IMAGINEA JUDEŢULUI DOLJ ÎNTR-O STATISTICĂ DIN 1851 · 2018-12-19 · şi altele), fenomenele...

ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. 31, 2017, p. 61-84

IMAGINEA JUDEŢULUI DOLJ ÎNTR-O

STATISTICĂ DIN 1851

PAUL-EMANOIL BARBU

În urma Revoluţiei de la 1848, reprimată prin intervenţia militară a celor

trei mari imperii absolutiste şi expansioniste ale vremii (ţarist, otoman şi

habsburgic), Ţările Române au revenit la situaţia anterioară, ajungând din nou sub

dominaţie străină. În Ţara Românească şi Moldova, s-a reinstaurat regimul instituit

prin Regulamentul organic în urmă cu aproape două decenii, pentru ca apoi, prin

Convenţia de la Balta-Liman, din 19 aprilie/1 mai 1849, care consfinţea pe plan

diplomatic internaţional reprimarea revoluţiei din cele două Principate, acestea să

revină sub suzeranitatea Turciei şi protectoratul Rusiei, a căror ocupaţie militară

în această parte a Europei a fost statuată. În Ţara Românească, a fost instalat ca

Domn Barbu Ştirbei, iar în Moldova, Grigore Dimitrie Ghica. La rândul ei,

Transilvania a revenit sub asolutismul habsburgic, această ţară românească

devenind o provincie care depindea, în mod nemijlocit, de împăratul de la Viena,

fiind condusă de un guvernator. În pofida acestei stări de lucruri, Revoluţia de la

1848 a avut urmări pozitive în istoria românilor, deoarece ideile ei programatice

au rodit din plin în deceniile următoare, prin Unirea Principatelor Române în 1859,

fondarea statului naţional român, obţinerea indepenenţei de stat a României în

urma războiului din 1877/1878 şi realizarea Marii Uniri din 1918, când provinciile

româneşti aflate sub dominaţie străină – Transilvania, Banatul, Bucovina şi

Basarabia – au revenit la patria mamă, desăvârşindu-se astfel procesul constituirii

statului naţional unitar român.

Înainte de a se retrage din cele două Principate Române, autorităţile

militare de ocupaţie ruseşti i-au solicitat stăpânirii din Ţara Românescă şi Moldova

elaborarea unor documente statistice cuprinzătoare, în scopul cunoaşterii

resurselor umane, economice şi strategice din aceste zone, pentru că scopul Rusiei

era acela de a le anexa, la momentul oportun. În consecinţă, prin mai multe ordine

circulare emise în lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie şi mai 1851, asupra

cărora a mai revenit şi ulterior, dată fiind presiunea Consulatului Rusiei de la

Bucureşti, Departamentul din Lăuntru al Ţării Româneşti le-a solicitat ocârmuirilor

Cercetător ştiinţific I, dr., e-mail: [email protected].

62 Paul-Emanoil Barbu

de judeţe alcătuirea unei statistici în care să se includă informaţii şi date referitoare

la: numărul satelor, al locuitorilor şi al locuinţelor, economia locului (agricultura

cu ramurile sale anexe, pescuitul, industria şi comerţul), căile de transport şi de

comunicaţie terestre şi pe apă (,,drumuri cu şosele”, drumuri de poştă, comerciale

şi altele), fenomenele climatice, starea vemii, anotimpurile anului, perioadele de

însămânţare, de înmugurire şi înflorire a pomilor fructiferi şi de recoltare etc.1

După primirea ordinelor amintite, Ocârmuirea judeţului Dolj s-a adresat, la rândul

său, Poliţiei oraşului Craiova şi celor şapte subocârmuiri de plăşi, pentru ca acestea

să-i înainteze stuaţii cuprinzând datele şi informaţiile menţionate.2 Între 9 iunie şi

3 august 1851, autorităţile subordonate au înaintat Ocârmuirii de Dolj documentele

statistice respective.

Teritoriul Ţării Româneşti, ca şi cel al Moldovei, era împărţit în mai multe

judeţe, care – la rândul lor – se alcătuiau din plăşi şi plaiuri sau numai din plăşi, în

funcţie de forma lor de relief (zonă montană sau submontană şi zonă de şes) în care

erau situate. Doljul, ca şi celelalte judeţe de câmpie, cuprindea mai multe plăşi.

Acesta şi-a păstrat împărţirea administrativ-teritorială din perioada anterioră, fiind

împărţit în şapte plăşi: Ocolu, Amaradia, Balta, Câmpu, Dumbrava, Jiul de Jos şi Jiul

de Sus. Cea mai importantă localitatea era atunci, ca şi acum, oraşul Craiova,

reşedinţa judeţului, cel mai însemnat centru adminstrativ, social-economic, militar şi

politic al Olteniei. În cele şapte plăşi fiinţau 265 de sate.

I. Oraşul Craiova3. Poliţia oraşului Craiova a elaborat cea mai sumară

situaţie statistică, în comparaţie cu subocârmuirile de plăşi, care vor oferi

informaţii şi date mai ample. Reşedinţa judeţului Dolj, dar şi cel mai important

oraş din întreaga Oltenie şi al doilea centru urban al Ţării Româneşti, Cetatea

Băniei avea o populaţie de 16.293 de locuitori (8.837 de sex masculin şi 7.456 de

sex feminin). Zilnic, se năşteau până la trei băieţi şi cinci fete şi decedau în jur de

cinci persoane. În acelaşi interval de timp, se înregistrau până la patru căsătorii.

Oraşul era împărţit în şase mahalale. Locuitorii aveau 3.259 de case, din care 42

din bârne. Trei clădiri aprţineau statului, fiind instituţii publice.

Statistica nu dă informaţii, nici măcar sumare, relative la ocupaţiile

craiovenilor. Oricum, nu toţi orăşenii erau total rupţi de agricultură, mai ales cei

din cartierele periferice, deoarece nu se putuseră integra în alte activităţi cu specific

urban. Materialul documentar în discuţie nu menţinează nici suprafeţele cultivate,

nici cantităţile de produse recoltate de locuitorii Craiovei, ci numai faptul că, pe

lângă cereale, se mai obţineau ,,poame”, precum mere, prune şi alte fructe.

1 Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura jud. Dolj, dos. 68/1851, ff. 8, 9, 18, 19, 51, 53. 2 Ibidem, f. 52. 3 Ibidem, ff. 101-106.

Imaginea județului Dolj într-o statistică din 1851 63

Orăşenii deţineau 1.512 cai, 745 boi, 692 vaci, 127 oi şi 735 porcine.

Animalele erau duse la păşunat pe ,,locurile Maghistratului (Sfatului orăşenesc)”,

situate în afara oraşului.

Se menţionează existenţa în Craiova a unui număr de 231 cârciumi şi 14 hanuri,

ceea ce denotă practicarea unor activităţi comerciale. Deşi existau şi alte obiective

economice (prăvălii, brutării, tăbăcării, mori, boiangerii, olării, zalhanale etc.), acestea

nu sunt înregistrate.

Sătenii din judeţul Dolj şi din afara lui aduceau spre vânzare la Craiova, în

incinta ,,oborului Târgului de Afară”, ,,feluri de obiecte şi producte”. Suta de ocale

de făină se vindea cu 30 lei, cea de mălai, cu 18 lei şi cea de orz, cu 15 lei. De

asemenea, vadra de vin se vindea cu 8 lei, cea de rachiu de prune, cu 11 lei şi cea de

rachiu de ,,bucate”, cu 10 lei.

Statistica aminteşte trei ,,drumuri cu şosele”. Unul dintre acestea era drumul

Diiului (vechea denumire a Vidinului) care, pe teritoriul Craiovei, cuprindea

porţiunea dintre ,,capul caldarâmului de piatră” şi bariera acestei căi de transport

rutier, având o lungime de circa 3.000 stj domneşti şi o lăţime de aproximativ 5 stj.

Ducea la Calafat, de unde se putea ajunge pe malul drept al Dunării, la Vidin. Fiind

o cale terestră mai veche, în 1844, aflându-se sub administrarea Sfatului orăşenesc,

s-a refăcut, dându-i-se caracteristica de drum cu şosea. Se menţinează apoi ,,drumul

şi şoseaua Bucureştilor”, care mergea spre capitala ţării. Pe teritoriul Craiovei,

începea de la fântâna Prisăcuţa şi se termina la bariera oraşului, având următoarele

dimensiuni aproximative: 400 stj lungime şi 6 stj lăţime. S-a ,,tocmit”, adică s-a

refăcut, încadrându-se în categoria respectivă, în 1846. Cel de al treilea ,,drum cu

şoseaua” ocupa porţiunea dintre uliţa bisericii Sf. Ioan şi poarta bsericii Oota, la

Cazarmă. S-a amenajat cu această destinaţie în 1846. Avea o lungime de 600 stânjeni

şi o lăţime de circa 6 stânjeni. Pentru circulaţia pe aceste drumuri nu se percepea

niciun venit. Pe asemenea căi de transport, locuitorii circulau în mod gratuit pe tot

cuprinsul judeţului, nu doar în oraşul de reşedinţă. Produceau venituri numai

drumurile de poştă şi cele comerciale. Situaţia era aceeaşi în toată ţara.

Statistica menţionează trei drumuri de poştă care plecau din Craiova şi

purtau numele localităţilor de destinaţie: al Cerneţiului, al Caracalului şi al

Bucureştilor. Poşta Craiovei dispunea de un anumit efectiv de cai, al căror număr

nu se precizează. Din informaţiile oferite de unele subocârmuiri, aflăm că aici

existau 12 cai de poştă. Aceste drumuri ocupau în aria oraşului porţiunile cuprinse

între poşta locală şi barierele cu acelaşi nume. Un al patrulea drum de poştă, al

Vâlcii, nu este pomenit.

Statistica aminteşte că drumurile comerciale care treceau prin Craiova

făceau legătura cu oraşul Caracal şi schelele Bechet şi Islaz, scăpând din vedere pe

cele care asigurau legăturile cu judeţele de munte, Gorj şi Vâlcea, cu schela Calafat

şi cu oraşele Cerneţi şi Tr. Severin. Drumurile de poştă şi cele comerciale îndeobşte

urmau traseul ,,drumurilor cu şosele”. Reparaţia şi întreţinerea tuturor drumurilor din


Craiova se realizau de către locuitori în contul celor şase zile ,,de prestaţie” legiuite,

prevăzute în Regulamentul organic. În acelaşi mod se proceda şi cu drumurile din

celelalte localităţi doljene sau din celelalte judeţe ale ţării. De aceea, când – pe

parcursul expunerii – se vor face referiri la drumurile din cuprinsul plăşilor judeţului

Dolj, nu se va mai menţiona acest lucru. Statistica alcătuită de Poliţia Craiovei nu

reţine costul transportului de marfă. Acesta se regăseşte în informaţiile oferite de unii

subocârmuitori de plăşi, după cum se va observa pe măsura prezentării materialului

arhivistic cercetat.

II. Plasa Ocolu4. În această plasă se înregistrau 35 de sate, cu 2.810 familii

de ţărani, însumând 12.040 de persoane, din care 6.119 de sex masculin şi 5.921 de

sex feminin. Decesele surveneau din cauza unor boli, cele mai răspândite fiind

,,lingoarea, junghiu” şi „durerea de inimă”. Nu lipseau nici ,,ciuma şi holera”, dar

acestea apăreau ,,rareori”. Populaţia plăşii avea 2.826 de ,,case”, denumire sub care

au fost înscrise toate locuinţele, inclusiv bordeiele, dar nu se face distincţie între

aceste două categorii de clădiri decât la nivelul plăşii, fără a se proceda în acelaşi

chip şi la fiecare localitate în parte. Astfel, proprietarii de moşii deţineau 21 case ,,de

zid” (0,74%), iar sătenii, 1.976 case ,,de lemn” (69,92%) şi 829 bordeie (29,33%).

Satele aveau între 19 şi 260 ,,case”, după cum se poate vedea în tabelul nr. 1.

Tabel 1

Statistica din 1851 cu satele din plasa Ocolu şi numărul caselor existente

Denumirea

satelor

Nr.

de

case

Denumirea

satelor

Nr.

de

case

Denumirea

satelor

Nr.

de

case

Albeşti 63 Gârleştii de

Sus

23 Pieleşti5 152

Balta Verde 73 Ghindeni 176 Pârşani 33

Cârcea 176 Gherceşti 104 Popoveni 42

Cernele6 46 Işalniţa 260 Preaba 77

Cioroiaşi7 40 Izvor8 44 Romaneşti 28

Ciulniţa 82 Lăcriţa 67 Secui9 211

Cornetu 116 Lânga 30 Şimnicu de Jos 19

Coşovenii de Sus 127 Mischii 109 Şimnicu de Sus 87

4 Ibidem, ff. 54-62. 5 În document: Pieleştile. 6 În documnt: Cernelele. 7 În document: Cioroiaşu. 8 În document: Izvoru. 9 În document: Săcuiu.


Coşovenii de Jos 79 Mlecăneşti 54 Teasc10 93

Coşovenii de Mijloc 61 Mofleni 28 Troaca 53

Floreşti 59 Motoci 57 Urecheşti 58

Gârleştii de Jos 56 Nichitoaia 43 35 de sate 2.826 de

case

Principala îndeletnicire a locuitorilor era agricultura cu ramurile sale anexe.

Locurile cultivate cele mai îmbelşugate – ,,prin fireasca lor rodire” – erau cele

îngrijite de săteni, pentru că le îmbunătăţeau calităţile nutritive folosind bălegar,

gunoi de grajd şi în alt mod. Cei 2.810 agricultori însămânţau anual circa 8.318,5 ha

de teren agricol. Această suprafaţă era depăşită de terenurile ocupate de livezile de

pruni şi alţi pomi fructiferi, de cele viticole şi de fâneţe, care însumau 10.556 ha

(,,pământ cultivat cu livezi, pruni şi vii, alţi pomi”). Se cultivau cereale, plante

alimentare şi industriale.

La însămânţări, se foloseau în medie 13.408 ocale de porumb, 9.000 ocale

de grâu, 3.000 ocale de orz, 2.000 ocale de secară, 10 ocale de mei, 20 ocale sămânţă

de tutun, 1.000 ocale de sămâţă de cânepă şi in, 600 ocale de fasole, 100 ocale de

linte, 70 ocale de bob, 30 ocale de mazăre, 60 ocale sămânţă de ceapă, 40 ocale de

usturoi, 30 ocale sămânţă de ardei, 15 ocale sămânţă de ridichi, 7 ocale sămânţă de

sfeclă. Recolta medie anuală se ridica la 839.860 ocale de porumb, 860.483 ocale de

grâu şi secară, 26.250 ocale de orz, 63.000 ocale de mei, 15.000 ocale de cânepă,

500 ocale de in, 15.000 ocale de fasole, 15.000 ocale de bob, 2.400 ocale de linte,

20.000 ocale de ceapă, 600 ocale de usturoi, 300 ocale de tutun, 95.000 căpăţâni de

varză, 350 ocale de ardei, 16.000 ridichi şi 18.000 sfecle. Un hectar rodea, într-un an

îmbelşugat, până la 1.000 ocale de grâu; la fel şi de porumb.

Preţul unei zile de muncă în agricultură, efectuate manual, era de 2,10 lei,

iar al celei prestate cu carul cu doi boi, de 3,15 lei.

O parte din cereale era folosită de locuitori pentru însămânţări şi consumul

gospodăresc, iar cealaltă parte lua drumul comerţului, fiind cumpărată de

,,neguţătorii speculanţi”, care o transportau la schelele Calafat, Bechet şi Cetate,

pentru a fi exportată. ,,Chiria” pentru transport la schelă era de 5-6 lei pentru 100

ocale de produse. Preţul mijlociu pentru 100 ocale de cereale, cumpărate pe loc,

mergea până la 20 lei la grâu şi până la 11-12 lei la porumb, pe când la schelă, acesta

era mai ridicat, deoarece suta de ocale de grâu valora până la 23, 25 şi 27 lei, iar cea

de prorumb, până la 16 şi 17 lei. Inul şi cânepa nu se vindeau, întrucât sătencele

foloseau aceste plante textile la confecţionarea îmbrăcămintei şi a altor articole

folosite de locuitori.

De asemenea, locuitorii beneficiau de numeroase produse ,,naturale” ale

plăşii: ciuperci diferite, mai ales mânătărci, dragavei, frunză de răchită, gogoşi de

10 În document: Teascu.


tufă, alune, pere şi mere sălbatice, măceşe, porumbe, asmăţui, floare de soc, floare

de tei, muşeţel, macriş, sparanghel, hrean, păducel şi aguridă sălbatică.

În caz de secetă sau alte calamităţi, locuitorii împrumutau porumb de la

magaziile de rezervă, în care se aflau depozitate: 20.813 baniţe mari (o baniţă avea

20 ocale) în 1848, 21.813 baniţe mari în 1849 şi 18.500 baniţe mari în 1850. ,,La

vreme de nerodie”, sătenii amestecau prorumbul ,,cu urzici, dovleţi şi altele”,

scăpând astfel ,,de foame”.

Fâneţele ocupau o întindere de 9.902 ha. Cele mai ,,îmbelşugate de iarbă”

erau cele din apropierea apelor, adică din lunci. Cositul începea la 15 iunie şi se

încheia la 15 august. Un hectar rodea în medie până la 8 plaste de fân. După ce se

asigura necesarul pentru hrana animalelor, prisosul de fân se vindea celor interesaţi,

cu 9-10 lei plasta. În plasă nu se găseau păduri însemnate, ci doar 23 de branişti ale

proprietarilor de moşii, având copaci tineri.

Existenţa locurilor de fâneţe şi păşunat permitea creşterea unor efective de

animale: 697 cabaline (354 cai, 243 iepe cu mânji, 100 iepe sterpe), 60 bivoli, 4.975

bovine (3.003 boi, 1.972 vaci), 3.427 ovine (oi, berbeci, miei), 919 caprine (capre,

ţapi, iezi) şi 339 porci, ,,cu mic cu mare”.

Cea mai mare cantitate de lână era de o calitate foarte bună. Se obţineau

7.944 ocale de lână nespălată. Venitul mediu provenit de la o oaie se cifra până la 50

de parale, alteori şi mai mult, în funcţie de timp. O parte din lână o foloseau sătenii

pentru nevoile lor, iar cealaltă parte se vindea neguţătorilor lânari cu cu un preţ care

oscila în jurul a 70 de parale ocaua şi chiar a 2 lei uneori.

Deşi nu existau bâlciuri şi târguri în această plasă, comerţul de animale era

totuşi înlesnit de exisenţa unor negustori, cumpărători de animale mari şi mici, pe

care le puneau la îngrăşat în suhaturi şi apoi le tăiau la zalhanale, în scopul vânzării

produselor rezultate, îndeosebi peste graniţă. Aceştia nu puteau fi decât oameni cu

stare, fie proprietari şi arendaşi de moşii, fie comercianţi de profesie, şi, mai rar,

săteni de frunte, ce-şi puteau permite să achiziţioneze, în total, până la 600 boi, 800

vaci, 5.000 berbeci şi capre, cheltuind în jur de 70.000 lei, o sumă destul de mare,

care trebuie să le fi adus importante beneficii.

În legătură cu activitatea negustorească erau şi cârciumile. Prin sate şi de-a

lungul drumurilor, erau amplasate 80 de astfel de unităţi comerciale.

Unii locuitori practicau, pe lângă ocupaţiile agricole propriu-zise, apicultura

şi sericicultura. În plasă, funcţionau două stupării, care dădeau în medie 240 ocale

de miere şi 40 ocale de ceară anual. Ocaua de ceară se vindea cu 2 lei. Prin creşterea

viermilor de mătase, obţineau, anual, o medie de 8 ocale de gogoşi, pe care le utilizau

pentru nevoile proprii.

Acestor îndeletniciri li se adăgau altele. Astfel, în plasă funcţionau 75 de

unităţi industriale, care prelucrau cu precădere produse de origine vegetală şi

animală, dar şi alt gen de materii prime, disponibile în mediul rual, după cum

urmează:


– 12 mori (10 pe apă şi 2 cu cai), care măcinau într-un an 8.500 de ocale,

fiecare având câte un morar, care percepea a zecea parte din cerealele măcinate;

– 39 poverne, producând fiecare câte 50 de vedre de rachiu de comină pe

sezon, având câte un lucrător; se vindea cu 10 lei vadra;

– 6 lânării, unde se spălau până la 40.000 ocale de lână pe an. Lucrau în

lunile de vară, una având până la 50 de lucrători. O lânărie vindea lâna chiar în

Austria, cu 6 lei ocaua;

– 4 zalhanale, având fiecare în medie câte 34 de lucrători şi putând obţine până

la 20.000 ocale de carne în fiecare toamnă. Ocaua de carne se vindea cu 2 parale;

– 6 tăbăcării, care prelucrau anual până la 5.000 piei de capră. Perechea de

piei se vindea cu 8, 9, 10 şi 12 lei, în Craiova. Într-o tăbăcărie, munceau până la 35

de lucrători;

– 3 cărămidării, producând fiecare până la 200.000 cărămizi pe an. Mia de

cărămizi se vindea cu 31,20 lei. Într-o cărămidărie, lucrau până la 25 de persoane;

– 5 ţiglării, care produceau anual până la 50.000 ţigle şi olane şi vindeau suta

de bucăţi cu 90 lei. În fiecare, munceau până la 15 lucrători.

Prin plasa Ocolu, treceau trei ,,drumuri cu şosele”, care ocupau anumite

segmente pe teritoriul său: al Bucureştilor, cuprinzând porţiunea dintre Hanul

Doctorului şi bariera oraşului Craiova, lung de 2.000 stânjeni şi lat de 5 stânjeni; al

Calafatului, în lungime de 1.500 stj şi lăţime de 5 stj şi al Cerneţiului, lung de 400

stj.şi lat de 5 stj. De asemenea, plasa era străbătută de cinci drumuri de poştă, toate

pornind din Craiova şi ajungând la Bucureşti, Calafat, Caracal, Cerneţi şi Râmnicu

Vâlcea. Pe drumul Bucureştilor, se afla poşta Căluiu, învecinată cu satele Pârşani,

Pieleşti şi Nichitoaia. În zona limitrofă drumului Calafatului, se aflau satele

Popoveni, Balta Verde şi Preajba. Drumul Caracalului se învecina cu satele Cârcea

şi Coşovenii de Sus. În apropierea drumului Cerneţiului, se găseau satele Işalniţa şi

Albeşti. Drumul Vâlcii trecea pe lângă satele Şimnicu de Jos, Mischii, Urecheşti şi

Motoci. De la o poştă la alta, se plătea pentru un cal de poştă câte 2 lei şi 20 parale

,,pentru fiecare împovărare”.

Drumurile comerciale care străbăteau plasa aveau aceleaşi denumiri, fiindcă

urmau acelaşi traseu, ajungând în aceleaşi localităţi. Pentru transportul a 100 ocale

de marfă, se plăteau câte 8-9 lei până în Capitală, iar până la Calafat, Caracal şi

Râmnicu Vâlcea, câte 4 lei. Plasa era străbătută de râul Jiu, pe care erau amenajate

trei poduri ,,umblătoare de lemn”, pe unde urma drumul de poştă şi de comerţ al

Calafatului, a căror taxă de trecere se fixa de către stăpânie.

III. Plasa Câmpu11. Aici erau recenzate 6.577 familii ţărăneşti, cu 32.094

persoane, din care 14.949 de sex bărbătesc şi 17.145 de sex feminin. Deci, unei

familii îi reveneau în medie aproape cinci persoane. Locuitorii aveau 6.197 ,,case”,

răspândite în 29 de sate. Nu se precizează dacă toate erau case propriu-zise sau în

11 Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura jud. Dolj, dos. 68/1851, ff. 63-68.


rândul acestora erau şi bordeie; în mod sigur, au fost incluse şi acestea în aceeaşi

grupă de locuinţe. Pe sate, situaţia se prezintă astfel:

Tabel 2

Satele din plasa Câmpu, cu numărul caselor existente

Denumirea

satelor

Nr.

familiior

Nr. de

case

Denumirea

satelor

Nr.

familiior

Nr. de

case

Calafat 370 451 Moreni 52 54

Caraula 214 202 Moţăţei12 377 310

Cetate13 229 221 Orodel14 234 211

Ciperceni 292 244 Piscu 72 67

Comani 81 65 Perişoru 102 100

Corlate15 110 102 Pleniţa 443 520

Cornu 133 136 Poiana 1106 994

Desa 197 188 Poiana Pleniţei 70 66

Dobridor16 125 128 Risipiţi 380 386

Fântâna Banului 156 118 Rudari 211 200

Galicea 347 326 Tunari 107 89

Galiciuica 124 120 Ulmu 116 120

Giubega 119 108 Valea Teiului 73 76

Hunia 228 198 Vârtop17 235 161

Maglavit 274 236 29 de sate 6.577 de

familii

6.197 de

case

Cea mai mică localitate a plăşii era satul Moreni, cu 52 familii şi 54 case, iar

cea mai mare, Poiana, cu 1.106 familii şi 994 case.

Principala ocupaţie a locuitorilor o constituia agricultura. Anual, se

însămânţau 19.879 ha, din care: 7.904,5 ha de grâu, 9.714 ha de porumb, 108,5 ha

de mei, 879 ha de orz, 87 ha de ovăz, 268,5 ha de fasole, 100 ha de linte, 810 ha de

cânepă şi 7,5 ha in. Deşi nu se precizează cantităţile recoltate, acestea se pot calcula,

avându-se în vedere mediile la ha înregistrate în plasa Jiului de Sus. Astfel, ar rezulta,

12 În document: Moţăţăi. 13 În document. Cetatea 14 În document: Orodelu. 15 În document: Corlatele. 16 În document: Dobridoru. 17 În document: Vârtopu.


cu aproximaţie, următoarele producţii medii totale: 7.904.500 ocale de grâu18,

13.599.600 ocale de porumb19, 173.600 ocale de mei20şi 1.054.800 ocale de orz21.

Unii săteni se îndeleticeau şi cu albinăritul. Alţii erau de profesie neguţători.

În sate, fiinţau 45 magazii de rezervă, de la care locuitorii se împrumutau cu

aproximativ 8.180 chile22 de porumb, la vreme de necesitate, adică în anii agricoli

neroditori sau calamitaţi.

Fâneţele şi păşunile ofereau hrana necesară animalelor. Cele mai

îmbelşugate trenuri cu ,,iarbă” aparţineau moşiilor Desa, Piscu, Ciuperceni, Moţăţei,

Galicea, Perişoru, Rudari, Caraula, Vârtop, Maglavit şi Hunia. Locuitorii deţineau

7.426 cabaline, 8.858 bovine, 337 bubaline, 26 măgari, 25 catâri, 38.486 ovine, 1.048

caprine şi 9.045 porci.

După acoperirea nevoilor familiale şi gospodăreşti, luau drumul comerţului

anumite cantităţi de produse rezultate din activitatea agricolă şi din alte ocupaţii, pe

primul loc aflându-se cereale: 28.460 ocale de grâu şi secară (preţ mediu, 90 lei chila

de grâu), 37.824 chile de porumb (preţ mediu, 52 lei chila), 1.732 chile de orz şi ovăz

(preţ mediu, 45 lei chila), 831 chile de mei (preţ mediu, 40 lei chila), cărora li se adaugă

75.152 ocale de lână (1,30 lei ocaua), 1.048 ocale păr de capră (1,5 lei ocaua), 500 ocale

de miere, 16 ocale de ceară. Cantităţile din principalele produse agricole intrate în

circuitul comercial ar reprezenta următoarele proporţii din producţia de cereale: 0,36%

din cea de grâu, 0,28% din cea de porumb, 0,16% din cea de orz şi 0,48% din cea de

mei, ceea ce reprezintă cote foarte reduse.

Comerţul era facilitat de existenţa a 53 prăvălii, 58 cârciumi şi 7 bâlciuri (1

la Vârtop, 3 la Poiana şi la Moţăţei).

Despre ,,drumuri cu şosele” nu se face nicio menţiune. Se amineşte doar

faptul că prin plasă trecea drumul de poştă al Calafatului, care pleca din Craiova. La

Calafat, ca şi la Craiova, se aflau 16 cai de poştă. Acest drum trecea prin satul

Comani, iar în vecinătatea lui se aflau satele Maglavit şi Moţăţei. Drumul de poştă

ce lega Calafatul cu Turnu Severin trecea prin satele: Comani, Hunia, Fântâna

Banului (unde se afla o poştă cu 12 cai), Cetate şi Ulmu, iar în vecinătate, se aflau

satele Moreni, Moţăţei şi Dobridor. Două drumuri comerciale străbăteau plasa, unul

care lega Craiova cu Calafatul, altul care mergea de la Calafat la Turnu Severin.

Drumuri comerciale care să treacă pe râuri nu existau, doar cel de pe fluviul Dunărea,

pe care circulau ,,şăici, vapoare şi luntri”.

18 Media: 1.000 ocale la ha. 19 Media: 1.400 ocale la ha. 20 Media: 1.600 ocale la ha. 21 Media: 1.200 ocale la ha. 22 În document, chila se foloseşte ca unitate de măsură pentru greutate; o chilă avea 400 de

ocale, iar ocaua, circa 1 kg și 250 grame (în continuare, se va folosi terminologia din document).


IV. Plasa Balta23. În această plasă, se înregistrau 23.443 locuitori (11.909

de sex masculin şi 11.534 de sex feminin). Anual se năşteau, în medie, 270 băieţi şi

200 fete, adică 470 copii. Mortalitatea era foarte ridicată, decedând anual în jur de

697 persoane (497 de sex masculin şi 200 de sex feminin). Populaţia locuia în 4.64424

,,case”, aşezate în 34 de sate. Nu se ştie dacă toate erau case popriu-zise sau mai

existau şi bordeie printre ele, deoarece statistica în discuţie nu precizează. Desigur,

în rândul locuinţelor se aflau şi bordeie, dar acestea au fost încadrate tot în categoria

caselor. Pe sate, situaţia se prezintă după cum se poate observa în tabelul nr. 3.

Tabel 3

Satele din plasa Balta, cu numărul caselor existente

Denumirea

satelor

Nr.

de

case

Denumirea satelor Nr.

de

case

Denumirea

satelor

Nr.

de case

Afumaţi 99 Ghidici25 100 Negoi26 117

Amzuleştii de Jos 36 Giurgiţa Cioromela 81 Plosca 93

Băileşti 643 Giurgiţa Curmătura 100 Portăreşti 49

Bârca 372 Goicea Mare 140 Rast27 228

Bistreţ28 208 Ionele29 32 Seaca30 47

Boureni31 98 Întorsura 121 Segarcea32 331

Catane33 47 Lipovu Rumâni 94 Siliştea Crucii 153

Cârna 171 Lipovu Ungureni 86 Trocheşti 44

Cerăt34 145 Lipovu de Sus 33 Urzica Mare 70

Cioroiaşi35 76 Măceşu de Jos 202 Urzicuţa 170

Covei36 78 Măceşu de Sus 77 34 de sate

4.644

de

case Gighera 127 Nedeia 176

23 Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura jud. Dolj, dos. 68/1851, ff. 69-75. 24 În document: 4.623 de case, calcul eronat, fiind o diferenţă de 21 unităţi. 25 În document: Ghidiciu. 26 În document: Negoiu. 27 În documnt: Rastu. 28 În docment: Bistreţu. 29 În document: Ionelele. 30 În document: Saca. 31 În document: Booreni. 32 În document: Şăgarcea. 33 În document: Catanele. 34 În document: Cerătu. 35 În document: Cioroiaşu. 36 În document: Coveiu.


Cel mai mic număr de locuinţe, 32, se afla în Ionele, iar cel mai mare, de

643, în Băileşti, satul cel mai populat al plăşii Balta.

Principalele ocupaţii erau agicultura şi pescuitul. Pământul muncit bine

rodea ,,de mijloc”. Calitatea solulului se îmbunătăţea prin facerea de ogoare, adică

arătura dublă. Anual, se însămânţau în jur de 25.361,5 ha de cereale.

Subocârmuirea aprecia că se foloseau la însămânţat (,,câtăţimea sămănăturilor”)

1.369.380 ocale de grâu, 174.800 ocale de porumb, 27.500 ocale de orz şi 11.000

ocale de mei; se pare că la grâu, calculul este eronat. Producţia medie anuală se

ridica la 9.129.200 ocale de grâu, 10.925.000 ocale de porumb, 3.300.000 ocale de

orz şi 44.000 ocale de mei, ceea ce reprezintă o producţie totală de 23.398.200

ocale de cereale, cu o medie de 922,6 ocale la ha. Ziua de lucru în agricultură se

cifra la 2,10 lei cu mâinile şi 10 lei cu plugul.

Surplusul de cereale rămas după asigurarea consumului se trasporta la

schele pentru export, până la Calafat, chiria medie pentru 100 ocale fiind de 2,20

lei, iar până la Bachet, de 2,10 lei. Suta de ocale de grâu se vindea cu aproximativ

8 sfanţi, iar cea de porumb, cu 10 lei.

Tot pământul de aici avea ,,îmbelşugare de iarbă”. Cele 17.000 ha de fân

rodeau în medie 85.000 care de măsură. Un asemenea car se vindea cu 22,20 lei.

Fânul obţinut de pe un ha de fâneţă era evaluat la 62,40 lei.

Existenţa locurilor de fâneţe şi păşunt facilita creşterea animalelor. În

gospodăriile locuitorilor, erau, la acea dată, 2.112 bovine, 4.838 cabaline, 9.251

ovine, 4.000 porcine.

În afară de cereale, în circuitul comercial mai intrau anumite efective de

animale şi cantităţi de lână. Comerţul era înlesnit de existenţa a trei bâlciuri, ţinute

la Băileşti în zilele de 9 martie, 23 aprilie şi 29 iunie, adică în zilele de sărbători

religioase (Sfinţii 40 de mucenici, Sf. Gheorghe şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel),

pe proprietatea domnitorului Barbu Ştirbei, precum şi două bâlciuri organizate la

Segarcea (la Jumătatea Păresimilor şi la Înălţarea Domnului) pe proprietatea

mănăstirii Jitianu.

Despre ,,drumuri cu şosele” nu se pomeneşte nimic. Se dau totuşi

informaţii despre drumurile de poştă şi cele comerciale. Astfel, drumul de poştă

ce lega Craiova cu Calafatul trecea prin această plasă, intrând pe la moşia

mănăstirii Căluiu, unde se afla ,,şosea de piatră şi pământ”. Lăsând în partea

nordică satul Fântânele (din plasa Dumbrava), străbătea un pod de scânduri de

peste apa Deznăţuiului. Drumul continua, având pe partea sudică satele Lipovu

de Sus şi Lipovu Ungureni şi trecea apoi pârâul Bănăgui, pe un pod de lemn.

După aceea, urma printre satele Târnăviţa, aflat la nord şi Întorsura, aflat la sud

şi, la pârâul Întorsurii, trecea pe un pod de lemn. După ce lăsa în urmă, spre sud,

satul Siliştea Crucii, drumul mergea la poşta Cioroiu, având , spre nord, satele

Cioroiaşi şi Trocheşti. De la poşta Cioroiu, spre nord, se afla satul Trocheşti, iar


spre sud, satul Boureni. Trecea apoi prin satul Mileşti, ajungea la Măgura

Bălăcencii, pe moşia Galiciuicăi şi intra apoi în plasa Câmpului, pentru a ajunge,

în final, la Calafat.

Plasa beneficia, de asemenea, de existenţa unor drumuri comerciale. Unul

venea dinspre judeţele de munte şi trecea prin Craiova, pentru a ajunge apoi la

bălţile de pe marginea Dunării, pentru comerţul de peşte. În această plasă, drumul

începea între satele Segarcea, spre est şi Lipovu Ungueni, spre vest. Mergea spre

sud prin satele Cerătu şi Portăreşti, lăsând spre est satele Giurgiţa Cioromela şi

Giurgiţa Curmătura. După ce străbătea satele Bârca şi Goicea Mare, drumul

ajungea la balta satului Cârna. Celălalt drum comercial urma marginea Dunării,

legând schelele Calafat şi Bechet. În plasa Balta, intra prin satul Ghidici, trecea

prin satele Rast şi Negoiu. După ce lăsa spre nord satul Catane, străbătea satele

Bistreţşi Plosca, pe la vadul Desnăţuiului. Lăsând apoi spre nord satul Goicea

Mare, trecea prin satele Cârna şi Măceşu de Jos, lăsând puţin în urmă, spre nord,

Măceşu de Sus. Punctul final din această plasă al drumului era satul Gighera, după

ce lăsa spre nord satul Nedeia.

V. Plasa Jiului de Sus37. Aici, se recenzau 33 de sate, cu 18.772 locuitori

(9.664 de sex masculin şi 9.108 de sex feminin). Anual, aveau loc circa 50 de

căsătorii şi se năşteau, în medie, 340 de copii (228 băieţi şi 112 fete). În acelaşi

timp, decedau în jur de 77 persoane, în special din cauza holerei, dacă se întâmpla

să se producă, a ,,lingoarei, junghiurilor din răceli, frigurilor şi vărsatului”. În toate

satele, existau 4.534 de locuinţe, din care 3.514 de case propriu-zise (77,50 %) şi

1.020 de bordeie (22,50%). În fiecare sat, situaţia locuinţelor se prezenta după cum

se poate observa în Tabelul 4.

Cele mai puţine locuinţe se aflau în Meteu (40), iar cele mai multe, în

Argetoaia (360), ceea ce presupune că primul era satul cu cel mai mic număr de

locuitori, iar cel de al doilea, cu populaţia cea mai numeroasă din plasa Jiului de Sus.

37 Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura jud. Dolj, dos. 68/1851, ff. 76-83.


Tabel 4

Satele din plasa Jiului de Sus, cu numărul caselor existente

Denumirea

satelor

Nr.

de

case

Nr. de

bor-

deie

Total

locu-

inţe

Denumirea

satelor

Nr.

de

case

Nr. de

bor-

deie

Total

locu-

inţe

Almaju Birnici38 81 52 133 Gura Motrului 234 22 256

Almaju Moşneni39 36 28 6440 Meteu 28 12 40

Argetoaia 360 - 360 Mihăiţa 131 4 135

Braloştiţa 187 24 211 Poiana de Jos 45 24 69

Brădeştii de Sus 74 20 94 Poiana de Sus 96 5 101

Brădeştii de Jos 68 103 171 Potmelţu41 53 27 80

Bulbuceni 100 3 103 Raznic42 136 11 147

Căpinteni 56 45 101 Răcari 125 52 177

Cernăteşti 157 53 210 Salcia 106 5 111

Cocorova 49 2 51 Scaeşti 154 65 21943

Coţofenii de Sus 13 69 82 Şitoaia 37 20 57

Coţofenii de

Mijloc

28 47 75 Tatomireşti 177 15 192

Coţofenii de Jos 13 36 49 Ţânţăreni 49 35 84

Coţofenii din Dos 107 69 176 Ţiu44 78 8 86

Filiaşi 328 88 416 Valea lui Pătru 55 25 80

Floreşti 115 30 145 Valea Seacă 76 8 84

Fratoştiţa 162 13 175 33 de sate

3514

de

case

1020 de

bor-

deie

453445

de locu-

inţe

Principala ocupaţie a locuitorilor era agricultura. De asemenea, unii erau

boiangii, alţii, ,,lemnari”, cârciumari, hangii etc. Se menţionează existenţa a 16

hanuri, 54 cârciumi şi 9 ,,prăvălii boiangerii”. Dintre locuitorii apţi de muncă,

4.634 erau cultivatori. Cele mai roditoare locuri erau crivinile. Se practica

alternanţa culturilor, adică asolamentul anual, urmând grâu după porumb. Calitatea

solului se ameliora îndeosebi prin folosirea bălegarului şi odihnirea locurilor

38 În document: Almăju Birnici. 39 În document: Almăju Moşneni. 40 În document: 58, calcul eronat. 41 În document: Pozmelţu. 42 În document: Raznicu. 43 În document: 239, calculul fiind eronat. 44 În document:Ţâu. 45 În document: 4548 locuinţe, din care 3534 case şi 1014 bordeie, calculul fiind eronat.


,,stricate” timp de 5-6 ani, până se îmbunătăţeau ,,de la sine”. Anual, se însămânţau

în medie 5.930,5 ha, din care: 428 ha de grâu, 5.353,5 ha de porumb, 58 ha de orz,

14 ha de mei, 68,5 ha de cânepă şi 8,5 ha de in. La un hectar, se însămânţau 140

ocale de grâu, 16 de porumb, 120 de orz, 8 de mei, 10 de cânepă şi 12 de in. De pe

aceeaşi suprafaţă, se realizau circa 1.000 ocale de grâu, 1.400 ocale de porumb,

1.200 de orz, 1.600 de mei. Prin urmare, anual s-ar fi realizat o producţie totală

medie de circa 428.000 ocale de grâu, 7.494.900 ocale de porumb, 144.000 ocale

de orz şi 12.800 ocale de mei. Preţul mediu al unei cantităţi de o sută ocale de

porumb era de 10 lei, de grâu 20 lei, de orz 12 lei, 7 lei de mei, 20 lei de fasole,

7,20 lei de ceapă, 5 lei suta de căpăţâni de usturoi, 6 lei de suta de capăţâni de varză

şi 2,20 lei suta de fire de praz. Cânepa şi inul se transformau în fuior şi nu se

vindeau, fiind folosite în gospodăriile săteşti pentru nevoile proprii. În circuitul

comercial, pe lângă produsele solului, mai intrau porcinele, ovinele şi caprinele.

Transportul produselor până la târgul Craiovei, pentru vânzare, se plătea cu un preţ

de până la 1 leu pentru suta de ocale, pe distanţa de două poşte. Munca agricolă

efectuată manual într-o zi se plătea cu 60 de parale. În anii neroditori, locuitorii se

împrumutau de la magaziile de rezervă. Porumbul era depozitat în 99 unităţi de

acest fel, în cantitate de 81.413,5 de ferdele.

Fâneţele se întindeau pe 5.445 ha, fiind folosite nu doar pentru creşterea

animalelor, ci şi pentru vânzare. În medie, un ha de livadă producea 12 plaste de

fân. Claia de fân se vindea cu până la 4 galbeni.

Datorită fâneţelor şi locurilor de păşunat, se creşteau 736 de cabaline (333

cai şi 403 iepe), 7.393 de bovine (3.881 boi şi 3.512 vaci), 6 bivoli, 14.427 de

ovine, 3.811 de capre şi 5.168 de porci. Calitatea lânii era ,,de mijloc”. Nutreţul

necesar animalelor era oferit şi de pădurile din zonă. Cele mai însemnate păduri

erau la Filiaşi, proprietatea lui Dimitrie Filişanu, şi la Gura Motrului, proprietatea

mănăstirii Motru.

În ceea ce priveşte ,,drumurile cu şosele”, statistica menţionează ,,drumul

mare” care ducea de la Caiova la satul Ţânţăreni”, de unde se bifurca, o parte

mergând spre Gorj, cealaltă parte spre Turnu Severin. Pe acest ,,drum” se aflau

patru ,,şosele”, una de 1.136 stj., în hotarul satlui Brădeştii de Sus, la punctul Valea

Rea; alta de 1.010 stj., în hotarul Ţânţărenilor, prin lunca Jiului; alta de 80 stj., tot

în acelaşi hotar, peste râul Jiu şi una de 120 stânjeni, în hotarul satului Gura

Motrului. ,,Cealată parte a drumului” a fost reparată ,,cu poduşei şi şosele mici pe

la căpătâie” . ,,Întocmirea” acestor drumuri s-a executat astfel: cel de la Valea Rea

în anul 1847, cel de la Ţânţăreni în 1844, iar celelalte două, împreună cu

,,reparaţiile” celuilalt drum bifurcat, în 1849.

Prin această plasă trecea un important drum de poştă, care pleca de la

Craiova spre Târgu Jiu şi Turnu Severin. Până în satul Ţânţăreni ,,era tot un drum”,

iar de acolo se bifurca, unul mergând spre Târgu Jiu, altul spre Cerneţi. Pe acest

drum, în cuprinsul plăşii se aflau două poşte, una la Brădeştii de Jos şi alta la


Ţânţăreni, care aveau 36 de cai. Se ţineau pe cheltuiala statului. Acest drum de

poştă avea şi rolul unui drum comercial, deoarece pe el se transportau mărfuri

importate din Austria, prin Cerneţi, la Craiova şi se exportau produse autohtone în

aceeaşi ţară, precum: lână spălată, piei de animale mari şi mici, seu şi alte produse.

De la Târgu Jiu spre Craiova, se transportau scânduri de brad, var şi alte produse,

spre a fi vândute la târgul de aici. Tot pe acest drum, îşi transportau unii locuitori

produsele pe care le vindeau în târgul menţionat. În stânga acestui drum de poştă

şi peste Jiu, statistica menţionează patru sate: Mihăiţa, la o depărtare de ¾ de ceas,

prin care trecea ,,şi un drum mic de comerţ”, având pod plutitor peste Jiu, cu patru

podari, pe cheltuiala proprietarului moşiei; Potmelţu, Coţofenii din Dos şi Scaeşti,

fiecare la depărtare de un ceas. Pe lângă acestea, sunt amintite alte 10 sate situate

în dreapta şi stânga drumului: Şitoaia şi Almăju Birnici, fiecare depărtare la un

sfert de ceas; Almaju Moşneni, depărtare la 20 de minute; Coţofenii din Jos,

Coţofenii de Mijloc şi Coţofenii de Sus, la o distanţă de 10 minute; Brădeştii de

Jos, unde o parte din case erau pe ambele părţi ale drumului, iar cealaltă parte, la

o distanţă de o jumătate de ceas; Brădeştii de Sus, cu o parte din case situate pe

linia drumului şi cealată parte, ,,în lături”, la 10 minute; Meteu, depărtare de un

ceas şi Tatomireşti, cu o parte din case, la o distanţă de 10 minute, iar altă parte, la

o jumătate de ceas ,,şi peste râul Jiu”. La cel din urmă sat, se afla pod plutitor peste

Jiu, alături de drum ,,cu 10 minute”, care asigura comunicaţia satelor din jurul său.

VI. Plasa Amărăzii46. Conform situaţiei statistice alcătuită de subocârmuire,

această plasă avea 42 de sate, cu 17.263 locuitori (9.233 de sex masculin şi 8.030 de sex

feminin), care aveau 4.21847 de locuinţe, numite ,,case”, din care 3495 erau case

propriu-zise, de lemn şi cărămidă (82,94%) şi 719 bordeie (17,06%). Această

distinţie s-a făcut numai la nivelul plăşii, nu şi pentru fiecare sat în parte. Cifra

rezultată din însumarea tuturor locuinţelor este eronată, deoarece calculul pe care

l-am făcut arată că existau 4.184 locuinţe (diferenţa fiind de 30), repartizate pe sate,

după cum se observă în tabelul 5.

Principala ocupaţie a locuitorilor era agricultura, dar practicau şi alte

îndeletniciri, precum negoţul şi meseriile. În medie, se cultivau 5.172,5 ha de cereale,

din care: 1.072,5 ha de grâu, 3.993 ha de porumb, 93,5 ha de ovăz şi 13,5 ha mei.

Acestora li se adaugă 155 ha de cânepă.

46 Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura jud. Dolj, dos. 68/1851, ff. 84-99. 47 În document: 4.214 de case, calculul fiind eronat.


Tabel 5

Satele din plasa Amărăzii, cu numărul caselor existente

Denumirea satelor Nr. de

,,case”

Denumirea

satelor

Nr. de

,,case”

Denumirea

satelor

Nr. de

,,case”

Adâncata de Sus 70 Golumbu 98 Pometeştii de Jos 45

Adâncatade Jos 73 Mălăeştii de Jos 74 Slăvuţa 123

Amărăşti 119 Mălăeştii de Sus 69 Soceni 59

Balota de Sus 43 Mierea Birnici 115 Socoteni 81

Balota de Jos 79 Mileştii de Sus 68 Spineni 99

Bodăieşti 125 Mileştii de Jos 130 Stoina 110

Băloşani 91 Melineşti 93 Tălpaş48 71

Bulzeşti 300 Muiereni 112 Toiaga 63

Căprenii de Jos 95 Murgaşi49 158 Valea Boului 110

Ciorari 62 Negoieşti 268 Veleşti 92

Cruşeţ50 101 Odoleni 85 Ulmet 30

Fărcaş51 89 Ohaba 79 Văluţa 89

Gaia 129 Podeni 107 Vladimir52 39

Goieşti 128 Păişani 107 Zăicoi53 140

42 de sate

4.218 de

case

De asemenea, o parte a terenului era destinată legumiculturii, fiind

înregsitrate 162 grădini de legume şi 43 grădini de varză. La un ha însămânţat se foloseau

120 ocale de grâu, 60 ocale de porumb, 120 ocale de ovăz, 8 ocale de mei, şi 160 ocale

sămânţă de cânepă. Din cinci ocale de sămânţă, se recoltau dovleci, care dădeau 450

ocale de sămânţă. Din 40 ocale de sămânţă de ceapă, se obţineau 2.734 ocale de sămânţă.

Din şase ocale de usturoi, rezultau 630 ocale de sămânţă. Din 20 dramuri de sămânţă de

praz, se obţineau 7 ocale de sămânţă. Din 20 dramuri de sămânţă de ridichi, se realizau

trei ocale de sămânţă. Din 14 dramuri sămânţă de sfeclă, se realizau cinci ocale de

sămânţă. În urma secerişului, rezulta o medie de 349.201 snopi de grâu, orz, ovăz şi

mei. Se obţineau următoarele recole medii anuale: 943.563 ocale de grâu, 3.509.540

ocale de porumb, 63.640 ocale de ovăz, 2.700 ocale de mei, 930 ocale de cânepă,

48 În document: Tălpaşu. 49 În document: Murgaşu. 50 În document: Cruşeţu. 51 În document: Fărcaşu. 52 În document: Vladimiru. 53 În document: Zăicoiu.


47.000 căpăţâni de varză, 24.230 ocale de legume obţinute din grădini, 165.280

dovleci, 23.765 ocale de ceapă, 7.335 ocale de usturoi, 9.600 ocale de praz, 4.700

ocale de ridichi, 1.120 ocale de sfeclă, 342 ocale de ardei.

Preţurile medii ale produselor erau următoarele: 15 lei suta de ocale de gâu,

10 lei, cea de porumb, 8 lei, cea de ovăz, 6 lei, cea de mei, 6 lei, vadra de vin, 11 lei,

cea de rachiu, 75 lei, suta de ocale de prune uscate, 6 lei, suta de căpăţâni de varză,

2 lei, suta de căpăţâni de usturoi, 0,6 lei, ocaua de ceapă, 2,20 lei, suta de fire de praz,

2 lei, suta de ridichi, 5 lei, suta de sfecle, 3 lei, suta de dovleci, 0,10 lei, şirul de ardei,

2 lei, ocaua de mănătărci.

Păşunile de pe lângă bălţi, din suhaturi şi alte locuri înlesneau creşterea

animalelor. Şeptelul era alcătuit din 26.651 de animale, din care: 2.433 de boi, 294

de tauri, 2.894 de vaci (5.621 de bovine), 16 bivoli, 196 de iepe, 267 de cai (463 de

cabaline), 10.460 de oi şi 1.272 de berbeci (11.730 de ovine), 4.110 de capre şi 397

de ţapi (4.507 de caprine), 2.409 de porci şi 1.903 de scroafe (4.312 de porcine).

Produsele intrate în circuitul comercial – ,,feluri de obiecte, lucruri şi

producte” – se vindeau prin sate, în judeţşi în afara lui, în oraşul Craiova şi la schele,

de unde se exportau în ţările vecine. În cuprinsul plăşii, existau, de asemenea, 61 de

cârciumi şi 20 de hanuri.

Statistica menţionează că nu existau aici ,,drumuri cu şosele”, ci numai

,,drumuri mici”, care megeau de la un sat la altul. Nu erau nici ,,drumuri de poştă”.

În schimb, se amimtesc câteva drumuri comerciale. Astfel, ,,drumul mare al

Amărăzii”, care se întindea ,,din munte până în oraşul Craiova”, intra, din plasa

Gilortului din judeţul Gorj, în plasa Amărăzii prin satul Căprenii de Jos, pentru a ieşi

apoi de aici în satul Cornetu, din plasa doljeană Ocolu. Drumul trecea prin cinci sate:

Căprenii de Jos, Ciorari, Stoina, Păişani şi Negoieşti, unde se afla şi un pod de lemn

,,trecător în distanţa acelui drum”, peste râul Amaradiei.

La depărtare de până la un ceas de drum, pe latura din stânga, se aflau 14

sate: Băloşani, Toiaga, Ulmetu, Socoteni, Văluţa, Mierea Birnici, Fărcaş, Amărăşti,

Spineni – unde se găsea şi un pod de lemn peste un pârâu, Bou, format din ploi – Podeni,

Muereni, Vladimiru, Goeşti şi Mileştii de Jos. Pe partea dreaptă a drumului, sunt amintite

zece sate: Cruşeţu, Valea Boului, Ohaba, Podăeşti, Odoleni, Melineşti, Pometeştii de

Jos, Adâncata de Sus, Adâncata de Jos, Mălăştii de Sus, Mălăeştii de Jos şi Mileştii

de Sus. Cel de al doilea drum, acela al Vâlcii, care pleca tot din munte şi ajungea tot

la Craiova, intra în plasa Amărăzii, dinspre nord, din plasa vâlceană a Olteţului de

Jos, în satul Bulzeşti şi ieşea în plasa doljeană Ocolu, în satul Motoci, după ce mai

străbătea satul Murgaşi. La depărtare de până la un ceas de acest drum, pe partea

dreaptă, se afla satul Gaia. Alte două sate se găseau tot pe aceeaşi parte, dar

aparţineau plăşii Olteţului din judeţul Romanaţi: Vulpeni şi Băzgărăi. Se mai

aminteşte, totodată, drumul Muierii, care pleca tot ,,din munte” şi ajungea la Dunăre.

Intra în această plasă doljeană din plasa Olteţului de Sus, judeţul Vâlcea, în hotarul

satului Zeicoi şi ieşea în plasa Ocolu, tot din Dolj, în hotarul satului Cornetu. La o


depărtare de până la un ceas de acest drum, se aflau 16 sate, pe latura din dreapta:

Zeicoiu, Soceni, Tălpaş, Golumbu, Fărcaş, Amărăşti, Spineni, Podeni, Negoieşti,

Muiereni, Vladimir, Goeşti, Mileştii de Sus, Mileştii de Jos, Mălăeştii de Sus şi Mălăeştii

de Jos, iar pe partea din stânga, cinci sate: Veleşti, Balota de Sus, Balota de Jos, Gaia

şi Murgaşul. Un alt drum comercial pleca de la Olteţ, pe Plosca, şi da în ,,drumul

mare al Amărăzii”, intrând în această plasă din plasa Olteţului de Sus din judeţul

Vâlcea, în satul Zăicoi, după care străbătea satele Soceni, Tălpaş, Fărcaş, Amărăşti,

Văluţa şi Mierea Birnici, pentru a reintra în ,,drumul cel mare” menţionat.

VII. Plasa Dumbrava54. Aici, se erau recenzate 51 de sate, cu 22.874 de

locuitori (111.922 de sex masculin şi 10.952 de sex feminin). Calculată pe perioada

1841-1850, media anuală a căsătoriilor era de 199. Anual, se năşteau în medie 591

copii (329 băieţi şi 262 fete) şi decedau 525 persoane (286 de sex masculin şi 239 de

sex feminn). Cele mai răspândite boli erau ,,lingoarea, junghiu, durerea de inimă” şi

,,rareori holera”.

În cele 51 de sate ale plăşii, existau 5.783 locuitori ,,ţărani”, capi de familie,

cu 5.755 locuinţe, din care 753 case de zid, 3.251 de lemn şi 3.251 bordeie,

repartizate astfel:

Tabel 6

Satele din plasa Dumbrava, cu numărul caselor existente

Denumirea

satelor

Nr. de

locuinţe

Denumirea

satelor

Nr. de

locuinţe

Denumirea

satelor

Nr. de

locuinţe

Başcov55 48 Gogoşiţa 90 Răchita 121

Beloţ56 88 Gubaucea 61 Sălcuţa 153

Brabova de Jos 99 Lazu 56 Sârsca 85

Brabova de

Sus

88 Leamna 75 Scafeteşti 66

Breasta 216 Livezile de Jos 157 Seaca 240

Bucovăţ57 155 Livezile de Sus 91 Solomoneşti 148

Bucovicior58 84 Mărăcinele 45 Sopot59 142

Calopăr 85 Mosna 141 Târnăviţa 68

54 Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura jud. Dolj, dos. 68/1851, ff. 92-100. 55 În document: Başcovu. 56 În document: Beloţu. 57 În document: Bocovăţ. 58 În docuent: Bucovicioru. 59 În document: Sopotu.


Carpen60 206 Obedin61 97 Terpeziţa62 129

Căciulatu 116 Palilula 74 Tencănău 104

Călugărei 192 Panaghia 78 Urdiniţa 67

Ciutura 167 Pietroaia 73 Vârâţi 46

Dâlga 82 Pleşoiu de Jos 213 Vârvor63 370

Fântânele64 47 Pleşoiu de Sus 28 Vela 154

Gabru 45 Plopşor65 58 Verbiţa 98

Glodu 107 Podari 113 Verbicioara 60

Gebleşti 72 Predeşti 184 Gogoşu 173

51 de sate 5.755 de

locuinţe

Cele mai puţine locuinţe, în număr de 28, se găseau în Pleşoiu de Sus, fiind

cel mai mic sat, iar cele mai multe, în număr de 370, în Vârvor, localitatea cea mai

populată a plăşii. Nu existau case ale proprietarilor.

Toţi sătenii, în principal, se îndeletniceau cu agricultura, ,,fiind lăcuitori ţărani”.

Unii dintre ei practicau mai practicau meşteşugurile, fiind dulgheri, cojocari, croitori,

zidari, cărămidari etc.

Cele mai roditoare locuri erau crivinele. Solul îşi îmbunătăţea calitatea prin

folosirea gunoiului şi a bălegarului de grajd. Anual, se însămânţau până la 27.915 ha cu

cereale, plante alimentare şi industriale. În medie, se obţineau anual următoarele

producţii: 11.890.500 ocale de porumb, 4.453.060 ocale de grâu, 168.235 ocale de

orz, 35.000 ocale de secară, 15.000 ocale de mei, 30.000 ocale de cânepă, 1.000 ocale

de in, 500 ocale de tutun, 26.000 ocale de fasole, 2.000 ocale de bob, 4.500 ocale de

linte, 2.000 ocale de mazăre, 35.000 ocale de ceapă şi usturoi, 160.000 căpăţâni de

varză, 450 ocale de ardei, 30.000 ridichi şi 25.000 sfecle. Un ha de grâu rodea până

la 1.200 ocale. Un ha de in sau cânepă producea o medie anuală de 50 ocale. Ziua de

muncă prestată manual se plătea cu 2-2,20 lei, iar cea efectuată cu carul cu doi boi,

cu 3-3,15 lei.

Surplusul de cereale rămas după asigurarea consumului familial şi

gospodăresc se vindea pe piaţa internă şi externă, exportul fiind facilitat de schela

Calafat, până unde se plătea o chirie pentru transport de 3-4 lei la suta de ocale. Pe

loc, suta de ocale de grâu se vindea cu 18 lei şi cea de porumb – cu 10-11 lei, iar la

schelă, cea de grâu – cu 22-24-25 lei şi cea de porumb – cu 15-16 lei. Inul şi cânepa

se folseau în industria casnică ţărănească. Dacă prisosea, se vindeau în Craiova, cu

până la un sfanţ ocaua de cânepă şi cu până la 3 lei ocaua de in. Transportul în Cetatea

60 În document: Carpenu. 61 În document: Obedinu.

62 În document: Tărpeziţa. 63 În document: Vârvoru. 64 În document: Fântânelele. 65 În document: Plopşoru.


Băniei costa 2 lei pentru suta de ocale. ,,Aici niciun punct de comerţ nu este, ori

târguri şi bâlciuri” sau prăvălii.

La vreme de ,,neajungere”, şi aici, locuitorii se împrumutau de la magaziile

de rezervă cu porumb, pe care îl amestecau ,,cu urzici, doveţi, cartofi şi altele”,

scăpând astfel ,,de foamete”.

Cele mai productive fâneţe se aflau în crivine şi pe văile din apropierea

apelor. În total, livezile de fân însumau 10.773,5 ha, rodind până la 10 plaste de fân

la hectar. După asigurarea hranei animalelor, surplusul se vindea cu 8-9 lei plasta.

Locuitorii aveau 436 cai, 368 iepe cu mânji, 585 iepe sterpe (1389 cabaline), 3542

boi, 5312 vaci (8854 bovine), 64 bivoli, 2 catâri, 27.644 ovine, 4460 caprine şi 6777

porci. În cea mai mare parte, lâna era de ,,bună” calitate. Se obţineau până la 34.353

ocale de lână nespălată. Venitul anual produs de o oaie se cifra la 1 leu. Ocaua de

lână se vindea pe loc cu 60-70 parale şi cu 2 lei. Cea mai mare cantitate se vindea

negustorilor lânari, iar restul se folosea în gospodăriile săteşti. În localităţile plăşii,

existau neguţători de porci, proveniţi din rândul proprietarilor de moşii, dar şi al

ţăranilor mai înstăriţi, care, an de an, cumpărau şi puneau la îngrăşat până la 2.000

de capete, obţinând un venit de 100.000 lei, adică de 50 lei de cap de animal, ceea

ce se pare a fi un calcul cam exagerat.

Pădurile ocupau 18.000 ha. Cele mai însemnate erau: Breasta, a marelui

logofăt D. Haralamb; Bucovicioru, a ,,maioresei” Sevastiţa Rascovschi; Livezile, a

fraţilor Barbu şi Nicolae Caragic; Predeşti, a agăi Ioan Vlădăianu; Seaca, a mănăstirii

Dintr-un-Lemn şi Vebicioara, a mănăstirii Sadovei. La Breasta, lemnele de foc se

vindeau astfel: carul cu doi boi, cu 1 sfanţ şi jumătate, carul cu patru boi, cu 2 sfanţi,

pe când cheresteaua ,,lucrată” se vindea mai scump: carul cu doi boi, cu 3 sfanţi, cel

cu patru boi, cu 5 sfanţi. La Predeşti, aceste preţuri erau asemănătoare: carul de

lemne cu doi boi, 1 sfanţ, cel cu patru boi, 1 sfanţ şi jumătate; carul de cherestea, cu

3 şi 4 sfanţi, în funcţie de cantitate. Materialul lemnos din celelalte păduri se prelucra

de către meşterii locali, pentru diferite utilităţi, printre care se menţionează doagele

pentru butoaie. După ce se da zeciula proprietarilor, restul se vindea prin satele

învecinate şi în Craiova.

Unii locuitori practicau şi alte ocupaţii, precum albinăritul şi creşterea

viermilor de mătase. Sunt amintite 14 stupării, care produceau anual 2.830 ocale de

miere şi 240 ocale de ceară. Ocaua de miere se vindea cu 60-70 de parale, iar cea de

ceară, cu 14-15 lei. Media anuală a gogoşilor de mătase obţinută de săteni era de 14

ocale. Ceea ce realizau nu se vindea, se folosea în gospodărie, pentru nevoile proprii.

Pe alţi locuitori îi aflăm în activitatea industrială. Se înregistrau următoarele

unităţi în domeniu:

– 58 mori pe apă şi 19 cu cai, unde se măcinau până la 298.000 ocale de

cereale, din care se dădea zeciuiala;


– două lânării, care spălau până a 75.000 ocale de lână pe an, lucrând numai

vara şi având fiecare câte 50 lucrători. Negustorii vindeau lâna în Austria, cu 8-9

lei ocaua;

– două olării, care produceau anual până la 40.000 de vase ceramice: oale,

străchini, ulcioare. Acestea se vindeau prin sate, cu 3-4-5 parale bucata;

– opt boiangerii, în care se vopseau până 3.900 ocale de lână şi de brâie anual;

– opt tăbăcării mici, unde se tăbăceau, anual, până la 3.000 piei de oaie şi

capră, lucrând fiecare cu câte trei oameni. O pereche de piei se vindea în Craiova cu

până la 7-8-9 lei.

Prin plasa Dumbrava, trecea un ,,drum cu şosea”, care era şi ,,drum de

poştă”, acela al Calafatului, făcând legătura dintre oraşul Craiova şi schela Calafat.

Pe teritoriul său, drumul trecea peste apa Jiului, pe un ,,pod umblător”, după care

intra în satul Podari, unde se afla o staţie de poştă numită Prodila, cu 16 cai în

permanenţă, singura din plasa Dumbrava.

Din această parte a judeţului Dolj, drumul ajungea în plasa Balta, de unde

continua până la destinaţie. Pe latura estică a drumului din plasa Dumbrava, la

depărtare până la un ceas de poşta Prodila, se situau satele Livezile de Sus şi Livezile

de Jos. Între poşta Prodila şi cea de a Radovanu din plasa Balta, se afla satul

Panaghia, iar ,,pe lături, despre apus”, satele Palilula, Vârvor şi Fântânele.

Transportul era asigurat prin contracciu (contractant), angajat de către stăpânire. Pe

drumul de poştă, se plătea ,,de la o distanţie până la alta”, adică între două staţii, câte

2 lei şi 20 de parale de orice greutate.

Plasa Dumbrava era străbătută, de asemenea, de câteva drumuri comerciale.

Primul, şi cel mai important, pleca din Craiova şi ajungea la Turnu Severin, fiind

numit ,,vechiul drum al poştii”. În această plasă, lungimea lui era de două poşte.

Pentru mărfurile încărcate la Craiova pentru a fi transportate la Turnu Severin şi

Ruşava (Orşova) şi pentru cele care plecau de acolo spre reşedinţa judeţului Dolj, se

plătea o chirie de 7-8 lei pentru suta de ocale. Trecerea peste Jiu se făcea pe pod fix,

pe la satul Obedin. Până la ieşirea din plasă, drumul Calafatului trecea prin satele

Obedinu, Sopot şi Gogoşu. Pe latura sa de sud, la depărtare de până la un ceas, se

aflau satele: Breasta, Predeşti, Sârsca, Beloţ, Pietroaia, Başcov, Urdiniţa şi Gogoşiţa.

Al doilea drum de comerţ era acela al Brestei, care pleca din Craiova şi

mergea până la Izvoarele, pe marginea Dunării. Lungimea sa în plasa Dumbrava era

de două poşte. Între Craiova şi Izvoarele, se plătea o chirie de 8-9 lei pentru 100 de

ocale de marfă. Drumul trecea prin Breasta şi Carpen. Intra în primul sat, peste Jiu,

pe un pod de lemn fix. Pe latura sa nordică, se aflau satele Solomoneşti, Pleşoiu de

Jos, Pleşoiu de Sus, Răchita şi Seaca, iar pe partea sudică, satele Lazu, Târnăiţa,

Căciulatu, Mosna şi Gebleşti.

Cel de-al treilea drum comercial pleca tot din Craiova, trecea Jiul peste un

pod de lemn fix şi intra în satul Bucovăţ, unde se bifurca, de aici având două căi de

comunicaţie terestre: drumul Perişorului, care mergea spre Calafat şi drumul


Sălcuţii, care ajungea la Cetate. Drumul Perişorului trecea prin Bucovăţ, Vârvor,

Mărăcinele şi Ciutura.

La depăratre de până la un ceas, pe latura sa estică, era aşezat satul Târnăviţa,

iar pe cea vestică, satele Gabru şi Tencănău. Drumul Sălcuţii trecea prin satele

Leamna, Târnăviţa şi Sălcuţa. La depărtare de până la un ceas, pe partea sa vestică,

se aflau satele Vela şi Plopşoru. În plasă, lungimea sa era de o poştă şi jumătate.

Chiria transportului de marfă între Craiova şi Calafat sau Cetate oscila între 4 şi 4 lei

şi 20 parale.

VIII. Plasa Jiului de Jos66. Aici, erau recenzate 41 sate, cu 20.443 locuitori

(12.000 de sex masculin şi 8443 de sex feminin) care deţineau 4224 case. Nu se ştie

dacă între acestea se aflau şi bordeie, deoarece nu se face nicio menţiune în acest

sens. Casele erau repartizate pe fiecare localitate în felul următor:

Tabel 7

Satele din plasa Jiului de Jos, cu numărul caselor existente

Denumirea

satelor

Nr. de

case

Denumirea

satelor

Nr. de

case

Denumirea

satelor

Nr.

de

case

Adunaţi 57 Giormanele 61 Orăşani 124

Bârza 91 Georocel67 51 Ostroveni 109

Bechet68 120 Giorocu Mare 94 Padea 123

Belcinu 61 Gorogleda 53 Piscu 64

Brabeţi 83 Greceşti 168 Puţuri69 88

Bratovoieşti 108 Grindeni 73 Raeţi 60

Căciulăteşti 74 Horezu Poenari 69 Rojiştea deJos 49

Călăraşi 197 Locustenii de Jos70 168 Rojiştea de Sus 58

Comoşteni 98 Locustenii de Sus 85 Sadova 323

Damian 133 Lişteava 80 Tâmbureşti 50

Dobreşti 102 Marotinu de Sus 93 Ţugureşti 68

Drănic71 86 Mârşani 345 Valea Stanciului 104

Foişor72 63 Murta 47 Zăvalu 126

Gângiova 169 Niţoieşti 49 41 de sate 4224

case

66 Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura jud. Dolj, dos. 68/1851, ff. 108-114. 67 În document: Giorocelu. 68 În document: Bechetu. 69 În document: Puţurile. 70 În document: Lăcustenii de Jos şi de Sus. 71 În document: Drănicu. 72 În document: Foişoru.


Locuitorii erau agicultori, deoarece – după cum se spune în documentele

studiate – se ocupau cu ,,plugăria”. Într-un an, însămânţau, în medie, 8.404,5 ha de

grâu, 10.219 ha de porumb, 109 ha de mei, 884 ha de orz, 92,5 ha de ovăz, 319 ha

de fasole, 150 ha de linte, 8 ha de in şi 862,5 ha de cânepă. Plasa avea păşuni şi fâneţe

bogate, pentru că ,,tot pământul se află cu îmbelşugare de iarbă”. Se puteau cosi,

anual, 12.000 ha, îndeobşte până la 1 iulie. Recolta medie anuală era de 75.000 care

de măsură. Un car de măsură se vindea cu un preţ mediu de 22 lei şi 20 parale.

Beneficiul unui hectar de livadă era de 62 de lei şi 40 de parale. Locuitorii creşteau

2.212 cornute mari, adică bovine şi probabil bubaline, 3846 de cai, 8.250 de oi şi

3.000 de porci. Se manifesta un ,,slab” interes pentru ameliorarea raselor. După

asigurarea consumului familial, sătenii îşi vindeau produsele care prisoseau.

În circuitul comercial intrau produse agricole vegetale, animale şi lână. Negoţul era

facilitat de funcţionarea a două bâlciuri, la Breasta de Jos şi Breasta de Sus, pe moşia

lui N. Păianu şi, respectiv, a serdarului Ioan Ralea. Exportul se făcea prin schela

Bechet. Chila de grâu se vindea cu 90 lei; chila de porumb, cu 52 lei; chila de orz şi

ovăz, cu 45 lei şi chila de mei, cu 40 lei. Inul şi cânepa nu se exportau, întrucât se

transformau în fuior şi se folosea în familiile rurale pentru nevoile proprii. Mătasea

obţinută prin practicarea sericiculturii tot pentru aceste nevoi era utilzată.

Prin această plasă treceau două drumuri comerciale. Primul venea din

oraşul Craiova şi din alte judeţe şi ducea la schela Bechet ,,pentru comerţ de producte

şi pescărit”. Străbătea satele Rojiştea, Tâmbureşti, Murta, Dobreşti, Raeţi, Sadova,

Piscu şi Lişteava, după care ajungea la Bechet. Celălalt drum comercial făcea

legătura tot între Craiova şi Bechet, dar trecea prin alte sate ale plăşii Jiului de Jos:

Marotinu, Mârşani, Locustenii de Sus, Brabeţi şi Damian, pentru a ajunge în locul

amintit. În ceea ce priveşte comunicaţiile pe apă, sunt menţionate podurile plutitoare

de peste Jiu, de la Gângiova, Comoşteni, Negoieşti, Padea şi Belcinu. Pe fiecare pod,

încăpeau câte două trăsuri şi 10-15 oameni. Transportul era asigurat de patru

persoane ,,de la o stanţie la alta”.

În concluzie, în baza acestei statistici, se poate susţine că judeţul Dolj avea

o populaţie de 163.172 de locuitori, din care 146.879 – în mediul rural, într-un număr

de 265 de sate, iar 16.293 locuitori, în oraşul Craiova. Numărul total al locuinţelor

se cifra la 35.657, din care 32.398 – în lumea satelor, iar 3.259 – în reşedinţa

judeţului. Însă nu toate locuinţele erau case propriu-zise, deoarece circa o treime din

cele aflate la sate erau, practic, bordeie, adică locuinţe semiîngropate, la care numai

ferestrele se aflau la suprafaţa solului.

Pentru a lucra pământul, întreţinerea casei şi negoţ, locuitorii creşteau

anumite efective de animale. În gospodăriile lor, existau 20.807 cabaline, 41.062

bovine, 483 bubaline, 114.338 ovine, 14.745 caprine şi 33.307 porcine. Solul era

propice producţiei agricole vegetale, dar recoltele erau supuse în anumiţi ani

capriciilor climatice. Oricum, Doljul, judeţ de câmpie, furniza pieţei însemnate

cantităţi de cereale, cu precădere. Pe lângă agricultură, aceştia mai practicau


apicultura şi sericicultura, diferite meserii şi comerţul. Surplusul de mărfuri agricole

vegetale şi animale şi cel de alte produse ieşite din micile întreprinderi industriale şi

ateliere se desfăceau în prăvălii, bâlciuri, târguri, mai ales la cel din Craiova şi la

schelele dunărene, în Dolj, aflându-se trei: Bechetul, Calafatul şi Cetate, cea din

urmă de o mai mică însemnătate. Circulaţia mărfurilor era facilitată şi de existenţa

unor importante drumuri comerciale şi de poştă, care legau Doljul de capitala ţării,

de schelele dunărene şi de celelalte judeţe ale Olteniei.

THE IMAGE OF DOLJ COUNTY IN A

STATISTICAL DOCUMENT FROM 1851

(Abstract)

In this study, the author evidences a statistical document from 1851 that refers to

Dolj County. This document contains demographic, economic, social and climatic information

and data. Dolj County had a population of 163,171 dwellers, from which 16,293 in Craiova, its

residence town, and 146,179 dwellers in the 265 villages that existed at that time. The

population owned 32,398 dwellings, from which the vast majority was represented by houses,

and approximately a third was made of huts. The dwellers were practicing agriculture,

different professions and trade. In order to be able to farm the land, to keep the house and

practice trade, they were breeding animals. In their households, there were 20,807 horses,

41,062 cattle, 483 buffaloes, 114,338 sheep, 14,745 goats and 33,307 pigs. The surplus of

agricultural products, along with other type ones, were sold in fairs and markets, as well as

in the ports from Bechet and Calafat. The trade was facilitated by several commercial and

post roads that used to connect Dolj County with the other counties of the province of Oltenia

and Bucharest, the capital of the country. The same document also makes references on the

climate of the area, mentioning the propitious periods to sow and harvest the crops.

Keywords: Dolj County, Statistic from 1851, settlements, demography, economy.

IMAGINEA JUDEŢULUI DOLJ ÎNTR-O STATISTICĂ DIN 1851 · 2018-12-19 · şi altele), fenomenele...

Documents

Transcript of IMAGINEA JUDEŢULUI DOLJ ÎNTR-O STATISTICĂ DIN 1851 · 2018-12-19 · şi altele), fenomenele...