Nr. 6. Anul II.

F O I E L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă ,

APARE

IN S I B I I U , D E T R E I O R I P E L U N A .

PROPRIETAR-EDITOR ŞI REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

^ ^ ^ ^

S U M A R U L :

Ana . . . . . . . . Marg. Moldovan. Tiranie . Ilie Demetrescu. Judele Zăbun L E , Prodan. Dor de morte! I. Scurtu. George Dandin sau bărbatul

înşelat (trad.) . . . . Iosif Şchiopul. Dacă nu pătrunde . . . . . P. O. Bocea. Rămurele:

Sărutare de regină . . Feliurite * * #

Apare: în 10, 20 şi 30 a fiecărei luni.

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., pe jumetate de an 3 fl., pe pătrar de an 1'70 fl.

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan.

A N A . Novelă. Margareta Moldovan.

Haina de tulle albă era scosă din garderob spre fasonare.

Mătuşa Trinâ cu ochilari pe nas o visita cu scru-pulositate, se vadă ce e ra de dires.

Croitorea sosi şi Ana fu îmbrăcată în ha ina de tulle. — E numai bună dise mătuşa Trină cătră croitore —

se pui mânecuţe ballon, dar ştii cu modru, — pe rochie desesupt un volan, aşa . . .

— Dar mătuşica, îi tă ia vorba Ana — volane nu se portă acum.

— Aş' flecuri copilăresci, un volan e graţios, a dis şi Todorescu eri, — colea la drepta se pui o legă­tură de panglică roşie . . .

— Pentru Dumnedeu . . . panglică roşie nu 'mi trebuie mătuşica.

— Flecuri de ale tale, lui Todorescu i-a plăcut mult pălăria cu panglici roşii, ce o ai avut dilele t recute .

— Ce me importă Todorescu. — Nu, pe tine nu te importă acum, vom vedea

îns6 mai târdiu şi acum lasă-me se gat cu m a d a m e Flicker.

Croitorea încă era de părere , că o panglică ro­şie va face efect şi astfel a remas decisiune.

Ana se desbrăcâ cu îndărătnicie de haină o a runcă pe spatele unui scaun, şi eşi afară.

— Lui, la domnişora nu placi pi cum vede panglici roşii şi volane — dise croitorea cătră mătuşa Trină.

— Multe nu le place la căpriţe de aceste , dar noi nu ne luăm după ele, facem cum aflăm de bine, căci şeii madame, sunt multe în lume şi n 'au nume. Ea-i fată orfană şi seracă, t rebuie se ne gândim la un viitor potrivit pentru ea, . . şi am fi şi aflat,—-şeii aşa pe departe ne cam gândim la un domn, care ar fi o pârt ie bună. E cam în tomna vieţii, dar cu atât mai bine, căci ea e numai copila încă, n 'a re seriositatea şi jude­cata recerută. Acest domn apoi îi va pur ta de grije.

— Forte bini, forte bini greiţi — dise m a d a m e Flicker croitorea, adunend haina spre a o pacheta .

Ana într 'aceste era. afară în odăiţa ei şi plângea. — Nu-mi trebuie haină cu volane şi cu panglici roşii T

mai bine nu merg la bal. Mătuşica se ia după gustul strigoiului acela de Todorescu, la acela îi plac panglici roşii, tunică şi erinolin cum era moda pe când era el tiner. Şi mătuşica are gusturi de acele pocite, pent ru aceea a remas fată bătrână, — se îmbracă ca o pa ia ţă , cum nu mai se îmbracă nimeni. Acum vrea se me îm­brace şi pe mine aşa, se" fugă toţi cari m'or vedea. Ce va dice Emil când m'a v e d e a ? Nu, nu merg, mai bine remân acasă, mai bine remân şi eu fată betrână, da r cu panglicii roşii nu merg .

Cineva bătu la uşe. — Cine-i ? — Eu domnişora, domnişora ve chiamă în salon,

avem ospeţi. — Cine naiba e e r ă ş ? — Nu sciu. — Apoi nici eu nu merg, dacă nu-mi s p u i , . . . va

fi e răş strigoiul acela. — Nu-i domnul Todorescu, adecă chiar-a-bună

semă nu sciu, căci nu l 'am vădut când a venit. — Dom­nişora a dis se veniţi în grabă.

— N u ! — Sciţi bine, că se mânie ş'apoi nu vă lasă ni-

căiri din casă ş i . . . — Şi c e ? ! — Lasă-me înlăuntru că îţi spun ceva, de aici nu pot. Ana o lăsă în lâuntru, căci de, aşa-i dicta inima. Astădi, când veneam din terg am întâlnit pe dom­

nişorul Emil şi mi-a dat o scrisore. — Unde-i? — La mine, etă-o. Ana ceti iute scrisorea şi de bucurie îi sări în

grumazul servitorei.

— Du-te spune-i mătuşicei, că viu îndată. — Séraca domnişora — îşi dise servitórea mer­

gând — cum o ţine în frâu domnişora Trina, par ' că nu-i este nepotă bună, t rebuie sé jóce seraca domnişora Ana cum îi cân tă cea bet rână, că de nu, îi vai de ea. De a r sci bet râna, că i-am dat scrisóre dela domnişorul Emil, m'ar opări, căci nu-1 pote vedea în ochi. Tot stru-luibat. fluşturat şi mai scie Dumnedeu câte de tote îi dice, cu tote aceste domnişora Ana îl place, — hei, hei, t inereţe le — şi nici nu ine mir, că-i frumos domnişorul Emil pe lângă betrânocul de Todorescu. Nici eu nu aş fi lăsat pe Niţu în v remea mea, pe dece ca Todorescu.

Servi tórea Marina era femeie mai de verstă, mă­tuşa Trina nu putea suferi persone tinere pe lângă ea. N 'avea încredere numai în persone peste anii patrudeci . Marina avea şi ea scăderile sale, cari Ii displăceau mă-tuşii Trina, dar ideia de a avea numai persone cópte în jurul ei, o mângâia .

Stăpânei dintre tote mai cu sema într 'una nu-i plă­cea de Marina, că prea avea mult a face cu Ana şi prea îi ţ inea par te . Pent ru aceste scăderi de multe-ori a fost amenin ţa tă cu alungare din casă, dar Marina scia ce face, îi aducea tot fete t inere şi frumóse în Ioc, eu cari mătuşa Trina nici de vorbă nu sta şi aşa Marina ré-mânea erăş în lipsă de mai bună, şi precum dicea stă­p â n a casei „deocamdată" .

Ana spre necazul ei află în salon pe Todorescu, c a r e şi acum ca şi de alte ori era frisat, ras şi înmă-nuşat . Stă tea ca în ţapă de drept pe fotei, căci din pri­c ina burtei p rea mari , îşi făcea hainele strimte, sé i se diregă corpul, bur ta înse nu prea vrea sé scie de in-ienţ iuni le lui nobile şi aşa sé simţea ca un şuruf.

Ii zimbi Anei graţios, când o védü intrând, aceea înse nu sé prea simţea măgulită prin zimbetele lui. Gân­dul ei era acum tot la scrisórea ce i-o dăduse Marina

l şi tot la Emil. Mătuşa Trina, care îi u rmărea ori ce | mişcare cu ochi de şerpoică sâ năcăjea grozav, că nu ! îi da atenţ iune destulă lui Todorescu. Mai adăugea încă | şi aceea, că Ana ca un copil neumblat şi neesper t scăpa

vorbe necăli te, pe cari mătuşa Trina se simţea chie-mată şi îşi ţ inea de menire fatală a ii le corege. Când Todorescu era ocupat cu Ana, mătuşa Trina îi făcea semne pe ascuns cum sS-şi ţ ină corpul, cum se zim-bescă, cu alte semne o îndemna se vorbescă, apoi când grăia cum nu-i plăcea ei, desaproba vehement din cap,

| aşa încât pe când se ducea Todorescu, mătuşa Trina era obosită de gesticulaţiile mimice şi vehemente .

— Nu sciu când vei avea minte odată Ană, — dise erăş mătuşa Trina după ce au remas singure — me scoţi din paciinţă, vorbesci prostii, cum nu e permis unei fete ca t ine. Aşa liberală, aşa respingetore eşti faţă de To­dorescu, încât m'am luat de un gând, nu sciu ce va fi cu t ine. Dacă merge tot aşa, se scii, că te încui în odaie şi te ţîn ca pe o pasere , nu te mai las între o m e n i . . .

! — Că mătuşica . . . | —• Nimic se nu-mi grăiesci, ce, mai cutezi încă

se faci reflecsiuni, când după a tâ tea instrucţii ce ţi le dau, după a tâ tea semne şi de tote , nu se legă nimic de tine. Eşti un cap sec, n 'ai seriositate, cât un gră­unte ! Aşa trebuie se fie o fată de şasespredece ani, uşu­ratică, fluşturată ca t i n e ?

| — Apoi . . . — Nimic mai mult şi acuma du-te vedi-ţi de lu­

cru. Fă pregătiri pentru seră, avem soiree la domna Zala. Panglica cea îngustă roşie se ţi-o pui în p e r . . .

— Mai bine albastră, mătuşica. — Nu. Roşie se pui, ai audit ? Lui Todorescu îi

I place aşa, punc tum! — 'Poi şi el merge ? (Va urma.)

R Ă M U R E L E . Sărutare de regina.

„Ce-i mai dulce de cât dulce Nici pe palme au poţi duce".

Timpul era de căt ră tomna, când na tura începe p e încet dar sigur a pregăti vestmintele de iarnă şi a îmbrăca un fel de doliu; când arborii îşi perdeau din d i în di frumseţa, pe care în lungul unui veri o pur­t a s e r ă cu a tâ ta fa lă ; când cântecul paserilor era schim­bat prin o tăcere adâncă, pă rea ca tote sunt în ador­mire ; când ţarinile şi câmpiile erau deşerte de mun­citori şi numai frumuşelele ridicau frundele îngălbenite d e sub tufişuri în slavă, formând un turn lung de roi împestr i ţ i ţ i : atunci sS audea, că Regina vine în ţară .

In na tură întră jele, er' în ţa ră mângâiere . Aşa d â n s a e ra depar te de supuşii ţerei sale, depar te de va­t r a ţeranului credincios şi depar te de frumseţa palatu­lui seu. Şi cine o d e p ă r t a ? Suferinţa, ca re adese-ori face pe cea mai iubitore m a m ă a lipsi din mijlocul fa­miliei, care silesce a lăsa în legân bobocelul şiret, care şi dintr 'o scamă scie a-ţi câştiga plăcere zimbitore, care prin mânuţele sale şi din degetele mişcătore îşi face lume de plăcere . Da, suferinţa despar te adeseori pe credinciosa soţie de bărbatul iubit, şi dânsa departe , cu ^uflet dureros cau tă lec în durerea sa, pană când so­

ţul se face o Vestalină în casă, în mijlocul copiilor, în cari pe încet planteză căldura şi o susţine pe lângă vatra familiară, ca Vestalinele în templele romane.

! Suferinţa şi durerea a constrins pe Regină a-şi pă-: răsi cerul l impede, senin şi plăcut al ţerei sale, silin-

du-o a se aşeda sub altă climă mai mole , pe pământul I Italiei feer ice: unde smochinul şi olivul află viată din

pământ şi tărie din aer. Durerea a ţinut-o esilată aprope doi ani, când a

aflat de bine Părintele ceresc a curma şirul suferinţei, a rupe catenele durerei, care o ţ inea încătuşată depar te

5 de căminul mult dorit. Dorul, aces ta însoţire a tâ t de proprie firei ome-

nesci, ca re s t răbate ca un curent electric fiinţa ome-nescă, care încântă şi veselesce şi care are putere a sdruncina şi debilita corpul omenesc, îşi încuibase lo­cuinţa în inima nobilă, în pieptul gingaş al unei Suve­rane . Dorul de patrie, dorul de supuşi, şi dorul de ai sei, o tr initate puternică, care te pote veşteji şi usca pe piciore, dacă n 'a i pu tea se-i satisfaci, care te-ar pu­tea chiar total frânge, când n 'ai avea modru de a-1 împlini.

In fine sună şi clipita, în care s'a rostit cuvântul a tât de semnificător, s'a „sfîrşit" suferinţa, după dânsa se a ra tă o al tă viată, se a ra tă un raiu de plăceri, căci săne ta tea este cea mai preţiosă avere, este un pom ce­resc, c a r e : pururea înfloresce, care pururea ţine sufle­tul în vară, care este mândr ia imperaţi lor şi cerşi tori-lor şi tăr ia lumei.

T I R A N I E . Am contemplat adesea în nopţi de vară, luna

Ca faţa ei bălae, cu palida-i lumină Şi 'n mersul ei cel falnic pe bolta cea senină

Am plâns-o 'ntotdeauna:

Căci e supusă, blânda, tiranului cel falnic Pe care ca şi lumea nu-l pote suferi, Avend in ochi văpaie, că nici nu-l poţi privi

In mersu-i triumfalnic.

Bucuresci

Ti se supune numai puterii lui nebune Şi sufere sclavia, fugead mereu de el; Er none pare-a spune 'n mersu-i fără ţel

Că: „Crud e-a te supune!"

Şi trece printre astre cu-o haină de-ametiste, Privind nepăsătore planeta ce ne portă; Er când o ved pe boltă cu faţa-i ca de mortă

Me perd în gânduri triste.

Ilie Demetrescu.

J U D E L E Z (Urmare.)

Între prietinii săi, cel mai de frunte este, fără îndo­ială, învăţătorul Nicolae Piştean. Cum de acesta a

\ intrat în prietinie cu Zâbun, asta se nu ne mire, T dacă-1 vom cunosce puţin şi pe Piştean. Acesta era j învăţătorul după chip şi lege al Ciclanilor şi totodată j şi un fel de advocat, căci el punea la cale procesele ! pe la procatări; intrevenea pe la judecători, mai ales când se întâmpla ca femeile Ciclanilor se ajungă îna­intea lor din cause de dragoste; făcea testamente, chi­tanţe, contracte şi alte zapise.

De altmintrenea Piştean este un om cu puţine pre-tenţiuni de dascăl modern; deşi cărunt deja este de-o prefăcută naivitate copilărescă; compătimitor şi dulce la cuvinte cătră totă lumea, dar mai ales faţă de fe­meile din Cîclani, în sfîrşit un om de-o rară modestie, care să vedea din cuvintele sale rostite cu tot prile­jul : „N'am învăţături înalte, nu sciu multe, dar ceea

Ă B U N . I. E. Prodan.

ce vedeţi la mine, puteţi să luaţi drept pildă". Şi Piş­tean nu era proroc a cărui glas să răsune în pustie.

Ca zelos spriginitor al bisericei, ca purtător al so-coţilor bisericesci, arătase epitropilor cum să întrebuin­ţeze mai cu scop şi mai sigur banii adunaţi din dis­curi şi din alte isvore.

Pe scurt, Piştean era un esemplu viu înaintea Ci­clanilor săi, cari îl urmau în tote privinţele afară de studiile geografice, ce le făcea uneori noptea, venind dela oraşul din apropiere, când cerceta posiţiunea rl-pelor şi căuta cu câtă iuţelă pote cădea un corp mag-netisat pe un povârniş.

Aşa era Piştean. In societatea acestuia şi încă a unuia, pe care-1

vom cunosce mai târdiu îşi petrecea Zăbun dup'ame-dile şi sările pană târcjiu ndptea.

Curmându-se suferinţa, urmă realisarea dorului, de a putea păşi pe pământul ţării sale, de a putea sa­luta supuşii sei, şi de a-şi putea îmbrăţoşa rudele. Cas­telul „Peleş", care este aşedat in cel mai frumos şi ro­mantic loc din ţară; care prin frumseţa sa legendară pune în admirare pe călătorii esperimentatori; care varsă farmec şi inspiră poeţii cultelor popore; care purta do­liul stăpânei sale în timp atât de lung, începe a fi ve­sel, căci este în ajunul de a-şi reprimi podoba.

Măsurătorul vremei se apropie la minutul, când Suverana va putea păşi sub ceriul ţării sale, va putea săruta odorul unui nem, pe cel în scutice culcat, — de care densa visa, dar sortea nu i-a dat: un moşteni­tor poporului român.

Să poţi da o sărutare, numai una singură, atunci când sufletul şi inima ta ardendă, din o sărutare să pote potoli, să pote alina, este: o fericire ideală, de care visând o vedi fâcându-se trup.

Şi ce este sărutarea ? 0 dulceţă, care circulă în fiinţa omenescă şi conventeză magnetismul la un punct de comunicare, un singur sărut potolesce o lume de dorinţe, un chaos de imaginaţiune, şi un sbor nebuna­tic de fantasie.

Putând Elisabeta domnă a pune sărutul său pe micul crai Carol, a căruia menire măreţă un popor o însăto-şază, gândul ei sbura la centrul ţării, unde bat a viaţă sănăt6sele plumâni a vieţii unui popor. Cugetul, care în sborul său întrece chiar şi pe apriga rândunică, ajunse

pană la iubitele fetiţe din „Asii", care sunt florile pre-ţiose ale unei primăveri tn grădina poporului român, grijite şi scutite de înţelepciunea grădinăritelor sirguin-ciose.

După puţin repaus în palatul dorit, Elisabeta dâmnă. sboră în carul cel de foc la Bucuresci, la acesta cetate, la care gândindu-se românul, fie din ori care colţ al lumei, simţesce în fiinţă o bucurie, o mândrie, că îl pote po ­sede şi numai în ideal.

Acuma o vedem în adevărata frumseţă de Regină, încungiuratâ de inocentele şi fragedele supuse, pe cari punendu-le în horă le dice: „jucaţi fetelor"! Aceste vorbe însemnă, ca ele să fie vesele şi încântate, că „mama" s"a re'ntors în mijlocul lor. Se încinge în horă cu plăcere şi saltă o lume mică în lumea mare; dar ce să vedi, trei copile stau jelind. Aceste privesc tainic cu sufletul sbuciumat la Suverană, aceste ofteză atunci când altele saltă, pe faţa lor se arată nesce trăsuri de tristeţă, s'ar deschide rostul spre a cere ceva, ar dori să potă descoperi durerea tainică. Privesc lung la Su­verană, când în fiinţa lor virgină le cuprinde speranţa, de a Ie schimba starea sufletescâ, ar îngenunchia naintea ei, şi-ar deschide buzele spre rugă; — dar nu pot că su­ferinţa le amuţesce graiul.

Cetitorul scie dorul acestor copile, cetitorul le cu­nosce şi scie, care este suferinţa şi dorinţa: a avea pe părinţi liberi din temniţele unguresci. Privirea ageră a înaltei Suverane la moment afla, că sunt şi unele co­pile, pe cari c6rdele dulci sunătore ale musicei, pe care

Viaţa îi decurgea liniştita şi nici o şoptă, nici un ţipet de durere nu venea să-i conturbe fericirea.

El n u voia se-şi aducă aminte de trecutul seu. dar glasul de jale şi blestemele multor nefericiţi pla-j iau asupra casei sale, asupra sufletului seu şi ii cereau xèsbunarea celui de sus.

II. Pe eând Zăbun trăia ferit de sgomotele lumei, în

•cercul restrins ai intimilor sei numai pentru sine şi ai sèi , sortea se p regătea a-1 smulge din acesta viaţă tih­nită şi fără de l uc ra re ; a-i a runca în inimă, peste care sé credea stăpân, seménta unei dorinţe învăpăiate şi a-1 face sé între ér în vârtejul lumei, după o poposelă în­de lungată .

Zăbun cinase mai bine de o oră şi s ta singur la m a s ă cu faţa întunecată , căci se cam certase cu fe­me ia sa Marina. Acesta aflase, că bărbatul ei umbla pe ascuns după frumósa fată a văduvei sale vecine, ca .sé-i câştige dragostea şi îi făcu imputări .

Pavel e ra peste mesură îndârjit şi nu-i venea sé se culce. Rupea Jemnuşele di 'naintea sa bucăţele şi le a runca prin casă, unde domnea tăcerea cea mai mare .

Acesta lucrare şi-o întrerupse de-odatâ : Pac ! p a c ! pac ! răsuna în uşa porţii. Zăbun t resare ,

iese de după masă şi se apropie de feréstra din spre uliţă : — Cine-i? — în t r eba el, încreţind din frunte. — Eu sunt, frate Pavele — răspunse Piştean. — A-a tu ? ! Stai puţin ! — dise Zăbun prin ferés­

t r a întredeschisa, după ce sé încredinţa despre prieti­nul séu, care venea să-1 cerceteze atât de târdiu.

— Hăi ! da ce bine te-a adus ! — îl întimpină Ză­bun, deschidènd uşa.

— Numai bine, Pave le ! Dór nu v 'aţf culcat încă, «tbia a t recut de nóuè óre.

— Nu, poftesce numai în lăunt ru! Dar ce-mi văd •ochii: tu eşti B r â n z o i u ? — dise Zăbun cu voce tare şi stringându-i prietinesce mâna lui Brânzoiu ; în t rară apoi to ţ i trei în odaia din nainte.

Aşedaţi la masă , Piştean îşi scose batista galbenă, căpătată de bună semă dela vr 'o înmormântare , îşi ş terse

; sudorile de pe faţa bucâlată grasă şi de pe capul său tuns pană la pele şi de măr imea unui sdraven bostan, apoi dise bâ lbă ind :

— Avem o t rebă mare , ori s'a culcat Marina ? — Nevasta m e a ? . . . încă n u ! Dar ea se culcă. Ce au muerile în ale bărba ţ i lo r? — şopti Zăbun

cu voce ironică. Marina, din odaia de-a lăture, par 'că a audit vor­

bele lui Piştean şi observarea muşcătore a bărbatului său, căci ea nu s'a arăta t de loc în sera asta. Lipsa

i ei era chiar dorită şi Zăbun cu multă îndemânare se j îngriji de ospătarea prietinilor săi. Urciorul folticos de

sticlă în câte-va minute îşi ocupase locul de cinste în mijlocul mesei şi vinul roşu suridea voios privitorilor săi setoşi.

Păhăre le să u m p l u r ă . . . Bine aţi venit în casa m e a ! Să t ră i ţ i ! închină stăpânul casei ospeţilor săi.

Piştean mai harnic In ale golitului pahare lor îşi beuse vinul fără a aştepta sfirşitul închinării lui Zăbun şi apoi sucindu-şi puţin musta ţa scurtă, grosă, luă cu­vântul :

— Pave le ! scii ce ne-a adus aşa târdiu la tine ? E o taină mare şi noi fără ispravă din casa ta nu eşim.

— Dor nu mi-aţi făcut judeca ta ? — esclamâ Ză­bun cu voce glumeţă.

— Ba, deu, noi ţi-am făcut-o chiar în sera asta . — Făcut , făcut — întări şi Brânzoiu, care sta după

masă în faţa lui Zăbun, cu capul râdimat de m â n a dreptă .

— Apoi să mai trăim încă odată, fraţilor, — în­chină Zăbun prietinilor săi paharul plin, drept răspuns al judecăţi i lor.

Glu, glu, . . . şi al doilea pahar şi cu el şi divanul se deschise.

— Fra te Pave l e ! — îl agrăi Piştean pe Zăbun cu o voce dulce, — de mult ne tot socotim cum am putea

săl tatul colegelor, pe care veselia generală nu le pote sc6 te din s tarea de tr isteţă şi supă ra r e : deci le pofti la sine.

Infăţoşindu-se tote t re i : Tulia Lucacm, Otilia Comşa .şi Elena Domide, suverana întreba, dacă sunt sănătoşi părinţii l o r ? Ne putând răspunde deplin la întrebări , căci lacrimile, aces te semne visibile a durerei nepădin-du-le faţa, Suverana se afla însăşi atinsă de jale, şi pe « n a din copile a strîns-o la peptul seu cald, eră pe faţa a lor tote trei puse un ferbinte: „sărut de regină", ca ace la se fie al inare şi mângâiere .

Pe malul Dîmboviţei, în „Asilul" preţios, Suverana, pe care poporul românesc e ambiţios avendu-o: „îmbră-ţoşezâ şi sărută" pe fiicele martirilor români , cari su­fere robie.

Aprope de undele line aie Dîmboviţei se rostesc <le pe buzele Reginei cuvinte de consolare : „Nu tre-iuie si fiţi triste, drage copilite, câ tata nu este închis că •a făcut faptă rea; — din contra trebuie si Vi făliţi câ <aveţi aşa tată".

Acest moment , când Suverana României a săruta t fiicele martirilor români , când peptul de regină a îm-bră ţoşa t fiicele poporului român din Transilvania şi Un­gar ia , când simbolul unui popor sclavisat a fost învred­nicit de a tâ ta dis t ingere: atunci speranţa nostră într 'un m â n d r u viitor este întemeiată .

Să ru ta rea pusă pe feţele vergine este o preţuită chizeş ie pentru părinţii acelora, este un acord dat, prin

care se sigileză un consimţământ şi se dă acelora cari sufer, un salut, ca prin asta se deie o mică recompensă pentru virtutea şi abnegaţ iunea martirilor.

Dar este în fine acesta îmbrăţoşare şi sărutare , un salut poporului român, care consciu de menirea sa pe acest pământ , merge tot înainte cu fruntea ridicată căt ră scopul şi menirea sa.

Convingerea de dreptate şi adevăr, a întrat a tâ t de profund în convingerea lui, încât nu mai sunt mij-loce, prin cari ar putea fi intimidat,

i Veselă a fost România, când i s'a re 'n tors splen-dorea, dar veseli au fost toţi românii , căci din as ta ve­selie şi-a luat fie-care român par te .

Mândria şi fala poporului român este acea Suve­rană, care stringe la sinul seu fragedele mlădiţe a po­porului român, care varsă mângâiere şi al inare în mod visibil unui popor amărî t de suferinţă, care ţ intesce a realisa în deplinătate şi pentru poporul român idealul poetului inspirat de divinitate, când prin cuvinte p ro­fetice d ice :

Latina gintă e vergină Cu farmec dulce răpitor Streinu 'n cale-i se închină Şi pe genunchi cade cu. dor.

I. Costin,

se îndreptăm nerendueli le şi neajunsurile ce s'au încui­bat în satul nostru şi n ' am ajuns încă la nici un sfîr-şit bun. Vedi b ine ; trebile bisericesci merg cam reu, scola cea mare este stricată, salarul înveţătoresc se în-cassezâ forte slab, încât suntem ani întregi lăsaţi lipsei cu familiile nostre. Trebile comunale au ajuns de bat­jocura omenilor şi alte multe câte le-ai vedut şi le scii. La totă acesta s tare durerosă pentru comuna nostră, vina o portă numai chinezul Potcovean. Ai putut afla, dragul meu Pavel, că omenii sunt îndârjiţi şi mânioşi foc asupra lui şi n imenea nu-1 mai voesce de chinez.

„Ca se punem capet acestui hulă de om ne-am sfătuit mai mulţi la olaltă chiar în sera asta şi ne-am hotârît se te rugăm pe tine se primesci sarcina de chinez.

— Aşa e ! Aşa e ! . . . Se trăiesci Pave le ! — îl în­t rerupse Brânzoiu pe Piştean, care vedend, că pe faţa lui să resfrânge o radă de plăcere continuă cu o însu­fleţire şi mai m a r e :

— Satul întreg şi aprope toţi fruntaşii te voesc şi nutresc credinţa, că tu frate Pavele, luând câ rma de chinez mult bine ne-ai putea aduce. Tu ai t recere mare în sat, ai avere şi neat î rnând de nimeni ai putea se în­drepţi tote, în scurtă vreme, spre binele şi înflorirea co­munei. Noi am venit însărcinaţi ca comisiune din par­tea Ciclanilor se-ţi aducem la cunoscinţă dorinţa tutu­ror şi se te rugăm, ea se primesci chinezia. Er eu ca prietin al casei tale, te încredinţez, că în tote lucrurile

j îţi voiu fi mâna dreptă, pe care ţi-o întind frăţesce. ! (Va urma.)

D O R D E M O R T E ! Ceru-i senin, luna străluce, e ger,

Stele sclipesc, violele cugete-mi pier, Căci ce-am avut mai drag pe-acest trist pământ A dispărut, s'a coborît în mormânt. . .

Braşov.

Jalnic deci stau şi me gândesc la trecut. In care eu- un ideal am avut. . . — Dornic aştept, mórtea-mi se vie, se pier, — Ceru-i senin, luna streluce, e ger!...

loan Scurtu.

G E O R C E DANDIN sai Comedie in 3 acte după Molière (Un

Actul I I . S C E N A 1.

Claudine. Liibin. Claudine. Am şciut îndată, că tu eşti causa la

cele întêmplate, că ai spus cuiva, că ai fost la s tăpâna mea, şi acela a spus-o domnului.

Labin. Deu, numai în t reacët am spus-o unui om, rugându-1 së nu spună cuiva, că m'a vedut eşind de aci.

Claudine. Deu, domnul viconte pôte vorbi de noroc, «ă te-a aflat !

Lubin. Lasă de altă dată më voiu păzi mai bine. Claudine. Ar fi t impul ! Lubin. Se le lăsăm aceste. Ascultă-me ! Claudine. Ce se ascu l t ? Lubin. Uitâ-te la mine ! Claudine. Ce voiesci ? Lubin. Claudine ? Claudine. Ei ? Lubin. Deu, nu scii, ce vreau se-ţi s p u n ? Claudine. Nu ! Lubin. Că te iubesc ! Claudin e. Se r ios? Lubin. Dracul së me ducă, dacă nu e adevëra t !

Etă un jurăment . Claudine. îmi pare bine. Lubin. Më cutremur când te vëd ! Claudine. Më bucur ! Lubin. Ce faci, de eşti aşa f rumosă? Claudine. Ce fac şi altele. Lubin. Dacă voiesci, tu-mi vei fi nevastă şi eu ţie

bărbat ! Ce dici? Claudine. Da, şi apoi vei fi şi tu aşa gelos, ca

domnul nostru.

i BĂRBATUL Î N Ş E L A T . are.) Trad. de losif Şchiopul.

Lubin. Ce cuget i? Claudine. Mie nu-mi plac bărbaţii geloşi, mie îmi

trebuie un bărbat, care së încrede deplin în virtuţile mele, şi nu ar dice nimica vôdêndu-më cu alţii !

Lubin. Chiar aşa voiu fi eu. Claudine. Nimica nu e mai fără înţeles, decât a

nu te încrede în nevasta ta şi a o necăji. Acesta înse nu e bine, ne face numai gânduri rele.

Lubin. Eu iţi dau l ibertate deplină. Poţi face ce-ţi place.

Claudine. Aşa trebuie se facă bărbatul , care nu voiesce se fie înşelat. înda tă ce un bărbat ne dă liber­ta te deplină, ne luăm atâta, câtă voim! Dar pe acela, care ne necăjesce în continu, îi pur tăm de nas.

Lubin. Adă m â n a ! Mo voiu supune întru tote vo­inţei tale.

| Claudine. Bine, më voiu gândi. ! Lubin. Vino la mine, Claudine ! I Claudine. Ce v rea i?

Lubin, Vino n u m a i ! Claudine. Dă-mi pace ! Nu më îmbrăţoşa ! Lubin. Numai puţin ! Claudine. Dă-mi p a c e ! Nu glumesc! Lubin. Claudine ! Claudine (îl împinge) Nu ţi-am spus ! Lubin. Cum poţi t racta aşa cu mine ! Nu-ţi e ru-

[ şine, së më împingi a ş a ? Nu-ţi e ruşine a fi frumosă ; şi a nu te lăsa se te s t râng în b ra ţe ! Vino — | Claudine. Nu ţi-a fost destul !

Lubin. Pfui, cât eşti de rea ! Cât eşti de crudelă ! | Claudine. Devii obrasn ic!

Lubin. Nu pere lumea, dacă te-oi stringe odată în bra ţe .

Claudine. Trebuie se ai răbdare ! \ Lubin. Numai o s ă ru t a r e !

Claudine. N imic ! Eubin. Numai u n a ! Claudine. O vorbă c a o sută. Mergi şi spune dlui

v ieonte . că ai predat epistola. Lubin. Ad io , c rude l ă ! Claudine. Tare eşti amor i sa t ! Lubin. Adio , tu stâncă, tu piatră, tu marmoră, tu

c r u d e l ă ! Claudine (singură) Voiu preda a c u m a epistola dem­

nei. — Etă aci vine cu bărbatul ei. MS duc şi aştept, pană v a fi singură.

S C E N A 2. George Dandin. Angelica.

Dandin. Inzădar îmi tot vorbesci , nu te c r e d ! Sunt sigur, de c e e a ce mi s'a s p u s ! A m ochi mai buni de cât credi şi aceştia nu me înşelă.

S C E N A 3. Clitandre. Angelica. George Dandin.

Clitandre (în fund) Etă-o — dar cu bărbatul e i ! Dandin (fără a-1 observa) Sc iu destul de bine, cât de

puţin îţi pasă de legătura, care ne împreună. (Clitandre şi Angelica se salută) Lasă complimentele , nu-ţi bate joc de m i n e !

Angelica. Eu îmi bat joc ? Nici decum ? Dandin. Sc iu , ce gândeş t i , şi cunosc — (Clitandre

şi Angelica se salută erăş) — E r ă ş ! Lasă g luma la o parte Sc iu , că te ţii mai sus de mine, şi dacă vorbesc de res­pec t înţeleg căsătoria nostră şi nu persona mea (Ange-gelica face lui Clitandre semne) Nu trebuie sé dai din cap ,

Angelica. Cine dă din cap ? Dandin. Dumnedeul meu , eu ved ce văd. Iţi mai

spun încă odată, c ă căsătoria e o legătură sfântă, c a r ea toţi trebuie sé o respecteze , şi faci réu, dacă nu o res-pectezi . (Angelica face din nou semne) Da, da, faci rău, şi pentru a c e e a nu trebuie sé dai din c a p !

Angelica. E u ? Nu te în ţe leg! Dandin. Deşi nu sunt nobil , dar fac parte din o

familie, care — Clitandre (la spatele Angelicei fără a fi observat de Dan­

din) — Numai o v o r b ă ! Dandin (fără a observa pe Clitandre) Cum ? Angelica. C u m ? N ' am dis nimica. (Dandin merge în

jurul nevestei sale, ér Clitandre esă, făeendu-i un compliment adénc).

S C E N A 4.

George Dandin. Angelica. Dandin. Uite-1, erăş e a c i ! Angelica. E vina m e a ? Ce sé f a c ? Dandin. C e face fie-care soţie, care-şi iubesce băr­

batul . Dica cine ce v a voi , cavaler i i numai acolo se adună, unde sunt bine primiţi. Un suris ii atrage, pre­cum mierea m u s c e l e ! 0 nevastă de trébá ínsé îi a lungă!

Angelica. Eu sé-i a l u n g ? Din ce c a u s ă ? Nu mé supér, dacă cine-va află, că sunt frumosă.

Dandin. Aşa ? Dar bărbatul ce rolă are ? Angelica. A c e e a a bărbatului de t rebă, care sé

bucură , dacă nevas ta lui e frumosă. Dandin. Iţi mu l ţ ămesc ! A c e e a nu mé intereseză.

N u sunt dedat cu aşa ceva . Angelica. Trebuie ínsé sé te dedai , căc i eu îţi de­

clar, că nu sunt aplicată a abdice de bucuri i le l u m e i ! D a c ă ne-am măritat sé abdicem îndată de lumea in-t regă ? E o tiranie proprie numai bărbaţilor, a pretinde,

së abdicem de tôte bucuriile lumei şi së trăim numai pentru ei. Nu, nu voiu së mor aşa t inërâ !

Dandin. A ş a ai de gând së ţii jurământul , ce mi l'ai f ăcu t?

Angelica. Eu ? Nu am jurat de bună voie ! M'ai silit se jur ! M'ai întrebat doră înainte de nuntă, că te-iubesc ? Numai de părinţii mei ai întrebat, ei sunt a c e i a , cu cari te-ai căsători t , şi prin urmare nu ai dreptul s& pretindi, së ţin un jurământ , la care a m fost silită. N u te-am rugat së më ia-i de nevastă , tu ai făcut-o fără së më întrebi, că te v r e a u ? Nu sunt aşadară obl igată , se me supun voinţei tale ca o sc lavă . Vo iu deci s ë petrec dilele mele în bucurie , së më folosesc de l iber­tatea, ce mi se cuvine în puterea etăţii ce o am. Mul-ţ ămesce lui Dumnedeu, că gândesc së fac alte lucruri .

Dandin. Dta aşa înţelegi lucrurile, dar eu ca băr ­batul dtale îţi declar, că nu voiu së sciu de aces te ni­mica !

Angelica. Ér eu sunt soţia dtale şi-ţi spun, că voiu së-mi pe t rec !

Dandin (la o parte) Trebuie së më reţin, nu c u m v a së-mi ridic mâna în contra ei ! — Ghiţă, e mai bine s ë o pă râsesc i !

S C E N A 5.

Angelica. Claudine. Claudine. Ab ia am putut aştepta së se ducă c a

sê vë predau aces ta epistolă — sciţi bine delà cine es te . Angelica. Adâ-o (cetesce încet). Claudine (la o parte). Ii p lace , c e e a ce-i scrie. Angelica. Câ t de fin se esprimă, C laud ine ! C e ti­

netă în tôte mişcări le lui ! C e sunt omenii din provincie în comparaţ ie cu densul !

Claudine. Sc iu , că sunt mai fini de cât domnii Dandini.

Angelica. Aşteptă së-i duci rëspunsul meu. Claudine (singură) Nu trebuie së-i spun, së fie fin

şi rëspunsul. Dar ' etă-1 —

S C E N A 6. Clitandre. Claudine. Lubin.

Claudine. Intr 'adevër, domnule vieonte, ţi-ai a l e s un servitor is teţ!

Clitandre. Nu am cutezat së trimit un servitor de al meu ! Dar buna mea Claudine, aşteptă se-ţi resplă-tesc serviţiile tale.

Claudine. Nu e de lipsă st imate domnule, vô ser­vesc , deore-ce meritaţi şi —

Clitandre (ii dă bani) Iţi mu l ţ ămesc ! Lubin (cătră Claudine) Deôre-ce ne vom căsători , d ă

banii încôce îi voiu păstra eu. Claudine. Voiu păstra eu atât banii cât şi săruta­

rea ce mi-ai cerut-o ! Clitandre (cătră Claudine) Spune-mi, ai predat epis­

tola frumôsei tale s t ă p â n e ? Claudine. Da. A c u m vë rëspunde. Clitandre. Oh, Claudine, de-aş putea vorbi oda tă

cu d e n s a ! Claudine. Vino cu mine şi ve i vorbi . Clitandre. Nu s'a mânia ore, şi suntem s igu r i ? Claudine. D a ; bărbatul ei nu e acasă . De al tmin­

trelea numai de părinţi trebuie sô se pădescă . Clitandre. Më încred în tine. Lubin (singur) Ce nevastă cuminte voiu a v e a ! A r e

minte pentru patru.

D A C Ă N U P E T R U N D E . . . Dacă nu petrunde 'n mima-ti de ghiaţă Pentru-ce In marea chinurilor mele Sunetul de rugă-al tristei mele voci. Picuri fără milă stropi de-amar venin, Pentru-ce, crudelă, timpii de didceţă Şi cu nepăsare 'n aste cesuri grele Şi de fericire 'n minte mi-'i revoci? Ricji, când eu sermanul plâng mereu, suspin?

Di mai bine-o vorbă grea, sâgetătore, ţ)i că de acuma nu me mai iubesci Şi atunci fiinta-ti cruda-amăgitătore, Voiu cerca s'o uit, se uit, că mai trăiesci.

<P. O. clocea.

D e s p r e îmbrăcăminte . (Urmare din Nrul 2.)

Hainele ţeranului român sunt forte higienice şi conforme cu trebuinţele naturale .

Vestmintele, care învelesc organele pieptului, pân-tecelui , e t c , t rebuie se fie făcute cu îngrijire, fără a împedeca cât de puţin funcţionarea organelor.

Pent ru femei sunt forte vă tămâtore corsetele. Ele sunt causa principală a bolelor, ce consumă secsul fe-menin mai mult. Corsetul, care strînge pieptul preste tot, s tâlcesce ţîţele, împedeca desvoltarea glandulelor lăptose şi face pe femeile de astădi nedemne de a-şi împlini una din cele mai sacre datorii, acea de m a m ă nutr i tore. Afară de aceste pr in cont inua apăsa re a corsetului pe piept, opresce respiraţ ia şi circulaţia sângelui prin plumâni. De aceea dar provin diferite bole, cari ajung a fi ne-curabi le şi numai singur negrul mormânt le eureză.

Acuma dar vom ară ta modul de îmbrăcăminte în t impul verei şi al iernei.

In timpul verei se preferă sub tote punctele de vedere , materiile subţiri de lână şi hainele albe. Hai­nele de lână albă subţire, sunt cele mai bune de pur­tat vara.

A se evita cu cea mai mare îngrijire de a nu sta espus în radele s6relui, care dau loc la diferite bole ba chiar şi la morte de multe-ori. In cap e bine a pur ta o pălărie de paie cu bordurele forte mari şi largă, şi a pune împrejurul pălăriei o cârpă albă subţire.

Băile sau spălaturile cu apă rece dimineţa sunt forte folositore în timpul căldurilor celor mari .

Hrana în timpul verei pe căldurile cele mari t re­buie se fie puţ ină şi uşoră şi puţin substanţială, adecă se fie mai mult compusă din substanţe vegetale, cum zarzavatur i etc.

Beuturile alcoolice t rebuie a se înlătura pe cât se po te , căci ele sunt isvorul a multor bole în timpul ve­rei. In timpul mesei se va bea puţin vin amesteca t cu apă simpla sau apă gazosă (sifon), ape minerale ca cele dela Boresc etc.

Ceaiul şi cafeaua sunt forte bune in t impul verei, clar t rebuie a se bea recişore.

U n a şi alta. Un afiş de t e a t r u interesant . In muzeul orăşă-

nesc din Braunschweig se păstrezâ un afiş de t ea t ru de pe la începutul seclului trecut, pe care stă t ipărit între altele u rmătorea c lausulă :

N. B. Cu considerare la comoditatea publicului se dispune, că privitorii cari sunt în şirul prim se înge-nunchie, cei din al doilea şir se şadă, er cei din al treilea se s tea în piciore. In modul acesta toţi pot ve­dea bine, ce se întâmplă pe bină. Er a rîde nu e iertat, fiind-că piesa este o tragedie.

* * *

Apucătură advocaţ ială . Lucrul s'a întâmplat în Chicago, la anul 1868. Un oficial de bancă se duce la cel mai vestit advocat din Chicago, îi mărtur isesce, că el a defraudat dela bancă 100,000 de dolari, fără ca pană acum se fie descoperit faptul şi-i cere sfatul, ce se facă a c u m ?

— Ai mai putea defrauda o sumă de 100,000 de dolari ? —• îl în t reba advocatul.

— Aşa cred . . . — Ei bine, atunci mergi la bancă şi adă 100,000

de dolari. Oficiantul făcu întocmai, er advocatul scrise la

bancă , că clientul seu N. a defraudat o sumă de 200,000. ; de dolari, din cari e aplicat a replăti 100,000 dacă lu­

crul va fi tăinuit, ceea ce este în interesul institutului. Directorul ce se facă ? în interesul bunei reputaţiuni a băncii primi ofertul, păs t rând tăcerea pescelui şi oficia­lul N. trecu de om cinstit cât a trăit.

* * F e m e i l e î n constituţie . Par lamentul din Austra­

lia de Sud a votat nu de mult legea, care dă drept de alegere de deputaţ i şi femeilor; în privinţa acesta cei din Australia de Sud au imitat Zelanda-Nouă, unde fe­meile au drept de votisare din anul 1893.

înainte cu doue luni s'a întâmplat mai întâiu, că în Zelanda-Nouă au luat par te la alegeri şi femeile. Dintre 302,997 de alegatori, numeral alegătorilor femei a fost 109,461. La votare au luat par te 90,290. Din aceste se vede, că nu este adevăra tă afirmarea, că fe­meile nu doresc a avea dreptul electoral, şi că aven-du-1, nu se vor folosi de el.

E întrebare acum de resultatul a legeri i? Resul ta-[ tul a fost, că part ida modera tă s'a nimicit total şi că

socialiştii radicali au triumfat. Éta un résultat, care a pus lumea în uimire. In Englitera s 'a şi început în pri­vinţa aces ta o discusiune înfocată în diare, în cari unii au susţinut, că e periculos a da femeilor drept de ale­gere, căci ele ajută socialismul etc. In urma acesteia un colaborator al marelui diar europén a I n d é p e n d a n c e Belge" s'a adresat de-a dreptul în Zelanda-Ncmă. la Sir Iohn Hali, care a făcut propunerea pentru dreptul de alegere al femeilor şi i-a cerut părerea . Hall este un bët rân bărbat de stat în Zelanda-Nouă, a fost şi mi­nistru président şi acum e şeful partidei conservatore.

Hall, la în t rebarea ce ii s'a adresat , a rëspuns mai pe lung, in care a constatat înainte de tôte, că învin­gerea socialiştilor radicali se reduce la alte cause, de­cât la dreptul electoral al femeilor. Votarea ce e drept, a fost secretă, dar e forte probabil, că femeile au vo­tat aşa, precum au votat şi bărbaţi i aparţinetori fami­liei lor, adecă femeile mări ta te , ca bărbaţii lor, ér fe­tele, tatăl sau fraţii lor. Resultatul tot cam acel aş ar fi fost şi dacă femeile nu aveau drept de votare .

S'au făcut înse şi escepţiuni. Unde a fost vre-un candidat al reuniunii de temperanţă, femeile tete i-au dat voturile lor. aşa, că în par lament au ajuns acum mai mulţi contrar i ai beuturilor spirtuôse, ca pană acum. Mai depar te , în districtele industriale, femeile lucrătore în fabrici de obiceiu au dat voturile socialiştilor, deşi bărbaţii şi fraţii lor nu sunt socialişti. încercarea de a da drept de votisare femeilor nu s'a dovedit de rea. După Zelanda a u rmat acum Australia de Sud şi pote în eu-rènd vor u rma şi alte state.

De a le case i . C u m se sco t pe t e de n e g r e l ă d in stofe de l â n ă .

Un metod încă aprope necunoscut de a scote pete de negrelă din stofe, este laptele. Pană este încă prospetă pa ta de negrelă t rebuie sbeută cu hârt ie sugătore cât se pote de bine, după aceea se pune lapte dulce pe pată şi se lasă câte-va minute. Cu bumbac curat se ia laptele acela şi se pune altul care sS ia cu alt bum­bac curat , acesta s6 repetezâ de câte-va ori şi pa ta de negrelă dispare. După ce nu se mai cimdsce unde a fost negrelă. locul acela se spală cu puţină apă cu să­pun şi se frecă cu un postav uscat.

La pete vechi de negrelă, se lasă laptele mai mult timp se stea pe pată şi procedura sus numită se repe-teză de mai multe-ori.

Deslegarea gâciturei din Nr. 4 al foiei nostre este urmă-torea:

Toţi din marginile lumii în Moldova-s adunaţi, Veniţi goli, în strae proste, în abale îmbrăcaţi După ce au făcut stare şi toţi s'au îmbogăţit In sinul patriei nostre ei întâiu au pus cuţit.

Corect au deslegat-o următorele domne, domnişore şi domni: Eugenia Pop, Melania Pop (Veneţia inf.), loan St. Pavelea (Nă-săud), Lucreţia Magda (Feneş), Iosefina Mareiac (Alba-Mia), Du­mitru Amar (Şirîa), Victoria Aron (Galaţi), Ştefan Mareiac (Sibiiu), Sofia Cothişel (Certeje), Eugen Şiinon, Eugeniu din Riciu, Octavian T. Cescu, Beniamin L. Trif, Sext Camil Negrea, Emil Eusu, Eu­geniu Rus (toţi din Blaş), Isiţa Todoran (Cetatea de baltă), Măriora Comanici (Veneţia inf.), Gavril Bozoşan (Biertan), Victoria E. Roşea, Măria Raţiu, Alexandru Borza, Petru P. Roşea (Alba-lulia), Teresa

Gombos (Vidra de sus), Nicolau Onciul (Uzdin), Rafaella şi Ludo­vica Vlaic, Victoria Negrea (Blaş), Aurel Isae (Cluş), Letiţia Po-ruţiu (Rediu), G. Lipovan (Maciova), Iustin Teglar (Cetate de Baltă).

Premiul la sortare l'a câştigat dl Gavril Bozoşan, din Biertan.

Gâcitură d e şac . De Victoria Aron.

tui

vedi

tre- 0 !* to-

ce ru-ţi, nici că bră, j

ca ne lume j 's în 0 rea-i

mâ- tat. Ju" se to­ vană, vi­ dóm- um-

0 că- tòte asta vi- re!... veni-

re- tris- pre- tre- cauţi nă- sul

fló- tepţi, rat. Te su-

Nu- in­ îm- in- asbu-

re, des- mai

flet Nu- tr'un

su-

Se pote deslega după săritura calului, începend dela silaba signată cu steluţă.

Terminul de deslegare este pană în 18/30 Martiu a. c. Intre deslegători, cari sunt abonaţi se va sorta „De ale ini-

mei", poesii de Carol Scrob. (Colecţiunea Şaraga).

C o r e s p o n d e n ţ a . P. O. B. în Bp. Nr. 19 din anul trecut Vi l'am trimis. Ceia-

lalţi s'au epuisat. I. P. Bet. în M. Numerii 3 şi 12 i-am espedat. Poveştile së

vor pune sub tipar. Soc. I. M. CI. în Bl. Regretăm, dar numerii ceruţi în parte

s'au epuisat. Soc. de lect. tedi. ped. în A. Foia Vi se trimite. A. C. în CI. Lipsa de spat a fost causa. Vom publica unele. Dr. El. în Buc. Causa a fost lipsa de spaţ. In nrul présent

continuăm. I. D. Buc. Mulţămirile nostre pentru tote. Schimbul merge. I. Sc. în Br. Am primit scrisórea de care întrebaţi. Së vor

publica pe rend. Red.