POVESTEA LUI HARAP-ALB

de Ion Creangă

- comentariu –

Publicat in anul 1877, în revista "Convorbiri Literare", "Povestea lui Harap-Alb", de Ion Creangă, este o sinteză a basmului românesc, în care schema folclorică este preluată în liniile ei esenţiale: lupta dintre bine şi rău, existenţa unui mezin, care i se substituie lui Făt-Frumos, probele la care este supus şi nunta ca final fericit.

Operă narativă în proză, în care realitatea este transfigurată în fabulos, iar personajele poartă valori simbolice, basmul este o specie literară străveche, prezentă atât în literatura populară, cât şi în cea cultă, basmul cult având ca particularităţi reflectarea concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului.

Titlul basmului „Povestea lui Arap Alb” sugerează caracterul fabulos al operei("povestea"), dar şi caracterul său iniţiatic: Harap-Alb este numele sub care eroul trece prin toate probele, care îi aduc desăvârşirea umană(„Harap”- rob, „Alb” – nobil).

Tema basmului este iniţierea unui tânăr care parcurge drumul de la stadiul de novice, la acela de om total. Astfel, basmul lui Creangă întruneşte trăsăturile unui bildungsroman. Motivele specifice sunt superioritatea mezinului, călătoria, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.

Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor părinteşti, eroul fiind nevoit să refacă experienţa tatălui, pe care calul îl purtase, în tinereţe, prin aceleaşi locuri. Întâlnirea cu Spânul este, deci, o reluare a veşnicului conflict dintre cele două forţe, simboluri ale binelui şi răului.

Perspectiva narativă a basmului aparţine unui narator omniscient, care subiectivizează prin intervenţii directe sau prin folosirea dativului etic. Naraţiunea este realizată la persoana a III-a. Tehnica narativă folosită este tehnica înlănţuirii cronologică şi cauzală a secvenţelor.

Reperele temporale sunt neprecizate ("în vremurile acelea"), situând întâmplările în atemporalitate, iar reperele spaţiale se configurează prin locuri şi fiinţe fantastice sau personaje: Pădurea Spânului, Grădina Ursului, Pădurea Cerbului.

Acţiunea se desfăşoară liniar, succesiunea secvenţelor fiind redată prin înlănţuire.

Incipitul acestui basm se deosebeşte de formula iniţială a prototipului folcloric, compusă din doi termeni: unul care atestă o existenţă ("A fost odată") şi altul care o neagă ("ca niciodată").

"Povestea lui Harap-Alb" începe cu formula "Amu cică era odată", care pune povestea pe seama spuselor cuiva, fără a o nega, intrarea în text făcându-se prin "era odată un craiul care avea trei feciori...". Tot în incipit se regăsesc două motive literare specifice basmului: cel al fraţilor despărţiţi şi al împăratului fără moştenitori.

Finalul este închis şi compensator,ca la basmul tradiţional. Odată iniţierea încheiată, eroul reintră în posesia paloşului, primeşte recompensa(pe fata Împăratului Roş şi împărăţia), şi îşi schimbă statutul social(devine împărat), fapt ce confirmă maturizarea acestuia. Ca şi în cazul incipitului, Creangă inovează formula finală pentru că aduce un element de originalitate, introducând o referire critică la adresa societăţii naratorului:"iar pe la noi, cine are bani mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă”.

"Povestea lui Harap-Alb" urmăreşte formarea unui tânăr pentru a-şi dobândi dreptul de a deveni conducător şi pentru a-şi forma o familie. Această călătorie se realizează în trei etape.

Prima este pregătirea şi anticipează drumul de iniţiere. Sfânta Duminică, simbol al experienţei acumulate, îl învaţă pe fiul de crai cum să dobândească calul, paloşul şi hainele de mire ale tatălui său(simboluri ale legăturii cu strămoşii).

Cea de-a doua etapă, drumul de iniţiere(de formare), cuprinde proba podului, rătăcirea prin Pădurea Spânului(spaţiul labirintic), schimbarea indentităţii eroului prin vicleşug, care are loc în fântână, şi cele două probe la care este supus de către Spân: aducerea sălăţilor din Grădina Ursului şi pielea bătută cu nestemate a Cerbului. Din toate aceste probe, Harap-Alb iese învingător, graţie ajutorului primit de la Sfânta Duminică.

Cea de-a treia etapă este cea mai grea şi încheie drumul de maturizare a eroului. Acesta trebuie să se descurce singur(Sfânta Duminică dispare din basm) şi să o aducă pe fata Împăratului Roş. După ce trece cu succes de această probă cu ajutorul celor cinci prieteni, al furnicilor şi a albinelor, Harap-Alb este ucis de Spân, decapitarea şi învierea eroului fiind ultima treaptă a iniţierii.

Personajele basmului “Povestea lui Harap-Alb” sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze, personajele antagonice şi simbolice care le reprezintă fiind Harap-Alb şi Spânul.

La construcţia celor două personaje contribuie fabulosul, care este tratat în mod realist: nici Harap-Alb nu se confundă cu Făt-Frumos, ci este un om care are calităţi şi defecte, şi nici

Spânul nu este zmeu, ci o fiinţă umană însemnată de natură prin lipsa bărbii(expresie a bărbăţiei).

Amândoi sunt nişte personaje "deghizate": Harap-Alb este un fiu de împărat ascuns sub haine de slugă, iar Spânul este "răul necesar", deghizat în fecior de împărat.

Harap-Alb este personajul principal, protagonist şi eponim al basmului lui Creangă. Eroul săvârşeşte un act de iniţiere în vederea formării lui pentru viaţă.

Autorul îşi scoate personajul din tiparele clasice, pentru că renunţă la perfecţiunea eroului şi îl introduce în categoria oamenilor simpli. Iniţial, personajul lui Creangă este timid, ruşinos şi lipsit de curaj. Reacţia sa atunci când Craiul îi ceartă pe fraţii mai mari, este evidenţiată de către narator prin caracterizarea directă. Tot acum găsim o trăsătură definitorie a personajului, milostenia, care face ca el să fie alesul.

Întâlnirea cu Spânul constituie episodul-cheie în evoluţia ulterioară a personajului. În pădure, el trăieşte sentimentul de frică şi neputinţă şi nesocoteşte sfatul tatălui său, luându-l în slujba sa pe Spân.

Urmează momentul crucial: cel al supunerii prin vicleşug. Naiv, fiul de împărat coboară în fântână la îndemnul Spânului. Acolo, el renunţă la originea sa nobilă pentru a porni fără nimic în lupta cu destinul. Din acest moment, Harap-Alb(un oximorom) este eroul care va lupta şi va birui cu bunătatea inimii sale, nu cu mândria eroului perfect.

El apare ca un om simplu, modest, calităţi apreciate de toţi cei din jurul lui, spre deosebire de Spân, ale cărui defecte omeneşti îl duc la pierzanie: rău, antipatic, arogant.

Ajutat mai mult de sfatul Sfintei Duminici, Harap-Alb va da cele dintâi probe de curaj şi de bărbăţie, nu fără ezitări şi slăbiciuni omeneşti.

În cea de-a treia probă, călătoria prin locuri pustii şi greu accesibile constituie un permanent prilej de cunoaştere pentru erou, care ţnţelege că fiinţele cele mai neinsemnate (furnicile, albinele) îţi pot fi de folos. De asemenea, Harap-Alb poate constata ciudăţeniile fiinţelor umane şi variatatea indivizilor, dovedind toleranţă şi sociabilitate.

Pe drumul de întoarcere, el se îndrăgosteşte de fata Împăratului Roş, dar rămâne loial Spânului, considerând că datoria este mai presus de sentimentele lui.

Ajunşi la Verde Împărat, tânăra îl demască pe Spân.Acesta nu are demnitatea zmeilor, care se recunosc învinşi, şi îi taie capul lui Harap-Alb.

Experienţa capitală prin care trece eroul se petrece în sens invers celor din fântână: "moare" sluga şi "se naşte" împăratul.

Spânul întruchipează forţa răului în basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamănă în lume teroare, răutate şi violenţă. El este personaj negativ specific basmului şi întruchipează nedreptatea, răutatea, minciuna - trăsături condamnate în orice basm popular sau cult.

Omul spân este prin naştere un om rău, viclean peste măsură, nu se dă în lături să păcălească un "boboc" (nepriceput, lipsit de experienţă) cum era mezinul craiului şi-l atrage în capcana din fântână prin minciuni şi tentaţii ce dovedesc o bună cunoaştere de oameni.

Trăsăturile lui morale reies în mod indirect din faptele sale şi din relaţiile cu celelalte personaje. Impostor şi grosolan, se comportă ca un stăpân tiran, considerând că slugile seamănă cu animalele. Din proprie experienţă, ştie că "să te ferească Dumnezeu, când prinde mămăliga coajă", deoarece el, obraznic şi prost crescut, cum vede că "i s-au prins minciunile de bune" si că este primit cu toate onorurile de către împăratul Verde, devine ameninţător cu sluga, îi dă o palmă, cu scopul "să facă pe Harap-Alb ca să-i ieie şi mai mult frica".

Văzându-se ajuns urmaş la tronul împărătesc, Spânul devine arogant şi lăudăros, însuşindu-şi toate meritele lui Harap-Alb, ba mai mult, fălindu-se că ştie să fie stăpân adevărat şi să-şi strunească slugile.

Desfasurarea actiunii are loc pe inlantuirea motivelor dupa cum urmeaza:

1. Motivul imparatului fara urmas este un motiv declansator al actiunii, prin faptul ca imparatul Verde ii solicita fratelui sau Craiul sa trimita pe unul dintre feciorii sai, sa-i urmeze la tron.

2. Motivul cifrei 3, al celor trei feciori pe care ii avea Craiul. Pe cei trei, Craiul isi propune sa-i supuna la o proba a curajului, pentru a se convinge care dintre ei este capabil sa preia tronul fratelui sau, imparatul Verde.

3. Motivul mezinului. Intodeauna feciorul cel mic se dovedeste a fi cel mai curajos si intelept pentru a porni la drum.

4. Motivul pregatirilor pentru drum: - tatal il sfatuieste sa se fereasca pe drum de omul Span. – mezinul intalneste pe drum o femeie sarmana care ii cere de pomana , iar dupa ce acesta dovedeste ca este milos, acea femeie sarmana ii dezvaluie ca este Sfanta Duminica si il sfatuieste cum sa procedeze pentru a se pregati pentru drum. - isi ia din pod hainele de nunta ale tatalui sau, isi alege din herghelie calul care va avea curaj sa manance din tava cu jeratic, care se va dovedi a fi un cal nezdravan. – la plecare primeste din partea tatalui sau o blana de urs pe care sa o foloseasca cand va fi nevoie.

5. Motivul drumului. Acesta este un motiv initiatic pe parcursul caruia eroul intalneste numeroase obstacole care solicita sa le treaca si care il maturizeaza. – prima pare a drumului are loc printr-o padure din care eroul nu reuseste sa iasa, intocmai ca intr-un labirint, padurea in care ii apare Spanul, ce se ofera sa il ajute a iesi din padure. Printrul il refuza de doua ori, insa a III-a oara accepta sa fie condus de span.

6. Motivul fantanii se constituie in schimbarea identitatii intre cele doua personaje, Spanul devenind eventualul print, in timp ce printul va deveni din acel moment Harap Alb.

Spanul il obliga pe print sa jure pe spada ca nu va dezvalui niciodata adevarata lor identitate.

7. Motivul obstacolelor: Prima proba la care este supus Harap Alb este aceea a aducerii salatelor din gradina ursului.

8. Motivul prieteniei: - Prin bunatatea lui, Printul se imprieteneste pe drum cu mici gaze precum furnicile si albinele, care candva ii vor veni in ajutor.

9. A doua incercare este aducerea pietrelor pretioase din fruntea cerbului. Sfatuit de Sfanta Duminica, va trece si de acest obstacol aducand capul cerbului cu nestematele sale.Urmatoarea incercare este aceea in care este trimis sa aduca pe fata imparatului Rosu. Pe drum intalneste 5 oameni nazdravani care remarcand bunatatea printului se vor oferi sa il ajute. Acestia sunt: Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila si Pasari-lati-lungila. Ajuns cu cei 5 la imparatul Rosu, va fi supus de acesta la alte probe pentru a-i pieri pe toti cei 5: - Proba cuptorului incins pe care o rezolva Gerila. – Proba setei pe care imparatul Rosu ii pune sa bea butoaie de vin rezolvata de Setila. Proba mancarurilor rezolvata de Flamanzila. – Proba alegerii firelor de aur din boabele de mei in care Harap Alb apeleaza la furnici. – Proba recunoasterii adevaratei fete de imparat, cand Harap Alb apeleaza la albine, regina acestora asezandu-se pe obrazul fetei de imparat. – Proba aducerii apei vii si apei moarte, precum si a smicelelor de mar. – Intorcandu-se cu toate aceste probe reusite, Spanul face o ultima incercare a pieirii acestuia, taindu-i capul. – Fetele imparatului isi dau seama care este adevaratul print dupa faptele prin care a trecut el, iar prin ajutorul apei vii si apei moarte, precum si a smicelelor de mar, ii vor lipi capul printului la loc, inviandu-l.

10. Motivul casatoriei ca in orice basm, eroul se casatoreste cu fata de imparat, casatoria fiind simbolul viitorului.

Trasaturi ale basmului:

Interferenta intre lumea reala si cea fantastica, ultima dintre ele fiind fantastica

In basm intalnim personaje purtatoare ale binelui, in confruntarea cu personaje ale raului.

In infruntarea dintre bine si rau, de obicei binele iese victorios. Personajul principal este inzestrat cu cateva calitati umane: sinceritatea, curajul, intelepciunea, bunatatea, amicitia. Antieroul are trasaturi negative: rautatea,lacomia,minciuna,ura.

In orice basm exista o multitudine de motive, foarte multe preluate din basmele populare si adoptate de autorii de basme culte, in lumea reala in care a cunoscut-o.

Ca moduri de expunere, spre deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi cu descrierea. Naraţiunea este

dramatizată prin dialog, iar individualizarea acţiunilor şi a personajelor se realizează prin amănunte(limbaj, gesturi). Dialogul susţine evoluţia acţiunii şi caracterizarea personajelor. Descrierea conturează indicele spaţial şi personajele prin portretistică.

Registrele stilistice oral, popular şi regional conferă originalitate limbajului, care diferă de al naratorului popular prin specificul integrării termenilor. Limbajul cuprinde termeni şi expresii populare, regionale, ziceri tipice(proverbe, zicători).

Umorul se realizează prin ironie, porecle şi apelative caricaturale, scene comice, expresii populare.

Oralitatea stilului se realizează prin expresii narative tipice, exprimarea afectivă în propoziţii interogative şi exclamative, dativul etic şi inserarea de fraze ritmate sau versuri populare.

„Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă este un basm cult, deoarece prezintă reflectarea concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului, însă, asemenea basmului popular, pune în evidenţă idealul de dreptate, de adevăr şi de cinste.