28

numărul 2/2009 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

INCENDIUL CA ATAC ASIMETRIC

Dr. Ing. Sorin CALOTĂ - Preşedintele Comitetului Tehnic Naţional “Securitate Societală”

Atacuri asimetrice Analiza riscurilor care pot produce crize

naţionale sau europene trebuie să aibă în vedere lua-rea în considerare atât a dimensiunilor militare, cât mai ales a celor nonmilitare. Aceste fenomene sunt generate pe fondul unor vulnerabilităţi naţionale şi stimulate de amploarea şi diversitatea globalizării lu-mii de astăzi, dar mai ales a celei viitoare.

Din ansamblul cauzelor generatoare de criză, ata-curile asimetrice reprezintă cele mai noi ameninţări, de o periculozitate deosebită. Săvârşite de către un inamic mobil şi care transcede graniţele, greu de lo-calizat şi de identificat, atacurile asimetrice produc adeseori adevărate dezastre, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi cu mari distrugeri de bunuri mate-riale.

Atacurile asimetrice pot fi definite drept acţiuni non-armate, provocate în mod deliberat, cu intenţia vădită de a produce dezastre şi implicit teamă, teroare, distrugere de bunuri, pierderi de vieţi omeneşti şi slăbirea securităţii naţionale în diverse scopuri, de cele mai multe ori politice.

Noţiunea de atac asimetric, deşi des utilizată în literatura de specialitate, nu are încă o definiţie consacrată. Atacurile teroriste reprezintă un exem-plu elocvent de asimetrie, forţa este disproporţionată, acţiunile par lipsite de logică militară, efectele distruc-tive şi mărimea pierderilor sunt semnificative în raport cu costurile atacurilor, scenariul este greu de intuit, iar riscurile dificil de evaluat.

În general, atacurile asimetrice sunt motivate politic, drept pentru care presupun întotdeauna un pronunţat simţ al frustării, al unei nedreptăţi sau injustiţii sociale, religioase ori politice, injustiţie care, în opinia lor, nu poate fi înlăturată decât printr-o metodă violentă bazată pe tactica ultimei soluţii.

Analiza cazuistică a atacurilor asimetrice conduce la următoarea clasificare :

În raport de diversitatea ţintelor, atacurile asimetrice pot fi:

• contra bunurilor (îndeosebi a celor care con-stituie simboluri economice, financiare, politice sau infrastructuri critice cu puternic impact regional sau naţional);

• contra persoanelor (asasinate, răpiri, luări de ostatici etc);

• împotriva mediului (provocare de dezas-tre naturale sau accidente tehnologice în măsură să conducă la provocarea de dezastre naturale sau dete-riorarea factorilor de mediu)

În raport de procedeele utilizate :

• utilizarea explozivilor ( peste 60% din total);• răpiri, asasinate;• deturnarea de avioane;

În raport de motivaţie deosebim :

• atacuri patologice, săvârşite de psihopaţi, al-coolici etc.;

• atacuri din răzbunare – ca o reacţie violentă la nemulţumiri etc;

• atacuri religioase, generate de fundamenta-lism (islamic,mozaic, creştin etc);

• atacuri cu motivaţie etnică;• atacuri cu motivaţie politică – una din cele mai

vechi forme de terorism Desigur, a fost prezentată o clasificare extrem de

sumară, complexitatea fenomenului impunând fireşte dezvoltări substanţiale ale claselor prezentate mai sus.

ArsonPe plan mondial, numeroase studii statistice

evidenţiază tendinţa continuă de creştere a numãrului de incendii tip arson, paralel cu creşterea generalã a actelor criminale, cu tendinţa tineretului spre vanda-lism şi cu dificultãţile economice. În majoritatea state-lor industriale dezvoltate, arson a devenit unul din comportamentale criminale cele mai costisitoare pen-tru societate, în primul rând datoritã pagubelor provo-cate de acest tip de incendiu. S-a constatat, statistic, cã un incendiu tip arson are o probabilitate de 4 ori mai mare decât un incendiu obişnuit sã se transforme într-un incendiu de proporţii, iar pagubele sunt duble faţã de pagubele pricinuite în medie de un incendiu da-torat oricãrei alte cauze. Totodatã, din daunele plãtite de societãţile de asigurãri, circa o treime o reprezintã daunele pentru distrugerile provocate prin arson.

Clasificarea, de altfel bine cunoscută, a incendiilor tip arson prezintă simillitudini cu clasificări ale ata-curilor asimetrice :

• pentru obţinerea unui câştig;• din rãzbunare;• pentru acoperirea altor infracţiuni;• din vanitate;• din vandalism;• înfãptuite de persoane cu tulburãri mintale;• din motive social – politice.

Interes deosebit pentru securitatea unei comunităţi prezintă îndeosebi arson din motive social-politice.

Motivaţiile acestor incendii sunt diverse: expri-

29

numărul 2/2009Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

marea protestului faţã de un guvern sau o activitate (desfăşurarea unei conferinţe, de exemplu), dorinţa de a destabiliza o companie (de regulã multinaţionalã, perceputã ca exploatatoare a bogãţiilor naţionale), obţinerea publicitãţii pentru o anumitã cauzã; tero-rism.

Obiectivele urmãrite pot fi: obiective politice sim-bol, birouri ale unor linii aeriene, sãli de conferinţe, clãdiri militare.

Tot în această categorie pot fi incluse : arson cu caracter rasial, arson cu caracter religios, arson asociat cu proteste social-economice.

Acest ultim tip de arson cunoaşte forme tot mai vi-olente. În cursul unor tulburãri de stradã (demonstraţii protestatare, ciocniri cu forţele de ordine), exemple fiind: mai 1968 - Paris, iunie 1990 - Bucureşti, mai 1992 - Los Angeles (peste 1200 incendii în câteva zile), 1995 - Istanbul, 1997 - Paris (revolta liceenilor), 1999 - Po-lonia (greva agricultorilor), 2005-2006 Paris (revolta imigranţilor şi a studenţilor), noiembrie 2007 – Paris, octombrie 2008 - Paris, manifestanţii folosesc „coctei-luri Molotov“ - deosebit de eficiente - pentru a incen-dia maşini, magazine etc.

Mijloacele de aprindere sunt uşor de procurat şi folosit.Merită amintit îndemnul lui Vinnie Mandela (Africa de Sud) care preluase conducerea luptei anti-apartheid în anii ‘80 : ei au arme, noi avem pietre şi cutii de chibrituri !

Tratatele de psihologia mulţimilor analizeazã modalitãţile de dirijare şi manipulare a maselor de oameni spre anumite scopuri, inclusiv destructive, fascinaţia realã pe care o exercitã focul, încã din vre-muri strãvechi, jucând rolul de amplificator al emoţiilor umane.

Arson din vandalismMajoritatea ţãrilor europene şi unele statistici

americane considerã vandalismul ca principalul motiv de incendiere, cu pondere mare în rândul tinerilor .

Incendiile de acest tip pot fi considerate incendii instinctuale, fãrã motivaţie precisã, ci ca o reacţie la o viaţã dezordonatã, fãrã perspective, o crizã acutã de personalitate sau sentimente de frustare faţã de so-cietate, stat şi întreaga lume înconjurãtoare. De cele mai multe ori, aceste incendii au caracter întâmplã-tor şi nu cu premeditare. Individul pune pe foc pentru a-şi arãta bãrbãţia, pentru o plãcere momentanã sau pentru o rãzbunare generalã împotriva societãţii. Ca ti-pologie, incendiatorii sunt tineri, de regulă în grupuri, complexaţi,din familii dezorganizate, cu inteligenţa sub medie, fãrã imaginaţie, care comit cu uşurinţã şi plãcere chiar, delicte minore : spargerea felinarelor, agresarea verbalã a persoanelor, neavând o atracţie patologicã pentru foc şi considerându-l doar un mijloc potrivit pentru a crea probleme societãţii prin distru-geri.

Obiectivele alese pentru incendiere sunt de regulã clãdirile publice (biserici, şcoli, sediul unor instituţii guvernamentale) uneori depozite sau clãdiri industriale, aflate în zona pe care o frecventeazã.Ma-

joritatea actelor de vandalism au loc seara târziu, la sfârşitul sãptãmânii.De regulã, incendiul poate fi aso-ciat cu alte distrugeri din zonã.

Fapta prezintã un pericol social la fel de mare ca şi incendiile unor piromani - elementele agravante fiind comportarea incendiatorului: neprevãzutã, necontro-latã şi mai ales iresponsabilitatea socialã ce poate da naştere la evenimente grave. Investigaţia acestor ca-zuri, inclusiv din punct de vedere psihic este foarte di-ficilã.

Exemplul recent cel mai convingător este Festi-valul de la New York (Woodstock 1999).Festivalul s-a desfăşurat pentru a comemora 30 de ani de la faimosul festival al păcii şi fraternităţii de la Woodstock.

La sfârşitul manifestării de trei zile au fost distruse stelajele pe care erau montate difuzoarele şi instalaţiile de iluminat, s-a dat foc la barăci şi corturi, ca şi unora din maşinile parcate.Pentru a declanşa incendiile, ti-nerii huligani au folosit tocmai “lumânările păcii” distribuite de organizatori.Dezlănţuirea instinctuală a fost favorizată de drogurile comercializate liber. Justificarea incendiatorilor : a te juca de-a Nero este un grozav motiv de distracţie.

În analiza fenomenului de arson privit ca atac asi-metric trebuie avute în vedere limitările impuse de am-ploarea consecinţelor.O explozie a unei bombe va avea întotdeauna un efect distructiv mai rapid şi mai puter-nic decât un incendiu care necesită un anumit timp de dezvoltare. Tipologia şi scopurile sunt asemănătoare pentru arson şi pentru alte atacuri asimetrice.

În acelaşi timp, trebuie remarcată influenţa psihologică puternică a focului asupra comportamen-tului oamenilor, declanşând întotdeauna amplificarea tulburărilor sociale.Din aceste considerente, arsonul din motive social-politice reprezintă un atac asimetric cu un impact mediatic deosebit.

Incendiile stradale au un deosebit potenţial dis-tructiv asupra echilibrului social, cocteilurile Molotov fiind de multă vreme arma preferată în tulburările de stradă.

Metodele utilizate şi circumstanţele de timp şi spaţiu sunt asemănătoare cu cele preluate în arsena-lul teroriştilor.Dacă pentru arson aceste metode nu au cunoscut, din fericire, o perfecţionare, tehnicile utili-zate în atacurile asimetrice evoluează însă spre forme mai sofisticate, mai diversificate, corespunzătoare unor noi scopuri distructive.

Ca urmare, managementul prevenirii fenomene-lor de tip arson prezintă aspect de complexitate mai scăzută decât în cazul altor tipuri de atacuri asimetrice, dar la acelaşi nivel de importanţă.

Se recomandã ca orice societate comercială sau instituţie publicã sã-şi evalueze riscul de arson,existând în acest sens metodologii (fie ale societãţilor de asi-gurãri, fie ale instituţiilor specializate) care permit încadrarea într-una din categoriile : risc mic, normal , mare de arson.

Se recomandã abordarea globală a securităţii clădirii, atât din punct de vedere antiefracţie, cât şi al

30

numărul 2/2009 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

securităţii la incendiu.În acest sens pot fi luate măsuri generale de prevenire cum ar fi :

• asigurarea securitãţii întreprinderii sau clãdirii, îndeosebi noaptea şi în zilele de sâmbãtã şi duminicã – posturi fixe şi mobile de pazã, supravegherea şi iluminarea întregului perimetru, inclusiv a intrãrilor dosnice;

• reglementare strictã a accesului. sisteme de control acces, supravegherea continuă a vizitatorilor ;

• asigurarea supravegherii electronice, perime-trale şi în interior cu sisteme şi instalaţii certificate: cen-trale de semnalizare şi alertare automatã a incendiilor şi efracţiilor, detectoare adecvate ;

• instalaţii automate de stingere (sprinklere, cu gaze ş.a.);

• înlãturarea imediatã a unor situaţii suspecte: rezervoare cu lichide inflamabile, aglomerãri de ma-teriale combustibile, în locuri unde nu se justificã prezenţa lor;

• cunoaşterea şi luarea în considerare a stãrii de spirit a personalului din subordine; notificarea cãtre unitatea de poliţie apropiatã a ameninţãrilor din partea unor nemulţumiţi sau proaspãt concediaţi.

Literatura de specialitate nu include întotdeauna

arsonul printre categoriile de atacuri asimetrice.Dar necesitatea unei abordări integrate şi cuprinzătoare a atacurilor asimetrice posibile în societatea actuală, impune luarea în considerare a tuturor posibilelor ameninţări.

Securitatea societală

Eforturile unei societăţi comerciale sau instituţii pentru o securitate mărită în caz de arson sau efracţie trebuie totodată integrate în noua cerinţă funcţională: asigurarea continuităţii activităţii în situaţii de criză.

În acest sens, o direcţie recentă la nivel european şi internaţional se referă la dezvoltarea conceptelor de protecţie a infrastructurii critice şi cel de securitate societală.

Conceptul de protecţie a infrastructurii critice nu este nou.În Directiva privind identificarea şi desem-narea Infrastructurii critice europene şi evaluarea necesităţii de îmbunătăţire a protecţiei ei , infrastructu-ra critică este definită ca fiind acele elemente (sisteme şi servicii) ori părţi ale acestora care sunt esenţiale pentru menţinerea funcţiilor societăţii (sănătate, secu-ritate, siguranţă, bunăstarea economică sau socială a populaţiei).Ca şi în cazul conceptului de criză UE, şi în proiectul de directivă menţionat se face distincţie faţă de infrastructurile critice naţionale, care produc efecte la nivel naţional şi se defineşte infrastructura critică europeană ca fiind compusă din acele infrastructuri critice a căror distrugere sau dereglare afectează sem-nificativ două sau mai multe State Membre

Conceptul de securitate societală se aplică la nive-lul funcţiilor organizaţiilor.

Perfecţionarea proceselor decizionale în situaţii de criză este tot mai frecvent abordată în literatura de

specialitate. Deoarece funcţiunile specifice în societate sunt diversificate, este necesar să se asigure un dialog permanent între cetăţeni, organizaţii, sectorul privat şi guvern, pentru a analiza posibilităţile de optimizare a pregătirii crizelor, răspunsului la crize şi a restabilirii stării de normalitate.

Supravieţuirea cetăţenilor , a comunităţilor locale şi a naţiunilor implică securitatea funcţiilor critice ale societăţii, mai degrabă decât clasica abordare privind securitatea teritoriului.Această deplasare de sensuri implică necesitatea asigurării capacităţii de a funcţiona a guvernului şi a societăţii civile în situaţii de crize civile, inclusiv capacitatea de menţinere a legăturilor între diferiţi actori, legături incluse sau nu în infrastructura critică.

Fiecare organizaţie, fireşte în primul rând cele eco-nomice (întreprinderi, bănci ş.a.) este interesată în con-tinuitatea activităţii în situaţii de criză.Răspunsul unei organizaţii la riscuri, care are ca scop minimizarea im-pactului lor şi reducerea pierderilor sociale, trebuie să fie promovat şi recunoscut ca responsabilitate socială.Când sunt identificate riscuri potenţiale, o organizaţie trebuie să înţeleagă că o cooperare cu alte organizaţii în alocarea resurselor umane şi fizice este esenţială pen-tru propria ei continuitate operaţională.O organizaţie trebuie să aibă o contribuţie activă la comunitate printr-un efort de cooperare cu cetăţenii, administraţia locală, organizaţii nonguvernamentale etc. participând la activităţi suport pentru salvarea vieţilor umane şi oferind sprijinul necesar.

Ca urmare, independent de conceptul de infrastructură critică, s-a dezvoltat conceptul de secu-ritate societală.

În conceptul de securitatea societală se porneşte de la ideea recentelor provocări, tor mai complexe, care implică noi concepte şi mijloace pentru a creşte siguranţa cetăţenilor şi capacitatea de management al crizelor, într-o lume tot mai interdependentă şi fără graniţe.Se consideră că aceste provocări, inclusiv cu aspecte transfrontiere, nu sunt acoperite de con-ceptul tradiţional al protecţiei civile naţionale.Noul concept, de securitate societală, se doreşte să opună ameninţărilor şi vulnerabilităţilor în societate un man-agement complex al crizelor şi sisteme pentru asigura-rea continuităţii afacerilor, inclusiv a celor multisectori-ale, multinaţionale şi multicontinentale.

Conceptul de securitate societală în înţelesul de mai sus este dezvoltat de Comitetul Tehnic ISO 223 Societal Security (şi Comitetul Tehnic român corespon-dent) pentru dezvoltarea unui sistem de standarde de performanţă pentru diferite organizaţii implicate în managementul crizelor.

Ghidul pentru pregătirea răspunsului la incidente şi managementul continuităţii operaţionale, elaborat în cadrul comitetului, prevede un set de metode pen-tru identificarea ameninţărilor, evaluarea riscurilor şi managementul riscurilor datorate incidentelor şi care pot fi aplicate diferenţiat în funcţie de activităţile desfăşurate.

Termenul de incident defineşte o situaţie care

31

numărul 2/2009Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

poate fi , sau poate duce la o întrerupere operaţională, distrugere, pierderi, situaţii de urgenţă sau crize. Inci-dentul poate fi intenţionat, neintenţionat sau cu cauze naturale.

Ghidul, împreună cu alte documente conexe, propune un sistem pentru îmbunătăţirea continuă a managementului, având similitudini cu standardele din seria EN ISO 9000 privind managementul calităţii, dar bazat pe considerarea activităţii ca un proces di-namic bazat pe un risc ce nu trebuie neglijat.

Ghidul prevede linii generale pentru o organizaţie, privată sau non guvernamentală, de orice mărime, de la mică la multinaţională, din orice domeniu : fabricare, servicii, depozitare sau transport, pentru dezvoltarea criteriile proprii specifice pentru planificarea şi conti-nuitatea operaţională şi pentru proiectarea unui sistem adecvat de management al crizelor : managemen-tul pregătirii răspunsului la incidente şi continuităţii operaţionale.

Strategia de continuitate operaţională, aprobată de management, asigură revenirea la starea de nor-malitate şi continuitatea în caz de dezastre, eveni-mente ce produc distrugeri sau dereglări majore.

Sunt prevăzute proceduri şi programe pentru ana-liza impactului diferitelor incidente posibile (inclusiv arson), pentru managementul răspunsului la incident, pentru asigurarea continuităţii managementului după

incident, pentru restabilirea stării de normalitate, pre-cum şi prevederi privind instruirea, testarea, controlul intern şi acţiuni corective.

Creşterea frecvenţei manifestării riscurilor care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, pre-cum şi apariţia unor noi riscuri, generate îndeosebi de schimbările climatice şi diversificarea activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează substanţe/materiale periculoase, dar şi de atacuri asim-etrice, au provocat ample mişcări de idei, atât în me-diile academice, cât şi la nivelul factorilor politici de decizie, la nivel european, naţional sau local.

În acest context, conducerea unei organizaţii (în-treprindere, instituţie, bancă, ş.a.) trebuie să analizeze atent cerinţele tot mai complexe, dar şi riguroase, pentru o funcţionare optimă, dar mai ales sigură, în condiţiile ameninţărilor tot mai diverse social-eco-nomice-politice contemporane.

Evaluarea competentă a ameninţărilor (inclusiv ar-son) şi stabilirea soluţiilor globale de securitate este, ca urmare, o necesitate pentru asigurarea continuităţii activităţii.