Nr. 27. Anul I.

F Ò I E L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă ,

A P A R E

IN S I B l I U , D E T R E I O R I P E L U N A .

P R O P R I E T A R - E D I T O R ŞI R E D A C T O R

SILVESTRU MOLDOVAN.

SUMARUL Presentul mătuşii . Cântec neisprăvit . Amor şi iubire . . Picuri Bărbatul gospodar Betrâni i spun . . . . Rămure le :

Doine din Bihor Sa ra de Crăciun

Feliuri te . . . .

V . R . Buticescu. V . B . Muntenescu. Gr . Mărunţeanu. Emil iu Sabo. Moşul. O. Bocea.

Antoniu Popp. Marg. Moldo van.

* * *

Nr. 27. Anul I.

A p a r e :

î n 1 0 , 2 0 ş i 3 0 a f i e c ă r e i l u n i .

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., pe jumetate de an 3 fl., pe pătrar de an 1-70 fl.

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldoveni.

P R E S E N T U L MĂTUSII. Noveletă. V- R. Buticescu.

^ r a însurăţel tiner, şi-i era dragă nevasta ca sufletul. O a luat din dragoste, şi în to tă diua afla, c ă

dragostea c resce şi se măresce . — Erau doi po-w> rumbi, cu dragoste scumpă de porumbi.

Ii e ra dragă nevas tă ; dar nu-şi sc ia ară ta dragostea. Nu scia , că dragostea e ca copilul cel desmierdat .

Ii trebuie vorbă multă, gură dulce, şi şopte măguli tore. Ii p lace gugulită, desmierdată şi linguşită. Ii plac florile şi jucăre i le , c a şi la copii. Aşa c resce ea mare .

„Te iubesc" — doue vorbe mici, dar s c u m p e ; mai scumpe de cât bunătă ţ i le pâmentului. Şi se le spui de o mie de ori, tot nu le-ai spus destul. Un dulce ce nu mai înce tă a fi dulce în veci . Dar se le spui ; căci inima le aşteptă, le doresce şi le cere .

Bărbatul e ra un om serios şi tăcut . Avea inimă caldă, suflet bun şi dragoste m a r e ; dar nu cunoscea firea omului, vani tatea femeiescă şi capriţiile amorului.

Nevasta e ra frumosă, era t ineră şi era drăgostosâ. Nu scia preţui bunăta tea şi blândeţa bărbatului ; căc i le avea tote. Şi cel avut nu scie preţui averea .

E a se dorea desmierdată şi gugulită. Vorbe dulci, afecte m a r i ; vorbe cu flori, afecte vedute în vis.

Ş i s 'a aflat desilusionată şi neferici tă. Ce visase ea ca copilă, ilusiile ca fată mare , ta­

blourile magice şi strălucite c a miresâ — tote îi se pă­reau chipuri înşelătore, aiuriri deşerte. Şi dragostea ei c e a mare se mistuia, ca un foc mare şi sfânt.

S t raşn ică de fire, altfel îşi închipuise ea bărba­tul şi dragostea. Şi c e e a ce gândise, nu a f l a ; şi c e e a c e afla, nu o mulţămea.

E a veduse dragostea în vis, o cet ise în romanur i ; dar a l ta e ra dragostea a c e e a , şi al ta c e a ce o aflase.

— Nu m e iubesce — d'se în urmă, şi a plâns pre cum plânge cel ce a perdut tot.

Dintru'ntâiu — a dis, dar n ' a credut nici ea . Dar a venit încet- încet , ca telhariul, pe nesimţite — duhul cel reu a firei o m e n e s c i : bănuiala, şi i-a d i s : tu eşti ne­fericită, bărbatul teu nu te iubesce .

El a fost om blând şi t ăcu t ; er ea l 'a credut r e c e . Dintâiu numai r ece , apoi nepăsător , şi în urmă rigid,, sterp şi gol.

0 ! şi dragostea e flore tropică. R e s a r e în ţ a r ă caldă, în i n i m ă ; şi fără căldură nu t ră iesce .

Bărbatu l o vedea adese — fără umor, ba c h i a r tristă. — îi punea mâna pe frunte cu totă căldura dra­gostei lui, o săruta, şi — mergea. E a remânea , şi cu ea un gol mare şi pustiu, şi un traiu sarbed şi sec .

Şi vedendu-o palidă, gânditore şi fantastică — el a devenit tot mai tăcut, mai îngândurat şi mai greoiu.

I-ar fi spus, s'ar fi jelui t biata n e v a s t ă ; dar c e folos ? Ii va mari durerea, înzadar. De unde s 'a muta t amorul, a remas gol, şi cu vorba nu poţi umplea locul.

Nevasta , care-1 iubea atât de mult — îngălb inea şi se usca. Incet- încet ca florea lipsită de sore şi de lumină.

Bănuia la o a făcut şi pe ea reservată, închisă şi scumpă la v o r b ă ; er aces tea tote , apoi s ingurătatea, medi tarea continuă — erau bun strat pentru durere.

Aşa a crescut durerea mare în sinul e i ; pană c e în urmă nu mai încăpea şi a revoltat.

S 'a cerut Ia larg, s 'a cerut se plângă şi se se arete .

Avea t inera nevastă o mătuşe — singură pe ea . 0 femeie bună şi cuminte — ea o car te bună şi folo-si tore. L a e a s'a adresat.

Ş i după ce a început odată — a scris, şi a tot scr is , — şi adi şi mâne a tot scris la epistole, pline de amăric iune şi de durere.

— Me prăpădesc, mătuşe dragă. Bărba tu l nu m e iubesce , — me sting şi me prăpădesc . . .

In totă diua. în totă epistola — tot a şa şi eră aşa . To t scr ia şi eră s c r i a ; tot scr ia şi mai aştepta —

un rgspuns, o mângâiere , — dar respuns nu-i sosea . Mătuşa era femeie b u n ă ; dar nu-i tr imitea o vorbă

legănată, o vorbă de mângâiere în veci.

Eră bă rba tu l ? O, durerea lui e ra o durere, pe care nu o pricepe

de câ t cel ce sufere de c e e a ce suferea el. Să-ţ i iubesci soţia cu totă căldura unui suflet bun

şi iubitor, să jer t fesci tot pentru e a ; se scurmi pămeu-tul pentru binele ei — şi se o vedi veştejind lângă tine, dusă pe gânduri şi plângând in ascuns . — S e vedi pe to tă diua perdend cele două daruri scumpe : amorul şi" umorul, — şi l eac să nu-i afli la durere.

O vedea tristă şi meditătore ; o vedea ja ln ică şi plângătore — fără ca ea să-i spună durerea. — Şi el — c a şi ce la din poveste — i-ar ti adus spumă de mare , mere de aur din grădina dinelor — numai o vorbă se-i s p u n ă : ce o d6re, pentru ce o dore. Dar nu-i spunea.

In urmă a început şi el a gâcî , a tâlcul, — chiar a ş a c a şi soţia lui — gâcituri negâci te , telcuiri fatale.

Mai pe urmă a dis în s ine : nevasta nu me iu-b e s c e — sum perdut.

Ş i s'a făcut mai ser ios , mai tăcut şi mai îngân­durat.

Ş i cu câ t e r a el mai gânditor — cu a tâ ta e ra şi soţ ia lui mai dusă şi mai perdută.

Ei , — cugeta .bărbatul adese — ce mai sciu câ te ta ine are. sufletul unei f e m e i ? S e pote — o taină dulce, o iconă frumosă şi neuitată, o suvenire scumpă ce o ispite s ce . . .

A fost fată frumosă şi îucredută, toţi o iubeau, toţi ii se închinau şi-i făceau tămâie — — pentru ce ch iar el se fie idolul, pentru ca re se-şi uite ea suveni-rile, visurile — şi peutru ca re se" nu mai vadă lumea a ş a plină de frumseţi şi de p l ăce r i ? Cine e el, c a să potă coverşi tote câ te visase o fată t ineră şi frumâsă, ş i se uite tot ce i-a fost d r a g ?

Ş i plângea c a un copil. Dar nu-i dicea nici o vorbă. — Ce folos vorba în-

zadar . D a c ă nu-şi pote ajuta ea, dacă n 'are putere a s e înv inge : vorba nu-i va ajuta.

Ce se plângea pe sine, dar o compăt imea pe ea , c a r e prin el a devenit nefericită.

A fâcut-o Dumnedeu frumosă, bună şi veselă, — a împodobit cu a tâ ta graţie se" o adoreze o lume în-tregâ. Pentru ce a trebuit c a el să-i s teie în c a l e ? Cât e lumea as ta de mare — pentru ce n ' a nimerit el pe altă ca le , c a se" nu o vadă în veci . — Şi -a r fi aflat şi el sortea lui, şi ea sortea e i ; şi amendoi puteau trăi mai fericiţi. — Ah, amară e viaţa, dacă e amară.!

Ce folos dacă i-ar spune ei de durerea ce o su­fere ? E a i-ar ajuta dacă ar pu tea ; dar nu pote . Inima nu cundsee a l t ă . l ege de câ t legea ei. Ce folos să-i mă-rescă suferinţa, pe care el i-o a c ă ş u n a t ? S o r t e a e ca mortea, — tac i şi sufere ce ţie măsurat .

Ş i cui se-şi spună d u r e r e a ? Dacă Dumnedeu nu ajută, omenii nu-ţi vor ajuta.

Ş i totuşi — durerea tot durere e, la bărba t c a şi la femeie — dacă o împărtăşesc! , să pare c ă scade .

Ş i - a adus şi el aminte de mătuşa, de mătuşa c e a bună şi înţeleptă. Singură pe ea o avea şi el.

I-a scris şi el, ca se-şi uşureze sufletul. Sc r i so rea lui a fost o adevărată e leg ie ; elegia unei vieţi frumose şi perdute.

„Mătuşe dragă, soţia nu me iubesce, — m e sting şi me prăpădesc . . .

In totă epistola tot as ta şi eră as ta . Aştepta şi el un răspuns, o vorbă bună cel puţin,

dar mătuşa nu-i răspundea. * *

E r a în presară Crăciunului. L u m e a creş t ină aştepta colindătorii , vestitorii nas-

cerii celui ce a mântuit lumea, celui c e a împrăscia t întunerecul şi adus lumină pe păment .

O serbătore scumpă, pe ca re totă lumea o aşteptă cu d o r ; şi în ca re tot omul mai uită din grijile vieţii, şi se vese lesce .

Colindele cele frumose, vesel ia genera lă şi remi-niscenţi i le copilăriei — tote vin într 'un an odată, şi-ţi ajută se uiţi şi să te inveselesci .

T ine ra păreche a făcut tot ce a putut c a se pară mai vese l i ; dar veselia lor e ra palidă, fără putere şi

R Ä M U R E L E .

Doine din Bihor. Bădişor însprîncenat

Tu capul mi 1 ai legat De când la noi ai venit Cu mine de-ai vorovit, Dar bădiţă din cel sat T u pe min' m'ai înşelat Că . vreai ori nu vreai să credi, T u iubesci pe câ te vecii.

Mândră flore-i norocu Nu 'nfioresce 'n tot locu, De-ar înflori şi la noi Norocoşi am fi amendo i ; Dar ' a şa n 'avem ce face De noroc suntem în pace .

Eu aic i , nana 'n alt sat Murguţu 'n şes poinvănat, Eu aici nana în ţară Nu ne-am vftdut de as tă vară. Eu aici, nana la ei Ce dragoste dragii mei ? !

Frundă verde de paltin Dragumi canceul plin Frunduţă verde de fag Cu vin roşiu Chiuag Frundă verde de scoruş Cu vin galben din Spinuş.

Nu gândi mândro gândi De mă laşi că voiu peri , Că- 's fecior înmusteţat Pot trăi în ori ce sat.

(De pe L u n c ă ) Antoniu Popp.

Sara de Crăciun. Fulgii mari de zăpadă se s t recurau des unul după

altul prin chaosul întunecos şi se aşedau pe păment , formând covor mole sclipitor.

Era în ajunul Crâciuuului. Cu capul cuprins în mâni şedea l a m a s ă Aurelia. Era palidă grozav, ochii , faţa şi buzele îi erau

umflate de plânsul mult. îşi roti privirea prin odaie, pe m a s a de scris a lui

observă obiec te , car i p6te nu au fost at inse de când le-a pus el acolo .

Cu paşi slăbiţi se tîri până acolo . E r a o şatulă mică de cat i fea albastră pe masă , în ea o pă reche de

fără de farmec, — c a şi sorele acoperi t in ce ţă . Inza-dar rîde fata. dacă nu rîde sufletul.

După c ină — petrecută cu vorbe bune şi blânde — şi-a adus tot insul darul de Crăciun, Fa oferit cu buneţă şi cu bucurie, - şi-a dat sărutarea obligată, — au mai schimbat doue trei vorbe şi — s'au despărţit.

Bărbatu l s 'a pus la masa de scris în odaia lui, şi nevas ta în odăiţa ei.

„Ah — cugeta tot insul — cum îţi scutură viaţa as ta florile. Cum le scutură de t inere , şi cum le scu­tură de înzadar. 0 parte a vieţii e vis, cea la l tă desa-măgire . Visul e frumos, dar numai vis şi scur t ; desa-mâgirea e lungă şi adevărată . Pentru ce n ' a făcut Dum­nedeu visul mai lung, şi când ne trezim să ne trezim în c e e a l u m e ?

Dar -— bat în u ş e ! Bărba tu l tresări . S e deschide uşa, şi întră un servitor. Servitorul desfăcu un pac mic , sigilat la adresa

l u i ; îl puse pe masă , — şi după ce îşi primi bacşişul , salută şi eşi.

— Ei , un present ! Cine şi-a adus ore aminte şi de el ? Servitorul bătu şi la ceea la l tâ uşe, şi întrând la

domna case i îi desfăcu şi ei un pac , îl puse pe masă şi se depărta.

Bărba tu l rupse sigilul, şi caută . E r a o şatulă mică , plină cu epistole. Epistolele

erau legate cruciş cu o panglică îngustă, er deasupra, o epistolă mică din trei şire, adresată lui.

Ace le trei şire sunau : „Nep6te, îţi trimit un present pe sântele săr-

„bători. Nasce rea Domnului se te afle vesel" . Mătuşa.

Nevasta lui făcu asemenea . Desfăcu pacul, — şi afla un t eanc de epistole, legate cu panglică, şi deasu­pra una m i c ă din trei şire.

„Nepoţică dragă, îţi trimit un present pe sân­tele serbători . Nasce rea Domnului să te afle veselă .

Mătuşica.

brăţare , alăturea de şatulă un pachet , cu un văluşor ; de metasă gălbuie, cu mănuşi şi alte obiecte femeiesci . i

— 0 Niţă dragă, o scumpul meu, tu le-ai pus — | inima ta bună, îngrigirea ta fără semăn, voiau se îmi i facă surprindere pe diua de adi. j

Cădii pe scaunul de lângă masa de scris şi pri- j vind obosită la masă , cu capul plecat , cu manile slo-bodite în polă, îi se imagina trecutul şi îi părea , c ă t rec pe dinaintea ei părendendu-se. tote momentele lui şi apoi t receau , să făcea nevedute, părea că să ascund după perdelele din fundul odăii şi de acolo cu risete şi îm- | buibări îşi bat acum j o c de ea.

Era fericită acum trei ani şi acum sunt doi, ba ; chiar şi acum e anul.

Acum trei ani la Crăciun era miresă şi se simţia fericită, acum sunt doi făcea pomul Crăciun cu el şi de pedepsă că îi lua câ te o luminiţă sau câ te o buc*ată din zăhărele le de pe pom, de unde le aşedase ea , îl pe­depsea furendu-i pe nesimţite câte-o sărutare, ş 'apoi el de resbunare îi apuca mâna şi r ămânea ca gagiu, pană ce iarâş o rescumpăra cu o altă sărutare.

Acum e anul făceau pomul cu el pentru Len ica , ca re se uita mirată cu ochii ei albaştrii şi să t răgea după mama ori după ta ta din braţe le doicei, apoi de necaz că nu-i a jungea îşi punea pumnul la gură şi sta busumflată.

Atunci era fericită şi când t recând pe lângă Len ica , e a îşi acă ţ a mâna în perul mamii, sau de era ta ta

Erau curioşi amândoi. Bărba tu l deslegâ epistolele, — apoi le despătură

una câ te una şi le ceti tote. Erau epistolele nevestei lui. "Şi în ace le epistole

durere ; o undă de durere, descrisă cu pat ima unui su­flet de femeie simţitor şi iubitor.

Şi de unde atâta du re r e? Pentru c ă el — bărbatul ei nu o i u b e s c e : pentru

că el e r ece , şi nepăsător . Ii s'a făcut lumină pe un moment , apoi ln tunerec .

care-1 ucidea. E a dară îl iubesce, ea e tot caldă şi bună, âr el —

D6mne sânte, el nu o iubesce, el e r ece şi nepăsător . De aci dară suferinţa ei, durerea ei şi lacr imile

versate în ascuns, tăcând fără de a se căi . I-a dat Dumnedeu o soţie bună şi iubitâre, c a r e

l 'a iubit cu a tâ ta credinţă şi abnega ţ iune ; şi el — prin scăderi le şi greşeli le lui. în loc de recunoseinţâ i-a făcut dilele amare . E a suferea şi t ă c e a fără c a să-1 urască ori chiar se se resbune. — 0 vedea sus pe un pedestal , 'nalt cu glorie în jurul capului, pe c e e a ce el o adusese la martiriu. S e simţea nevrednic, nemern ic şi t icălos .

Ce se facă , cum se se pocă iescă , c a să-1 po tă ier ta — nu ea , căci ea îl va ierta — dar ce se facă să-1 potă ierta Dumnedeu c e l d rep t? — — — — — —

E r ea — ea singură în odăiţa ei — plângea. A desfăcut şi e a pacul — presentul mătuşei , şi în '

pac epistolele bărbatului ei. In epistole o mare de du­rere , afundă şi nemărgini tă .

Pentru-ce ? Pentru c ă ea nu-1 iubesce. Şi-a adus aminte de tote ce le petrecute , şi a aflat,

că ea e c e a vinovată. — El a luptat cu grijile vieţii T

şi ea , i-a aflat scăderi şi l 'a judeca t . A început a plânge. Şi aşa plângând a închis ochii c a se nu vadă. Dar a vedut. — A vedut şi cu ochii închişi. A vă-

dut viaţa c e a dulce — eră verde, eră desfătată, cu r aze

; în barba lui, ei se resbunau asupra Lenicei cu deci de i sărutări. | Casa întregă era veselă, plină de viaţă, toţi aflau i p lăcere în aces t a fiinţă mică. | P a r t e a cea mai însemnată a fericirii s 'a n imici t I încă în postul Pasci lor . prin mortea Lenice i , ca re i-a

lăsat pe amândoi nemângăiaţ i . E a se bolnăvise de supărare după Len ica şi în

timpul aces ta el o îngrijise cu dragostea, cu ca re e a îngrigise şi vechiase lângă odoraşul lor. Cum să bu-

! cura sermanul Niţă, când a vedut, c ă îi merge mai bine, ba după c e s'a însănetoşat îi spusese, că i-a fost

; frică grozav se nu mdrâ şi ea . Ş i o, cum ar fi murit de bucuros atunci, dacă ar fi sciut despre lovitura acă s t a grozavă şi nemilosă a sorţii.

De atunci încoce iarăş au trăit singuri, se mân-găiau reciproc şi căutau pe tote căi le se îşi facă unul altuia plăcer i . Niţă a fost bun şi blând şi ei s'au iubit din totă inima. Len ica lăsase rană simţită în in ima lor şi aces t a adese-ori îi făcea trişti. Niţă înse sc ia s e îi facă plăceri şi surprinderi; aces te daruri încă le cum­părase el ca dar de Crăciun. L e cumpărase în s a ra ace i a fatală, când s'a răcit şi apoi rece la a c e e a i-a cau -sat mortea .

Aceste şi al te gândiri îi cutreerau în vă lmăşa lă şi fără căpătâiu creeri i ei, s tând îna in tea mesi i de scr is .

Ninsorea a stat. Un vânt puternic şuera pe afară, s e i sbea cu vehemenţă de geamuri şi urla prin urloiul case i .

şi cu fluturi, şi eră înflorită. 0 a vedut aşa precum o vedea când era fată mare .

Avea pe părete o i conă sântă — icona Preces te i . Lângă acea iconă în totă noptea spre sărbători ardea o lumină de ceră — aşa se dedase de copilă — şi lângă j a c e a iconă totdeuna îşi afla mângâiere .

S ' a sculat, a îngenunchiat înaintea iconei . — C e a ce a adus lumii bucurie şi mântuire se-i aducă şi ei — i

Bărbatul s'a sculat, cu gândul se mergă se cadă j înaintea ei în genunchi şi se ce ră iertare.

O ! cum o va ruga. cum i-a spune tot ce a sufe­rit, şi cum i-a spune fericirea reafla.tă.

In uşe s'au întâlnit amendoi. Şi când s'au văd ut — li-a stat graiul. S tă teau faţă

în faţă, c a doi păcătoşi — fericiţi. Şi s 'au îmbră ţoşa t ; tăcend, dar simţind, şi cu ochii

plin de lacrămi. Doue pepturi, doue buze, doue suflete împreunate. împreunate eu dulcele celei mai sânte fericiri. .

Doue vieţi dulci perdute şi reaflate, în farmecul visat de cei ce iubesc şi viseză.

Ş i se deschide uşa. Şi pe uşe întră o femeie îmbrobodită pană la

ochi, plină de bură. Ei tot îmbrăţoşaţi . — Nebuni de voi — dise femeia dogenindu-i cu

blândeţă. E r a mătuşa. Sos i r ea ei îi tredi din beţ ie . — Scumpă mătuş ica ! e sc lamară deodată. — Mătuşe scumpă — dise bărbatul îmbrăţoşin-

du-o — multe daruri aduce Crăciunul şi ângerii lui, — dar om în lume n 'a căpătat un dar scump pe cum am căpătat noi.

Şi-şi îmbrăţ işară amendoi — ângerul. Şi au sosit colindătorii, cu steua, — şi a sosi t

„pace şi între omeni bună învoire" .

C Â N T E C N E I S P R Ă V I T . Nevasta mea tor ce din caier-fuior

Şi Jirul nevalnic se 'nverte pe fus — Şi cu lângă masă pe gânduri m'am pus,

Şi gându-mi alergă în fugă de sbor, Şi fusul se 'ntorce rotUMor —

Şi eu lângă masă pe gânduri m'am pus Şi Jirul nevalnic se 'nverte pe fus;

Afară criveţul mugesce din greu Şi fulgi de zăpadă s'aştern- pe pământ Şi lumea-h pare un rece mormânt —

Eu scriu mai departe la cântecul meu Şi fusul nevestii se 'nverte mereu

Şi lumea-fi parc un rece morment Şi fulgi de zăpadă se-aştern pe păment.

Aurelia îşi ridică privirea zăpăcită spre un portret, c e era acă ţa t de asupra mesii. E r a a lui. lângă el e r a portretul Le ni cei, în hăinuţă albă subţire cu bra­ţe le şi pieioruşile grăsulii gole.

El cu faţa liniştita şi blândă, cu priviri dulci se" ui ta spre ea compătimitor. Lenica ia hăinuţa ei a lbă e r a ca un ânger. ca re priveghiază asupra ei.

S ' a întunecat , se face nopte negră. Ventul urlă afară cu putere.

In odaie e întunerec de tot. Aurelia se înfiora. Prin jurul ei vede figuri, di­

forme, schele te şi năluci fantaste. Vede cum în cimiter se desface mormântul astupat numai de atunci şi cu faţa sfârşită şi albă, cu manile uscate , îmbrăcat în negru, ese Niţa urmat de un ângeraş mic iu haină albă subţire, cu braţele şi picioruşele grăsulii gole.

Pornesc spre casă . vin încet , fricoşi. Aurelia îşi întinde braţe le spre ei, fantomele din ca să o încunjoră şi rîd de nebunia ei. Una se apropie ii smucesee pă­rul, ea se res tesce . — Veniţi scumpii mei. ve aştept a ş a demult, mi urtt fără voi — uride a-ţi întardiat? Lenico vino la mama . de acum nu te mai las. T e ţîn la mine, — nu te mai las morţii.

Fan tome le r injesc. E a se uită în j u r turburată, îşi îneordă nervii ma ­

nilor, ba te cu piciorul în păment. — Peri ţ i lighione spurcate, periţi să nu vă mai

văd. —Niţă . . . Lenico scumpii mei, veniţi, în braţele mele .

Şi gândul meu sbdrâ spre Seghedin In tera robiei unui popor Unde 'ncolţcsce tainicul dor, —

Şi plânge pustiul cu jalnic suspin, Streini sunt ai nostrii pe-y-n iermur strein

Unde 'ncolţesce tainicul, dor In ţera robiei unui popor.

Afară crivetul s'aude urlând Şi noptea de negră se 'ntrece pe ea Şi gându-mi se-opresce din calea lui grea

Ce face betrănul? va fi numerând Durerile nost re, de-alui nu are rend.'

Şi gându-mi se-opresce din calea lui grea Şi noptea de negră se 'ntrece pe ea.

Ventul se isbesce cu putere în ferestri, sparge geamuri, cari se ros togolesc făcend vuet ascuţit , uşile se mişcă în zăvor, apoi se aud boce te şi urlete sinistre. Aurelia îşi apucă perul cu amendoue manile , privirile-i spăriate îi r ă t ăcesc în coce şi încolo, c râsnesce în dinţi şi a lergă spre uşe, pe unde aştepta se între Niţă cu Len ica .

Fan tomele o încunjur, ea se sbate în tote părţi le. Uşa se deschide, Aurelia se repede spre ea, să

aruncă în grumadii celui ce întră strigând, scumpii mei , vă aşteptam aşa demult, Niţă, Len ica mamii, me duc cu voi, nu ve las . . . me . . . duc . . .

Ventul se i sbesce cu totă vehemenţa , Aurelia s e cutremură încă odată şi cade j o s fără simţiri.

B ă t r en a servitore, care intrase cu lumina şi în a cărui grumadi s'a acă ţa t îşi face c ruce şi ese după ajutor.

*

Ventul sa liniştit, glasul colindătorilor să aude din depărtare şi o cucuveică în turnul bisericii se b o c e s c e a pustiu.

Margareta Moldovan.

Ce face betrânul! Zimbesce prin vis Şi mulţâmesce lui Dumnedeu De fericirea nemului seu,

Că-a sosit timpul de mult predis — Şi-addrme bărânul aşa de convins

De fericirea nemului seu, Şi mulţâmesce lui Dumnedeu.

Dincolo 'n chilia cu drugii de fer­iţi pare din vremuri un sfânt ori profet. Şi-alcătuiesce, şi-şi spune-un secret

Noua speranţă născută în crer, Şi prin zăbrele privescc la cer

Şi-alcătuiesce şi-şi spune-un secret Şi-ţi pare din vremuri un sfânt ori profet.

Cine-i? E Densul, cel fără odichnă, . Jertfa iabirei nemului seu, Figură demnă de-un antic deu

La numele-i mare un ncm se închină Şi 'n întunerec e o lumină.

Figură demnă de-un antic cţeu Jertfa iubirei nemului seu.

B o z i a ş , D e c , 1894 .

Şi-un cânt mai resună prin pustietăţi: „Ce dulce e ntortea când mori pentru-ai tei". O •' Domne, aceştia sunt er fraţi de-ai mei

La Tomii 'n pustiul robiei deştepţi. Serbeză triumful sfintei dreptăţi,

O! Domne, aceştia sunt er fraţi de-ai mei, Ce dulce e mo'rtea când mori pentru-ai tei!

Tresar în durerea ce sinu-mi cuprinde, Ca nu-i cu putinţă se-o scrii în un vers. Şi fusul nevestei se-opresce din mers —

Cu braţul ei dulce în braţ me cuprinde. Cimosce ea focul ce sinu-mi aprinde

Şi-adenca-mi durere de mult o-a înţeles, Că nu-i cu putinţă s'o scrii în un vers. ~

Me 'nchin Vo'ue tipuri măreţei me 'nchin, Şi-adorm lângă-un cântec ce nu-i isprăvit Durerea 'ritreg sinul mi-a istovit,—•

Criveţul tot urlă cu-un jalnic suspin Streini sunt ai nostrii pe-un ţermur strein;

Durerea 'ntreg sinul mi-o istovit, Şi-adorm lângă-un cântec ce nu-i isprăvit.

1r. cF). fAFuji-teriesczi.

A M O R S I D U R E R E . Preţuită sorioră din „Alba-Iulia"!

Dă-mi dar "voie şi mie, c a se me serv de aces t drăgălaş titlu, pe care Dta, in marea gentileţă ce ai avat, ai bine-voit a mi-1 da mie. — Fii mai mult decâ t si­gură eă nu-ţi voiu pronunţa numele, după cum m'ai rugat.

Acum voiu începe. După modul cum mi-ai scris, am observat întâiu

de tote, dou6 lucruri mai pr incipale : întâiu, că eşti afară din ca le de decepţionată, şi faci puţin c a m reu, de ore c e in secolul aces ta ar fi de dorit mai mult opt imism; şi al doilea, causa care te-a adus aci , dâ-mi voie se ţi-o spun fără incunjur, este iubirea. Nu însg una din a c e l e iubiri, ca re consumă totul în câte-va minute, n u ; o iubire lentă, una din ace le iubiri tăcute , fericite, ca re nu-ţi dai compt cum şi de uade a venit, dar ca re pe di ce t r ece se înrădăcineză cât mai mult în fiinţa dtale.

Nn ţi s'a întâmplat vr 'odatâ, ca într 'o sară tăcută de primăvară, când aerul e plin cu miros de micşunele, s e fii singură în vr'un crâng, sau şedend gânditore pe marginea unui lac şi se audi în momentele ace le tre-c e n d în depărtări misteriose armonii de cornuri, sau melodiile duiose ale vr'unui fluer c i o b ă n e s c ? — Acel conce r t selbat ic , ai cărui actori ţi-au remas necunos­cuţi , ace le melodii fe rmecătore , ca re n 'au ţinut de câ t puţine minute, nu te-au adencit nici de cum într 'un es-tas mai profund de cât tote concer te le , care se dau prin salonele luminate cu mulţimi de candelabre şi prin tea t re de musicile ce le mai perfecte ? — Nu-ţi aduci nici odată aminte de aces ta , c a de o fericire completă , r emasă între mister şi d t a ?

Ei bine. dacă aces ta ţi s 'a întemplat, înţelege-mS acuşi . Uite, pa r ' că în momentul aces ta ce t e sc în gân­dul dtale, şi-mi pare că ved tot ce se pet rece în fiin-ţa - ţ i : Visezi ceva, doresci mult de tot ace l ceva , nu cunosc i însg ce pote fi, dar aces ta nu te pote opri. c a mereu , di şi nopte sS alergi după aces t ideal nevedut,

Motto: Lumea e o ilusie optică.

se-1 visezi mereu, cu tote că el pare că nu te înţelege cum nu te pote înţelege nici lumea din juru-ţi, c a r e de multe-ori te reado.ee la reali tate cu prostiile ei ne­săra te . Atunci regreţi deşteptarea, te uiţi în za rea de­păr tată de unde ai descins, oftezi şi înehidi ochii . — Va se dicâ i u b e s c i ? . . . Dacă cineva simte, are c r e e r ; dacă are c reer j udecă şi nu pote r emânea rece , d a c ă nu r e m â n e rece , s imte .

*

S e t recem acum, dacă doresci, la un paragraf din scr isorea dtale, d ic i : „Nu t>ţi omenii sunt la fel unii cu, alţii, prin urmare nici durerea, amorul şi suferinţa nu o simt de o potrivă".

E adeverat aces ta , fie-care individ iubesce şi su­feră în feliul s eu : aceeaş i ha ină nu se potrivesce per­fect de bine pentru toţi locuitorii unui o r a ş ; unuia a re se-i vie prea strimtă, er altuia prea largă.

Pentru-că n a v e m înse nume separate , pentru fie­ca re durere şi amor aparte, simţit şi manifestat la fie­ca re individ altfel, le-am dat aces te numiri în g e n e r a l ; căci în fond, durerea tot durere va rgmânea, fie că unul va suferi mai puţin, fie că altul va suferi mai mult şi altfel.

Mai departe dici e r : „Fie-care om îşi are durerea, amorul şi suferinţa sa diferând în Mul de a celorlalţi" aces ta e j u s t ; cum e jus t er că fie-care om vede cu totul altfel lumea, de cum o vede ceilalţi semeni ai sei . Dă-mi voie se-ţi resumez aci idealismul l u i K a n t : „Lu­mea şi viaţa sunt cu fiinţa nos t r â ; o vedem şi o înţe­legem după felul nostru" .

Pent ru c ă fie-ce vorbă de durere, dâ-mi voie s8-ţi spun, că ce predomină mai mult în omenire este du­rerea. — Omul, scumpă soră, nu e făcut pentru, bucu­rie ; probă, c ă atunci când rîde chiar, îi lâcrâmeză ochi i . Pot se-ţi mai spun, că fericirea aprope nici e s i s t ă ; a c e e a ce vedem noi, se pote zice c ă nu e decât un.

reflect palid al sorelui, în momentul apunere i ; sau ca să nu fim atât de exigenţi, putem asemena fericirea cu pr imăvara, care după ce a trecut, nimic nu mai ara tă cum a fos t ; arborele s e despoie de foi, ierba se usucă şi crângurile se pustiesc. Totul dar dispare, fără a lăsa nimic în urmă despre t r ece rea s a ; când trăsnetul însă i sbesce un copac , semnul atunci va r ămânea şi după primăvară. Mai conchis : Durerea şi suferinţa se legă prin ele una de a l t a ; şi unde vei vedea pe c e a d'in-tâiu, să scii , că nici a d6ua nu e departe.

* Scri i mai departe în scr isorea d ta le : „Inima, care

la toţi are aceeaş formă, de ce nu simte şi nu iuiesce deopotrivă una ca alia?" Se-ţ i respund. — Mai întâiu de tote în in imă nu este sediul simţirei, aşa că nu după formă (ai vrut se zici măr ime, căci in ima la toţi indi­v i z i a re aceeaş i formă con ică cu basa în j o s şi cu ver-ful în sus, mai în totd 'auna de măr imea unui pumn, aşedată în partea stângă între costa a şasa şi a şaptea în cavi ta tea torac ică) aşa dar nu după măr imea sau mic imea unei inimi poţi deduce un s imţement bun sau rău.

Iată spre completare şi un esemplu : Inchipuiesce-ţi o fiinţă, ca re se aibă perfect corpul, părul şi ochii d-tale.

E i bine aces ta fiinţă cu totul la fel cu dta, îţi va diferă la figură şi mai mult încă, l a ca rac te r .

F ie -ca re veţi avea patimi diametral opuse ; alte ve­deri, alte păreri, dureri altfel simţite şi altfel se va ma­nifesta la una amorul şi altfel la cealal tă .

Vedi dar, c ă ori cât ar fi la fel conformaţia cor­purilor, a c e s t a nu are nici o înrîurire asupra simţămin-telor . Aşa dar greşesc acei , cari spun, că inima influ-inţeză asupra l o r ; aci nu lucreză de câ t creerul şi sis­temul nervos. După cum vedi, inima nu are nimic co­mun cu simţămintele sau cu durerea nos t r ă ; ea nu în-deplinesce de cât o funcţiune cu totul animală în or­ganismul omului.

Dă-mi voie acum să-ţi reproduc şi un pasagiu din drâguţa-ţi poesie, ca re mi-ai t r imes-o. Iţi măr tu r i sesc s incer , că m 'a impresionat forte mult.

Ia tă aces t pasag iu : „Cădeţi dar fulgişori do nea „De-mi înveliţi fiinţa mea. „In sinul vostru alb de crin „Se-mi fie somnul lung şi lin.

„O Albă-Taliană". *

Să-ţi mai respund acum la ul t ima ce s t i une : „ Cum se face, cu amorul unei Urance, diferă aşa de enorm de acela al unei dame din societatea înaltă? — Pentru ce simţemintele celei dintâiu sunt aşa de deosebite ca ale ce­lei de pe urmă ?"

S e respund la aces ta în t r eba re : Simpli ta tea moravurilor şi mediul, în ca re a c e s t a

ţărancă t ră iesce , contribue în c e a mai mare parte l a formarea caracterului ei simplu şi s incer în ace l a ş t imp, căci fiinţa trebuie s'o scii, nu se nasce cu s imţăminte deja formate, la formarea lor, după cum am spus mai sus, contribuie mediul social . — Tot astfel se esplică şi cu damele cele mari . Cele dintâiu apucând moravuri sănătose, avend în jurul lor omeni necorupţi , vor fi şi densele virtuose şi s i n c e r e ; celelal te înse, trăind în mediul prefăcătoriei , minciunei şi depraveţiei, c a r ac t e ­rul lor se va acomoda acestui mediu. S e 'n ţelege, c ă aces t a nu c a o regulă absolută, ca re nu admite e scep -ţii. Ve i găsi şi la ţară viţiu şi prefăcătorie, cum vei găsi şi în c l a sa de sus virtute şi s incer i ta te .

*

Acum gingaşe sorioră dă-mi voie să-ţi t r imet o frâţescă s trângere de mână şi se te rog a-mi răspunde, dacă am sau nu dreptate.

L a revedere. Gr. Mârunţeanti.

P I C U R I . Plcurii cari cad în mare

De pe necuprinsul cer Cu a mării apei 'ntinsâ

• Se amestecă şi pier . . .

Tot asa si 'n viata nostră, Se cufundă şi dispar Picurii de fericire Intro mare de amar!

Emiliu Sabo.

B Ă R B A T U L GOSPODAR. Din „Poveşti alese" de Moşul.

r i c ' a fost odată un bărbat , care umbla tot mânios şi bombănea mereu, pentru că nevasta nici odată nu-i făcea pe plac în casă .

Intr 'o sară, e ra pe vremea cosei , se întorse dela lucru necăj i t acasă , începe a mornăi, se certă , în­ju ră , de nu mai sc ia s e rmana nevastă , cum se-i facă pe v o i e ?

— 0 ! Bă rba te dragă, nu fi năcăji t , dise nevasta. De nu-ţi place, ce fac eu acasă , vino, mâne se schim­băm lucru. Mă duc eu cu cosaşi i la câmp şi rămâi tu de gr i jesce acasă .

— For te bine, dragă, aşa să facem. A doua di, des de dimineţă, nevas ta ia cosa pe

umăr şi, h a i ! cu cosaşii la câmp.

Bărba tu l rămâne să vadă d'ale case i . Mai întâiu s'a pus se simtă unt. După ce a sbă -

tut câ tva , ii se face sete şi se cobora în pivniţă, se bea un pahar de vin. Aici sucesce pipa, în t r ' aceea aude c 'a întrat purcelu 'n casă şi iute. cară- te copile, pe scară 'n sus, ca purcelul să nu verse untul. Dar vă-dend, că purcelul tot i-a vărsat vasul cu unt şi l ingea smântână, ca re totă era pe j o s , se aprinse de man ie , încât nu-şi mai aduse aminte de butoiaşul cu vin şi fu­gea din răsputeri după purcel. L a uşe îl ajunge şi-i dete cu piciorul una a şa de sdravenă. c ă purcelul nu­mai de câ t a rămas culcat la păment . Abia acum s& t rezesce , c ă el umblă cu dopu 'n m â n ă . . . când a junse eră 'n pivniţă, era prea târdiu . . . tot vinul se scursese .

Dup 'aceea se duse în cămara cu lapte, unde mai afla smântână , c a se mai umple odată vasul de unt şi •eră începu se sbată, pentru-câ cu ori ce preţ voia s6 a i b ă unt pană la amedi. După ce a sbătut câ tva t imp, Îşi aduse aminte c ă vaca e în grajd şi n 'are nici de m â n c a t nici de beut, deşi sorele era sus pe cer . Ş i , fiind-câ acum i se pă rea prea târdiu, c a s'o scotă la păşune, s 'a gândit că mai uşor i-ar fi se o ridice pe « o p e r i ş . . . pe coperişul case i , adecă, c rescuse ierbă mare . Casa se afla tocmai lângă un del pieziş şi el c redea , că va pute uşor sui vaca , dacă va pune o scân­dură de pe del pe coperiş . Vasul cu unt lns6 nu-1 putu lăsa singur, pentru-că avea un băieţel mic, care se tâ-ră ia pe j o s şi aces t a uşor l 'ar fi putut resturna, de a c e e a îl lua în spate şi eşi afară. Mai întâiu înse* vru se adape vaca şi apuca o galetă se scotă apă din fân­tână. Ce se vedi î n s e ? Când se pleca peste marginea fântânei, smântână i se varsă pe grumazi şi de aici în fântână.

E r a aprope de amedi- Unt n ' a putut face, aşa se gândi s6 facă o supă de urez şi acă ţ â că ldarea cu apă d'asupra focului de pe vatră. Sfirşind cu aces t lucru, îşi aduse aminte, că v a c a pote cădea de pe coperiş şi se-ş i frângă gâtul. S e urcă deci pe coperiş sg o lege. Un CapSt de funie îl înfăşură de grumazii vacei , ce la ­

lalt îl s lobode pe urloiu în jo s . P e aces ta şi-1 legă de picior, pentru c ă apa fierbea acum şi el t rebuia şe\ mes ­tece urezul. Intr 1 aceea v a c a tot cădii de pe coperiş "şi cu funea ridică pe om prin urloiu în sus. El s te tea în­ţepenit b ine . er vaca a târna Intre ce r şi pământ, nu s e putea mişca nici în sus, nici in j o s . F e m e i a aş tepta de mult se o ch ieme bărbatul la mâncare , dar înzadar. In sfîrşit o rupse fomea şi p lecă acasă nech iemată . Cum vede vaca spânzurată, deodată taie funia, atunci bărbatul cade pe urloiu în j o s , şi Intrând femeia în c a s ă , îl gâsesce cu capul în c ă lda r e ; de acolo iute îl s co te afară, er el s te tea , de-ţi e ra mai mare mila.

Nevasta îi lua vasul cu unt din spate, şi aducând un c iuber cu apă, începu se-1 spele şi s6-l frece ai grasă .

Bărbatu l suferea fără a <Jice niîr, er după ce sS vedu in sfîrşit curat, se tângui suspinând: „seracul de mine, nu sunt vrednic se umbli aşa frumos cu mine, nevas tă d r a g ă . . . Pros t ia mea mi-a căşunat mare pa­gubă : vaca şi purcelul sunt morţi şi, câ t pe aci e ra s e me înec şi eu în căldare . . . Eu nu înţeleg, cum ispră-vesci tu a şa de bine, a tâ tea lucruri casn ice , sciu îns6 ce va se di c ă : nu-ţi iăga nasul, unde nu-ţi fierbe ola, şi nu voiu mai cârti nici odată asupra lucrului t e u . . . nici odată".

Şi s'a ţinut de cuvânt.

B E T R Â N 1 1 Bătrânii spun, că nu e bine

— De-ai fi curagiul neînvins, — Se cauţi la stele 'n seri senine, Căci cadi de ele 'n vrajă prins.

S P U N . . , Bătrânii spun şi n'or sé mintă,

Dar eu de ei n'am ascultat ; In ochii tei privit-am ţintă Şi ei, ah! ei, mau fermecat.

O. QQOCCCL.

U n a şi alta. Cel d in t â iu a t l a n t e f r a n c e z . Omenii totdeuna au

fost curioşi sé scie , ce se ascunde după délurile, ce îi mărginesc în depărtare cercul vederii. Astfel Omer deja şi-a compus icóna pământului, ca re avea forma unei farfurii plane. Cu tote aces te at lantele scientifice nu sunt de tot vechi . In F r a n c i a abia acum trei sute de ani s 'a făcut c e l dintâiu at lante, ca re ne presentâză F r a n c i a întregă. L ' a făcut un tipograf din Tour , B o u g n e -rean . El a lucrat la compunerea lui 5 ani de dile, de l a 1 5 8 9 pană la. 1 5 9 4 şi 1-a dedicat regelui Henrich IV. Din aces t at lante nu s'au păstrat pană acum, decât dóue esemplare . El sé deosebesce de hár te le de adi între al tele şi prin aceea , c ă în el sé cuprind, afară de ha r te şi alte lucruri, precum sentinţe biblice, versuri, in cari se laudă regii, poesii lat ine şi disertaţii geogra­fice, ames teca te cu istorii din viaţa sfinţilor e tc .

Cu t o t e aces te înse aces t a es te ce l dintâiu at lante scientif ic francés şi geografii francesi i-au serbat anul a c e s t a iubileul de 3 0 0 de ani .

* * D i s t r a s . Profesorul V. cunoscut de distras, sé

fntâ lnesce cu dl S t ănescu . — B u n ă diua, dle Ionescu, îi dice el, stringendu-i

m â n a pr ie t inesce.

— Eu nu sunt Ionescu, dle profesor, numele m e u e S t ă n e s c u . . .

— A, adeverat , uitasem, grăiesce profesorul, da r cum se află familia dtale, bă ie ţ i i ?

— Dor scii dle profesor, c ă eu nu am familie, sunt holteiu . . .

— Da. da, a şa e s t e . . . şi de când eşti ho l t e iu? —• De când m'am născut , dle profesor.

- Da, da, adeverat, as ta e frumos, dle S t ănescu . *

* * I n a t e l i e r i u l de s c u l p t u r ă . Dl N. este mare a m a ­

tor de statue. In o di întră în atelieriul unui sculptor şi pretinde, c a sculptorul s6-i facă în marmoră s cena , când Polyphem str ivesce cu o s tâncă pe Acis .

Sculptorul esplică dlui N. că scena aces ta e greu de a o presenta prin statuie, s 'ar putea mai bine în un tablou sau se potr ivesce ca scenă de teatru. Inse înzadar, dl N. s tăruiesce pe lângă ideia sa, pe care o numesce escelentă . Sculptorul n 'a re încâtrău, c a s e scape de el, promite c ă îi va face statuia.

L a trei sept&mâni dl N. vine se-şi vadă ideia în­trupată în marmoră . Sculptorul îl conduce la un b loc de marmoră neat ins de daltă.

— Poliphem s t r ivesce cu s tânca pe Acis — dice sculptorul replicând şi aretându-i blocul de marmoră .

— S t â n c a o ved, elice dl N. cu însufleţire, e mi­nunată , e.o creaţ iune admirabilă, c a şi c â n d ar fi creat-o însăşi n a t u r a . . . Ei, dar unde-i A c i s ? Nu-I ved . . .

— De unde se- '] vedi, reflecteză sculptorul, că d6ră Acis e strivit cu s tânca , e sub marmoră.

— Hm . . . d'apoi Poliphem ? — P o l i p h e m ? El a fugit, c ă dorâ nu va avea cu­

tezan ţa se stea de faţă în atelierul meu, când comite o nelegiuire c a asta , morte de om, me rog.. . .

A n e c d o t e . Ţ i g a n u l sfânt .

Când postul Pascelui sosesce Românul se spovedesce, Asta-i legea lui creşt ină Ş i nime nu-i bagă vină. Ţiganul încă s'a gândit, C'ar fi bine spovedit Şi la popa a plecat Se-ş i spuie al lui pecat , Inse omul mincinos Nu pöte fi credincios. Căci dacă e 'ndatinat Nu mai e chip de l ă s a t ; Ţiganul la popa 'n ca să De minciună nu se lasă, Căci preotul când întrebă El cu „nu" răspunde 'n grabă. — Mei ţigane, n 'ai fu ra t? „Nu, părinte, nici odat '" . — W o raţă n'ai şterpelit ? „Nici prin gând nu mi-a plesnit". — N'ai purtat cuiva manie ? „Nu părinte, Cula scie, Că un c iocan mi-a furat Ş i d'atunei eu l 'am iertat" . — Nici de 'njurat n'ai î n ju r a t ? „Nu, nici nu m'am cugetat" . — Posturile le-ai ţ inu t? „Le-am ţinut ca pe minut, B a şi 'n dulce eâte-odată Am mânca t pane şi cepă" . — Me tu n'ai făcut n i m i c a ? „Nu, că de peca t mi fr ică". — Mei ţ igane de nu minţi Eu te număr între sfinţi. „Nu ininţesc, sărutu-ţi mâna, Că ini-e urîtă minciuna". — Atunci eşti chiar sfânt ţ igane. „Sfânt sunt da, părinte domne. —- Atunci dacă e aşa Intre sfinţi te-om a ş e d a ; Deci hai cantore , grăbesce , Adă pirone şi cleşte, Căci ţiganul est sfinţit Ar trebui restignit. „Stai părinte, nu grăbi Ş i tu cantor, nu veni, Că nu este chiar aşa Cum crede Sfinţia T a . Martori sunt nesce găini Fura te dela vecini, B a gâsea notarului Ş i curca primarului

De-ar putea c a sS vorbescâ Multe-ar sci se poves t e scă ; Ş 'apoi und' s'a pomenit Ca se vedi ţigan c ins t i t ? R e m â i senătos părinte Şi ţi-o 'nsemnă bine 'n minte, Că de astădi înainte Se" t răiesci sute de ani Nu-i mai spovedi ţigani.

Ploiesci , D e c , 1894 . 1. Gândea.

D e s l e g a r e a logogrifului din Nr. 25 al foiei nostre, este ur-mătorea:

Ieremia. Ulise. Leontin. Ilustru. Urlaub. Coran. Odobesci. Reformat. Osiris. luliu. Areopag. Neniţescu. Unirea.

Literile iniţiale dau numele martirului- nostru luliu Coroian, er literile finale dau numele aperătorului acestuia în procesul me­morandului Augusiin Bunea.

Corect au deslegat-o nrmătorele domne, domnişore şi domni: Victoria Aron (Galaţi), Lucreţia Mureşan (Tresnea), loan Scridon si Veturia Mărginean (Bobohalma), losefina Marciac (Alba-lulia), Leontina Popescu (Topliţa română), Nicolau Onciul (Toracul-mafe), Sofia Cothişel (Certeje), Vasilie Tărian (Sacul), George Petrovtciu (Seghedin), Teresia Gomboş (Vidra sup.), Vasiliu Harşa şi Alec-sandru Ciura (Blaş), Victoria E . Kosca (Alba-lulia), I. S. Pavelea (Runc), Cornelia şi Lucreţia Gotheas (Baru-Mare), Isiţa Todoran (Cetatea de baltă), Petru Rosca (Alba-lulia), Nicolau Onciul (Uzdin), Beniamin L . Trifu (Blaş), loan Perian (Crisciori), George Boamben (Braşov), Emil Cigarean (Turda), Mitica Dancăş (Selişte), Cornelia Stoica (Ocna Sibiiului).

Premiul la sortare l'a câştigat d-şora Mitica Dancăş (Selişte).

Gâci tură de ş a c . de George Petroviciu.

mâ­ ţiu- ! mai 1 A ni

nai ro- me­ ma­

ne nă! Na- te ! . re ta

ţă Esti ce­ re'i

pă- în- ta mari :

cu le a- tre-

re- ra- cre- de

din pep- ne- tari.

nal- şi ţă- turi

man­ ţă- SÓ- ce- ti- în- din sa- ! ni- Io-

P e ! căoi larg cu an nou

te, drul riu-ţ re re­ ţes- re". Ne-

SS deslegă după săritura calului.

Terminul de deslegare este pană în 8/20 Ianuariu 1895.

între deslegători se va sorta broşura Schiţe de / . C. Panţu*

S ì b i i u , so D e c e m b r e , 1 8 9 4 . Tipariul tipografiei archidiecesane.