiilor in mandate. Ele produc efecte

sesizabile atat asupra partidelor, silindu le sa adope startegii adecvate, eficiente, cat si

asupra votului alegatorilor. Totusi modurile de scrutin joaca doar un rol de accelerare sau

de franare pentru constituirea unui sistem de partide, cauza rezidand in realitatile sociale,

in ideologii, in structurile socio-economice in general si acest lucru este clar dovedit de

efctele diferite pe care scrutinul majoritar le-a avut in Marea Britanie si in India. Daca in

primul caz se ajunge astfel la un sistem bipartid, in care doua mari partide, alterneaza la

putere, de fiecare data avand majoritate absoluta de mandate, sustinatorii prea pasionali ai

scrutinului uninominal pe considerentul ca numai acesta conduce societatea politica la

sistemul bipartidist, vor trebui sa aibe in vedere si alte situatii inainte de a trage o

concluzie. Daca experientele din lumea anglo-saxona confirma asteptarile lor, India vine

sa le infirme. Dupa independenta obtinuta in 1947, India a introdus scrutinul uninominal

cu un tur atat pt alegerile legislative cat si pentru cele la nivelul statelor componente.

Aceasta nu a condus la insa la aparitia sistemului bipartid. Sistemul de partide care s-a

developat avea o configuratie inedita pentru o democratie: la centru-stanga un partdi

dominant, Partidul Congresului, la stanga si la dreapta acestuia mici partide de opozitie.

Modalitatea de alegere bazata pe scrutin uninominal cu un tur a favorizat dominarea

Partidului Congresului, caci ea ii permitea sa transforme majoritatea relativa de voturi in

majoritate absoluta de mandate; aceasta situatie nu a dus insa la aparitia celui de al doilea

mare partid. Cu timpul s-a produs uzura Partidului Congresului, ceea ce a permis unei

vaste coaltitii a partidelor de opozitie, deopotriva de stanga si de dreapta, sa castige

alegerile. Lucrul acesta s-a intamplat de doua ori in 1977 si in 1989. De fiecare data insa

coalitia castigatoare a esuat: partidele componente erau prea eterogene, chiar opuse

pentru a nu se crea instabibilitate guvenamentala; in ambele dati criza politica a fost

rezolvata prin alegeri anticipate, pe care Partidul Congresului le-a castiga t din nou.

In concluzie daca o societate nu indeplineste conditiile favorabile bipartidismului,

modalitatea de scrutin singura nu are forta de al impune. Mai mult, daca se opteaza

mecanic sau mimetic pentru un mod de scrutin, calitatile preconizate – in cazul Indiei :

alternanta la putere si stabilitatea guvernamentala- pot deveni defecte. Acum la putere in

India se afla Coalitia guvernamentala, Alianta Progresista Unita(UPA) formată din 12

partide. Alte sase partide de stanga sutin aceasta coalitie, fara sa fi intrat insa in guvern.

Inabilitatea CNI de a reveni la putere singur reflecta procesul de tranzitie in curs in viata

politica indiana, de la dominarea istorica a CNI, timp de decenii, la aliante care includ si

partide regionale mai mici, cu o baza electorala mai redusa. Acest proces se desfasoara de

peste un deceniu şi este probabil că va continua şi în viitor. Partidele mici se aliază fie cu

CNI, fie cu BJP, pentru a forma guvernul central. Victoria surpriza din 2004 a CNI, dupa

12 ani de regres, a fost rezultatul catorva factori : asocierea unor aliati puternici în UPA,

erodarea guvernarii Partidul Indian al Poporului si votul segmentelor sarace, din zonele

rurale si al musulmanilor. Partidul Indian al Poporului este intr-un proces de refacere

dupa dezastrul din anul 2004.