Grigore Vieru – poezia ca strigăt existenţial

Daniel CORBUAlte articole de Daniel CORBU

Revista Limba RomânăNr. 1-4, anul XIX, 2009

  Pentru tipar

Dacă în cazul oricărui poet autentic al lumii este obligatoriu să vorbim de locul şi limba în care s-a manifestat poeticeşte, în cazul lui Grigore Vieru trebuie să accentuăm elementele. Născut în România, în localitatea Pererita, de pe malul stâng al Prutului, la 14 februarie 1935, el va deveni la cinci ani cetăţean al Republicii Sovietice Moldoveneşti, ţinutul românesc numit Basarabia, fiind arondat de Stalin în 1940 imperiului bolşevic. Astfel, toată copilăria, adolescenţa şi o bună parte a maturităţii poetul n-a putut privi România decât „prin sârma ghimpată ce trecea prin fundul grădinii”, de fapt, doar dealurile Miorcanilor lui Ion Pillat din dreapta Prutului. Oricine ia în discuţie „cazul” lui Grigore Vieru va trebui să pornească nu doar de la talentul autentic şi forţa lirică absolut debordante, ci şi de la privaţiunile spirituale ale tânărului Grigore Vieru. Să ne gândim doar la faptul că până la douăzeci şi trei de ani el nu citise Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, care erau interzişi în Basarabia. Când a citit poezia şi publicistica lui Eminescu, pe ascuns, într-o ediţie interbelică (de aici mărturiseşte că a învăţat adevărata istorie a României), Grigore Vieru avea să scrie un poem tulburător, Legământ, care a însemnat, de fapt, începutul punerii în circulaţie, în Basarabia, a geniului nostru tutelar şi a luptei pentru limba română strămoşească.Grigore Vieru face parte din generaţia poetică ’60, al cărei buzdugan e considerat Nicolae Labiş şi în cadrul căreia se mai înscriu Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Ioanid Romanescu, Cezar Baltag, Cezar Ivănescu etc. Aceştia au reuşit să refacă, fiecare cu pecetea personalităţii sale, punţile de legătură cu poezia românească interbelică, distruse în perioada proletcultistă, îmbâcsită de ideologia comunistă. Dacă această pleiadă de poeţi români era acuzată de „estetism deşănţat”, de abatere de la ideologie, în cazul lui Grigore Vieru se mai adăuga acuzaţia de „naţionalism”, egală cu statutul de duşman al poporului. Fiind în Basarabia un poet al resurecţiei, Grigore Vieru şi-a luat în serios şi rolul de tribun şi iluminator. Altfel cum s-ar explica truda asupra paginilor unui Abecedar (1970), alcătuit împreună cu scriitorul Spiridon Vangheli, a atâtor culegeri pentru şcolari, a clasicului şi modernului manual de scriere şi citire Albinuţa (cartea de căpătâi a câtorva generaţii de copii din Basarabia) şi cum s-ar explica mai multe tiraje de cărţi topite, pentru că poemele cuprindeau în metafora lor tricolorul şi limba română? Cum s-ar explica prezenţa înflăcărată a poetului, împreună cu alţi intelectuali basarabeni, în bătălia pentru impunerea limbii române ca limbă oficială şi revenirea scrisului din Basarabia la alfabetul latin?Cu Grigore Vieru poezia română se întoarce la izvorul curat al gândirii şi simţirii poeziei populare. Asta nu înseamnă că nu înregistrează şi o izbitoare modernitate, poetul fiind, prin sincronia sa cu ceea ce se scria în Ţară, un port-drapel pentru poezia din Basarabia. În fond, Grigore Vieru este un neoromantic din falaga metafizică a poeziei române, venind pe linia de aur Eminescu, Bacovia, Magda Isanos, Labiş, un poet la care întâlnim un sentiment al naturii asemănător cu al lui Blaga, o concentraţie a limbajului deseori asemănătoare cu cea a lui Bacovia şi destule sclipiri lingvistice care-l apropie de Nichita Stănescu.Demonstrând în cărţile sale de debut că e un excelent poet al copilăriei, al jocului care recreează lumea, al paradisului recuperat de cel vârstnic prin candoare şi fast imaginativ, Grigore Vieru a devenit repede, mai ales din 1968 când publică volumul Numele tău, poetul-simbol al Basarabiei, un poet căruia i se recunoaşte faptul că a revigorat poezia tradiţională. Mama şi maternitatea sunt teme esenţiale ale poeziei lui Vieru: „Uşoară, maică, uşoară, / C-ai putea să mergi călcând / Pe seminţele ce zboară / Între ceruri şi pământ. / În priviri c-un fel de teamă, / Fericită totuşi eşti – / Iarba ştie cum te cheamă, / Steaua ştie ce gândeşti” (Făptura mamei). George Coşbuc a scris poezia Mama şi a devenit cunoscut datorită manualelor şcolare, Grigore Vieru are peste zece astfel de excelente poeme, de la Mâinile mamei la Mică baladă, de la Făptura mamei la extraordinarele, profundeleLitanii pentru orgă, fiind unul din cei mai mari poeţi ai temei. Celelalte – Patria, Naşterea, Moartea,Eminescu, Limba română –se întâlnesc obsesiv tratate în formulă proprie, în întreaga sa lirica.Înpoezia lui Grigore Vieru întâlnim misterul cosmic, taina, natura în plenitudinea ei, în „fireasca ordine”,

dar şi o dimensiune morală care ordonează. Aceasta din urmă e pregnantă mai ales în poezia oracular-mesianică, în poezia de strigăt existenţial. Altfel, poetul a devenit un tribun în apărarea limbii române şi a fiinţei româneşti.De curând, la Iaşi (Editura Princeps Edit) a apărut antologia Taina care mă apără, o ediţie critică de excepţie, alcătuită de poet împreună cu subsemnatul, o selecţie severă din toate volumele apărute în perioada 1968-2005, la care se adaugă un număr mare de inedite. O prefaţă semnată de criticul şi istoricul literar Mihai Cimpoi, o postfaţă a lui Theodor Codreanu, o bibliografie şi un itinerariu biografic extins, aproape exhaustiv, însoţesc textele lirice. Ediţia e completată cu un fascicul de iconografie şi o serie de studii critice apărute atât în România, cât şi în străinătate. Într-un cuvânt introductiv, Grigore Vieru, numind Taina care mă apără (format academic, 750 pag.) „Cartea vieţii mele”, mărturiseşte: „Cred că am răsărit ca poet din chemare, iar nu din emulaţie. În acelaşi timp, cred că vin ca poet şi din suferinţă, la fel din înţelegerea că viaţa nu este o joacă. Deci nici poezia nu poate fi o zbenguială a cuvintelor. La toate acestea, vom adăuga şi frumuseţea Limbii Române care ea însăşi este un poem, după cum spunea Blaga, ea însăşi îţi pune în mână condeiul”.Prin trecerea lui Grigore Vieru la poporul stelelor, am pierdut pe unul dintre marii noştri poeţi, un prieten nepereche, de o măreaţă şi cuceritoare simplitate, un luptător pentru limba şi simţirea românească, un simbol pentru românismul de dincolo şi de dincoace de Prut.

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, România - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poetromân din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.[1]

Cuprins  [ascunde] 

1   Biografie

2   Implicarea în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia

3   Decesul

4   Posteritatea

5   Momente din viața lui Vieru

6   Opera

7   Muzică pe versurile lui Vieru

8   Vezi și

9   Note

10   Bibliografie suplimentară

11   Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tănărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de limba română și latină, născută Nacu și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din Satul Cociulia, r. Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga,Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. ViziteazăTransilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București,Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

Implicarea în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia[modificare | modificare sursă]

Grigore Vieru, Ion Vatamanu și Serafim Saka în anii '70.

La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Decesul[modificare | modificare sursă]

Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire[2]. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca [3] . La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară[2].

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.[4][5]

Posteritatea[modificare | modificare sursă]

Plăcuța de pe Bulevardul Grigore Vieru din Chișinău

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol.[6] Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce[7].

Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și o stradă din Iași poartă numele lui Grigore Vieru.[8] Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.[9]

O stradă din Buzău îi poartă numele[10]: Strada Grigore Vieru.

Momente din viața lui Vieru[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Grigore Vieru pictat de Igor Vieru

Bustul lui Grigore Vieru, dezvelit duminică 23 ianuarie 2011 în Parcul Herăstrău din București

Sculptor: Răzvan Paul Mihăiescu.[11]

În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și

poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor

românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o

la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.[12]

Tot în 1970, apare și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon

Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astazi micii

basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină

a Abecedarului.

Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene

animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Dragă Otee a fost pusă pe muzică și interpretată

de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de Zdob si Zdub.

În 1988, în ziarul chișinăuian Literatura și arta apare primul text cu grafie latină din Basarabia

postbelică. Autor - Grigore Vieru.[13]

În iunie 1989, obținând aprobarea autorităților sovietice de a publica săptămânalul Literatura

și arta în grafie latină, redactorii ziarului s-au pomenit că în toată Moldova Sovietică nu există

nicio mașină de scris cu litere latine, în afară de cea de la Academia de Științe din RSSM și de

una aparținând profesorului Iulius Popa de la Bălți. În aceste condiții, Grigore Vieru și redactorul-

șef de la Literatura și arta Nicolae Dabija merg la București pentru a obține o mașină de scris

pentru ziar. Autoritățile române tărăgănează răspunsul, iar anticariatul din care puteau să

cumpere o astfel de mașină este închis în acele zile din motive tehnice. Vieru și Dabija sunt

ajutați însă de preotul Vasile Tepordei, care le aduce la gară o pungă în care se află cele 31 de

semne metalice ale alfabetului latin, tăiate de acesta din propria mașină de scris. La Chișinău,

semnele latine sunt sudate la o mașină de scris în locul celor chirilice, astfel că Literatura și

arta devine primul ziar din Basarabia care începe să iasă sistematic în grafie latină.

În 1994, neo-comuniștii din Partidul Democrat Agrar, ajunși la putere în Moldova, renunță la

imnul de stat Deșteaptă-te, române și le propun poetului Grigore Vieru și compozitorului Eugen

Doga să compună verusurile și, respectiv, muzica pentru un nou imn. Ambii refuză. Grigore

Vieru scrie în Literatura și arta următoarele:

Dreptatea istorică va blestema poeții și compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Național Deșteaptă-te, române, cocoțându-se ei în locul strălucirii și necesității lui istorice.

[14]

În 1964, Vieru publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu.

Poemul începe cu versurile:

Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale.

După 45 de ani, poetul moare în urma unui accident de mașină, care are loc în noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, la întoarcerea de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu.

Epitaful pe care și l-a ales Vieru:

Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.

[15]

Opera[modificare | modificare sursă]

1957 - Alarma (versuri pentru copii)

1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii)

1961 - Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească”

1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași' (versuri, povestiri și cântece).

1964 - Revista „Nistru” publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai

Eminescu.

1965 - Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i se

acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret (1967).

1967 - Poezii de seama voastră (editura „Lumina”)

1968 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul” Nicolae Testimițeanu (revista

„Nistru”). Întregul tiraj este oprit, dedicația scoasă.

1969 - Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustrații de Igor Vieru, o carte mult

îndrăgită de preșcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniță de copii.

1970 - Abecedarul (editura „Lumina”) — în colaborare cu Spiridon Vangheli și pictorul Igor

Vieru)

1972 - Trei iezi

1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Cârmu)

1975 - Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru)

1976 - Un verde ne vede! (editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se

decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).

1989 - Metafore albastre - Сини метафори - (editura „Narodna cultura”, Sofia — în

colecția Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.

2010 - Mi e dor de piatra - Жал ми е за камъка[16] - еd. Avangardprint, Bulgaria - traducere

în limba bulgară și prefață de Ognean Stamboliev - 100 poezii

Este prezent în:

Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), -

"Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea luiChristian W.

Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Muzică pe versurile lui Vieru[modificare | modificare sursă]

ro Maria Mirabela

ro Dragă Otee

ro Pentru Ea

ro Răsai

ro Eminescu

ro La mănăstirea Căpriana (Clopotul Învierii)

ro Lăsați-ne în legea noastră

ro Două lacrimi gemene (Chișinău și București)

ro O serenadă

ro Melancolie

ro Ultima oră

ro Reaprindeți candela

ro Mi-e dor de tine, mamă

ro Codrul e frumos cu floare

Mulți compozitori basarabeni se inspirau de poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece "Poftim de intrați", "Cine crede" ș.a.). Grigore Vieru însuși este autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să crești mare" ș.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia

Țibulschi (culegeri "Soare, soare", "Clopoțeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cîntînd cu iubire" ș.a.)