ALTE DOCUMENTEOrdonanta - regimul juridic al unor imobilepreluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989

privind înfiintarea, organizarea si functionareaasociatiilor de proprietari

ACTE VIZA AUSTRALIA

aviz amendatilor

Username / Parola inexistente

email ●●●●●●

Login Am uitat parola x Creaza cont nou

Home Exploreaza Upload

Administratie

Legislatie

Arta cultura

Biologie

Casa gradina

Diverse

Economie

Geografie

Gradinita

Istorie

Jurnalism

Limba

Literatura romana

Management

Medicina

Personalitati

Profesor scoala

Sociologie

Stiinta

Tehnica mecanica

Timp liber

Guvernuladministratie

Guvernul

1. Rolul, caracteristicile, functiile, organizarea si durata Guvernului

A. Rolul Guvernului. Este un organ central si colegial (pluripersonal) careexercita conducerea generala a administratiei publice si asigura realizareapoliticii interne si externe a tarii, în temeiul atributiilor conferite prin Constitutiesi legi, atributii ce se realizeaza prin forme si proceduri specifice activitatii ce odesfasoara (art. 102 alin. 1 din Constitutie si Legea nr. 90 din 26 martie 2001privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor)[1].

Rolul Guvernului este definit în art. 1 din Legea nr. 90/2001 si consta înasigurarea functionarii echilibrate si dezvoltarea sistemului national economicsi social, precum si racordarea acestuia la sistemul economic mondial înconditiile promovarii intereselor nationale. Totodata, Guvernului îi mai revinerolul de a organiza executarea în concret a legilor adoptate de puterealegislativa.

B. Caracteristicile Guvernului

O prima caracteristica a Guvernului consta în faptul ca este un organ al puteriiexecutive, caruia îi revine atributia de conducere generala a administratieipublice, dar fara sa fie o categorie distincta de aceasta din urma[2].

Componenta, modul de functionare, atributiile si actele Guvernului au fostsumar reglementate de Constitutia din 1991, care, pentru dispozitii maiamanuntite, facea trimitere la o viitoare lege organica. O asemenea lege aintervenit de abia în anul 2001. În aceasta situatie, pe baza fostului art. 151 dinConstitutia din 1991, potrivit caruia institutiile republicii, existente la data intrariiei în vigoare, ramâneau în functiune pâna la data constituirii celor noi,ansamblul regulilor juridice, care priveau Guvernul, au continuat sa se aplice sidupa data de 8 decembrie 1991, desi erau stabilite prin lege ordinara; Legeanr. 37/1990. Ulterior, prin efectul intrarii în vigoare a Constitutiei din 1991 la 8 decembrie 1991 unele dispozitii ale Legii nr.37/1990 au fost abrogate ca fiindu-i contrare. Astfel, un gol legislativ s-a produs. Era necesar, conform spiritului Constitutiei din1991, ca o lege organica sa fie adoptata în materie. În loc sa se procedeze astfel, organizarea si functionarea Guvernului a fostreglementata prin mai multe hotarâri guvernamentale, cum au fost H.G. nr. 860 din 31.12.1992 si H.G. nr. 196 din 29.04.1993,H.G. nr. 515/1993 si H.G. nr. 696/1993, H.G. nr. 520/1994. Era fara îndoiala neconstitutional ca organizarea Guvernului sa sefaca prin acte normative inferiore legii organice, ca sa nu mai amintim de faptul ca o lege, Legea nr. 37/1990, a fost modificataprin hotarâri succesive de guvern. Este grav ca o autoritate publica de importanta Guvernului a functionat, dupa intrarea învigoare a Constitutiei din 1991, o lunga perioada de timp în afara cadrului constitutional si legal stabilit de ea[3].

O a doua caracteristica a Guvernului este aceea de a fi un organ central, adica un organ a carui competenta se extinde peîntregul teritoriu al tarii.

În al treilea rând, Guvernul organizeaza, executa si asigura realizarea politicii interne si externe a tarii, exercita conducereagenerala a administratiei publice, ca organ colegial central al administratiei publice.

În al patrulea rând, Guvernul este un organ cu competenta generala, cu atributii interesând toate sau aproape toate ramurile sidomeniile (învatamânt, sanatate, agricultura, industrie si comert, etc.), fiind abilitat sa ia masuri interesând fie ansamblul lor, fienumai pe unele dintre ele.

În sfârsit, Guvernul se mai caracterizeaza si prin pozitia pe care o detine în raport cu organele administratiei publice, fiindorganul de conducere si coordonare a organelor centralizate de specialitate, precum si a organelor locale ale administratieipublice, dar în acest ultim caz cu respectarea principiilor autonomiei si descentralizarii.

C. Functiile Guvernului se exercita pentru realizarea Programului de Guvernare acceptat de Parlament (art. 1 alin. 5 din Legeanr. 90/2001). Aceste functii sunt:

a) functia de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare;

b) functia de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar în vederearealizarii obiectivelor strategice;

c) functia de administrare a proprietatii statului, prin care se asigura administrarea proprietatii publice si private astatului, precum si gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;

d) functia de reprezentare, prin care se asigura, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern si international;

e) functia de autoritate de stat, prin care se asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii reglementarilor îndomeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, precum si în domeniile economic si social si al functionariiinstitutiilor si organismelor care îsi desfasoara activitatea în subordinea Guvernului sau sub autoritatea Guvernului.

D. Organizarea Guvernului. Fara a se confunda cu ministerele, Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri sau ministridelegati, în masura în care au fost prevazuti în lista Guvernului prezentata Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

1 din 8 30.04.2014 17:09

Pot fi membrii ai Guvernului persoanele care au numai cetatenia româna si domiciliul în tara, se bucura de exercitiul drepturilorelectorale, nu au suferit condamnari penale (legea se refera numai la condamnari definitive) si nu se gasesc într-unul din cazurilede i 535j98f ncompatibilitate prevazute de lege (exercitarea unei alte functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputatsau senator; exercitarea unei functii de reprezentare profesionala, salariata în cadrul organizatiilor cu scop comercial;exercitarea de acte de comert, cu exceptia vânzarii sau cumpararii de actiuni ori alte titluri de valoare; exercitarea functiei deadministrator ori de cenzor la societatile comerciale sau de reprezentant al statului în adunarile generale ale unei asemeneasocietati ori membru al consiliilor de administratie ale regiilor autonome, companiilor nationale si societatilor nationale;exercitarea unei functii publice în serviciul unei organizatii straine, cu exceptia acelor functii prevazute în acordurile si conventiilela care România este parte). Fara a se preciza în ce fel, legea organica consacra ca starea de incompatibilitate se constata deprimul-ministru, care va dispune masurile necesare pentru încetarea acesteia[4].

Încetarea functiei de membru al Guvernului intervine prin demisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, stare deincompatibilitate, a decesului sau a demiterii.

Demisia se prezinta în scris primului-ministru, se anunta public si devine irevocabila din momentul în care s-a luat act dedepunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.

Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentala (chiar si revocarea unui ministru poate însemna remaniereguvernamentala) si se face prin decret, de Presedintele României, la propunerea primului-ministru.

În cazul demisie, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilitatii, a decesului si în alte situatii prevazute de lege,Presedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta si declara vacanta functiei de ministru al Guvernului.Daca un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva sau averea sa a fostdeclarata, în tot sau în parte, ca fiind dobândita în mod ilicit, el este, de asemeni, demis de Presedinte, la propunerea primului-ministru.

În caz de remaniere guvernamentala sau vacanta a postului, numirea în functia de membru al Guvernului de face tot dePresedintele României.

Primul-ministru. Constitutia din 1991 a vazut în primul-ministru un organ care, desi participa alaturi de ceilalti ministri ladeliberarile care au loc în sedintele Guvernului în vederea luarii unor hotarâri obligatorii, totusi exercita, în temeiul ei, o serie deatributii proprii[5].

Astfel de atributii, pe care le exercita individual, adica fara sa aiba nevoie de concursul celorlalti ministri pot fi: formareaGuvernului prin prezentarea listei acestuia în sedinta comuna a corpurilor legiuitoare, prezentarea în fata Parlamentului aprogramului Guvernului; conducerea Guvernului si coordonarea activitatii membrilor acestuia; convocarea si conducereasedintelor Guvernului; prezentarea de rapoarte si de declaratii în fata Parlamentului cu privire la politica Guvernului; semnareahotarârilor si ordonantelor Guvernului; contrasemnarea decretelor Presedintelui Republicii în cazurile prevazute de Constitutieetc.

Primul-ministru numeste si elibereaza din functie: conducatorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu exceptiapersoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, respectiv, prevazute în lista Guvernului prezentata Parlamentului siînvestita cu votul de încredere al acestuia; secretarul general (daca nu face parte din Guvern cu rang de ministru) si secretariigenerali adjuncti; personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru, secretarii de stat, alte persoane care îndeplinescfunctii publice, unde prevede legea[6].

În cazul aparitiei unor probleme operative, primul-ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii si comiteteinterguvernamentale

Pentru caracterizarea pozitiei primului-ministru în cadrul ansamblului aparatului executiv este semnificativ faptul ca este suficientca una din situatiile care duc la încetarea mandatului lui sa fi intervenit pentru ca întregul Guvern sa fie considerat demis siprocedura de formare a unui nou Guvern sa se deschida[7].

Art. 8 al Legii nr. 37/1990, abrogata, prevedea ca Guvernul îsi constituirea un birou executiv pentru rezolvarea problemelorcurente si urmarirea aducerii la îndeplinire a masurilor dispuse de Guvern. O astfel de dispozitie nu mai exista în Legea nr.90/2001.

Aparatul de lucru al Guvernului

Potrivit art. 20 al Legii nr. 90/2001, modificata prin O.U.G. nr. 64 din 28 iunie 2003[8] si Hotarârii Guvernului nr. 746 din 31 iulie2003[9], în vederea exercitarii atributiilor ce-i revin pe baza Constitutiei, a legilor si ordonantelor, a hotarârilor în vigoare seorganizeaza aparatul de lucru al Guvernului, în care functioneaza, aparatul de lucru al primului-ministru, Secretariatul General alGuvernului, departamente si alte asemenea structuri organizatorice cu atributii speciale (compartimente pentru monitorizareamarilor programe de interes national). În directa coordonare a primului-ministru se afla Administratia Nationala a Rezervelor deStat, A.P.A.P.S., Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, s.a.[10]

Aparatul de lucru al primului-ministru este o structura organizatorica fara personalitate juridica, alcatuita din corpul consilierilorprimului-ministru, cabinetul primului-ministru, cancelaria primului-ministru, si alte compartimente stabilite prin legea organica deorganizare. Atributiile si organizarea aparatului de lucru se stabilesc prin decizia primului-ministru. Pe lânga aparatul de lucru alprimului-ministru îsi desfasoara activitatea Comisia anti-saracie si promovare a incluziunii sociale -C.A.S.P.I.S.

Secretariatul General al Guvernului functioneaza ca structura în cadrul aparatului de lucru al Guvernului si asigura derulareaoperatiunilor tehnice aferente actelor de guvernare si rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice si tehnice aleactivitatii Guvernului, precum si reprezentarea Guvernului în fata instantelor judecatoresti. Secretariatul General al Guvernuluieste condus de ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, ajutat de unul sau mai multi secretari de statnumiti prin decizie a primului-ministru[11]. În coordonarea Secretariatului General al Guvernului este Departamentul pentru relatiiInteretnice.

Departamentul este o structura organizatorica în aparatul de lucru al Guvernului, subordonat primului-ministru, fara personalitatejuridica si unitati în subordine, care are rol de coordonare si sinteza în domenii de interes general, în conformitate cu atributiileGuvernului. Conducatorul departamentului va fi un demnitar care nu are calitatea de ordonator de credite. În subordinea primului-ministru sunt urmatoarele departamente: Departamentul pentru Analiza Institutionala si Sociala, Departamentul de PoliticiSociale, Departamentul de Politici Economice, Departamentul pentru Relatii Interetnice, etc. Secretarii de stat sau subsecretariide stat, care asigura conducerea departamentelor sunt numiti prin decizie de primul-ministru si emit numai ordine cu caracterindividual.

Numarul maxim de posturi în aparatul de lucru al Guvernului este de 370, exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetuluiprimului-ministru si cabinetului ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

La intrarea în vigoare a Constitutiei din 1991, se punea întrebarea daca art. 17 din Legea nr. 37/1990, potrivit careia secretarulgeneral al Guvernului era numit si eliberat din functie de primul-ministru era sau nu abrogata. Conform Legii nr. 37/1990,secretarul general al Guvernului avea rang de ministru si era membru al Guvernului, participând la sedintele acestuia si, ca atare,numirea lui în functie era de competenta Presedintelui Republicii, ce trebuia sa se faca cu respectarea procedurii prevazute deart. 85 al Constitutiei. Daca aceasta dispozitie a Legii nr. 37/1990 nu ar fi fost considerata abrogata si secretarul Guvernului ar fi

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

2 din 8 30.04.2014 17:09

fost numit tot de primul-ministru, el nu ar fi dispus de drept de vot în sedintele Guvernului, nefiind numit ca membru al acestuiade catre Presedintele Republicii pe baza învestiturii date de Parlament. Aceasta dilema a fost înlaturata prin HotarâreaParlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului nr. 39 din 28 decembrie 2000[12] prin care a fost investit ministrul pentruCoordonarea Secretariatului General al Guvernului si numit în consecinta prin decret de Presedintele României[13], practicaperpetuata si în Hotarârea Parlamentului nr. 16/2003[14].

E. Durata Guvernului

Durata mandatului presupune perioada în care îsi desfasoara Guvernul numit activitatea.

Constitutia prevede ca Guvernul în ansamblul sau si fiecare ministru în parte îsi exercita mandatul începând de la data depuneriijuramântului.

Aceasta prevedere presupune ca mandatul unora din membrii Guvernului sa nu coincida cu mandatul Guvernului. O asemeneasituatie poate interveni, o data ce Constitutia arata ca, ori de câte ori are loc o remaniere ministeriala, Presedintele Republicii, lapropunerea primului-ministru, numeste un ministru.

Constitutia în art. 110 prevede ca încheierea mandatului are loc fie cu data validarii alegerilor generale pentru un nou Parlament,fie cu data demiterii Guvernului.

2. Atributiile Guvernului

Guvernul exercita conducerea generala a activitatii executive pe întregul teritoriu al statului, si prin urmare Guvernului îi revinnumeroase atributii. Cele mai importante atributii sunt prevazute de Constitutie, iar altele de Legea nr. 90/2001 sau de alte actenormative si de regulamentele de functionare ale Camerelor Parlamentului.

A. Atributii ale Guvernului prevazute de Constitutie:

a). În domeniul politicii interne

- asigura realizarea politicii interne, potrivit programului sau de guvernamânt, aprobat de Parlament (art.102 alin. 1);

- exercita conducerea generala a administratiei publice (art. 102 alin. 1);

- exercita initiativa legislativa (art. 74);

- elaboreaza anual proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurarilor sociale de stat, pe care le supune,separat, aprobarii Parlamentului (art. 138 alin. 2);

- prezinta informatiile si documentele cerute de Camera deputatilor, de Senat sau de comisiileparlamentare, prin presedintii acestora (art. 111 alin. 1);

- raspunde la întrebarile si interpelarile formulate în Parlament de deputati sau senatori (art. 112 alin. 1);

- daca este cazul, îsi angajeaza raspunderea în fata Camerei Deputatilor si a Senatului, în sedinta comuna(art. 114);

- în termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de Presedinte al României, Guvernulorganizeaza alegeri pentru un nou Presedinte (art. 97 alin. 2);

- guvernul, cu avizul Curtii de Conturi, poate înfiinta organe de specialitate în subordinea ministerelor, dacalegea îi recunoaste aceasta competenta (art. 117 alin. 2);

- numeste câte un prefect în fiecare judet si în municipiul Bucuresti (art. 123 alin. 2); sesizeaza CurteaConstitutionala în vederea exercitarii de catre ea a controlului constitutionalitatii legilor anterior promulgariilor (art. 146 lit. a);

- poate propune Presedintelui revizuirea Constitutiei (art. 150 alin. 1).

b). În domeniul politicii externe

- asigura realizarea politicii externe, potrivit programului sau de guvernare, aprobat de Parlament (art. 102alin. 1);

- negociaza încheierea tratatelor internationale (art. 91 alin. 1);

- propune Presedintelui Republicii acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai României (art.91 alin. 2);

- propune Presedintelui României înfiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangurilor misiunilor diplomatice(art. 91 alin. 2).

B. Atributii prevazute de Legea nr. 90/2001, de alte legi sau de regulamentele de functionare ale CamerelorParlamentului

Încercând sa reglementeze sistematic atributiile Guvernului, Legea nr. 90/2001 le-a enumerat în cadrul art. 11 lit. a-r.

Unele din prevederile a acestui articol se regasesc în prevederile constitutionale, altele sunt dezvoltate sau precizate.

Enumerarea atributiilor Guvernului cuprinsa si în Legea nr. 90/2001 nu este limitativa. Legea nr. 90/2001, enumera atributiileGuvernului si adauga o clauza generala (art. 11 lit. s), potrivit careia acest organ îndeplineste si orice alte atributii prevazute delege sau care decurg din rolul si functiile Guvernului. De exemplu, potrivit art. 6 al Legii nr. 68/1992, Guvernul stabileste dataalegerilor pentru camera Deputatilor, Senat, Presedintele Republicii; art. 130 alin. 3 al Legii nr. 215/2001 prevede ca numirea sieliberarea din functie a prefectilor se face de Guvern etc. De asemenea, regulamentele celor doua camere ale Parlamentuluicuprind dispozitii în aceasta materie (de exemplu art. 90 al Regulamentului Camerei Deputatilor si art. 83 al RegulamentuluiSenatului prevad ca Guvernul are dreptul de a prezenta amendamente).

3. Actele juridice ale Guvernului

Atributiile Guvernului se pot îndeplinii prin acte juridice transpuse în manifestari de vointa facute în scopul de a produce efectelejuridice prevazute de lege si a caror realizare este garantata prin forta de constrângere a statului, adica prin acte juridice.

Actele juridice adoptate de Guvern pot fi: hotarâri si ordonante. La rândul lor sunt: a) cu caracter normativ; si b) cu caracterindividual. În activitatea sa Guvernul poate emite si acte cu caracter politic (declaratii, apeluri), care însa nu produc efectejuridice. Prin actele sale politice Guvernul îsi exprima pozitia sa fata de anumite evenimente interne sau internationale[15].

În articolul 108 din Constitutie se arata ca Guvernul adopta hotarâri si ordonante, fara sa faca referiri si la emiterea altor acte. Înarticolul 26 din Legea nr. 90/2001 se prevede ca Guvernul adopta hotarâri si ordonante. Într-o opinie exprimata în literatura

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

3 din 8 30.04.2014 17:09

juridica se afirma ca Guvernul adopta numai hotarâri si ordonante, ceea ce exclude categoria regulamentelor din rândul actelorjuridice ce pot fi adoptate de catre acesta. Aceasta opinie pare sa fie confirmata de practica normativa care a aplicat procedeultehnic al aprobarii regulamentelor prin hotarâre de Guvern.

Puterea de reglementare generala nu apartine primului-ministru, asa cum se sustine într-o opinie, ci Guvernului, ca organcolegial, ce îsi îndeplineste rolul sau stabilit de Constitutie (art. 102). În consecinta, prevederea cuprinsa în art. 6 alin. 1 dinLegea nr. 37/1990 (abrogata), în virtutea careia hotarârile si regulamentele se adoptau cu acordul primului-ministru, trebuia a fireconsiderata în lumina textelor constitutionale, în sensul ca, potrivit art. 150 alin. 1 din Constitutia din 1991, revizuita, aceastadispozitie a fost practic abrogata ea fiind contrara actului fundamental. Dar, dupa o opinie, acest acord al primului-ministru ar fisi în prezent necesar. Aceasta opinie nu este conforma cu spiritul constitutiei care permite ca hotarâri si ordonante sa fieadoptate cu respectarea cvorumului chiar si în absenta primului-ministru, fiind semnate de ministrul care îi tine locul. Practicanormativa a Guvernului a demonstrat, contrar acestei opinii, ca, semnarea hotarârilor nu constituie un drept exclusiv al primului-ministru, acest lucru putând sa-l faca oricare dintre ministri, care în absenta sa îl înlocuiesc. Cu toate acestea, în textul art. 27 dinLegea nr. 90/2001 se arata ca Guvernul adopta hotarârile si ordonantele în prezenta majoritatii membrilor sai, prin consens, iaratunci când nu se realizeaza consensul, hotaraste primul-ministru. Practic, primul-ministru a fost înzestrat cu un drept de veto,care nu poate fi exercitat în lipsa lui, de un alt membru, cu rol de înlocuitor al acestuia în cazul absentei.

Hotarârile se emit pentru organizarea executarii legilor (art. 26 alin. 1 din Legea nr. 90/2001).

Ordonantele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare sau, în cazuri exceptionale, se emit ordonante de urgenta, potrivitart. 114 alin. 4 din Constitutie.

Metodologia de elaborare si înaintare la Guvern a proiectelor de hotarâri si ordonante este descrisa în H.G. nr. 555/2001 pentruaprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului[16].

În cazul încetarii mandatului sau, în conditiile prevazute de Constitutie, Guvernul, pâna la depunerea juramântului noului Guvern,poate emite acte cu caracter individual sau normativ, dar numai necesare administrarii treburilor publice si, fara a promovapolitici noi. Dar, în aceasta perioada Guvernul nu poate emite ordonante si nu poate initia proiecte de lege (art. 26 alin. 3).

Primul ministru poate emite decizii (art. 19 din Legea nr. 90/2001), care pot avea caracter individual sau normativ. ProfesorulTudor Draganu spune ca deciziile primului ministru pot avea si un caracter normativ deoarece potrivit art. 18 din Legea nr.37/1990 pentru organizarea interna a Guvernului aceasta "îndeplineste atributiile sale putând emite decizii cu caracter individualsau privind organizarea interna a guvernului". În general în literatura juridica marea majoritate a autorilor afirma ca deciziile aunumai un caracter individual. Opinia profesorului Tudor Draganu pare a fi sustinuta si prin prevederile art. 3 alin. 4 din H.G. nr.765/2002 în care se arata ca atributiile si structura organizatorica ale aparatelor de lucru al primului-ministru se stabilesc prindecizie a acestuia care, poate, în opinia noastra, avea numai un caracter normativ.

De altfel, faptul ca primul-ministru poate emite acte juridice cu caracter normativ si individual este cu atât mai mult de apreciat cucât în exercitarea atributiilor care îi revin ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului acesta poate emiteordine si instructiuni, evident acte care au un caracter normativ (art. 7 alin. 3 din H.G. nr. 746/2003). Pe de alta parte legiuitoruldistinge ca în exercitarea atributiilor sale conducatorul departamentului nu poate emite decât ordine cu caracter individual (art.10 alin. 5 din H.G. nr. 746/2003).

HOTĂRÂRILE GUVERNULUI

1. Notiuni. Definitie.

Hotarârea Guvernului constituie instrumentul de transpunere si de realizare în practica sociala a atributiilor acestuia de aplicare adispozitiilor constitutionale si ale altor legi, în virtutea unui program acceptat de reprezentanta nationala. Hotarârea, nu estealtceva decât expresie a manifestarii de vointa a organului colegial, facuta cu scopul de a produce anumite efecte juridice,urmarite de organul administrativ suprem, nu este altceva decât un act administrativ de autoritate ce poate interveni, în oricedomeniu, ramura sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competenta materiala generala.

Hotarârile Guvernului au caracter individual sau normativ. Din punct de vedere material hotarârea normativa este, ca si legea,un act juridic normativ prin care se creeaza, modifica sau sting pe cale generala si impersonala drepturi si obligatii.

Hotarârea este considerata în doctrina juridica ca expresie a unei competente originare a Guvernului, ce îsi are izvorul înConstitutie, tipica pentru rolul acestuia de autoritate publica a puterii executive, întrucât are ca scop executarea legilor.

Constitutia din 1991, precizeaza expres domeniile în care numai legea poate actiona, lasând libere alte domenii de raporturisociale reglementarii autoritatii administrative. Aceasta interventie de reglementare normativa a Guvernului poate fi oricândînlaturata prin efectul abrogator sau modificator al unui act normativ cu o forta juridica superioara.

Dar pentru a nu înlocui "domnia legii" cu "domnia reglementarii administrative autonome", Adunarea constituanta si-a luat unelemasuri de contracarare. Astfel, în primul rând ea a subordonat unor conditii restrictive exercitiul delegarii legislative iar, în aldoilea rând, a stipulat ca singura autoritate legislativa este Parlamentul.

2. Clasificarea hotarârilor normative ale Guvernului

Dupa obiectul lor reglementare hotarârile Guvernului se pot clasifica:

a) Hotarâri care sunt emise la initiativa legii, prin care se stabilesc reguli juridice de organizare a aplicarii legii si de punere a eiîn executare. Aceste hotarâri nu pot crea obligatii noi si nici sa stabileasca raporturi neprevazute în lege. Aceste hotarâri maisunt denumite complementare, deoarece însusi textul legii cere elaborarea unui act administrativ normativ de detaliere a normeicadru din lege.

b) Hotarârile pot fi si spontane, atunci când Guvernul dezvolta reguli cuprinse în lege din proprie initiativa fara sa i se cearaexpres acest lucru.

De mentionat ca acest tip de hotarâri ale Guvernului pot sa aiba drept temei chiar si o ordonanta a Guvernului. Astfel, H.G. nr.543 din 24 iulie 1995 privind drepturile banesti ale salariatilor institutiilor publice si regiilor autonome cu specific deosebit peperioada delegarii, detasarii si deplasarii în cadrul localitatii, în interesul serviciului a fost emisa de Guvern în temeiul art. 4 dinOrdonanta Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autoritatile si institutiile publice.

c) Hotarârile autonome care reglementeaza primar raporturi juridice în diferite domenii, nerezervate legii sau care nu au facutobiectul unei reglementari prin lege.

d) Hotarâri prin care se aproba regulamente, instructiuni, norme metodologice. În acest caz, regulamentele pot fi elaborate deGuvern, ministere sau alte organe de specialitate sau autoritati publice centrale, iar odata cu adoptarea lor pe aceasta cale,dobândesc caracterul si forta juridica a hotarârilor cu caracter normativ ale Guvernului.

Guvernul poate aproba prin hotarâre, instructiuni elaborate de ministere. Astfel, în art. 38 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994s-a cerut ca la propunerea Ministerului de Finante, Guvernul sa aprobe Instructiunile privind metodologia de calcul siformularistica corespunzatoare referitoare la impozitul pe profit, lucru care s-a si facut prin Hotarârea Guvernului nr. 974/1994.

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

4 din 8 30.04.2014 17:09

3. Conditii de valabilitate ale hotarârilor de Guvern

1. Asa cum am aratat, hotarârea poate fi emisa de Guvern numai în limitele competentei conferite de Constitutie si de lege.

Guvernul nu poate interveni normativ în domeniile rezervate legii sau în care raporturile sociale au fost deja reglementate printr-olege. Este cert ca prin hotarâre de Guvern nu pot fi reglementate raporturi juridice din domeniul dreptului penal, nu se pot stabilicompetente vreunei instante, tot asa cum nu se pot institui jurisdictii speciale.

Materiile rezervate legii sunt interzise interventiei puterii executive prin hotarâri autonome, nu însa si celor complementare, lainitiativa legii (de exemplu în domeniul învatamântului, privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala).

Ori de câte ori, puterea executiva, în lipsa legii, va încerca sa statueze în domeniile rezervate legii, va da nastere unor hotarârineconstitutionale si vadit ilegale, care vor putea fi supuse controlului instantelor judecatoresti. Aceasta regula se impune cu atâtmai mult cu cât este de principiu ca puterea legislativa, nu poate sa-si delege puterile sale, nici prin lege organica si nici prin legeordinara, în afara exceptiilor limitativ prevazute în art. 114 din Constitutie, atributiile sale de legiferare în nici un domeniu.

2. De aici consecinta ca hotarârea trebuie sa fie conforma, în ceea ce priveste continutul ei, cu Constitutia si cu dispozitiilelegale în vigoare. Legea "este masura autoritatii regulamentare"[17]. Practic legile instituie limitele juridice ale puterii normativeale executivului. Aceasta limitare îsi are explicatia în principiul superioritatii ierarhice a legii asupra oricarui act normativ al puteriiexecutive. O forma de limitare a puterii normative a executivului ar putea consta si în interventia puterii legiuitoare într-undomeniu nerezervat ei, situatie care împiedica Guvernul de a mai interveni pe cale autonoma, printr-o hotarâre, iar în cazul încare acel domeniu pâna la acea data era reglementat prin hotarâre, aceasta este abrogata (fie expres, fie tacit).

Chiar si atunci când legea invita Guvernul sa elaboreze o hotarâre complimentara, aceasta împrejurare nu îi atribuie o puteremai larga, decât cea care îi revine pe baza Constitutiei, ci dimpotriva, este de natura sa-i limiteze exercitiul puterii normative laun obiect determinat.

Prin hotarârile normative nu se poate deroga sau adauga la lege, nu se poate interveni în domeniul legilor ordinare sauorganice, iar o hotarâre care prevede masuri neprevazute de lege, este valabila, numai atâta timp "cât nu contrazice litera sauspiritul legii".

Cu atât mai mult, prin hotarâre normativa a Guvernului nu se poate modifica legea. Cu toate acestea, în practica, interventiaGuvernului "în organizarea si executarea legii" poate sa aiba drept rezultat, fie prin "detalierea" pe care o face, fie prin continutuldispozitiilor pe care le cuprinde, vadit contrare vointei legiuitorului, modificarea implicita a legii. Aceasta este o încalcareflagranta a principiului suprematiei legii. De exemplu, în art. 1 din Hotarârea Guvernului nr. 105/10 aprilie 1997 se prevedeexpres ca, începând cu anul 1997, valoarea de intrare a mijloacelor fixe, prevazuta la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 15/1994 privindamortizarea capitalului imobilizat în active corporale si necorporale, se majoreaza de la 200.000 lei la 1.000.000 lei. Aceastamodificare în nici un caz nu se putea face prin hotarârea Guvernului, cu numai printr-un act juridic de aceeasi valoare juridica, calegea.

3. Ca orice act administrativ normativ, hotarârea trebuie sa fie elaborata si emisa în forma si procedura prevazuta de lege.

Actele normative ale Guvernului îmbraca indiscutabil forma scrisa, fiind o conditie de valabilitate ce decurge din faptul caobligativitatea publicarii lor este prevazuta de Constitutie si de lege.

Propunerea, elaborarea, avizarea si prezentarea propunerilor de acte administrative normative presupune parcurgerea unoretape, fara de care acestea nu ar putea ajunge în faza finala a publicarii, conform metodologiei cadru aprobate.

Aceste norme metodologice se adreseaza organelor administrative chemate sa elaboreze acte administrative normative,respectiv ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale (aflate în subordinea Guvernului ori aministerelor, fie functionând ca autoritati administrative autonome). Prefecturile, Consiliile judetene si Consiliul General alMunicipiului Bucuresti au dreptul sa faca propuneri de acte normative Guvernului, dar numai prin intermediul MinisteruluiAdministratiei si Internelor.

Hotarârea trebuie semnata de primul-ministru. Tot asa contrasemnatura ministrilor care, au obligatia punerii în executare ahotarârilor - art. 107 alin. 4 din Constitutie - nu este o simpla conditie ce tine de forma actului, ci constituie o conditie devalabilitate a însasi actului normativ (art. 27 alin. 3 din Legea nr. 90/2001). Contrasemnatura are semnificatia delimitariicompetentei în executarea hotarârii si deplinei responsabilitati pentru executarea actului. Lipsa semnaturii ministrilor de resortare aceeasi consecinta ca si lipsa semnaturii primului-ministru, respectiv actul este ilegal, nevalabil, ceea ce atrage dupa sineanularea sau revocarea lui, iar în cazul nepublicarii inexistenta sa.

Potrivit art. 102 alin. 3 din Constitutie, Guvernul, este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membrii stabiliti prin lege organica.În literatura juridica s-a aratat ca atâta timp cât hotarârea (ordonanta) este initiata si pusa în executare de secretarul de statacesta poate contrasemna hotarârea desi nu are "titlu" de ministru[18].

Secretarii de stat sau conducatorii unor institutii centrale autonome, care nu figureaza pe lista membrilor de Guvern, supusa deprimul-ministru Parlamentului, (art. 86 si 87 din Constitutie), nu pot lua parte la deliberarile Guvernului, când se adopta hotarâri si,deci nu pot nici contrasemna.

Dupa semnare si contrasemnare hotarârea se transmite spre publicare la Monitorul Oficial prin grija Secretariatului General alGuvernului. Publicarea, în acest caz, apare ca o conditie procedurala posterioara, dar obligatorie, asa cum pretinde art. 27 alin.3 din Legea nr. 90/2001 si Constitutia în art. 108 alin. 4. Nepublicarea atrage dupa sine inexistenta actului administrativ normativ.Publicarea actului normativ constituie regula. Constitutia României în art. 107 alin. 4 prevede o exceptie, si anume hotarârilecare au caracter militar se comunica numai institutiilor interesate (art. 27 alin. 2 din Legea nr. 90/2001).

De regula, data publicarii înseamna si intrarea lor în vigoare, daca nu se prevede în cuprinsul actelor normative o data ulterioara,necesara pregatirii punerii în aplicare a masurilor ce le presupun.

O hotarâre de Guvern nu poate avea o forta retroactiva, chiar daca acest lucru ar fi prevazut în mod expres. Art. 15 alin. 2 dinConstitutie interzice categoric retroactivitatea oricarui act normativ, indiferent de natura sa, mai putin a legii penale sicontraventionale mai favorabile. Nici un argument de fapt sau de drept nu poate sta la baza vreunei încercari de a sustineproducerea de efecte juridice cu caracter retroactiv. Spre deosebire, în perioada interbelica s-a considerat ca, fiind emis deorganul administrativ pentru a pune în aplicare legile, regulamentul retroactiveaza pâna la data intrarii în vigoare a legii pe care odezvolta.

În literatura juridica se arata ca actele administrative normative interpretative, care emana de la acelasi organ care a emis actulinterpretat, au efect retroactiv de la data aplicarii actului interpretat. Multitudinea de precizari, instructiuni sau normemetodologice de aplicare, care intervin în practica noastra de stat, de multe ori adaugând sau contravenind unei hotarârianterioare, cuprind riscul ca, sub pretextul interpretarii, sa se stabileasca o data anterioara de intrare în vigoare si astfel sa seaduca grave atingeri drepturilor câstigate în mod legal de administrati.

4. Hotarârile emise de Guvern, au putere obligatorie atâta timp cât nu contravin vreunui text de lege sau Constitutiei, pe toatadurata de timp cât sunt în vigoare.

5. Anularea hotarârii Guvernului nu poate fi pronuntata de instantele de contencios administrativ sesizate cu verificarea legalitatii

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

5 din 8 30.04.2014 17:09

actului. Controlul de legalitate a hotarârii Guvernului (include si controlul de constitutionalitate) se poate face numai pe caleaexceptiei de ilegalitate.

Hotarârea, ca act de drept public, se bucura de prezumtia de legalitate, care însa este relativa, deci poate fi rasturnata deorganul competent, prin anularea sau constatarea nulitatii absolute a actului administrativ normativ, ceea ce îl lipseste de efectejuridice din momentul constatarii, de regula cu caracter retroactiv, desi consecintele lui materiale sunt o realitate care nu poate fiînlaturate pur si simplu. Hotarârea se bucura de prezumtia de legalitate, ceea ce înseamna ca este executorie înca din momentulintrarii ei în vigoare. Dar, pot fi si hotarâri care sa nu prezinte nici cel putin aparenta de legalitate, încalcarea legii fiind atât deevidenta încât prezumtia de legalitate este înlaturata, astfel încât nici nu se mai pune problema executarii lor. Acestea sunthotarâri, asa numite inexistente, iar constatarea inexistentei lor poate fi facuta de orice instanta judecatoreasca, nu numai decontencios administrativ, chiar si de catre Curtea Constitutionala în cadrul dezbaterii unor sesizari privind neconstitutionalitateunor legi sau ordonante, de orice autoritate administrativa sau de orice persoana interesata. De altfel, legiuitorul constitutional aprevazut un caz de inexistenta a hotarârilor nepublicarea lor în art. 108 alin. 4 din Constitutie. Credem ca inexistenta unui actadministrativ normativ poate fi atrasa nu numai de cazurile anume prevazute în Constitutie, ci si de alte situatii (de exempluraportul social reglementat printr-o hotarâre a fost anterior deja reglementat printr-o lege, când nu este definit actul respectiv cahotarâre).

Hotarârile Guvernului pot sa-si înceteze efectele juridice prin abrogare, expresa sau tacita, ca o expresie a principiuluirevocabilitatii actelor administrative, care în cazul actelor normative au un caracter absolut, atât pe motiv de ilegalitate cât si pemotiv de inoportunitate (când situatiile pentru care actul a fost emis s-au schimbat). Hotarârea poate fi abrogata si prin vointaorganului legiuitor, deci prin lege.

Guvernul, ca organ emitent poate nu numai sa revoce actul, ci si sa-l modifice. Hotarârea poate fi modificata, în continutul ei siprin reglementarea ulterioara, diferita, a unor raporturi sociale prin lege. Atât revocarea, cât si modificarea hotarârii trebuie sase faca cu respectarea regulilor de forma prevazute de H.G nr. 555/2001, conform principiului contrarius actus. Ca atare, încazul revocarii sau modificarii se vor cere si avizele organelor competente.

Suspendarea temporara a unui act administrativ normativ se poate face, în principiu, atât de organul emitent (practica înca nucunoaste o astfel de situatie) cât si de instanta de judecata, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosuladministrativ, având în vedere motive justificate de ilegalitate cât si de inoportunitate.

Interventia unor fapte juridice materiale, de regula, nu duce la încetarea efectelor juridice ale actelor administrative normative aleGuvernului, singura exceptie admisa reprezentând-o hotarârile cu caracter temporar, ale caror efecte înceteaza prin simplaîmplinire a termenului.

Pentru a se asigura aplicarea hotarârilor, fie legea, fie chiar hotarârea, preia din lege sau, de sine statator, stabileste diferitesanctiuni. În virtutea dispozitiilor constitutionale este inadmisibil ca prin hotarâre sa se stabileasca sanctiuni penale, deoareceaceasta competenta apartine numai legii organice (art. 73 lit. f din Constitutie). Aceste sanctiuni, în general, reflecta natura simateria în care a fost emisa hotarârea (fiscala, materiala, disciplinara, etc.). Atunci când hotarârea nu prevede astfel desanctiuni, încalcarea unora dintre prevederi poate atrage aplicarea unor sanctiuni prevazute în lege, ordonanta sau în alte actenormative de rang egal, chiar fara sa se faca trimitere expresa la acestea, în masura în care încalcarea se regaseste în acel actnormativ (aceasta mai ales în domeniul controlului financiar, fiscal, etc.). În general, sanctiunea administrativa a contraventiei,prin amenda, este reglementata prin hotarâre, si acolo unde legiuitorul crede de cuviinta însotita de confiscare. Prin hotarâre deGuvern nu se poate prevedea închisoarea contraventionala, iar amenda nu se poate transforma într-o astfel de sanctiune în cazde insolvabilitate.

ORDONANŢELE GUVERNULUI

1. Delegarea legislativa

Potrivit art. 61 alin. 1 din Constitutia României, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. Constitutia nu exacerbeazaprincipiul separatiei puterilor în stat, asa cum el a fost proclamat de Montesquieu, ci mai degraba propune o "separatie princolaborare". Sub imperiul necesitatii unor actiuni social-economice urgente, mai ales într-o perioada de tranzitie spre oeconomie echilibrata si asezata pe baza acumularii de capital, este posibil ca o imixtiune a executivului în sfera activitatiilegislative sa devina indispensabila si sa aiba loc în limitele, destul de "elastice", fixate de Constitutie. De fapt, aplicarea înpractica a teoriei "colaborarii puterilor în stat" nu înseamna altceva decât începutul imixtiunii puterii executive în atributiile celeilegislative, fara însa ca aceasta sa duca la "limitarea sau suprimarea celorlalte puteri", precum si instituirea unui control alParlamentului asupra executivului.

Aceasta mandatare speciala a executivului, poarta în termeni constitutionali denumirea de "delegare legislativa" (art. 115 dinConstitutie). "Delegarea legislativa semnifica împuternicirea, pe timp limitat, a unei alte autoritati decât cea legiuitoare saexercite prerogativele legislative".

Delegarea legislativa înseamna de fapt abilitarea temporara si conditionata a Guvernului de a emite norme cu putere de lege, acaror valoare juridica este egala cu a legii ordinare, cu conditia de a fi emise în conformitate cu prevederile constitutionale si alegilor organice în vigoare în momentul emiterii lor.

În exercitarea atributiilor sale de realizare a politicii interne si externe a tarii si de exercitare a conducerii generale aadministratiei publice, Guvernul poate emite acte juridice cu caracter normativ, denumite hotarâri, ordonante si regulamente.Daca hotarârile se adopta pentru organizarea executarii legilor, ordonantele se emit, fie în temeiul unei legi speciale de abilitare,în limitele si în conditiile prevazute de aceasta si numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice, fie în cazuriexceptionale, chiar în lipsa unei astfel de legi de abilitare, dar cu aprobarea ulterioara a Parlamentului. Articolele 108 si 115 dinConstitutia României consacra regimul delegarii legislative, separat de reglementarea starii de asediu si a starii de urgenta.

Delegarea legislativa este consacrata de Constitutie (art. 115) dar ea nu opereaza de la sine, ci numai prin legea de abilitare.Spre deosebire, ordonantele de urgenta se caracterizeaza prin faptul ca sunt emise în baza unei autoritati proprii a Guvernului,conferita de Constitutie, fara a mai fi nevoie de o mandatare expresa cuprinsa într-o lege speciala de abilitare.

El este cunoscut si în alte tari, mai ales în cele care fac parte din sistemul tarilor cu constitutii rigide. În sistemul tarilor cuconstitutii suple, cum ar Anglia, un astfel de mandat constitutional nu apare necesar, întrucât puterile parlamentului nu suntlimitate prin norme juridice cu o valoare superioara legilor ordinare, astfel încât el poate sa delege oricând, guvernului, oricaredin atributiile sale pentru a face fata unei eventuale stari exceptionale.

2. Natura juridica a ordonantelor

Ordonantele sunt acte juridice, de regula cu caracter normativ, emise de Guvern, care reglementeaza primar unele raporturisocial-economice, sau modifica, completeaza, abroga unele norme juridice, dar numai într-un "domeniu susceptibil delegiferare" prin lege ordinara sau într-un "domeniu legiferat" printr-o asemenea lege si în care poate actiona forta dereglementare a unei legi ordinare.

Problema naturii juridice a ordonantelor este viu discutata în literatura juridica. Unii autori, fara a face o distinctie, considera caordonanta are un caracter specific de act administrativ, adoptata în baza unei delegari legislative acordate de Parlament si înanumite conditii fara abilitare prealabila a Parlamentului. Alti autori, încearca sa nuanteze, sustinând ca, desi suntem în prezenta

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

6 din 8 30.04.2014 17:09

unor acte normative ale Guvernului care, desi au caracter legislativ, ordonanta nu-si pierde caracterul de act administrativ, caorice alt act juridic al guvernului, dar o data cu aprobarea ordonantei, prin lege de catre Parlament, aceasta trece din sferaactelor executivului în sfera actelor legislativului. Prin urmare, de la data publicarii, ordonanta exista ca act normativadministrativ, iar de la data ratificarii de catre Parlament, aceasta nu mai poate fi modificata sau abrogata decât prin lege.

Având în vedere natura juridica a organului emitent, ordonantele nu pot fi considerate decât acte administrative. Dar, în functiede procedura prevazuta cu ocazia adoptarii lor, ordonantele fie îsi pastreaza caracterul de act administrativ normativ, atuncicând ele nu trebuie aprobate de Parlament, fie prin absorbtie, capata caracter de lege o data cu aprobarea lor de Parlament.

Astfel, ordonantele care au nevoie de aprobarea Parlamentului, ramân acte administrativ normative, dar au valoarea juridica aunei legi ordinare, si, ca atare, pot fi modificate sau abrogate dupa intrarea în vigoare numai printr-o alta ordonanta, emisaconform Constitutiei, printr-o lege ordinara sau printr-o lege organica. Tocmai pe considerentul ca sunt acte administrativenormative, aceste ordonante ar putea fi controlate de instantele de drept comun si de contencios administrativ, pe caleaexceptiei de ilegalitate când contravin unei legi organice deoarece în aceasta situatie "ordonantele Guvernului se analizeaza caacte normative pe care Constitutia nu le mai asimileaza, caci Constitutia nu permite ca legile organice sa fie modificate,abrogate sau suspendate prin ordonante guvernamentale".

De aici concluzia ca, ordonantele emise în baza unei legi de abilitare nu pot actiona ca legi speciale fata de legile organice, însaau acest caracter si produc efecte fata de legile ordinare. Acelasi tratament este valabil si în cazul ordonantelor de urgenta,astfel ca întotdeauna specialia generalibus derogat. Potrivit art. 146 lit. d din Constitutie aceste ordonante pot fi supusecontrolului Curtii Constitutionale pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.

În cazul ordonantelor supuse aprobarii Parlamentului, fie ca aceasta este ceruta prin legea de abilitare, fie de Constitutie, cumsunt cele de urgenta, daca sunt aprobate (inclusiv cu modificari), continutul lor este absorbit de legea de aprobare, dobândindastfel valoarea juridica de lege. În cazul respingerii lor prin lege (art. 115 alin. 7 din Constitutie), ordonantele nu mai devin legi,ramân acte administrative normative care îsi înceteaza efectele pe data intrarii în vigoare a legii prin care au fost respinse.Chiar respinse, ele produc efecte juridice pentru timpul cât au fost în vigoare.

În literatura juridica franceza se arata ca pâna ce parlamentul statueaza asupra proiectului de ratificare, ordonantele îsi conservanatura lor proprie de acte ale puterii executive. Ratificarea are drept efect sa confere ordonantei natura juridica a unei legi.

4. Raspunderea Guvernului

Guvernul, în întregul sau, si fiecare dintre membrii acestuia, sunt obligati sa îsi îndeplineasca mandatul, cu respectareaConstitutiei si a legilor tarii, precum si a programului de guvernare acceptat de Parlament.

Sunt membri ai Guvernului primul-ministru, ministri si ministri delegati, numiti de Presedintele României pe baza votului deîncredere acordat de Parlament.

Cadrul juridic privind responsabilitatea ministeriala este oferit de Constitutie si de Legea nr. 115/1999[19], cu modificarileulterioare

Raspunderea Guvernului este una politica si juridica.

a) Raspunderea politica

Ca urmare a votului de încredere acordat Guvernului de Parlament, cu prilejul învestiturii, acesta are o raspundere politica numaiîn fata Camerelor. La rândul lui, fiecare membru al Guvernului, raspunde politic în mod solidar cu ceilalti membri pentruactivitatea Guvernului si pentru actele acestuia (art. 31 din Legea nr. 90/2001).

Atât Guvernul cât si fiecare dintre membrii sai sunt obligati sa raspunda la întrebarile sau la interpelarile formulate de deputatisau senatori, în termen de cel mult 15 zile de la primirea lor. Informatiile si documentele cerute vor fi puse la dispozitiaParlamentului în cel mult 30 de zile de la primirea solicitarii.

Raspunderea politica a Guvernului consta în demiterea sa, fie prin retragerea încrederii acordate prin adoptarea unei motiuni decenzura cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, în conditiile art. 113 din Constitutie, fie în urma angajarii raspunderii înconditiile art. 114 din Constitutie. Guvernul poate sa-si angajeze raspunderea, în fata Camerelor, reunite pentru un program,declaratie de politica generala, proiect de lege. Daca în termen de 3 zile de la aceasta prezentare se va depune o motiune decenzura, care este votata în conditiile art. 113 din Constitutie, Guvernul este demis.

b).Raspunderea juridica

Pe lânga raspunderea politica membrii Guvernului pot raspunde si civil, contraventional, disciplinar sau penal, dupa caz, potrivitdreptului comun din aceste materii. Membrii Guvernului raspund penal pentru faptele savârsite în exercitiul functiei lor, de la datadepunerii juramântului si pâna la încetarea functiei, iar pentru savârsirea altor infractiuni, în afara exercitiului functiei lor, raspundpotrivit dreptului comun. Raspunderea penala este personala si ea priveste pe fiecare ministru în exercitiul functiei, fie în afaraatributiilor de demnitar (art. 32 din Legea nr. 90/2001).

Constituie infractiuni în exercitiul functiei si se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 12 ani urmatoarele lapte (art. 8 alin. 7):

a) împiedicarea, prin amenintare, violenta ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitarii cu buna-credinta a drepturilor silibertatilor vreunui cetatean;

b) prezentarea, cu rea-credinta, a unor date inexacte Parlamentului sau Presedintelui României cu privire la activitateaGuvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savârsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului.

Tentativa la infractiunile prevazute în art. 8 alin. 1 se pedepseste.

De asemenea constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, urmatoarele fapte savârsite de catre unmembru al Guvernului (art. 8 alin. 2):

a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputatilor, Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora, în termende 30 de zile de la data solicitarii, informatiile si documentele cerute de acestea în cadrul autoritatii de informare aParlamentului de catre membrii Guvernului, potrivit art. 110 alin. 1 din Constitutie.

b) Emiterea de ordine normative sau instructiuni, cu caracter discriminatoriu pe teme de ras, nationalitate, etnie, limba,religie, categorie sociala, convingere, vârsta, sex sau orientare sexuala, apartenenta politica, avere sau originesociala, de natura sa aduca atingere drepturilor omului.

În cazul savârsirii de catre membrii Guvernului a unor infractiuni în exercitiul functiei lor, altele decât cele aratate mai sus, seaplica pedeapsa prevazuta de legea penala pentru acele infractiuni.

Numai Camera Deputatilor, Senatul ( în baza raportului întocmit de comisia permanenta) si Presedintele României (lapropunerea unei comisii special instituite pentru analizarea acestui tip de sesizari[20]) au dreptul sa ceara urmarirea penala amembrilor Guvernului pentru faptele savârsite în exercitiul functiei lor. Atât Comisia permanenta a Camerelor, cât si comisiaspeciala de pe lânga Presedintele României, practic joaca rolul unei camere de acuzare, si aceasta cu atât mai mult cu cât

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

7 din 8 30.04.2014 17:09

comisia speciala prezinta un raport Presedintelui privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii. În atare situatie sesizarea artrebui sa se faca direct la Înalta Curte de Casatie de Justitie si nu la Parchet.

Urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savârsite în exercitiul functiei lor, potrivit art. 116 din Legea nr.115/1999, se efectueaza de catre Parchetul National Anticoruptie, iar judecarea acestora, este de competenta Înalta Curte deCasatie si Justitie.

În cazul în care s-a cerut urmarirea penala împotriva unui membru al Guvernului, Presedintele României poate dispunesuspendarea acestuia din functie, iar în cazul trimiterii în judecata suspendarea va fi obligatorie.

[1] Publicata în M. Of. nr. 164 din 2 aprilie 2001.

[2] A se vedea Antonie Iorgovan, s.a., Constitutia României - comentata si adnotata, pag. 284.

[3] A se vedea Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, pag. 310.

[4] A se vedea Titlul IV - Conflictul de interese si regimul incompatibilitatilor în exercitarea demnitatilor publice si functiilor publice - Legea nr. 161/2003 privind unelemasuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei - publicata în M.Of. nr. 279 din 21 aprilie2003.

[5] Ibidem, pag. 312.

[6] A se vedea O.U.G nr. 292 din 29 decembrie 2000.

[7] A se vedea Tudor Draganu, op.cit, pag. 317.

[8] Publicata în M.Of. nr. 464 din 29 iunie 2003

[9] Publicata în M. Of. nr. 493 din 8 iulie 2003.

[10] A se vedea H.G. nr. 736 din 3 iulie 2003, publicata în M. Of. nr. 493 din 8 iulie 2003.

[11] A se vedea O.U.G. nr. 292/2000 pentru stabilirea unor masuri privind organizarea si functionarea Secretariatului General al Guvernului, aprobata cu modificari prinLegea nr. 255/2001, publicata în M. Of. nr. 266 din 23 mai 2001 si H.G. nr. 747/2003 pentru organizarea si functionarea Secretariatului General al Guvernului, publicata în M. Of.nr. 488 din 7 iulie 2003.

[12] Publicata în M. Of. nr.700 din 28 decembrie 2000.

[13] Decretul nr.611 din 28 decembrie 2000, publicat în M. Of. nr.700 din 28 decembrie 2000.

[14] Publicata în M. Of. nr. 436 din 19 iunie 2003.

[15] A se vedea Tudor Draganu, op. cit., pag. 316.

[16] Publicata în M. Of. nr. 334 din 22 iunie 2001.

[17] A se vedea Alexandru E. Silvian, op.cit.

[18] A se vedea Tudor Draganu, op.cit., pag. 318-319; este drept ca se facea referire la secretarul de stat, membru al Guvernului.

[19] Publicata în M. Of. nr. 300 din 28 iunie 1999, modificata prin O.U.G nr. 130 din 16 septembrie 1999 publicata în M. Of. nr. 454 din 20 septembrie 1999, O.U.G. nr.289 din 29 decembrie 2000, publicata în M. Of. nr. 706 din 29 decembrie 2000, Legea nr. 468 din 25 iulie 2001 privind aprobarea O.U.G. nr. 130/1999 pentru completarea Legiinr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, publicata în M. Of. nr. 413 din 25 iulie 2001; Legea nr. 253/2001 pentru modificarea si completarea unor dispozitii ale Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, publicata în M. Of. nr. 334 din 20 mai 2002. Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, a fost republicata în M. Of.nr. 334 din 20 mai 2002.

[20] A se vedea Decretul nr. 797/2001 privind numirea membrilor Comisiei speciale pentru analiza sesizarilor cu privire la savârsirea unei infractiuni în exercitareafunctiei de catre ministri Guvernului, publicat în M. Of. nr. 662 din 22 octombrie 2001.

Document Info

Accesari: 4678

Apreciat:

Comenteaza documentul:Nu esti inregistratTrebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?Daca documentul a fost util si crezi ca meritasa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codulin pagina web a site-ului tau.

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )

Guvernul http://www.scritube.com/administratie/Guvernul63594.php

8 din 8 30.04.2014 17:09