Hidrobiologie-Caiet de laborator.pdf

LUIZA FLOREA

HIDROBIOLOGIE – CAIET DE LABORATOR

Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi

2006

Copyright © Luiza Florea

Toate drepturile rezervate Tehnoredactare: Adina Sîrbu & Daniela Gheorghe Coperta: Adina Sîrbu

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi Catedra de Pescuit Acvacultură Str. Gării, nr.63, Galaţi Tel./Fax. 0236411818 e-mail: [email protected]

mailto:[email protected]

CUPRINS

pag LABORATORUL. 1. Măsurători şi prelevări pentru determinarea

parametrilor abiotici ai ecosistemelor acvatice..............

LABORATORUL. 2. Măsurători şi prelevări pentru determinarea parametrilor biotici ai ecosistemelor acvatice................

LABORATORUL. 3 Metoda directa de analiza a fitoplanctonului................................................................

LABORATORUL. 4. Analiza indirectă a fitoplanctonului prin metoda Vinberg............................................................................

LABORATORUL. 5. Analiza indirectă a fitoplanctonului prin determinarea clorofilei „a”...................................................................

LABORATORUL. 6. Analiza zooplanctonului..................................................

LABORATORUL. 7. Studiul bentosului din apele curgatoare de munte si deal

LABORATORUL. 8. Studiul bentosului din apele curgatoare de ses................

LABORATORUL. 9. Studiul planctonului apelor statatoare..............................

LABORATORUL. 10. Studiul zoobentosului apelor statatoare..........................

LABORATORUL. 11. Studiul fitobentosului apelor statatoare..........................

LABORATORUL. 12. Studiul faunei din vegetaţie............................................

LABORATORUL. 13. Studiul biocenozei perifitice...........................................

LABORATORUL. 14. Studiul biocenozei neustonice ....................................... DETERMINATOR 1.............................................................................................................

DETERMINATOR 2.............................................................................................................

ANEXA 1. Volume medii celulare organisme fitoplanctonice.............................

ANEXA 2. Greutate umedă şi uscată organisme zooplanctonice....................

Bibliografie.....................................................................................................

5

11

23

31

34

37

42

44

57

65

74

84

93

97 103

162

227

235

244

Hidrobiologie Caiet de laborator Laborator 1

Masuratori si prelevarari de probe in studiile hidrobiologice

1. Măsurători şi prelevări pentru determinarea parametrilor abiotici

Asupra orcăui ecosistem acvatic se pot face multiple investigatii de cunoaştere a factorilor abiotici ce caracterizează biotopul, cât şi componentele biotice reprezentate prin populaţiile biocenozei. În vederea realizării unui studiu hidrobiologic a unui ecosistem acvatic este necesară parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Etapa pregătitoare - constă într-o serioasă documentare, în sensul stabilirii scopului investigaţiei, metodelor de lucru, aparaturii care va fi utilizată, a perioadelor de investigatie. În această etapă este necesar procurarea şi consultarea de hărţi turistice, geomorfologice, hidrologice, pedologice, climatologice pentru a efectua o caracterizare generală a zonei în care se găseşte ecosistemul studiat. În această etapă este necesară procurarea unui plan al bazinului şi a unei schiţe cu localizarea geografică a bazinului. De asemenea, sunt foarte utile de studiat, dacă există, articolele referitoare la ecosistemul ce va constitui obiectul cercetarilor noastre.

2. Etapa cercetarilor de teren – reprezintă momentul în care cercetatorul vine în contact cu ecosistemul şi constă în efectuarea urmatoarelor trei tipuri de activităţi:

- observaţii asupra unor serii de aspecte, ca de exemplu, starea malurilor, vecinătaţile, activităţi antropice desfăşurate, surse de poluare, gradul de acoperire cu vegetaţie, starea meteorologică (cer senin, înourat, nebulozitate accentuată), vântul (direcţia şi tăria), etc. Se vor evita zilele ploioase şi zilele imediat după ploaie deoarece chimismul apei este foarte mult influenţat în urma precipitaţiilor. În această etapă, schiţa ecosistemului va fi confruntată cu terenul şi va fi completată cu datele referitoare la căi de acces, punctele de alimentare şi evacuare a apei, vecinatăţi, etc.

5

Hidrobiologie Caiet de laborator

- măsuratori asupra unor parametrii fizico-chimici, ca de exemplu, adâncimea apei, oxigen, grosimea stratului de mâl, transparenţa apei, viteza de curgere, conductivitatea, pH, etc.

- prelevări de probe de apă, sol, plante şi animale, conservarea şi trasportarea lor la laboratoarele de chimie şi biologie în vederea analizei lor.

Un studiu hidrobiologic se desfăşoară pe o anumita perioadă de timp (minim un an) având posibilitatea să se deruleze în cele patru anotimpuri ale anului. În această perioadă, observaţiile şi colectările de probe de fac periodic şi anume fie trimestrial, fie lunar, fie bilunar, decadal sau săptămânal. Sunt unii parametrii care necesită un studiu zilnic, sau de mai multe ori pe zi, ca de exemplu temperatura apei, oxigenul. Perioadele stabilite pentru observaţii şi recoltări de probe vor fi respectate cu exactitate.

De la începrea studiului de teren se vor stabili staţiile pentru efectuarea măsurătorilor şi prelevărilor de probe. Staţiile vor fi numerotate şi trecute pe schiţa bazinului, iar pe teren staţiile vor fi marcate fie utilizând diferite repere naturale (copaci, construcţii, etc.) fie prin instalarea unor repere precum pari, flotori. Alegerea staţiilor este un aspect foarte important al cercetărilor hidrobiologice. Staţiile trebuie alese astfel încat să caracterizeze cât mai bine heterogenitatea ecosistemului, de aceea ele trebuie amplasate în puncte extreme, cum ar fi: la alimentarea şi la evacuarea apei, în punctul amonte şi în punctul aval, în zonele de mal cu adâncime mică şi în zonele centrale cu adâncime mare, în zonele libere de vegetaţie şi în zonele invadate cu vegetaţie, în zonele cu strat gros de mâl şi în zonele fără mâl, etc.

Cu cât numărul de staţii este mai mare şi cu cât frecvenţa măsurătorilor şi prelevărilor de probe este mai mare cu atât mai mult aprecierile şi rezultatele finale vor fi mai precise.

3. Etapa finală - constă în prelucrarea în laborator a probelor şi apoi la interpretarea rezultatelor şi datelor acumulate pe parcursul celor trei etape pentru a răspunde cât mai exact scopului pentru care a fost făcută cercetarea hidrobiologică a ecosistemului respectiv.

1. 1. Măsurători şi prelevări pentru parametrii abiotici Măsuratorile sunt operaţii simple ce constau în determinarea directă a unui parametru fizico-chimic, direct pe teren utilizind fie unele instrumente simple (sfori, pari gradaţi, termometre, etc) fie instrumente electronice performante (pH-metre, oxigenometre, conductivimetre, etc). Măsurătorile curente efectuate în studiile hidrobiologice sunt următoarele:

6

Hidrobiologie Caiet de laborator Măsurarea temperaturii apei se face cu termometre cu mercur al căror tub de sticlă este protejat de o carcasă de lemn prevazută cu fante laterale pentru citirea valorii temperaturii sau cu aparate portabile care au şi senzor de temperatură. Pe tot parcursul anului măsuraratorile se fac la orele 700 , 1300, 1700 la suprafaţa apei, prin cufundarea completă a termometrului în apă, timp de 5 minute, în umbra bărcii, după care se face citirea. Pe verticală temperatura se măsoara la 2m, 3m sau 5 m adâncime prin introducerea termometrului, imediat după recoltare, de-a dreptul în butelia cu care s-a luat proba de apă. Termometrul se lasa 5 minute având grijă ca să ferim butelia de bătaia soarelui. Pentru măsurarea temperaturii apei la adâncimi ce depaşesc 10 m se foloseşte un termometru special, termometru reversibil, care printr-o rotaţie de 180 de grade îşi rupe coloana de mercur la temperatura înregistrată, la adâncimea respectivă. Măsurarea adâncimii apei se face pentru fiecare staţie în parte, pentru ape mai puţin adânci se folosec ghiondele pescăreşti gradate din 10 în 10 centrimetri, iar pentru ape mai adânci se folosesc sfori, cabluri sau lanţuri lestate, gradate din 10 în 10 centrimetri. Un mijloc modern, foarte precis şi uşor de utilizat este sonarul. Măsurarea vitezei apei în cazul apelor curgătoare se face, în cazul în care nu avem la îndemână o morişcă hidrologică astfel: se fixează pe teren punctul din dreptul căruia se aruncă şi începe să plutească în aval o bucată de lemn, plută, flotor, etc şi se măsoară timpul (în secunde) necesar parcurgerii unui traseu măsurat dinainte. După măsurarea vitezei apei, a lăţimii şi a adâncimilor apei curgătoare se poate trece la calcularea debitului aproximativ al apei curgătoare utilizând următoarea formulă: Debitul (m3/s) = viteza (m/s) x secţiunea (m2) În care secţiunea se calculează astfel: Secţiunea (m2) = lăţimea apei (m) x adâncimea (m) Adâncimea luată în calcul reprezintă o medie între adâncimea de la mal şi adâncimea de la mijloc. Măsurarea grosimii stratului de mâl se face folosind un ghiondel ascuţit la un capat care se înfige cu putere în mâl urmând ca după scoaterea lentă din apă să se măsoare cu o ruletă urma lăsată de mâl pe ghiondel. O metodă mai precisă constă în utilizarea unei sonde de tip geologic, alcătuită dintr-o tijă metalică goală pe dinăuntru, cu care se prelevează în acelaşi timp o coloană din

7

Hidrobiologie Caiet de laborator substratul cercetat având posibilitatea observării şi cercetării diferitelor tipuri de sedimente ale bentalului. Măsurarea transparenţei apei Transparenţa apei este definită ca grosimea stratului de apă până unde pătrunde lumina, se exprimă în centrimetri şi se măsoară cu discul Secchi care poate fi confecţionat dintr-o placă de faianţă sau tablă vopsită în alb, cu diametru de 30 cm, lestată cu o greutate pe faţa inferioară şi suspendată de o sfoară gradată din 10 în 10 cm. Discul se scufundă în apă, în umbra bărcii, până în momentul când nu se mai vede citindu-se adâncinea până unde s-a scufundat discul pe sfoara gradată. Aceasta adâncime este egală cu transparenţa. Măsurarea pH-ului pe teren se poate face utilizând hârtia indicator de pH, care este special concepută pentru trei intervale de pH, pentru intervalul acid cu pH între 0,5-5,0, pentru intervalul neutru cu pH între 5,5 -9,0 şi pentru intervalul bazic cu pH între 9,5 – 13,00. Pentru apele naturale se foloseşte hârtia indicator pentru intervalul neutru, procedându-se la introducerea unei bucăţi de hârtie indicator de pH, în apa de analizat. După câteva minute hârtia îşi schimbă culoarea. Pentru aprecierea pH-ului se compară culoarea obţinută cu gama de culori etalon ce se găseşte pe capacul cutii de pH, aprecierea fiind din 0,5 în 0,5 unităţi de pH. Prelevările de probe de apă, sol şi organisme în vederea analizei lor în laboratoarele de specialitate sunt operaţii ce se execută pe teren şi necesită respectarea unor reguli privind recoltarea, conservarea şi transportul probelor, nerespectarea acestori reguli ducând la vicierea rezultatelor. Prelevarea probelor pentru analizele fizico-chimice Din fiecare staţie stabilită în etapa premergătoare, se fac prelevări de probe de apă şi sol pentru analizele fizico-chimice necesare scopului final al cercetării. Prelevările de probe de apă se fac în vase de sticlă sau din plastic, pentru analizele curente fiind suficient l l apă /staţie iar pentru analizele complete fiind necesari 2-3 l apă/staţie. Pentru prelevarea probelor de apă de la suprafaţă se foloseşte o cană gradată însă pentru prelevarea probelor de apă de la diferite adancimi se folosesc dispozitive special construite în acest scop, numite generic batometre. Butelia tip Ruttner este un batometru folosit pentru colectarea probelor de apă de la adâncimi mari. Aceasta constă dintr-un cilindru metalic având capacele mobile ce este suspendat de un cablu metalic. Butelia se introduce în apă deschisă la ambele capete şi este închisă la adâncimea dorită, cu ajutorul unui mesager care glisează în jos pe cablul de susţinere.

8


Fig.nr.1. Butelia tip Ruttner (după Analiza apelor, Ionescu, T, ş.a., 1968)

1- cilindru 18-şurub cap aplatizat 2-flanşă inferioară 19-şaibă 3-flanşă superioră 20-şaibă etanşare 4-ramă vizor 21-supapă superioară 5-6-şurub cap îngropat 22-şurub limitator 7-vizor plexiglas 23-tijă 8-suport inferior termometru 24-iuliţă 9-suport superior termometru 25-tub cu guler 10-şurub cap semirotund 26-manşon declanşare 11-agrafă inferioară 27-ştift 12-agrafă superioară 28-şurub cap striat 13-nit 29-şurub cap cilindric 14-supapă inferioară 30-suport ghiare 15-corp robinet 31-pinten 16-con robinet 32-arc lamelar 17-mâner robinet 33-şurub cap cilindri

9

Hidrobiologie Caiet de laborator Sticla batometrică este folosită de asemenea pentru prelevarea probelor de la diferite adâncimi. Aceste sticle, cu capacitatea de la 0,5l la 2l, îmbrăcate de o plasă pescărească si prevazute cu un lest pe fundul acestora sunt închise cu un dop de plută şi apoi sunt lansate în apă până la adâncimea dorită. Datorită întinderii sforii de lansare şi bridelor cu care dopul de pluta este prins de sfoara de lansare, dopul sare şi sticla se umple cu apa de la adâncimea dorită. Fig.nr.2. Sticla batometrică Prelevările de probe de sol se fac cu nişte instrumente numite drăgi, construcţia şi modul de utilizare a acestora fiind diferit şi impus în special de caracteristicile biotopului, precum tipul de substrat, adâncimea apei, viteza apei. Probele de sol pentru analizele fizico-chimice se depozitează în pungi sau borcane de plastic, se etichetează corespunzator şi se transportă la laborator în cel mai scurt timp, pe timp de vară asigurându-se şi condiţii de temperaturi scăzute. Analizele fizico-chimice sunt operaţii complexe ce constau în determinarea unui parametru fizico-chimic sau biologic în laborator utilizând o serie de metode analitice de laborator ce se bazează pe tehnici fizice sau chimice. Metodele de analiză folosite variază în funcţie de natura parametrilor, de precizia necesară şi de dotarea laboratoarelor. În studiile hidrobiologice se efectuează urmatoarele categorii de analize:

- analize curente în vederea determinarii principalilor parametrii care caracterizează calitatea unei ape ce urmeaza să fie utilizată în acvacultura, în alimentarea cu apă, în irigaţii, la îmbăiat, în diferite industrii, etc

- analize complete când se detrmină ansamblul parametrilor unei ape. - analize speciale când se determină anumiţi parametrii ce sunt mai

greu de determinat în laboratoarele obişnuite, necesitând unele tehnici şi aparatură mai performante (de ex. metalele grele, pesticidele, radioactivitatea, etc).

10


Masuratori si prelevarari de probe in studiile hidrobiologice

2. Măsurători şi prelevări pentru determinarea parametrilor biotici Un studiu hidrobiologic presupune analiza calitativa si canitativa a principalelor biocenoze acvatice care sunt planctonul si bentosul. Obtinerea unor rezultate cat mai corecte si mai complete ale unei analize biologice presupune prelevarea cat mai corecta a probelor biologice. Procedurile de prelevare aprobelor biologice, cat si instrumentele folosite, variaza in functie de caractristicile specifice spatiului de viata investigat pe de o parte, iar pe de alta parte variaza functie de tipul studiului calitativ sau cantitativ. Se stie ca un bazin acvatic prezinta ca spatiu de viata doua unitati distincte: masa apei numita in termeni hidrobiologici pelegial si fundul apei numit in termeni hidrobiologici bental, fiecare din ele fiind populata de cele doua biocenoze reprezentative planctonul respectiv bentosul. Fitoplancton Pelegial (masa apei) Planctonul Zooplancton Fitobentos Bentalul (fundul apei) Bentosul Zoobentos

Prelevarea probelor de fitoplancton Datorita faptului ca algele din fitoplancton au dimensiuni foarte mici sub 100 μ si nu pot sa fie retinute de sitele fileelor se procedeaza la colectarea unui volum de apa (0,3 – 1,0 l) si la trecerea lui direct in flacoane de sticla sau plastic etichetate corespunzator. Prelevarea probelor de suprafata se face cu ajutorul canii gradate, care este introdusa incet in apa, fara a perturba prea mult apa, avand posibilitatea sa scufundam cana atat cat ne permite bratul, daca dorim sa luam probe si din imediata apropiere a suprafetei apei, pana la 0,5 m adancime.

11

Hidrobiologie Caiet de laborator Prelevarea probelor de la adancimimai mari se face direct in sticle. Acestea se introduc in apa cu dopul pus, fixate pe o prajina sau legate cu o sfoara si lestate cu o greutate. In momentul cand s-a atins adancimea dorita dopul se scoate tragand sfoara, iar sticla se umple cu apa de la adancimea dorita. Un alt mod de colectare a probelor de apa de la diferite adancimi este cu ajutorul unui tub de sticla cu diametrul de 6 mm, indoit in unghi drept (fig.nr.3). Lungimea bratului se stabileste in functie de adancimea dorita, iar la capatul superior este prevazut cu o para de cauciuc cu care se aspira apa cu fitoplanctoul cuprins in ea.

Fig.nr.3. Tub de sticlă în unghi drept

Pentru colectarea probelor de fitoplancton de la adincimi mari, cum este cazul lacurilor de acumulare, se recomanda un tip de batometru simplificat constituit dintr-un cilindru metalic cu capacitatea de 5 l, capacele fiind prevazute cu garnituri de cauciuc pentru etansare si o tija mesager care are posibilitatea sa deschida unul din capace la adancimea dorita. Prelevarea probelor de zooplancton Deoarece organismele zooplanctonice au dimensiuni mai mari, peste 0,1 mm, zooplanconul este concentrat pe teren cu ajutorul fileului planctonic.

12

Hidrobiologie Caiet de laborator Fileul planctonic (fig.nr.4). consta dintr-un cadru metalic, circular cu diametru de 10 – 15 cm, de care se fixeaza un sac conic din sita de matase sau nytal, la varful caruia este atasat un paharel metalic conic cu robinet, sau o palnie mica din plastic. De partea cilindrica a palniei se ataseaza un furtun de cauciuc prevazut cu o clema. Sita utilizata la confectionarea fileelor planctonice prezinta o tesatura speciala, astfel incat ochiurile sa nu se deformeze si sa nu-si schimbe dimensiunile. In mod obisnuit se folosesc site de nytal sau site folosite in industria moraritului. În functie de mărimea ochiurior, sitele se clasifică pe diferite numere, pentru fileele planctonice se utilizeaza sitele cu numerele 7, 15, 25. Sitele de moara nr. 7, reţin organismele planctonice cu dimensiunile mai mari de 200 μ, sitele nr. 15 reţin organismele planctonice cu dimensiunile mai mari de 100 μ, iar sitele nr. 25 sunt cele mai fine, au 6400 ochiuri/cmp şi reţin organismele planctonice cu dimensiunile mai mari de 60 μ. 1-bride 2-inel din metal 3-pânză rezistentă 4- sită de nytal 5-manşon de cauciuc 6-pahar metalic 7- tub de cauciuc 8-clemă Mohr

Fig.nr.4. Fileul planctonic

(după Analiza apelor, Ionescu, T.)

13

Hidrobiologie Caiet de laborator Pentru recoltarea unei probe de zooplancton se filtrează prin fileul planconic un volum măsurat de apă (10- 50 l apă) funcţie de încărcarea apei în zooplancton. Concentratul de zooplancon rămas în paharul fileului se pune apoi în flacoane de sticlă sau plastic. Pentru eliminarea pierderilor de organisme, fileul se clăteşte prin introducerea în apă până în apropierea inelului metalic, în poziţia închis, şi se agită puternic. Noul concentrat se adaugă celui recoltat deja în flacon. Conservarea probelor de plancton Studierea probelor planctonice este recomandabil să se efecteze într-un interval de timp cât mai redus de la colectarea lor, pâna la 10-12 ore de la colectarea lor, în decursul cărora proba trebuie ţinută la temperaturi scăzute. În cazul unei ape înflorite este recomandat examinarea probelor în maximul 6 ore de la colectare. Daca nu pot fi indeplinite aceste condiţii se face fixarea probelor utilizand unul din urmatorii conservanţi:

soluţiea Lugol ( 10g iod, 20g KI, 200 ml apa distilată, 20g acid acetic glacial) se utilizează pentru conservarea probelor de fitoplancton. Soluţia astfel preparată se adaugă in proporţie de 1:100 (1 ml soluţie la 100 ml probă) urmând ca studiul fitoplanctonului să se facă la câteva zile după conservare;

soluţiea formol 4% (se prepară din 1 parte formol 40% şi 9 părţi apă) se utilizează pentru coinservarea probelor de zooplancton. Soluţia astfel preparată se adaugă in proporţie de 4:100 (4 ml soluţie la 100 ml probă);

soluţiea alcool plus glicerină (se prepară fie din 2 părţi alcool 90% + 1 parte glicerină + 1 parte apă distilată, fie din din 2 părţi alcool 70% + 1 parte glicerină) se utilizează în consevarea fitoplanctonului cât şi a zooplanctonului. Soluţia astfel preparată se adaugă in proporţie de 1:100 (1 ml soluţie la 100 ml probă).

Prelevarea probelor de bentos Prelevarea bentosului presupune o diversitate mai mare de procedee de colectare, faţă de cea a planctonului, datorită heterogenităţi mai mari a substratului bazinelor acvatice, comparativ cu omogenitatea maselor de apă. De aceea, în prelevarea probelor bentonice o atenţie deosebită trebuie avută în stabilirea tipurilor de substrat, a substratului dominant şi în alegerea staţiilor cele mai reprezentative. Pentru aceasta se efectuează câteva sondaje în prelevarea bentosului, probele de sol fiind analizate sumar pe loc, în urma constatărilor făcute se stabileşte staţia propriu-zisă şi instrumentul de prelevare corespunzător.

14

Hidrobiologie Caiet de laborator Alegerea staţiilor este o activitate cheie în prelevarea probelor de bentos. Stabilirea mărimii probelor, adică a numărului de unităţi de probă şi a locului prelevărilor, trebuie să satisfacă câteva criterii de bază, şi anume:

să permită estimarea parametrilor urmăriţi (în principal a densităţii numerice) cu o eroare nu mai mare de 20%;

să surprindă heterogenitatea condiţiilor de mediu, adică, proba să fie reprezentativă pentru populaţiile studiate.

In cazul în care, caracterul expediţional al prelevărilor nu permite aplicarea anumitor metode statistice de prelevare, se orientează programul de prelevare a bentosului după următoarea schemă. In funcţie de mărimea bazinului studiat se alege, la distanţe egale, 3-9 trasee paralele dintr-un mal în altul, se fixează pe fiecare traseu, tot la distanţe egale 3-5 staţii, din fiecare statie se prelevează la întâmplare câte 3 unităţi de probă. Astfel, după schema propusă numarul de unităti de probă poate varia de la un minim de 27 unităţi de probă (3 trasee x 3 staţii/traseu x 3 unităţi de probă/staţie) până la un maxim de 135 unităţi de probă (9 trasee x 5 staţii/traseu x 3 unităţi de probă/staţie). Această metodă îmbină avantajul colectării sistematice (transecte la distanţe egale, staţii la distanţe egale) cu colectarea simplă, randomizată ( unităţi de probă colectate la întâmplare din fiecare staţie). heleşteu transectă staţie de luat probe

Fig.nr.5. Alegerea staţiilor de prelevare a probelor

Probele de bentos, funcţie de comunitetea de organisme studiată, se împart în trei grupe:

macrobentos – include organismele animale, de diverse dimensiuni, obişnuit vizibile cu ochiul liber

microbentos – include organismele vagetale şi animale mărunte, în general microscopice, ce poppulează substratul, diverse obiecte scufundate, diverse plante submerse. Această comunitate se mai numeşte şi perifiton sau biodermă vegetală sau biotecton.

macrofloră - include plantele superioare submerse, emerse, palustre şi sunt caracteristice în special apelor stagnante.

15

Hidrobiologie Caiet de laborator Prelevarea macrozoobentosului presupune folosirea diferitelor instrumente de colectare, alegerea lor fiind determinată de următorii factori:

tipul substratului (substrat de eroziune, substrat de depunere) adancimea apei; analiză calitativă sau analiză cantitativă.

Principalele instrumente utilizate în prelevarea probelor de zoobentos sunt : darga cu buzunar, draga apucătoare, draga răzuitoare, draga târâtoare, sonda tip Băcescu. Draga cu buzunar este utilizează în cazul substratului pietros în apele curgătoare cu adâncimi mici, pâna la 0,5 m, atât pentru analizele calitative cât şi pentru cele cantitative. Este alcătuită dintr-un cadru dreptunghiular metalic, latura mare de 40 cm, latura mica 20 cm, de care se prinde un sac cu fundul rotunjit, adânc de 60-70 cm. Aproximativ la jumătatea lungimii sacului se află o fantă, lată de 10 cm, care poate fi inchisă sau deschisă cu ajutorul unui şiret, sau fermoar. Pentru colectarea unei probe, draga se introduce în apă, aşezându-se pe substrat în porţiuni cu adâncimea apei de 10-40 cm. Se introduce mâna în interiorul sacului prin fanta laterală şi se antrenează în curentul de apă materialul biologic şi mineral, din porţiunea acoperită de cadrul metalic, în interiorul sacului, folosindu-ne pentru aceasta de o lopăţică sau de o rachletă. După terminarea acestei operaţii fanta se închide, cadrul metelic se ridică de pe substrat având grijă să nu se piardă materialul colectat. Materialul colectat este răsturnat într-o tăviţă metalică sau de plastic, este spălat cu puţină apă îndepărtându-se pietrele mari, apoi este depozitat într un borcan sau intr-o pungă, este conservat utilizând formol 4%, este etichetat corespunzător şi transportat la laborator pentru analiză. În funcţie de densitatea mai mică sau mai mare a zoobentosului, apreciată pe baza probelor de sondaj, se colectează o singură probă sau mai multe, care însă se amestecă, notându-se suprafaţa totală după care au fost colectate. Draga apucătoare (tip Marinescu sau Ekmann) (fig.nr.6) se foloseşte pentru ape cu substratul mobil (mâlos, nisipipos), relativ adânci (1,5-2,0m adâncime), atât pentru studii calitative cât şi pentru studii cantitative. Draga apucătoare este formată dintr-o cutie metalică de formă paralelipipedică, cu fundul alcătuit din două capace mobile (cu suprafaţa de lucru de 250 - 300 cm2), prevăzute cu un arc ce se manevrează cu ajutorul unei tije mesager, ce se acţionează prin intermediul unei frânghii. Capacul superior al cutiei este perforat pentru evacuarea apei din probă.

16


a) vedere din faţă b)vedere laterală c d) secţiune BB

) secţiune AA

Fig.nr.6. Draga apuc toare tip Marinescu

iorpacul limnologic

ă

C (fig.nr.7). Pentru luarea unei probe bentonice ciorpacul este târât pe substrat (prin intermediul mânerului), astfel încât lama lui ascuţită să-l poată răzui. Organismele întâlnite sunt antrenate de apă în fundul sacului. În apele curgătoare mişcarea ciorpacului se face în sens opus curentului. Pentru colectarea unei probe cantitative (fiind mai puţinindicată) se pichetează suprafaţa care urmează să fie răzuită. După recoltare, proba de bentos este trecută într-un borcan sau într-o pungă, este conservată cu formol 4% şi etichetată corespunzător.

17

Hidrobiologie Caiet de laborator b.

Fig.nr.7. Ciorpacul limnologic

raga târâtoare

a.

a- semicircular, b- triunghiular

D (tip Băcescu) (fig.nr.8) se foloseşte pentru analize calitative, în ape relativ adânci, peste 2,5-3,0 m adâncime, cu substrat mobil. Este formată dintr-un cadru metalic triunghiular sau, mai obişnuit, dreptunghiular, cu latura mare de 40 cm şi cea mică de 20 cm, cadru pe care se ataşează un sac cu adâncimea de cca. 40-50 cm. În fiecare colţ al cadrului există un inel metalic, de care se prinde o vergea metalică (sau un lanţ). Cele patru vergele matalice sunt prinse, la capătul opus într-un inel central (printr-un cârlig închis cu arc, sistem carabină) de care se prinde un cablu metalic de tractare a dragii. Una din laturile mari ale cadrului metalic este prevăzută cu o greblă cu 12 – 14 dinţi.

a.

18


Fig.nr.8. Draga târâtoare a,b – poziţ miplutire

entru colectarea unei probe de bentos, draga se introduce în apă, este târâtă pe

pucator tip sonda

c.

ie de raclare; c- poziţie de se

Pfundul apei (în sens contrar curentului în cazul apelor curgătoare) prin tracţionarea cablului, marginea ei dinţată venind în contact cu substratul mobilizează sedimentele şi organismele bentonice care sunt antrenate în sacul drăgii. După recoltare, proba de bentos este trecută într-un borcan sau într-o pungă, este conservată cu formol 4% şi etichetată corespunzător. A (fig.nr.9.) se foloseşte pentru apele curgătoare mari şi repezi

Petrsen, Băcescu.

(Dunăre), unde datorită curentului puternic şi adâncimilor mari ale apei, colectarea probelor bentonice nu se toate realiza cu instrumentele prezentate mai sus. Sondele de colectare sunt construite tot pe principiul dragilor apucătoare, însă sunt lestate (cu pâna la câteva zeci de kg) pentru a învinge forţa curentului şi pentru a putea fi coborâte în linie verticală. În plus ele sunt prervăzute cu arcuri puternice, iar capacele sunt dinţate sau foarte ascuţite pentru a favoriza înfigerea în substrat. Utilizarea acestor drăgi necesită existenţa unei ambarcaţiuni, prevăzute cu suporturi de fixare şi manevrare a acestor instrumente, de tip vinclu. În categoria acestor drăgi intră cele tip VanWeen,

19


Fig.nr.9. Apucător tip sondă

Apucatorul tip sonda se manevrează cu ajutorul vinciului montat pe mbarcaţiune, este construit din alamă de 4-5 mm grosime, are 50 – 60 kg reutate şi decupează o suprafaţă de 1000 cm2. In interiorul cupei, la cca. 1 cm

distanţă faţă de faţa inte his) este fixată o sondă, tot din alamă, cu pereţii groşi de 2 -3mm.

lete şi trecut, separat de restul probei entonice, într-un borcan cu dop rodat.

ag

rioară a falcilor (în poziţia înc

Apucatorul tip sonda prezintă avantajul că permite colectarea simultană a macrobentosului şi a microbentosului, asigurând obţinerea unei probe strict cantitative şi menţinerea, în interiorul sondei a succesiunii naturale a straturilor de material de depunere, astfel ca microbentosul, după ce proba este pusă într-o tavă, poate fi prelevat cu ajutorul unei racb Conservarea probelor de bentos se face cu formol, care se adaugă în probă pâna la realizarea unei concentraţii finale de 3-4%. De asemenea concervarea se poate face şi în alcool etilic 70%, care este indicată mai ales în cazul studierii entomofaunei.

20

Hidrobiologie Caiet de laborator Prelevarea microbentosului presupune colectarea organismelor vegetale şi

ubstratului, diferind la substratul dur faţă de substratul moale.

acestea sunt le

coperă.

âncimea apei, astfel în apele puţin adânci se recoltează direct cu

,1 – 1,0 m . In general se consideră suficient să se colecteze 2,5 –

onservarea probelor de microbentos

animale mărunte, în general microscopice, ce formeaza pe substrat sau pe corpurile submerse un strat fin ce acoperă substratul, fapt ce a dus şi la denumirea de biodermă sau biotecton. Colectarea lui depinde de:

natura s De pe substratul dur, se procedează la răzuirea acestuia, cu ajutorul unor raclete cu tijă a căror formă şi mărime se adaptează de către fiecare operator, corespunzător condiţiilor locale existente. Dacă pe substrat există pietre, fragmente de tulpini sau alte obiecte ce pot fi culese direct,prelevate şi transportate la laborator făra să fie deranjată bioderma care aDe pe substratul moale, microbentosul se aspiră cu ajutorul unui tub de sticlă, cu diametrul de 6 mm, îndoit în unghi drept, având pe braţul vertical o pară de cauciuc. Braţul orizontal al tubului se introduce la suprafaţa fundului mobil cu sedimente şi se aspiră, manevrând para de cauciuc, sedimentele de la suprafaţă. (fig.nr.3.)

adajutorul unor racletelor şi tuburi de sticlă, prezentate mai sus, pe când în apele adânci se foloseşte o parte din proba scoasă cu ajutorul drăgilor.

Pentru studii cantitative se măsoara suprafaţa razuită, a cărei mărime poate varia între 0 2

3ml de biodermă, care se pune într-o sticluţă, se adaugă o cantitate de apă determinată şi un conservant, din cei folosiţi la probele de zooplancton. C

nu pot prelucrate în intervalul de timp dat, atunci se fixează cu formol 4%, astfel

de 3%.

Daca analiza probelor se face in maxim 6 ore de la recoltare, nu se mai procedează la conservare, însă este necesar menţinera probelor la temperaturi scăzute (câteva grade Celsius) şi depozitarea probelor în sticle cu volum suficient de mare pentru a avea o rezervă suficientă de aer. Daca probelefiîncât concentraţia soluţiei finale să fie Prelevarea macrofitobentosului se face in scopul stabilirii structurii calitative şi cantitative a vegetaţiei macrofite prezente, în special în zona litorală a unui lac. In general studiul macrofitoberntosului unui ecosistem acvatic presupune stabilirea urmatoarelor aspecte:

Suprafaţa ocupată de macrofite, respectiv gradul de acoperire al bazinului. Gradul de acoperire se determină pentru întregul complex de

21


macrofite, sau separat pe specii şi se exprimă in % faţă de suprafaţa

ţa calitativă a macrofitelor. În acest scop se

recoltării plantelor submerse. Toate plantele ce sa

totală a bazinului dat. Densitatea şi componen

utilizează cadre de lemn pătrate, cu suprafaţa ce poate varia de la 0,1 m2 pâna la 1,0 m2. Cadrul de lemn se lasa la suprafaţă, în cazul recoltării plantelor emerse, sau se scufundă cu ajutorul greutăţilor fixate la colţurile sale, în cazul gasesc în interiorul cadrului de lemn sunt smulse, sunt determinate speciile, sunt numărate, pentru a stabili densitatea pe m2, sunt cântărite, pentru a stabili greutatea biomasei vegetale pe m2. Pentru determinarea greutăţii umede plantele sunt mai întâi spălate, pentru a îndepărta corpurile stăine, sunt apoi uscate pe hârtie de filtru pentru a îndepărta surplusul de apă şi apoi sunt cântărite Pentru determinarea biomasei uscate a macroflorei, se aplică procedeil utilizat în chimie pentru determinarea rezidiului fix.

22


Laborator 3

Prelucrarea planctonului. Analiza directă a fitoplanctonului

Concentrarea probelor de plancton Probele de plancton nu sunt analizate direct la microscop decât în cazul unor densităţi mari (de cele mai multe ori în cazul înforirilor), atunci când într-o cameră de numărare se întâlnesc cca. 10 exemplare într-un câmp microscopic, însă, de cele mai multe ori, după conservare, probele necesită operaţiunea de concentrare. Cele mai utilizate tehnici de concentrare sunt sedimentarea, centrifugarea, filtrarea. Sedimentarea este cel mai simplu procedeu de concentrare a probelor. După adaugarea soluţiei de conservare proba de apă, conţinând elementele fitoplanctonice şi zooplanctonice precum şi elementele minerale aflate în suspensie se lasă deoparte timp de 24 – 72 ore, timp în care elementele în suspensie se depun pe fundul vasului. Partea de deasupra, numită supranatant, se limpezeşte, această parte este îndepărtată cu atenţie cu ajutorul unui tub sau a unei pare de cauciuc, având grijă ca sedimentul depus pe fund să nu fie agitat. Sedimentul depus pe fundul vasului, împreună cu o mică cantitate de apă se omogenizează, se transferă într-un cilindu gradat pentru a masura volumul S, şi se depozitează în flacoane etichetate corespunzator, obţinându-se proba de analizat, ce urmează să fie folosită la efectuarea preparatelor microscopice. În cazul în care în studiul hidrobiologic se urmăreşte aprecierea cantitativă a volumului planctonului total se procedează la sedimentarea probei de apă conservată în eprubete gradate cu fundul conic. După 24-72 ore se citeşte volumul sestonului* depus în fiecare eprubetă, se însumează valorile respective şi se raportează la volumul iniţial de probă. În final volumul planctonului total se exprimă în ml seston / 1 l apă. *seston = totalitatea elementelor vii şi nevii ce se gasesc în masa apei în stare de suspensie şi care după conservarea probei de apă se depun pe fundul vasului. Sestonul are două componente, componenta vie – bioseston sau plancton si componenta nevie – abioseston.

23


În urma operaţiunii de sedimentare se poate determina indicele planctonic al apei, care reprezintă o estimare grosieră a biomasei planctonului total. Pentru aceasta se parcurg următoarele etape. Se prelevează un număr cât mai mare de litrii de apă (10l – 50l), care se filtrează prin fileul planctonic realizat din pânză foarte deasă, capabilă să reţină nanoplanctonul. Materialul filtrat se transferă în sticluţe bine închise peste care se adaugă formol 4% pentru fixare. Fiecare sticluţă va prezenta câte o etichetă cu notaţii complete, privind locul şi data prelevării.

În laborator, probele de apă prelevate în teren se transferă în conuri de sticla transparente, gradate numite conuri Imhoff, pentru calcularea indicelui planctonic. Totalitatea planctonului filtrat se depune în aceste conuri gradate, iar valoarea acestui indicator se află din relaţia: cm3 plancton IP = ------------------------- x 1000 nr. litri apă filtraţi Acest indicator ne dă o bună orientare asupra productivităţii piscicole a bazinelor acvatice, avându-se în vedere că prin aplicarea coeficientului lui Vogel (indicele planctonic x 6) putem aprecia capacitatea de producţie piscicolă a bazinului respectiv. Funcţie de valoarea indicelui planctonic heleşteele pot fi clasificate (după Walter), în:

heleştee sărace: 1-5 cm3 plancton / m3 apă;

heleştee mijlocii: 5 - 15 cm3 plancton / m3 apă;

heleştee bogate:15 - 30 cm3 plancton / m3 apă;

heleştee foarte bogate: 30 - 50 cm3 plancton / m3 apă;

Centrifugarea este un procedeu de concentrare mai rapidă şi mai avansată a probelor de apă şi se utilizează atunci când probele trebuie analizate mai repede de 24 ore sau când densitatea probelor este foarte scazută. Proba conservată în prealabil se distribuie cu o pipetă în volume egale în eprubetele centrifugii. Timpul de centrifugare ca şi numărul de rotaţii pe unitatea de timp, se menţin constante pentru toate eşantioanele provenite din aceeaşi probă. Obişnuit se folosesc 1000-3000 rotaţii /minut, funcţie de gerutatea specifică mai mare sau mai mică a sesteonului dat, timp de 5 – 15 minute. După centrifugare partea limpede de deasupra este eliminată cu o pipetă. De exemplu, din 5 ml de probă/eprubetă, 4 ml de apa se îndepărtează, iar în 1 ml rămas în eprubetă se barbotează aer pentru colectarea înregii cantităţi de

24


sediment depus pe fundul eprubetei. Concentratul rămas în eprubetă se transferă într-o sticluţă (ce se închide cu un dop de cauciuc) etichetată corespunzător, obţinându-se o probă de analizat. Centrifugarea şi sedimentarea sunt mai puţin indicate în cazul unor probe ce conţin organisme planctonice cu greutate specifică mai mică decât a apei, organisme care pot ramâne în supranatant. Pentru verificări în acest sens este necesar controlul microscopic al unor eşantioane din supranatant. Pentru astfel de probe concentrarea lor se efectuază prin filtre de membrană sau membrane filtrante. Filtrarea prin membrane filtrante. Membranele filtrante sunt preparate din nitoceluloză sau alţi esteri ai celulozei impregnate cu acetonă sau un amestec de alcool etilic. Criteriul de bază în alegerea membranelor filtrante este diametrul mediu al porilor. În cazul probelor de fitoplancton se folosesc membrane filtrante cu dimensiunea porilor de 3-5 μ. Pentru filtrarea probelor este necesar un dispozitiv special pe care să se monteze membrana filtrantă, foarte utilizat în acest sens este filtrul Seitz format din următoarele părţi componente:

un pahar metalic (cu un volum de 10-20 ml) şi o montrură metalică formată din două flanşe ce se îmbină etanş cu ajutorul unor şuruburi şi între care se montează central membrana filtrantă, ce se sprijina pe o sită metalică. Diametrul monturii metalice este de aceeaşi dimensiune cu diametrul membranei filtrante şi anume de 35 mm. Montrura metalică se continuă în partea inferioara cu un tub metalic ce trece printr-un dop de cauciuc care se montează etanş pe gura vasului de sticlă.

un pahar de sticlă de formă tronconică, prevăzut cu un tub lateral în treimea superioaraă (vas Kitassato), racordat la o trompă de vid;

o trompă de vid metalică, ce prezintă două furtune laterale, unul se ataşează la paharul de sticlă iar celălalt la un robinet de apă.

Înainte de începerea filtrării propriu-zise este necesar să se îndepărteze perna de aer ce se formează între membrana filtrantă şi cea de hârtie de filtru pe care este aşezată, prin filtrarea unei cantitaţi de 0,2 – 0,3 ml apă distilată, care durează 2 minute. Volumul de apă filtrat pe o membrană filtrantă se stabileşte de către operator, depinzând de densitatea sestonului, stratul de organisme şi suspensii reţinute pe

25


membrana filtrantă nu trebuie să îngreuneze procesul de filtrare. În cazul unei ape cu cantităţi mici de suspensii, volumul probei poate fi mai mare şi invers, în cazul unei ape cu cantităţi mari de suspensii, volumul probei trebuie să fie mic. În general, operaţiunea de filtrare nu trebuie să dureze un timp prea îndelungat (câteva minute), deoarece acţiunea mecanică de reţinere a organismelor pe membrana filtrantă ar putea fi dăunătoare, ducând la deteriorarea acestora. În situaţia unor probe bogate în abioseston, ce manifestă o aderenţă crescută pe suprafaţa membranei filtrante, operaţiunea de filtrare nu este recomandată. După filtrare, membrana filtrantă se spală în 5 – 10 ml de apă cu ajutorul unei pense efilate, obţinîndu-se o probă de analizat ce se depozitează într-o sticluţă acoperită. Din proba de analizat, omogenizată în prealabil, se ia apoi o canitate de 1 ml care se pune într-o cameră de numărat şi se procedează la analiza miroscopică a organismelor planctonice. Se poate proceda la identificarea şi numărarea organismelor plactonice direct de pe membrana filtrantă. Analiza directă a fitoplanctonului Pentru analiza directa a fitoplanctonului este necesara dotarea laboratorului de hidrobiologie cu un microscop de laborator. Analiza calitativă a fitoplanctonului presupune identificarea tuturor speciilor de alge din proba prelucrată şi întocmirea listei speciilor pe grupe sistematice, în schimb analiza cantitativă presupune, în plus, determinarea a doi parametrii cantitativi:

- densitatea algală (număr alge/l);

- biomasa algală (grame alge/l).

Pentru aceasta, proba de concentrat algal obţinută în urma operaţiunilor de sedimentare, concentrare, filtrare este supusă analizei microscopice, pentru care se parcurg urmatoarele etape:

- se realizează un preparat micoscopic prin punera unei picături de concentrat algal pe o lamă, picatură ce se acoperă cu o lamelă.

- preparatul se studiază la microscop folosind combinaţia optică: ocular 10x – obiectiv 20x sau 40x;

- din toată suprafaţa preparatului se aleg la întâmplare 4-6 câmpuri în care se identifică şi se numără toţi indivizii algali;

- pentru fiecare preparat microscopic studiat se întocmeşte o fişă (vezi fişă. 1 şi 2) care este completată conform modelului

26


Calculul densităţii algale se face după completarea fişei, utilizând următoarea formulă: 20 x B x C X = ---------------------- x I unde: Dx 0,03 x n x A X = numărul de alge din volumul iniţial V de proba de apă (nr. alge); 20 = latura lamelei microscopice (mm); B = volumul de sediment algal (ml); C = volumul de concentrat algal rămas după centrifugare (ml); D = diametrul câmpului vizual (este funcţie de combinaţia optică folosită) (mm); 0,03 = volumul unei picături de concentrat algal pusă în preparatul microscopic (ml); n = numărul de câmpuri microscopice analizate; A = volumul de sediment algal pus într-o eprubetă de centrifugă (ml); I = numărul total de alge numărate în cele „n” câmpuri (nr. alge). Calculul biomasei algale se face după ce, pentru fiecare specie identificată se completază în tabel coloana cu volumul celular (μ3) al fiecărei specii. Volumele celulare ale algelor se găsesc în în tabele speciale, pentru fiecare specie şi pe dimensiuni. Volumul celular total, pentru fiecare specie identificată, se calculează înmulţind volumul unui exemplar cu numarul de exemplare nummărate în cele „n” câmpuri şi se trece într-o coloană alăturată. Pe coloana respectivă se calculează, în final, volumul celular total pentru numărul total de alge „I”, numărate în cele „n” câmpuri. Pentru a trece de la volum celular (μ3) la biomasă (g) se foloseşte formula de recurenţă: 1 x 106 μ3 = 1 x 10-6 g Pentru calculul biomasei algale se foloseşte aceeaşi formulă, în care se înlocuieşte „I” ( numărul total de alge numărate în cele „n” câmpuri) cu „M” ( biomasa totală a algelor numărate în cele „n” câmpuri), astfel că formula este:

27

Hidrobiologie

28

Caiet de laborator

20 x B x C Y = ---------------------- x M unde: Dx 0,03 x n x A Y = biomasa algelor din volumul iniţial V de proba de apă (g); 20 = latura lamelei microscopice (mm); B = volumul de sediment algal (ml); C = volumul de concentrat algal rămas după centrifugare (ml); D = diametrul câmpului vizual (este funcţie de combinaţia optică folosită) (mm); 0,03 = volumul unei picături de concentrat algal pusă în preparatul microscopic (ml); n = numărul de câmpuri microscopice analizate; A = volumul de sediment algal pus într-o eprubetă de centrifugă (ml); M = biomasa totală a algelor numărate în cele „n” câmpuri (g).


Fisa nr.1. Fisa de analiză a biomasei totale a fitoplanctonului Bazinul ......... Locul colectării......... Staţia nr.............. Volumul iniţial de apă................ Adâncimea apei............. Volumul de sediment rezultat........ Data colectării.......... Volumul de centrifugat.............. Cod probă...........

Numărul de alge din câmpurile

microscopului

Grupa de alge Specia de alge

N1 N2

N3

N4 N5

Media sp. alge/câmp ΣN1-N5 / 5

Nr. total de alge/ câmp

Diametrul algelor

(μ)

Volum celulă algală (μ3)

Volum total al speciei /câmp (μ3)

Volum total alge (μ3 )

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 (11x

8) 13

Exemplu

Anabena affinis 12 6 8 11 8 9 Oscillatoria fragilis 15

Cyanophyceae Gleotrichia echin. 5

29

Diatoma vulgata Melosira varians

Melosira granulata

Diatomeae

47

Closterium aciculare Scenedesmus acutus

Chlorophyceae

Tetraedon caud.

23

TOTAL ALGE PE CÂMP /TOTAL VOLUM ALGE PE CÂMP 99

29


Fişa nr.2. Fişa de analiză a abundenţei relative a fiotoplanctonului Bazinul ......... Locul colectării......... Staţia nr.............. Volumul iniţial de apă................ Adâncimea apei............. Volumul de sediment rezultat........ Data colectării.......... Cod probă...........

Abundenţa numerica relativă %

Bazinul

Data

Densitatea numerică Fito

(ex/l)

Euglenophyceae %

Cyanophyceae %

Diatomeae %

Chlorophyceae %

Forma dominantă

30


Analiza indirectă a fitoplanctonului prin metoda Vinberg Determinarea productivităţii fitoplanctonului prin utilizarea metodei sticluţelor albe şi negre ( metoda Vinberg sau metoda Gran-Gaardner). Este cea mai răspândită metodă de determinare a valorii productivităţii primare a fitoplanctonului. Principiul metodei constă în determinarea cantitativă a oxigenului eliberat în procesul de fotosinteză şi a celui consumat în respiraţie de către plancton, pe cale titrimetică. Pentru etapa de teren sunt necesare trei sticluţe Wincler cu dop rodat de volum cunoscut, un săculeţ de pânză neagră, două pipete de 1 ml, soluţia 1 şi soluţia 2 pentru fixarea oxigenului. Flacoanele de sticlă sunt umplute cu apă până la refuz, apoi se pune dopul, fără a prinde bule de aer. Cele trei sticle se notează astfel: M – sticluţa martor, în care se fixează oxigenul imediat după umplerea sticluţei; A – sticluţa albă, trebuie să fie transparentă pentru a se realiza fotosinteza. După punerea dopului se lansează în apă, în locul de unde s-a prelevat proba de apă, pe un suport de susţinere (un par înfipt în substrat). N – sticluţa neagră, trebuie să fie opacizată (din sticla mată sau se introduce într-un săculeţ sau o pungă neagră) pentru a se realiza numai procesul de respiraţie, se lansează împreună cu sticluţa albă. Sticluţele, albă şi neagă, se leagă în poziţie orizontală pe suport şi se lasă în apă, la adâncimea de unde s-a recoltat proba de apă, timp de 24 de ore. În ziua următoare sticluţele sunt scoase din apă, exact la ora când au fost aşezate pentru experienţă, fixându-se pe teren oxigenul, în acelaşi mod cum s-a procedat şi cu sticluţa martor. Fixarea oxigenului se face pe teren, imediat după scoaterea sticluţelor din apă, prin adugarea, în sticluţe de 100 ml, de 1 ml soluţia 1 (MnCl2 ) cu o pipetă pentru soluţia 1, apoi a 1 ml soluţia 2 (NaOH + KI) cu o altă pipetă folosită numai pentru soluţia 2. Se pune dopul cu atenţie pentru a nu prinde bule de aer, apoi se agita sticluţa pentru a omogeniza fixatorii în tot volumul de apă. Ca urmare se formează hidroxidul manganos şi hidroxidul manganic, care scot din soluţie tot oxigenul dizolvat şi îl fixează sub formă de precipitat conform reacţiilor:

31

Hidrobiologie Caiet de laborator Mn Cl2 + 2NaOH = Mn(OH) 2 + 2 NaCl 4Mn(OH) 2 + O2 + 2H2O = 4 Mn(OH) 3 După fixarea oxigenului pe tren, sticluţele sunt transportate la laborator, unde sunt lăsate în poziţie verticală timp de cel puţin 6 ore, pentru depunerea precipitatului format şi apoi se începe operaţia de titrare. Pentru pregătirea operaţiei de titrare se procedează mai întâi la dizolvarea precipitatului format şi punerea în libertate a iodului. Pentru aceasta, cu o pipetă se introduc în fiecare flacon câte 3-4 ml HCl fumans. Pipeta trebuie să lase HCl deasupra precipitatului. Sticluţa se îchide şi se agită. Reacţia care are loc este următoarea: 4 Mn(OH) 3 + 12 HCl + 4 KI = 4MnCl + 4KCl2 + 12H2O + 2I2

Iodul pus în libertate se titrează cu ajutorul unei soluţii de tiosulfat, al cărei factor este cunoscut. Pentru titrare, se răstoarnă conţinutul sticluţei într-un balon Erlenmeyer, iar din biuretă se picură tiosulfat de sodiu 0,01N în balonul care se agită continuu, până când culoarea devine galben pai (asemănătoare cu a paiului de grâu copt). Se pune apoi câteva picături de amidon 0,1%, în prezenţa căruia lichidul se colorează în albastru, şi se continuă titrarea până când lichidul devine incolor. În urma titrării are loc combinarea iodului liber cu tiosulfatul de sodiu, conform următoarei reacţii:

2Na2S2O3 + I2 = Na2S4O6 + 2NaI

Titrarea fiind terminată, sunt notaţi cm3 de tiosulfat folosiţi la titrare, care se introduc în formula de calcul a oxigenului dizolvat în apă, prezentată mai jos:

n x F x 0,056 cm3 O2/ litru / 24 ore = ------------------- x 1000 sau V - v n x F x 0,08 mg O2/ litru / 24 ore = ------------------- x 1000 în care: V – v n = numărul de mililitri de tiosulfat de sodiu 0,01N folosiţi la titrare; F = factorul soluţiei de tiosulfat; V = volumul sticluţei (cm3 sau ml); v = volumul soluţie 1 + volumul soluţie 2 introdus în sticluţă (cm3 sau ml);

32

Hidrobiologie Caiet de laborator 0,056 = cantitatea de oxigen care corespunde la 1 ml de tiosulfat de sodiu 0,01N, în cm3; 0,08 = cantitatea de oxigen care corespunde la 1 ml de tiosulfat de sodiu 0,01N, în mg. După aflarea cantităţilor de oxigen din sticluţa martor (M), sticluţa albă (A) şi sticluţa neagră (N) se trece la calculul productivităţii primare a fitoplanctonului. Prin productivitate primară fitoplanctonică se înţelege cantitatea de materie organică produsă într-un biotop acvatic, de către fitoplancton, într-o unitate metrică (1l sau 1 m3) şi într-o unitate de timp corespunzătoare unui ciclu diurn (24 ore). Pentru calculul productivitatţii fitoplanctonului se utlizază următoarele formule: Productivitatea brută Pb = A - N (mg O2/ litru / 24 ore) Productivitatea netă Pn = A - M (mg O2/ litru / 24 ore) * Cunoscând cantitatea de oxigen produsă (mg O2/ litru / 24 ore), se poate trece la calcularea acumularilor de materie şi energie din cadrul cenozei fitoplanctonice utilizând următoarele corespondenţe: 1 mg O2 produs / litru / 24 ore = 0,375 mg C nou format / litru / 24 ore sau 1 mgO2 produs/litru/24ore = 0,937 mg glucoză convenţională nou formată / litru / 24 ore; sau 1 mg O2 produs / litru / 24 ore = 3,510 calorii nou formate / litru / 24 ore. Pentru a şti perioadele şi valorile maxime de dezvoltare a fitoplanctonului într-un bazin acvatic, se procedează la determinarea lunară a acestor valori. * În unele perioade, în unele bazine, se poate întâmpla ca, valoric, M să fie mai mare dacât A; atunci scăderea se face invers M-A, şi în acest caz, în bazin procesele de destrucţie sunt mai mari faţă de cele de neoformare. Pentru a determina valoarea consumului de oxigen, în procesul de respiraţie a planctonului (fitoplancton şi zooplanctonul din volumul izolat în sticluţă), se utilizează următoarea formulă: Consum O2 prin respiraţie plancton Cr = M - N (mg O2/ litru / 24 ore

33


Analiza indirectă a fitoplanctonului prin determinarea clorofilei „a” Determinarea clorofilei „a” prin utilizarea metodei extracţiei pigmenţilor clorofilieni cu solvenţi organici. Principiul metodei constă în extracţia pigmenţilor clorofilieni într-un solvent adecvat şi determinarea concentraţiei în solventul respectiv pe baza determinării densităţii optice a extractului de clorofilă. Pentru etapa de teren este necesară colectarea unui volum măsurat de apă, volum ce poate varia de la 0,5l pentru apele încărcate în fitoplancton, la 3 l sau 5 l sau 10 l la apele sărace în fitoplancton. Proba de apă nu trebuie fixată, ea se transportă la laborator cât mai repede cu putinţă, de obicei la temperaturi scăzute şi într-un interval de timp de 18-24 ore de la recoltare este supusă analizei. Pentru etapa de laborator sunt necesare următoarele dotări: filtru Setiz, baie de abur cu agitator, spectrofotometru, alături de care sunt necesare materiale consumabile precum filtre speciale de hârtie cu diametrul porilor de 0,3 – 1 μ, solvent organic (acetonă sau alcool etilic). Etapa de laborator constă în parcurgerea următoarelor operatiuni: filtrarea, extracţia, citirea densitătii optice a extractului clorofilian şi calcularea concentraţiei de clorofilă. Filtrarea. Proba de apă proaspătă se filtrează integral cu ajutorul sistemului de filtrare Seitz, care este cuplat la o trompă de vid. Dacă, macroscopic, proba se prezintă foarte încărcată în suspensii, se va proceda, pentru uşurarea filtrării, la centrifugarea preliminară a probei la 2500-3000 rotaţii /minut, timp de 20-30 minute. În această operaţie se impune o atenţie deosebită, căci echilibrarea nesatisfăcătoare a capetelor opuse ale centrifugii duce la o sedimentare insuficientă a suspensiilor din masa apei. După centrifugare, se îndepărtează cea mai mare parte a supernatantului, care nu mai conţine alge sau alte suspensii şi opoi se trece la filtrarea probei concentrate prin filtrul Seitz. Procedeul centrifugării nu poate fi folosit în cazul probelor ce provin dintr-un bazin care prezintă „înfloriri” cu alge albastre, deoarece multe din aceste alge manifestă flotabilitate pozitivă (plutesc) şi deci este dificilă concentrarea lor prin centrifugare. Mulţi autori recomandă introducerea pe filtru, înainte de

34

Hidrobiologie Caiet de laborator filtrare, a unei mici cantităţi de carbonat de magneziu (0,5-1 g la filtru cu diametrul de 35-37 mm) în vederea reţinerii cât mai complete a suspensiilor din apă cât şi pentru evitarea acidifierii, fapt ce ar putea afecta calitatea pigmenţilor. Extracţia. După filtrare, filtru membrană se scoate de pe suportul metalic al filtrului Seitz, se rulează, se introduce într-o eprubetă de centrifugă şi se adaugă un volum măsurat de solvent. O alternativă la această operaţie este uscarea filtrului, păstrarea lui în frigider timp de maxim 24 de ore şi apoi trecerea la operaţiunea de extragere a pigmenţilor clorofilieni. O păstrare mai îndelungată nu este recomandată, datorită posibilitătilor de alterare a pigmenţilor asimilatori conţinuţi. Solvenţii organici folosiţi în procesul de extracţie sunt acetona sau metanolul. Metanolul este preferabil a fi folosit. Dacă se foloseşte acetona, extracţia are loc la rece, eprubetele conţinând filtrele acoperite de solvent se păstrează la frigider pentru o perioadă de 24 ore, rămânând în tot acest timp bine închise. Dacă se foloseşte metanolul, extracţia are loc la cald, eprubeta se încălzeşte până aproape de punctul de fierbere al solventului, la o flacără mai slabă a zonei de lucru, timp de maxim 30 minute. După extracţie, solventul se decantează sau dacă este tulbure, se centrifughează. Măsurarea spectrofotometrică. După extracţia pigmenţilor, se aduce soluţia conţinând solventul şi pigmenţii la volumul iniţial de sovent adăugat, deoarece în timpul extracţiei, mai ales la cald, au loc pierderi de solvent. După omogenizare, se introduce un volum măsurat de extract clorofilian în cuva spectrofotometrului. Măsurarea densităţii optice a extractului se face pentru lungimile de undă de 663 nm şi de 750 nm. După această primă măsurătoare se toarnă conţinutul cuvei înapoi în eprubetă, se adaugă 0,1 ml de acid clorhidric 0,2 M, la 10 ml soluţie de extract clorofilian, se omogenizează si se recentrifughează. Se măsoară din nou densitatea optica a extractului acidifiat la 663 nm şi la 750 nm. Calculul concentraţiei de clorofilă „a”. Se noteaze astfel: U663, U750 – densitatea optică (extinţia, absorbanţă) extractului neacidifiat la lungimea de unda de 663 nm, respectiv 750 nm; A663, A750 – densitatea optică (extinţia, absorbanţă) extractului acidifiat la lungimea de unda de 663 nm, respectiv 750 nm;

35

Hidrobiologie Caiet de laborator Se calculează absorbanţa corectată a extractului (U’ şi A’) la 663 nm corectat cu absorbanţa la 750 nm pentru o cuvă cu latura ce 1 cm după următoarele formule: U663 - U750 A663 - A750 U’ = --------------- respectiv A’ = --------------- L L L = lungimea de undă parcursă de fascicolul luminos în cuva spectrofotometrică, în cm; (L = 1 cm); Se calculează: X = concentraţia de clorofilă „a” + concentraţia de pheophitină (mg/l); Y = concentraţia de clorofilă „a” (mg/l); Z = concentraţia de pheophitină (mg/l) 106 x U’ x Ve

X = -------------------- unde: Kc x Vs

Ve = volumul extractului (ml); Vs = volumul probei (ml); Kc = coeficientul de absorbţie al clorofilei, considerat egal cu 91; 106 x Pc x Ve

Y = -------------------- unde: Kc x Vs

Ve = volumul extractului (ml); Vs = volumul probei (ml); Kc = coeficientul de absorbţie al clorofilei, considerat egal cu 91; Pc = 2,43 (U’ – A’) absorbţia clorofilei (nm) 106 x Pp x Ve

Z = -------------------- unde: Kp x Vs

Ve = volumul extractului (ml); Vs = volumul probei (ml); Kp = coeficientul de absorbţie al pheophitinei, considerat egal cu 55; Pp = U’ – Pc absorbţia pheophitinei (nm)

36


Analiza zooplanctonului

Spre deosebire de probele de fitoplancton, a căror concentrare se face în laborator prin operaţiunile de sedimentare, cenrifugare, filtrare, probele de zooplancton sunt concentrate pe teren cu ajutorul fileului planctonic. La laborator probele de zooplancton ajung concentrate şi conservate. Dacă este nevoie de o prelucrare rapidă a probelor se trece la centrifugarea lor pentru o concentrare avansată, dacă rezultatele nu sunt necesare imediat, se procedează la sedimentarea lentă a probei prin lăsarea ei trei săptămâni să se decanteze, după care se elimină supernatantul prin sifonare, fără a se agita proba. După sifonare se măsoară şi se notează volumul de sediment zooplanctonic. Analiza calitativă a materialului biologic rezultat se face la microscop prin realizarea unui preparat microscopic utilizând o cameră de numărare tip Kolkwitz, cu capacitatea de 1ml. În lipsa acesteia se pot folosi celule de numărare gradate, cu volum cunoscut. Se procedează la identificarea şi numărarea tuturor organismelor zooplanctonice prezente în camera de numărare. Determinarea calitativă a principalelor grupe taxonomice: Protozoa, Rotatoria, Cladocera, Copepoda se face de preferinţă după Lepşi I, -1965, Rudescu S. – 1960, Kutikova L.A. – 1970, Negrea Şt. – 1983, Damian – Georgescu A. – 1963, , 1966, 1970. În timpul analizei microscopice a probei se completază o fişa pentru fiecare probă analizată după modelul de mai jos. Pentru fiecare probă de zooplancton se poate analiza una sau mai multe camere, în acest caz facându-se media numarului de exemplare găsite. Pentru analiza structurii zoocenozei planctonice dintr-un ecosistem acvatic este necesar să se calculeze o serie de parametrii şi indici biocenotici precum frecvenţa, constanţa, densitatea numerică, abundenţa numerică, biomasa, abundenţa gravimetrică, indicele de dominanţă, structura pe dimensiuni. Frecvenţa speciilor într-o comunitate biologică se exprimă de obicei procentual şi reprezintă număul de probe în care se găseşte o specie, în raport cu numărul total de probe analizate.

37

Hidrobiologie Caiet de laborator Formula de calcul este: Ps F% = ---------- x 100 unde: Pt Pt = numărul total de probe analizate;

Ps = numărul de probe analizate ce conţin specia s;

În general, acest indice se ia în consideraţie în cazul analizei unui număr mare de probe colectate din acelaşi ecosistem, recomandându-se, în special, pentru studiile de bonitare. Constanţa precizează gradul de frecvenţă al speciilor considerându-se:

- forme constante – speciile cu o frecvenţă mai mare de 50%; - forme accesorii - speciile cu o frecvenţă cuprinsă între 25% şi 50%; - forme accidentale - speciile cu o frecvenţă mai mică de 25%.

Pentru caracterizarea structurală a zoocenozei planctonice, din punct de vedere cantitativ, se vor calcula în special următorii parametrii: densitatea numerică, abundenţa numerică, biomasa şi abundenţa biomasei. Densitatea numerică se exprimă în număr de exemplare la litru (nr.ex./l) şi se calculează însumând toate exemplarele pentru fiecare specie, grup taxonomic, pe fiecare cameră de numărare analizată. Rezultatul, numărul total de exemplare pe cameră de numărat sau media pentru mai multe camere analizate pentru aceeaşi probă, se introduce în următoarea formulă: V x n X = -------------- unde: S V = volumul de apă filtrată pe teren;

S = volumul de sediment rămas după filtrare;

n = numărul de indivizi pe cameră de numărat;

X = numărul de indivizi din volumul V.

Pentru calculul densităţii numerice la litru, se aplică regula de trei simple.

38

Hidrobiologie Caiet de laborator Abundenţa numerică se exprimă în procente (%) şi se calculează raportând numărul de indivizi dintr-o specie, grup taxonomic faţă de numărul total de indivizi dintr-o probă. Biomasa exprimă greutatea zooplanctonului dintr-un litru (mg/l) şi se calculează după ce fişa de analiză a zooplanctonului este completată pe coloana cu biomasa medie a fiecărei specii, exprimată fie în greutate umedă sau în greutate uscată. Aceste greutăţi se găsesc în tabele speciale, pentru unele specii existând greutăti diferite funcţie de stadiul de dezvoltare (forme juvenile, adulţi) sau funcţie de lungimi diferite. Într-o altă coloană se calculează biomasa totală a fiecărei specii identificate, înmulţind numărul indivizilor cu valoarea biomasei medii completate din tabelele speciale. În final, se calculează prin însumare biomasa totală pe grupe taxonomice şi apoi biomasa totală pe camera de numărat. Pentru calculul biomasei zooplanctonului la litru se foloseşte formula de mai sus în care se înlocuieşte „n” cu „B” astfel că avem:

V x B Y = -------------- unde: S V = volumul de apă filtrată pe teren;

S = volumul de sediment rămas după filtrare;

B = biomasa pe cameră de numărat ;

Y= biomasa din volumul V.

Pentru calculul biomasei la litru, se aplică regula de trei simple. Abundenţa biomasei (gravimetrică) se exprimă în procente (%) şi se calculează raportând biomasa unei specii, grup taxonomic la biomasa totală dintr-o probă. Indicele de dominanţă (Mc. Naughton, & Wolf) se exprimă în procente (%) şi arată gradul de influenţă pe care îl au primele două specii cu cea mai mare dezvoltare numerică sau gravimetrică într-o biocenoză. Într-o biocenoză acvatică speciile componente nu au aceeaşi importanţă în organizarea ei. Structura şi funcţionarea biocenozei este de obicei influenţată de una sau mai multe specii, care se numesc dominante. Într-o comunitate biologică, dominante pot fi speciile cu densitatea numerică cea mai mare, cele

39

Hidrobiologie

40

Caiet de laborator

care posedă cea mai mare biomasă, cele care ocupă cel mai mare spaţiu sau cele care prin alte căi controlează sau influenţează echilibrul ei dinamic. Valorile procentuale ale indicelui de dominanţă se calculează după formula: Y1 + Y2 ID = ----------- unde: Y Y1 = densitatea numerică (sau biomasa) a speciei cele mai numeroase (sau cu biomasa cea mai mare); Y2 = densitatea numerică (sau biomasa) a speciei secundare ca densitate numerică (sau ca biomasă); Y = densitatea numerică (sau biomasa) totală. Raportarea rezultatelor se poate face şi prin raportul ID % = specie primară / specie secundară, atât din punct de vedere al densitătii numerice cât şi al biomasei. În general, pentru aprecierea potenţialului productiv al unui bazin acvatic este indicat să se ia în consideraţie în primul rând dominanţa gravimetrică, care reflectă mai fidel starea trofică a unui ecosistem. În practica curentă, se poate calcula dominanţa şi la nivel de grupe taxonomice, rezultatele fiind mai puţin precise, însă putând fi folosite în calculul capacităţii biogenice a unui bazin. Structura pe dimensiuni a populaţiilor zooplanctonice oferă indicaţii preţioase în ceea ce priveşte accesibilitatea lor ca hrană, pentru populaţiile de peşti aflate în diferite stadii de dezvoltare. Pentru calcului acestui indicator, se măsoară lungimea (în mm) pe loturi care cuprind cel puţin 200 de exemplare. Valorile obţinute se raportează procentual pe clase dimensionale. În final, se fac referiri de natură calitativă asupra fiecărei clase de dimensiuni, comentându-se voloarea trofică pentru ihtiofaună.

Hidrobiologie Caiet de laborator Fişa nr.3. Fişa de analiză a zooplanctonului Bazinul ......... Locul colectării......... Staţia nr.............. Volumul iniţial de apă................ Adâncimea apei............. Volumul de sediment rezultat........ Data colectării.......... Cod probă...........

Abundenţa numerica relativă %

Bazinul

Data

Densitatea numerică zoo

(ex/l)

Rotifere %

Cladocere %

Copepode %

Protozoare %

Forma dominantă

41


Analiza zoobentosului Prelucrarea bentosului În laborator, probele vor fi spălate sub jet de apă pe un set de site matalice suprapuse, cu mărimea ochiurilor diferită, pentru a înlătura cât mai mult posibil din sedimentele fine triate la lupa binocular, separând organismele de restul de materiale reţinute de sită şi puse în sticle de ceas sau vase Petri pe grupe sistematice. Dacă există posibilitatea, organismele găsite în probe vor fi determinate până la nivel de specie, dacă nu, pe unităţi taxonomice mari: tubificide, hirudinee, viermi nematozi, chironomide, plecoptere, efemeroptere, odonate, coleoptere, crustacei amfipozi, decapozi, crustacei misizi, crustacei filopozi, crustacei ostracozi, etc. Din fiecare unitate de probă se va determina cu exactitate numărul de organisme, pe specii ori pe grupe. O problemă deosebit de importantă este aprecierea corectă a biomasei. În cercetările moderne se utilizează biomasa uscată, cântărită după eliminarea apei libere din organismele studiate. O metodă comodă şi suficient de exactă este estimarea biomasei prin corelaţia ce există între anumite repere biometrice (exemplu lungimea corpului) şi greutatea umedă şi uscată. Această metodă presupune însă cunoaşterea exactă a speciilor, de aceea, se recomandă cântărirea directă a organismelor găsite în fiecare unitate de probă. Pentru fiecare unitate de probă se întocmeşte o fişă (vezi fişa nr.4.) care este completată conform modelului. Pentru determinarea cantitativă a mărimii populaţiilor bentonice este important determinarea corectă a densităţilor numerice (nr.organisme/m2) şi a biomasei (mg substanţa umedă/ m2).

42

Hidrobiologie Caiet de laborator Fişa nr. 4. Fişa de analiză a zoobentosul Bazinul ......... Locul colectării......... Staţia nr.............. Suprafaţa analizată................ Adâncimea apei............. Data colectării.......... Cod probă........... Grupa de zoobentos Specia Numărul de

indivizi în proba analizată

Biomasa indivizilor în

proba analizată

Numărul total de indivizi pe

grupă sistematică

Biomasa totală a indivizilor pe grupă

sistematică (g)

1 2 3 4 5 6

Valvata piscinalis Gasteropode

Planorbis corneus

Caenis robusta Insecte Efemeroptere Ephemerella sp

Aeschna sp. Insecte Odonate Gomphus sp

Chironomus plumosus Insecte Chironomide Cryptochironomus sp.

Stylaria lacustris Nais sp

Viermi Oligocheti

Tubifex tubifex

43


Studiul bentosului apelor curgatoare

1. Bentosul crenonului (din apele de munte) Bentosul cenonului este populat cu specii animale stenoterme criofile, reobionte şi polioxifile, cu adaptări morfoziologice la viaţa în curent, cum ar fi fixarea puternică temporară sau permanentă de substrat, turtirea dorso-ventrală sau laterală a corpului, formă hidrodinamică, etc. Reotactismul şi tigmotactismul pozitiv, adică orientarea în timpul deplasării împotriva curentului şi contactul strâns cu suprafaţa substratului, reprezintă trăsături de comportament, tipice speciilor litoreofile ale crenonului

Organismele ce vieţuiesc aici s-au adaptat din punct de vedere morfologic şi fiziologic. Astfel, plantele au căpătat o înfăţişare filiformă şi au radacini puternic ancorate în substrat, aşa cum este Fontinalis sp. (muşchiul de fântână). În acest biotop găsim animale:

• crenobionte- tipice de izvor; • crenofile - ce preferă viaţa în apa izvoarelor; • crenoxene- ce ajung întâmplător în apa izvoarelor

În prima grupă, găsim unele organisme iubitoare de curent, care găsesc aici bune condiţii, cum ar fi larvele de trichoptere Hydropsiche, Ryacophyla, crustaceul Rivulogammarrus (lătăuşul), melcul Ancylus. Alături de animalele tipice crenobionte, intră şi unele forme care provin din apele subterane (Niphargus sp.). In apele de munte sunt reprezentanti din grupele planarii, plecoptere, efemeroptere si trichoptere, la care se mai adaugă câteva larve de diptere şi alte câteva forme.

Animalele din apele repezi ale izvoarelor prezintă o serie de adaptări menite să le asigure în primul rând rezistenţă la acţiunea curentului apei. Aceste adaptari constau în:

• o fixare solida de substrat, realizata prin prezenţa unei serii de organe de fixare precum: ventuzele ( Simulium), substanţe lipicioase, gheare puternice la extremitaţi, picioruşele aşezate lateral. În prelungirea planului orizontal al corpului ( Perla). Larvele multor insecte de diptere şi trichoptere işi fixează căsuţa de pietre (Sericostoma).

• o turtire dorso-ventrală a corpului, în vederea măririi suprafeţei de adeziune cu substratul ( Nemura).

În apele de munte se găsesc reprezentanţi din grupele: planarii, plecoptere, efemeroptere, trichoptere, diptere la care se adaugă crustaceii Niphargus şi Gammarus şi melcul Ancylus.

44


Zoobentosului unui parau

Increngătura Bryophita Clasa Musci

Genul / Specia

Descrierea speciei

Fontinalis sp.

Este un muşchii frunzos (ord. Bryales) caracteristic cu talul cormoid, alcătuit dintr-o tulpiniţă cu frunzişoare unistratificate, dispuse spiralat. Fixarea de substrat se face prin rizoizi multicelulari.

Increngătura Plathelminthes

Clasa Turbellaria (planarii) Crenobia

alpina Corpul cenuşiu deschis, alungit, îngust. Prezintă în partea anterioară două corniţe.

Euplanaria gonocephala

Corpul de culoare cenuşie. Capătul anterior al corpului este de forma unui triunghi ascuţit.

Polycelis cornuta

Corpul de culoare neagră. Prezintă mai mulţi ochi situaţi pe marginea capătului anterior al corpului.

Increngătura Mollusca

Clasa Gasteropoda Subclasa Prosobranchiate

Bithynella sp.

Cochilia mică, de cel mult 6 mm înalţime, este cilindrică sau cilindica ovală, cu spira cateodata conică, totdeauna însa cu apexul obtuz; este subţire însă rezistentă, incoloră, foarte transparentă, cu aspect cornos sau sticlos. Peristomul neântrerupt, drept şi ascuţit, deseori liber, nelipsit de peretele apertural. Operulul subţire şi cornos, transparent, profund tras in interior cu nucleul acestuia excentric, avand numai cateva ture care se măresc.


Ancylus fluviatilis

Lungimea de pâna la 7 mm, lăţimea de 5 mm, înălţimea de 4 mm. Cochilia oval-rotunjită, în formă de pălărie. Apexul mai aproape de capătul posterior al cochiliei, puţin întors spre dreapta. Peristomul oval, larg, uneori aproape rotund.

45


Increngătura Arthropoda Clasa Crustacea Ordinul Amphipoda

Niphargus sp.

Forme lipsite de ochi sau cel mult cu simple pete ocelare portocalii, care dispar în alcool. Uropodul III cu exopoditul lung şi biarticulat, endopoditul redus. Corpul alb, depigmentat.

Rivulogammarussp.

Segmentele I şi II ale urosomei cu peri sau spini; antena II la masul cu articolele flagelului puţin păroase; telsonul despicat până aproape de bază, mult mai lung decât lat, lobii cu spini şi câţiva peri scurţi. Lungimea corpului de 8-16 mm, masculii mai mari. Prezentă în apele de munte şi şes.

Clasa Arachnida Ord. Acarina

Sperchon sp.

Hidracharieni cu tegumentul moale, uneori purtând scuturi cu tuberculi şi papile mici dispuse în câmpuri. Articolul IV al palpului nu are prelungire distală. Articolul II are o proeminenţă ca un spin gros. Organul frontal lipseşte.

Piona sp.

Corpul este sferic sau oval şi colorat diferit: roşu, verde, galben. Chelicerele sunt separate una de cealaltă. Articolul III al palpului nu are un spin lateral. Prezintă dimorfism sexual.

Arenurus sp.

Corpul sferic, complet chitinizat. Prelungirea distală a articolului IV şi a articolului V al palpului formează un cleşte. Papilele genitale sunt numeroase şi mici ca nişte pori. La mascul partea posterioară a corpului are o prelungitre numită peţiol. Culoarea variază de la roşu la verde-brun.

Clasa Insecta Ordinul Ephemeroptera

Rhitrogena sp. (larvă)

Larvele au corpul scurt şi turtit, au culoare închisă cu pete deschise. Capul are formă de scut, cu marginile laterale şi cea anterioară ascuţite. Ochii sunt dispuşi în partea superioară a capului. Branhiile sut foliace, cu tufe filamentoase la bază, prima pereche de branhii este mai lungă decât restul şi se ating pe linia mediană.

Ecdyonurus sp. (larvă)

Lungimea corpului este de până la 10 mm. Ochii mari au o poziţionare dorsală pe capul laţit. Larvele sunt recunoscute după cele 7 perechi de branhii ovalare. Trăiesc lipite de

46


pietre, in râurile şi pâraiele montane. Diferite specii aparţin acestui gen fiind foarte asemanatoare între ele.

Heptagenia sp. (larvă)

Lungimea corpului este de până la 10 mm. Prototoracele are întotdeauna marginea posterioară dreaptă. Ochii mici. Tufele de filamente de pe branhiile abdominale nu sunt mai scurte decât partea foliacee, îngustă.

Clasa Insecta Ordinul Plecoptera

Nemura sp. (larvă)

Corp masiv de 8 - 10 mm, cu tecile aripilor dispuse într-o poziţie oblică faţă de cap. De obicei au branhii prosternale. Picioarele au spinişori care alternează cu cu peri lungi. Cercii codali prezintă peri mai scurţi decât segmentele care îi poartă.

Perla sp. (larvă)

Larvele sunt în general mari (peste 20 mm). Prezintă întotdeauna trei perechi de de branhii externe pe torace, iar la unele specii există şi o pereche de branhii anale, parţial acoperite de ultimul segment. Picioarele sunt acoperite de peri lungi şi deşi.

Clasa Insecta Ordinul Trichoptera

Sericostoma sp. (casuţă)

Căsuţa de formă conică este construită din nisip fin amestecat cu mică. Larvele robuste au branhiile grupate câte 2 sau 3, gheara picioarelor anale poartă 2-3 cârlige mari, suprapuse.

Stenophylax sp. (casuţă)

Căsuţa în formă de tub de nisip, uşor curbată, cu orificiul oblic şi cu capătul posterior rotunjit. La unele specii căsuţa este formată din detritus.

Brachycentrus sp. (casuţă)

Căsuţa este paralelipipedică, corpul nu este răsucit în spirală si este lipsit pe segmentul I abdominal de tuberculi. Tibiile mediene şi distale au prelungiri distale puternice.

Glyphotaelius sp. (casuţă)

Căsuţa turtită, din fragmente mari de frunze, lungi de 60 mm şi late de 20 mm. Capul larvei este galben, având o fâşie întunecată pe mijloc şi o figură în formă de potcoavă pe margini.

Hydropsyche sp. (larvă)

Larve de cca. 20 mm sunt mobile, fără căsuţă, ce îşi construiesc o plasă din fire pe care o agaţă de corpuri submerse, pentru a prinde prada. Corpul este încovoiat. Picioarele inegale. Branhiile prezente.

Ryacophyla sp. (larvă)

Larve de cca. 24 mm, sunt libere, fără căsuţă. Corpul este puţin turtit, masiv, picioarele aproape egale, dispuse lateral,

47


au gheare scurte şi puternice. Au apendici codali de fixare bine dezvoltaţi.

Chironomus sp.

(larvă)

Larvele au capsula cefalică bine dezvoltată, complet sclerificată. Larvele fam. Chironomidae se recunosc uşor având o pereche de picioare false, fuzionate la bază, dispuse ventral pe prototorace şi o pereche pe ultimul segment abdominal. Stigmele lipsesc. Aparatul respirator redus, închis.

Silo sp. (casuţă)

Casuţa este asemanatoare cu a speciei Goera sp., însă este lestată de mai multe pietricele.

Lithax sp. (casuţă)

Căsuţa de cca. 10 mm lungime este formată dintr-un tub de nisip prevazut pe margini cu particule grosiere de nisip.

Clasa Insecta Ordinul Heteroptera Aphelocheirus

sp. (adult)

Capul triunghiular sferic. Fruntea este vizibilă de pe partea superioară. Trompa, lungă şi subţire, ajunge până la baza mezotoracelui. Tarsele tuturor picioarelor sunt biarticulate, cu două gheare, fără peri înotători.

Clasa Insecta Ordinul Coleoptera

Agabus sp. (larvă)

Abdomenul are segmentul VIII uşor alungit, sub forma unui con truncheat sau ascuţit şi se întinde înapoia bazei cercilor.

Platambus sp.

(larvă)

Abdomenul are segmentul VIII rotunjit şi nu alungit sub baza cercilor. Picioarele au foarte rar peri inotători.Cercii, de obicei, cu două tufe de peri lungi, una proximală, din trei peri şi alta distală, din patru peri.

Halipus sp. (larvă)

Segmentele toracice şi abdominale sunt evidente. Abdomenul are 9-10 articole, nu are prelungiri branhiale. Picioarele sunt scurte. Tarsul este format dintr-o gheară articulată mobil. Penultimul articolal antenelor este de 2-3 ori mai lung decât fiecare dintre celelalte articole.

Clasa Insecta Ordinul Diptera

Simulium sp. (larvă)

Larve cu un picior fals antero-ventral, pe torace, ultimele 3-4 segmente abdominele dilatate, cel terminal cu o coroană radiară de croşete conice, cu rol în fixare. Specii sesile pe piatră, în ape curgătoare.

Blepharocera sp. (larvă)

Capul, toracele şi segmentul I abdominal sudate. Corpul turtit pe faţa ventrală, unde se găseşte un şir lungitudinal

48


format din şase discuri adezive, cu ajutorul cărora larvele se prind de substrat în pâraiele de munte cu curent repede. Antenele relativ scurte, biarticulate. Lungimea corpului de 4-7,5 mm. Culoare brună.

Liponeura sp. (larvă)

Asemănatoare cu precedenta. Antenele sunt lungi, fără articulaţie evidentă. Lungimea corpului de 5-10,5 mm.

2. Bentosul rhithtonului si potamonului (din apele de deal şi câmpie)

În râuri şi fluvii bentosul este o asociaţie de organisme foarte importantă formată in special din forme animale care se instalează pe pietre, sub pietre, pe nisip, în mâl. În general, în apele curgătoare bentosul este reperzentat de zoobentos, însă in zonele de mal cu un curent al apei mai mic, cu substrat moale se instaleaza un fitobentos reprezentate de cateva plante superioare submerse si emerse care s-au adaptat la conditii de reofilie. Elementul care diferentiaza cel mai mult compozitia zoobentosului unui rau este tipul substratului. In tabelele de mai jos este prezentata compozitia calitativa a zoobentosului unui rau in cazul a trei tipuri de facies: -facies pietros -facies nisipos grosier -facies malos Bentosul potamonului este format din forme euriterme sau termostenoterme şi reotolerante. Biocenozele pelofile caracteristice râurilor de câmpie au în compoziţie pe lângă micofitobentos şi unele macrofite care se fixează în special în zonele liniştite ale malurilor (vezi fig.2.10). Substratul râului prezintă locuri cu vegetaţie în special în zonele de mal mai liniştite, pentru plantele superioare, problema capitală este găsirea unui loc de fixare, care să le permită să se ancoreze în acel mediu foarte mobil. În vegetaţia râurilor lipsesc plantele anuale, în general în râu sunt puţine specii de plante acvatice, faţă de sistemul fluvial. Plantele specifice de curent sunt alge, muşchi şi foarte puţine fanerogame (Ranunculus fluitans Berula angustifolia şi Potamogeton fluitans) care suportă viteze ale apei de 70 -120 cm/s. Alte specii precum Elodea canadensis, Lysimmachia nummularia şi diverse specii de Potamogeton prosperă la viteze de 13-70 cm/s. Viaţa în plin curent a imprimat acestor plante câteva modificări morfologice interesante.

49


2.1. Compozitia zoobentosului unui râu cu facies pietros

Increngătura Mollusca Clasa Gasteropoda Subclasa Prosobranchiate

Genul / Specia

Descrierea speciei

Theodoxus fluvistilis

Lungimea 9-11 mm. Cochilia oval turtită, are spira foarte mică. Apertura este mult mai lată decât înaltă. Culoarea generală a cochiliei este albicioasă, cu reţele violete întunecate sau roşcat brune, la formele colectate de mult timp aceste reţele capătă culoarea galbenă. Trăieşte fixat pe pietre în fluvii, râuri, lacuri şi rar în pâraiele mai mici sau mai mari.

Theodoxus transversalis

Lungime 7,8-8,2 mm, lăţime 5,8-6,2 mm. Cochilia este semi-elipsoidală, spira este foarte mică, colorată cenuşiu sau galben –cenuşiu mai mult închis, câteodată până la negru, cu 3 benzi spirale mai întunecate, brune sau negricioase. Apertura este îngust eliptică, relativ mai înaltă decât la celelalte specii. Trăieşte în fluvii, râuri, rar în lacuri sau bălţi, fixată pe pietre sau mâl.

Lythoglyphus sp.

Înălţime 13-14 mm, lăţime 14-15 mm. Cochilia globuloasă, mare şi rezistentă, groasă, de culoare cenuşiu albă sau cenuşiu verzuie, opacă, des şi fin striată. Are 5 anfracte, ultimul extrem de mare, cu apertura ascuţită. Trăieşte pe fundul apelor mari, în fluvii, în apropierea ţărmului de multe ori cu fund pietros sau nisipos.

Increngătura Arthropoda

Clasa Crustacea Ordinul Amphipoda

Corophium sp.

Corpul şi mai ales segmentele metastomului şi ale urosomului sunt turtite dorsoventral. Prima antenă are un flagel bine dezvoltat, este lipsită de flagel accesoriu. Flagelul este tetraarticulat, articolul I fiind mult mai mare decât următoarele. Antena a doua mai puternică şi mai lungă la mascul decât la femelă, servind ca organ de apucat. Telsonul lat, foarte scurt, cu contur trapezoidal, nu este concrescut cu urosomul.

50

Hidrobiologie Caiet de laborator Clasa Insecta Ordinul Ephemeroptera

Ephemera vulgata (larvă)

Larvele au 20-25 mm lungime. Antenele au peri foarte lungi. Mandibulele sunt curbate în lături, fără spini. Marginea anterioară a capului este prelungită şi bifurcată. Cercii codali sunt mai scurţi decât abdomenul. Are 6 perechi de branhii bine dezvoltate şi una rudimentară.

Siphlonurus sp. (larvă)

Lungimea de 10-12 mm. Corpul cilindric, întrucâtva turtit, cercii caudali sunt puternic ciliati, numai pe marginea internă. Unghiurile posterioare ale segmentelor abdominale sunt prelungite intr-un fel de dinţi lăţiţi, ascuţiţi. Toate sau numai primele două foi branhiale anterioare sunt duble. Antenele sunt mai scurte decât capul.

Clasa Insecta Ordinul Plecoptera

Isogenus sp. (larvă)

Prototoracele are formă dreptunghiulară, cu marginile anterioară şi posterioară aproape drepte. Capul este aproximativ egal cu laţimea prototoracelui.

Isopteryx sp. (larvă)

Lungimea corpului ajunge până la 5 mm. Corpul este îngust şi acoperit cu peri rari. Articolele palpului labial sunt mult mai masive, iar ultimul este mult mai subţire decât penultimul. Tecile aripilor sunt rotunjite şi apropiate de linia mediană. Pe cercii codali în afară de perişori scurţi se găsesc şi spini mai lungi.

Clasa Insecta Ordinul Trichoptera Hydropsyche

sp. (larvă)

Larve fară căsuţă ce-şi construiesc plase-capcană într-un fel de anticameră în care se deschide galeria larvară. Larvele au corpul mare, cu capul în prelungirea axei corpului. Apendicii codali de fixare sunt lungi, biarticulaţi, cu o tufă de cheţi lungi pe articolul bazal. Picioarele sunt inegale.

Leptocerus sp.

(larvă)

Căsuţele din nisip, conice, uşor curbate. Larvele au branhiile izolate, scurte, în tufe.

51


2.2. Compozitia zoobentosului unui rau cu facies nisipos-argilos

Increngătura Annelida Clasa Oligochaeta (domină)

Genul / Specia

Descrierea speciei

Bathymermis sp.

Tubul digestiv regresat. Intestinul transformat într-un sac cu substanţe de rezervă. Prezintă şase cordoane hipodermice. Vaginul este în formă de pară.

Paramermis sp.

Asemanator cu precedenta specie. Vaginul este în formă de S. Prezintă un spicul copulator.


Clasa Arachnida (domină) Ord. Acarina Atractides sp.

Plăcile genitale nu sunt mobile. Prelungirea distală a articolului IV şi V al palpului nu formează cleşte. EpimereleI sunt unite între ele. Organul maxilar nu se sudează cu epimerele I. Articolul II al piciorului primei perechi poartă distal doi spini puternici.

Lebertia sp. Regiunea epimerelor este contopită într-un singus scut, pe când plăcile genitale rămîn separate de epimere. Forme cu tegumentul moale, fără scut dorsal; palpii mai mult sau mai puţin subţiri.

Clasa Insecta Ordinul Ephemeroptera (rar)

Ephemera danica (larvă)

Larvă sapătoare, psamoreofilă, cu clipeul proieminent a o lamă bidinţată; caninii curbaţi cu vârful spre exterior; cercii au 1/3 din lungimea corpului care ajunge la 16-25 mm.

Palyngenia longicauda

(larvă)

Popular se numesc rusalii. Dezvoltarea larvară durează până la trei ani. Larvele sunt săpătoare, îşi sapă galerii în formă de U, deschise la ambele capete, pe fundurile sau malurile submerse ale apelor curgătoare. Corpul este cilindric, prevăzut anterior cu o creastă, iar mandibulile şi picioarele anterioare sunt foarte puternice. Larva are mandibulele late şi scurte cu 6-8 dinţi groşi pe marginea externă. Abdomenul are 10 segmente distincte, primele 7 poartă câte o pereche de branhii traheene. Cercul codal median este mai scurt ca cercii

52


laterali. Rusaliile trăiesc în apele de şes cu temperaturi mai ridicate. Formează hrana de bază a peştilor din aceste ape (de ex. cegă). Lungimea de 25 – 40 mm.

Polymitracis sp.

(larvă)

Lungimea corpului este de max. 20 mm. Cercii codali au aceeaşi lungime. Mandibulele lungi şi subţiri, mult îndepărtate sunt curbate şi au vârfurile îndreptate unul către celălalt; pe margine se găsesc nişte dinţişori scurţi. Tibiile sunt îngustate, fără spini.

Oligoneuriella sp.

(larvă)

Picioarele anterioare sunt acoperite de peri lungi. Prima pereche de apendici toracici este laţită, special pentru scurmat. Branhiile abdominale sunt mici, prima pereche fiind inserată pe faţa ventrală. Prezintă branhii auxaliare submaxilare. Trăieşte în apele din regiunea de deal cu temperaturi de 15 – 25 0C.

Clasa Insecta Ordinul Trichoptera (rar) Anabolia sp.

(căsuţă)

Căsuţa tubulară, din nisip, întărită pe margini cu beţişoare lungi sau cu bucăţi de detritus. Adesea partea anterioară a tubului este formată din nisip, iar cea posterioară din detritus. Lungimea căsuţei de 35-40 mm. Pe cap are nişte pete întunecate, în formă de virgule.

Grammotauliussp.

(căsuţă)

Căsuţa mare, îngustă, cilindrică, din particule vegetale mari, aşezate ca olanele. Are lungimea de 40-50 mm şi lăţimea de 10-20 mm. Capul este de culoare deschisă cu nişte puncte întunecate.

Halesus sp. (căsuţă)

Căsuţa numai din particule mari de detritus, dispuse oblic, uneori cu beţişoare ce predomină mai ales pe margini. Lungimea de 25-30 mm.

Clasa Insecta Ordinul Diptera (domina) Chironomus

sp. (larvă)

Larvele au capsulă cefalică bine dezvoltată, complet sclerificată. Larvele fam. Chironomidae se recunosc uşor având o pereche de picioare false, fuzionate la bază, dispuse ventral pe prototorace şi o pereche pe ultimul segment abdominal. Stigmele lipsesc. Aparatul respirator redus, închis.

53


2.3. Compozitia zoobentosului unui rau cu facies malos

Increngătura Annelida Clasa Oligochaeta

Genul / Specia

Descrierea speciei

Tubifex sp.

Este un oligochet de 2,5 – 8,5mm lungime, comun pe fundul bălţilor, unde stă înfipt cu extremitatea anterioară în mâl, iar extremitatea posterioară rămasă în afară este în ccontinuă mişcare de oscilaţie. Corpul lor este roşu, din cauza sângelui care conţine hemoglobină, pe fundul apelor se prezintă în pâlcuri roşii formate din mii şi mii de indivizi. Întrucât ele se hrănesc cu detritus vegetal, prin intestinul lor trece o cantitate mare de mâl, ceea ce influenteaza pozitiv fundul apelor, contribuind la curaţirea apelor de resturile vegetale, care altfel contribuie la procesul de colmatare biologică a apelor.

Limnodrilus sp.

Setele dorsale şi ventrale asemănătoare, 4-8 bifide, lungimea dinţişorilor egală. Are 50-90 segmente, culoare roş-brună, lungimea corpului de 22-60 mm. Lobul cefalic scurt şi bont, specie euribiontă, reotolerantă.



Theodoxus danubialis

Lungime 9-10 mm, lăţime 7-7,6 mm. Cochilia este scurtă, semi - elipsoidală, pe suprafaţa externă prezintă linii galbene sau întunecat brune, dispuse în zig-zag mai mult sau mai puţin regulat, care nu se întâlnesc. Apertura scurt eliptică. Trăieşte pe lângă ţărmuri în mâl sau pe buşteni, iar în apele mai mari pe pietre.

Fagotia esperi

Înălţime 15-20 mm, lăţime 5-6 mm. Cochilia conic ovală, ascuţită, zveltă, oarecum transparentă, lucioasă, galben verzuie, acoperită cu puncte sau benzi neregulate de culoare roşiatic-brune. Are 6-7 anfracte, puţin curbate, ultimul puţin mai dilatat, care este mai înalt decât întreaga spiră şi mai mult de jumătate din înălţimea întregii cochilii. Apertura ascuţit – ovală. Trăieşte în apele curgătoare.

Fagotia acicularis

Înălţime 17-20 mm, lăţime 7-8 mm. Cochilia este aciculară sau conic fusiformă, rezistentă, de culoare brun-gălbuie, măslinie sau neagră. Are 11 – 12 anfracte, netede, plate, ultimul ajungând la 1/3 -1/4 din înălţimea cochiliei. Apexul

54


ascuţit, apertura oval-ascuţită, spre bază cu o adâncitură distinctă (sifon). Trăieşte în apele dulci, pâraie, râuri şi fluvii, pe fundul pietros sau mâlos, pe plante.

Valvata piscinalis

Înălţimea 5- 6,7 mm, lăţimea 4-5 mm, apertura 2,0 -2,6 mm . Cochilia sferic globuloasă, cu spira lent conică, prezintă striuri longitudinale, puţin aparente, fine şi aproape egale, mat lucioasă sau cenuşie-verzuie, cu 4 -4,5 anfracte, primele învârtite aproape plan, formând astfel un vârf bont, restul uşor îndepărtate, bine curbate, ultimul anfract mult mai dezvoltat, apertura perpendiculară, oval-eliptică. Operculul rotund, cu ture spirale, subţire, uşor concav şi oarecum transparent.

Clasa Gasteropoda Subclasa Pulmonate Radix ovata

Inalţimea 15-24 mm. Cochilia cu perete gros, alungit ovală, de culoare galbenă-închisă. Spira conică, de trei ori mai scurtă decât înălţimea aperturii. Apertura ovală, cu înălţimea de 2 ori mai mare decât laţimea.

Tropidiscus carinatus.

Cochilia discoidală în partea superioară şi turtită în partea inferioară are 4-5 anfracte la fel bombate pe ambele părţi. Cochilia este subţire, cafenie-sticloasă, cu ultimul anfract de două ori mai lat decât penultimul şi pe mijlocul său cu o carenă ascuţită. Prefera apele curate.


Clasa Crustacea Ordinul Misidacea Candona hyalina

Ultimul articol al apendicilor nu are cleşte, este cilindric şi prevăzut cu un spin. Pe antena a doua lipsesc perii înotători.

Ilyocypris sp. Fiecare din cele trei perechi de apendici toracici are o structură deosebită. Endopoditul primei perechi de apendici la femelă este net articulat.

Clasa Insecta Ordinul Ephemeroptera (rar) Polymitracis

sp. Lungimea corpului este de max. 20 mm. Cercii codali au aceeaşi lungime. Mandibulele lungi şi subţiri, mult îndepărtate sunt curbate şi au vârfurile îndreptate unul către celălalt; pe margine se găsesc nişte dinţişori scurţi. Tibiile sunt îngustate, fără spini.

55


Cloeon sp.

Corpul ajunge până la 10 mm lungime. Toţi cercii codali sunt de aceeaşi lungime. Primele perechi de branhii anterioare sunt duble, foliacee. Perechea a şaptea de branhii este simplă. Capul alungit, ochii mari.

Clasa Insecta Ordinul Diptera Chironomide Corpul unei larve este împărţit în cap, torace şi abdomen.

Capul este lat, mobil, articulat cu toracele printr-un gât îngust. Segmentele toracelui sunt contopite intre ele, formând o regiune mai umflată, care depăşeste în laţime abdomenul şi capul. Abdomenul cuprinde nouă segmente şi este prevăzut cu un tub respirator sau sifon, situat pe segmentul al VIII-lea. La cap se găsesc ochii mari, antenele uniarticulate, destul de lungi, cu peri. Toracele şi abdomenul sunt acoperite cu peri lungi, aşezaţi în tufe. Larvele de Chironomus sunt foarte răspândite în mâluri hraanindu-se cu detritus, au un rol important în viaţa apelor dulci, servind totodată şi ca indicatori pentru troficitatea apelor.

56


Studiul planctonului apelor statatoare

Planctonul lacustru, numit şi eulimnoplancton, cuprinde cele două componente, fitoplanctonul şi zooplanctonul formate din reprezentanţi ai următoarelor grupe de organisme: -dintre plante: alge şi fungi, inclusiv bactreii;

-dintre animale: protozoare (cu excepţia sporozoarelor), celenterate, briozoare (sub formă de ststoblaste), crustacei inferiori copepozi şi cladoceri. În planctonul lacustru se poate regăsi, întâmplător, urmatoarele plancterii facultative: viermi turbeleriaţi, larve de efemeroptere, adulţi şi larve de hemiptere, pupe de chironomide, auă de efemeroptere şi diptere, hidrocarieni, larve de peşti, larve de scoici. Din punct de vedere calitativ, structura fitoplanctonului evidenţiază prezenţa a 4 grupe taxonomice majore: Chlorophyta, Bacillariophyta, Cyanophyta,Pyrophyta. Dintre acestea, primele trei grupe sunt mai frecvente, iar din algele verzi majoritatea aparţin ordinului Chlorocales, un ordin central al acestui grup, ai cărui reprezentanţi se remarcă printr-o activitate fotosintetică deosebită şi joacă un rol important în oxigenarea apei. Între gradul de dezvoltare al fitoplanctonului şi productivitateanaturala a ecosistemului lacustru există o strânsă corelaţie arătată de mai mulţi autori. Analiza calitativă a zooplanctonului a pus în evidenţă, în general, prezenţa a 4 grupe taxonomice: protozoare, rotiferi, copepede şi cladocere. Dintre acestea, în general, cel mai bine reprezentaţi ca număr de specii şi ca număr de indivizi sunt rotiferii ierbivori (Brachionus diversicolor, Asplachna priodonta, Polyarthra vulgaris, Keratella cochlearis etc.), urmaţi de copepode (Cyclops sp. etc.) sub formă de adulţi, copepodiţi, nauplii şi, pe ultimul loc ca densitaţi numerice, se găsesc cladocerele (Daphnia sp., Bosmina sp., Moina sp. etc. ) Succesiunea dezvoltării zooplanctonului este următoarea, primăvara apar mai întâi rotiferii şi copepodele, vara se dezvoltă abundent cladocerele, pentru ca la începutul toamnei, când temperaturile sunt mai scăzute să se dezvolte din nou rotiferii şi copepodele.

57


Filum Cyanophyta (alge albastre)

Descriere Increngatură / Clasă

Exemple: Genuri / Specii

Algele albastre sunt talofite unicelulare, libere sau grupate în cenobii, de formă filamentoasă, lamelară sau globuloasă. Talul prezintă 2 feluri de celule: • holociste – celule obişnuite, mici, pigmentate, cu membrane subţiri; • heterociste – celule mai mari, lipsite de nucleu şi pigmenţi, cu membrana îngroşată. Algele albastre sunt răspândite în natură, în locuri umede sau uscate, locuri sărăturoase, bălţi, ape termale, putând suporta temperaturi până la 800C. Abundă în apele marine cât şi în apele dulci (mai ales în apele stătute, bogate în substanţă organică în descompunere). Unele alcătuiesc formaţiuni planctonice de coloraţii specifice (înflorirea apei). Există de asemenea alge albastre care trăiesc în simbioză cu anumite ciuperci, alcătuind lichenii. Cianoficeele planctonice urcă la suprafaţă graţie, fie vacuolelor de gaz, fie datorită picăturilor de ulei ce le conţin.

Pentru bazinele piscicole au importanţă, fiind un grup numeros ce intră în alcătuirea fitoplanctonului – baza nutritivă pentru următoarele verigi ale lanţului trofic. În anumite perioade ale verii (iunie-august), în condiţii favorabile, se înmulţesc masiv, determinând „înflorirea apei” fenomenul nedorit, deoarece prin mortalitatea în masă a lor se creează un deficit de oxigen. Totodată, prezenţa lor masivă, imprimă apei un caracter toxic datorită produşilor de metabolism eliberaţi în mediu. Unele specii consumate de către peşti imprimă cărnii acestora un gust neplăcut. Cianoficeele cu cloroficeele se exclud în această succesiune, în momentul când unele din ele au condiţii de maximă dezvoltare. Dezvoltarea puternică a cianoficeelor exclude celelalte grupuri de alge, rezistând într-o oarecare măsură numai diatomeele. Unele alge albastre au capacitatea de a fixa azotul molecular, transformându-l în azot proteic (ex. Nostoc), proprietatea foarte importantă pentru productivitatea bazinelor acvatice.

Anabena sp. Aphanizomenon

sp. Coelosphaeriu

m sp. Merismopedia

sp. Oscillatoria sp.

Nostoc sp. Microcystis sp Gleocapsa sp. Aphanocapsa

sp. Nostoc sp. Lyngbia sp.

58


Filum Euglenophyta (flagelate verzi)

Euglenofitele s-au desprins din marele grup al flagelatelor, denumit astfel datorită prezenţei flagelilor (1-2 sau mai mulţi). Gruparea lor într-un filum aparte, se datorează nutriţiei autotrofe. Filumul euglenofitelor cuprinde algele microscopice unicelulare, cu nucleu bine diferenţiat şi plastide, ceea ce reprezintă un progres faţă de bacterii şi alge albastre. Sunt lipsite de membrană propriu-zisă, rolul acesteia fiind îndeplinit de o membrană plasmatică ce le permite să execute mişcări amiboidale diferite. Euglenofitele prezintă un aparat flagelar, format din 1-2 flageli. Flagelul este o formaţiune protoplasmatică, de forma unui filament, fixat în partea anterioară. Fiind foarte elastic şi prezentând proprietatea de a se contracta, poate descrie o traiectorie conică ce are drept efect avansarea celulei. Euglenofitele sunt larg răspândite atât în apele stagnante, dulci şi salmastre, cât şi în apele marine, unde iau parte la alcătuirea fitoplanctonului. Uneori se înmulţesc atât de mult încât determină fenomenul de „înflorire a apelor”. Stadiile de palmela şi gloeocystis, din punct de vedere teoretic, prezintă o importanţă deosebită, deoarece ele ne indică calea prin care s-a putut ajunge de la talul unicelular la talul pluricelular. Din punct de vedere practic, euglenofitele sunt elemente trofice pentru alte organisme acvatice. Prin nutriţia lor autotrofă, sunt producători de substanţă organică. Înmulţirea lor excesivă cauzează „ înflorirea apei” şi acumularea de produşi de metabolism, constituind astfel sursă de poluare. Prin nutriţia mixotrofă, unele euglenofite sunt curăţitori ai apelor poluate. Compoziţia fitoplanctonului unui heleşteu prezintă, de regulă. următoarea succesiune în timp. Primele alge care apar primăvara sunt diatomeele împreună cu flageletele şi dinoflagelatele. După ele se succed cloroficeele şi diatomeele. Cianoficeele cu cloroficeele se exclud în această succesiune, în momentul când unele din ele au condiţii de maximă dezvoltare

Euglena sp. Phacus sp.

Trachelomonas sp.

Strombomonas sp.

59


Filum Pyrrophyta Clasa Dinophyceae (peridinee)

Dinoficeele sunt flagelate microscopice, unicelulare, libere sau grupate în colonii. Se găsesc frecvent în planctonul marin, mai puţin în cel al apelor dulci. Formele inferioare sunt „golaşe” sau cu o membrană celulară foarte subţire (Ord.Gymnodiniales), cele superioare (Ord.Peridiniales) au membrană celulozică şi o carapace calcaroasă sau silicioasă, simplă sau complicată, formată din 2 valve cu un anumit număr de plăcuţe poligonale,poroase, diferit şi caracteristic ornate. Valvele sunt de diferite forme, prezentând la unele specii anumite prelungiri, care, uneori, sunt în formă de aripi sau guleraşe, şi care ajută la plutire.

Cryptomonas sp.

Gymnodinium sp.

Gyrodinium sp. Ceratium sp.

Peridinium sp.

Filum Crysophyta

Clasa Bacillariophyceae (diatomee, alge silicioase) Diatomeele sunt plante unicelulare, microscopice, cu corpul acoperit de 2 valve, impregnate cu dioxid de siliciu. Trăiesc în număr mare, izolat sau în colonii, în toate apele dulci şi sărate, reci şi limpezi, în care plutesc şi se mişcă activ, intrând masiv în componenţa fitoplanctonului. Diatomeele pot fi izolate sau pot forma colonii. În cazurile coloniale, indivizii se lipesc unii de alţii printr-o substanţă mucilaginoasă, secretată de citoplasmă, care poate înveli în întregime colonia, dându-i forma unei panglici sau catene lungi, mici arboraşi, discuri radiare sau grămezi neregulate. Membrana lor celulară este de natură pectică, impregnată în cea mai mare parte cu silice, ceea ce o face să fie mai rigidă. Ea este formată din 2 valve sau teci, care se îmbucă una într-alta, ca cele două capace ale unei cutii. Teaca superioară se numeşte epivalvă (epitecă), iar cea inferioară hipovalvă (hipotecă). Ele se pot îndepărta sau apropia una de alta, lărgind sau micşorând interiorul, după necesităţile protoplastului. Fiecare teacă este formată dintr-o valvă şi din pleură. Pe suprafaţa valvelor se află dungi fine şi îngroşări, care formează ornamentaţiile caracteristice diferitelor specii şi care provin din îngroşările membranei.

Asterionella sp. Cymbella sp. Gomphonema

sp. Navicula sp. Nitzschia sp. Fragilaria sp. Synedra sp. Diatoma sp.

Cymatopleura sp.

Melosira sp. Pinnularia sp. Amphora sp. Suriella sp.

Gomphonema sp.

Tabellaria sp. Diatoma sp.

Rhizosolenia sp. Cyclotella sp

Stephanodiscus sp.

60


Filum Chlorophyta (alge verzi)

Clorofitele sunt talofite unicelulare, izolate sau grupate, în colonii, sau pluricelulare, filamentoase sau foliacee. Toate au culoare verde datorită cromatoforilor ce conţin clorofilă nemascată de alţi pigmenţi. Clorofitele sunt microscopice, cu excepţia unor forme cu celula polinucleată (Cladophora) sau cu structură acelulară (Caulerpa). Celula lor este alcătuită din : membrană, citoplasmă şi unul sau mai mulţi nuclei, vacuole şi cromatofori. Membrana celulară este de natură celulozică, uneori amiloidă şi rareori dintr-un amestec de substanţe pectice. Când conţine substanţe pectice, membrana se poate gelific, formând în jurul celulelor sau al coloniilor o zonă mucilaginoasă, cu rol protector. În unele cazuri, membrana se poate impregna cu săruri de siliciu sau de calciu, devenind rigidă. Clorofitele sunt grupate în mai multe ordine, cele mai importante sunt: Ord.Volvocales – cu genurile Chlamydomonas, Volvox, Eudorina, Pandorina. Ord. Chlorococales – cele mai comune genuri: Chlorella, Pediastrum, Scenedesmus, Chlorococcum, Pleurococcus (verdeaţa zidurilor, stâncilor) Ord.Ulothrichales – cele mai reprezentative genuri: Ulothrix (sp.U.Zonata), Ulva (sp.U.Lactuca), Enteromorpha (sp.E.Intestinalis). Ord. Chaetophorales – cu genurile Coleochaeta (sp.C.Pulvinata), Chaetophora (sp.C.Elegans) Ord. Oedogoniales – cel mai răspândit gen în apele dulci este Codogonium. Ord.Cladophorales – cea mai comună specie din apele noastre este Cladophora glomerata. Ord. Siphonales – un gen reprezentativ al algelor sifonale este Caulerpa, prezent în Marea Mediterană. Ord.Conjugales – cele mai comune specii aparţin genului Clostridium, Cosmarium, Spirogyra, Zygnema şi Mougeotia.

Eudorina elegans

Volvox aureus Cosmarium sp. Closterium sp. Tetrastrum sp. Pediastrum sp. Scenedesmus

sp. Chlorella sp.

Dictyosphaerium sp.

Sorastrum sp. Selenastrum sp. Coelastrum sp Crucigenia sp. Ankistrodesmus

sp. Actinastrum sp. Oedogonium sp.

Zygnema sp. Mougeotia sp.

61


Zooplanctonul apelor statatoare

Increngătura Protozoa Clasa Flagellata

Descriere Increngatură / Clasă

Exemple:

Flagelatele au corpul ovoidal prevazut cu unul sau mai multi flageli lungi si mobili. Multe flagelate se hransc autotrof, ca si plantele, datorita prezentei cromatoforilor de diferite culori care contin clorofila si alti pigmenti. In lipsa luminii unele specii devin saproyoice, altele au in mod normal aceasta nutritie. Formele libere care traiesc in apele dulci au simetrie bilaterală şi prezintă o grupare de 2-4 flageli.

Gyromonas sp. Hexamitus sp.

Clasa Rhizopoda Subclasa Rhizopoda Sunt amibe care secretă o teacă, care poate fi încrustată cu spiculi sau cu granule de nisip şi care nu are decât un orificiu prin care ies pseudopodele

Arcella sp. Difflugia sp.

Clasa Rhizopoda Subclasa Heliozoa Sunt forme de amibe al căror corp sferic este prevăzut cu pseudopode radiare fine, care dau acestor protozoare aspectul de soare, de unde şi numele lor.

Actinosphaerium sp.

Clasa Cilliata Ciliatele sau infuzorii au corpul total sau parţial acoperit de cili fiind protozoare bune înotătoare care abundă în apele dulci. Se hranesc cu bacterii şi alge mici, dar se întâlnesc şi forme răpitoare, care devorează alte protozoare. Cel mai cunoscut şi răspândit infuzor este Paramoecium caudatum ce se dezvoltă în special in apele incarcate cu substanţă organică moarta. Apa curată nu îi prieşte deoarece are nevoe de substanţe organice probenite din putrefacţie. Au rol în curăţare apelor încărcate cu substanţe organice. Se cresc usor în culturi şi poate fi obţinut pe infuzie de fân.

Paramecium sp. Colpoda sp.

Colpidium sp. Carchesium sp. Holophrya sp.

Tintinnopsis sp.

62


Increngătura Nemathelminthes

Clasa Rotifera Rotiferii sunt viermii cei mai raspăndiţi in apele dulci, ducând o viaţă liberă, înotătoare in masa apei. Organul caracteristic acestor viermi microscopici este aparatul rotator cu ajutorul caruia se deplasează activ in masa apei. Durata de viaţă a rotiferelor este scurta, de 2-3 săptămâni, in perioada caldă a anului se dezvoltă mai multe generaţii succesive. In timpul iernii sau al secetei rotiferii rezistă sub formă de ouă, din care primăvara ies numai femele, care se înmulţesc toată vara partenogenetic, adică fără prezenţa masculilor. Când temperatura apei ajunge la un maxim, tot partogenetic apar şi masculii care se împerechează imediat cu femelele generaţiei care le-au dat naştere. Ouăle rezultate in urma fecundării rezistă peste iarnă, din ele se va dezvolta o nouă generaţie de femele abia în primăvara următoare. Această alternanţă de generaţii partenogenetice cu generaţii bisexuate se numeşte heterogonie. Prin prezenţa masivă în planctonul apelor rotiferii contribuie la curăţitrea apelor de bacteriile cu care se hranesc, iar pe de alta parte constituie o hrană valoroasă pentru alte animale.

Brachionus sp. Keratella sp. Synchaeta sp.

Filinia sp. Polyarthra sp. Asplanchna sp.

Rotaria sp. Lecane sp.


Clasa Crustacea Ordinul Copepoda Copepodele sunt crustacee de dimensiuni mici si microscopice, care se recunosc uşor după modul de deplasare în salturi în masa apei. Marea lor majoritate trăieşte in regiunea litorală a lacurilor, prezenţa lor constituind un indicator al calitaţii apelor, majoritatea speciilor fiind specii oligosaprobe şi beta-mezosaprobe, adică populează apele curate sau relativ poluate cu substanţă organică. Sunt animale cu sexele separate, femelele sunt de obicei mai mari dacât masculii şi au structura antenelor diferită faţă de mascul. Copepodele prezinta o deosebita valoare nutritivă pentru peşti, mai ales prin faptul ca sunt primele forme zooplanctonice care se dezvoltă primăvara devreme, când restul planctonului este slab dezvoltat.

Cyclops sp. Acanthocyclops

sp. Macrocyclops

sp Eucyclops sp. Diaptomus sp. Eudiaptomus

sp. Hemidiaptomus

sp Canthocamptus

sp. Bryocamptus

63

Hidrobiologie Caiet de laborator Dintre copepode Calanoidele (Eudiaptomus, Hemidiaptomus, Myxodiaptomus, etc) sunt formele cele mai mari, Cyclopoidele (Cyclops, Macrocyclops, Paracyclops, Eucyclops, etc.) sunt formele cele mai răspândite, iar Harpacticoidele (Canthocamptus, Bryocamptus) sunt cele mai mici copepode.

sp.

Clasa Crustacea Ordinul Cladocera Cunoscute sub numele popular de ”pureci de baltă” sunt crustacee inferioare de dimensiuni mici (unele specii se pot observa cu ochiul liber) si micoscopice (nu se pot obseva decât la microscop), larg răspândite in apele dulci statatoare. În decursul anului, datorită schimbării condiţiilor de mediu apare şi fenomenul de ciclomorfoză, adică schimbarea morfologiei indivizilor. În timpul verii întâlnim numai femele, care se înmulţesc pe cale partenogenetică. Masculii sunt mult mai mici decât femelele şi, la multe specii, apar doar spre sfârşitul verii şi toamna, când participa la procesul de împerechere in urma căruia rezultă 1-2 ouă durabile numite efipii. Aceste ouă rezistă condiţiilor nefavorabile de peste iarnă, primăvara din ouăle durabile ies femele. Exista specii cu populaţii monociclice (o singură generaţie de masculi în timpul anului), diciclice, policiclice sau aciclice (nici o generaţie de masculi în timpul anului). In general, temperatura înaltă şi hrana abundentă favorizează înmulţirea partenogenetică, iar temperatura joasă şi lipsa de hrană stimulează înmulţirea bisexuată. Cladocerele se hrănesc prin filtrarea activă a apei cu ajutorul apendicilor foliari toracali, hrana lor fiind compusă din detritus organic în suspensie, bacterii şi alge planctonice. Există şi câteva specii de cladocere carnivore a căror apendici s-au transformat în organe prehensile (Leptodora, Bythotrephes). Cladocerele sunt o sursă de hrană foarte importantă pentru puietul de peşte şi pentru adulţi, mai ales pentru speciile planctonofage.

Daphnia sp. Bosmina sp. Chydorus sp.

Moina sp. Diaphanosoma

sp. Eurycercus sp. Iliyocryptus sp. Symocephalus

sp. Alona sp.

Leptodora sp. Polyphemus sp.

Ca plancterii facultativi se pot întâlni uneori larva insectei Corethra, larva scoicii Dreissena polymorpha, turbelariate, cercari de viermi platelminţi, ouă şi larve de efemeroptere şi diptere, adulţi si larve de hemiptere, pupele unor chironomide, hidracarieni şi larve de peşti.

64


Studiul zoobentosului apelor statatoare

Animalele acvatice care într-o anumita etapă a existenţei lor sunt dependente de substrat formează comunitatea acvatică numită zoobentos. Animalele ce populează substratul pot fi permanent bentonice, ele neparasind substratul pe parcursul vietii (ex. viermii oligocheţi din genul Tubifex, scoicile Anodonta, Sphaerium) sau cel mai frecvent sunt organisme temporar bentonice care, fie executa permanent deplasari intre substrat si masa apei (larvele de efemeroptere şi odonate, unii crustacei, etc) fie stau pe substrat numai o perioada a vieţii lor (larvele de chironomide, trichoptere) după care parasesc substratul. Intre organismele zoobentonice şi substrat există o serie de raporturi ce privesc modul in care substratul asigura diferitele cerinţe legate de deplasare, fixare, hranire, reproducere, aparare, hibernare. Cea mai mare parte din organismele pe care le-am incadrat in aceasta comunitate le intalnim şi in alte comunitati acvatice deoarece cele mai multe sunt specii se deplasează atât pe verticala cât şi pe orizontala, având o mobilitate mare. In mâlul bălţilor stau pe jumatate îngropaţi în mâl viermii roşii de oligochete şi larvele de chironomide. Pe mâlul fundurilor trăiesc mulţi melci pulmonaţi (cu cochilia fără opercul), care urcă din când în când la suprafaţa apei şi îşi încarcă plămânul cu aer sau se aprovizionează cu oxigenul din bulele de aer de pe vegetaţia submersă. Melcii branhiaţi (cu cochilia cu opercul) trăiesc mai mult pe fund, la adâncimi mari, în comparaţie cu pulmonatele pe care le găsim aproape de suprafaţa apei. In afara de respiraţie şi hrănirea este diferită, melcii pulmonaţi sunt fitofagi, răzuind bioderma ce se depune pe plantele submerse, în schimb melcii branhiaţi sunt pelofagi (consumă mâl). Scoicile, animale sedentare ce stau ingropate pe jumatate în mâl, sunt legate de substrat. Prin filtrarea permananta a apei ele reţin algele planctonice şi particulele de mâl încărcate cu substanţă organică. Pe fundurile apelor traiesc majoritatea crustaceelor inferioare. Ostracodele, ce seamăna cu nişte scoici în miniatură trăiesc in apropiera fundului hrănindu-se cu alge mărunte dar în special cu animale moarte. Isopodele, misidaceele şi amfipodele, cele mai mari grupe de crustacei inferiori traiesc în apropierea fundului, printre plantele submerse.

65


Increngătura Plathelminthes Clasa Turbellaria

Genul / Specia Descrierea speciei

Mesostoma ehrenbergi

Corpul turtit, transparent, cu organele interne vizibile prin transparenţă. Intestinul sub formă de canal drept. Capătul anterior îngustat şi rotunjit. Lungimea până la 15 mm.

Dendrocoelum lacteum

Capătul anterior al corpului este lat, neângustat. O singură pereche de ochi. Culoarea corpului alb-lăptoasă sau roză. Adesea este vizibil intestinul cu trei ramuri.

Planaria torva

Capătul anterior al corpului truncheat, uşor rotunjit. O singură pereche de ochi. Culoarea corpului cenuşie.

Euplanaria lugubris

Capătul anterior al corpului are aspectul unui triungi tocit. Culoarea corpului este neagră.

Polycelis nigra

Mai mulţi ochi situaţi pe marginea capătului anterior. Partea anterioară a corpului fără corniţe. Culoarea corpului este neagră


Clasa Nematoda Dorylaimus sp.

Cavitatea bucală fără dinţi sau apofize chitinoase este prevăzută cu un stilet mai mult sau mai puţin dezvoltat, alcătuit dintr-o singură piesă în formă de pană de gâscă.

Rabdites sp.

Cavitatea bucală distinctă, lipsită de dinţi sau stileţi are formă cilindrică. Organele laterale lipsesc. Masculul are punga copulatoare foarte dezvoltată.

Alaimus sp.

Corp cilindric, filiform, acoperit cu o cuticulă rezistentă.. Extremitatea anterioară este lipsită de buze, papile sau peri.

Trilobus sp.

Specii mai mari. Cavitatea bucală infundibuliformă, cu pereţi groşi, sinuoşi cu o apofiză dentiformă în spatele cavităţii bucale. Masculul are 5-12 papile preanale.

Increngătura Annelida

Clasa Oligochaeta Tubifex sp. Vezi Laboratorul 8

Stylaria lacustris

Lobul cefalic cu o trompă lungă, dispusă într-o adâncitură bilobată, de regulă cu ochi; setele dorsale

66


capilare şi aciculare prezente de pe segmentul VI, clitelul în formă de şea; formează lanţuri de indivizi de 5/18 mm, fiecare cu 23-49 segmente.

Limnodrilus sp.

Setele dorsale şi ventrale asemănătoare, 4-8 bifide, lungimea dinţişorilor egală. Are 50-90 segmente, culoare roş-brună, lungimea corpului de 22-60 mm. Lobul cefalic scurt şi bont, specie euribiontă, reotolerantă.

Enchytraeus albidus

Porul cefalic între lobul cefalic şi cel oral, porii dorsali absenţi; setele de aceeaşi lungime, 2-4 dorsal, 2-6 ventral, drepte sau uşor curbate. Lungimea 20-35 mm. Culoare alb lăptoasă sau gălbuie. Specie euribiontă şi eurihalină.

Nais sp.

Lobul cefalic fără trompă, setele dorsale 1-2, cu nodul şidinţi scurţi, cele ventrale 2-6 formează lanţuri de 5-10 mm. Fiecare individ are 18-38 segmente. Specie eureică, fitofilă.

Increngătura Tentaculata

Clasa Briozoa Plumatella sp.

Briozoar dulcicol colonial ce formează pajişti întregi pe fundul apelor. Sunt organisme microfage ce trăiesc în asociaţii cu diferite alge sau cu alte animale precum spongierii, viermi, crustacei. Colonia are aspectul unor gheme dese cafenii, cu diametrul de 2-5 cm. Toamna se înmulţeşte prin statoblaste.


Clasa Gasteropoda Ordinul Pulmonata

Planorbis planorbis

(Tropidiscus planorbis)

Înălţimea 3,5 – 3,6 mm, lăţimea 14 - 17 mm. Cochilia consistentă, fin şi regulat striată, striurile transversale, mai ales pe mijlocul anfractelor, se încrucişează cu cele spirale, mat lucioasă, colorată brun-gălbui, cu aspect cornos.

Planorbis corneus

Înalţimea 11-12 mm, lăţimea 27 mm, apertura 13 mm (lăţime). Cochilia mare, rezistentă cu 5 anfracte, cu partea superioară externă crescând repede, iar partea inferioară învârtită în plan, numai primele anfracte ceva mai adânc. Apertura oblică faţă de orizontală, larg reniformă. Cochilia rezistentă cu suprafaţa mat lucioasă, fin şi neregulat striată. Culoarea întunecată roşu-brrună sau măsliniu–brună.

67


Physa fontinalis

Înalţimea 9,5- 10,5 mm, lăţimea 6 mm, apertura 7,5 -8,6 mm . Cochilia ovală, spira scurtă, lent –conică. Are patru anfracte, primul de la vârf este turtit, plan, iar următoarele mai înalte şi plan curbate, ultimul predominând puternic ca dimensiune, mult evezat, totuşi puţin turtit lateral. Apertura este ascuţit ovală. Peretele cochiliei este foarte subţire, sticlos, transparent, cu suprafaţa lucioasă, cu striuri foarte fine şi dese, întretăiată de linii fine spirale.

Stagnicola palustris

Înalţimea 20-27 mm, lăţimea 11-14 mm, apertura 10:6 mm . Cochilia este rezistentă, suprafaţa sa fin şi des costat-striată, culoarea brună. Are 6 anfracte uşor convexe, turiculat ovale, acoperindu-se puţin unul pe altul, mărindu-se încet şi regulat. Apertura este ascuţită în partea superioară, marginea externă cade curbat.

Lymnaea stagnalis

Înalţimea 53 mm, lăţimea 25 mm. Cochilia este mare, uşor de recunoscut prin liniile laterale concave, cu vârful ascuţit, spira mult prelungită, ultimul anfract umflat şi cu mult mai mare decât toate celelalte. Anfractele, două rotunde iar celelate mai mult înalte decât largi. Apertura largă, ca o ureche întoarsă. Culoarea cochiliei este albicioasă sau brună.

Clasa Gasteropoda Ordinul Branchiata

Valvata piscinalis

Înalţimea 5- 6,7 mm, lăţimea 4-5 mm, apertura 2,0 -2,6 mm . Cochilia sferic globuloasă, cu spira lent conică, prezintă striuri longitudinale, puţin aparente, fine şi aproape egale, mat lucioasă sau cenuşie-verzuie, cu 4 -4,5 anfracte, primele învârtite aproape plan, formând astfel un vârf bont, restul uşor îndepărtat, bine curbate, ultimul anfract mult mai dezvoltat, apertura perpendiculară, oval-eliptică. Operculul rotund, cu ture spirale, subţire, uşor concav şi oarecum transparent.

Bithynia tentaculata

Înalţimea 10- 11mm, lăţimea 6,7- 7,1 mm, apertura 5,5 -7 mm înalţime şi 4 - 4,3 lăţime. Cochilia ascuţit conic-ovală, cu liniile laterale drepte. Are 5-5,5 anfracte mult curbate. Apertura oblică faţă de orizontala ascuţit-ovală. Cochilia puţin consistentă, transparentă, foarte fin şi neregulat streiată, mat-lucioasă, gălbuie cu aspect cornos. Operculul rigid, relativ gros, concentric cu striuri neregulate

68


Viviparus viviparus

Înalţimea 32 mm, lăţimea 27 mm. Cochilia globulos sferică, partea de la vârf alcatuită din 3-4 anfracte, culoarea cochiliei este galben-verzuie cu trei dungi transversale roşii-brune, transparentă şi subţire. Are 6 anfracte foarte bine curbate, ultimul neted, rotunjit. Apertura nesimetrică tăiată foarte oblic, ascuţit ovală.

Clasa Lamellibranchiata

Dreissena polymorpha

Cochilia este alungită-subtriunghiulară, cu partea dorsală puternic curbată, iar cea ventrală dreaptă sau puţin concavă. Apexul este ascuţit, culoarea gălbuie-măslinie sau galbuie-verzuie cu benzi cafenii ce indică striurile de creştere. Cochilia subţire, totuşi solidă şi opacă. Scoica stă fixată cu ajutorul bissusului şi are două sifoane inegale. Forma şi dimensiunile sunt foarte variabile, de unde şi numele de „polymorpha”, lungimea variază de la 20 mm la 40 mm, lăţimea de la 10 mm la 20 mm, grosimea de la 14mm la 24 mm. Trăieşte fixată pe substrat solid ca: pietre, lemn, tulpini de plante, alte scoici.

Monodacna pontica

Cochilia este alungit ovală, relativ subţire, dar foarte bombată. Valvele sunt acoperite cu numeroase coaste radiare, uneori până la 30, despărţite prin spaţii înguste, Spre umbone, coastele sunt mai proieminante, în schimb spre marginea ventrală a cochiliei devin mai plate şi mai late. Pe suprafaţa valvelor există şi striuri concentrice foarte fine, dispuse oarecum neregulat, apărând şi benzi colorate mai închise, de laţimi şi intervale variabile. La exterior, valvele au o culoare în general deschisă, galben-brună. Ca dimensiuni variază între 32-38 mm lungime, 26-30 mm înălţime şi 20-30 mm grosime.

Unio pictorum

Cochilia este mare, alungită, lungimea depăşind de 2 ori înalţimea, sveltă, îngustă, cu capătul posterior ascuţit, cu valvele groase, rezistente. Dimensiunile variază, frecvent au 72 mm lungime, 30 mm înălţime şi 23 mm grosime. Partea anterioară este destul de mare şi prezintă în regiunea dorsală o arcadă mai mult sau mai puţin dezvoltată şi rotunjită. Marginea inferioară este foarte puţin convexă, de cele mai multe ori mergând paralel, cu marginea dorsală pe o distanţă lungă. Dinţii laterali sunt ca nişte lame mult alungite şi bine dezvoltate, doi pe valva stângă şi unul pe valva dreaptă. Trăieşte în apele

69


uşor curgătoare sau în râuri, îngropată în nisip sau mâl.

Anodonta cygnea

Cochilia foarte mare, valvele alungite şi destul de dilatate. Partea anterioară a cochiliei este dezvoltată şi marginea regulat rotunjită, partea posterioară prelungită în rostrum, mai mult sau mai puţin dezvoltată. Ligamentul evident dezvoltat, gros, de culoare brună-castanie. Cochilia este subţire, fragilă, cu numeroase striuri concentrice. Valvele sunt acoperite de o epidermă lucioasă, galbenă, verde-măslinie, cu benzi brune, dispuse concentric şi neregulat, reprezentând striurile de creştere. Lungimea variază între 120-200 mm, înalţimea între 45-100 mm.

Sphaerium rivivulum

Cochilia rotund-ovală,de până la 25 mm, puţin bombată, cu perete gros. Apexul situat în mijlocul valvei

Pisidium amnicum

Cochilia de cca. 11mm lungime este ovală, solidă, destul de bombată, acoperită de striuri concentrice. Partea posterioară mai scurtă şi mai lară decât cea anterioară. Apexul mai mult sau mai puţin apropiat de marginea posterioară.


Clasa Insecta Ordinul Ephemeroptera

Ordella sp. Branhiile se găsesc pe partea dorsală a abdomenului. Au 5-6 perechi de branhii foliacee care se acoperă unele pe altele. Este vizibilă doar o singură pereche de branhii mar, cu franjuri pe margine. Larvele au o culoare galben-verzuie. Lungimea este de 10-12 mm.

Leptophlebia sp. Prima pereche de branhii este filiformă şi slab dezvoltată. Celelalte sunt foliare, cu capătul îngustat filiform. Corpul larvei este scurt, cilindric, de culoare cenuşie-închisă. Cercii codali filiformi şi mai lungi decât corpul.

Paraleptophlebia sp.

Toate perechile de branhii au aceeaşi formă:sunt formate din două filamente înguste, neramificate. Cercii codali sunt aproape de două ori mai lungi decât corpul care este îngust, lung, de culoare închisă, de cca. 6 mm.

Habrophlebia sp. Toate perechile de branhii au aceeaşi formă: biramate, fiecare ramură având câteva prelungiri filiforme. Cercii codali sunt egali ca lungime cu corpul care este alungit, de culoare închisă, de cca. 6 mm.

70

Hidrobiologie Caiet de laborator Clasa Insecta Ordinul Diptera

Chironomus sp. Larvele au capsula cefalică bine dezvoltată, complet sclerificată. Larvele fam. Chironomidae se recunosc uşor având o pereche de picioare false, fuzionate la bază, dispuse ventral pe prototorace şi o pereche pe ultimul segment abdominal. Stigmele lipsesc. Aparatul respirator redus, închis.

Stratiomys sp.

Larvele au corpul evident turtit dorsoventral, partea ventrală fiind mai turtită faţă de cea dorsală. Regiunea capului nu este retractilă, ci proieminează înainte. Capătul posterior este rotunjit sau alungit într-un tub respirator. Trăieşte pe fundurile cu detritus vegetal.

Dixa sp.

Capătul postrior prezintă o prelungire chitinoasă nu prea mare, cu peri. Larvele se îndoaie în formă de U. Pe segmentele I şi II abdominale se găsesc picioare false. Pe segmentele II-VII există rozete de ţepi scurţi cu rol în mişcare. Lungime până la 10 mm.

Clasa Insecta Ordinul Trichoptera

Phryganea sp.

Căsuţa cilindică din particue vegetale dispuse spiral. Uneorise adăpostesc în căsuţele goale de trestie. Larvele aproape eruciforme ( capul formează cu axa longitudilală a corpului un unghi obtuz sau drept). Fruntea cu o singură bandă neagră. Prototoracele cu o bandă anterioară închisă la culoare. Mezotoracele în întregime membranos. Toracele fără benzi paralele de la cap până la abdomen.

Glyphotelius sp.

Căsuţa turtită, din fragmente mari de frunze. Larva cu branhii filamentoase ţn tufe de câte 2-3 capul galben cu o dungă mediană întunecatăşi cu un desen marginal în potcoavă.

Clasa Crustacea Ordinul Phyllopoda

Apus sp.

Corpul turtit dorso-ventral acoperit e o carapace în formă de scut, care care acoperă capul şi o parte din abdomen, lăsând libere ultimele segmente ale corpului care se termică cu o pereche de apendici lungi, filiformi, numiţi cerci. Pe partea dorsală a scutului, median se află o

71


carenă. Anterior scutul are o streaşină mai rigidă care seveşte animalului să se scufunde în mâl.Numărul de picioare filamentoase este mai mare de 40 de perechi

Cyzicus sp. Corpul este puternic comprimat lateral, acoperit de o carapace bivalvă cu suprafaţa netedă.

Streptocephalus sp.

Trunchiul este format din 11 segmente fiecare purtând câte o pereche de apendiciide tip foliaceu. Abdomenul este format din 9 segmente se termină cu o furcă bine dezvoltată. Antena a treia la mascul triarticulată, terminată cu un cleşte bine dezvoltat. Populează ecosistemele stagnante, temporare, dulcicole şi salmastre.

Chirocephalus sp.

Asemanator cu Streptocephalus. Apenicele antenar inferior lăţit în formă de foaie, cu prelungiri digitiforme lungi pe margine.

Branchipus sp.

Asemanator cu Streptocephalus. Apenicii antenari alungiţi şi simpli, filiformi, uşor încovoiaţi ventral în partea apicală.

Clasa Crustacea Ordinul Ostracoda Cypris sp.

Este un crustaceu mic, comun în apele dulci. Corpul este acopeit de o carapace bivalvă ovală şi este împărţit în partea cefalică şi trunchi. În regiunea capului sunt patru perechi de apendici, iar celelate trei perechi se inserează pe trunchi. Apendicii toracici au o structură şi funcţii diferite. A treia pereche cu rol de curăţire se termină cu un cleşte. Partea posterioară se termină cu două ramuri ce formează o furcă bine dezvoltată..

Heterocypris sp.

Una din valve o depăşeşte pe cealaltă numai anterior.Pe marginea anterioară şi posterioară a valvei mai scurte se află numeroşi tuberculi rotunzi. Marginea dorsală este uşor curbată.

Cypridopsis sp Valvele slab asimetrice. Furca rudimentară. Articolul terminal al palpului maxilar cilindric.

Candona hyalina

Ultimul articol al apendicilor nu are cleşte, este cilindric şi prevăzut cu un spin. Pe antena a doua lipsesc perii înotători.

Clasa Crustacea Ordinul Amphipoda

Dikerogammarus sp.

Corpul mai mult sau mai puţin subţire, uşor turtit lateral. Antenele lungi şi subţiri cu un flagel accesoriu bine

72


dezvoltat. Segmentele I şi II ale urosomei cu numeroşi tuberculi conici, scurţi, terminaţi cu spini. Telsonul îngust distal, fecare lob cu câte un spin apical şi 3-4 peri subţiri. Lungimea 10-15 mm. Specie psamo-pelofilă, lacustră, reotolerantă.

Clasa Crustacea Ordinul Isopoda

Asellus aquaticus

Corpul turtit dorso-ventral, fără carapace Şapte segmente toracice, prevăzute cu apendici fără cleşti. Segmentele abdominale unite ca un scut. Pleopodele foliacee, respiratorii.

Clasa Crustacea Ordinul Mysidacea

Paramisis lacustris

Marginea externă a solzului antenar ca un spin ascuţit, sub care perii lipsesc.Telsonul mai mult sau mai puţin dreptunghiular, cu sinus slarg în triunghi, egel sau puţin mai lung decât ultimul pleomer, culoare gălbuie-maronie. Lungimea corpului 10-19 mm. Specie reotolerantă, psamopelofilă.

Mysis oculata

Ochii sunt pedunculaţi, mobili. Au organe speciale de simţ, statociştii, în interiorul endopoditului uropodal. Au aspectul unor mici creveţi sau răcuşori.

Lymnomisis sp.

Marginea externă a solzului antenar lipsită de spin . Solzul antenar lanceolat, cu un lob apical mare, cu cel puţin 10 peri.; vârful lobului ascuţit şi curbat brusc la mascul (caracter dimorfic rar întânit la Myside); telsonul îngustat brusc posterior, cu un sinus larg, cu puţine lamine. Lungimea 7-15 mm. Specie fitofilă, reotolerantă, dulcicolă li mixohalină (1-5%), larg răspândită.

Clasa Crustacea Ordinul Decapoda

Astacus leptodactylus – racul de baltă

Cleştele pereiopoditului I zvelt, cu degetele lungi, mai mult sau ai puţin drepte, lipsite de scobitură şi tuberculi pe propodit

73


Studiul fitobentosului apelor statatoare

Luând drept criteriu dimensiunile plantelor, fitobentosul se clasifică în două mari grupe:

macrofitobentosul, compus din plantele de dimensiuni mari, din această grupă făcând parte plantele superioare dar şi inferioare care au dimensiuni macroscopice;

microfitobentosul, compus din plante de dimensiuni microscopice, algele şi ciuperci.

Macrofitobentosul este o componentă permanentă, dar nu exclusivă a zonei litorale, fixată pe substrat prin rădăcini sau rizomi puternici şi care stăbate, în majoritatea cazurilor, coloana de apă venind în contact cu atmosfera. Macrovegetaţia litoralului se eşalonează în spaţiu în funcţie de adâncimea apei, existnd trei cenoze vegetale cu caracteristici diferite. anume: flora dură, flora emersă, flora submersă Flora dură sau flora palustră (de mal) este reprezentată de totalitatea plantelor cu conţinut mare de siliciu ce înconjoară lacul. Majoritatea au rădăcinile în solul acoperit cu apă de la marginea heleşteului şi adesea chiar şi porţiunea inferioară a tulpinii se află în apă. Flora dură se găseşte pe solul permanent umed din apropierea heleşteului şi în zona litorală de mică adâncime, sub forma unei centuri vegetale alcătuită din plante elastice, rezistente la acţiunea puternică a vântului, care au un rol de protecţie al malurilor faţă de acţiunea vânturilor şi valurilor. În afara rolului de protecţie a malurilor, flora dură crează în porţiunile în care se dezvoltă un microclimat favorabil, în verile călduroase sau în zilele cu furtuni foarte multe organisme retregându-se în stufăriile mai răcoroase şi mai liniştite. Dezvoltarea stufului în masive dese, pe lângă faptul că umbreşte apa, opreşte aerul şi căldura să pătrundă în apă. Pe de altă parte, plantele ce alcătuiesc flora dură iau sărurile minerale din apă şi nu le mai redau bazinului după terminarea perioadei vegetative, datorită gradului redus de puterscibilitate pe care îl au. Atât frunzele, cât mai ales tulpinile, radăcinile şi rizomii nu se descompun cu uşurinţă, contribuind la acumularea materialului vegetal care rezultă după fiecare perioadă vegetativă, ceea ce duce la fenomenul de colmatare biologică.

74

Hidrobiologie Caiet de laborator În concluzie, flora dură este improprie unor folosinţe piscicole a apelor deoerece ia apei lumina şi aerul, solului elementele nutritive, iar peştilor hrana. În plus, oxigenul care rezultă din proesul de fotosinteză este redat atmosferei, necontribuind astfel la îmbogăţirea apei iar biomasa vegetală a florei dure este doar în foarte mică măsură utilizată ca hrană de către organismele ierbivore, de asemenea nu este favorabilă depunerii pontelor. Flora emersă este alcătuită din plante care au contact cu trei medii de viaţă. Rădăcinile sau rizomii sunt înfipţi în substrat, tulpinile şi o parte din frunze sunt acvatice, iar inflorescenţele şi o parte din tulpină şi frunze sunt aeriene. Flora emersă se găseşte în zonele de mică adâncime, şi după prezenţa sau absenţa tulpinii aeriene există două tipuri de floră emersă, floră emersă cu frunze aeriene, un exemplu este săgeata apei Sagittaria sagittifolia, iar al doilea tip este floră emersă cu frunze plutitoare, un exemplu este nufărul alb Nymhpaea alba. Flora emersă are un aport pozitiv în circuitul materiei şi energiei dintr-un heleşteu prin faptul ca frunzele emerse îmbogăţesc apa în oxigen iar după perioada vegetativă materia vegetală moartă se descompune redând bazinului substanţele minerale asimilate. Frunzele şi tulpinile acvatice constitue locuri favorabile pentru dezvoltarea perifitonului şi de asemenea sunt locuri favorabile pentru reproducerea, hranirea şi adăpostul diferiţilor hidrobionţi, în special pentru puietul de peşte. Biomasa vegetală a florei emerse este utilizată în mică parte ca hrană de către organismele ierbivore. Dezvoltarea excesivă a florei emerse, în special a celei cu frunze plutitoare, care poate duce la acoperirea suprafaţa apei cu un covor vegetal gros, are multiple efecte negative asupra lacului deoarece împiedică pătrundera în apă a luminii, căldurii, oxigenului, fapt care determină prezenţa sub covorul vegetal a unor ape întunecate, reci, lipsite de oxigen şi viciate de gaze toxice, deci a unor ape neproductive. Flora submersă sau flora moale este reprezentată de totalitatea plantelor ce au toate părţile corpului în apă. Această cenoză se instalează în porţiunile mai adânci, dezvoltând pe fundurile mâloase sau nisipoase adevărate pajişti subacvatice. Flora submersă este alcătuită atât din plante superioare cât şi din alge macroscopice din genul Chara, Cladophora, Spirogira, etc. Flora submersă se mai numeşte şi floră moale deoarece se descompune în totalitate mult mai repede şi mult mai complet faţă de restul macrofitelor acvatice, ceea ce determină restituirea substanţelor nutritive mâlului şi apei, fapt pozitiv ce permite continuarea ciclurilor bio-geo-chimice. Flora submersă

75

Hidrobiologie Caiet de laborator este o importantă sursă de oxigen pentru apa lacului, deoarece tot oxigenul produs în procesul de fotosinteză este redat apei. Flora submersă constitue pentru alţi hidrobionţi un cadru de viaţă viu (biotop biotic) unde se instalează o faună bogată şi variată ce constitue o cenoză specifică lacului, numită fauna din vegetaţie. Aici, fauna din vegetaţie găseşte condiţii optime pentru satisfacerea necesităţilor privind adăpostirea, hrănirea, reproducerea. Şi unele specii de peşti găsesc aici locuri favorabile de hrănire, reproducere, adăpost. Dezvoltarea excesivă a florei submerse duce la fenomenul de „îmburuienare a apei”, care la fel ca şi fenomenul de „înflorire a apei” duce la dezechilibrarea structurii calitative şi cantitative a biocenozelor, la apariţia unor condiţii de viaţă improprii organismelor acvatice. În cantităţi mari, flora submersă împiedică desfăşurarea normală a vieţii acvatice prin consumarea sărurilor minerale şi inhibarea dezvoltării fitoplanctonului, care constitue pentru un lac principala verigă trofică, care stă la baza celor mai multe lanţuri trofice dintr-un lac. Vegetaţia acvatică submersă, datorită rolului pe care îl are în îmbogăţirea apei în oxigen, datorită aportului trofic pe care îl aduce adăpostind o faună valoroasă din punct de vedere trofic este benefică într-un heleşteu, dacă nu se depăşeşte un anumit grad de dezvoltare ( 2 kg/m2 greutate proaspătă şi suprafaţa invadată de 25-30% din suprafaţa heleşteului).

76


Flora Dura

Fillum Pteridophyta Denumire ştiinţifică/ Denumire populară

Descrierea speciei

Glyceria aquatica /

Mana apei

Este o ferigă cu tulpină dreaptă, înaltă, cu frunze liniar-lanceolate, gălbui-verzui, aspre pe margini. Inflorescenţa este un panicul mare, foarte ramificat, purtând numeroase spiculeţe cu 4-9 flori hermafrodite.

Equisetum palustre /

Coada calului

Este o ferigă ce se fixează pe substrat printr-un rizom din care cresc două feluri de tulpini: fertile (cu spice sporifere) şi sterile. Atât tulpinile care poartă spicul cât şi cele sterile sunt verzi şi egal de înalte (până la 60 cm). Frunzele, câte 8 în verticil, concresc lateral, formând o teacă.

Dryopters thelypteris /

Feriga de plaur

Este o plantă perenă, robustă, cu rizom târâtor, lung şi subţire; frunzele sunt lung-peţiolate, fără peri, divizate adânc în formă de pană, cu segmentele liniar – lanceolate, acestea fiind împărţite în lobi ascuţiţi. Limbul frunzei este cam de lungimea peţiolului;

Phragmites communis /

Stuf

Se dezvoltă în locurile mai adăpostite ale malurilor, ferite de vânturi şi valuri, favorizând împotmolirea malului datorită reţinerii şi fixării mâlului adus de valuri. În stufăriş aerisirea mâlului fiind nulă se produc fenomene de putrefacţie cu degajare de metan. Stuful înaintează cel mai mult în apa lacului putând ajunge până la 1 m adâncime. Înmulţirea stufului se face cel mai frecvent prin rizomii puternici, ce formează o reţea deasă ce pătrunde adânc în grosimea mâlului.

Fillum Angiospermae

Typha latifolia/ Papură cu frunza

lată

Frunza de 1-2 cm, iar spicul mascul şi cel femel se ating.

Typha angustifolia /

Papură cu frunza îngustă

Frunza de 1 cm, iar spicul mascul este depărtat de cel femel cu 2-4 cm.

Scirpus lacustris /Pipirig

Însoţeşte adesea stuful înaintând chiar mai mult ca acesta spre largul bălţilor. La ape adânci planta

77


Formează nişte frunze submerse care preiau gazele si sărurile din apă. Tulpina cilindrică, înaltă de 2m, groasă de 1 cm este lipsită de frunze

Carex pseudocyperus / Rogoz de baltă

Sunt foarte răspândite, întâlnindu-se în locuri umede, mlaştini, malul apelor. Au tulpina de formă triunghiulară, cu frunze liniare şi cu spiculeţe florale unisexuate; are o înălţime de 1 m. cele mai comune specii sunt: Carex vulpina, Carex riparia, Carex pseudocyperus, ş.a. În mlaştini, bălţi, pe malul apelor se întâlneşte frecvent Carex riparia, cu o tulpină dreaptă, trunchiată, cu frunze verzi-albăstrii, plane, aspre pe margini.

Juncus inflexus / Rugină

Are tulpina înaltă, cilindrică, verde (este asimilatoare), cu frunze reduse la nişte teci de culoare brună. Florile galben-brune sunt dispuse într-un panicul terminal. Este o plantă perenă, fixată în rizom.

Heleocharis palustris / Pipiriguţ

Este o plantă perenă, ierboasă, cu rizom lung, târâtor şi o tulpină cilindrică, înaltă până la 35 cm şi groasă de 1-2 mm, fără frunze, fără frunze, purtând în vârf un singur spiculeţ floral.

Floră emersă –cu frunze aeriene

Fillum Angiospermae

Alisma plantago aquatica /

Limba broaştelor, patlagină

Este o plantă perenă, cu rizom gros, tulpină dreaptă, ramificată, cu frunze dispuse sub formă într-un buchet lung peţiolate, ovale sau lanceolate. Florile sunt mici, albe sau roze, aşezate în verticile, formând o mare paniculă ( la care axul principal se ramifică, iar pe axele secundare se formează spiculeţe).

Stratiotes aloides /

Rizeac, foarfeca bălţii

Este o semi-submersă plutind liberă sau în apele puţin adânci, fixată de fund prin rădăcini lungi. Are aspect de tufe, formată din frunze scufundate parţial în apă. Frunzele sunt rigide, în trei muchii , zimţate pe margini, ascuţite la vârf şi lungi de cca. 40 cm şi late de 4 cm. Din mijlocul frunzelor se ridică flori albe, urât mirositoare. Se înmulţeşte prin înmugurire – dintre frunze pornesc mlădiţe lungi (stolni) la capătul cărora se produc noi rozete de frunze.

Mentha aquatica / Menta broaştelor

Plantă perenă, mirositoare, cu tulpina ramificată, frunze peţiolate, ovale, ascuţite şi dinţate. Florile roz aşezate în verticile care formează un spic terminal globulos.

78


Iris pseudocorus /Stânjenel de

baltă, stânjenel galben

Este o plantă perenă, cu tulpina înaltă de 50-150 cm, cilindrică, cu frunzele în formă de sabie. Florile sunt mari, galbene, cu 3 petale în jos şi 3 în sus.

Butomus umbellatus /

Roşăţea, crin de baltă, micşunea de

baltă)

Este o plantă submersă, cu rizom cărnos şi tulpină dreaptă, înaltă până la 1,5 m, cilindrică. Frunzele pornesc de la baza tulpinii, sunt liniare, în trei muchii şi ascuţite la vârf. Florile sunt roz, dispuse într-o umbrelă terminală.

Sagittaria sagittifolia / Săgeata apei

Este o plantă perenă, cu tulpina erectă, cu frunze în formă de săgeată, lung peţiolate ce se ridică deasupra apei. În apă are frunze liniare, iar pe suprafaţa apei frunze ovat-cordate. Florile unisexuat albe sunt grupate într-o inflorescenţă racemoasă, paniculată.

Sparganium ramosum /

Buzduganul apelor

Are o tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, cu frunze liniare, rigide. Florile sunt unisexuate, grupate în inflorescenţe globuloase, de diferite mărimi. Cele mascule alcătuiesc sfere mici şi numeroase. Inflorescenţele femele sunt situate mai jos şi sunt mai mari.

Floră emersă –cu frunze plutitoare

Fillum Angiospermae

Nuphar luteum / Nufăr galben

Are un rizom puternic ramificat, ce se târăşte orizontal pe fund. Frunzele sunt întregi, pieloase, lung peţiolate, ovate, adânc cordate la bază; peţiolul oval în secţiune, cu două muchii. Florile au 5 sepale galbene, ovale şi concave, mai mari ca petalele; acestea sunt numeroase lăţit-spatulate, măsurând o treime din lungimea sepalelor. Staminele sunt numeroase.

Nymphaea alba / Nufăr alb

Are un rizom puternic fixat în mâl, prevăzut cu rădăcini adventive. Frunzele sunt mari, cordate, pieloase, plutitoare, lung peţiolate, peţiolul fiind străbătut de canale aeriene, 4 fiind mai mari. Florile au 4 (rar 5) sepale verzi şi 14-40 petale albe, ce se micşorează spre interior, trecând în stamine (acestea fiind numeroase, 70-100).

Nymphoides peltata/ Plutniţă

Este o plantă acvatică perenă, cu rizom lung. Frunzele inferioare sunt alterne, cele superioare opuse, oval-cordiforme, pieloase, plutind la suprafaţa apei. Florile

79


sunt galbene, având corola sub formă de pâlnie, cu 5 petale crestate pe margini. Înmulţirea şi iernarea se fac prin rizomi.

Trapa natans / Ciuline de baltă, castane de baltă

Are în apă o tulpină lungă ce poate atinge şi 2 m. Această tulpină este prevăzută cu frunze penat – sectate, dispuse verticilat sau altern. Tulpina se termină la suprafaţa apei cu un smoc de frunze romboidale, dinţate şi cu peţiolul umflat. Florile sunt albe, mici, solitare, cu 4 petale; fructele cu 4 colţi, la maturitate sunt tari, pietroase, de culoare neagră.

Polygonum Amphibium / Troscot de apă

Este o plantă perenă, de regulă natantă la suprafaţa apelor stătătoare şi lin curgătoare, cu rizom lung şi tulpina fistuloasă (goală în interior). Frunzele sunt lanceolate, puţin cordate la bază, natante, lungi de 7-15 cm. Florile mici, roşii, se grupează în spice groase ce ies deasupra apei. Se înmulţeşte prin bucăţi de rizom. Preferă bălţile şi iazurile puţin adânci ca şi heleşteele carpicole.

Ranunculus aquatilis /

Piciorul cocoşului de apă

Are tulpina lungă, până la 2 m, cu două feluri de frunze: unele plutitoare, cordat-reniforme, 3-5 lobate, altele submerse, bogat sectate, astfel încât lobii devin filiformi. Floarea este albă pe tipul 5 ( 5 sepale, 5 petale), cu numeroase stamine şi pistele. Fructele sunt ovale. Este întâlnită în apele stagnante, liniştite

Potamogeton natans /

Broscariţă,

Este o plantă perenă, cu tulpina lungă de 50-200 cm , ce poartă frunze liniare, lungi de 5-21 cm şi late de 3-4 mm, prevăzute cu stipele axilare. Spicele florale, lungi de cca. 1 cm, au 6-15 flori şi sunt pedunculate.

Flora submersa Fillum Chlorophyta

Spirogira sp. / Mătasea broaştei

Este una din cele mai răspândite alge din apele dulci. Are un tal filamentos, neramificat, liber, formând mase de culoare verde-deschis, lunecoase la pipăit. Filamentele sunt constituite din celule cilindrice, alungite, dispuse cap la cap. În centrul celulei, în mijlocul unei îngrămădiri de citoplasmă, se află un nucleu mare, iar pe lângă pereţii celulei, cromatoforul în formă de panglică răsucită în spirală. Pe cromatofor se găsesc numeroşi pirenoizi.

80


Cladophora glomerata /

Lâna broaştei

Are talul filamentos, ramificat, fixat pe diferite suporturi în apă, prin rizoizi. Filamentele sunt aspre la pipăit. În fiecare celulă se găsesc mai multe nuclee şi un cromatofor mare, în formă de reţea, cu numeroşi pirenoizi.

Fillum Charophyta

Chara fragilis

Este o algă macroscopică, cu talul pluricelular, cu aspect de „tulpiniţă” dreaptă cu ramuri şi „frunzişoare”. Atât axa cât şi „ramurile” sunt formate din noduri scurte şi internoduri lungi. De la nodurile tulpiniţei pornesc în verticil ramuri, iar pe acestea se află frunzişoarele dispuse în verticil. Întregul tal se fixează pe substrat prin filamente rizoidale. Membrana celulară este celulozică, stratul ei exterior putându-se transforma într-o materie gelatinoasă, capabilă să acumuleze calcar, planta devenind astfel rigidă.

Fillum Angiospermae

P. pectinatus / Mărar

Este o plantă submersă, cu tulpina lungă până la 4 m, mult ramificată. Frunzele sunt filiforme, lungi de 3-16 cm şi late de 1 mm, terminate printr-un vârf ascuţit. Spicele florale sunt foarte subţiri, filiforme, lungi de 5-25 cm, cu 4-5 rânduri de flori. Este întâlnită în lacuri, bălţi, râuri, dar şi în apa salmastră a lagunelor litorale, uneori şi în mare.

Potamogeton crispus /

Paşă

Specie submersă, are tulpina lungă de 30-120 mm, în 4 muchii, comprimată, verde-roşiatică. Are frunzele submerse, liniar-oblonge (eliptic-alungite), de 3-9 cm lungime şi 5-15 mm lăţime, la vârf rotunjite sau scurt acuminate (cu vârf îngust), pe margini ondulat încreţite şi foarte mărunt dinţate. Florile sunt verzui, reunite în spice purtate pedunculii lungi de 2-5 cm. Este întâlnită în apele stagnante şi lin curgătoare.

P. lucens / Broasca apei

Este o plantă perenă, submersă, cu rizom lung, târâtor, cu tulpini drepte de 50-500 cm. Frunzele sunt alterne, submerse, ovale sau lanceolate, peţiolate ascuţite şi mucrenate (cu un apendice moale şi scurt la vârful limbului), aspre pe margini, lungi de 10-24 cm şi late de 2,5-5 cm. Spicul floral este lung de 5-6 cm,. Este specia submersă la care frunzele au limbul cel mai mare. Este întâlnită de asemenea în ape stagnante şi lin

81


curgătoare. P. perfoliatus /

Moţ

Este o plantă perenă, submersă, cu rizom târâtor, lung şi tulpină cilindrică, lungă până la 2 m, verticală sau orizontală. Frunzele sunt alterne, sesile, membranoase, adânc cordiforme la bază şi amplexicaule (îmbrăţişează tulpina) ovale sau oval-lanceolate, lungi de 2-6 cm şi late de 1,5-5 cm, pe margini aspru dinţate. Spicele florale sunt lungi de 1-3 cm. Se găseşte în apele stagnante şi lin curgătoare, mai ales în Deltă.

P. pusillus / Peniţă, brădiş

Este o plantă anuală, submersă, cu tulpina articulată, lungă de 20-80 cm şi groasă de 1 mm. Frunzele sunt liniare, lungi de 2-6 cm şi late de 1-2 mm, cu 3 nervuri şi cu marginea întreagă. Inflorescenţa este în formă de spic; este întâlnită în Deltă, în apele puţin adânci.

Ceratophyllum submersum /

cosor sau brădiş

Are frunzele verticilate, divizate dichotomic de 3-4 ori în 4-13 lacinii foarte fine, slab sau deloc dinţate, relativ moi la pipăit. Se întâlneşte în apele stagnante, fiind comună în Delta Dunării.

Ceratophyllum demersum /

cosor sau brădiş

Are o tulpină lungă şi subţire, foarte ramificată, relativ fragilă (sfărâmicioasă). Frunzele sunt verticilate, divizate dichotomic de 1-2 ori în 2-4 lacinii liniare, mărunt dinţate şi aspre la pipăit, datorită unor spinişori mici de pe faţa lor inferioară. Florile sunt mici, unisexuate, dispuse la baza frunzelor. Înmulţirea şi iernarea se fac aproape numai prin bucăţi de tulpină. Se întâlneşte în apele limpezi, stagnante sau lin curgătoare.

Myriophyllum verticillatum / Peniţă, brădiş

Are o tulpină de peste 4 m înălţime, verticile având 5-6 frunze. Frunza este lungă de 4-4,5 cm, are 24-35 segmente liniare, fine, de fiecare parte. Vârful tulpinii iese din apă şi poartă flori alburii dispuse în 10-25 verticile, care formează un spic terminal, lung de 10-25 cm. Este comună apelor stagnante mai adânci şi în cele lin curgătoare.

Myriophyllum spicatum /

Peniţă, brădiş

Are o tulpină înaltă de aproximativ 3 m, cu frunze penat – sectate dispuse câte 4 în verticile. Frunza lungă de 1,5-3 cm, are 13-38 segmente filiforme de fiecare parte a nervurii. Vârful tulpinii se ridică deasupra apei şi poartă flori mici, alburii, grupate în verticile, dispuse în spice. Este întâlnită în apele stagnante şi lin curgătoare.

Vallisneria spiralis Este o plantă perenă, submersă, fixată pe fund, cu

82


/ Sârmuliţă, vijoaică, orzoaică

de baltă

tulpina scurtă, purtând 5-20 frunze liniare, moi, ca nişte panglici, lungi până la 80 cm şi late de 5-12 mm. Rizomul produce mulţi stoloni subţiri, prin care planta se înmulţeşte activ. Planta este dioică, cu flori mici, alb-verzui. Florile mascule sunt foarte mici, cât mai multe pe un receptacul purtat de un peduncul lung şi subţire; la maturitate aceste flori se desfac de pe peduncul şi plutesc la suprafaţa apei. Ele vin în contact cu florile femele care sunt susţinute de câte un peduncul filiform foarte lung şi subţire. După fecundaţie, acesta se strânge către fundul apei unde are loc maturaţia fructului. Se întâlneşte în apele stătătoare sau lin curgătoare.

Elodea canadensis /Ciuma apei

Este o plantă perenă, submersă, cu tulpina subţire, mult ramificată. Frunzele sunt lanceolate, sesile, foarte fin dinţate, aşezate câte 3-4 în verticile dese. Originară din America, a fost introdusă mai întâi în grădinile botanice din Europa, de aici răspândindu-se în apele naturale. În Europa această plantă produce numai flori femele, mici, albe sau roşiatice. Elodea se înmulţeşte numai vegetativ, prin bucăţele de ramuri ce se rup uşor. Iernează prin muguri vegetativi, pe fundul apelor stătătoare. Denumirea de ciuma apelor se datorează dezvoltării exagerate a acestei plante în a doua jumătate a secolului trecut când a fost adusă în apele Europei, fenomen ce deranja exploatarea apelor.

Najas minor / Inariţă

Este o plantă submersă, anuală, fragilă, cu frunze liniare, zimţate, verticilate. Se întâlneşte în apele stagnante sau lin curgătoare ca şi în lacurile salmastre, limpezi şi adânci

83


Studiul faunei din vegetaţie Pe plantele acvatice emerse şi submerse din zona litorală a lacului se dezvoltă o faună bogată reprezentată de specii fitofile, care folosesc părţile submerse ale plantelor acvatice ca loc de viaţă. Funţie de tipul cenozeei vegetale, care poate fi alcatuită din floră dură, flora emersă cu frunze aeriene sau cu frunze plutitoare, floră submersă există şi cenoze animale diferite, adaptate să trăiască pe aceste suporturi vii.

Ecosistemele acvatice invadate de vegetaţie macrofită adăpostesc o faună mult mai diversificată faţă de heleşteele libere de vegetaţie. Structura calitativă şi cantitativă a faunei din vegetaţie este influenţată în primul rând de compoziţia şi răspândirea vegetaţiei macrofite şi de natura relaţiilor trofice ce se stabilesc în heleşteu.

Succesiunea dezvoltării acestei cenoze este legată de stadiul de dezvoltare al plantelor. Astfel, în perioada de dezvoltare a plantelor acvatice, în zonele cu vegetaţie apare un număr mare de crustacei şi mici larve de insecte, iar când plantele s-au ofilit şi încep să se descompună apar larvele verzi ale chironomidelor.

Foarte multe specii ce se adăpostesc în vegetaţie constituie forme prădatoare, dăunătoare pentru ihtiofaună. Cele mai nedorite grupe întâlnite în zonele cu vegetaţie submersă, plutitoare şi emersă sunt insectele heteroptere (Nepa, Notonecta, Corixa, etc), insectele odonate (Aeschna, etc), insecte coleoptere ( Hydrous, Dytiscus, Cybister), amfibienii (Rana esculenta ), reptilele ( Natrix sp.)

Fauna din vegetaţie, ce prezintă potenţial trofic, este reprezentată de o serie de viermi oligocheţi (Stylaria lacustris, Ripites sp, Dero sp.), viermi turbeleriaţi (Planaria sp., Dendrocoelum sp), viermi nematozi ( Dorilaimus sp., Alaimus sp., Rabdites sp. ), viermi anelizi (Glossiphonia sp., Helobdella sp, Herpobdella sp.), şi gasteropode mărunte ( Acrolaxus sp., Tropidiscus sp., Annisus sp., etc).

84


Increngătura Porifera Genul / Specia

Descrierea speciei

Spongilla lacustris

Colonie cu ramuri palmare, neegale, îmbracă suportul pe care se fixează sub forma unei pojghiţe subţiri şi moi. Este un spongier colonial, colorat cenuşiu sau galben, cu nuanţe de brun şi verde, atingând o lungime de pînă la 40 cm. Elementele scheletice sunt reperzentate din ace mici şi drepte fără discuri la capete.

Ephidatia fluviatilis

Colonia are ramuri egale, îmbracă suporturile submerse. Colonia atinge 10-12 cm. Elementele scheletice sunt reperzentate din ace mici cu discuri la capete (amfidiscuri).


Clasa Nematomorpha Gordius aquaticus

Vierme cilindric, cu sexele separate, la mascul partea posterioară bifurcată formează o cută postanală evidentă.

Increngătura Annelida

Clasa Hirudinea Piscicola geometra - lipitoarea pestilor

Corpul cilindric slab turtit, puţin subţiat anterior, ventuza posterioară mare, diametrul ei de 1,5 ori mai mare decât lăţimea maximă a corpului. Culoarea brună-măslinie, sau cenuşie, fără dungi negre laterale. Lungimea de 20-40 mm

Hirudo medicinalis – lipitoarea medicinală

Suprafaţa corpului cu numeroase papile mici şi cu un desen metameric dorsal, multicolor, evident pe fond verzui, măsliniu sau maroniu. Ventuza posterioară mare, corpul copmact, lungimea medie de 12 cm.

Glossiphonia complanata - lipitoarea melcilor

Corpul foarte compact, ventuza anterioară nedistinctă, suprafaţa dorsală cu trei rânduri de longitudinale de papile. Culoare părţii dorsale de la verzui la maroniu. Specie eureică.

Hemiclepsis marginata

Regiunea cefalică ca o spatulă, cu 2 perechi de ochi, prima pe inelul 3 mai mici, a doua pe inelul patru. Ventuza anterioară distinctă. Culoarea verzuie-brună, cu rânduri de pete longitudinale galbene şi negre. Consumă sângela de la peşti şi amfibieni.

Haemopis sanguisuga - lipitoarea calului

Este un hirudineu de talie mare, lungimea 130 – 140 mm, laţimea 8 -13 mm. Culoarea corpului este variabilă, verde, negricioasă cu linii sau desene de culoare închisă, ventral mai deschisă. Are 5 perechi de ochi, este o specie predatoare.

85

Hidrobiologie Caiet de laborator Erpobdella octoculata

Are o lungime de 35-40 mm, o lăţime de 4-7 mm şi patru perechi de ochi. Culoarea şi desenele de pe cap sunt foarte variabile, brun-gălbui, brun-verzui, roşcate. Specie cu o valenţă ecologică ridicată, rezistentă la poluare.


Clasa Gasteropoda Subclasa Prosobranchiate Viviparus viviparus

Înalţimea 32 mm, lăţimea 27 mm. Cochilia globulos sferică, partea de la vârf alcatuită din 3-4 anfracte, culoarea cochiliei este galben-verzuie cu trei dungi transversale roşii-brune, transparentă şi subţire. Are 6 anfracte foarte bine curbate, ultimul neted, rotunjit. Apertura nesimetrică tăiată foarte oblic, ascuţit ovală.

Bythinia tentaculata

Înalţimea 10- 11mm, lăţimea 6,7- 7,1 mm, apertura 5,5 -7 mm înalţime şi 4 - 4,3 lăţime. Cochilia ascuţit conic-ovală, cu liniile laterale drepte. Are 5-5,5 anfracte mult curbate. Apertura oblică faţă de orizontala ascuţit-ovală. Cochilia puţin consistentă, transparentă, foarte fin şi neregulat sreiată, mat-lucioasă, gălbuie cu aspect cornos. Operculul rigid, relativ gros, concentric cu striuri neregulate

Valvata cristata

Cochila discoidal planorbică , plană deasupra şi concavă dedesubt este subţire, puţin transparentă, de culoare roşiatică, cu aspect cornos.Inaltimea 1-1,5 mm, lăţimea 3-3,5 mm.

Valvata piscinalis

Înalţimea 5- 6,7 mm, lăţimea 4-5 mm, apertura 2,0 -2,6 mm . Cochilia sferic globuloasă, cu spira lent conică, prezintă striuri longitudinale, puţin aparente, fine şi aproape egale, mat lucioasă sau cenuşie-verzuie. Are 4 -4,5 anfracte, primele învârtite aproape plan, formând astfel un vârf bont, restul uşor îndepărtate, bine curbate, ultimul anfract mult mai dezvoltat, apertura perpendiculară, oval-eliptică. Operculul rotund, cu ture spirale, subţire, uşor concav,puţin transparent.

Clasa Gasteropoda Subclasa Pulmonate Limnaea stagnalis


86

Hidrobiologie Caiet de laborator Planorbis corneus

Înalţimea 11-12 mm, lăţimea 27 mm, apertura 13 mm (lăţime). Cochilia mare, rezistentă cu 5 anfracte, cu partea superioară externă crescând repede, iar partea inferioară învârtită în plan, numai primele anfracte ceva mai adânc. Apertura oblică faţă de orizontală, larg reniformă. Cochilia rezistentă cu suprafaţa mat lucioasă, fin şi neregulat striată. Culoarea întunecată roşu-brrună sau măsliniu –brună. Specie fitofilă, slab reotolerantă.

Acroloxus lacustis

Cochilia alungită ca un scut, cu apexul spre stânga, peristomul oval eliptic, lăţit anterior, lungimea 0,6-0,7mm, specie lacustră, fitofilă, mai mult sau mai puţi reotolerantă.

Armiger crista

Coastele de pe suprafaţa cochiliei sunt bine exprimate, acoperite sau nu cu spini. Cochilia mată, deschisă la culoare, transparentă, unghiulară, cu 3-4 anfracte turtite deasupra. Diametrul de 3-4 mm.

Anisus spirorbis

Cochila roz-deschisă, puternic discoidală, cu 4-5 anfracte bombate în partea superioară şi plane în partea ventrală peristomul oval. Diametrul de 6-7 mm.

Hippeutis complanatus

Cochilia lenticulară, transparentă, cu suprafaţa strălucitoare, complet netedă, cu 4-4,5 anfracte bombate, care cresc treptat. Peristomul oval-alungit.

Clasa Lamellibranchia Dreissena polymorpha

Cochilia subtriunghiulară, cu partea dorsală puternic curbată, iar cea ventrală dreaptă sau puţin concavă. Apexul este ascuţit, culoarea gălbuie-măslinie sau gălbuie-verzuie cu benzi cafenii ce indică striurile de creştere. Cochilia subţire, totuşi solidă şi opacă. Scoica stă fixată cu ajutorul bissusului şi are două sifoane inegale. Forma şi dimensiunile sunt foarte variabile, de unde şi numele de „polymorpha”, lungimea variază de la 20 mm la 40 mm, lăţimea de la 10 mm la 20 mm, grosimea de la 14 mm la 24 mm. Trăieşte fixată pe substrat solid ca: pietre, lemn, tulpini de plante, alte scoici.

Sphaerium riviculum

Cochilia rotund-ovală,de până la 25 mm, puţin bombată, cu perete gros. Apexul situat în mijlocul valvei.

Increngătura Molluscoida

Clasa Briozoa Plumatella repens

Colonia are aspectul unor tubuşoare ramificate, care se fixează pe suprafaţa inferioară a frunzelor submerse.

Plumatella fungosa

Colonia are aspectul unor gheme dese cafenii, cu lungimea de 2-5 cm.

87


Increngătura Arthropoda Clasa Arachnida Ordinul Araneida Argyroneta aquatica - păianjenul de apă

Păianjeni de culoare neagră. Cefalotoracele lat şi înalt, abdomenul ovoid. Sub apă apar argintii. Lungime 10-12 mm. Este singura specie de păianjen care trăieşte permanent în apele dulci stătătoare sau lin curgătoare, bogate în vegetaţie acvatică, unde îşi construieşte dintr-o plasă deasă un cuib în formă de clopot.

Dolomedes fimbriatus

Păianjeni păroşi, de culoare cafenie, cu picioarele lungi. Abdomen rotund. Nu apar argintii când se scufundă în apă. Trăiesc la suprafaţa apei iar uneori intră şi în apă. Lungimea corpuluiestede 15 mm.

Ordinul Acarina (hidracarieni) Hydrachna globosa

Corpul nesegmentat, sferic, mare, de culoare roşie, uneori cu desene negre. Chelicerele în formă de stilete puţin curbate. Gheara chelicerelor şi articolul lor bazal nedespărţite printr-o sutură netă. Desi sunt de dimensiuni mici, submilimetrice chiar, pot fi distinşi cu uşurinţă datorită culorii lor vii.

Limnochares sp.

Corpul nesegmentat, oval, moale, de culoare roşie. Sunt incapabili să înoate, trăiesc în apele statătoare sau lin curgătoare printre vegetaţie. Rostrul cilindric, lăţit, prevăzut cu un disc bucal. Chelicerele mari, contopite, acoperă organul maxilar.

Clasa Insecta Ordinul Trichoptera Triaenodes sp.

Diversele specii de Triaenodes îşi construiesc căsuţele din fragmente vegetale de diverse mărimi, iar aceste fragmente sunt foarte minuţios îmbinate, capetele frumos finisate, având aspectul unei împletituri aranjate în spirală. Larvele sunt excelente înotătoare, având picioarele lungi, acoperite de perişori. De cele mai multe ori îşi fac căsuţele din fragmente vegetale vii, verzi.

88

Hidrobiologie Caiet de laborator Clasa Insecta Ordinul Rhynchota Notonecta sp.

Este o ploşniţă de apă mare şi răpitoare. Apendicele posterioare s-au transformat în vâsle pentru înot, cu ajutorul cărora se deplasează repede, cu partea dorsală în jos. Poate zbura chiar şi pe distanţe destul de mari. Corpul puternic convex dorsal, jumătatea distală a hemielitrelor dispuse în formă de acoperiş. Nu are tub respirator terminal

Naucoris sp.

Corpul oval, cu puţin mai lung decât lat atinge 10-16 mm. Capul neproieminent între ochi, aproape drept, trompa scurtă. Este un înotător foarte bun. Nu are tub respirator terminal.

Corixa sp.

Este cea mai comună dintre ploşniţele de apă. Prezintă adaptări pentru înot. Prin frecarea apendicelor anterioare de trompă sau unul de altul, produce nişte sunete ca un ţârâit slab. Nu are tub respirator terminal.

Ranathra sp.

Este o ploşniţă zveltă, subţire ca un beţişor, cu corpul clindric foarte lung şi îngust atinge 5-7 cm. Capul mai lat ca prototoracele, apendicii foarte alungiţi. Are tub respirator terminal.

Nepa cinerea - scorpionul de apă

Corpul turtit, foliaceu, capul evident mai îngust decât prototorecele, prezintă un tub respirator abdominal.


Cybister laterimarginalis

(adult)

Este un un coleopter mare, foarte dăunător pentru puietul de peşte. Pentru mediul acvatic şi modul de viaţă răpitor prezintă o serie de adaptări precum capacitatea sporită de a păstra o rezervă de aer sub elitre, respiraţia lui fiind traheană. Cea de-a treia perechie de apendici este modificată pentru înot.

Cybister laterimarginalis

(larvă)

Cerci rudimentari. Marginea anterioară a clipeului cu tăieturi adânci, care formează, de obicei trei dinţi mediani puternici.

Dytiscus marginalis -

buhaiul de baltă(adult)

Este o formă înotătoare, mare, cu marginea laterală a prototorecelui cu bordură. Pintenii tibiilor posterioare potrivit de scurţi, subţiri. Ghearele posterioare egale.

Dytiscus marginalis -

(larvă)

Cerci cu peri înotători deşi. Labiul cu două glose scurte. Toţi oceli de pe cap sunt egali, nu prea mari şi uşor bombaţi.

89


Hydrous sp. - boul de baltă

(adult)

Este o formă înotătoare, mare, de până la 32-47 mm. Prototoracele neted de culoare neagră, lucitor. Pintenul metatoracelui depăşeşte mult coxele posterioare.

Hydrous - boul de baltă

(larvă)

Capul este îndreptat în sus. Abdomenul format din 10 segmente nu are prelungiri branhiale. Marginea internă a mandibulei stângi prezintă un dinţişor mic la mijloc.

Clasa Insecta Ordinul Odonata Subordinul Zygoptera Lestes sp. (larvă)

Corpul larvelor subţire şi alungit prevazut cu trei prelungiri foliacee la capătul abdomenului, lung de 20-25 mm, de culoare verde-deschis sau gălbui. Masca foarte lungă, încât atunci când este strânsă ajunge până la baa perechii posterioare de picioare.

Agrion sp. (larvă)

Corpul larvelor subţire şi alungit se termină cu trei cerci codali ascuţiţi la capăt. Pe la mijlocul cercilor codali se observă un câmp transversal de culoare închisă. Uneori se vede clar că cercii codali sunt împărţiţi în două: baza, cu spini pe margini şi partea terminală, prevăzută cu perişori. Masca scurtă, când este strânsă nu depăşeşte baza perechii mijlocii de picioare.

Clasa Insecta Ordinul Odonata Subordinul Anyzoptera Aeshna sp. (larvă)

Larvele de 35-40 mm sunt masive, groase, fără apendici codali foliacei. La capătul abdomenului se află o piramidă anală. Masca este turtită şi acoperă pe faţa inferioară doar jumătatea posterioară a capului. Marginea internă a părţilor laterale ale măştii este dreapă la capăt, fără cârlig ascuţit.

Gomphus sp. (larvă)

Abdomenul alungit, nelăţit în partea mijlocie a corpului şi acoperit de nenumăraţi peri. Antenele sunt lungi. Marginea internă a lobilor laterali ai măştii poartă un cârlig ascuţit.

Sympetrum sp. (larvă)

Corpul laţit ajunge până la 20 mm lungime. Picioarele sunt subţiri şi lungi, femurele picioarelor posterioare ajung până la segmentul VII abdominal. Spinii dorsali, scurţi, nu ajung nici până la o treime din segmentul următor.

Clasa Insecta

90

Hidrobiologie Caiet de laborator Ordinul Ephemeroptera

Ephemerella sp.

(larvă)

Foile branhiale au aceeaşi formă, cinci perechi sunt situate pe segmentele III-VII abdominale, dar la exterior se văd doar 3-4 perechi de foi. Culoarea corpului este galbenă-verzuie. Lungimea atinge 7-10 mm.

Cloeon sp. (larvă)

Corpul ajunge până la 10 mm lungime. Toţi cercii codali sunt de aceeaşi lungime. Primele perechi de branhii anterioare sunt duble, foliacee. Perechea a şaptea de branhii este simplă. Capul alungit, ochii mari.

Baetis sp. (larvă)

Corpul de 8-10 mm lungime. Cercul codal median este mai scurt decât cei laterali. Toate branhiile sunt izolate, foliacee, doar prima este mai mică decât celelalte. Capul mic, scurt, rotunjit înainte poartă doi ochi mici.

Potamanthus sp.

(larvă)

Corpul ajunge până la 15 mm lungime. Prototoracele este scurt şi lat. Capul lat, prevazut cu cu antene scurte. Apendicii branhiali dublu penaţi, în număr de şase perechi, sunt îndreptaţi în lături.

Increngătura Vertebrata Clasa Amphibia Ordinul Anura (Ecaudata) Bombina bombina -buhaiul de baltă cu burta roşie

Abdomenul cu pete roşii sau portocalii pe partea ventrală şi cu pete închise punctate cu alb şi negi prevăzuţi la mijloc cu un spin teşit, fără spinişori în jur, pe partea dorsală. Trăieşte în apele stagnante permanente sau temporare din regiunea de deal şi de şes.

Bombina variegata -buhaiul de baltă cu burta galbenă

Abdomenul cu pete galbene fin punctate cu alb. Fără pete închise pe partea dorsală. Negii sunt prevăzuţi cu câte un spin ascuţit, înconjurat de numeroşi spinişori. Este răspândită mai ales în regiunile colinare şi montane.

Rana esculenta - broasca mică de lac

Parte posterioară a femurelor şi regiunea lombară marmorate în galben viu şi negru-brun.

Rana ridibunda-broasca mare de lac

Parte posterioară a femurelor şi regiunea lombară marmorate în alb şi verde cenuşiu, niciodată în galben.

91

Hidrobiologie Caiet de laborator Clasa Amphibia Ordinul Urodela (Caudata) Triturus vulgaris - triton

Tritonii sau salamânzdrele de apă seamană la înfăţişare cu mormolocii de broască după ce le-au crescut picioarele. Partea ventrală a corpului are puncte sau pete închise, pe fond gălbui. Zona mediană a abdomenului este colorată în roşu-portocaliu. Masculul are o creastă mai mult sau mai puţin înaltă, festonată şi vălurită, continuându-se fără întrerupere cu creasta caudală. Degetele picioarelor posterioare puternic lobate. Lungimea de 6-9 cm.

Clasa Reptilia Natrix tesselata – şarpele de apă

Spatele şi flancurie deschise la culoare, iar pe partea ventrală cu pete întunecate dispuse ca o tablă de şah. Pe ceafă se află adesea o pată în formă de V cu vârful îndreptat anterior.

Natrix natrix -şarpele de apă

Culoare întunecată, aproape neagră. Pe laturile posterioare ale capului există adesea o pată galbenă sau portocalie, relativ mare, de formă mai mult sau mai puţin semilunară. Aceste pete sunt conturate înapoi de câte o dungă neagră.

92


Studiul biocenozei perifitice

Perifitonul reprezintă biocenoza alcătuită din totalitatea organismelor vegetale şi animale de dimensiuni microscopice ce se găsesc fixate pe diferite corpuri submerse, pietre, bolovani, tijele şi frunzele plantelor acvatice, etc. (peri = în jur; fito= plantă). Perifitonul mai poartă denumirea şi de biotecton sau de biodermă vegetală şi are un aspect macroscopic de mâzgă verde, catifelată ce acoperă corpurile submerse. În ecosistemele acvatice curgătoare, în special în râurile mai repezi, perifitonul se instalează pe pietre, bolovani, în schimb în ecosistemele acvatice stătătoare se instalează pe plantele submerse sau pe părţile submerse ale plantelor acvatice. În zona de mal, plantele acvatice constitue un cadru de viaţă viu pe care se dezvoltă bine o mulţime de vieţuitoare microscopice, condiţiile de mediu de aici fiind deosebit de propice, şi anume temperaturi ridicate, oxigenare bună.

Perifitonul prezintă două componente:

epifitele sau algele din perifiton, ce alcătuiesc acel înveliş subţire, catifelat ce acoperă corpurile submerse. Epifitele au un maxim de dezvoltare la adâncimea de 10-40 cm, iar structura calitativă variază cu anotimpul. Astfel, primăvara devreme se dezvoltă bine algele silicioase (Synedra, Fragilaria, Gomphonema, etc) pentru ca la sfârşitul primăverii o dezvoltare maximă o au algele verzi filamentoase Mougeoţia, Spirogira. Vara se întâlnesc algele verzi din genul Oedogonium, cianoficelul Rivularia, diatomeele Amphora, Coconeis, etc. Toamna, din nou diatomeele din perifiton ating un maxim de dezvoltare. Majoritatea epifitelor sunt forme fixate ce se prind de substrat prin diferite formaţiuni cum ar fi rizoizi, mase cleioase, formaţiuni gelatinoase, etc. Există şi unele epifite libere, nefixate care sunt imobile, ele trăind printre algele mai mari fixate sau în cutele plantelor submerse, de ex.: Pediastrum, Scenedesmus, Melosira, etc. Alte epifite sunt mobile mişcându-se prin târâre precum Pinularia, Navicula, etc., iar altele prcum Euglena, Phacus se ridică in masa apei prin mişcările vioaie pe care le execută.

epizoele sau animalele din perifiton, reprezentate de animale microscopice, în special protozoare, viermi rotifei, nematozi, larve de

93


chironomide, care folosesc corpurile submerse fie pentru fixare, fie pentru deplasare, fie pentru hrănire existând astfel:

• forme fixate –de ex.: infuzorii coloniali, Vorticella, Carchesium, Stentor infuzorii sugători Tokophrya, rotiferii Floscullaria,

Coloteca, • forme mobile – de ex.: protozoarele rizopode Amoeba, Arcella, Diflugia, celenteratul Hydra viridis, ciliatele Stylonichia, • forme plutitoare – de ex.: ciliatele Paramecium, Choturnia, etc.

Structura calitativă şi cantitativă a epifitelor depinde, în primul rând, de tipul substratului (specia de macrofită şi organul vegetativ ales pentru fixare) şi apoi, ca şi la fitoplancton, de rezerva de nutrienţi, transparenţa apei, temperatură şi intensitatea hrănirii consumatorilor. Tulpinile şi frunzele constituie suportul cel mai bun. Dintre plantele submerse cele mai acoperite sunt speciile genurilor Myriophillium şi Potamogeton, iar cel mai puţin acoperite sunt speciile genurilor Ceratophillium şi Stratiotes.

Perifitonul prezintă o importanţă trofică deosebită pentru fauna din vegetaţie şi de asemenea pentru puietul diferitelor specii de peşti care găsesc în perifiton o hrană uşor accesibilă, de dimensiuni mici, bogată în elemente nutritive. Perifitonul apelor curgatoare este o biocenoza frecvent intalnita acolo unde viteza curentului, gradul de transparenta al apei permit si acolo inde exista un substrat dur sau care prezinta o anumita stabilitate fata de efecul de transport al apei. Pe pietre, pe substartul argilor, pe corpuri submerse de naturi diferite se dezvolta numeroase populatii de alge, care in majoritatea lor se fixeaza pe substrat prin teci mucilaginoase sau pedunculi. Perifitonul apelor statatoare are in principal ca suport plantele submerse su partile submerse ale macroflorei lacustre. Se dezvolta tot in zona de mal, acolo unde exista conditiile necesare de iluminare, temperaturi ridicate si corpuri submerse abiotice sau biotice. Studiul perifitonului Pentru determinarea calitativă şi cantitativă a perifitonului se procedează diferenţiat funcţie de corpul submers de pe care se recoltează perifitonul. În cazul determinării perifitonului de pe plantele submerse, se procedează la scoatera plantei din apă, la tăierea organelor (frunze, tulpini, inflorescenţe) şi introducerea lor în vase în care se găseşte apa cu un conservant (formol 4%, alcoolol) pentru a asigura transportul pâna la laborator, unde se procedează la desprinderea perifitonului prin răzuirea cu ajutorul unui ac spatulat. Pentru studiile cantitative se ţine cont de suprafaţa răzuită (în general este de 1-2 cm2) şi de cantitatea de lichid în care se trece materia

94

Hidrobiologie Caiet de laborator răzuită. La microscop se face recunoaşterea speciilor şi numărarea lor, apoi se face raportarea lor la volumul de lichid de diluare a perifitonului apoi la suprafaţa răzuită. Procedând astfel se pot face un studiu asupra populaţiilor de alge perifitice care trăiesc pe o anumită specie de macrofită acvatică Un alt procedeu pentru studiul cenozelor perifitice constă în acoperirea perifitonului cu o peliculă fină de colodiu, care după ce se intăreşte se desprinde de suport, se decupează o suprafaţă de mărime cunoscută, care este analizată la microscop. În cazul când se doreşte cunoaşterea în general a algelor perifitice făcându-se abstacţie de natura specifică a substratului, se procedează la imersarea unor lame sau lamele de sticlă, care după aproximativ 10 zile vor fi populate cu alge perifitice. Analiza la microscop se face direct pe aceste lame, fără a mai fi desprinse. Cenoza Increngătura Clasa/

Ordinul Genul / Specia

Diatomee Amphora sp. Melosira sp.

Pinnularia sp. Cocconeis sp. Epithemia sp. Synedra sp.

Tabellaria sp. Gomphonema sp.

Cymbella sp.

Chlorophycee

Mougeotia sp. Oedogonium sp. Closterium sp. Pediastrum sp.

Scenedesmus sp. Spirogira sp.

Cyanophycee

Rivularia sp.

Epifite

Flagellate

Euglena sp. Phacus sp.

Protozoa

Rhizopoda

Arcella sp. Difflugia sp. Amoeba sp.

95


Cilliata Vorticella sp. Stentor sp.

Charchesium sp. Podophrya sp. Stylonichia sp. Choturnia sp. Euplotes sp.

Paramecium sp. Coelenterata Hydrozoa Hydra viridis

Chlorohydra sp. Pelmatohydra sp.

Plathelminthes Turbellaria Mesostoma ehrenbergi Dendrocoelum lacteum

Planaria torva Euplanaria lugubris

Polycelis nigra Rotifera Floscularia sp.

Collotheca sp.

Epizoe

Nemathelminthes

Nematoda Dorylaimus Alaimus

Hydromermis sp. Paramermis sp.

Annelida Oligochaeta Dero sp.

Aulophorus sp. Salvinia sp.

Stylaria lacustris Ripistes parasitica

Chaetogaster diaphanus Dero digita

96


Laborator 14

Studiul biocenozei neustonice

Neustonul reprezintă biocenoza alcătuită din totalitatea organismelor vegetale şi animale ce se găsesc la suprafaţa apei şi folosesc drept suport de viaţă pelicula superficială a apei. Se cunoaşte faptul că, datorită tensiunii superficiale foaarte mari a apei, moleculele de apă din zona de contact cu aerul se leagă mai strâns între ele sub forma unuei reţele extrem de dese. Se formează astfel o membrană de grosimea unei molecule, membrană ce prezintă o anumită rezistenţă şi elesticitate, astfel încât poate fi folosit ca suport de viaţă pentru biocenoza neustonică. După perioada de timp pe care organismele o petrec pe acest suport există organisme permanent neustonice, ce sunt legate pe toată durata de viaţă de pelicula superficială a apei şi organisme facultativ neustonice, vin la suprafaţa apei în anumite etape ale vieţii sau în anumite perioade. După poziţia pe care neustonul o are faţă de pelicula superficială a apei se împarte în două mari grupe:

Epineuston – reprezintă totalitatea organismelor vegetale şi animale care trăiesc pe partea superioară a peliculei superficiale a apei, având corpul în aer. Plantele superioare din epineuston, sunt cunoscute sub denumirea generică de pleuston. La suprafaţa apei alături de pleuston se pot întâlni câteva de animale cu adapări specifice plutirii pe suprafaţa peliculei superficiale a apei.

Hiponeuston – reprezintă totalitatea organismelor vegetale şi animale care trăiesc pe partea inferioară a peliculei superficiale a apei, având corpul în apă. Organismele vegetale din hiponeuston sunt reprezentate de câteva alge capabile să se prindă de pelicula superficială a apei, dezvoltarea lor fiind posibilă doar în apele liniştite. Organismele animale din hiponeuston sunt în cea mai mare parte din categoria organismelor facultativ neustonice

97


EPINEUSTON

Increngătura Bryophytes (muşchi)

Genul / Specia

Descrierea speciei

Ricia fluitans Muşchi ce se găsesc în apele dulci, stătătoare. Talul este alcătuit din filamente bifurcate, de cca. 1 mm lăţime.

Increngătura Pteridophyta (ferigi)

Salvinia natans

(peştişoară)

Pluteşte la suprafaţa bălţilor din regiunile joase ale ţării noastre, mai ales în Deltă. Pe tulpinile ei e găsesc frunze verticilate, dispuse câte 3 la un nod, dintre care 2 oval – eliptice plutesc la suprafaţa apei, iar a 3-a este transformată într-un buchet de fire păroase ce ţin loc de rădăcini. Sporocarpiile sunt de două feluri, unele cu microsporangi, altele cu macrosporangi. Toamna, ele cad la fundul apei, unde rămân până în primăvara următoare, când ies la suprafaţă, deschizându-se atât ele cât şi sporangiile (microsporangiile cu microspori şi macrosporangiile cu macrospori). Sporii liberi germinează, producând protale unisexuate, reduse.

Angiospermae (plante superioare) Clasa Monocotyledonea Lemna minor

(lintiţă) Tulpina sub forma unei frunzişoare, rotundă sau ovală, plană pe ambele feţe, de 2-3 mm în diametru, cu o rădăcină centrală.

Lemna trisulca (lintiţă)

Tulpina sub formă de frunzuliţe ovale sau lanceolate, aşezate una peste alta în cruce, cu o rădăcină centrală, ce serveşte şi la absorbţia sărurilor nutritive. Formează colonii ramificate dichotomic.

Lemna polyrrhiza

Frunzişoara ovală, măsurând 3-5 mm în diametru (uneori chiar 10 mm), faţa superioară fiind verde-închis, iar cea inferioară roşcată, de pe aceasta pornind 5-10 rădăcini mici.

Lemna gibba

Frunzişoara rotundă sau ovală, convexă pe partea inferioară. Toate speciile de Lemna sunt întâlnite în apele stagnante sau pe malurile celor lin curgătoare, formând uneori colonii

98


întinse. Hydrocharis morsus ranae

(muşcatul broaştei)

Plantă mică perenă, plutitoare. Frunzele sunt dispuse în rozetă, lung peţiolate, întregi, circular - cordiforme, natante la suprafaţa apei. Florile unisexuate sunt mici, cu trei sepale verzi şi trei petale albe, plăcut mirositoare. Rădăcina plantei este răsfirată în apă, unde absoarbe sărurile nutritive, având totodată şi rol în echilibru (împiedică răsturnarea plantei). Se înmulţeşte mai mult vegetativ, prin turioni ce cad toamna pe fundul apei şi din care primăvara se dezvoltă primele frunzişoare. În timpul verii, pornesc de la subsuoara frunzelor, stolni, la capătul cărora se formează alte rezete de frunze. Se întâlneşte la marginea apelor stagnante şi în golfuleţele mâlite, cu apă liniştită ale râurilor şi gârlelor.

Increngătura Arthropoda Clasa Insecta Ordinul Colembola

Podura aquatica

Insecta nearipată cu structură primitivă şi fără metamorfoză adevărată. Prezintă pe primul segmentul al Iv+lea al abdumenului un aparat numit furcă care serveste la sărit. La Podura abdomenul este scurt iat furca lungă, in stare de repaus este îndreptată înainte. Suprafaţa corpului prezintă granulaţii mici şi cute. Antenele sunt mai puţin lungi decât capul şi destul de groase.

Sminthurus sp.

Corpul sferic, segmentele toracice şi primele patru segmente abdominale sunt mai mult sau mai putin contopite. Toracele prezintă bazde mici, corespunzătoare segmentelorLa mascul antenele sunt prevăzute cu cârlige şi servesc la acuplare.

Clasa Insecta Ordinul Rhynchota Gerris najas,

Gerris lacustris

Fugăiiau corpul cafeniu cenuşiu, subtire şi lung, de 1 cm, doi ochi compuşi, antene subţiri ce servesc ca organe de simţ. Prima pereche de picioare nu serveşte la mers ci la prins şi ţinut prada. Aleargă la suprafaţa apei cu ajutorul ultimelor două perechi de picioare mai lungi care au ultimul articol acoperit de perişori mici şi foarte deşi, ca nişte pernuţe, care ţin între ei să nu se ude. Mişcare fugăilor este total diferită de a altor insecte, picioarele lui nu se mişcă pe rând ci o dată.

Clasa Insecta

99


Ordinul Coleoptera Gyrinus sp

Un gândac de apă cu lungimea de 7 mm care înoată în aşa fel încât pelicula superficială a apei îi trece exact pe la jumătatea corpului, abdomenul este în apă, spatele este în aer. Ca o adaptare la vieţuirea simultană în aceste două medii diferite este prezenţa a doi ochi foarte mari, fiecare despărţit în două părţi, dând impresia că au două perechi de ochi. Această conformaţie îi ajută să să vadă simultan şi în apă şi în aer. Această insectă se deplasează cu repeziciune uimitoare învârtindu-se în cercuri, linii curbe, cu întorsături rapide

HIPONEUSTON


Clasa Gasteropoda Subclasa Pulmonata

Planorbis planorbis

(Tropidiscus planorbis)

Înalţimea 3,5 – 3,6 mm, lăţimea 14 - 17 mm. Cochilia consistentă, fin şi regulat striată, striurile transversale, mai ales pe mijlocul anfractelor, se încrucişează cu cele spirale, mat lucioasă, colorată brun-gălbui, cu aspect cornos.

Lymnaea stagnalis



Clasa Insecta Ordinul Rhynchota Notonecta sp.

Este o ploşniţă de apă mare şi răpitoare. Apendicele posterioare s-au transformat în vâsle pentru înot, cu ajutorul cărora se deplasează repede, cu partea dorsală în jos.

Naucoris sp.

Este un înotător foarte bun, cu corpul plat şi lat. Capul puternic lăţit transversal. Trompa este scurtă, conică, ajungând până la coxele anterioare. Tarsele anterioare uniarticulate şi fără gheare; tarsele mediene biarticulate cu gheare şi cu peri înotători lungi.

Ranathra sp.

Este o ploşniţă zveltă, subţire ca un beţişor, cu apendicii foarte alungiţi. Crpul mult alungit, cilindric. Capul mai lat decât marginea anterioară a prototoracelui. Prototoracele este conic în jumătatea sa bazală şi cilindric in în cea anterioară.

100


Nepa cinerea

Corpul turtit, oval-alungit. Capul este mult mai îngust decât prototoracele şi adânc scobit pe marginea anterioară. Prototoracele este turtit, trapezoidal, marginea sa posterioară prezintă o scobitură.


Dytiscus marginalis

Deşi este unul dintre gândacii de apă care este foarte bine adaptat la viaţa acvatică, totuşi a mai păstrat unele legături cu aerul fiind nevoit să scoată din când în când la suprafaţa apei vârful abdomeniului pe unde aerul pătrunde prin traheele care strabat corpul, sau depozitează aerul în spsţiul dintre aripile tari (elitre) şi corp.

Cybister sp

Acest coleopter acvatic, prezent în balţi atât sub formă larvară cât şi sub formă adultă, este un un organism prădător, foarte dăunător pentru puietul de peşte. Pentru mediul acvatic şi modul de viaţă răpitor prezintă o serie de adaptări precum capacitatea sporită de a păstra o rezervă de aer sub elitre, respiraţia lui fiind traheană, modificarea celei de-a treia perechi de apendici pentru înot.

Hydrous sp. Adulţii au 32 – 40 mm, corp negru cu reflexe măslinii. Larvele sunt mari, robuste, cu mandibulele puternice. Larvele sunt carnivore, mandibulele lor, în formă de seceră, sunt strabătute de un canal prin care este supt conţinutul prazii. Părţile tari ale prazii sunt dizolvate cu ajutorul sucurilor eliminate de organele bucale şi apoi supte prin canalele mandibulelor.

Clasa Insecta Ordinul Diptera

Culex sp. Viaţa larvelor de ţânţari este legată de pelicula superficială a apei deoarece ele respiră doar oxigen din atmosferă prin sifonul respirator care are câteva perechi de tufe de peri, situate pe suprafaţa posterioară şi laterală. Lungimea sifonului depăşeşte de cel puţi cinci ori lăţimea. Larvele de 8-9 mm sunt galbene cafenii sau verzui.

101


102


DETERMINATOR 1

(după Dussart B.)

103

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 1

CYANOPHYTES 1. Microcystis aeruginosa 2. Microcystis marginata 3. Microcystis flos-aquae 4. Microcystis pulverea 5. Microcystis viridis 6. Aphanocapsa grevillei 7. Aphanocapsa stagnina 8. Gloeocapsa magma 9. Gloeocapsa limnetica 10. Gloeocapsa turgida 11. Gloeocapsa minuta 12. Gloeocapsa disperaa 13. Gloeothece lin-aria 14. Gomphosphaeria aponina 15. Gomphosphaeria lacuastris 16. Woronichinia naegeliana 17. Coelosphaerium k-tzingianum 18. Merismopedia punctata 19. Merismopedia glauca 20. Merismopedia elegans 21. Merismopedia tenuissim

104


105


YANOPHYTES

osus

phidiodides

e es

tans

i minosus

trichia echinulata

C

1. Synechococcus aerugin2. Phabdoderma lineare 3. Dactylococcopsia ra4. Tetrapedia gothica 5. Chloglo a microcyatoid6. Chamaesiphon curvatus 7. Chamaesiphon incrus8. Chamaesiphon fuscus 9. Pleurocapsa fluviatilis10. Stigonema ocellatum 11. Hapalosiphon fontinalis 12. Mest gocladus la 13. Calotrix braunii 14. Gloeotrichia pisum 15. Gloeotrichia natans 16. Gloeo

106


107


YANOPHYTES

nianum

s-aquae

e

s

ps

s

atum

C

1. Rivularia sp. 2. Rivularia dura 3. Plectonema tomasi4. Tolypothrix lanata 5. Tolypothrix distorta 6. Scytonema crispum 7. Nostoc linckia 8. Nostoc kihlmani 9. Cylindrospermum stagnale 10. Aphanizomenon flo11. Anabaena spiroides 12. Anabaena macrospore13. Anabaena flos-aqua14. Anabaena circinali15. Oscillatoria limosa 16. Oscillatoria prince17. Oscillatoria tenuis 18. Oscillatoria chlorina19. Oscillatoria putrida 20. Oscillatoria rubescen21. Phormidium favosum 22. Phormidium subfuscum 23. Phormidium uncin24. Spirulina jenneri 25. Lyngbya martensiana 26. Microcoleus subtorulosus

108


109


ERII MORFOLOGIE)

ococcus

cus

cus

m

plobacillus rium ou

cillus

us

s

18 . Bacteries filamenteuses

ACTERII FLAGELATE

h es itriches

PORI DE BACTERII

ACTERII DIVERSE

a ramigera, vue

tilus natans, vue

natans un filament

33.Bacillus subtilis cycle evolutif

FORME DE BACT(

1. Coccus ou Micr2. Streptococcus 3. Staphylococ4. Diplococcus5. Tetracoc6. Sarcina 7. Bacteriu8. Bacillus 9. Diplobacterium ou Di10. StreptobacteStreptoba11. Vibrio 12. Spirillum 13. Coccobacill14. Leptotriche 15. Actinomycete16. Actiomycetes 17.Bacteries filamenteuses

B

19. Atriches 20. Monotriches 21 . Lophotriches 22. Amp itrich23. Per S

24. Plectridium 25. Clostridium B

26.Zoogloea uva 27. Zoogloea ramigera 28.Zoogloed'ensemble 29.Sphaerod'ensemble 30.Sphaerotilus natans 31. Sphaerotilus 32.Sphaerotilus dichotomus(Cladothrix dichotorna), cycle evolutif

110


111


ACTERII DE FIER ŞI MANGAN

s

inea

B

1. Leptothrix crasea 2. Leptothrix sideropou3. Leptothrix ochraces 4. Crenothrix polyspora 5. Callionellafe ferrug6. Siderocapsa major 7. Siderocapsa treubii 8. Sideromonas confervarum

112


113


LEUCOTHIOBACTERIES

B .minima

oxaliferum

yi et T.sp.

rus

12. Chromatium fallax

RHODOTHIOBACTERIES

guineum persicina

ro sea

Thiothece Thiocystis violacea

1. Beggiatoa sp . 2. Beggiatoa sp. 3. Beggiatoa alba, B .media,4. Thiotrix div.sp. 5. Achromatium6. Achromatium mobile 7. Thiovulum sp. 8. Thiophysa macrophysa9. Thiospira winogradsck10. Thiobacillus thiopa11. Pseudomonas hyalina

13. Spirillum granulatum

14. Chromatium okenii 15 . Chromatium weissei 16. Chromatium vinosum 17. Rhabdochromatium roseum 18. Thiospirillum san19. Lamprocystis roseo-20. Thiopedia21. Thiodictyon elegans 22.23 .

114


115


RYPTOPHYCEAE

o

yrenoidosa

s

a

d-ii tris

is 17. Nephroselmis olivacea

INOFLAGELLATAE

odi

inosum

ella ela

sa

cinctum

m

atum

m a

38. Cystodinium cornifax

C 1. Crypt monas sp. 2. Cryptomonas ovata 3. Cryptomonas pyrenoidifera 4. Cryptomonas tetrap5. Cryptomonas erosa 6. Cryptomonas marssoni 7. Cryptomonas rufescen8. Cryptomonas gracillis 9. Cryptomonas rostrata 10. Cryptomonas reflexa 11. Cryptomonas caudat 12. Cryptomonas pulex 13. Cryptomonas nordste14. Rhodomonas lacus 15. Rhodomonas lens 16. Cryptochrisis polychris

D 18. Amphidinium lacustre

19. Gymn nium palustre 20. Gymnodinium mirabile 21. Gymnodinium aerog 22. Ceratium cornutum 23. Ceratium hirundin 24. Massartia vortic 25. Gyrodinium sp. 26. Woloszynskia neglecta 27. Glenodiniopsis uligino 28. Hemidinium nasutum 29. Sphaerodinium 30. Massartia plana 31. Sphaerodinium cinctum 32. Peridinium palatinu 33. Peridinium cinctum 34. Peridinium tabul 35. Peridinium bipes 36. Peridinium inconspicuu 37. Kolkwitziella salebros

116


117


UGLENOPHYCEAE

ilis

ma

Major

s

rica

ii a

19. Phacus hispidulus

a

tes s

sa a

ica

a

nica 37. Colacium vesiculosum

E

1. Euglena viridis 2. Euglena grac3. Euglena acus 4. Euglena oxyuris 5. Euglena proxi6. Euglena deses 7. Euglena mutabilis 8. Euglena granulata 9. Euglena tripteris v.10. Euglena rubra 11. Euglena intermedia 12. Euglena pisciformi13. Euglena spirogyra 14. Lepocinclis cylind15. Lepocinclis ovum 16. Lepocinclis stein17. Lepocinclis text18. Phacus costatus

20. Phacus parvulus 21. Phacus curvicaud22. Phacus tortuosus 23. Phacus acuminatus 24. Phacus pleuronec25. Phacus helicoide26. Phacus caudatus27. Eutreptia viridis 28. Trachelomonas verruco29. Trachelomonas armat30. Trachelomonas ovata 31. Trachelomonas hispida 32. Trachelomonas plancton33. Trachelomonas regulosa 34. Strombomonas acuminat35. Strombomonas fluviatilis 36. Strombomonas plancto

118


119

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 9 CHRYSOPHYCEAE 1. Chrysomoeba radians 2. Lagynion scherffeli 3. Chromulina nebulosa 4. Chromulina ovalis 5. Chromulina rosanofii 6. Chrysococcus rufesces 7. Chrysococcus ornatus 8. Chrysococcus punctiformis 9. Chrysococcus klebsianus 10. Kephyrion ovum 11. Kephyrion spirale 12. Kephyrion rubri-claustri 13. Chrysopyxis stenostoma 14. Mallomonas insignis 15. Mallomonas akrokomos 16. Stenokalyx circumvalata 17. Derepyxis dispar 18. Mallomonas acaroides 19. Microglena punctifera 20. Mallomonas caudata 21. Mallomonas elegans

22. Ochromonas fragilis 23. Ochromonas ludibunda 24. Dinobryon suecicum 25. Dinobryon stipitatum 26. Pseudokephyrion schilleri 27. Dinobryon sertularia 28. Pseudokephyrion undulatum 29. Syncrypta volvox 30. Uroglena volvox 31. Uroglenopsis americana 32. Pseudokephyrion poculum 33. Synura petersenii 34. Pseudokephyrion entzii 35. Hymenomonas roseola (Coccolithophoridae) 36. Pseudokephyrion undulatissimum 37. Dinobryon divergens 38. Chrysosphaerella longispina 39. Hydrurus foetidus

120


121

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 10 XANTHOPHYCEAE 1. Pleurochloris pyrenoidosa 2. Chloridella neglecta 3. Botrydiopsis arrhiza 4. Tetraedriella subglobosa 5. Goniochloris aculpta 6. Goniochloris torta 7. Goniochloris tetragona 8. Chlorobotrya reglularia 9. Mischoroccus confervicola 10. Contritractus balenophorus 11. Characlopsis lunaris 12. Characlopsis acuta 13. Ophiocythium cochleare 14. Ophiocythium maius 15. Contritractus dubius 16. Botryiococcus braunii 17. Vaucheria geminata 18. Tribonema viride 19. Tribonema viride

122


123


ACILLARIOPHYCEAE

ta i

hiniana

hii a

. intermedia losa

rm

. mesodon

sis

ens

mphioxys heriae

25. Synedra ulna

B

1. Melosira granula2. Melosira ital ca 3. Melosira varians 4. Cyclotella monog5. Cyclotella comta 6. Stephanodiscus hantzac7. Stephanodiscus astrae8. Rhizosolenia longistea 9. Tabellaria fenestrata v10. Tabellaria floccu11. Diatoma vulga e 12. Diatoma olongatu13. Diatoma hiemale 14. Diatoma hiemale v15. Meridion circulare 16. Fragilaria crotonen17. Fragilaria capucina 18. Fragilaria constru19. Ceratoneia arcus 20. Synedra berolinensis 21. Synedra actinastriodes 22. Ceratoneia arcus v. a23. Synedra vauc24. Synedra acus

124


125


B CEAE

rmosa cillima

on

don

a

olata

ocaphala

ocephala

tauron tauron v. biundulata

ilis r m

mphora ovalis mphora ovalis v. gracilis

ACILLARIOPHY

1. Asterionella fo2. Asterionella gar3. Eunotia arcus 4. Eunotia robusta 5. Eunotia robusta v. tetraod6. Eunotia triodon 7. Eunotia robusta v. trio8. Cocconeis pediculus 9. Cocconeis placentula 10. Achnanthes minutissim11. Rhoicosphenia curvata 12. Achnanthes lance13. Amphipleura pellucida 14. Frustulia vulgaris 15. Stauroneis phoenicenteron16. Navicula cryptoch17. Navicula rhynch18. Navicula viridula 19. Navicula atomus 20. Pinnularia viridis 21. Pinnularia nobilis f. intermedia 22. Pinnularia micros23. Pinnularia micros24. Pinnularia gibba 25. Navicula grac26. Navicula gast u27. Navicula cuspidata 28. A29. A

126


127

Hidrobiologie Determinator 1 A B AE

uminatum

onstrictum o tum

aceum

xys lea v. apiculata

discoidea lea

tica a biseriata

rgida 28. Surirella ovata v. crumena 29. Surirella spiralis

NEXA 13

ACILLARIOPHYCE

1. Neidium productum 2. Coloneis silicula 3. Coloneis amphisaenta4. Gyrosigma acuminatum 5. Cymbella ahrenbergii 6. Cymbella lanceolata 7. Cymbella ventricosa 8. Cymbella caespitosa 9. Gomphonema ac10. Gomphonema c11. G mphonema agusta12. Gomphonema oliv13. Epithemia turgida 14. Epithemia sorex 15. Nitzschia palea 16. Nitzschia sigmoidea 17. Rhopalodia gibba 18. Nitzschia longissima f. parva 19. Nitzschia acicularis 20. Nitzschia holsatica 21. Hantzchia amphio22. Cymatopleura so23. Cymatopleura elliptica v. 24. Cymatopleura so25. Cymatopleura ellip26. Surirell27. Surirella tu

128


129

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 14 C

lex

ynchus ularis

uviatilis

ngatum

lis exultans

ia

s

g taliu)

Gonium pectorale lomorum quaternarium

HLOROPHYCEAE

1. Chlamidomonas simp2. Carteria klebsii 3. Pyramidomonas tetrarh4. Coccmonas orbitac5. Phacotus lenticularis 6. Spherellopsis fl7. Heteromastix angulata 8. Mesostigma viride 9. Pteromonas angulosa 10. Lobomonas sp. 11. Chlorogonium elo12. Chlorogonium euchlorum13. Gloeomonas ova14. Spermatozompsis15. Scherffelia dub16. Haematococcus pluvialis 17. Corone boemica 18. Eudorina elegan19. Volvox aureus 20. Volvox lobator (de21. Volvox aureus (detaliu) 22. Gonium sociale 23. Pandorina morum 24.25. Spondy26. Pyrobotrys korsikovii

130


131


C

s

s s

s s

sis niaeforme

x iradiatum

19. Pediastrum tetras

on

hellum ris

u

m s

s ii

re

38. Hydrodictyon reticulatum

HLOROPHYCEAE

1. Scenedesmus quadricauda 2. Scenedesmus obliquus 3. Scenedesmus acuminatu4. Scenedesmus opoliensis 5. Scenedesmus dimorphus 6. Scenedesmus bijugatu7. Scenedesmus denticulatu8. Scenedesmus armatus 9. Scenedesmus acutiformi10. Scenedesmus arcuatu11. Scenedesmus abundans 12. Scenedesmus longus 13. Scenedesmus hystrix 14. Scenedesmus brasilien15. Tetrastrum stauroge16. Pediastrum boryanum 17. Pediastrum duple18. Pediastrum b

20. Pediastrum tetras v. tetraod21. Chlorella vulgaris 22. Chlorococcum humicolum23. Dictyosphaerium pulc24. Crucigenia rectangula25. Crucigenia fenestrata26. Crucigenia tetrapedia 27. Cr cigenia crucifera 28. Sorastrum spinulosum29. Coelastrum microsporum30. Kirchneriella lunaris 31. Selenastrum bibraianu32. Ankistrodesmus falcatu33. Characium gracilipe34. Actinastrum hantzsch35. Tetraedron regula36. Tetraedron caudatum 37. Oocystis lacustris

132


133


HLOROPHYCEAE

voluta

lliferum

e

hicum ulare

num c edia

s

tissimum

rata

C

1. Ulothrix zonata 2. Hormidium rivulare 3. Cylindrocapsa in4. Geminella minor 5. Chaetophora elegans 6. Geminella interrupta 7. Draparnaldia glomerata 8. Stigeoclonium flage9. Microspora amoena 10. Oedogonium capillar11. Oedogonium crispum 12. Rhizoclonium hieroglyp13. Chaetonema irreg14. Ulotrix tenuissima15. Ulotrix tenerrima 16. Bulbochaete nana 17. Microthamnion kutzingia18. Bulbo haete interm19. Pleurococcus viridi20. Stigeoclonium sp. 21. Microthamnion stric22. Cleochaete scutata23. Cloeotila contorta 24. Cladophora glome

134


135

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 17 CHLOROPHYCEAE

a

rae la

ii nil m

m

is

atum

m

lum i

terias cruzmelitensis

1. Spirogina quinin2. Zygnema stellium 3. Mougeotia genuflexa4. Netrium digitus 5. Pneium silvae-nig6. Closterium navicu7. Closterium parvulum 8. Closterium venus 9. Closterium cornu 10. Closterium ehrengerg11. Closterium mo iferu12. Closterium acerosu13. Closterium strigosum 14. Closterium aciculare15. Tetmemorus laev16. Euastrum denticul17. Euastrum truncatum 18. Euastrum insigne 19. Euastrum elegans 20. Euastrum verrucosu21. Cosmarium turpini 22. Cosmarium formosu23. Desmidium swartzi24. Staurastrum commutatum 25. Microsterias radiata 26. Microsterias rotata 27. Micros28. Pleurotaenium trabeculla

136


137

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 18 PHEOPHYCEAE 1. Lithoderma fontanum RHODOPHYCEAE 2. Lemanea fucina 3. Lemanea fluviatilia 4. Lemanea annulata 5. Lemanea nodosa 6. Lemanea catenata 7. Chantransia chalybaea 8. Thorea romosissima 9. Hildenbrandia rivularis 10. Batrachospermum miniliformea CHAROPHYCEAE 11. Chara sp 12. Nitella gracilis

138


139


HAMPIGNONS

icillium) glaucum e

visiae

ra

. Tetracladium marchalianum

RYOPHYTES

s aduncus

u detail

antia polymorpha

C

1. Mucor mucedo 2. Eurotium (Pen3. P nicillium sp. 4. Candida 5. Rhizopus nigricans 6. Saccharomyces cere7. Leptomitus lactaeus 8. Fusarium aquaductum 9. Clathosphaera spirife10. Lemoniera aquatica 11. Clavariopsis aquatica 12 B

13. Fontinalis antipyretica14. Drepanocladu15. Sphagnum sp. 16. Sphagn m sp.,17. Riccia fluitans 18. Riccia glauca 19. March

140


141


S

ersum us

oliatus

a stris

mphibium

PERMATOPHYTES

1. Myriophyllum spicatum 2. Ceratoophyllum dem3. Potamogeton gramine4. Potamogeton lucens 5. Potamogeton crispus6. Potamogeton perf7. Utricularia vulgaris8. Bidens tripartitus 9. Typha latifolia 10. Spirodela polyrrhiz11. Parnassia palu12. Elodea canadensis 13. Lemna gibba 14. Polygonum a15. Drosera rotundifolia 16. Lemna minor 17. Hydrocharis morsus ranae 18. Sagittaria sagittifolia

142


143

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 21 F

lis

tans splendidum

da

ytis

oridium

vox ta

mis

i s es

22 Trepomonas agilis monas rotans

inii

is essa

gigantea

ula

a a

ium

idum

45 Notosolenus apocamptum 46 Heteronema acus 47 Distigma curvata

LAGELATE

1 Cicomonas socia2 Cicomonas termo 3 Monas vulgaris 4 Monas elongata 5 Anthophysa vege6 Rhipidodendron7 Cercobodo longicau8 Cercobodo agilis 9 Bicosoeca mitra 10 Diplosigopsis entzii 11 Codonosiga botr12 Diplosiga socialis 13 Salpingieca amph14 Monosiga ovata 15 Sphaeroeca vol16 Astroziga radia17 Desmarella monilifor18 Bodo mutabilis 19 Bodo globosus 20 Tetram tus descissu21 Tetramitus pyriform

23 Trepo24 Trepomonas ste

25 Hexamitus inflatus 26. Hexamitus fusiform27 Trigonomonas compr28 Mastigamoeba29 Musticilia lacustris 30 Mastigella radic31 Furcilla lobosa 32 Collodictyon tricilliatum 33 Polytoma uvell34 Polytomella caec35 Chilomonas paramec36 Astasia klebsii 37 Peranema trichophorum38 Menoidium falcatum 39 Anisonema ovale 40 Menoidium pelluc41 Anisonema acinus 42 Urceolus cyclostomus 43 Distigma proteus 44 Petolomonas mira

144


145

Hidrobiologie Determinator 1 A R

radiosum ax

a us bosum

ifflugia limnetica ifflugia bacillifera

ia corona

cquereusia spiralis

rea

tophora

ia compressa viformis

H

31 Actinosphaerium eichorni ctinophrys sol.

facea

NEXA 22

HIZOPODE

1 Amoeba proterus 2 Amoeba gittula 3 Amoeba verrucosa 4 Dactylosphaerium5 Vahlkampfia lim6 Pelomyxa palustris 7 Vampyrella pendul8 Hyalodiscus rubicund9 Cochliopodium bilim10 Arcella vulgaris 11 Arcella dentata 12 Arcella hemisphaerica 13 Difflugia oblonga 14 D15 D16 Difflug17 Centropyxis aculcata 18 Quadrulella symmetrica 19 Le

20 Euglypha ciliata 21 Trinema enchelys 22 Chlamydophrys sterco23 Nebela collaris 24 Diplophrvs archeri 25 Paulinella chroma26 Pamphagus mutabilis 27 Cryptodifflug28 Cryptodifflugia o29 Gromia fluviatilis

ELIOZOAIRE 30 Gromia brunneri

32 A33 Acanthocystis tur34 Clathrulina elegans

146


147

Hidrobiologie Determinator 1 AN C

ricans

hssum

ei

notus fasciola miophrys procera

15 Trichopelma sphagnetorum

s

is

s lla

itaceum

a

30 Tetraphymena pyriformis 31 Colpoda cucullus 32 Paramecium putrinum 33 Paramecium caudatum

EXA 23

ILIATE

1 Holophrya nig2 Prorodon teres 3 Lacrymaria olor 4 Urotric ia farcta 5 Spathidium depre6 Coleps hirtus 7 Didinium nasutum8 Amphiloptus clapared9 Lacrymaria pupula 10 Loxodes rostrum 11 Lionotus lamella 12 Lio13 He14 Acineria incurvata

16 Loxophyllum helus

17 Dileptus anser 18 Paradileptus elephantinu19 Trachelius ovum 20 Nassula gracil21 Chilodonella uncinara 22 Chilodonella cucullulu23 Phascolodon vortice24 Tillina magna 25 Cinetochilum margar26 Colpidium campylum 27. Colpidium colpod28 Cyclidium elongatum 29 Glaucoma scintillans

148


149

Hidrobiologie Determinator 1 A

NEXA 24

Ciliate 1 Metopus es. 2 Stentor polymorphic 3 Bursaria truncatella 4 Codonella cratera 5 Tintinnidium fluviatile 6 Strombilidium yg rans 7 Strombidinopsis gyrans 8 Halteria grandinella 9 Spirostomum ambiguum 10 Epalxella bidens 11 Oxytricha fallax 12 Pleurotricha grandis 13 Stylonychia mytilus 14 Euplotes patella 15 Tachysoma pellionella 16 Urostyla viridis 17 Aspidisca lynceus 18 Aspidisca turrita 19 Aspidisca sulcata 20 Aspidisca costata 21 Vorticella microstoma 22 Vorticella campanulata 23 Carchesium polypinum 24 Cothurnia annulata 25 Epistylis digitalis 26 Campanella umbellaria 27 Astylozoon fallax 28 Opercularia coarctata 29 Staurophrya elegans 30 Sphaerophrya magna 31 Podophrya fixa

150


151


PONGIERI

s

mmule uviatilis,

ues

NIDARI

lgaris

ocystes

raspedacusta sowerbyi

IERMI

ephala

ta

de) aquaticus

arum

us

istatella mucedo.statoblaste

OLUSTE

us

YDRACARIENI

S

1. Ephydatia fluviatili2 . Spongilla lacustris 3. Spongilla lacustris, spicules 4. Spongilla lacustris . ga5. Ephydatia flamphidisq C

6. Hydra vu7. Hydra sp. 8. Hydra attenuata nemat9. Pelmatohydra oligactis 10 . C V

11. Crenobia alpina 12. Dugesia gonoc13.Planaria torva 14 Polycelis cornu15.Polycelis nigra 16.Dugesia lugubris 17. Planaria polychroa

18. Dendrocoleum lacteum 19. Cercaire (larve de Tremato20 . Rhabdolaimus21. Tubifex tubifex 22. Chaetogaster limnaei 23 . Aelosoma tenebr24. Stylaria lacustris 25. Chaetogastis maxim26. Piscicola geometra 27. Cristatella mucedo28. Plumatella repens 29. Paludicella articulata 30. Plumatella sp..statoblaste 31. Cr M

32 . Ancylus fluviatilis 33. Limnaea stagnalis34. Vivipara vivipara35.Planorbis corne H

36. Eylais meridionalis

152


153


ROTIFERE

1. Asplanchna priodonta 2. Polyarthra vulgaris 3. Trichocercas capucina 4. Synchaeta kitina 5. Conochilus unicornis 6. Rotaria citrina 7. Brachionus urceolaris 8. Brachionus angularis 9. Brachionus angularis v.bidens 10. Notholca aquamula 11. Keratella aculeata 12. Keratella cochlearis 13. Monostyla lunaris 14. Lecane luna 15. Colurella bicuspidata 16. Hexarthra mira 17. Testudinella patina

18. Filinia longiseta 19. Trichot ia intermedia r20. Kellicottia longispina 21. Mytilina spinigera 22. Floscularia ringens 23. Cephalodella gibba 24. Pompholyx sulcata 25. Euchlanis dilatata 26. Conochiloides dossauri 27. Lepadella patella 28. Anuraeopsis fissa 29. Ascomoppha ecaudis 30. Platyias militaris 31. Monommata longiseta 32. Encentrum velox 33. Brachiomus forficula 34. Ploesoma hudsoni

154


155


CRUSTACEI

1. Apus cancriformis 2. Branchipus stagnalis 3. Cyzicus tetracerus 4. Diaphanosoma brachvrum 5. Daphnia magna 6. Daphnia longispina 7. Daphnia cucullata 8. Ceriodaphnia pulchelia. 9. Moina rectirostris 10. Scapholeberis mucronata 11. Simocephalus vetulus 12. Daphnia sp..ephippium 13. Pleuroxus uncinatus 14. Bosmina longirostris 15. Alona quadrangularis 16. Chydorus sphaericus 17. Leptodora kindrii 18. Plyphemus pediculus 19. Cypria ophthalmica 20. Notodromas monacha 21. Diaptomus sp. 22. Cyclops strenuus. metanauplius 23. Cyclops strenuus. P.5 24. Cyclops sp. 25. Bryocamptus pygmaeus

156


157

Hidrobiologie Determinator 1 ANEXA 28 .3 la 14: LARVE)

a uaticus

s sp.

cis virgo

livaceum ida

f . parva

v . apiculata tica v . discoidea

a

INSECTE (Fig

1. Podura aquatic2. Sminthurides aq3. Ecdyonuru4. Ephemera sp. 5. Cloeon sp. 6. Polymitar7. Siphlonurus sp. 8. Boetis sp. 9. Habrophlebia sp. 10. Aeschna sp. 11. Gomphonema agustatum 12 . Gomphonema o13 . Epithemia turg14. Epithemia sorex 14. Nitzschia palea 16. Nitzschia sigmoidea 17. Rhopalodia gibba 18. Nitzschia longissima19. Nitzschia acicularis 20. Nitzschia holsatica 21 . Hantzschia amphioxys 22.Cymatopleura solea23.Cymatopleura ellip24.Cymatopleura sole

158

Hidrobiologie Determinator 1 AN

EXA 28

159


I

sp. sp.

e

.larve

sp .

sp.

sp. sp.

iveu ta lemna

p. .

C hironomus plu 45. Eristalis tena

NSECTE

1. Gvrinus sp. 2 . Hygrotus sp. 3. Hydroporus4. Hyphydrus 5. Dytiscus sp . 6. Hydrous sp. 7. Haliplus sp. 8. Haliplus sp..larve 9. Hyphydrus larve 10 . Hydroporus larve11. Acilius sulcatus larv12. Dytiscus sp..larve 13. Platambus sp larve 14. Donacia sp larve 15. Hydrophilus larve16. Gyrinus sp. larve17. Sialis lutaria18 Hvdropsiche sp . 19. Molanna sp. 20. Stenophylax21 . Phryganea sp. 22. Anabolia sp. 23. Leptocerus sp.

24. Trienodes25. Neuronia sp . 26. Goera sp. 27 . Stenophylax sp. 28. Halesus sp. 29 . Glyphotaenius30. Grammotaulius31 . Limnophilus sp. 32. Limnophilus sp. 33 . Limnophilus sp. 34. Limnophilus sp. 35. Acentropus n36. Cataclys37. Psychoda sp. 38. Culex sp. 39. Atherix ibis 40. Tabanus s41.Chaoborus sp 42. Tipula sp. 43. Simulium sp. 44.

160


161

Hidrobiologie Determinator 2

DETERMINATOR 2

(după Descarpentries A., Villiers A., Petits animaux des eaux douces)

162


163

PPRROOTTOOZZOOAARREE,, GGAASSTTEERROOTTRRIICCHHEE SSII RROOTTIIFFEERRII

1. Diffugia, 2. Arcella, 3. Spirostomum ambiguam, 4. Stylonychia mytilus, 5. Stentor polymorphus,

6. Carbesium polypinum, 7.Chaetonotus, 8. Keratella, 9. Brachionus pala,

9a. Femela cu oua fecundate, 9b. Mascul, 10. Rhinoglena frontalis, 11. Asplanchna priodonta,

12. Rotoria rotoria, 13. Filinia longiseta, 14. Floscularia ringens, 15. Stephanoceros fimbriatus


164

SPONGIERI

16. Euspongilla lacustris, 16a. Stadiu de viata latenta, 17. Ephydatia fwiatilis, 17a. Stadiu de viata latenta


165

CELENTERATE

18. Hydra vulgaris, 19. Hydra viridissima, 20. Pelmatothydra aligactis,

21. Cordylophora lacustris


166

TTUURRBBEELLLLAARRIIAA SSAAUU PPLLAANNAARRIIAA

22. Mesostomum eherebergi, cu oua, 22a. . cu larve tinere,

22b. exemplare parazite, 23. Mesostomum tetragonum, 24. Mesostomum sp., 25. Vortex viridis, 26. Stenostomum sp.


167

27. Dendrophanaria torva, 27a. exemplare parazite, 27b. cocon, 28. Planaria alpina, 29. Planaria gonocephala, 30. Planaria lungubris;

30a. coccon, 31. Polycelis nigra, 32. Bdellocephala punctata, 32a. coccon, 33. Dendrocoelum lacteum


168

CERCARI DE TREMATODE

34. Cercari, 35. Cercari de Echinostomum, 35a. forma libera,

36. Cercari de Billbarziella polonica, 37. Furcocercari, 38. Cercari de Bucephalus polymorphus, 39. Cercari, 40. Cercari,

41. Diplozoon paradoxum, 41a. doua larve, 42. Gyrodactylus elegans


169

43. Schistocephalus dimorphus, 44. Diphylobothrium latum, Botriocefal, larva, 44a. larva procercoida, 44b. Copepod parazitat de un Botriocefal,

45. Echinorhynchus sp., intr-un crustaceu, 46. Gordius aquaticus, 47. larva


170

OLIGOCHETE

47. Ripistes parasitica cu teaca, 47a. fara teaca, 48. Chaetogaster diaphanus, 49. Chaetogaster limnaei, 50. Dero sp.,

51. Salvina appendiculata, 52. Stylaria lacustris, 53. Branchiobdella astaci


171

54. Tubifex rivulorum, 54a. colonie de Tubifex, 54b. ponta, 55. Rhynchelmis limosella, 55a. ponta,

56. Lumbriculus variegatus, 56a. colonie


172

HIRUDINEE SAU LIPITORI

57. Hirudo medicinalis, 57a. ponta, 58. Haemopsis sanguisuga, 58a. idem, atacand o molusca, 59. Piscicola geometra, 59a. ponta


173

60. Glossiphonia complanata, 60a. exemplar de culoare diferita parazitand o molusca, 61. Glossiphonia heteroclita, 62. Hemiclepsis marginata,

63. Helobdella stagnalis, 64. Protoclepsis tessellata, 64a. idem, cu larve tinere, 65. Herpobdella testacea, 65a. kist-uri


174

BRIOZOARE

66. Plumatella fungosa, 66a. Plumatella repens, 66b. idem, detaliu de 3 indivizi, 67. Fredericella sultana,

67a. cativa indivizi, 68. Lophopus crystallinus, 68a. cativa indivizi, 69. Cristatela mucedo, 70. Paludicella articulata, 70a. cativa indivizi


175

FILOPODE

71. Chirocephalus sp., mascul, 71a. femela, 72. Lepidurus apus


176

FILOPODE, OSTRACODE SI CLADOCERE

73. Lynceus sp., 74. Notodromas monacus, 75.Cypria ophtalmica, 76. Candona candida, 77. Herpetocypris reptans, 78. Cypris fasciata,

79. Cypridopsis vidua, 80. Scapholeberis mucronata, 81. Sida crystalina, 82. Simocephalus vetulus, 83. Graptoleberis testudinaria,

84. Chydorus shaericus, 85. Camptocercus rectirostris, 86. Eurycercus lamellatus, 87. Iliocryptus sordidus


177

CLADOCERE

88. Daphnia magna, dafnie mare, 89. Daphnia longispina, forma hibernala, 89a. forma estivala, 90. Daphnia cucullata, forma hibernala,

90a. forma estivala, 90b. cu éphippie, 90c. vedere ventrala, 91. Bosmina longirostris, forma hibernala, 91a. forma estivala,

92. Diaphanosoma brachyurum, 93. Ceriodaphnia quadrangula, 94. Bythotrephes longimanus, 95. Polyphemus pediculus,

96. Leptodora kindti


178

COPEPODE

97. Cyclops strenuus, 97a. naupli, 98. Macrocyclops fuscus, 99. Paracyclops fimbriatus, 100. Diacyclops oithonoides,

101. Eudiaptomus gracilis, 102. Canthocamptus staph staphylimus, 103. Ergasilus sieboldi, 104. Argulus foliaceus


179

IZOPODE, AMFIPODE SI MYSIDACEE

105. Chiridothea entomon, 106. Asellus aquaticus, 107. Gammarus pulex, crevete de apa dulce, 108. Pontoporeia affinis,

109. Pallasea quadrispinosa, 110. Mysis relicta


180

DECAPODE

111. Eriocheir simensis, crab chinezesc, 112. Potamobius astacus, rac nobil


181

PLECOPTERE SAU PERLE

113. Perla cephalotes, larva, 113a. femela, 113b. mascul, 114. Isoperla sp., larva, 114a. femela, 114b. mascul,

115. Leuctra sp., larva, 115a. adult, 116. Capnia nigra, larve, 117. Nemura variegata, larve, 117a. adult, 117b. larve tinere


182

EFEMEROPTERE (larve)

118. Ephemera vulgata, 119. Ecdyonurus sp., 120. Leptophlebia sp., 121. Cloëon dipterus, 122. Caenis sp., 123. Siphlonurus aestivalis,

123a. idem, vazut din profil


183

EFEMEROPTERE (adulti)

124. Cloëon dipterum, 124a. femela, 124b. nimfa vazuta din profil, 125. Caenis sp., 125a. individ aproape adult

126. Ephemera vulgata, musca de mai


184

ODONATE SAU LIBELULE (larve)

127. Erythromma najas, 128. Lestes sponsa, 129. Agrion virgo, 130. Pyrrhosoma nymphula, 131. Sympetrum sp.


185

132. Brachytron hafniese, 133. Aeschna sp., 134. Cordulia aenea, 135. Gomphus vulgatissimus, 136. Libellula quadrimaculata


186

ODONATE SAU LIBELULE (adulti)

137. Pyrrhosoma nymphula, mascul, 138. Ischnura elegans, mascul,

138a. nimfa fara aripi, 139. Coenagrion puella, 139a. femela depunand oua, 140. Erythromma najas, mascul, 141. Lestes sponsa, mascul,

141a. femela depunand oua


187

142. Agrion vigro, mascul, 143. Gomphus vulgatissimus, 144. Leucorrbinia pectoralis, 145. Sympetrum danae,

146. Sympetrum vulgatum, mascul, 146a. femela


188

147. Aeshna grandis, mascul, 148. Aeschna cyanea, mascul,

149. Brachytron hafniense


189

150. Libellula quadrimaculata, mascul, 151. Libellula depressa, mascul,

152. Cordulia aenea, mascul, 152a. larva fara aripi


190

COLEMBOLE, ORTOPTERE, MEGALOPTERE,

PLANIPENE SI HIMENOPTERE

153. Podura aquatica, Purice de apa, 153a. vedere ventrala, 154. Tettix subulata, 155. Sialis lutaria, 155a. larva, 156. Sisyra fuscata,

156a. larva, 157. Anaphes cinctus, 158. Prestwichia aquatica, 159. Agriotypus armatus, 159a. casuta


191

HEMIPTERE

160. Gerris najas, Paianjan de apa, 160a. larva, 161. Gerris lacustris, 162. Velia caprai,

163. Hydrometra stagnorum


192

164. Plea leahi, 165. Notonecta glauca, 165a. larva, 166. Naucoris cimicoïdes, Paduche de apa,

167. Nepa rubra, Scorpion de apa, 167a. larva, 168. Ranatra linearis


193

168. Oua de Ranatra pe o ramura plutitoare, 169. Corisa punctata, 169a. larva, 169b. oua,

170. Sigara lateralis, 170a. larva, 171. Cymacia bonsdorffi, 172. Micronecta minutissima,

173. Aphelocheirus aestivalis


194

TRICOPTERE (larve si casute)

174 a, b, c. Limnophilus rhombicus, 175. Limnophilus lunatus, 176. Limnophilus stigma, 177. Limnophilus sparsus,

178. Grammotaulius atomarius, 179. Phryganea striata, 180. Anabolia brevipennis, 181. Crunoecia irrorata


195

182. Glyphotaelius punctatolineatus, vara, 182 a. iarna, 183. Triaenodes bicolor, 184. Mystacides longicornis,

185. Molanna angustata, 186. Leptocerus fulvus, 187. Leptocerus aterrimus, 188. Stenophylax latipennis, 189. Stenophylax infumatus,

190. Anabolia nervosa, 191. Limnophilus bipunctatus, 192. Limnophilus vittatus


196

193. Apatidea fimbriata, 194. Goera pilosa, 195. Silo pallipes,

196. Lithax obscurus, 197. Agapetus fuscipes, 197 a. larva, 197 b. casuta nimfei, 198. Rhyacophila septentrionis, larva,

198 a. casuta nimfei, 199. Hydropsyche angustipennis, larva, 199 a. capcana construita de larve , 200. Tinodes waeneri,

200 a. galerie larvara


197

201. Oxyethira costalis, 201 a. casuta nimfei, 202. Agraylea multipunctata, 202 a. casuta nimfei,

203. Polycentropus flavomaculatus, 204. Plectrocnemia conspersa, 204 a. capcana construita de larve, 205. Neureclipsis bimaculata,

capcana construita de larve


198

TRICOPTERE (adulti)

206. Triaenodes bicolor, 207. Mystacides longicornis, 208. Leptocerus aterrimus, 209. Ryacophila septentrionis, 210. Limnophilus rhombicus, profil, 210 a. vedere dorsala,

211. Grammotaulius atomarius, 212. Glyphotaelius punctatolineatus, 231. Phryganea grandis


199

LEPIDOPTERE

214. Nymphula nympheata, omida, 214 a. femela adulta, 215. Cataclysta lemnata, omida, 215 a si b. omide in diverse casute, 215 c. femela adulta ,

215 d. mascul adult, 216. Paraponyx stratiolata, omida, 216 a. mascul adult, 217. Acentropus niveus, 217 a. cocon de nimfa, 217 b. mascul adult,

217 c. femela adulta


200

COLEOPTERE

218. Dytiscus marginalis, mascul, 218 a. larva, 218 b. femela adulta,

219. Acilius sulcatus, mascul,. 219 a. femela adulta, 219 b. larva, 220. colymbetes fuscus


201

221. Rantus notatus, 222. Hydaticus transversalis, 223. Ilybinus quadriguttatus, 224. Agabus uliginosus, 224 a. larva,

225. Hyphydrus ovatus, 225 a. larva, 226. Platambus maculatus, 227. Laccophilus hyalinus, 228. Coelambus parallelogrammus,

229. Potamonectes elegans, 230. Noterus crassicornis


202

231. Hydrophilus piceus, adult, vedere dorsala, 231 a. idem, profil, 231 b. larva, 231 c. cocon, 232. Hydrous caraboides


203

233. Hydrobius fuscipes, 233 a. larva, 234. Sperbeus emarginatus, 234 a. larva, 235. Chaetarthria seminulum, 236. Anacea limbata,

237. Limnebius truncatulus, 238. Hydraena gracilis, 239. Helochares griseus, 239 a. femela cu ponta,

240. Philhydrus testaceus, 240 a. larva, 241. Berosus luridus, 241 a. larva, 242. Coelostoma orbiculare, 243. Helophorus aquaticus,

244. Lixus paraplecticus, 245. Donacia simplex, 245 a. larva, 245 b. cocon de nimfa, 246. Haemonia appendiculata


204

247. Haliplus ruficollis, 247 a. larva, 248. Peltodytes caesus, 248 a. larva,

249. Gyrinus substriatus, 249 a. larva, 250. Orectohilus villosus, 251. Scirtes hemisphaericus, larva, 252. Helmis maugei, 252 a. larva,

253. Limnius troglodytes, larva, 254. Stenus sp.


205

DIPTERE (larve si nimfe)

255. Dixa sp., larva, 255 a. nimfa, 256. Culex pipiens, larva, 256 a. ponta plutitoare, 256 b. nimfa, 257. Mansonia richiardi,

258. Anopheles maculipennis, 258 a. idem, vedere dorsala, 259. Chaoborus plumicornis, 259 a. nimfa, 260. Mochlonyx culiciformis,

261. Simulium sp., larve, 261 a. nimfa


206

262. Psychoda sp., 263. Pericoma sp., 264. Mycetohia pallipes, 265. Thaumalia testacea, 266. Palpomyia sp., 267. Atripogon sp.,

268. Chironomus plumosus, vierme de mal, 268 a. nimfa, 268 b. colonie, 269. Psectrotanypus varius, 270. Psectrocladius sp.


207

271. Phalacrocera replicata, 271 a. nimfa, 272. Dicranota sp., 273. Pedicia rivosa, 274. Tipula sp., 275. Ptychoptera sp., 276. Tabanus sp.,

277. Atherix ibis, 279. Eristalomyia sp., vierme cu coada


208

DIPTERE (adulti)

280. Aedes cantans, femela, 280 a. mascul, 281. Anopheles maculipennis,

tantar, femela, 282. Chaoborus plumicornis, mascul, 283. Dixa sp., 284. Psychoda sp., 285. Ceratopogon sp., 286. Simulium sp.,

287. Orthocladius sp., 288. Psectrotanypus varius, 289. Chironomus plumosus


209

290. Tipula sp., 291. Phalacrocera replicata, 292. Ptychoptera contaminata, 293. Tabanus sp., 294. Chrysops relictus,

295. Atherix ibis, 296. Stratomyia sp., 297. Eristalis arbustorum


210

ACARIENI

298. Limnochares aquatica, 299. Eylais sp., 300. Pioma sp., ponta, 301. Hydrachoma geografica, 302. Hydrodroma despiciens,

303. Thyas venustus, 304. Limnesia histrionica, , 305. Limnesia fulgida, 306. sperchon squamosus, 307. Hygrobates longipalpis,

308. Mideopsis orbicularis, 309. Midea orbiculata, 310. Frontipoda musculus, 311. Arrbenius sp., 312. Arrbenius sp.,

313. Unionicola ypsilophora


211

ARANEIDE

314. Tetragnatha extensa, 315. Pirata piratica, 316. Dolomedes fimbriatus,

317. Argyroneta aquatica, 317 a. idem, in apa, 317 b. idem


212

LAMELEBRANHIATE

318. Anodonta cygnaea, 318 a. larve, 318 b. exemplar tanar


213

318 c. Anodonta anatina, 318 d. Anodonta anatina, varietate, 319. Pseudanodonta complanata


214

320. Unio pictorum, 321. Unio tumidus


215

322. Unio batavus, 223. Margaritana margaritifera


216

324. Dressena polymorpha, 325. Sphaerium corneum, 326. Sphaerium lacustre, 327. Pisidium amnicum


217

GASTEROPODE

328. Vivipara fasciata, 328 a. exemplar tanar, 329. Bithynia tentaculata,

329 a. cochilie, 329 b. ponta, 330. Bithynia leachi, 331. Belgrandia sp., 332. Valvata piscinalis, 333. Valvata macrostoma, 334. Valvata cristala,

335. Theodoxia fluviatilis, 335 a. oua


218

336. Limnaea stagnalis, 336 a. exemplar tanar, 336 b. ponta, 337. Limnaea auricularia, 338. Limnaea peregra,

338 a, b, c. Limnaea ovata


219

339. Limnaea palustris, 339 a. cochilie, 340. Limnaea glabra, 341. Limnaea truncatula, 342. Physa fontinalis, 342 a. cochilie,

342 b. ponta, 343. Aplexa hypnorum, 343 a. cochilie, 344. Ancylastrum fluviatilis, 345. Ancylus lacustris


220

346.Planorbis corneus, 346 a. ponta, 347. Planorbis planorbis, 348. Planorbis carinatus, 349. Planorbis vortex, 350. Planorbis rotundatus,

351. Planorbis contortus, 352. Planorbis albus, 353. Planorbis laevis, 354. Planorbis crista, 355. Planorbis complanatus, 356. Segmentina nitida


221

AMFIBIENI

357. Triturus cristatus, mascul, 357 a. femela, 357 b. larva tanara, 357 c. larva mai dezvoltata


222

358. Triturus vulgaris, mascul, 358 a. femela, 358 b. larva, 359. Triturus alpestris, mascul


223

360. Bombina variegata, fata ventrala, 360 a. oua, 360 b. mormoloc, 361. Pelobates fuscus, mormoloc, 361 a. oua


224

362. Bufo bufo, mormoloci, 362 a. oua, 363. Bufo calamita, mormoloci, 363 a. mormoloc la sfarsit de metamorfoza, 364. Bufo viridis, mormoloc,

364 a. mormoloc in curs de metamorfoza, 364 b. oua


225

365. Rana esculenta, 365 a. oua, 365 b. oua cu larve tinere, 365 c. mormoloc in stadiu timpuriu, 365 d. larva, 365 e. mormoloc la

sfarsitul cresterii, 365 f. mormoloc in curs de metamorfoza


226

366. Rana dalmatina, mormoloc, 367. Rana temporaria, mormoloc, 367 a. mormoloc in curs de metamorfoza, 367 b. oua,

368. Rana arvalis, oua, 369. Hyla arborea, mormoloc, 369 a. oua.

Hidrobiologie ANEXA 1

ANEXA 1

VOLUMELE MEDII CELULARE ALE SPECIILOR DE ALGE REPREZENTATIVE DIN IAZURILE PISCICOLE

227


GRUP SISTEMATIC/SPECII VOLUMUL CELULAR

CYANOPHYTA Anabaena affinis (1mm) 80.000

Anabaena circinalis (1mm) 10.000 Anaebaena contorta (1mm) 50.000 Anabaena constricta (1mm) 20.000 Anabaena fles-aquae (1mm) 80.000

Anabaena fles-aquae (colonii) 100.000 Anabaena solitaries (1mm) 50.000

Anabaena spralis (1mm) 25.000 Anabaena spiroides (1mm) 50.000

Anabaena spiroides var,crassa (1mm) 113.000 Aphanizomenon fles-aquae (1mm) 50.000 Aphanothece clathrata (col.a 50ø) 500

Chroococcus minutus (col.) 500 Merismopodia glauca (col) 600

Merismopodia punctata (col) 300 Mycrocystis seruginosa (col.a 200µ ø) 100.000

Oscillatoria irrigua (1mm) 25.000 Oscillatoria fragilis (1mm) 12.000

Oscillatoria planctonica (1mm) 2.300 Oscillatoria tenuis (cm) 150.000 Oscillatoria sp (1mm) 15.000

Phormidium sp. (1mm) 10.000 Phabdoderma lineare (col) 500

Pynechocystis sp. (col) 350 Mycrocistis marginata 2.000

Eucapsis sp. 30 Oscilatoria agarghii v. isothrix 200.000

Moeotrichia echinulata 25.000.000 EUGLENOPHYTA

Euglena acus Euglena deses 7.500

Euglena oxyuris 45.000 Euglena polymorpha 26.000 Euglena ehranbergii 16.500

Euglena elastica 85.000 Euglena sp 5.000

Lepocinelis caudate 7.500 Lepocinelis ovum 11.500

Lepocinelis sp. 8.500 Menoidium pellucidum 8.500

228


Monomerphyna pyrum 7.000 Phacus caudatus 3.700

Phacus longicauda 700 Phacus pleunorectas 24.000

Phacus pyrum 4.300 Setalomonas sp. 3.700

Strombomonas sp. 250 Trachelomonas intermedia 4.200

Trachelomonas armata 4.000 Trachelomonas caudate 40.000 Trachelomonas hispida 7.200

Trachelomonashispida var.corenata 7.200 Trachelomonas verucossa 4000 Trachelomonas volvecina 1800

Trachelomonas sp. 1.800 PYROPHYTA

Chreomonas acuta 250 Chreomonas breviciliata 250

Chreomonas caudate 250 Chreomonasherdatedtii 135

Chreomonas sp. 250 Cryptomonas erosa 2500

Cryptomonas marssonii 1.000 Cryptomonasovata 2.500

Cryptomonasreflexa 2.500 Glenodinium gymnodinium 26.500

Glenodiniun sp. 20.000 Gymnodinium excavatum 14.000

Gymnodinium sp. 10.000 Gymnodinium mirabile 10.000

Peridinium cinetum 18.000 Peridinium quadridens 1.600 Peridinium parvulum 4.800

Peridinium willei 40.000 Rhodomonas lacustris 250 Rhodomonas minuta 200

Rhodomonas minuta v.nannoplanctica 100 Cyathomonas truncate 200 Katablephraris ovalis 200 Amphidinium geitleri 400

Gymnodinium cf.lacustre 400 Gymnodinium lehammari 1.000

Gymnodinium cf.tenuissimum 5.000 Gymnodinium helveticum 15.000

229


Spirodinium hyalinum 800 Glenodinium sp. 1.500

Peridinium aciculiferum 8.500 Peridinium euryceps 20.000 Peridinium cinetum 40.000

Peridinium bipes 40.000 Ceratium hirudinella 75.000

CHRYSOPHYTA Antophysa steinii 200

Bicoeca cylindrical 100 Bicoeca multiannulata 200

Chromulina sp. 50 Dinobryon divergena 800

Dinobryon cilindricum 800 Dinobryon sertularia 350

Dinobryon acuminatum 450 Dinobryon sociale 250

Dinobryon suecicum 50 Kephyrion sp. 2.500

Mallomonas acaroids 2.500 Mallomonas tonsunata v.alpina 10.000

Mallomonas caudate 3.100 Mallomonas sp. 250

Pseudokephyrion sp. 50 Petit monads sp. 250

Grandes monads sp. 100 Manocrysis parva 200

Manocrysis vesiculiforum 200 Manocrysis aphanaster 50 Chrysococus rufescens 50 Chrysococcus porifer 50

Chrysococcus minutus 50 Chrysococcus biporus 50

Chrysococcus cystiphorus 250 Mallomonas globosa 500

Mallomonas akrokomen 350 Mallomonas akrokomus v. parvula 60

Synura uvella 65.000 Sroglena Americana 100.000 Steridimonas pulex 100 Sicoeca amikkiae 100

Sonosiga varians v.vagans 100 Salpingoeca pequentissima 200 Stelexomonas dichotoma 200

230


BACILLIARIOPHYTA Achnanthes hungarica 800

Achnanthes microcephala 150 Achnanthesminutissima 150

Achnanthes sp. 150 Atteya sachariassi 200

Caloneis amphiobaena .2200 Caloneis silicula var.ventricosa 4.500

Cocconeis pediculus 2.500 Cocconeis placentula cyclotela comta 1.500

Cyclotella chaetoceras 10.000 Cyclotella kutzingiana 5.000 Cyclotella meneginiana 450

Cyclotella sp. 800 Cymatopleura solen 4.000

Cymbella aspera 80.000 Cymbella cistula 1.000

Cymbella cuspidata 1.000 Cymbella cymbiformis 2.000

Cymbella lanceolata 400 Cymbella mycrocephala 1.000

Cymbella Prostrate 150 Cymbella tumida 2.000

Cymbella tumidula 350 Cymbella turgida 350

Cymbella ventricosa 600 Diatoma elongatum var.tonue 300

Diatoma elongatum 400 Diatoma vulgare 2.000

Epithemia sp. 3.800 Gomphonema acuminatum 4.500 Gomphonema constrictum 1.200

Gomphonema constructium var capitatum 1.300 Gomphonema olivaceum 1.300 Gyrosigma Acuminatum 500

Melosira granulata 2.000 Melosira granulata var.angusticsima 60.000

Melosira granulate 800.000 Melosira varians 110.000 Navicula anglica 3.000

Navicula cryptocephala 750 Naviculahungarica 1.700 Navicula pygmata 1.300

Navicula rhyncocephala 750

231


Navicula sp. 750 Neidium affine 400

Neidium sp. 400 Nitzschia acicularis 1.600 Nitzschia holsatica 700 Nitzschia hungarica 2.600

Nitzschia palea 1.300 Nitzschia sigmoides 5000

Nitzschia vermicularis 5.000 Nitzschia sp. 1.000

Shoicosphaenia curvata 450 Stephanodiscus astraca 2.000

Surirella biseriata 150.000 Surirella gracilis 800.000 Surirella ovata 40.000

Surirella elegans 60.000 Surirella linearis 60.000 Surirella robusta 60.000

Synedra acus 200 Synedra acus augusticsima 500

Synedra ulna v. danica 5.000 Selosira islandica 81.000 Selosira ambigua 300.000

Selosira italica 15.000 Stephanodiscus sp. 2.500

Stephanodiscus astraca 5.000 Stephanodiscus hantzschii 2.500

Stephanodiscus hantzschii v.pusillus 150 Tabellaria fenestrate 3.000 Tabellaria floculosa 2.000

Fragillaria crotonensis 150.000 Fragillaria capucina 1000.000

Fragillaria construens 800.000 Asterionella Formosa 800

Symatopleura cilliptica 60.000 Pinnularia viridis 200 Amphora ovalis 60.000

XANTOPHYTA Ophiocystium capitatum 1.000

Ophiocystium capitatum var. 1.000 Ophiocystium cochleare 1.000 Ophiocystium parvum 300 Batrycoccus braunii 15.000

232


CHLOROPHYTA Actinastrun hantzschii 700

Ankistrodesmus bibraianus 450 Ankistrodesmus falcatus 250

Ankistrodesmus falcats var.acicularis 250 Ankistrodesmus falcatus var.mirabile 300

Ankistrodesmus nannoselene 20 Ankistrodesmus fusiformis 250

Ankistrodesmus spiralis 300 Ankistrodesmus setigerus 500

Carteria sp. 200 Carteria conochili 200 Chlorella vulgaris 200

Chlorella sp. 20 Chlostericoccus viernheimensis 250

Closterium aciculare 4.000 Closterium aciculare v. subproncia 4.000

Closterium acuminatum 1.000 Closterium acutum v. variabile 350

Closterium parvulum 2.000 Eulastrum astroideum 3.000 Eulastrum cambricum 3.000 Eulastrum microporum 3.000 Eulastrum sphaericum 2.000

Docystis marssonii 400 Docystis lacustris 200

Docystis parva 200 Docystis solitaria 500 Docystis eliptica 200

Pandorina morum 3.000 Pediastrum boryanum 8.000

Pediastrum duplex 8.000 Pediastrum duplex var.olathratum 8.000

Pediastrum simplex 4.000 Pediastrum tetras 1.500

Pediastrum tetras var. tetrasdon 500 Pteromonas angulosa 250

Pteromonas sp. 6.000 Scenedesmus acuminatus 2.500

Scenedesmus acutus 1.000 Scenedesmus alternans 1.000

Scenedesmus apicaudatus 1.000 Scenedesmus arcuatus 1.000 Scenedesmus armatus 1.400

233


Scenedesmus bicaudatus 750 Scenedesmus bijuga 1.000

Scenedesmus costatus 1.000 Scenedesmus Denticulatus 700 Scenedesmus dimorphus 2.500

Scenedesmus ecornis 300 Scenedesmus falcatus 2.000

Scenedesmus flexuosus 1.500 Scenedesmus intermedia var.acaudatus 2.000

Scenedesmus pannonicus 1.000 Scenedesmus microspina 1.500

Scenedesmus nanus 500 Scenedesmus oblicus 2.000

Scenedesmus opoliensis 3.000 Scenedesmus quadricauda 1.000

Scenedesmus quadricauda var.alternans 1.000 Scenedesmus quadricauda var.longispian 2.000

Scenedesmus spinosus 1.500 Schroderia spinosus 125 Schoderia setigera 125 Schroederiella sp. 50

Sellenastrum minutum 20.000 Staurastrum paradorum 20.000

Staurastrum gracile 30 Sellenastrum capricornutum 250

Tetrahedron caudatum 30 Tetrahedron minimum 300 Tetrahedron muticum 300

Tetrahedron regulare var.incus 240 Tetrahedron trigonum 250 Tretrastrum elegans 250 Tretrastrum glabrum 500

Tretrastrum staurogeniaeforme 500 Tretrastrum sp. 500

Gyromitus cordiformic 500 Ponamastriz conifers 500

234


ANEXA 2

GREUTATEA UMEDA SI USCATA A ORGANISMELOR ZOOPLANCTONICE

235


GREUTATEA SPECIFICA USCATA SPECIA STADIUL DIMENSIUNI UMEDA

(µg) %din gr.umeda

µg x10

1 2 3 4 5 6 PROTOZOA RHISOPODA

Ameoba sp 20 TESTACEA

Forme mici 0.4 8 30 Forme mijlocii 1.4 8 112 Aecella sp. Forme mari 2.1 8 168

Centropyxis sp. 0.5 8 40 Ø100 0.4 7 20 Difflugia sp. Ø200 1.7 6 102

HELIOZOA Heliozoan g.sp. 0.8 25

CILIATA Forme mici 0.002 10 0.2 Forme medii 0.2 10 20 Ciliata g. sp. Forme mari 0.5 10 50

Carchesium sp. 0.06 10 6 Tintinnopsis sp. 0.03 7 1.8

MOLUSCA Ø85 110 12 13 Ø130 300 12 36

Dreissena polymorpha

Larva veligera

Ø170 685 12 80 ROTATORIA

Anuraeopsis fissa 80/140 0.02 10 20 Ovalis Adult 5 8 400 Ascomo

rpha sp Adult 0.3 8 24 Ou 0.07 12 8.5

Forme mici 10.5 5 525 Adult Forme mare 30 5 1500 Asplancha sp.

Embrion 1.8 12 215 Brachionus angularia

Adult 0.43 8 35

Forme mici 0.4 8 32 Forme medii 2.1 8 168

Brachionus calcyflorus Adult

Forme mari 6 8 480 2.2 8 175 Brachionus

calcyflorus var dorcas

Ou 0.07 12 8.5

Brachionus diversicornis

Adult 3 300

236

Hidrobiologie ANEXA 2 Brachionus falcatus,forficule, leidigi

Adult 3 300

Forme mici 1 8 80 Forme medii 2 8 160

Brachionus quadridentatus

Forme mari 5 8 400 Brachionus rubens Adult 4 300

70/160 0.3 8 24 100/115 1 8 80

Brachionus urceolaria

Adult

200/265 4 10 400 Bdelloidea g.sp. Adult 100

Forme mici 0.05 9 4.5 Cephalodella sp. Adult Forme mari 0.2 18

Chromogaster sp. Adult 0.15 8 12 Collotheca sp. Adult Forme medii 0.25 10 25 Colurella sp. Adult Forme medii 0.1 8 8 Conochilus sp. Adult 0.6 10 60 Dicranophores sp. Adult 2 160 Encentrum sp. Adult 0.25 10 25 Epiphanies sp. Adult 1 10 100 Euchlanis sp. Adult Mdie 2 10 200 Euchlanis pyriformis

Adult Medie 9.5 8 750

Filinia sp. Adult Medie 0.25 10 25 Gastropus sp. Adult Medie 0.6 8 48 Hexarthra sp Adult Medie 0.7 100 Hexarthra mira Adult 4.6 160 Kellicotia longispina

Adult Medie 0.2 20

Keratella cochlearis


Keratella quadrata Adult Medie 0.4 11 45 Keratella sp. Adult Medie 0.4 11 45

Forme mici 0.1 10 10 Forme medii 0.3 10 30 Lecane sp. Adult Forme mari 0.5 10 50

Lecane luna Adult Medie 0.45 10 45 Lepadella sp. Adult Medie 0.3 1 33 Macrochetus sp. Adult Medie 0.2 10 20 Monommata sp. Adult Medie 1 10 100

Forme mici 0.25 10 25 Forme medii 0.7 10 70 Notholca sp Adult Forme mari 3 10 300

Notommata sp. Adult Medie 1 10 100

237

Hidrobiologie ANEXA 2 Notommata copeus Adult 5 Platiyas sp. Adult Medie 0.7 100 Ploesoma sp Adult Medie 3.5 11 385 Polyarthra sp. Adult Medie 0.4 10 40 P.vulgaris Adult Medie 0.6 10 60 P.major Adult 1 10 100 Pompholyx sp. Adult Medie 0.25 10 25 Rotaria sp. Adult Medie 0.7 9 63 R.rotatoria Adult 0.3 10 30 R.neptunia Adult 1 9 90 R.trisecata Adult 3 9 270 Scaridiun longicaudum


Squatinella sp. Adult 0.2 10 20 Synchaeta sp. Adult Medie 2 5 100 S.pectinata,grandis Adult Medie 5 5 250 Testudinella sp. Adult Medie 0.6 10 60

Forme mici 0.3 10 30 Forme medii 0.9 10 90 Trichocerca sp Adult Forme mari 2.2 10 220

T.birostris Adult Medie 0.2 10 20 T.capucina Adult 2 10 200 T.cylindrica,similis Adult Medie 0.3 10 30 T.longiseta Adult 0.2 10 20 Tetramastyx opoliensis

Adult 0.2 10 20

Trichotria sp. Adult Medie 0.25 11 28 Trochosphoera sp. Adult Medie 25 Rotatoria g.sp. Oua 10

OSTRACODA 100/300 0.6 10 60 300/500 5 10 500 500/700 18 10 1800 700/900 35 10 3500 900/1200 120 10 12000

Ostracoda g.sp.

1200/1800 600 10 60000 Ostracoda g.sp. Medie 25 10 2500

COPEPODA CICLOPIDAE Cyclopida g.sp Naupliu Mici 3 10 300

Mari 15 10 1500 Orto 0.7 10 70 Meta 1 10 100

Cyclopida g. sp.

Copenodit 17 2500

238


Juvenile 18 2700 Adult ♀♂ Medie 40 10 4000 Copepodit Stad II 6 600 Acanthocyclops

vernalis Copepodit V

30 3000

Acanthocyclops viridis

Adult ♀♂ medie 85 10 8500

Cyclops strenuus Adult ♀♂ medie 200 10 20000 Cyclops vernalis Adult ♀♂ medie 10.8 10 10800 Cyclops vicinus Adult ♀♂ medie 25.7 5300

Copepodit III

15 1500

Cyclops vicinus Copepodit V

26 2600

Eucyclops macruroides

Adult ♀ medie 45 4500

Adult ♀♂ medie 400 4000 Eucyclops serulatus Copepodit Medie 20 2000

Adult ♀♂ medie 21.4 2140 Juvenile Medie 18.3 1830 Mesocyclops

leukarti Copepodit Medie 10 1000 Mesocyclops oithonoides


Macrocyclops albidus

Adult ♀♂ medie 100 10000

Macrocyclops fuscus


Macrocyclops gracilis


CALANCIDAE Calanoida g.sp. Nauplii medie 3 300

Adult ♂♀ medie 90 9000 Copepodit Medie 48.5 4850 Arctodiaptomus

sp. Ou Medie 3.4 340 Adult ♂♀ Medie 24 2400 Calanipeda aque

dulcis Ou Medie 1.5 150 Adult ♀♂ medie 45 10 4500 Copepodit Medie 33 10 3300 Naupliu Medie 4 10 400 Diaptomus sp.

Ou Medie 0.7 10 70 Eudiaptomus coeruleus


Adult ♀♂ medie 37 3700 Copepodit Medie 27 2700 Eudiaptomus

gracilis Naupliu Medie 2.6 260

239


Adult ♀♂ medie 65 6500 Juvenile Medie 27 2700 Eudiaptomus

graciloides Ou Medie 2 200 Adult ♀♂ medie 250 25000 Eudiaptomus

vulgaris Copepodit Medie 85 8500 Adult ♀♂ medie 87 8700 Copepodit Medie 20 2000 Erytemora

lacustris Ou Medie 2 200 Eurytemora velox Adult Medie 2 200 Heterocope caspia Adult ♀♂ medie 71 7100

HARPACTICOIDAE Harpacticoida g.sp Adult ♀♂ medie 14 1400

CLADOCERA Alona affinis Adult ♀♂ medie 7.5 10 750 Alona costata Adult ♀♂ medie 6 10 600 Alona gutata Adult ♀♂ medie 4 10 400 Alona quadrangularis


Alona rectangula Adult ♀♂ medie 40 10 4000 Alona sp. Adult Medie 40 10 4000 Alonella sp. Adult Medie 5.5 10 550

Adult ♀♂ medie 55 10 5500 Juvenil Medie 6 10 600 Bosmina coregoni Ou embrionat

1.8 12 220

Adult ♀♂ medie 35 10 3500 Juvenil Medie 7 10 700 Bosmina

longirostris Ou embrionat

1.2 12 145

Camptocercus sp. Adult ♀♂ medie 40 10 4000 Adult ♀♂ medie 42 10 4200 Juvenil Medie 10 10 1000 Ceriodamphia

quadrangular Ou embrionat

2 12 240

Adult ♀♂ medie 30 10 3000 Ceriodaphnia pulchella Juvenile Medie 8 10 800

Adult ♀♂ medie 25 10 2500 Ceriodaphnia reticulata Juvenil ♀ medie 10 10 1000

Adult ♀♂ medie 10 10 1000 Juvenil Medie 2.3 10 230 Chydorus

sphaericus Ou embrionat

0.27 12 33

Adult ♀ medie 90 10 9000 Daphnia cucullata Juvenil ♀ medie 20 10 2000

240

Hidrobiologie ANEXA 2 Daphnia galeata Adult ♀♂ medie 100 10 10000 Juvenil ♀ medie 30 10 3000

Adult ♀ medie 100 10 10000 Daphnia longispina Juvenil ♀ medie 20 10 2000

Adult ♀ medie 1420 10 142000 Adult ♂ medie 260 10 26000 Daphnia magna Juvenil medie 30 10 3000

Daphnia pulex Adult ♀ medie 650 10 65000 Nou nascut Medie 6 10 600 Juvenil 0.9-1.0 30 10 3000 Daphnia sp. Mic 0.9-1.1 50 10 5000

1.1-1.3 65 10 6500 1.3-1.4 100 10 10000 1.4-1.5 140 10 14000 1.5-1.7 230 10 23000 1.7-1.9 330 10 33000 1.9-2.1 430 10 43000 2.1-2.3 585 10 58500

Daphnia sp. Adult

2.3-2.5 600 10 60000 Daphnia sp. Ou,embr. 4.2 12 500 Diaphanosoma brachyurum

Adult ♀ medie 35 10 3500

Juvenil ♀ medie 9 10 900 Adult ♂ medie 14 10 1400 Ou 2 12 250 Eurycercus lamellatus


Graptoleberis testudinaria

Adult Medie 12 10 1200

Iliocryptus agilis Adult Medie 3.6 Iliocryptus sordidus

Adult Medie 4.6

Leptodora kindtii Adult ♂ medie 65 8 5200 adult ♀ neovigera 277 8 22260 Adult ♀ ovigera 300 8 24000 Juvenil ♀ medie 100 8 8000 Ou embr. 4.2 12 500 Leydigia leydigi Adult ♀ medie 41 10 4100 Macrotrix lacticornis


Juvenil Medie 10 10 1000 Moina micrura Adult ♀♂ medie 70 10 7000 Juvenil Medie 40 10 4000 Moina rectirostris Adult ♀ medie 145 10 14500

241

Hidrobiologie ANEXA 2 Juvenil Medie 34 10 3400 Moina sp. Adult Medie 75 10 7500 Juvenil Medie 35 10 3500 Oxyurella tenuicaudis

Adult Medie 15 1500

Pleuroxus sp. Adult Medie 21 2100 Polyphemus pediculus


Juvenil Medie 32 3200 Ou embr. 5 12 600 Rhynchotalona rostrata


Scapholeberis mucronata


Sida crystallina Adult ♀ medie 440 8 35200 Adult ♂ medie 65 8 5200 Juvenil ♀ medie 60 8 4800 Simocephalus expinosus


Simocephalus vetulus


Simocephalus sp.,Sida sp.


Dupa ENACHESCU-BELDESCU Dupa AZCERMIRD,KERCI

Grupa de organisme

Lungime [mm]

Greutate medie [mg]

Grupa de organisme

Greutatea medie [mg]

Cyclops 0.5-3.2 0.02-0.274 Brachiamus mulleri 0.0018 Naupliu de copepode

0.1-1.5 0.002-0.007 Brachiamus bakeri 0.0005

Diaptomus 0.7-1.5 0.053-0.114 Kerathella cochlearis

0.00006

Daphnia 0.8-3.0 0.048-1.939 Keratella aculeate 0.0001 Bosmina 0.4-0.9 0.016-0.049 Filina longiseta 0.0002 Diaphanosoma

0.8-0.9 0.049 Tintinaidea 0.00019-0.0013

Cydraus 0.3-0.6 0.019-0.029 Bosmina 0.004 Asplanch 0.5-1.2 0.021-0.042 Daphnia 0.048 Rotatoria marine

0.2-0.3 0.0022 Chydraus 0.009

Vermus 0.8-1.2 0.062-0.092 Maeracyclops Adult 0.004 Bivalm 0.2-1.8 0.0094 juvenil 0.0015 Rodon 0.2-0.6 0.01-0.001 Naupliu 0.0005 Evadm 0.4-0.7 0.0287

Cyclops Copepodi 0.0022

242


t Naupli 0.2-0.3 0.0047 Juvenile 0.0022 Copepodit 0.3-0.4 0.0049 adult 0.0082 Calanus 3.3-4.7 0.952-1.906 Cypris 0.01 Acartia 1.3-1.5 0.043 Ou 0.0003 Centrapages 0.8-1.2 0.01-0.038 Naupliu 0.0018 Naupli de balanus

0.4-1.6 0.02-0.053 I 0.003

Mysis 2.2-3.4 0.25-0.63 II 0.005 Sagitta 1.3-1.9 0.0127 III 0.008 IV 0.015 V 0.023 VI♂ 0.027

Pseudocalanus elongates

VII♀ 0.038 Naupliu 0.0005 I 0.002 II 0.004 III 0.007 IV 0.013 V 0.026 VI♂ 0.037

Acantia clause

VII♀ 0.044

243

BIBLIOGRAFIE Antonescu C. S., 1963, Biologia apelor, Ed. Didactică si Pedagogică

Battes, K., s.a., 2003, Producţia şi productivitatea ecosistemelor acvatice, Ed. Ion Borcea

Botnariuc N., s.a., 1964, Fauna RPR, vol.XIII, Ed. Academiei RPR

Chiriac E., Udrescu M., 1965, Ghidul naturalistului în lumea apelor dulci, Ed. Ştiinţifică

Descarpentries A., Villiers A., 1973, Petits animaux des eaux douces, Ed. Politikens Forlag, Copenhaga

Dussart B., 1966, Limnologie, l etude des eaux continental, Gauthier –Villars, Paris

Fira V., Năstăsescu M., 1977, Zoologia nevertebratelor, Ed. Didactică si Pedagogică

Florea L., 2002, Apele curgătoare şi diagnoza ecologică, Editura Didactică şi Pedagogică

Florea L., 2006, Hidrobiologie, caiet de laborator, Editura Fundatiei Universitare

Gavrilescu N., Popovici P., 1963, Analiza chimică aplicată la hidrobilogie şi ape piscicole Ed. de Stat

Gâştescu P., 1990, Fluviile terrei, Ed. Sport -Turism

Godeanu, Stoica P., 2002, Diversitatea lumii vii: Determinatorul ilustrat al florei şi faunei Romaniei, vol. I si II, Ed. Bucura Mond

Grossu A., 1956, Fauna RPR, Mollusca, Editura Academiei RPR

Haret C., Ciobanu S., 1979, Lacuri colinare, Ed. Ceres

Ionescu Al., Peterfi St., 1981, Tratat de algologie, vol. I, II, III si IV, Ed. Academia RSR

Mălăcea I., 1969, Biologia apelor impurificate, Editura Academiei RSR, Bucureşti

Mohan Gh., Ardelean A., 2004, Dicţionar enciclopedic de biologie, Ed. All Educationall

Muller G. I., 1995, Diversitatea lumii vii, Ed. Bucura Mond

Munteanu G., 1983 Botanică şi zoologie acvatică, Universitatea din Galaţi

Negrea Şt., 1983, Fauna RSR, Crustacea, vol.IV, fasc.12, Editura Academiei RSR

Papadopol M., Stănescu R., 1980, Hidrobiologie - Lucrări practice, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biologie

Pârvu C., 1980, Ecosistemele din România, Editura Ceres;

244

Rogoz I., 1979, Ecologia faunei acvatice din câmpia Olteniei, Ed. Academia RSR

Simionescu I., 1981, Din fauna şi flora României, Ed.Ion Creangă

Stafford C., 1999, Phytoplankton of Aquaculture Ponds, Queensland Department of Primary Industries

Şandor R., 2000, Cum se face un insectar, Ed. Rustic Education

Şandor R., 2000, Cum se face un ierbar, Ed. Rustic Education

Ţibea F., 2002, Atlas şcolar de biologie-Regnul Protista & Regnul Animal, Ed. Didactică şi pedagogică

Vollenweider R.A., 1971, A manual on methods for mesuring primar production in aquatic environments, IBP Handbook, no. 12, Blackwell Scientific Publication, Oxford and Edinburg

Vasilescu G., 1986, Hidrobiologie -Limnologie, Universitatea din Galaţi;

Wetzel G.R. 1975, Limnology, W.B. Saunders company

245

Hidrobiologie-Caiet de laborator.pdf

Documents

Transcript of Hidrobiologie-Caiet de laborator.pdf