Idealismul platonic

Platon a dezvoltat filozofia socratica, creind un sistem original monumental, ce a avut o

insemnatate hotaritoare pentru intreaga evolutie a gindirii filozofice si a vietii spirituale a

popoarelor europene. "O punte de aur duce de la lumea ideilor lui Socrate la imperiul filozofiei

platonice. Cine stie sa treaca peste acest pod, acela intelege usor ca toti ceilalti elevi ai lui

Socrate au batatorit, mai mult sau mai putin, drumuri gresite, intrucit ei au pierdut din ochi

idealul spre care se indrepta tinarul din istorioara lui Kirolenko", pentru care a trait si a murit

Socrate. Sau, ca sa intrebuintam o alta asemanare a lui Kinkel, "daca Dumnezeu, care cintareste

sufletele oamenilor in cintarul de aur al destinului, ar pune intr-o parte a balantei sufletele

luiSocrate si Platon, iar in alta sufletele tuturor filozofilor despre care am aratat pina acum,

partea balantei in care se gasesc sufletele celor doi ar cintari mai mult. Atit de mult depasesc

acestia pe ceilalti ginditori in ceea ce priveste spiritul stiintei si al moralitatii". De aceea, era

natural ca filozofia socratica-platonica sa influenteze hotaritor evolutia gindirii umanitatii, caci

spiritul filozofiei Platonice formeaza fermentul, care misca si fecundeaza viziunile despre lume

si viata ale marilor filozofi ai epocii patristice, ai evului mediu, ai Renasterii si ai timpurilor

moderne. Parintii Bisericii, marii teologi ai scolasticii, filozofii Renasterii, Kant, Fichte, Hegel,

neokantismul si neobegelianismul ii sint tributari lui Platon.

Importanta lui Platon poate fi asemanata cu aceea a lui Kant, daca nu o depaseste chiar pe a filo-

zofului german. Insemnatatea mare a filozofiei platonice consta in faptul ca aceasta nu se

sfirseste in dogme fixe, ce in chip necesar trebuiau sa fie depasite in decursul istoriei gindirii

omenesti, ci valoarea ei mare si sensul ei adinc consta in metoda pe care a intrebuintat-o Platon

si in nazuinta stiintifica a acestuia, ce a deschis spiritului uman posibilitati creatoare nesfirsite.

Platon a fost cel dintai filozof antic grec care a elaborat un sistem filozofic, ce cuprinde toate

disciplinele filozofice, ce au ca obiect toate aspectele vietii, ale lumii si ale omului. El trateaza,

dintr-un punct de vedere unitar, epistemologia, psihologia, metafizica, etica si teoria statului.

Desigur ca problemele etice, antropologice si religioase se afla si la Platon pe primul plan.

Acesta avea convingerea, ca si Socrate, dealtfel, ca punctele de vedere etice-religioase sint

hotaritoare in solutionarea tuturor problemelor filozofice, aceasta din motivul ca si pentru Platon

eticul constituieadevarata natura a omului.

Nietzsche i-a adus lui Socrate printre alte acuze si pe aceea ca inteleptul grec n-a avut nici o

intelegere pentru arta. Aceasta acuza nu-l priveste pe Platon, care se pare ca are prea mult simt

artistic, fiindca in sistemul platonic fantezia creatoare artistica joaca un rol hotaritor. Se stie ca

inainte de a-l cunoaste pe Socrate, Platon a scris poezii foarte reusite. De aceea cine vrea sa-l

inteleaga pe Platon, trebuie sa-l inteleaga ca poet si filozof intr-una.

Idealismul este o orientare fundamentală în filozofie. Ca orientare monistă (spre deosebire

de ontologiile dualiste sau pluraliste), ea se opune materialismului prin soluția pe care o dă

raportului dintre spirit și materie sub aspectul primordialității. Grupările idealiste ale filozofilor

consideră astfel ca fiind primordial sub aspectul cronologic și cauzal, spiritul. Orientarea

idealistă consideră materia ca fiind factorul secund, dependent de spirit sau chiar neagă existența

materiei.Pentru idealiști tot ce există, există în consecință datorită spiritului.In interiorul

idealismului s-au ramificat două suborientări: una consideră că entitatea primordială, spiritul este

ceva situat in afară și independent de conștiința individuală - acesta fiind idealismul obiectiv - iar

cealaltă consideră că esența lumii nu există decât ca spirit al individului și tot ce există în lume

nu este decât produsul conștiinței individuale din care omul nu poate ieși orice ar face - acesta

fiind idealismul subiectiv.