GRIPA AVIARA

29
ZIUA - EVENIMENT - Vineri, 14 octombrie 2005 Vaccin urgent Prezenta virusului gripei aviare in Romania a fost dovedita, specialistii, romani si straini, declarand ca virusul face parte din categoria H5. Acesta este virusul care poate produce cele mai multe pagube, umane si economice. Deznodamantul este putin amanat, laboratorul de specialitate de la Londra urmand sa faca o analiza ce indica agresivitatea virusului si, in consecinta, gradul de impact asupra omului, daca acesta exista. Totusi, un semn incurajator exista. Daca oamenii ar fi contactat acest virus, in 10 zile - care au trecut de ceva vreme de cand au fost recoltate probe de la pasarile moarte de gripa aviara - ar fi trebuit sa apara primele semne de boala. Pana acum nu a fost semnalat nici un caz. In plus, nu s-a mai inregistrat mortalitate la pasarile din localitatile apropiate de Ceamurlia de Jos, unde s- a identificat virusul. In schimb, efectele economice au inceput sa apara. Consumul intern de carne de pasare a inceput sa scada serios, iar UE a anuntat ca va interzice importurile de profil din Romania. Aceasta, fara a pune la socoteala pagubele produse de masurile de protectie, de la despagubiri pentru uciderea pasarilor si pana la banii dati pentru materiale si echipamente. De exemplu, Olanda a trebuit sa ucida, in 1999-2000, 30 de milioane de pui, pagubele fiind estimate la 150 de milioane de euro. Pe de alta parte , nu este de neglijat reactia romanilor, autoritatile declarand ca 1

description

medicine

Transcript of GRIPA AVIARA

Page 1: GRIPA AVIARA

ZIUA - EVENIMENT - Vineri, 14 octombrie 2005

Vaccin urgent

Prezenta virusului gripei aviare in Romania a fost dovedita, specialistii, romani si straini, declarand ca virusul face parte din categoria H5. Acesta este virusul care poate produce cele mai multe pagube, umane si economice. Deznodamantul este putin amanat, laboratorul de specialitate de la Londra urmand sa faca o analiza ce indica agresivitatea virusului si, in consecinta, gradul de impact asupra omului, daca acesta exista. Totusi, un semn incurajator exista. Daca oamenii ar fi contactat acest virus, in 10 zile - care au trecut de ceva vreme de cand au fost recoltate probe de la pasarile moarte de gripa aviara - ar fi trebuit sa apara primele semne de boala. Pana acum nu a fost semnalat nici un caz. In plus, nu s-a mai inregistrat mortalitate la pasarile din localitatile apropiate de Ceamurlia de Jos, unde s-a identificat virusul. In schimb, efectele economice au inceput sa apara. Consumul intern de carne de pasare a inceput sa scada serios, iar UE a anuntat ca va interzice importurile de profil din Romania. Aceasta, fara a pune la socoteala pagubele produse de masurile de protectie, de la despagubiri pentru uciderea pasarilor si pana la banii dati pentru materiale si echipamente. De exemplu, Olanda a trebuit sa ucida, in 1999-2000, 30 de milioane de pui, pagubele fiind estimate la 150 de milioane de euro. Pe de alta parte , nu este de neglijat reactia romanilor, autoritatile declarand ca situatia este sub control, iar carnea de pasare controlata sanitar-veterinar se poate consuma. Cert este ca oficiali internationali recomanda vaccinarea antigripala a intregii populatii, ca masura preventiva, romanii luand deja cu asalt farmaciile pentru a cumpara salvatorul vaccin.

E H5xx

Analizele de laborator au confirma existenta virusului de gripa aviara la probele prelevate de la pasarile moarte la Ceamurlia de Jos, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii si seful Comandamentului Antiepizootic Central. "Din diagnostic, rezulta ca este clar de tipul H5", a spus ministrul, care a precizat ca probe cu virusul izolat urmau sa fie trimise, ieri dupa-amiaza, la laboratorul de specialitate de la Londra pentru o caracterizare suplimentara a virusului. De altfel, aceasta analiza are foarte mare importanta pentru ca va fi stabilit gradul de agresivitate a virusului (n.r. - patogenitate). "Noile analize vor dura maxim doua zile, pana cand se va stabili cu certitudine daca virusul este inalt

1

Page 2: GRIPA AVIARA

patogen sau slab patogen", a spus Ruth Manvell, specialist in gripa aviara, unul dintre expertii europeni sositi la Bucuresti. Directorul Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala (ISDA), Nicolae Stefan, a declarat ca toate probele de unde a fost izolat virusul H5 provin din Ceamurlia de Jos, de la trei rate si o gaina, pentru celelalte cateva mii de probe asteptandu-se in aceste zile un rezultat. El a precizat ca nu se stie daca este tipul H5N1, tipul de virus care se poate transmite la oameni, aceasta determinare urmand sa fie facuta de laboratorul londonez.

Fara panica

Flutur a rugat populatia sa nu se panicheze. "Lucrurile sunt sub control, autoritatile statului isi fac datoria, iar oamenii trebuie sa asculte sfaturile ce li se dau", a spus ministrul Agriculturii. El a precizat ca la Ceamurlia de Jos s-a instituit carantina totala, iar pasarile din focar, pe o raza de 3 km, vor fi ucise. Pe langa aceasta zona de protectie, s-a instituit si o zona de supraveghere, pe o raza de 10 km in jurul focarului. In aceasta ultima zona sunt incluse localitatile: Ceamurlia de Sus, Baia, Panduru, Lunca, Baia Dobrogea, Visina, Balta Codru si Caugagia. "Aici sunt instituite masuri de supraveghere, care inseamna recensamantul animalelor, recoltarea de probe in continuare, urmarirea interzicerii miscarii animalelor, a pasarilor, pentru ca suntem in plin proces de eradicare a bolii", a spus Flutur. El a precizat ca, de ieri dimineata, au fost stabilite masuri rapide in focar; au fost formate 15 echipe conduse de medici veterinari, ajutati de cate 5 jandarmi in fiecare echipa, pentru a realiza uciderea pasarilor in focar. Ministrul Agriculturii a precizat ca masurile deja instituite de saptamana trecuta la Ceamurlia de Jos vor fi continuate, pentru ca acestea erau cele care se aplica si in cazul in care prezenta virusului este confirmata. De altfel, pentru astfel de situatii a fost elaborat un Plan de masuri, unde fiecare minister are stabilite sarcinile.

UE: Romania a actionat foarte bine

Specialistii UE, prezenti in Romania de luni, au declarat ca Guvernul Romaniei a actionat foarte bine, cu masuri foarte puternice ce trebuie aplicate in continuare. "Aceste masuri sunt in totalitate in conformitate cu liniile directoare ale controlului in cadrul UE", au precizat ei. Riscurile raspandirii gripei aviare sunt mai reduse in Romania decat in eventualitatea aparitiei unor cazuri similare in Europa Occidentala, intrucat boala a fost semnalata intr-o localitate mica, izolata, potrivit declaratiilor expertilor

2

Page 3: GRIPA AVIARA

Comisiei Europene aflati in Romania. "Data fiind aparitia virusului intr-o localitate mica, unde localnicii nu cumpara pasari din afara, sansele raspandirii bolii sunt mai mici comparativ cu situatia aparitiei unui caz similar in Europa Occidentala", a declarat expertul danez Jorgen Westergaard.

Londra va decide daca e H5N1

Virusul gripei aviare H5 a fost izolat in cursul noptii de miercuri spre joi, se arata intr-un comunicat al IDSA. Procedurile de identificare a virusului izolat au fost realizate si de expertii comunitari prezenti in Romania, care au confirmat acelasi rezultat obtinut de specialistii Laboratorului National de Referinta pentru Influenta Aviara. Autoritatile romane au informat Comisia Europeana despre confirmarea prezentie virusului. Probele au fost expediate la Laboratorul Comunitar de Referinta din Weybridge, Marea Britanie, pentru stabilirea patogenitatii virusului. Virusul gripei este catalogat H, de la 1 la 15, cel mai periculos fiind H5. Apoi, se subimparte de la 1 la 9, notat cu N. In aceasta combinatie, cel mai periculos este H5N1.

Lipsa de analize la populatia din Ceamurlia

Colegiul Medicilor Veterinari din Romania au organizat, ieri, o dezbatere cu privire la impactul si consecintele decalnsarii gripei aviare in Romania. Ei au atras atentia asupra lipsei de informatie de specialitate din partea IDSA pentru a se pronunta asupra problemei. In schimb, au precizat ca nu au fost semnalate pasari care sa prezinte semne clinice de boala (n.r. - pasari vii, dar bolnave), iar in cazul virusului gripei aviare H5N1, cel mai agresiv, mortalitatea la pasari este de 90%, ceea ce in Romania nu s-a inregistrat.

Ei au punctat faptul ca nu s-a comunicat daca oamenilor din focar, locuitorii din Ceamurlia de Jos si, cel mai important, proprietarii pasarilor moarte de gripa aviara, li s-au facut analize pentru a se stabili daca au fost infestati cu acest virus. De remarcat este faptul ca toata populatia din Ceamurlia de Jos a fost vaccinata contra gripei umane, singura masura profilatica practicata.

Specialistii in medicina umana afirma ca nu exista obligatia ca localnicii din Ceamurlia sa fie testati virusologic inaintea vaccinarii antigripale. S-a impus, insa, ca prima masura de imunizare sa fie administrarea vaccinului antigripal, pentru ca cei doi virusi gripali, aviar si

3

Page 4: GRIPA AVIARA

uman, sa nu se intalneasca, sa produca eventuale mutatii si astfel sa se transmita de la om la om. Pentru ca pana acum nu a fost identificat nici un caz de transmitere de gripa aviara de la om la om, ci doar o suspiciune, undeva, in Asia.

Contact cu virusul

Locuitorii din Ceamurlia de Jos ar putea sa fi contactat virusul gripei aviare, a declarat Nicolae Stefan, directorul IDSA. "Este posibil ca oamenii din localitate sa fi contactat virusul gripei aviare", a spus Stefan, dupa conferinta de presa de la Ministerul Agriculturii in care au fost prezentate ultimele evolutii in cazul gripei aviare. El a precizat ca virusul gripei aviare (H5N1) nu se transmite la om, insa in prezenta virusilor gripei umane constituie un hibrid patogen pentru om. "Populatia trebuie vaccinata in continuare si sa se ia antivirale", a afirmat Stefan. "Nu am auzit sa fie focare de boala la oameni pana la aceasta data", a spus Flutur.

Lebedele au murit de foame

Membrii Comitetului Judetean Antiepizootic din Tulcea au dispus ieri dimineata amplificarea tuturor masurilor aplicate in localitatea Ceamurlia de Jos, astfel incat toate pasarile domestice sa fie eutanasiate pana azi, informeaza Rompres. Potrivit prefectului Lefter Chirica, s-au instalat filtre in fiecare localitate tulceana in care s-au semnalat cazuri de mortalitati la pasari domestice. In ceea ce priveste cazurile semnalate in afara comunei Maliuc, reprezentantul Guvernului in teritoriu a precizat ca lebedele gasite moarte aici nu sunt bolnave de gripa aviara, cauzele probabile ale decesului lor fiind inanitia sau algele albastre din lacurile din Delta Dunarii. Familiile din Ceamurlia de Jos vor primi cate 2 kg de zahar, 2 kg de orez, 2 litri de ulei, 2 kg de paste fainoase, 2 kg de conserve de carne, 2 kilograme de pateu, 50 kg de faina si 50 kg de malai. In plus, a fost finalizata vaccinarea antigripala a persoanelor din Ceamurlia de Jos si Lunca, aflata la o 5 km distanta.

Paza la hotar

Echipe mixte de politisti de frontiera si reprezentanti ai Directiei Sanitar Veterinare (DSV) din Braila au intarit filtrele la punctul de trecere Bac Smardan, care face legatura cu judetul Tulcea, unde a fost confirmat virusul gripei aviare, informeaza Rompres. Toate autoturismele care tranziteaza Dunarea si intra in municipiu prin acest punct sunt inspectate si

4

Page 5: GRIPA AVIARA

dezinfectate pe o rampa special amenajata in zona de trecere Bac. De asemenea, toti capitanii de nave au primit, in scris, note prin care sunt atentionati sa nu transporte pasari si animale de la Tulcea, iar la filtrul de la Smardan, toate masinile sunt dezinfectate cu substante speciale. Seful DSV Suceava a facut apel la populatie sa-si anunte rudele si cunostintele sa nu mai incerce sa aduca oua sau carne de pasare din Ucraina.

Ciorile din Covasna sunt monitorizate

Medicii veterinari din trei localitati covasnene au raportat mai multe cazuri de mortalitate la pasari domestice, a declarat seful Directiei Judetene Sanitar-Veterinare Covasna, Siko Barabasi Sandor. El a spus ca a trimis la fata locului specialistii DJVS Covasna, care au recoltat probe de laborator de la pasarile moarte si urmeaza ca vineri sa anunte rezultatele examenului serologic si virusologic. Chiar daca nu exista suspiciunea existentei gripei aviare, conducerea DJVS Covasna a dat ordin ca in termen de zece zile toate pasarile domestice sa fie vaccinate, iar vanzarea pasarilor vii in targuri si oboare a fost interzisa. Pe de alta parte, Asociatia de protectie a pasarilor "Rara Avis" din Sfantu Gheorghe monitorizeaza cardurile de grive care au invadat capitala judetului Covasna, pentru a depista eventuale cazuri de gripa aviara. Presedintele Asociatiei, Kelemen Laszlo, sustine ca grivele, o specie de ciori mai mari, trebuie incluse in "cercul de suspecti" pentru ca au venit din Ucraina si Rusia, tari in care s-a confirmat existenta unor focare de gripa aviara.

Campania de vaccinare antigripala

Dupa confirmarea, in cursul noptii de miercuri spre joi, a prezentei virusului gripei aviare pe teritoriul tarii noastre, ieri, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a precizat ca autoritatile vor continua sa pregateasca populatia pentru evitarea contactarii virusului aviar.

Pentru contracararea aparitiei unei epidemii de gripa (umana), MS continua campania de vaccinare antigripala, mai accelerat in zonele de risc, respectiv in judetul Tulcea, dar si in alte judete. In legatura cu aceasta, Nicolaescu a precizat ca MS asigura vaccinarea antigripala gratuita pentru un milion si jumatate de cetateni in grupa de risc: copii, batrani, bolnavi cronici. El a facut apel catre farmacii ca acestea sa se aprovizioneze cu vaccin antigripal astfel incat populatia sa aiba posibilitatea sa il procure si cu bani. Aceasta, deoarece au existat semnale ca pe piata se simte o lipsa acuta de vaccinuri antigripale. "Vaccinul antigripal se distribuie pe doua canale

5

Page 6: GRIPA AVIARA

populatiei. Un canal este acela care revine MS si se distribuie gratuit vaccinul antigripal; iar noi am decis, dupa studii si analize, ca in acest an vom vaccina 1,5 milioane de oameni in perioada 10 octombrie-15 decembrie, atunci cand specialistii apreciaza ca trebuie sa se faca aceasta campanie de vaccinare si exista al doilea canal, cel prin care fiecare cetatean care doreste se adreseaza farmaciei isi cumpara vaccin si se vaccineaza. Din pacate, farmaciile, cred eu, n-au dat importanta acestui lucru. Aceasta situatie nu este reglementata de MS. Orice farmacie, orice distribuitor sau importator de vaccinuri antigripale poate sa faca aprovizionarea in 24 de ore pentru ca, fiind firme private, n-au nevoie sa faca procedurile de licitatie asa cum facem noi, institutie publica", a declarat Nicolaescu, ieri dimineata, la un post de radio.

Mentionam ca, pana in prezent, MS a pregatit 500.000 de doze de vaccin, din care jumatate au fost trimise in zonele afectate de inundatii si acolo unde au existat suspiciuni de gripa aviara.

Ieri, MS a anuntat ca a decis achizitionarea a 5000 de doze de medicamente antivirale de la Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Medicamentele vor fi utilizate pentru tratamentul profilactic al persoanelor din focarul identificat de gripa aviara. Reprezentantii OMS au fost de acord sa asigure gratuit 1000 din cele 5000 de doze de medicamente antivirale. Tot ieri, a fost instituit la nivelul MS un Comitet special si au fost convocati presedintii Comisiilor de specialitate ale MS de boli infectioase si epidemiologie. In urmatoarele 5 zile, MS va avea la dispozitie 25.000 de doze de medicamente antivirale, iar in circa 10 zile va fi completat stocul de urgenta al ministerului cu inca 20.000 de doze.

Pretul unui vaccin antigripal variaza intre 200.000 de lei si 500.000 de lei.

Armata e pregatita sa intervina

Ministerul Apararii Nationale are reprezentanti in celula de criza instituita la nivel central cat si in celulele de criza infiintate in zonele unde s-a inregistrat moartea unor pasari.

Colonelul Cristi Ghiga, purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii Nationale ne-a declarat ca "Ministerul Apararii Nationale nu a fost solicitat sa intervina cu militari sau personal medical in judetul Tulcea pentru a participa la instituirea carantinei in zonele unde au fost semnalate cazuri de pasari moarte ca urmare a infectarii cu virusul H5xx. Ghiga a tinut sa precizeze ca armata este pregatita sa asigure in judetul Tulcea spatii de

6

Page 7: GRIPA AVIARA

cazare in cazarme dezafectate pentru personalul care este implicat in actiunile de instituire a masurilor de carantina.

In functie de deciziile care se vor lua la nivelul Comandamentului central instituit pentru rezolvarea acestei probleme, MApN este pregatit sa-si asume si alte responsabilitati, in functie de evolutia situatiei. Acest lucru se va face doar daca Ministerul Administratiei si Internelor va fi depasit de situatie si nu va putea face fata cu personal pentru instituirea masurilor de carantina totala.

Recomandari pentru populatie

Pentru a minimaliza posibilitatea infectiei, persoanele care calatoresc trebuie sa evite contactul cu pasari (ex. pui, gaini, rate, gaste, porumbei, prepelite) sau orice alte pasari salbatice, si sa evite zonele in care pasarile infectate cu virusul H5N1 - pot fi prezente, precum pasarile din curti si din ferme si pasarile din pietele de pasari vii. Nu consumati produse din pasari, neprelucrate termic sau incomplet prelucrate termic, inclusiv mancaruri care contin sange provenit de la acestea. Ca si in cazul altor infectii, una dintre cele mai importante practici preventive este spalatul pe maini cu atentie si frecvent. Spalatul frecvent al mainilor, folosind apa si sapun indeparteaza potentialele surse de infectie de pe piele si ajuta la prevenirea transmiterii bolii. Cand nu exista sapun la dispozitie si mainile nu sunt vizibil murdare se poate folosi alcool pentru stergerea mainilor.

Cand preparati hrana:

- Separati carnea cruda de cea prelucrata termic sau de alimentele care sunt gata de consumat. Nu folositi acelasi cutit sau instrument de taiat pentru a pregati carnea cruda si alimentele care sunt gata de consumat. - Spalati-va pe maini intre operatiile de manipulare a alimentelor crude si celor prelucrate termic.

- Nu puneti carnea prelucrata termic pe aceeasi farfurie sau suprafata pe care a fost asezata inainte de a fi prelucrata.

- Toate alimentele provenite de la pasari, inclusiv oua sau sange, trebuie prelucrate termic cu atentie. Galbenusurile de oua nu trebuie sa fie lichide sau sa se prelinga. Deoarece virusurile gripale sunt distruse de

7

Page 8: GRIPA AVIARA

caldura, temperatura pentru prelucrarea carnii de pasare trebuie sa fie mai mare de 70C.

- Inainte de a manipula si prelucra termic ouale, spalati-le cu apa cu sapun iar dupa aceea spalati-va pe maini.

- Nu folositi oua fierte moi sau crude in alimente care nu vor fi prelucrate termic.

- Dupa manipularea pasarilor sau oualor crude, spalati-va pe maini si spalati toate suprafetele si instrumentele atent cu apa si sapun.

- Daca credeti ca ati fost expus gripei aviare, urmariti-va starea de sanatate timp de 10 zile. Daca prezentati febra, tuse sau dificultate in respiratie sau daca va imbolnaviti in perioada de 10 zile, consultati un medic. Inainte de a incepe consultatia spuneti medicului: ce simptome aveti; daca ati venit in contact direct cu pasari; unde ati calatorit.

- Nu calatoriti in timp ce sunteti bolnavi si limitati-va contactul cu alte persoane cat de mult posibil pentru a preveni raspandirea oricarei boli infectioase.

Amenintarea pandemiei

Directorul general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), Lee Jong-Wook, a apreciat ca izbucnirea unei pandemii de gripa aviara "nu este decat o chestiune de timp", relateaza agentia sud-coreeana Yonhap. "In contextul actual, declansarea unei pandemii de gripa aviara nu este decat o chestiune de timp", a precizat responsabilul ONU. "O asemenea epidemie ar avea consecinte atat de dezastruoase, incat ar intrece epidemia de SARS (sindromul respirator acut sever)", a mai spus Lee Jong-Wook.

Kyprianou solicita vaccinarea in masa a europenilor

Oficialii europeni din domeniul sanatatii au declarat ca intreaga populatie europeana expusa riscului ar trebui vaccinata impotriva gripei, pentru a se evita declansarea unei posibile pandemii de gripa aviara, informeaza Sky News, preluat de Mediafax. Recomandarea a fost adresata de oficialii europeni dupa ce oamenii de stiinta au confirmat descoperirea, in Turcia, a tulpinii H5N1 a virusului, cu potential patogen la om. Comisarul

8

Page 9: GRIPA AVIARA

european pentru sanatate, Markos Kyprianou, a afirmat ca a incurajat "vaccinarea in masa a populatiei expuse riscului, inaintea sezonului gripei", ca parte a planului de contracarare a unei eventuale pandemii. El a confirmat, de asemenea, informatia ca "virusul descoperit in Turcia este tipul H5N1 al gripei aviare, cu efect patogen puternic". Kyprianou a adaugat ca rezultatele analizelor au indicat "o relatie directa cu virusurile descoperite in Rusia, Mongolia si China".

UE interzice importurile de produse avicole romanesti

Comisia Europeana a anuntat, ieri, interzicerea importurilor de produse avicole provenite din Romania, dupa ce autoritatile de la Bucuresti au informat ca virusul gripei aviare a fost identificat la probele prelevate de la pasari din Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, informeaza Mediafax. Intr-un comunicat remis presei de Executivul european, Comisia a precizat ca "va adopta aceleasi masuri ca si in cazul Turciei, interzicand importurile de pasari vii, carne de pasare si alte produse provenite de la pasari". Cei trei experti ai Uniunii trimisi, luni, de Comisia Europeana in Romania, au confirmat ca a fost detectat virusul gripei aviare H5 la cele doua probe prelevate de la o rata si un pui provenite dintr-o gospodarie din Delta Dunarii. Descoperirea a fost confirmata prin utilizarea reactivilor adusi de catre experti din laboratoarele comunitare, insa se impun alte teste pentru a se vedea daca virusul descoperit este, intr-adevar, H5N1 (virusul gripei aviare). Masura aplicata Romaniei si Turciei nu poate fi ridicata decat la sase luni dupa ce se declara ca virusul nu mai exista sub nici o forma. Tot ieri, la Bruxelles urma sa aiba loc o sedinta de urgenta a Comitetului Permanent pentru Alimentatie si Sanatate Animala, in vederea analizarii situatiei. De asemenea, Comisia va face recomandari cu privire la regulile de calatorie ce trebuie respectate de europenii care merg in Romania, Turcia si in alte tari unde s-au semnalat focare de gripa, una dintre recomandari fiind evitarea fermelor. Totodata, Executivul UE a anuntat ca toate tarile membre ar trebui sa acorde prioritate masurilor de prevenire a unei posibile pandemii de gripa si sa-si faca stocuri de vaccin antiviral.

Virusul H5N1, periculos pentru oameni, depistat in Turcia

Tipul de virus depistat in Turcia este cel periculos pentru oameni, transmisibil de la pasari la om. Acest anunt a fost facut ieri, la Bruxelles, de comisarul european pentru Sanatate si Protectia Consumatorului, Markos Kyprianou, care a subliniat ca virusul depistat in Turcia, dupa ce saptamana

9

Page 10: GRIPA AVIARA

trecuta s-a semnalat moartea mai multor pasari, este de tip H5N1, cu un grad ridicat de patogenitate. Potrivit oficialului UE, rezultatele testelor facute in Turcia au demonstrat "o legatura directa cu virusurile gasite recent in Rusia, Mongolia si China". Este vorba despre prima confirmare oficiala a existentei virusului cu potential letal, ce a ucis peste 60 de oameni in Asia, din 2003, si care a ajuns acum in Europa de sud-est, a afirmat Kyprianou, adaugand ca in toate statele exista un risc potential. El a precizat insa ca Executivul UE nu stie inca cu certitudine daca si cazurile descoperite in Romania au aceeasi tulpina, asteptandu-se rezultatele testelor.

Pentru a lupta cu gripa aviara, ministerul Sanatatii de la Ankara are in vedere crearea unui stoc de Tamiflu, unicul vaccin clasic eficient impotriva acestei boli, informeaza Mediafax. Autoritatile de la Ankara sunt in contact cu grupul farmaceutic elvetian Roche, care produce acest medicament, intentionand sa cumpere un milion de doze. Panicati in urma informatiilor privind posibila aparitie a virusului gripei aviare in Romania si Turcia, turcii au epuizat in numai cateva zile aproximativ 28.000 de doze dintre cele 55.000 care constituie stocurile de rezerva.

Avertisment privind o potentiala pandemie

In acelasi timp, comisarul european pentru Sanatate si Protectia Consumatorului a avertizat statele Uniunii sa fie pregatite pentru o potentiala pandemie de gripa si sa constituie stocuri de medicamente antivirale, transmite Reuters. Potrivit oficialului european, Executivul UE a anuntat ca are in vedere crearea unui "fond de solidaritate" in valoare de 1 miliard de euro pentru a contribui la finantarea utilizarii de antivirale in cazul unei pandemii. "Cel mai important este ca a devenit o prioritate pentru toate statele membre si acestea trebuie sa faca investitii in pregatirea pentru o asemenea eventualitate", a subliniat Markos Kyprianou.

Teste negative in Bulgaria

Informatii mai bune au venit din Bulgaria, autoritatile de la Sofia declarand, ieri, ca primele teste efectuate in aceasta tara in legatura cu posibila prezenta a virusului care provoaca gripa aviara sunt, deocamdata, negative, transmite Rompres. "Rezultatele testelor de laborator efectuate pana in prezent la Plovdiv (sudul Bulgariei) pe cinci sau sase pasari gasite moarte sunt negative", a afirmat ministrul bulgar al Agriculturii, Nihat Kabill. Acesta a mentionat ca, daca Uniunea Europeana va face cunoscut faptul ca exista posibilitatea ca virusul H5 depistat in Romania sa poata fi

10

Page 11: GRIPA AVIARA

contactat de oameni, Sofia va institui o celula de criza. Ministrul bulgar al agriculturii a trimis scrisori omologilor sai turc si roman, in care i-a informat pe acestia in legatura cu masurile luate in Bulgaria si a cerut sa fie informat la randul sau in cazul in care vor interveni modificari in tarile vecine. Ungaria adopta masuri drastice

De teama extinderii gripei aviare, si Ungaria ia masuri. Seful autoritatii veterinare din Ungaria a interzis intrarea pe teritoriul ungar a pasarilor vii si a produselor derivate din Romania incepand de ieri dimineata, informeaza Rompres. Oficialul ungar a explicat ca masura va ramane in vigoare pana in momentul in care va exista dovada ferma ca in Romania nu exista riscul unei epidemii de gripa aviara. Astfel, cei care doresc sa introduca pe teritoriul ungar pasarii vii si produse derivate ale acestora trebuie sa prezinte un permis din partea autoritatii veterinare din Ungaria, care a instituit un punct de control in acest scop la granita Nadlac. In acelasi timp, controlul la punctele de frontiera ale Greciei in ceea ce priveste importurile ilegale de pasari din Turcia, Bulgaria si Romania a fost inasprit, anunta ieri ziarul grecesc Imerisia, dupa ce Bulgaria a semnalat cele trei cazuri de pasari moarte.

Strategie de combatere

Intr-un articol referitor la gripa aviara, cotidianul New York Times relateaza ca specialistii propun o noua strategie de combatere a acestei boli, mai exact vaccinarea muncitorilor din crescatoriile de pasari asiatice cu acelasi imunizant utilizat in SUA si Europa pentru a-i proteja impotriva formelor uzuale de gripa. Scopul, sustin oamenii de stiinta, este de a preveni cazurile in care acesti fermieri pot fi purtatori ai formelor umane si aviare ale virusului. Daniel Perez, expert virolog la Universitatea din Maryland, a declarat ca exista temeri conform carora daca un muncitor dintr-o crescatorie de pasari va fi infectat cu ambele forme de gripa, virusii se vor amesteca, creand o noua tulpina care se va putea raspandi la om si va duce la izbucnirea unei pandemii de gripa aviara. Masura avansata de specialisti a mai fost adoptata in trecut, in Hong Kong (1997) si in Olanda (2003), tot pentru a preveni aparitia unor epidemii de gripa aviara. Andrew T. Pavia, presedinte al celulei de criza privind gripa aviara de pe langa Societatea Americana pentru Boli Infectioase, a precizat ca vaccinarea muncitorilor asiatici ar constitui "un lucru de o importanta deosebita". (D.E.)

Vanzarile de produse avicole au scazut cu 40%

11

Page 12: GRIPA AVIARA

Crescatorii de pasari sustin ca informatiile contradictorii privind aparitia gripei aviare in Romania au determinat scaderea cu 40% a vanzarilor de produse avicole, desi riscurile unei epidemii sunt minime cat timp populatia consuma doar carne de pui verificata sanitar-veterinar. Potrivit presedintelui Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania, Ilie Van, populatia a fost "intoxicata" cu informatii contradictorii, care au dus la scaderea consumului de carne de pasare. "Vom creste costurile pentru ca avem nevoie de mai multi bani pentru preventie, pentru biosecuritate, vom cheltui mai mult pentru dezinfectante, pentru echipamente, utilaje de dezinfectie, diferite substante chimice de tratare a materiilor prime furajere", a afirmat el. In ceea ce priveste veniturile, "vanzarile au scazut simtitor, din cauza receptiei gresite a faptului ca aceasta boala este imediat transmisa la om si provoaca pandemie, caci oamenii au incetat sa manance carne", afirma Ilie Van, care afirma ca au scazut vanzarile de produse avicole la 58% din cele din 30 septembrie. Romania a exportat, in 2004, circa 4000 de tone de carne de pasare si aproximativ 5000 de tone de preparate din carne de pasare.

Exportam in Olanda, Marea Britanie si Germania

Pe lista exportatorilor se afla doar cateva firme, potrivit informatiilor UCPR. Principalele destinatii la export sunt Olanda, Marea Britanie si Germania. Secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania, Mihai Ionescu, a apreciat, insa, ca sistarea exporturilor de pasare nu va produce in dezechilibru, neavand o pondere semnificativa in totalul exporturilor. Ionescu a atras insa atentia asupra problemelor care vor aparea pe piata interna, pentru ca este de asteptat ca romanii sa se orienteze catre carnea de pasare din import. Pe de alta parte, mesajul producatorilor de produse avicole este acela ca oamenii pot consuma linistiti si fara nici un risc produse verificate sanitar-veterinar, care provin din ferme autorizate, care sunt supravegheate continuu.

Pierderi la fazani

Primele victime economice ale gripei aviare au inceput deja sa apara. Potrivit Mediafax, crescatoria de fazani din localitatea mehedinteana Patule, aflata in subordinea Directiei Silvice, ar putea pierde un contract de cateva zeci de mii de euro, din cauza gripei aviare, contractorul italian renuntand deja la o transa de 5000 de pasari, sustine conducerea fazaneriei. Conform conducerii fazaneriei, italienii vor renunta, de asemenea, la alte 10.000 de

12

Page 13: GRIPA AVIARA

pasari pe care ar fi trebuit sa le ridice pana la sfarsitul anului. Potrivit specialistilor din cadrul Directiei Silvice Mehedinti, anual se incasau peste 100.000 de euro din vanzarea fazanilor.

Cronologia aparitiei si raspandirii virusului

1997 La Hong Kong virusul H5N1 omoara sase oameni si determina decesul sau distrugerea aunui numar de 1,5 milioane de pasari. Din 2003, acest tip de virus a omorat cel putin 65 de persoane in Asia din 112 cazuri depistate. 2003 Un focar suspect de gripa aviara a fost descoperit in Olanda, fapt care a determinat exterminarea a un sfert din totalul efectivelor de pasari din tara si a costat sute de milioane de euro. 15 decembrie - Coreea de Sud confirma o forma foarte contagioasa de gripa aviara depistata la o ferma de pasari de langa Seul, si incepe exterminarea acestora in momentul in care virusul se raspandeste cu repeziciune in tara. 31 decembrie - Taiwan raporteaza primul caz de gripa aviara si extermina mii de pasari care prezentau o forma medie a virusului. 2004 8 ianuarie - Vietnam raporteaza descoperirea gripei aviare la o ferma de pasari 13 ianuarie - Organizatia Mondiala a Sanatatii confirma ca decesul a trei persoane in Vietnam a fost provocat de gripa aviara. 25 ianuarie - Indonezia descopera un focar de gripa aviara la pasari. 26 ianuarie - Tailanda confirma decesul unui baiat in varsta de 6 ani, prima victima umana a gripei aviare. 12 februarie - Organizatia Mondiala a Sanatatii afirma ca testele nu evidentiaza faptul ca gripa aviara se transmite de la om la om. 16 martie - China afirma ca a eliminat boala. 26 mai - Tailanda raporteaza inca un caz de gripa aviara la cateva pasari moarte dintr-o ferma a unei universitati de cercetare. 19 august - Malaezia afirma ca o tulpina a gripei aviare a fost descoperita in cazul a doi pui morti. 27 septembrie - Tailanda precizeaza ca a fost descoperit un caz in care o persoana a infectat o alta persoana cu virusul gripei aviare. Tara afirma ca este un incident izolat care determina un risc minim pentru populatie. octombrie - Rusia raporteaza o tulpina a virusului H5N1 la o pasare salbatica in Siberia.

13

Page 14: GRIPA AVIARA

15 decembrie - Taiwan anunta ca a descoperit doua tulpini de gripa aviara (H5N2, H5N6) la pasarile migratoare in nordul insulei. 2005 5 aprilie - ONU afirma ca tulpina gripei aviare H7 a fost descoperita in Coreea de Nord. aprilie - Italia a depistat o forma mai putin periculoasa a virusului, H5N2 si a exterminat 180.000 de curcani, dar focarul nu s-a dovedit a fi o amenintare pentru sanatatea publica. iulie - Marea Britanie extermina aproximativ 3000 de fazani dupa aparitia unui focar al bolii Newcastle, o forma de gripa aviara care nu are legatura cu focarul din Asia. 8 iulie - Filipine anunta ca a descoperit gripa aviara la rate insa imediat dupa aceea a aratat ca tulpina nu este patogena. 20 iulie - Indonezia confirma primele decese cauzate de gripa aviara. 26 iulie - Japonia anunta ca un focar de gripa aviara de tipul H5N2 a fost descoperit la o ferma de pasari din estul tarii. 10 august - Virusul gripei aviare a fost descoperit in Tibet. 15 august - Rusia raporteaza un focar de gripa aviara in regiunea Ural, cea de-a sasea regiune afectata. 23 august - Un focar al virusului H5N1 descoperit in sapte sate din Kazahstan este confirmat drept periculos pentru oameni. 1 septembrie - Vietnam raporteaza o noua victima umana a gripei aviare, ceea ce a crescut la 44 numarul deceselor in randul oamenilor in aceasta tara. Din cele 64 de victime umane din Asia, 12 au fost inregistrate in Tailanda, 5 in Indonezia si 5 in Cambodgia. 8 octombrie - Turcia raporteaza primele cazuri de gripa aviara, iar Romania anunta ca exista suspiciuni de gripa aviara. Ambele tari extermina pasarile pentru a evita raspandirea virusului. 10 octombrie - Bosnia, Croatia, Bulgaria si Elvetia anunta interdictia asupra importurilor de carne de pasare din Turcia si Romania. Comisia Europeana anunta interdictia importurilor de pasari vii si pene din Turcia in cele 25 de state membre UE. 11 octombrie - Georgia interzice importurile de pasari din tarile afectate de gripa aviara, iar Egiptul interzice importurile de pasari vii. 13 octombrie - O tulpina a virusului H5 a fost depistata in Romania in urma prelevarii de probe de la ratele din Delta Dunarii, fapt care confirma ca virusul a ajuns in Europa.(Sursa: Reuters ) Masuri de prevenire a gripei aviare in Bucuresti

14

Page 15: GRIPA AVIARA

Comandamentul Antiepizootic al municipiului Bucuresti, convocat ieri de primarul general Adriean Videanu, la propunerea Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA), a stabilit masurile de prevenire a introducerii influentei aviare pe teritoriul Capitalei. "Nu luam masuri speciale, luam masuri preventive, nicidecum de natura a crea panica pentru populatia din Bucuresti", a anuntat edilul-sef intr-o conferinta de presa. Dr. Laurentia Velea, reprezentantul Directiei pentru Sanatate Publica, a anuntat ca 20.000 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite, incepand de astazi, dispensarelor din zonele inundate, pentru bucurestenii din gospodariile care au pasari, iar dupa epuizarea stocului, va incepe vaccinarea persoanelor din categoriile cu risc. Totodata, Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals" si Spitalul Victor Babes sunt pregatite in caz de epidemie de gripa, iar ca rezerva, a fost nominalizat Spitalul Tunari, in caz de supraaglomerare a celor doua spitale infectioase.

Primariile de sector vor pastra decizia de interzicere a comercializarii pasarilor vii in piete si de suspendare a activitatii targurilor de animale, iar ministerele Transporturilor si Administratiei au in sarcina amenajarea si mentinerea in functiune a dezinfectoarelor pentru mijloacele de transport auto, feroviare, aeriene si masuri de limitare a circulatiei persoanelor si a mijloacelor auto. Intregul stoc de substante dezinfectante va fi asigurat de DSVSA. Apararea epizootica se va face in zonele de risc, respectiv sos. Bucuresti-Ploiesti, Bucuresti-Urziceni, Bucuresti-Oltenita, Bucuresti-Giurgiu, Bucuresti-Alexandria, Autostrada Bucuresti-Pitesti, Bucuresti-Targoviste, Bucuresti-Buftea.

Supravegherea starii de sanatate a vanatului in zonele de risc si anuntarea imediata a autoritatii veterinare locale de eventualele suspiciuni de boala sau imbolnaviri revine Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi - filiala Bucuresti, Ministerului Agriculturii si Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor. In mod permanent, medicii veterinari au datoria sa examineze toate cadavrele de pasari salbatice din speciile receptive. Totodata, au fost inasprite masurile de profilaxie generala in toate exploatatiile avicole de pe raza municipiului Bucuresti, iar conducerea societatilor, indiferent de sectorul de proprietate, vor fi pregatite sa puna in functiune filtrele sanitare veterinare si a dezinfectoarelor rutiere, avand sarcina de a-si asigura stocurile de substante dezinfectante. Circumscriptiile sanitare veterinare trebuie sa supravegheze circulatia pasarilor, a produselor obtinute de la acestea, si sa examineze clinic si anatomopatologic toate pasarile din gospodariile individuale.

Ontanu amendeaza refuzul vaccinarii pasarilor

15

Page 16: GRIPA AVIARA

Primarul Ontanu a cerut medicilor veterinari sa acorde atentie sporita aplicarii tratamentului la toate pasarile si porumbeii gasiti in gospodariile locuitorilor din sectorul 2, avand in vedere faptul ca virusul aviar se poate transmite la om, in mod special, prin intermediul porcului. Potrivit legislatiei in vigoare, persoanele care refuza vaccinarea pasarilor vor fi amendate cu sume intre 400 - 800 lei RON, iar edilul a decis sa fie neiertator cu acestia. Medicii Centrului Teritorial Veterinar al sectorului 2 au inceput inca de miercuri vaccinarea obligatorie a pasarilor din gospodariile bucurestenilor, precum si a porumbeilor detinuti de acestia. Reamintim ca, in ciuda ironiilor starnite de decizia sa, Neculai Ontanu a dispus inca de duminica, 9 octombrie, suspendarea temporara, in toate pietele agoralimentare din sectorul 2, a comercializarii pasarilor vii, precum si a celor de companie din Targul de Pasari Exotice aflat in Parcul Plumbuita. Un ordin similar a fost emis doua zi de Directia Sanitar Veterinara a municipiului Bucuresti, pentru toate targurile de pasari din pietele Capitalei. Pe langa aceste masuri, primarul Ontanu a mai dispus dezinfectarea tuturor pietelor cu solutia VIRCON, astfel incat sa fie inlaturat orice pericol de transmitere a virusului aviar.

Romania, in toata presa internationala

Confirmarea existentei virusului gripei aviare in Romania s-a aflat ieri in centrul atentiei celor mai importante agentii de presa internationale, a televiziunilor si a unor publicatii on-line.

Astfel, postul CNN anunta dimineata ca "Uniunea Europeana a interzis puii din Romania". CNN a informat ca decizia UE de a stopa importurile de pasari vii, carne de pui si pene din Romania a fost luata dupa ce oficialii de la Bucuresti au confirmat ca testele pentru gripa aviara au iesit pozitive. Totodata, postul citat preciza ca urma sa aiba loc o reuniune de urgenta a expertilor veterinari ai UE cu scopul de a reevalua situatia. "Gripa aviara depistata la ratele din Romania", a informat si BBC on line, accentuand, de asemenea, decizia oficialilor de la Bruxelles in privinta interzicerii importurilor de pasari din tara noastra. Radioteleviziunea publica britanica mentiona ca "este pentru prima data cand cand gripa aviara ajunge in Europa, de la impactul nimicitor al aparitiei virusului H5N1 in Asia, in 2004".

Agentia de presa Reuters, preluata de mai multe publicatii si televiziuni europene, anunta: "Virusul gripei aviare, detectat in Romania". "Expertii UE au confirmat prezenta gripei aviare in urma testelor prelevate de la ratele si puii din Romania. Comisia Europeana va adopta aceleasi

16

Page 17: GRIPA AVIARA

masuri luate, luni, in cazul Turciei", nota Reuters, subliniind ca virusul detectat in Romania este de tipul H5 si ca testele ulterioare vor arata daca ar putea fi vorba de virsul H5N1.

Si site-ul publicatiei Washington Post a informat asupra situatiei din Romania, mentionand ca probele prelevate de la pasarile moarte din Romania vor fi trimise in Marea Britanie pentru a se identifica virusul cu exactitate. In plus, publicatia americana preciza ca autoritatile de la Bucuresti au hotarat sa extinda carantina in satul Ceamurlia de Jos.

"Se confirma gripa aviara in Romania", a informat postul de televiziune EuroNews, potrivit caruia, acum, exista dubii legate de situatia din Bulgaria, unde, de asemenea, zilele trecute, au fost gasite trei pasari moarte.

"Expertii au confirmat ca un virus al gripei aviare s-a gasit in urma probelor luate de la pasarile moarte din Delta Dunarii, din Romania, acesta fiind de tip H5", nota site-ul publicatiei International Herald Tribune. Nici ziarul francez Liberation nu a ratat informatia potrivit careia "Gripa aviara a fost detectata in Romania". Informatiile referitoare la situatia din Romania au fost difuzate si de agentiile de presa italiene, ANSA anuntand ca "Testele au confirmat prezenta virusului gripei aviare in Romania".(D.E.)

Presedintele Basescu, contrazis de pasari

Traian Basescu a declarat marti seara la TVR ca, in opinia sa, autoritatile au exagerat in prezentarea publica a subiectului gripei aviare si a dat asigurari ca el mananca zilnic carne de pasare din Romania.

Pagini realizate de Luminita MOROIANU, Carmen POPESCU, Andreea CALOMFIRESCU, Magda SEVERIN, Luciana POP, Marius BATCA, Doru DRAGOMIR

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=186595&data=2005-10-14

17