1

Ignaţiu, episcopul Antiohiei Îndemn la unitate, doctrină sănătoasă şi fapte creştineşti

Despre Ignaţiu Pe scurt, ne vorbesc despre el: Irineu (130 sau 140 – 202 scrie pe la 185), Origen (185-253) în mai multe lucrări. Deci înainte de Nicea. Martirajul lui - cel mai probabil în anul 107 d.Hr. În timpul persecuţiei de pe vremea lui Traian. Arestat de guvernatorul Antiohiei, este trimis la Roma, legat cu lanţuri de 10 soldaţi romani. Străbate pe jos Asia Mică, făcând două opriri la Smirna şi Troia. Din Smirna scrie 4 epistole, bisericilor din Efes, Magnesia, Trales şi Roma. Din Troia (Troas în Faptele, scrie epistolele către bisericile din Filadelfia, Smirna, cât şi către episcopul smirnenilor, Policarp). Dacă martirajul lui a avut loc în 107 – în 106 s-a terminat războiul cu dacii. Traian organizează petreceri timp de 123 zile în cinstea victoriei. A cuprins şi parte a anului 107. Au murit în amfiteatrul roman 10.000 gladiatori şi 11.000 animale sălbatice. E posibil ca Ignaţiu să fi pierit în acelaşi eveniment. Scrierile lui sunt foarte importante pentru a cunoaşte viaţa şi starea bisericilor creştine post-apostolice, de după Apocalipsa. Au trecut vreo 10-15 ani de la scrierea Apocalipsei. Aflăm lucruri despre starea bisericii şi despre dezvoltarea doctrinei. Scrieri pastorale, îndemnuri la unitate, supunere faţă de pastor şi lideri, la fidelitate faţă de Scripturi.

Epistola către efeseni Spune că e numit şi Teoforul – purtător de Theos, purtător de Dumnezeu. Speră să ajungă la Roma să se lupte cu fiarele în arenă, ca să fie ucenic al lui Hristos. Speră ca efesenii să se roage să poată ajunge la Roma. Vine din Siria, legat. Când au auzit, efesenii s-au grăbit să-l vadă. Le scrie din Smirna. Îl menţionează pe Policarp, episcopul din Smirna. Nu le scrie cu autoritatea unui apostol, nici cu vreo altă autoritate peste ei. Îi vede ca tovarăşi de învăţătură. Le scrie din dragoste.

2

Biserica din Efes Biserica preafericită, care este binecuvântată în măreţia şi plinătatea lui Dumnezeu Tatăl, predestinată înainte veacuri, ca să aibă parte întotdeauna de o glorie dăinuitoare şi neschimbătoare, fiind unită şi aleasă prin suferinţa adevărată, prin voia Tatălui şi a lui Isus Hristos, Dumnezeul nostru.

Episcopul din Efes – Onisim. Lăudat de Ignaţiu pentru viaţa lui şi dat de exemplu bisericii. Burrus, diacon din Efes. Crocus, trimis de ei la Ignaţiu. Alţii numiţi: Euplu, Fronton. Onisim îi laudă că trăiesc în adevăr şi că nu există între ei nici o erezie. Ascultă de Hristos doar. E adevărat că au trecut pe la ei unii cu învăţături rele, dar ei nu i-au lăsat să semene între ei. Ei sunt pietre ale Templului Tatălui, ridicaţi la înălţime cu unealta lui Hristos, care e crucea, folosindu-se de Duhul cel Sfânt ca de o funie. Le cere credinţă şi dragoste, din care ies apoi toate celelalte virtuţi. Sunt purtători de Dumnezeu, purtători de temple, purtători de Hristos, de cele sfinte, împodobiţi cu poruncile lui Isus Hristos. Au trecut vreo 12-15 ani de la scrierea cărţii Apocalipsa, unde Domnul Isus a spus despre biserica din Efes că şi-a pierdut dragostea dintâi şi o îndemna la pocăinţă. Aici, la Ignaţiu, avem evaluarea unui păstor, nu a lui Isus. Dacă a evaluat bine, pare că biserica să-şi fi revenit, poate şi datorită persecuţiilor. Unitate Când e unitate între liderii bisericii – episcopul şi presbiterii uniţi ca şi coardele cu chitara – atunci se înalţă laude lui Hristos în unitate şi dragoste. Biserica trebuie să fie un cor, în armonia înţelegerii dintre ei. Cântând la unison melodia lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Tatălui. Ignaţiu a avut o asemenea legătură, pentru scurtă vreme (cât timp au fost în Smirna) cu episcopul lor, Onisim, o legătură duhovnicească. Cum e unit Fiul cu Tatăl, Hristos cu Biserica, aşa trebuie să fie unită biserica cu episcopul ei.

Dacă nu există ceartă între ei, atunci trăiesc după Dumnezeu.

3

Supunere faţă de episcop Le cere să fie supuşi episcopului şi prezbiteriului1. Să continue în voinţa episcopului. A te împotrivi episcopului înseamnă a nu te supune lui Dumnezeu. Căci episcopii sunt aşezaţi prin voia lui Hristos. Episcopul e trimis de Stăpânul casei ca să administreze casa. Să-l primim ca pe stăpânul casei, căci are autoritate delegată de acesta. Să-l privim pe episcop ca pe Domnul Însuşi. E un mesaj foarte tare pentru zilele de azi, când nu se apreciază supunerea faţă de autoritate! Viaţa creştină Aţi împlinit desăvârşit lucrarea cea frăţească, după ce aţi dobândit o viaţă prin sângele lui Dumnezeu. Întâi e schimbarea vieţii, apoi faptele. Faptele bune sunt evidenţă că suntem mădulare ale Fiului Său. Cine nu e în biserică, cine nu e parte a Trupului lui Hristos, e lipsit de pâinea lui Dumnezeu. În biserică e jertfelnicul. Cel ce nu vine la adunare e îngâmfat şi singur s-a despărţit de biserică. Sunt unii ce iau numele de creştin din viclenie, făcând fapte nevrednice de Dumnezeu. Sunt câini turbaţi, ce muşcă pe furiş. Să fugiţi de ei. Muşcăturile lor sunt greu de vindecat. Singurul doctor e Hristos. Focul cel nestins – iadul. Cel ce strică învăţătura, credinţa, va merge în iad. E întinat. La fel cei ce-l ascultă. Cei trupeşti nu pot face cele duhovniceşti. Cei duhovniceşti nu pot face cele trupeşti, după cum credinţa nu poate face faptele necredinţei, nici necredinţa faptele credinţei. Chiar şi faptele după trup ei le fac altfel decât cei din lume, duhovniceşte, căci le fac în Hristos. Să se roage pentru alţii şi să mărturisească despre Hristos prin faptele lor. Să fie blânzi în faţa mâniei lor, smeriţi în faţa lăudăroşeniei lor, să se roage în faţa rătăcirilor lor. Aşa a făcut şi Domnul, de aceea ei trebui să-L imite. Ignaţiu îi salută cu neprihănită bucurie în Isus Hristos – bucuria e doar în Hristos şi vine din neprihănire. Neprihănirea e doar în Isus.

1 Observaţie: traducerea ortodoxă a redat cuvântul presbyterio prin preoţime, denaturându-i sensul. Au făcut aceasta în lumina teologiei lor cu privire la preoţime. Dar cuvântul înseamnă presbiteriu.

4

Citate Citează din Evanghelii, Faptele Apostolilor, 8 epistole (5 ale lui Pavel – 1 Corinteni, Romani, 1 Tesaloniceni, Efeseni, Coloseni, plus 1 Ioan, Iacov, 1 Petru). Cele mai multe ori: 7 ori din 1 Corinteni, 5 ori Matei, 3 Ioan, 2 Romani. (În toate epistolele, mai citează din: Filipeni, 1 Tesaloniceni, 1,2 Timotei – 16 cărţi nou-testamentale). Celor mândri Dumnezeu le stă împotrivă – Iacov 4:6 Rugaţi-vă neîncetat – 1 Tes. 5:17 Să imităm pe Domnul – 1 Tes. 1:6 Nu vă înşelaţi, fraţii mei; cei ce strică familiile nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu – 1 Cor. 6:9,10 Unde este înţeleptul? Unde este întrebătorul? – 1 Cor. 1:20 Crucea e nebunie pentru cei necredincioşi – 1 Cor. 1:23 Satan este numit de două ori stăpânitorul lumii acesteia – Ioan 14:30 Menţionează numele lui Pavel şi faptul că a scris o epistolă către efeseni. Pavel a suferit martiraj, scrie Ignaţiu. Iar el vrea să meargă pe urmele lui. Aşadar, în jurul anului 110, Ignaţiu citează din aceste cărţi din Noul Testament. Ele existau deja, bisericile le cunoşteau. Nu scrise din porunca lui Constantin. Nu citează din scrieri gnostice. Nu existau încă. Nu aminteşte fapte din viaţa lui Isus care să apară apoi doar în scrieri gnostice. Biserica nu credea în ele în anul 110, ci doar cele scrise în cele 4 Evanghelii. Teza lui Dan Brown din Codul lui Da Vinci e falsă. Isus Hristos În introducere, e numit Isus Hristos, Dumnezeul nostru. Isus Hristos e Dumnezeu (17:2). Isus Hristos, Mântuitorul nostru (1:1). Isus, unit cu Tatăl (5:1). Isus grăieşte adevărul (6:2). E Creatorul: a zis şi s-au făcut. Isus Hristos, născut şi nenăscut. Născut după firea umană, născut din Maria, devenit pătimitor. Nenăscut, din firea divină, care n-a fost născută din Maria; e din Dumnezeu, nepătimitor. E Dumnezeu în trup. Domnul nostru. Dumnezeul nostru Isus, zămislit de Maria, din sămânţa lui David. Şi din Duhul Sfânt. (18:2). După trup e din neamul lui David. Fiu al omului şi Fiu al lui Dumnezeu (20:2).

5

Menţionează crucea lui Isus (9:1) şi că a fost răstignit (16:2). Tatăl şi Isus Hristos sunt nădejdea noastră comună (21:2). Intro – biserica este aleasă prin voinţa Tatălui şi a lui Isus Hristos, Dumnezeul nostru. Aşadar, în jurul anului 110, biserica mărturisea că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat, cu natură divină şi umană, născut din Maria, urmaş al lui David. Este numit clar Dumnezeu. El a murit pe cruce pentru noi. Nu Constantin sau Conciliul de la Nicea a introdus ideea că Isus era divin, ci biserica a mărturisit de la început divinitatea lui Isus Hristos. Sfânta Treime Ei sunt pietre ale Templului Tatălui, ridicaţi la înălţime cu unealta lui Hristos, care e crucea, folosindu-se de Duhul cel Sfânt ca de o funie. Tatăl mântuieşte prin lucrarea lui Hristos, prin Duhul Sfânt. Isus Hristos a fost zămislit de Maria, după rânduiala lui Dumnezeu, şi din Duhul Sfânt. Două texte trinitare. Doctrina Sfintei Treimi a fost mărturisirea bisericii de la început, nu ceva adăugat după sute de ani!