Hierapolis - Orasul Sfant, Pamukkale si turismul de-a lungul timpului

 Ilustrație muzicală - fond sonor/video consultare impresii:Cafe Anatolia - Yalnizim

 

Urmare de aici

Intreaga mini-vacanta din Turcia, a fost mai mult in interes de “afaciuri”. Aveam de cumparat niste prosoape, iar orasul Denizli e centrul fabricilor de textile din Turcia si unul dintre cele mai mari centre producatoare de textile din lume. Hoteluri, lanturi de magazine etc. din lumea intreaga fac comenzi la fabricile din aceasta zona. In zona Denizli, bumbacul e la el acasa, iar dezvoltarea industriei textile a fost o consecinta naturala. Pe langa faima asta industriala pe care Denzli si-a facut-o, are cateva obiective turistice de top. Pana recent, ele nu au fost insa in lista prioritatilor alesilor, in care pe locul intai a fost si este dezvoltarea industriala.

Pe langa, cumparaturile pe care le aveam de facut in Denizli, restul timpului m-am gandit sa-l aloc vizitarii de obiective. Aveam la dispozitie trei zile. Am aterizat la Izmir Joi pe la 17:00 - si intoarcerea o aveam pentru Duminica tot pe la 17:00.

Am hotarat sa mergem direct la Denizli, Joi seara, ca mai apoi sa rezolv problema cumparaturilor Vineri, iar restul zilelor le aveam libere pentru vizite. Intreaga excursie a fost executata pe fuga si-n cateva zile si nu am avut timp sa ma instruiesc cum trebuie despre zona/istorie etc. cum fac de obicei.

Pentru cazarea de Joi noapte, m-am gandit ca ar fi cel mai bine sa ma cazez in Pamukkale, deoarece fiind statiune, ma asteptam sa gasesc hoteluri multe, bune si ieftine. Pamukkale, se afla la o distanta de vreo 18 km de Denizli.

Vineri dimineata faceam pe fuga Pamukkale, dupa care rezolvam problema cumparaturilor in Denizli, iar pe seara am rezervat un hotel in Selcuk, deoarece acolo vroiam neaparat sa vad Efes. Pentru diversitate, la drumul de intoarcere, ca sa nu vin exact pe acelasi traseu, m-am gandit sa vad Aphrodisias si sa ajung pe noapte in Selcuk.

Despre Pamukkale, s-a scris mult si bine si nu prea pot adauga eu foarte multe. Nu ma voi baga in prea multe detalii istorice, ci ma voi axa mai mult pe experientele mele.

Scurt istoric alandala

Ma asteptam ca satul Pamukkale sa fie o statiune turistica. NU E! E un sat de bumbacari, agricultori, fermieri etc., care si-au facut culcus langa aceasta “a 8-a minune a lumii”. Nepăsarea despre care vorbea si CristianH, in primul review din aceasta rubrica, cred ca a adus castiguri, in prima instanta, vechilor ruine ale Hierapolisului, ca mai apoi “Păsarea”, sa-i vina putin de hac.

Oamenii si-au facut satul lor, la poalele “Castelului de Bumbac” si si-au vazut de indeletniciri – bumbaceala si agricultura si au ignorat vechile ruine. Vechiul oras Hierapolis, e pe un platou, deasupra satului, in locul unde este izvorul care a creat aceasta minune. Aceasta ignorare a ruinelor si faptul ca in zona nu si-a facut sediul o asezare urbana serioasa, cred ca a salvat vechiul oras. In multe alte zone, vechile orase sunt cariere de piatra pentru noile constructii. Iar orasele noi, le “devoreaza” pe cele vechi.

Satenii si-au vazut de treaba lor, ruinele de linistea lor, apele termale au curs pe buza dealului de au facut stalactite ..si everybody was happy. :) Apoi a aparut “turismul”. Turism si gandire de acum cateva decenii. Cine era mai bogat prin satul Pamukkale, s-a apucat de si-a facut pensiune. Cum a strans bani, a facut-o putin mai mare. Apa calda pentru piscine, si-au luat direct de la sursa. Faci un sant, vine apa termala-n piscina, faci baie ...ce frumos! Unii mai jmecheri si-au facut hotel chiar pe platoul vechiului oras, de a ajuns Piscina Cleopatrei la subsolul unui hotel din asta de “baron local”. Turistii au dat navala, imbaindu-se care pe unde vroia, comunitatea locala prospera, toata lumea fericita. Bumbacul a picat pe locul 2. Problema e ca aceasta “Păsare” necontrolata, nu tine mult. “Castelul de Bumbac” si-a pierdut din albeata si cum bine se poate vedea citind cronologic reviewurile de pe AFA, “obiectivul” a avut de suferit. Statul si-a dat seama, ca asa “nu tine” treaba.

Au reusit sa obtina statut de zona protejata Unesco, acum vreo 12 ani, sa treaca la “reabilitarea” lui si sa incerce (nu stiu daca si reusesc) un turism sustenabil. Hotelurile de pe platou au fost demolate, intreg situl arheologic a fost imprejmuit de garduri, turistii nu au mai fost lasati sa se imbaieze unde vor si cand vor, iar apa pe care “hotelierii” din vale si-au tras-o la jacuzzi, a fost taiata si repompata-n in deal, ca sa reinnalbeasca sau sa albeasca alte derdelusuri. “Castelul” a inceput incet, incet sa-si revina, dar e inca sub asediul miilor de turisti care-l ataca mai ales in sezon.

Un gand despre Pamukkale, de pe pagina dedicata lui de catre UNESCO:

“The main threats to the integrity of the property are high numbers of international tourists that represent a very important economic resource for the regional economy. “

Cazarea in Pamukkale

Am ales ca pentru aceasta excursie sa mergem pe cea mai ieftina cazare. Pai eram in “off-season” si ma asteptam sa gasim cazare acceptabila la preturi excelente. Faptul ca lira turceasca a fost lovita rau in ultimul timp, pare un avantaj pentru turistul strain. Un euro a ajuns sa se invarta in jurul a 3 TL.

Am gasit pe booking.com cazare la Allgau Hotel, cu vreo 52 de TL pe noapte pentru o dubla. Am aruncat un ochi rapid si pe AFA, unde sunt vreo 8 reviewuri de la acest hotel si unde-l gasim in aceeasi rubrica cu Melrose – dar nu intelesesem exact de ce. Parea ok. Am rezervat (fara carte de credit – zicea booking.com ca nu e nevoie). Hotelul imi parea destul de usor de ajuns, deoarece, cum intrai in sat era pe prima, sau a doua la stanga. Foarte usor.

Nu a fost la fel de usor, cand am ajuns in sat si am gasit intrarea principala in sat inchisa. Se asfalteaza drumul. Ne-a bagat pe alte drumuri si am parcurs putin satul. Ma interesa si un restaurant, deoarece ne era foame. Satul mort si intunecat. Nu arata deloc a statiune!

Am oprit pe la un magazinas, unde am intrebat directii ...si-am fost corectat de vanzator, ca nu-i zice Allgau ...ci se pronunta “Algoo” ..Iaca dracie....ce interesanta “pronunciation”.Am gasit hotelul, pe o ulita inchisa ..si am parcat masina langa intrare. Aici parea, sa fie un loc

misto de parcat, dar am dat intr-o borta de toata frumusetea, mascata de buruienile ce crescusera-n ea.

Intram in curtea “hotelului”. Un fel de ograda, cu trei becuri aprinse sub o “terasa”. Intr-un balcon, statea un mosulica. In rest liniste totala..Il intreb pe mosul din balcon, unde e receptia ..si-mi arata usa casei. La fereastra, fara perdele, o “cucoana”, tocmai facuse dus si se cheptana de mama focului. Uuupss..

Usa casei, vai mama ei si plin de papuci aruncati in fata. Ce mai ...o locuinta; dar nu dintre cele mai fericite.

Credeam ca am gresit intrarea si am dat si o tura prin curtea “hotelului”. Piscina era goala, iar usele “camerelor” erau toate deschise. Alti clienti – zero. In partea cealalta, se vedea si cladirea care cred ca era Melrose Hotel, si avea intrarea din partea cealalta. Si acolo bezna. Sotioara, mi-a zis raspicat “-Eu aici, nu stau!” si a trebuit sa fac cale intoarsa.

Nah ..acuma punte noaptea sa cauti hotel. Am dat o tura prin sat, dar nici un establishment din asta, nu mi-a inspirat incredere.

La iesirea din sat, am vazut si-un Club Tropicana (sau Tropican), 4 stele; cu ceva autocare in fata. Asta parea mai nou si mai arata a hotel. Am fost la receptie sa intreb cat e camera – 250 de TL. Cam exagerat. Pe booking.com, avusesem o oferta de 200 de TL, la un Palm Htermal Hotel in Karahayıt, cu all inclusive, dar nu stiam cand ajung si daca mai prind mancare iar ideea de AI, nu prea imi placuse.

Ma uitasem pt. cazare si in Denizli si acolo nu sunt axati atat pe turisti, cat pe business. Acolo vazusem un Dedeman Hotel, la 4 stele, cu vreo 140 de Tl. Am zis ca m-am lamurit cum e cu Pamukkale si mergem la Denizli. Am sa scriu review separat despre acest hotel.

Gandurile mele despre cazarea in Pamukkale

Se pare ca sunt 2 tipuri de cazari. In “hoteluri” si “pensiuni” de pe vremuri demult apuse – unde preturile sunt bune, dar calitatea lasa mult de dorit si cazari “All Inclusive” gandite pentru cei veniti cu autocarele.

Hoteluri mai noi, cu AI (dar nu la fel de bun ca la hotelurile de pe coasta), unde vine autocarul, debarca, se doarme o noapte si inapoi. La astea, preturile de la receptie sunt mari. majoritatea hotelurilor astea de tip nou, se gasesc in Karahayıt; care e undeva in deal.

Orientarea in zona

De la Denizli, e usor de ajuns, sunt indicatoare si distanta e de vreo 18 km pe un drum drept. Cand ajungeti langa sat, va sfatuiesc sa faceti stanga inspre Karahayıt, fara sa intrati in Pamukkale. Veti ajunge la baza dealului alb, iar daca faceti dreapta, ajungeti langa parcarea free, de langa travertine. Daca mergeti inspre Karahayıt, veti ajunge la intrarea de nord, de sus de pe platou. Acolo parcarea e cu plata.

E bine de retinut, sunt doua intrari – una jos, langa satul Pamukkale, intrarea de Sud. De aici trebuie sa urcati pe jos tot dealul alb, pana la Piscina Cleopatrei si locul unde e muzeul. Pare un urcus destul de dificil.

Optiunea 2, e sa mergeti la intrarea de nord, inspre Karahayıt. Acolo parcarea e cu plata (5 sau 8 Tl – nu mai retin) si ajungeti in afara orasului Hierapolis, langa Necropola de nord. De la intrarea de nord, in interiorul sitului arheologic, exista autobuze care circula pana langa muzeu si Piscina Cleopatrei. Se platesc separat si mai costa 2 sau 3 Tl de persoana.

De la intrarea de nord, se poate merge si pe jos, dar sunt vreo 2 km de facut, prin cimitir.

Situl arheologic e pe o arie foarte extinsa si va trebuie cel putin jumatate de zi sa-l vedeti tot.

Cum am facut eu?

Joi seara, cand cu cazarea ratata am vazut dealul luminta, iar vineri dimineata am mers intai langa satul Pamukkale, langa intrarea de sud. Aici au amenajat un fel de parc, cu un lac mic unde innoata niste rate. Mai sunt niste barci in forma de rata, care mi-au parut foarte kitch. Apa a fost adusa pana aici si se pot face poze cu niste pereti albi, special ganditi parca pentru asa ceva. Dupa ce am facut cateva poze, am mers cu masina la intrarea de nord.

Ajunsi aici, intrebarea: Luam “microbusul” sau nu?

Exista o pancarda pe care scria ca autobuzul pleaca din 15 in 15 minute, pana la Antique Pool; dar adevarul e ca iarna, merge doar cand se aduna mai multi turisti. Daca mergeti cu autobuzul, nu vedeti foarte bine cimitirul, deoarece autobuzele merg pe un drum nou, din afara cimitirului.

Am pornit pe jos, pe drumul din necropola. Aici este cea mai mare necropola descoperita in Turcia si cimiterele se intindeau in afara orasului, pe langa drumurile care duceau la acesta. Sunt necropole si pe partea de sud si de vest, dar cea din nord e cea mai mare. Fel de fel de sarcofage, unele peste altele – din diferite perioade. Mi-a placut aceasta plimbare. A fost foarte interesanta – dar trebuie sa spun ca e destul de obositoare.

Dupa cimitir se ajunge la intrarea in vechiul oras, unde gasim“Arcul lui Domitian”, flancat de doua turnuri rotunde. Aici erau zidurile orasului. In afara zidurilor, mai exista niste ruine impozante, niste bai romane, pentru cetatenii de rand. Pentru o perioada in timpul crestinismului, baile au fost transformate in biserica. Asta imi aminteste de Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma.

Ajunsi la intrarea in vechiul oras, drumul se bifurca. Poti merge prin oras (la stanga), sau poti continua inspre Piscina Cleopatrei, la dreapta. Am ales sa mergem inspre Piscina Cleopatrei si am pozat orasul cu ceva zoom. Pe un deal din apopiere se vede si teatrul, care e destul de impresionant.

Antique Pool, e izvorul principal al apelor termale si vechea piscina de pe timpul romanilor. Cutremurele au facut sa cada coloanele in apa. Tot aici, a fost locul unde au fost construite hotelurile daramate de cand cu treaba cu UNESCO. Vara am inteles ca e foarte, foarte aglomerat. Acum nu era nimeni in apa. Daca nu as fi fost pe fuga, as fi facut o baie. :) Adiacent cu Antique Pool, e si Templul lui Apollo, iar langa el Plutoniom, mica pestera de unde ieseau gaze otravitoare. Aici se spune ca erauPortile Iadului inspre lumea lui Hades si doar preotii initiati puteau intra inauntru si supravietui. Credinciosilor li se vindeau pasari, care erau lasate sa zboare inauntru si care imediat mureau. Preotii, am inteles ca-si tineau respiratia sau se taraiau pe jos, de unde respirau in gauri facute in pardosea, in care se aduna putin oxigen. Intrarea in pestera a fost zidita mai tarziu de crestini. Gaze toxice ies si acum, de aceea locul e imprejmuit de un gard.

Langa Antique Pool, e si Muzeul Hierapolis, care e gazduit de cladirea vechilor Bai Romane. Nu am mai avut timp sa-l vizitam. Tot langa muzeu, vine si drumul de la intrarea de sud, cu turistii care urca pe jos din sat. Nu-mi imaginasem ca travertinele se intind pe o distanta atat de mare. Nu am ajuns sa vedem si zona, pe care o vazusem de jos din sat. Probabil incepea dupa un palc de copaci.

Am vrut sa ne intoarcem cu autobuzul la intrarea de nord, dar deoarece nu s-au adunat mai multi turisti, soferul nu s-a aratat. O baie in Antique Pool, cred ca era 32 de TL. A trebuit sa facem cale intoarsa pe jos, dar de data asta, am mers mai mult pe buza dealului, privind piscinele de travertina.

Aici, am gasit cateva morminte stravechi, chiar pe marginea prapastiei si inconjurate de alb. Din cate imi dau seama, vor sa albeasca tot mai mult din deal.

Erau si mai multe gradini de care se vedea ca aveau grija si cateva bazine de ciment, in care probabil vara, lasa turistii sa se imbaieze.

Pe dealurile din jur se facea paragliding si cu ceva zoom, am mai vazut si o cladire de langa teatru. Cred ca acolo e locul unde a avut loc martiriul Sf. Filip (nu se stie exact care dintre ei).

In necropola, se vede ca se facusera sapaturi recente si cred ca vor mai descoperi mult mai multe in viitor. E un loc deosebit si cred ca sunt pe drumul cel bun cu reabilitarea.

Se pare ca “turismul” de-a lungul timpului a fost intotdeauna legat de aceste locuri. Uneori i-a facut bine, alteori rau; dar toate formele de “turism” mai mult ca sigur ca si-au lasat amprenta.

Prin imprejurimi

In drum spre Pamukkale, veti vedea undeva la stanga si indicatoare inspre Laodicea. Nu am vizitat ruinele vechiului oras, dar pot fi interesante de vazut.

La intoarcere inspre Denizli, va recomand si centrul comercial Kayalar, daca va intereseaza ceva textilaraie mai ieftina. Au si fabrica lor, dar de obicei vand “surplusurile” care raman de la export. De ex. un lant hotelier, comanda 5000 de prosoape. Le trimit la aia comanda si-n caz ca au facut mai multe (nu pot calcula sa faca exact 5000 si unele mai ies cu probleme), ce le ramane vand la en detail.

In orasul Denizli, centru comercial pentru textilaraie se numesteBabadaglılar Carsısı. E ca un “mall”, in care isi au sediul diferite reprezentate de fabrici, sau vanzatori en gros. Majoritatea de aici vand si la bucata. In general, prosoapele sunt baza. Cum se ajunge? Daca veniti dinspre Pamukkale, mergeti drept inainte inspre oras, pana la giratoriul mare, cu multi palmieri. Acolo faceti dreapta inspre oras, si e prima sau a doua la stanga, pe langa un Garanti Bank. Dupa ce treceti de Garanti, la vreo 50 de m, este o parcare cu plata, pe dreapta. Pe langa Babadaglılar se intind mai multe stradute de shopping.

Un alt sat din apropierea Denizli, care e renumit pentru tesaturi este Buldan (en.wikipedia.org/wiki/Buldan). Aici au un fel de cusatura specifica si multe personalitati si-au cumparat haine de aici facute prin metode traditionale. O data pe saptamana, in Denizli se face si un bazar, cand toti producatorii de prin satele din imprejurimi ataca.

Aphrodisias.

Se spune ca e cel mai bine pastrat secret al Turciei. E un oras stravechi de talia Efesului. Am incercat sa ajung si acolo, dar am ajuns la 16:32 si aia tocmai au inchis. Programul e pana la 17:00 iarna, dar ultima intrare e la 16:30. Se face cel putin o ora, din Denizli. Am facut cateva poze din drum, dar nu am inteles mare lucru.

Cele trei, Pamukkale cu Hierapolis, Liodicea si Aphrodisias, cred insa ca se pot face intr-o zi. Daca nu as fi avut treaba cu cumparaturile, reuseam sa le fac, mai pe indelete.

Vineri seara am ajuns la Selcuk.

In concluzie, locul merita 100% vizitat, dar sa nu aveti asteptari foarte mari, de la cazarea din zona. Cred ca pe timpul romanilor se facea turism mai bun, dar si turismul actual, incet, incet se indreapta pe calea cea buna.