Universitatea din BucurestiFacultatea de Teologie Ortodoxa „Iustinian Patriarhul”

RecenzieDumitru Vanca, Icoana si cateheza,

Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2005

Robe Catalin CristianAn III, gr. 10, Pastorala

Aceasta carte publicata de catre editura Reintregirea este dedicata, dupa spusele

autorului, sotiei sale Letitia si copiilor lor Tudor, Daniil si Mihai.

Initial aceasta lucrare a fost prezentata ca teza de doctorat la Catedra de

Teologie Liturgica si Arta Crestina din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Andrei

Saguna” din Sibiu, fiind pregatita impreuna cu parintele Constantin Galeriu de la

Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, insa sustinuta sub indrumarea Prea

Sfintitului Laurrentiu Streza, episcop al Caransebesului.

Dupa spusele autorului, desi aceasta carte se adauga nenumaratelor studii si

articole publicate in a doua jumatate a secolului trecut , totusi se incearca spargerea

acestei avalanse de studii „la moda” ce in loc sa aduca un plus de claritate provoaca

mai multa confuzie. Din acest motiv unii dintre teologi isi pun intrebarea daca nu

cumva acest demers neincetat nu este in defavoarea Ortodoxiei.

Motivul principal al acestui studiu este dorinta de a prezenta icoana intr-o alta

lumina: nu doar dogmatica, nici numai istorica sau liturgica ci de a prezenta relatia

dintre icoana si cuvantul scris sau vorbit al Bisericii. Aceasta relatie ce se pare ca nu a

fost destul de mult studiata in trecut sau nu a fost destul de aprofundata in ciuda

faptului ca aceasta functie a fost permanent marturisita de catre Sfanta Biserica mai

ales prin Sinodul 7 Ecumenic de la Niceea ce lasa impresia ca singura grija a

sinodalilor a fost doar de a afirma caracterul catehetic-didactic al sfintelor icoane.

Autorul, in prezent lector universitar, structureaza lucrarea pe sapte capitole,

incercand sa afle profunzimile raportului dintre imagine si cuvant, dintre icoana si

lucrarea catehetico - didactica a Bisericii.

Primul capitol, Imagine si Cuvant, se ocupa mai cu seama de partea tehnica,

filologica si filosofica; precizarea sensurilor si semnificatiilor cuvintelor: a face,

imagine, cuvant, atat din punctul de vedere al perceptiei latine cat si grecesti.

In cel de-al doilea capitol, Cunoasterea prin Cuvant si Imagine , preocuparea a

cazut pe raportul dintre icoana si cuvantul scris al Sfintei Scripturi. Ca forme de

expresie al uneia si aceleiasi Revelatii ale lui Dumnezeu. Raportul dintre Revelatia

verbala si Revelatia prin imagini este prezentat atat din punctul de vedere ebraic cat si

in Noul Legamant prezent in Cuvantul lui Dumnezeu Intrupat. Daca iudaismul

considera ca forma suprema prin care Iahve se reveleaza este cuvantul, omul putand sa

vada doar unele fenomene exterioare puterii sale (lumina, foc, adiere de vant, umbra

etc.) cunoscute in iudaism sub numele de kavod – slava a lui Dumnezeu; crestinismul

considera ca in privinta revelatiei, perioada Vechiului Testament este tranzitorie, dar

nu nefolositoare, ci o revelare progresiva pana la descoperirea chipului lui Dumnezeu

in mod desavarsit in Fiul Sau Iisus Hristos. Astfel cuvintele lui Dumnezeu devin

Dumnezeu Cuvantul.

Capitolul al treilea, Cateheza, este dedicat catehezei ce reprezinta o forma

importanta de educatie in crestinism. In acest capitol spre a se putea reliefa in mod

deplin diferenta dintre educatia propusa de crestinism si cea pagana, s-a realizat un

amplu studiu al actului educational. Acest studiu prezinta repere istorice incepand cu

perioada precrestina pana in prezent. Sunt prezentate: paiadeia greaca, humanitas

romana, educatia la poporul evreu, pedagogia crestina (Mantuitorul Iisus Hristos,

Kerigma apostolica, cateheza si catehumenatul).

Capitolul al patrulea, Icoana, este rezervat exclusiv informatiilor istorico –

teologice. Pornindu-se de la vechi si ajungand la nou, de la idol si ajungand la icoana

sunt prezentate din punct de vedere istoric impreuna cu trasaturile sale teologice ,

conceptiile despre chipul divinitatii in Egiptul antic, Grecia, Israel si in Crestinismul

nou – testamentar. Apoi este dezvoltata evolutia icoanei in crestinism incepand cu

secolul IV, ajungandu-se la criza iconoclasta din secolul VIII si terminandu-se cu

precizarea diferentelor actuale intre Apus si Rasarit cu privire la arta sacra.

Al cincelea capitol, Analogie si complementaritate, dupa spusele autorului, se

vrea a fi poate cel mai nou in peisajul teologiei romanesti. Aici se argumenteaza

asemanarea dintre icoana si cateheza pe baza principiilor didactice, oprindu-ne

totodata si asupra plusurilor si minusurilor icoanei in raport cu cuvantul scris sau

vorbit al Sfintei Scripturi.

In capitolul al saselea, Sa contemplam icoanele in cateheza si exegeza

patristica, se arata legatura dintre temele iconografice si temele discursului patristic,

mai cu seama a primelor veacuri, cele mai multe momente iconografice fiind alese din

Vechiul Testament.

In ultimul capitol, Sfanta Liturhie – Icoana catehetica, se arata ca Sfanta

Liturghie si se prezinta credinciosilor ca „locul prin excelenta in care icoana si

cuvantul se intanlesc in cel mai natural si cel mai eficient mod”, Liturghia este o

veritabila icoana ce ilustreaza, comemoreaza si invata.

Aceasta lucrare se doreste un raspuns la intrebarea - care este raportul dintre

icoana si cateheza?. Din cuprinsul lucrarii se poate constata ca icoana nu poate

transmite autonom un mesaj decat in masura in care cei carora li se adreseaza ii cunosc

limbajul si au facut cunostinta cu subiectul si in alt mod: prin viu grai sau prin lectura;

ca se simte nevoia acuta a unei cateheze iconigrafice mai ales datorita unei cunoasteri

tot mai slabe a limbajului iconografic; si ca icoana este un material intuitiv in

activitatea catehetica.