R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECŢIA I CIVILĂ

Dosar nr. 11209/182/2012

DECIZIA CIVILĂ NR. 8/R/2014 Şedinţa publică din 5 iunie 2014 Instanţa constituită din : PREŞEDINTE: ANAMARIA CÂMPEAN JUDECĂTOR: ANDREA A CHIŞ JUDECĂTOR: ANA IONESCU GREFIER : CRISTINA BOGDAN

S-a luat în examinare – pentru pronunţare-recursul declarat de reclamanta DGRFP CLUJ- PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ, împotriva deciziei civile nr. 98 din 12 martie 2014, pronunţată în dosar nr. 11209/182/2012, privind şi pârâţii intimaţi N. L., N. M. Ş., N. D. M. şi I. A., având ca obiect revocare donaţie.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă a termenului din 29 mai 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 5 iunie 2014.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia-Mare la data de 18.09.2012 reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ, prin ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BAIA MARE, în contradictoriu cu pârâţii N. L., N. M. Ş., N. D. M. şi I. A., a solicitat revocarea Contractului de vânzare-cumpărare imobiliară şi a Contractului de donaţie imobiliară, autentificate sub nr. 3049 din 29.09.2011 de Notarul public M. F.. S-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin revenirea bunurilor în patrimoniul debitoarei pârâte N. L. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4389/17.04.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 11209/182/2012, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâţi. A fost respinsă acţiunea revocatorie exercitată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş în contradictoriu cu pârâţii N. L., N. M.i Ş., N. D. M. şi I. A.. A fost obligată reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Creanţele de 3.194.884,00 lei şi de 1.960.825,00 lei, în considerarea cărora s-a exercitat de către reclamantă acţiunea revocatorie, sunt înscrise în cele două bilete la ordin emise la data de 01.07.2010 de către SC G. SRL, din cuprinsul acestora rezultând cele ce succed: scadenţele înscrise sunt data de 19.08.2011 şi data de 21.11.2011; avalist este pârâta N. L.; ultimul giratar este ANAF.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil: „Dispoziţiile art. 1558-1565 din Codul Civil se aplică şi creditorilor ale căror creanţe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare, dar scadenţa se situează după această dată”.

1

Raportat la dispoziţiile legale precitate, instanţa a reţinut că, în cauză, cererea reclamantei va fi examinată distinct pentru cele două creanţe, cărora le sunt aplicabile, în funcţie de data reţinută a fi a scadenţei, legea veche (Codul Civil de la 1864), pentru creanţa a cărei scadenţă este la data de 19.08.2011 şi legea nouă (Codul Civil – adoptat prin Legea nr. 287/2009) pentru creanţa a cărei scadenţă este la data de 19.08.201121.11.2011, Noul Cod Civil intrând în vigoare la data de 01.10 2011.

Conform art. 975 din Codul Civil de la 1864: Ei (creditorii) pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Conform art. 1562-1564 din Codul Civil adoptat în 2009: ART. 1562Noţiune: (1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.

ART. 1563:Condiţii privitoare la creanţă. Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

ART. 1564: Termen de prescripţie. Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Prin urmare, conform vechii reglementări acţiunea revocatorie este acea acţiune ce aparţine creditorului şi care îi permite să atace actele debitorului lor, dacă acestea sunt „viclene”, adică dacă au fost făcute de debitor cu scopul prejudicierii drepturilor creditorului titular al unei astfel de acţiuni, al cărei scop este readucerea bunului în patrimoniul debitorului, pentru a permite acestuia din urmă executarea silită şi asupra celui bun.

Potrivit noii reglementări, acţiunea revocatorie rămâne supusă, în principiu, cu nesemnificative deosebiri, aceloraşi condiţii ce au fost enunţate sub legea veche de doctrină si de practica judecătorească.

Aşadar, astfel cum rezultă din argumentele ce precedă, acţiunea revocatorie este pusă la îndemâna unui creditor pentru a-şi pune la adăpost creanţa faţă de eventuale acte ale debitorului prin care acesta şi-ar provoca sau şi-ar mări starea de insolvabilitate.

Instanţa a observat că ambele bilete la ordin, ce constată creanţele în considerarea cărora este recunoscut dreptul unui creditor la această acţiune specifică, au fost girate mai întâi către BCR, iar ulterior către ANAF.

Girul este un act juridic prin către posesorul titlului de valoare (cambie, bilet la ordin), numit girant, transmite altei persoane, numite giratar, printr-o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu şi prin predarea titlului, toate drepturile ce izvorăsc din acesta.

Legea nu cere indicarea datei girului şi nici a locului unde s-a efectuat.Prin urmare, întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale active a

reclamantei s-a întemeiat pe lipsa menţiunii referitoare la data girului, reţinând că Direcţia Generală A Finanţelor Publice Maramureş face parte din structura organizatorică a giratarului şi are personalitate juridică, instanţa a respins excepţia, urmând să analizeze fondul cererii.

Condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii, astfel cum rezultă din norma înscrisă la art. 975 C.civ. privesc actul atacat, atitudinea psihica a debitorului şi a terţului dobânditor faţă de efectele actului şi creanţa, după cum se va arăta în cele ce succed: actul juridic încheiat de debitor trebuie să fie de

2

natură a produce prejudicierea creditorului, ceea ce înseamnă, sub acest aspect, împrejurarea că debitorul şi-a creat sau şi-a mărit starea de insolvabilitate, prin încheierea actului atacat; actul juridic încheiat de debitor să nu privească un drept strict personal al debitorului, iar prin actul juridic atacat să se fi determinat o micşorare a patrimoniului debitorului; frauda debitorului, ceea ce presupune, în înţelesul art. 975 C.civ., simpla reprezentare a împrejurării că prin încheierea actului vor fi prejudiciate interesele creditorului său; atitudinea psihică a terţului dobânditor interesează numai în cazul actelor cu titlu oneros, presupunând dovedirea împrejurării că terţul este complice la fraudă, adică a cunoscut că prin încheierea actului cu debitorul va fi prejudiciat creditorul acestuia din urmă; în fine, creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, precum şi, de regulă, anterioară actului atacat.

În cauză, debitoarea N. L. a încheiat două contracte translative de proprietate, constatate prin acelaşi înscris autentificat sub nr. 3049 din 29.09.2011 (f. 7-10) şi denumit Contract de vânzare-cumpărare imobiliar şi contract de donaţie drept real.

Această pârâtă are calitatea de debitor prin avalizarea biletului la ordin emis de SC G. SRL pentru suma de 1.960.825,00 lei, cu scadenţă la data de 19.08.2011, instanţa verificând condiţiile de admisibilitate a acţiunii exercitate, în considerarea acestei creanţe, sub aspectul condiţiilor enunţate, incidente conform legii aplicabile determinate în cele ce precedă.

Instanţa a reţinut că, într-adevăr, prin actele juridice evocate, pârâta N. L. împreună cu soţul ei N. M. Ş., au înstrăinat prin vânzare şi contra unui preţ de 156.000,00 lei, din care s-a plătit, la momentul încheierii contactului, suma de 45.000,00 lei, nuda proprietate asupra imobilului bun comun al soţilor vânzători, cumpărător fiind pârâta I. A., vânzătorii stipulând menţinerea dreptului de uzufruct viager aceluiaşi imobil, în cotă de ½ parte; prin donaţie, dreptul de uzufruct viager, pentru acelaşi imobil, în cotă de ½ parte, donatar fiind fiul înstrăinătorilor, pârâtul N. D. M.

Insolvabilitatea este definită ca fiind acea stare a unui debitor ale cărui bunuri sunt de o valoare inferioară celei a tuturor obligaţiilor ce urmează a fi satisfăcute cu acele bunuri.

Reclamanta a afirmat că debitoarea sa a înstrăinat bunurile sale „imediat ce executarea a devenit iminentă”, ceea ce formează convingerea instanţei în sensul că, faţă de debitoare, nu a început executarea silită, aceeaşi concluzie rezultând şi din Somaţia de executare depusă la dosarul cauzei (f. 15-16), cu privire la care instanţa observă că, deşi se referă la cele două bilete la ordin avalizate de pârâta N. L., somaţia de executare a fost emisă unei alte persoane, R. D., străin de prezenta cauză, astfel încât actul nu poate fi considerat ca începător de executare împotriva pârâtei N. L.

Neîncepând executarea silită împotriva debitoarei este incertă starea de insolvabilitate a acesteia, instanţa observând că, în cauză, nu s-a dovedit încetarea executării pentru cazul prevăzut de art. 371Com

b i nlit. b) C.pr.civ., precum nu s-a dovedit nici notorietatea insolvabilităţii debitoarei.

Simpla afirmaţie a reclamantei în sensul că, cercetând cartea funciară, a constatat că debitoarea pârâtă N. L. a înstrăinat bunurile sale imediat ce a devenit iminentă executarea silită, nu are valoare probatorie nici dacă ar fi susţinută de extrasul de carte funciară, întrucât o astfel de probă nu ar exclude posibilitatea ca pârâta să deţină în proprietate imobile ce nu sunt înscrise în cartea funciară.

S-ar putea susţine că starea de insolvabilitate a pârâtei N. L. rezultă din înseşi probele administrate de aceasta, întrucât fişele fiscale depuse la dosar sunt singurele probe cu care pârâta tinde să îşi dovedească solvabilitatea, ceea

3

ce ar prezuma că nu mai are alte imobile decât cel înstrăinat, însă sarcina probei revine celui ce are calitatea de reclamant.

Aşadar, nefiind dovedite insolvabilitatea debitoarei pârâte N. L. instanţa a reţinut a nu fi îndeplinită condiţia prejudicierii creditoarei reclamante.

Întrucât condiţiile pentru exercitarea acţiunii pauliene, se impun a fi întrunite cumulativ, reţinând că una din aceste condiţii nu este îndeplinită, devine de prisos a mai fi examinată cererea reclamantei sub aspectul celorlalte condiţii enunţate.

Verificând în continuare cerinţele de admisibilitate a acţiunii revocatorii, raportat la legea aplicabilă faţă de data scadenţei înscrisă în cel de-al doilea bilet la ordin, emis de aceeaşi debitoare SC G. SRL, pentru suma de 3.194.884,00 lei, cu scadenţa la data de 21.11.2011, instanţa a reţinut că aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 1562 Noul Cod Civil, sunt cele ce urmează: în ce priveşte actul încheiat de debitor se impune ca acesta să fie prejudiciabil pentru creditor şi fraudulos, în acelaşi sens ca şi cel ce decurge din vechea reglementare, adică prin încheierea actului, debitorul îşi creează/măreşte insolvabilitatea, având reprezentarea acestei împrejurări; dobânditorul cu titlul oneros să aibă şi el reprezentarea aceleiaşi împrejurări;creanţa să fie certă la data introducerii acţiunii.

Întrucât prima condiţie se referă la caracterul prejudiciabil pentru creditor al actului atacat de acesta, iar mijloacele de probă ce se impun a fi analizate sunt aceleaşi cu cele examinate în cele ce precedă, instanţa va concluziona, pe baza aceloraşi argumente, că nu s-a dovedit în cauză insolvabilitatea pârâtei N. L. şi, implicit, nici prejudicierea reclamantei creditoare.

Apreciind că şi condiţiile de exercitare/admisibilitate a acţiunii revocatorii întemeiate pe Noul Cod Civil, se impun a fi întrunite cumulativ, întrucât prima condiţie a fost reţinută ca neîndeplinită, devine de prisos a se mai analiza celelalte.

Raportat la considerentele ce precedă, în considerarea dispoziţiilor legale precitate, instanţa a respins cererea reclamantei.

În baza art. 274 C.pr.civ., instanţa a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat de pârâţi apărătorului lor.

Prin decizia civilă nr. 98/A din 12.03.2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 11209/182/2012 s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta-reclamantă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş prin Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare, împotriva sentinţei civile nr. 4389/17.04.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 11209/182/2012, pe care a menţinut-o.

S-a respins cererea intimaţilor N. L., N. M. Ş., N. D. M. şi I. A., de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Acţiunea revocatorie, pauliană, este acea acţiune care se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari şi reprezintă un mijloc juridic prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general.

Astfel, potrivit art. 975 Cod civil 1865 aplicabil în speţă, „creditorii pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Acţiunea revocatorie este definită ca fiind acea acţiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. Prejudicierea creditorului se

4

concretizează în faptul că, prin încheierea actelor atacate, debitorul îşi măreşte sau îşi creează o stare de insolvabilitate.

Pentru a se putea intenta acţiunea revocatorie este necesară îndeplinirea mai multor condiţii: Actul atacat trebuie să fi creat creditorului un prejudiciu. Pentru creditor, în acest caz, prejudiciul constă în faptul că prin actul pe care-l atacă, debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate. Dovada insolvabilităţii debitorului trebuie făcută de către creditor. Acţiunea pauliană tinde să readucă în gajul general valori care au ieşit fraudulos din patrimoniul debitorului.

De asemenea, se impune a se dovedi frauda debitorului. Aceasta constă, în materia acţiunii pauliene, în aceea că debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor, că şi-a dat seama că, prin încheierea acelui act şi-a creat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate.

În acelaşi timp, o condiţie a intentării acţiunii pauliene este aceea a existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile a creditorului – reclamant, creanţă, în principiu, anterioară actului atacat.

De asemenea, se impune a se dovedi complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat, în cazul actului cu titlu oneros. Actul va fi revocat numai atunci când se dovedeşte frauda terţului. Ea constă în faptul că terţul cunoaşte că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil.

Examinând cuprinsul sentinţei atacate, actele şi lucrările dosarului primei instanţe, prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul a constatat nefondate criticile din memoriul de apel.

În mod eronat se susţine prin motivele de apel că prima instanţă ar fi reţinut greşit faptul că nu s-a dovedit insolvabilitatea pârâtei-intimate N. L..

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, dovada insolvabilităţii debitorului trebuie făcută de către creditor.

În mod corect a reţinut prima instanţă că, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada insolvabilităţii pârâtei N. L.

Odată demarată executarea silită, executorul judecătoresc trebuie să procedeze potrivit prevederilor legale instituite în materia executării silite, executarea silită putând avea loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Pot fi supuse executării silite toate veniturile şi bunurile urmăribile ale debitorului, desigur, numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorului.

Reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta N. L. nu are alte venituri sau bunuri urmăribile.

Nu s-a depus la dosar procesul verbal ce se întocmeşte de către executorul judecătoresc în cazul în care, în urma demersurilor legale efectuate, ar fi concluzionat că nu există alte bunuri sau venituri urmăribile.

Argumentele din memoriul de apel extrase din dispoziţiile art. 565 Noul Cod civil nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, raportat la dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi având în vedere că sarcina probei insolvabilităţii debitorului trebuie făcută de către creditor.

Reclamanta nu a făcut dovada relei credinţe afirmată prin motivele de apel, dar nedovedită.

Buna credinţă se prezumă, reaua credinţă trebuia dovedită de reclamantă, probă care însă nu a fost făcută.

În mod eronat se susţine în motivele de apel că s-ar fi dovedit intenţia de fraudare a intereselor creditorului a debitoarei N. L.

5

Din actele de la dosar rezultă că la momentul încheierii actului atacat, nu începuse executarea silită faţă de pârâtă.

Reclamanta afirmă că debitoarea sa ar fi înstrăinat bunurile „imediat ce executarea a devenit iminentă”, afirmaţie ce nu dovedeşte frauda.

Somaţia de executare a fost emisă pentru numitul R. D., nu pentru pârâta N. L. – file 15-16 dosar de fond.

Simpla afirmaţie a reclamantei în sensul că, cercetând cartea funciară, a constatat că debitoarea pârâtă N. L. a înstrăinat bunurile sale imediat ce a devenit iminentă executarea silită, nu are valoare probatorie nici dacă ar fi susţinută de extrasul de carte funciară, întrucât o astfel de probă nu ar exclude posibilitatea ca pârâta să deţină în proprietate imobile ce nu sunt înscrise în cartea funciară.

Examinând actele şi lucrările dosarului primei instanţe, tribunalul a constatat nefondate şi celelalte critici din memoriul de apel.

Afirmaţiile din memoriul de apel vizând complicitatea la fraudă a pârâtei I. rămân la stadiul de simple susţineri, acestea nefiind dovedite.

Calitatea de salariat la SC G. SA a pârâtei I. nu probează prin ea însăşi complicitatea la fraudă a acesteia, după cum nici clauzele contractuale analizate prin memoriul de apel, respectiv modul de plată convenit sau calitatea de fiu al pârâtei a pârâtului N. D. M. nu sunt aspecte de natură a proba, prin ele însele, complicitatea la fraudă, în absenţa altor probe pertinente, concludente şi utile, ce nu au fost propuse de către reclamantă.

Raportat la considerentele ce preced, tribunalul, constatând că starea de fapt reţinută de către prima instanţă rezultă şi se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică şi că prima instanţă a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera şi spiritul lor, hotărârea fiind legală, tribunalul, în baza art. 296 alin. 1 teza I Cod procedură civilă 1865, a respins va nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 4389/17 aprilie 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pe care a păstrat-o, ca fiind temeinică şi legală.

A fost respinsă cererea intimaţilor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu s-au depus de către intimaţi la dosar înscrisuri pentru a face dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată solicitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ solicitând modificarea deciziei civile nr. 98/2014 a Tribunalului Maramureş şi a hotărârii primei instanţe, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea acţiunii formulate.

În motivare s-a arătat că în mod greşit s-a reţinut că nu a fost dovedită insolvabilitatea pârâtei N. L., aceasta fiind pe deplin dovedită, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară în care pârâta nu figurează cu alte imobile în proprietate. Şi din fişele fiscale depuse de către pârâtă rezultă că aceasta nu are alte imobile decât cel înstrăinat. Potrivit art. 565 din Noul Cod civil dovada dreptului de proprietate a imobilelor se face cu extrasul de carte funciară, astfel că posibilitatea ca aceasta să aibă alte imobile neînscrise în cartea funciară nu poate fi imputată reclamantei.

Intenţia de fraudă a debitoarei N. L. este pe deplin dovedită, aceasta procedând la înstrăinarea bunurilor sale la data când executarea silită a devenit iminentă, în scopul micşorării patrimoniului şi a sustragerii de la executare.

În ceea ce o priveşte pe pârâta I. în calitatea sa de salariată a firmei G. SA a avut cu certitudine cunoştinţă despre situaţia financiară a societăţii, obligaţiile asumate de aceasta, având reprezentarea faptului că pârâta de rândul 1 îşi

6

micşorează patrimoniul în dauna creditorilor. Complicitatea la fraudă este dovedită în primul rând de modalitatea de plată a preţului, de ratele lunare modice care dovedesc acţiunile concurente ale acestor persoane în scopul de a scoate imobilul în litigiu de la orice executare pentru ca acesta să rămână în final în proprietatea şi posesia pârâtei N.

Prejudiciul este cu siguranţă dovedit de vreme ce contractul încheiat a produs un prejudiciu actual şi personal, pârâta N. mărindu-şi starea de insolvabilitate.

Pârâtul N. D. M. este fiul pârâtei N. L., nefiind necesară dovedirea fraudei, aspect ce reiese dintr-o interpretare per a contrario a art. 1562 alin. 2 din Noul Cod civil.

Sunt îndeplinite condiţiile cerute de ambele coduri civile pentru admiterea acţiunii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ.În apărare, pârâţii N. L., N. M. Ş., N. D. M. şi I. A. au formulat întâmpinare

prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, după prezentarea stării de fapt din cauză, s-a arătat că nu sunt dovedite motivele de nelegalitate pentru care s-ar putea admite cererea de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile acţiunii revocatorii.

Prima condiţie, aceea ca titularul acţiunii să aibă calitatea de creditor nu a fost dovedită câtă vreme din copia celor două bilete la ordin cu care s-a dovedit garantarea plăţii nu rezultă data la care au fost girate acestea către ANAF, în consecinţă neputându-se dovedi nici că ANAF este posesor de bună credinţă al celor două bilete la ordin.

A doua condiţie, aceea ca titularul cererii să aibă o creanţă certă, nu este îndeplinită deoarece între suma achitată de fond şi suna înscrisă în cele două bilete la ordin există o diferenţă de 1.089.860,46 lei pe care reclamanta nu a justificat-o.

A treia condiţie, aceea ca actul să fi fost încheiat în frauda creditorului ANAF, adică să-i fi cauzat un prejudiciu, nu este dovedit, reclamanta nedovedind pe parcursul soluţionării cauzei că pârâta N. L. este insolvabilă şi nici că insolvabilitatea este consecinţa directă şi exclusivă a actului atacat. Creditoarea nu a dovedit nici faptul că ar fi recurs la toate mijloacele prevăzute de lege pentru a obţine realizarea creanţei.

Nu este îndeplinită nici condiţia ca actul a cărui revocare se cere să fie încheiat după data dobândirii calităţii de creditor a titularului cererii, calitatea de creditor din partea ANAF fiind justificată după data de 27.04.2012, data la care FNGCIMM IFN a remis cele două bilete la ordin către ANAF.

Pârâţii N. D. M. şi I. A. sunt terţii dobânditori ai bunurilor înstrăinate. Potrivit art. 1562 alin. 2 din Noul Cod civil nu intră în sfera revocării actele cu titlu gratuit, în consecinţă contractul de donaţie încheiat cu terţul N. D. M. nu poate fi revocat, textul diferind de prevederile art. 975 din Vechiul Cod civil care dădea posibilitatea atacării oricăror acte. Pe de altă parte, donaţia este irevocabilă conform art. 829 din Vechiul Cod civil şi art. 1020 din Noul Cod civil.

Reclamanta nu a făcut dovada complicităţii la fraudă a terţului dobânditor în ceea ce îi priveşte pe N. D. M. şi I. A., cea din urmă achitând la data încheierii contractului o parte din preţ.

Analizând recursul declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ împotriva deciziei civile nr. 98 din 12 martie 2014 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. 11209/182/2012, Curtea reţine următoarele:

7

Din întreaga probaţiune administrată în cauză, respectiv în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, rezultă că starea de fapt în cauză nu a fost stabilită într-o măsură suficientă, pentru ca pe baza acesteia să poată fi verificate condiţiile de admisibilitate ale acţiunii pauliene, probaţiunea administrată fiind minimală şi insuficientă pentru a conduce la aflarea adevărului şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice în cauză.

Un posibil motiv care ar putea sta la baza cercetării judecătoreşti sumare în faţa instanţei de apel ar putea fi acela că în conformitate cu menţiunile din dispozitivul sentinţei civile nr.4389/2013 a Judecătoriei Baia Mare, împotriva acesteia a fost declarată calea extraordinară de atac a recursului, cale de atac cu restricţii în materie de probaţiune conform art.305 C.pr.civ. Calea de atac a fost recalificată de Tribunalul Maramureş după ce a acordat mai multe termene de judecată în cauză, rămânând în pronunţare asupra recursului la data de 05.02.2014. Abia după acest moment s-a repus cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a căii de atac legale raportat la valoarea obiectului litigiului, cale de atac recalificată în apel, la acelaşi termen de judecată instanţa rămânând în pronunţare asupra apelului, fără a pune în discuţie aspecte suplimentare faţă de cele discutate deja anterior în dosar şi fără a da posibilitatea apelantului de a-şi formula poziţia procesuală raportat la această schimbare importantă din perspectiva dreptului procesual civil.

De subliniat este şi faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere şi nu s-a pronunţat în considerentele deciziei atacate în nici un fel asupra înscrisului nou depus în probaţiune de către apelantă, respectiv adresa emisă de către Direcţia de Venituri din cadrul Primăriei municipiului Baia Mare privind inexistenţa unor bunuri impozabile ale pârâţilor.

Este astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 312 alin. 3 şi 4 C.pr.civ. în vederea casării hotărârii atacate şi reţinerii cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe noi fără de care nu se poate proceda la modificarea hotărârii atacate.

În acest sens, se apreciază necesar de către Curte în primul rând a se lua interogatoriul părţilor în cauză, în funcţie de răspunsurile la interogatoriu urmând a se încuviinţa şi alte probe propuse de părţi sau pe care instanţa le va aprecia necesare în vederea unei juste soluţionări a cauzei.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 3 şi 4 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ împotriva deciziei civile nr. 98 din 12 martie 2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. 11209/182/2012, pe care o va casa şi va reţine cauza pentru rejudecarea apelului.

Se va fixa termen pentru rejudecarea apelului la data de 26 iunie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ împotriva deciziei civile nr. 98 din 12 martie 2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. 11209/182/2012, pe care o casează şi reţine cauza pentru rejudecarea apelului.

Fixează termen pentru data de 26 iunie 2014.Decizia este irevocabilă.Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 5 iunie 2014.

8

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,ANAMARIA CÂMPEAN ANDREA A CHIŞ ANA IONESCU

GREFIER,CRISTINA BOGDAN

Red.A.C./dact.L.C.C.2 ex./19.06.2014Jud.apel: Pop Ghizela Gabriela, Ţiplea DanielaJud.fond: Sima Elena Maria

9