In dulcele stil clasicN. Stanescu

Poezia face parte din volumul “ In dulcele stil classic “ caruia i-a dat si numele, aparut in anul 1970. Spre deosebire de viziunea sentimentelului de iubire din poezia “ Leoaica tanara, iubirea “ , unde iubirea este este devoratoare, agresiva si bulversanta, in “ In dulcele stil clasic “ iubirea este caricaturizată, minimalizată.

Tema poeziei este erotica, dar iubirea nu mai este o “ leoaiaca tanară” , o energie ce poate reordona universul, ci este o iubire întamplatoare, trecatoare şi nesemnificative, metafora iubirii fiind la fel de sugestivă aici : “ Pasul tau de domnişoară “. Este exprimata nepasarea, indiferenta eului liric faţă de dragostea efemeră.

Poezia este structurată in cinci strofe si un vers liber ce reprezinta o concluzie referitoare la trecerea timpului in relatie directă cu sentimentil de iubire care este la fel de trecator: “Pasul trece, eu raman”.

Prima strofa ilustre ideea confrm careia iubirea a fost nascuta din mineral ( “Dintr-un bolovan coboara” ) or din vegetal (“Dintr-o frunza verde pala “) sentimental fiind exprimat printr-o metafora care sugereaza efemeritatea acestui sentiment uman :” pasul tau de domnisoara”. Iubirea este vazuta ca un sentiment trecator, poetul nu mia este un centrum mundi capabil sa reordoneze lumea dupa legi proprii, ca in “ Leoaica tanara, iubirea “ ci este contemplative, privind aparitia iubirii ca pe ceva exterior lui.

Strofa a II a sugereaza plasarea iubirii intr-o “ inserare-n seara “, sentimentul fiind vazut superficial si efemer ca un “ pas de donisoara ” care trece la fel de repede cum a venit, “ Dintr-o pasare amara” . Versul “ pasul tau de domnisoara “ care este o metafora pentru a exprima sentimentul de dragoste, apare de patru ori in primele doua strofe.

Strofa a III a exprima aceiasi idée a unui sentiment care este superficial, care dureaza numai “ o secunda, o secunda” . Ca si in “ Leoaica tanara, iubirea “, sentimentul are conotatii cromarice, “ el avea roşcată fundă “, in cealantă poezie iubirea fiind o “Leoaică arămie ”.

Strofa a IV a îl înfăţişează pe poet ca un suflet împovărat parca de un blestem (“blestemat si semizeu”) deoarece el inregistreaza (“Parca pe timpanul meu”) trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund si de aceea nu simte emotie si nici bucurie: “ Caci imi este foarte rau”.

In ultima strofa poetul are o atitudine contemplative – “ stau intins si lung si zic “ – iubirea este exterioara si nu interioara, profunda. Atat sentimentul de dragoste cat si iubita sunt minimalizate: “Domnisoara, mai nimic,/ Pe sub soarele pitic” , intocmai in poezia clasica pe care o parodiaza.

Versul liber din finalul poeziei sugereaza scurgerea timpului tot mai in miscare, “ Pasul trece eu raman” , la fel ca in poezia “ Leoaica tanara, iubire” , “Inca-o vreme,/ si-nca o vreme” cu deosebirea ca in aceasta ultima pozezie, iubirea invinge timpul, aici ea este pasagera, poetul nu mai este marcat de acest sentiment, altadata atat de bulversant.

Nichita Stanescu conform modernitatea stilului prin metafora sugestiva a iubirii – pasul tau de domnisoara” – prin epitatele inedite ”frunza verde- pala” , “ roscata - funda “.

IN DULCELE STIL CLASICde Nichita Stanescu

Dintr-un bolovan coboarăpasul tău de domnişoară.Dintr-o frunză verde, palăpasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n searăpasul tău de domnişoară.

Dintr-o pasăre amarăpasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundăeu l-am fost zărit în undă.

El avea roşcată fundă.Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tăuparcă pe timpanul meublestemat şi semizeu

căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,Domnişoară, mai nimic

pe sub soarele piticaurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.