Impozitul Pe Profit

5/17/2018 Impozitul Pe Profit - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/impozitul-pe-profit-55b07d7f353ae 1/12

CUPRINS

CAPITOLUL I ..........................................................................................................................2IMPACTUL IMPOZITULUI PE PROFIT ..............................................................................2

1.1Analiza modernă a impactului impozitului pe profit ......................................................21.2 Studii empirice şi econometrice asupra impactului ......................................................3

CAPITOLUL II ....................................................................................5POSIBILITĂŢI DE CUANTIFICARE A IMPACTULUI IMPOZITULUI PE PROFIT ....5

2.1. Influenţa impozitului pe profit asupra dividendelor cuvenite acţionarilor ..................5CAPITOLUL III .......................................................................................................................7INFLUENŢA IMPOZITULUI PE PROFIT ASUPRA VARIABILELOR ÎNTREPRINDERII ..................................................................................................................7

3.1. Efectele asupra structurii financiare ............................................................................73.2. Efectele asupra deciziilor de investiţii ..........................................................................83.3. Influenţa fiscaliţaţii directe asupra poziţiei înterprinderii pe piaţă şi asupraobiectivelor sale ....................................................................................................................9

CONCLUZII ...........................................................................................................................10BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................12

1



CAPITOLUL I

IMPACTUL IMPOZITULUI PE PROFIT

1.1Analiza modernă a impactului impozitului pe profit

Impozitarea profitului reprezintă una din preocupările permanente ale managerilor întreprinderilor şi, în acelaşi timp, este o variabilă economică fundamentală din viaţaagentului economic.

În timp ce teoria economică tradiţională demonstrează că repercursiuneaimpozitului pe profit nu este posibilă decât pe termen scurt, şi nu este previzibilă decât petermen lung, teoria financiară modernă stimulată de studii econometrice asupra unor

concluzii contradictorii, comportă judecăţi mai nuanţate.Autori precum R.Musgrave, M.Krzyzaniak, R.Goode, C.Cosciani1 sunt de acord cuafirmaţia conform căreia, reformularea teoriei transferului impozitului pe profit provine dela oamenii de afaceri, ce consideră acest impozit un cost care grevează produsele lor. Cualte cuvinte, o variaţie intervenită în impozitarea profiturilor socetăţii antrenează o ajustarea preţurilor, astfel încât, impozitul pe profit devine un fel de impozit asupra vânzărilor.Astfel, întreprinderile vor căuta mai puţin să-şi maximizeze profiturile, şi deci vor fi maiinteresate să vândă la preţuri care să le acopere costurile fixe şi variabile, permiţând omarjă rezonabilă a profitului. De aceea, determinarea preţului nu se mai realizează conformteoriei tradiţionale prin referinţă la costul marginal, ci mai simplu, prin adăugarea uneimarje la costul total mediu.

Această teză a fost susţinută şi de R. Goode în lucrarea „ Rates of return, income shares and corporate tax incidece. Studies of Government finance. The Brooking Institution” în care a arătat că „ impozitele societăţii sunt costuri. Modul în care ele suntaşezate nu schimbă nimic. Costurile trebuie plătite de consumatori prin preţuri. Impozitul pe profitul societăţii este, în fapt, un impozit asupra vânzărilor.” Dacă se iau înconsiderare, în principal, comerţul şi industria, se va observa că industriaşii şi comercianţiiîşi calculează remuneraţiile proporţional cu preţurile. În măsura în care preţurile semajorează, ca urmare a prelevărilor fiscale, remuneraţiile intreprinzătorilor se vor majora şiele, de unde rezultă că ideea unei intercondiţionări între fiscalitate, preţuri, şi remuneraţii.

Vis-a-vis de ipoteza maximizării profitului se remarcă faptul că deciziile oamenilor de afaceri (relativ la preţul produselor lor) sunt influenţate aproape, invizibil, de forţe ale

pieţei pe care ei nu şi le imaginează.

În general, teoria modernă a adoptat distincţia între repercusiunea pe termen scurt şi cea petermen lung, dar, întrucât numai prima dintre cele două prezintă anumite dificultăţi, aceastaa fost pe larg studiată. Alături de o astfel de distincţie, operantă este şi o alta, şi anume, ceadintre translaţia progresivă şi cea oblică sau regresivă. Translaţia progrsivă desemnează o

1 R.Musgrave , M.Krzyzaniak, -“The shifting of the corporation income tax”, Baltimore , 1963

2



repercusiune asupra consumatorilor de produse ale întreprinderii impozitate, în timp cetranslaţia regresivă ridică problema repercusiunii asupra factorilor de producţie utilizaţi deîntreprindere. Pe termen scurt, componentele costurilor de producţie nu comportă numaielemente constante şi elemente variabile, ci, în egală rnăsură, toate elementele pe carelegislaţiile fiscale le fac să intre în beneficiul de exploatare propriu-zis, dar şi venituri

accesorii ale bunurilor funciare sau mobiliare care figurează în activ, ca şi profituri diverse, precum plusvaloarea.

1.2 Studii empir ice şi econometrice asupra impactului

Aspectele metodologice ale studiilor empirice efectuate asupra repercusiuniiimpozitului pe profit s-au dovedit considerabile, în sensul găsirii unui indicator relevant.

Cercetările au urmat, din acest punct de vedere două direcţii: unele studii econometrice auutilizat drept criteriu al repercusiunii, rata profitului , iar altele, partea profiturilor învenitul naţional. Diferenţa dintre cei doi indicatori provine din cantitatea la care seraportează masa profitului: capitalul, într-un caz, şi venitul naţional, în celălalt.

Marea majoritate a autorilor acestor studii au estimat că impozitul se repercutează,utilizând în cadrul propriilor demonstraţii drept indicator, rata de randament, dupăimpozit a investiţiilor. Un alt studiu, comparând variaţiile în distribuirea produsuluisocietăţilor între anii 1920—1960, în S.U.A., evidenţiază că, deşi s-au diminuat, impoziteleau rămas în sarcina societăţilor, nefiind clară acţiunea de repercutare a sarcinilor fiscale.

Dacă există repercusiune în perioada de creştere a impozitelor, majorarea cotei deimpozit pe profit trebuie legată pozitiv de puterea monopolului. Probabilitatea repercusiunii

unui impozit, prin intermediul unei majorări de preţ, creşte până când puterea monopoluluia atins un anumit nivel, apoi se diminuează şi este, în final, nulă, în cazul unui monopol pur.Teste realizate asupra ipozitării profiturilor, în S.UA, au confirmat existenţa repercusiuniiîntre 62% şi 94%, în funcţie de variantele reţinute în cadrul modelului.

Rezultatele finale ale cercetărilor, atât din anii `50 , cât şi a celor mai recente, audus la formularea concluziei conform căreia, în funcţie de indicatorul ales pentru măsurarearepercusiunii, se întâlnesc două situaţii:

1. dacă se utilizează randamentul impozitului în raport cu vânzările sau cu producţia,se deduce că impozitul este suportat în totalitate de întreprindere;

2. în schimb, dacă se utilizează randamentul în raport cu investiţiile, se observa că

impozitul a fost, în mare măsură, transferat.

În acelaşi timp, cheia problemei măsurării repercusiunii este compararea profitului înansamblul fiscalităţii, fiscalitate care limitează la rândul său partea de fluxuri financiaredestinate investiţiilor.În cadrul modelelor econometrice, s-a insistat asupra imposibilităţii teoretice arepercusiunii, şi s-a reţinut un exemplu în acest sens. Dacă funcţia de investiţii este de tip

3



accelerat, efectul impozitului nu se poate face simţit, decât printr-o variaţie a niveluluicheltuielilor totale, iar dacă deplina utilizare a forţei de muncă este realizată, investiţiile nu pot fi afectate de impozit.

Pentru a răspunde obiectivului principal al studiilor realizate, şi anume, izolareainfluenţei impozitului pe profit a fost conceput un model, în care acesta reprezenta o

variabilă independentă, ceea ce a permis explicarea variaţiilor pe termen scurt ale ratei derandament înainte de inipozit a capitalului investit. Caracterul specific al modelului provinedin căutarea estimării unei funcţii, ale cărei variabile cuprind factori fiscali ce determinărata de randament. Ipotezele de lucru propuse se referă la comportamentul întreprinderii înfaţa profitului: • fie întreprinderile ajustează cota de impozare a profitului în scopul recuperării

unei fracţiuni din randamentul pierdut, ca urmare a impozitului; • fie întreprinderile îşi majorează profiturile cu o fracţiune constantă din

impozitele datorate, independent de nivelul profitului sau al impozitului.Căutând repercusiunea nulă, sau pe cea totală, şi utilizând ca indicator raportul dintre profiturile brute, datorate unei creşteri a ratei de randament, şi impozitele real plătite, s-a

ajuns la măsurarea repercusiunii care s-a dovedit independentă de nivelul impozitelor şi derata de randament. Raţionând în funcţie de coordonatele primului tip de comportament s-aajuns la rezultate conform cărora repercusiunea în S.U.A., a depăşit 100% între anii 1935-1942 şi 1948-1958.Concluziile la care s-a ajuns, respectiv: creşterea cotei de impozitare a profiturilor nu încetineşte creşterea economică, nici

prin intermediul ratei de randament, nici prin cel al fondurilor disponibile; nu există dubla impozitare a dividendelor; efectele asupra repartizării venitului naţional, generate de impozitare profiturilor

sunt în mare măsură, asimilabile cu cele ale unui impozit general asupra vânzărilor; preţurile variază în funcţie de impozit

au fost confirmate şi de studiile efectuate de alţi cercetători 2 pe serii de date aleGermaniei între 1949—1962.

Din acestă scurtă enunţare a studiilor econometrice rezultă că cercetări şi analize,care au acoperit, în mare parte, aceeaşi perioadă, dar care au utilizat modalităţi deabordare diferite, au condos la rezultate opuse în ceea ce priveşte teoria translaţieiimpozitului pe profit.

2 Karl Roskamp, “The Shifting of Taxes on Business Income: The Case of the West German Corporation”,

National Tax Journal, 1965

4



CAPITOLUL II

POSIBILITĂŢI DE CUANTIFICARE A IMPACTULUIIMPOZITULUI PE PROFIT

2.1. Influenţa impozitului pe profit asupra dividendelor cuveniteacţionarilor

Repercusiunea impozitului pe profit asupra acţionarilor este posibil de demonstrate,în sensul că acestora li se diminuează substanţial dividendele. Pe baza unor date disponibiles-a procedat la verificarea ipotezei anterioare ajungându-se la următoarele concluzii,conform tabelului. Pentru aceste analize, s-a pornit de la situaţia existentă la cele două

întreprinderi A şi B, din punctul de vedere al dividendelor şi al gradului de distribuire alacestora.

Mii lei

EXPLICAŢII ÎNTREPRINDEREAA

ÎNTREORINDEREAB

Profitul impozabil 14.654.551 638.120Impozitul pe profit 5.568.293 285.660Profitul net 9.086.261 352.460Dividende distribuite 236.236 (35.55%) 82.920 (23.52% din profitul

net)Dividende cuvenite înabsenţa impozitului

3.810.040 150.085,1

Diferenţe 1.447.768,03 67.165,8Modificări (+D%) +63,59% +80,99%

Fig.1 Influenţa impozitului pe profit asupra dividendelor cuvenite acţionarilor

Potrivit calculelor rezultă că suportarea de către acţionari a impozituli pe profit,deci repercutarea în totalitatea a acestuia asupra acţionarilor antrenează o pierdere de

dividende, care poate atinge chiar 80%, la anumiţi agenţi economici. Această pierdere semanifestă, indiferent de rata de distribuire, calculată ca raport între suma dividendelor distribuite şi suma profitului net. În realitate însă, impactul nu se produce după o asemeneaschemă, în sensul că nu acţionarii sunt cei care supotă în totalitate sarcina fiscală aimpozituli pe profit, ci doar o parte din acesta concretizată în dubla inpunere adividendelor. În absenţa impozitului pe profit suma cuvenită acţionarilor, sub formădedividende, se majorează considerabil.

5



Introducerea în rândul variabilelor, asupra cărora se poate analiza incidenţaimpozituli pe profit, a salariilor, pune în evidenţă următoarele aspecte. Din totalulcheltuielilor de exploatare înregistrate la “agentul economic A, cheltuielile cu salariile deţin27.42%, iar rezultatele din această activitate de exploatare contribuie la formarea profitului brut în proporţie de 38.36%. Astfel, rezultă o relaţie de dependenţă între nivelul salariilor

şi impozitul pe profit. Acesta din urmă, în ipoteza repercutării în totalitate, se repartizează pe cele trei tipuri de activităţi (de exploatare, financiară, şi excepţională) în funcţie de ponderile în care ele au contribuit la formarea rezultatului brut. De aici şi ideea conformcăreia fiscalitatea este un cost, suportat în proporţii diferite de întreprindere, salariaţi şiacţionari.

6



CAPITOLUL III

INFLUENŢA IMPOZITULUI PE PROFIT ASUPRAVARIABILELOR ÎNTREPRINDERII

3.1. Efectele asupra structurii financiare

Pentru determinarea structurii financiare optime, un agent economic nu poate faceabstracţie de fiscalitate. Deşi s-a demonstrat că pe o piaţă financiară perfectă, valoarea uneiîntreprinderi este independentă de structura sa financiară, respective de raportul dintrecapitalurile proprii şi cele împrumutate, este totuşi necesară.

În cazul unei întreprinderi finanţate în totalitate prin acţiuni, trebuie observat în cemăsură fiscalitatea modifică rezultatele sperate. Dacă economia este staţionară,

întreptinderea trebuie să realizeze un profit superior celui pe care îl poate distribuii, pentrucă legislaţiile fiscale din toate ţările, inclusiv România, prevăd ca dividendele să fiedistribuite după plata impozitului pe profitul obţinut. În acest domeniu, fiscalitatea obligă ladistingerea unui cost specific al capitalului- acţiuni pentru întreprindere, şi a unei rate derandament pentru dividendele vărsate.

Astfel, dacă acţionarii pretind o rată minimă de randament, fiscalitea are ca principal efect, scăderea valorii pe piaţă a titlurilor emise. Impozitul repercutat este atuncisuportat de acţionari sub forma unei minus valori în capital. Iar pentru întreprindere, costulspecific al capitalului se majorează dacă acţionarii nu acceptă o reducere a ratelor deremunerare în raport cu cota de impozitare a profitului.

Finanţarea prin fondurile de origine internă ale întreprinderii şi în particular, pe

baza amortizării impune de asemenea o abordare în strânsă legătură cu variabila fiscală.Asupra sumelor constituite pe seama amortizării fiscalitatea directă nu exercită efectedeoarece cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile. Din potrivă, fiscalitatea directă, prinimpozitul pe profit, stimulează utilizarea acestei surse care are de asemenea şi el mai scăzutcost specific.

Din acest motiv, se poate considera că investiţiile, ale căror profituri anticipate suntaleatorii, trebuie finanţate prin această sursă, ceea ce justifică comportamentele din practicăşi expilcă teoriile conform cărora investiţiile cele mai incerte trebuie autofinanţate. Maitrebuie subliniat, că sursa de finţare nu reprezintă decât o parte din autofinanţare,în acestafiid incluse şi profiturile nedistribuite. Pentru a favoriza constituirea unui beneficiu netimportant se poate recurge, conform legislaţiei fiscale în vigoare, la o taxare mai lejeră a

acestuia, sau se poate proceda la exonerarea temoarară totală sau parţială de la plataimpozitului a unei largi categorii de agenţi economici.

Trecerea de la cotele progresive pe tranşe, la utilizarea cotelor de 30% şi 45% şiapoi stabilirea cotei de 38%, pot fi citate în registrul de măsuri menite să stimulezeautofinanţarea. Pe plan internaţional, un bun exemplu este cazul Franţei unde s-a trecut dela o cotă de impozit de 50% în perioada 1958-1985, la 45% (1986-1988), 42% (1988-1989), 34% (1991-1993), şi 33.33% începând de la 1 ianuarie 1993, ceea ce a provocat ocrştere a fondurilor proprii ale întreprinderii şi a favorizat investiţiile.

7



În ceea ce priveşte costul capitalului împrumutat, fiscalitatea abordează diferitrecurgerea la împrumuturi comparative cu majorările de capital. Astfel, dobânzile aferentedatoriilor sunt considerate cheltuieli deductibile din baza impozabilă.

Ca urmare a fiscalităţii, costul acestei surse de finanţare se modifică într-o măsurăconsiderabilă. Pentru veniturile sale viitoare, agentul economic va fi autorizat să deducă

dobânzile vărsate, ceea ce înseamnă că va evita un impozit proporţional . Rezultă că, încazul împrumuturilor, costul specific dat de fiscalitate este egal cu rata dobânzii,diminuată cu cota de impozitare a profitului.

Prin urmare, o fiscalitate dicriminantă poate determina ca o societate să adopte o politică de îndatorare, sau de a recurge la beneficiile nedistribuite încă, pentru asigurareafinanţării activităţii de investiţii. În acest sens, merită menţionate concluziile celor doieconomişti F. Modigliani şi M. F. Miller, care prin studiile pe care le-au efectuat, au reuşitsă pună în lumină avantajele fiscale, pe care o societate le poate trage din deducereacheltuielilor legate de datorii din beneficial impozabil, respectiv avantajele fiscale ale unuiagent economic care recurge la capitaluri împrumutate, şi care se materializează, de regulă,în economie de impozit.

Analizele celor doi au pornit de la formularea unor ipoteze referitoare la structurafinanciară şi valoarea întreprinderii, şi anume: firmele pot fi comparate între ele, numai dacă aparţin aceleiaşi clase de risc; pe piaţa de capital, sunt îndeplinite condiţiile concurenţei pure şi perfecte; perfecţionarea pieţei de capital implică identitatea dintre rata de randament şi rata

dobânzii;Punctul de vedere al celor doi infirmă concepţia financiară tradiţională, potrivit căreia,randamentul după impozit al capitalurilor proprii este, practic, independent deindatorarea firmei, cu condiţia ca nivelul atins de aceasta să se încadreze în limiterezonabile. Concluzionând, Modigliani şi Miller evidenţiază că luarea în considerare aimpozitului pe profit poate conduce la privilegierea finanţării prin îndatorare, în raport

cu fondurile proprii. Din pura logică financiară, autorii au sugerat că strategia optimă aunei societăţi constă în a se îndatora la maxim, pentru a spori valoarea economieifiscale determinate de îndatorare.

3.2. Efectele asupra deciziilor de investiţii

Deciziile de investiţii sunt afectate de impozitul pe profit, în măsura în care,

calculul parametrilor de gestiune, înainte şi după impozit, modifică rentabilitateainvestiţiilor şi condiţiile de funcţionare ale acestora.

Riscul unei investiţii este proporţional cu speranţa matematică de câştig şi puterniccrescător cu introducerea impozitului pe profit. Într-o situaţie caracterizată prin absenţaimpozitelor, riscul este neglijabil, dar odată cu impozitul, riscul de pierdere devineconsiderabil.

Neutralitatea impozitului pe profit, în rapotr cu investiţiile, nu este validată decât pentru valorile optime, respective, maximizarea fluxurilor financiare actualizate

8



rezultate din investiţii. Referitor la acest aspect, au fost reţinute patru condiţii deneutralitate:

1) rata de actualizare nulă2) amortizarea imediată a investiţiilor 3) reducerea ratei de actualizare

4) acordarea unei prime pentru investiţiiMecanismul cel mai simplu, pentru a asigura neutralitatea impozitului pe profitconstă în amortizarea imediată a investiţiilor, practicată în special în Marea Britanie.Aceasta face să dispară diferenţele dintre durata efectivă a investiţiei şi durata fiscalăvariabilă a amortizării. Însă, în general, condiţiile de neutralitate nu sunt îndeplinite.

Impozitul pe profitul socetăţii nu modifică deciziile firmei, asupra duratei de viaţăoptime a investiţiilor şi asupra cheltuielilor optime, dacă ea nu schimbă rata de actualizare.Variaţia acesteia face ca durata de viaţă optimă şi cheltuielile să se modifice, în sensulinvers al ratei de actualizare. Raportul dinter rata de actualizare, înainte şi după impozit,este determinată pentru a evalua influenţa, pe care impozitul o exercită asupra deciziilor deinvestiţii.

Prin urmare fiscalitatea directă şi, în special impozitul pe profit, departe de a fi neutru, îndeplineşte o multitudine de roluri în alegerea variantelor de investiţii, înstabilirea costului capitalului şi în general, asupra puterii firmei în raport cu piaţa.

3.3. Influenţa fiscaliţaţii directe asupra poziţiei înterprinderii pe piaţă şiasupra obiectivelor sale

Înafara situaţiei extreme de concurenţă pură şi perfectă, întreprinderea posedă o

anumită putere de piaţă. Acestă puterese traduce prin posibilitatea de a intervenii asupra preţurilor şi cantităţilor vândute, în vederea obţinerii unui beneficiu net superior pe unitateade capital investită. Maximizarea profitului, pe termen lung, conduce întreprinderea la douăatitudini complementare. Pe termen scurt, agentul economic utilizează puterea de piaţă printr-un profit superior celui al concurenţei perfecte. Pe termen lung, firma investeşte înconservarea sau creşterea puterii pe piaţă, ceea ce îi asigură securitate şi profit.

Fiscalitatea intervine pentru a reduce profitul firmei, prin intermediul impozituli pe profit. Pe termen scurt, transferabilitatea impozitelor se referă la puterea de care dispunefirma pentru modificarea preţurilor sale şi a cantităţilor vândute, pebtru restabilirea profitului înainte de impozit. Pe perioade mai îndelungate, fiscalitate intervine în putereafirmei, prin aceea că favorizează mijloacele de menţinere, sau de creştere a poziţiei acesteia

pe piaţă., cum e cazul de exemplu, a cheltuielilor de publicitate.Există un fel de legătură dialectică între fiscalitate şi puterea firmei pe piaţă,

prima consolidând-o pe cea de a doua care va dispune, prin urmare, de mijloace pentrureducerea aceleiaşi fiscalităţi. Aceasta decurge din faptul că, dacă fiscalitatea încurajează,în special, cheltuielile a căror rentabilitate creşte cu puterea de piaţă, ea contribuie lasporirea acestei puteri ce antrenează translaţia parţială a impozitului pe profit, asupraclenţilor.

9



Obiectivul către care tinde orice întreprinzător,care trebuie să facă faţă la treicategorii de interese divergente (acţionari, administratori, salariaţi) este, pe termen lung,supravieţuirea firmei sale.

Pe termen scurt , însă, poate fi urmărită maximizarea unei singure variabile, cum ar fi: maximizarea vânzărilor, maximizarea veniturilor salariaţilor sau maximizarea profitului.

Pe termen lung , impozitul pe profit este transferat asupra consumatorilor, ca urmarea fulxurilor de capital, care se deplasează din sectoarele impozitate către cele neimpozitate.Acesta este repercutat asupra preţului, ceea ce antrenează o diminuare a cantităţii produse.

CONCLUZII

10



De la 1 ianuarie 2005, profitul companiilor se impozitează cu o cotă unică de 16%,impactul acestei reduceri a fiscalităţii asupra bugetului general consolidat fiind un minus de peste 35.000 miliarde de lei. Pentru a contracara efectele scăderii incasărilor bugetare,Guvernul a majorat de la 1,5% la 3% impozitul pe venitul microintreprinderilor, fiindmenţinut şi actualul nivel al CAS la 49,5%.

Noul Cod fiscal preia, în bună parte, prevederile Legii privind impozitul pe profit nr.414/2002 pe care o abrogă, însă aduce şi clarificări suplimentare, modificări sau adăugiri încomparaţie cu vechiul text legal. Astfel,cele mai importante modificări referitoare laimpozitul pe profit am dori să menţionăm:

Deductibilitatea următoarelor cheltuieli este condiţionată de realizarea de profit înexerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi: cheltuielile cu indemnizaţia dedeplasare, transport şi cazare, precum şi cheltuielile de marketing, studiul pieţei, promovare, participare la târguri şi expoziţii;

Sunt nedeductibile cheltuielile de sponsorizare şi mecenat. Pentru aceste cheltuieli

se va putea beneficia de un credit fiscal în limita a 0.3% din cifra de afaceri şi a20% din valoarea impozitului pe profit datorat; Amortizarea fiscală se calculează diferit de amortizarea contabilă; astfel deducerile

de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă şi oricereevaluare contabilă a mijloacelor fixe;

Sunt prevăzute reglementări referitoare la tratamentul fiscal în cazulreorganizărilor, lichidărilor şi a altor transferuri de active şi titluri de participare;

Gradul de îndatorare a capitalului pe baza căruia se acordă deductibilitateacheltuielilor cu dobânzile va fi mărit la 3 începând cu 1 ianuarie 2006;

Sunt deductibile în limita a 20% provizioanele constituite pentru creanţe neîncasate,dacă sunt respectate anumite condiţii. Limita de 20% se va mări la 25% începând

cu 1 ianuarie 2005 şi la 30% începând cu 1 ianuarie 2006; Începând cu 1 ianuarie 2007 provizioanele constituite pentru creanţe neîncasate vor fi deductibile 100% dacă debitorul este declarat în stare de faliment;

Cota de impozitare a câştigurile obţinute din vânzarea/cesionarea proprietăţilor imobiliare situate în România sau a titlurilor de participare deţinute la o companieromână, achiziţionate după data de 31 decembrie 2003, se reduce la 10% din 2006cu îndeplinirea anumitor condiţii;

După data aderării României la Uniunea Europeană dividendele obţinute de la ocompanie română sau din cadrul Uniunii Europene nu vor fi impozitate dacă persoana juridică română deţine cel puţin 25% din capitalul companiei ce distribuiedividendele.

11



BIBLIOGRAFIE

1. Brezeanu, Petre, - “Fiscalitate” , Editura Economică, Bucureşti, 19992. Corduneanu, Carmen, - “Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor” , EdituraCodecs, Bucureşti, 1998

3. Modigliani, Franco, Miller, Merton, - “The cost of capital.Corporation Finance and theory of investment” , American EconomicReview, 1958

4. Musgrave,R, Krzyzaniak,M -“The shifting of the corporation incometax”, Baltimore , 1963

5. Roskamp,Karl “The Shifting of Taxes on Business Income: The Caseof the West German Corporation” , National Tax Journal, 1965

6. Vâşcu Barbu, Teodora, - “ Bugetul statului şi agenţilor economici” ,Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997

7. www.mfinanţe.ro

12

Impozitul Pe Profit

Documents

Transcript of Impozitul Pe Profit