Scurt istoric al laptelui

Istoria laptelui și a produselor din lapte datează din timpuri îndepărtate din vremea în

care omul a început să domesticească animalele și să le crească. Acum 8.000 de ani, populația

Mesopotamiei a încercat să domesticească mamiferele, să le folosească și prelucreze laptele

lor pentru consumul propriu.

Laptele a fost folosit din cele mai vechi timpuri ca aliment principal în hrana

diferitelor popoare, ca asirieni, babilonieni, greci și romani.

Romanii au avut un rol important în dezvoltarea consumului de lapte, prin

introducerea laptelui de vacă în alimentație și prin perfecționarea tehnicii de prelucrare a

acestuia, pe care apoi au răspândit-o pe toată suprafața imperiului, în nordul Italiei, in Gallia,

Germania și Anglia. Începând cu sfârșitul secolului XIX, au fost dezvoltate tehnici speciale

care să elimine bacteriile prezente în lapte și produsele lactate, astfel prelungindu-le durata de

viata.

1.Smântâna-descriere

Smântâna este produsul alimentar de mare valoare alimentară obţinut prin separarea şi

extragerea grăsimii din lapte. Din punct de vedere chimic ea conţine toţi componenţii laptelui,

dar în proporţii diferite. Componentul principal al smântânii este grăsimea, care variază în

limite destul de largi, între 20 şi 70%. Celelalte componente se găsesc într-o proporţie mai

mică decât în lapte. Astfel, smântâna cu un conţinut de 30% grăsime, prezintă următoarea

compoziţie medie: grăsime 30%; apă 64%; lactoză 3%; proteine 2,7%; substanţe minerale

0,3%.

Conform normativelor Uniunii Europene, denumirea de smântâna este rezervată

produsului obținut din lapte, cu un conținut de minimum 30% grăsime. Conform normelor

FAO denumirea de smântâna se aplică produsului cu un conținut de minimum 18% grăsime

( Bondoc I. Si col., 2002). În cazul în care produsul nu îndeplinește condiția menționată,

denumirea de smântână trebuie sa fie însoțită de un prefix sau un sufix ( de exemplu :

semismântână, smântână pentru cafea, smântână ușoara etc).

Smântâna este produsul care se obține prin separea grasimii din lapte care se poate

produce spontan sau se poate realiza cu ajutorul separatoarelor centrifugale. Există două

1

sortimente de smântână: smântâna dulce care poate fi de două tipuri dependent de procentul

de grasime (tip 14 și 32) și smânatâna fermetată al carui proces tehnologic include fermetarea

acesteia dupa însamantarea cu maia.

Smântânirea naturala se practică de obicei în sistemul gospodaresc, tradițional. Ea se

bazeza pe faptul ca in laptele lasat în repaus un anumit timp se separă la suprafață.

Temperatura are un rol important în procesul de smântânire naturală a laptelui. În laptele răcit

la o temperatura de 7-8 ˚C, separarea grăsimii la suprafață are loc mai repede decat în laptele

încălzit, în care tendința de aglomerare a globulelor de grăsime este frânată de temperatură.

În smântânirea naturală sau spontană au loc două fenomene succesive si anume:

- Aglutinarea (aglomerarea) globulelor de grăsime sub acțiunea aglutininelor din lapte,

- Separarea la suprafață a globulelor aglomerate care, are loc cu atât mai rapid cu cât

aglomerările sunt mai mari.

Smântânirea mecanică se realizează cu ajutorul separatoarelor mecanice, care se bazează pe

principiul forței centrifuge. Forța centrifugă se exercită diferit, în funcție de densitatea

elementelor care compun laptele. În cazul laptelui, prin centrifugare, acesta va fi scindat în

două părți : grăsimea, care se va aglomera central, în jurul axului centrifugii și laptele

smântânit, care este împins catre periferie.

Aceasta operatie este posibila datorita diferentei de densitate de 0,93) și faza apoasă (laptele

smântână are densitate 1.036)

Randamentul de smantanire este influențat de temperatură, iar randamentul optim se

obține la temperatura de 40-45 ˚C, viteza de rotație (odata cu cresterea vitezei de rotație creste

crește și viteza de separare a grăsimii), debitul de lapte ( cu cat debitul de lapte este mai mic

cu atât crește randamentul de smântânire), calitatea laptelui supus smântânirii ( cu cat conține

un număr mai mare de impurități sau are o aciditate crescută cu atât smântanirea se realizeză

defectuos), tipul și calitatea separatorului. SALA

2

Cap. lI Identificarea punctelor critice de control în tehnologia de fabricare

a smântânii

Pentru indetificarea punctelor critice se vor aplica arborii decizionali pentru

identificarea punctelor critice de control, făcându-se distincția între punctele critice de

control (CCP) și punctele de control (CP). Toate riscurile identificate trebuie eliminate

sau reduse într -o anumită etapă de fabricație. Punctul critic de control (CCP) este acel

punct/etapă /fază de fabricație în care dacă se instituie controlul asupra riscului,

acesta este eliminat sau redus până la un nivel acceptabil.

Pierderea controlului în punctul critic poate avea drept consecința punerea în pericol a

sănătății consumatorilor. În practica H.A.C.C.P se consideră două tipuri de CCP:

CCP1, în care controlul asigură eliminarea riscului și CCP2, riscul nu poate fi eliminat,

dar se reduce până la un nivel acceptabil.

Ambele tipuri de CCP sunt importante și trebuie ținute sub control. CP reprezintă

orice etapă a procesului de fabricație în care trebuie exercitat un anumit grad de control, dar

în care pierderea controlului nu duce la periclitarea sănătății sau vieții consumatorului.

Pentru a determina materiile prime și etapele procesului care sunt sau nu CCP, se pot

utiliza arborii decizionali (Codex, 1996, Rotaru, G., Mor aru, C., 1997). Acești arbori

se aplică pentru fiecare risc de la fiecare ingredient/etapă din proces. O variantă

alternativă de analiză a punctelor de control o constituie stabilirea punctelor de control

pentru schema generală de fabricare smântânii.

Smântâna fermentată şi smântâna dulce (frişca), se fabrică fie industrial, fie în

cofetării, restaurante sau în condiţii casnice. Datele epidemiologice arată că acest produs

constituie o problemă din punct de vedere al toxiinfecţiilor alimentare produse de

Staphylococcus aureus (85%) şi Salmonella (12,5%). Este evidentă, deci, necesitatea

controlului în fiecare etapă a procesului tehnologic.

Puncte critice

1. Livrarea laptelui crud (CCP1)

Riscuri Laptele crud recepţionat zilnic poate fi contaminat cu germeni patogeni

(Salmonella, Campylobacter, Brucella, Listeria monocytogenes, Mycobacterium tuberculosis

bovis), şi microorganisme psihrotrofe ca Pseudomonas. De asemenea, laptele poate fi

contaminat cu reziduuri medicamentoase (de exemplu: antibiotice). Ţinerea sub control a

acestor riscuri la ferme este foarte important şi poate să le reducă incidenţa sau să le elimine.

3

În timpul transportului, în lapte pot fi condiţii care permit dezvoltarea

microorganismelor şi producerea de enzime şi toxine microbiene care nu pot fi distruse în

procesul de pasteurizare. Din aceste motive, livrarea laptelui crud este considerată un punct

critic de control.

Laptele va fi colectat igienic la fermă unde se va menţine o igienă corespunzătoare şi

se va aplica programe de igienizare a spaţiilor, a vaselor şi a utilajelor. Mijloacele de transport

vor proteja laptele de contaminare şi vor menţine o temperatură de maxim 7°C în timpul

transportului până la secţia de prelucrare.

Monitorizare Se va măsura şi înregistra temperatura laptelui, precum şi durata

transportului de la punctul de colectare până la secţia de prelucrare.

Cisternele şi tancurile vor fi inspectate vizual după spălare şi dezinfectare. Unele

analize ale laptelui colectat de la ferme:

determinarea numărului de microorganisme prin proba reductazei sau prin numărare

directă;

determinarea prezenţei reziduurilor de antibiotice prin teste chimice sau

microbiologice, pot da informaţii utile asupra performanţelor furnizorilor.

2. Depozitarea laptelui crud (CCP1)

Calitatea laptelui crud necesită o atenție specială și teste la rampă înaintea

descărcare cisternelor.

Riscurile microbiologice, chimice și fizice trebuie monitorizate și controlate. În plus, la

recepție trebuie determinate aspectele calitative și cantitative ale compoziției (raportul

grăsime/proteine).

Numărarea microorganismelor prin metoda clasică de cultivare în plăci poate

contribui la evaluarea calității laptelui. În SUA și țările UE, limitele acceptate variază între

50 000 și 100 000 ufc/ml, iar valori sub 20 000 ufc/ml indică o calitate foarte bună a

laptelui din punct de vedere microbiologic.

După livrare, laptele se păstrază în tancuri tampon în stare refrigerată. Această etapă este

CCP1 deoarece la durate lungi de depozitare se pot dezvolta microorganismele psihrotrofe.

Control. Tancurile de depozitare şi anexele lor (conducte, vane, robineţi) trebuie astfel

proiectate, încât temperatura laptelui să poată fi menţinută la maximum 7ºC şi să permită o

curăţire eficientă şi păstrare în condiţii de igienă. Traseele de lapte crud (inclusiv tancurile de

depozitare) nu trebuie să se încrucişeze cu cele de smântână pasteurizată, pentru evitarea

contaminării încrucişate. Un factor de control important este durata de păstrare. Trebuie

4

stabilită o durată maximă de păstrare, în funcţie de temperatură şi de programele de spălare şi

dezinfectare aplicate.

Se măsoară temperatura laptelui din momentul în care începe umplerea şi până la

golirea tancului. Tancurile şi anexele lor sunt verificate prin inspecţie vizuală pentru a stabili

dacă igienizarea a fost corespunzătoare. Este bine ca tancurile să fie dezinfectate şi clătite

intens înaintea utilizării.

3. Curăţirea centrifugală şi smântânirea

Pentru a îndepărta impurităţile şi celulele somatice, laptele este supus curăţirii

centrifugale şi apoi este degresat. Atât la curăţitorul centrifugal, cât şi la separatorul de

smântână trebuie să se aplice programe corespunzătoare de spălare şi dezinfectare.

4. Pasteurizarea şi răcirea (CCP1)

Smântâna este supusă unui regim temperatură/durată de menţinere care să distrugă

formele vegetative ale microorganismelor prezentate adesea în laptele crud şi care ar putea

produce îmbolnăvirea consumatorilor. De aceea, pasteurizarea este un punct critic de control

important şi insuficienţa controlului acestei operaţii poate prejudicia siguranţa microbiologică

a smântânii. Pasteurizarea nu poate distruge toate enzimele microbiene, micotoxinele, sporii

bacteriilor, multe dintre reziduurile chimice sau alţi contaminanţi (antibiotice, pesticide,

metale grele). Din aceste motive, există alte puncte critice de control asociate laptelui crud

înaintea pasteurizării.

Se pot utiliza diverse procedee de pasteurizare a smântânii, cum ar fi LHT sau HTST.

De exemplu, încălzirea la 80-85ºC/15-20 sec. poate fi utilizată pentru pasteurizarea smântânii

în regim HTST.

După pasteurizare, smântâna se răceşte la 4-6ºC şi se depozitează în condiţii care să

prevină recontaminarea şi să limiteze dezvoltarea microorganismelor care au supravieţuit

pasteurizării.

Controlul este realizat prin folosirea unei instalaţii de pasteurizare a smântânii

corespunzător proiectată, montată, exploatată, întreţinută şi controlată. Exploatarea corectă a

instalaţiei presupune:

utilizarea aburului la presiune necesară;

controlul debitului de smântână;

controlul vâscozităţii produsului;

absenţa impurităţilor şi a depunerilor de pe suprafaţa plăcilor pasteurizatorului.

5

La cele mai multe instalaţii există cel puţin un termometru amplasat imediat după ce

smântâna părăseşte secţiunea de menţinere. Acesta monitorizează temperatura în fluxul de

smântână şi poate fi conectat la un înregistrator. Un alt termometru cu mercur sau cu

rezistenţă de platină se utilizează ca instrument de referinţă şi este amplasat la sfârşitul

secţiunii de menţinere.

În cele mai multe instalaţii de pasteurizare există o valvă de deviere a fluxului, care se

activează dacă temperatura smântânii coboară sub temperatura de pasteurizare specificată.

Este important ca această valvă să fie corespunzător amplasată şi să funcţioneze corect. Multe

instalaţii sunt echipate cu dispozitive de avertizare audio sau vizuale care sunt activate atunci

când valva de recirculare este în funcţiune. Dacă instalaţia nu este dotată cu un astfel de

dispozitiv, trebuie să existe mijloace de oprire a procesului în cazul când nu se atinge

temperatura de pasteurizare specificată. Durata de menţinere la temperatura de pasteurizare

este critică pentru siguranţa smântânii.

La intervale predeterminate, pentru a preveni formarea depozitelor pe suprafeţe de

schimb termic, instalaţia trebuie curăţită folosind, în ordine, o soluţie de spălare alcalină

urmată de una acidă sau o combinaţie de detergenţi din comerţ pentru curăţirea

pasteurizatorului.

Monitorizarea. Diagramelor vor fi inspectate la intervale regulate (zilnic). Pentru

fiecare şarjă de produs temperatura înregistrată pe diagrama de control trebuie să corespundă

indicaţie termometrului etalon. Se verifică viteza fluxului de produs, funcţionarea valvei de

recirculare, starea de curăţenie şi de coroziune a plăcilor/tubului de menţinere, precum şi a

întregii instalaţii demontate.

5. Standardizarea

Se verifică concentraţia grăsimii din smântână în vana de maturare fizică şi se fac

corecturile necesare. Temperatura smântânii trebuie menţinută la 4-6ºC min. 24 h, pentru a se

obţine proporţia corectă între grăsimea lichidă şi cea cristalizată. Nu trebuie depăşită durata de

72 h la menţinerea în vanele de maturare.

Controlul se realizează prin proiectarea echipamentului astfel încât să permită o

igienizare eficientă prin programe de spălare şi dezinfectare şi prin respectarea cerinţelor

temperatură/timp pentru produsul standardizat.

Monitorizare. Se monitorizează durata şi temperatura de menţinere a smântânii în

vana de maturare. Vizual se monitorizează starea de curăţenie a instalaţiei.

6. Dozarea / ambalarea (CCP1)

6

Pentru distribuire, smântâna este ambalată. Calitatea smântânii şi durata ei de

conservare vor depinde de temperatura de depozitare, dar şi de numărul şi tipul

microorganismelor prezente în smântână în momentul dozării sau prezente în ambalaj.

Potenţialul de contaminare face ca această etapă să fie punct critic de control.

Temperatura smântânii la dozare nu trebuie să depăşească 8ºC, iar ambalarea trebuie

efectuată în spaţii izolate de restul fabricii. Este necesar să se introducă în încăpere aer filtrat,

la o presiune pozitivă, iar temperatura să nu depăşească 10ºC.

Instalaţia de ambalare trebuie proiectată şi exploatată corect, pentru a preveni

contaminarea microbiologică. Trebuie folosite programe corespunzătoare de curăţire şi

dezinfecţie. Lucrătorii trebuie instruiţi în vederea utilizării instalaţiei şi pentru a înţelege

importanţa prevenirii contaminării smântânii cu microorganisme patogene de pe mâini,

ustensile, echipament de protecţie sau alte surse. Trebuie impus un standard ridicat de igienă

personală, incluzând spălarea mâinilor, halate şi cizme curate.

În timpul depozitării, ambalajele trebuie protejate de contaminarea din mediul

înconjurător. Smântâna ambalată trebuie marcată cu codul lotului şi termenul de valabilitate.

Monitorizare. Se măsoară temperatura smântânii. Se observă starea de curăţenie a

instalaţiei şi a secţiei de ambalare şi practicile igienice ale lucrătorilor.

7. Fermentarea (CCP1)

Riscuri. Microbiologice: Staphylococcus aureus, E. coli enteropatogeni, Listeria

monocytogenes. Posibilitate de contaminare din mediu, utilaje şi posibilitatea dezvoltării E.

coli 0157:H7, Staphylococcus aureus cu producerea endotoxinei, dacă acidifierea laptelui nu

este corespunzătoare. Chimice: igienizaţi. Urmele de igienizaţi sunt controlate prin SSOP

eficiente. Improbabil să dăuneze consumatorilor.

8. Depozitare şi livrare (CCP1)

Smântâna trebuie păstrată în depozite refrigerate şi livrată cofetăriilor, restaurantelor

etc., în vehicule frigorifice.

Control. Temperatura în depozit şi în fiecare vehicul nu trebuie să depăşească 7ºC, iar

durata de păstrare şi distribuţie trebuie să fie cât mai mică posibil. Se va aplica principiul

rotaţiei stocurilor („primul intrat-primul ieşit”).

Monitorizare. Se măsoară temperatura în depozite şi în fiecare mijloc de transport. Se

verifică, prin inspecţie vizuală, starea de curăţenie a acestora. Se verifică modul de rotaţie a

stocurilor.

7

8. Recepţia smântânii

Smântâna recepţionată se introduce imediat în depozite refrigerate, dacă se

depozitează o durată prea mare de timp, există riscul dezvoltări microorganismelor

psihrotrofe, care produc enzime ce degradează smântâna.

Temperatura smântânii trebuie menţinută la max.7ºC şi se va respecta principiul

rotaţiei stocurilor..

9. Depozitare şi vânzare (CCP1)

Produsul se poate depozita la 10ºC / 4 ore. La vânzarea cu amănuntul trebuie prevenită

contaminarea de la mediul înconjurător, prin plasarea produsului în vitrine frigorifice

separate, în care durata de păstrare poate fi de max. 2 zile, la max. 7ºC. În cazul când nu se

dispune de vitrine frigorifice, produsul trebuie vândut în 1-2 ore. Produsul nu trebuie atins cu

mâna, fiind manipulat numai cu ustensile curate şi dezinfectate, mănuşi sau hârtie parafinată

curată.

Control. Se efectuează prin păstrarea produsului la max. 7ºC. Sunt esenţiale: curăţenia

vitrinelor sau a spaţiilor de depozitare, rotaţia stocurilor, instruirea vânzătorilor privind

principiile igienei alimentelor.

Se verifică temperatura în depozit / vitrine, rotaţia stocului şi durata păstrării,

practicile igienice ale personalului şi curăţenia spaţiilor de depozitare şi comercializare.

10. Manipularea la consumator (CCP1)

Consumatorul trebuie să cunoască şi să înţeleagă riscurile potenţiale şi perisabilitatea

acestui tip de produs. Produsul trebuie consumat în decurs de 2 ore sau păstrat în frigider

max. 24 de ore.

Acesta este un punct de control pe care producătorul nu-l poate monitoriza. Totuşi

producătorul trebuie să fie conştient de riscul că cei ce vor cumpăra produsul ar putea să

comită anumite abuzuri. O etichetare corespunzătoare a produsului, care să conţină

informaţiile necesare, poate contribui la îmbunătăţirea controlului de către consumator.

Aspectele prezentate în acest capitol cu privire la aplicarea metodei HACCP în

industria laptelui pot constitui un ghid util pentru acei care intenţionează să „atace” această

problemă de maximă actualitate din industria laptelui din ţara noastră şi pe plan mondial. Nu

trebuie omis faptul că acestea sunt doar nişte linii directoare, şi că aplicaţia va ţine

întotdeauna seama de particularităţile fiecărui produs şi de condiţiile concrete de producţie ale

8

secţiei respective. Se recomandă, de asemenea, utilizarea ghidurilor OMS, IDF, Codex

Alimentarius, ICSMF şi ale Uniuni Europene de aplicare a Analizei Riscurilor în industria

laptelui care sunt mult mai cuprinzătoare şi aduc multe detalii valoroase.

11. Cerințe de calitate pentru smântâna de consum (STAS 7001/1980)

Cerințe organoleptice

Caracteristici Categoria

Smântână dulce Smântână fermentată

Aspect și consistență Omogenă,fluidă, fără

aglomerări de grăsime sau de

substanțe proteice

Omogenă, vâscoasă, fără aglomerări

de grăsimesau de substanțe proteice

Culoare Alb până la gălbui uniformă în toată masa

Gust și miros Dulceag cu aromă specifică

de smântână proaspătă; Nu se

admit miros și gust străin

Plăcut aromat, slab acrișor, specific

de fermentație lactică; nu se admite

gust și miros străin

Proprietăți fizice și chimice

Caracteristici Smântână dulce Smântână fermentată

Tip 32 Tip 14 Tip 40 Tip 30 Tip 25

Grăsime % 32 ± 1 14 ± 1 40 ± 1 30 ± 1 25 ± 1

Substanțe proteice%

min

1 1,5 1 1 1,2

Aciditatea grade

Tomer, max.

20 (22 în

rețeaua

comercială)

20(22 în

rețeaua

comercială)

90(110 în

rețeaua

comercială)

90(110 în

rețeaua

comercială)

90(110 în

rețeaua

comercială)

Vâscozitate dinamică 15 20 60 40 30

Reacția pentru

conținutul peroxidazei

Negativă Negativă

Arsen, mg/kg max. 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1

Plumb mg/kg max. 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2

9

Zinc, mg/kg max. 5 5 5 5 5

Cupru mg/kg max. 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5

Temperatura la

livrare, ˚C max.

8 (10 în

rețeaua

comercială)

8 (10 în

rețeaua

comercială

8 (10 în

rețeaua

comercială)

8 (10 în

rețeaua

comercială)

8 (10 în

rețeaua

comercială)

1. Defectele smântânii fermentate

Defectele smântânii pot fi primare sau câştigate în timpul procesării.

Defectele primare sau originare provin în mare măsură din laptele materie primă transmis

smântânii, cum ar fi: gustul amar apare de la vacile hrănite cu furaj însilozat sau de la plantele

ce conţin substanţe amare.

Principalele defecte ale smântânii fermentate fabricate şi cauzele apariţiei acestora sunt:

• Defecte de aspect:

- aspectul spumos apare din cauza pompării repetate a smântânii şi agitării în timpul

transportului;

- separarea în două straturi distincte: deasupra un strat de grăsime, iar stratul inferior

de plasmă. Defectul apare la smântâna cu conţinut redus de grăsime şi este consecinţa lipsei

de omogenizare;

- aspectul grăsos apare la smântâna obţinută din lapte cu aciditate mare, la care au

precipitat proteinele.

• Defectele de consistenţă:

- consistenţa prea fluidă apare datorită nerespectării procesului de maturare sau

datorită maielei folosite la însămânţare;

- consistenţa prea vâscoasă apare din cauza nerespectării corelaţiei în procesul tehnologic

între conţinutul de grăsime, aciditate şi temperature de pasteurizare;

- consistenţa filantă (mucilaginoasă-vâscoasă), apare la smântâna infectată cu

microorganism ce produc polizaharide.

• Defectele de gust şi miros:

- gustul fad sau lipsa aromei este determinată de fermentarea insuficientă sau folosirea

unor maiele inadecvate;

- gustul acru apare datorită laptelui acidifiat sau din cauza unei suprafermentări

biochimice a smântânii;

10

- gustul de drojdii apare datorită infectării laptelui sau smântânii cu levuri, care

favorizează lipoliza;

- gustul uleios, de peşte, de seu, apare în urma hidrolizei grăsimilor sau oxidării

accentuate a grăsimilor în prezenţa metalelor grele.

Pe lângă defectele prezentate, smântâna poate suferi deprecieri sub acţiunea unor

microorganism care au contaminat-o, cum ar fi: Serratia marcescens, Pseudomonus

aeruginosa, care produc o culoare de roşu-potocaliu sau roşu intens.

Râncezirea smântânii este cea mai frecventă stare de alterare şi apare atunci când

smântâna este menţinută un timp mai îndelungat în condiţii necorespunzătoare, care imprimă

smântânii un gust şi miros characteristic.

Procesul de râncezire este favorizat de lumină, căldură şi razele ultraviolet. Gustul şi

mirosul este influenţat de formarea de compuşi de oxidare (aldehide, cetone). Gustul şi

mirosul de seu de oxidarea acizilor este dat de descompunerea lecitinei cu formarea de

trimetilamină. Mucegăirea constă în dezvoltarea coloniilor de miceţi la suprafaţa smântânii, care

determină un miros şi gust de mucegai.

În concluzie pentru ca siguranța și sănătatea consumatorilor să nu fie pusă în pericol

este necesar implementarea unui sistem HACCP în unitățile de producere a smântânii prin

care să fie urmărite și ținute sub control punctele critice de control și punctele de control.

Bibliografie

Claudia Corina Sala, Igiena, tehnologia și controlul laptelui și a aproduselor derivate,

Editura Eurobit, Timișoara 2008

11

Ionel Bondoc, Tehnologia si controlul laptelui si produselor lactate vol l

Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași 2007

LEONTE M., 2006 - Cerinţe de igienă – HACCP şi de calitate –ISO 9001:2000 în unitaea de

industrie alimentară conform normelor uniunii europene, Editura Millenium, Piatra Neamț

Codex Alimentarus

www.regie.ro

www.scribd.ro

12