Idei de milioane

download Idei de milioane

of 22

description

Idei care pot sa te faca milionar. Nu munciii; gandeste!

Transcript of Idei de milioane

Idei de milioane!

Daca vrei sa incepi o afaceri si te gandesti ca nu ai bani pentru finantarea ei, atunci afla ca sunt cateva exemple de antreprenori, care au pornit de la zero, si au ajuns milionari cu idei de afaceri atipice, precum casuta postala pentru Mos Craciun sau chiar pachete de carti de joc inteligent ilustrate si vandute online.

Pietrele ...de companieCea mai ciudata dintre inventiile relativ recente, insa care a generat vanzari de milioane de dolari, nici macar nu e o inventie. E mai degraba o idee: aceea de a avea pietre de companie. The Pet Rock au starnit la vremea lor o adevarata isterie, facandu-l pe cel din spatele conceptului milionar peste noapte, in anii '70. Gary Dahl, un american ce lucra in publicitate, a avut ideea de a vinde pietre intr-o forma la care nimeni nu se gandise pana atunci. Pe unele le-a desenat, asezand mutricele simpatice, lipindu-le ochi, iar pe altele le-a vandut ca atare. Nu produsul, ci strategia de marketing a fost una straluitoare in acest caz, pietrele fiind unele obisnuite, deloc speciale. Dahl le-a numit pietrele de companie perfecte, pe care nu trebuie sa le hranesti si dupa care nu trebuie sa strangi niciodata. Cel care isi lua o astfel de piatra putea sa-i vorbeasca, sa ii dea un nume, ba chiar primea si un manual. Initial, o piatra de companie costa 3,95 de dolari, in 1975, ceea ce inseamna cam 16 dolari in prezent. Ori ideea neobisnuita, ori poate oamenii erau mai singuri in acei ani, insa cert este ca Dahl a vandut peste 5 milioane de pietre in numai 6 luni. La valoarea de azi a dolarului, asta ar insemna cam 56 de milioane de dolari. Cum de a facut Dahl atatia bani? Simplu, achizitionarea unei pietre si trimiterea acesteia clientului il costa pe Dahl numai 95 de centi, asa ca profitul era de 3 dolari. In ultima vreme s-a observat o revenire a pietrelor de companie, mai ales pe Internet, semn ca o idee buna nu se pierde atat de usor.

aca utilitatea unora dintre inventii nu poate fi contestata, aici intrand becul, spre exemplu, exista si inventii venite dintr-o alta sfera, menite, mai degraba, sa amuze. Cu toate acestea, dornici de a fi amuzati, mii si chiar zeci de mii de oameni din intreaga lume au tinut mortis sa aiba aceste inventii acasa sau le-au daruit celor dragi, facand ca vanzarile sa urce nesperat de mult, la milioane de dolari.

Pestele cantator.Ceea ce parea a fi o jucarie (nici macar una de un foarte bun gust), pestele cantator, numit Big Mouth Billy Bass, Boogie Bass ori Rocky Rainbow Trout, a devenit in scurt timp o revelatie, conform How Stuff Works. In mai toate casele americanilor se gasea, la un moment dat, un peste pe langa care daca treceai incepea sa cante "Don't Worry, Be Happy" sau "Take Me to the River", intorcandu-si capul si dand din coada in timp ce era fixat pe o placa, asemeni trofeelor pescaresti. Cum nu cerea de mancare si nici nu avea nevoie de alte atentii, a fost in scurt timp adoptat de numeroase familii. Inventia apartine unei companii texane care crea jucarii, aparand catre sfasitul anilor '90. La inceputul anilor 2000, pestele cantator era poate cel mai popular cadou, intr-un an vanzandu-se circa 1 milion de bucati. A dat tonul unei intregi industrii, imitatorii avand de lucru in acea perioada, facand cam orice animal sa cante. Asa cum era de asteptat, oamenii s-au plictisit insa de mereu aceleasi melodii, asa ca pestii din magazine au cam ramas orfani. Si in prezent mai pot fi gasiti pe rafturi, muti de suparare, insa putini mai sunt aceia care ii iau acasa.

SnuggieVrei sa citesti ceva in intimitatea casei tale, insa in camera e cam racoare? Ai putea sa te imbraci mai gros sau sa-ti iei o patura. Dar unde-ar mai fi distractia? Accidente teribile s-ar putea intampla din moment ce patura iti limiteaza miscarile mainilor. In intreg acest context apare Snuggie, o patura pe care o imbraci, care iti ofera libertate deplina mainilor. In realitate o inventie extrem de simpla, fara urma de complexitate, ce cu greu ar putea parea o inventie. Oricat de intrigant ar parea, in perioada toamna 2008 - Craciun 2009, 20 de milioane de americani si-au cumparat o astfel de patura, la un pret ce varia intre 10 si 20 de dolari. Nu trebuie sa fii matematician ca sa-ti dai seama ca cel care a pus la punct conceptul s-a ales cu o gramada de bani. Si rivalul Snuggie, Slanket, s-a bucurat de ceva popularitate, dar mai mica. Vanzarile continua inca sa ridice sprancene a uimire, intre timp paturica fiind adaptata pentru copii si animale de casa. Poate fi vazuta si in avion, ba chiar si in baruri, unde a dat nastere unui nou curent. Oameni pusi pe distractie si dornici sa colinde barurile se intalnesc in grupuri ce poarta uniforma Snuggie si apoi merg din bar in bar, fara a tine cont de zambetele cu inteles ale celor ce altfel tremura asteptand sa intre in local.

Furby.Ce are doua picioare, doi ochi, urechi si se presupune ca in timp ti-ar putea invata limba? Daca pe buzele tale nu se afla numele Furby, nici macar nu poti fi condamnat. Furby era cea mai "tare" jucarie de pe piata catre sfarsitul anilor '90, insa popularitatea sa s-a pierdut cu timpul. Primul Furby a aparut in 1998, ideea apartinand Tiger Electronics. Avea 15,2 cm inaltime, era acoperit de blana sintetica viu colorata si isi misca diferitele parti ale corpului atunci cand cineva se juca cu el. Practic, Furby a fost prima jucarie cu inteligenta artificiala ce s-a vandut la scara mare. Initial, Furby vorbea intr-o limba numita Furbish, insa in timp era programat sa renunte la limba sa, invatand engleza sau alta limba. La inceput, Furby putea fi cumparat cu 40 de dolari, insa cererea mare a facut ca preturile sa urce pana la cateva sute de dolari. In numai 3 ani, peste 40 de milioane de Furby au fost vanduti, acesta devenind unul dintre cele mai populare jucarii. Era disponibil in orice forma, marime sau pentru diferite ocazii: de la Craciun la Halloween. A existat si un Furby special pentru alegerile din SUA din 2000. Furby poate fi inca achizitionat de pe Internet, insa nu mai e de vanzare in magazine.

TamagotchiO alta relicva a anilor '90 este Tamagotchi, care permitea simularea experientei de a avea un animal de companie, gratie unui aparat pe baterii. Insa era, probabil, cel mai predispus la moarte din cate animale - virtuale sau nu - existau. Chiar si asa, a fost cel mai bine vandut animal de companie virtual. Intr-o vreme aparoape ca nu exista tanar sau foarte tanar care sa nu aiba un astfel de animalut.

Compania nipona producatoare de jucarii Bandai se afla in spatele animalului virtual, aparut pe piata in 1996. Practic, tot ce trebuia sa faci era sa activezi Tamagotchi-ul, sa-i dai un nume, dupa care sa te folosesti de butoanele dispozitivului pentru a-l hrani, trimite la culcare cand era obosit, pentru a te juca cu el si chiar a curata dupa el. Grija era rasplatita, Tamagotchi-ul preschimbandu-se in timp. Insa daca era neglijat, nu dura mult pana cand isi dadea duhul. La un moment dat, Bandai estima ca vindea un Tamagotchi pe secunda. Peste 70 de milioane de animale virtuale s-au vandut de atunci, o intreaga industrie de animale imitatoare aparand. Si, surprinzator sau nu, Tamagotchi inca sunt la vanzare, copii de scoala elementara fiind vazuti si in prezent purtandu-le de grija.

Doggles - ochelari pentru caini (nu doar pentru a-i proteja de razele UV ci si de praf, vant siprevenirea unor boli oftalmologice la prietenii nostri fideli). Costul unei perechi este de 19,90 $ si s-au vandut in milioane de exemplare.

Mingea magica 8 mingea care prezice viitorul. Habar nu aveau creatoriimingii, Albert Carter si Abe Bookman ce viitor banos le va aduce acest obiect alcatuit dintr-o sfera care inconjoara un tub umplut cu alcool si vopsea, si care contine 20 de afisari cu diferite raspunsuri.

Mingea Koosh

cautand o minge pe care copiii lui sa o poata prinde mai usor,

inventatorul Scott Stillinger a legat cateva benzi de cauciuc pe o sfera. Cu aceasta idee ciudata a castigat peste 100 de milioane de dolari.

Osul-dorintei aceasta idee i-a venit lui Ken Ahroni in timpul mesei de Ziua Recunostinteicand cei de la masa se certau cui sa-i revina osul pieptului curcanului pentru a-si putea pune o dorinta. Acest os al dorintei confectionat din plastic poate fi achizitionat 4 bucati la 3,99 $ sau 400 bucati la 195, 99 $.

Dintii lui Billy-Bob inventia unui student la stomatologie si un fost jucator de fotbal.Acesti dinti erau achizitionati de copii pentru a-si speria parintii ca si-au pierdut un dinte in timpul unei incaierari la scoala. La pretul de 9,99$ cat costa o pereche, vanzarile au luat un avant extraordinar, doar in primul an al aparitiei, 1994, au vandut peste 15 milioane de exemplare.

Felicitarea-mingeFelicitarea-minge a fost lansata de Michele Sipolt Kaputska si Melisa Sipolt Morolo, doua surori carora li s-a parut mai amuzant sa foloseasca mingi pentru dedicatii speciale in locul hartiilor clasice. Mesajele sunt imprimate pe mingi, folosite apoi pe post de felicitari.

Alarma miscatoareAlarma miscatoare a fost gandita asemenea unui desteptator care nu se opreste in momentul in care utilizatorul apasa butonul deoarece in cele mai multe cazuri, somnorosii tind sa adorma la loc. Gauri Nanda, inventatoarea device-ului a creat o alarma care suna si se misca prin camera, determinand astfel detinatorul sa se trezeasca pentru a-l opri.

Furculita cutit

Furcutitul tine loc si de cutit si de furculita, dupa cum poate va imaginati deja. Practic, instrumentul indeplineste dublu rol.

Masina trasnita de tuns (headblade).Se pare ca insusi inventatorul s-a confruntat cu problema caderii parului, moment in care si-a dorit un aparat cu care sa se tunde aproape de zero. In acelasi timp el voia si comoditate si usurinta in folosire si sa plieze perfect pe forma capului. Incasarile au depasit sapte milioane de dolari.

Pagina de internet de un milion de dolari

In 2005, Alex Tew avea 21 de ani si a cumparat un site si a vandut fiecare pixel de pe ecranul principal cu un dolar. Chiar daca poate parea ciudat, a gasit cumparatori pentru fiecare dintre pixeli si a facut un milion de dolari in scurt timp.

Cartuse reumplute de calugari

Un grup de calugari de la manastirea Cistercian Abbey din Monroe County au ramas fara tus la imprimanta si pentru ca nu au gasit cartuse la preturi rezonabile in zona, si-au facut propriul magazin de profil. Asa ca doar intr-un an au facut 2,5 milioane de dolari din reumplerea cartuselor de imprimante.

Carti de joc vandute online

. Cartile de fitness. Nu, nu vorbim despre tratate vizavi de sanatate si o alimentatie corecta, ci de un pachet de carti... de fitness. Asemenea pachetelor clasice de carti, fiecare cartonas este imprimat cu un exercitiu fizic. Potrivit celor de la Business Insider, ideea a prins la public, caci sau vandut sute de milioane de asemenea pachete, instructorul de fitness american Phil Blank a vandut pachete de carti de joc, ilustrate cu exercitii fizice, si a facut intr-un an vanzari de 4,7 milioane de dolari.

Casuta postala pentru Mos Craciun

Copii, milionari de mici! Byron Reese si-a inchiriat o casuta postala in Alaska si apoi a cerut cate 10 dolari de la parinti pentru a trimite o scrisoare copiilor lor din partea lui Mos Craciun. In 2001, a trimis 275.000 de scrisori.

Inghetata pe bat

La doar 11 ani, americanul Frank Epperson, a creat fara sa stie inghetata pe bat. Intr-o noapte geroasa a anului 1905, copilul a lasat pe veranda casei sale un pahar in care era o amestecatura de bicarbonat de sodiu si apa plus un bat. Aceasta a fost descoperirea, potrivit Money.ro. De abia dupa 18 ani insa a inceput sa produca inghetata pe care o vindea in cadrul propriului stand de limonada. Initial, a botezat produsul Eppsicles. Corporatia si brandul "Popsicle" a luat fiinta in 1924 cand Epperson isi patentase deja inventia astfel ca, un an mai tarziu, i-a fost usor sa gaseasca un cumparator. In 1928, Epperson ajunsese sa incaserze drepturi de autor in valoare de 60 de milioane de dolari, iar in 1983, anul mortii sale, Unilever a platit 155 de milioane de dolari pentru a cumpara brandul Popsicle de la Empire of carolina Inc.

Smiley

Cea mai banala idee care s-a transformat intr-un business global este Smiley - fata galbena care zambeste. Ea a adus un profit de aproximativ 500 de milioane de dolari, dar cel care a desenat-o nu a castigat decat 45 de dolari pentru ca nu si-a inregistrat creatia. Asa ca imaginati-va ce simte familia lui Harvey Ball cand vede un smiley peste, tot pe strada si la televizor. Jarvey Ball a desenat primul smiley in 1963 pentru o campanie de PR a companiei de asigurari State Mutual Life Insurance. Dar cine a castigat milioanele daca el nu a primit decat o suma cu dou cifre? E vorba de fratii Bernard si Murray Spain care i-au vazut potentialul si au cumparat dreptul de a folosi desenul pe orice se putea impreuna cu mesajul "Have a nice day". Fata galbena zambareata a devenit imediat un fenomen national si a facut destul de repede inconjurul lumii. Cei doi frati si-au vandut lantul de magazine in anul 2000 contra sumei de 500 de milioane de dolari. Iar parintele smiley-ului a ramas un filantrop.

iFartMai degraba stupida decat banala si ridicola este aplicatia iFart pentru iPhone. Nu numai ca Joel Comm s-a gandit ca oamenii ar fi incantati de aplicatia cu flatulenta, dar a stiut si ca vor plati pentru ea. Si a avut dreptate. Aplicatia poate fi descarcata pentru 0,99 de dolari si i-a adus inventatorului ei 400.000 de dolari pana acum.

113.885 de oameni au vrut sa se joace cu cele 26 de sunete inca din primele doua saptamani de cand aplicatia a fost pusa in vanzare. Pana acum a fost descarcata de 600.000 de ori, ceea ce l-a determinat pe comediantul Jimmy Kimmel sa spuna ca si Haiti ar fi salvat daca americanii i-ar acorda atata atentie.

Jucariile Wacky Wall Walker au fost printre cele mai populare jucarii in anii'80, in SUA. Inainte sa devina un fenomen national, Ken Hakuta primise o astfel de jucarie din Japonia, de la mama lui. Fascinat de felul in care acestea coborau ca un paianjen de pe un perete pe care erau aruncate, Ken Hakuta a decis sa cumpere drepturile de comercializare.

In cateva luni dupa ce au intrat pe piata din SUA s-au vandut 240 de milioane de bucati, iar Ken Hakuta a castigat 80 de milioane de dolari. Popularitatea lor a atins apogeul cand au fost introduse ca premiu in cutiile de Kellogg's.

Icanhascheezburger.com a inceput cu poza unei pisici grase despre care EricNakagawa si Kari Unebasami spun ca le-a creat o criza de ras de 73 de minute. Ei au scris deasupra pisicii "I can has cheezburger" si au decis sa o arate tuturor. A urmat o serie de poze in care pisici isi primea cheezburger-ul, iar apoi fanii au inceput sa trimita propriile creatii.

Site-ul a ajuns sa aiba 35 de milioane de vizitatori pe luna, iar Eric Nakagawa si Kari Unebasami l-au vandut in 2007 pentru 2 milioane de dolari. Actualul proprietar, Ben Huh, a creat inca sase site-uri de acest fel si a obtinut un contract pentru a scoate o carte ajunsa best-seller.

Slinky este jucaria in forma de spirala care poate sa coboare scarile si pe care am cunoscut-osi noi la inceputul anilor 1990, la aproape 50 de ani de la inventarea ei. Totul a inceput in 1945, cand inginerul naval Richard James a scapat un arc si l-a vazut cum se misca pe podea.

Dupa ce sotia l-a ajutat sa gaseasca un nume amuzant, el a lansat afacerea in Philadelphia. A fost atat de emotionat incat chiar a rugat un prietn sa se prefaca interesat de jucarie si sa devina primul cumparator. A avut o surpriza totusi cand toate cele 400 de jucarii s-au vandut in 90 de minute. De atunci, jucaria de un dolar a adus incasari de 250 de milioane de dolari.

Beanie Babies sunt niste jucarii umplute cu margele, au urechi blanoase si nume haioaseprecum Patti the Platypus sau Splash the Whale. Jucariile i-au creat lui H Ty Warner un imperiu estimat intre 3 si 6 miliarde de dolari.

Ce este mai remarcabil este modul in care Ty Warner a reusit. El nu a facut nicidoata publicitate pentru jucariile Beanie Babies si nici nu le-a vandut in lanturi de magazine celebre precum ToysR-Us. Asta a facut ca jucariile sale sa fie mai greu de obtinut si mai dorite. De asemenea, nu a mai produs un model dupa ce stocul se epuiza, iar acest lucru a facut ca cele existente sa fie mai apreciate si valoroase.

Perne in forma de animale

Jennifer Telfer si-a pornit propria afacere cu perne in forma de animale, dupa ce a vazut ca fiul ei scotea umplutura jucariilor de plus si dormea pe ele. In 2003, ea si sotul ei si-au deschis firma CJ Products si au inceput sa vanda perne in forma de animale intr-un mall, doar in timpul sarbatorilor de iarna. Cand comenzile au fost mai mari decat productia, ea a decis ca e timpul sa-si extinda afacerea. La finele lui 2010, ea a reusit sa vanda perne atipice in valoare de 300 de milioane de dolari.

Viata e frumoasa!

Bani din optimism. Asa poate fi rezumat succesul a doi antreprenori care au facut bani buni din inscriptionarea tricourilor cu sloganul Viata e frumoasa. Pentru ca totul mergea ca pe roate, sloganul este acum trecut si pe servetele, cani de cafea sau lese pentru caine. Asa ca, anul trecut, cei doi frati Bert si John Jacobs au obtinut venituri de 100 de milioane de euro si au avut campanii de promovare care au facut inconjurul globului

Lumanari parfumate

Stilul de viata sanatos si-a pus amprenta si pe alimentele consumate si cosmeticele folosite de populatie. Burt Shavitzvindea miere, iar Roxanne Quimby era somera. Impreuna cei doi au inceput sa produca lumanari din ceara de albine parfumate, pe care le vindeau la targuri din micile orasele americane in anii 90. In scurt timp, si-au extins activitatea la cosmetice si parfumuri. Pana in 2007, cei doi antreprenori au vandut cosmetice in valoare de 250 de milioane de dolari. Bucatarul Steve Ells era angajat la un restaurant de lux din San Francisco cand a luat decizia de a-si deschide propriul local. Sursa de inspiratie? Micile localuri in care se servea taco. Asa ca a pus bazele Chipotle, in Denver, Colorado, un fast-food atipic pentru iubitorii de burrito. Acum, lantul de restaurante numara peste 1.000 de unitati si a obtinut vanzari de jumatate de miliard de dolari, doar in primul trimestru din 2011.

Povestea super glue

Lipiciul minune isi leaga numele de chimistul american Harry Coover si de echipa sa de la Eastman Kodak. Acestia incercau sa realizeze catari (piesa metalica de forma prismatica, montata pe partea de sus a evii unei guri de foc i care, impreuna cu inalatorul, formeaza dispozitivul de ochire al armei) din plastic transparent pentru mitraliere folosind un material ce s-a dovedit a fi extrem de adeziv:cianoacrilatul. Proiectul a fost abandonat rapid, pentru ca totul devenise foarte lipicios. Ideea efectului pe care il avea compusului chimic asupra altor obiecte a ramas insa, materializandu-se intr-un produs comercial: super-lipiciul. Ulterior, echipa lui Coover a realizat alte 320 de produse noi facand astfel vanzari de 2,5 miliarde de dolari. In 1980, inventia a fost vanduta catre compania National Starch dar Coover a continuat sa gaseasca noi utilizari lipiciului minune, transfarmandu-l chiar intr-un soi de medicament. Spre exemplu, ranitii Razboiului din Vietnam erau tratati cu aerosoli cu cianocrilati iar la ora actuala compusii se folosesc in spitalele din intreaga lume in interventiile chirurgicale pentru a stopa sangerarile.

De la malarie la primul colorant sintetic

Chimistul britanic Henry Perkin avea doar 18 ani cand s-a apucat sa caute compusi pentru un medicament care sa trateze malaria. Nu a avut noroc sa ii salveze pe bolnavi dar a facut in schimb, o descoperire de care regina Victoria a Marii Britaniei a fost foarte incantata: primul colorant sintetic. A patentat imediat descoperirea si un an mai taziu, in 1857, a creat prima fabrica de coloranti artificiali, Greenford Green, pe care a amplasat-o in apropiere de Londra. Produsul si-a gasit adepti foarte repede, popularitatea sa culminand in 1862 cand regina Victoria a purtat la Expozitia Regala un sal de matase colorat in mov. Pana la finele anilor 60, oamenii isi pierduse din interesul pentru noua vopsea dar Perkin facuse deja avere. In urma vanzarii fabricii de langa Londra, chimistul a primit atatia bani cat sa traiasca toata viata retras in casa sa laborator unde a continua sa faca tot felul de cercetari.

Cum s-a inventat teflonul

In 1938, cercetatorul american Roz Plunkett lucra pentru Dupont si facea experimente cu gaze si freon refrigerant. Neatentia l-a facut sa lase in laboratorul sau, peste noapte, o mostra descoperita astfel ca, de dimineata, a gasit in schimb o ceara albicioasa. Mostra inghetase. Din fericire, cercetatorul nu a aruncat totul la gunoi. In schimb, a inceput testarile in speranta ca va gasi ceva interesant si util la descoperirea sa neasteptata. Pana in 1945, americanul isi transformase deja inventia in marca comerciala, sub numele de teflon iar managementul Dupont ii gasise deja o serie de intrebuintari convingandu-i pe americani sa cumpere. Teflonul si-a gasit loc in casele oamenilor, fie ca ustensila in bucatarie , fie ca izolatie pentru diverse cabluri aducand companiei Dupont miliarde de dolari. Plunkett, in schimb, a fost numit direct de operatiuni pentru produsele din freon si a ramas alaturi de companie, pana la pensionare.

Povestea plasticului

Chimistul belgian Leo Baekeland cauta in 1907 solutia pentru realizarea unui material care sa protejeze lemnul si sa izoleze cablurile electrice, unul mai bun si mai ieftin decat ce exista la ora respectiva pe piata. Incercarile lui au fost zadarnice dar ghinionul s-a transformat intr-o descoperire ce urma sa ii aduca in conturi milioane de dolari. Cercetarile sale au dus la descoperirea polimerului Bakelite sau altfel spus plasticul. Ce facuse de fapt Baekeland? Tocmai cand credea ca este pe punctul de a gasi calea catre o mai buna protectie a lemnului, chimistul a incalzit vechiul material intr-o oala sub presiune rezultand plasticul. Trei ani mai tarziu, belgianul a pus bazele General Bakelite, o companie care producea plastic. Recenta descoperire a fost marketata ca fiind materialul a mii de utilizatori si a generat imediat dupa lansarea pe piata o serie de imitatii. De altfel, academicienii de la acea vreme sustineau ca primul care a descoperit plasticul a fost Adolf von Baeyer care s-a jucat cu formaldehida si fenol creand un material cu proprietati similare cu ale plasticului, dar pe care l-a aruncat la gunoi. In ciuda acestui lucru, Baekeland adevenit si mai bogat prin vanzarea companiei sale catre Union Carbide, in 1939. Situatia sa materiala era oricum foarte buna pentru ca de numele sau se leaga si Velox o tehnica de prelucrare a hartiei pentru fotografiat, de pe urma careia incasase 1 milion de dolari.

Petrolistul care a inventat vaselina

Robert Chesebrough lucra in 1859 in Pennsylvania in industria petrolului. Intentiona sa faca bani de pe urma aurului negru dar norocul i-a suras in alt mod. Muncitorii sai i-au aratat o substanta botezata de acestia bagheta de ceara si pe care o foloseau pentru a-si trata ranile si arsurile. Interesat de efectele tamaduitoare ale substantei, chimistul a luat o bagheta acasa si a inceput sa o studieze. Nu a durat mult pana cand a reusit sa extraga din ceara un fel de jeleu, adica vaselina. Antreprenor din fire, Chesebrough a inceput sa-si vinda noul produs, astfel ca, la finele anilor 80, ajunsese sa comercializeze un borcan de vaselina pe minut. Au urmat extinderi pe pietele din Marea Britanie, Spania si Franta afacerea ajungand la momentul preluarii de catre gigantul Unilever, in 1987, la peste 75 de milioane de dolari.

Ideea divina a post-it-ului

Cine si-ar fi imaginat ca post-it-ul, utila hartiuta din birourile tuturor, ar fi o mare inventie a unui om de stiinta. Dar iata ca fost. Intr-o duminica a anului 1973, pe cand interpreta o melodie la biserica, americanului Arthur Fry i-a venit mareata idee. Totul a pornit de la faptul ca semnul de carte pe care il folosea se incapatana sa cada, astfel ca inventatorul pierdea mereu pagina la care se afla. Daca l-as putea lipi de hartie, ar fi cel mai bun semn de carte, s-a gandit atunci omul de stiinta care participase de curand la un seminar tinut de Spencer Silver, un alt inventator aflat la pensie. Silver descoperise un tip de adesiv necunoscut pana atunci dar nu stia cum sa il vanda pe piata. Nu a durat mult pana ce Fry a pus cap la cap cele doua ganduri ale sale, rezultatul fiind post-it-ul. Din cauza reticentei managementului companiei, au mai trecut insa 7 ani pana ce ideea omului de stiinta s-a materializat intr-o lansare de produs. Acum, la nivel global, se vand 6 miliarde de post-it-uri pe zi.

De la o pasta de curatat, la plastilina

Play Doh nu a fost dintotdeauna un brand de plastilina. In urma cu 22 de ani, era o pasta de curatat tapetul. Radicala transformare este ideea americanului Joe McVicker, un angajat al companiei Kutol, care producea substanta de consistenta unui aluat. Cumnata acestuia luase o mostra a produsului la gradinita unde lucra, iar copiii care vazusera pasta innebunisera de bucurie. McVicker a sesizat imediat oportunitatea de business, a adaugat coloranti si aroma de migdale la pasta de curatat si s-a apucat sa vanda produsul. Curand a infiintat si o companie, Rainbow Crafts, care functiona ca subsidiara a Kutol si care, in scurt timp de la lansare, a ajuns sa vanda mult mai bine fata de societatea mama. Spre exemplu, in vreme ce o cutie de pasta de curatat tapet se comercializa cu 34 de centi, plastilina Play Doh era 1,50 de dolari cutia. Astfel, in doar patru ani, Play Doh a propulsat afacerile Kutol de la 100.000 de dolari in 1954 la 3 milioane de dolari in 1958. In 1960, Mc Vicker si-a patentat inventia si s-a despartit de Kutol iar in 1964 a vandut afacerea lui General Mills pentru 3 milioane de dolari.

Cuptorul cu microunde, o inventie a razboiului

Inginerul american Percy Spencer se juca cu un echipament folosit la detectarea planurilor inamice in cel de-al doilea razboi mondial, atunci cind microundele transmise de radar au topit o bomboana din buzunarul sau. Observand minunea, Spencer a incercat microundele si la prepararea floricelelor de porumb sau a oualor. Si a mers. La sfarsitul anilor 40, inginerul si-a patentat inventia iar produsul a iesit pe piata bucurandu-se de un real suces, desi erau destul de scump.

Cum s-a inventat ariciul (scaiul)

O simpla plimbare in mediul rural l-a transformat pe George de Mestral dintr-un simplu inginer, intr-un inventator. Pe masura ce calatorea, suedezul a constatat cat de greu este sa iti scoti din haine ciulinii. Curios din fire, Mestrel a pus un scaiete la microscop, afland astfel motivul pentru care planta se agata atat de usor: este o adunatura de mii de carlige minuscule. De aici si ideea de a realiza o noua metoda de inchidere pentru haine: ariciul. Zece ani mai tarziu a aparut Velco, o marca inregistrata ce definete procedeul de prindere rapida a unei suprafee de nylon cu o suprafaa scamoata, sau altfel spus ariciul. Sistemul a devenit popular in anii 70 cand astronautii NASA au inceput sa il foloseasca pentru costumele spatiale. Ulterior, Mestrel vindea in jur de 60 de milioane de metri de Velco pe an. Vanzarea companiei sale i-a adus bani cat sa traiasca bine 30 de ani.

Business profitabil... n btaia fluturelui

Nu doar americanii apreciaz produsele ieite din comun. Irina Predescu, o tnr de 23 de ani, este convins c, i n Romnia, o idee original, fie i trsnit, se poate transforma ntr-un business de succes. n 2007, la vrsta de 19 ani, Irina, student la Drept i la tiine Politice, s-a apucat de... crescut fluturi, mpreun cu un partener din Baia Mare. Nu pentru a-i pune la insectar, ci pentru a-i elibera la nuni, n locul clasicilor porumbei albi.

Ideea a venit tot din America, de la Jose i Karen Muiz, care au reuit s aib o cifr de afaceri de un milion de dolari cu acelai business. A pornit afacerea cu un capital de 1.000 de euro, bani mprumutai de la prini. n prezent, studenta poate obine pn la 2.000 de euro de la o singur nunt, pentru 1.000 de fluturi, eliberai spre deliciul audienei. Fluturii sunt pui n plicuri i li se d drumul la tot soiul de petreceri private (nuni i botezuri) i, mai nou, la evenimente corporatiste.

DE LA PETROL LA GLOBURI

Pn n anul 2000, David Simpson, 48 de ani, era un om de afaceri rigid, cu principii clare de business, care fcea afaceri n domeniul petrolier. Cine i-ar fi imaginat c acest tip greu va abandona afacerile cu petrol pentru a prinde duhurile rele din America n globuri de sticl colorate? Simpson a cunoscut-o pe Violeta tefnescu, 30 de ani, care deinea o sticlrie n comuna prahovean Puleti. De la ea a cumprat cteva globuri pentru Pomul de Crciun, pe care s le ofere cadou prietenilor din America. Sferele de sticl handmade in Romania au fcut senzaie n Ohio, iar Simpson i-a dat seama c se afl n faa unei idei de milioane. Americanii au obiceiul s-i agae pe terasele caselor globuri de sticl care au rolul de a ndeprta spiritele rele i de a atrage norocul. Cteva luni mai trziu, americanul renuna la afacerea sa cu petrol i comanda la sticlria Violetei 50.000 de globuri, pltind 80.000 de dolari. Sticla colorat de la Puleti s-a vndut ca pinea cald, iar firma lui Simpson i-a dublat suma investit, n doar dou sptmni. De nou ani de zile, vnd, n fiecare lun, cte 50.000 de globuri pentru vrjitoare i afacerea continu s mearg la fel de bine, spune Violeta. Ce l-a determinat pe Simpson s renune la afacerile sale i s vnd globuri de sticl? Americanii cumpr orice, crede cu trie antreprenorul.