Hotărâre nr. 635/2008 -...

52
Guvernul României Având în vedere prevederile art. 60 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2-4 din Legea consorţiilor universitare nr. 287/2004, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Art. 1. - Se aprobă nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenţă şi al specializărilor/programelor de studii din cadrul acestora, al specializărilor/programelor de studii reglementate sectorial şi/sau general, precum şi numărul de credite de studiu transferabile, prevăzute în anexa nr. 1. Art. 2. - Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 2. Art. 3. - Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 3. Art. 4. - Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 4. Art. 5. - Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate în proces de acreditare, prevăzute în anexa nr. 5. Art. 6. - (1) Specializările/programele de studii ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă, cu modificările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilor din cadrul acestora, cu modificările ulterioare, care funcţionează începând cu anul I 2005-2006, respectiv 2006-2007, şi care se regăsesc în prezenta hotărâre îşi continuă activitatea. (2) Studenţii înmatriculaţi în anul I în anii universitari 2005-2006 şi 2006-2007 la specializarea Teologie pastorală, aferentă instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particulare, continuă şi finalizează studiile cu acelaşi număr de credite ca şi studenţii înmatriculaţi în anul I la aceeaşi specializare în anul universitar 2007-2008, şi anume cu 240 de credite de studiu transferabile. Art. 7. - Şcolile de studii academice postuniversitare care au fost înfiinţate în baza unor alte acte normative funcţionează în conformitate cu prevederile acestora. Art. 8. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu completările ulterioare. Art. 9. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Cristian Mihai Adomniţei Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru Bucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 467 din 24/06/2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/ programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea

Transcript of Hotărâre nr. 635/2008 -...

Page 1: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

Guvernul României

Având în vedere prevederile art. 60 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, ale art. 5 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şicompletările ulterioare, ale art. 2-4 din Legea consorţiilor universitare nr. 287/2004, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă aGuvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificărileulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenţă şi al specializărilor/programelor de studii dincadrul acestora, al specializărilor/programelor de studii reglementate sectorial şi/sau general, precum şi numărul de creditede studiu transferabile, prevăzute în anexa nr. 1. Art. 2. - Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi

specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 2. Art. 3. - Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de

licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 3. Art. 4. - Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul

instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 4. Art. 5. - Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul

instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate în proces de acreditare, prevăzute înanexa nr. 5. Art. 6. - (1) Specializările/programele de studii ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţionezeprovizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă, cu modificările ulterioare, prin HotărâreaGuvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilordin cadrul acestora, cu modificările ulterioare, care funcţionează începând cu anul I 2005-2006, respectiv 2006-2007, şi carese regăsesc în prezenta hotărâre îşi continuă activitatea. (2) Studenţii înmatriculaţi în anul I în anii universitari 2005-2006 şi 2006-2007 la specializarea Teologie pastorală, aferentă

instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particulare, continuă şi finalizează studiile cu acelaşi număr de credite ca şistudenţii înmatriculaţi în anul I la aceeaşi specializare în anul universitar 2007-2008, şi anume cu 240 de credite de studiutransferabile. Art. 7. - Şcolile de studii academice postuniversitare care au fost înfiinţate în baza unor alte acte normative funcţionează în

conformitate cu prevederile acestora. Art. 8. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 676/2007 privind domeniile de

studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu completările ulterioare. Art. 9. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:---------------

Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Cristian Mihai Adomniţei Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru

Bucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635.

ANEXA Nr. 1

Hotărâre nr. 635/2008din 11/06/2008

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 467 din 24/06/2008

privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/ programele de studii universitare de licenţă

acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea

Page 2: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

NOMENCLATORULdomeniilor de studii universitare de licenţă şi al

specializărilor/programelor de studii din cadrul acestora, alspecializărilor/programelor de studii reglementate sectorial şi/sau

general, precum şi numărul de credite de studiu transferabile

ANEXA Nr. 2

STRUCTURAinstituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studiiuniversitare de licenţă şi specializările/programele de studii

acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie electrică |Sisteme electrice | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electrică | |Electronică de putere şi acţionări electrice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Instrumentaţie şi achiziţii de date | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică aplicată în inginerie electrică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie energetică |Ingineria sistemelor electroenergetice | A | Zi | 240 || | Energetică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Hidroenergetică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Termoenergetică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Energetică şi tehnologii nucleare | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Managementul energiei | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică industrială | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | Automatică şi | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Calculatoare | |Tehnologia informaţiei | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | Electronică, | telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Telecomunicaţii | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | Zi | 240 || | şi Tehnologia | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informaţiei | |Reţele şi software de telecomunicaţii | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Microelectronică, optoelectronică şi | A | Zi | 240 || | | |nanotehnologii | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Ingineria informaţiei | A | Zi | 240 || | | informaţiei | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Sisteme şi echipamente termice | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mecanică şi | |Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | A | Zi | 240 || | Mecatronică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecanică fină şi nanotehnologii | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Utilaje pentru textile şi pielărie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Optometrie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Ingineria şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Managementul | |Maşini unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | Sistemelor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Tehnologice | |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria şi managementul calităţii | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Robotică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | A | Zi | 240 || | Ingineria | |industrie alimentară | | | || | Sistemelor +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Biotehnice | Ingineria mediului |Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria dezvoltării rurale durabile | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Ingineria transporturilor |Ingineria transporturilor şi a traficului | A | Zi | 240 || | Transporturi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Vehicule pentru transportul feroviar | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică şi |Telecomenzi şi electronică în transporturi | A | Zi | 240 || | | telecomunicaţii | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Inginerie aerospaţială |Construcţii aerospaţiale | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Aerospaţială | |Sisteme de propulsie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Echipamente şi instalaţii de aviaţie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie şi management aeronautic | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 || | Ştiinţa şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 3: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Ingineria | |Ingineria elaborării materialelor metalice | A | Zi | 240 || | Materialelor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria procesării materialelor | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie medicală | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în industria chimică şi | A | Zi | 240 || | | |de materiale | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Inginerie chimică |Ingineria substanţelor anorganice şi | A | Zi | 240 || | Chimie Aplicată | |protecţia mediului | | | || | şi Ştiinţa | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Materialelor | |Chimia şi ingineria substanţelor organice, | A | Zi | 240 || | | |petrochimie şi carbochimie | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi | A | Zi | 240 || | | |nanomateriale | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţa şi ingineria polimerilor | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria şi informatica proceselor chimice | A | Zi | 240 || | | |şi biochimice | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industria | A | Zi | 240 || | | |chimică şi petrochimică | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în industria chimică şi | A | Zi | 240 || | | |de materiale | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată (în limbile engleză, | A | Zi | 240 || | Inginerie în | telecomunicaţii |franceză şi germană) | | | || | Limbi Străine +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Ingineria informaţiei (în limbile engleză | A | Zi | 240 || | | informaţiei |şi franceză) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Inginerie chimică (în limbile engleză şi | A | Zi | 240 || | | |franceză) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Inginerie mecanică (în limbile engleză, | A | Zi | 240 || | | |franceză şi germană) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor (în limbile engleză şi | A | Zi | 240 || | | |franceză) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic (în limba germană) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică în domeniul mecanic (în | A | Zi | 240 || | | |limba germană) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de |Ştiinţe inginereşti aplicate|Matematică şi informatică aplicată în | A | Zi | 240 || |Ştiinţe Aplicate | |inginerie | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie fizică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

2. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | A | Zi | 240 || | Construcţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Civile, | |Inginerie urbană şi dezvoltare regională | A | Zi | 240 || | Industriale şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Agricole | Inginerie şi management |Inginerie economică în construcţii | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie civilă |Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | Zi | 240 || | Hidrotehnică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria mediului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 |Facultatea de Căi| Inginerie civilă |Căi ferate, drumuri şi poduri | A | Zi | 240 || | Ferate, Drumuri | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Poduri | |Infrastructura transporturilor metropolitane | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Ingineria instalaţiilor |Instalaţii pentru construcţii | A | Zi | 240 || | Instalaţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Instalaţii şi echipamente pentru protecţia | A | Zi | 240 || | | |atmosferei | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Utilaje tehnologice pentru construcţii | A | Zi | 240 || |Utilaj Tehnologic| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria şi managementul resurselor | A | Zi | 240 || | | |tehnologice în construcţii | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | A | Zi | 240 || | Geodezie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Inginerie civilă |Inginerie civilă (în limbile engleză şi | A | Zi | 240 || | Inginerie în | |franceză) | | | || | Limbi Străine +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria instalaţiilor |Instalaţii pentru construcţii (în limba | A | Zi | 240 || | | |franceză) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 |Departamentul de | Limbi moderne aplicate |Traducere şi interpretare | AP | Zi | 180 || |Limbi Străine şi | | | | | || | Comunicare | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

3. UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Arhitectură |Arhitectură | A | Zi | 360 || | Arhitectură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conservare şi restaurare de arhitectură | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conservare şi restaurare de arhitectură (la | AP | Zi | 180 || | | |Sibiu) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Arhitectură |Arhitectură de interior | AP | Zi | 300 || | Arhitectură de | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Interior | |Design de produs | AP | Zi | 300 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 4: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | |Mobilier şi amenajări interioare | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Urbanism |Urbanism şi administrarea teritoriului | A | Zi | 240 || | Urbanism | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Amenajarea şi planificarea peisajului | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

4. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂVETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Agronomie |Agricultură | A | Zi | 240 || | Agricultură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţele solului | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Protecţia plantelor | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie |AP/ | Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Silvicultură |Silvicultură | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie economică în agricultură |A/A | Zi/ID | 240 || | Management, | | | | | || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economică în | |Inginerie şi management în alimentaţia publică|AP/ | Zi/ID | 240 || | Agricultură şi | |şi agroturism | AP | | || |Dezvoltare Rurală| | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Horticultură |Horticultură | A | Zi | 240 || | Horticultură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Peisagistică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Zootehnie |Zootehnie | A | Zi | 240 || | Zootehnie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Piscicultură şi acvacultură | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | Zi | 240 || | | alimentare | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Silvicultură |Cinegetică | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Medicină veterinară |Medicină veterinară | A | Zi | 360 || | Medicină +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Veterinară | Ingineria produselor |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | | alimentare | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Biotehnologii |Biotehnologii agricole | A | Zi | 240 || | Biotehnologii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biotehnologii medical-veterinare | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Biotehnologii industriale | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Inginerie civilă |Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | Zi | 240 || | Îmbunătăţiri +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Funciare şi | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în agricultură|A/AP| Zi/FR | 240 || | Ingineria +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mediului | Inginerie şi management |Inginerie economică în construcţii | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru |A/AP| Zi/FR | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie economică în agricultură | AP | Zi | 240 || | Management, | | | | | || | Inginerie | | | | | || | Economică în | | | | | || | Agricultură şi | | | | | || |Dezvoltare Rurală| | | | | || | din Slatina | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie economică în agricultură | A | Zi | 240 || | Management, | | | | | || | Inginerie | | | | | || | Economică în | | | | | || | Agricultură şi | | | | | || |Dezvoltare Rurală| | | | | || | din Călăraşi | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |AP/ | Zi/FR/ID | 180 || |Administraţie şi | | |AP/ | | || | Afaceri +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | Biologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biochimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | Chimie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Chimie (în limba franceză) | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Chimie (în limba engleză) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biochimie tehnologică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Radiochimie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Chimia mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID | 240 || | Drept | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Filosofie |Filosofie | A | Zi | 180 || | Filosofie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică (în limbile franceză şi engleză) | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biofizică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică medicală | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică informatică | AP | Zi | 180 |

Page 5: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Fizică tehnologică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Geografie |Geografie | A/ | Zi/FR/ID | 180 || | Geografie | | |AP/ | | || | | | |AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Hidrologie şi meteorologie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului (la Călimăneşti) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului (la Drobeta | AP | Zi | 180 || | | |Turnu-Severin) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului |AP/ | Zi/FR/ID | 180 || | | | |AP/ | | || | | | | AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Planificare teritorială | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Planificare teritorială (la Drobeta | AP | Zi | 180 || | | |Turnu-Severin) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Cartografie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Planificare teritorială (la Măcin) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Geografia mediului |A/AP| Zi/FR | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Inginerie geologică |Inginerie geologică | A | Zi | 240 || | Geologie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Geofizică | |Geofizică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geologie |Geologie | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Istorie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istoria artei | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism |A/AP| Zi/ID | 180 || | Jurnalism şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţele | |Comunicare şi relaţii publice |A/AP| Zi/ID | 180 || | Comunicării | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/AP| Zi/ID | 180 || | Litere | |literatură modernă | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Literatură universală şi comparată - O limbă | AP | Zi | 180 || | | |şi literatură modernă | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biblioteconomie şi ştiinţa informării | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Asistenţă managerială şi secretariat |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă managerială şi secretariat (la | AP | Zi | 180 || | | |Crevedia) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Etnologie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Studii europene | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Limbă şi literatură |O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi|A/AP| Zi/ID | 180 || | Limbi şi | |literatură modernă (B)/Limba rromani | | | || | Literaturi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Străine | |O limbă şi literatură modernă - Limba şi |AP/ | Zi/ID | 180 || | | |literatura română/Limba neogreacă | AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura rromani - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura română/O limbă şi literatură | | | || | | |modernă | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii americane | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Traducere şi interpretare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limbi moderne aplicate | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | Matematică şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | |Matematică (în limba franceză) | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate (în limba engleză) | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | Sociologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Asistenţă Socială| Asistenţă socială |Asistenţă socială |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea de | Psihologie |Psihologie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Psihologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţele | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogie | A | Zi | 180 || | Educaţiei | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Psihopedagogie specială | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Focşani) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Buzău) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Crevedia) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 16 | Facultatea de | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Politice | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţe politice (în limbile franceză şi | A | Zi | 180 || | | |engleză) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 17 | Facultatea de | Teologie |Teologie baptistă didactică | A | Zi | 180 || |Teologie Baptistă| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie baptistă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 18 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || |Teologie Ortodoxă| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă sacră | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 19 | Facultatea de | Teologie |Teologie romano-catolică socială | A | Zi | 180 || |Teologie Romano- | | | | | || | Catolică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 20 |Departamentul de | Calculatoare şi tehnologia |Tehnologia informaţiei |AP/ | Zi/ID | 240 || | Tehnologii | informaţiei | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 6: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

6. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Sănătate |Medicină*) | A | Zi | 360 || | Medicină | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară*) | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Sănătate |Farmacie*) | A | Zi | 300 || | Farmacie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea | Sănătate |Moaşe | AP | Zi | 240 || | de Moaşe | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Asistenţă | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | Medicală | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Radiologie şi imagistică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Laborator clinic | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă dentară | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă de farmacie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Audiologie şi protezare auditivă | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

*) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării.

7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Economie |Economie şi comunicare economică în afaceri |A/AP| Zi/ID | 180 || | Economie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Economie |Economie agroalimentară şi a mediului |A/A | Zi/ID | 180 || | Economie | | | | | || | Agroalimentară | | | | | || | şi a Mediului | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor (în limbile engleză, | A | Zi | 180 || | Administrarea | |franceză şi germană) | | | || | Afacerilor, cu | | | | | || |predare în limbi | | | | | || | străine | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor în comerţ, turism, |A/A | Zi/ID | 180 || | Comerţ | |servicii, merceologie şi managementul | | | || | | |calităţii | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/A | Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Marketing |Marketing |A/A | Zi/ID | 180 || | Marketing | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Cibernetică, statistică şi |Cibernetică economică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Cibernetică, | informatică economică +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Statistică şi | |Statistică şi previziune economică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Informatică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economică | |Informatică economică |A/A | Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | Finanţe, | | | | | || |Asigurări, Bănci | | | | | || | şi Burse de | | | | | || | Valori | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/A | Zi/ID | 180 || |Contabilitate şi | | | | | || | Informatică de | | | | | || | Gestiune | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale |A/A | Zi/ID | 180 || |Relaţii Economice| internaţionale | | | | || | Internaţionale | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

8. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Muzică |Interpretare muzicală - instrumente | A | Zi | 240 || | Interpretare | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Muzicală | |Interpretare muzicală - canto | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artele spectacolului muzical | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Muzică |Compoziţie muzicală | A | Zi | 240 || | Compoziţie, | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Muzicologie şi | |Muzicologie | A | Zi | 240 || | Pedagogie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Muzicală | |Pedagogie muzicală |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Muzică religioasă | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Dirijat | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 7: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

9. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Arte plastice, decorative |Arte plastice (pictură, sculptură, grafică) | A | Zi | 180 || | Arte Plastice | şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte plastice (fotografie-videoprocesarea | A | Zi | 180 || | | |computerizată a imaginii) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Arte plastice, decorative |Arte decorative | A | Zi | 180 || | Arte Decorative | şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Design | |Arte textile - design textil | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ceramică - sticlă - metal | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă murală | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Scenografie şi eveniment artistic | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Arte plastice, decorative |Istoria şi teoria artei | A | Zi | 180 || |Istoria şi Teoria| şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Artei | |Conservare şi restaurare | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

10. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ"I.L. CARAGIALE" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Teatru |Artele spectacolului (actorie, regie, păpuşi -| A | Zi | 180 || | Teatru | |marionete, coregrafie) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Scenografie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teatrologie, management cultural şi jurnalism | A | Zi | 180 || | | |teatral | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea | Cinematografie şi media |Cinematografie, fotografie, media (regie de | A | Zi | 240 || | de Film | |film şi Tv, imagine de film şi Tv, multimedia:| | | || | | |sunet-montaj, comunicare audiovizuală: | | | || | | |scenaristică, publicitate media, filmologie) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Filmologie | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

11. ACADEMIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Sport şi performanţă motrică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 || | Kinetoterapie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

12. ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Administraţie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Publică | |Administraţie europeană | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Politice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | şi studii europene | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice |A/A | Zi/ID | 180 || | Comunicare şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Relaţii Publice | Psihologie |Psihologie | AP | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

13. UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Istorie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Filologie | |Arheologie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arhivistică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Muzeologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi |A/AP| Zi/ID | 180 |

Page 8: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | |literatura franceză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - Limba şi | A | Zi | 180 || | | |literatura engleză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura engleză | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || | Ştiinţe | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administrarea afacerilor |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria mediului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | AP | Zi | 240 || | | telecomunicaţii | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || |Drept şi Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Sociale | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || | | |(la Blaj) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă managerială şi secretariat |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || |Teologie Ortodoxă| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

14. UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia şi designul produselor textile | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Vehicule pentru transportul feroviar | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare | A | Zi | 240 || | Inginerie | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Alimentară, | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | Turism şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Protecţia | Inginerie chimică |Tehnologie chimică textilă | A | Zi | 240 || | Mediului +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biotehnologii |Biotehnologii pentru industria alimentară | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţia publică| AP | Zi | 240 || | | |şi agroturism | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || |Ştiinţe Umaniste | |literatura engleză | | | || | şi Sociale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Poliţie comunitară | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Design | AP | Zi | 180 || | | şi design | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teologie |Teologie penticostală didactică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || | Teologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Informatică |Informatică |AP/ | Zi/ID | 180 || | Ştiinţe Exacte | | |AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică informatică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Ştiinţe ale educaţiei |Psihopedagogie specială | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe ale | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Educaţiei şi | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || |Asistenţă Socială+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | AP | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | | | | | || | şi Sport | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

15. UNIVERSITATEA DIN BACĂU

Page 9: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design industrial | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria şi managementul calităţii | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare | A | Zi | 240 || | | alimentare | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Inginerie biochimică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică în domeniul electric, | AP | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Energetică industrială | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie fizică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Tehnologia informaţiei | A | Zi | 240 || | | informaţiei | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/AP| Zi/ID | 180 || | Litere | |literatură modernă (engleză, franceză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |O limbă şi literatură modernă (engleză, | AP | Zi | 180 || | | |franceză) - Limba şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - Limba şi |A/AP| Zi/ID | 180 || | | |literatura franceză | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | Ştiinţe ale | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mişcării, | |Educaţie fizică şi sportivă (la Piatra-Neamţ) | AP | Zi | 180 || | Sportului şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Sănătăţii | |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Departamentul | Ştiinţe ale Educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | ZI | 180 || |pentru Pregătirea| | | | | || | Personalului | | | | | || | Didactic | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

16. UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Inginerie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Ingineria sistemelor electroenergetice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | AP | Zi | 240 || | | informaţiei | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică |Electronică aplicată | AP | Zi | 240 || | | şi telecomunicaţii | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Ingineria mediului |Ingineria valorificării deşeurilor | AP | Zi | 240 || |Resurse Minerale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Mediu | Ştiinţa mediului |Ştiinţa mediului | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mine, petrol şi gaze |Inginerie minieră | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Prepararea substanţelor minerale utile | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ingineria procesării materialelor | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română | AP | Zi | 180 || | Litere | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (engleză, franceză) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Etnologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Filosofie |Filosofie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teologie |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 10: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | |Teologie greco-catolică didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie greco-catolică pastorală | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Arte plastice (pictură) | AP | Zi | 180 || | | şi design | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare | A | Zi | 240 || | Ştiinţe | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematici aplicate | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică informatică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia firmei | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

17. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere (în limba engleză) | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mecanică | |Autovehicule rutiere |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Inginerie mecanică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecanică fină şi nanotehnologii | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria transporturilor |Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie medicală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Optometrie | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie industrială |Design industrial (în limba engleză) | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Tehnologică | |Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba | AP | Zi | 240 || | | |franceză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design industrial | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria şi managementul calităţii | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sistemelor de energii regenerabile | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Robotică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie aerospaţială |Construcţii aerospaţiale | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială |A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie fizică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de |Ştiinţe inginereşti aplicate|Matematică şi informatică aplicată în | AP | Zi | 240 || | Ştiinţa şi | |inginerie | | | || | Ingineria +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Materialelor | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria procesării materialelor | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria elaborării materialelor metalice | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie industrială |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria securităţii în industrie | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică în industria chimică şi de| AP | Zi | 240 || | | |materiale | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme şi echipamente termice | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria valorificării deşeurilor | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Ingineria şi informatica proceselor chimice | AP | Zi | 240 || | | |şi biochimice | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică aplicată în inginerie electrică | AP | Zi | 240 || | Inginerie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electrică şi | Inginerie electrică |Inginerie electrică şi calculatoare (în limba | A | Zi | 240 || | Ştiinţa | |engleză) | | | || | Calculatoarelor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electrotehnică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electromecanică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Instrumentaţie şi achiziţii de date | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Managementul energiei |AP/ | Zi/FR | 240 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | | telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Tehnologia informaţiei | AP | Zi | 240 || | | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Calculatoare | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Silvicultură |Silvicultură | A | Zi | 240 |

Page 11: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Silvicultură şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Exploatări | |Exploatări forestiere | A | Zi | 240 || | Forestiere | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Cinegetică |AP/ | Zi/ID | 240 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie forestieră |Ingineria prelucrării lemnului (în limba | A | Zi | 240 || | Industria | |engleză) | | | || | Lemnului | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria prelucrării lemnului |A/AP| Zi/FR | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria produselor finite din lemn | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management forestier | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | A | Zi | 240 || | Construcţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Căi ferate, drumuri şi poduri | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria instalaţiilor |Instalaţii pentru construcţii | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | Alimentaţie şi | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Turism | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţia publică| AP | Zi | 240 || | | |şi agroturism | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | A | Zi | 240 || | | |industrie alimentară | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | Matematică şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | |Matematică-informatică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică |A/A | Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică (în limba germană) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică aplicată | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică aplicată (în limba germană) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor (în limba engleză) | AP | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale |A/AP| Zi/ID | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică |Informatică economică | AP | Zi | 180 || | | şi informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar |AP/ | Zi/ID | 180 || | Psihologie şi | | | AP | | || | Ştiinţele | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Educaţiei | |Pedagogie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă |A/AP| Zi/FR | 180 || | Educaţie fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Sport şi performanţă motrică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Muzică |Interpretare muzicală - instrumente | A | Zi | 240 || | Muzică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Interpretare muzicală - canto | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie muzicală | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea | Studii culturale |Studii americane | AP | Zi | 180 || | de Litere +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/A | Zi/ID | 180 || | | |literatură modernă (engleză, franceză, | | | || | | |germană, maghiară) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (franceză, germană, | | | || | | |maghiară)/Limba şi literatura română | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate (Limba germană-Limba | A | Zi | 180 || | | |engleză) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Biblioteconomie şi ştiinţa informării |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 16 | Facultatea | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | de Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sociologie | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

18. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea | Arhitectură |Arhitectură | A | Zi | 360 || | de Arhitectură | | | | | || | şi Urbanism | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | de Automatică | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Calculatoare | |Calculatoare (în limba engleză) | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia informaţiei | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 12: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Automatică şi informatică aplicată (în limba | A | Zi | 240 || | | |engleză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Automatică şi informatică aplicată (la Satu | AP | Zi | 240 || | | |Mare) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | A | Zi | 240 || | de Construcţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie civilă (în limba engleză) | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Căi ferate, drumuri şi poduri | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în construcţii | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | de Construcţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | de Maşini | |Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba | A | Zi | 240 || | | |germană) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design industrial | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia construcţiilor de maşini (la Alba | AP | Zi | 240 || | | |Iulia) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia construcţiilor de maşini (la | AP | Zi | 240 || | | |Bistriţa) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la | AP | Zi | 240 || | | |Bistriţa) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia construcţiilor de maşini (la Satu | AP | Zi | 240 || | | |Mare) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Satu| AP | Zi | 240 || | | |Mare) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia construcţiilor de maşini (la Zalău)| AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la | AP | Zi | 240 || | | |Zalău) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică industrială (în limba | A | Zi | 240 || | | |engleză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică industrială (la Alba | AP | Zi | 240 || | | |Iulia) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică industrială (la Bistriţa) | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică industrială (la Satu Mare)| AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică industrială (la Zalău) | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Robotică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Robotică (în limba engleză) | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie fizică | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea | Inginerie electronică |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | de Electronică, | şi telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Telecomunicaţii | |Electronică aplicată (în limba engleză) | AP | Zi | 240 || | şi Tehnologia +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informaţiei | Inginerie electronică |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | Zi | 240 || | | şi telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în | AP | Zi | 240 || | | |limba engleză) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie electrică |Sisteme electrice | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electrică | |Instrumentaţie şi achiziţii de date | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electronică de putere şi acţionări electrice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electromecanică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Managementul energiei | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie medicală | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Ingineria instalaţiilor |Instalaţii pentru construcţii | A | Zi | 240 || | Instalaţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Instalaţii şi echipamente pentru protecţia | AP | Zi | 240 || | | |atmosferei | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | Mecanică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | A | Zi | 240 || | | |industrie alimentară | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme şi echipamente termice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecanică fină şi nanotehnologii | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | Ştiinţa şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ingineria | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 || | Materialelor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria procesării materialelor | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria procesării materialelor (la Zalău) | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

19. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DINCLUJ-NAPOCA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Agronomie |Agricultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Agricultură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Montanologie |A/AP| Zi/ID | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţele solului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Tehnologia prelucrării produselor agricole |A/AP| Zi/ID | 240 || | | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 13: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în agricultură| AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Horticultură |Horticultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Horticultură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Peisagistică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în agricultură |A/AP| Zi/FR | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie şi management în alimentaţia publică| AP | Zi | 240 || | | |şi agroturism | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Silvicultură |Silvicultură | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Zootehnie |Zootehnie |A/AP| Zi/ID | 240 || | Zootehnie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Biotehnologii | |Piscicultură şi acvacultură | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biotehnologii |Biotehnologii agricole | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biotehnologii pentru industria alimentară | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Biotehnologii |Biotehnologii medical-veterinare | AP | Zi | 240 || | Medicină +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Veterinară | Medicină veterinară |Medicină veterinară | A | Zi | 360 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

20. UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | Matematică şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | |Matematică-informatică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică (la Miercurea-Ciuc) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică medicală | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică medicală (la Zalău) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Fizica mediului (la Dej) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Fizică tehnologică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Ştiinţa mediului |Chimia mediului | AP | Zi | 180 || | Chimie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Inginerie Chimică| Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Chimia şi ingineria substanţelor organice, | A | Zi | 240 || | | |petrochimie şi carbochimie | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia| A | Zi | 240 || | | |mediului | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi | A | Zi | 240 || | | |nanomateriale | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie biochimică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria şi informatica proceselor chimice şi| A | Zi | 240 || | | |biochimice | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în industria chimică şi de| AP | Zi | 240 || | | |materiale | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industria | AP | Zi | 240 || | | |chimică şi petrochimică | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Biologie |Biochimie | AP | ZI | 180 || | Biologie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Geologie | |Biologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geologică |Inginerie geologică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geologie |Geologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Biotehnologii industriale | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Geografie |Geografie | A | Zi | 180 || | Geografie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Planificare teritorială | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Cartografie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului (la Gheorgheni, la | A | Zi | 180 || | | |Sighetu Marmaţiei) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului (la Zalău şi Bistriţa) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Hidrologie şi meteorologie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Ştiinţa mediului |Ştiinţa mediului | AP | Zi | 180 || |Ştiinţa Mediului | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia mediului | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria mediului | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID | 240 || | Drept | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Drept comunitar | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi | A | Zi | 180 || | Litere | |literatura maghiară/modernă (engleză, germană,| | | || | | |franceză, rusă, italiană, spaniolă) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura maghiară/modernă (engleză,| A | Zi | 180 || | | |germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) -| | | || | | |Limba şi literatura română/modernă (engleză, | | | || | | |germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) | | | |

Page 14: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura ucraineană - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura română/maghiară/modernă (engleză, | | | || | | |germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, | | | || | | |ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |O limbă şi literatura română/maghiară/modernă | AP | Zi | 180 || | | |(engleză, germană, franceză, rusă, italiană, | | | || | | |spaniolă) - O limbă şi literatură modernă | | | || | | |(ucraineană, ebraică, norvegiană, finlandeză, | | | || | | |japoneză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Filologie clasică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Literatură universală şi comparată | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura norvegiană - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura română/maghiară sau o limbă modernă| | | || | | |sau clasică | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Etnologie | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Istorie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Filosofie | |Istoria artei | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arheologie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii iudaice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Biblioteconomie şi ştiinţa informării | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Filosofie |Filosofie |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Sociologie |Sociologie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Sociologie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Asistenţă Socială| |Antropologie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Psihologie |Psihologie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Psihologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţe ale | Ştiinţe ale educaţiei |Psihopedagogie specială |A/AP| Zi/ID | 180 || | Educaţiei | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Târgu Mureş, Năsăud, Oradea, Sighetu | | | || | | |Marmaţiei, Sibiu, Târgu Secuiesc, Odorheiu | | | || | | |Secuiesc şi Satu Mare) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Gestiunea | Marketing |Marketing |A/AP| Zi/ID | 180 || | Afacerilor +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Contabilitate şi informatică de gestiune (la | AP | Zi | 180 || | | |Sighetu Marmaţiei) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale |A/AP| Zi/ID | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie |Economie agroalimentară |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economie generală | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi | AP | Zi | 180 || | | |serviciilor (la Sfântu Gheorghe) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia firmei | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia firmei (la Sfântu Gheorghe) |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică |Informatică economică |A/AP| Zi/ID | 180 || | | şi informatică economică +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Statistică şi previziune economică |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Management |Management | A | Zi | 180 || | Studii Europene | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Management (la Bistriţa) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene |A/AP| Zi/ID | 180 || | | şi studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii americane | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie europeană | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor în servicii de | AP | Zi | 180 || | Business | |ospitalitate | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea de | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Politice,| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Administrative şi| |Studii de securitate | AP | Zi | 180 || | ale Comunicării +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Jurnalism |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administraţie publică (la Satu Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administraţie publică (la Sfântu Gheorghe) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administraţie publică (la Bistriţa) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 16 | Facultatea | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă |A/AP| Zi/FR | 180 || | de Educaţie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Fizică şi Sport | |Educaţie fizică şi sportivă (la Bistriţa) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 17 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || |Teologie Ortodoxă| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă sacră | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 18 | Facultatea de | Teologie |Teologie greco-catolică didactică | A | Zi | 180 || |Teologie Greco - | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Catolică | |Teologie greco-catolică socială | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie greco-catolică pastorală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie greco-catolică pastorală (la Blaj) | AP | Zi | 240 |

Page 15: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie greco-catolică didactică (la Oradea) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie greco-catolică pastorală (la Oradea) | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie (la Oradea) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Filosofie |Filosofie (la Oradea) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 19 | Facultatea de | Teologie |Teologie reformată didactică | A | Zi | 180 || | Teologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Reformată | |Teologie reformată socială | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Muzică |Pedagogie muzicală | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 20 | Facultatea de | Teologie |Teologie romano-catolică pastorală*) | A | Zi | 240 || |Teologie Romano -| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Catolică | |Teologie romano-catolică didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie romano-catolică socială | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 21 | Facultatea de | Teatru |Artele spectacolului (actorie, regie) | A | Zi | 180 || | Teatru şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Televiziune | |Teatrologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cinematografie şi media |Cinematografie, fotografie, media | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

*) Se şcolarizează începând cu anul I universitar 2007-2008, în baza contractului de parteneriat în formă autentică încheiatcu Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia.

21. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "IULIU HAŢIEGANU" DINCLUJ-NAPOCA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Sănătate |Farmacie | A | Zi | 300 || | Farmacie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă de farmacie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Nutriţie şi dietetică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Sănătate |Moaşe | AP | Zi | 240 || | Moaşe şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Asistenţi | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | Medicali | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală (la Baia Mare) | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală (la Bistriţa) | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Sănătate |Radiologie şi imagistică | A | Zi | 180 || | Ştiinţe pentru | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Sănătate | |Laborator clinic | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă dentară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

22. ACADEMIA DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Muzică |Interpretare muzicală - canto |A/AP| Zi/ID | 240 || | Interpretare | | | | | || | Muzicală | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Muzică |Artele spectacolului muzical |A/AP| Zi/ID | 240 || | Artă Scenică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea | Muzică |Compoziţie muzicală | A | Zi | 240 || | Teoretică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Muzicologie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Dirijat | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie muzicală |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Muzică |Interpretare muzicală - canto |A/A | Zi/ID | 240 || | Muzică din | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Piatra-Neamţ | |Interpretare muzicală - instrumente |A/A | Zi/ID | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie muzicală |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

23. UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de |Arte plastice, decorative şi|Arte plastice (pictură, sculptură, grafică) | A | Zi | 180 || | Arte Plastice | design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte plastice (fotografie - videoprocesarea | A | Zi | 180 || | | |computerizată a imaginii) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | Zi | 180 |

Page 16: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conservare şi restaurare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte plastice (pictură, la Bistriţa) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte plastice (pictură, la Sighişoara) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de |Arte plastice, decorative şi|Arte decorative | A | Zi | 180 || | Arte Decorative | design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Design | |Arte textile - design textil | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ceramică - sticlă - metal | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă murală | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

24. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/AP| Zi/FR | 180 || | Litere | |literatură modernă | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - Filologie clasică| A | Zi | 180 || | | |(latină) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (italiană, franceză, | | | || | | |spaniolă) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | A | Zi | 180 || | | |literatura modernă (italiană) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura modernă (spaniolă) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura portugheză | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii americane | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || | Teologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă sacră | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/FR | 180 || | Istorie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Ştiinţe Politice | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || |Drept şi Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrative | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/FR | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă managerială şi secretariat | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Poliţie comunitară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | Ştiinţe ale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Naturii şi | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Agricole +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geografie |Geografie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Agronomie |Agricultură |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Horticultură |Horticultură | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă |A/AP| Zi/FR | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | Fizică, Chimie, +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electronică şi |Ştiinţe inginereşti aplicate|Fizică tehnologică | AP | Zi | 240 || | Tehnologia +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Petrolului | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | AP | Zi | 240 || | | telecomunicaţii | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Prelucrarea petrolului şi petrochimie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în industria chimică şi | AP | Zi | 240 || | | |de materiale | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | Matematică şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | |Matematică-informatică |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică (în limba engleză) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale |A/AP| Zi/ID | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Moaşe | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Laborator clinic | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Sănătate |Asistenţă de profilaxie stomatologică | AP | Zi | 180 || |Medicină Dentară | +----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 17: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | |Medicină dentară | A | Zi | 360 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă dentară | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Sănătate |Farmacie | A | Zi | 300 || | Farmacie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă de farmacie | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Inginerie navală şi |Sisteme şi echipamente navale | A | Zi | 240 || | Inginerie | navigaţie | | | | || | Mecanică, +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Industrială şi | Inginerie mecanică |Utilaje şi instalaţii portuare | A | Zi | 240 || | Maritimă +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere |AP/ | Zi/FR | 240 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie industrială |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Energetică industrială | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Inginerie civilă |Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | Zi | 240 || | Construcţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Construcţii civile, industriale şi agricole | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie urbană şi dezvoltare regională | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în construcţii | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea de | Muzică |Pedagogie muzicală | A | Zi | 180 || | Arte | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Interpretare muzicală - canto | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teatru |Artele spectacolului (actorie) | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Pedagogia artelor plastice şi decorative | AP | Zi | 180 || | | şi design | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 16 | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | Psihologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţe ale | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 || | Educaţiei +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Psihopedagogie specială |A/AP| Zi/FR | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

25. UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie navală |Navigaţie şi transport maritim şi fluvial |A/AP| Zi/FR | 240 || | Navigaţie şi | şi navigaţie | | | | || | Transport Naval +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul | AP | Zi | 240 || | | |transporturilor | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie electrică |Electromecanică navală |A/AP| Zi/FR | 240 || | Electromecanică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Navală | |Electrotehnică |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | AP | Zi | 240 || | | şi telecomunicaţii | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

26. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | Matematică şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | |Matematică-informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică medicală | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Fizica mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | Chimie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biochimie tehnologică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Chimia mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Educaţie fizică şi sportivă (la Drobeta-Turnu | AP | Zi | 180 || | | |Severin) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Kinetoterapie şi motricitate specială (la | AP | Zi | 180 || | | |Drobeta Turnu-Severin) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/AP| Zi/ID | 180 || | Litere | |literatură modernă | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă | A | Zi | 180 || | | |şi literatură modernă (B)/Limba latină | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - Filologie | A | Zi | 180 || | | |clasică (latină) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - O limbă şi | AP | Zi | 180 || | | |literatură modernă (franceză, engleză la | | | || | | |Drobeta-Turnu Severin) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Traducere şi interpretare | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 18: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || | | |(la Drobeta-Turnu Severin) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teatru |Artele spectacolului (actorie) | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Muzică |Interpretare muzicală - canto | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Interpretare muzicală - instrumente | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie muzicală | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Pedagogia artelor plastice şi decorative | AP | Zi | 180 || | | şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte plastice (grafică) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/FR | 180 || | Istorie- +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Filosofie- | Sociologie |Sociologie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Geografie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Filosofie |Filosofie |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geografie |Geografie |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală |A/AP| Zi/FR | 240 || | Teologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || |Drept şi Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrative | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/FR | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administraţie publică (la Drobeta-Turnu |A/AP| Zi/ID | 180 || | | |Severin) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă managerială şi secretariat | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă managerială şi secretariat (la | A | Zi | 180 || | | |Drobeta-Turnu Severin) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Economie |Economie generală | A | Zi | 180 || | Economie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrarea | |Economie generală şi comunicare economică | AP | Zi | 180 || | Afacerilor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economie agroalimentară | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia comerţului, turismului şi | A | Zi | 180 || | | |serviciilor (la Drobeta-Turnu Severin) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administrarea afacerilor (la Drobeta-Turnu | AP | Zi | 180 || | | |Severin) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin) |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Contabilitate şi informatică de gestiune (la |A/AP| Zi/ID | 180 || | | |Drobeta-Turnu Severin) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică şi |Statistică şi previziune economică | A | Zi | 180 || | | informatică economică +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică economică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale |A/AP| Zi/ID | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Management (la Drobeta-Turnu Severin) |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Mecanică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Inginerie mecanică | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | A | Zi | 240 || | | |industrie alimentară | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria transporturilor |Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Inginerie aerospaţială |Echipamente şi instalaţii de aviaţie | A | Zi | 240 || | Electrotehnică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Inginerie electrică şi calculatoare | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie electrică şi calculatoare (în limba | A | Zi | 240 || | | |franceză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme electrice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electronică de putere şi acţionări electrice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Ingineria sistemelor electroenergetice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Termoenergetică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Managementul energiei | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | AP | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Inginerie electrică |Electromecanică |A/AP| Zi/FR | 240 || | Inginerie în | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Electromecanică, | |Electromecanică (în limba franceză) | AP | Zi | 240 || | Mediu şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | Industrială +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe inginereşti |Informatică industrială | AP | Zi | 240 || | | aplicate | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | Automatică, | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Calculatoare şi | |Calculatoare (în limba engleză) | A | Zi | 240 |

Page 19: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Electronică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | | telecomunicaţii | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sistemelor multimedia | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Robotică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Horticultură |Horticultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Horticultură +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Tehnologia prelucrării produselor agricole |A/AP| Zi/FR | 240 || | | alimentare | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în agricultură|A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea de | Agronomie |Agricultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Agricultură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Montanologie |A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Silvicultură |Silvicultură | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Silvicultură (la Râmnicu Vâlcea) | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | | alimentare | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 16 | Facultatea de | Inginerie industrială |Ingineria sudării | AP | Zi | 240 || | Ingineria şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Managementul | Inginerie mecanică |Utilaje şi instalaţii portuare | AP | Zi | 240 || | Sistemelor +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Tehnologice din | Inginerie navală şi |Navigaţie şi transport maritim şi fluvial |A/AP| Zi/FR | 240 || | Drobeta-Turnu | navigaţie +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Severin | |Electromecanică navală | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

27. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Sănătate |Moaşe | AP | Zi | 240 || | Moaşe şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Asistenţă | |Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 || | Medicală | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală (la | AP | Zi | 240 || | | |Drobeta-Turnu Severin) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Sănătate |Farmacie | A | Zi | 300 || | Farmacie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

28. UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAŢI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Sisteme şi echipamente termice | A | Zi | 240 || | Mecanică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecanică fină şi nanotehnologii | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie mecanică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Robotică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecatronică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială |AP/ | Zi/FR | 240 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie navală şi |Arhitectură navală | A | Zi | 240 || | Nave | navigaţie +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme şi echipamente navale | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | Inginerie | telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electrică şi | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | Zi | 240 || | Electronică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electronică de putere şi acţionări electrice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electronică de putere şi acţionări electrice | A | Zi | 240 || | | |(în limba franceză) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | Ştiinţa +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Calculatoarelor | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | | informaţiei | | | | |

Page 20: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 || | Metalurgie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţa | |Ingineria elaborării materialelor metalice | A | Zi | 240 || | Materialelor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria procesării materialelor | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Ingineria şi managementul resurselor | A | Zi | 240 || | Inginerie din | |tehnologice în construcţii | | | || | Brăila +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Utilaje tehnologice pentru construcţii | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Agronomie |Agricultură | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare |A/AP| Zi/FR | 240 || | Ştiinţa şi | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ingineria | |Pescuit şi industrializarea peştelui | A | Zi | 240 || | Alimentelor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţia | A | Zi | 240 || | | |publică şi agroturism | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Biotehnologii industriale | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | AP | Zi | 360 || | Medicină şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Farmacie | |Farmacie | AP | Zi | 300 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Fizică |Fizică |A/AP| Zi/FR | 180 || | Ştiinţe | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Chimie |Chimie |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română |A/AP| Zi/ID | 180 || | Litere | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/AP| Zi/ID/FR | 180 || | | |literatură modernă (engleză, franceză) |/AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |O limbă şi literatură modernă A (engleză, |A/AP| Zi/ID | 180 || | | |franceză) - O limbă şi literatură modernă B | | | || | | |(franceză, engleză) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | Istorie, +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Filosofie şi | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Teologie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Filosofie |Filosofie |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Teatru |Artele spectacolului (actorie) | A | Zi | 180 || | Arte +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Muzică |Interpretare muzicală - canto | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Arte plastice (pictură) | AP | Zi | 180 || | | şi design | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Marketing |Marketing | A/ | Zi/ID/FR | 180 || |Ştiinţe Economice| | |AP/ | | || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |AP/ | Zi/FR | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie |Economie agroalimentară | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | A/ | Zi/ID/FR | 180 || | | | |AP/ | | || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică şi |Informatică economică | A | Zi | 180 || | | informatică economică | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale | A | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geografie |Geografia turismului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Drept |Drept |AP/ | Zi/FR | 240 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 16 | Facultatea | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | Zi | 180 || |Transfrontalieră +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | de Ştiinţe | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 || | Umaniste, +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economice şi | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română | AP | Zi | 180 || | Inginereşti +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică-informatică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare | A | Zi | 240 || | | alimentare | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

29. UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GH. ASACHI" DIN IAŞI

Page 21: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | Automatică şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Calculatoare | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia informaţiei | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică industrială | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie chimică |Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | AP | Zi | 240 || |Inginerie Chimică| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Protecţia | |Ingineria substanţelor anorganice şi | A | Zi | 240 || | Mediului | |protecţia mediului | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Chimia şi ingineria substanţelor organice, | A | Zi | 240 || | | |petrochimie şi carbochimie | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţa şi ingineria polimerilor | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria fabricaţiei hârtiei | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie biochimică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie chimică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în industria chimică şi | AP | Zi | 240 || | | |de materiale | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | A | Zi | 240 || | Construcţii şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Instalaţii | |Căi ferate, drumuri şi poduri | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie civilă (în limbile engleză şi | A | Zi | 240 || | | |franceză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie urbană şi dezvoltare regională | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria instalaţiilor |Instalaţii pentru construcţii | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Mecanică fină şi nanotehnologii | A | Zi | 240 || | Construcţii de | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Maşini şi | |Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | A | Zi | 240 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Industrial | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | Electronică, | telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Telecomunicaţii | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | Zi | 240 || | şi Tehnologia | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informaţiei | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | AP | Zi | 240 || | | |(în limba engleză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Microelectronică, optoelectronică şi | A | Zi | 240 || | | |nanotehnologii | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie electrică |Electronică de putere şi acţionări electrice | A | Zi | 240 || | Electrotehnică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme electrice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Instrumentaţie şi achiziţii de date | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electromecanică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Ingineria sistemelor electroenergetice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Managementul energiei | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Termoenergetică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică aplicată în inginerie electrică | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Inginerie civilă |Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | Zi | 240 || | Hidrotehnică, | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Geodezie şi | |Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | Zi | 240 || | Ingineria | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mediului | |Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în agricultură| A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | A | Zi | 240 || | Mecanică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sistemelor de propulsie pentru | AP | Zi | 240 || | | |autovehicule | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Sisteme şi echipamente termice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | A | Zi | 240 || | | |industrie alimentară | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie mecanică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Robotică | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 || | Ştiinţa şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ingineria | |Ingineria procesării materialelor | A | Zi | 240 || | Materialelor +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia şi designul produselor textile | A | Zi | 240 || | Textile - | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Pielărie şi | |Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | A | Zi | 240 || | Management | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Industrial | |Tehnologia şi designul confecţiilor din piele | A | Zi | 240 || | | |şi înlocuitori | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Tehnologie chimică textilă | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia chimică a produselor din piele şi | A | Zi | 240 || | | |înlocuitori | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Arhitectură |Arhitectură | A | Zi | 360 || |Arhitectură "G.M.| | | | | || | Cantacuzino" | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 22: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

30. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ"ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Agronomie |Agricultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Agricultură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Montanologie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în agricultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Tehnologia prelucrării produselor agricole | AP | Zi | 240 || | | alimentare | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Horticultură |Horticultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Horticultură | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Peisagistică | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Zootehnie |Zootehnie |A/AP| Zi/ID | 240 || | Zootehnie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Piscicultură şi acvacultură | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Medicină veterinară |Medicină veterinară | A | Zi | 360 || | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Veterinară | |Medicină veterinară (în limba engleză) | AP | Zi | 360 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

31. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Biologie |Biologie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Biologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biochimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | Chimie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biochimie tehnologică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Chimie informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Chimia mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || | Drept | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Economie |Economie generală | A | Zi | 180 || | Economie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrarea | |Economie agroalimentară | A | Zi | 180 || | Afacerilor +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | | |(la Piatra-Neamţ) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică şi |Statistică şi previziune economică | A | Zi | 180 || | | informatică economică +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică economică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale | A | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă |A/AP| Zi/ID | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Filosofie |Filosofie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Filosofie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţe | Asistenţă socială |Asistenţă socială |A/AP| Zi/ID | 180 || | Social-Politice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii culturale | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Fizică |Biofizică | A | Zi | 180 || | Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică medicală | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Fizică tehnologică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Geografie |Hidrologie şi meteorologie | AP | Zi | 180 || | Geografie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Geologie | |Planificare teritorială | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Geografia mediului | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geologie |Geochimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geologică |Inginerie geologică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Informatică |Informatică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Informatică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 |

Page 23: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Istorie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arheologie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istoria artei | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arhivistică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Muzeologie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi | A | Zi | 180 || | Litere | |literatură modernă | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă | A | Zi | 180 || | | |şi literatură modernă (B) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Literatură universală şi comparată - Limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |O limbă şi literatură modernă (A) - Limba şi | A | Zi | 180 || | | |literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Filologie clasică - o limbă şi literatură | AP | Zi | 180 || | | |modernă | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Traducere şi interpretare | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii americane | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Matematică |Matematică |A/AP| Zi/FR | 180 || | Matematică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Psihologie |Psihologie |A/A | Zi/ID | 180 || | Psihologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţe ale | Ştiinţe ale educaţiei |Psihopedagogie specială | A | Zi | 180 || | Educaţiei | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 20 || |Teologie Ortodoxă| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă sacră | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea de | Teologie |Teologie romano-catolică didactică | AP | Zi | 180 || |Teologie Romano- | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Catolică | |Teologie romano-catolică socială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

32. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR. T. POPA" DIN IAŞI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală (la Botoşani) | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Moaşe | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Radiologie şi imagistică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Laborator clinic | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Audiologie şi protezare auditivă | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă dentară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Sănătate |Farmacie | A | Zi | 300 || | Farmacie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă de farmacie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de |Ştiinţe inginereşti aplicate|Bioinginerie | AP | Zi | 240 || | Bioinginerie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Medicală | Sănătate |Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

33. UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de |Muzică |Interpretare muzicală - instrumente | A | Zi | 240 || | Interpretare | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Muzicală | |Interpretare muzicală - canto | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de |Muzică |Pedagogie muzicală | A | Zi | 180 || | Compoziţie, | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Muzicologie, | |Muzică religioasă | AP | Zi | 180 || | Pedagogie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Muzicală şi | |Compoziţie muzicală | A | Zi | 240 || | Teatru | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Muzicologie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Dirijat | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Teatru |Artele spectacolului (actorie, | A | Zi | 180 || | | |păpuşi-marionete) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teatrologie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artele spectacolului (regie) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de |Arte plastice, decorative |Arte plastice (pictură, sculptură, grafică) | A | Zi | 180 || | Arte Plastice, |şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Decorative şi | |Arte decorative | A | Zi | 180 || | Design | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte textile - design vestimentar | A | Zi | 180 |

Page 24: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă murală | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conservare şi restaurare | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istoria şi teoria artei | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

34. UNIVERSITATEA DIN ORADEA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Arhitectură |Arhitectură | AP | Zi | 360 || | Arhitectură şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Construcţii | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Arte plastice, decorative |Arte decorative | AP | Zi | 180 || | Arte Vizuale | şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte textile - design textil | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ceramică - sticlă - metal | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte plastice (pictură) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte plastice (sculptură) | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conservare şi restaurare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istoria şi teoria artei | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Inginerie energetică |Ingineria sistemelor electroenergetice | A | Zi | 240 || | Energetică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Termoenergetică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Energetică industrială | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | AP | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | Inginerie | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electrică şi | |Tehnologia informaţiei | A | Zi | 240 || | Tehnologia +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informaţiei | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electromecanică (la Marghita, la Beiuş) | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme electrice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Instrumentaţie şi achiziţii de date | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | | şi telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Reţele şi software de telecomunicaţii | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie medicală | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie industrială |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Managerială şi | |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Tehnologică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | AP | Zi | 240 || | | |industrie alimentară | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecanică fină şi nanotehnologii | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Utilaje petroliere şi petrochimice (la | AP | Zi | 240 || | | |Marghita) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic |A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Robotică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Geografie |Geografia turismului | AP | Zi | 180 || | Istorie, | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Geografie şi | |Geografie | A | Zi | 180 || | Relaţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Internaţionale | |Planificare teritorială | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Arheologie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istoria artei | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istorie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Geografia mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Biblioteconomie şi ştiinţa informării | A | Zi | 180 || | Litere +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (engleză, franceză, | | | || | | |germană, rusă) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura italiană - O limbă şi | AP | Zi | 180 || | | |literatură modernă (engleză, franceză, | | | || | | |rusă)/Limba şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (franceză, germană, | | | || | | |rusă)/Limba şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (engleză, germană)/Limba | | | |

Page 25: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | |şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura germană - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (engleză, franceză, | | | || | | |italiană, rusă)/Limba şi literatura română | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teologie |Teologie baptistă didactică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Farmacie | |Medicină dentară | A | Zi | 360 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Farmacie | A | Zi | 300 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Laborator clinic | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Radiologie şi imagistică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă de farmacie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Muzică |Interpretare muzicală - instrumente | A | Zi | 240 || | Muzică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Interpretare muzicală - canto | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie muzicală | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teatru |Artele spectacolului (actorie) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Agronomie |Agricultură | A | Zi | 240 || | Protecţia +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mediului | Horticultură |Horticultură | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie forestieră |Ingineria prelucrării lemnului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Tehnologia prelucrării produselor agricole | AP | Zi | 240 || | | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţia publică| AP | Zi | 240 || | | |şi agroturism | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Silvicultură |Exploatări forestiere | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Silvicultură | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Zootehnie |Zootehnie | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică informatică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică medicală | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Fizică tehnologică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Chimia mediului | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ecologie şi protecţia mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | | |(la Beiuş) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale |A/AP| Zi/ID | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || |Ştiinţe Juridice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 15 | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | AP | Zi | 180 || |Ştiinţe Politice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Ştiinţele | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | A | Zi | 180 || | Comunicării | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 16 | Facultatea de | Asistenţă socială |Asistenţă socială | A | Zi | 180 || | Ştiinţe Socio- +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Umane | Filosofie |Filosofie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar |A/AP| Zi/FR | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(cu predare în limba maghiară) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || | | |(la Beiuş) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Satu Mare) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Psihopedagogie specială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 17 | Facultatea de | Teologie |Artă sacră | AP | Zi | 180 || |Teologie Ortodoxă| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 18 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia şi designul confecţiilor din piele | AP | Zi | 240 || | Textile şi | |şi înlocuitori | | | || | Pielărie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia şi designul produselor textile | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 26: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

35. UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie geologică |Geologia resurselor miniere | A | Zi | 240 || | Mine +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mine, petrol şi gaze |Inginerie minieră | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Topografie minieră | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie civilă |Construcţii miniere | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria valorificării deşeurilor | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | AP | Zi | 240 || | Inginerie | informaţiei | | | | || | Mecanică şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electrică | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Instrumentaţie şi achiziţii de date | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Energetică industrială | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Maşini şi echipamente miniere | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria transporturilor |Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

36. UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie fizică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Prelucrarea petrolului şi petrochimie | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria mediului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Horticultură |Horticultură | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sănătate |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi | A | Zi | 180 || | Litere | |literatură modernă (franceză, engleză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura spaniolă | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | A | Zi | 180 || | | |literatura engleză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura engleză (la Râmnicu Vâlcea) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | A | Zi | 240 || | Mecanică şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Tehnologie | Ingineria transporturilor |Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | Electronică, | telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Comunicaţii şi | |Reţele şi software de telecomunicaţii | AP | Zi | 240 || | Calculatoare +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | AP | Zi | 240 || | | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie electrică Electromecanică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || |Teologie Ortodoxă| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artă sacră | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Muzică |Pedagogie muzicală | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/FR | 180 |

Page 27: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/FR | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administrarea afacerilor | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale | AP | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie |Economie agroalimentară şi a mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || |Ştiinţe Juridice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |şi Administrative| Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/FR | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Sport şi performanţă motrică | AP | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | Matematică şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | Informatică |Informatică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Istorie |Istorie | A | Zi | 180 || | Ştiinţe Socio- | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Umane | |Istorie (la Râmnicu Vâlcea) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Filosofie |Filosofie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Psihologie |Psihologie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || | Ştiinţe ale | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Educaţiei | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || | | |(la Câmpulung) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Alexandria) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Giurgiu) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Râmnicu Vâlcea) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | Zi | 180 || | | |(la Slatina) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Asistenţă managerială şi secretariat | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

37. UNIVERSITATEA "PETROL-GAZE" DIN PLOIEŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie mecanică |Utilaje petroliere şi petrochimice | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mecanică şi | |Utilaje pentru transportul şi depozitarea | A | Zi | 240 || | Electrică | |hidrocarburilor | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic |A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | | telecomunicaţii | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | AP | Zi | 240 || | | informaţiei | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Mine, petrol şi gaze |Inginerie de petrol şi gaze |A/AP| Zi/FR | 240 || | Ingineria | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Petrolului şi | |Transportul, depozitarea şi distribuţia | A | Zi | 240 || | Gazelor | |hidrocarburilor | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geologică |Geologia resurselor petroliere | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Inginerie chimică |Prelucrarea petrolului şi petrochimie | A | Zi | 240 || | Tehnologia +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Petrolului şi |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică industrială | AP | Zi | 240 || | Petrochimie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie |A/AP| Zi/FR | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Merceologie şi managementul calităţii | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică şi |Informatică economică | AP | Zi | 180 || | | informatică economică | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi |A/AP| Zi/ID | 180 || |Litere şi Ştiinţe| |literatura engleză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - Limba şi | A | Zi | 180 || | | |literatura franceză | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă managerială şi secretariat | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogie | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar |A/AP| Zi/ID | 180 |

Page 28: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

38. UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN REŞIŢA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie forestieră |Ingineria prelucrării lemnului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ingineria procesării materialelor | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică industrială | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Marketing |Marketing |A/A | Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |şi Administrative| Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teologie |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

39. UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || | Teologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID | 240 || | Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Poliţie comunitară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/AP| Zi/ID | 180 || | Litere şi Arte | |literatură modernă (engleză, germană, | | | || | | |franceză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (germană, franceză)/Limba | | | || | | |şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura germană - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (engleză, franceză)/Limba | | | || | | |şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - O limbă şi | AP | Zi | 180 || | | |literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi| | | || | | |literatura română | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Biblioteconomie şi ştiinţa informării | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii americane | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teatru |Artele spectacolului (actorie) | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teatrologie (management cultural) | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Istorie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Patrimoniu | |Istorie (în limba germană) | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Conservare şi restaurare | A | Zi | 180 || | | şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design industrial | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia şi designul confecţiilor din piele | AP | Zi | 240 || | | |şi înlocuitori | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia şi designul produselor textile | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Utilaje pentru textile şi pielărie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecanică fină şi nanotehnologii | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mine, petrol şi gaze |Transportul, depozitarea şi distribuţia | AP | Zi | 240 || | | |hidrocarburilor | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic |A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia informaţiei | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria transporturilor |Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică |Electronică aplicată | AP | Zi | 240 |

Page 29: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | şi telecomunicaţii | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Ingineria sistemelor multimedia | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică industrială | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Matematică |Matematică | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică aplicată |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sport şi performanţă motrică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Psihopedagogie specială | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Etnologie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Medicină dentară | A | Zi | 360 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Moaşe | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă dentară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Agronomie |Montanologie |A/AP| Zi/ID | 240 || |Ştiinţe Agricole,+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Industrie | Horticultură |Horticultură | AP | Zi | 240 || | Alimentară şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Protecţia | Ingineria produselor |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | Mediului | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia prelucrării produselor agricole | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria produselor alimentare |A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biotehnologii |Biotehnologii pentru industria alimentară | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţia publică| AP | Zi | 240 || | | |şi agroturism | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Inginerie şi protecţia mediului în agricultură| AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie |Economie generală | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale | AP | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică şi |Informatică economică |A/AP| Zi/ID | 180 || | | informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Filosofie |Filosofie | AP | Zi | 180 || | Jurnalistică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Comunicare şi relaţii publice |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Politice | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Relaţii | |Studii de securitate | AP | Zi | 180 || |Internaţionale şi+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Studii Europene | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 |Departamentul de | Teologie |Teologie protestantă pastorală | A | Zi | 240 || | Teologie | | | | | || | Protestantă | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

40. UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | AP | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţia publică| AP | Zi | 240 || | Inginerie | |şi agroturism | | | || | Alimentară +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | Inginerie | informaţiei | | | | || | Electrică şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţa | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | AP | Zi | 240 || | Calculatoarelor +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electronică |Electronică aplicată | AP | Zi | 240 || | | şi telecomunicaţii | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Energetică industrială | A | Zi | 240 |

Page 30: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Sisteme electrice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | A | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | Inginerie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mecanică, | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | AP | Zi | 240 || | Mecatronică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Management | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi Management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria şi managementul calităţii | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Ştiinţa mediului |Geografia mediului | AP | Zi | 180 || | Istorie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Geografie | Geografie |Geografie |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Muzeologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Filosofie |Filosofie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | şi studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Biblioteconomie şi ştiinţa informării | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi |A/AP| Zi/ID | 180 || |Litere şi Ştiinţe| |literatură modernă (franceză, germană) | | | || | ale Comunicării | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura spaniolă | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | A | Zi | 180 || | | |engleză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi |A/AP| Zi/ID | 180 || | | |literatura germană | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - Limba şi | A | Zi | 180 || | | |literatura germană/Limba şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura ucraineană - O limbă şi | A | Zi | 180 || | | |literatură modernă (franceză, engleză)/Limba | | | || | | |şi literatura română | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura italiană | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Literatură universală şi comparată - Limba | AP | Zi | 180 || | | |şi literatura română sau o limbă străină | | | || | | |(spaniolă/italiană/germană) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura franceză - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura germană | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Studii culturale |Studii americane | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Silvicultură |Silvicultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Silvicultură | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| |şi Administraţie | |Asistenţă managerială şi secretariat |A/AP| Zi/ID | 180 || | Publică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale | AP | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică |Cibernetică economică | AP | Zi | 180 || | | şi informatică economică | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administrarea afacerilor |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Drept |Drept | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || | Ştiinţe ale | | | | | || | Educaţiei | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

41. UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID | 240 || |Ştiinţe Juridice,+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Sociale şi | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Politice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Umaniste | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arheologie | A | Zi | 180 |

Page 31: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geografie |Geografie |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală |A/AP| Zi/FR | 240 || | Teologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă socială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe şi Arte +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Matematică |Matematică | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică-informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Muzică |Pedagogie muzicală | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Conservare şi restaurare | A | Zi | 180 || | | şi design | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | Inginerie | telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electrică | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electrotehnică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Energetică industrială | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | Ingineria +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Materialelor, | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 || | Mecatronică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Robotică | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în agricultură| A | Zi | 240 || | Ingineria +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Mediului şi | Ingineria produselor |Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | Zi | 240 || | Biotehnologii | alimentare | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Zootehnie |Piscicultură şi acvacultură | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Agronomie |Montanologie |A/AP| Zi/ID | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

42. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUŞI" DIN TÂRGU JIU

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Termoenergetică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Managementul energiei | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică aplicată în inginerie electrică | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID | 240 || |Ştiinţe Juridice | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | AP | Zi | 180 || | Educaţie Fizică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | Arte plastice, decorative |Pedagogia artelor plastice şi decorative | AP | Zi | 180 || | | şi design | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || |Litere şi Ştiinţe| |literatura engleză | | | || | Sociale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | şi studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

43. UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TÂRGU MUREŞ

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | Inginerie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design industrial | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Mecatronică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 32: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | | informaţiei | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie energetică |Ingineria sistemelor electroenergetice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electrotehnică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Utilaje pentru textile şi pielărie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Matematică |Matematică |A/AP| Zi/FR | 180 || |Ştiinţe şi Litere| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematică informatică |AP/ | Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | şi studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Educaţie fizică şi sport |Sport şi performanţă motrică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi |A/AP| Zi/FR | 180 || | | |literatura engleză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura franceză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura franceză | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || | Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economice, | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 || | Juridice şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrative | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Drept |Drept |AP/ | Zi/FR | 240 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

44. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÂRGU MUREŞ

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Sănătate |Medicină*) | A | Zi | 360 || | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Moaşe | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Nutriţie şi dietetică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă dentară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Sănătate |Farmacie | A | Zi | 300 || | Farmacie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă de farmacie | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

*) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării.

45. UNIVERSITATEA DE ARTĂ TEATRALĂ DIN TÂRGU MUREŞ

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Teatru |Artele spectacolului (actorie, regie, | A | Zi | 180 || | Teatru | |păpuşi-marionete) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Artele spectacolului (actorie, în limba | A | Zi | 180 || | | |maghiară) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teatrologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arte plastice, decorative |Scenografie şi eveniment artistic | AP | Zi | 180 || | | şi design | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea | Muzică |Pedagogie muzicală | AP | Zi | 180 || | de Muzică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

46. UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN TIMIŞOARA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | A | Zi | 240 || | Automatică | informaţiei +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Calculatoare | |Tehnologia informaţiei | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | |

Page 33: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Ingineria sistemelor multimedia |A/AP| Zi/ID | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea | Inginerie chimică |Chimia şi ingineria substanţelor organice, | A | Zi | 240 || | de Chimie | |petrochimie şi carbochimie | | | || | Industrială | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Ingineria | |Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia| A | Zi | 240 || | Mediului | |mediului | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţa şi ingineria polimerilor | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi | A | Zi | 240 || | | |nanomateriale | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea | Inginerie civilă |Construcţii civile, industriale şi agricole | A | Zi | 240 || | de Construcţii | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Căi ferate, drumuri şi poduri | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie civilă (în limbile engleză şi | A | Zi | 240 || | | |germană) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru | A | Zi | 240 || | | |construcţii | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Arhitectură |Arhitectură | A | Zi | 360 || | Arhitectură | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | A | Zi | 240 || | de Electronică | telecomunicaţii | | | | || | şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Telecomunicaţii | |Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii |A/AP| Zi/ID | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Inginerie energetică |Energetică industrială | A | Zi | 240 || |Electrotehnică şi| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Electroenergetică| |Ingineria sistemelor electroenergetice | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electrotehnică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Electromecanică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Inginerie civilă |Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | Zi | 240 || | Hidrotehnică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | Zi | 240 || | Management în +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Producţie şi | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | AP | Zi | 240 || | Transporturi | |electronic şi energetic | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea | Inginerie mecanică |Mecanică fină şi nanotehnologii | A | Zi | 240 || | de Mecanică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini şi echipamente miniere | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Echipamente pentru procese industriale | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme şi echipamente termice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | A | Zi | 240 || | | |industrie alimentară | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie mecanică | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Utilaje pentru textile şi pielărie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Vehicule pentru transportul feroviar | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Mecatronică şi robotică |Robotică | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Robotică (în limba germană) | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Mecatronică | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria transporturilor |Ingineria transporturilor şi a traficului | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie industrială |Tehnologia construcţiilor de maşini | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnologia construcţiilor de maşini (în | AP | Zi | 240 || | | |limba franceză) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design industrial (în limbile engleză şi | AP | Zi | 240 || | | |germană) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria sudării | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ştiinţa materialelor | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Inginerie medicală | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 |Departamentul de | Limbi moderne aplicate |Traducere şi interpretare | AP | Zi | 180 || | Comunicare şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Limbi Străine | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 || | de Inginerie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | din Hunedoara | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul mecanic | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Inginerie economică în industria chimică şi | AP | Zi | 240 || | | |de materiale | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria materialelor |Ingineria elaborării materialelor metalice | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ingineria procesării materialelor | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Autovehicule rutiere | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Informatică industrială | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

47. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ ABANATULUI DIN TIMIŞOARA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |

Page 34: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie geodezică |Măsurători terestre şi cadastru | AP | Zi | 240 || | Agricultură +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Agronomie |Agricultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Protecţia plantelor | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în agricultură|A/AP| Zi/ID | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie mecanică |Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi | AP | Zi | 240 || | | |industrie alimentară | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biotehnologii |Biotehnologii agricole | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Horticultură |Horticultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Horticultură şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Silvicultură | |Peisagistică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Silvicultură |Silvicultură | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biotehnologii |Inginerie genetică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie economică în agricultură |A/AP| Zi/ID | 240 || | Management | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Agricol | |Inginerie şi management în alimentaţia publică|AP/ | Zi/ID | 240 || | | |şi agroturism | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Medicină veterinară |Medicină veterinară | A | Zi | 360 || | Medicină | | | | | || | Veterinară | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Ingineria produselor |Tehnologia prelucrării produselor agricole |A/AP| Zi/ID | 240 || | Tehnologia | alimentare +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Produselor | |Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | Zi | 240 || | Agroalimentare +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Extracte şi aditivi naturali alimentari | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Zootehnie |Zootehnie |A/AP| Zi/ID | 240 || | Zootehnie şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Biotehnologii | |Piscicultură şi acvacultură | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biotehnologii |Biotehnologii agricole | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

48. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Matematică |Matematică informatică | A | Zi | 180 || | Matematică şi | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | |Matematică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Matematici aplicate | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Informatică |Informatică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică (în limba engleză) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Informatică aplicată | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Fizică informatică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | |Ştiinţe inginereşti aplicate|Fizică tehnologică | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Fizica mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Chimie |Chimie | A | Zi | 180 || |Chimie, Biologie,| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Geografie | |Biochimie tehnologică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Chimia mediului | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Biochimie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ştiinţa mediului | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geografie |Geografie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Planificare teritorială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi | A | Zi | 180 || | Litere, Istorie | |literatură modernă | | | || | şi Teologie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă | A | Zi | 180 || | | |şi literatură modernă (B) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teologie |Teologie ortodoxă pastorală | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Teologie ortodoxă didactică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Filosofie |Filosofie | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Politice,+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Filosofie şi | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe ale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Comunicării | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | |(în limba germană) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Jurnalism | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID/FR | 240 || |Drept şi Ştiinţe | | |/AP | | || | Administrative +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | Sociologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Psihologie | Asistenţă socială |Asistenţă socială |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Antropologie | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogie | A | Zi | 180 |

Page 35: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Psihopedagogie specială | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| A | Zi | 180 || | Economie şi de +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrare a | Economie |Economie generală şi comunicare economică | A | Zi | 180 || | Afacerilor | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economie agroalimentară şi a mediului | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale |A/AP| Zi/ID | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cibernetică, statistică |Informatică economică | A | Zi | 180 || | | şi informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea | Arte plastice, decorative |Arte plastice (pictură, grafică, sculptură) | A | Zi | 180 || | de Arte | şi design +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Design | |Arte decorative | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Arte textile - design textil | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Design | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conservare şi restaurare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istoria şi teoria artei | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Muzică |Interpretare muzicală - instrumente | A | Zi | 240 || | Muzică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Interpretare muzicală - canto | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Pedagogie muzicală | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teatru |Artele spectacolului (actorie) | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă |A/AP| Zi/FR | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

49. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Moaşe | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Laborator clinic | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Radiologie şi imagistică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă dentară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Sănătate |Farmacie | A | Zi | 300 || | Farmacie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă de farmacie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

50. ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie aerospaţială |Aeronave şi motoare de aviaţie | A | Zi | 240 || |Sisteme Integrate| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | de Armament | |Echipamente şi instalaţii de aviaţie | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie de armament, |Armament, aparatură artileristică şi sisteme | A | Zi | 240 || | | rachete şi muniţii |de conducere a focului | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi | A | Zi | 240 || | | |sisteme de salvare | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria autovehiculelor |Blindate, automobile şi tractoare | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie chimică |Chimie militară | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie civilă |Construcţii şi fortificaţii | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Căi ferate, drumuri şi poduri | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria instalaţiilor |Instalaţii pentru construcţii | A | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie geodezică |Topogeodezie şi automatizarea asigurării | A | Zi | 240 || | | |topogeodezice | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie genistică |Maşini şi utilaje de geniu | A | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri | A | Zi | 240 || | | |şi mascare | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie electronică |Echipamente şi sisteme electronice militare | A | Zi | 240 || | Sisteme | şi telecomunicaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Electronice şi | |Transmisiuni | A | Zi | 240 || | Informatice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Militare | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare şi sisteme informatice | A | Zi | 240 || | | informaţiei |pentru apărare şi securitate naţională | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ingineria sistemelor |Echipamente pentru modelare, simulare şi | A | Zi | 240 |

Page 36: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | |conducere informatizată a acţiunilor de luptă | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

51. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Ştiinţe militare şi |Conducere interarme - forţe terestre | A | Zi | 180 || | Comandă şi Stat | informaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Major | |Conducere interarme - forţe aeriene | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conducere interarme - forţe navale | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conducere logistică | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Management economico-financiar | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Securitate şi apărare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Conducere militară | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Sisteme informaţionale | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

52. ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Ştiinţe militare şi |Comunicare şi relaţii publice - informaţii | A | Zi | 180 || | Informaţii | informaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Psihologie-informaţii | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

53. ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Poliţie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Ordine şi siguranţă publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea | Ingineria instalaţiilor |Instalaţii pentru construcţii - pompieri | A | Zi | 240 || | de Pompieri | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea | Istorie |Arhivistică | A | Zi | 180 || | de Arhivistică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

54. ACADEMIA FORŢELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAŞOV

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 |Academia Forţelor| Ştiinţe militare şi |Managementul organizaţiei | A | Zi | 180 || | Aeriene "Henri | informaţii | | | | || | Coandă" | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

55. ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANŢA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Inginerie navală |Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale | A | Zi | 240 || | Marină Militară | şi navigaţie | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică | A | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Inginerie navală |Navigaţie şi transport maritim şi fluvial |A/AP| Zi/FR | 240 || | Marină Civilă | şi navigaţie | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie electrică |Electromecanică |A/AP| Zi/FR | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management naval şi portuar |A/AP| Zi/FR | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

56. ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 |Academia Forţelor| Ştiinţe militare |Managementul organizaţiei | A | Zi | 180 || |Terestre "Nicolae| şi informaţii +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Bălcescu" | |Management economico-financiar | AP | Zi | 180 |

Page 37: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

ANEXA Nr. 3

STRUCTURAinstituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de

studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studiiacreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu

1. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || |Ştiinţe Juridice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |şi Administrative| Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/FR | 180 || | Management | | | | | || | Turistic şi | | | | | || | Comercial | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Istorie |Istorie |A/AP| Zi/FR | 180 || | Istorie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale |A/AP| Zi/FR | 180 || |Relaţii Economice| internaţionale | | | | || | Internaţionale | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/FR | 180 || |Finanţe şi Bănci | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice |A/AP| Zi/FR | 180 || |Ştiinţe Politice | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limbi şi literaturi (franceză, engleză, | AP | Zi | 180 || | Limbi şi | |germană) - Limbi şi literaturi (engleză, | | | || | Literaturi | |germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă) | | | || | Străine | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || | Drept din Cluj- | | | | | || | Napoca | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/FR | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | din Cluj-Napoca | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/FR | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Geografie |Geografia turismului |A/AP| Zi/FR | 180 || | Geografia | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Turismului din | |Geografie | AP | Zi | 180 || | Sibiu | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/FR | 180 || | Management | | | | | || | Turistic şi | | | | | || | Comercial din | | | | | || | Timişoara | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 12 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|AP/ | Zi/FR | 180 || | Management | | | AP | | || | Turistic şi | | | | | || | Comercial din | | | | | || | Constanţa | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 13 | Facultatea de | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale |AP/ | Zi/FR | 180 || |Relaţii Economice| internaţionale | | AP | | || | Internaţionale | | | | | || | din Braşov | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 14 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | Zi/FR | 180 || |Finanţe, Bănci şi| | | AP | | || |Contabilitate din+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Braşov | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

2. UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID/FR | 240 || | Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Drept |Drept | AP | Zi | 240 || | Drept din Târgu | | | | | || | Jiu | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID/FR | 180 || |Ştiinţe Economice| | |/AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe | | | | | || | Economice din | | | | | || | Târgu Jiu | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Psihologie |Psihologie |A/AP| Zi/ID | 180 || | Psihologie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Informatică |Informatică |AP/ | Zi/ID | 180 || | Ştiinţa şi | | | AP | | || | Tehnologia | | | | | || | Informaţiei | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 |

Page 38: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Medicină | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

3. UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Drept |Drept | A/ | Zi/ID/FR | 240 || | Drept | | |AP/ | | || | | | | AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Drept comunitar | AP | Zi | 240 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci | A/ | ZI/ID/FR | 180 || |Ştiinţe Economice| | |AP/ | | || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |AP/ | ZI/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Sociologie |Sociologie | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe Sociale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |şi Administrative| Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | şi studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |AP/ | ZI/ID | 180 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

4. UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || | Drept | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/FR | 180 || | Economia | | | | | || |Turismului Intern| | | | | || |şi Internaţional | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Cibernetică, statistică şi |Informatică economică | A | Zi | 180 || | Informatică | informatică economică | | | | || | Managerială | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || | Management- +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Marketing | Marketing |Marketing |A/AP| Zi/FR | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale |A/AP| Zi/FR | 180 || | Relaţii | internaţionale | | | | || | Comerciale şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Financiar-Bancare| Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/FR | 180 || | Interne şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Internaţionale | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea de | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale | A | Zi | 180 || |Studii Economice | internaţionale | | | | || | Europene | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

5. UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1 | Facultatea de | Matematică |Matematică | AP | Zi | 180 || | Matematică- +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | Informatică |Informatică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2 | Facultatea de | Fizică |Fizică | A | Zi | 180 || | Fizică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3 | Facultatea de | Istorie |Istorie | A | Zi | 180 || |Istorie-Geografie+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geografie |Geografie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4 | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi | A | Zi | 180 || | Litere şi Limbi | |literatură modernă (engleză, franceză, | | | || | Străine | |italiană, chineză, japoneză) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5 | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | Psihologie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6 | Facultatea | Sociologie |Sociologie | A | Zi | 180 || | de Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Politice, | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice |AP/ | Zi/FR | 180 || | Sociologie şi | | | AP | | || | Relaţii | | | | | || | Internaţionale | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7 | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/ID | 240 || | Drept şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administraţie | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |AP/ | Zi/ID | 180 || | Publică | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8 | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | A/ | Zi/FR | 180 || | Jurnalism | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9 | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale |A/AP| Zi/ID | 180 || | | internaţionale | | | | |

Page 39: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 10 | Facultatea de | Teatru |Artele spectacolului (Actorie) | A | Zi | 180 || | Arte +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Cinematografie şi media |Cinematografie, fotografie, media (Regie de | A | Zi | 240 || | | |film şi TV, Imagine de film şi TV) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 11 | Facultatea de | Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată | A | Zi | 240 || | Electronică, +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Automatică şi | Inginerie electronică şi |Electronică aplicată | AP | Zi | 240 || | Informatică | telecomunicaţii | | | | || | Aplicată +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie economică în domeniul electric, | AP | Zi | 240 || | | |electronic şi energetic | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

6. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura modernă A (engleză, | A | ZI | 180 || | Limbi şi | |franceză) - Limba şi literatura modernă B | | | || | Literaturi | |(franceză, engleză, germană, spaniolă, | | | || | Străine | |italiană, rusă, latină) | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| ZI/FR | 240 || | Drept şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administraţie | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | ZI | 180 || | Publică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | ZI | 180 || | Educaţie Fizică +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Marketing |Marketing |A/AP| ZI/ID | 180 || | Marketing şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Afaceri | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale | AP | ZI | 180 || | Economice | internaţionale | | | | || | Internaţionale | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| ZI/ID | 180 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Financiar- | Management |Management | AP | ZI | 180 || | Contabil | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | ZI/ID | 180 || |Finanţe şi Bănci | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7. | Facultatea de | Medicină veterinară |Medicină veterinară | A | ZI | 360 || | Medicină | | | | | || | Veterinară | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8. | Facultatea de | Filosofie |Filosofie |A/AP| ZI/FR | 180 || | Filosofie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Jurnalism | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism |A/AP| ZI/FR | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9. | Facultatea de | Sociologie |Sociologie | A | ZI | 180 || | Sociologie- +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Psihologie | Psihologie |Psihologie | A | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|10. | Facultatea de | Management |Management |A/AP| ZI/FR | 180 || | Management din +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Braşov | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |AP/ | ZI/FR | 180 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|11. | Facultatea de | Muzică |Pedagogie muzicală |A/AP| ZI/FR | 180 || | Muzică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|12. | Facultatea de | Geografie |Geografie | A | ZI | 180 || | Geografie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului | AP | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|13. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ZI | 180 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Financiar- | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | ZI/FR | 180 || | Contabil | | | AP | | || | din Constanţa +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | AP | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|14. | Facultatea de | Teatru |Artele spectacolului (actorie) | A | ZI | 180 || | Teatru | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|15. | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - O limbă şi | A/ | ZI/ID/FR | 180 || | Limba şi | |literatură străină (engleză, franceză) |AP/ | | || |Literatura Română| | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|16. | Facultatea de | Istorie |Istorie | A/ | ZI/ID/FR | 180 || | Istorie | | |AP/ | | || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|17. | Facultatea de | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | ZI | 180 || | Relaţii | studii europene | | | | || |Internaţionale şi| | | | | || | Studii Europene | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|18. | Facultatea de | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| ZI/FR | 180 || |Ştiinţe Juridice +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi | Drept |Drept | AP | ZI | 240 || | Administrative | | | | | || | din Braşov | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|19. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| ZI/FR | 180 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Financiar- | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | ZI/FR | 180 || | Contabil | | | AP | | || | din Craiova +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale | AP | ZI | 180 || | | internaţionale | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|20. | Facultatea de | Drept |Drept | AP | ZI | 240 || | Drept şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administraţie | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 || | Publică din | | | | | || | Craiova | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|21. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| ZI/FR | 180 || |Contabilitate şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Finanţe din | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | ZI/FR | 180 || | Câmpulung- | | | AP | | || | Muscel +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor | AP | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|22. | Facultatea de | Matematică |Matematică | A | ZI | 180 || | Matematică şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică | Informatică |Informatică | A | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|23. | Facultatea de | Arhitectură |Arhitectură | A | ZI | 360 |

Page 40: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Arhitectură | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|24. | Facultatea | Drept |Drept |A/AP| ZI/FR | 240 || | de Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |şi Administraţie | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | ZI | 180 || | Publică | | | | | || | din Constanţa | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|25. | Facultatea | Psihologie |Psihologie | A | ZI | 180 || | de Psihologie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Pedagogie | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogie | A | ZI | 180 || | din Braşov | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|26. | Facultatea | Drept |Drept | AP | ZI | 240 || | de Drept | | | | | || |şi Administraţie | | | | | || | Publică | | | | | || | din Râmnicu | | | | | || | Vâlcea | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|27. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| ZI/FR | 180 || |Contabilitate şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Finanţe din | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | ZI/FR | 180 || | Râmnicu Vâlcea | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|28. | Facultatea | Finanţe |Finanţe şi bănci |AP/ | ZI/FR | 180 || | de Finanţe | | | AP | | || |şi Bănci din Blaj| | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|29. | Facultatea | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor | AP | ZI | 180 || | de Management | | | | | || | Financiar- | | | | | || | Contabil | | | | | || | din Blaj | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|30. | Facultatea | Informatică |Informatică | AP | ZI | 180 || | de Matematică- | | | | | || | Informatică din | | | | | || | Blaj | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

7. UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţie publică|A/AP| Zi/FR | 240 || | Management | |şi agroturism | | | || | Agroturistic | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţie publică| AP | Zi | 240 || | Management | |şi agroturism | | | || |Agroturistic din | | | | | || | Focşani | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţie | AP | Zi | 240 || | Management | |publică şi agroturism | | | || |Agroturistic din | | | | | || | Alexandria | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţie publică| AP | Zi | 240 || | Management | |şi agroturism | | | || |Agroturistic din | | | | | || | Slobozia | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5. | Facultatea de | Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare | A | Zi | 240 || | Ingineria | alimentare | | | | || | Produselor | | | | | || | Alimentare | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6. | Facultatea | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || | de Drept | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7. | Facultatea | Ingineria produselor |Controlul şi expertiza produselor alimentare |A/AP| Zi/FR | 240 || | de Controlul | alimentare | | | | || | şi Expertiza | | | | | || | Produselor | | | | | || | Alimentare | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8. | Facultatea | Ingineria produselor |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | de Controlul | alimentare | | | | || | şi Expertiza | | | | | || | Produselor | | | | | || | Alimentare | | | | | || | din Alexandria | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9. | Facultatea | Ingineria produselor |Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | Zi | 240 || | de Controlul | alimentare | | | | || | şi Expertiza | | | | | || | Produselor | | | | | || | Alimentare | | | | | || | din Slobozia | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

8. UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A/ | ZI/ID/FR | 240 || | Drept | | |AP/ | | || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | ZI | 180 || | Educaţie Fizică | | | | | || | şi Sport | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Inginerie şi management |Inginerie economică industrială | A | ZI | 240 || | Inginerie | | | | | || | Managerială | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci | A/ | ZI/ID/FR | 180 || |Ştiinţe Economice| | |AP/ | | || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5. | Facultatea de | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | A | ZI | 180 || |Ştiinţele Naturii| | | | | || | şi Ecologie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6. | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | A | ZI | 180 || | Psihologie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7. | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | A | ZI | 180 |

Page 41: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Ştiinţele | | | | | || | Comunicării | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

9. UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GHEORGHE CRISTEA"DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economice, | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | Zi | 180 || | Juridice şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrative | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale | A | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie |Economia mediului | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Statistică, cibernetică şi |Cibernetică economică | AP | Zi | 180 || | | informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | Arte şi Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbă şi literatură |Limba şi literatura engleză - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura franceză | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Teatru |Artele spectacolului (coregrafie) | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

10. UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ZI | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | ZI | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor | AP | ZI | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | ZI | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | ZI | 180 || | Administraţie | | | | | || | Publică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

11. UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || | Finanţe şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Contabilitate | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Management |Management | A | Zi | 180 || | Management- +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Marketing | Marketing |Marketing | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

12. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Teologie |Teologie romano-catolică didactică |A/AP| Zi/FR | 180 || |Teologie Romano- | | | | | || | Catolică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

13. INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+|1. | Facultatea de | Teologie |Teologie baptistă pastorală |A/AP| Zi/ID | 240 || | Teologie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

14. UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD

Page 42: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A/ | Zi/ID/FR | 240 || |Ştiinţe Juridice | | |AP/ | | || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Marketing |Marketing | A/ | Zi/ID/FR | 180 || |Ştiinţe Economice| | |AP/ | | || | | | | AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Marketing (la Satu Mare) |A/AP| Zi/FR | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Marketing (la Baia Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Marketing (la Marghita) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Marketing (la Zalău) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Administrarea afacerilor (la Bistriţa) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Economia comerţului, turismului şi |AP/ | Zi/ID | 180 || | | |serviciilor (la Sebiş) | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | A/ | Zi/ID/FR | 180 || | | | |AP/ | | || | | | | AP | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Contabilitate şi informatică de gestiune (la | AP | Zi | 180 || | | |Alba Iulia) | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Contabilitate şi informatică de gestiune (la | AP | Zi | 180 || | | |Satu Mare) | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Sănătate |Medicină | A | Zi | 360 || | Medicină, | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Farmacie şi | |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Moaşe | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Asistenţă medicală generală | AP | Zi | 240 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Tehnică dentară | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Farmacie | AP | Zi | 300 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Sport | |Educaţie fizică şi sportivă (la Satu Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5. | Facultatea de | Filosofie |Filosofie | AP | Zi | 180 || |Ştiinţe Umaniste,+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Politice şi | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || | Administrative | |literatura engleză | | | || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză (la Baia Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Limba şi literatura engleză (la Zalău) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate (câte două limbi |AP/ | Zi/FR | 180 || | | |străine dintre: engleză, franceză şi germană) | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istorie (la Baia Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Istorie (la Satu Mare) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice |AP/ | Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | A | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Jurnalism (la Satu Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Jurnalism (la Baia Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Jurnalism (la Zalău) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Comunicare şi relaţii publice |AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6. | Facultatea | Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | Zi | 180 || | de Psihologie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Ştiinţe | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | ale Educaţiei | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7. | Facultatea de | Informatică |Informatică |A/AP| Zi/ID | 180 || | Informatică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8. | Facultatea de | Biologie |Biologie | A | Zi | 180 || | Ştiinţe ale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Naturii | Geografie |Geografie (la Baia Mare) | AP | Zi | 180 || | | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografia turismului (la Baia Mare) | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţa mediului |Ecologie şi protecţia mediului | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 9. | Facultatea de | Silvicultură |Silvicultură |A/AP| Zi/FR | 240 || | Inginerie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Inginerie şi management |Inginerie şi management în alimentaţie |AP/ | Zi/FR | 240 || | | |publică şi agroturism | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Arhitectură |Conservare şi restaurare de arhitectură | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

15. UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 || |Contabilitate şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Informatică de | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 || | Gestiune | | | | | |

Page 43: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică |A/AP| Zi/ID | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Drept |Drept | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Marketing |Marketing | A/ | Zi/FR/ID | 180 || | Economia | | |AP/ | | || | Afacerilor | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Statistică, cibernetică şi |Informatică economică | AP | Zi | 180 || | | informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

16. UNIVERSITATEA "GEORGE BARIŢIU" DIN BRAŞOV

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept |A/AP| Zi/FR | 240 || | Drept | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|A/AP| Zi/FR | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | A | Zi | 180 || | Educaţie Fizică | | | | | || | şi Sport | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

17. UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || |Ştiinţe Economice| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Management (la Baia Mare) |AP/ | Zi/FR | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Statistică, cibernetică |Informatică economică | AP | Zi | 180 || | | şi informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Drept |Drept (la Baia Mare) |A/AP| Zi/FR | 240 || | Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă (la Baia Mare) | A | Zi | 180 || | de Educaţie | | | | | || | Fizică şi Sport | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

18. UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" DIN CONSTANŢA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || |Drept şi Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrative | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | Ştiinţele | şi studii europene | | | | || | Comunicării şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Ştiinţe Politice | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | AP | Zi | 180 || | Psihosociologie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Sociologie |Sociologie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Management |Management | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Statistică, cibernetică |Informatică economică | AP | Zi | 180 || | | şi informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5. | Facultatea de | Inginerie navală |Navigaţie şi transport maritim şi fluvial | AP | Zi | 240 || | Navigaţie şi | şi navigaţie | | | | || |Transport Maritim| | | | | || | şi Fluvial | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

19. UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A/ | Zi/FR/ID | 240 |

Page 44: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Drept | | |AP/ | | || | | | | AP | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/ID | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor|AP/ | Zi/ID | 180 || | | | | AP | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | Ştiinţe ale | | | | | || | Comunicării | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | Relaţii | studii europene | | | | || |Internaţionale şi| | | | | || | Studii Europene | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

20. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Statistică, cibernetică şi |Cibernetică economică | AP | Zi | 180 || | | informatică economică | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

21. UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGĂLNICEANU" DIN IAŞI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Geografie |Geografie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

22. UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Teologie |Teologie baptistă pastorală | A | Zi | 240 || | Teologie +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Asistenţă socială |Asistenţă socială | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi | AP | Zi | 180 || | | |literatura engleză | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Muzică |Pedagogie muzicală | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Management |Management |A/AP| Zi/ID | 180 || | Management | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

23. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEŞTI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || | de Management, +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Marketing | Marketing |Marketing | A | Zi | 180 || | în Afaceri +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economice | Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale | AP | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Administrarea afacerilor | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 || | de Finanţe - +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Contabilitate | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | A | Zi | 180 || | de Ştiinţe | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Juridice, | |Jurnalism | A | Zi | 180 || |Administrative şi+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | ale Comunicării | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Drept |Drept | AP | Zi | 240 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Relaţii internaţionale şi |Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | Zi | 180 || | | studii europene | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || | de Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Marketing | Economie |Economie agroalimentară | AP | Zi | 180 || | în Afaceri +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economice | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 || | din Brăila +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 45: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5. | Facultatea | Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | AP | Zi | 180 || | de Ştiinţe +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Administrative | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 || | şi ale +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Comunicării din | Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 || | Brăila | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6. | Facultatea de | Management |Management |A/AP| Zi/FR | 180 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Marketing în | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 || | Afaceri +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Economice din | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 || | Râmnicu Vâlcea +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

24. UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Management |Management | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | şi Calculatoare | Marketing |Marketing | A | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Finanţe |Finanţe şi bănci | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului, serviciilor | AP | Zi | 180 || | | |şi managementul calităţii | | | || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Calculatoare şi tehnologia |Calculatoare | AP | Zi | 240 || | | informaţiei | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

25. UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU-MUREŞ

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Drept | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci | A | Zi | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | Psihologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Ştiinţe ale | Ştiinţe ale educaţiei |Psihopedagogie specială | A | Zi | 180 || | Educaţiei | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Geografie |Geografia turismului | AP | Zi | 180 || |Istorie-Geografie| +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Geografie | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Istorie |Istorie | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

26. UNIVERSITATEA "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Administrarea afacerilor |Economia comerţului, turismului şi serviciilor| A | Zi | 180 || | Management +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Turistic, | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | Zi | 180 || | Hotelier şi | | | | | || | Comercial | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | AP | Zi | 180 || | Psihologie şi +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |Asistenţă Socială| Asistenţă socială |Asistenţă socială | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Limbă şi literatură |Limba şi literatura română | AP | ZI | 180 || | Litere | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

27. UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune |A/AP| Zi/FR | 180 || |Ştiinţe Economice+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Marketing |Marketing | AP | Zi | 180 || | +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale | A | Zi | 180 || | | internaţionale | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Limbi moderne aplicate |Limbi moderne aplicate | A | Zi | 180 || | Jurnalistică, +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Page 46: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Comunicare şi | Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | AP | Zi | 180 || | Limbi Moderne | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | | |Jurnalism | A | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Informatică |Informatică | A | Zi | 180 || | Calculatoare şi | | | | | || | Informatică | | | | | || | Aplicată | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Muzică |Interpretare muzicală - instrumente | AP | Zi | 240 || | Muzică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 5. | Facultatea | Ştiinţe administrative |Administraţie publică | AP | Zi | 180 || | de Drept +----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| |şi Administraţie | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Publică | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 6. | Facultatea | Educaţie fizică şi sport |Educaţie fizică şi sportivă | AP | Zi | 180 || | de Educaţie | +----------------------------------------------+----+----------+--------+| | Fizică şi Sport | |Sport şi performanţă motrică | AP | Zi | 180 |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 7. | Facultatea | Arte plastice, decorative |Design | A | Zi | 180 || | de Design | şi design | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 8. | Facultatea | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | de Psihologie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

28. UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI

+----+-----------------+----------------------------+---------------------------------------------------+----------+--------+|Nr. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii acreditate (A) | Forma de |Număr de||crt.| | | sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |învăţământ|credite |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 1. | Facultatea de | Drept |Drept | A | Zi | 240 || | Drept | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 2. | Facultatea de | Finanţe |Finanţe şi bănci |A/AP| Zi/FR | 180 || | Economie | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 3. | Facultatea de | Psihologie |Psihologie | A | Zi | 180 || | Psihologie şi | | | | | || |Asistenţă Socială| | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+| 4. | Facultatea de | Sănătate |Medicină dentară | A | Zi | 360 || |Medicină Dentară | | | | | |+----+-----------------+----------------------------+----------------------------------------------+----+----------+--------+

Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu

+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+|Nr. | Domeniul de licenţă | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr ||crt.| | autorizate să funcţioneze provizoriu (AP) |de învăţământ|de credite|+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+| 1. |Administrarea afacerilor|Economia comerţului, turismului şi serviciilor| Zi/FR | 180 |+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+| 2. |Asistenţă socială |Asistenţă socială | Zi | 180 |+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+| 3. |Sociologie |Sociologie | Zi | 180 |+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+| 4. |Ştiinţe politice |Ştiinţe politice | Zi | 180 |+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+| 5. |Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | Zi | 180 |+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+| 6. |Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice | Zi | 180 || | +----------------------------------------------+-------------+----------+| | |Jurnalism | Zi | 180 |+----+------------------------+----------------------------------------------+-------------+----------+

ANEXA Nr. 4

SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDIIacreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul

instituţiilor de învăţământ superior particularautorizate să funcţioneze provizoriu

1. FUNDAŢIA "IDM" - UNIVERSITATEA ROMÂNO-BRITANICĂ DIN BUCUREŞTI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Administrarea afacerilor | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

2. FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE MEDIA" DIN BUCUREŞTI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

Page 47: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

|Administrarea afacerilor|Administrarea afacerilor | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Cinematografie şi media |Cinematografie, fotografie, media (Regie | Zi | 240 || |de film şi TV, Imagine de film şi TV) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

3. INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA-ILFOV

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Teologie |Teologie adventistă pastorală | Zi | 240 || +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Teologie adventistă didactică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbi şi literaturi |Limba şi literatura română | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Asistenţă socială |Asistenţă socială*) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbi şi literaturi |Limba şi literatura română - Limba | Zi | 180 || |şi literatura engleză | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

4. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Teologie |Teologie protestantă pastorală | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

*) A funcţionat şi înainte de 1989.

5. FUNDAŢIA "SAPIENŢIA" - UNIVERSITATEA "SAPIENŢIA" DIN CLUJ-NAPOCA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ştiinţa mediului |Geografia mediului | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Relaţii internaţionale |Relaţii internaţionale şi studii europene| Zi | 180 || şi studii europene | | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Cinematografie şi media |Cinematografie, fotografie, media (Regie | Zi | 240 || |de film şi TV, Imagine de film şi TV, | | || |Multimedia: sunet-montaj) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Sociologie |Sociologie (la Miercurea-Ciuc)*) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | Zi | 180 || |(la Miercurea-Ciuc) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Economie |Economie agroalimentară (la | Zi | 180 || |Miercurea-Ciuc) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi | Zi | 180 || |literatura engleză (la Miercurea-Ciuc)*) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ingineria mediului |Ingineria şi protecţia mediului în | Zi | 240 || |industrie (la Miercurea-Ciuc) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ingineria produselor |Ingineria produselor alimentare (la | Zi | 240 || alimentare |Miercurea-Ciuc) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice (la | Zi | 180 || |Miercurea-Ciuc) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Economie |Economie generală (la Miercurea-Ciuc) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Informatică |Informatică (la Târgu Mureş)*) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogie (la Târgu Mureş) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Ştiinţe ale comunicării |Comunicare şi relaţii publice (la Târgu | Zi | 180 || |Mureş) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Mecatronică şi robotică |Mecatronică (la Târgu Mureş) | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ingineria sistemelor |Automatică şi informatică aplicată (la | Zi | 240 || |Târgu Mureş) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Calculatoare şi |Calculatoare (la Târgu Mureş) | Zi | 240 || tehnologia informaţiei | | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Horticultură |Horticultură (la Târgu Mureş) | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Economie |Economia mediului (la Miercurea-Ciuc) | Zi | 180 |

Page 48: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

6. UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN CRAIOVA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Finanţe |Finanţe şi bănci | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbă şi literatură |Limbi şi literaturi moderne (engleză, | Zi | 180 || |franceză) | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Drept |Drept | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Economia comerţului, turismului şi | Zi | 180 || |serviciilor | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

7. FUNDAŢIA "ŞTEFAN LUPAŞCU" - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAŞI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbi moderne aplicate |Traducere şi interpretare | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ştiinţe administrative |Administraţie publică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Informatică |Informatică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Educaţie fizică şi sport|Educaţie fizică şi sportivă | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Ştiinţe ale comunicării |Jurnalism | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

8. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN IAŞI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Teologie |Teologie romano-catolică pastorală - A*) | Zi | 240 || +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Teologie romano-catolică didactică - AP | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

*) Specializare acreditată; a funcţionat şi înainte de 1989.

9. UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAŞI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Marketing |Marketing | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ştiinţe administrative |Administraţie publică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbă şi literatură |Limba şi literatura engleză - Limba şi | Zi | 180 || |literatura franceză | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

10. FUNDAŢIA "AGORA" - UNIVERSITATEA "AGORA" DIN ORADEA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

Page 49: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Drept |Drept*) | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Statistică, cibernetică |Informatică economică | Zi | 180 ||şi informatică economică| | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management*) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

11. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC FRANCISCAN DIN ROMAN

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Teologie |Teologie romano-catolică pastorală | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

12. FUNDAŢIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU MARE

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Finanţe |Finanţe şi bănci*) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Economia comerţului, turismului şi | Zi | 180 || |serviciilor | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

13. FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "ALMA MATER" - UNIVERSITATEA"ALMA MATER" DIN SIBIU

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Marketing |Marketing | Zi | 180 || +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Marketing (la Bacău) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Cibernetică, statistică |Informatică economică | Zi | 180 ||şi informatică economică| | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Economie |Economie agroalimentară şi a mediului | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Economia comerţului, turismului, | Zi | 180 || |serviciilor şi managementul calităţii | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ştiinţe administrative |Administraţie publică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Economie şi afaceri |Afaceri internaţionale | Zi | 180 || internaţionale +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Afaceri internaţionale (la Bacău) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Drept |Drept | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Finanţe |Finanţe şi bănci | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Asistenţă socială |Asistenţă socială | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Psihologie |Psihologie | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ştiinţe ale educaţiei |Pedagogia învăţământului primar şi | Zi | 180 || |preşcolar | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

14. FUNDAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT "IOAN SLAVICI" -UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIŞOARA

Page 50: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Contabilitate |Contabilitate şi informatică de gestiune | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Finanţe |Finanţe şi bănci | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Administrarea afacerilor | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Calculatoare şi |Calculatoare | Zi | 240 || tehnologia informaţiei | | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

15. SOCIETATEA ATENEUL ROMÂN - UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ "TRAIAN" DIN DEVA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Economie şi afaceri |Economie şi afaceri internaţionale | Zi | 180 ||internaţionale | | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Informatică |Informatică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Economia comerţului, turismului şi | Zi | 180 || |serviciilor | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

16. FUNDAŢIA CULTURALĂ "VATRA" - UNIVERSITATEA DE ARTE"VATRA" DIN BAIA MARE

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Teatru |Artele spectacolului (coregrafie) | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Muzică |Interpretare muzicală | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

17. FUNDAŢIA PENTRU PROMOVAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN F.I.N.E. -UNIVERSITATEA WALLES - ROMÂNIA DIN BUCUREŞTI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Marketing |Marketing | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

18. FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "MILENIUM" DIN TIMIŞOARA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Informatică |Informatică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

19. ASOCIAŢIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR ÎN COMERŢ ŞI TURISM -UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE, ARTE ŞI MESERII DIN BUCUREŞTI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Economia comerţului, turismului şi | Zi | 180 || |serviciilor | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

Page 51: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

20. FUNDAŢIA "GAUDEAMUS" - UNIVERSITATEA "TOMIS" DIN CONSTANŢA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Administrarea afacerilor | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

ANEXA Nr. 5

SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDIIacreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrulinstituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să

funcţioneze provizoriu, aflate în proces de acreditare

1. INSTITUTUL BANCAR ROMÂN

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Finanţe |Finanţe şi bănci | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

2. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Teologie |Teologie penticostală pastorală | Zi | 240 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

3. UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Sociologie |Antropologie | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Filosofie |Filosofie | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbă şi literatură |Limba şi literatura română - Limba şi | Zi | 180 || |literatura engleză | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Asistenţă socială |Asistenţă socială | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Ştiinţe administrative |Administraţie publică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Educaţie fizică şi sport|Educaţie fizică şi sportivă | Zi | 180 || +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Kinetoterapie şi motricitate specială | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

4. FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE PARTIUM" - UNIVERSITATEA CREŞTINĂ"PARTIUM" DIN ORADEA

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| | Specializări/Programe de studii | Forma | Număr || Domeniul de licenţă |autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)|de învăţământ|de credite|| | | (Zi) | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Management |Management | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+|Administrarea afacerilor|Economia comerţului, turismului şi | Zi | 180 || |serviciilor | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Limbă şi literatură |Limba şi literatura română | Zi | 180 || +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Limba şi literatura engleză | Zi | 180 || +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Limba şi literatura engleză - Limba şi | Zi | 180 || |literatura română | | || +-----------------------------------------+-------------+----------+| |Limba şi literatura germană | Zi | 180 |

Page 52: Hotărâre nr. 635/2008 - ARACISarhiva.aracis.ro/uploads/media/Nr_crt_0028_HG_635-2008.pdfBucureşti, 11 iunie 2008. Nr. 635. ANEXA Nr. 1 Hotărâre nr. 635/2008 din 11/06/2008 Publicat

+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Filosofie |Filosofie | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Muzică |Pedagogie muzicală | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Arte plastice şi |Arte plastice (Grafică) | Zi | 180 || decorative | | | |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Teologie |Teologie reformată didactică | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Asistenţă socială |Asistenţă socială | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+| Sociologie |Sociologie | Zi | 180 |+------------------------+-----------------------------------------+-------------+----------+

5. FUNDAŢIA ŞCOALA POSTUNIVERSITARĂ DE AFACERIROMÂNO-AMERICANĂ - ASEBUSS DIN BUCUREŞTI

Învăţământ postuniversitar

+----------------------------------------------------+-------------------------+| Specializări/Programe de studii acreditate | Număr de credite |+----------------------------------------------------+-------------------------+|Administrarea afacerilor - Executiv MBA | 120 |+----------------------------------------------------+-------------------------+