Importanţa pe parcursul studierii literaturii române

lucrare de licenta la comanda ...

„– Uf! mi-a zis norocita matroană română, oferindu-mi un pahar de şampanie; am scăpat! Am dat şi bacaloriatul ăsta!”[1] ( I. L. Caragiale, Bacalaureat)

Cum pretenţiile absolvenţilor noştri – cel puţin ale celor de profil tehnic! – au scăzut dramatic în ceea ce priveşte performanţa la limba şi literatura română, încât singurul obiectiv legat de această disciplină este cel de a trece bacalaureatul, elaborarea unei lucrări de gradul I cu titlul „Abordarea curentelor culturale şi literare în predarea literaturii române” îşi propune să redimensioneze rolul studierii curentelor culturale şi literare în cadrul orelor de literatură română.

În şcoala de astăzi se doreşte (măcar!) ca predarea–învăţarea să se realizeze mai degrabă în spiritul programei (şi nu în litera ei), centrat pe competenţe, adică pe ce ştie elevul/absolventul să realizeze cu ceea ce a învăţat. Evaluarea de final prin examenul de bacalaureat se face pe baza unei programe concepute la fel, centrată pe competenţe. Scriitorii nu mai sunt studiaţi monografic, urmând parcursul firesc, diacronic, stabilind relaţii cu epoca şi cu întreaga viaţă şi operă. Accentul cade pe studiul formelor, pe studiul tematic şi tipologic (în clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a). În ultima clasă se prevede studiul aprofundat al câtorva texte, cu scopul de a fixa achiziţiile, în primul rând, pe cele de exprimare scrisă, precum şi lărgirea reprezentărilor legate de evoluţia literaturii şi de identitatea culturală românească. În clasele a XI-a şi a XII-a se folosesc dezbaterea şi studiul de caz, metode ce provoacă profesorilor şi elevilor o îndepărtare de programa de bacalaureat, deoarece numai grupajele lirice şi două dintre romane ar putea „pica” la examen. De altfel, acum apar presiuni din partea elevilor de a nu trata la ore decât ,,ce se cere”, căci nici dezbateri, nici studii de caz sau curente culturale nu reprezintă subiecte de sine stătătoare la proba scrisă… Iar folclor sau formarea limbii române… sau poezie postmodernă – nicio şansă! Astfel, elevii ştiu că, de fapt, pentru bacalaureat au de învăţat cinci romane, trei nuvele, basmul, drama şi comedia, ideologiile literare de bază şi ceva poezie. Practic, bacalaureatul vizează conţinuturile claselor a X-a şi a XI-a, restul fiind tratat ca un curs facultativ.

Demersul ştiinţific de faţă îşi propune să sintetizeze informaţia despre curente pe care elevii trebuie să o însuşească în parametrii specificaţi de programele în vigoare şi de bunul-simţ al culturii generale, să experimenteze metode tradiţionale şi moderne în receptarea curentelor culturale şi literare, să ofere soluţii practice în scopul formării competenţelor, valorilor şi atitudinilor specificate de documentele curriculare: ,,situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare”[2] (competenţă generală), ,,formarea unor reprezentări culturale privind evoluţia şi valorile literaturii române”[3] (valori şi atitudini), ,,identificarea şi explicarea relaţiilor dintre opera literară studiată şi contextul cultural în care a apărut aceasta, dezvoltarea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, identificarea unor conexiuni între literatura română şi cea universală, utilizarea

adecvată a tehnicilor de documentare şi cercetare a unei teme”[4] (competenţe specifice).

Dezbaterile cauzate de forma în care trebuie predat-învăţat conţinutul disciplinei limba şi literatura română se referă la viabilitatea metodelor şi mijloacelor utilizate, la strategiile aplicate în clasă, în contactul direct cu subiecţii formării, cu motivaţia şi specificul noilor generaţii. Tot mai mult se vorbeşte despre reformarea actului didactic, despre înlocuirea metodelor tradiţionale cu cele moderne. Brainstormingul este preferat conversaţiei, pălăriile gânditoare, expunerii, Sinelg, demonstraţiei şi perechile antinomice pot fi enumerate la nesfârşit.

Lucrarea îşi propune, totodată, prin proiectul de cercetare pedagogică,  să experimenteze diverse metode de abordare a tematicii la clasele a XI-a şi a XII-a, să descrie efectele obţinute şi să le compare, oferind concluzii pertinente despre modul în care ar trebui studiate curentele culturale şi literare. Plecând de la ipoteza Dacă voi utiliza metode şi tehnici                     activ–participativeindividuale şi de grup în cadrul lecţiilor de limba şi literatura română, creând o atmosferă optimă de lucru, acestea vor determina cunoaşterea, înţelegerea, aprofundarea şi sistematizarea informaţiilor şi dezvoltarea competenţelor legate de curentele culturale şi literare, contexte istorice, sociale şi culturale, cultură generală, dezvoltarea capacităţii de exprimare orală şi scrisă, educarea capacităţilor creatoare şi originale în găsirea de soluţii la o sarcină dată, antrenarea în discuţii libere, deschise, creative, precum şi dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândire, memorie, imaginaţie, cercetarea pedagogică va folosi ca metodă principală experimentul, în cadrul căruia două clase cu un nivel asemănător vor studia o unitate de învăţare în două moduri diferite: clasa–experiment va aborda o strategie modernă, iar clasa–martor, una tradiţională. Bineînţeles, accentul în ceea ce priveşte conţinutul studiat va fi plasat pe curentele literare, epoci, interferenţe şi studierea textelor literare prin raportare la principiile estetice care guvernează o anumită epocă.

Tema propusă îşi relevă importanţa pe parcursul studierii literaturii române, atât în ciclul gimnazial, cât şi în cel liceal. Dacă există vreo disciplină care poate forma adevărate valori de ordin cultural şi conştiinţa apartenenţei la un spaţiu cultural, aceasta este limba şi literatura română. Fiecare text literar studiat aparţine unei epoci culturale şi dezvoltă lectorului sensuri care nu pot fi elucidate decât prin raportare la context, la influenţe. Trecerea rapidă şi, de multe ori, neglijentă peste lecţiile dedicate curentelor culturale şi literare reprezintă un aspect negativ în practica şcolii româneşti de astăzi. Efectul? Lipsa unei coerenţe şi a unei viziuni globale, integratoare asupra fenomenului cultural românesc!

Necunoaşterea evoluţiei culturii şi civilizaţiei româneşti este alimentată şi de mediul social şi mediatic în care se dezvoltă elevii actuali. Cum reuşim, alături de ei, să ne desfiinţăm ca identitate naţională şi culturală? Prin atacul orbesc, printre altele, al miturilor naţionale, pe motiv că suntlarve ale triumfalismului naţionalist şi ale xenofobiei. În cheie ironică, Lucian Boia preia unele dintre părerile distructive care sunt vehiculate în prezent: Eminescu? ,,Un sociopat bolnav, un desfrânat atins de grandomanie, un poet depăşit, de mult golit de mistere”[5], un idol doborât cu ciocanul din fruntea listei de valori. Arghezi? Un oportunist de cea mai joasă speţă. Nichita? ,,Un abil poet nomenclaturist a cărui operă merită pusă pe foc”[6]. Preda? ,,Un prozator pus în slujba totalitarismului”[7]. Scrisoarea III ? O nouă barieră în faţa mirajului U.E. Ce e aia să-ţi aperi ,,sărăcia şi nevoile şi neamul” în contextul globalizării? Vechea programă şcolară la limba română? Eliminată pe motiv de anacronism şi desuetudine, concepte

inadaptabile cu satisfacţiile elevilor postmodernişti. Limba română? Veche, plictisitoare şi grea în comparaţie cu melodioasaromgleză din Mall City Center unde elevele post-postmoderniste culturalizează la o partidă deshopping. Librăria şi literatura? La ce bun, dacă există televiziune, cuptorul cu microunde şi semipreparate pentru gândire, şi telenovela care, by the way, este cuvânt derivat de la novelă(roman, poveste)? Cantemir,             Heliade-Rădulescu, Hasdeu sau chiar Eminescu? De ce să încercăm să prindem sentimetul, trăirea, inefabilul, întrezărirea absolutului şi să nu disecămmăcelăreşte textul, făcând uz de noua colecţie smart-casual de cuvinte alambicate, gen autoreferenţialitate, cotidianitate, eufemistic, epistemologic, empiric şi exhaustiv, metatext, hipotextualitate …

Şi uite-aşa, Maiorescu ar trebui să-şi facă un pic de timp, să renască puţin şi să ne înveţe din nou teoria formei fără fond. Şi, tot aşa, naivii secolului al XXI-lea să continue să trăiască nostalgia valorii, a identităţii şi a calităţii.

 

 

[1]Ion  Luca Caragiale, Momente şi schiţe, Bucureşti, Editura Erc Press, 2009, p. 139.

[2] PROGRAMA PENTRU CLASA A XII-A, CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI, aprobată cu Ordin al Ministrului educaţiei naţionale nr. 4805 din 05.10.2000 şi modificate prin Ordin al Ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3915/31.05.2001, apud Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Piteşti, Editura Paralela 45, 2007, p. 12.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5]Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, Bucureşti, Humanitas, 2006, p. 198.

[6]Ibidem.

[7]Ibidem.