In Viata Noastra de Zi Cu Zi

3
În viaţa noastră de zi cu zi, calculatoarele sunt ceva obişnuit, ba chiar indispensabil în unele cazuri. Se poate spune, pe drept cuvînt că trăim într-o societate informatizată. Peste tot sunt calculatoare, legate eventual între ele şi formînd astfel reţele de calculatoare. Toate acestea se datorează faptului că ne dăm seama din ce în ce mai mult că PC ne uşurează munca. Dar trebuie de subliniat faptul că un calculator este de fapt o „maşinărie” care prelucrează o serie de informaţii pe care i le dăm. Informaţia, este elementul esenţial din acest lanţ. Rolul sistemului informaţional este de a transmite informaţia între diferite elemente. Ca emiţător aici pot interveni PC, Internet, TV, radio, pressa etc. În fiecare zi, pornind PC nimerim într-o lume nouă, virtuală, dar totuşi atît de reală, uşoară la prima vedere, dar uneori te poţi rătăci. Accesul la Internet măreşte posibilităţile utilizatorului. Acesta nimereşte sub un adevărat „şuvoi” de informaţie: reţele sociale, jocuri online, web monez, files hosting, toate acestea atrag la prima vedere, dar cu timpul înţelegi că sensul lor e de a aduce venit cuiva şi pierderi ţie. Ce aş schimba eu în sistemul informaţional? O întrebare globală şi răspunsul la ea nu poate fi expus în cîteva fraze. Problemele globale legate de sistemul informaţional Una din principalele probleme ce desigur l-a deranjat pe orice utilizator PC este activitatea hackerilior sau aşa numiţilor „bandiţi virtuali”. Pe zi ce trece apar tot noi şi noi virusuri electronice, din ce în ce mai serioase şi mai greu de depistat. Antivirusurile moderne nu întotdeauna sunt în stare nu numai să „lecuiască” fişierul avariat, ci uneori chiar şi să depisteze trojanul. Cel mai des, anume programiştii ce pun în rotaţie un antivirus propriu, încep a rota şi sute de viruşi electronici ce pot fi depistaţi doar cu antivirusul dat. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri cînd autorul antivirusului este de fapt şi

description

Eseu la Limba si Literatura romana

Transcript of In Viata Noastra de Zi Cu Zi

n viaa noastr de zi cu zi, calculatoarele sunt ceva obinuit, ba chiar indispensabil n unele cazuri. Se poate spune, pe drept cuvnt c trim ntr-o societate informatizat.

Peste tot sunt calculatoare, legate eventual ntre ele i formnd astfel reele de calculatoare.

Toate acestea se datoreaz faptului c ne dm seama din ce n ce mai mult c PC ne uureaz munca.

Dar trebuie de subliniat faptul c un calculator este de fapt o mainrie care prelucreaz o serie de informaii pe care i le dm. Informaia, este elementul esenial din acest lan.

Rolul sistemului informaional este de a transmite informaia ntre diferite elemente. Ca emitor aici pot interveni PC, Internet, TV, radio, pressa etc.

n fiecare zi, pornind PC nimerim ntr-o lume nou, virtual, dar totui att de real, uoar la prima vedere, dar uneori te poi rtci. Accesul la Internet mrete posibilitile utilizatorului. Acesta nimerete sub un adevrat uvoi de informaie: reele sociale, jocuri online, web monez, files hosting, toate acestea atrag la prima vedere, dar cu timpul nelegi c sensul lor e de a aduce venit cuiva i pierderi ie.

Ce a schimba eu n sistemul informaional? O ntrebare global i rspunsul la ea nu poate fi expus n cteva fraze.

Problemele globale legate de sistemul informaional

Una din principalele probleme ce desigur l-a deranjat pe orice utilizator PC este activitatea hackerilior sau aa numiilor bandii virtuali. Pe zi ce trece apar tot noi i noi virusuri electronice, din ce n ce mai serioase i mai greu de depistat.

Antivirusurile moderne nu ntotdeauna sunt n stare nu numai s lecuiasc fiierul avariat, ci uneori chiar i s depisteze trojanul. Cel mai des, anume programitii ce pun n rotaie un antivirus propriu, ncep a rota i sute de virui electronici ce pot fi depistai doar cu antivirusul dat. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri cnd autorul antivirusului este de fapt i autorul a sute de antivirusuri este antivirusul Kaspersky. Cred c cea mai bun rezolvare a acestei probleme ar fi folosirea firwollului. Puini neleg despre ce e vorba (aceasta e nc o problem a sistemului informaional analfabetismul n ce const folosirea corect a resurselor PC i lipsa total de informare) din simpla cauz c milioane de oameni, ba chiar miliarde posed PC, dar doar uniti posed informaii n legtur cu utilizarea corect a resurselor calculatorului. M rentorc la tema abordat. Firewoll program ce asigur sigurana PC, deinnd controlul total asupra tuturor porturilor, att fizice ct i logice a PC. Acesta examineaz orice ncercare de unire la NET. Chiar i un super calculator va avea nevoie de 20 de ani pentru a ocoli Firewollul.

O alt problem despre care am amintit mai sus este lipsa de informare. Cu cteva sptmni n urm, mergeam cu autobuzul la Edine i am auzit dialogula dou btrne ce urmreau dup un tnr cu cti n urechi din care rsuna muzica. Acest dialog m-a jignit, am fost ntr-adevr dezamgit. M-a mirat foarte mult lipsa de informare i atrnarea fa de tehnologiile moderne a btrnilor. Savanii inventez tot felul de prostii, iar tineretul se ia dup ei i cumpr toate acestea, aceasta fusese ultima replic auzit. Avusem impresia c aceste dou btrne sunt mpotriva progresului. Sincer, m gndeam c cu sute de ani n urm, au fost mpotriva automobilelor, TV, radioului, telefoanelor, Internetului etc. (Atunci mi-a venit alt gnd, ce nu are nici o legtur cu tema abordat, dar destul de corect:prostiile ce sunt inventate n timpul nostru, sunt mult mai folositoare i mai puin duntore ca bomba atomic, inventat n timpul lor).

O alt problem, nu mai puin important este abuzul de informaie inutil. Muli din noi au simit pe propria piele aciunea acestei probleme. Omul nimerind n World Wide Web este atacat din toate prile de o mulime de informaie inutil.

Pentru cei ce nu au observat nc acest fapt, le recomand s intre fie pe Google.ru i s introduc de la tastatur o combinaie banal de litere i cifre: 145, gbh, wx1, ayb etc. i momental v-a primi milioane sau chiar miliarde de linckuri.

De multe ori navignd pe NET nimerim peste diferite linckuri cu nouti. Majoritatea noutilor sunt doar nite presupuneri sau uneoti chiar invenii a pressei. n ultimul timp am observat unele cazuri de asemenea opere de art jurnalistico fantastic: moartea lui Djonny Depp (fapt care m-a speriat, Depp fiind unul din actorii mei preferai) n urma unei autocatastrofe n Monaco etc.

Sistemul informaional nu se limiteaz doar cu PC i Internet; tot aici poate fi atribuite TV, radio i pressa. Aici putem depista unele probleme comune, cum ar fi abuzul de informaie inutil. Indiferent de faptul c acestea exist i se dezvolt activ deja un secol, dar n ultimul timp au aprut unele posturi TV i radio absolut inutile. De multe ori rtcind n cutarea unui post pe placul nostru, observm unele posturi cu nite sporturi absolut nenelese sau victorine i TV shopuri. Posturile radio la fel nu ne bucur cu succesele lor, apar posturi cu nite tematici absurde. Pressa n ultimul timp s-a transformat ntr-o ediie de povestiri fantastice. De aici deducem o problem important a pressei dorina ediiilor de a-i ridica raitingul. n goana dup cititori, acetia pot edita orice informaie,fie i fals, dar care va atrage cititori. La fel o problem important este i limitarea drepturilor presei. Toate redaciile sunt controlate de autoriti i acetia limitez i cenzureaz informaia expus societii. Sistemul informaional i are nceputul cu cteva secole n urm dar aa i nu a ajuns la o stare ideal i nu cred c va ajunge vreodat. Orice am ntreprinde, aceasta nu ar rezolva total problema, ci va aduce la o nou problem.