IDR – curs 12 – 7.01.2014

Elementele posesiunii – unele subiective(animus) si un element material(corpus). Animus reprezinta intentia de a pastra un lucru pentru sine, fiind asadar o atitudine subeictiva in virtutea careia posesorul se comporta ca un adevarat proprietar, ceea ce inseamna per a contrario ca cel care stapaneste un lucru pentru altul nu este posesor, este un depozitar, folosind pentru si in folosul cel care si-a depus lucru, in aceasta situatie aflandu-se si chiriasul. Animus nu este o vointa pe care o poate impune cineva, caci cel care are animus trebuie sa se afle s in categ pe care legea le prevede ca fiind apte sa dobandeasca posesiunea. Dreptul obiectiv este cel care stabileste care sunt categoriile pe care le recunoaste ca avand vocatia de a fi posesori. Dreptul roman considera a avea o asemenea vocatie pe cei aa caror interese, datorita pozitiei sociale, meritau a fi ocrotite – faceau parte din aceste categorii proprietarii, arendasii pe termen lung care erau asimilati unor proprietari, creditorii gajisti si latifundiarii uzurpatori. Pe de alta parte, corpus reprezenta elementul material ce consta in totalitatea actelor materiale prin care se realizeazza stapanirea unui lucru, de pilda cultivarea unui teren. Indepartarea omului de lucru nu ducea la pierderea posesiunii, intrucat corpus, desi element material are totusi o componenta psihologica, caci include si posibilitatea de supraveghere si control a lucrului, de supraveghere de la distanta.

In regula generala, posesiunea se dobandeste prin reunirea ambelor elemente asupra aceleiasi persoane si se pierde fie prin pierdderea lui animus sau corpus sau a amandurora. Romanii identificau mai multe categorii de posesiune.

Posessio ad interdicta – reperzenta posesiunea ce se bucura de protectia juridica prin intermediul interdictelor posesorii

Posesio ad usucapionem – acea posesie care putea conduce la dobandirea proprietatii daca in afara posesiunii erau intrunite si celelalte conditii ale uzucapiunii.

Posessio in iusta/posessio vitiosa – acea posesie care in raport cu o anumita persoana este vitioasa, adica este afectata de aspecte care fac sa se ridice protectia posesorului celui care stapanea. Viciile posesiunii erau – violenta( atunci cand lucrul intra in stap unei pers prin utilizarea de mij violente), c...(o persoana intra in stapanirea unui bun fara stirea prop lucrului respectiv), precaritatea( cazul celui care primeste un bun, urmand a-l restitui la cererea proprietarului).

Posessio iuris/cvasi-posessio – se referea la ideea posesiunii unui drept. In esenta romanii care au avut o relatia neclara intre drept si obiectul dreptului, facand confuzie intre cele 2,, au ajuns la concluzia ca daca obiectul dr este unul corporal inseamna ca si dr care se refera la acel lucru poate fi posedat.

Efectele posesiunii erau in primul rand acela de asigurare a protectie juridice prin interdicte. Un al doilea efect il reprez ipoteza unui proces in revendicare, iar posesorul avea calitatea de parat si nu avea oblig de a justifica posesia exercitata. Paratul posesor se apara in fata magis prin formula – possidio ...(posed pentru ca posed), aparandu-se posesia se apara si propriettatea. Al treilea efect priveste posibilitatea dobandirii prop prin uzucapiune.

Interdictele posesorii – reprezentau ordine date de pretor impotriva celui/celor care tulbura pe posesor in stap lucrului. Primele interdicte recunoscute au fost interdictele recuperane posessiones causa, adica acele interdicte care urmarea redobandirea de catre o persoana a unei posesiuni pierdute si din aceasta categorie faceau partea – interdictele unde vi( deorece prin violenta) existau unde vi cotidiana cand intarrea in stap lucrului se facea prin violenta obisnuita si unde vi armata cand violenta utilizata pentru intrarea in stap a unui lucru era realizata pe calea armelor. Un al doilea interdict era interdictul de precario, - precarium la romani era un contract in baza caruia o pers primea cu imprumut un bun, urmand a-l restitui prop de la care l-a primit la cererea acestuia, astfel ca in situatia in care precarisul refuzea restituirea se elibere aacest interdict. Cel de-al treilea interdict era interdictul de clandestina posessionem si care era dat pt pers care intra in stap unui lucru fara stirea proprietarului.

Cea de-a doua mare categ erau interdicta retinente posessionem causa, aceste interdicte urmareau pastrarea de catre o pers a posesiunii. Interdictul utrubi(care din 2) si care este aplicat la bunurile mobile si care se acorda aceluia care stapanise mai mult in anul anterior eliberarii interdictului. Interdictul uti posidentis(dupa cum posedati) si care se aplica la bunurile imobile si care se acorda in favoarea persoanei care stapanea imobilul la momentul eliberarii interdictului.

Detentiunea – este tot o forma de stapanire, dar una precaraa a unui bun, detentiunea are aceleasi elemente ca posesiunea, respectiv unul material(corpus) si unul psiholog(animus). Corpus este identic cu cel din cadrul posesiunii, iar animus difera de cel din posesiune, intrucat detentorul stapaneste pentru altul, caruia stie ca trebuie sa ii restituie bunul.

Proprietate – dr subiectiv de prop poate fi definit ca acea putere sau facultate de a stap un lucru prin putere proprie si in interes propriu, acest dr subiectiv este determinat de dr obiectiv, caci normele dr obiectiv sunt cele care stabilesc limitele exercitiului dr subiectiv de proprietate, stabilind atributele dr de proprietate. Atributele dr de prop erau in nr de 3 usus/ius utendi fructus/ius fruenti, abusus/ius abutenti.

Formele primitive de proprietate – in per de destramare a comunei primitive, Roma a cunoscut mai multe forme de prop care erau reflectarea epocii de destramare a obstii gentilice, existand prop colectiva a gintii, prop familiala si stap individuala. In ceea ce priveste prop colectiva a gintii, in epoca prestatala pamantul Romei se afla sub prop colectiva a gintii, cu exceptia a 2 iugare de pamant, care se aflau iin prop familiala. Marturii in acest sens ne-a transfir Varo care face referire la faptul ca pamantul Romei a fost impartit intre cele 3triburi fondatoare – ramnes, tities, luceres. Un alt autor antic, Dionis din H...ne relateazza faptul ca Romulus ar fi impartit terenul Romei in 30 de loturi impartite pe curii. Desi aparent cele 2 marturii se contrazic, acestea se completeazza, referindu-se la perioade diferite. In orice caz prop colectiva a lasat urme asupra inst juridice de mai tarziu, relevant in aces sens este de ex fizionomia mancipatiunii, care printre alte conditii de forma presupunea si tinerea cu mana de catre dobanditor a lucrului ce facea obiectul tranzactiei, conditie ce nu putea fi indeplinita dedcta pt bunuri mobile. Intrucat nu exista un alt mod de instranrae a lucrurilor rezulta ca imobilele erau inalienabile, in acest sens este si fizionomia actiunii in revendicare, care inittial

a imbracat forma lui sacramentum in rem care implica prezenta lucrului in fata magistratului, conditie ce putea fi indeplinita doar in cazul lucrurilor mobile. Fizionomia succesiunii legale - veneau mai intai sui heredes, apoi agnatii, iar daca acestia nu existau veneau la mostenire gentilii(gentiles).

A doua forma de proprietate in epoca primitiva era prop familiala – unde exista marturii tot de la Varo care relateazza faptul ca Romuls a dat fiecarei familii 2 iugare de pamant cu titlul de heredium, care potrivit ...era destinat locului de cassa si gradinii, aceasta prop familiala avea 3 caractere – carac inalienabil(heredium nu putea fi transmis sub nicio forma. 7 secole mai tarziu Cicero relata ca cel care isi instraina casa era acuzat de infamie morala),carac indivizibil(dupa moartea lui pater familias mostenitorii sai se aflau intr-o stare de indivziune fortata, din care nu puteau iesi, Legea celo XII Table a oferit prima cale de iesire din indiviziune si anume actio familiae....) si caracterul de coproprietate( are la baza imprejurarea ca fii de familie erau considderati inca din timpul vietii lui pater familias a fi coproprietari cu acesta asupra lui heredium, de aceea si jurisconsultul Paul spunea ca mostenirea asupra lui heredium nu era o mostenire propriu-zisa ci o continuare a unei prop preexistente, aspect relevat si terminologic si de denumire primei categ de mostenitori legali – sui heredes/cei care se mostenesc pe ei insisi).

Mai tarziu, in dr vechi prop colectiva a gintii si cea familiala au disparut si a aparut prop quiritara si prop colectiva a statului. Prop quiritara se numea dominium ex iure quiritium si avea 3 caractere – caracter exclusiv(prop quiritara putea apartine numai cetatenilor romani, putea fi dobandita numai prin acte speciale de dr civil, precum mancipatiunea sua in iure cessio, putea avea obiect numai lucrurile mancipi si nu putea fi revendicata decat prin sacramentum in rem sau prin rei vindicatio), caracter absolut(obiectul prop quiritare putea fi exploatat fara limite, atat in adancime, cat si pe inaltime) si un caracter perpetuu( prop quiritara odata dobandita ea se exercita pentru totdeauna).

Prop colectiva a statului – avea ca obiect in principal ager publicus si sclavii publici. In epoca clasica prop quiritara s-a mentinut dar a dobandit unele trasaturi unice, in cond dez econ proprii acelei epoci. In aceasta epoca de dezvolt econ romanii s-au vazut confruntati cu o realitate constand in pastrea vechilor forme de prop si la necesitatile dictate de modalitatea de transmitere a prop care in noile conditii nu mai indeplineau timpul necesar...astfel, romanii au recurs in mare masura la o inst creata de ei pt a fi aplicata in relatiile cu strainii si anume la traditiune care era un act de dr al gintilor si care prezenta avantajul ca era complet lipsita de forme solemne, fiind axata pe vointa individuala. In acest context al recurgerii la inst traditiunii in dr clasic a aparut o noua forma de prop si anume prop pretoriana care a fost creata in legatura cu practica transmiterii unor lucruri mancipi prin interm traditiunii, numai ca traditiunea putea fi utilizata numai pentru transmiterea lucrurilor nec mancipi, totusi cetatenii romani au inceput sa ignore aceasta interdictie si au inceput sa transmita si lucruri mancipi tot prin traditiune. In aceste conditii cel care transmitea lucruri, numit tradens, sub aspect formal juridic ramanea prop quiritar al lucrului, iar accipiens nu dobandea in sens juridic vreun drept. Daca insa tradens si acccipiens nu se intelegeau sau tradens era de rea credinta, dupa ce avea loc aceasta tranzactie, se arata ca tradens nu a instrainat lucrul, intrucat acesta fusese instrainat prin traditiune. Judecatorul in aceste conditii era constrans sa dea

dreptate lui tradens, desi acesta fusese de rea credinta, devenind frecventa aceasta practica, pretprul a fost nevoit sa constate ca aceasta situatie era in contradictie cu principiile bunei credinte si a considerat ca este inechitabil ca accipiens sa nu dobandeasca proprietate, desi fusese de buna credinta si daduse pretul. Astfel, la sf republ pretorul a recurs la un expedient, o fictiune, considderand ca ori de catre ori accipiens intra in stap unui lucru mancipi prin traditiune, trebuia sa se considere ca termenul necesar uzucapiunii s-a implinit, cu alte cuvinte pretorul il considera in mod fictiv pe accipiens nu un cumparator, ci un uzucapant. Singura conditie a uzucapiunii neindeplinita fiind cea a termenului, aceasta conditie pe cale fictiunii fiind considerata implinita.- exceptio rei vindictae et traditiae

Actio publiciana – sanctiona prop lui accipiens si era tot o actiune ficticie.

In cazul prop pretoriane asistam la un paralelism, pentru ca pe per necesara a implinirii in mod real a termenului uzucapiunii asupra lucrului in discutie existau 2 drepturi, cel al lui tradens care era si ramanea prop quritar care era un nudum ex iure quiritum, era un dr gol de continut si pe de alta parte exista si dr de accipiens, care era dr de prop pretoriana, astfel ca abia dupa intocmirea in mod real a termenului uzucapiunii se realiza o modificare in acest paralelism, se stingea dr lui tradens, iar prop pretoriana se consolida, caci prop pretoriana se convertea in prop quiritara.

Prop provinciala – desemneaza stap exercitata de provinciali asupra pamanturilor din acele provincii. Asupra aceluiasi lucru existau 2 prop, pe de-o parte exista statul roman care era stapanitorul absolut al pamantului si pe de alta parte existau locuitorii provinciali care exercitau o prop efectiva, dar care exercitau o prop subordonata fata de...recunoscand dr de prop suprema a statului prin plata anuala a unei sume de bani, numita stipenddium sau tributum.

Prop peregrina – a fost creata in contextul dezvolt econ de schimb si a intensificarii relatiilor cu peregrinii, intrucat acestia detineau averi impresionate romanii au urmarit sa le protejeze spiritul economic, recunoscandu-le un dr de proprietate special si anume prop peregrina care era bazata tot pe o fictiune, aceea ca peregrinul este cetatean roman.

In dr ppostclasic are loc un alt proces de unificare a prop, ce incepe din anul 212 e.n cand in urma dobandirii cetateniei romane de catre aproape toti locuitorii din imperiu a disparut importanta prop peregrine, iar mai tarziu prop provinciala a disparut si ea in urma supunerii si a solului italic platii taxelor funciare. Iustinian a modificat prop quiritara si cea pretoriana creand o prop unica desemnata cu termenul de dominium.

Doobandirea prop – romanii au cunoscut mai multe moduri

Ocupatiunea – cel mai vechi si longeviv mod si a aparut in cele mai vechi timpuri, pastrandu-se pana in timpul lui Iustinian. Romanii au considerat intotdeauna ca cea mai legitima prop este aceea dobandita prin violenta, ocupatiunea reperzentand luarea in stapanire a lucrurilor fara stapan – res nullius. In conceptie romana strainii nu aveau niciun dr si ca urmare lucrurile apartinand unui popr strain erau considerate ca fiind lucruri fara proprietari, fiind susceptibile sa fie dobandite prin ocupatiunea, astfel cel mai imp caz de ocupatiunea era dobandirea

bunurilor dusmanilor infranti. Prin ocupatiune mai puteau fi dobandite si lucrurile imobile aparute ca urmare a fenomenlor naturale – ex insula aparuta ca urmare a unui fenomen vulcanic in marea libera. Puteau fi dobandnite si animalele salbatice fara stapan care intrau in prop celui care le prindea, indiferent de locul in care acestea erau. Mai exista si intrarea in prop a lucrurilor parasite