Imob.docx

7
I. PROGRAMUL DE STAT DE CREARE A CADASTRULUI BUNURILOR IMOBILE Programul de stat de creare a cadastrului bunurilor imobile (în continuare - Programul) este elaborat în conformitate cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 şi prevede masurile de bază şi etapele realizării acestora, pentru crearea cadastrului bunurilor imobile. Adoptarea noului cadru legislativ privind regimul proprietăţii (Legea cu privire la privatizare, Legea cu privire la proprietate, Codul funciar), confirmarea de către Constituţia Republicii Moldova a dreptului de proprietate privată asupra pămîntului a servit drept bază pentru reformarea relaţiilor imobiliare, redistribuirea în masă a patrimoniului, transmiterea lui în proprietate privată. Începînd cu 1992, în Republica Moldova circa 983 mii de familii au primit în proprietate 316 mii ha terenuri-loturi pe lîngă casă. Peste un milion de cetăţeni au dreptul la cota de teren echivalent din fondul de privatizare, suprafaţa căruia constituie 1698 mii ha. Mai mult de 83% din spaţiul locativ al republicii a fost privatizat, aproximativ 2200 de întreprinderi au obţinut dreptul de proprietate asupra clădirilor avute anterior în folosinţă. Peste 50 mii de persoane fizice şi juridice au primit titluri de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. Odată cu adoptarea Legii cu privire la preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, pămîntul a fost inclus în circuitul civil. Vechiul sistem de evidentă a bunurilor imobile, inclusiv înregistrarea lor separată (pămîntul - de către autorităţile administraţiei publice locale, construcţiile - BIT) în condiţiile economiei de piaţa s-a dovedit a fi neeficient. În urma studierii minuţioase a experienţei ţărilor europene în domeniul cadastrului a fost elaborată Legea cadastrului bunurilor imobile, care prevede un sistem de înregistrare a bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, ce corespunde cerinţelor actuale. Crearea cadastrului prevede înfăptuirea de către stat a unor măsuri, care nu vor leza drepturile şi interesele legitime ale deţinătorilor de bunuri imobile. Pînă la începutul funcţionării oficiului cadastral teritorial în teritoriul unităţii administrativ-teritoriale se va aplica actualul sistem de înregistrare a tranzacţiilor cu imobil (construcţii, apartamente, încăperi izolate). Toate tranzacţiile cu terenuri, drepturile asupra terenurilor şi grevările lor se vor înregistra în registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri, ţinut de primăria oraşului (municipiului), satului (comunei) în jurisdicţia teritorială a căreia este situat bunul imobil. Primăriile satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) vor înregistra deţinătorii de terenuri în registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri, vor elibera titlurile de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, vor prezenta informaţia

Transcript of Imob.docx

I. PROGRAMUL DE STATDE CREARE A CADASTRULUI BUNURILOR IMOBILE Programul de stat de creare a cadastrului bunurilor imobile (n continuare - Programul) este elaborat n conformitate cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 i prevede masurile de baz i etapele realizrii acestora, pentru crearea cadastrului bunurilor imobile. Adoptarea noului cadru legislativ privindregimul proprietii (Legea cu privire la privatizare, Legea cu privire la proprietate, Codul funciar), confirmarea de ctre Constituia Republicii Moldova a dreptului de proprietate privat asupra pmntului a servit drept baz pentru reformarea relaiilor imobiliare, redistribuirea n mas a patrimoniului, transmiterea lui n proprietate privat. ncepnd cu 1992, n Republica Moldova circa 983 mii de familii au primit n proprietate 316 mii ha terenuri-loturi pe lng cas. Peste un milion de ceteni au dreptul la cota de teren echivalent din fondul de privatizare, suprafaa cruia constituie 1698 mii ha. Mai mult de 83% din spaiul locativ al republicii a fost privatizat, aproximativ 2200 de ntreprinderi au obinut dreptul de proprietate asupra cldirilor avute anterior n folosin. Peste 50 mii de persoane fizice i juridice au primit titluri de autentificare a dreptului deintorului de teren. Odat cu adoptareaLegii cu privire la preul normativ i modul de vnzare-cumprare a pmntului, pmntul a fost inclus ncircuitul civil. Vechiul sistem de evident a bunurilor imobile, inclusiv nregistrarea lor separat (pmntul - de ctre autoritile administraiei publice locale, construciile - BIT) n condiiile economiei de piaa s-a dovedit a fi neeficient. n urma studierii minuioase a experienei rilor europene n domeniul cadastrului a fost elaborat Legea cadastrului bunurilor imobile, care prevede un sistem de nregistrare a bunurilor imobile i a drepturilor asupra lor, ce corespunde cerinelor actuale. Crearea cadastrului prevede nfptuirea de ctre stat a unor msuri, care nu vor leza drepturile i interesele legitime ale deintorilor de bunuri imobile. Pn la nceputul funcionrii oficiului cadastral teritorial n teritoriul unitii administrativ-teritoriale se va aplica actualul sistem de nregistrare a tranzaciilor cu imobil (construcii, apartamente, ncperi izolate). Toate tranzaciile cu terenuri, drepturile asupra terenurilor i grevrile lor se vor nregistra n registrul cadastral al deintorilor de terenuri, inut de primria oraului (municipiului), satului (comunei) n jurisdicia teritorial a creia este situat bunul imobil. Primriile satelor (comunelor), oraelor (municipiilor) vor nregistra deintorii de terenuri n registrul cadastral al deintorilor de terenuri, vor elibera titlurile de autentificare a dreptului deintorului de teren, vor prezenta informaia necesar pentru autentificarea notarial a contractelor de nstrinare a terenurilor n conformitate cu legislaia. Primria satului (comunei), oraului(municipiului) va continua inerearegistrului cadastral al deintorilor de terenuripn la finalizareanregistrrii primare masive a bunurilorimobile n teritoriul din jurisdicia sa.II. MASURILE DE BAZ NTREPRINSEN CADRUL PROGRAMULUI Organizarea cadastrului bunurilor imobile prevedenfptuirea urmtoarelor msuri: crearea cadrului legislativ pentruimplementarea Cadastrului bunurilor imobile; accelerarea procesului de mproprietrire a cetenilor cu pmnt; asigurarea informaionala a populaiei , instruirea cadrelor; crearea sistemului organelor cadastrale; nregistrarea primar masiv a bunurilor imobile i adrepturilor asupra lor; elaborarea mecanismului de estimare a bunurilor imobile; crearea sistemului informaional cadastral. Masurile din cadrul Programului se vor realiza n dou etape. n prima etap (anii 1998-2006) se va crea cadrul legislativ, vor fi ntreprinse msurile necesare pentru finalizarea procesului de mproprietrire, se va pune accentul pe asigurarea informaional a populaiei i instruirea cadrelor, vor fi nfiinate oficiile cadastrale teritoriale, se va efectua nregistrarea primar masiv n localitile urbane, cu extinderea treptat n localitile rurale, implementarea proiectului-pilot a cadastrului fiscal n zonele test, estimarea bunurilorimobilen localitile urbane. n cadrul acestei etapese preconizeaz de a fi nregistrate circa 4,0 mil. bunuri imobile.[Cap II, al.3 modificat prin HG117 din 06.02.07, MO21-24/16.02.07 art.133]

n etapa a doua (2007- 2010) se va perfeciona sistemul naional unificat de nregistrare a bunurilor imobile, se va finaliza procesul de privatizare a terenurilor i nregistrarea primar masiv, pentru facilitarea dezvoltrii unei piee imobiliare reale, implementarea noului sistem de evaluare n mas a bunurilor imobile n scopuri fiscale, asigurarea durabilitii financiare i instituionale a sistemului naional cadastru.[Cap II, al.4 modificat prin HG819 din 03.08.05, MO107-109/12.08.05 art.891]

1.Crearea cadrului legislativ pentru implementarea Cadastrului bunurilorimobile (anul 1998) prevede elaborarea i adoptarea actelor normative noi care expres snt prevzute n Legea cadastrului bunurilor imobile, i care la latitudinea Guvernului, necesit a fi elaborate pentru asigurarea executrii ei. Aceast msur prevede adoptarea noilor acte normative, precum i perfecionarea (modificarea, completarea) celor existente. Lista actelor normative ce n primul rnd necesit a fi elaborate i revizuite este stabilit n anexa nr.1. n etapa a doua accentul se va pune pe perfecionarea cadrului legislativ n vederea dezvoltrii sistemului de nregistrare i pieei imobiliare, simplificrii procedurii de efectuare a tranzaciilor i asigurrii proteciei bazei de date informaionale. [Pct.1 modificat prin HG819 din 03.08.05, MO107-109/12.08.05 art.891]

2. Finalizarea procesului de mproprietrire a cetenilor cu pmnt (1998- 2006) va fi efectuat n urmtoarele etape: prima etap (1998- trimestrul III 2005) presupune luarea msurilor pentru ncheierea procesului de mproprietrire a cetenilor, conform art. 12 din Codul funciar, pentru finalizarea trecerii n proprietate privat a terenurilor aferente caselor de locuit n localitile urbane i n unele localiti rurale (n conformitate cu art. 11 din Codul funciar); a doua etap (trimestrul IV 2005-2006) presupune finalizarea procesului de atribuire n proprietate a terenurilor n toate localitile rurale (n circa 1000 localiti).[Pct.2 modificat prin HG819 din 03.08.05, MO107-109/12.08.05 art.891]

3. Asigurarea informaional a populaiei, instruirea cadrelor (permanent). Asigurarea informaional a populaiei presupune informarea prin intermediul mijloacelor de informare n mas despre crearea cadastrului bunurilor imobile, n special despre noul sistem de nregistrare a bunurilor imobile i a drepturilor patrimoniale asupra lor. Informatizarea populaiei urmeaz s se efectueze n aa mod ca persoanele fizice i juridice, autoritile administraiei publice locale s cunoasc sistemul nou de nregistrare, locul i rolul lor n acest sistem, drepturile i obligaiile ce le revin, consecinele atitudinii luate fa de cerinele noului sistem de nregistrare. Pentru asigurarea sistemului cu cadre de nalt calificare se va efectua n termene ct mai restrnse pregtirea i perfecionarea calificrii a peste 1500 de specialiti pentru oficiile cadastrale teritoriale, primriile satelor (comunelor) i oraelor (municipiilor), pentru ntreprinderi de stat iprivate ce vor efectua lucrri cadastrale. Pregtirea cadrelorpentru inerea cadastrului bunurilor imobile se va realiza n sistemul de nvmnt superior i mediu de specialitate. Instituiile superioare de baz vor fi Universitatea Agrar de Stat din Moldova, Universitatea Tehnic, Universitatea de Stat (facultateade drept). Perfecionarea i reciclarea specialitilor se va efectua n Centrul de instruire, creat pe lngAgenia Relaii Funciare i Cadastru. 4. Crearea sistemului oficiilor cadastrale (trimestrul IV, 1998) presupune crearea lor de ctreAgenia Relaii Funciare i Cadastru. Oficiile cadastrale teritoriale vor fi nfiinate prin reorganizarea birourilor de inventariere tehnic sub form de ntreprinderi de stat i vor ncepe activitatea n trimestrulIV al anului 1998. Raza de aciune a oficiului cadastral teritorial va fi determinat deAgenia Relaii Funciare i Cadastrui va include, de regul, mai multe raioane. n anul 2005, n scopul asigurrii durabilitii financiare i instituionale a sistemului naional cadastru, precum i perfecionrii sistemului naional unificat de nregistrare a bunurilor imobile, oficiile cadastrale teritoriale i Oficiul Informaional Central "Cadastru" vor fi reorganizate ntr-o ntreprindere unic specializat n cadastru. 5. nregistrarea primar masiv a bunurilor imobile i a drepturilor asupra lor. Pentru accelera rea crerii cadastrului bunurilor imobile statul organizeaz i nfptuiete nregistrarea primar masiv, care presupune realizarea unui complex de lucrri organizatorice i cadastrale, n conformitate cu legislaia. n scopul reducerii cheltuielilor i urgentrii executrii lucrrilor cadastrale vor fi utilizate materialele cartografice existente, informaia documentar deinut de birourile teritoriale de inventariere tehnic, administraia publiclocal. nregistrarea masiv se efectueaz n baza hotarelor generale i va demara n modul menionat n anexa nr. 2. O dat cu finisarea lucrrilor de nregistrare primarmasivn localitile urbane se va ncepe nfptuirea nregistrriiprimare masiven localitile rurale, n aa fel ca nanul2010 sfie ncheiat nregistrarea primar masiv pe ntreg teritoriul rii. Concomitent cu nregistrarea primar masiv se va efectua, la cerere, i nregistrarea primar selectiv i nregistrarea curent. 6. Elaborareai implementarea mecanismului de estimare a bunurilor imobile (1998-2011). [Pct.6 al.1 modificat prin HG117 din 06.02.07, MO21-24/16.02.07 art.133]

Cadastrul bunurilor imobile presupune si estimarea lor. Evaluarea economic permanent a bunurilor imobiliare este utilizat de toate rile dezvoltate. Metodele aplicate pentru estimarea bunului imobil vor fi determinate de tradiia economic naional, fiind strns legat de sistemul naional de nregistrare a bunurilor imobile i de principiile impunerii fiscale. Sistemul de estimare va funciona permanent, fiind flexibil la schimbrile ce au loc att n economia rii, cit i ninfrastructura localitii. Evaluarea bunurilor imobile se va efectua de ctre oficiile cadastrale teritoriale, care vor ine registrul de estimare a valorii bunurilor imobile. Pentru evaluarea permanent a bunurilor imobile se va crea un sistem automatizat de evaluare orientat spre mijloacele contemporane ale tehnicii de calcul. ntru ndeplinirea acestei msuri se va implementaproiectul-pilot al cadastrului fiscal n zonele test. 7. Crearea sistemului informaional al cadastrului (anii 1998-2010) prevedeacumularea, pstrarea, sistematizarea i furnizarea informaiei cadastrului la dou nivele: teritorial i naional. La nivelul teritorial informaia cadastrului este gestionat de oficiile cadastrale teritoriale i va include informaii privind bunurile imobile concrete i drepturile asupra acestora. La nivel naional dreptul de gestiune economic revineAgenia Relaii Funciare i Cadastru. ncepnd cu anul 2005, oficiile cadastrale teritoriale i Oficiul Informaional Central "Cadastru" se reorganizeaz ntr-o ntreprindere unic specializat n cadastru. Se va efectua trecerea de la sistemul cu baza de date local, aflat la oficiile cadastrale teritoriale, la sistemul cu baza central de date, care urmeaz a fi inut de ctre ntreprinderea specializat n cadastru. Se va face legtura cu alte registre de stat, se va asigura prin Internet accesul lainformaie al masei largi de utilizatori de informaie. [Pct.7 al.2 modificat prin HG117 din 06.02.07, MO21-24/16.02.07 art.133]

Funcionarea sistemului informaional va fi asigurat prin unitatea principiilor i metodelor de inere a cadastrului, unicitii numerelor cadastrale, unitii sistemului documentaiei cadastrale, folosirii clasificatoarelor unice, acordurilor i formelor unice de schimb. Sursa de informaie va asigura accesibilitatea operativ pentru toi beneficiarii interesai. Complexul de mijloace tehnice, care va asigura lucrul fiecrui nivel al sistemului, se realizeaz sub form de reea local personal, sau dup necesitate - de maini electronice mai puternice. Numrul de locuri de munc, volumul de memorizare a instalaiilor i ali parametri se stabilesc ndependen de volumul informaiei primite, prelucratei furnizate.III. SURSELE DE FINANARE A PROGRAMULUI Pentru crearea cadastrului bunurilor imobile snt necesare surse financiare n sum de 460 mil. lei, inclusiv - 188 mil. lei pentru nregistrarea bunurilor imobile (elaborarea hrilor, executarea lucrrilor cadastrale, nregistrarea masiv a bunurilor imobile i a drepturilor asupra lor), 188 mil. lei pentru estimarea lor (elaborarea metodologieide estimare a bunurilor imobile, estimarea n mas a tuturor bunurilor imobile) i 84 mil. lei pentru procurarea utilajului geodezic ifotogrammetric, a sistemelor de computere, renovarea spaiilor de serviciui de producie a oficiilor cadastrale teritoriale, asistena tehnic etc. Programul va fi realizat din contul mijloacelor bugetului de stat, din contul mijloacelor creditare, atrase n conformitate cu acordurile interguvernamentale i alte mijloace extrabugetare, dup cum urmeaz:

Categoria de cheltuieliTotal mil.lei Sursa de finanare

Bugetul de statBugetul localDonaiiAlte surse extrabuge-tare

123456

Procurarea utilajului geodezic, fotogrammetric, sistemelor de computatoare etc.4723-1311

Servicii consultative, pregtirea cadrelor etc.375-2012

nregistrarea primar masiv a bunurilor imobile18816018-10

Estimarea bunurilor imobile188-170108

Total4601881884341

IV. DIRIJAREA REALIZRII PROGRAMULUI n realizarea programului particip: Agenia Relaii Funciare i Cadastru- coordonarea i dirijarea activitii de creare i inere a cadastrului pe ntreg teritoriul arii; Ministerul Economiei i Comerului, Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare - coordonarea i dirijarea activitii privatizrii bunurilor imobile; Ministerul Finanelor - elaborarea i implementarea noului sistem al impozitului pe bunurile imobile, care vacorespundeprincipiilor economiei de pia; Autoritile administraiei publice locale - finalizarea mproprietririi cu pmnt a cetenilor, autentificarea dreptului de proprietate n conformitate cu legislaia, acordarea ajutorului informaional, tehnic i de alt natur la crearea i inerea cadastrului. Universitatea Agrar de Stat din Moldova, Universitatea Tehnic, facultile de drept ale instituiilor de nvmnt superior - pregtirea specialitilor n domeniul cadastrului (geodeziti, fotogrammetriti, ingineri cadastrali, estimatori, juriti); ntreprinderile destat i private autorizate n modul stabilit- executarea lucrrilor cadastrale; Alte autoriti ale administraiei publice, instituii, organizaii care conform Legii cadastrului bunurilor imobile executlucrrile cadastrale. Coordonarea activitii autoritarilor administraiei publice n crearea cadastrului va fi efectuat de ctre Guvern prin intermediul Consiliului interdepartamental pentru coordonarea activitii n domeniul Cadastrului Naional.