Implicatii etice ale eutanasierii finite umane

I. Introducere

Intens mediatizatul subiect al eutanasiei a captat in ultimele decenii in mod frecvent atentia opiniei publice. In arena dezbaterii pe marginea acceptabilitatii etice a deciziilor eutanasice au fost aruncate argumente diverse, conducand la inevitabila concluzie ca este absolut necesara o abordare interdisciplinara a acestui delicat subiect. Partizanii si opozantii eutanasiei isi apara cu tarie pozitia pro si, respectiv, contra actului eutanasic, utilizand argumente de natura morala (compasiune, bine/rau, blamarea sau valorizarea suferintei), psihologica (afectarea capacitatii de exprimare libera a vointei in contextul afectiunilor incurabile, debilitante sau invalidante), sociologica (impactul actului eutanasic asupra mediului familial, consumarea inutila de resurse umane si materiale care ar putea fi folosite in alte domenii ale socialului, teoria progresului social), deontologica (menirea medicului este de tamaduitor, nu de calau), medicala (limitele medicinii moderne in ceea ce priveste tratamentul anumitor afectiuni, ingrijirile paleative), medico-legala si juridica (legiferarea eutanasiei, respectiv sanctionarea sa legala), religioasa (caracterul sacru al vietii, valorizarea pocaintei prin suferinta, dreptul de viata si de moarte ca

atribut exclusiv al Divinitatii) si chiar filozofica.

Nu in ultimul rand, in incercarea de a-i fi demonstrata sau infirmata legitimitatea, eutanasia a fost

analizata prin prisma drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza, cei care se opun eutanasiei aduc ca argument suprem necesitatea respectarii dreptului la viata al fiecarei fiinte umane, in timp ce sustinatorii acesteia considera ca libertatea de a alege momentul si felul mortii constituie "expresia facultatii ontologice de autodeterminare" si, in acelasi timp, o modalitate de pastrare a demnitatii individului in fata suferintei si a mortii prognozate.

II. Definitia eutanasiei

Literatura de specialitate a propus definitii variate ale eutanasiei, de la cele strict legate de etimologia greaca a termenului ("eu" = bun, "thanatos" = moarte) pana la altele care se doresc exhaustive. In orice caz, nu s-a ajuns inca la o definitie unanim acceptata, dezbaterea pe marginea eutanasiei fiind acuta si pe acest palier.

Am retinut o definitie care subliniaza ca actele eutanasice pot fi realizate atat comisiv, cat si prin omisiune; conform acestei definitii, eutanasia reprezinta "un ansamblu de actiuni sau inactiuni medicale, avand suport etico-juridic si fiind in interesul bolnavului, in sensul in care duce la scurtarea suferintelor unui bolnav care in momentul actual, din punctul de vedere al stiintei medicale, nu beneficiaza de un tratament etiologic, ci, dimpotriva, prognosticul este un sfarsit apropiat si inevitabil." (Trif, Astarastoae, Cocora, 2002, p. 73; Cocora, Ioan, Astarastoae, 2004,p. 120).

In efortul de definire a conceptului este esential de surprins si caracterul intentional

al eutanasiei ; cu alte cuvinte, daca moartea nu este produsa intentionat, in mod deliberat, nu poate fi vorba de eutanasie. Pe cale de consecinta, nu pot fi considerate acte eutanasice:

- cazurile in care natura este lasata sa-si urmeze cursul, medicul abtinandu-se de la initierea unor

tratamente inutile si/sau ineficiente, menite a mentine cu orice pret viata;

- actiunile implicate de ingrijirea finala, recte ingrijirile paleative ;

- renuntarea la masuri extraordinare sau decizia de a opri anumite tratamente care nu mai par a fi

necesare conditiei pacientului ;

- administrarea de medicamente pentru controlul durerii, cu toate ca acestea ar putea scurta viata

pacientului etc.

III. Implicatii etice

La fel de heterogene ca si incercarile de a defini conceptul sunt si demersurile menite a delimita

diversele forme ale eutanasiei. S-au impus, totusi, doua criterii majore de clasificare:

- in functie de vointa, exprimata sau nu, a candidatului la eutanasie distingem intre euthanasia voluntara (persoana are capacitatea de exprimare libera a vointei si solicita, uneori in mod repetat, eutanasierea), eutanasia involuntara (persoana, desi este capabila sa-si exprime consimtamantul sau sa refuze actul eutanasic, nu este consultata in acest sens sau chiar se ignora vointa sa exprimata anterior de a refuza eutanasia) si eutanasia non-voluntara (persoana nu are capacitatea de a-si exprima liber vointa datorita starii sale psihice (bolnav psihic) sau fizice stare de inconstienta, coma).

- in functie de modul in care actioneaza medicul deosebim eutanasia activa (pozitiva, directa, "mercy killing"), produsa in mod deliberat, prin mijloace active, prin recurgerea la un procedeu tanatogen, respectiv eutanasia pasiva (negativa, indirecta, "letting die"), produsa in mod deliberat, prin neinstituirea sau intreruperea unor masuri obisnuite de nutritie sau tratament.

In ceea ce priveste suicidul asistat medical, desi este privit din punct de vedere moral-etic ca o

forma particulara de eutanasie , acesta trebuie considerat strict un suicid rational, ce poate imbraca chiar haina parasuicidului (in forma sa pasiva), fara a putea fi asimilat eutanasiei, deoarece atat decizia, cat si actiunea/ inactiunea tanatogeneratoare apartin insasi persoanei. Ajutorul dat de un tert (in speta medicul) pentru realizarea suicidului este profund blamabil din punct de vedere etic, dar nu transforma actul autoagresiv in eutanasie. De altfel si sanctionarea juridica a tertului difera: de exemplu, Codul Penal din tara noastra considera eutanasia infractiune de "omor", in timp ce in cazul suicidului asistat medical tertul se face vinovat de infractiunea de "determinarea sau inlesnirea sinuciderii". De asemenea, Codul de deontologie medicala al CMR face distinctie clara intre eutanasie si suicidul asistat medical, desi le condamna in egala masura.

Considerentele etice referitoare la formele eutanasiei enumerate mai sus difera fundamental de la

o forma la alta.

Cea mai profund blamabila este eutanasia involuntara, indiferent de forma activa sau pasiva a

acesteia. Incalcarea flagranta, neconsimtita, a dreptului la viata al persoanei, alaturi de grosolanul abuz ce nesocoteste principiul autodeterminarii, fac din aceasta forma de eutanasie un monstru, care si-a aratat, de altfel, fata hidoasa in timpul derularii activitatilor "eugenice" ale nazistilor. Potentialul de alunecare pe "slippery slope" exista si in cazul eutanasiei non-voluntare, atat in forma activa, cat si in cea pasiva a acesteia. Dezbaterea etica este in continuare aprinsa, fiind centrata pe eficacitatea "deciziei prin substitutie" ca mijloc de protejare a autonomiei persoanei incapabile sau aflate in imposibilitate de a-si manifesta vointa. Vulnerabilitatea acestor categorii de indivizi este la cote inalte, iar interventia decizionala a tertilor trebuie sa tina cont strict de interesul persoanei candidate la eutanasie. Eutanasia voluntara este cea care a aprins cel mai mult spiritele in disputa moral-etica pe marginea acceptabilitatii (sau chiar a legalizarii) actului eutanasic. Partizanii acestei forme de eutanasie sustin ca nu poate fi ignorata exprimarea inechivoca si, de multe ori, repetitiva a dorintei de a incheia socotelile cu o viata degradanta. In conditiile unei suferinte majore, libertatea de a alege momentul si felul mortii nu poate fi refuzata individului, chiar daca dreptul la viata este sfant, imuabil. Dupa cum suicidul, dupa secole de condamnare morala, religioasa si legislativa, nu mai este in prezent incriminat legal, tot asa si decizia eutanasica luata in deplina cunostinta de cauza nu ar trebui sa dea nastere unor sanctiuni juridice. Diferenta dintre suicid si eutanasie este insa clara: cea din urma introduce in ecuatia individ-moarte si o terta persoana. Subiectul dezbaterii il constituie necesitatea condamnarii etice, religioase si juridice a acestei terte persoane; mai ales cand "agentul mortii" este medicul, argumentele medical-deontologice se adauga la lista criteriilor care fac inacceptabila o atitudine pro eutanasie, chiar in conditiile unei solicitari exprese, repetitive si in deplina cunostinta de cauza.

In ceea ce priveste eutanasia activa si cea pasiva, din moment ce am convenit ca elementul

intentional face parte din insasi definitia conceptului, diferentele par a fi neglijabile, cel putin din punct de vedere juridic, actul fiind incriminabil in egala masura, atat in forma comisiva, cat si in cea omisiva. Cand insa dezbaterea trece in plan moral-etic, se pare ca se constata o tendinta de admitere a eutanasiei pasive, fiind tot mai frecvent condamnata obstinatia terapeutica (mentinerea vietii cu orice pret, prin mijloace extraordinare, cu costuri mari si inutile), mai ales cand aceasta contravine vointei exprimate de pacient. De altfel, o data cu aparitia Legii drepturilor pacientilor, in Romania nu mai exista limite legale ale exercitarii dreptului persoanei competente de a refuza tratamentul, cu conditia explicarii consecintelor potential letale ale acestui refuz (Ioan, Gavrilovici, Astarastoae, 2005). Chiar si din punct de vedere religios (Breck, 2001) exista tendinta de a considera inutila si imorala o astfel de atitudine ce induce suferinta suplimentara pacientului si ii nesocoteste dreptul la autodeterminare.

Eutanasia activa insa este considerata "omor" de catre marea majoritate a legislatiilor, desi exista

doua exceptii binecunoscute Olanda si, mai recent, Belgia. Si din punct de vedere religios incalcarea poruncii divine "sa nu ucizi" si inadmisibilitatea substituirii in prerogativele de viata si de moarte ale Divinitatii fac ca eutanasia activa sa fie de neacceptat (Breck, 2001; Stan, 2004).

IV. Dreptul la viata versus libertatea ("dreptul") de a muri

- Cei care se opun eutanasiei considera ca argumentul suprem impotriva optiunii eutanasice este

faptul ca fiecare fiinta umana se bucura de imuabilul drept la viata. A atenta la acest drept, indiferent de motivatia presupus empatica (curmarea suferintei), inseamna a avea o atitudine lipsita total de etica.

Dreptul la viata este, fara indoiala, primul si cel mai natural drept al persoanei, premisa a exercitarii celorlaltor drepturi fundamentale. De-a lungul istoriei pline de arbitrar si abuzuri a umanitatii, lupta pentru afirmarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului apare ca un fir rosu calauzitor. Afirmarea recenta a drepturilor omului s-a facut prin intermediul unor documente recunoscute pe plan international (Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice) si pe plan regional (Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Conventia Americana a Drepturilor Omului, Carta Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor etc.) . Normele interne consacra in egala masura dreptul la viata si necesitatea respectarii absolute a acestuia cu valoare de principiu constitutional, dar si in prevederile generale ale Codului Penal (care condamna orice atingere voluntara adusa vietii), precum si in prevederile specifice profesiei de medic, cuprinse in Codul de deontologie medicala al CMR .

Ideea fundamentala de la care pornesc opozantii eutanasiei este ca, negand respectul datorat vietii umane, se creeaza premisa unor derapaje morale, psihologice si de constiinta sociala, cu consecinte greu de prevazut pe termen lung. Caracterul sacru al vietii (esenta sa divina) este motivul pentru care reprezentantii Bisericii sunt opozanti certi ai eutanasiei (Scripcaru et al, 1998; Stan, 2001; Breck, 2001). Cel care nu poate da viata nu este indreptatit sa ia viata, cu atat mai mult daca este medic, avand menirea de a alina suferinta si a prezerva viata, nu de a ucide.

Comandamentele spiritual-religioase "sa nu ucizi" si "sa-ti iubesti aproapele" sunt, de asemenea, aspecte complementare ale dreptului la viata, motiv in plus de a ne opune eutanasiei.

- De cealalta parte a baricadei, partizanii eutanasiei sustin existenta unui "drept de a muri", care nu este antitetic dreptului la viata, ci ar fi un corolar al acestuia (Jugastru, 2002). Se spune ca "moartea face parte din viata", marcandu-i finalul asa cum nasterea ii marcheaza inceputul. Putem sa ne conducem viata cum credem de cuviinta, facand eforturi ca finalul ei sa fie un semn de exclamare si nu un banal punct. Cand insa sfarsitul vietii este grevat de suferinta si decrepitudine, avem puterea in virtutea autonomiei personale si a dreptului la viata privata al fiecaruia, sa transformam semnul de punctuatie de la finalul propozitiei vietii din "..." intr-un viguros semn de exclamare. Sustinatorii eutanasiei propun in acest sens o atitudine voluntara, de refuz al unui final de viata lipsit de demnitate. Este o atitudine in spiritul stoicismului pagan al lui Seneca: "Nu viata e binele, ci faptul de a vietui bine. Prin urmare, omul intelept traieste atata timp cat trebuie, nu cat timp poate... Va gandi mereu in termeni de calitate, nu de cantitate", iar "Atunci cand o moarte implica chin, iar alta e simpla si usoara, de ce sa nu o iei pe cea usoara?"

(citat de Engelhardt, 2005, pg 405). Un posibil argument in favoarea existentei "dreptului de a muri" si poate cel mai puternic este autonomia individuala (dreptul la autodeterminare al fiecarei persoane), principiu fundamental al bioeticii actuale (Trif, Astarastoae, Cocora, 2002; Jugastru, 2002; Oana, 2004; Zanc, Lupu, 2004). Epoca paternalismului a trecut; este vremea cand pacientul, prin intermediul consimtamantului informat, devine colaborator si decident in cadrul actului terapeutic.Este deci firesc sa-i fie respectat si dreptul de a cere si a primi moartea, atunci cand medicina este neputincioasa, iar calitatea vietii devine sub orice critica. Conditia esentiala pentru exercitarea acestui drept este insa o capacitate decizionala nealterata, dreptul de a muri putand fi solicitat deci strict in cadrul eutanasiei voluntare.

Clamarea dreptului de a muri poate sa-si mai aiba ratiunea in necesitatea respectului demnitatii umane. Suferinta profunda din bolile terminale si/sau invalidante justifica optiunea pentru un final letal, insa demn (Oana, 2004; Zanc, Lupu, 2004).

Engelhardt (2005, p. 405) afirma, in spiritul celor de mai sus: "Sinuciderea asistata de medic si eutanasia voluntara activa in confruntarea cu suferinta sau lipsa de demnitate ofera o autodeterminare si un control, oricat de firave. Ele fac parte integranta din etosul demnitatii personale ca stapanire de sine, ce sta la baza etosului cosmopolit liberal." Tot el arata (Engelhardt, 2005, p. 406) ca: "Daca o societate valorizeaza alegerea individuala si autodeterminarea in ce priveste modurile de viata, va trebui sa valorizeze alegerea individuala si autodeterminarea si in ce priveste moartea [...]. Viata si moartea in afara controlului personal sunt resimtite ca injositoare, alienante si lipsite de demnitate."

Discursul celor care sustin existenta "dreptului de a muri" a fost insa criticat. S-a aratat, in primul rand, ca "nu este vorba de a da un drept persoanei care este omorata, ci persoanei care omoara in cadrul eutanasiei. Cu alte cuvinte, eutanasia nu se refera la dreptul de a muri, ci la dreptul de a omori." (Reasons for Euthanasia n.d.)

In al doilea rand, chiar daca am admite posibilitatea clamarii actului eutanasic, aceasta nu s-ar

face in virtutea unui "drept" de a muri, ci ar fi de fapt o libertate de a apela la eutanasie (Trif, Astarastoae, Cocora, 2002). Insa, departe de a avea caracterul opozabil erga omnes al unui drept, libertatea se exercita in anumite conditii, strict delimitate. Dupa cum spunea unul din parintii Constitutiei americane: "libertatea pumnului meu se intinde pana la varful nasului tau." In acest sens, exercitarea acestei libertati de a muri trebuie sa fie sub control etatic, recunoscandu-se dreptul statului de a interveni pentru a proteja interesele tertilor, ale societatii in general si chiar pentru a proteja individul impotriva sa insusi. (Humphry, Wickett, 1991, p. 231).

VI. Concluzii

Promovarea si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului reprezinta o bariera in calea violentei si abuzurilor, o garantie a moralitatii individuale si sociale. In domeniul particular al eutanasiei, dezbaterea bioetica are in vedere necesitatea respectarii dreptului la viata al fiecarui individ (ca drept primordial, natural si fundamental), dar pune in discutie si existenta dreptului de a muri (de a solicita moartea in circumstantele alterarii semnificative a calitatii vietii), ca expresie a principiului autodeterminarii. Acest "drept" reprezinta, de fapt, o libertate de a apela la eutanasie si, ca orice libertate, are limitele ei de exercitare. Pentru a proteja interesele tertilor si ale societatii sau chiar pentru a proteja pe insusi individul ce solicita eutanasierea, statul trebuie sa aiba drept de interventie, inclusiv in ceea ce

priveste inadmisibilitatea legala a eutanasiei. Rezultatele unui studiu personal dedicat eutanasiei au relevat ca, atunci cand argumentele pro si contra sunt din sfera drepturilor omului (dreptul la viata versus libertatea de a alege o moarte demna, lipsita de suferinta), ponderea acestor argumente este sensibil egala. Daca insa este avuta in vedere toata gama de argumente (inclusiv cele moral-etice, religioase, medical-deontologice si, mai ales, cel al inadmisibilitatii legale al eutanasiei), se contureaza, cel putin in randul

studentilor din domeniul medical, un cert curent anti-eutanasic.

B i b l i o g r a f i e

[1] Breck J., Darul sacru al vietii, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2001;

[2] Cocora L., Ioan B., Astarastoae V., Bioetica starilor terminale, Ed. Universitatii "Lucian

Blaga", Sibiu, 2004;

[3] Engelhardt Jr, H.T., Fundamentele bioeticii crestine- perspectiva ortodoxa, Ed. Deisis, Sibiu,

2005;

[4] Humphry, D.,Wickett, A., The Right To Die ? An Historical and Legal Perspective of

Euthanasia, The Hemlock Society, Eugene, Oregon, 1991;

[5] Iftenie, V., Iordana, A., Eutanasia - tolerata, legalizata sau condamnata?, Rom J Leg Med,