MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

IP UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIŢANU”

Cu titlu de manuscris

C.Z.U:616.314 – 089.843 – 31:611.716.1(043.2)

ATAMNI FAHIM

IMPLANTAȚIA DENTARĂ ÎN SECTOARELE

POSTERIOARE ALE MAXILEI

323.01 - Stomatologie

Autoreferatul tezei de doctor habilitat în științe medicale

CHIŞINĂU, 2017

2

Teza a fost elaborată la Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie

Guţan” a IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” Consultant ştiinţific: Topalo Valentin – doctor habilitat în științe medicale, profesor

universitar, (323.01- stomatologie). Referenţi oficiali:

Nicolau Gheorghe – doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar. Forna Norina Consuela – doctor în științe medicale, profesor universitar, Universitatea de

Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”, Iași, România. Moses Ofer – doctor în științe medicale, profesor universitar, Școala de Medicină

Dentară a Universității din Israel, Tel Aviv. Componenţa Consiliului Ştiinţific Specializat:

Lupan Ion, președinte – doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar.

Spinei Iurie, secretar științific – doctor în științe medicale, conferențiar universitar.

Ciobanu Sergiu – doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar.

Topor Boris – doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar.

Maniuc Mihail – doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar.

Mârțu Silvia – doctor în științe medicale, profesor universitar, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”, Iași, România. Fala Valeriu – doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar.

Susţinerea va avea loc la 25 mai 2017, ora 14.00 în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat

DH 50.323.01–02 Stomatologie din cadrul IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

„Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova (MD 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi

Sfânt, 165).

Teza de doctor habilitat şi autoreferatul pot fi consultate la biblioteca IP Universitatea

de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova (MD 2004,

Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165) şi la pagina web a C.N.A.A. (www.cnaa.md).

Autoreferatul a fost expediat la ___ ______________ 2017.

Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat

Spinei Iurie, doctor în științe medicale, conferențiar universitar ___________

Consultant ştiinţific

Topalo Valentin, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar ___________

Autor

Atamni Fahim ___________

Atamni Fahim, 2017

3

REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei. Stomatologia, cu compartimentele ei respective, în ultimele decenii

ale secolului trecut şi primul deceniu al secolului XXI, a făcut esenţiale progrese în profilaxia şi

tratamentul maladiilor aparatului dento-maxilar. Cu toate acestea parodontita cronică, caria

dentară şi complicaţiile ei sunt des întâlnite. Aceste maladii treptat duc la pierderea/extracţia

dinţilor, principalii piloni ai aparatului dento-maxilar. Edentaţiile, apărute în urma pierderii

dinţilor, duc la dereglări morfofuncţionale ale aparatului stomatognat, treptat înrăutăţind starea

generală şi calitatea vieţii pacienţilor. Astfel un număr considerabil de persoane necesită un

tratament protetic, menit pentru restabilirea sănătăţii şi stilului lor de viaţă.

Descrierea situației în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de

cercetare.

Procedeele convenţionale de tratament în protetica dentară au un şir de neajunsuri şi ele

treptat sunt înlocuite prin utilizarea implantelor denare. Reabilitarea implanto-protetică a

pacienţilor cu diverse edentaţii la momentul actual în practica stomatologică cotidiană tot mai

frecvent este implementată. Succesul acestui gen de tratament depinde de principalii doi factori

– calitatea (densitatea) şi cantitatea (parametrii) osului disponibil. Densitatea osului, în care este

programată instalarea implantelor [1], este determinantă la planificarea tratamentului, la

selectarea formei implantului, abordului chirurgical, timpului de vindecare (osteointegrare) şi a

modalităţii de punere în funcţie a reconstrucţiei protetice [2]. Densitatea oaselor maxilare este

un indiciu calitativ care se află sub influenţa funcţiei aparatului stomatognat, precum şi a

schimbărilor metabolice care au loc în scheletul uman [3]. Gradul densităţii în mare măsură

depinde de localizarea sectorului edentat. Os cu densitate joasă cel mai frecvent este întâlnit în

sectoarele posterioare ale maxilei. Pe parcursul anilor analiza rezultatelor tratamentului la

distanţă a demonstrat că eşecul implantelor instalate în os cu densitate joasă, îndeosebi în

sectoarele posterioare ale maxilei, este semnificativ mai frecvent întâlnit decât la instalarea lor

în os cu densitate mai mare [2, 4, 5, 6]. Luând în consideraţie acest fapt au fost elaborate

protocoale de tratament adaptate la osul de densitate joasă [7, 8]. Cercetări în această direcţie se

prelungesc şi la momentul actual [9, 10].

Pentru obţinerea ratei înalte de succes, de rând cu densitatea, un rol important îl au

dimensiunile osului (oferta osoasă) în care este preconizată plasarea implantelor [11]. În

sectoarele posterioare ale maxilei ele diferă de la caz la caz şi sunt influenţate de:

particularităţile anatomice individuale ale pacienţilor, vecinătatea sinusului maxilar,

consecinţele maladiilor precedente (parodontita marginală, parodontita apicală), extracţia

dentară şi modul (acurateţa) ei de executare, timpul parcurs după extracţie. Extracţia dinţilor

4

declanşează o reducere semnificativă şi a densităţii şi a dimensiunilor apofizelor alveolare [12].

Micşorarea apofizei alveolare se petrece în plan vertical şi orizontal, ea mai pronunţată fiind în

primele 6 luni după extracţie [13]. În sectoarele posterioare ale maxilei asupra dimensiunilor

apofizei alveolare, îndeosebi pe verticală, o evidentă influenţă o are şi sinusul maxilar. La

prezenţa dinţilor între forţele masticatorii transmise asupra planşeului sinusului maxilar din

inferior şi forţele transmise din superior prin presiunea sporită a aerului la expiraţie se

instalează un echilibru care contribuie la o modelare/remodelare fiziologică permanentă a

ţesutului osos. La pierderea dinţilor acest echilibru se dereglează şi asupra planşeului

acţionează preponderant presiunea ridicată a aerului din sinusul maxilar. Treptat planşeul se

atrofiază şi el se deplasează spre inferior, concomitent sinusul maxilar se măreşte în volum,

fenomen în literatura de specialitate numit „pneumatizarea sinusului maxilar” [14]. Cu timpul

osul situat inferior de sinusul maxilar se micşorează în dimensiuni, mai cu seamă pe verticală,

ajungând la aşa parametri, când instalarea convenţională a implantelor cu lungimi standarde

(≥10 mm) nu este posibilă, situaţie des întâlnită în edentaţiile „învechite” [15]. Pentru

rezolvarea acestei probleme au fost elaborate metode alternative de instalare a implantelor. În

majoritatea cazurilor printr-o fereastră creată în peretele lateral al sinusului maxilar de la

planşeu este elevată membrana iar spaţiul creat sub ea – augmentat cu diverse materiale

(autogene, alogene, xenogene, aloplaste). Când osul rezidual are o înălţime nu mai mică de 5

mm concomitent sunt instalate şi implantele. În continuare, ca regulă, se formează os nou cu

integrarea simultană a implantelor. La momentul actual în implantpologia orală cotidiană,

conform Conferinţei de Consensus din 1996, dedicată elevaţiei planşeului SM, în cazurile de

înălţime a osului rezidual subantral mai mică de 5 mm implantele sunt instalate după grefarea

SM şi formarea noului os, peste 6–8 luni [15]. Astfel costul tratamentului şi timpul de

reabilitare a pacienţilor se măresc. Posibilitatea instalării simultane (cu grefarea) a implantelor

în aceste situaţii (înălţimea osului rezidual ˂ 5 mm) necesită studiu în continuare.

Începând cu primele cazuri de elevare a planşeului sinusului maxilar [16] în calitate de

material de augmentare a fost şi este folosit până în prezent osul autogen, el fiind considerat ca

„standard de aur”. Însă prelevarea grefelor autogene în combinaţie cu trauma chirurgicală cu

care este însoţită elevaţia planşeului sinusului maxilar, sporesc morbiditatea postoperatorie a

pacienţilor [17]. Concomitent cu cele relatate Galindo-Moreno şi colab. menţionează că,

colectarea materialului de la mandibulă adeseori este însoţită de: traumatizarea dinţilor cu

consecinţele respective, schimbarea esteticului facial, traumatizarea nervului alveolar inferior,

riscul fracturii mandibulei [18]. Pentru colectarea grefelor din alte sectoare ale scheletului

pacienţii necesită spitalizare şi anestezie generală [19]. Alt moment, care nu este în favoarea

5

osulşui autogen, este că el la augmentarea sinusului maxilar se micşorează în volum cu circa

40% [20]. Cele relatate limitează frecvenţa grefării sinusului maxilar cu os autogen. Pentru a

evita aceste situaţii sunt utilizate diverse materiale neautogene, însă ele sporesc costul

tratamentului. Mai mult ca atât, sunt descrise cazuri, când la aplicarea unora din aceste

materiale formarea osului este inhibată [21], la aplicarea altora – în centrul spaţiului augmentat

sunt sectoare de grefă înconjurate de ţesut fibros fără tendinţă spre osificare [22], iar la hotar cu

osul nativ este prezentă inflamaţie cronică [32]. La momentul actual „idealul material de

augmentare” a sinusului maxilar încă nu este cunoscut. Această problemă persistă şi în

traumatologie. Sporirea eficacităţii grefelor osoase autogene, precum şi testarea noilor

biomaterialele, au fost şi sunt studiate în continuare [23,24,25,26, 27].

Elevaţia planşeului sinusului maxilar prin acces lateral în multe instituţii stomatologice

(publice, private) a devenit intervenţie chirurgicală de rutină. La prima vedere această

intervenţie pare a fi simplă, însă ea are specificul ei şi este însoţită de pericolul multiplelor

complicaţii. Acestei întrebări sunt dedicate lucrări sporadice fără expunerea modalităţilor de

prevenire a lor [28].

De menţionat faptul că pentru simplificarea şi diminuarea factorului traumatic, prezent

la augmentarea SM prin acces lateral, în a. 1994 Robert Summers a propus elevaţia planşeului

prin acces crestal prin intermediul instrumentelor (osteotoame) elaborate [29]. În aşa mod a fost

simplificată crearea ferestrei pentru acces şi calea de introducere a materialului de augmentare,

însă a apărut un alt factor traumatic – condensarea laterală a viitorului locaş al implantului.

Această cale de elevaţie a planşeului SM necesită o perfecţionare în continuare.

La planificarea reabilitării implanto-protetice, ca regulă, este necesar de luat în vedere şi

faptul, că pacienţii acordă prioritate metodelor de tratament cu termeni reduşi, intervenţiilor

mai puţin traumatice şi mai puţin costisitoare. Necesitatea elaborării în continuare a metodelor

de instalare a implantelor în sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei cu evitarea grefării SM

a fost menţionată recent (a. 2016) la a doua Conferință de Consensus [30].

Prin prisma celor relatate considerăm oportună crearea unui nou concept miniinvaziv de

tratament al edentaţiilor din sectoarele posterioare ale maxilei care ar proteja forţele reparatorii

ale organismului contribuind la o reabilitare precoce, efectivă şi mai puţin costisitoare a

pacienţilor.

Scopul studiului:

Optimizarea reabilitării implanto-protetice a pacienţilor cu atrofii severe a sectoarelor

posterioare edentate ale maxilei prin elaborarea procedeelor miniinvazive de instalare a

implantelor dentare endoosoase.

6

Obiectivele studiului:

1. Evaluarea succesului şi a ratei supravieţuirii implantelor în sectoarele posterioare ale

maxilei instalate în mod convenţional;

2. Evaluarea succesului şi a ratei supravieţuirii implantelor instalate amânat sau simultan

cu grefarea sinusului maxilar prin acces lateral;

3. Elaborarea unei metode miniinvazive de instalare a implantelor dentare în două şedinţe

chirurgicale cu elevaţia planşeului sinusului maxilar prin acces crestal;

4. Elaborarea unei metode miniinvazive de instalare a implantelor dentare într-o şedinţă

chirurgicală cu elevaţia planşeului sinusului maxilar prin acces crestal;

5. Evaluarea postoperatorie a pacienţilor după instalarea implantelor conform metodelor

elaborate;

6. Monitorizarea modelării/remodelării osului intrasinuzal și de la creasta alveolară la

instalarea implantelor prin acces crestal conform metodelor elaborate;

7. Evaluarea implantelor scurte la elevaţia planşeului sinusului maxilar prin acces crestal

conform metodelor elaborate ;

8. Evidenţierea şi tratamentul complicaţiilor survenite la instalarea implantelor prin elevaţia

planşeului sinusului maxilar.

Metodologia cercetării ştiinţifice

Teza reprezintă studiu clinic controlat ce vizează reabilitarea persoanelor cu edentaţii în

sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei cu utilizarea implantelor dentare, pentru instalarea

cărora a fost necesară elevaţia planşeului sinusului maxilar. Principiul a fost bazat pe studiul

comparativ al rezultatelor obţinute la instalarea implantelor conform metodei miniinvazive

elaborate vizavi de cea tradiţională. Au fost supuşi analizei indicii obţinuţi în urma examenului

clinic subiectiv şi obiectiv – morbiditatea şi edemul postoperatoriu. Pentru aprecierea formării

noului os periimplantar, evoluţiei parametrilor şi a indicilor de remodelare a lui, au fost utilizate

radiografia retroalveolară, ortopantomografia, tomografia computerizată (CT), tomografia

computerizată cu fascicol conic (CBCT). Stabilitatea implantelor a fost apreciată prin

intermediul aparatului „Periotest” (Medizintechnik Gulden, Germany). Analiza statistică a fost

efectuată prin calcularea valorilor medii, deviaţiei şi erorii standard, testului t Student, Mann-

Whitney U test (p<0,05), testului de corelaţie Pearson.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică: A fost demonstrat că, în sectoarele posterioare ale

maxilei la instalarea implantelor dentare prin acces crestal fără decolarea lambourilor

mucoperiostale, fără utilizarea materialelor de grefare şi fără condensarea osului, în baza

7

cheagului sangvin şi a fragmentelor de os elevate de la planşeul SM intrasinuzal periimplantar

se formează os, care activ se modelează/remodelează sub influenţa forţelor masticatorii şi a

presiunii aerului din sinusul maxilar.

Problema ştiinţifică soluționată în teză: În urma analizei și comparației rezultatelor

obținute atât între grupuri cât și în interiorul lor, a fost demonstrată viabilitatea și avantajele

metodei elaborate, au fost evidențiați factorii ce influențează resorbția osului cortical și

intrasinusal periimplantar și interacțiunea dintre ei. În reabilitarea persoanelor cu edentații în

sectoarele posterioare ale maxilei, la care înălțimea osului rezidual subantral este de 4-8mm, de

rând cu elevația planșeului SM prin acces lateral, implantele dentare cu succes pot fi instalate

prin sinus lift crestal, fără decolarea lambourilor mucoperiostale, fără utilizarea materialelor de

augmentare și fără condensarea laterală a osului disponibil, astfel micșorînd morbiditatea,

timpul și costul tratamentului.

Semnificația teoretică:

În premieră a fost demonstrat că, elevaţia planşeului sinusului maxilar cu instalarea simultană a

implantelor dentare endoosoase prin abord crestal fără lambou, fără utilizarea materialelor de

grefare şi fără condensarea osului periimplantar induce osteogeneza intrasinuzală

periimplantară cu osteointegrarea sigură a implantelor.

A fost dovedit că osul periimplantar intrasinuzal nou format după punerea în funcţie a

restaurărilor implanto-protetice activ se modelează/remodelează cu formarea noului planşeu

corticalizat al SM.

Valoarea aplicativă constă în faptul că în baza noului concept au fost elaborate două noi

metode miniinvazive de tratament a edentaţiilor din sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei

la aplicarea cărora în practică sa obţinut o reabilitare precoce, efectivă şi mai puţin costisitoare

a pacienţilor.

Rezultate ştiinţifice principale înaintate spre susţinere:

Instalarea în două şedinţe chirurgicale a implantelor dentare endoosoase prin acces crestal

fără decolarea lambourilor mucoperiostale, fără grefarea sinusului maxilar şi fără condensarea

osului rezidual subantral are următoarele avantaje:

1. Este miniinvazivă şi uşor suportată de către pacienţi;

2. Induce osteogeneza cu formarea osului intrasinuzal periimplantar fără utilizarea

materialelor de augmentare;

3. Asigură integrarea implantelor;

4. Osul intrasinuzal periimplantar nou format se maturizează şi contribue la reabilitarea

precoce a pacienţilor;

8

5. După punerea implantelor în funcţie osul periimplantar sub influenţa forţelor msticatorii

şi a presiunii sporite a aerului din sinusul maxilar activ se modelează/remodelează.

6. Instalarea implantelor dentare într-o şedinţă chirurgicală, conform metodei elaborate,

asigură formarea precoce a inelului gingivo-implantar matur scurtând durata

tratamentului.

7. Implantele scurte (8 mm), instalate conform metodelor elaborate, obţin stabilitate

(primară şi biologică) şi pot fi utilizate cu succes în tratamentul edentaţiilor unudentare

în sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei.

8. Implantele instalate în osul rezidual subantral care are înălţime de 3,0–4,9 mm şi

corticale (planşeul sinusului maxilar, corticala apofizei alveolare) pronunţate obţin

stabilitate primară şi pot fi aplicate simultan cu grefarea sinusului maxilar.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice:

Rezultatele cercetărilor ştiinţifice obţinute şi metodologia aplicării metodelor elaborate au fost

implementate la instruirea studenţilor, rezidenţilor şi a medicilor-cursanţi în cadrul Catedrei

Chirurgie oro-maxilo-facială şi implantologie orală „Arsenie Guţan” a IP Universitatea de Stat

de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din R. Moldova. Metoda de elevaţie a

planşeului sinusului maxilar a fost implementată în activitatea cotidiană a Clinicii de Chirurgie

oro-maxilo-facială a Institutului de Medicină Urgentă din Republica Moldova, în activitatea

cabinetelor stomatologice private: 3 din municipiu Chişinău şi într-un cabinet privat din Israel.

Aprobarea rezultatelor

Principiile de bază stipulate în teză au fost raportate şi discutate la următoarele foruri ştiinţifice:

1. Zilele Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Conferinţa

ştiinţifică anuală a colaboratorilor şi studenţilor – 2008, 2009, 2010, 2012;

2. Congresele Naţionale cu participare Internaţională ale Asociaţiei Stomatologilor din

Republica Moldova, 2006, 2008, 2014;

3. Congresul Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie, 2010, 2011;

4. Congresul Internaţional „Zilele Medicinei Dentare Iaşi-Chişinău”, 2009;

5. Congresul al 16 al Societăţii Stomatologilor Ţărilor Balkanice - 2011.

6. Congresele Anuale ale Asociaţiei Europene de Osteointegre: Monaco, 2009; Atena 2011 –

Comunicare orală; Copenhagen – 2012; Dublin – 2013; Roma – 2014; Stokholm – 2015;

Paris – 2016.

7. Congresul Chirurgilor Oromaxilofaciali din Palestina, 10 octombrie 2014, Tulkarm.

8. Şedinţele anuale ale Asociaţiei Stomatologilor din Palestina: 7.02.2014, Nablus;

16.01.2015, Jenin.

9

9. Şedinţa Catedrei de Chirurgie oro-maxilo-facială şi implantologie orală „Arsenie Guţan”,

USMF ”Nicolae Testemiţanu” (Proces verbal nr. 3, din 14.11.2016);

10. Ședința Comisiei de Doctorat, Facultatea Medicină Dentară, UMF „Gr. T. Popa”, Iași, din

29.11.2016.

11. Ședința Seminarului Științific de profil Stomatologie, proces-verbal nr. 9 din 23.12.2016.

Publicații la tema tezei: rezultatele cercetării au fost reflectate în 37 lucrări științifice

printre care: 7 articole în reviste științifice recunoscute din străinătate, 6 articole în reviste

categoria „B”, 11 articole în reviste categoria „C”, 2 articole în culegeri naționale, 9 teze ale

comunicărilor științifice în reviste internaționale (dintre care 7 în reviste cu Impact Factor),

obținut un brevet de invenție. A fost publicată o monografie.

Volumul şi structura tezei. Lucrarea este expusă pe 259 pagini tehnoredactate, conform

cerințelor: introducere, cinci capitole, concluzii generale şi recomandări, 298 surse

bibliografice, 6 anexe, 231pagini text de bază, 90 figuri, 53 tabele.

Cuvinte cheie: sinus maxilar, implante dentare, sinus lift lateral, sinus lift crestal.

CONŢINUTUL TEZEI

1. PROPRIETĂŢILE SECTOARELOR POSTERIOARE ALE MAXILEI

RELATATE LA IMPLANTOLOGIA ORALĂ

În compartimentul dat a fost efectuată o analiză a literaturii de specialitate privitor la

domeniul cercetat. Au fost descrise: aspectele anatomo-topografice ale maxilei și sinusurilor

maxilare, modificările postextracționale și fenomenul de pneumatizare a SM, particularitățile

dezvoltării implantologiei orale și importanța ei, evaluarea fenomenului de osteointegrare,

stabilitatea implantelor, rolul topografiei suprafețelor și design-ul implantar, opțiunile de

reabilitare implanto-protetică în dependență de particularitățile anatomo-topografice ale

sectoarelor posterioare maxilare, tipurile de elevare a planșeului sinusului maxilar, materialele

utilizate pentru grefare.

2. CARACTERISTICA MATERIALULUI CLINIC ŞI METODELE DE CERCETARE

Design-ul studiului

Cercetarea dată reprezintă un studiu clinic controlat bazat pe analiza schimbărilor

radiografice ale osului periimplantar, supravieţuirii implantelor şi a ratei succesului

tratamentului în dependenţă de metoda şi condiţiile de instalare a implantelor. Designul

studiului este redat în Figura 2.1.

10

Fig. 2.1. Design-ul cercetării.

Caracteristica generală a pacienţilor selectaţi incluşi în studiu

Materialul clinic pentru acest studiu a fost colectat pe baza reabilitării a 437 de pacienţi

221 femei (50,6%) şi 216 bărbaţi (49,4%) cu vârsta medie de 57,2±3,46 (95%ÎI [50,4-64,0])

ani, edentaţi uni/bilateral sau total la maxilarul superior. Ei au fost trataţi prin intermediul

implantelor dentare inserate cu sau fără proceduri de augmentare realizate la baza clinică

privată a autorului.

Au fost instalate 1039 implante (Alpha Bio, MIS, Adin, Alpha Gate, ITI) pentru

restabilirea lipsei a unui sau mai multor dinţi din zona posterioară a maxilei. În studiu au fost

incluse numai implantele inserate de la primul premolar până la regiunea molarului secund,

într-o unitate, două, trei sau patru conectate întotdeauna împreună.

Alegerea metodei de tratament a fost bazată pe calitatea (densitatea) și parametrii

suportului osos disponibil inserării implantelor determinat prin examinări preoperatorii clinice

şi radiologice. Pacienţii au fost divizaţi în 5 grupe, cu implantele inserate după următoarele

procedee chirurgicale:

1. Instalarea implantelor standard,

2. Instalarea implantelor concomitent (imediată) cu grefarea SM prin acces lateral,

3. Instalarea implantelor (amânată) după augmentarea SM prin acces lateral,

4. Instalarea implantelor în două ședințe chirurgicale prin acces crestal conform metodei

elaborate,

5. Instalarea implantelor într-o ședință chirurgicală prin acces crestal conform metodei

elaborate.

11

Tabelul 2. 1. Repartizarea grupelor de tratament după numărul de pacienţi şi implante.

Loturile de

pacienți

Grupul de tratament Nr. de

pacienţi

Nr. de

implante

Lotul I Implantare standard (Grupul I) 87 277

Lotul II

implantarea

nestandardă

Grefarea SM cu implantare imediată

(Grupul II) 54 186

Grefarea SM cu implantare amânată

(Grupul III) 52 164

Sinus lift transcrestal cu implantare în

două etape (Grupul IV) 125 214

Sinus lift transcrestal cu implantare într-o

etapă (Grupul V) 119 198

Total 437 1039

Examinarea clinică a pacienţilor cu edentaţii în sectoarele posterioare ale maxilei

Au fost efectuate examinări clinice ale ţesuturilor dure şi moi pentru fiecare pacient şi a

fost întocmit un plan general de tratament împreună cu medicii proteticieni. Modelele de

diagnostic au fost montate în articulatoare semiadaptabile utilizând arcul facial şi bordurile de

ocluzie pentru înregistrarea relaţiilor intermaxilare. Dinţii au fost realizaţi din ceară după

tehnica wax up pe modelele de studiu pentru identificarea poziţiei dorite a implantului cu

excepţia edentaţiilor unidentare. Suplimentar examinărilor generale pentru implantare, a fost

efectuată analiza aspectelor specifice sinusului maxilar pe baza altor principii. Lăţimea osoasă a

fost măsurată preoperatoriu prin metoda determinării cu etriere, însă parametrii definitivi au

fost apreciaţi pe CT.

Pentru asigurarea unei restaurări implanto-protetice funcţionale şi sigure, numărul şi

poziţia implantelor au fost apreciate în concordanţă cu planul protetic de tratament luând în

consideraţie în fiecare caz concret particularităţile zonei maxilare edentate.

Examinările radiologice

Pentru analiza radiografică în cercetarea dată au fost utilizate următoarele tipuri de

radiografii: radiografiile retroalveolare, ortopantomografiile, tomografiile computerizate cu

fascicol conic (CBCT). CBCT au fost obţinute la pacienţii planificaţi la sinus lift pentru a

determina structurile osoase şi a exclude orice patologie din sinus. Examinarea clinică şi

radiologică preoperatorie nu a scos la iveală patologii ale sinusului maxilar precum inflamaţie,

12

chist, tumori sau fracturi şi nici-un pacient nu a suferit intervenţie la sinusul maxilar în

antecedente. Totuşi datorită motivelor medico-legale nu s-a permis efectuarea CBCT-urilor cu

o frecvenţă anuală. Din acest motiv evaluarea la distanţă a rezultatelor a fost efectuată prin

măsurările pe OPG conform metodei elaborate de către noi şi descrisă în subcapitolul 2.13 al

acestui capitol. Toate măsurările pe radiografii au fost efectuate de către autor. Toate ghidurile

pentru efectuarea măsurărilor au fost discutate şi analizate. Au fost stabilite limitele sinusului şi

ale marginii crestale. Rezultatele măsurărilor pe radiografiile panoramice au fost corectare

pentru amplificare (divizat de factorul de mărire) precum era stabilit de producători. CBCT-

urile erau în mărimile lor reale (raportul 1:1).

Evaluarea stabilităţii implantului

Stabilitatea implantului, indicatorul indirect al osteointegrării, este valoarea imobilităţii

implantului obţinută la două nivele: primară şi secundară. Cuantificarea valorilor permite

clinicianului să determine dacă implantul poate fi încărcat imediat sau lăsat acoperit

(submerged) pe perioada vindecării. În cercetarea dată au fost utilizați următorii parametri ale

stabilității implantelor: forța de inserție a implantului (Ncm) și Periotestometria (Siemens,

Bensheim, Germany).

Evaluarea radiografică a osului periimplantar

Remanierile osoase periimplantare și intrasinusale au fost evaluate utilizînd metoda

elaborată de colectivul catedrei Chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie

Guțan” USMF „Nicolae Testemițanu” (Figura 2.2) [218].

Fig. 2. 22. Schema de efectuare a măsurărilor pentru implantele instalate în sectoarele

posterioare ale maxilei cu elevarea planşeului sinusului maxilar prin abord crestal sau lateral:

după prima şedinţă chirurgicală (a); la sfârşitul perioadei de integrare sau la distanţă (b).

13

Pentru analiză au fost utilizate lungimea reală a implantului și poziția platformei, valori care

sunt constante indiferent de radiografie sau modificările osoase. În calitate de unitate de măsură

a fost utilizat pixel-ul, iar datorită faptului că înălţimea implantului este cunoscută, în baza

formulelor de calcul efectuate în programul Microsoft Excel toţi parametrii au fost transformaţi

în mm luând în consideraţie eroarea de pe OPG pentru fiecare implant separat [31,32].

Evaluarea supravegherii şi reexaminării pe termen lung

Pacienţii din studiu au fost parte a unui program de vizite regulate. Nouăsprezece pacienţi la

vizitele de control nu s-au prezentat. Investigaţiile bazate pe constatările din fişele pacienţilor

au inclus atât examinările clinice cât şi radiografice efectuate iniţial (preoperatoriu), la

conectarea abutment-ului, la etapa finalizării construcţiei protetice. Datele au fost obţinute

începând cu inserarea implantului sau procedura de augmentare până la ultima şedinţă de

control şi analizate retrospectiv. După aplicarea protezelor, ele au fost evaluate la un an iar apoi

anual în toate grupele de studiu. Pacienţii au fost chemaţi la ultima vizită de control

aproximativ după 5 ani de la finalizarea tratamentului. Pacienţii au fost contactaţi pentru o

supraveghere ulterioară. Din 437 de pacienţi, 418 (95,7±0,98%; 95%ÎI [93,7-97,6]) s-au

prezentat şi ulterior au fost examinaţi clinic şi radiologic conform protocolului de

supraveghere. 8 (1,8±0,64%; 95%ÎI [0,6-3,1]) pacienţi au fost excluşi din cauza nerespectării

angajamentelor către perioada de supraveghere.

Imaginile radiologice au fost studiate anual pentru determinarea radiotrasparenţei

periimplantare sau pierderii osoase verticale. Vizitele de control au inclus evaluarea pierderii

osului marginal (mm), adâncimii pungilor (mm), indicelui gngival şi a celui de placă (gradele

1-3), stabilitatea implantului (Periotest) şi timpul de supravieţuire a implantelor.. O atenție

deosebită a fost acordată ratei succesului.

Evaluarea statistică a materialului

Pentru prezentarea rezultatelor obţinute au fost utilizate diferite tipuri de tabele (de grupă şi

complexe) şi diagramele cu bare verticale şi orizontale, diagramele de proporţii şi altele.

Analiza statistică a fost efectuată prin calcularea valorilor medii și erorii standard, intervalelor

de încredere, testului t Student, Mann-Whitney U test (p<0,05), testului de corelaţie Pearson.

3. IMPLANTAREA STANDARD ÎN SECTOARELE POSTERIOARE ALE

MAXILEI

Implantarea standard şi particularităţile ei

Indicaţiile către tratament, examinările preoperatorii, procedurile chirurgicale şi protetice

sunt în concordanţă cu criteriile date de Branemark şi colab. [33].

14

Din totalul de 277 implante inserate, 13 au suferit eşec pe perioada supravegherii

(4,7±1,27%; 95%ÎI [2,2-7,2]). Dintre aceştia 3 (1,1±0,62%; 95%ÎI [-0,1-2,3]) implante au eşuat

pe perioada dintre inserare şi încărcare. Altele 5 (1,8±0,80%; 95%ÎI [0,2-3,4]) implante au fost

pierdute pe perioada dintre încărcare şi sfârşitul primului an, 3 (1,1±0,62%; 95%ÎI [-0,1-2,3])

implante au eşuat între 1 şi 2 ani, 2 (0,7±0,51%; 95%ÎI [-0,3-1,7]) au eşuat ulterior. Astfel rata

supravieţuirii implantelor pe perioada de 5 ani a fost de 95,3%.

În grupul implantelor monocorticale au fost înregistrate 10 (7,3±2,22%; 95%ÎI [2,9-11,7])

eşecuri din 137 de implante inserate. În grupul bicortical 3 (2,5±1,44%; 95%ÎI [-0,3-5,3])

eşecuri din 119 implante. În grupul tricortical nu au fost depistate eşecuri. Astfel fixarea

tricorticală influenţează favorabil rata supravieţuirii implantelor şi în cazurile de densitate joasă

(gr. IV).

După 5 ani, rata supravieţuirii pentru implantele premolare a fost de 96.0% şi 94.5% -

pentru cele molare, iar rata supravieţuirii totală – 95.07%. Pierderea osoasă a avut loc în special

pe perioada vindecării şi remodelării, adică de la etapa inserării până la sfârşitul primului an de

încărcare şi a constituit în mediu 1,2 mm. După primul an de solicitare funcţională, valorile

medii ale resorbţiei au constituit 0,2 mm anual. Valorile medii ale pierderilor osoase pe anii

evaluați sunt redate în tabelul 3.1.

Tabelul 3. 1. Valorile medii ale pierderii osoase pe parcursul a 5 ani

Mezial (mm) Distal (mm)

X ±ES 95%ÎI X ±ES 95%ÎI

2 ani 0,24±0,08 0,08-0,40 0,21±0,05 0,11-0,31

3 ani 0,17±0,09 -0,01-0,35 0,2±0,05 0,10-0,30

4 ani 0,16±0,07 0,02-0,30 0,13±0,06 0,01-0,25

5 ani 0,14±0,07 0,0-0,28 0,12±0,06 0,0-0,24

Complicaţii

Au fost depistate 22 (7,9±1,62%; 95%ÎI [4,8-11,1]) complicaţii minore. În 2 (0,7±0,51%;

95%ÎI [-0,3-1,7]) cazuri au fost propulsate două implante în cavitatea sinusului. O complicaţie

mai rară a fost perforarea planşeului şi a membranei sinuzale depistate la 3 (1,1±0,62%; 95%ÎI

[-0,1-2,3]) pacienţi. Într-un caz a fost confirmată infecţia acută prin examinări clinice şi

radiologice, pacientul primind antibacteriene. Pierderea osoasă severă a fost evident

determinată în 3 (1,1±0,62%; 95%ÎI [-0,1-2,3]) cazuri şi a fost considerată ca o complicaţie

moderată. În 26 (9,4±1,75%; 95%ÎI [6,0-12,8]) cazuri s-a dezvoltat mucozita periimplantară.

Defecte angulare periimplantare s-au dezvoltat pe toată circumferinţa la 15 (5,4±1,36%; 95%ÎI

15

[2,7-8,1]) implante cu apariţia periimplantitei şi cu o profunzime la sondare ce depăşea 5 mm

asociindu-se cu supuraţie şi pierdere osoasă, însă întrucât osteointegrarea porţiunii apicale a

implantului a fost cu succes, stabilitatea lui nu a avut de suferit. În al treilea an de supraveghere

două implante au fost înlăturate din cauza gradului avansat de infecţie care nu putea fi controlat

prin protocoale terapeutice, situaţia clinică fiind categorizată prin prezenţa exudatului,

adâncimea mare la sondare (de obicei ≥8 mm) asociată cu durere, radiotransparenţă de-a lungul

întregului implant.

4.INSTALAREA IMPLANTELOR ÎN SECTOARELE POSTERIOARE

ATROFIATE ALE MAXILEI CU ELEVAREA PLANȘEULUI SINUSULUI

MAXILAR PRIN ACCES LATERAL

Fig. 4.1. Designul studiului implantelor instalate prin elevarea planșeului sinusului maxilar

prin acces lateral.

La Conferinţa de Consensus din 1996, empiric, consensus-ul general a fost că instalarea

implantelor în aşa mod poate fi aplicată pacienţilor la care osul alveolar subantral are o înălţime

nu mai mică de 5 mm şi e posibilă obţinerea stabilităţii primare a implantului. Această

recomandare de către noi a fost respectată la divizarea pacienţilor în grupuri.

Astfel grupul II de studiu a fost constituit din 54 pacienţi, – 24 (44,4%; 95ÎI [31,2-57,7])

bărbaţi şi 30 (55,6%; 95ÎI [42,3-68,8]) femei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 67 ani, valoarea

medie 51,2±2,03 (95ÎI [47,2-55,2]) ani. La 18 (33,3%; 95ÎI [20,8-45,9]) pacienţi elevaţia

planşeului sinusului maxilar a fost efectuată bilateral iar la ceilalţi 36 (66,7%; 95ÎI [54,1-

79,2])– augmentarea a fost unilaterală. Au fost efectuate 72 de augmentări sinuzale cu inserarea

simultană a 186 implante.

16

În Grupul III de studiu au fost incluşi 52 pacienţi: 23 (44,2%; 95ÎI [30,7-57,7]) bărbaţi şi

29 (55,8%; 95ÎI [42,3-69,3]) femei cu vârsta cuprinsă între 37 şi 70 ani, valoarea medie

53,7±1,84 (95ÎI [50,1-57,3]) ani. La 37 (71,2%; 95ÎI [58,8-83,5]) pacienţi elevaţia planşeului

sinusului maxilar a fost efectuată unilateral iar la ceilalţi 15 (28,8%; 95ÎI [16,5-41,2]) –

augmentarea a fost bilaterală. Au fost efectuate 67 de augmentări sinuzale cu inserarea

amânată a 164 implante.

Planul de tratament al pacienţilor cu augmentări sinuzale

La fiecare pacient a fost realizată o examinare minuţioasă a ţesuturilor dure şi moi

intraorale, realizând apoi un plan de tratament general. Adiţional, au fost examinate arcadele

dentare la fiecare pacient incluzând radiografii periapicale, panoramice şi CT. Înălţimea osului

rezidual subantral a fost apreciată pentru fiecare implant programat pentru instalare. Pentru

stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament, resorbţia osoasă din zona edentată a fost

repartizată conform clasificaţiei lui Cawood şi Howell [34]. La unii pacienţi au fost obţinute

computer tomografiile cu fascicol conic (CBCT) prin intermediul dispozitivului i-CAT

(Imaging Science International, Inc., Hatfield, PA, USA). Pentru minimalizarea dozei de

iradiere la aceşti pacienţi s-a efectuat scanarea doar a sinusului maxilar.

Pentru augmentarea SM au fost folosite următoarele materiale: β-Tricalciu fosfatul, osul

bovin deproteinizat (Bio-Oss, Geistlich Pharma, Wolhusen, Switzerland) şi osul autogen

colectat la crearea ferestrei în peretele lateral al SM şi de la tuberozitatea maxilei.

Complicaţiile intraoperatorii. Evoluţia postoperatorie şi a perioadei de vindecare

Perforarea membranei Shneider. Cea mai frecventă complicaţie intraoperatorie la

augmentarea SM prin acces lateral a fost perforarea membranei Shneider. La augmentarea a

139 sinusuri ea fost întâlnită la 18 (12,9±2,85%; 95%ÎI [7,4-18,5]) din ele. Defectele

(ferestrele) care apăreau în membrană în rezultatul perforaţiei erau diverse, de la punctiform

până la mari, care necesitau pentru reparaţie pelicule de mari dimensiuni (Tabelul 4.1).

Tabelul 4.1. Frecvenţa perforaţiilor membranei SM şi a eşecurilor implantare

Implante instalate Perforaţii de membrană Implante eşuate

Abs. Abs. P±ES, % 95%ÎI Abs. P±ES, % 95%ÎI Grupa I - 72 augmentări

sinuzale 42 13 18,1±4,53 9,2-26,9 4 9,5±4,53 0,6-18,4

Grupa II – 67 augmentări

sinuzale 16 5 7,5±3,21 1,2-13,8 5 31,3±11,59 8,5-54,0

Hemoragie intraoperatorie

17

Hemoragia a fost observată în 6 cazuri în I grup de studiu şi în 5 – în al II grup. În aceste

situaţii au fost aplicate mai multe tehnici de control a hemoragiei ca electro-cauterizarea şi

utilizarea vasoconstrictorilor (1:50,000 epinefrină) pentru controlul hemoragiei din ţesuturile

moi care avea loc în timpul efectuării inciziilor de degajare. A fost manifestată atenţie pentru a

nu traumatiza membrana Shneider prin cauterizare. Datorită dimensiunii mici a arterelor,

hemoragia putea fi controlată prin exercitarea presiunii pe vas cu o meşă pentru câteva minute

cu ulterioara formare a cheagului din interiorul canalului osos al arterei.

Deplasarea şi migrarea implantelor către structurile anatomice adiacente precum sinusul

maxilar este o complicaţie rară, dar care poate avea consecinţe serioase (ex. tulburări senzitive,

sinuzită maxilară, fistulă oro-antrală). În studiul nostru au fost trei cazuri (din primul grup) de

migrare a implantelor în sinusul maxilar, unul s-a deplasat în timpul intervenţiei, iar altele două

au migrat după inserare din cauza resorbţiei osoase spontane.

Infectarea grefei

Infectarea grefei a avut loc la 12 pacienţi pe parcursul perioadei de vindecare (până la

iniţierea procedeelor protetice) sau dezvoltat complicaţii de origine inflamatorie.

”Fenomenul de cupolă”

Recent, a fost descrisă o consecinţă a procesului inflamator din spaţiul augmentat, numită

de către autori ”fenomenul de cupolă” (dome phenomenon) [35]. Acest fenomen a fost întâlnit

de către noi la doi pacienţi din primul grup.

Periimplantită.

Examinările din primul an de supraveghere au relevat la 4 (3,8±1,85%; 95%ÎI [0,1-7,4])

pacienţi prezenţa periimplantitei (8 implante). La un pacient cu 2 implante s-a efectuat irigarea

sulcusului periimplantar cu bigluconat de Clorhexidină 0,2% două ori în zi timp de 2

săptămâni. Celelalte 6 implante au fost debridate prin elevarea lamboului. Pe parcursul

următorilor ani de supraveghere, 2 pacienţi cu 6 implante au dezvoltat periimplantită cu o

destrucţie osoasă angulară mai mare de 3 mm.

Evaluarea rezultatelor

Scopul principal în intervenţiile de elevare a planşeului SM a fost obţinerea noului os în

spaţiul format dintre membrana Shneiderian elevată şi osul rezidual subantral.

Rezultate obţinute în gr II la augmentarea SM cu instalarea simultană a implantelor

La reabilitarea implanto-protetică a 54 pacienţi: 30 (55,6%; 95ÎI [42,3-68,8]) femei şi 24

(44,4%; 95ÎI [31,2-57,7]) bărbaţi au fost efectuate 72 de elevaţii a planşeului sinusului maxilar

cu inserarea simultană a 186 implante. Au fost efectuate 36 (66,7%; 95ÎI [54,1-79,2]) sinus lift-

uri unilaterale (18 din dreapta şi 18 din stânga) şi 18 (33,3%; 95ÎI [20,8-45,9]) bilaterale.

18

Din 186 de implante inserate în sinusurile grefate, 8 implante (4,3±1,49%; 95%ÎI [1,4-7,2])

la 8 pacienţi au fost înlăturate: din cauza infecţiei grefei – 2, pierderea osteointegrării – 4,

periimplantită – 2.

Înălţimea osului rezidual subantral la pacienţii incluşi în primul grup de studiu a constituit

în mediu 5,11±0,104 (95%ÎI [4,91-5,31]) mm din aspect mezial şi 5,36±0,095 (95%ÎI [5,17-

5,55]) mm distal.

Implantele (n=186) au pătruns în sinusul maxilar pentru cel puţin 4 mm (de la 4 până la 12

mm) cu media din aspect mezial şi distal de 6,87±0,087 (95%ÎI [6,70-7,04]) mm şi 7,05±0,072

(95%ÎI [6,91-7,19]) mm respectiv. Zona cea mai des implantată a fost cea a molarului prim

(n=60, 32,3±3,43%; 95%ÎI [25,5-39,0]).

Remodelarea osoasă periimplantară intrasinuzală a fost evaluată conform metodei

elaborate descrisă în capitolul 2. La evaluarea radiogramelor pre- şi postoperatorii (după

grefarea SM) a fost evidenţiată o opacitate pe verticală formată de materialul de augmentare şi

de edemul membranei sinuzale, ca răspuns la intervenţia chirurgicală. Înălţimea opacităţii după

intervenţie era de 11,79±0,211 (95%ÎI [11,38-12,20]) mm mezial şi 11,97±0,214 (95%ÎI

[11,55-12,39]) mm distal (fără ORS). Ulterior în toate cazurile a fost atestată o reducere a

zonei augmentate. Micşorarea maximală a fost în primele 6 luni după augmentare şi constituia

11,9% (1,4±0,126 (95%ÎI [1,15-1,65]) mm) mezial şi 12,1% (1,45±0,144 (95%ÎI [1,17-1,73])

mm) distal, din înălţimea iniţială (indiferent de materiale de grefare aplicate în acest studiu).

Această recesiune a avut loc pe parcursul integrării grefei intrasinuzale. Astfel, la finele

perioadei de vindecare, înălţimea osului intrasinuzal format a constituit 10,38±0,193 (95%ÎI

[10,00-10,76]) mm din aspect mezial şi 10,52±0,197 (95%ÎI [10,13-10,91]) mm distal. După

punerea implantelor în funcţie înălţimea osului intrasinuzal nou format a continuat să se

micşoreze. Acest proces a fost mai pronunţat după primul an, ulterior el evident a diminuat.

După o perioadă funcţională de 5 ani, înălţimea osului intrasinuzal nou format apreciată la

sfârşitul perioadei de vindecare (10,38±0,193 (95%ÎI [10,00-10,76]) mm din aspect mezial şi

10,52±0,197 (95%ÎI [10,13-10,91]) mm – distal) s-a micşorat din partea mezială cu 0,76 mm

(7,32%) şi 0,8 mm (7,68%) – din cea distală. Astfel după 5 ani de funcţionare înălţimea osului

periimplantar intrasinuzal din aspect mezial a devenit egală cu 9,62 mm iar din distal – 9,72

mm.

Remodelarea osoasă marginală periimplantară

În studiul dat, resorbţia osului marginal periimplantar în primul an după solicitarea

funcţională a implantelor a constituit 0,8±0,096 (95%ÎI [0,61-0,99]) mm mezial şi 0,7±0,108

(95%ÎI [0,49-0,91]) mm distal. Pe parcursul următorilor ani resorbţia a continuat, însă ea a fost

19

evident mai mică. Perderea osului după 5 ani de la punere în funcție din partea mezială a

constituit 1,69mm, din cea distală – 1,49mm.

Supravieţuirea implantelor şi rata succesului

Din 186 implante inserate simultan cu augmentarea sinusurilor maxilare, 8 (4,3±1,49;

95%ÎI [1,4-7,2]) implante la 8 pacienţi au fost înlăturate. Din celelalte 178 implante 12

(6,7±1,88%, 95%ÎI [3,1-10,4]), în pofida funcţionării lor, nu au îndeplinit criteriile de succes

datorită unei rate de resorbţie osoasă periimplantară mai mare decât cele propuse pentru

implantele de succes. Ratele generale de supravieţuire şi de succes a implantelor inserate

simultan cu grefa sinusurilor maxilare a constituit 95.,7% şi 92,5% respectiv.

Rezultate obţinute în gr III la augmentarea SM cu instalarea amânată a implantelor

La 52 pacienţi au fost efectuate 67 augmentări ale SM. În total au fost inserate 164

implante. Toţi pacienţii au avut creste atrofiate de clasa 4 şi 5 după Cawood şi Howell.

Conform metodei elaborate, prima măsurare a fost efectuată după instalarea implantelor

(pentru a putea calibra dimensiunile în baza lungimii implantului). La acest moment înălţimea

osului intrasinuzal periimplantar din aspect mezial a fost 14,04±0,4 (95%ÎI [13,26-14,82]) mm

iar din aspect distal – 13,58±0,2 (95%ÎI [13,19-13,97])mm. Pe parcursul a 5 ani recesia

cumulativă din partra mezială a alcătuit 0,89 mm, din cea distală – 0,94 mm.

Remodelarea osoasă marginală periimplantară

Pe parcursul perioadei de osteointegrare a implantelor, remanierile osoase marginale

periimplantare au condus la o pierdere osoasă din aspect mezial si distal de 0,55±0,057 (95%ÎI

[0,44-0,66]) mm şi 0,51±0,05 (95%ÎI [0,41-0,61]) mm respectiv. Cea mai mare pierdere osoasă

însă a fost înregistrată pe parcursul primului an postprotetic – 0,94±0,095 (95%ÎI [0,75-1,13])

mm mezial şi 0,8±0,105 (95%ÎI [0,59-1,01]) mm distal.

Pierderile osului cortical periimplantar pe parcursul a 5 ani de evaluare au constituit 2,02

mm mezial şi 1,74 mm distal.

Supravieţuirea implantelor şi rata succesului

Din 164 de implante din grupul II inserate în sinusuri augmentate 7 (4,3±1,58%; 95%ÎI

[2,9-20,2]) implante la 7 pacienţi au fost înlăturate. Celelalte 157 implante s-au dovedit a fi

osteointegrate peste 5 ani de încărcare funcţională. Din ele 12 (7,3±2,03%; 95%ÎI [3,3-11,3]),

cu toate că erau în funcţie, nu au demonstrat criteriile de succes din cauza resorbţiei osoase

periimplantare crescute comparativ cu cea propusă pentru implantele de succes. Ratele generale

de supravieţuire şi succes a implantelor inserate amânat în sinusurile augmentate au constituit

95,74 şi 92,36% respectiv.

20

5. INSTALAREA IMPLANTELOR ÎN SECTOARELE POSTERIOARE ATROFIATE

ALE MAXILEI CU ELEVAREA PLANȘEULUI SINUSULUI MAXILAR PRIN

ACCES CRESTAL CONFORM METODEI ELABORATE

5.1. Instalarea implantelor în două ședințe chirurgicale conform metodei elaborate

În urma examenului clinico – radiografic, tradiţional acceptat în implantologia dentară, au

fost stabilite indicaţiile şi posibilităţile reabilitării protetice a pacienţilor cu utilizarea

implantelor dentare endoosoase, a fost alcătuit planul de inserare al lor. Înălţimea minimală a

ORS a fost de 4,0 mm. Implantele au fost selectate în funcţie de dimensiunile ORS cu condiţia

că partea lor penetrantă în SM în sumă cu înălţimea ORS nu va fi mai mică de 8 mm. Înălţimea

ORS a fost determinată pe OPG iar în 9 cazuri – prin CBCT. La absenţa CBCT, lăţimea era

apreciată vizual, luând în consideraţie grosimea gingiei determinată cu sonda parodontală (după

anestezie). Au fost inserate implante cu diametrul maximal posibil cu condiţia că ele vor fi

înconjurate de os cu grosimea nu mai mică de 2mm. Implante cu diametru mai mic de 3,75 mm

n-au fost utilizate.

După efectuarea anesteziei prin infiltraţie pe versantul vestibular şi pe cel palatinal, la

coama apofizei alveolare, în locurile destinate pentru instalarea implantului (implantelor) – cu

freza pilot (spadă), transgingival și fără decolarea lambourilor muco-periostale era forat osul

cortical. În continuare, cu frezele sistemului respectiv a fost efectuată forarea la turaţii reduse

(400–600 rotaţii pe minut) până la apariţia senzaţiei de vibraţie, semn că freza este în contact cu

corticala planşeului SM. Aprofundarea în continuare a frezei este inadmisibilă. În timpul forării

era apreciată densitatea osului (după C. Misch – [11]), fapt care a fost luat în consideraţie la

aprecierea necesităţii subpreparării locaşului pentru obţinerea stabilităţi primare a implantului.

21

În cazurile de os rezidual cu densitatea gr. IV forarea era finalizată cu omiterea ultimei freze

din protocolul recomandat de producător. După finalizarea forării neoalveolei cu osteotomul

concav diametrul căruia la partea activă este mai mic cu 1-1,2 mm decât diametrul platformei

implantului (pentru evitarea condensării laterale), cu ciocanul prin lovituri dozate era fracturat

planşeul SM. Despre acest fapt mărturiseşte atenuarea sunetului emis la ciocănire. În acest mod

este fracturat numai planşeul SM, fără avansarea osteotomului în sinus, fără condensarea

laterală a osului rezidual, evitând trauma suplimentară a „neoalveolei” şi micşorând riscul

perforaţiei membranei sinuzale. Ulterior cu „blîndețe” era înfiletat implantul. În cazul mai

multor implante limitrofe, infiletarea acestora era efectuată intermitent.

La a doua şedinţă (peste 6,3±2,6 (95%ÎI [1,2-11,4] luni) platformele implantelor au fost

descoperite prin miniincizii, gingia deplasată cu blândeţe, înlăturat şurubul de acoperire, spaţiul

intraimplantar prelucrat cu antiseptici (lavaj cu sol. Clorhexidină bigluconat 0,2 %), instalat

conformatorul de gingie, apreciată stabilitatea implantului. După vindecarea definitivă a gingiei

periimplantare (2- 3 săptămâni) era iniţiat tratamentul protetic.

Din 214 implante instalate după metoda descrisă în perioada de vindecare patru implante

au eşuat (1,9±0,93%; 95%ÎI [0,1-3,7]).

La a doua etapă chirurgicală a fost depistată descoperirea spontană (dehiscenţă) a 13

(6,1±1,63%; 95%ÎI [2,9-9,3]) implante.

Evoluția osului intrasinuzal

La instalarea prin abord crestal a implantelor dentare endoosoase în sectoarele

posterioare atrofiate ale maxilei formarea şi conservarea osului periimplantar intrasinuzal,

precum şi a celui de la creasta apofizei alveolare, sunt elementele cardinale pentru obţinerea

succesului scontat.

Înălţimea cheag-os (CO) după prima etapă:

Înălţimea osului rezidual subantral: mezial - 7,79±0,25 mm (95%ÎI [7,3-8,3]), distal –

6,93±0,19 (95%ÎI [6,56-7,3]) mm (intervalul de valori între 2,5 mm şi 9,8 mm);

Lungimea segmentului implantului ce a penetrat în SM: mezial - 2,33±0,14 (95%ÎI [2,1-

2,6]) mm, distal – 2,59±0,14 (95%ÎI [2,3-2,9]) mm (intervalul de valori a variat între

0,14 mm şi 5,9 mm);

Înălţimea CO: mezial - 3,69±0,15 (95%ÎI [3,4-4,0]) mm, distal – 3,95±0,13 (95%ÎI [3,7-

4,2]) mm (Figura 5.2).

Datele obținute demonstrează că, pe parcursul fazei de vindecare a avut loc o recesie a

substratului în partea mezială cu 0,59±0,09 (95%ÎI [0,41-0,77]) mm (15,98%) iar în cea distală

– cu 0,72±0,09 (95%ÎI [0,54-0,90]) mm (18,22%). Aşadar, înălţimea noului os format în partea

22

mezială a constituit 84,02% din înălţimea iniţială a substratului, în cea distală – 81,82%. Datele

prezentate demonstrează că asupra evoluţiei şi maturizării osului format la elevaţia transcrestală

a planşeului SM, de rând cu timpul parcurs după operaţie, acţionează şi alţi factori. Această

întrebare necesită studiu în continuare.

Fig. 5. 1. F, 48 ani. Absenţa dinţilor: 15,16,17,18. a. Fragment OPG anteoperatoriu. Înălţimea ORS d. 15 – 8,5mm; la 16 – 6,3mm; la 17 – 4,9mm. b. Fragment OPG postoperatoriu – insta-late 3 implante. La d.15 – 4,2-11,5, la 16 – 4,2-10 şi la 17 – 4,2-8mm. Indicele de remodelare gr. I. c. Fragment din OPG peste 4 luni. Opacitatea s-a micşorat în înălţime, a devenit mai intensă şi s-a egalat cu a osului nativ. Indicele de remodelare – gr. II. d. OPG la un an după încărcarea funcţională. Osul intrasinuzal – stabil. Indicele de remodelare – gr. IV. e,f,g,h. Fragmente din CBCT la 4 ani. Imagini în plan frontal și sagital, osul periimplantar stabil.

La un an după punere în funcţie a fost constată mezial o înălţime de 3,17±0,292 (95%ÎI

[2,60-3,74]) mm, distal – 3,17±0,281 (95%ÎI [2,62-3,72]) mm. Deci pe parcursul primului an

de funcţie (Figura 5.1) a avut loc o recesie a osului intrasinuzal periimplantar statistic nesemni-

ficativă, confirmată prin prezenţa valorilor negative în întervalul de încredere, în partea mezială

– 0,21±0,129 (95%ÎI [-0,04-0,46]) mm (6,26%), în cea distală – 0,16±0,127 (95%ÎI [-0,09-

0,41]) mm (4,87%).

Analiza corelaţiei Pearson a reflectat o corelaţie directă puternică dintre gradul de

penetrare a implantului şi înălţimea osului nou format intrasinuzal atât la finele perioadei de

vindecare, cât şi peste 1 an postprotetic: la a 2-a etapă mezial rxy=0,8456 şi rxy=0,8764 distal; la

1 an postprotetic mezial – rxy =0,869 şi rxy=0,8587 – distal.

Imaginea radiografică peste 2 ani (lotul de 26 implante). Corticala noului planşeu al SM

şi trabeculele osului periimplantar sunt bine conturate. cu indicele de remodelare gr. IV.

Înălţimea ORS înainte de instalare pentru implantele evaluate la 2 ani a constituit 7,67±0,499

(95%ÎI [6,69-8,65]) mm mezial şi 6,78±0,435 (95%ÎI [5,93-7,63]) mm distal. Gradul de

penetrare în SM a fost de 1,95±0,278 (95%ÎI [1,41-2,49]) mm şi 2,44±0,293 (95%ÎI [1,87-

3,01]) mm respectiv. Înălţimea CO postoperatoriu au atins valori de 3,28±0,289 (95%ÎI [2,71-

23

3,85]) mm şi 3,77±0,293 (95%ÎI [3,19-4,35]) mm. După o recesiune a cheagului sangvin la

transformarea CO în os pe parcursul perioadei de vindecare de 0,72±0,187 (95%ÎI [0,35-1,09])

mm mezial şi 0,7±0,146 (95%ÎI [0,41-0,99]) mm distal, la a doua etapă osul intrasinuzal a

constituit din mezial 2,56±0,303 (95%ÎI [1,97-3,15]) mm, distal - 3,07±0,326 (95%ÎI [2,43-

3,71]) mm. Înălţimea osului nou format a crescut din aspect distal nesemnificativ faţă de cea a

osului apreciată la a doua etapă. La 2 ani aceşti indici au fost 2,55±0,27 (95%ÎI [2,02-3,08])

mm şi 3,18±0,34 (95%ÎI [2,51-3,85]) mm. Aşadar, pe parcursul a 2 ani de funcţionare a

implantelor înălţimea noului os format a atins practic valorile iniţiale obţinute la a 2-a etapă

(Figura 5.2d).

În pofida faptului că valorile sunt aproximativ egale, la 11 implante din aspect mezial şi

12 implante din aspect distal, a avut loc o apoziţie osoasă intrasinuzală pe parcursul a 2 ani de

0,71±0,173 (95%ÎI [0,37-1,05]) mm mezial şi 0,57±0,141 (95%ÎI [0,29-0,85]) mm distal. La

celelalte implante (15 mezial şi 14 distal) osul intrasinuzal a suferit o atrofie de 0,57±0,102

(95%ÎI [0,37-0,77]) mm şi 0,57±0,101 (95%ÎI [0,36-0,76]) mm, respectiv.

Fig. 5. 2. F, 42 ani. a. Înălţimea osului rezidual la 15 –5,2mm, la 16 – 3,8mm;b. Fragment din

OPG după instalarea implantelor: SPI 4,2 – 10 şi 4,2 – 8mm c. Fragment din OPG peste 6 luni, implantele acoperite cu os nou format care este în curs de contopire cu cel rezidual; Înălţimea

osului nou – 4,53mm. IR – gr. II. d. OPG la 2 ani, recesia osului cu 0,82mm. Osul intrasinuzal – 3,2mm, IR – gr. IV. e. OPG la 4 ani – osul periimplantar stabil. f. Construcţia protetică.

Imaginea radiografică peste trei ani (lotul de 19 implante) – corticala noului planşeu al SM

este bine conturată cu indicele de remodelare gr. IV (Figura 5.3). Înălţimea iniţială a osului

rezidual înainte de implantare pentru implantele evaluate la 3 ani a constituit 7,73±0,69 (95%ÎI

24

[6,38-9,08]) mm mezial şi 6,69±0,50 (95%ÎI [5,71-7,67]) mm distal. Gradul de penetrare în

sinusul maxilar a fost de 2,32±0,34 (95%ÎI [1,65-2,99]) mm şi 2,76±0,27 (95%ÎI [2,23-3,29])

mm respectiv. Înălţimea cheagului sangvin cu fragmentele osoase postoperatoriu a atins valori

de 3,63±0,35 (95%ÎI [2,94-4,32]) mm şi 4,08±0,28 (95%ÎI [3,53-4,63]) mm, respectiv. După o

recesiune a substratului la transformarea lui în os pe parcursul perioadei de vindecare de

0,38±0,17 (95%ÎI [0,05-0,71]) mm mezial şi 0,42±0,19 (95%ÎI [0,05-0,79]) mm distal, la a

doua etapă osul intrasinuzal a constituit din mezial 3,24±0,4 (95%ÎI [2,46-4,02]) mm, distal -

3,65±0,33 (95%ÎI [3,0-4,30]) mm. Aceşti indici la 3 ani respectiv au fost 3,4±0,39 (95%ÎI

[2,64-4,16]) mm şi 3,69±0,29 (95%ÎI [3,12-4,26]) mm. Analiza corelaţiei Pearson a reflectat o

corelaţie directă puternică dintre gradul de penetrare a implantului şi volumul osos nou format

intrasinuzal atât la finele perioadei de vindecare, cât şi peste 3 ani postprotetic: la a 2-a etapă

mezial rxy=0,914 şi rxy=0,826 distal; la 3 ani postprotetic mezial rxy=0,87 şi rxy=0,74 – distal

(Figura 5.3 c).

Fig. 5. 3. F, 46ani. a. Absenţa d.26. Fragment din OPG după instalarea implantului SFB 5,0 – 11,5. b. Fragment din OPG peste 6 luni. Indice de remodelare – gr.II. c. Fragment din OPG la 3 ani după punere în funcţie. Indice de remodelare – gr. IV. d. OPG la 5 ani. e,f. Imaginea coroanei metalo-ceramice şi a gingiei adiacente după 5 ani de funcţie.

Imaginea radiografică peste 4 ani (lotul de 12 implante). Osul intrasinuzal nou format şi

cel rezidual constitue un tot unic, indicile de remodelare gr.IV (Figura 5.2e).

Înălţimea osului rezidual înainte de instalare pentru implantele evaluate la 4 ani a constituit

6,81±0,59 (95%ÎI [5,65-7,97]) mm mezial şi 6,11±0,407 (95%ÎI [5,31-6,91]) mm distal. Gradul

de penetrare în sinusul maxilar a fost de 2,14±0,265 (95%ÎI [1,62-2,66]) mm şi 2,67±0,267

(95%ÎI [2,15-3,19]) mm, respectiv. Înălţimea cheagului sangvin cu fragmentele osoase

25

postoperator a atins valori de 3,21±0,306 (95%ÎI [2,61-3,81]) mm şi 3,74±0,371 (95%ÎI [3,01-

4,47]) mm. După o recesiune a cheagului sangvin (0,36±0,251 (95%ÎI [-0,13-0,85]) mm

mezial şi 0,61±0,325 (95%ÎI [-0,03-1,25]) mm distal) la transformarea acestuia în os pe

parcursul perioadei de vindecare, la a doua etapă osul intrasinuzal a constituit din mezial

2,84±0,276 (95%ÎI [2,30-3,38]) mm, distal – 3,12±0,287 (95%ÎI [2,56-3,68]) mm. Într-un

interval de timp de 4 ani, în jurul a 7 implante din aspect mezial şi 5 implante din aspect distal,

a avut loc o creşetere a osului intrasinuzal de 0,42±0,131 (95%ÎI [0,16-0,68]) mm şi

0,49±0,113 (95%ÎI [0,27-0,71]) mm, respectiv. În jurul celorlalte implante (5 mezial şi 7

distal), pe parcursul a 4 ani de funcţie osul intrasinuzal s-a micşorat cu 0,56±0,233 (95%ÎI

[0,10-1,02]) mm şi 0,65±0,21 (95%ÎI [0,24-1,06]) mm, respectiv.

Astfel, la 4 ani valoarea medie a osului intrasinuzal a constituit 2,85±0,307 (95%ÎI [2,25-

3,45]) mm şi 2,94±0,283 (95%ÎI [2,39-3,49]) mm. În conformitate cu valorile medii, doar din

aspect distal a fost observată o micşorare nesemnificativă de aproximativ 0,18 mm. Şi în acest

grup a fost observată corelaţia puternică directă între gradul de protrudere a implantelor în

sinusul maxilar şi înălţimea osului intrasinuzal formată atât la a doua etapă (rxy=0,822 mezial şi

rxy=0,791 distal) cât şi la 4 ani (rxy=0,796 mezial şi rxy=0,7724 distal).

Imaginea radiografică peste 5 ani (lotul de 10 implante). Înălţimea osului rezidual

subantral pentru implantele evaluate la 5 ani din aspect mezial şi distal a constituit 7,88±0,778

(95%ÎI [6,36-9,40]) mm şi 7,18±0,611 (95%ÎI [5,98-8,38]) mm. Gradul de penetrare în sinusul

maxilar a fost de 1,95±0,305 (95%ÎI [1,35-2,55]) mm şi 2,08±0,433 (95%ÎI [1,23-2,93]) mm,

respectiv. Înălţimea cheagului sangvin cu fragmentele osoase postoperator a atins valori de

2,88±0,315 (95%ÎI [2,26-3,50]) mm şi 3,01±0,438 (95%ÎI [2,15-3,87]) mm.

După o recesiune a CO la transformarea acestuia în os pe parcursul perioadei de vindecare

de 0,84±0,36 (95%ÎI [0,13-1,55]) mm mezial şi 0,81±0,215 (95%ÎI [0,39-1,23]) mm distal, la a

doua etapă osul intrasinuzal a constituit din mezial 2,03±0,438 (95%ÎI [1,17-2,89]) mm iar din

distal – 2,19±0,425 (95%ÎI [1,36-3,02]) mm.

Pe parcursul a 5 ani, în jurul a 5 implante din anterior şi 4 implante din posterior a avut loc

o micşorare a osului intrasinuzal de 0,63±0,311 (95%ÎI [0,02-1,24]) mm şi 0,73±0,293 (95%ÎI

[0,16-1,30]) mm, respectiv. Celelalte implante (5 din mezial şi 6 distal) au obţinut o apoziţie

osoasă de 1,27±0,04 (95%ÎI [1,19-1,35]) mm şi 0,67±0,32 (95%ÎI [0,04-1,30]) mm, respectiv.

Peste 5 ani, valoarea medie a osului intrasinuzal a constituit 2,22±0,454 (95%ÎI [1,33-3,11])

mm mezial şi 1,66±0,463 (95%ÎI [0,75-2,57]) mm distal (Figura 5.3d,e,f).

Indicele de corelaţie Pearson a relevat o corelaţie directă de rxy=0,602 mezial şi rxy=0,886

distal între gradul de protrudare a implantului în sinus şi înălţimea osului format intrasinuzal.

26

Aşadar, pe parcursul a 5 ani de funcţionare a implantelor înălţimea valorilor noului os

format nu au modificări esenţiale. În pofida acestor valori medii obţinute, în acest grup a fost

observat că la o parte din implante, pe parcursul a 5 ani a avut loc o recesiune a osului, în timp

ce în jurul celorlalte a avut loc apoziţia osoasă.

Acest fenomen a fost constatat la toate perioadele de evaluare a implantelor (1-5 ani). Cele

obţinute pot fi explicate prin faptul că tendinţa pneumatizării SM se menţine, adică presiunii

din interiorul sinusului nu totdeauna sunt contrapuse suficiente forţe (sau lipsesc) masticatorii.

Apoziţia/resorbţia de os poate fi explicată şi prin legea lui Wollf [36] şi teoria mecanostatului

descrisă de Frost [37] privitor la modelarea şi remodelarea osoasă. Acestă întrebare necesită un

studiu randomizat luând în consideraţie şi alţi factori de ordin local precum şi general.

Evoluţia osului crestal periimplantar

Obţinerea osteointegrării implantelor, precum şi „conservarea” osului periimplantar la

creasta alveolară, au o importanţă majoră în reabilitarea anatomo-funcţională şi socială a

persoanelor cu diverse edentaţii prin protezare cu sprijin implantar. Una din întrebările

nerezolvate în implantologia orală rămâne resorbţia osului cortical la coletul implantului [11].

La a doua etapă chirurgicală la cele 92 implante studiate în partea anterioară media

resorbţiei osului cortical periimplantar la apofiza alveolară a fost de 0,63±0,09 (95%ÎI [0,45-

0,81]) mm (61 implante), în cea posterioară – de 0,47±0,05 (95%ÎI [0,37-0,57]) mm (73

implante). În restul cazurilor a fost atestată o apoziţie osoasă din aspect mezial şi distal de

0,46±0,05 (95%ÎI [0,36-0,56]) mm (31 implante) şi 0,36±0,07 (95%ÎI [0,22-0,50]) mm (19

implante), respectiv. Aceasta se poate datora efectului instalării implantelor fără lambou. În

jurul a trei implante cu dehiscenţă gingivală spontană resorbţia osului cortical a fost

semnificativă (1,3 mm; 1,6 mm şi 1,8 mm).

Pentru cele 30 implantele evaluate la 1 an postprotetic, resorbţia osului cortical

periimplantar în perioada de vindecare a constituit 0,60±0,145 (95%ÎI [0,32-0,88]) mm mezial

şi 0,59±0,142 (95%ÎI [0,31-0,87]) mm distal. Totodată, la 11 implante din mezial şi 8 din distal

a avut loc o apoziţie osoasă de 0,52±0,09 (95%ÎI [0,34-0,70]) mm şi respectiv 0,44±0,13

(95%ÎI [0,19-0,69]) mm. Peste un an după solicitarea funcţională, resorbţia osoasă cumulativă

a constituit: 0,79±0,175 (95%ÎI [0,45-1,13]) mm şi 0,38±0,166 (95%ÎI [0,05-0,71]) mm. Şi în

acest caz a avut loc apoziţie osoasă la 10 implante din aspect mezial (0,63±0,112 (95%ÎI [0,41-

0,85]) mm) şi 19 implante din aspect distal (0,73±0,124 (95%ÎI [0,49-0,97]) mm).

Pentru implantele evaluate la 2 ani postprotetic, resorbţia osului cortical periimplantar în

perioada de vindecare a constituit 0,52±0,141 (95%ÎI [0,24-0,80]) mm din mezial (pentru 15

implante) şi 0,54±0,165 (95%ÎI [0,22-0,86]) mm din aspect distal (pentru 16 implante).

27

Celelalte implante s-au manifestat prin apoziţie osoasă de 0,37±0,06 (95%ÎI [0,25-0,49]) mm

mezial şi 0,14±0,053 (95%ÎI [0,04-0,24]) mm distal. Peste 2 ani, resorbţia osului periimplantar

a continuat pentru 17 implante din aspect mezial (0,46±0,081 (95%ÎI [0,30-0,62]) mm) şi 13

implante distal (0,43±0,137 (95%ÎI [0,16-0,70]) mm). Şi pe parcursul a doi ani s-au înregistrat

implante în jurul cărora a avut loc apoziţie osoasă: 10 din aspect mezial (0,46±0,151 (95%ÎI

[0,16-0,76]) mm) şi 14 din cel distal (0,50±0,077 (95%ÎI [0,35-0,65]) mm). Pentru implantele

evaluate la 3 ani postprotetic, resorbţia osului cortical periimplantar în perioada de vindecare a

constituit 0,48±0,212 (95%ÎI [0,06-0,90]) mm mezial (13 implante) şi 0,15±0,066 (95%ÎI

[0,02-0,28]) mm distal (14 implante). Celelalte implante (6 mezial şi 5 distal) s-au manifestat

prin apoziţie osoasă de 0,4±0,115 (95%ÎI [0,17-0,63]) mm şi respectiv 0,54±0,193 (95%ÎI

[0,16-0,92]) mm. Peste 3 ani valoarea cumulativă a resorbţiei osului periimplantar a constituit

0,97±0,151 (95%ÎI [0,67-1,27]) mm mezial (18 implante) şi 0,53±0,123 (95%ÎI [0,29-0,77])

mm distal (17 implante). Şi la această perioadă a fost înregistrată apoziţie de os în jurul unui

implant din mezial şi 2 implante din distal.

Pentru implantele evaluate la 4 ani postprotetic, resorbţia osului cortical periimplantar în

perioada de vindecare a constituit 0,11±0,038 (95%ÎI [0,04-0,18]) mm mezial (8 implante) şi

0,28±0,122 (95%ÎI [0,04-0,52]) mm distal (5 implante). Celelalte implante (4 mezial şi 7 distal)

s-au manifestat prin apoziţie osoasă de 0,56±0,177 (95%ÎI [0,21-0,91]) mm şi respectiv

0,28±0,156 (95%ÎI [-0,03-0,59]) mm. Peste 4 ani, resorbţia osului periimplantar a constituit

0,29±0,112 (95%ÎI [0,07-0,51]) mm mezial (8 implante) şi 0,41±0,17 (95%ÎI [0,08-0,74]) mm

distal (6 implante). Şi la această perioadă a fost înregistrată apoziţie de os în jurul a 4 implante

din mezial şi 6 implante din distal de 0,66±0,327 (95%ÎI [0,02-1,30]) mm şi respectiv

0,45±0,135 (95%ÎI [0,19-0,71]) mm.

Pentru implantele evaluate la 5 ani postprotetic, resorbţia osului cortical periimplantar în

perioada de vindecare a constituit 0,61±0,273 (95%ÎI [0,07-1,15]) mm mezial şi 0,88±0,33

(95%ÎI [0,23-1,53]) mm distal, valori ce s-au mărit nesemnificativ în 5 ani, valoarea

cumulativă fiind 0,87±0,33 (95%ÎI [0,22-1,52]) mm mezial şi 0,92±0,17 (95%ÎI [0,59-1,25])

mm distal. Şi în acest grup remanierile osoase periimplantare s-au manifestat atât prin resorbţie

cât şi apoziţie de os. Aceste remanieri care deseori au acțiune antagonistă în diferite situații

demonstrează o permanentă modelare și remodelare osoasă (adaptivă) pe tot termenul de

funcționare a implantelor (fapt menționat atât de Wollf cât și în teoria mecanostatului lui Frost).

5.2.Instalarea implantelor într-o şedinţă chirurgicală conform metodei elaborate

Fiind adepţii chirurgiei miniinvazive precum şi a reabilitării precoce a pacienţilor, unul din

obiectivele care le-am trasat a fost studierea posibilităţii şi eficacităţii instalării implantelor prin

28

SLCr într-o şedinţă chirurgicală. Pregătirea preoperatorie, crearea „neoalveolei” şi procedura

de înfiletare a implantelor au fost identice cu cele de la instalarea în două şedinţe. Decizia de a

finaliza instalarea implantelor într-o şedinţă sau în două a depins de stabilitatea implantului

obţinută la finele înfiletării. În cazurile, când forța de inserție era ≥ de 35Ncm intervenţia era

finalizată prin instalarea conformatorului gingival, conform protocolului într-o şedinţă

chirurgicală (Figura 5.4).

Conform principiului expus la 119 pacienţii cu diverse edentaţii în sectoarele posterioare

atrofiate ale maxilei au fost instalate într-o şedinţă chirurgicală 198 implante. Ele au fost

repartizate în două subgrupe: A) 182 implante dintre care 145 de dimensiuni standarde şi 37 –

scurte (8 mm) conjugate, care au participat în reabilitarea edentaţilor împreună cu cele

standarde; B) 16 implantele scurte (8 mm) – instalate unitar.

Instalarea implantelor de dimensiuni standarde

Toate cele 182 implante, instalate conform metodologiei descrise anterior, s-au integrat.

Pentru aprecierea eficacităţii şi viabilităţii instalării implantelor într-o şedinţă chirurgicală a fost

efectuat studiu comparativ cu un grup similar de implante instalate în două şedinţe. În primul

grup (instalare într-o şedinţă) au fost incluşi 16 pacienţi cărora au fost aplicate 22 implante cu

lungimea 8-11,5 mm (Figura 5.4). Grupul al doilea (instalare în două şedinţe) l-au constituit 15

pacienţi cu 22 implante.

Peste 4 - 6 luni de la instalare a fost constatat că implantele din ambele grupe s-au integrat

cu succes. Osul rezidual subantral a constituit 7,75±0,28 (95%ÎI [7,20-8,30]) mm în primul

grup şi 7,51±0,27 (95%ÎI [6,98-8,04]) mm în grupul doi (p>0,05). Gradul de penetrare a

implantelor în SM a fost 1,74±0,2 (95%ÎI [1,35-2,13]) mm şi 2,1±0,17 (95%ÎI [1,77-2,43]) mm

respectiv (p>0,05). Resorbţia corticala periimplantară: primul grup – mezial – 0,24±0,14

(95%ÎI [-0,03-0,51]) mm, distal – 0,3±0,13 (95%ÎI [0,05-0,55]) mm; grupul al doilea –mezial

0,15±0,18 (95%ÎI [-0,20-0,50]) mm, distal – 0,28±0,11(95%ÎI [0,06-0,50]) mm (p>0,05). Osul

intrasinuzal format a constituit pentru primul grup: mezial – 2,85±0,41 (95%ÎI [2,05-3,65])

mm, distal – 2,34±0,39 (95%ÎI [1,58-3,10]) mm; pentru grupul al doilea: mezial – 3,0±0,3

(95%ÎI [2,41-3,59]) mm, distal – 3,05±0,25 (95%ÎI [2,56-3,54]) mm (p>0,05).

Valorile periotestului în primul grup au fost -4,9±0,32 (95%ÎI [-5,53-(-4,27)]), în grupul

doi – -5,6±0,16 (95%ÎI [-5,91-(-5,29)]) (p>0,05). Indicii Mann Whitney U test la fel au

demonstrat lipsa diferentei statistice intre grupuri. Aşa dar se poate de concluzionat că,

implantele de dimensiuni standarde instalate prin metoda elaborată într-o şedinţă

chirurgicală se osteointegrează cu success, similar celor instalate în două şedinţe.

29

Iniţial a fost preconizat de a instala implante într-o ședință numai la pacienţii cu osul

rezidual subantral de 6-8 mm. Ulterior limita inferioară a ORS a fost extinsă până la 4,0 mm.

Fig.5.4. B, 29 ani. Absenţa d. 16. a.Fragment din OPG preoperator. b.Imagine postoperatorie –instalat conformatorul. c. OPG postoperator. Periotestul – 7. d. Fragment din OPG la 5 luni după instalare, indicele de remodelare gr.III. e. Manjeta gingivo-implantară matură. f. OPG la 5,5 ani după punere în funcţie.

În aceste cazuri, respectând condiţia că la inserarea implantelor conform metodei elaborate,

ele vor penetra în SM până la 4,0 mm, s-a ivit necesitatea de instalare a implantelor cu

lungimea de 8,0 mm. Însă până la momentul actual este considerat că utilizarea implantelor

scurte (≤8mm) este însoţită de eşecuri şi ele, ca regulă, sunt instalate în două şedinţe

chirurgicale şi incluse în restaurări protetice conjuncte cu alte implante [38]. Într-un alt studiu

recent a fost demonstrat că implantele de 8 mm la instalarea cărora este obţinută o stabilitate

primară „bună” cu succes se osteointegrează şi la reabilitarea defectelor unidentare au o rată de

supravieţuire la 5 ani de 98.7% [39]. Aceste date se referă la implantele instalate în două

şedinţe (fără elevația planșeului SM), corpul cărora este situat intraosos pe parcursul lungimii

lor – 8 mm. În sectoarele posterioare ale maxilei a fost demonstrată eficacitatea instalării

implantelor scurte în osul nativ şi într-o şedinţă chirurgicală [40]. De menţionat faptul că, la a

doua Conferinţă de Consensus a Academiei de Osteointegrare, care s-a desfăşurat recent (a.

30

2016), a fost argumentată necesitatea studierii posibilităţii utilizării implantelor scurte la

reabilitarea pacienților cu atrofii severe în sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei [30].

Instalarea implantelor scurte (8mm)

Pentru optimizarea tratamentului de către noi la pacienţii cu os rezidual de 4-6mm, prin

metoda elaborată, la 16 pacienţi cu defecte unidentare într-o şedinţă chirurgicală au fost

instalate 16 implante. Ipoteza de lucru a fost – implantele conice tip şurub cu lungimea 8,0mm

şi suprafaţa nanotexturată, instalate într-o şedinţă chirurgicală prin metoda miniinvazivă

elaborată, care obţin stabilitate primară „bună” (forţa de inserţie ≥40 Ncm) se osteointegrează şi

cu succes pot fi utilizate la reabilitarea pacienţilor cu defecte unidentare în sectoarele

posterioare atrofiate ale maxilei. Pregătirea preoperatorie, crearea „neoalveolei” şi procedura de

înfiletare a implantelor a fost identică cu cea de la instalarea implantelor scurte în două şedinţe

chirurgicale, descrisă în compartimentul 5.1. În cazurile când înfiletarea era efectuată cu o forţă

≥40 Ncm intervenţia era finalizată cu înfiletarea șurubului de vindecare conform principiului

într-o şedinţă chirurgicală (Figura 5.5).

Fig. 5.5. F. 38 ani. Absenţa d. 16. a.Fragment din OPG anteoperator – corticala planşeului SM

şi a celei de la creasta alveolară bine pronunţate. b.OPG postoperator. Opacitate periimplantară

intrasinuasală cu înălţimea de 3,2mm (fenomenul de cort). c.Gingia la a 7-a zi după instalarea

conformatorului; d. Gingia la 5,5 luni. Periotestul -7. e. Fragment din CBCT la 6 ani (imagine în plan frontal. f. Fragment din CBCT (imagine în plan transversal) – indicele de remodelare gr IV.

31

Rezultatele obţinute. Înălţimea ORS mezial de implante a fost 4,3±1,6 (95%ÎI [1,2-7,4])

mm şi 3,8±1,4 (95%ÎI [1,1-6,5]) mm - distal. Lungimea segmentului penetrant în SM, în partea

mezială varia între 1,2 şi 4,0 mm (3,6±1,4; 95%ÎI [0,9-6,3]), în partea distală – între 2,8 şi 4,2

mm (4,2±1,4; 95%ÎI [1,46-6,94]). Perioada postoperatorie nu se deosebea de cea a implantelor

din subgrupa A. Stabilitatea primară a variat între -3 şi -7. Peste 5,8±2,4 luni, la vizita

preprotetică, toate cele 16 implante au fost apreciate ca osteointegrate, valorile Periotestului au

fost negative şi variau între -2 şi -6, media fiind -4,5±0,8. Radiografic a fost constatat că,

spirele şi apexul implantelor ce proieminau în SM erau parţial sau în totalitate acoperite cu os

nou format – indicele de remodelare gr II-III, iar osul crestal periimplantar la majoritatea

implantelor a demonstrat o resorbţie nesemnificativă a osului corical periimplantar

(0,43±0,17mm mezial şi 0,38±0,13mm distal). Peste un an au fost examinaţi radiografic 9

pacienţi. Implantele erau în funcţie, gingia periimplantară fără semne de inflamaţie, valorile

periotestului variau între -2 şi -5, media – 4,2±0,6 Ncm.

Remanierile osului periimplantar la instalarea într-o ședință a implantelor scurte (8mm)

și a celor de dimensiuini standarde au fost identice. La creasta alveolară, precum şi în jurul

segmentului implantului penetrant în SM, în unele cazuri a fost apreciată apoziţie de os, iar în

altele – resorbţie. Acest fenomen de către noi a fost explicat ca rezultat a răspunsului osului la

forţele masticatorii (sau de alt gen) aplicate asupra restaurărilor protetice spriginite pe implante.

Pierderea osului la creasta alveolară este cauzată de mai mulţi factori, care au fost şi sunt

studiaţi în continuare. Remanierele osului intrasinuzal periimplantar (la excluderea proceselor

inflamatorii în sinus) cu certidune se poate de afirmat că sunt de origine funcţională. După cum

a fost menţionat la instalarea implantelor într-o şedinţă chirurgicală prin intermediul

conformatorului şi respectiv a implantului, iniţial asupra osului rezidual adiacent iar ulterior

(până la aplicarea restaurării protetice) şi asupra osului intrasinuzal imatur nou format, sunt

aplicate forţe de o intensitate mică (nonocluzale). Reacţionează (şi în ce mod) oare osul

intrasinuzal imatur la aceste forţe?. Se poate de presupus că sub influenţa acestor „miniforţe” în

osul înconjurător, inclusiv şi a celui intrasunusal, se activează procesele metabolice, el devine

mai adaptiv („pregătit”) către viitoarele solicitări. Aceasta este o ipoteză şi, după părerea

noastră, necesită un studiu în continuare.

De menționat faptul că unul din avantajele metodei de instalare într-o şedinţă constă în

posibilitatea aprecierii stabilităţii biologice a implantelor în dinamică. Ea a fost apreciată la

vizitele de control pe parcursul perioadei de vindecare. Iniţial indicii variau între - 4 şi -6

(-4,72±0,3). La a 4 săptămînă ei vădit s-au micşorat fiind situaţi între -2 şi -5 (-4,0±0,39). Către

a 16 săptămână valorile periotestului sau egalat cu cele iniţiale iar în unele cazuri le-au depăşit

32

(-4,9±0,33). După deşurubarea conformatoarelor era examinată vizual mangeta

gingivoimplantară, îndeosebi suprafaţa ei internă (Figura 5.4e). Toate cele 198 implante

instalate într-o şedinţă au fost apreciate ca osteointegrate şi peste 4-6 luni a fost iniţiat

tratamentul protetic. În aşa mod concomitent cu osteointegrarea se formează manjeta gingivo-

implantară, este evitată a doua intervenţie chirurgicală fiind scurtat timpul tratamentului cu 3-4

săptămni.

Complicaţiile la instalarea implantelor conform metodei elaborate

Pe parcursul elaborării și implimentării în practică a metodelor elaborate au fost întîlnite

următoarele complicații.:

1. Propulsarea implantului în sinusul maxilar. Această complicație (accident) a fost

întîlnită la doi pacienți. În primul caz în timpul înfiletării implantului (d – 3,75mm, l – 10mm)

la nivelul 26 absent (osul rezidual – 5,8mm, densitatea Gr IV) el accidental a fost propulsat în

sinus. Intervenţia a fost continuată după metoda SLL. După crearea ferestrei a fost depistat aflat

în poziție orizontală implantul, membrana fiind integră. A fost augmentat SM și instalat

simultan un implant cu diametru de 4,2mm. Al doilea caz a avut loc la instalarea implantului la

nivelul 16. Spre deosebire de primul membrana a fost perforată de impantul propulsat.

Membrana a fost „reparată” cu membrană resorbabilă, intervenția ffind finalizată prin metoda

SLL.

2. Perforaţia membranei. Principalul neajuns al elevaţiei planşeului SM prin abord

crestal este că elevaţia planşeului este efectuate în mod „orb” şi persistă riscul perforaţiei

membranei cu eventuala dezvoltare a complicaţiilor. Din acest motiv de către mulţi clinicieni

această metodă nu este acceptată. La instalarea implantelor scurte prin SLCr conform metodei

elaborate perforaţia membranei Schneiderian a fost întâlnită în 7,46% cazuri, iar la implantele

de lungime mai mare – în 8,0%. În aceste cazuri au fost instalate implante cu o lungime mai

mică decât cea preconizată cu speranţa, că sub influenţa presiunii sporite în sinus se va produce

colapsul membranei şi marginile defectului vor veni în contact ce va facilita vindecarea

spontană a plăgii. Pentru ameliorarea drenării SM pacienţilor suplimentar au fost prescrise

picături nazale în componenţa cărora erau substanţe vasoconstrictoare. Pe parcursul fazei de

vindecare, precum şi la examenul la distanţă, la cei 17 (7,94% din 214) pacienţii cu perforaţia

membranei Shneiderian semne patologice la apofiza alveolară şi în sinusul maxilar n-au fost

atestate, implantele fiind apreciate ca osteointegrate.

3. Dehiscenţa spontană a gingiei supraimplantare. Descoperirea spontană a implantelor

în perioada de vindecare nu este specifică pentru SLCr, ea se întâlneşte la toate variantele de

instalare a lor în doi timpi. De către noi ea a fost constată la 6,19% implante.

33

Supravieţuirea implantelor şi rata succesului

Prin acces crestal, conform metodei elaborate, la 244 pacienți au fost instalate 412

implante. Din cele 214 instalate în doă ședințe la 125 pacienți 4 (1,87%) implante au eşuat.

Celelalte 200 implante au fost apreciate osteointegrate și au fost încadrate în restaurările

protetice. Pe parcursul funcționării la 13 (6,5%) implante a fost atestată o resorbție a osului

marginal, care la timpul respectiv deăpășea limitele admisibile cu 0,2-0,4 mm. Așa dar ratele

de supravețuire și de succes la instalarea implantelor prin SLCr în două ședințe conform

metodei elaborate au constituit 98,13% și respectiv 93,5%.

În grupul constituit din 198 implante instalate într-o ședință chirurgicală la 119 pacienți

pe pacursul perioadei de evidență eșecuri implantare nu au fost atestate. Ca și în grupul de

implante instalate în două ședințe, la 15 (7,57%) implante a fost determinată o rezorbție a

osului marginal care depășea indicii succesului, ea fiind de 92,43%.

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

1. În sectoarele posterioare ale maxilei predomină osul de densitate joasă (tip III – 39,5%,

tip IV – 44,40%). Forţele ocluzale sporite şi densitatea josă a osului impun adaptarea

protocolului chirurgical la situaţia existentă. Instalarea în mod convențional a implantelor

de dimensiuni standarde cu suprafaţa moderat rugoasă prin tehnica de subpreparare cu

fixarea bi - sau tricorticală faciliteza osteointegrarea lor, iar înlocuirea dinţilor pierduţi

după principiu –„unul la unu” asigură suportarea forţelor ocluzale din acest sector, rata

de supraveţuire pe termen de 5 ani fiind 95,3%. La instalarea în acelaş mod a implantelor

cu diametru nestandard (subţiri, groase) rata de supraveţuire este 95,7%, fapt ce indică că

ele pot fi utilizate cu succes în sectoarele posterioare ale maxilei.

2. Perioada postoperatorie după grefarea sinusurilor maxilare prin acces lateral se manifestă

prin sindromul algic care necesita administrarea analgezicilor timp de 2-3 zile, edem a

ţesuturilor moi din sectoarele învecinate care se menţine 7-8 zile, hematoame în 7,4%

cazuri.

3. Augmentarea sinusului maxilar prin acces lateral cu inserarea simultană a mplantelor

dentare conice spiralate cu suprafaţa moderat rugoasă este o metodă cu rezultate

previzibile, care contribue la reabilitarea implanto-protetică a pacienţilor cu edentaţii în

sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei (osul rezidual subantral – 5-8mm) cu o rată

înaltă de supraveţuire (95,7%) şi de succes (93,26%).

4. Augmentarea sinusului maxilar prin acces lateral cu instalarea amînată a implantelor

dentare conice spiralate cu suprafaţa moderat rugoasă este o metodă cu rezultate

34

previzibile, care contribue la reabilitarea implanto-protetică a pacienţilor cu edentaţii în

sectoarele posterioare sever atrofiate ale maxilei (osul rezidual subantral ˂5mm) cu o rată

înaltă de supraveţuire (95,74%) şi de succes (92,26%).

5. Instalarea în două şedinţi chirurgicale a implantelor dentare transcrestal prin fracturarea

cu osteotomul concav subdimensionat a planşeului SM pe un sector limitat fără

condensarea laterală a osului rezidual subantral, fără decolarea lambourilor muco-

periostale şi fără grefarea sinusului maxilar favorizează procesul de osteointegrare,

micşorează morbiditatea postoperatorie, durata şi costul tratamentului.

6. Implantele instalate cu forţa de inserţie ≥40 Ncm prin metoda elaborată într-o şedinţă

chirurgicală cu succes se integrează. Astfel este evitată a doua intervenţie chirurgicală şi

scurtat timpul de tratament.

7. Morbiditatea postoperatorie la pacienţi, cărora implantele dentare sunt instalate prin acces

crestal fără: decolarea lambourilor mucoperiostale, augmentarea sinusului maxilar,

condensarea laterală a osului rezidual; se manifestă prin edem localizat la creasta apofizei

alveolare în jurul miniplăgii gingivale, sindrom algic – slab pronunţat, administrarea

preparatelor analgezice fiind necesară numai în prima zi după operaţie.

8. Metoda elaborată de evaluare radiografică a osului periimplantar cu utilizarea

calculatorului la instalarea implantelor cu elevaţiea planşeului sinusului maxilar este

individualizată şi ca măsură iniţială serveşte lungimea fiecărui implant.

9. Analiza clinică, radiografică şi periotestometriea, la 4-6 luni după instalarea implantelor

prin acces crestal, a demonstrat că din implantele instalate în două şedinţe – 98,13% au

fost integrate, iar cele instalate într-o şedinţă – 100%. În ambele grupe sa format os

intrasinuzal periimplantar înălţimea căruia a variat între 2,34±0,39 şi 3,09±0,14mm. Osul

nou format împreună cu cel rezidual constitue un tot unic, fapt care mărturiseşte că a

demarat procesul de modelare a osului periimplantar. Analiza corelaţiei Pearson a

reflectat o corelaţie directă puternică dintre gradul de penetrare a implantului în SM şi

înălţimea osului intrasinuzal nou format atât la finele perioadei de vindecare, cât şi peste

1 an postprotetic: la a 2-a etapă mezial rxy

=0,8456 şi 0,8764 distal; la 1 an postprotetic

mezial – rxy =0,869 şi 0,8587 – distal.

10. Remanierile osului marginal la instalarea implantelor prin SLCr fără decolarea

lambourilor mucoperiostale şi fără condensarea laterală a osului rezidual subantral la

sfîrşitul perioadei de vindecare la 2/3 din implantele studiate sau manifestat prin

resorbţie, din partea mezială de 0,63±0,09mm, din cea posterioară – 0,47±0,05mm. În

restul cazurilor a fost atestată apoziţie: din partea mezială – 0,46±0,05mm, din cea distală

35

– 0,36±0,07mm. Peste un an după punerea implantelor în funcţie la o parte de implante a

fost depistată o resorbţie osoasă cumulativă, din partea mezială – 0.79±0.175mm, din

cea distală – 0.38±0.166mm. La celelalte implante a avut loc apoziţie osoasă, mezial –

0.63±0.112mm, distal – 0.73±0.124mm. Pe parcursul următorilor ani a fost constatat

acelaş tablou – resorbţie/apoziţie. Schimbările, care au fost depistate pot fi explicate ca

răspuns a osului la forţele masticatorii prin procesele de modelare/remodelare.

11. Implantele scurte (8,0mm), instalate prin elevația planșeului SM conform metodei

elaborate cu succes se integrează şi au o prognoză previzibilă atît în conjuncţie cu cele de

dimensiuni mai mari, cît şi singular în defectele unuidentare.

12. Perforaţia membranei Shneiderian la instalarea implantelor prin elevaţiea planşeului SM

este cea mai freventă complicaţie. În SLL cu instalarea simultană a implantelor aceasta

este întâlnită în – 18% cazuri, în SLCr cu instalarea implantelor în 2 ședințe, conform

metodei elaborate – 7,9% cazuri. Perforaţiile in SLL sunt „reparate” cu membrane

speciale, cele întîlnite la instalarea implantelor conform metodei elaborate tratament

specific nu necesită. Implantele instalate prin SLL după reparaţiea membranei în 15,51%

cazuri au eşuat. Perforația membranei la elevarea planșeului SM conform metodei

elaborate nu afetează osteointegrarea implantelor. Analiza rezultatelor obţinute la

instalarea implantelor prin metoda elaborată fără perforaţia membranei Shneiderian a

demonstrat corelaţie directă între înălţimea osului nou format şi gradul de penetrare a

implantului în sinusul maxilar (rxy=0,90). Corelaţie a fost şi la implantele cu perforaţia

membranei, ea fiind mai slab pronunţată (rxy=0,78).

13. În reabilitarea persoanelor cu edentații în sectoarele posterioare ale maxilei, la care

înălțimea osului rezidual subantral este de 4-8mm, de rând cu elevația planșeului SM prin

acces lateral, implantele dentare cu succes pot fi instalate prin sinus lift crestal, fără

decolarea lambourilor mucoperiostale, fără utilizarea materialelor de augmentare și fără

condensarea laterală a osului disponibil, astfel micșorînd morbiditatea, timpul și costul

tratamentului.

RECOMANDĂRI PRACTICE

1. Pentru micșorarea costului și duratei tratamentului implanto-protetic a persoanelor

edentate în sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei de instalat implantele dentare

prin metoda de elevație a planșeului SM elaborată.

2. Pentru aprecierea dimensiunilor osului rezidual subantral și selectarea implantelor cu

parametrii optimali pentru instalare prin metodele elaborate de utilizat tomografia cu

fascicul conic (CBCT).

36

3. Punerea în evidență clinică a marginelor apofizei alveolare prin miniincizii, evitînd

decolările lambourilor mucoperiostale de pe supafețele vestibulară – palatinală.

Aprecierea termenilor individuali de inițiere a fazei protetice prin determinarea

stabilității biologice a implantelor.

BIBLIOGRAFIE 1. 2. He J., Zhao B., Deng Ch. et al. Assessment of implant Cumulative Survival Rates in

Sites with Different Bone Density and Related Prognostic Factors: An 8-Year Retrospective Study of 2,684 Implants. Int. J Oral Maxillofac Implants. 2015; 30:360-371.

2. 3. Monje A., Monje F., Wang H-l. Comparison between microcomputed tomography and cone-beam computed tomography radiologic bone to assess atrophic posterior maxilla density and microarhitecture. Clin. Oral Implants Research. 2014; 25: 723-728.

3. 4. Chai J., Chau An., Chu F., Chow T. Correlation Between Dentl Implant Insertion Torque and Mandibular Alveolar Bone Densuty in Osteopenic and Osteoporotic Subjects. Int. J Oral Maxillofac Implants. 2012; 27:888 – 893.

4. 5. Fugazzotto P.A., Wheeler S.L., Lindsay J.A. Succes and failure rates of cylinder implants in type IV bone. J. Periodontol. 1993; 64: 1085

5. 6. Ibanez C., Catena A., Galindo-Moreno P. et al. Relationship Between Long-Term Marginal Bone Loss and Bone Quality, Implant Width, and Surface. 2016; 31:398 – 405.

6. 7. Isoda K., Ayukawa Y., Tsukiyama Y. et al. Relationship between the bone density estimated by cone-beam computed tomography and the primary stability of dental implants. Clin Oral Implants Res. 2012. 23:832-836.

7. 8. Kline R., Hoar J.E., Beck G.H. A prospective multicenter clinical investigation of a bone quality based dental implant system. Implant Dent. 2002; 11:224-234.

8. 9. Misch C.E., Hoar J.E., Hazen R. et al. Bone quality based implant system: a prospective study of the first two years of prostetic loading. J. Oral Implant. 1999; 25:185-197.

9. 10. Boustany C., Reed H., Cunningham G. et al. Effect of a Modified Stepped Osteotomy on the Primary Stability of Dental Implants in Low—Density Bone: A Cadaver Study. Int. J Oral Maxillofac Implants. 2015;30:48-55

10. 11. Hsu A., Seong W., Wolff R. et al. Comparison of Initial Implant Stability of Implants Placed Using Bicortical Fixation, Indirect Snus elevation and Unicortical Fixation. Int. J Oral Maxillofac Implants. 2016;31:459-468.

11. 12. Misch C. Contemporary Implant Dentistry. 3rd Edition. New-Dehli: Mosby, 2008, 1102p.

12. 13. Trombelli L., Farina R., Marzola A. et al. Modeling and remodeling of human extraction sockets. Journal of Clinical Periodontology. 2008; 35: 630–639.

13. 14. Van der Weijden F., Dell’Acqua F., Slot D.E. Alveolar bone dimensional changes of

post-extraction sockets in humans: a systematic review. Journal of Clinical Periodontology. 2009; 36:1048-1058.

14. 15. Balan O., Fahim A., Topalo V. Some radiographic aspects of the sinus maxillary. Anale Stiintifice.USMF „Nicolae Testemițanu”. 2007; 4:406-410.

15. 16. Jensen O., Shulman L., Block M., lacono V.. Report of the Sinus Consensus Conference of 1996. Int J Oral Maxillofac Implants. 1998;13(suppl):11-45.

16. 17. Boyne P.J., James R. Grafting of the maxillary sinus floor with autogenous marrov and bone. J. Oral Surg. 1980; 38: 613-618.

17. 18. Nkenke E., Weisbach., Wincler E. et al. Morbidity of harvesting of bone grafts from the iliac crest for preprostetic augmentation procedures: a prospective study. The International Journal of Oral and Maxillofacial Surgery. 2004; 33: 157-163.

37

18. 19. Galindo-Moreno P., Avila G., Fernandez-Barbero J. et al. Evaluation of sinus floor elevation using a composite bone graft mixture. Clin. Oral Implants Research. 2007; 18: 376-382.

19. 20. Scheerlinck L., Muradin M., van der BiltA. Et al. Donor Site Complications in Bone Grafting: Comparison of Iliac Crest, Calvarial, and Mandibular Ramus Bone. Int. J Oral Maxillofac Implants. 2013; 28:222 – 227.

20. 21. Cosso M., de Brito R., Piattelli A. et al. Volumetric dimensional changes of autogenous bone and the mixture of hydroxyapatite and autogenous bone graft in humans maxillary sinus augmentation. A multislice tomographic study. Clin. Oral Impl. Res. 2014; 25:1251–1256.

21. 22. Caneva M, Botticelli D.,Stellini et al.Magnesium enriched hydroxyapatite at immediate implants.A histomorphometric study in dogs. Clinical Oral Implants Research.2011; 22:512–517.

22. 23. Xu H., Shimizu Y., Asai S., Ooya K. Grafting of deproteinized bone particles inhibits bone resorption after maxillary sinus floor elevation. Clin.Oral Implants Research. 2004; 15: 126-133.

23. 24. Fala V., Burlacu V., Gligor C. și alții. Brevet de invenție. 2973 G2, MD, A 61 B 17/24,

A 61 K 36/05. Medtodă de sinus-lifting la implantarea endoosoasă dentară. 2006.02.28,

BOPI nr.2/2006. 24. 25. Ababii Ion, Nacu Viorel, Topor Boris, și al. Celule Stem în procesul de regenerare a

ţesuturilor scheletice. Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. 2008; Nr. 5(19): 19-23.

25. 26. Nacu V.Optimizarea regenerării osoase posttraumatice dereglate.Chişinău:“

Sirius”,2010.188 p. 26. 27. Topor B. Stimulation of the recovery of the cranial dome bones by means of tissue

materials. International Association for Advancement of modeling and Simulation Techniques in Enterprises (AMSE Transactio). Tassin-la-Demi-Lune, France. AMSE-Press, 1990; 5(2):52-62.

27. 28. Nicolau Gh., Barbuț M., Marina Iu., Enache M. Unele particularități a materialelor de

regenerare osoasă urtilizată în implantologie. Medicina Stomatologică. 2010, nr1(14) : 57-59.

28. 29. Urban I, Nagursky H, Church Ch, Lozada J. Incidence, Diagnosis, and Treatment of Sinus Graft Infection After Snus Floor Elevation: A Clinical Study. Int. J Oral Maxillofac Implants. 2012; 27:449–457.

29. Summers RB. A new concept in maxillary implant surgery: the osteotome technique. Compendium 1994; 15(2):152-156.

30. 30. Jensen O., Block M., Iacono V. Guest Editorial: 1996 Sinus Consensus Conference Revisited in 2016. Int J Oral Maxillofac Implants. 2016; 31: 505-508

31. Topalo V., Mostovei A., Chele D., Sîrbu D., Suharschi I., Atamni F., Mostovei M. “An evaluation method of bone modeling around implants”, In: Medicina Stomatologica.

Chișinău, 2015, nr.1(34), p.43-47. 32. Atamni F., Topalo V., Mostovei A., Chele N., „Flapless and graftless transcrestal sinus

floor elevation – one step placement of two-stage dental implants”, Clinical Oral Implant

Research, 24(9)/2013, pp. 105-106. ISSN: 0905-7161. 33. Branemark P-I, Hansson BO, Adell R, et al. Osseointegrated implants in the treatment of

the edentulous jaw. Experience from a 10-year period. Scan J Plast Reconstr Surg 1977; 16 (suppl):1-132.

34 31. Cawood JJ, Howell RA: A classification of the edentulous jaws classes I to VI, Int J Oral Maxillofac Surg 1988; 17:232-279.

35. 32. Mahler D. et al. The „Dome Phenomenon” Associated with maxillary sinus

augmentation. In: Clin Imp Dent and Related Research. 2009; 11 (Suppl): e46-e51.

38

36 Wolff J. "The Law of Bone Remodeling". Berlin Heidelberg New York: Springer, 1986. 37. Frost, HM. "Wolff's Law and bone's structural adaptations to mechanical usage: an

overview for clinicians". The Angle Orthodontist. 1994; 64 (3): 175–188. 38. Pierrisnard L., Renouard F., Renault P., Barquins M. Influence of implant length and

bicortical anchorage on implant stress distribution. Clinical Implant Dentistry and Related Research. 2003, 5: 254–262.

39. 33. Schneider D, Witt L, Hammerle CHF. Influence of the crown-to-implant length ratio on the clinical performance of implants supporting single crown restorations: a crosssectional retrospective 5-year investigation. Clin. Oral Impl. Res. 23, 2012 169–

174. 40. 34. Hentschel A, Herrmann J, Glauche I et al. Survival and patient satisfaction of short

implants during the first two years of function: a retrospective cohort study with 694 implants in 416 patients. Clin. Oral Impl. Res. 2016; 27: 591–596.

LISTA LUCRĂRILOR

ŞTIINŢIFICE, ŞTIINŢIFICO-METODICE, DIDACTICE

ale dlui Atamni Fahim, doctor în ştiinţe medicale, Director, Clinică privată de Chirurgie

Implantară, Israel,competitor la Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială „Arsenie Guțan”,

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova,

publicate la teza de doctor habilitat în științe medicale cu tema: „Implantația dentară în

sectoarele posterioare ale maxilei ”, specialitatea 323.01 – Stomatologie.

LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE

Monografiie monoautor

1. Atamni Fahim. Lateral wall sinus floor augmentation state of the art. Chișinău:

Centrul Editorial-Poligrafic „Srius”, 2016, 360 p.

Articole în diferite reviste ştiinţifice din străinătate recunoscute:

2. Atamni Fahim, Topalo V. A comparative clinical study of implants in the posterior

maxilla: methods of sinus floor augmentation versus standard implantation. In: Romanian

Journal of Oral Rehabilitation. Iași, Romania, 2009, vol. 1, no. 4, p. 47-53.

3. Atamni Fahim, Topalo V. A comparative clinical study of implants in the posterior maxilla:

methods of sinus floor augmentation versus standard implantation. În: Revista Medico-

Chirurgicala. Iași, România, 2009, vol. 113, nr. 2, p. 273-278.

4. Topalo V., Dobrovolschi O., Onea E., Sirbu D., Atamni Fahim. Gingival regeneration in

dental implants placed through flapless surgery procedure. În: Revista de Chirurgie Oro-

Maxilo-Faciala și Implantologie. București, România, 2010, nr. 1, p. 23-30.

5. Atamni Fahim, Topalo V., Atamni M., Atamni Mag. Survival rate of standard implants in

the posterior maxilla. In: Romanian Journal of Oral Rehabilitation. Iași, Romania, 2010, vol.

2, no. 1, p. 19-26.

39

6. Topalo V., Dobrovolschi O., Sirbu D., Chele N., Atamni Fahim. The development of

cortical bone level during the placement of dental implants in two surgical stages without

mucoperiosteal flaps. In: Romanian Journal of Oral Rehabilitation. Iași, Romania, 2010, vol.

2, no. 2, p. 52-60.

7. Atamni Fahim, Atamni M. Palatal positioning of implants in severely resorbed posterior

maxillae. In: Romanian Journal of Oral Rehabilitation. Iași, Romania, 2011, vol. 3, no. 2,

p.35-40.

8. Topalo V., Atamni Fahim. Short dental implants in the maxillar sinus floor transcrestal

elevation. In: Romanian Journal of Oral Rehabilitation. Iași, Romania, 2011, vol. 3, no. 1,

p. 49-56.

Articole științifice în reviste din Registrul Naţional al revistelor de profil cu indicarea

categoriei:

Categoria B

9. Atamni Fahim. Effects of dental implanting after repair of maxillary sinus with collagen

membrane. În: Curierul Medical, Chisinau, 2008, vol. 4 (304), p. 3-5.

10. Topalo V., Atamni Fahim, Sirbu D., et al. The elevation of the maxillary sinus floor

through crestal approach with simultaneous insertion of endosseous dental implants. In:

Bulletin Of The Academy Of Sciences Of Moldova. Chișinău: 2008, no. 2, p. 90-94.

11. Topalo V., Atamni Fahim, Dobrovolschi O. Success rate of implants in elevated sinuses

through transcrestal access. In: Bulletin Of The Academy Of Sciences Of Moldova,

Chisinau. 2009, vol. 2 (21), p. 193-198.

12. Atamni Fahim. Complications in oral implantology associated with maxillary sinus

lifting. În: Curierul Medical. Chisinau, 2013, vol. 56, nr. 3, p. 3-15.

13. Atamni Fahim, Topalo V. Alternative implantation methods to avoid sinus grafting. În:

Medicina Stomatologică. Chișinău, 2013, vol. 3, nr. 28, p. 29-41.

14. Topalo V., Mostovei A., Chele N., Sîrbu D., Suharschi I., Atamni Fahim, Mostovei M. An

evaluation method of bone modeling around implants. În: Medicina Stomatologică.

Chișinău, 2015, nr.1(34), p. 43-47.

Categoria C

15. Atamni Fahim. Sinus elevation with B-tricalcium phosphate for programmed bone

formation in advanced maxillary atrophy. În: Medicina Stomatologică. Chișinău, 2006,

vol. 1, nr.1, p. 97-101.

16. Atamni Fahim. Maxillary sinus grafting and simultaneous implant placement in patient

40

with 4-6mm of residual alveolar bone height. În: Medicina Stomatologica. Chișinău, 2006,

vol. 1, nr.1, p. 101-104.

17. Atamni Fahim. Single implant procedure with local sinus lifting in one stage procedure.

În: Anale știinţifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Chişinău, 2006, vol. 4, p. 375-378.

18. Oxana B., Atamni Fahim, Topalo V. Some radiographic aspects of the maxillary sinus. În:

Anale știinţifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Chişinău, 2006, vol. 4, p. 406-410.

19. Atamni Fahim. Internal sinus lift without graft material combined with implant placement.

În: Anale știinţifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Chişinău, 2007, vol. 4, p. 416-419.

20. Atamni Fahim. Pterygomaxillary implants as an alternative approach for fixed

rehabilitation of the atrophic maxilla. În: Anale știinţifice ale USMF „Nicolae

Testemițanu”. Chişinău, 2007, vol. 4, p. 419-422.

21. Atamni Fahim. Tilted implants as an alternative treatment to sinus lift. În: Anale știinţifice

ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Chişinău, 2009, vol. 4, p. 490-494.

22. Atamni Fahim. Short implants as an alternative to lateral sinus lift. În: Anale Ştiinţifice ale

USMF „Nicolae Testemițanu”. Chișinău, 2009, vol. 4, p. 494-499.

23. Topalo V., Atamni Fahim, Sirbu D. The elevation of the maxillary sinus floor through

crestal approach with simultaneous insertion of endosseous dental implants. În:

Medicina Stomatologică. Chișinău, 2009, vol. 1, nr. 10, p. 36-40.

24. Atamni Fahim. Properties of dental implantation in the posterior maxilla. În: Anale

știinţifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Chişinău, 2013, vol. 4, p. 449-465.

25. Topalo V., Atamni F., Chele N. et al. Evaluarea la distanța de 3 ani a osului periimplantar

la instalarea implantelor dentare prin metodă miniinvazivă de elevație transcrestală a

planșeului sinusului maxilar. În: Medical Journal of Health Sciences. Chișinău, 2016,

vol.10, nr. 4, p. 17-39.

Articole în culegeri ştiinţifice naționale:

26. Atamni F. Complications and risk factors for implant failure. În: Culegere de lucrări

științifice consacrată aniversării a 60 ani de la fondarea Centrului stomatologic municipal.

Chisinau, 2005, p. 67-68.

27. Atamni F. Sinus elevation with xenograph (Bio-oss) in advanced posterior maxillary atrophy.

În: Culegere de lucrări științifice consacrată aniversării a 60 ani de la fondarea Centrului

stomatologic municipal. Chisinau, 2005, p. 75-78.

Teze la forumurile științifice internaționale (peste hotare):

28. Topalo V., Atamni Fahim, Palarie V., et al. Flapless transalveolar osteotome sinus floor

elevation with simultaneous implantation without graft material: secondry implant

41

stability. EAO 18th Annual Scientific Meeting. In: Clinical Oral Implants Research.

Monaco, 2009, vol. 20, no. 9, p. 978. IF-2.812.

29. Atamni Fahim, Topalo V. Flapless and graftless transcrestal sinus floor elevation –

intrasinusal bone formation. EAO 20th Annual Scientific Meeting. In: Clinical Oral

Implants Research. Athens, Greece, 2011, vol. 22, nr. 9, p. 917. IF-2.812.

30. Atamni Fahim, Atamni M, Atamni M. Palatal positioning of implants severely resorbed

posterior maxillae. 16th Congress of the Balkan Stomatological Society (BaSS). Bucharest,

Romania, 2011, p.118.

31. Topalo V., Atamni Fahim. Short dental implants in the maxillar sinus floor transcrestal

elevation. In: 16th Congress of the Balkan Stomatological Society (BaSS). București,

Romania, 2011, p. 119-120.

32. Atamni Fahim, Topalo V., Mostovei A., Chele N., Gumeniuc A. Flapless and graftless

transcrestal sinus floor elevation – one step placement of two-stage dental implants. The

22nd Annual Scientific Meeting of the EAO. In: Clinical Oral Implant Research. Dublin,

Ireland, 2013, vol. 24, nr. 9, p. 105-106. IF-3,433.

33. Topalo V., Mostovei A., Atamni Fahim, et al. Intra-sinus bone evolution around implants

placed using Flapless and graftless transcrestal sinus floor elevation: 3 years follow-up.

The 23nd Annual Scientific Meeting EAO. In: Clinical Oral Implant Reserch. Rome, Italy,

2014, vol. 25 (Suppl.10), p.374. IF-3,433.

34. Mostovei A., Topalo V., Chele N., Sirbu D., Atamni Fahim, Gumeniuc A., Mostovei M.

Narrow vs. standard implants in one-step flapless approach. One year follow-up. The 24nd

Annual Scientific Meeting of the EAO. In: Clinical Oral Implant Research. Stockholm,

Sweden, 2015, vol. 26, Suppl. 12, p. 175. IF-3,433.

35. Topalo V., Mostovei A., Chele N., Atamni Fahim, Sirbu D. Intra-sinus bone evolution around implants placed using Flapless and graftless transcrestal sinus floor elevation: 5 years follow-up. The 25nd Scientific Meeting EAO. In: Clinical Oral Implant Research. Paris, France, 2016, vol. 27 (13), p. 231. IF-3,433.

36. Dabija I., Chele N., Topalo V., Mostovei A., Atamni F. Endo-sinus bone gain in case of lateral sinus floor elevation with immediate implant placement without grafting material. The 25nd Scientific Meeting EAO. In: Clinical Oral Implant Research. Paris, France, 2016, vol. 27 (13), p. 230. IF-3,433.

Brevete de invenţii: 37. Topalo V., Atamni F. Metodă de implantare dentara prin access transalveolar cu elevarea

planseului sinusului maxilar. Nr. 91. 2009.10.31. BOPI nr. 10/2009. Republica Moldova.

42

ADNOTARE

ATAMNI FAHIM

„Implantația dentară în sectoarele posterioare ale maxilei” Teza de doctor habilitat în ştiinţe medicale, Chişinău, 2017

Structura tezei: introducere, cinci capitole, concluzii generale şi recomandări, 298 surse bibliografice, 6 anexe, 231 pagini text de bază, 90 figuri, 53 tabele. Rezultatele obţinute sunt

publicate în 37 lucrări ştiinţifice, obţinut un brevet de invenţie. Cuvinte cheie: sinus maxilar, implante dentare, sinus lift lateral, sinus lift crestal. Domeniul de studiu: 323.01– Stomatologie. Scopul lucrării: Optimizarea reabilitării implanto-protetice a pacienţilor cu atrofii severe

a sectoarelor posterioare edentate ale maxilei prin elaborarea procedeelor miniinvazive de instalare a implantelor dentare endoosoase.

Obiectivele: Evaluarea succesului şi a ratei supravieţuirii implantelor în sectoarele

posterioare ale maxilei instalate în mod convenţional;Evaluarea succesului şi a ratei

supravieţuirii implantelor în sectoarele posterioare atrofiate ale maxilei instalate amânat sau

simultan cu grefarea sinusului maxilar prin acces lateral; Elaborarea unei metode miniinvazive de instalare a implantelor dentare în două şedinţe chirurgicale cu elevaţia planşeului sinusului

maxilar prin acces crestal; Elaborarea unei metode miniinvazive de instalare a implantelor dentare într-o şedinţă chirurgicală cu elevaţia planşeului sinusului maxilar prin acces crestal;

Evaluarea postoperatorie a pacienţilor după instalarea implantelor conform metodelor

elaborate; Monitorizarea modelării/remodelării osului intrasinuzal și de la creasta alveolară la instalarea implantelor prin aces crestal conform metodei elaborate;Evaluarea implantelor scurte la elevaţia planşeului sinusului maxilar prin acces crestal conform metodei elaborate; Evidenţierea şi tratamentul complicaţiilor survenite la instalarea implantelor prin elevaţia

planşeului sinusului maxilar. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. A fost demonstrat că, în sectoarele posterioare ale

maxilei la instalarea implantelor dentare prin acces crestal fără decolarea lambourilor

mucoperiostale, fără utilizarea materialelor de grefare şi fără condensarea osului, în baza

cheagului sangvin şi a fragmentelor de os elevate de la planşeul SM intrasinuzal periimplantar

se formează os, care activ se modelează/remodelează sub influenţa forţelor masticatorii şi a

presiunii aerului din sinusul maxilar. Rezultatele principial noi pentru ştiinţă şi practică obţinute: crearea unui nou concept

de protejare a forţelor fiziologice reparatorii ale osului maxilei pentru facilitarea proceselor de

integrare a implantelor dentare, ceea ce a condus la elaborarea a două metode noi de instalare a

implantelor dentare endoosoase, fapt care a contribuit la optimizarea reabilitării implanto-protetice a persoanelor cu edentaţii în sectoarele atrofiate ale maxilei cu ameliorarea stilului lor de viaţă.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Au fost argumentate şi

demonstrate importanţa, necesitatea, şi indicaţiile către utilizarea metodelor miniinvazive de

instalare a implantelor dentare endoosoase în reabilitarea protetică a persoanelor edentate cu

atrofii severe în sectoarele posterioare ale maxilei. Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele studiului au fost implementate în

instruirea studenţilor, rezidenţilor şi a medicilor-cursanţi în cadrul Catedrei Chirurgie oro-maxilo-facială şi implantologie orală „Arsenie Guţan” a IP Universitatea de Stat de Medicină şi

Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din R. Moldova și în activitatea clinicilor stomatologice private: “F. Atamni”, „M. Atamna”– Israel, “Master-Dent”,”Omnident”, ”Gumeniuc-Dental” – Chișinău.

43

ANNOTATION

ATAMNI FAHIM

„Dental implant placement in posterior edentulous maxilla”

PhD Thesis in Medical Sciences, Chisinau, 2017

Thesis structure: introduction, five chapters, general conclusions and recommendations, 298 bibliographical sources, 6 annexes, 231 pages of main text, 90 figures, 53 tables. The results are published in 37 scientific works, one patent obtained.

Key words: maxillary sinus, dental implants, lateral sinus lift, crestal sinus lift. Study field: 323.01 – dentistry.

Aim: Optimization of implant-prosthetic rehabilitation of patients with severely atrophic posterior edentulous regions of maxilla by elaborating minimal invasive procedures of endosseous dental implant placement. Objectives: Success and survival rates evaluation of conventionally implants inserted in the posterior areas of maxilla; Success and survival rates evaluation of implants delayed or simultaneously inserted with lateral sinus lift in the posterior atrophied areas of maxilla;

Elaboration of a new minimally invasive method of dental placement in two steps together with transcrestal sinus lift; Elaboration of a new minimally invasive method of dental placement in one step together with transcrestal sinus lift; Postoperative evaluation of patients after implants placement according to the elaborated method;

Surveillance of intrasinusal and crestal bone modeling/remodeling around implants placed according to the elaborated method; Evaluation of short implants placed with transcrestal sinus lift according to the elaborated method; Highlighting and treatment of complication appeared during implant placement with maxillary sinus floor elevation.

Scientific novelty: It has been demonstrated that flapless dental implant placement

through crestal approach in posterior maxillary atrophied areas without bone condensation, a new intrasinusal periimplant bone is formed bases on blood clot and bone fragments and it is modeling/remodeling under the influence of masticatory forces and air pressure from maxillary sinus.

New results for science and practice: creation of a new concept for protection of physiological reparatory forces in order to facilitate the osseointegration process of implants, this led to elaboration of two new methods of implant placement with further optimization of implant-prosthetic rehabilitation of patients with posterior edentulous maxilla.

Theoretical importance and applicative value: The importance, necessity and

indications for minimal invasive implant placement in prosthetic rehabilitation of patients with severe atrophied posterior edentulous maxilla have been argued and demonstrated.

Implementation of scientific results: The results of the study have been implemented

into the educational process of students, residents and doctors at the department of oral and maxillo-facial surgery and oral implantology „Arsenie Guţan” of the Public Institution State University of Medicine and Pharmacy „Nicolae Testemitanu” as well as in private clinics: “F.

Atamni”, „M. Atamna”– Israel, S.R.L. Masterdent, Omnident, Gumeniuc-Dental – Chișinău.

44

АННОТАЦИЯ

АТАМНИ ФАХИМ "Установка зубных имплантов в дистальных отделах верхней челюсти"

Диссертация доктора медицинских наук, Кишинев, 2017

Структура диссертации: введение, пять глав, выводы и рекомендации, список

литературы включающий 298 источника, 6 приложений, 231 страниц основного текста,

90 рисунков и 53 таблиц. Результаты исследования опубликованы в 37 научных работах. Ключевые слова:зубные имплантаты, безлоскутная дентальная имплантация,

миниинвазивный трансалвеолярный Sinus lift, периимплантарная регенерация костной

ткани. Область исследования: 323.01 - Стоматология. Цель исследования: Оптимизация импланто-протетической реабилитации

пациентов с выраженной атрофией задних отделов верхней челюсти путем разработки

миниинва-зивных методов установки внутрикостных зубных имплантатов. Задачи исследования: Oценка успеха интеграции имплантов в дистальном участке

верхней челюсти, установленных традиционным методом. Оценка успеха интеграции

имплантов в дистальном участке атрофированного альвеолярного отростка верхней

челюсти, установленных отсрочено или одновременно с латеральным синуслифтингом.

Разработка миниинвазивного метода установки зубных имплантов в 2 хирургических

этапа с поднятием дна верхнечелюстного синуса транскрестальным доступом.

Разработка миниинвазивного метода установки зубных имплантов в 1 хирургический

этап. Постоперационная оценка пациента после установки импланта согласно

разработанным методам. Мониторинг образования/ преобразования внутрисинусной

кости и альвеолярного отростка при установке имплантов транскрестальным методом. Оценка short-имплантов при поднятии дна верхнечелюстной пазухи разработанной

методике. Диагностика и лечение осложнений в результате установки имплантов с поднятием дна верхнечелюстного синуса.

Научная новизна. При установки зубных имплантатов в задних отделах верхней

челюсти трансальвеолярным доступом без отслойки лоскутов, без использования

пластических материалов и без уплотнения кости, на основе кровяного сгустка и

фрагментов кости со дна пазухи вокруг верхушки имплантата образуется кость, которая

под влиянием жевательного давления и давления воздуха в гайморовой пазухи активно

моделируется/ремоделируется. Научная проблема, решенная в данной области состоит в создании нового

подхода в интеграции имплантатов путем протекции физиологических репаративных сил

кости верхней челюсти, что способствовало разработки двух миниинвазивных методов

установки зубных имплантатов, которые привели к оптимизации реабилитации лиц с

выраженной атрофией в дистальных отделах в/челюсти и улучшению качества их жизни. Прикладная ценность работы. Были аргументированы и демонстрированы

важность, необ- ходимость и показания к применеию миниинвазивных методов

установки зубных имплантатов в реабилитации лиц с отсутствием зубов в дистальных

атрофированных отделах верхней челюсти. Научные результаты внедрены в учебный процесс на кафедре челюстно-лицевой

хирургии и хирургической стоматологии „ А. Гуцан” ГУМФ „Николае Тестемицану”,

стоматологических клиниках:„Omni Dent”, „Master Dent”, „Gumeniuc-Dental” – Chișinău; “F. Atamni”и „М. Atamna ” – Israel.

45

ATAMNI FAHIM

IMPLANTAȚIA DENTARĂ ÎN SECTOARELE

POSTERIOARE ALE MAXILEI

323.01 - stomatologie

Autoreferatul tezei de doctor habilitat în medicină

_______________________________________________________________________

Aprobat spre tipar: _____2017. Formatul hârtiei 60x84 1/16

Hârtie ofset. Tipar ofset. Tirajul ex. 100

Coli te tipar: 1,8 Comanda nr.