I Evaluarea comisiilor e pe isprăvite, în curând vor începe încasările.

EA GHIŢA. — Mare bou... şi vaca a s t a !

2 F U R N I C A Anul XVIII No. 30 .Toi 14 Iunie 1923

Rochii le lungi Femeile, cari sunt fiinţele cele

mai nedisciplinate de pe pământ cari's mai anevoie de domesticit decât leii şi tigrii, au însă un stăpân în faţa căruia se supun orbeşte, ascultă ca nişte sclave poruncile ce li se dă. Stăpânul acesta se cheamă Moda. Moda este în realitate un croitor dela Paris, care din interes comercial sileşte pe femei să'şi schimbe cât mai des toaletele.

Acum câteva luni, bunăoară, Monsieur Modenberg, «le tailleur en vogue», decretase că femeile să poarte rochii scurte; iar fe­meile au executat ordinul acestui atotputernic suveran cu atâta zel, încât multora din cele mai oneste matroane începuserăm să le ză­rim chiar culoarea jaretierelor, îmbrăcând nişte rochiţe aşa de scurte că te-aşteptai la fiecare moment să le vezi mergând pe stradă cu paşi de balet.

Astăzi, unicul îmblânzitor al capricioaselor femei a dat un ukaz prin care le obligă să poarte rochi lungi până dincolo de to­curile ghetelor. Fără să crâcnea­scă, fireşte, femeile cari se înpo-trivesc cu îndărătnicie poveţelor celor mai logice şi înţelepte, ur­mează cu sfinţenie această modă zisă nouă care nu'i decât o re­întoarcere la alta vechie.

Declarăm fără şovăire că re­gretăm rochiile scurte ce ne o-fereau uneori privelişti delicioase.

Se bucură însă foarte mulţi de introducerea — pentru câte săp­tămâni sau luni!—a rochiilor lungi!

Se bucură lipscanii cari vor vinde în plus câte un metru de stofă clientelor.

Se bucură croitoresele ce vor avea mult de lucru renovând gar­derobele femenine.

Se bucură cocoanele cu picioare urîte că şi-le vor ascunde ca în dosul unor impenetrabile cortine.

Se bucură măturătorii Primă­riei, căci cât timp moda asta va fi în vigoare, cozile târîtoare ale

rochiilor lungi vor face ele în locul lor serviciul municipal al cu-răţirei uliţilor, adunând toată pul­berea şi gunoaele de pe trotuare.

Se bucură, în sfârşit, adversarii mişcărei de emancipare a femei­lor, cari capătă satisfacţia diabo­lică de a constata odată mai mult uşurinţa cu care reprezen­tantele sexului uneori frumos şi foarte adesea slab îngenuchează în faţa bunului plac al Modei oricât de ridicolă sau extrava­gantă ar fi.

Când femeile vor dobândi drep­turile politice, croitoresele vor de­veni cei mai straşnici agenţi electorali.

— Cu cine votezi, ma chère? — Oh, sunt foarte ambarasată :

„Hasan" susţine că ideile libe­rale s'au cam demodat, «La Pa­pagalul» afirmă că toată lumea şic poartă azi numai programul ţărănist, pe când «Au bon goût» declară că la modă e partidul naţional... Mă duc acum să con­sult şi pe „ M m e Agnès"... Mon Dieu, ce bătaie de cap cu poli­tica asta!.., Tarascon.

S P E C U L A D-l minis tra Sasu a

depus în Parlament un nou proect de l ege con­tra speculei.

Contra celor care fură Lumea de amar de zile, Trebueşte, Excelenţă, Nu proect ci... proectile.

P u ş c a ş u

MUCURI de IDEI •» ORIGINALE —

La curse.. ... vine fel de fel de lume.

Duminica, mai ales, când se re­varsă taraba, tribunele sunt inun­date de o lume pestriţă, «dija» în toată puterea jargonului. Caii aleargă pe pista verde, ei, «bu-eri», stau la bufet, consumă ră­

coritoare aşteptând rezultatul cur­sei. Distracţie pur inofensivă...

I dacă nu s'arnestecă şi-un bilet de "'"douăzeci lei, cumpărat dela Pa­

riul Mutai. Atunci distracţia de­vine dramă şekspiriană. Dialoguri scurte, tăetoare, pe nerăsuflate.

— A ieşit dija caii ?... începe dija s'alerge?... Şi noi am jucat dar sunt sigără că dija n'avem să câştigăm... Uăăă ? ! Şmil a pier­dut dija uă mie de lei ?!.. Vai de cap al lui ! Are să chel-tuească dija încă uă mie ca să schimbe ţidulele cu preţ dela marfă, ca să chişlige îndărăt ce-a p'erdut aici!... Adie !... Duminică zic şi zou că nu mai venim... Puftim înghesueală... ca la tejghea al nostru când vindem solduri... Orivoar !

«Proba clasică» s'a alergat. Câştigătorul foarte puţin susţinut la pariu. Majoritatea jucătorilor consternaţi. Intre cari şi Vaxdescu.

Vaxilescu, resturi glorioase de Fasonel decrepit, trecând pe lângă masa la care tronează familia Şmekerzon and. Comp. acesta, recunoscînd un vechi client, îl în­treabă îngrijorat (a jucat şi el un pol pe calul favorit):

— Cine dija a ieşit ? — Cine a luat purgativ! —

îşi vede de drum Vaxilescu, că-tând din ochii un prieten ca săi «tapeze» c'o sută, spre a avea ce juca şi'n cursa următoare.

Mitică... ... a fost de şi-a cumpărat o

cravată ca s'o poarte n tren, când va pleca la băi. Costul : 350 lei, preţ fix.

Simpaticul mucalit î n t i n d e patru hârtii a 100 lei.

D-şoara vânzătoare, cap bă­lai cu zulufi de păr negru vop­sit blond, în loc de „rest" î1

prezintă un carnet gros cu bi­lete de loterie.

— Luaţi şi d-voastră unu l ; costă tocmai cincizeci lei. Se câştigă un automobil nou, ' n

valoare de 500.000 lei. Lotărb

F U R N I C A 3

Da, ' i -am săruta t n e v a s t a !

Ah, parcă văd şi-acum grădina,— Eden al unui scump trecut,— Unde, strângând la piept pe Nina, l-am dat întâiul meu sărut.

încă odată si'nc'odată, Pe urmă de atâtea ori, De mine a fost sărutată Pe frunte, ochi şi obr^jori.

Nineta, şitiu, azi e nevasta Fidelă-a unui soţ fidel, Dar taina o divulg şi... basta! Să mă provoace la duel!

'L-aştept. Turbat, ca luat din Iele, Cu ochii scăpărând scântei, Să vie, 'n sângele'mi să spele Onoarea dragei lui femei.

Iar când gelosul o să facă Răzbunător spre mine-ua pas Scoţâdu'şi sabia din teacă, Eu am să'i râd sfruntat în nas.

Şi am să'i spui: — Domol, fârtate, Ar fi păcat să mă omori: Nina p'atunci era'n etate Doar de vreo doi-trei anişori!

Cyrano

de binefacere... — Mulţumesc, dudue, prea

gentilă... Nu joc la loterie din princip'u...

— Credeţi că e şarlatanie ? — Pardon!. . . nici n 'am avut

Îndrăzneala măcar să mă gân­desc. Nu joc la lotărie, fiindcă n 'am noroc.

— De unde ştiţi? încercaţi... — Păi am mai încercat odată

şi n 'am mai găsit să cumpăr bilet!

Examenele...

... elevilor pregătiţi in parti­cular sunt pe sfârşite. Părinţii, înfriguraţi, aleargă cu limba scoasă să afle „rezultatul", spre a interveni la timp în caz de nereuşită.

Chiose s'a întors acasă fu­rios :

— U n d e i javra ? „Javra" e chiar fiu-său, elev

preparat în particular pentru clasa I-a gimnazială.

— Prezent, papa! — iese el depe uşe, unde s'ascunsese.

— Ascultă mă, păcătosule : ce mai mă faci de râs să um­blu de colo până colo, când tu n'ai răspuns nimic?

—- Eu, p a p a ? !

— Uite: la profesorul de Istorie am văzut trecut în ca­talog un zero.

— Papa, păi asta nu e nota care mi-a pus'o la examen.

— Atunci, ce e ? — E valoarea ştiinţei mele.

Diverse. Vorbesc două adepte proas­

pete ale mişcărei femeniste-.. la aer liber.

— Ce zici de rochia asta, maşer? Mi-am fâcut-o înadins pentru munte.

— Rochie albă pentru mun­te? ! Grozav o să te plictiseşti, dragă ! înţeleg să fi ales o ro­chie verde... culoarea ierbei.

Marele magazin La papagalii profitând că sezonul mort s'a-propie, anunţă onorata sa clien­telă femenină că „papagalul" firmei a fost dat jos şi trimes la fabrica Falk, ca să fie vopsit bleu-ciel, culoarea la modă la Paris.

— Mişule, bine că venişi ! Unde mergem vara a s t a : la munte sau la mare ?

— L a amândouă, Miţa mea

scumpă: la munte, fiindcă e şi marc... scumpete!

La biserică.

Cununia văduvei Popescu cu aproape minorul Bibanidy.

Perechea aşteaptă nemişcată, cu „pirostriile" pe cap, sfârşi­tul slujbei religioase.

Invitaţii îi clocesc cu privirile, căznindu-se să secată ceva spirit.

Madani Ionescu oftează ex­taziată :

— Ia uită-te la ginere cum se potriveşte cu mireasa!

— Lasă, nevas tă— Năvod bun să ai, că bălţi găseşti des­tule !

Ultima.

Trecuse de miezul nopţei. Cocea, directorul Faclei, ţiş-

heşte radios dintr 'o alee întu­necoasă a Şoselei. Un cunoscut, întâmplător p'acolo, îl întreabă curios:

— Ce-ai? ...ce ţi s'a întâm­plat do eşti aşa dispus?

— Ah, monşer, ce fericit mă simt: un june m'a salutat res-pectos zicându-mi : „Bonsoar, domnişoară !"

Ce îel de animal e boul ? Boul e vacă.

— - Tâmpit ieşti» băete î Cum o să fie vacă, dacă e bou ? - Asta, do'mle profesor, să'ntrebaţi pe tata, care-i măcelar în piaţă: el

cumpără mereu boi şi vinde numai carne de vacă !

F 6 R N ! C A

D r a m ă conjugală .

Primim dela amicul nostru nepolitic Preaporcescu următoarea scrisoare :

Domnule Redactor, Pentru glorificarea Eroului

Necunoscut, s'au tipărit prin gazete discursuri, articole în proză şi versuri in aşa formi­dabilă cantitate că, adunate la un loc, n 'ar putea încăpea nici pe cel mai mare vapor transat­lantic american, admiţând că un nebun miliardar ne-ar oferi pe ele doi cenţi de tonă ca să le exportăm ca hârtie maculatură în noul continent.

Le am citit pe toate şi, din pricina asta, am căpătat multe bătături la creerul mic. Dar, niciunul din aceste imnuri de slavă, chiar cele mai elocvente, nu m'a convins de recunoştinţa ce datorăm Ostaşului Necunos­cut cât mica istorioară ce mi s'a întâmplat :

In ziua lnălţărei Domnului şi a solemnei reînliumări a E-roului, consoarta mea Preapor-ceasca era într'o stare de nervi îngrozitoare, parcă o înţepase musca aia columbaca... columb-vaca... columbdraca... în sfârşit, cum îi zice.

încă dela ora 10 dimineaţa a început „sase dea la mine". M'a deşteptat brusc din somn, prefâcându-se că scapă din mână ceaşca cu ceai ce'mi aducea, şi ale cărei cioburi căzură cu sgomotpe duşumea, pe când lichi­dul fierbinte se revărsă peste pieptul meu gol opărindu-mă ca p'o găină ce trebuie jumulită.

— Aoleo! — Niciun aoleo, domnule! Eu

amdrep tsămâ vaet,nu dumneata! — Păi. . . — Niciun păi! Ai spus cp o

să mă duci şi pe mine azi la Parcul Carol să văd serbarea, şi dumneaîa dormi în nesimţire parc'ai fi tatăl lui Tutankamen. Când o să mă spăl? când o să'mi fac manichiura? când să mă, frizez? cftud,..

-— Ai destul timp să te îm­braci, dragă.. .

— A h a ! dumneata care răstorrii casa cu temelia'n sus când mă pui să ţi prepar mai de vreme dejunul ca să te duci la Curse să-ţi pierzi paralele, acum nu eşti grăbit de loc când e vorba să mă scoţi şi pe mine odată'n lume din Pasti 'n Crăciun, care'ţi slugăresc şi stau închisă ca la puşcărie tot a nu, că n'am putut să văd com­plect cu toate seriile nici filmul , ;Dramele Parisului" la cinema!.. Doamne, Doamne, mă mir că n'am înebunit până acu ! O să m'arunc odată de la etajul al treilea şi să sfârşesc odată cu viaţa asta!

— Noroc că locuim la par­ter...

— Mai faci şi spirit? Mize­rabile! Da, eşti un mi-ze-ra-bil, domnule! Eşti capabil să mă arzi într 'un cuptor ca Landru ăla numai ca să scapi de mine!...

— Dragă Preaporceasco, cal-mează-te... te asigur că ai timp deajuns pentru toaletă, ceremo­nia începe la ora 12. Hai, fii cuminte, îmbracă te... Şi de ce plângi? Nu mai plânge, puiu­le, e stupid... îmbracă-te...

— Să mă 'mbrac? Auzi, să mă 'mbrac!? Cu sdreanţa aia de rochie pe care o port de două luni fără 'ntrerupere? N'ai citit în „Cronica Modei" că „sitronul" a căzut şi că verni-lul" '1-a înlocuit? "Vrei să râză şi curcile de mine?... Nu, n'am să mă îmbrac, banditule, du-te singur la Filaret să vezi parada şi, mai ales, să te întâlneşti cu boanodienile tale de la şantan care te-aşteaptă diseară cadeobcei la „Leul şi Cârnatul" . Dar am să te sluţesc cu sticluţa asta de vitriol în aşa halcă n 'aresă se mai uite la tine nici Muma Pădure i !...

...Proferând această grozavă ameniţare, ridicase la înălţimea capului meu o mână care con­

ţinea flaconu cu otrava distru­gătoare.

Am scos un ţipăt de spaimă şi instinctiv mi am acoperit o-chii cu palmele.

Dar în acet as clipă, un vuet f o r ­midabil declqpOtede biserici cu­tremură atmostera Bucureştilor.

1 Nemilostiva Prea por c< sca se

îngălbeni ca ceara, deget, le'i criminale scăpară jos sticluţa care se sparse în ţăndări , şi peste o oră ea însăşi se prăbuşi leşinată pe covor.

Ce se întâmplase? Până să-şi -isprăvească Prea-

porceasca lungu'i si fur ibundul discurs din care mai sus n'am redat decât un foarte abreviat rezumat, se făcuse ora 12 fix când, după programul oficial, toţi locuitorii ţărei au fost in­vitaţi să suspende timp de două minute orice soi de activitate.

Ori, dulcea mea nevestică o fi ea o viespe afurisită, dar nu'i pot tăgădui caldul patriotism ce o însufleţeşte şi care în mo­mentul suprem 'i a, desarmat braţul asasin.

'M'am aplecat spre trupul ei. Inima'i bătea, respiraţia era re­gulată. Nu era nici o temere ; în câteva minute o să'şi revie in simţiri.

Cu ocazia aceasta am cons­tatat cu plăcere că flaconul cu vitriol menit să desfigureze se-ducătoarea'mi fisionomie nu era decât sticla de cerneală de pe biroul meu.

Totuşi, am adus rugăciuni ferbinţi Eroului Necunoscut care mă salvase. M'am îmbrăcat re­pede şi m'am dus să dejunez ia Şosea cu una din boanghe-nele mele dela şantan, căci în privinţa asta presimţirea Prea-porceaschei nu o înşelase decât asupra orei şi localului de în­tâlnire.

A doua zi, 'i-am cumpărat nevestichi nişte mătase vert-Nil şi n e a m împăcat... până ce mo­da o schimba iarăşi culoarea rochilor. Prinţul Ghiţă

Diplomaţia Românească RESPECTATĂ IN AFARĂ. România. — Faceţi-vă milă şi pomană c'un mic

împrumut î

IUBITĂ ÎNĂUNTRU. Vintilă.—Neruşinatel Iar te-ai întors fără nici un ban acasă?

U R S U Z I I

Bărbate, slujnica noastră a rămas însărcinată cu ordonanţa căpitanului de vizavi...

Ce mă priveşte ? Doar n'oi îi vrând ca toate în casa asta să le fac eu ? !

8 F U R N I C A Ano\ XVIÎT, No. 30 Joi 14 Iunie 1923

Popescn & Comp.

Căldurile...

... de zilele trecute l-au surprins în pragul dimineţei, după o noapte de chef cu lăutari, pe marginea heleş-teului dela Herestrău. S'a întors pe jos, în lungul şo­selei pudra tă din gros cu praf, petrecut de baragladi­nele muzicale ce i a u cântat ca de nuntă, sdrăngănitul cobzei imitând sgomotul me-alic al somierei supra-în-

tcărcată :

Azi s'a însurat Fecior de împărat C'o zână mireasă Ce nu dă p'acasă...

— Ajunge, că mă corn-promi te ţ i ! - - a dat el pa­şaport lăutarilor, când a ajuns în gura căii Victoria.

Şi cum o rază de soare i se înfipsese oblic în ceafa durdulie, eminentul comic, încins, dă buzna într 'o câr­ciumă ce atunci îşi ridica obloanele :

— Ascultă, băe te : mi-o sete îndrăcită...

Chelnerul democrat, cu şorţ m u r d a r în loc de frac soios, se repede ca să'l ser­vească :

— Doriţi apă rece ? — Nu: aşi vrea ceva de

băut. *

Exactitatea...

... e politeţea regilor. De când t ronuri le au început să se dea tumba, biata Exacti­tate şi-a luat lumea'n cap, trecând oceanul la americani. Să nu credeţi, însă, că un cetăţean din New-York e, din fire, mai exact decât un bucnreştean. Cauza o... afa­

cerile sunt afaceri! Un ame­rican trebue să muncească din greu. ca saş i câştige pâinea zilnică, punând Ja cale diverse t reburi cu dife­riţi lipi. închipuiţi-vă că a-ceşli oameni de afaceri ar sosi la randevu c'o oră, două, după data fixată. Inchipuiţi-vă câtă pierdere de t imp pen­tru un popor a cărui deviză este : Timpul e b a n i !

La noi, în Bucureşti mai ales, întâlnirile se dau la o oră pe care adesea una din persoane o confundă cu ora de noapte, sosind la randevu douăsprezece ore după ora fixată. Nostimă e păţania lui Popescu, om simplu dar cu mult bun simţ.

Vaxilescu 1-a convocat pe piaţa Teatrului Naţional, la orele patru fix după amiazi, având ceva urgent de co­municat, spre binele şi in­teresul lor reciproc.

Orele patru exact: Popescu soseşte surâzător.

Vaxilescu, nicăeri. . Patru şi jumătate. . Cinci

fără un sfert... Ia'l pe Vaxilescu de unde

n u - i ! Cinci fix. Minune! Vaxi­

lescu se desprinde parcă din văzduh, păşeşte agale spre locul de randevu.

Popescu, furios, răsuflă: — Nu'ţi e ruşine să mă

faci să te-aştept atât?. . . Un ceas de când mă pl imb de colo până colo, ca un idiot!

— Ştii că ai haz, Popes-cule ? Ce mă faci pe mine res­ponsabil de felul cum tu te p l imbi ! — i a întors spatele Vaxilescu topindu-se în lu­mina vie a soarelui spre apus.

lonescu..

... nu bancherul , e zilnic văzut plimbându-se la Şosea însoţit de două demimon­

dene, niciodată pe rând a-celeaşi. lonescu a fost şi este un bun tată de familie, care şi-a căpătuit copiii, fie­care la casa Ini.

Un prieten, curios, întâl-nindu' l singur, a exclamat:

—Nu'ţi e ruşine : om bă­trân la braţ cu două cocote ! Pe cine vrei să tragi pe sfoară ?

— Pe nimeni, monşer — 1-a asigurat sincer lonescu. Tu singur spuseşi că sunt om bătrân..

— Hodorogule! — Tocmai... asta-i şi cauza

că umblu mereu cu două cocote D'ar fi numai una, s'ar plictisi repede cu mine şi m'ar pă răs i ; două, îşi trec vremea conversând împreună

Crâmpei..

... de conversaţie, auzit în grădina Cişmegiu.

— Da, Jurjescule, să ştii şi tu : câinele e pentru om cel mai sincer prieten !

— Filoşofule 1 — părăseşte banca Jurjescu, lăsându'şi pantalonii ridicaţi ca să nu facă genuchi. Ia să găsesc şi eu un om care să'mi dea mâncare gratis, să'mi plă­tească chiria, impozitele... i-aşi fi şi mai sincer prieten decât câinele!

Msdsm Şmil...

... e în dureri le facerei. Şmil, bancherul aşteaptă'n

biroul lui fericitul eveniment. După aproape două ore,

moaşa bagă capul pe uşe ca s ' anunţe!

— Un băea t ! — Intreabă' l dija ce vrea?

— mormăe Şmil bancherul care, pl ict isi td 'atâtaaşteptare citea cota Bursei şi-i se părea că vinde şi cumpără acţiuni.

Hm D. Ţăran».

V ^ j p U l l LI CI L U CLI C l U r . \^<X »<& I C g C V U I U â

Imbecilule! Crezi că eu sunt „d'alea\ . . care poartă inel aşa iarg?I

10 F U R N I C A

Dorurile... Dorurile, Când la geam trag storurile, Şi e linişte şi noapte, Intră n casă doruri le Şi mă 'mbie cu vagi şoapte.

Ah, grozave's clipele Când m'ating aripele Păsărelelor nocturne !

Ele vin cu stolurile ! Cucuvele taciturne, îmi desgroap'amorurile, Lacrimi, năzuinţi şi vise, Ce pe veci credeam închise Şi pecetluite'n urne De acel ce le ucise, De stăpânul ce Saturn e.

Dorurile... dorurile... Indesindu'şi sborurile, Fac în preajma'mi mii de roate, Toate dorurile, toate : De măriri , de bogăţie, De putere, de trufie, — Şi mă'nţeapă cu lungi ciocuri, Pline de otrăvi şi focuri.

Dar din dorurile-aceste, Mai sălbatic un dor este... Când spre in ima 'mi s'avântă Şi'n ea ciocul crud şi'mplântă, Restignit pe căpătâi... Fuge somnul, se nspăimântă Când romanţe vechi îmi cântă Dorul dragostei dintâi!

Cyrano

o

0 c O X ^ 0 S 3 X S 0 S 3 3 3 0 S 3 S 3 0 ( £ 3 C l 3 0

| Cum ne curăţim sângele g şi ne întărim trupul o

Broşură interesantă şi in- $ structivă care nu trebue să lipsească din nici o casă, Cereţi-o gratuit con­tra 1 leu în mărci poştale pentru porto, pomenind

numele ziarului.

Adresaţi FAfiHAC!*. VGREL din î Piatra-N. p

0<£XC20CS£30(£3X2!0e323>0€3Xs)0

De actualitate. Examenele elevilor pregătiţi

în particular sunt în toi. Mare, mic, elevul trăncăneşte câte'n lună şi'n soare, deşertând ştiinţa imagazinată în creer timp de opt luni succesive, in tovărăşia studentului meditator cu gândul la numerus clausits.

La întrebări precise, mucosul răspunde fantastic, alandala, ca un revenit depe lumea cealaltă. Iată cum un elev de liceu a ex­plicat, alaltăieri, evoluţia geolo­gică a planetei pe care trăim :

— Dumnezeu când a făcut lumea, despărţind pământul de apă, a băgat de seamă că apă erea prea multă şi pământ aproape deloc. I n fiecare zi mările şi oceanele rodeau din continente, ameninţându-le cu înghiţirea. Văzând Dumnezeu aşa, a căzut la griji. Toată noaptea zilei a cincia n 'a închis ochii, pentru ca a doua zi dimineaţă să facă...

— Diguri ? — Nu, d-le profesor. Pentruca

a şeasea zi să facă pe om. — Care, la rându'i, a făcut

digurile ? — Nu, d-le profesor. Şi să

fi vrut, n 'ar fi pu tu t : pe vremea aceea încă nu se inventase cimen­tul şi pietrele nu se lipesc cu scuipat!

— Ce-are aface apa mărilor cu creearea omului ? !

— Are, d-le profesor. Dum­nezeu făcând pe om, apa mărilor si oceanelor s'aîmpuţinat gradat , surplusul lichid fiind distribuit şi pus în... capul oamenilor.

Când pământul va înumăra zeci de miliarde de locuitori, atunci... secetă mare, d-le pro­fesor ! Ne mai găsindu-se apă nicăeri, omul, imitând pe Moise care a tras cu toiagul în stâncă pentruca s'adape pe ovrei, va trage şi el cu bastonul in capul vecinului ca să aibe apă de băut şi să nu moară de sete.

— Zero... la fel cu capul t ă u ! — i-a pus notă d-nul profesor, lăsându'l corigent.

Poftim de mai învaţă carte! *

Suntem in trecere dela un sezon la altul. Luna Iunie e trăsura de unire — am zis „tră­sură" fiindcă nu s'a pricopsit încă, ca să poată cumpăra un automobil... de unire — e fâ­şia timpului risipit pe spaţiul a treizeci de zile consecutive între Pr imăvara ce moare şi Vara care are să ne'năbuşe cu pasiunea ei arzătoare de femee prăjită la soare; e luna prepa-rativelor sezonului de băi. Vi­trinele marilor magazine îşi fac

F U R N I C A 11

toaleta, trimeţînd în pivniţi ob­scure vagoane întregi de „lena­ju r i " , ceorapi groşi şi mănuşi îmblănite cu c a s t o r mior-lăetor. Mătasea însăşi s'a retras modestă într 'un colţ de geam, lăsând loc organdi-urilor stră­vezii, multiculore ca un curcu­beu proaspăt, strălucitor în at­mosfera încă umedă de ultimile lacrimi ale ploaei ofticoase. 0-mul vrea să se îmbrace subţire — mai ales omul gros, pedes-trul cotidian în rufărie leoarcă de năduşeală. Femeea, d'ase-menea, cât mai străveziu posi­bil — spre marea bucurie a studenţilor medicinişti, cari vor avea ocazie să facă studii ana­tomice chiar pe străzi, departe de duhoarea pestilenţială a să­lilor de disecţie. Omul îşi des-goleşte buzunarele ca să se'm-brace de va ră ; femeea se des-goleşte pentru aceleaşi motive... băneşti. In natură nimic nu se pierde, totul se transformă... într 'un anunţ lâ Mica publiei-tate — şi obiectul pierdut e imediat găsit. Numai Popescu a găsit cu cale să se transforme având nimic în portofel. Cu-treeră magazinele, răscoleşte toată marfa din rafturi, regu­lat pleacă fără să cumpere ceva.

Ieri, Popescu a revenit a doua oară în marele magazin din centru, unde Mitică tronează la spatele tejghelei ca „prim vânzător".

— Sâ'mi daţi, vă rog, o du­zină de cămăşi cu pantalonii lor.

Mitică 1-a recunoscut, îl ser­veşte în silă.

Popescu, potrivit obiceiului, a cerut fel de fel de „desene" că doar îşi va găsi unul asor­tat „tenului" său în intimitate.

După o jumăta te de oră de cotrobăială, Mitică, încins,- a-nunţă solemn :

— Altele nu mai avem. Do­riţi să luaţi din astea, bine: nu încape supărare.

Poposcu, surprins de genti­leţea funcţionarului comercial, pare că să decide :

— Câte parale duzina? — Noi vindem numai cu

bucata, oricâte duzine doriţi. Cămaşa costă patru sute de lei, iar pantalonii vi-i putem face, ultimul preţ, cu două sute cincizeci de lei.

Popescu, bucuros că i s'a pre­zentat ocazia să se retragă fără să târguiască, face pe indignatul:

— Cum aşa? ! Acum o lună cămaşa era trei sute şi panta­lonii trei sute cincizeci. Pen-truce aţi ridicat cămaşea şi aţi lăsat pantalonii?

— Pentru ca să vezi mai bine unde să mă pupi ! — s'a răzbunat Mitică, răzbunând o întreagă breaslă de funcţionari ce zilnic asudă, cu metrul în mână, servind muşterii cari vi­zitează magazinele mai mult ca să poată sta câteva minute la răcoare, departe de zăduhul ce domneşte afară.

Năiţă Idictu

G r ă d i n i l e

MOVILA TEKIRGHIOL De vTnzare patru parcele egaie, Tn suprafaţă totală de 2.400 m. pătraţi , alăturate două cTte două şi corespunzătoare între ele, pu­ţ ind servi la construcţie dc sa­natoriu, hotel etc. SITUATE LA MARGINEA MĂRII, PREŢUL LOR

ESTE DE 320.000 LEI NET. Pentru desluşiri, a se adresa: N. D. Ţăranu, Calea Griviţei, 96,

Bucureşti. Telefon 15/36.

D. Al. Constantinescu P. mi­nistrul agriculturii şi abdomeni-lor, a depus în Parlament un proect de lege prin care se va înfiinţa o Casă care să protejeze grădinile şi parcurile publice.

Până acum grădinile noastre au fost păzite de bunul Dumne­zeu, şi de nişte table pe care stă s c 4 s cu slove mâncate de rugină poruncile domnului primar care ne trimete pe ţevi apa cea de toate zilele. întocmai ca la De­calog :

Să nu furi flori Să nu calci iarba. Cinsteşte pe... d. vardist şi pe

d. guard de plantaţii dacă vrei să'ţi fie ţie bine şi să trăeşti ceasuri multe şi fericite prin bos­chete...

Noroc că Excelenţa sa cu ajutorul proectatei Case în care vor funcţiona directori, subdi­rectori, şefi, subşefi, paraşefi, co­pişti, aprozi şi alte bugetivore de grădina, va pune în aplicare toate poruncile de pe firme pe care numai păsările, oaspeţi bla­gosloviţi ai grădinilor, le-au res­pectat până acum. Sperăm chiar că Casa..

Fie iertată această cacofonie care poate va aduce aminte Ex­celenţei sale că până la proectata Casă, grădinile noastre ar fi avut nevoie de cât mai multe latrine. Numai din pricina aces­tei lipse de confort grădinile noastre publice au ajuns nişte adevărate griidini-private.

Lobodă O S> O (£XG> O £ 3 X 3 O & * Q O GX3> O

Cum ne vindecam de 3 Reumatism şi Gută §

Broşură interesanta si in- Q structivă. Se trimete gra­tuit contra mărci poştale de 1 !eu, pentru pofto pomenind numele ziarului. Adresaţi FARMACIA V0REL din

Piatra-N. 0 O X 2 0 < O X 3 0 c £ 3 X 3 ) 0 € 2 C C 2 0 e X C £ 0

I

I

Rugăciunea lor de toate zilele - — ingineri C. F. R,-u!ui au luat lăudabila măsură ca în diferite centre să se

ţie conferinţe religioase pentru funcţionarii acestei instituţiuni.

FAMILIA ŞEFULUI DE GARĂ.- Dumnezeule mare, nu ne nenoroci! Tu, care ai făcut cerul, pământul, şi toate cele cuprinse într'însele, fă ca şî acest tren să