UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR LA

ISTORIA FILOZOFIEI

TEMA:

IDEEA DE BINE LA PLATON

ÎNDRUMĂTOR STUDENT:

ŞTIINŢIFIC: Vasile Neguş

Prof. Univ. Dr. Anul II

Anghelescu

Gheorghe

TÂRGOVIŞTE

2012

~ 2 ~

PLANUL LUCRĂRII

1.INTRODUCERE............................................................................ 3

2. CONCEPŢIA LUI PLATON ASUPRA IDEII DE BINE.................... 4

3. CONCEPTUL DE DIVINITATE ŞI IDEEA DE BINE.....................8

4. ÎN LOC DE CONCLUZII..........................................................9

5. BIBLIOGRAFIE...................................................................10

~ 3 ~

INTRODUCERE

Motto: “Regatul ideilor este locul acela supraceresc, pe care

nici-un poet din lumea noastră n-a apucat să-l cânte şi nici nu-

-l va cânta vreodată cum se cuvine”.

Platon, cel mai ilustru discipol al lui Socrate şi întemeietor al celei mai celebre şcoli de

filozofie din toate timpurile – Academia din Atena, a trăit între anii 427-347 î.e.n. şi era

descendent dintr-o familie nobilă.El primeşte o educaţie aleasă şi la vârsta de 20 ani,cunoscându-

-l pe Socrate,devine până la sfârşitul vieţii, discipolul acestuia. Zguduit adânc de moartea

iubitului său învăţător,Platon pleacă într-un şir de călătorii.

Cea mai importantă parte a operei sale o reprezintă celebrele dialoguri, lucrări în care abordarea

unei anumite probleme filosofice se realizează, de regulă, prin dialogul dintre Socrate (ca

personaj central) si diverşi cetăţeni atenieni. Dialogurile sale sunt adevarate capodopere

filosofico-literare, neântrecute prin frumuseţea şi profunzimea lor. Personajul principal al tuturor

dialogurilor este Socrate. Opera lui Platon reprezintă astfel un elogiu adus învăţătorului iubit,

condamnat pe nedrept şi a cărui memorie vrea s-o reabiliteze. Astfel, Platon este continuatorul şi

desăvârşitorul concepţiilor socratice. Impresionat de descoperirea lui Socrate, Platon

generalizează opera lui şi o reinterpretează. El aprofundează conceptul socratic şi îl transformă în

"idee". Tot ce există are un corespondent conceptual.

Teoria ideilor este esenţa şi punctul culminant al filosofiei platonice,dar Platon n-a expus în

nici un dialog al său, într-un mod sistematic teoria sa despre idei. Ceea ce formează lumea

adevarată este cugetarea. Prin gândirea pură te detaşezi de lumea senzorială, astfel găsind ceea ce

este real, etern, nedevenit şi neschimbat. Toate ideile sunt însumate într-un ideal ultim pe care îl

numeşte "Bine",care este principiul perfecţiunii.Scopul suprem al întregii cugetări platoniciene

este promovarea unor valori: Binele, Frumosul, Justul, Armonia non-contradictoriului. Teza

identităţii dintre Adevăr, Non-contradictoriu, Bine, Frumos, Just este cultivată de întreaga

cugetare antică.

Atingerea Binelui, cea mai înaltă aspiraţie a oricărui filosof, e obţinută de el dacă, urmând

calea cunoaşterii adevărate, face apel la facultăţile sale raţionale şi totodată la Frumos şi Drept,

înfrăţite, toate, de suflul ordinii matematice.¹

¹ Ion Banu, Platon şi Platonismul, Studiu introductiv la vol. Platon, OPERE I, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1975, cap. XVIII-----LXXVIII ;

~ 4 ~

CONCEPŢIA LUI PLATON ASUPRA IDEII DE BINE

Un lucru este cert: nu ştim exact care era concepţia lui Platon asupra Ideii de Bine. Totuşi,

după cum se ştie, Platon ne-a lăsat indicii despre cum concepea el Ideea de Bine. Ceea ce

găsim in Republica, cele trei faimoase figuri sau comparaţii, a Soarelui, a Liniei şi a Peşterii,

sunt de fapt nişte imagini de ansamblu pe care le putem folosi pentru a identifica Ideea de Bine.

În momentul în care începem un studiu asupra Ideii de Bine a lui Platon, s-ar părea ca datele

pe care le avem la dispoziţie în opera lui,sunt contradictorii,sau cel putin aşa cred unii

savanţi,dar situaţia deşi este ambiguă,studiile asupra operei filozofului rămân deschise.²

În Republica,Ideea de Bine este cel mai important obiect de studiu şi dacă ea n-ar

exista,cunoaşterea tuturor celorlalte lucruri n-ar fi de nici-un folos. Iată cum redă Platon aceasta

în partea a III-a a lucrării: „ Fiindcă de multe ori ai auzit de la mine că ideea Binelui este

cunoaşterea supremă, ideea prin care şi cele drepte şi toate celelalte bunuri devin utile şi de

folos. Or, acum îţi dai seama că despre aceasta voi vorbi şi că, în plus, noi nu o cunoaştem

suficient. Iar dacă n-o cunoaştem, chiar dacă am şti tot restul cât se poate de bine, iarăşi

înţelegi că, în absenţa ei, nu ne este cunoaşterea tuturor celorlalte de nici un folos, după cum nu

am putea poseda ceva cu adevărat în absenţa Binelui.” ³

Ţinta cea mai de sus a cunoaşterii, care constă într-un efort de înălţare-reamintire către

contemplarea realităţilor absolute, este Ideea Binelui, scopul suprem spre care tinde tot ceea ce

este. Cunoaşterea tuturor celorlalte lucruri este inutilă fără cunoaşterea Ideii de Bine şi nimeni nu

va aprecia lucrurile juste şi frumoase dacă nu va şti că sunt lucruri bune,aşa cum va descrie

Platon în continuare în Republica,dupa cum cităm:„ Sau crezi că e de vreun preţ a poseda totul,

când nu eşti în posesia Binelui ? Ori a avea idei despre toate cele, lipsind Binele, deci a nu

gândi nimic frumos şi bun ?". „Pe Zeus, — răspunse el —, nu cred !"... „Cred — am zis — că

cele drepte şi frumoase, despre care însă nu se ştie în ce fel ele sunt şi bune, nu ar putea fi prea

bine păzite de către cel ce ignoră acest aspect. Presupun că nici unele dintre acestea nu vor fi

cunoscute îndestulător înainte de cunoaşterea Binelui." ⁴

² Prof. univ. dr. Gerhard Seel, Este concepţia lui Platon despre Ideea de Bine contradictorie?,în

Revista „CLIPA”, Rubrica:Repere Academice, Feb.2010 ,(http://www.revistaclipa.com/2802/2010/01);

³ Platon, Republica, Partea a III-a, p.303, 505a-b, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti,1986;

⁴ Ibidem,pp.303-304;

~ 5 ~

A cunoaşte Frumosul, Binele, Dreptatea însemna pentru Platon ca şi pentru Socrate, a deveni

bun, frumos şi drept, şi în acest chip a te apropia cât mai mult de divin". El spune că pentru

viaţa omului sunt posibile doar două idealuri: unul dupa care scopul ultim al existenţei omului

este plăcerea şi altul după care Binele este scopul suprem al vieţii. Binele, Frumosul, Justul,

Armonia sunt însă valori umane şi ca atare ar urma să fie subordonate la rândul lor unui ţel

suprem, anume fericirii oamenilor. Frica de pedeapsă post-mortem, de mizeria reâncarnării, ar

împinge pe om să evite Răul şi să practice Binele. Ştim însă că obiectul iubirii e Frumosul iar

Ideea de Frumos e înfrăţită cu Ideea supremă, cea de Bine.⁵

Influenţa socratică asupra lui Platon, a fost considerabilă. Printre ideile preluate de la

magistrul său se impune ideea conform căreia morala este ştiinţa de cea mai mare însemnătate.

Calea Binelui şi a Virtuţii se deschide astfel prin detaşarea de această lume, de tot ce este impur

şi degradant. Pe această cale nu poate păşi decât sufletul, a cărui esenţă este gândirea, prin care

el se poate reuni cu realitatea pură, se poate bucura de ceea ce este perfect şi etern: lumea Ideilor

Absolute. Fericirea supremă presupune o identificare deplină, un contact direct cu inalterabilul,

ceea ce evident se poate realiza abia după desprinderea sufletului de trup, prin moarte. Până

atunci însă desăvârşirea vieţii etice presupune determinarea Binelui cel mai Înalt, Universalul, a

cărui cunoaştere este suficientă pentru purificarea sufletului. Nimeni nu este rău în mod

deliberat.⁶

Unul dintre cele mai profunde mituri ale lui Platon, prin care ilustrează binomul sensibil-

inteligibil, dar şi transcendenţa ideii de Bine este Mitul Peşterii, prezentat de filosof în cartea a

VII-a a dialogului Republica. Peştera reprezintă lumea sensibilă, ignoranţa. Prizonierii sunt

oamenii în totalitatea lor. Lanţurile simbolizează prejudecăţile, limitele simţurilor. Focul este

raţiunea. Umbrele de pe peretele peşterii semnifică aparenţele. Corpurile oamenilor şi obiectele

sunt conceptele. Ieşirea din peşteră echivalează cu demersul cognitiv în plan metafizic, iar

Soarele nu este altceva decât Ideea de Bine suprem. Iata cum o descrie Platon frumoasa

comparaţie:„Ai atunci în atenţie — am spus eu — că eu ii numesc pe soare odrasla Binelui,

odraslă pe care Binele a zămislit-o asemănătoare cu el însuşi. Căci ceea ce Binele este în locul

inteligibil, în raport atît cu inteligenţa, cît şi cu inteligibilele, acelaşi lucru este soarele fată de

vedere si de lucrurile vizibile.”⁷

⁵ Ion Banu, Platon si Platonismul, Studiu introductiv la vol. Platon, OPERE I, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1975, cap. XVIII-----LXXVIII ;

⁶ Lect.univ.dr.Ionel Cioară,Etica I-II-note de curs-Platonismul,

(http://socioumane.ro/blog/ionelcioara/files/2011/06/etica_curs_2009.pdf);

⁷ Platon,op.cit.p. 307,508a;

~ 6 ~

Lumea în întregul ei este o peşteră imensă, o închisoare cosmică în care sunt încătuşate

fiinţele umane. Singurul care reuşeşte să iasă din peşteră, să contemple episodic acest soare

inteligibil, ideea de Bine suprem, este geniul. Nenorocul lui constă însă în faptul că, prin natura

firii lui,nu poate să tăinuiască această experienţă. El se întoarce neschimbat în peşteră pentru a

împărtăşi tovarăşilor săi de fiinţă ceea ce a văzut. Această înştiinţare, această îndrăzneală de-a

dezvălui esenţa ultimă a lucrurilor nu va rămâne nepedepsită de către cei ce se mulţumesc cu

spaţiul semiobscur al umbrelor. Aşa se explică faptul că omul de excepţie este întotdeauna

invidiat, marginalizat, persecutat, şi nu de puţine ori linşat de cei din jurul lui.

Platon accentuează faptul că Ideea de Bine poate produce efecte în lumea sensibilă,

reprezentând cauza a tot ce este drept şi bun în aceasta lume. Pe de altă parte, Ideea de Bine este

caracterizată drept o entitate ce aparţine lumii inteligibile. Cum poate ceva care aparţine

inteligibilului să aibă efecte asupra lumii sensibile, având în vedere separaţia strictă dintre cele

două lumi? Răspunsul cel mai la îndemână la această întrebare, este că Ideea de Bine reprezintă

cauza formală a lucrurilor bune din lumea sensibilă. Mai precis, ea este cauza formală a binelui

altor idei, care funcţionează la rândul lor drept cauze formale ale lucrurilor bune. Totuşi, pentru a

avea această funcţiune, Ideea de Bine depinde de cooperarea cu o cauză eficientă, în acest caz o

minte divină sau umană, care, pe de o parte, aparţine lumii sensibile, iar pe de altă parte are acces

către lumea inteligibilă prin facultatea sa de gândire. Acest fapt explică de ce Platon accentuează

atât de pregnant importanţa cunoaşterii Ideii de Bine.⁸

Prin Ideea de Bine se stabileşte o legătură între capacitatea noastră de a cunoaşte şi lucrurile

cunoscute prin această facultate. Acest punct de legătură este numit „adevăr” şi „realitate”,Ideea

de Bine fiind cauza facultăţii noastre de cunoaştere. Pe scara valorilor, aceasta ocupă cea mai

înaltă poziţie, mai înaltă decât cunoaşterea şi adevărul şi mai sus decât Fiinţa,aşa cum găsim scris

în Republica,din nou prin analogia soarelui: „Admite că această entitate, ce oferă adevărul

pentru obiectele de cunoscut şi putinţa de a cunoaşte pentru cunoscător este ideea Binelui.

Gîndeşte-te la ea ca fiind cauza cunoaşterii şi a adevărului, înţeles ca obiect al cunoaşterii.

Astfel, ambele, şi cunoaşterea şi adevărul sunt frumoase ; dar dacă ai avea în vedere ceva încă

mai frumos decît ele, ai judeca cum trebuie. Căci, după cum, dincolo, lumina şi vederea, chiar

dacă e drept să fie privite ca asemănătoare soarelui, nu trebuie socotite a fi soarele, tot aşa si

aici. este drept ca acestea două — adevărul şi cunoaşteterea — să nu fie socotite asemănătoare

Binelui, niciuna.”⁹

⁸ Prof. univ. dr. Gerhard Seel, Este concepţia lui Platon despre Ideea de Bine contradictorie? în Revista

„CLIPA”, Rubrica: Repere Academice, Feb.2010, (http://www.revistaclipa.com/2802/2010/01);

⁹ Platon, op.cit. p.308,509a;

~ 7 ~

Platon concepe Ideea de Bine drept cauza existenţei şi a esenţei tuturor fiinţelor din lumea

inteligibilă. Cum ar trebui să înţelegem acest lucru? Unii specialişti, ducând prea departe

analogia Soarelui, au mers până la a spune că Ideea de Bine este chiar cauza eficientă ce a

generat esenţele. Totuşi, această teorie ar fi în flagrantă contradicţie cu teza potrivit căreia

esenţele sunt eterne, prin urmare nu pot fi create sau distruse. Cei care susţin că Ideea de Bine

este de fapt punctul maxim atins printr-o mişcare ascendentă, vor explica afirmaţia lui Platon

astfel: Ideea de Bine este cea mai înaltă clasă în ierarhia esenţelor. Este „fiinţa în cea mai pură şi

mai simplă formă.

Prin urmare aceasta împărtăşeşte fiinţa sa tuturor celorlalte esenţe care participă la ea. Totuşi,

în timp ce toate celelalte esenţe depind de ea în fiinţa lor, ideea de Bine nu depinde de nimic

altceva. Astfel, ea transcende toate celelalte esenţe „în demnitate şi putere”. Dacă Ideea de Bine

conţine sau reprezintă forma principiilor logice potrivit cărora sistemul esenţelor este interpretat

şi dacă urmărind metoda dialectică putem atinge adevărul, înseamnă că realitatea lumii

inteligibile se fundează pe aceleaşi principii. Astfel, atunci când filosoful grec spune că Ideea de

Bine este „cea mai splendidă dintre fiinţe”, ar trebui să înţelegem că fiinţele la care se referă sunt

de fapt „lucrurile care participă la Ideea de fiinţă”.¹°

Aşadar, nu este nimic contradictoriu în a afirma că, pe de o parte, Ideea de Bine se află

dincolo de esenţe şi în acelaşi timp este „cea mai splendidă dintre fiinţe”. Nu toate entităţile care

populează lumea inteligibilă sunt esenţe. Mai mult, dacă Ideea de Bine nu reprezintă cea mai

înaltă dintre clase, atunci nu ar exista niciun motiv pentru a susţine că toate esenţele sunt de

aceeaşi natură cu Binele.Iata ce afirma Platon în Republica: „Opiniile mele însă acestea sunt,

anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie

de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept si

frumos ; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domeniul acesteia, iar în domeniul

inteligibil, chiar ea domneşte, producînd adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să

facă ceva cugetat în viata privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple." ¹¹

¹° Prof. univ. dr. Gerhard Seel, Este concepţia lui Platon despre Ideea de Bine contradictorie? in

Revista „CLIPA”, Rubrica:Repere Academice, Feb.2010 ,(http://www.revistaclipa.com/2802/2010/01);

¹¹ Platon, op.cit. p.316,518a;

~ 8 ~

CONCEPTUL DE DIVINITATE ŞI IDEEA DE BINE

O interpretare în spirit creştin a Mitului Peşterii, ar fi de manieră să răstoarne ontologic

situaţia. Dacă în mitul platonic, unul dintre prizonieri reuşeşte să se debaraseze de lanţuri şi să

iasă afară, în creştinism intră soarele în peşteră, lăsându-se ucis de o parte dintre cei înlănţuiţi. În

final toate fiinţele din peşteră au posibilitatea să iasă afară, să se bucure nu numai de Lumina

Soarelui etern, ci chiar să devină ele însele câte un soare. Universul sensibil este văzut de Platon

ca o fiinţă vie, construită după proporţii matematice şi muzicale. Această fiinţă vie este creată de

un Demiurg, care priveşte lumea ideilor sau a esenţelor pure. Cu alte cuvinte, Demiurgul nu face

această lume din nimic, ci după lumea ideilor care stau sub specia necreatului. Ideile sunt mai

presus de Demiurg, deci transcendente, superioare lui. Teologia de factură platonică face ca

aceste idei să devină imanente (inferioare) Demiurgului. Neavând un model, Dumnezeul creştin

creează lumea ex nihilo, din nimic.Dumnezeu nu este idee, ci ideea Totală, Ideea ideilor.

Sfântul Grigorie Palama recuperează şi el platonismul, susţinând că fiecare energie necreată

exprimă o paradigmă divină. Palama rezolvă problema participaţiei prin distincţia şi

continuitatea care există între fiinţa lui Dumnezeu şi energiile lui. După acest sfânt părinte, omul

se îndumnezeieşte nu prin fiinţă, ci prin participaţie, prin har. Distincţia între lumea inteligibilă şi

lumea vizibilă, transcendenţa ideii de Bine faţă de paradigme şi lumea sensibilă, Ideea de Unu,

mecanismul participaţiei, nemurirea sufletului sau elogiul virtuţii, fac din Platon un creştin avant

la lettre,(inainte de a se scrie), aşa cum avea să afirme un autor patristic, sau în orice caz, un

geniu speculativ ales de Providenţă să pregătească logic, raţional şi psihologic omenirea pentru

contrapunctul hristic, moment deopotrivă muzical, istoric şi metafizic.¹²

Prin urmare, Ideea de Bine joacă un rol în crearea lumii empirice şi, de asemenea, joacă un rol

deosebit de important în crearea a ceea ce este considerat ca fiind mai bun în această lume. Şi,

fără îndoială, nimic nu este mai bun decât sufletul,iar crearea sufletului lumii şi a celorlalte

suflete sunt de asemenea opera Ideii de Bine. Putem înţelege cu uşurinţă modul în care Platon

concepe medierea dintre mintea divină şi cea umană. Platon este convins că, potrivit naturii lor,

fiinţele umane tind către realizarea lucrurilor bune,dupa cum afirma: ,,Discuţia noastră arată

însă,am spus eu,că, după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă spre strălucire dinspre

întuneric, decât laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia,

ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul

dinspre tărâmul devenirii, pînă ce ar ajunge să privească la ceea ce este şi la măreaţa lui

strălucire. Binele pe aceasta o numim, nu?" ¹³

¹² Lect.univ.dr.Vasile Chira,Problema Participatiei la Platon,( http://vasilechira.wordpress.com/);

¹³ Platon, op.cit. p.317,518a;

~ 9 ~

IN LOC DE CONCLUZII

La Platon avem de-a face cu o viziune metafizică, în care lumea este ordonată după scopurile

unei Raţiuni universale şi pentru care binele şi răul sunt considerate ca entităţi absolute. Toţi

comentatorii filozofiei platonice sunt de comun acord că, pentru Platon, Divinitatea este identică

cu Ideea de Bine, alături de care nu mai poate exista nici o altă divinitate şi mai ales o divinitate

personală, deşi uneori s-ar părea că Platon gândeşte Divinitatea ca fiind o fiinţă personală. Dar

totuşi, dacă avem în vedere filozofia platonică ca un întreg, atunci trebuie să spunem că pentru

Platon, Divinitatea rămâne o simplă Idee. Important este pentru noi să ştim că, în ultimă analiză,

singura origine a răului este, pentru Platon, omul, din pricină că Dumnezeu este bun şi nu poate

fi cauza răului. Graţie libertăţii de voinţă omul singur este acela care îşi hotărăşte destinul în

lume, prin aceea că el poate alege binele sau răul. Virtutea şi viciul îşi poartă răsplata în ele

însele : omul virtuos care este chinuit de nostalgia de a realiza, pe cât este posibil, asemanarea cu

Divinitatea, este fericit; în timp ce acela care săvârşeşte nedreptatea, îşi primeşte pedeapsa în

aceea că este nefericit. Cu aceasta idee Platon pune problema valorii interioare a omului.

Platon mai este stăpânit şi de convingerea nestrămutată că Dumnezeu nu părăseşte pe cel

virtuos şi că cel nedrept îşi primeşte pedeapsa prin aceea că acesta este în interiorul său nefericit;

el îşi primeşte pedeapsa dacă nu aici, atunci în lumea de dincolo. Pedeapsa are pentru Platon un

rol pedagogic.¹

Binele este cel care conferă forţa şi activitatea cognitivă a intelectului. Facultatea prin care

spiritul ia act de Transcendenţă, în care contemplă ideea de Bine suprem, este intelectul

contemplativ. Această facultate a spontaneităţii cunoaşterii va fi responsabilă în mistica creştină

de experienţele extatice, de unirea cu lumina divină, cu energiile necreate care emană ca nişte

raze din Fiinţa divină. De altfel, Dionisie Areopagitul va identifica mai târziu ideea platoniciană

a Binelui cu Suprafiinţa lui Dumnezeu.¹⁵

Platon susţine punctul de vedere că Divinitatea este totalitatea desăvârşirii, este

neschimbatoare şi bună: ea este originea binelui în lume şi lumea este manifestarea ideii binelui.

Prin această idee Platon se ridică la o concepţie înaltă despre Divinitate, care la el se confundă

cu Ideea Binelui absolut, ca origine a tuturor ideilor şi ca singura putere creatoare, care

stăpâneşte atât macrocosmosul cât şi microcosmosul. Cunoaşterea acestei puteri nu este hărăzită

decat acelora care sunt capabili de o iluminare lăuntrică şi de asemanarea cu acesta.

¹⁴ Filozofia platonică a religiei, (http://www.crestinortodox.ro/filozofia-platonica-religiei);

¹⁵ Lect.univ.dr.Vasile Chira,Problema Participaţiei la Platon,( http://vasilechira.wordpress.com/);

~ 10 ~

BIBLIOGRAFIE

a) IZVOARE ISTORICE:

PLATON, Republica, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti,1986;

b) TRATATE, LUCRǍRI:

1. BANU, Ion, Platon şi Platonismul, Studiu introductiv la vol. Platon, OPERE I,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975 ;

2. SEEL, Gerhard, Prof. univ. dr. , Este concepţia lui Platon despre Ideea de Bine

contradictorie? în Revista „CLIPA”, Rubrica:Repere Academice, Feb.2010,

(http://www.revistaclipa.com/2802/2010/01);

3. CIOARA, Ionel, Lect.univ.dr,Etica I-II-note de curs-Platonismul, (http://socioumane.ro/blog/ionelcioara/files/2011/06/etica_curs_2009.pdf);

4. CHIRA, Vasile, Lect.univ.dr.,Problema Participaţiei la Platon, (http://vasilechira.wordpress.com/);

c) INTERNET :

Filozofia platonică a religiei, (http://www.crestinortodox.ro/filozofia-platonica- religiei);

~ 11 ~