Tresare gândul...

Foaie literară (online) Nr. 5/ octombrie 2008 ISSN 1844 -6639

Coordonator: prof. Anca Sabo

2

Tresare gândul... Foaie literară(online) Nr. 5/ octombrie 2008 ISSN 1844 -6639

Prof. coordonator: Anca Sabo Colaborator nr. 5: prof. Luminiţa-Mara Lazin, Colegiul Economic Nicolae Titulescu , Baia Mare

REDACTIA Maria Suciu, VIII B Sorina Ismail, VIII B Carmen Ghiurco, VIII B Alexandra Mihali, XIIB Stefana Tirica, XII B Ioana Stanciu, XII B Ana Fînatan, XIIA

DIN CUPRINS Toamna Atelier Aniversări literare Eseu Poezie Proză Alte gânduri

3

Toamna

E toamnă iar în valea noastră mică,

E toamnă iarăşi şi e vânt,

Din fagii veşteji frunze moarte pică

E toamnă de-astăzi pe pământ.

În doliu se îmbracă iar pădurea,

Un galben mort o ia în a lui braţe

Şi-i taie frunzele precum securea

retează a pădurilor speranţe.

Şi moare-o galbenă făclie de viaţă,

Duce cu ea al ierbii verde fir,

Ce veştejeşte rupt ca şi o zdreanţă

Şi cade mort în al toamnei potir.

Ioana Stanciu, XII B

4

Metoda jurnalului cu dublă intrare

Izvorul nopţii, Lucian Blaga

Clasa a VIII –a B

Întrebări pentru profesor: 1. Argumentaţi faptul că poetul

foloseşte tehnica invocaţiei. 2. Cum explicaţi faptul că iubita,

ai cărei ochi sunt comparaţi în primele versuri ale poeziei cu un izvor al nopţii, în finalul poeziei este numită “lumina mea”?

3. Ce vi se pare neobişnuit în organizarea poeziei?

4. Ce efect are folosirea în text a unor formule verbale familiare, precum: “ţi-s (negri) ” şi “aşa-s (de negri)” ?

• descrierea ochilor iubitei este facută metaforic;

• ochii iubitei sunt oglinda sufletului;

• izvorul curge ca o apă fermecată peste întreg pământul;

• frumuseţea sufletească a iubitei;

5

Un Crăciun împreună

Era început de noiembrie. Toamna se instalase peste tot: pe jos, pe copaci, în grădină şi în tot ce ne înconjoară. Toamna aproape că indica iernii culoarea verde pe semaforul timpului. Frigul se înteţise, vântul era aspru şi, pe cărarea din fundul grădinii mai găseai din când în când aşternuţi câţiva fulgi de omăt. În sufletul îndrăgostitului se născuse un sentiment de spaimă când află că iubita lui tandră nu va fi alături de el cu ocazia Sărbătorilor Sfinte de Crăciun. I se făcea dor de ea tot mai mult, lumina vieţii lui, plecată de mult departe de el. Încă îşi adusese aminte de acea zi a despărţirii, în care îi făcuse cu mâna şi cu batista albă şi, mai ales, de fiorul din şira spinării care-l cuprinsese în momentul în care ternul cu aburi îşi începuse călătoria, pornindu-şi motoarele, scoţând fum, plecând departe cu aleasa inimii lui. Spre surprinderea lui, într-o seară în care îşi lua “gura de aer” înainte de culcare, înfundat de amintiri şi gânduri profunde, de nicăieri a apărut o stea căzătoare, ea, fata cu ochi negri, adâncii, cu părul brun, pe care o alinta deseori, spunându-i “frumoaso” în serile petrecute împreună. Visul lui devenise realitate, ea era în siguranţă în sfârşit lângă el, iubirea celor doi era din ce în ce mai intensă şi nu erau unul fără celălalt de Crăciun.

Argumentarea (text liric)

Izvorul nopţii— Operă lirică

Autorul îşi exprimă sentimentele în mod direct cu ajutorul eului liric

Prezenţa eului liric prin mărcile subiectivităţii poetice

Predomină figurile de stil

Limbajul poetic expresiv

Se creează imagini poetice

Modalitatea principală de expunere este descrierea

Apar mărcile eului liric: -verbe la persoana I -pronume la persoana I -semne de punctuaţie (...)

Nu există: narator acţiune personaje

6

Istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic literar după T i t u Ma ior es cu , Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului şi al mutaţiei valorilor estetice. În ciuda valorii sale incontestabile, a

faptului că şi-a susţinut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, a ocupat doar o catedră de profesor de latină la liceul Matei Basarab din Bucureşti. Debutează publicistic în suplimentul literar al Adevărului (1903), cu un articol despre studiile sale clasice. Urmează diverse colaborari cu revistele Epoca şi Convorbiri literare. Cea dintâi manifestare critică a lui E. Lovinescu e o dizertaţie asupra Perşilor lui Eschil (o lucrare de seminar publicată în foiletonul literar al Adevărului din 1904, condus de Radu Rosetti). În momentul în care Eugen Lovinescu se înscrie la Universitatea din Bucureşti (1899), secţia clasică, învăţământul bucureştean era dominat de figurile unor profesori ca Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga. Între 1906-1909 se află la Paris pentru pregătirea doctoratului. Obţine titlul de doctor în litere cu o lucrare despre Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire; lucrare suplimentară: Les voyageurs français en Grece au XIX-e siècle (1909), ambele prezentate elogios de criticul Emile Faguet. Criticul literar Maiorescianismul a însemnat doar o simplă “armă de luptă”, în ultima parte a vieţii lui Lovinescu; de la Maiorescu preia “autonomia esteticului”. De la începutul carierei sale, Lovinescu a încercat să îşi lege activitatea de numele marelui junimist, dar pe măsura afirmării personalităţii sale se îndepărtează de acesta, inaugurând un alt stil. Maiorescu a inaugurat şi cultivat un “stil al criticii de paradă şi amănunt” (Alexandru George), descoperind punctele slabe ale cuiva şi neocupându-se propriu-zis de operă, dar E. Lovinescu este un critic plenar, care atacă frontal adversarul şi toată direcţia lui artistică. Lovinescu reprezintă inaugurarea criticii ca o conştiinţă activă, comprehensivă şi analitică a fenomenului literar. Critica lovinesciană merge în toate direcţiile: examinarea trecutului(istorii, monografii), a producţiei curente, a stabilirii unei scări de valori, a revenirii asupra ei în cazul în care i se pare că a greşit.

Lovinescu înţelege critica literară ca pe o formă a dialecticii necesare şi continue a vieţii literare şi el a realizat într-adevar o operă critică pentru că a reuşit să contureze o imagine critică asupra literaturii române. Revista şi cercul Sburătorul 19 noiembrie 1919 este o dată hotărâtoare în precizarea destinului literar al criticului, pentru că apare primul număr al revistei, al cărui mentor este, Sburătorul. Până atunci nu participase la conducerea sau la alcătuirea altei reviste, întrucât el se afirmă într-o anumită rezervă faţă de acţiunile publiciste în grup. El pune întemeierea revistei şi a ajungerii lui la conducerea publicaţiei sub semnul întâplării, iar titlul este propus de I. Minulescu. Lovinescu devine prin Sburătorul un animator literar, conducătorul unei grupări de scriitori. Revista se menţine pe o poziţie de mijloc între extremismul avangardist şi tradiţionalism, având o orientare pur, nefiind un magazin de informaţii culturale. Sburătorul constituia o anumită atmosferă intelectuală care stimula creaţia şi inteligenţa artistică. Estetica lui era fixată anterior ca una a acceptării, văzându-şi realizate ezideratele exprimate anterior: necesitatea unei literaturi urbane, ruinarea esteticii sămănătoriste, interesul pentru o literatură de tip intelectualist şi psihologic. Modernismul

Primul care a folosit cuvântul „modernism” în sens aprobativ pentru a desemna o mişcare contemporană mai amplă de înnoire estetică este Ruben Dario. Iar pentru a desemna varietatea „modernismelor” abatele Alfred Loisy spune că „există tot atâtea modernisme câţi modernişti”. Această afirmaţie este aplicabilă şi modernismului literar. „Modernismul” este una dintre cele „cinci feţe ale modernităţii”, alături de „decadenţă”, „avangardă”, „kitsch” şi „postmodernism”(Matei Călinescu). Edgar Papu vedea modernismul ca „partea cea mai nouă din sfera modernului”, noţiune atribuită unui curent, stil, teorie estetică, având la bază realitatea modernă, sincronică, imediată; în această accepţiune, modernismul include şi depăşeşte noţiunea de „modern”. Acest concept include refuzul, contestaţia, discontinuitarea, schimbarea, deosebirea. (A. Marino)

Eugen Lovinescu (1881-1943)

A N I V E R S Ă R I

L I T E R A R E

7

Ambiţia lui Eugen Lovinescu este de a crea un sistem unitar de gândire, cu aplicabilitate în sociologie, istorie, artă. Modernismul este o „creaţiune bovarică”, după cum mărturiseşte criticul, ce se află în contradicţie cu formaţia sa clasică şi spiritul său moldovenesc; acest concept reprezintă astfel un triumf al inteligenţei creatoare asupra temperamentului. Promovând în l it eratura română modernismul, Eugen Lovinescu a avut un puternic impact asupra evolutiei acesteia. A introdus în literatura română metoda impresionistă (arta de a surprinde, în operă caracteristicul - semnificativul şi de a-l reliefa printr-o expresie adecvată) şi după 1919 a devenit adeptul unui modernism teoretic, bazat pe relativism, sincronism la care se adaugă diferenţierea, concept important în gândirea criticului pentru că presupune ca o condiţie esenţială pentru viaţa operei literare, noţinea de originalitate. Sincronismul şi diferenţierea, spune criticul, sunt “instrumente de investigaţie critică”, care, întrebuinţate simultan, au produs nedumeriri (pentru această afirmaţie, Lovinescu va fi “amendat” de către G.Călinescu), el ţinând să precizeze că nu se exclud. Diferenţierea trebuie să fie complementară sincronismului, pentru că luată separat, nu acordă o calificare estetică. Opere selective Critică •Istoria civilizaţiei române moderne, (1924-1925); •Istoria literaturii române contemporane, (I-VI, 1926-1929);

• Critice, ediţie definitivă (1925-1929); • T.Maiorescu, (I-II, 1940), • T. Maiorescu şi contemporanii lui (I-II, 1943-1944); •T. Maiorescu şi posteritatea lui critică, (1943); În anul 2003 revenirile sale critice asupra unor scriitori sunt publicate la Editura Paralela 45 în volumul Revizuiri, într-o ediţie îngrijită de Ion Simuţ. Memorialistică • Memorii, (I-III, 1932); Proză • Nuvele florentine, 1906, cunoscute şi sub titlul ediţiei a doua, Crinul, 1912 • Aripa morţii, roman, 1913 • Viaţa dublă, roman, 1932 • Ciclul de romane în care erou este Mihai Eminescu: Mite , 1934 şi Bălăuca 1935, despre iubirile poetului pentru Mite Kremnitz si Veronica Micle. • Ciclul Bizu (alcatuit din romanele Bizu, 1932; Patru, 1932; Diana, 1956(postum); Acord final, publicat iniţial în Revista Fundaţiilor Regale) Dramaturgie • De peste prag, 1906 • Lulu, 1924, în colaborare cu Hortensia Papadat-Bengescu Ana Ruxandra Fînăţan, XII A

♦ Paul Valery (1871-1945): reprezentant al simbolismului tardiv din Franţa. "Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greşală - care ar contrazice esenţa poeziei - să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenţii reale şi unice a autorului".

♦ Dosoftei (1624-1693)”

♦ Dimitrie Cantemir (1673-1723)

Ioan Groşan (n. 1954 în Satulung, Maramureş)

A N I V E R S Ă R I L

I T E R A R E

Doamne, mi-ascultă de rugă Ce mă rog din vriame lungă (...) Că-mi trec zilele ca fumul Oasele mi-s săci ca scrumul Ca neşte iarbă tăiată M-este inima săcată, Că stă uitată de mine, Ce-am gătat să mânânc pâine. De suspinuri şi de jele Mi-am lipitu-mi os de piele. Psalmul 101

cel mai important umanist român, primul spirit românesc de talie europeană, este omul universal: istoric, geograf, etnograf, orientalist, autor de eseuri, tratate în limba română, rusă, turcă. Aşa dară firea ta cele pământeşti, iară a mea cele cereşti caută (înţeleptul către lume în Divanul)

Trenul de noapte al lui Ioan Groşan este unul dintre textele emblematice pentru proza optzecistă.

A oferit în Psaltire, pe neaşteptate, primul monument de limbă poetică românească. -N. .Manolescu

8

Toleranţa – un cuvânt aflat pe buzele tuturor, un subiect frecvent dezbătut în talkshow-uri, un ideal afişat printr-o sumedenie de simboluri, pe panouri publicitare, prin diverse expoziţii cu teme sociale, chiar prin muzee (de exemplu Muzeul Omului din Paris), adoptându-se ideea de egalitate din naştere, diferenţele politice, religioase, etnice şi mai ales economice fiind irelevante.

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, compusă din 27 state. Se urmăreşte progresul economic, dar şi cel cultural, promovându-se o politică pacifistă, o politică de „unitate în diversitate”.

Cu privire la acceptarea minorităţilor, politica Uniunii Europene este, desigur, cea de îmbrăţişare a tuturor etniilor, fără a face vreo discriminare. Desigur, pe hârtiile de la Bruxelles totul arată minunat, iar campania publicitară cu privire la toleranţa etnică este de mare avengură, numeroşi fotografi având expoziţii pe aceasta temă (ce înfăţişeaza aparenţa diferenţelor dintre etnii, scoţând în evidenţă faptul că, în esenţă, suntem cu toţii la fel). Realitatea este, însă, destul de departe de ideea „unitate în diversitate”.

Jan, un polonez în vârstă de 35 (este un om ce a plecat să muncească pentru a-şi întreţine nevasta şi cei doi copii) de ani, trăieşte în Germania de 3 ani. Locuieşte împreuna cu alţi 5 colegi într-o garsonieră la periferiferia oraşului Augsburg. Lucrează la aeroport, fără program fix, acceptând orice tură doar ca să câştige nişte bani pe care să îi poată trimite familiei. Discriminarea – lipsa toleranţei,îin acest caz, se face simţită în momentul în care polonezul îşi primeste salariul, acesta fiind mult mai mic faţă de cel primit de către un nativ german.

O situaţie în care lipsa toleranţei pe fundamente etnice se face puternic simţită este cea a căminelor studenţeşti ale Franţei. Khalil este un tânăr de etnie arabă, dar cu cetăţenie franceză, stabilit în Paris încă de când s-a născut, student la o presigioasă universitate pariziană.

Deşi examenul susţinut de el este acelaşi cu cel susţinut de ceilalţi concurenţi de cetăţenie franceză şi nu numai, deşi el a avut rezultate mai bune decât mulţi dintre ei, locul

de la căminul studenţesc unde este cazat este dezastruos, aflat într-o clădire ce stă să se prabuşească, cu mobilă despre care nici nu se poate pune problema să fie funcţionalăMizeria pluteşte pe holuri, prin bucătării şi băi, personalul lipsind.

Sunt arhicunoscute şi cazurile românilor plecaţi în Irlanda, Spania şi Italia ce sunt persecutaţi pentru simplul fapt că sunt dispuşi să lucreze mai mult (sâmbăta, duminica, chiar şi de sărbătorile religioase minore şi cele populare, în care de obicei în occident nu se lucrează) doar pentru câţiva bănuţi în plus. Angajatorii sunt, desigur, încântaţi de mâna de lucru ieftină şi, astfel, îi preferă pe români în defavoarea irlandezilor, a spaniolilor sau italienilor. Fiindcă, inevitabil, printre toate infracţiunile comise în Italia se aflaă şi unele săvârşite de către români, se duce o politică de discriminare, fapt ce urmăreşte excluderea mâinii de lucru străine (şi ieftine) din ţară.

Lipsa toleranţei se poate manifesta şi în alte forme, ca de exemplu tot mai frecvent mediatizatele şi pedepsitele discriminări sexuale. Yvette lucrează într-o companie de advertising, alături de Pierre şi Jean. Deşi postul ocupat de ea în cadrul companiei este identic cu cel al colegilor săi, deşi atribuţiile ei sunt aceleaşi cu ale lor, salariul ei este aproape înjumătăţit. Cauza pentru care colegii ei câştigă aproape dublu faţă de ea? Faptul că angajata este o ea, şi nu un el.

Există o lipsă de toleranţă şi faţă de orientările sexuale, în Romania: Bogdan de exemplu, nu are voie să doneze sânge (începând cu anul 2007) numai pentru că este homosexual. Desigur, înainte de a fi acceptat ca donator, orice individ trebuie sa aiba analize care să îi ateste sănătatea (să ne amintim că bolile nu ţin cont de orientarea sexuală).

Mihai, avându-l ca tată pe omul de afaceri Teodorescu să aibă oare aceleaşi note cu Gheorghiţă, al cărui tată este sofer de autobus? Discriminarea apare şi în funcţie de statutul social sau de unele sponsorizări făcute pentru anumite şcoli generale ori licee.

Discriminarea este, asadar, de multe tipuri şi din păcate, omniprezentă. Ea ne înconjoară, ne inundă, în ciuda politicii de „egalitate a şanselor” pe care o adoptă Uniunea. Toleranţa, este, într-adevar, o valoare a Uniunii Europene, valoare ce a început să îşi facă simţită timid prezenţa în cugetul nostru persecutor, dar care mai poate lua, cu siguranţă, amploare (asta în cazul în care nu vrem să admitem că ea a existat mai tot acest timp doar la nivel ideologic, pe hârtie). Ana-Ruxandra Fînăţan, XIIA

Toleranţa, o valoare a Uniunii Europene

E S E U

9

Apocalipsa O, tu, sunet macabru Din negură trimis Spre-a nost hotar Umbrit, nimicit! Răsune pământul În armonii disonante! Ne pândeşte sfârşitul Printre pleoape Şi cea din urmă zi Scrisă de la începuturi În care lumea plăteşte Pentru ale sale păcate! Din cer să cadă pucioasă, Iar focu ́să ardă păcatul! Şi vântu ́să sufle cenuşa În cele patru zări! Creatorul Începutul lumii! Ce haos rasărit A creat stăpânul Dintr-un infinit. A creat şi soarele, O minge de foc, Cu nestăpânită ardoare Ce nu stă pe loc. A creat şi luna, O bilă-de-argint. A creat-o nebună Într-un mod succint. Stelele măiastre Au fost create şi ele Şi s-au numit astre Zori şi stele.

Poetul întunecat Cu aspre aripi zbor spre tine, Izgonit din întuneric, Focuri-nalte sar departe, Dinspre mine. Şi visul meu de niciodată Peste voi va fi răpus! Cei ce-au vrut a fi ca mine, Nu departe au ajuns. Au crăpat precum o scoarţă De copac bătrân... Şi acum e doar cenusă Dupa un masacru crunt În spaima umilei închisori De care îţi e frică, Peste care domnesc eu, Moartea vehementă. Horea În vremuri de mult apuse, Şapte mări şi şapte ţări departe, Într-un vechi oraş, Horea stătea în mijloc de noapte Cu lacrimi de-argint pe obraz Şi ochii roşii ca amurgul. Brusc, el căzu în genunchi, Pierdut. Nu mai avea nici un rost, Nu mai avea pentru ce trăi. Singur în lume, Singur în viaţă Nu ştia ce era de făcut. Unde să meargă? Pe ce drum s-apuce? Nu ştia ce era de făcut. Casa era arsă-n flăcări, de mult Transformată-n ruineşi cenuşă aspră Fără familie sau nădejde, Singur... Trandafirii din juru-i ce-au fost odat ́ Iubita-i casă, Uscaţi şi ei fără speranţă, Se sfărâmau în bătaia vântului.

Andrei Sălăgean, XI A

P O E Z I E

10

Valorile muzicii

Ah, trag în piept aerul destul de rece al lunii octombrie care mă face să mă gândesc la câte frumuseţi există pe acest pământ si, …tot hoinărind aşa cu gândul, în mintea mea apare un mare nume: Ciprian Porumbescu. Sunt sigură că măcar o data şi voi aţi auzit acest nume, care are o muzicalitate aparte. Haide să intrăm în lumea magică a muzicii şi să descoperim ce contribuţie a avut acesta în muzica românească! Ciprian Porumbescu, un om destul de simplu aparent, s-a nascut pe data de 14 octombrie 1853 la Şipotele Sucevei, care mai târziu devine ceva de neimaginat. Mă refer la muzică. Fiind dintr-o familie modestă, nu s-a putut bucura de studii muzicale complete, începand studiul muzicii la Suceava şi la Cernăuti, mai târziu, fiind foarte priceput, primeste o bursă continuând studiile la ”Konservatorium fur Musik” din Viena şi-acum, povestind cu tine, cititorule, şi gândindu-mă la legatura foarte strânsa dintre mine şi muzică, zâmbesc şi realizez că viaţa mea ar fi un nimic fără ea, dar să revenim. După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale Crai Nou, piesă în două acte, compusă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului in 12 si 13 martie, pe aceeaşi scenă. In acelaşi an, opereta este montată şi la Oraviţa. Stim bine că nimeni nu e perfect, numai Dumnezeu, ce-a facut ce n-a facut… Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai bune piese, printre lucrările sale se numară: Rapsodia Româna pentru orchestră, Serenada, La malurile Prutului, Altarul Mănăstirii Putna, Inimă de român, Gaudeamus Igitur, Oda ostaşilor români. Însă, prea devreme, la 29 de ani aripile muzicii se frâng şi în urma bolii de care suferea de atâţia ani, tuberculoza, sclipirea ochilor lui se stinge şi ploapele se lasă într-un somn adânc de veci, părăsind lumea sub ochii tatălui şi ai surorii lui la 6 iulie 1883. Mare român! Tu, cel care citeşti acum aceste rânduri (şi toată lumea care le va citi) te poţi simţi mandru că eşti român.

În mintea mea de copil, Ciprian Porumbescu era acel om care desluşea murmurul izvorului, cântecul veşnic al păsărilor şi chemarea vântului. Credeam candva că acest om avea posibilitatea să cutreiere lumea largă şi să facă muzică pe tema tuturor frumuseţilor pe care le putea întâlni aşa cum îmi doresc eu. Am văzut mai târziu că, în ciuda talentului său, pe acea vreme i-a fost foarte greu să studieze…,dar ştiţi ceva? Mie aşa îmi place să mi-l imaginez pe Ciprian Porumbescu şi pentru mine va rămâne mereu acel om care poate să facă muzică din natură. Stiu ca i-a fost foarte greu să ajungă cine a ajuns şi că datorită talentului, prin care Dumnezeu i-a aratat cât de mult îl iubeşte, a reuşit. E aşa de uşor să fii invidos pe cineva, e aşa de uşor să simţi ură pentru cineva care, chiar dacă nu mai există fizic, îţi e rival…în loc să te bucuri şi să zâmbeşti şi să fii recunoscator că faci parte din acelaşi popor cu acel om aparent normal, cum spuneam la început şi să ai posibilitatea să ştii atâtea lucruri măreţe despre el, tu…eşti ranchiunos şi dispreţuitor. Aceasta e problema omenirii: nu vor să fie uniţi, nu vor să se iubească unii pe alţii, preferă să rămână singuri şi să stea pe întuneric când afară e soare. Preferă să privească pe geam în loc să se bucure de cei care râd şi ascultă operele lui Porumbescu. Preferă să inventeze zvonuri din invidie, preferă să defăimeze. Dacă tu, cel care citeşti aceste rânduri, eşti unul dintre aceşti oameni, încearcă măcar un moment să asculţi Balada lui Ciprian Porumbescu şi vei vedea câtă dreptate am. Eu nu te critic, eu îţi povestesc… Îţi mulţumesc că ai avut timp să citeşti ce am scris aici şi sper să îţi dai seama ce importanţă are muzica în viaţă şi mai ales în viaţa celor ce o apreciază cu adevarat. De aceea…fii sincer, fii răbdător şi…încearcă, chiar daca nu e posibil, să devii un mic Porumbescu! Carmen Ghiurco, VIII B

11

Pe cărările toamnei Melancolic, vântul se plimbă noaptea pe furiş, precum o vulpe însingurată, oprindu-se câteodată ca să mai prindă câte o frunză de aramă şi să-i facă ceremonialul înainte de ultima-i suflare. Apoi, o îngroapă lângă suratele ei, pe covorul foşnitor al nopţii. Îşi continuă plimbarea mângâind copacii goi, brumaţi şi le alintîă braţele desfrunzite ce plâng după acoperământul pierdut. Acum vântură foile brazilor, căci prea sunt înfumuraţi, ei, cei “veşnic verzi”. O stea îi face cu ochiul în apa unei bălţi. El oftează şi deodată oglinda mişcătoare îngheaţă. Totuşi, încearcă să ajungă acea stea tremurândă. Însă, cu cât se înălţa, cuatât mai mult se sufoca. Aşa că se mulţumi doar să-i trimită o ultimă privire de dor şi uimire pe vârful muntelui. Încet, steluţa dispare în zorii dimineţii şi el îşi continuă ceea ce din veci i-a fost dat să facă. Maria Suciu, VIII B

Toamna s-a ivit pe culme

A venit toamna. Toamna este un anotimp frumos şi bogat. Aerul miroase a must şi a struguri copţi.

Oamenii harnici culeg cu spor porumb şi îl adună în hambare. Frunzele copacilor au îngalbenit şi cad una câte una, îmbrăcând pământul ca un covor moale. Păsările au plecat rânduri-rânduri în alte ţări mai calde, lăsând cuiburile goale şi triste. Bruma aduce cu ea tristeţea şi răceala iernii. Toate vieţuitoarele se pregătesc de iernat. Fructele şi legumele aşteaptă să fie culese şi aşezate în cămară. Toată natura aşteaptă cu înfrigurare venirea iernii. Nedele Bianca, V B

A venit toamna Toamna a venit cu un alai de frunze ruginii. Păsările pleacă spre ţările calde. Natura îşi pierde din putere, iar animalele încep să îşi facă provizii pentru iarnă. Un vânticel rece suflă prin frunzele roşiatice ale copacilor. Ramurile pomilor sunt împodobite cu roade îmbelşugate. Oamenii se adună la cules de struguri, de mere, de pere şi de alte roade ale toamnei. Câteva veveriţe îşi strâng câteva ghinde şi alune. Mihai şi Ana sunt împreună cu familia la cules de mere în livadă. Ei sunt foarte entuziasmaţi, lucrează cu spor, dar din când în când se mai şi joacă. Merele lucesc pe pomii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Oamenii aproape că şi-au terminat munca, vorba aceea ”Unde-s mulţi puterea creşte”. Bunica a pregătit masa pentru a le răsplăti munca depusă. Toată lumea este fericită şi se bucură de bunătăţile din coşul toamnei. Lara Avram, V C

Toamna Toamna este o femeie cu părul roşcat ca frunzele uscate, iar părul ei este prins cu un ciorchine de struguri. Agrafele îi sunt făcute din fructe parfumate şi buzele-i sunt roşii ca merele coapte. Rochia sa de culoare aurie este presărată cu multe frunze ruginii , iar printre ele se observă câte un fruct gustos. Toamna îşi face simţită prezenţa la sfârşitul lui august, când serile devin mai răcoroase. Copacii încep să îşi schimbe culoarea frunzelor şi încetul cu încetul îşi pierd podoaba verii. Toţi se bucură de frumuseţile şi roadele toamnei, iar cămările gospodinelor sunt pline de bunătăţi. Locul unde se vede cel mai bine lucrătura toamnei este în pădure. Aici, culorile sunt variate, de la galben care aduce bucuria, până la roşu care ne stârneşte imaginaţia. La intrarea în pădure, frunzele se văd căzând ca o ploaie, iar dacă le calci, auzi cum foşnesc sub greutatea corpului. Animalele se ascund în vizuini şi sunt mai fricoase decăt vara când se puteau ascunde în tr-un tufiş verde crud. Necuvântătoarele sunt fricoase pentru că vânătorul cel fioros le poate vedea mai bine acum că nu sunt ascunzişuri verzi. Parcă pădurea este tristă, fără viaţă. Toamna este un anotimp frumos, bogat, dar şi trist pentru că natura îşi pierde din farmec. Elena Prie, VC

12

Unitatea prin diversitate poate constitui o îmbinare armonioasă, culturală, politică, socială şi economică. Culegerea unor emoţii asemănătoare, dezvoltă o structură energetică amplă. Pentru a clădi o bună temelie a vieţii noastre, trebuie să reflectăm amintirile în oglinzi paralele, să împărţim trecutul în buchete, oferind celorlalţi învăţături în conturarea unui viitor benefic, să ne lăsăm purtaţi de adierea vântului spre lărgirea orizonturilor informaţionale şi emoţionale, să profităm de şansa ce ne conferă posibilitatea să creionăm nişte idealuri, să le acoperim cu ceară şi să le imortalizăm sub privirea cunoaşterii. Unitate în diversitate semnifică topirea curcubeului în viziuni colective. În viziune eminesciană, se creează unitate într-o diversitate foarte profundă: ,, Într-un spţiu închipuit ca fără margini nu este o bucată a lui, oricât de mare şi oricât de mică ar fi, numai o picatură în raport cu nemarginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată.. ‘’ Sloganul Uniunii Europene are rolul de interpretare a viziunilor în perspectiva neutră de apropiere a oamenilor punând în lumină reflecţiile acestora, încercând să stabilească o simbioză armonioasă, de receptare a gândurilor. Pentru a fi în stare să întemeiem o legatură avem nevoie de un strop de afecţiune, visare, ambiţie şi realism. Obiceiurile de nuntă din Maramureş promovează particularităţile poporului român în spaţiul Uniunii Europene. Europa e un continent în care coexistă o multitudine de culturi, fiecare contribuind cu specificul său unic, la dezvoltarea societăţii noastre. La această cultură europeană globală, naţia română contribuie cu afirmarea încrezătoare a propriului rol şi-a propriei identităţi. Iubirea o poartă fiecare om în suflet indiferent de etnie, ceea ce diferă însă, e modul în care fiecare naţie o celebrează. Astfel, nunta reprezintă ceremonialul ,, în care tinerii trec gradat, pas cu pas, de la starea de celibatari la cea de căsătoriţi.’’(A.van Gennepp)

În Maramureş, când feciorul crede că i-a venit vremea de însurat şi îşi află fata pe plac, le zice părinţilor şi se înţeleg asupra peţitului. Peţitul este primul moment din ritualul de nuntă. Urmează tocmeli, discuţii despre zestre, “mersul pe vedere” (vizita fetei şi a părinţilor ei la casa feciorului) şi după ce se cade la înţelegere şi toate sunt puse la cale, se stabileşte ziua “credinţei”, adică a petrecerii de logodnă. Aici, se vor întâlni prietenii feciorului şi ai fetei şi se vor numi druştele (domnişoare de onoare) şi stegarul. Credinţa spune că trebuie să fie tocmit şi un ceteraş (violonist, lăutar), care de-atunci rămâne angajat şi pentru nuntă. Dacă nunta actuală a fost concentrată într-o singură zi, o nuntă tradiţională "ideală" ţinea trei zile ,,şi trei nopţi”. În prima zi, mireasa şi mirele sărbătoreau separat, fiecare la casa lor; în a doua zi sărbătoreau împreună, la un loc cu toţi nuntaşii, iar cea de-a treia zi era nunta "cuscrilor", a mirilor şi a celor mai apropiaţi lor. În seara dinaintea ceremoniei religioase, la casa mirelui se coase steagul: o lance pe care sunt legate baticuri negre, albe, verzi şi roşii, fiecare culoare cu semnificaţia ei. După ce a fost cusut, începe Jocul Steagului, care simbolizează despărţirea rituală a mirelui de prietenii lui holtei şi de ,,ale tinereţii”. Pe urmă, mirele, însoţit de prieteni şi de stegari pleacă la casa miresei, unde are loc Jocul Cununii. Cununa, cusută la casa miresei de prietenele ei şi de druşcă, e simbolul virginităţii fetei de măritat. Duminică e nunta. Gătatul miresei (îmbrăcatul) ţine aproximativ două ore. Tulburarea viitoarei neveste la plecarea de-acasă este exprimată în numele ei de prietenele nemăritate: “Rămas bun mamă şi tată/Hai să vă sărut o dată/ Să vă sărut pe-amândoi/ C-apoi mă duc de la voi.” Cântecul miresei era interpretat de lăutari în timp ce fata era gătită de către naşă. În curte, ceilalţi nuntaşi, neamuri, vecini, jucau sârbe şi o horă specifică, numită "Boiereasca" în Maramureş. Mireasa era îmbracată într-o cămaşă albă, o fustă albă şi un şorţ alb ataşat peste fustă. Peste cămaşă purta o haină de lână fără mâneci şi un palton tot din lână, legat la umeri cu o curea roşie. În păr se împletesc flori. Îmbrăcămintea mirelui era compusă dintr-o cămaşă albă din cânepă, haina de lână fără mâneci, şi iţari largi.

UNITATE PRIN DIVERSITATE ASEMĂNĂRILE NASC DIFERENŢE….

NUNTA TRADIŢIONALĂ LA ROMÂNI ŞI...ÎN EUROPA

A L T E G Â

N D U R I

13

La brâu era legat cu o curea mare cu şase catarame alături de cuţit, tutun, pipă şi alte obiecte mărunte. Ca un ultim element, mirele poartă şi el ghete cu clincheri. Singurele lui obiecte decorative sunt manşetele cusute, şi semnul că e ginere - o floare alb la piept. Scene emoţionale pentru rude sunt momentele "iertării" - când mireasa şi ginerele le cer părinţilor iertare pentru greşelile din trecut. Cel mai interesant ritual este cel al ştergerii obrajilor ginerelui şi miresei de către soacră. Fiind prima data când vine acasă la soacră, gesturile pot fi considerate ca un ritual de acceptare a miresei în noua casă (casa însemnând în mentalitatea ţăranilor din Maramureş, familia/rudele). Mirele pleacă la biserică să aştepte mireasa, însoţit de alaiul de flăcăi. Toţi caii sunt împodobiţi cu flori şi panglici. După ceremonia religioasă, începe, în sfârşit, nunta propriu-zisă. Până la momentul final, adică dezbrăcarea rituală a miresei de către femeile măritate, are loc o înlănţuire de momente simbolice, multe din ele, cu puternică încărcătură dramatică. Cum căsătoria înseamnă intrarea celor doi în lumea adulţilor, responsabilitate, renunţare, despărţirea de părinţi şi de zilele lipsite de griji ale tinereţii, întregul ritual e presărat de cuvinte de rămas bun, iertăciuni, strigături despre schimbarea statutului mirilor. După nuntă, intrarea tinerei femei în rândul celor căsătorite implică adevarate credinţe şi practici, ca tăierea unui lemn printr-o lovitură cu un topor (pentru a naşte uşor) sau torsul lânii (pentru a fi o gazdă bună). Între nunţile din România şi cele din celelalte ţări cu influenţă aspura noastră, există atât asemănări cât şi deosebiri. În Italia căsătoriile oficiate duminica sunt considerate cele mai norocoase, de aceea, majoritatea cuplurilor aleg această zi pentru nuntă. Pentru a nu avea o casnicie cu ghinion, mireasa nu trebuie să poarte niciun fel de bijuterie sau obiect din aur până în momentul schimbării verighetelor. În schimb, la români, majoritatea nunţilor moderne au loc sâmbăta, cele tradiţionale ţinând trei zile şi trei nopţi. Meniul unei nunţi italiane este la fel de important ca intreaga nuntă, adesea cuprinzând 14 feluri de mâncare, servite cu mult vin si alte băuturi. Dupa masă, tortul mirilor este servit cu espresso şi cafea În Maramureşul tradiţional, la o nuntă, din meniu nu pot să lipsească supa făcută pe găină, sarmalele şi pălinca. Dar în zilele noastre acestea nu mai au aşa mare importanţă,servindu-se dintre cele mai alese feluri de mancare. În Franţa am remarcat un singur obicei diferit de al noastru şi anume, cel al paharului cu două mânere din care mirii beau în timpul petrecerii. În majoritatea cazurilor, paharul este oferit cadou din generaţie în generaţie, purtând astfel o deosebită valoare sentimentală.

În Spania floarea de nuntă a fost şi rămâne floarea de portocal, apreciată pentru semnificaţia pe care o are: fericire şi împlinire. La români, în vechile timpuri nu au existat buchete de mireasă, dar la ora actuală acestea sunt alese după placul miresei. În Germania există tradiţia care spune că atunci când o fetiţă se naşte, câţiva pomi sunt plantaţi de către familie în cinstea ei. Când fetiţa de altădată este acum viitoarea mireasă în familie, pomii sunt vânduţi şi banii sunt folosiţi pentru zestrea fetei. Un obicei unic, care precede nunta, este cel al creării unei cărticele de nuntă de către familie şi prieteni. Aceasta conţine articole, poveşti şi poze din perioada de prietenie şi logodnă a cuplului, si este vândută la petrecere. Banii strânşi sunt oferiţi mirilor pentru cheltuielile din luna de miere. Suntem diferiţi de cei din Ungaria prin faptul că după rostirea jurămintelor de căsătorie, mireasa îi oferă mirelui un cadou de nuntă, de obicei batiste (trei sau şapte – acestea fiind considerate numere norocoase în tradiţia maghiară). În schimb, mirele îi oferă miresei sale o pungă cu monede. În Rusia întrucât ceremonia religioasă de nuntă nu este considerată oficială, ca şi în multe alte ţări, cuplurile care doresc să se căsătorească trebuie să rostească jurămintele de căsătorie la oficierea cununiei civile, adesea considerată neimportantă pentru prieteni sau rude, care asteaptă masa, muzica, şi dansul. Foarte important, la petrecerile de nuntă, este obiceiul aruncării paharelor de şampanie pe podea. Spargerea acestora aduce noroc în noua familie. Cel din urmă obicei e practicat şi în Romania modernă, dar e un obicei împrumutat. Se poate remarca astfel faptul că nunţile sunt universale, dar modul în care sunt sărbătorite este unic. În ciuda faptului că tradiţia îşi găseşte locul mai mult în sufletele bătrânilor, în rândul tinerilor impunându-se diferite obiceuri împrumutate, din diferitele ţări ale Europei, putem afirma că suntem asemănători în ceea ce priveşte modernismul, dar cutumele diferă, ceea ce ne poate face să afirmăm că România nu a intrat in Uniunea Europeana cu mâinile goale. Tradiţiile româneşti caută promovarea în lume şi în sufletele tinerelor generaţii deoarece numai prin păstrarea şi cultivarea cutumelor specifice plaiului natal, se creează cadrul necesar întâlnirii celor două lumi - cea tradiţională şi cea modernă.

Alexandra Bălan Clasa a XI-a F

Colegiul Economic ,, Nicolae Titulescu”, Baia Mare

prof. Luminiţa-Mara Lazin

A L T E G Â

N D U R I

14

Octombrie Octombrie-a lăsat pe dealuri Covoare galbene şi roşii. Trec nouri de argint în valuri Şi cântă-a dragoste cocoşii. Mă uit mereu la barometru Şi mă-nfior când scade-un pic, Căci soarele e tot mai mic În diametru. Dar pe sub cerul cald ca-n mai Trec zile albe după zile, Mai nestatornice şi mai Subtile... Întârziată fără vreme Se plimbă Toamna prin grădini Cu faldurii hlamidei plini De crizanteme. Şi cum abia pluteşte-n mers Ca o marchiză, De parcă-ntregul univers Priveşte-n urmă-i cu surpriză, - Un liliac nedumerit De-alura ei de domnişoară S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit Şi de emoţie-a-nflorit A doua oară… (G. Topârceanu)

Aşteptăm materiale ale elevilor pe adresa: tresare_gandul@yahoo.com