IGIENA APEI

Apa este un element esential si majoritar al materiei vii, ce asigura desfasurarea tuturor proceselor vitale. Prin circuitul ei in natura, ea genereaza fenomenele meteorologice, tipurile de clima, procesele biologice din sol. Se asigura, astfel, hrana vietuitoarelor si calitatea aerului atmosferic. De asemenea, apa este un element de purificare a mediului, o sursa de energie si o cale de transport.

Calitatea apei se determină funcție de caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, biologice și bacteriologice.

Caracteristici organoleptice:- Mirosul: Se datorează substanțelor organice în descompunere sau

microorganismelor vii (alge, protozoare, etc), precum și prezenței unor substanțe chimice provenite din ape uzate industriale (fenoli, crezoli, etc).

- Gustul: Se datorează diferitelor tipuri de substanțe dizolvate care se găsesc în cantități mai mari în apă: sărat (clorură de sodiu sau sulfat de sodiu), amar (sulfat de magneziu sau clorură de magneziu), dulceag (sulfat de calciu), acidulat (bioxid de carbon), acru (bicromat sau clorură de fier).

Caracteristici fizice:- Turbiditatea: Depinde de materiile din apă aflate în diferite stări de dispersie și

de natura lor. Turbiditatea se măsoară prin comparație cu o emulsie etalon în scara silicei: 1 mg silice fin divizată la 1 l apă distilată reprezintă un grad de turbiditate (GT).

- Culoarea: Se datorează prezenței în apă a unor substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși de mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.) și se determină prin comparații cu soluții etalon de clorură de platină și potasiu sau clorură de cobalt; fiecare grad de culoare (GC) corespunde la 1 mg/l platină.

- Temperatura: Variază funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de anotimp. Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub nivelul terenului are temperatura cuprinsă între 10 și 13°C; de la această adâncime în jos temperatura crește cu câte 1°C pentru fiecare 33 - 35 m. Temperatura apelor de suprafață în România variază între 0 și 27°C.

- Conductibilitatea electrică: Este proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric. De obicei se măsoară rezistivitatea electrică, care este inversul conductibilității. Rezistivitatea apei este o funcție inversă față de concentrația de substanțe dizolvate în apă și se măsoară în Ωcm (ohm×cm). O variație bruscă a rezistivității poate indica apariția unei surse de infecție.

- Radioactivitatea: Este proprietatea apei de a emite radiații permanente α, β sau γ. Concentrațiile admisibile se exprimă în mc/mm (microcurie pe milimetru), 1C = 1 Curie reprezintă 3,71 × 10¹º atomi de radiu dezintregați pe secundă, care corespunde la 1 g radiu.

Caracteristici chimice:

- Reziduul fix: Reprezintă totalitatea substanțelor solide minerale și organice aflate în apă și se obține prin încălzirea apei până la 105°C, când se realizează evaporarea completă. Se exprimă în miligrame pe litru.

- Reacția apei: Poate fi acidă, (pH < 7), neutră (pH = 7) sau alcalină (pH > 7), în funcție de conținutul de săruri dizolvate în apă. Se exprimă prin indicele pH, care este cologaritmul concentrației ionilor de hidrogen la 1 l de apă.

- Duritatea apei: Se datorează sărurilor de calciu și de magneziu aflate în soluție. Aceste săruri pot fi sub forma de carbonați, de cloruri, de sulfați, de azotați, de fosfați sau de silicați. Un grad de duritate este echivalent cu 10 mg de CaO, sau 1,142 mg de MgO conținute într-un litru de apă. Duritatea temporară este determinată de carbonați, care prin firbere precipită. Duritatea permanentă este determinată de celelalte săruri de calciu și de magneziu (sulfați, cloruri, etc.) și nu precipită prin fierbere. Duritatea totală este suma durităților temporară și permanentă.

- Substanțele organice: Provin din resturi de plante și animale. Ele pot fi oxidate complet și se exprimă în miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor. Acestea sunt:

Fierul: Se găsește în special în apele subterane, sub formă de diferiți compuși, mai frecvent bicarbonat feros. În contact cu aerul, compușii feroși devin ferici, punându-se în evidență hidroxidul feric. Apa care conține fier în cantități mari este opalescentă, cu gust acru, astringent, pătează rufele, nu poate fi întrebuințată în industria hârtiei, a celulozei, la vopsitorii, coloranți, etc. Manganul: Însoțește, de obicei, fierul în apele subterane. Depozitul produs de compușii manganului are o culoare brună.

Calciul se găsește în apă sub forma de bicarbonați, sulfați și cloruri. Rolul lui în apa potabilă este pus în legătură cu iodul, fiind determinant în apariția gușei. Magneziul,

ca și calciul, determină duritatea apei. Amoniacul (NH3): Pune, de obicei, în evidență contaminarea apelor potabile cu apă provenită din rețeaua de canalizare, de la closete, etc. Amoniacul poate fi și de natură minerală, provenind de la minereuri ce conțin azotați.

Clorul se găsește în apă sub forma de cloruri fiind, cel mai frecvent, de natură minerală. Prezența în cantități mari a clorurilor dau apei un gust neplăcut, caracteristic (sărat, amar). Clorurile pot fi și de natură organică (urina și fecalele conțin cantități importante de cloruri). Cuprul, plumbul și zincul pot fi întâlniți sub forma de oxizi și indică corodări ale conductelor. În apele de suprafață pot fi întâlniți în aval de deversări de ape uzate provenind de la industrii extractive și prelucrătoare. Compușii lor sunt foarte otrăvitori.

Dioxidul de carbon (CO2): În apă poate fi liber (gaz), semilegat (bicarbonați) sau legat (carbonați). Prezența dioxidului de carbon liber în cantități mari în apă dă acesteia caracter agresiv față de oțel, mortar și betoane.Hidrogenul sulfurat(H2S): Poate fi de natură organică, ca un produs de descompunere, sau minerală, ca un produs dizolvat în straturile adânci.

Caracteristici biologice: Sunt determinate de prezența unor organisme și particule abiotice care împreună alcătuiesc sestonul.

Caracteristicile bacteriologice sunt determinate de bacteriile prezente în apă. Din punct de vedere al igienei apei, bacteriile se pot împărți în următoarele categorii importante: bacterii banale (fără influență asupra organismului), Bacili coli (în proporție mai mare indică contaminarea apei cu ape de la canalizare, aceștia însoțesc bacilul febrei tifoide), bacterii saprofite (care dau indicații asupra contaminării cu dejecții animale și semnalează bacilul febrei tifoide), bacterii patogene (care produc îmbolnăvirea organismului: bacteria febrei tifoide și bacilul dizenteriei).