Broşura O. Septembre 1898. Anul I.

F^oiă eneielopeclică literară lunară.

Sf ADMNISTRAŢIUNEA ţt ABONAMENTUL: ţt REDACŢIUNEA: ft Ş O I M U Ş ( P O S T A : N A G Y - S A J Ö ) . f P E AN 6 F L . (15 F R A N C I ) . Ş R E T T E G ( R E T E A G ) . § |

jYu-mi huiff la cap

Nti ml huiţi la cap, lăsaţi ml s\iud şdjita gândului,

E atât de tăinuita şi atât de simţitore:

De-o privire, de-o vibrare, dese sparie, ea more

Sau îţi fuge chiar mai iute de cât sborul ventului,

De 'ţl rămâne din tot focul cel de gânduri, numai spuză —

Ne ''nţelese cad cuvinte fără şir, şi reci pe buză;

De nai haz când eşti cu omeni şi cu chipul de eres.

Fără glas, fără prietini te strecori neînţeles:

Ş'apoi cine mai veni-va cu şoptirea 'nvietore

Se te 'ntrebe, să-'ţi semite rana, sufletul când ddre?

Gând de ai, ai un prietin care-ţl spune cine eşti.

Sufletu-ţl are un frate şi te 'ndemnă să-l iubeşti.

Nu-ml huiţi la cap, lăsaţi-ml s'aud şopta gândului,

E atât de tăinuită, şi atât de simţitore,

De o privire, de-o vibrare, de sS sparie, ea more

Sau îţi fuge chiar mai iute decât sborul ventului.

* * *

In gândire e comoră şi de suflet fericire;

lotul ese ca pe masă când chemăm în joc gândire

Gândul de doruri îţi spune ce în suflet stau ascunse,

Sufletul gândului spune de secrete nepătrunse;

In hibire nesciută, în simţiri necunoscute

Să încântă cel cu gândul, de-ţi uiţi dilele pierdute;

Uiţi de vitrigia sârtei, chinul blând îşi duce traiul;

încercând ca şi braminul, prin sciinţă s'ajungl raiul:

Sclav devii pe totă viaţa — muncă grea, grea desfătare . . .

Anii tineri cu plăcere, stau la slujbă, ascultare.

Dragostei de adevăruri, porţi cununa de martire:

Totul ese ca pe masă, dacă pui de foc gândire.

Şi de mori, cui ce îl pasă, gândul meu, tu gând de foc?

Cui se i pese, de cât nouă, gând. orfan, far' de noroc;

Sortea astfel te slujise, dacă astfel sörte am!

De n'am fi era mai bine, chinul morţii nu'l sciam.

Slena Voronca.

Constant in M ora rin = A n ( 1 rie vi ci n ( i N í t r í — 1 S 7 5 . )

Posiţiunea socială a Români lor din Bucovina o seim că este : A ş a archimandritul Bendela (mai târdiu archiepiscop şi me-forte grea şi devine din di în di şi mai grea. Rutenii , Polonii, I tropolit dela 1 8 7 4 — 1 8 7 5 ) temându-şî bagsemă populari tatea de Germanii şi Ovreii ce inundară Bucovina, au ocupat şi ocupă mereu j tincrul ca teche t , se pune şi raporteză consistoriului român gr. or. vatra Românului. Contra acestei ocupări se recere resistinţă şi 1 din Cernăuţi în limba gurmand următorele, referitdre la acesta luptă; resistinţă ca streinii se nu mai potă ocupa loc, şi luptă ca cuventa re : se smulgă din gliiarele streinilor ceea ce ei au ocupat cu nedreptul, j >I)upă aces t act ţinu nou denumitul ca teche t Constantin L a luptă se recer luptaşi .şi comandanţ i ; la resistinţă cu deosebi re j Andrieviciu o cuventare în l imba română despre scopul unui gim-învăţătorî, de glasul cărora se asculte poporul. | nasiu. — — ,

E tă motivele ce ne îndemnă se scotem la ivelă faptele unui bărbat vrednic de starea, ce a ocupat în societa tea Români lor din Bucovina. El s'a numit Constantin Morariu-Andrieviciu, văr dulce cu metropolitul Silvestru, despre care am vorbit în broşura a V l l - a a >Revistei I lus t ra te 8 .

Constantin Morariu-Andrieviciu a fost fiu de gospodar (agricultor) din Mitocul Dragomirnei , lin districtul Suceava , în Buco

vina. S 'a născut la 2 6 Iuliu st. v. 1835. L a anul 1 8 4 3 îl duse ta-tâ-s'o la şcola capitală normală (elementară) din Suceava , unde seim din broşura a V l l - a a acestei reviste cum cran tractaţi copiî de Român. Aci-şî începu dară Constantin învăţământul, şi pote tocmai acelei tractărî neu-matie a streinilor e de a se mul-ţămi că el deveni cu timpul, c eea ce deveni, adecă Român înflăcărat întru apărarea l imbei şi a naţio-nalitatei. A.şa-i în lumea a c e s t a : când c u forţa voim a face pe cineva se urescă iui lucru, prin aceea îl facem ca tocmai acid lucru se-1 îndrăgescă mai tare! Cercau streinii rău voitori ca se disguste pe copii de Român de l imba şi naţionali tatea lor, şi ei cu atâta o iubeau şi preţuiau mai mult. Aşa în Bucovina ca şi la noi!

După absolvirea scoici normale din Suceava, Constantin fîi dus la gimnasiul de stat din Cer-năuţ, unde făcu la 1 8 5 5 esamenul de maturitate. După aceea întră în seminariul clerical , unde ,'ab-solvi teologia la 1 8 5 9 . In aces t Constantin Morariu-Andrieviciu.

seminar se dedică cu totul studiului, cetind forte multe din opurile cele mai valorose teologice şi profane. Absolvind teologia se căsători cu fica parochului T e o d o r Cosoviciu din Mologia, anume Veron ica , şi fu aşedat ca administrator parochial la biserica S. Paraschiva din Cernăuţ.

I )eschidendu-se la 1 8 6 0 gimnasiul ortodox-oriental din Suceava, Constantin Andrieviciu fu denumit acolo de învăţător su-plent de religiune şi l imba română.

Inaugurarea acestui gimnasiu s'a întâmplat la 4 S e p t e m b r e 1 8 6 0 cu oare ocasiune catechetul Constantin Andrieviciu ţinu o cuventare în l imba română despre scopul unui gimnasiu. Publicul român a re mas încântat şi edificat de o aşa cuventare, dar nu aşa au rămas reu-voitoriî neamului nostru şi duşmanii lui Constantin Andrieviciu, cari îi făcură multe dile amare din causa acestei cuvântări.

•;De.şi cuvântarea aces ta a fost în totalitatea ei cu totul corespudătore, totuşi unele pasagie sunt forte de dogenit , pentru că-n ele se desfăşură eu prea mare căldură prospectul, că prin înfiinţarea acestui gimnasiu se va ţinea ca şi în celelal te provincii deosebit cont de cultivarea limbei române. In asta privinţă eu i-am şi spus oratorului, că sunt cu totul nemulţămit, provocâiidu-1

să-mi dee cuventarea inmediat, ca se o pot alătura la aces t raport*) Dară Andrieviciu nu şi-a împlinit datoria asta nicî până acuma1''**'.)

Dacă , iubiţi cetitori , unul care se numea »al nostru« a purces astfel faţă de catechetul Andrieviciu pentru o cuventare »care a f o s t în totalitatea ei cu totul c o r e s p u i K . l c t o r e * (vorbele delegatului pârâ.ş) atunci se nu ne mirăm că streinii au făcut din ţintar armăsar. Consistorul cerii dela catechetul Andrieviciu — pe basa raportului lui Bendela se-i su-pue fără nicî o amânare cuventarea în scris. Şi ce credeţ i că conţ inea acea cuventare? A d e vărurile cele mai mari! D a r bagsemă şi în Bucovina — p 'acele vremi —- >/i'ine cuteza se vorbesoă

; adevărul, putea lesne umbla bă-) tut ca mărul,« «vorba] proverbiu-1 lui.

Gimnasiul din Suceava s'a înfiinţat din fondul religionar al bisericei române gr. ort. din Bucovina, şi l imba „priypunativa'1-trebuia se fie cea română, conform literelor fundaţionale întărite de tote locurile cele mai înalte compet in te . Ş i totuşi acestui gimnasiu, la înfiinţarea lui, numai

un unic profesor român i s e d e d e , pe Constantin Morariu-Andrieviciu, care era şi ca teche t tot odată. Ceialalţî toţi erau străini .şi propuneau tote studiile în l imba germană. A c e s t a stare de lucruri nu mulţămia nicî decât pe învăţătoriul român Constantin Morariu-Andrieviciîi . E l str iga sus şi tare la tote ocasiunile că gimnasiului acestuia i se face nedrepta te ; apela la consistoriu în aces ta causă, spunea sus şi tare c ă : la gimnasiul din Suceava , în loc c a to te studiile se se predee în l imba română, acestui studiu al l imbei

l f ; lîendcla fii.se.se dimiasiului din Suceava.

Irimis ca delegai din pârlea consistoriului la sfjniirea Red. sKev. Iluslr."

'*j Astfel de aretărî sunt pentru unii fuseeiî scărilor, pre care se urcă până rangul de .l^dic", precând fără ele pole u'ar eşi nicî din opincă.

Ked. »Kev. Jhislr."

http://fii.se.se

materne i se dau numai 2 ore pe săptămână, pe când celorlal te studii câ te 3 — 4 ore. Dar înveţătoriul Constantin Morariu-Andrie-viciu nu se lăsa până nu obţinu l imbei române 3 ore la septemână pentru fiecare clasă şi înfiinţa o frumosă bibl io tecă din opuri române, cu ajutorul căreia elevii sc se potă perfecţiona în l imba lor maternă.

In 1 8 6 5 fii denumit ca învăţător ordinar al gimnasiului superior din Suceava , cr la 1 8 6 9 ca profesor ausilier la institutul teologic din Cernăuţ, fiind pretut indenea la înălţ imea chiemărei sale, iubit de elevi, s t imat de colegi şi respecta t de superiori.

R ă m a s la 1 8 6 1 văduv în florea etăţii, când era numai de 2 6 ani, îşî consacra tot timpul numai studiului, astfel că deveni nu numai cel mai apt profesor, dar şi un harnic şi zelos autor, scriind 3 opuri valorose, cari s'au tipărit pe spesele fondului re-ligionar al Bucovinei . A c e l e opurî sunt:

Manuariu pentru învăţătura religionară a bisericei dreptcre-dincidse a răsăritului, compus spre folosul clasei întâia gimnasiale, Viena lHftli;

2. Manuariu pentru înre.ţatura istoriei testamentului vechili, compus spre folosul clasei a Iha gimnasiale, Viena 1H6U.

8. Manuariu pentru învăţătura istoriei vieţii Măntuitoriului lumii Isus Christos, compus pentru clasa a lll-a gimnasiale. Viena 1M7.

Afară de aces tea mai publica în Fo ia societăţi i din 1 8 6 5 interesantul t ractat „Despre şcdlele creştinescl în evurile cele patru dintâiu ale creştinismului", prelângă ce lăsă în manuscris o co lec -ţiune de cuvântări b iser icesc! compuse şi rostite de el în cei 1 6 anî ai preoţiei sale la deosebi te sărbători , dumineci ori cu alte ocasiunî, tot predici instructive şi morale .

Ca profesor al facultăţii t eo logice din Cernăuţi nu se odichni până îşî revindecâ vechiul şi adevăratul nume familiar »Morariu«, nume care I a u revindecat şi vărul său metropolitul Morariu şi care-1 portă şi nepotul seu Constantin, cel mai valoros scriitor de adî în Bucovina, despre a cărui activitate sperăm a putea vorbi în Revis ta nostră.

Constantin Morariu-Andrieviciu, când merse ca profesor la teologie, nu afla acolo nicî o carte de morală, adecă car te din care

se înveţe pe seminarişti. S 'a pus deci pe muncă şi în cinci anî de dile a compus întregă par tea primă şi jumătate din partea a doua a acestui op. D a r n'a avut fericirea să-1 vedă gata, că în primăvara anului 1 8 7 5 Fa ajuns o bolă de plămâni, care i-a curmat dilele în 2 9 Martie ( 1 0 Apri l ) spre nespusa întristare şi daună a bisericei şi naţiei române din Bucovina . S 'a stîns când era mai puternic, numai de 4 0 ani, şi chiar când se putea spera mai mult dela talentele si curagiul lui; s'a stîns ace la care cuteza se spună sus şi tare că l imba germană nu este materna nostră, pentru că noi suntem Moldoveni şi avem l imba nostră moldovencscă, pre care t rebue se o iubim şi cultivăm mai pre sus decâ t ori pre care l imbă din lume, fie aceea ori cât de cultă pre lângă a nostră, s'a stîns ace la care nu voia se concedă nimic, din ceea-ce se compe te Moldovenilor din Bucovina, cât dacă ar fi avut numai câţiva ortaci cari se pună umăr la umăr cu el, schimbau cu totul mersul lucrurilor din Bucov ina în favorul Moldovenilor şi a l imbei lor. N'a esistat şi nicî adî nu mai esistă în Bucovina un preot mai vrednic, un profesor mai zelos şi mai inteligent, un fruntaş mai energic, mai curăgios şi mai frumos decum era aces t bărbat în adevăr providenţial. E l era înalt de statură, avea faţa rumenă, frunte lată şi a lbă ca neua, ochî marî căpriî în cari vedeai ca într'o oglindă mintea lui cea frumosă şi bunătatea inimei lui; apoi avea un glas dulce la vorbire şi plăcut la cântare, dară era forte riguros întru împlinirea detoriilor şi întru apărarea drepturilor bisericei şi a naţiunei sale în contra nedreptăţi lor străine.

Vădend în 1 8 7 3 ministrul S t r o m a y r din Viena pe profesorul Morariu şi vorbind cu el despre felurite lucruri din Bucovina , i-a pus ambe manile pe umeri şi i-a accentuat memorabi le le cuvinte: „Ferice de Bucovina, dacă are mulţi bărbaţi de aceştia!"

E r despre destoinicia lui de profesor învăţat erau siguri şi superiorii lui dela consistor, căci scriind cel mai vechi profesor de teologie, loan Calinciuc, opul de teologie dogmatică, i l'a dat lui spre censurare, deşi era cel mai tinăr din profesori, având abia 4 0 de anî!

F e r i c e va fi Bucov ina când o va înzestra Dumnedeu cu mulţi fii vrednici după cum era fericitul Constantin Andrieviciu-Morariu. P.

1898.

jîbtficere. (Sui...)

S'a stins în pepfu-i ori ce dor Şi dragostea pe veci, Jn locul caldului amor € ghiafă şi sloi reci . . .

JYu-i dragoste de-a cărei foc S Io ie fii s'ar topi: J)ecâ la el n'avu noroc f ' e altu n'a iubi'.

Jîntoniu popp.

J/u mai vorbi. . (prietinei mele.)

Iu l'ai uri, dér nu pofi face, Căci dór când asta o voesci, Cu atât mai mult de el îfi place Cu cât mai tare 11 uresci...

Chinag 1398.

jYu-mi mai vorbi deră de ură Se nu-fi spun verde că m in fesei, Căci chiar de l'ai uri din gură Cu inima altfel s im fesei...

Jîntoniu popp.

Despre gemeni cu privire la versta mamei şi la rendul chronologic al copiilor. 1 S O S . ) ( I ^ a s e m a i n e m e d i c a l e N r . 1

(Hygienă).

Intr 'o şedinţă a societăţii de stat is t ică din Paris a produs doctorul Berti l lon, nu de mult, unele dovedi none forte interesante cu privire la nascerea gemenilor . Cu studiul întrebării, că cât de des provin nascer i gemene, s'or ocupat mai mulţi statistici şi cu deosebi re părintele doctorului Berti l lon, dar aceşt ia n'au avut Ia dispunere e ta tea relativă a mamelor . D e atunci încoce datele statistice s'au completa t şi cetitoriul pdte vede îndată mai la vale că la ce resultate au ajuns.

Oraşul München publică de vre-o 15 ani în tot anul statist ica nasceri lor simple, multiple şi nelegiuite după versta mamelor. D u p ă numeriî statisticei aces te ia , într'o miă de nasceri sunt 1()T> gemeni ; dar dacă consideră omul vèrsta mamelor, ajunge la ur-mătdrea înfătoşare :

Mame dela 18 -20 de anî » 21 - 2 5 » :> :•> 2 6 — 3 0 s :> > 3 1 — 3 5 » » > 3 6 — 4 0 » » -, 4 1 — 4 5 » »

Aşa dară frecuenta nasceri lor gemene

. 4 8 7 '5

. 1 2 1

. 16 '2

. 2 0 ' 8

. 19-5

reşce cu vèrsta ma-e de patru ori mai mei, încât la femeile dintre 3 6 — 4 0 de anî

mare, ca la ce lea dintre 1 8 şi 2 0 de anî.

A c e s t fenomen natural se vede adeverit şi prin datele statistice de pildă din Nouvelle Galle şi cu deosebire prin celea din San-Petersburg .

Nouvelle- Gall.es du Sud (1899—lMkf).

Mame dela 15 - 1 9 de ani . . 6 2 6 > 2 0 -- 2 4 6 8 4

-> 25 -- 2 9 » . . . . 8 9 5 > 3 0 - 3 4 » 5 . . . . 12-78 •> 35 3 9 :>> » . . . . 16-20 •> 4 0 - 4 4 •» > . . . . 1 3 0 9

> > 4 5 4 9 , :> . . . . 9 -00

Preste tot . . 10-51 1 a o miă

Orasul San-Petersburg (1882 —1892).

Marne dela 1 6 — 2 0 de ani . . . 6 0

> 2 1 2 5 . > . . . . 9 5

, 2 6 3 0 ••> •> . . . . 1 4 2

•> 3 1 - 3 5 > . • > . . . . 2 0 3

> 3 6 — 4 0 .> . . . . 2 1 7

s v 4 1 — 4 5 > > . . . . 15-5

> 4 6 — 5 0 :> > . . . . 1 6 0

Preste tot . . 14-7 la o miă.

Din aces t document rusesc se vede şi aceea, că în Rus ia numcrul gemenilor e de 14 la o miä de nasceri . — Din iedna următdre se vede numeru] proporţional al gemenilor cu privire la nascerea chronologică a mamelor, după miia de nascerî gemene :

Din nascerea cea dintâiu

» i a doua .

din

- a treia . . . . .

I a patra

a ciucca . . . .

•> a şesa

a şeptea . . . .

> a opta

;> a nóua 25 '7

a decea 2 7 ' 3

:elea următdre 27 '7

8 1

9 ' 9

1 3 4

15-0

18'7

21 1

2 1 ' 5

2 2 3

Progresiunea aces ta e fără întrerupere. O nevastă tineră la început are cu trei sau patru ori mai puţine şanse de a căpe tă gemeni , ca o femeia, care e împovorată a noua sau a d e c e a o r a -Aşadară în vèrsta roditóre firescă a femeilor ( 1 5 — 5 0 ani) norocul la copii le tot c resce cu numerili nasceri lor şi după cum îmbătrânesc .

Dr . T .

Jioriî nopfei

Lin se înalţftn cer de-acuma Luna plină;

Dar îşî perile razan spuma Norilor ce sorb lumină.

Ah! şi eu me'nalţ la tine Noptea tdta,

Dar de dornice suspine Inima mi-e 'ntunecată

Jîlvescu.

Jn farmecul nopţei.

Ori câte stele sunt pe cer, Iubire n'au zărit Ca pentru tine cu dureri Şi chin ce am suferit.

Ori câte f runde blând şoptesc In arbori şi 'n castani, Cât te iubesc, cât te iubesc, N'ar spune 'n mii de anî.

Jîlvescu.

http://Gall.es

Bicicleta din punct de vedeve higienic. Sunt mulţi aceia, carî şi adi sunt contrarii bicicletei , deşi ved

cu ochiî avântul şi răspândirea g igant ică de care se bucură aces t sport folositor şi din punctul de vedere al comunicaţiunei pract ic .

Nu este scopul meu a convinge pre cei ce trăiesc în firma convingere, că b ic ic le ta es te dăunosă sănâtăţei, despre rătăcirea în carea se află, căci după esperinţa mea de până acum, ar fi trudă zadarnică; ci vreau ca pe scurt se dovedesc cetitorilor aces te i Revis te , că b ic ic le ta nu numai nu e dăunosă, ci are chiar folöse însemnate pentru sănătatea nostră, b a es te a se considera ca o gimnast ică forte binefăcătdre atât pentru trupul cât şi pentru spiritul omenesc . D e sine se înţelege că precum orî şi la care sport — de folos numai atunci pö te fi vorbă, dacă sportul este eserciat raţional, căc i nimic nu e mai ec la tan t ca împrejurarea, că un copi tiner, care imitând pre emulatori, bicicleză cu întreg trupul plecat înainte, va căpăta cu timpul pept îngust şi spate covăţ i te .

Putem observa la şcola de călări t ; prima fasă, prin care t rece fiecare noviţiu, e îndeletnicirea unei ţ inute conform prescr iptelor sanitare. în tocmai aşa este şi la b ic ic le tă lucrul cel mai de căpetenie posiţia, în carea stă respectivul pre şeaua bicicletei .

P re bicic le tă avem a ţinea aceaşî posiţie verticală şi oblă, ca rea o observă călăreţul. E s t e strict oprit din punct de vedere higienic a sta cu trupul plecat înainte şi anume din următorele cause :

a) a ocupa o astfel de posiţie, face pre respectivul a apărea c a o moimă urcată pre o r o t ă , er de altă parte se face însuşi ob iec t de rîs şi bat jocură pentru pasând şi privitori;

b) prin p lecarea şi gârbovi rea aces ta neer ta tă s tomacul , maiul, intestinele, sunt supuse unei presiune şi fiind dela natură părţi cărnose sunt împinse dela locul lor în par tea superioră a cavităţei fölelui ; 1 ) prin ce , peliţa orizontală, carea se află intre cavi tatea fölelui şi a peptului este împinsă asemenea în sus şi aşa plăniâ-nile, organul care împreună cu inima es te mai mult pusă în mişcare, es te împedeca tă în mişcarea sa l iberă neapărat de lipsă.

Urmarea aces te ia e s t e 2 ) că plămânile nu pot satisface pe deplin inspiraţiunei de ox igen şi espiraţiunei de carbogen şi aşa după ce es te dovedit , c ă cu câ t lucră musculatura mai mult, cu atât mai mare canti tate de ca rbogen se produce — carbogenul nefiind din ajuns delăturat din corp, să absdrbă în sânge şi pe încetul aces ta este espus unei înveninare t reptată cu carbogenul aceluiaşi trup, carea creşte proporţionat cu durata turei şi intensi tatea cu carea 's întrebuinţaţi muşchii la acesta . A c e s t a o observă respec t ivu l 3 ) uşor din împrejurarea, că s imte lipsa de aer — adecă nu are destul aer la resuflat — er faţa pre încetul pr imesce o colöre albastră, carea se pö te observa mai eclatant la finea ture i ;

c) D a c ă respectivul bicicl is t , fie în posiţia greşi tă aminti tă sub punctul b), fie în posiţia normal-higienică, comite erörea de aşî t rage la olaltă umerii, a tunc i 4 ) el se l ipsesce cu voia proprie de c e a mai mare binefacere a bicicle te i . E s t e adecă fapt medi-calminte constatat , că »tuberculösa« acel morb groznic şi înfiorător, a tacă totdeuna verful plămânilor, e cunoscut şi aceea , că medicii prescriu ca medicamentul cel mai ef icace aducerea părţilor a tacate în con tac t cât mai intim cu aer curat şi aer abundant în oxigen. Ce face acel biciclist , care îşî t rage umerii la olaltă înainte? Ingusteză în c e a mai mare măsură locul de mişcare a plămânilor punând o p e d e c ă considerabi lă ventilaţiunei vârfului plămânilor, căci atunci ace le nu pot să vină în contact mai mare

' ) Vedl: Dr. med. O. Fresset, Der Radfahr-Sport vom technisch-praktischen und ärztlich-gesundheitlichen Standpuncte. Neuwied 1896.

a ) Vedî: Dr. med, I. Hoffnung, Für Radfahrer. Berlin 1897 ed. II . şi »Der Radfahrer« anul 1896.

3) Dr. med. Martin Siegfried. Die Hygiene des Radfahrers. Berlin 1897.

*) Vedl: Dr. med, O. Fresset op. amintit şi Dr. med. Martin Siegfried dtto.,

cu oxigenul , ca re în urma respiraţiunei mai profunde este pus la disposiţiunea p lămâni lor . 1 )

Din tote aces te resultă decî, că în interesul omenimei şi din punct de vedere higienic aces ta gimnast ică, azî putem deja dice universală, numai atunci corespunde chemări i sale, de a aduce fo-lose trupului omenesc , a-1 întări şi al face se prospereze dacă biciclistul observeză stricte următorele regule :

a ) Posiţia se fie normală, adecă să s tee vertical pre şeua bi-ciclului, cu umerii daţi înderăpt şi peptul întins (chiar cum prescrie »Vorschrift«-ul milităresc), ca atât inima, cât şi plămânile se fie l ibere în esecutarea funcţiunei lor potenţate , braţe le se nu fia prea întinse, ci să se aşede comod pre cârmă, punctul de greutate a corpului se fie to tdeuna pre şea aşa, că biciclistul se şedă pre bicicle'ta sa cum şede călăreţul pre calul ce c ă l ă r e s c e ; 2 ) aces ta e unica posiţiune, carea face destul şi cerinţelor es te t i ce ;

b) Şedutul său se fie aşa esecutat ca ambe osele să se ra-zime pre par tea mai lată a şelei, er aces ta — şeua — se fie destul de elast ică şi pielea ei se fie nu mole, ci întinsă, tare. Posiţ ia ce o ocupă şeua, are se fie astfel întocmită, ca vârful ace le ia se fie încâtva ridicat în sus, prin -ce este evitată şi vătămarea carnei mijlocie. — Că şedutul la început dore, aceea e un lucru prea natural; călăreţul, la început încă se plânge că-1 dore şedutul, deşi el nu şede pre b ic ic le tă , ci pre cal . Apoi , »nu este început fără greutăţi* şi nimic nu pote învăţa omul »în c inste«. Pr ivescă decî începătorii , aces ta durere, carea mai târdiu nu o vor simţi, drept didactru;

c) îmbrăcămintea biciclistului are se constee din următore le : pre trup are se folosescă o cămeşe din rociu (ţesetură rară) de cânepă, preste aces ta o cămeşă de lână, carea se nu fie prea lungă. Folosu l acestui sistem este c lar : stratul de aer, ce se află între cămeşă şi piele, în locul reservat aceluia prin cămeşă de rociu, este cel mai bun apărător contra recifului şi asudatului; are chiar acel rol, ce-1 are aerul dintre ferestrile duple ce întrebuiţăm erna la casă . Ves tmin te le celelalte, ciorapii, pantaloni, vesta, cabatul , se fie din lână uşoră, mânuşi de piele de spălat (er când e frig din păr), pălărie, eventual chipiu, asemenea din materia de lână uşoră;

d) Biciclistul să folosescă un » tempo« corespundător 3 ) , căc î a merge prea încet, dacă biciclistul a trecut preste greutăţi le începutului, nu corespunde celerităţii atribuite bicicl is t icei ; dacă merge prea repede, atunci inima este espusă unei activitate p rea mare, carea pote fi dăunosă. In respectul aces ta biciclistul are a observa următorele: îndată ce el simte că pentru respiraţiune nu are de ajuns aer, aces ta e dovadă că inima nu este departe de stadiul opintirei preste măsură, biciclistul face forte bine, că dacă s imte l ipsa de aer, se cobo re pre câ teva minute j o s ;

e) D a c ă biciclistul e sătos seu flămând atunci t rebue se b e a şi se mânânce cu socotelă. E fără pericJu a b e a ceva rece şi atunci când trupul este înferbintat, dacă nu face mai mare pauză, decât pre timpul de care are lipsă până bea, şi dacă îndată ce a beut plecă imediat mai departe. V a r a se bea bouilon, teă, cafea , lapte şi încă călduţe, (căcî dacă le bem reci, atunci recela causată în s tomacul gol resultă o contragere a vaselor de sânge din pă-reţiî stomacului şi prin a c e e a sângele este împins câtră suprafaţa corpului, c e a ce causeză apoi ferbinţală şi sudori,) căc î numai aces te răcoresc bine şi usucă pielea. Erna , din contră, se bea cognac , vinars, be re seu vin, aces te au erna chiar acela efect c a

') Dr. med. Martin Siegfried. Wie ist Radfahren gesund ? Wiesbaden. 2) Di: med. Martin Siegfried op. amintit sub nota 3 ) —

") Dr. med. Martin Siegfried. Wie ist Radfahren gesund.

beuturile călduţe vara, adecă precând cele ne recoresc , c e s t e (erna) ne încălzesc.

Din ce le mai sus espuse se pote face deducaţiunea, că bi-ciclatul este un sport de mare folos pentru fiecare om, care se ştie folosi de el înţelepţesce. Abs t r agend de binefăcătorele influinţe amintite mai sus, biciclatul are cea mai mare influinţă asupra sistemului de nervi — adî în atâtea forme atacat, mai cu semă la noi cei din oraşe — a cărui resultat b inefăcă tor îl observă di de di fiecare biciclist . Căcî, precum funcţiunile organelor vegeta t ive (respirare, ba terea inimei, apetit, mistuire, transpiraţiunea pielei,) câşt igă o potenţiare în act ivi tatea lor, tot astfeliu c resce şi capaci ta tea prestativă a sistemului de nervi vedend cu ochii. A c e s t a s e esprimă evident în capac i ta tea de a cuprinde repede întregă

Se plec . . . In noptea u Dând gândt Cu taina vi

Dar ori şi Pe tine te ': Căci eşti ui Departe şi >

Dela pretinul meu Tris tan audiî întâmplarea acesta , e c ă - o •' »Eram funcţionar la administraţie, când şeful meu într'o bună

d i m i n e ţ ă me esmite în un orăşel Picardian şi încă pe şese luni. Ce se-i faci, p l e c ă şi te du.

Orăşelul din chest ie era destul de frumuşel, s tetea din una parte mai nouă, locuită în maiori tate de comercianţ i şi pescari ; si din una mai veche , unde locuiau omeni măi sărăcuţi şi unde circulaţia era aşa de s labă încât c rescea è rba pre strade. Vis-â-vis vedeai marea şi s tâncile Saint-Quent ine ; apoi păşuni încunjurate de stejari frumoşi, grădini frumos cultivate, pomăriî minunate, car i tò te ne dovedeau, că Normandia nu potè fi departe de noi.

Când sosii eu aici, era pre la finea lui Martie şi încă o di înorosâ, ploiosă aşa că-mi era grozav de urît. D a r noroc, că nu eram chiar părăsit. Avui o recomandaţ ie la adresa d-lui Sal lenel , amic vechiù al familiei mele, inspector de vamă. E l me primi bine şi f ăcu tot ce- i fù posibil spre a-mi face suferibilă întreţinerea mea acolo. Me presenta unei rude a sa, care locuia pre ţăr-murul portului şi la care căpătai o chilie mobilată , cu ferestrî cătră Cap-Hornu şi mare . B a c e e mai mult, mă rugă ca serile se le pe t rec în socie ta tea lui.

A c e l e sări însă — t rebue se recunosc — mi-au causat cam s labă distragere. Ospeţi î inspectorului erau cu toţii cetăţeni de e ta te şi cartaşi pasionaţi, mie deci, ca re fugeam de cărţi ca dracul de tămâie, nu-mî rămase alt refugiu, decâ t a -mî pe t rece cu ruda d-lui Sal lenel : Jossel ine, văduva unui căpitan, carea cu trupul seu subţire, slab, părea a fi cutare chip preraphaelist . Părul cărunţit fără vreme o făcea bătrână, deşi abia număra treidăcî de

ca lea ce ne stă înaintea ochilorî cu tote pedeci le ei, ne decidem hotărit şi cu sânge r ece la ori şi c e propus care-1 esecutăm cu bicicleta , cu un cuvent resultatele sigure, obţ inute prin puterea individuală resultă o conşti inţă b inefăcătore aşa c ă atât inteliginţa, cât şi înţelepciunea biciclistului este în activitate recreătore carea eschide ori ce gânduri grele sau visătore, cari sunt dăundse pentru nervii orî cărui om.

Apoi , c ă şi cei cu s tomacul cam slăbit, câ t de mare apetit au după o tură făcută cu bic ic le ta , aceea nu se pote spune; şi dacă cineva, dintre on. cet i tori ai «Revistei Ilustrate* e cur ios : cumpereşî biciclu, facă cu el o tură şi se va convinge.

Ion Niţu Pop.

ce gând chiama l blând, semă.

'. de amar înotul —

3 dar totul!

Jîlvescu.

ani. Eu , care abia înplinisemî două decenii , o priviam drept o umbră, în care cu greu ai putea află ceva material ism. In faţa-i fină, ovală, numai ochi i şi-au păstrat focul t ine re ţe lo r : ochii săi vineţi.

Da , ea era numai o umbră, dar o umbră nobilă, cel puţin la aces ta conclusiune am ajuns eu în urma serilor petrecute în soc ie ta tea ei, convenind în salonul inspectorului.

Pr icepea fdrte bine musica, er în cultură predomnea pre toţi cei din jurul său. V o r b e a perfect englezesce, prin urmare cunoscea din fundament poeţii lirici de dincolo de Manche , criti-sând cu un gust sigur şi espunend corect proprietăţi le bune şi erorile acelora. Cu foc luam parte la dispute şi din privirea ei sent imentală observai, că însufleţirea mea-i face bine. Fi ind-că locuiam în un edificiu, mr. Sallenel , mă rugă se-i fiu cavaler vecinei mele. Confidenţial ne preumblam căt ră cortel de-alungul ţărmului; i ofeream braţul, pre care-1 pr imea fără genare ; în serile frumose de Mai, nu odată ne-am oprit spre a asculta cântecul plăcut al filomelei. Mai târdiu îmî povestea despre văduvia sa timpuria, me întreba despre copilăria mea, ştirici planurile c e aveam pentru viitor şi mă provedea cu sfaturi, pre cari eu le primeam de bune şi provenite din impulsul propriu, deşi, dacă aşî fi fost mai atent, prea uşor puteam o b s e r v ă : cu câ tă gingăşie îmî vorbea. Când ajungeam la t repte şi-i pofteam »nopte bună« îmî str îngea nervosă mâna. Mme. Jossel in aşa puţin îmî părea mie, că ea e nevastă, încât aces ta o uitai aprope cu totul. Amic i ţ ia nostră să consolida mereu şi cu luna lui Iuliu sosi sesonul de scaldă maritimă. Deşi orăşelul nostru era un loc neînsemnat, în

Stăruinţa.

sé te las itării, dui pas sării? . . .

ce ton ncape, i demon aprópe.

Dar ori şi Pe tine te < Cu zimbetu Iubit fără

Prin valuri Me1 lupt cu 0, dă mi-tt Cu totului

M Â S â M I J O i Novelă de André Theuriet.

IXiXW.

decursul sesonului de scaldă era bine ce rce ta t de lumea din Paris, mai cu samă însă de mai multe familii Picardine, fiind cuartirul şi traiul eftin. T inere ţa nu-mi dădu p a c e şi cu sesonul de scaldă mă năsuiî şi eu a face cunoscinţe. D a r nu rae prea putui lăudă. A b i a putui cuceri inima unei camer ieră din Paris. Urmai deci sfatul lui Ovid, care nu se gena a îmbrăţoşâ pre sc lava Carinnei Cypasis . Apoi era tineră şi frumuşică şi ve spun drept — eram amoresat în ea. —

- - Noptea când stăpânii ei durmeau, se furişa din hotel şi ne întâlneam în chilia mea. Inse secretul meu, deşi eram cu c e a mai mare precauţiune, fu descoperi t . In decurs de o lună purtarea Mmei Jossel in se sch imbă total. E r a mai tăcută, mai mo-rosă şi dacă ne 'ntâlneam era rece şi mă măsura cu o privire duş-mănosă de sus până j o s .

E r a în luna lui Sep t embre când în o după amedî grăbind cătră cuartirul meu ajunsei în rădicătura a doua, unde de-odată se deschise uşa dela chilia văduvei, care s tetea pre prag şi-mi făcu sămn se întru înlăuntru. — Ajun$î în salon tristă şi morosă mă agrăi cu faţa aprinsă :

— Mr. Tris tan, în curte circulezâ atarî faime, cari nu-ţî servesc spre onore. Spun că ai amantă, carea te cerce teză noptea. Nu vreau a c rede aşa ceva, dar dacă chiar aşa ar fi, îţî sunt o amică cu mult mai sinceră decât să nu te fac atent la urmările acele i relaţie. Domnul casei audind de asta s'a scandalisat formal şi are de gând se te pândescâ, apoi dacă te prinde, s'a ju rat, c ă compl icele d-tale o pă ţesce cu el. îmî ţinui de datorinţă a te face atent şi dacă în adevăr ai fi vinovat, să te feresc cel puţin de scandalul public.

L a privirea ei conjurătore răspunsei :

— Merci M a d a m e !

A p o i i povestii în t regă aventura şi recunoscui pasul greşi t c e făcuse-i.

F a ţ a lui Jossel in se sch imbă la moment , ochii sei vineţi schinteiau, mânia şi pat ima erupseră în aceea strigând i r i ta tă :

— V a să dică fu adevăra t ! Iubescî pre fata aceea ? . . . . Ah ! . . . . S c a n d a l ! . . .

persone ca aceea ar t rebui bătute publ ice în p i a ţ ! Mă uitai uimit la ea. Espres iunea de răsbunare a feţei sale,

focul cu care vorbea , diferau atât de mult de naturelul său liniştit, ca mă aduse în confusiune.

E a observă uimirea mea şi reacţ iunea momentan îşî făcu servitul, căci cu faţa înblândită, cu ochi lâncedî mă prinse de mână şi-mî dise :

— Scusă , te r o g ! Pardoneză, că aşa departe m'a adus . . D a r atât de mult te-am preţuit atât de mult te-am st imat . . . . atât de mult te-am iubi t !

Plângea. Mă'nbrăţişa şi simţii sărutul ei pe buzele mele . . . . Instinctive făcui o mişcare caşi când aşî voi a o d e p ă r t a dela

mine. S ă ruşina, să retrase şi acoperindu-şî faţa cu manile erupse în plânsăt şi cu ochii scăldaţi în lacrămî îmî dise :

— Merg i ! . . . Pentru numele lui D-dău depărteză- te! . . . E u ca un s lăbănog o am ascultat şi am eşi t ! îmî

făcui însă împutărî, că fui aşa de împetrit la inimă, dar tot atunci mă înfiorai cugetând la acel amor nepresupus, imposibil .

T inere ţa e chiar aşa de crudelă ca copilăria. Să rmana Mm. Jossel in, nu o am mai vădut de a t u n c i !

Finindu-se esmisiunea eu grăbiî îndărăpt la Paris. D e atunci au trecut treidecî de ani. Mme. Jossel in a murit

şi dacă-mî revoc în memorie părul său alb, ochiî ei vinetî şi adî simt în peptul meu simţul neperitor de mustrare a consciinţei .

Trad . de Jfifu.

^.

A r o n B o c a Ve lchereanu l . S 'a născut la anul 1 8 3 8 în 8 luliu st. v. în Ve lcheru l de

câmpia, din părinţi agricultori. D e mic a fost deprins la lucrurile agronomice , ajutând câ te ceva părinţilor şi umblând pe câmp la vite, cu deosebire la oi, care-i erau dragi c a sufletul.

Venind anul 1 8 4 8 cu rcvoluţia-n spate, un frate mai mare alui Aron, cu numele Mateiu, se duse spre a lupta cu alţî voinici cont ra rebelilor. In aceea luptă cade bravul fecior dinpreună cu alţî soţi de arme. Mama lui Aron, întristându-se fără semă după fiul ei Mateiu, pica la pat greu bolnavă şi în 8 D e c e m b r e 1 8 4 8 repausâ, lăsându-şî soţul cu 5 copii în c e a mai mare j a le . Din toţi, cel mai neconsolabi! era micul Aron, care atunci era de 1 0 ani. Vedend bunul tată a Lii Aron cât este el de întristat, se gândi mult că ore cum l'ar putea mângâia. In urmă, după multă bătaie de cap, îî dete D-deu un gând Imn şi dise cătră Aron aşa." »Fiule, mergi la cantorul nostru, şi spune-i că am dls se-ţî dee o bucovnă şi se te înveţe de pe ea azbuchile, că-i voi plăti eu, ce va pofti. Kr tu se te apuci se înveţi car te , că apoi te-oiu duce la şcolele cele mari, ca se se alegă din tine om ales.« L a aucjirea acestor cuvinte dispăru de pe faţa lui Aron totă întristarea ca prin fer-mec , şi se dusă aţă la cantorul şi-i spusă ce-a dis tată-so. Cantorul, om de omenie, numai decât îî căuta o bucovnă şi prinse a-i spune azbuchile.

Din minuta aceea Aron era şcolar, singurul şcolar, al cantorului. Acela- i arăta azbuchile, îl învăţa a sloveni şi a lega cuvintele, er Aron, acasă, singur din capul lui. înveţâ a scrie alfabetul chilian pe o scândură cu cărbune, căci dela cantor aces ta înaltă învăţătură nu o putu înveţa, de ore ce singur dise cu gura lui cătră Aron : » A scrie învaţă cum îi putea, că eu m'am petrecut din lume şi fără scrisore «

După ce gătâ bucovnă, se duse Aron cu tată-so la cantorul acasă, dădu probă precum că scie bucovnă totă »şi-n ainte şi pe sări te«. D e c î dădură bucovnă înderept cantorului, îî plătiră pentru învăţătură şi lui Aron îî cumpăra tată-so o psaltire dela un om. Din psaltire învăţa Aron singur diua noptea până o gă tâ şi pe aceea .

Venind primăvara anului 1 8 4 9 , Aron umbla la păşune cu oile tătâneseu, purtând »psaltirea« tot cu sine, cetind şi cântând din ea, cât era diulica de lungă.

Ca se potă el cet i neconturbat , se a legea singur cu oile lui de cătră alţî copii, cari îl aveau forte în drag, pentru multele ju -cărei ce scia face, ca pluguri, morî în apă pe la păraie ş. a. D a r acum el era ocupat, nu avea t imp se s tee la jucărei , de a c e e a se a legea dintre ei, şi umbla singur.

Odată aude el ceva svon şi larmă, şi vede venind pe valea Pogâcele i un transport mare pe drum. A h a ! îşi cugeta Aron, ace ia sunt Ungur i ! D e află car tea la mine — mă omora, îmi iau şi car tea şi mieiî! D e frică, se pune iute şi îngropa psaltirea într'un muşinoiu »pe rîtul din dosul tăului«, apoi apucă fuga cu oile că t ră sat, cale de 2 chilometri , şi pân' acasă nu se opresce . Ce-i cu t ine? îl întrebară ai lor, vădendu-1 atât de înspăimântat . — Ktă, vin Ungurii, respunse el, de frica lor am fugit! — Preste vr'un ceas , orî pote şi mai curând, se vede că întră în sat un transport mare de ţigani corturarî, unii călări, cei mai mulţi pe j o s , cu copii ce i mai mărişori după ei, er cei mai mici în desagi pe cai,

orî de a umăr la mamele lor, de numai capurile li se zăreau. După ei câni, porci, la ei în mână găini spâdurate cu capu-n j o s . O adevărată laie ţ igănescă! Vedendu-i tatăl lui Aron , îl striga afară- - hai Arone, de vedî Unguri i de care ai fugit tu! Ved î că grdza Ungurilor revoluţionari întrase şi în copii .

Preste nopte ploua, er a doua di îşi afla Aron car tea în muşinoiu totă udă. Supărarea lui! O uscă el, nu-i vorbă, de o putu folosi, dar nu mai era aşa frumosă.

In anul următor se înfiinţa şcola din Velcher iu , unde, dela învăţătoriul Ioan Va lea învăţa Aron a ceti şi a scrie cu litere romane. A c u m era om învăţat! L a anul după aceea se duse Ioan V a l e a din Velcher iu , şi în locul lui veni învăţător Ion Dan, cântăreţ bun, care fusese cântăreţ pe la mănăstirile din Moldova. Dela aces ta înveţâ Aron trebile cantoratului b iser icesc în totă regula.

D a r lui A r o n nu-i era destul atâta. E l voia se înveţe în şcolele cele mari din oraş. Ta tă l său însă nu era cel om avut, ca se chipsuescă că va putea da piept cu tote chieltuelile, ce se cer pentru de a înveţa un copil la şcolele cele mari. După multe insistărî din partea lui A r o n însă, se hotări şi-1 duse în tomna anului 1 8 5 4 la şcola normală românescă din Reghin .

In tomna anului 1 8 5 6 se duse Aron în clasa I gimnasială din Blaşiu, unde a stat până după absolvirea clasei a I l I -a gimnasială fiind pururea între cei mai eminenţi, atât cu privire la studii, cât şi la purtarea morală.

In anul 1 8 5 9 , ne mai având spese spre a-şî putea continua studiile, făcu esamenul de cualificaţiune pentru de a putea fi învăţător. A p o i să aplica ca învăţător în Sân-Martinul de Câmpia, unde nu stătu de cât un an, căc i fii ales de învăţător la Cianul mare unde era şcola c e a mai vestită din tot ţinutul Câmpiei. A c i stătu 12 anî, în care t imp funda pe spesele sale o pomârie pract ică pentru instruarea tineretului şi o încun-giurâ cu gard viu de acaţî. L a eşirea lui din aceea comună, curatorul b i ser icesc îl îmbiâ se i-se rescumpere spesele avute, ci

el nu primi nici un crucer.

E t ă un adevărat învăţător, care din îndemnul său propriu funda şcolă de pomi pe spesele sale, ca re bine vedea că pomă-ritul este un mijloc de câşt ig pentru popor, şi decî voia sub orî ce preţ a da în mâna poporului aces t mij loc.

Vădendu-le aces tea se nu se ruşineză ore sutele şi miile de învăţători, cari nici la mandat mai înalt nu se desmorţesc spre a cultiva gradinele şcolare p recum e prescr is ; cari nicî până adî nu fac şcdle de pomi, pentru instruarea tineretului?

In Cianul mare fiind, A r o n B o c a se căsători la 1 8 6 3 cu o jună, fică de plugar de acolo şi ambii fiind omeni de omenia, diligenţi şi cruţătorî, şi-au cumpărat la Velcheriu vre-o 3 0 jugere de pământ şi o casă cu o grădină din cele mai bune. Mai venin-du-i lui Aron şi din moşia părinţescă parte cam 2 0 de jugere comasa te în o tablă, în apropierea casei sale, deveni între ce i de întâiu fruntaşi ai comunei.

L a 1 8 7 3 dimisionâ dela postul seu din Cianul mare şi se t rase în locul lui natal, la Velcheriu, unde-şî avea proprietatea. V o i a se instrueze şi copii din satul lui natal şi se dee consăte-

nilor sei esemplu despre purtarea economiei . A c i er funcţiona timp de 12 anî, apoi după. o muncă de 2 5 am, pe terenul instruc-ţiunei — se retrase pentru totdeauna de pe acest teren, unde-.şî împlinise chemarea cu c e a mai mare acurateţa. R e m a s e la economie. D a r numai scurt timp stătu ca agronom, câ-1 aleseră consătenii lui de primar, co lec tor .şi cassar comunal, care oficii le purtă 8 anî de dile, spre cea mai mare mulţămire a tuturor. D a r ab-dise şi de acestea, remâncnd simplu agronom şi curatore primar al sântei biserici, care oficiu îl portă de 18 anî. Cum şi-a purtat oficiul de curatort> biser icesc, se vede din împregiurarea, că biserica şi şeola din Velcher iu dispunea, când a primit el aces t oficiu, ambe le laolaltă de 3 fi. 76 cr. di" trei florenî 76 er. v. a. Ş i se vedeţî minune:

Adî capitalul bisericei es te aprope 16 mii,

Din 1 3 r i t i \ n i i i o mătuşei. (Audită în comuna natală Văliug în Bănat.)

Multe povesti frumo.se .şi fel de fel de întâmplări minunate ne mai spunea mătuşa Ioana, când şedeam la umbra nucului, unde vecinele se adunau, tote cu furcile'n brâu1) ori cu cusătură precum, unele civiau, altele coseau la chei, şabacurî ori pomedală seu că făceau la samuri şi nu arare orî şi vr'una cântând cu dor dela inimă, c ă c i :

Da cina dorul sa legă Nn mai portă mintea 'ntregă; Da sa lega de-o nevasta Nu-ş lucră orânda'n casă Iotă dina iese'n prag Cu jirnţn tras în ac Pămhirind pe citii drag.

Intr'o di eram iarăş la umbra nucului, mătuşa Ioana, doda 2 ) Măria, Calina lui Trifon şi alte vec ine şi c a - s ă nu le cadă fusu din mână, îndemnară pe mătuşa să le spună ea vr'una din vre-mile bătrâne, când era ca fată crescută ga ta de măritat, cum e bună oră acum F lo r i ca ei, cu un trup.şor subţirel, faţa drăgostosă, ochi negrişorî şi cu chică ca pena corbului, sch după disa cântecului :

Mândruţa cu ochii negri Mult mie dragă, mân ce-o vermitl Dar mândra cu ochii nerdt Nici odată să no crerţl Că te lasă adormit Şi plecă după iubit . . .

Mătuşa, glumeţă dela fire, era tare veselă şi făgădui că va spune ceva din păţaniile ei.

— E r a m de vr'o 17 anî — începu mătuşa, când năvăliră să-mi umple capul cu de-ale măritişului; iar feciorii veniau cu grămada la fiertatul tată, b a g s e m ă se me ceră.

Eu , când venia cineva la taica să vo rbescă intre patru ochi, îmi făceam de lucru prin grădină, de unde puteam vedea tare bine cine întră şi cine esă.

A ş a t recură vr'o doue-trei luni, tot veniau şi tot eşeau. D a r nu venise încă cela, ce aş fi voit se vină.

Ş'apoi ta ica iar era la gândul meu, nicî el nu vrea se-şî ia un ginere eac 'aşa numai ca să fie şi el cu ginere'n casă.

Maica însă, ca tote mamele , mortă de frică că-oi rămânea cumva nemăritată, to tdeana la prând începea vorba acuş de unul acuş de altul; taica vădii apoi că mie nu-mî plăcea de nicî unul şi când începeau vorba, me sculam dela masă să pun apă'n bora,3) orî că aduceam lui ta ica lemnuşe căci , la ta ica după mâncare lula era, de ce prindea mai întâiu.

Cum ve spusei, abia t recură câ teva luni şi satul n 'avea altă de vorbit, decât că Ioana lui Niculuţă alege, tot alege, acuş o culege.

D a r ce-mî păsa mie de ce să vorbia 'n sat. Imî căutam de lucru şi îmî era mai mare grija, să văd gătat odată pânza ce mai aveam acăţată 'n războiu, vedî, eram tineră, dar me p recepeam la războiu, sc iam năvăgi*) sciam urdfî), eram cum dicea taica părinte când venia cu bo tezu l : fată harnică şi c instea casei.

Intr 'o di eram la fântână după apă, Ionică m'aştepta-se, eram amândoi şi ne pr insesem în vorbă.

l ; brâu ^ încingetore, pe carea o portă femeile sub brăein. lîrâul e ţesut clin lână mai dură numită per şi e mai lat ea brăcirile.

*) Duda simil — mătuşă. , r; llorc — earciag, dlă cu mănuşă. 4 ) Năvăgî a aduna urzala pe sul.

l'rcji = a sistemisa firele, cart vin ţesute cu bătela. In alte locuri femeile uruesc acăţând tirul de parii atărui gard ; la noi (Vălugeniî) însă folosesc un instrument anumit, ur^tU'ire.a, construit ca rota a mare a morii de apă.

T o c m a i îmî spunea că mâne-dî o să vină la taica să mă ceră şi-i e cam frică . . .

----- T r e c i după fântână, Ionică, iată taica, te v e d e ; vai se-raea de mine ce să me f a c . . .

— Nu vedu-.şî p'aci gâşci le , hei! cine-i după fântână, d'apoi j tu Ionică, ce-i cu tine, cui duci tu apă? i E u încremenisăm.

Ionică se prefăcu că ţine de io tă şi că vrea s'o slobodă din nou. — Nimărui, respunse Ionica, tocmai întorc dela moşie şi-mî

era tare sete, vream să-mî scot câ ta apă. — Sciu , sciu, las' nu bea apă, văd că escî tot asudat,

ci haid' la noi, că şi-aşa aş avea o vorbă . . . dise taica. E u îmî luai cărciagu şi plecai. T a i c a cu Ionică plecară şi ei-Ionică vru să t recă lângă mine, taica însă, spuindu-i că să-1

aş tepte pân' se uită după gâscî î-1 opri 'napoi. Nicî nu sciu cum ajunsei acasă . Maica m'a.ştepta în prag.

— loano dragă, te-ai cam zăbovit cu apa, unde-i ta ică- ta? — Vine de loc, respunsei şi tremuram totă, nu sciu ce-mî

era, mi se 'ncleştase gura. — Ce-i cu tine, de ce eştî aşa roşie, spune-mî iute, pân'

nu vine taică-tu, ce s'a înt împlat? — Maico iartă-mă . . . — Nu sciu ce-am mai dis, că maica sârutându-me şi şter-

gendu-me la ochî îmî spuse, să trec în soba1) ceealaltă, că vine taica, mai cu cineva.

Când mă vădui singură, nu sciam să plâng orî ce să fac. T a i c a cu Ionică ajunseseră.

— Bună diua, măicuţo, căc î aşa-i dicea Ion ică maicei . — S ă trăeşeî eu bine, dragă Ionică, dar de mult n'ai mai

fost pe la noi. — T a r e de mult, căcî abia am gătat cu moşiile şi ( leu!

pân' nu gat cu lucrul, nicî la masă nu m'aş pune. — Hai să t recem în sobă, audiî pe taică. E u eşiî în cuină unde aflai pe maica . I-î spusei apoi totă

întâmplarea şi că Ionică vine mâne să me ceră. V e puteţî închipui cum era acum maica de bucurosâ, şi

după ce mai ţinu cu mine căta spovedanie îmî crici*) să văd de foc, căcî ea treee 'n sobă.

Rămasei acum la foc, dar urechile îmî erau la ce să vorbia'n sobă.

Intre alte multe ce-or vorbit, ce am înţeles mai bine, a fost că Ionică n'a mai vrut să amâne t reba pe mâne, ci m'a cerut încă atunci.

M'au chemat apoi în l'untru şi ca să nu lungesc treba, eram peţită.

S'au făcut apoi tote gătirile de nuntă. Sau strigat în biserică, s'a ţinut logodna ş'apoi ne-am cununat.

Dar sciţî cum e la nunţî, miresa dă daruri lucrate de ea, dar şi ea capătă dela nemuri, naşi şi socri daruri de nuntă.

Intre alte daruri, căpă tasem dela socră-mea — fiertată şi o ladă frumosă. A m ţinut-o vr'o 5 seu 6 anî în sobă, apoi am suit-o în pod, căcî ţolele, ce le-am ţinut în ea, le băgasem în dulap.

T r e c u r ă vr'o că teva săptămâni decând o suisem şi s 'apropia ruga din satul R . unde sciam că mergem, căcî pretenul lui Io nică ne chema în tot anul şi nu ne da pace pană ce nu mergeam.

Petruţ era de vr'o 6 anî, F lo r i ca era abia de vr 'o 4 anî. Ne hotărirăm să lăsăm copilaşii amăndoi acasă în gri ja maicei .

Sosind diua de plecare , grijirăm cociaF) şi Ghiţă scia cum se

' ) Sobă — chilie, odae. *) l'rici — a face băgător de semă.

I ^ C'ocia — trăsură.

http://frumo.se

mână, căci să merge la rugă, de a c e e a cu el n 'aveam mull de lucru.

Cine era mai veselă decât mine, când plecarăm. Ajungend în sat traserăm la pretenţii Sofron, care ne aştepta

cu porta deschisă. Uupă ce ne mai gostirăm,1) sarica2) Mânu ţa me dusă în altă

sobă , ca să me 'nbrac de j o c . Me înbrăcasăm şi aveam numai se-mî mai ch ichesc perul.

Mersei să me uit în oglindă când — I )6mne, par 'că ş'acum o ved — pe cine vedeam în ca?

E r a o faţă ce-o cunosceam şi era la spatele meu. încremeni tă cum eram, totuş me 'ntorsei şi vedui că-i

socră mea. — Nu la j oc , ci acasă, şi-ţi vedî de ladă, atât tu ce vorbi

şi n'o mai vedui. T o c m ' atunci întră şi Ionică să vadă mis'6) gata ore. — Ce-i cu tine, Dne, ce ţi-sa întemplat de e.ştî to tă galbină?

- L a s ' că ţi-oi spune, acum dute di lui Ghiţă să prindă ca i î şi caută să plecăm cât mai iute!

— D a r spune-mi barem c e v a să sciu, că altfel nu ne lasă Fonu*) să plecăm.

— Voiam să-mî grijesc perul şi când m'apropiai de oglindă, vedui că cineva era la spate-mî.

Mă 'ntorsei să ved cine-i . . . mi tare frică de copii, că li-s'o fi întemplat ceva.

— D a r spune-mi ce ai vedut? — E r a maica ta fiertată şi-mî spuse, că nu la j o c ci acasă

şi să-mî ved de Iadă, apoi n'o mai vedui.

Ne rugarăm apoi de Eonu şi de Sor ica se ne erte. că t rebue să plecăm spunendu-le şi lor întemplarea.

i ) vioslirăm - ospclarăm. Sorica dini. sor".

! !) mis — suni. 4 ) Fonu dtin. Sofroniu.

Ghiţă mâna de scăpărau roţile şi peste un pătrariu de ceas ajunserăm la portă.

In sobă era lumină. Curtea era plină de omeni. Ne deschiseră porta ş'apoi in

trarăm şi noi. Ionică sărise din coc ie şi ca fulgerul se repedi în sobă . Scobor îndu-me şi eu abia putui sui treptele, căci m o r fost

lăsat picidrele. D o m n e , me prind fi orî când me gândesc. Maica mea plângea

şi sta încremenită cu o lumină'n mână, bagsemă căutase ceva . Petruţ de-asemenea plângea.

Nicî nu putui dice vr'o vorbă, ochiî mi se umplură şi mie de 1 aerăm?, plângeam toţî.

— Flor ica nu-i, atât putu vorbi, şi apoi iar începu se plângă de ţi-se sfăşia inima.

Elor ică E lor ică , ! strigai apoi. — O căutăm mai de când aţî plecat şi n'o aflăm, a perit!

nu-i, nu-i şi iar nu-i! — Ionică, Ionică , căc î apucase s'o caute prin sob'ailaltă, in

pod, în ladă . . . caută . . . şi me repediî la scara podului. Nu sciu cum m'am suit, destul că Ionica cu lămpa.şu'n mână

îmî ajută de descinserăm lada. Domne, şi copiî ăşt ia! F lor ica era'n ladă. Buzele-i erau mai

do venăte, manile recî, c redeam că-i mortă. — M'am juca t cu Petruţ de-a ascunsul şi el m'o tot aflat

şi m'am băga t în ladă ca să nu me afle. Ş i când so 'nchis lada, am început se plâng, am str igat şi Petruţ n'o mai venit.

Mătuşa Ioana privi la F lo r i ca şi începu a lăcrăma. D a drago, dise Flor icei , carea roşise ca un bujor, acum cred

că n'ai mai face, atunci erai m ică ; iar că F lor ica e acum miresă, asta v'a spuso ta ica părinte ieri, dac'aţî fost la biserică.

Sunt 14 anî, ducând s'o ascuns în ladă. Vremea t r ece şi fetele cresc . Ke.şiţa-montană 1 8 9 8 . Jostf Velcean.

S I N (x T J K Nicî odată nu fusesem aşa de indispus, ca acum! Norî plumburii acoper iseră ceriul primăveratic, şi când şi

când de geamul ferestriî se lovea câte un picur de ploie aprope îngheţat.

Vo iam se lucru ceva , dar nu aveam plăcere spre nimic! Ce sc fac? am desfăcut lădiţa mesei de scris şi am început

se-mî pun scrisorile în ordine. E rau o mulţime de hârtii împră-sciate, o sumedenie de epistole de la prietini şi prietine.

E t ă un fragment de novelă scrisă pe câ te va pagine. Voiu ceti-o şi apoi am se o termin! E r a drăguţă idea : o

prietină poves tesce alteia prima sa iubire.

Credeţi că am făcut ceva? A m mai scris doră doue paginî şi vedend că nu merge, am sgomoloţi t hârtia şi am aruncat'o în cuptor.

Ah, e c ă nesce epis tole! aces tea doră vor pune în renduelă gândirea-mî turburată! Mi-am forţat paciinţa, pân ce am ales scrisorile. In sferşit m-am trezit de abia cu câte-va, pe celealal te le aruncasem; mai multe din ace lea ce-mî remaseră erau dela un prietin, câte-va dela doue fete.

Prietinul îmî spunea fericirea şi nefericirea lui. Când era fericit, scrisorea lui era aşa de mgrijită, încât parcă simţai radiind fericire şi viaţă din acele litere morte. M'am înseninat puţin rece-tindu-i câ teva scrisori, în carî îmî spunea, cât de mult o iubesce

pe ea, şi cât de mult e iubit! Dintr 'o scrisore cădură câte-va hâr-t iuţe: erau pasagiî mai sent imenta le din scrisorile ei. » S e te uit vre-odată? o, nu-rî t recă aşa ceva prin minte, tu fericirea vieţiî mele, tu îngerul meu scump! ' — îî scria ea odată. »Pe vec î am se te iubesc cu aceea-şî dragoste s inceră ca acum!" — îl asigura ea de altădată.

E r m'am turburat, sciind cât de puţin au ţinut aces te jurăminte, şi apucând toţc scrisorile lui le-am aruncat în foc.

Mai aveam chiar dela ea câ teva epistole, dela iubita prietinului meu. Nicî n'am mai cercat se le desfac! D e bună semă a-.şî fi avut se ce tesc declaraţi i tot aşa de false, ca şi cele de mai înainte! Sincer i ta tea ei fusese o frasă golă şi jurăminte le ei îs perfidie. E a îl purtase cu vorba câ teva d,unî, (ăcendud se-şî regre te un timp de aur şi de l ibertate din tineVeţa lui. spre a-i întorce spatele, chiar atunci, când el ţ inea mai mult la ea ; când o iubea ca pe un ideal aflat după multe lupte şi suferinţe!

îmî mai remaseră nesce scrisori de la o copilă, care me iubise odată cu atâta sent iment!

A m receti t tot ce-mî scrisese odată, şi parcă cu fiecare cu-vent, cu fiecare şir, întrevedeam prin negura trecutului aşa de depărtat, chipul ei pal, ochiî mari, din carî o rază de abia licu-rândă, ce rca se pătrundă cu luminile ei până în inima mea spre ai afla tainele.

Cetirea aces ta me mai liniscise. In locul nepăsării şi mâniei de mai înainte o moleşală me

cuprinse, şi apoi s imţeam cum o tristeţă cercă tot mai mult se me s tăpănescă.

Ş i atunci am apucat fără grijă puţinele scrisori ce-mi erau înaintea mea, şi deschidend uşa cuptorului, le-am aruncat în lăuntru.

Cum nu fusese foc încă, ci de abia câţî-va cărbuni, flăcările nu consumaseră încă scrisorile prietinului meu- Căldm'a le desfăcuse filă de filă şi eu mai putu-i ceti câte-va şire, ce îmî adresasă odată : »Tu n'ai c rede cât de mult o iubesc ! Chipul ei me urmă-resce cu neast împer şi ţine sub stăpânirea sa tdte facultăţile mele.

O iubesc mai mult ca orî ce în lumea acesta , aprdpe ca — şi atunci flăcările se încinseră şi scrisorile prietinului dispărură în vecînicia, care le fusese dest inată! . . . .

A m stat mult înaintea cuptorului, privind cum flăcările nimicesc totul, şi cum îşi întind furia distructivă şi asupra epistolelor aruncate în urmă, — şi n'am putut opri în curgerea ei o lacrimă, când am zărit pe o filă cuvintele: »Şi eu trăiesc până vrei tu!« M'au sguduit aces te câ teva cuvinte, şi am vrut se smulg flăcărilor jertfa acesta, aces ta scumpă reminiscienţă, dela fiinţa care mc avuse atât de drag . . . dar, n'am putut! flăcările mi-au ars mâna si aşa a trebuit se privesc, cum se nimisce dinaintea ochilor mei ultimul ei suvenir . . .

Se rmană copilă! tu a i avut dreptate! ai trăit până am vrut e u ! . . . dar nu! prevederile ei nu au fost drepte, eu făr' de vo ie am dat flăcărilor scrisorile e i ! . aşa e! dar acum ele nu mai sunt, au cădut pradă flăcărilor mistuitdre şi eu n 'am se-mî mai aduc aminte nici odată de ea ! . . .

Iubire, . . . aduceri aminte . . . ce vorbe înşelătdre . . . Se rmane prietin! chiar aşa a trecut şi iubirea ei faţă de tine

cum s'a prefăcut în cenuşe aces te scrisori: au fost şi nu mai sunt. T u credeai în sfinţenia vorbelor ei, şi acele n-au remas s ta tornice nici măcar atâta, cât au trăit scrisorile ta le! O, nu te mai înc rede în făgăduinţe omenescî , ele sunt mai uşdre ca frunda bătută de ventul tdmnei şi mai puţin de câ t spuza!

Ktă acum au t recut tdte! s'au prefăcut în cenuşe, atâta hârtie plină de atâtea gândiri, de atâtea sentimente, cari turburară inimi şi aprinseră crerî. Ce s'au ales din td1e aces tea? Nimica! din hârtie, nimica din sent imentele puse pe hâr t ie!

A s t a e sor tea tuturor, tdte se sfârşesc odată! unele, fiindcă le-au sosit ceasul, er altele sub forţa împregiurărilor. Ş i noi? noi remânem cu regretul care ne amăresce puţinele ceasuri ale vieţii, cu mult mai mult, de cum ni le-a îndulcit câ teva clipite de fericire t recătdre.

Praf şi cenuşă ajunge to tu l ! . . . A.

jîmintirea.

0 speranţă îmi mal resare Luminând în ceţa sării, Ca luntraşului pe mare, Depărtat de malul ţdriî.

Şi amintirea-mî licăresce Tristă, palidă şi mică Şi în inimă cum cresce, Par că sunt cuprins de frică

Ka-mi apare înainte Surifţend ca sS mi chem.e . . . Şi-o ador cu dulci cuvinte Făr' a vrea, ca 'naltă vreme.

Ah, de ce n'apui în, nopte, Se te uit pe viaţa 'ntreţjă, Şi se nu ml mai spui la şapte Şi se, nu-mi mai fi tu dragă,?

jTlvescu.

Ş l (Novelă englesă tradusă de Iulia Pran.)

— Dar iubită ladi Hamilton, dacă spun că o uresc. — Ah I l e n r y ! ce vorbe sunt aces t ea ! E a este cea mai bună

fată ce numai cunosc . Ş i de-i cundsce inima ei nu te vei mai retrage.

— D e o voiu cundsce? H m ! Dapo i că pre densa nu o mai pot cundsce. Nici că stă în vorbă cu omul.

— T e înşeli Henry, ea se intereseză de tine şi chiar doresce a te cundsce mai de aprdpe.

— Ser ios? Şod , că eu dorinţa aces ta a ei, nu o am observat nici când. Cu septemânele m'am ocupat numai cu densa ca se-i fac petrecere , dar ea e o gâscă prdstă . . .

— Oh Henry , tu nu i-ai curtisat ei. Sum sigură că miss Morgan nu îţî părea gâscă? !

— Ce se ţine de aces ta milladină, adeverat spun că mult mai bucuros aş lua de nevastă pe miss Margan, decât pe . . .

— Ce vorbescî?!! pe miss Morgan?! D a r ochilariî şi cepsa ei? — Da, aceea-i drept, că ochilariî şi ceapsa ei sunt forte

urîte, şi chiar şi aceea o permit că nu iar str ica la miss Morgan se

aibă mai multişor per pe cap. Pentru-câ ceapsa îi acopere tot capul, er desupt ea se veci abia nesce perişori cam roşieticî, aceia nu sunt prea frumoşi. Cu un cuvent ea e o fată cam figuratică, dar e forte cultă şi spiritudsă.

Dară fata acea care mi-o comandez dumniata mie, nu scie vorbi nici o vorbă bună, precând miss Morgan aşa e de plăcută, aşa e de isteţă, aşa de cuminte şi plină de spirit . . .

Tinerul lord, cu totul s'a înferbentat în vorbire. Ochi i frumoşi negri rugători erau ţintiţi spre miladina Hamilton.

— A ş a dară mâne voiescî a ne părăsi, dise miladina, întorcând vorba spre alt obiec t .

— Inse sperez, că te vei reîntdrce de grabă?

— Da , ddră sciţî că sum silit a merge .

— Sperez . Diua reîntdrcerei mele o voiu însciinţâ domniilor Vdst re .

— AII r ight! D a r acum chiar c lopoţesc la prânz. T rebue se-mî schimb toaleta.

Conversarea aces ta s'a pet recut într'un castel mai vechiu clin Angl ia , în oraşul Midland-Cauntry. Ş i fiind-că de vre-o câţi-va ani Henry Chonvay a remas orfan, şi numai singur sta în lumea largă, bătrâna miladină Hamilton l'au cuprins pre el ca o mamă dulce, fiind c e a mai bună amică a mamei lui Henry . Dar de un timp încôce s'a hotărit se-1 însôre. Ladi Hamilton a fost convinsă că mai bună muiere nu pôte se-şî afle Henry ca pe miss Agla ia Vern i s . Miss Vern i s era o fată orfană, forte avută şi destul de frumosă, dar cam neisteţă. Insë Henry nu a arătat ceva aplicare spre căsător ia cu miss Agla ia . Henry încă a fost forte boga t , şi pentru aceea s'a şi decis că el numai din amor s'a căsători . B a şi altcum domnişorul Henry a avut forte romantice idei despre căsătorie. T o t -déuna la a c e e a s'a cugeta t ; ce frumos ar fi, că el să se amoriseze într'o fată săracă, care pe el încă l'ar iubi şi care ar crede despre el, că şi densul e sărac. Dar după cununie i-ar descoperi muierei sale că el cât e de avut, şi apoi ar trăi la olaltă în cea mai mare iubire si fericire.

Prel ingă aşa cugete nici nu-i mirare că Henry nici nu voia se scie de căsătoria cu miss Agla ia . D a r înaintea aceste i căsători i a mai stat şi alt ceva în cale. Miladina Hamilton a avut lângă trei nepôte ale sale o guvernantă. Guvernanta acesta a fost forte isteţă, forte plăcută, dar forte hâdă, (nefrumosă).

Purtă pe cap o ceapsă mare, negră de dantelă, desupt care îi spânzura pe frunte numai câţ iva ciupi cam roşieticî. E r ochii îi făcea neveduţî nesce ochilarî negri, şi miss Morgan a adeverit, c ă fără de ei nu pôte face nici măcar un pas.

Henry cu complesanţa lui, îndată a început a face semă de bea ta guvernantă. I-a fost şi milă de densa pentru figuranta ei. E r ceilalţi ospeţî a casei nu o lua nici într'o semă. Dar elevele ei o aderau. Ş i de o parte aces ta a fost causa, că milordul şi miladina Hamil ton ţineau mult despre guvernantă. Pe Henry l'a fermecat mintea şi vorbele spirituôse a dşorei Morgan, şi forte bucuros conversa cu ea. In decursul iernii, la casa lordului Hamilton mai de multe ori arangea câ t e un j o c teatral, şi la aces te petrecer i miss Morgan era prima arangiătore. Cu gustul ei fin sc iea arangea bina, şi part icipa în rolurile acelea, cari alţi n imenea nu voia a-le primi. Ş i fiind-că Henry încă lua parte la teatru c a arangiator, adese ori a avut ocasiune se vorbescă timp mai înde- [ lungat cu guvernanta. Aten ţ iunea damelor însă nu a încungiurat că miss Morgan şi H e n r y aşa de bine se pot înţelege. B a chiar o damă cam guralivă, a şi însemnat că cât de şod e gustul bărbaţilor şi cât de comic e aceea , că un lord aşa de galant, care putea se curtiseze la cele mai bogate fete, pune frumosul la o guvernantă atât de »nime«, hâdă, cu ochilarî negri şi aşa de fi-guratică, cu un cuvent în totă privinţa de rîs.

— Mâne dimineţa o se călătoresc la London miss Morgan, dise Henry. După conversarea cu miladina Hamil ton el s'a dus în salon şi acolo era numai guvernanta singură, forte s'a bucurat că pôte vorbi cu densa în patru ochi.

— îmî pare rău că ne părăsesc!, răspunsă miss Morgan eu v o c e a ei plăcută. Şi cu iubire te aşteptăm îndărăpt.

Fi inţe le acelea figuratice — cum era şi miss Morgan, — au acea l ibertate, că pot vorbi amicesce cu tinerii.

— Intru adevăr mi-i simţi absenţa , miss? în t reba lord Henry Chanvay cu ton môle.

Oh da, răspunsă miss Morgan simplu şi sincer. Al tcum cred că cât de îngrabă o se te re 'ntorcï la noi, precum îmi spusă ladi Hamilton.

— Sperez că în curênd mă voiu renforce . — Ş i eu sperez. Glasul ei resuna dulce şi deştepta simţăminte ciudate în inima

lui Henry. — Sciţi , dise tinărul lord, că vôcea d-vôstre mă aduce în

confusie? Aşa mi se pare că aces t glas l'am mai audit undeva, şi atunci suni convins că ne-am mai întâlnit odată în vieţă.

— D e ne-am vrut întâlni deja, — respunse miss Morgan cu v ô c e a tremurendă, atunci dumneata de sigur ţi-ai aduce aminte de statura mm.

V o r b e l e din urmă le apăsa mai tare, şi Henry îndată a priceput că miss Morgan ţinteşte cu ele la ceapsa ei urită, ce o por tă pe cap, şi la ochilariî cei negri.

— Nu ai dumniata o soră, la care îî semână vocea cu a d-tale ?

— Ş i a căreia figură, sau statură de loc nu samână cu miner în t reba miss Morgan naiv.

— A c e e a nu o am dis, ba nici nu o am gândit, răspunsă tinărul lord, dar vocea îî tremura.

— Ori ce ai gândit milord, sciu că reu nu, despre mine. Dar dumneata mai nainte mi-ai făcut o întrebare la care voesc a-ţî respunde.

Nu domnule, eu nu am nici fraţi nicî surori, nici nu am avut, b a nicî rudenî nu am, părinţii mi-au murit. Cu totul orfană stau în lume.

— Chiar ca şi eu, dise Henry. In aces t moment se deschise uşa, şi ladi Hamilton întră în odae. — Sunteţ î singuri? Intru adevăr mc bucur, pentru că am

cugeta t cumeă ospeţiî mă aşteptă. A ş a cred că pentru voi nu am causat nicî o vătămare că v'am lăsat singuri.

Să rmana guvernantă! Decând s'au dus Henry îî părea casa golă, şi timpul t recea monoton. Pentru-ce i-a răsărit în ca le aces t om, acum de a doua oră?! Da , a două oră, deşi Henry nu-şî mai aduce aminte, şi numai v o c e a îî părea cunoscută. »Cât de iute m'a uitat«, gândea în sine miss Morgan.

într'un oraş aprope de L o n d o n s'au întâlnit prima oră. Henry a fost în visită la acea familie, unde era miss Morgan atunci guvernantă. Dar staţiunea ei de atunci trebuea să o părăsescă şi numai cu greu şi-a găsit alt loc. Acum erăşî o încungiură primejdie. In casa aces ta nu pote se rămână mai mult, pentru că simte că îl iubesce pre tinărul lord, şi cu amorul aces ta fără speranţă nu pote se mai trăiască într'un castel cu Henry. Pentru ce a fost aşa de nebună? Pentru-ce şi-a dat inima la un tinăr aşa de avut şi galant? Pentru-ce nu a sciut iubi ea pe un om care o putea luă de muiere, şi cu care ar fi putut fi fericită?!

Peste câte-va dile Henry o se se reîntorcă în castelul Hamilton, până atuncî trgbuie finită s tarea aces ta amară. Miss Morgan s'a hotărit. Deş i iubea forte mult pe elevele sale, er miladina Hamilton dimpreună cu lordul hirte o onorau pre densa, — pe lângă tote s imţea că t rebue să se departe de casa asta iubitore, care pentru ea acum era locul nefericirei. T r e b u e să se departe înainte de a se reîntorce Henry.

Ore căuta-va pre miss Morgan? în t reba-va despre densa? Orî nicî nu va gândi' la fata acea, cu care a petrecut a tâ tea ore plăcute. D e altcum aces ta ar fi mai bine pentru ambii .

Cu trei dile mai târdiu ladi Hamilton şi miss Morgan erau singure în salon.

Damele se retrase mai degrabă în chiliile lor separate, er domnii discureau şi se disputau în pipătoriu.

—• Miss Morgan, de-mî vei permite că-i ţinea în secret , o să-ţî spun un lucru forte interesant. Ş i adecă : o am invitat pe miss Agla ia Vernis ca se pe t recă vre-o câ teva dile la noi. Pes te două

bani se interescză, înse Henry nu-i dintre aceştia, pentru că mai mult dă pe frumseţn. Pe lângă tote aces te nicî averea nu o uresce. D e c î dar, eu i-am găsit lui o fată care e şi frumoşii şi avută. I A U Henry numai »da« trebuie se dică, şi t r cba e în ordine. Drep t că miss Agla ia Vernis nu-i fiinţă prea isteţă, dar eu aşa cred că tinerii din Anglia , nicî nu doresc se le fie muierile cuminte şi prea sciute.

~ • Ddră nu, g e m e a miss Morgan. — Nu. nu doresc! B a nicî nu le p lace! A ş a cred că nicî

Henry nu a pofti, că muierea lui se fie cultă şi spirituosă. Oh nu, pentru ce se dorcscă? dise miss Morgan forte

încet. — Agla ia Vernis e forte mare gâscă , aceea bine o sciu eu.

Ce se ţine de mine, eu nicî nu o aşî lud de muiere d'apoi aces ta e cu totul alt lucru. E u nu sum bărbat . . .

— Dar miladină, răspunsă miss Morgan, încâtva ironic, dum-niata eştî o femeia forte isteţă şi pentru aceea totuşi cât de bine duceţi cu lord Hamilton.

Ladi Hamil ton rîse. — A c e e a e aşa, drăguţă, pentru că lord Hamilton, scumpul

meu bărbat , e un om forte bun, dar de loc nu-i isteţ. Precând Henry, — d'apoi că dumniata s c i î . . . E om forte isteţ şi exper t , şi pentru aceea nu are lipsă de femeie cuminte.

Miss Morgan, d-ta dacă te vei hotărî cândva se te m ă r i ţ i . . — D a c ă mc voiu hotărî! — Numai după om neisteţ te mărită. - Eu o se-ţî caut

dumnitale de bărba t ; un om bun, charac ter rar, — dar cam pro-s tăi an . . .

— Oh miladină, îţî mulţămesc frumos, mc forte deobligaţî . Ş i miss Morgan probă se rîdă.

— A ş a dară dragă miss. D-ta îmî vei sta într'ajutoriu se pot grebla la olaltă pe miss Aglaia Vernis cu Henry ; Aşa- i? Dar ce ţî s'a întemplat dumnitale miss Morgan?

Se rmana guvernantă începuse a plânge, şi-i mergea lacre-mile tot şiroiu pe obraz în j o s .

— Miladină, eu nu ve pot fi într ajutor domnilor vostre. Eu nu oot face nimica! D-ta nu o poţî lua acesta în nume de reu dela mine, dacă eu aşa V e iubesc, că în totă vieţa mea sum deobligată pentru binefacerile în carî m'aţî înpărtăşit . . .

— Nu te pricep, miss . . . S e înţelege că ne iubeşti pre noi, că .şi noi te iubim pe d-ta . . .

— T r e b u e se mc depărtez pentru totdeauna . . . T r e b u e se ve părăsesc pre D-vdstră miladină . . .

— JMe-ai părăsi pre noi?! Miss Morgan! Ce ţ am greşi t d-tale? — Nimic, oh nimic. Ş i totuşi t rebue se mă depart pentru

totdeauna. Nu întrebaţi că pentru ce , me rog, nu întrebaţi. Per-miteţi 'mî, se me depart.

Lad i Hamilton prelângă tote fixiile ei mărunte, era o femeia forte fină şi nobilă. O îmbrăţoşea pe bea ta guvernantă, şi a început să o mângăe. — A c u m a vădut curat. Nu i-au încungiurat atenţiunea, că Henry a fost forte complesant totdeauna, faţă de miss Morgan. Ş i ladi Hamil ton a dis de multe ori aşa întru sine, »mai bine ar fi că tinerii avuţi şi din rang înalt, se lasă în pace pre fetele sărace*.

Au vădut miladină, că miss Morgan are drept. Mai bine a fi se se departe din aces ta casă, şi a rămânea departe până atunci, până ce s'a cununa Henry cu domnişora Vernis .

— Nu voesc se-ţî fac năcaz cu întrebări, miss Morgan. E ă aşa cum vei afla de bine. D a r nu uita că la cea mai principală dorinţă mi face destul, când te vei înturna îndărăpt. A ic i întru aces ta casă dumneta totdeauna vei fi primită cu cea mai mare bucurie.

După aceste vorbe miladină Hamil ton a căutat pe lordul şi i-a spus ce s'a întemplat. Milordului încă i-a părut forte rău, c ă guvernanta îî părăsesce, şi în părerea mare de rău au uitat se-i spună muierei sale, c ă Henry au telegrafat cumcă ; în aces ta sa ră o se sosescă în castelul Hamilton.

I E r a deja sara târdiu, când au sosi t Henry în castel. Ş i ; fiind-că căseniî durmeau deja, Henry a voit se între în odaia sa sepa-i rată, fără sgomot . Insă a observat, că în pipător este lumină, şi

aşa a întrat în lăuntru încet, acolo era numai domnul casei singur! — Sc i î că pre miss Morgan o perdem nu pes te multă vreme,

dise lord Hamilton după o pausă mai lungă. Pr ima oră adecă converzase despre lucruri poli t ice.

Henry în aces t moment chiar la guvernantă gândea, şi acuma a simţit că la vorbele lordului forte a roşit la faţă. D 'apoi după aceea cu nepăsare, numai arătată, — a răspuns:

— Imî pare reu. Ş i pentru ce se depărta? j — Nicî eu nu ştiu. Intru adevăr e lucru şod, că nime nu j o a vătămat nicî cu o vorbă. Ş i ea a fost mâna dreptă a muierii

mele. i — Ş i nicî miladină nu scie, ce causă are depărtarea aces ta

repede? Nicî densa nu scie de sigur. Dumnedeu singur scie de sigur

c e i s'a întemplat la fata acesta . — Şi când merge? — Mâne. Sărmană fată, noi toţî o am iubit forte. D a r nu

pot negă, — nu sciu ce era într 'ensa totdeauna ceva secret . Pagubă eă nu-i mai scuturată puţin. Ceapsa acea şi ochilariî acei negri o fac chiar hâdă. A ş a cred Henry că nicî ţie nu ţi-ar p lăcea o muiere cu ochilarî negri, şi se porte pre cap aşa o bazaconie'!

I — E u aşa cred, răspunsă Henry , că mai bine ar fi pentru noi bărbaţii , se nu dăm aşa mult pe frumseţa t recătore . Pentru ce se nu pot iubi eu pe o damă care portă ochilarî negri pe nas?

— Adevăr , adevăr, nicî nu neg. Ş i mie mi-ar p lăcea să aibă biata miss ceva noroc bun, deşi nu-i frumosă, dar cei drept, mai plăcută şi mai bună la inimă, ca şi densa, nu exis tă . Deu ar merita bun noroc. D a r ndpte bună! A c u m a se mergem la odihnă.

— P A I merg în odaia mea nu-i aşa ? — S e înţelege. D e sigur acolo ţi-au arangeat un pat. E u

adecă totă diua nicî n'am fost acasă. D a r ce am mai voit se-ţî spun? . . . Până unde eştî deja cu miss Ag la i a Vern is?

— Trebe- i la dracu miss Ag la i a ! striga Henry cu mânie. — I )ar voiescî a o părăsi pe fata acea ?

— D'apoi cum se o părăsesc, când nicî nu i-am cerut mâna ? [ D a c ă tl-şora aceea nu scie alta, decât aşî face toalette, .şi nu are | altă grije decât de toaletele cele frumose. Mie nu-mî t rebue aşa J o păpuşă de modă! i —• Dapoi că femeia mea, pe asta t i o a menit de soţie.

- - D a r sperez că miladină mi-a permite ca în lucrul aces ta se-mî preţuesc p lăcerea mea numai?

— O, da, se înţelege, acesta-i t reaba ta. Că muerea mea îtî vrea numai binele. D a r nopte bună.

In capul lui Henry se luptau cele mai diverse gânduri, şi tinerul lord se preumbla fără ele nicî o voie, prin odaie, în sus şi în jos. D o r nu va lua de muiere pe gâscă a c e e a recomandată de miladină Hamilton! A h ! lângă aşa o muiere i-ar fi viaţa cea mai monotonă. Nu, nicî decât pe miss Aglaia . . .

-— D a r miss Morgan! Pentru ce vo iesce a părăsi castelul Hamilton? A c e s t cuget cu totul l'a supărat. Bunule Dumnedeu! dorii nu-i amorisat el în miss Morgan? A c e s t a ar fi lucru c o m i c ! Dar pentru ce se fie comic? Pentru că miss Morgan nu-i frumosă ? Pentru ce dă aşa mult sexul bărbă tesc pe frumseţe!!!

Intre aşa gânduri a părăsit Henry pipătoriul, ca se mergă în odaia sa.

Henry s'a dus clealungu preste un coridor lung şi nu preste multă vreme s'a pomeni t în uşa odăiei sale. Henry deschide uşa şi spre mai marea lui mirare observă că în odaie es te c ineva .

L â n g ă mesa de toalet tâ şedea o damă, în vestmânt alb. Chiar îşi desfăcea părul. Părul ei blond ca şi o vale de aur se lăsa pe umerele ei în j o s , până la călcâie. D a m a şi-a fost plecat capul ei admirabil pe masă, .şi nicî nu a observat că cine vine. Henry a voit a se retrage, când şi-a adus aminte că n ic i nu scie

îneătrâu se mergă , căci asta deu es te odaia lui. Mai bine ar fi se întrebe de dama acesta, că unde i au arangiat lui o altă chilie?

Pentru acea a dis: — Me rog de pardon, aşa se vede am rătăcit. L a aces ta voce, dama a sărit în sus şi s'a întors cătră tine

rii] lord. Doi ochi albaştri, scăldaţi în lacrămî privea spăriaţî la Henry . — Domnule Chanvay! strigă dama. Nu vocea domnişorci Morgan era as ta? V o c e a acea dulce,

fermecătore? Dar unde-i ceapsa, unde sunt ochilarii? A m b e l e erau arun

cate pe măsuţă. — O mergi ! Depăr ta te ! striga cu ton înnăbuşit de plăns

tinera fată. Henry o a prins de mană, şi i-a di-s c u t o n duios: — Pentru ce plângi d-ta? Şi ce fel de j o c ţi-ai bătut d-ta

de noi ? Tinera fetiţă a aretat pe masă. — Me rog, nu înt reba nimica şi tc depărta. — Nu, te mărturisesee prima dată! O schiţam eu că noi ne

am mai întâlnit încă. D-ta eşti acea tineră fată, caro era cândva în castelul ba

ronului Laurancea , ca guvernantă, şi de-acolo odată ai dispărut. lYliss Morgan a roşit. In momentul aces ta s'au audit despre coridor sunet de

paşi, şi Henry a eşit afară fiind-că audise glasul lordului Hamilton pe eare'l urmărise muerea sa. Ladi Hamilton încă din depărtare str iga cătră H e n r y :

— Oh iubite Henry ce incidenţă! D a r la tote e de vină bărbatul meu. A uitat se-mî spună că sosescî . A ş a s'a întâmplat că pe miss Morgan o am îneuartirat în odaia ta, pentru că cele-l:\ltv odăi tote sunt ocupate cu ospeţî.

— Sperez că nu o ai adus inse în conlusie pe miss?

In mai mare confusie sunt eu, decât Miss Morgan, dise Henry cu zimbet forţat.

— Vină afară, de se pote miss, te rog, de se pote, vino miss, afară, striga miladina.

Uşa s'a deschis încet şi pe prag s'a ivit miss Morgan. Ochii ei mari albaştri nu erau acoperiţi de ochilariî urîţî,

er perul ei auriu era lăsat l iber pe umeri în j o s . — Miss Morgan? Intru adever eşti d-ta? întrebă uimită mi

ladina. — Mâne tote le voifi spune, respunsă miss cu frică. — Oh, nu aş putea durmf de curiositate nici un ceas , disă

miladina şi milordul Hamilton. V o r b e s c e miss. Kr Henry se uita cu uimire la aces ta ivire frumdsă. — Nu am mult de a spune, începu miss Morgan: A m lost orfană, seracă, eram silită se dau bre, ca se-mî pot

căuta pânea de tote dilele. Sta ţ iunea mea de mai nainte am fost silită a o părăsi, nici nu sciu cum se ve spun. Mi-au dat drumul de acolo, fiind că miladina Laurancea , domna casei a aflat că tinerii (aici privea la Henry şi roşi) mai mult se ocupă cu mine decât cu . . . cu domnişora casei. Densa aşa a credut, că eu de guvernantă sunt prea . . . prea frumosă . . . A c e s t a mi-i totă istoria; aşa dară am probat , cum maş putea face hâdă . . . Nu am voit se plac la nime, nu cumva se me trimită şi din alt l oc !

Is toria aces ta miss Morgan o urmări cu un rîs cu hohot. D a r ladi Hamilton peste doue minute, şi-a venit la sine, şi a înbrăţişat cu iubire pe t inera fată.

— S c u m p a mea copilă, dise cătră densa sărutându-o, apoi mai mult se nu te schimonoseşt i aşa! T e asigurez că în casa mea cu mult mai tare sunt iubite fetele frumose, adecă despre mine şi despre moşul meu e vorba. Că ce vot îşi dă tinerul lord (miladina arunca o privire zimbitore la Henry) acea nu o sciu.

D a c ă bunul ceti toriu nu pote se gâce scă capătul istoriei acesteia, atunci e de vină autoriul; căc i nu o a povestit bine, ci reu.

Casa lui Avram Janeu.

La pagina 32, 33 şi 34 a »Revistei Ilustrate« am fost adus schiţa biografică şi portretul eroului Avram Jancu; atunci am spus că el s'a născut în comuna Vidra de sus în creriî munţilor apuseni, la Moţi. Aci înfăţişăm adî casa în care s'a născut acel brav fiu al naţiunei nostre, acel erou care cu atâta vrednicie şi-a aperat munţii în contra rebelilor, în cât chiar duşmanii lui şi ai noştri l'au poreclit »Regele munţilor.« Casa lui Jancu este proprietatea A s o c i a ţ i u n e i pentru litera

tura română şi cultura poporului român; însuşi Jancu a donat'o, dinpreună cu totă averea sa. Ha este o casă de munte frumos ă, cu acoperişul înalt, şi ţuţuiat ca la tote casele de munte ca se nu potă sta multă neuă pe el.

Dinaintea porţii sunt doi plopi înalţi, »Plopii lui Jancu« sădiţi de mâna lui. Cu fală stau aceşti doi plopi aci, numai cât nu pot spune trecătorilor: l)escoperiţi-ve capetele, muritori, că noi nu suntem nisce plopi comuni, suntem plopii lui Jancu, sădiţi chiar de mâna lui, dinaintea porţii căsiî lui, ca se stăm aci, se aretăm trecătorilor acest cuib de vultur, la care voi iî diceţî Casa Jancului!

Casa lui Avram Jancu .

file://l:/ltv

Bt.isx.iiocu.1 şi Rodiul. (Legendă . )

Bie te le mame multe lacrămî pot vărsa s i n multe nopţi mai pot veghiâ până îşî c resc copii, dar nici dupăce aceia au crescut mari şi s'au făcut bărbaţi , gr igea pentru ei nu se desl ipesce din inimile lor cele bune.

A fost o mamă, care a avut numai un singur băiat . E r a slab micuţul din nascere şi nime nu dicea că ore când va rade .şi el barbă.

Se rmana femeia, între cele mai mari grigî şi suspine se rugă la Dumnedeu pentru sănătatea lui. » D d m n e de-ai făcut bine şi mi l'ai dat, dăi sănătate şi mi-1 ţine ca se me împărtăşesc şi eu de c e a mai mare bucurie în lume.

I )umnedeu sfântul a ascultat 'o. Pruncul se reînsănătoşâ. Crescea şi se desvolta vedend cu ochii".

Când ajunsă la versta de însurare era ca minunatul fet frumos _ Câte fete erau, tdte îl aveau în drag, el însă numai la una

cugeta , der pe acea mama sa va fi sciut pentru ce nud lăsa se o iee, căci dicea ea : până ai fost mic şi neputincios te-am apărat de foc şi de apă, acum când viaţa îţî stă nainte cu atât mai vârtos te voi apăra de cursa femeilor celor rele.

E l tăcea şi se supunea în ascuns înse îşî da loc de întâlnire cu fata.

D e nu vei sfârma lanţurile cu cari crudul uriaş, mama ta, t e ţine încatenat se nu te poţî apropia de mine, nu me mai a m ă g i cu acel viitor care e mai departe de noi pote decât marea de cer . S lobozesce-mî calea, ca se-mî urmez norocul ori nenorocirea de mi-a fi ea dată.

Tinerul o mângâia dulce, şi-i promise, că în scurtă v reme spereză se pdtă înduplica pe mamă sa se-1 lese se o iee.

E a drept mulţămită pentru acele mângâieri duidse şi molcome îl săruta dar prin farmecul acelei sărutări dulcî şi înşelătdre smulse din inima lui supunerea şi iubirea de până acolo faţă de mamă sa. E l îmbătat de amorul ei o luă în braţe, o alintă şi o legăna precum candida flore legănă fluturelui înşelător.

— D e nu me vei cere nici mâne, se nu m^i viî la mine. — D e r de nu voi put^a chiar mâne înduplica «pe mama?

— Scdte- i inima, căci şerpele răutăţii sălă.şluesce în ea, şi ace la nu o lasă. As t a de nu o vei face, unul al altuia nu vom fi nici când.

S e mai sărutară şi se despărţiră.

Tinerul şi gingaşul copil al îngrigitorei şi bunei mame întru atât se străfdrmase, că mamă sa era pe aci se cuge te că nu-i al ei.

In loc se i se supună îî făcea imputări şi o ameninţa cu morte, ea înse nu cedeză. Pres te voia şi binecuvântarea mea o poţî lua, altcum nu, căci eu ca mamă ţin cu sfinţenia la dato-rinţele şi dreptul ce ' l am faţă de t ine. T u e.ştî sedus de vraja inimei ei pecătdse, eu înse te voiu apăra de cursele ei.

— Nu me laşi se o ieu? întreba de nou, mânios, crişnend din dinţî şi ţipând scliintei din ochî.

— Nu; răspunsă ea blând şi cu îngrigire cum era.

— Nu te lasă şerpele răutăţii.

— Nu grija părintescă cu care ţi-s dator nerecunoseătorule .

Fiul se înfuria şi luând un cuţit ce era pe masă îl împlânta în sinul mamei sale. A c e s t a a fost primul cas în care mama a cădut mdrtă în luptă omorită de fiul ei pentru că a vrut se-1 apere de cel mai mare ren al vieţei ; de o consdrtă rea şi necredinciosă.

E r a pe la începutul primăverei. Mugurii învertjeau er florile eşiau şi ele din pământ care la rândul său deşteptânduse din somn îşî freca ochii spre a îmbrăca vestmintele sărbătoresc? ale naturei reînviate.

Cu inima mamei sale la mână tinerul p lecase la alesă lui. Cum mergea gonit de dorul seu nebun, şi de dragostea lui pă-cătdsâ într'un loc se împedecâ de un bolovan ce-i sta în cale şi pica la pământ, er inima mamei sale cât colo într'o rîpă.

— Fiule dragă, ore nu tea-i lovit prea tare ?

Cine mă întrebă ore? cugeta el, dar de vorbit nu putu, cum samână cu glasul mamei mele !

— Eu , inima mamei tale, care şi după mdrte-mî încă veghez spre tine.

L a audul aces tor cuvinte în inima lui se tredi consciinta şi simţi mustrări durerdse, dar era prea târdiu, căci Dumnedeu în semn de pedepsâ îl prefăcu Boziu în margina drumului, şi de atunci sunt pe marginile drumurilor bozii, er din inima mamei sale făcu busuioc, ca tinerii sed porte la pălării, fetele în sin, er preoţii se binecuvinte şi se s t ropescă cu el din apa cea sfinţită cununile celor ce se căsă toresc .

Anton in Popp.

Jn asfinfit

De câte ori m'a săgetat In inimă Amor Şi ademe in suflet mi-a săpat

Un dor . . .

Şi mi-a şoptit arcaşul orb Ai vieţii greu destin: Amarul tristei lumi se-l sorb

Deplin.

Şi-acum, când, iar m'a nimerit, N'ar dice nici: regreţi Şi-mi piere viaţa'n asfinţit

încet. Jîlvescu.

Pavdosiiomi romàni din Bisfirifâ.

Români i die oraşul Bistr i ţă trăiesc din măiestrii, cu deose- l ducerea dlui Mufeşan din Bistriţa în lucrare la pavarea unei s trade. bire sunt ei vestiţi cărămidari, zidari şi pardositorî (pavagiî). Cu-trieră ţinuturi îndepărtate c a zidari şi pardositorî. Ş i din aces te maeştrii onorifice au ajuns unii la averi frumuşele, er traiii cinstit duc toţî.

Ilustraţiunea present�