În ce constă esenţa creştinismului?

1
În ce constă esența creștinismului? Se spune că în dragoste. Nu, așteptați puțin. Dragostea este odrasla, alcătuită din flori și roade. Mai înainte trebuie curățit pământul, arat, semănat, și după aceea crește. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Dar cei căutați cum se mântuiesc? Se dezbracă de omul vechi și se îmbracă în omul nou. Mai înainte trebuie să se dezbrace, să dea jos și să arunce toată vechitura patimilor și a păcatelor, după care se vor naște și cele noi- nouțe. Vine frica lui Dumnezeu și naște pocăința, pocăința duce la ostenelile facerii de bine, iar din acestea se naște dragostea. Sfântul Isaac Sirul spune așa: “Cu neputință este a trece o mare largă fără corabie: așijderea, nimeni nu poate să ajungă la dragoste fără frică. Marea cea puturoasă dintre noi și raiul cel gândit o putem trece doar pe corabia pocăinței, pe care sunt vâslașii fricii. Dar dacă corabia pocăinței, cu care mergem la Dumnezeu pe marea acestei lumi, nu e mânată de acești vâslași, ne înecăm în marea asta puturoasă. Pocăința este corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta, frica ne bagă în corabia pocăinței, ne trece marea puturoasă a vieții și ne îndrumă la limanul dumnezeiesc, care e dragostea. La acest liman ajung toți cei osteniți și împovărați cu pocăința.” (Sf. Teofan Zăvorâtul, “Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor” – vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2007)

description

Sf. Teofan Zăvorâtul

Transcript of În ce constă esenţa creştinismului?

Page 1: În ce constă esenţa creştinismului?

În ce constă esența creștinismului?

Se spune că în dragoste. Nu, așteptați puțin. Dragostea este odrasla, alcătuită din flori și roade. Mai înainte trebuie curățit pământul, arat, semănat, și după aceea crește. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Dar cei căutați cum se mântuiesc? Se dezbracă de omul vechi și se îmbracă în omul nou. Mai înainte trebuie să se dezbrace, să dea jos și să arunce toată vechitura patimilor și a păcatelor, după care se vor naște și cele noi-nouțe. Vine frica lui Dumnezeu și naște pocăința, pocăința duce la ostenelile facerii de bine, iar din acestea se naște dragostea. Sfântul Isaac Sirul spune așa: “Cu neputință este a trece o mare largă fără corabie: așijderea, nimeni nu poate să ajungă la dragoste fără frică. Marea cea puturoasă dintre noi și raiul cel gândit o putem trece doar pe corabia pocăinței, pe care sunt vâslașii fricii. Dar dacă corabia pocăinței, cu care mergem la Dumnezeu pe marea acestei lumi, nu e mânată de acești vâslași, ne înecăm în marea asta puturoasă. Pocăința este corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta, frica ne bagă în corabia pocăinței, ne trece marea puturoasă a vieții și ne îndrumă la limanul dumnezeiesc, care e dragostea. La acest liman ajung toți cei osteniți și împovărați cu pocăința.”

(Sf. Teofan Zăvorâtul, “R ăspunsuri la întrebări ale intelectualilor” – vol. 1,

Ed. Sophia, Bucureşti, 2007)