Grafic Înscriere La Grade Didactice

8
. PRECIZĂRI ŞI GRAFICUL activităţilor privind evoluţia în carieră prin acordarea GRADELOR DIDACTICE II şi I I. EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVAT – SESIUNEA 2013 * Se înscriu cei care au absolvit un examen de diplomă sau licenţă până / sau în august 2011 * Examenul va avea loc în luna iulie 2012 * Înscrierea se va efectua în perioada 1-31 octombrie 2012 , la conducerile unităţilor de învăţământ. * În perioada 1 noiembrie 2012 – 5 iunie 2013 se vor susţine cel puţin două inspecţii la clasă, la 2-4 activităţi didactice; inspecţiile sunt valabile numai pentru sesiunea de examen din anul şcolar în care au fost efectuate. *Media minimă de minimă de promovare la inspecţiile la clasă este 7(şapte) * Dosarul de înscriere la DEFINITIVAT va cuprinde : a) cere de înscriere completată dupa modelul ataşat; b) fişa de înscriere, completată, confirmată de conducerea şcolii, conform precizărilor Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, prevăzută în anexa nr. 12, a Metodologiei de miscare a personalului didactic; c) copia legalizată a certificatului de naştere; d) copia certificatului de căsătorie în cazul schimbării numelui de familie; în caz de divort sau recăsătorie se depun acte doveditoare suplimentare în acest sens; e) copia legalizată a diplomei de studii, însoţită de foaia matricola/suplimentul la diploma; f) recomandare scrisa asupra activităţii candidatului, din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ unde este încadrat; 1 IN SPECTORATU L ŞCO LAR JU D EŢEAN M UREŞ www.edums.ro M IN ISTER U L E D U C A Ţ IE I CERCETĂRII TIN ER ETU LU I ŞISPO R TU LU I

description

gra

Transcript of Grafic Înscriere La Grade Didactice

.Precizri i graficul

activitilor privind evoluia n carier prin acordarea

Gradelor didactice II i I I. EXAMENUL NAIONAL DE Definitivat sesiunea 2013( Se nscriu cei care au absolvit un examen de diplom sau licen pn / sau n august 2011 ( Examenul va avea loc n luna iulie 2012( nscrierea se va efectua n perioada 1-31 octombrie 2012 , la conducerile unitilor de nvmnt.( n perioada 1 noiembrie 2012 5 iunie 2013 se vor susine cel puin dou inspecii la clas, la 2-4 activiti didactice; inspeciile sunt valabile numai pentru sesiunea de examen din anul colar n care au fost efectuate.(Media minim de minim de promovare la inspeciile la clas este 7(apte)( Dosarul de nscriere la Definitivat va cuprinde :

a) cere de nscriere completat dupa modelul ataat;b)fia de nscriere, completat, confirmat de conducerea colii, conform precizrilor Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, prevzut n anexa nr. 12, a Metodologiei de miscare a personalului didactic;c)copia legalizat a certificatului de natere;

d)copia certificatului de cstorie n cazul schimbrii numelui de familie; n caz de divort sau recstorie se depun acte doveditoare suplimentare n acest sens;

e)copia legalizat a diplomei de studii, nsoit de foaia matricola/suplimentul la diploma;

f)recomandare scrisa asupra activitii candidatului, din partea consiliului profesoral al unitii de nvmnt unde este ncadrat;

g)dovada privind calificativele acordate n ultimii doi ani scolari;

h)document legalizat din care s rezulte c au fost absolvite cursurile organizate de Departamentul pentru pregtirea personalului didactic.Conducerea unitilor de nvmnt verifica existenta si legalitatea documentelor din dosarele de inscriere si indeplinirea conditiilor de inscriere.

Dosarele cadrelor didactice inscrise la examenul naional de definitivare in nvmnt care indeplinesc conditiile legale, sunt naintate de ctre conducerile unitilor de nvmnt inspectoratelor scolare, unde vor fi inregistrate oficial cu numr si dat.

Cererile de inscriere vor fi supuse aprobarii consiliului de administratie al inspectoratului scolar de catre inspectorul scolar pentru dezvoltarea resursei umane.

* Directorii unitilor de nvmnt vor transmite n perioada 1-5 iunie 2013 procesele verbale de la inspeciile la clas derulate n anul colar respectiv, n copie autentificat prin tampila i semntura conductorului unitii colare n care s-a efectuat inspecia; procesele verbale vor fi nsoite de un document din care s rezulte vechimea la catedr(de la data ncadrrii pn la 31.08.2013) i calificativele cadrului didactic. II. gradul didactic II sesiunea 2013

* Perioada de nscriere 01.-31.10.2011

Examenul va avea loc n ultima sptmn din luna august 2013

* Inspecii necesare : 2 inspecii curente - una pna la nscriere

- a doua inspecie(calificativ cel puin ,,BINE") de la nscriere pn nainte cu cel puin 2 luni de susinerea inspeciei speciale

1 inspecie special n perioada 01.10.2012-05.06.2013

(Nota minim de promovare a inspeciei speciale este 8(opt)

* Directorii unitilor de nvmnt vor transmite n perioada 1-5 iunie 2013 rapoartele scrise ale inspeciilor curente i speciale derulate n anul colar respectiv, n copie autentificat prin tampila i semntura conductorului unitii colare n care s-a efectuat inspecia; fiecare raport va fi nsoit de un document din care s rezulte vechimea efectiv la catedr(de la data obinerii definitivatului pn la 31.08.2013) i aprecierile anuale pentru ultimii doi ani .

III. gradul didactic II sesiunea 2014(Se nscriu cei care au obinut definitivatul pn /sau n sesiunea august 2010 sau cu media 10(zece) n sesiunea 2011 Examenul va avea loc n ultima sptmn din luna august 2014 ;( nscrierea se va efectua n perioada 01-31.10 2012;Candidatul depune la conducerea unitii de nvmnt dosarul de nscriere.

* Inspecii necesare 2 inspecii curente -(prima ,n anul colar precedent)

- a doua inspecie(calificativ cel puin ,,BINE") de la nscriere pn nainte cu cel puin 2 luni de susinerea inspeciei speciale

1 inspecie special n perioada 01.10.2013-05.06.2014 (Nota minim de promovare a inspeciei speciale este 8(opt)( Dosarul de nscriere la gradul II va cuprinde :

a) cererea tip de nscriere, adresat conducerii inspectoratului colar, n care candidaii vor nominaliza instituia de nvmnt centru de perfecionare la care doresc s susin examenul;

b) fia de nscriere, completat, confirmat de conducerea colii, conform anexei 5 la O.M. 5561/07.10.2011 ;

b) copia legalizat a certificatului de natere sau a certificatului de cstorie n cazul schimbrii numelui de familie; n caz de divor sau recstorie se depun acte doveditoare suplimentare n acest sens;

c)copia de pe certificatul de acordare a definitivrii n nvmnt, semnat pentru conformitate cu originalul de ctre conducerea colii; n cazul schimbrii specialitii fa de examenul de definitivare n nvmnt se va depune n copie, certificat pentru conformitate cu originalul de ctre conducerea colii, diploma de licen i suplimentul la diplom pentru noua specializare d) dovada privind calificativele acordate la evalurile anuale n ultimii 2 ani colari; e) dovada privind calificativele acordate la inspeciile colare din ultimii 2 ani colari;f) recomandare scris asupra activitii candidatului, din partea Consiliului profesoral al unitii de nvmnt unde este ncadrat;

g) copia raportului scris al inspeciei curente efectuate nainte de nscriere, certificat pentru conformitate cu originalul de ctre conducerea colii;h) copia de pe autorizaia de funcionare provizorie/acreditarea colii pentru cadrele didactice care funcioneaz n unitile de nvmnt particular.

IV. gradul didactic II sesiunea 2015 ( nscrierea se va efectua n perioada 01-31.10 2013;

( Cadrele didactice care ndeplinesc condiiile legale i doresc s se nscrie la examenul pentru acordarea gradului didactic II sesiunea 2015 vor solicita efectuarea primei inspecii curente, printr-o cerere tip, n perioada 1-31 octombrie a anului premergtor depunerii dosarului de nscriere(oct.2012). Conducerile unitilor de nvmnt vor nainta cererile ctre ISJ Mure, unde vor fi nregistrate oficial i supuse validrii consiliului de administraie.*Examenul va avea loc n ultima sptmn din luna august 2015 ;V. gradul didactic I seRIA 2011- 2013

* Perioada de nscriere 01.-31.10.2010

* Colocviu de admitere 15.01.2011 15.02.2011

* Inspecii necesare 2 inspecii curente- una pn la nscriere

- a doua inspecie(calificativ ,,FOARTE BINE") de la colocviu pn nainte cu cel puin 2 luni de susinerea inspeciei speciale1 inspecie special i susinerea lucrrii metodico-tiinifice - 01.10.2012-05.06.2013

* Termen de depunere a lucrrii metodico-tiinifice 31.08.2012

* Directorii unitilor de nvmnt vor transmite n perioada 1-5 iunie 2013 rapoartele scrise ale inspeciilor speciale derulate n anul colar respectiv, n copie autentificat prin tampila i semntura conductorului unitii colare n care s-a efectuat inspecia; fiecare raport scris va fi nsoit de un document din care s rezulte vechimea la catedr a cadrului didactic( de la data obinerii gradului didactic II pn la 31.08.2013) i calificativele anuale pentru perioada de la nscriere pn la 31.08.2013.

VI. gradul didactic I seRIA 2012- 2014

* Perioada de nscriere 01.-31.10.2011

*Colocviu de admitere 15.01.2012 15.02.2012

* Inspecii necesare 2 inspecii curente- una pna la nscriere

- a doua , de la colocviu pn nainte cu cel puin o lun de susinerea inspeciei speciale calificativ ,,FOARTE BINE"

1 inspecie special (i susinerea lucrrii metodico tiinifice) doar n anul colar 2013 - 2014

*Termen de depunere a lucrrii metodico-tiinifice 31.08.2013VII. gradul didactic I seRIA 2013 - 2015( Se nscriu cei care au obinut gradul II pn / sau n sesiunea august 2011 sau cu media 10(zece) n sesiunea 2012;

( nscrierea se face n perioada 1-31 octombrie 2012. Candidatul depune la conducerea unitii de nvmnt dosarul de nscriere.* Inspectia curent I a fost efectuat n anul colar 2011-2012* Inspecia curent doi se efectueaz n intervalul de la colocviu pn cu cel puin 2 luni nainte de inspecia special( Colocviul de admitere va avea loc n perioada 15.01.2013 15.02.2013;

( Lucrrile metodico tiinifice vor fi elaborate n perioada 15.02.2013- 31.08.2014( Susinerea lucrrii i inspecia special se vor efectua n perioada 01.10.2014 05.06.2015 ;

( Dosarul de nscriere la Gradul I, va cuprinde:

a) cererea tip de nscriere, adresat conducerii inspectoratului colar, n care candidaii vor nominaliza instituia de nvmnt centru de perfecionare la care doresc s susin colocviu;

b) fia de nscriere, completat, confirmat de conducerea colii, conform anexei 11 la O.M. 5561/07.10.2011 ;

c) copia legalizat a certificatului de natere sau a certificatului de cstorie n cazul schimbrii numelui de familie; n caz de divor sau recstorie se depun acte doveditoare suplimentare n acest sens;

d) copia de pe certificatul de acordare a gradului didactic II, semnat pentru conformitate cu originalul de ctre conducerea colii; n cazul schimbrii specialitii fa de examenul de gradul II se va depune n copie, certificat pentru conformitate cu originalul de ctre conducerea colii, diploma de licen i suplimentul la diplom pentru noua specializare;

e) dovada privind calificativele acordate la evalurile anuale n ultimii 2 ani colari;

f) dovada privind calificativele acordate la inspeciile colare n ultimii 2 ani colari;

g) recomandare scris asupra activitii candidatului, din partea Consiliului profesoral al unitii de nvmnt unde este ncadrat;

h) copia raportului scris al inspeciei curente efectuate nainte de nscriere, certificat pentru conformitate cu originalul de ctre conducerea colii;

i) copia de pe autorizaia de funcionare provizorie/acreditarea colii pentru cadrele didactice care funcioneaz n unitile de nvmnt particular.

VIII. gradul didactic I seRIA 2014 - 2016( nscrierea se va efectua n perioada 01-31.10 2013;

( Cadrele didactice care ndeplinesc condiiile legale i doresc s se nscrie la examenul pentru acordarea gradului didactic I seria 2014 - 2016 vor solicita efectuarea primei inspecii curente, printr-o cerere tip adresat conducerii unitii de nvmnt, n perioada 1-31 octombrie a anului premergtor depunerii dosarului de nscriere(octombrie2013) Conducerile unitilor de nvmnt vor nainta cererile ctre ISJ Mure, unde vor fi nregistrate oficial i supuse validrii consiliului de administraieIX. Pentru cadrele didactice care au obinut Definitivatul sau Gradul II cu nota 10 (zece) perioada de susinere a Gradelor II sau I se reduce cu 1 an.

X. n Fia de nscriere tip, pentru toate gradele, la rubrica Optez pentru centrul de perfecionare ., se va scrie denumirea exact a instituiei care organizeaz i susine gradul.

Ex. UBB-extensia Tg.Mure, sau Academia de Muzic Gh. Dima Cluj-Napoca , Univ. ,,I Decembrie Alba Iulia, etc.

Opiunea nu mai poate fi modificat ulterior.XI. Pe dosar , se vor face urmtoarele meniuni :

1. Numele i prenumele ( cu iniiala tatlui )______________________*(Numele de pe diploma de studii, iniiala tatlui, prenume, nume dup cstorie)2. Specialitatea ( la care se susine gradul)________________________

3. Unitate de nvmnt de unde provine candidatul ____________________

4. Gradul pentru care se face nscriere ______________________________

5. Centrul ( denumirea exact a Liceului/Colegiului/Universitii) , unde se va susine examenul _______________________

6. Limba n care se va susine examenul ____________________________

7. Telefon coal i telefon acas(mobil)

*Exemplu de scrierea numelui: Popescu N Maria (cs.Ionescu) XII. Dosarele cadrelor didactice nscrise la examenele pentru acordarea gradelor didactice, care ndeplinesc condiiile legale, vor fi naintate de ctre conducerile unitilor de nvmnt inspectoratelor colare, unde vor fi nregistrate.

De corectitudinea datelor rspunde directorul , care va semna i aplica tampila unitii colare pe Fia de nscriere .

XIII. n vederea derulrii n bune condiii a aciunii de predare/preluare a dosarelor la I.S.J. Mure , v rugm s respectai urmtorul grafic :

( 10 oct. 2012 - Unitile de nvmnt din localitile de la A la I ;

( 11 oct. 2012 - Unitile de nvmnt din localitile de la J- Z;

( 15 oct. 2012 - Unitile de nvmnt din Reghin i Sovata;* 17 oct.2012 - Unitile de nvmnt din Ludu i Iernut;

( 18 oct. 2012 - Unitile de nvmnt din Trnveni;( 22 oct. 2012 - Unitile de nvmnt din Sighioara ;( 23 - 24 oct. 2012 - Grdinie i nvmnt special din Tg.Mure ;

( 26-29 oct. 2012 - coli gimnaziale din Tg.Mure;

( 30 oct. 2012 - Licee teoretice, Licee vocaionale i Colegii din Tg.Mure ;

( 31 oct. 2012 - Licee tehnologice din Tg.Mure .

Inspector colar general

Prof . tefan SOMEAN Inspector colar pentru dezvoltarea resursei umane Ing.Viorel Brda

PAGE 4