Grad I- Parte Metodica

Capitolul IV

Religia ca obiect de învăţământ

“Socrate spunea că acei care ştiu ce este fiecare lucru sunt în stare să explice şi celorlalţi, pe când cei care nu ştiu este firesc să se înşele şi pe ei şi să înşele şi pe alţii.” ( Xenofon)

De la începuturile lui, poporul român s-a impus ca popor creştin, iar Biserica Ortodoxă i-a fost pavăză şi scut prin toate vitregiile istoriei, plămădindu-i sufletul şi fiinţa omenească.

Se ştie că în toate epocile istorice, credinţa în Dumnezeu i-a călăuzit în viaţă, iar studiul Religiei a avut rolul de a-i educa de la naştere la moarte. În acest sens ni se pare interesantă afirmaţia că în toate epocile istorice Religia a avut un rol de “educatoare a omenirii”1.

De aceea Religia n-a lipsit şi nici astăzi nu lipseşte din niciunul din sistemele pedagogice ale popoarelor civilizate şi creştine înscriindu-se în planurile de învăţământ în toate subsistemele lui de predare-învăţare.

“Trebuie să subliniem că religia creştin-ortodoxă se adresează omului în general, de orice vârstă. Vârsta copilăriei, a preadolescenţei şi a adolescenţei sunt cele mai inseminate pentru a întreprinde formarea religioasă a omului. Formarea tineretului prin sistemul de învăţământ se crede a fi multidirecţională şi polivalentă”2.

Se ştie că astăzi şcoala pregăteşte sistematic individual în perspectivă intelectuală, morală, civică, estetică, igienică, etc., iar componenţa religioasă se adaugă acestora în mod firesc, organic, urmărindu-se complementaritatea de ordin instructiv şi formativ. Trebuie înţeles că aceste laturi ale educaţiei trebuie să fie vizate nu în chip concurenţial, ci ca un demers educaţional global, integrator, realizat cu profesionalism şi responsabilitate de către un întreg personal didactic3.

De aceea, toţi factorii educaţionali, începând cu organele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi până la educatoarea de grădiniţă să fie pătrunşi de însemnătatea studierii Religiei văzută prin prisma celor opt argumente ştiinţifice de bază ca:

1. Argumentul istoric. De-a lungul istoriei României pe tot spaţiul românesc, credinţa creştină a acţionat ca un factor de coagulare şi perpetuare a nemului. Se ştie că de la formarea poporului român, că încreştinarea ţinutului carpato-danubiano-pontic a coincis cu acest proces. Încă de la începutul formării poporului român, creştinismul ortodox a fost un factor de perpetuare şi continuitate socială şi culturală. Multe secole de cultură românească s-au format mai întâi în mănăstiri sau pe lângă biserici. Primele cărţi, primele însemne, primele cronici au fost menţionate prin lucrările apărute în mănăstiri. Clericii importanţi ortodocşi, greco-catolici, etc. s-au implicat în marile evenimente

1 Radu Ion, Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, p.642 Dr. Vasile Răducă, Icoana fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 103 Ibidem, p. 11

istorice care au marcat evoluţia ţării noastre. Iată de ce este necesar să cunoaştem trecutul istoric al credinţei noastre4.

2. Argumentul cultural. Aşa cum menţionează Constantin Cucoş în lucrarea sa “Educaţia religioasă”, că din punct de vedere cultural “Religia reprezintă (şi) o formă de spiritualitate ce trebuie cunoscută de către elevi. Nu te poţi considera persoană cultă dacă nu cunoşti propriile referinţe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexişti în comunitate, dacă nu ştii nimic despre istoria credinţelor şi religiilor, dacă nu înţelegi fenomenologia actului cultural. A cunoaşte propriile valori religioase, indiferent de extinderea lor în registrul cultural, multe producţii literare, plastice, cinematografice, etc., în care se tematizează motive cu substrat religios, a te apropia de acestea înseamnă să actualizezi valori religioase specifice, incorporate cu prilejul unor programe de instruire. Instrucţia de ordin religios ne mobilizează şi sufletul, ne deschide spiritual către experienţe culturale diverse. A nu fi informaţi şi în perspectiva religioasă înseamnă să rămânem “infirmi” din punct de vedere spiritual: s-ar edita o nouă formă a analfabetismului, cel de ordin religios”5.

3. Argumentul sociologic. Valorile religioase au virtutea de a aduce oamenii laolaltă, de a creea legături durabile, de a solidariza şi a cimenta unitatea grupală, comunitară. Identitatea unei comunităţi se exprimă şi prin îmbrăţişarea unor valori religioase comune ce sunt adoptate şi exprimate în mod liber. Educaţia în perspectiva valorilor religioase ce se deschid uşor spre alţii se manifestă generos prin iubire, dăruire şi înţelegere a aproapelui. La nivel social Religia creştină se manifestă şi funcţionează în acelaşi timp ca un flux spiritual integrator în rezolvarea tuturor acţiunilor întreprinse. “Orice comunicare religioasă se va caracteriza şi printr-o anumită sintalitate spirituală, o formă personalizată de manifestare, ce va da dovadă de demnitate, se va prezenta ca “personalitate” distinctă, cu o marcă aparte, fără infatuări sau autoflagelări gratuite”6.

4. Argumentul psihologic. Prin predare Religiei în şcoală, aceste cunoştinţe vizează atitudinile de credite, de reprezentări, de sentimente ale persoanei umane. Educaţia religioasă poate deveni un prilej de fortificare interioară, de identificare a sinelui, de descoperie a idealurilor, de reconvertire a persoanei spre lumea valorilor absolute. Dar, aşa cum susţine şi pedagogul sus amintit în lucrarea sa “Educaţia religioasă” şi pe bună dreptate “în niciun caz nu trebuie “folosită” religia ca un medicament, ca o supapă a pulsiunilor noastre, ca o instanţă “psihoanalitică” de rezolvare a problemelor personale”7.

5. Argumentul etic. “Astăzi este evident că societatea românească trece printr-o perioadă de criză morală şi spirituală. Şi aceasta este determinată de criza economică în care trăiesc. Dar cu ajutorul moralei se poate umple un gol sau ne poate ajuta să depăşim anumite sincope de orientare de tristă existenţială”8.Educaţia religioasă poate aduce un suflu nou în activitatea noastră contribuind la schimbarea comportamentală la nivel individual sau social. Astăzi, fiecare persoană parcurge o perioadă de eteronomie morală care se transformă

4 Constantin Cucoş, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 14 5 Ibidem, p. 166 Ibidem, p. 367 Ibidem, p. 468 Ibidem, p. 52

2

într-o manifestare de ascultare, de supunere faţă de normative etice externe. Religia presupune o normativitate cu un evident conţinut moral.

6. Argumentul ecumenic. Prin predarea religiei în şcoală profesorul trebuie să realizeze o cerinţă de bază prin instruirea credincioasă depusă atât în ciclul primar, cât şi în cel gimnazial şi liceal, încorporând în sufletul şi mintea acestor tineri valorile credinţei ortodoxe, demers propriu acestui obiect de studiu, ajungând la acea capacitate empatică necesară pentru a înţelege credinţa celuilalt, a respecta sinceritatea confesională, a se deschide celuilalt, a i se dărui, a-l preţui cu adevărat. Numai în măsura în care suntem instruiţi şi religios şi ne postăm bine în perimetrul religiei proprii, atunci devenim mai generoşi, nu mai suntem suspicioşi şi nu mai vedem în ceilalţi virtuale “pericole”. Numai cel ce se îndoieşte de credinţa lui fuge de celălalt, se închide în sine, se izolează, se condamnă singur la singurătate9.

7. Argumentul teologic. Fiecare religie se dezvoltă şi se perpetuează prin credincioşii săi dacă au iniţiativă de propagare şi de răspândire rapidă a credinţei respective. Se ştie că în familiile în care există credinţă religioasă există şi educaţie moral-creştină pe măsură. Credinţa pretinde împărtăşirea în comun, mărturisiri sincere în baza unui adevăr, efuziune de idei şi de simţiri. Cât de interesante sunt chemările către educare şi formare în Noul Testament! “Drept aceea mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţându-le să păstreze câte v-am poruncit vouă şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”( Matei, 28, 19-20) Educaţia religioasă constituie o obligaţie explicită, de ordin deontologic, pastoral şi educaţional. Iată sarcina de căpătâi a preotului şi nu numai a lui, ci a tuturor pedagogilor care sunt angajaţi să propage credinţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiecare persoană pe care o educăm trebuie să reuşim să o îndreptăm spre Dumnezeu, trebuie să ajungem la un sens profund al vieţii şi al existenţei, să înţeleagă adevărata credinţă faţă de Dumnezeu. Scopul ultim al formării religioase, în tradiţia creştină este mântuirea (salvarea), intrarea în împărăţia cerească. Pentru aceasta este necesar să se facă din fragedă vârstă o educaţie religioasă copiilor mai ales printr-un stadiu programat în şcoală10.

8. Argumentul pedagogic. Încă din familie copilul vine educat în spiritul religios, iar în şcoală nu-i rămâne decât să lărgească conoştinţele religioase, să le aprofundeze şi să-şi deschidă capacitatea intelectuală, ce duce la o nouă deschidere spre credinţa ortodoxă spre a-i spori educaţia în Dumnezeu şi a continua de unul singur. Prin studiul religiei în şcoală, deschidem apetitul fiecărui tânăr către perfecţionarea persoanei şi din punct de vedere intelectual, moral, estetic, civil, fizic, reprezintă o modalitate de responsabilitate a eului în legătură cu opţiunile ulterioare ale fiecărui tânăr11. Dacă cele opt argumente fixate în realizarea învăţământului religios vor fi

urmărite a se realiza în platforma program stabilită de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în colaborare cu respectarea indicaţiilor date de Patriarhia

9 Ibidem, p. 5610 Ibidem, p. 6011 Ibidem, p. 64

3

României tuturor slujitorilor şcolii, se poate realiza cu succes educaţia religioasă în rândul tuturor elevilor noştri.

Pr. Prof. Constantin Galeriu scria: “În noua Lege a învăţământului românesc, Religia are locul ei bine definit în planul de învăţământ, în cele trei subsisteme ale procesului de educaţie. Religia se studiază azi la loc de cinste realizând un ansamblu de acţiuni orientate nemijlocit spre formarea conştiinţei şi conduitei morale. Prin ideologia credinţei ortodoxe acest subiect de învăţământ influenţează, prin importanţă, toate celelalte obiecte de învăţământ şi mai ales celelalte componente ale educaţiei în şcoală”12.

Se ştie că educaţia religios-morală este o componentă a formării spirituale a omului, cu implicare directă în plan intelectual, afectiv şi comportamental.

Procesul de învăţare este o atitudine didactică ce se desfăşoară în mod organizat şi planificat, pe baza unor pricipii şi metode având ca finalitate formarea personalităţii elevilor, în scopul integrării socio-culturale şi profesionale. Derivatele fundamentale ale actului didactic sunt: predarea, învăţarea prin însuşirea cunoştinţelor la elevi şi actul evaluării pentru a se măsura la fiecare elev gradul de însuşire a cunoştinţelor.

“Religia este importantă pentru elevi atât ca sentiment, cât şi ca o concepţie de explicare a lumii. Religia este de asemenea, pentru copil, un mijloc general de a-şi face educaţia. Atât preotul cât şi profesorul care predă religia, au posibilitatea să-şi cunoască elevii până în adâncul sufletului. Este, deci, necesar şi posibil ca ora de religie în şcoală să modeleze atât de mult sufletul elevului în bine, iar sensul vieţii lui să devină iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni”13.

Prin educaţia religioasă se asigură un sens al vieţii credincioşilor, o direcţie şi un model de a exista, o perspectivă care depăşeşte actualitatea faptică.

Idealul educaţiei religioase nu poate fi decât un ideal integralist; el constă în a cultiva toate forţele de care dispune omul ca fiinţă psihofizică, precum şi valorile menite să inspire pe cele dintâi şi să le dea direcţie; cu alte cuvinte, educaţia religioasă va ţine continuu la realizarea valorilor ideale şi la idealizarea forţelor reale, deci la idealismul activ14.

Educaţia creştină urmăreşte realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu ceea ce presupune, din partea omului, o permanentă purificare de patimi şi o creştere în virtute. Acest lucru se realizează după părăsirea şcolii prin participarea activă a individului la activităţile Bisericii în primul rând la cele cu caracter spiritual. Prin educaţia creştină aşa cum susţine şi Constantin Cucoş se urmăreşte formarea şi perfectarea a două componente de bază: sufletul şi trupul în tradiţia creştină, trupul nu este simplul depozitar sau o umbră a sufletului ci un element esenţial al naturii omeneşti, care merită un tratament special. Desigur, sufletul deţine supremaţia, care primeşte cea mai mare atenţie, dar nu dispreţuieşte natura fizică a omului15.

Formarea caracterului şi a personalităţii desăvârşite, reprezintă idealul prioritar al educaţiei religioase. Spre acest ideal se ajunge prin scopuri care urmăresc cunoaşterea şi interiorizarea unor valori morale estetice, intelectuale care îngemănate laolaltă pot garanta atingerea finalităţii propuse.

12 Pr. Constantin Galeriu, Ora de religie în trecut şi astăzi, în “Altarul Banatului” (1995), Alba Iulia, nr. 4-6, p. 5213 Ioan N. Floca, Educaţia moral-religioasă în şcoală, în “Îndrumător bisericesc”, Sibiu, 1992, p. 9-1014 Radu Dumitru, Idealul educaţiei creştine, în “Îndrumări metodice şi didactice pentru predarea religiei în şcoală”, Bucureşti, 1990, p. 3215 Constantin Cucoş, op. cit., p. 20

4

Religia vorbeşte singura limbă potrivită a sufletului care nu ar putea să renunţe a o asculta16.

Calitatea educaţiei religioase este imprimată şi de calitatea oamenilor care o realizează. Educaţia nu trebuie înţeleasă doar ca formă de conformism. Se cere a fi depăşită logica naivă după care se judecă uneori importanţa educaţiei pentru valorile religioase. Idealul religios vizează raportul omului cu Dumnezeu, apropierea fiinţei limitate de fiinţa infinită.

Apropierea nu poate merge până la identificare. Omul nu are acces la credinţa în Dumnezeu. Însă el trebuie să ţintească a ajunge în împărăţia perfecţiunii, ştiind că aceasta este o condiţie amânată- prin trecerea pragului acestei vieţi17. Omul ca persoană spirituală constituie o breşă în natură, pentru că el transcede organicul, trebuie însuşi să meargă să caute idealul pe care îl are de îndeplinit. El dispune de puterea de a cunoaşte obiectiv realitatea şi ceea ce ţine de fiinţa lui. El singur din lume are acces în regatul adevărului18.

Iisus Hristos este persoana fundamentală, importantă a lumii, este paradigma existenţială de la care se va inspira adevăratul creştin în acţiunile sale. În măsura în care noi ne livrăm Lui, şi Dumnezeu coboară în noi. Iisus Hristos este modelul formator prin experienţă. Tradiţia ne îndeamnă să-L imităm, să-I urmăm exemplul şi să nu fim egalul Lui. Superioritatea omului rezidă nu în structuralizarea avansată a materiei ce-l compune, ci în spiritul unic ce-l animă. El se dovedeşte a fi în tradiţie creştină cea mai frumoasă realizare a creaţiei de care însuşi Dumnezeu este mândru. Educaţia creştină, în vederea desăvârşirii credinciosului implică prezenţa harului divin. Idealul educaţiei creştine nu are funcţionalitate fără ajutorul lui Dumnezeu. Acest mesaj îl aflăm în cuvintele lui Iisus: “Rămâneţi cu Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roade de la sine dacă nu rămâne în viaţă, tot aşa nici voi dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne cu Mine, şi Eu în el , acela aduce roadă multă căci fără Mine nu puteţi face nimic…Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi. Cereţi ce voiţi şi se va da vouă”(Ioan 15, 4-5,7)19.

Educaţia pare a fi cea mai dificilă artă care se realizează în numele moralizării şi personalităţii umane. Între pedagogie şi teologie, realităţile trebuie să fie strânse. Ca ştiinţă teoretică dar cu deschidere practică, pedagogia atinge profunzimile umane, avute în vedere şi teologie. Problema autonomiei omului, cea a raportului dintre educator şi educat, precum şi chestiunile valorilor, ţin şi de pedagogie şi de teologie20. Drumul omului spre libertate este calea prin care îi este imposibil de a-L întâlni pe Dumnezeu, este, în acelaşi timp, singurul drum prin care Dumnezeu îşi poate atesta prezenţa şi poate apărea în istorie. Fără Dumnezeu, omul nu va ajunge la desăvârşirea sa21.

Educaţia religioasă din ţara noastră se bazează pe credinţa ortodoxă faţă de Dumnezeu, pe iubirea faţă de Tatăl ceresc care este unul şi nu mai mulţi. De aceea, educaţia religioasă contribuie din plin la formarea indivudului, la implicarea lui responsabilă în viaţa activă şi în cea socială. Şcoala publică laică nu trebuie să creadă că formarea civică şi patriotică nu ar avea nicio tengenţă cu instruirea şi formarea religioasă a tânărului. Relativismul social şi ideologic îşi au sorgintea şi în precaritatea preferinţelor

16 Radu Dumitru, art. cit., p. 2217 Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivat şi grade didactice, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p. 2618 Ibidem, p. 3419 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică, vol. III, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1978, p. 4420 Dumitru Călugăr, Principii fundamentale ale învăţământului religios, în “M.A.”, Sibiu, 1975, p. 5621 Grigore Moga, Petru Moga, Arta icoanei. O teologie a Frumuseţii, Ed. Meridian, Bucureşti, 1993, p. 20-21

5

religioase la care are acces individual. Societatea democratică pluralistă trebuie să fie permisivă faţă de educaţia religioasă ortodoxă instituţionalizată, văzută ca o manieră de cunoaştere şi racordare opţională la sisteme de valori alternative. Locul religiei în şcoală se mai justifică şi prin asigurarea unei culturi generale integrate, ca o componentă indispensabilă a comportamentului solidar, civic superior22.

Dimensionată şi realizată în accord cu necesităţile psihice specifice fiecărei vârste în parte, educaţia religioasă are mai întâi o funcţie informatică, respectiv de punere la dispoziţia elevilor a unui set de cunoştinţe specifice, cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istorie, filozofie a religiilor, dar şi cu un pronunţat caracter formativ de interiorizare şi traducere în fapte de viaţă a normativelor religioase. În ultimă instanţă religia va livra omului un ansamblu de valori spirituale, de ordin uman, dar numai, care îl vor ghida în toate întreprinderile sale, inclusiv în cele cu implicaţii constant pragmatice. Interiorizarea valorilor spirituale, religioase se va finaliza printr-o serie de comportamente palpabile în relaţia copilului cu propriul eu, în raportul cu alţii şi în relaţia cu transcendenţa. Trebuie accentuat faptul că educaţia religioasă ortodoxă nu se va rupe de alte laturi ale educaţiei care cultivă spiritual, aceasta este legată de celelalte laturi ale educaţiei: estetică, morală, civică pe care le fortifică din care îşi extrage secvenţial unele premise şi temeiuri. Educaţia religioasă este ipostază a educaţiei axiologice, un moment al educaţiei integrale. Raportul dintre informativ şi formativ în cazul educaţiei religioase se va stabili circimstanţial, în funcţie de premisele de la care se pleacă în concretizarea acestei educaţii, de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor şi tinerilor, de contextul cultural în care se realizează educaţia, de specificul demersului curricular care se derulează la fiecare lecţie în parte23.

Prin educaţia religioasă se asigură un sens al vieţii credincioşilor, o direcţie şi un mod de a exista, o perspectivă care depăşeşte actualitatea faptică.

Idealul educaţiei religioase nu poate fi decât un ideal integralist, el constă în a cultiva toate forţele de care omul ca fiinţă psiho-fizică, precum şi valorile ideale menite să inspire pe cele dintâi şi să le dea direcţia, cu alte cuvinte educaţia va tinde continuu la realizarea valorilor ideale şi la idealizarea forţelor sale deci la idealismul activ 24. Educaţia creştină urmăreşte realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu ceea ce presupune din partea omului o permanentă purificare de patimi şi o creştere în virtute. Acest lucru se realizează prin participarea activă a individului la activitatea Bisericii, după absolvirea şi perfecţionarea a două componente de bază: sufletul şi trupul. În tradiţia creştină, trupul nu este un simplu depozitar sau o umbră a sufletului ci un element esenţial al naturii omeneşti, care merită un tratament special. Desigur, sufletul deţine supremaţia care primeşte cea mai mare atenţie dar nu dispreţuieşte natura fizică a omului.

Formarea caracterului şi a personalităţii desăvârşite reprezintă idealul prioritar al educaţiei religioase. Spre acest ideal se ajunge prin scopuri care urmăresc cunoaşterea şi interiorizarea unor valori morale, estetice, intelectuale care îngemănate, strânse laolaltă, pot garanta atingerea finalităţii propuse.

Perceperea estetică a realităţii sau a artei este facilitată de prezenţa fiorului metafizicii, de adâncimea sentimentului nutrit faţă de transcendenţă. Religiozitatea se poate transfera devenind difuză sferelor celor mai diverse ale acţiunii umane.

22 Ana Danciu, Metodica predării Religiei în şcolile primare, gimnaziu şi licee, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999, p. 18-1923 Ibidem, p. 31-3224 Ibidem, p. 32

6

Educarea tineretului în spirit religios este o problemă de îmbogăţire şi continuitate spirituală la nivel individual sau social. O societate izbândeşte şi rezistă în istorie şi prin forţa credinţei religioase pe care o practică. Dacă în unele privinţe suntem astăzi rămaşi în urmă între ţările Europei, să ne străduim astăzi să fim primii în sporirea credinţei în Dumnezeu25.

Primele şcoli au apărut pe lângă biserici, pentru că prima misiune a Bisericii este de a învăţa ( Matei 28, 19-20). Dacă idealul unei societăţi secularizate este numai pregătirea tineretului pentru o profesiune în viaţa socială, pentru Biserică, un tânăr devenit prin botez membru al ei, se bucură de toate prerogativele conferite de această calitate. Ca atare, are dreptul şi obligaţia morală de a tinde spre realizarea idealului propus de Biserică, urmând învăţăturile acesteia, prezentate de profesorul de religie care este chematul şi trimisul Bisericii pentru a lucra la restaurarea chipului lui Dumnezeu în om. Restaurarea se referă la luminarea minţii (învăţământul) prin cunoaşterea voii lui Dumnezeu, la încălzirea inimii şi la determinarea voinţei spre săvârşirea faptelor bune.

Omul a fost creat de Dumnezeu ca fiinţă religioasă care să unească lumea materială cu cea cerească.

Dar ce se înţelege prin Religie? Religia este legătura liberă, conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu.

Existenţa Religiei este dependentă de problema existenţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu26.

Ea există sub două forme: internă şi externă. Religia internă este comună tuturor oamenilor şi îşi are ca temei predispoziţia religioasă cu care se naşte fiecare om. Atunci când este cultivată, predispoziţia religioasă se exteriorizează prin sentimentul religios, care se concretizează printr-o seamă de acte şi atitudini morale, rituri, ceremonii şi practice religioase. Aceste manifestări ale sentimetului religios constituie aspectul extern al Religiei27.

Factorii care stau la originea Religiei sunt: Dumnezeu şi omul.

Elementele Religiei sunt: credinţa că Dumnezeu există şi că El s-a revelat omului, că şi-a descoperit

voia Sa, pe care omul trebuie să o realizeze în lume; trăirea religioasă a omului credincios care traduce în fapte ceea ce crede,

până la desăvârşirea lui; un anumit ceremonial; simboluri; cultul divin etc.

Religia nu se poate mărturisi decât prin trăire şi viaţă religioasă. Prin trăire religioasă înţelegem ceea ce omul simte, gândeşte şi exteriorizează faţă de Dumnezeu în anumite momente ale vieţii. Viaţa religioasă este constituită din totalitatea trăirilor religioase.

Religia are două laturi:1. subiectivă care este dată de ceea ce simte, de trăirea religioasă ca fapt sufletesc;

25 Pr. Prof. Constantin Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1995, p. 1726 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, Metodica predării religiei. Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, p. 1727 Ibidem

7

2. obiectivă care este dată de învăţătura de credinţă, de ceea ce se învaţă. Pentru realizarea acestei laturi fără de care prima nu are suport, s-a reintrodus religia ca disciplină de învăţământ în şcoli28.

“Faptul acesta a produs bucurie în inimile multora ca ceva benefic şi de strictă nevoie după o perioadă de educaţie ateistă, pledând pentru a fi o disciplină obligatorie, dar a trezit şi resentimente şi chiar opoziţie din partea altora”29.

Atitudini contrare religiei au existat şi în perioada interbelică: “unii pedagogi, şi încă dintre cei cu mai mare circulaţie, afirmă că: Religia nu se învaţă, nu trebuie să se înveţe, ci trebuie să se simtă. Pe sentiment trebuie să pună greutatea cei care o predau în şcoală. Dar a susţine că religia nu se învaţă deloc, e o greşeală; mai mult, e o rătăcire. Aceasta înseamnă a transforma religia într-un simplu sport afectiv. Într-o gimnastică sentimentală”30.

Ca disciplină de învăţământ, religia are rolul unui liant între disciplinele care l-au pierdut sau nu l-au avut pe Dumnezeu. Învăţând religia, elevii vor înţelege mai bine rostul omului în lume şi îşi vor explica toate fenomenele ce se întâmplă în jurul lor. Religia îl formează pe om pentru sine şi pentru societate. Ea trebuie să fie studiată la diferite niveluri deoarece dezvoltarea psiho-fizică durează până la terminarea liceului şi influenţează modul de gândire şi formarea religioasă a viitorului om matur31.

Ea este o necesitate a firii umane, nu numai o poruncă a lui Dumnezeu, întrucât numai în El şi prin El omul poate ajunge la desăvârşire şi poate găsi răspunsuri la multe probleme sau întrebări la care ştiinţa rămâne neputincioasă. Celor care cred în Dumnezeu, Religia le aduce un spor de încredere în mila şi ajutorul divin, dar şi în nădejdea dobândirii vieţii veşnice. Acelora care încă nu cred în El, Religia le oferă răspunsul la întrebările fundamentale ale vieţii şi le arată ce a adus creştinismul în lume: credinţa mântuitoare în Domnul nostru Iisus Hristos, concepţia creştină despre lume, om şi viaţă veşnică, libertatea de a săvârşi binele, cultul morţilor, comuniunea sfinţilor, legătura celor vii cu cei adormiţi, Biblia- cartea vieţii, Biserica- aşezământul mântuirii, aşezămintele sociale, şcoli întemeiate la streaşina bisericii, dezvoltarea culturii, un nou sistem pedagogic32.

Dar o trăire şi o viaţă religioasă autentică nu este posibilă fără cunoaşterea temeinică a adevărului revelat. De aici rezultă necesitatea studierii sistematice şi organizate a religiei ca obiect de învăţământ. Datorită importanţei pe care Religia o are în viaţa omului. A fost reintrodusă ca disciplină de învăţământ în şcoli33.

Din punct de vedere etimologic, noţiunea “educaţie” vine de la latinescul “educo, -are” şi înseamnă a conduce pe om, cu metode adecvate, spre o ţintă. Deşi educaţia este specific umană, de natură spirituală, unii pedagogi considerau că există educaţie şi la animale fiindcă şi acestea îşi îngrijesc puii şi dau semne de inteligenţă. Întrucât educaţia se bazează pe conştiinţă, pe care o are doar omul, la animale poate fi vorba doar de fapte inconştiente, bazate pe instinct şi pe dresaj. Educaţia se deosebeşte de dresaj pentru că ea are în vedere sufletul cu toate funcţiile lui: raţiune, voinţă şi sentiment, pe când dresajul se adresează doar instinctului. Educaţia a apărut odată cu omul, este fundamentală pentru

28 Ibidem, p. 1829 Ioan N. Floca, art. cit., p. 8430 V. Băncilă, Iniţierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996, p. 9731 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, op. cit., p. 1932 Ilarion V. Felea, Religia culturii, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române, Arad, 1994, p. 33233 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, op. cit., p. 19

8

el fiindcă numai prin ea omul devine om. Procesul educativ a fost mereu o necesitate existenţială, spre perpetuarea celor mai nobile avuţii umane34.

Educaţia religioasă este activitatea pe care educatorul o desfăşoară pentru dezvoltarea religiozităţii copilului, ştiut fiind faptul că omul se naşte cu predispoziţie spre religiozitate.

Necesitatea educaţiei religioase este condiţionată de necesitatea Religiei în viaţa omului. Natura umană năzuieşte după fericire şi desăvârşire, şi numai Religia poate răspunde la întrebările ultime ale existenţei umane. Tânărului care venise la Domnul nostru Iisus Hristos pentru a-L întreba ce să facă pentru a moşteni viaţa de veci, El nu i-a făcut teorii ştiinţifice sau filosofice, ci i-a zis: “urmează-Mi”( Matei 19,21). Pe Apostoli i-a trimis la propovăduire zicând: “mergând, învăţaţi toate neamurile” ( Matei 28, 19). Aceste îndemn spre educaţie religioasă este valabil până la sfârşitul veacurilor.

Educaţia religioasă este importantă întrucât conduce pe om la scopul ultim al existenţei: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin aceasta, viaţa omului se înalţă şi se edifică pe temelia de nezdruncinat care este Iisus Hristos. În clipa în care ajunge la credinţa în Dumnezeu( revelată prin Fiul lui Dumnezeu), omul renaşte la o viaţă nouă, care poartă pecetea sfinţeniei.

Educaţia religioasă este importantă şi din punct de vedere moral. În lumea modernă există tendinţa de a considera viaţa morală independentă de religia creştină. În trăirea religioasă îşi au originea influenţe adânci, care pot determina pe om la fapte morale în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu. Preceptele moralei creştine nu sunt deci produsul raţiunii omeneşti, ca în etica filosofică, ci sunt revelate. De aceea, creştinul are certitudinea că Dumnezeu nu este o simplă construcţie a speculaţiei35.

Educaţia religioasă are şi un rol cultural, întrucât prin cultură spiritual transcede natura omenească. Cultura este deci urmarea acestei năzuinţe şi ca atare, este înzestrarea spirituală a omului care, chinuit de nostalgia după fericire şi desăvârşire, zămisleşte opera ce-l înalţă şi-l înnobilează. Spiritual omului se dovedeşte a fi principalul creator al culturii. Tot ce s-a creat demn de admirat în domeniul culturii umane se datorează, în parte, creştinismului şi sensului pe care l-a dat culturii. Prin educaţia religioasă se promovează creaţia culturală şi cultura în general.

Educaţia religioasă este importantă şi din punct de vedere social; ea înseamnă formarea omului în comunitate, prin comunitate şi pentru comunitate. Omul trăieşte într-un mediu social în care trebuie să dobândească fericirea şi desăvârşirea creştină prin practicarea virtuţilor, astfel încât lumina lui să lumineze înaintea oamenilor, iar aceştia, văzându-I faptele bune, să-L slăvească pe Dumnezeu( Matei 5, 16).

Educaţia religioasă este acţiunea specific umană care se desfăşoară conştient de către un educator, pe baza unor principii şi cu ajutorul unor metode şi mijloace specifice; ea este susţinută de iubire, încredere şi libertate. Scopul educaţiei religioase este realizarea caracterului religios-moral al elevului, care să-l conducă la desăvârşirea creştină. Educaţia religioasă este posibilă întrucât Dumnezeu a creat pe om după chipul Său şi i-a dat porunca desăvârşirii( Matei 5, 48). Mintea şi voinţa liberă, călăuzite de harul divin şi de dorinţa de a săvârşi binele, desăvârşesc chipul lui Dumnezeu în om. Profesorul are datoria să cioplească în sufletul elevilor săi acel minunat chip pe care Dumnezeu l-a gândit pentru fiecare dintre ei.

34 Ibidem, p. 2035 Ibidem, p. 21

9

Educaţia este posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesară conlucrarea între harul divin şi strădaniile pentru desăvârşire a celor educaţi: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el” ( Apoc. 3, 20).

Educaţia religioasă este influenţată de anumiţi factori: predispoziţia religioasă a copilului, familia, mediul în care trăieşte, experienţa copilului.

Viaţa religioasă a oamenilor se aprinde din viaţa religioasă a Bisericii, prin exteriorizările trăirilor religioase ale credincioşilor şi prin cuvânt: “credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu”( Romani 10, 17).

În educaţia religioasă sunt implicaţi mai mulţi factori: familia, Biserica, profesorul de religie, elevul, conţinutul specific. Rolul primilor doi se manifestă mai ales în afara şcolii.

Profesorul de religie. Aşa cum au fost trimişi Sfinţii Apostoli să propovăduiască Evanghelia lui Hristos( Matei 18, 19-20), tot aşa trebuie să înţeleagă şi profesorul de religie misiunea sa: a fost chemat de Dumnezeu printr-o chemare lăuntrică şi a fost trimis să înveţe pe alţii cuvântul lui Dumnezeu. Dar, în această slujire, nu este singur: Dumnezeu i-a promis că-l însoţeşte şi-l ajută în toate zilele, aşa cum a promis şi Sfinţilor Apostoli36.

Datorită faptului că profesorul este cel care influenţează decisiv educaţia elevilor, acesta trebuie să aibă o personalitate deosebită. Un educator adevărat poate fi numai acela care se implică în viaţa socială, fiind stăpânit de o mare iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni.

Un pedagog român din perioada interbelică spunea: “Dacă vrei să dai viaţă învăţământului, atunci elevii să muşte în fiecare zi, la fiecare lecţie, viaţă din viaţa ta, până la epuizare. Dacă nu se va întâmpla aşa, atunci un om “mort” comunică lucruri “moarte” celor vii, ca să-i omoare şi pe ei”37.

Pentru un bun educator se cer anumite calităţi spirituale: vocaţia, dragostea, smerenia, răbdarea, blândeţea, profesionalismul, sinceritatea, bunătatea, evlavia, umorul, optimismul etc. profesorul trebuie să-şi pregătească temeinic lecţiile, să respecte, în fiecare moment al lecţiei, principiile fundamentale ale învăţământului, să utilizeze metodele şi procedeele cerute de structura materiei de învăţământ ce urmează a fi predată, trebuie să dea dovadă de obiectivitate în aprecierea elevilor, a faptelor şi realizărilor lor, să dea dovadă de seninătatea sufletească, de îngăduinţă şi înţelegere faţă de elevi, trebuie să iubească elevii şi lucrarea pe care o săvârşeşte. Iubirea este coroana tuturor însuşirilor unui profesor de Religie. Învăţământul religios fără dragoste creştinească nu aduce roade. Educaţia este grăirea sufletului către suflet, prin dragoste de Dumnezeu şi de oameni38.

Dintre trăsăturile de personalitate ale profesorului de Religie nu trebuie să lipsească:

pasiunea pentru misiunea de profesor de Religie; credinţa puternică şi moralitatea exemplară;

36 Ibidem, p. 2337 Constantin Asiminei, Religia şi sufletul copiilor, Huşi, 1935, p. 3838 Ana Danciu, op. cit., p. 240

10

pregătirea temeinică în specialitate, în psiho-pedagogie şi în metodica de specialitate;

cultură generală; exigenţă echilibrată, modestie, smerenie, generozitate; temperament echilibrat: mobil, dar şi calm, liniştit, îngăduitor, răbdător; conştiinciozitate, simţul datoriei, seriozitate; responsabilitate şi sensibilitate faţă de problemele elevilor.

Aptitudinea psiho-pedagogică se bazează pe competenţe ca: inteligenţa, capacitatea de comunicare, spiritual de observaţie, atenţia concentrată, dar şi distributivă, dicţia, etc.

Aptitudinea didactică implică şi competenţe specifice: capacitatea de a selecta şi organiza metodic informaţia pentru procesul de

predare-învăţare; capacitatea de a transmite elevilor în mod corect informaţia, inteligibil, accesibil,

pe înţelesul lor şi convingător; capacitatea de a expune logic, argumentat şi sistematizat informaţia ce trebuie

transmisă; capacitatea de predare didactică( folosirea resurselor materiale şi umane,

planificarea materiei, întocmirea proiectelor didactice, formularea competenţelor, folosirea metodelor active-participative în timpul orelor);

capacitatea de a sistematiza conoştinţele şi de a le pune în practică.Aptitudinea operaţională se manifestă prin:

capacitatea de a trata diferenţiat elevii, în funcţie de particularităţile lor de vârstă şi individuale;

capacitatea de a cunoaşte şi caracteriza din punct de vedere psiho-pedagogic elevii;

tactul pedagogic şi exemplul personal39.Profesorul de Religie îndrumă spre perfecţiune ceea ce are omul mai de preţ-

sufletul. El trebuie să aibă o bună pregătire padagogică şi teologică, dar şi vocaţie. Aceasta duce la îmbogăţirea personalităţii profesorului de Religie. Activitatea acestuia înseamnă apostolat, înseamnă iubire creştină pentru binele şi mai-binele elevilor, pentru mântuirea lor sufletească40.

Elevul. Educaţia religioasă trebuie să înceapă din copilărie deoarece, fără aceasta, copilul creşte ascultând cel mult de legea morală naturală. Deprinderile bune formate în copilărie rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă.

În perioada micii copilării rolul hotărâtor în educaţia religioasă a copilului îl are familia. De asemenea, programa de învăţământ preşcolar prevede elemente de educaţie religioasă care au ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elemetare. La această vârstă, copilul este capabil să memorize mecanic poezii şi istorioare. Ţinând cont de acest lucru, ei pot fi învăţăţi diferite rugăciuni, poezii şi povestiri religioase adecvate vârstei. Mergerea la biserică şi diferitele evenimente religioase cum ar fi: colidatul, cununiile, înmormântările ş.a. pot constitui momente prielnice care trebuie valorificate în educaţia religios-morală a copiilor. Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă. Acum, copilul observă şi înregistrează actele religioase


11

şi morale pe care le vede în familie şi în cercul cunoştinţelor sale. El imită cu fidelitate şi încredere atitudini, gesturi şi cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este nepervertit, de aceea el crede că tot ce face omul matur este bine. Ar trebui ca părinţii şi oamenii maturi să fie modele de comportament pentru copii şi să nu-i smintească într-un fel41.

În perioada preadolescenţei şi adolescenţei, elevul evoluează treptat, de la faza “heteronomiei morale” la “autonomie morală”( Jean Piaget). În planul educaţiei religioase se pot semăna în sufletul copiilor sentimente nobile şi adânci. Este perioada în care se prezintă copiilor Istoria biblică a Vechiului şi Noului Testament, evenimentele principale din Istoria şi viaţa Bisericii, noţiuni fundamentale de credinţă. Elevii asimilează şi pun în practică norme de comportament religios-moral42.

Perioada adolescenţei se caracterizează prin schimbări majore în dezvoltarea psiho-fizică, fapt care are puternice influenţe asupra educaţiei religioase a elevului. Este perioada în care acesta îşi poate forma convingeri religios-morale temeinice sau poate să cadă pradă multor tentaţii cu urmări negative asupra personalităţii sale. Spiritual, tânărul se preocupă de marile probleme ale vieţii şi concepe planuri pentru reforme religioase, morale, politice şi sociale. Se manifestă simţul critic şi al aprecierii. Acum apare interesul pentru ceea ce este general valabil, adică pentru legile naturii, ale istoriei, ale vieţii morale şi pentru filosofie, dar şi pentru ceea ce este abstract. El nu se mulţumeşte doar cu asimilarea cunoştinţelor, ci le prelucrează şi le aprofundează. Cele mai mari schimbări, în această perioadă, au loc în planul voliţional. Viaţa religioasă a tânărului trece printr-o criză de multe ori foarte periculoasă. Concepţia religioasă pe care tânărul şi-a dobândit-o în copilărie este zdruncinată de îndoieli generate de conflictul dintre viaţă şi ideal, dintre credinţă şi unele teorii ştiinţifice. Soluţionarea acestui conflict depinde de felul în care educatorul ştie să-şi împlinească în mod conştiincios activitatea educativă. Dacă în copilărie accepta fără nicio rezervă şi cu smerenie spusele celor mari, acum atitudinea tânărului se modifică complet. În locul smereniei şi acceptării pe temeiul autorităţii, apare spiritual critic, îndoiala şi căutarea argumentelor raţionale. Profesorul trebuie să utilizeze în mod special metoda argumentării. Acum este momentul să i se predea tânărului învăţăturile fundamentale de credinţă şi de morală, deoarece tânărul este animat de idealuri înalte şi este entuziasmat de tot ceea ce este frumos, nobil şi moral43.

Conţinutul educaţiei religioase. În predarea religiei deosebim două laturi: a) latura subiectivă ( trăirea religioasă, ca fapt sufletesc)b) latura obiectivă ( conţinutul educaţiei religioase).

Profesorul de religie trebuie să menţină echilibrul necesar în ceea ce priveşte învăţarea conţinutului specific şi trăirea religioasă. El trebuie să îmbine latura obiectivă cu cea subiectivă44.

Criteriile după care trebuie selectat conţinutul educaţiei religioase sunt, conform opiniei Pr. Prof. Dumitru Călugăr, următoarele:

a) Criteriul pedagogic şi psihologic- cere să alegem conţinutul în conformitate cu dezvoltarea psiho-fizică a elevilor; cunoştinţele trebuie să se potrivească cu capacitatea lor de înţelegere. Apare necesitatea unei gradaţii în predare, de aceea se va începe cu simple rugăciuni, cu semnul Sfintei Cruci, cu povestiri morale,

41 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, op. cit., p. 2742 Ibidem, p. 2843 Ibidem, p. 2944 Ibidem, p. 30

12

apoi se va trece la conţinuturi din istoria biblică , istoria bisericească, morală, dogmatică şi liturgică. De asemenea, conţinutul selectat trebuie corelat cu noţiunile pe care elevii le asimilează la celelalte discipline şcolare( literatură, istorie, muzică, geografie, biologie, etc.).

b) Criteriul teologic- cere alegerea acelui conţinut reprezentativ pentru învăţătura Bisericii şi adecvat pentru trezirea şi întărirea credinţei elevilor întrucât “credinţa vine din auzire”.

c) Criteriul actualităţii şi al iubirii de patrie- cere, pe de o parte, selectarea conţinutului care poate servi ca îndreptar pentru viaţa creştină, iar pe de altă parte, selectarea conţinutului care să conducă la dezvoltarea conştiinţei aparteneţei la un popor care s-a născut creştin şi la formarea identităţii naţionale45. Curriculum formal. În orice proces de reformă a învăţământului, preocupările

privind elaborarea unui nou curriculum ocupă un loc central. Reforma curriculară este o componentă esenţială şi, totodată, o garanţie a reuşitei la nivelul strategiei globale de reformă a învăţământului românesc.

Aşteptat deopotrivă de segmentele interesante ale societăţii civile şi de agenţii educaţionali direct implicaţi ( elevi, profesori, învăţători şi părinţi), procesul de reformă a curriculum-ului îşi propune, pe de o parte, să răspundă la necesităţile educaţionale actuale şi de perspectivă ale societăţii româneşti, iar, pe de altă parte, să participle la compatibilizarea de amsamblu a acesteia cu structurile europene.

Reforma curriculum-ului şcolar se fundamentează pe expertize interne şi internaţionale, iar opţiunile ei de bază au fost supuse dezbaterii publice de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de Consiliul Naţional pentru Curriculum.

Cultura curriculară propriu-zisă a apărut în România după anul 1990. Până la acea dată se discuta exclusiv despre programe şcolare strict disciplinare, adică despre aşa-numitele programe analitice. Într-un asemenea context, preocupările privind realizarea unui cadru curricular coerent şi unitar, în care disciplinele să fie private ca parte integrantă a unui Curriculum Naţional sistematic, au fost nesemnificative. Curriculum-ul se confunda cu elementele de conţinut ale învăţării, consemnate în programele şcolare izolate unele de altele, esenţialmente monodisciplinare şi academice.

Ulterior s-a produs o mutaţie semnificativă, prin alinierea domeniului dezvoltării curriculare la rezultatele recente ale cercetării şi ale practicii în materie pe plan internaţional. Astfel, învăţământul din România şi-a asumat, cu relativă rapiditate, accepţiunea procesuală a termenului de curriculum46.

Conform HG nr 231/7.03.2007 se înfiinţează Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca urmare a comasării prin fuziune a următoarelor structuri care se desfiinţează:

- Consiliul Naţional Pentru Curriculum, Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, - Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor şi Centrul Naţional de Excelenţă.

45 Pr. Prof. Dumitru Călugăru, Catehetica, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1984, p. 13946 C.f. Ministerului Educaţiei Naţionale şi Consiliului Naţional pentru Curriculum “ Curriculum Naţional- programe şcolare pentru învăţământul primar”, Bucureşti, 1998

13

Conceptul de curriculum. Curriculum-ul reprezintă un concept cheie nu numai în ştiinţele educaţiei, dar şi în cadrul practicilor educaţionale contemporane.

Elaborarea şi infuzia în sistemul de învăţământ al unui nou curriculum şcolar este un proces complex şi de lungă durată. Ca atare, el comportă numeroase discuţii şi controverse, productive în măsura în care ele pot determina, progresiv, sedimentarea unui parcurs curricular coerent, atât din punctul de vedere al strategiei adoptate cât şi din cel al rezultatelor sale concrete.

Într-un asemenea context, reconsiderarea periodică a unor aspecte privind curricumul-ul, în accepţiile sale conceptuale, dar şi în manifestările esenţialmente procesuale se impune cu necesitate.

În sens larg, procesul, se desemnează prin curriculum ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar. În sens restrâns, curriculum-ul cuprinde ansamblul acelor documente şcolare de tip reglator în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de învăţăre pe care şcoala le oferă elevului. Aceasta poartă, de regulă, denumirea de curriculum formal sau oficial47.

În ceea ce priveşte sistemul românesc de învăţământ-ţinând seama şi de o serie de elaborări care l-au marcat în ultimul secol al evoluţiei sale moderne- curriculum-ul formal (“oficial”), în calitatea sa de proiect educativ, ar trebui să cuprindă, în principiu, următoarele componente:

Documentele de politică educaţională în măsură să consemneze finalităţile educaţiei formale şi informale, în perspective mutaţiilor unei societăţi în devenire;

Obiectivele generale ale sistemului de învăţământ; Planul de învăţământ; Obiectivele de formare pe tipuri de şcoli şi pe cicluri; Curriculum-urile pe discipline sau pe arii curriculare; Manualele şi materialele auxiliare pentru elevi, de preferinţă alternative; Ghidurile şi celelalte tipuri de materiale pentru profesori; Instrumentele de evaluare.

Sistemul de învăţământ are datoria şi, totodată, responsabilitatea de a-i pregăti pe aceştia pentru schimbările care se presupune că vor avea loc la nivel economic, social, politic şi cultural, atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Între acestea, cele mai importante par a fi: Generalizarea economiei de piaţă şi a sistemului politic democratic; Accesul deschis la informaţie a unor segmente din ce în ce mai largi ale

populaţiei; Creşterea interdependenţelor dintre societăţi, culturi şi tehnologii pe plan mondial,

într-un cuvânt globalizarea societăţii; Accentuarea specializării la nivel înalt, concomitent cu flexibilizarea şi mobilitatea pieţei muncii într-o lume dinamică.

Preocuparea pentru curriculum şi standarde caracterizează majoritatea întrebărilor care se adresează în legătură cu viitorul educaţiei. Ce şi cum învaţă elevii noştri în comparaţie cu elevii din alte ţări? Pot ei să intre în competiţie cu aceştia? Este învăţământul românesc, în actuala sa formă, semnificativ, relevant şi util pentru viitorul individului şi al societăţii? Există suficientă libertate în sistem pentru a răspunde la

47 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, op. cit., p. 31

14

nevoile şi la interesele din ce în ce mai variate ale elevilor? Toate acestea sunt întrebări la care în viitor sistemul nostru de învăţământ va trebui să răspundă în mod adecvat. Şcoala şi curriculum-ul trebuie să ofere un cadru coerent şi flexibil, în care cooperarea, gândirea independentă, opinia liber expimată, toleranţa şi valorile asumate de fiecare în parte să constituie dimensiuni definitorii.

În contextul reformei curriculare din România, procesul de elaborare a noului curriculum pentru învăţământul obligatoriu a avut trei repere fundamentale48:

1. raportarea la dinamica şi necesităţile actuale, precum şi la finalităţile de perspectivă ale sistemului românesc de învăţământ, generate de evoluţiile societăţii şi formulate în diverse documente de politică educaţională;

2. raportarea la tendinţele actuale şi la criteriile internaţionale general acceptate în domeniul reformelor curriculare;

3. raportarea la acele tradiţii ale sistemului românesc care sunt pertinete din punct de vedere al reformei în curs.La aceste repere, reforma curriculară are în vedere construirea programelor

şcolare pe baza următorilor indicatori: o nivelul, varietatea şi complexitatea intereselor educaţionale ale elevilor;o ritmul multiplicării permanente a domeniilor cunoaşterii;o exigenţele formării personalităţii elevului într-o lume în schimbare.

Elaborarea noului Curriculum Naţional a urmărit, totodată: adecvarea curriculum-ului, în ansamblul său, la contextul socio-cultural naţional; permeabilitatea curriculum-ului faţă de evoluţiile în domeniu înregistrate pe plan

internaţional; coerenţa, manifestată atât la nivelul relaţiei dintre curriculum şi finalităţile

sistemului de învăţământ, cât şi la nivelul diferitelor componente intrinseci ale acestuia;

pertinenţa curriculum-ului din punct de vedere al tuturor agenţilor educaţionali implicaţi;

articularea optimă a fazelor procesului curricular în ansamblul său: proiectare, elaborare, aplicare, revizuire permanentă49. Finalităţile pe niveluri de şcolaritate ( primar, gimnazial şi liceal) constituie o

detaliere a finalităţilor sistemului de învăţământ pentru diversele niveluri ale acestuia. Finalităţile descriu specificul fiecărui nivel de şcolaritate din perspectiva politicii educaţionale. Ea reprezintă un sistem de referinţă atât pentru elaborarea programelor şcolare cât şi pentru orientarea demersului didactic la clasă.

Ciclurile curriculare reprezintă periodizări ale şcolarităţii, grupând mai mulţi ani de studiu, uneori chiar din nivelurile şcolare diferite ( de exemplu: preşcolar, primar, gimnazial), care au în comun anumite obiective. Aceste periodizări ale şcolarităţii se suprapun peste structura sistemului de învăţământ cu scopul de a focaliza obiectivul major al fiecărei etape şcolare şi de a regal procesul de învăţământ prin modificări curriculare ( care nu afectează structura).

Învăţământul românesc are o structură formală instituită în perioada interbelică. Atunci, această structură reprezenta o achiziţie de vârf în domeniul pedagogiei, fiind în sincronie cu sistemul de învăţământ din multe ţări europene, cu o referire specială la


15

Franţa. De atunci, psihologia vârstelor şi teoriile învăţării au făcut paşi uriaşi în redefinirea şi reconstruirea aspectelor educaţionale ale vârstelor şcolare. În special psihologia a studiat cu mare atenţie perioada copilăriei şi adolescenţei, aducându-şi o contribuţie esenţială în modul de percepere şi de înţelegere a copilului şi adolescentului.

Din motive cunoscute, structura sistemului de învăţământ românesc nu a ţinut pasul cu evoluţia firească a achiziţiilor din domeniul psihologiei învăţării. Reintrarea în sincronie presupune o nouă formă de organizare a vârstelor şcolare concretizată în introducerea ciclurilor curriculare.

Introducerea ciclurilor curriculare se exprimă la nivel de: obiective care particularizează finalităţile grădiniţei, ale învăţământului primar şi

ale celui secundar; metodologie didactică specifică.

Introducerea ciclurilor curriculare devine operativă prin: modificări în planurile de învăţământ, privind:

- gruparea obiectelor de studiu;- momentul introducerii în planurile-cadru a unor anumite discipline;- ponderea disciplinelor în economia planurilor;

modificări conceptuale la nivelul programelor şi al manualelor şcolare; modificări de strategie didactică ( condiţionate de regândirea formării iniţiale şi

continue a profesorilor). Ciclurile curriculare ale tuturor tipurilor de învăţământ sunt:

Vârsta 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19Tipul învăţământului

Învăţământ preşcolar

Învăţământ primar

Învăţământ gimnazial

Liceal

Clasa Anul pregătitor

I II III IV V

VI VII VIII IX X XI XII XIII

Ciclul curricular

Achiziţii fundamentale

Dezvoltare Observare şi orientare

Aprofundare Speciali-zare

Fiecare ciclu curricular oferă un set coerent de obiective de învăţare, care consemnează ceea ce ar trebui să atingă elevii la capătul unei anumite etape a parcursului lor şcolar. Prin aceste obiective, ciclurile curriculare conferă diferitelor etape ale şcolarităţii o serie de dominante care se reflectă în alcătuirea programelor şcolare.

Introducerea ciclurilor curriculare vizează următoarele efecte: crearea continuităţii la trecerea de la o treaptă de şcolaritate la alta ( grădiniţă-învăţământ primar, primar-gimnaziu, gimnaziu-liceu) prin: transferul de metode; stabilirea de conexiuni explicite la nivelul curriculum-ului; crearea premiselor necesare pentru extinderea şcolarităţii către vârstele de 6 şi 16 ani şi constuirea unei structuri a sistemului de învăţământ mai bine corelate cu vârstele psihologice.

Întrucât activitatea la clasă ar trebui orientată către atingerea obiectivelor ciclurilor curriculare, le reamintim în cele ce urmează:

16

Ciclul curricular al achiziţiilor fundamentale ( grupa pregătitoare a grădiniţei, urmată de clasele I şi a II-a) are ca obiective majore acomodarea la cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială. Acest ciclu curricular vizează:

asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale ( scris, citit, calcul aritmetic);

stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului apropiat;

stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a imaginaţiei acestuia; formarea motivării pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială.

Ciclul curricular de dezvoltare ( clasele a III-a şi a VI-a) are ca obiectiv major formarea capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor. Ciclul de dezvoltare vizează:

dezvoltarea achiziţiilor lingvistice şi încurajarea folosirii limbii române, a limbii materne şi a limbilor străine pentru exprimarea în situaţii variate de comunicare;

dezvoltarea unei gândiri structurate şi a competenţei de a aplica în practică rezolvarea de probleme;

familiarizarea cu o abordare pluridisciplinară a domeniilor cunoaşterii; constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratică şi pluralistă; încurajarea talentului, a experienţei şi a expresiei în diferite forme de artă; formarea responsabilităţii pentru propria dezvoltare şi sănătate; formarea unei atitudini responsabile faţă de mediu.

Ciclul curricular de observare şi orientare ( clasele a VII-a şi a IX-a) are ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opţiunii şcolare şi profesionale ulterioare. El vizează:

descoperirea de către elev a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori în scopul construirii unei imagini de sine pozitive;

formarea capacităţii de analiză a setului de competenţe dobândite prin învăţare în scopul orientării spre o anumită carieră profesională;

dezvoltarea capacităţii de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor limbaje specializate;

dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea în mediul social.Ciclul curricular de aprofundare ( clasele a X-a şi a XI-a) are ca obiectiv major

adâncirea studiului în profilul şi specializarea aleasă, asigurând, în acelaşi timp, o pregătire generală pe baza opţiunilor din celelalte arii curriculare. Acesta vizează:

dezvoltarea competenţelor cognitive ce permit relaţionarea informaţiilor din domenii înrudite ale cunoaşterii;

dezvoltarea competenţelor socio-culturale ce permit integrarea activă în diferite grupuri sociale;

formarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de acţiunile personale cu impact asupra mediului social;

exersarea imaginaţiei şi a creativităţii ca surse ale unei vieţi personale şi sociale de calitate. Ciclul curricular de specializare ( clasele a XII-a şi a XIII-a) are ca obiectiv

major pregătirea în vederea integrării eficiente în învăţământul universitar de profil sau pe piaţa muncii. Acesta vizează:

17

dobândirea încrederii în sine şi construirea unei imagini pozitive asupra reuşitei personale;

luarea unor decizii adecvate în contextul mobilităţii condiţiilor sociale şi profesionale;

înţelegerea şi utilizarea modelelor de funcţionare a societăţii şi de schimbare socială50.Pe baza acestuia, profesorul va întocmi planificările calendaristice anuale şi

semestiale. Cadrul curricular este un document oficial elaborate de Ministerul Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Consiliul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, în care sunt prezentate:

planul-cadru. Cuprinde: ariile curriculare; disciplinele obligatorii şi opţionale pentru fiecare arie curriculară; numărul ( maxim şi minim) de ore săptămânal şi anual, afectate fiecărui obiect pe clase şi pe arii curriculare;

structura anului şcolar. Anul şcolar este împărţit în două semestre; obiectivele curriculare. Sunt obiectivele cadru pe cicluri de învăţământ, cu grad

ridicat de generalitate şi complexitate, care sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu;

schemele orare. Reprezintă modalităţile concrete, prin care şcolile şi clasele îşi alcătuiesc programul propriu, pe baza modelului de generare oferit de planul cadru. Schema orară conţine: trunchiul comun- disciplinele obligatorii, numărul maxim-minim de ore pe săptămână şi disciplinele opţionale. Se întocmesc în conformitate cu doleanţele elevilor şi ale părinţilor, spaţiul existent, profilul şcolii, normele didactice etc.Religia este cuprinsă ca obiect de studiu în planul-cadru şi face parte din trunchiul

comun, din Aria curriculară “Om şi Societate”51.

Capitolul V

Proiectarea didactică- o acţiune continuă şi unitară

V.1. Necesitatea proiectării didactice

Se ştie că un lucru bine făcut are la bază o etapă premergătoare. Proiectarea didactică este etapa premergătoare a actului didactic; este procesul de anticipare a paşilor ce urmează a fi parcurşi în realizarea activităţii didactice. În învăţământ există cadre didactice care consideră proiectarea o etapă necesară, dar şi altele, care apreciază că aceasta ar putea lipsi. Cea de-a doua poziţie este determinată de numărul mare de documente care se elaborează obligatoriu de cadrele didactice, uneori nejustificate.

50 Curriculum Naţional pentru învăţămâtul obligatoriu. Cadru de referinţă, elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti, 1998, p. 23-4051 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, op. cit., p. 33

18

Proiectarea didactică nu poate să lipsească din preocupările învăţătorilor şi profesorilor, pentru că o lecţie bună este întotdeauna rezultatul unei proiectări corespunzătoare. Documentul de proiectare trebuie să fie un instrument necesar de lucru pentru cadrul didactic52.

V.2. Demers teoretic; explicarea noţiunilor

În mod tradiţional, prin proiectare pedagogică se înţelege programarea materiei de studiu pe unităţi de timp şi de activitate, a planului calendaristic, a sistemului de lecţii, elaborarea planului de lecţii etc.

Astăzi, conceptul de proiectare este mai amplu, fiind exprimat şi caracterizat de alte concepte corelate, ca de pildă: “design instrucţional”53 sau “taxonomia cunoştinţelor” (Romiszowski, 1981)54.

G. de Landsheere preferă sintagma “design pedagogic”, pe care o operaţionalizează astfel:

a defini obiectivele formării, la unul sau mai multe niveluri; a sugera teme de activitate susceptibile de a provoca învăţarea în sensul dorit; a oferi posibilitatea alegerii metodelor şi mijloacelor de predare-învăţare; a propune instrumente de evaluare a predării şi învăţării; a determina condiţiile prealabile ale unei activităţi eficiente55.

În efortul actual de modernizare şi optimizare a şcolii româneşti, menit să asigure creşterea calitativă a activităţii didactice, proiectarea, organizarea şi desfăşurarea lecţiei, ca microsistem ce produce la scară redusă sistemul instrucţional, ocupă un loc central.

Proiectarea este acţiunea de anticipare şi pregătire a activităţilor didactice şi educative pe baza unui sistem de operaţii, concretizat în programe de instruire diferenţiate prin creşterea performanţelor.

Proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ reprezintă ansamblul acţiunilor şi operaţiilor angajate în cadrul activităţilor de educaţie/instrucţie conform finalităţilor asumate la nivel de sistem şi de proces în vederea asigurării funcţionalităţii sociale a acestuia în sens managerial/global, optim, strategic.

Activitatea de proiectare pedagogică valorifică acţiunile şi “operaţiile de definire anticipativă a obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor învăţării, probelor de evaluare şi mai ales ale relaţiilor dintre acestea în condiţiile unui mod de organizare al procesului de învăţământ”56. Profesorul Lazăr Vlăsceanu identifică patru momente esenţiale sau patru timpi ai procesului instructiv:

- timpul 0 corespunde analizei diagnostice, prin care se precizează: nivelul pregătirii elevilor, stadiul dezvoltării psiho-intelectuale, caracteristicile psihosociale ale clasei, specificul şi caracteristicile activităţii didactice anterioare etc.;

52 Lazăr Vlăsceanu, Proiectarea pedagogică, în “Curs de pedagogie”, Bucureşti, 1988, p. 1253 R. M. Gagné, L. J. Briggs, Principii de design al instruirii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 13854 Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p. 20555 V. de Landsheere, G. de Landsheere, Definirea obiectivelor educaţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, p. 26656 Lazăr Vlăsceanu, op. cit., p. 249

19

- timpul 1 corespunde prognozei sau proiectării pedagogice pe baza analizei diagnostice şi se finalizează cu alaborarea unor proiecte pedagogice alternative, dintre care este ales cel căruia i se atribuie şanse mai mari de realizare a obiectivelor propuse;

- timpul 2 corespunde realizării proiectului pedagogic;- timpul 3 corespunde evaluării performanţelor elevilor şi activităţii didactice;

informaţiile obţinute fac obiectul unei noi analize diagnostice, în scopul proiectării, desfăşurării şi evaluării activităţii didactice viitoare. Procesul de învăţământ este un proces de proiectare-desfăşurare-evaluare a

activităţii didactice; proiectarea didactică are semnificaţia unei prognoze pe baza unei analize diagnostice a condiţiilor prealabile ale activităţii didactice57.

Profesorul S. Cristea distinge modelul modern sau curricular al proiectării pedagogice de vechiul model, tradiţional sau didacticist, şi sugerează o analiză comparativă, în funcţie de următoarele aspecte:

A. Modelul didacticist al proiectării pedagogice Este centrat pe conţinuturi, îndeosebi pe acţiuni specifice procesului de predare; Conţinuturile îşi subordonează obiectivele, metodologia şi evaluarea didactică

într-o logică a “învăţământului informativ”; Relaţiile dintre elementele activităţii didactice sunt întâmplătoare, disparate,

nediferenţiate şi nedefinite pedagogic, stabilindu-se mai ales sub presiunea conţinuturilor şi sarcinilor de predare;

Întreţine dezechilibre în formarea formatorilor- iniţială şi continuă- între pregătirea de specialitate (predominantă şi adesea monodisciplinară) şi pregătirea psihopedagogică.

B. Modelul curricular al proiectării pedagogice Este centrat pe obiective şi propune acţiuni didactice specifice procesului complex

de predare-învăţare-evaluare; Punctul de plecare îl constituie obiectivele stabilite pentru elev în spiritul unui

învăţământ formativ, bazat pe valorificarea potenţialului de ( auto)instruire-(auto)educaţie al fiecărui elev/student;

Între toate elementele activităţii didactice (obiective-conţinut-metodologie-evaluare) se stabilesc raporturi de interdependenţă, determinate de rolul central al obiectivelor pedagogice;

Asigură echilibrul dintre pregătirea de specialitate a formatorilor ( concepută interdisciplinar, cu o disciplină “principală” şi cel puţin una “secundară”) şi pregătirea psihopedagogică58.Specificul activităţii de proiectare pedagogică evidenţiază importanţa acţiunilor de

planificare- programare- concretizare a instruirii/educaţiei care vizează valorificarea optimă a unei resurse materiale esenţiale; timpul real destinat învăţării, în mediul şcolar şi extraşcolar. Din această perspectivă proiectarea pedagogică intervine în calitate de:

proiectare globală, care acoperă perioada unui nivel, treaptă, ciclu de învăţământ, urmărind, în mod special, elaborarea planului de învăţământ şi a criteriilor generale de elaborare a programelor de instruire;

57 Ibidem, p. 120-12858 S. Cristea, Pedagogie generală. Managementul educaţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 34-56

20

proiectarea eşalonată, care acoperă perioada unui an de învăţământ, semestru sau a unei activităţi didactice/educative concrete, urmărind, în mod special, elaborarea programelor specifice ale programelor de instruire/educaţie59.Eficienţa lecţiei trebuie orientată nu numai de modul de interacţiune complexă a

componentelor ei, ci şi de felul cum ea este integrată în procesul de învăţământ, ca sistem şi funcţionalitate, pentru că în lecţie se obiectivează elementele acestuia ( obiective sau competenţe, resurse, conţinut, strategii şi evaluarea rezultatelor).

Activitatea de proiectare pedagogică implică două operaţii care intervin în mod global şi în mod eşalonat:

1. Operaţia de definire a criteriului de optimizare a planului sau a programelor de instruire/educaţie, realizată:

a) în termeni absoluţi prin raportare la standardele de competenţă şi de performanţă instituţionalizate ca obiective/competenţe informativ-formative, de nivel maxim, mediu, minim;

b) în termeni relativi, prin raportare la standardele definitivate, ca obiective/competenţe concrete, la nivelul şcolii şi al clasei de elevi, în diferite momente ale evoluţiei acestora.

2. Operaţia de analiză a componentelor planului sau a programelor de instruire/educaţie, realizabilă prin stabilirea unor corespondenţe între:

a) competenţele ( obiectivele) pedagogice asumate;b) conţinuturile pedagogice adecvate la nivel de plan- programe-

activitate didactică; strategii de predare-învăţare-evaluare, adaptabile la diferite condiţii de învăţare interne şi externe60.

V.3. Activitatea practicăUn cadru didactic bine intenţionat trebuie să-şi pună următoarea întrebare: “Cum

aş putea face astfel încât întotdeauna activităţile didactice pe care le desfăşor să fie eficiente?” pentru aceasta este nevoie de o metodă raţională de pregătire a activităţilor didactice care să preîntâmpine sau să anuleze alunecarea pe panta hazardului total şi a improvizaţiei. Dacă “harul didactic” nu este suficient ( şi nu este!), atunci apelul la o cale raţională, premeditată este justificat.

A devenit o judecată de bun simţ aserţiunea după care un “lucru bine făcut” este rezultatul unui “proiect bine gândit”. Unii autori61 avansează un algoritm procedural ce corelează patru întrebări esenţiale, în următoarea ordine:

- Ce voi face?- Cu ce voi face? - Cum voi face? - Cum voi şti dacă ceea ce trebuia făcut a fost făcut? Răspunsurile la cele patru întrebări vor contura etapele proiectării didactice.

Prima întrebare vizează competenţele/obiectivele educaţionale, care trebuie fixate şi realizate62. A doua întrebare trimite către resursele educaţionale de care dispune sau trebuie să dispună cadrul didactic. A treia întrebare cere un răspuns concret privind stabilirea unei strategii educaţionale, coerente şi pertinente, pentru atingerea scopurilor.

59 Ana Danciu, op. cit., p. 13460 Constantin Moise, Concepte didactice fundamentale, vol. I, Ed. Ankarom, Iaşi, 1996, p. 48 61 Ion Jinga, Ion Negreţ, Predarea şi învăţarea eficientă, în ‘Revista de pedagogie”, nr. 1-6, 1982, p. 24-5662 Ion Străchinaru, De la finalităţi la obiective operaţionale, în G. Văideanu, “Pedagogie. Ghid pentru profesori”, Iaşi, 1986, p. 45-50

21

Răspunsul la a patra întrebare pune problema conturării unei metodologii de evaluare a eficienţei activităţii desfăşurate.

Elementul central în realizarea proiectării didactice este programa şcolară. Ea reprezintă un document normativ în sensul că stabileşte obiectivele/competenţele, adică ţintele ce urmează a fi atinse prin intermediul actului didactic. Chiar dacă în proiectare sunt obligatorii obiectivele/competenţele, remarcăm faptul că, adesea, acelaşi obiectiv se realizează prin mai multe conţinuturi şi resurse, după cum mai multe obiective pot fi realizate cu acelaşi conţinut şi aceleaşi resurse. Aprecierea acestora este la latitudinea cadrului didactic.

Proiectarea activităţii didactice presupune: lectura programei. Fiecărui obiectiv cadru îi sunt asociate două sau mai multe

obiective de referinţă/competenţe. Pentru realizarea acestora, cadrul didactic poate organiza diferite tipuri de activităţi de învăţare. Unele activităţi posibile sunt recomandate prin programă. Cadrul didactic poate opta pentru folosirea unora dintre aceste activităţi sau poate construi activităţi proprii. Atingerea competenţelor se realizează cu ajutorul unităţilor de conţinut. Cadrul didactic va selecta din lista cu “conţinuturile învăţării” acele unităţi de conţinut care mijlocesc atingerea competenţelor.

planificarea calendaristică. În contextul noului curriculum, planificarea calendaristică se transformă dintr-un document administrativ formal care repetă modul de gestionare a timpului propus de programa analitică, într-un document de interpretare personală a programei, care asigură un demers didactic concordant cu situaţia concretă din clasă. Planificarea activităţii didactice presupune o lectură atentă şi permanentă a programei şcolare în scopul de a analiza obiectivele/competenţele şi a inventaria tipurile de activităţi şi resursele necesare. În elaborarea planificării procedăm astfel:1. citim atent programa;2. stabilim succesiunea de parcurgere a conţinuturilor;3. corelăm fiecare conţinut în parte cu obiectivele de referinţă/competenţele

vizate;4. verificăm concordanţa dintre traseul educaţional propus şi oferta de resurse

didactice ( manuale, ghiduri, caiete);5. alocăm timpul necesar pentru fiecare conţinut, în concordanţă cu obiectivele

de referinţă/competenţele vizate. proiectarea secvenţială ( a unităţilor de învăţare). O unitate de învăţare poate

să acopere una sau mai multe ore de curs. Alocarea timpului afectat unei unităţi de învăţare se face prin planificare anuală. O unitate de învăţare este:- corentă din punct de vedere al obiectivelor/competenţelor vizate;- unitară din punct de vedere tematic ( adică al conţinutului);- desfăşurată în mod continuu pe o perioadă de timp;- finalizată prin evaluare63.Realizarea unei unităţi de învăţare presupune un demers didactic proiectat de

fiecare cadru didactic în parte.

63 L. Stan, A. Andrei, Ghidul tânărului profesor, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1997, p. 346

22

Metodologia de proiectare a unei unităţi de învăţare constă într-o succesiune de etape, înlănţuite logic, ce contribuie la detalierea conţinuturilor, în vederea atingerii obiectivelor de referinţă/competenţelor. Etapele proiectării sunt aceleaşi, oricare ar fi unitatea de proiectare vizată.

Proiectarea unei unităţi de învăţare se recomandă a fi făcută ţinând seama de următoarele:

centrarea demersului didactic pe obiective/competenţe ( nu pe conţinuturi); implicarea în proiectare a următorilor factori: obiective de referinţă/competenţe; activităţi de învăţare; resurse; evaluare64.

Nu e nouă şi nu e rară ideea potrivit căreia nu devii un profesor mai bun dacă înveţi un curs de pedagogie, dacă-ţi însuşeşti cu meticulozitate, de exemplu, teoria pedagogică referitoare la conceperea şi desfăşurarea unei activităţi didactice. Şi nu e nici falsă, după cum nu e nici adevărată în totalitate. E “un fel” de adevăr spus pe jumătate. Dacă prin pregătire pedagogică înţelegem însuşirea unui ansamblu de formule, algoritmi, scheme, reţete miraculoase etc., atunci s-ar putea să ajungem la concluzia inutilităţii. La o concluzie falsă, desigur, pentru că premisa argumentaţiei ar fi falsă. Pregătirea unei activităţi didactice nu înseamnă aplicarea unui “tipar”, a unei scheme prestabilite la un conţinut anume; proiectarea activităţii didactice înseamnă anticipare, deci reflecţie prealabilă asupra a ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, imaginarea unui scenariu al activităţii. Dar imaginaţia cadrului didactic nu se va opri aici; a desfăşura o lecţie nu înseamnă “ a răstigni” realitatea pentru a intra “procustian” în proiectul realizat în prealabil, ci a crea situaţii autentice de învăţare, a te desfăşura în prezentul activităţii, nu în trecutul proiectării ei.

“Pe trepte poţi coborî, dar poţi şi să urci: totul e ca în educaţie ele să fie trepte de ridicare, iar nu de coborâre. Pentru aceasta, treptele ca forme metodice trebuie să cadă oarecum în inconştientul propunătorului. (…) Altfel regulile ajung să ucidă viaţa, iar treptele devin vămi prin care lecţia trece ca pe un drum de înmormântare. (…) Lecţia să fie arhitectonică, dar să respire ritmic, liber, să meargă ascendant oricând e cu putinţă, să aibă o gradaţie de tonuri care să ajungă instinctivă propunătorului”65

64 I.T.Radu, Proiectarea activităţii didactice, în I. Cerghit, I.T.Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu, “Didactica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p. 132-16865 V. Băncilă, Iniţierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996, p. 122-123

PROIECT DIDACTIC nr. 1

Propunător: prof. Dedeţină NicoletaData: 15.03.2010Unitatea de învăţământ: Şcoala cu clasele I-VIII nr. 37 ConstanţaClasa: a IV-a BDisciplina: Religie ortodoxăSubiectul lecţiei: Decalogul- datoriile faţă de aproapele Tipul lecţiei: mixtă

Scopul lecţiei: însuşirea normelor morale din Decalog; cultivarea sentimentelor morale potrivite faţă de semeni

Competenţe specifice:La sfârşitul lecţiei, toţi elevii vor fi capabili:01 - să explice semnificaţia creştină a ultimelor şase porunci;02 - să identifice în povestioare cazuri de respectare/ nerespectare a poruncilor divine ;03 – să argumenteze necesitatea respectării tuturor poruncilor pentru viaţa individuală şi de grup (pentru societate);

04 – să reconstituie poruncile date de Dumnezeu;05 – să recunoască în diverse situaţii de viaţă personală respectarea /nerespectarea unei porunci.

Strategia didactică1. Metode şi procedee: execiţiul, expunerea, conversaţia, explicaţia, meditaţia religioasă,

lectura explicativă, observarea dirijată, studiul de caz, audiţia2. Mijloace de învăţământ: planşa Moise, planşe „ Cele zece porunci”, text- povestioare

moralizatoare, fişa de lucru, textul biblic 3. Forme de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală, activitate individuală şi

pe grupe.Resurse

1.Oficiale: Programa şcolară pentru disciplina Religie, cls. a IV a Planificarea calendaristică orientativă, cls. a IV a Proiectarea unităţii de învăţare: Iubirea lui Dumnezeu prin poruncile Sale

2.Temporale: numărul de lecţii :1 durata 50 minute

3.Bibliografice: 1.*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.2. Muha Camelia, Religie, Manual pentru clasa a IV-a, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2009.2. Idem, Caiet pentru elevi,cadre didactice şi părinţi, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2009.4. Bută, Pr. loan, Istorioare morale pentru toate vârstele, Editura „Anastasia", Bucureşti

2000.5. Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian; Opriş, Dorin; Opriş, Monica, Metodica predării

religiei, Editura „Reîntregirea", Alba lulia, 2000.6. Cucoş, Constantin, Psihopedagogie pentru examene de definitivare şi grade didactice,

laşi, 1998.

SCENARIUL DIDACTIC

Nr. crt.

Etapele lecţiei Ob. op. Timp Activitatea profesorului Activitatea elevuluiMetode

şi procedeeMijloace

de învăţământForme de organizare Evaluare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1.

Momentul organizatoric

1' salutul ; rugăciunea; notarea absenţelor; pregătirea pentru

începerea lecţiei.

salutul ; rugăciunea;

pregătirea pentru începerea lecţiei.

Observaţea sistematică

2. Verificarea Cunoştinţelo

r însuşite

10'Se adresează elevilor următoarele întrebări:-Ce înseamnă cuvântul ,,Poruncă”?-Despre ce am discutat ora precedentă?-Cine ? Cui? Unde? Când? Câte? De ce?

-Care sunt datoriile noastre faţă de Dumnezeu?

-Se verifică tema pentru acasă.

Elevii răspund la întrebări:-Regulă ce trebuie respectată.-Datoriile faţă de Dumnezeu.- Dumnezeu .Lui Moise. Pe muntele Sinai. Acum 3500 de ani. 10. Ca să determine pe oameni să deosebească binele de rău şi cum să se comporte faţă de El şi de semeni.-Să ne închinăm numai lui Dumnezeu.-Să nu ne facem idoli.-Să-L cinstim pe Dumnezeu.-Să cinstim ziua de Duminică.-Trei elevi citesc enunţurile în care au relatat modul în care respectă Poruncile.

conversaţia

explozia solară

conversaţia

expunerea

flip-chart

planşa

caietul special

activitate frontală



activitate individuală

Aprecieri verbale

Aprecieri verbale

3. Pregătirea elevilor pentru

receptarea

2' Se cere elevilor să recitească regulile clasei şi să remarce faţă de cine au avut atitudini.Precizare:

Faţă de colegi, doamna învăţătoare.

Elevii ascultă cu atenţie.

conversa-ţia euristică

flip-chart Activitate frontală

Aprecieri verbale

noilor cunoştinţe

Aceste reguli sunt faţă de cei care ne înconjoară.

4. Anunţarea titlului lecţiei

şi aobiectivelor

lecţiei

1' Se anunţă şi se scrie pe tablă data şi titlul lecţiei.Se precizează obiectivele lecţiei.

Elevii ascultă cu atenţie. explicaţia tabla Activitate frontală

Aprecieri verbale

5. Comunicarea/ însuşirea noilor cunoştinţe

20'

O1

O1O2O3O5

Se prezintă elevilor planşa ce cuprinde datoriile noastre faţă de aproapele şi se citesc cele şase porunci.Precizare:Aceste şase porunci duc la o bună convieţuire a oamenilor, însă Dumnezeu nu forţează pe nimeni să le respecte. Omul este liber să aleagă, dar cel care doreşte viaţa veşnică trebuie să le respecte.Elevii sunt întrebaţi dacă cunosc cuvântul ,,aproapele” şi li se cere să dea exemple.Întreb dacă cunosc o pildă care să facă referire la acest cuvânt.*Se împarte clasa în şase grupe.

Fiecărei grupe îi revine sarcina de a completa cadranele pentru povestioară. (ideile principale, învăţătura morală, porunca la care se face referire şi consecinţele

Elevii privesc planşa şi ascultă cu atenţie.

Elevii ascultă cu atenţie.

Cel care se află lângă noi.

Pilda samarineanului milostiv.

Elevii se grupează si lucrează după indicaţiile date.La terminarea sarcinilor, liderul de grup va prezenta ideile pe care le-a notat în fişa de lucru.

lectura

explicaţia

conversaţia

conversaţia

cadranelor

planşa

planşe

fişa de lucru

Activitate de grup

Activitate frontală

Activitate de grup

Aprecieri verbale

Aprecieri verbale

27

nerespectării legii)

Fixarea şi sistematiza-

rea cunoştinţelor O4

Elevilor li se dă cuvântul ,,datorie” şi li se cere ,,să-l salveze” prin alte cuvinte sau idei.Profesorul cere elevilor sa asculte cu atenţie textul cântecului „Cele zece porunci”Se cere elevilor să completeze un tabel prin care să reconstituie porunca.

Elevii răspund: să fim aproape de Dumnezeu, să fim mai buni, să iubim pe toţi, să ne rugăm mai mult, să comunicăm cu ceilalţi, să fim corecţi...etcElevii asculta cu atenţie textul cântecului „Cele zece porunci”.Elevii rezolvă exerciţiul din fişa de lucru.

conversaţia

audiţia

flipchart

fişa de lucru


Activitate individuală

Aprecieri verbale

6. Apreciereaactivităţiielevilor

2'

Se fac aprecieri generale şi individuale privind, atât pregătirea elevilor pentru lecţie, cât şi implicarea în predarea noilor cunoştinţe.Se notează elevii care au participat la lecţie.

Elevii ascultă aprecierile profesorului.


Evaluarea orală

7.Precizarea şi

explicareatemei pentru

acasă

2'Se anunţă şi se explică tema pentru acasă-Memoraţi cele 10 Porunci.-Scrieţi într-un jurnal poruncile pe care le-ai îndeplinit şi care nu. Încercaţi să meditaţi.

Elevii ascultă explicaţiile profesorului şi notează tema în caiete.


8. Încheierea activităţii

1' RugăciuneaSalutul

RugăciuneaSalutul

28

Fişa nr. 1

Părinţii lui Andrei s-au întors de la şcoala unde învaţă fiul lor. Ei au fost la şedinţa cu părinţii. Pe chipul lor se citeşte o mare bucurie: au aflat că fiul lor este cel mai bun elev din clasă şi un model de comportare pentru ceilalţi.

Acasă, Andrei i-a întâmpinat cu bucurie şi i-a îmbrăţişat. Îşi iubeşte foarte mult părinţii şi-i respectă!Ce poruncă a fost îndeplinită de Andrei ?

Tudor este un copil cuminte şi silitor. Deşi părinţii îi dau voie să se uite la televizor în timpul liber, Tudor îşi alege cu grijă emisiunile şi nu se uită decât la cele care îl odihnesc şi nu-l tulbură.

Într-o zi, a deschis televizorul şi tocmai atunci a văzut o secvenţă în care un om furios pleca să ucidă pe cineva. Speriat de răutatea acelui chip, Tudor a schimbat repede canalul TV.

Care poruncă a fost încălcată de personajul din film?

De câteva zile, Petrică, colegul meu, vine la şcoală trist şi îngândurat. Nu se mai joacă cu ceilalţi colegi în pauze şi, uneori, lacrimi mari se preling din ochii lui trişti.

Astăzi, venind spre casă l-am zărit pe tatăl lui Petrică ieşind din bloc la braţ cu o femeie care nu era mama lui. Deşi am trecut pe lângă ei, nu ne-au observat. Petrică a spus : « Săraca mama, dacă ar şti...Am să mă rog lui Dumnezeu şi sper că toate vor fi din nou ca înainte, când eram cu adevărat o familie. »

Care poruncă a fost încălcată de tatăl lui Petrică ?

29

E vacanţă ! Merele din grădina vecinilor s-au copt şi stârnesc pofta copiilor din cartier. Cu toate că familia Popescu ne-a oferit în fiecare an mere pe săturate, astăzi, Costel şi Nicuşor s-au furişat în grădină şi după câteva clipe, Costel i-a aruncat lui Nicuşor sacoşa plină peste gard.

Îngerul lor păzitor s-a întristat şi a scris sus în cer că astăzi, Costel şi Nicuşor, au încălcat o poruncă. Ştii care este aceasta ?

Gheorghiţă, împreună cu nelipsita lui minge, se îndreaptă spre terenul de fotbal. Din neatenţie a dat cu piciorul mai tare în minge şi aceasta s-a oprit în geamul unui vecin de la parter. Când a apărut vecinul cu mingea în mână, Gheorghiţă s-a prefăcut că nuare nicio vină şi a spus: “ Ionel a lovit cu mingea fereastra dumneavoastră!”

Spunând aceasta, ce poruncă a încălcat el?

Plictisindu-se singur în curte, Claudiu s-a urcat pe gard să privească ce se află în curtea vecinului. A admirat pomii încărcaţi cu fructe, păsările şi tot ceea ce se mai afla acolo. Îşi spuse : « Ce n-aş face ca toate acestea să fie ale mele ! » Tot atunci şi-a amintit ce i-a spus tatăl său cu o seară înainte:” Dacă îţi doreşti ceva, câştigă prin muncă cinstită şi nu râvni la bunurile altora, altfel încalci una din poruncile dumnezeieşti. Care este aceasta ?

Fişa nr. 2

Cerinţa: Asociaţi literelor din prima coloană numerele din a doua coloană. Atenţie! Unei litere îi pot corespunde mai multe numere. Exemplu : a-5,10,20.

a. Cele 10 Porunci 1. Cinstirea părinţilorb. Idoli 2. Ziua Învierii Domnuluic. Să nu furi 3. Primele 4 Poruncid. Iubirea aproapelui 4. Dumnezei falşi

30

e. Porunca a V-a 5. Decalogulf. Datoriile omului faţă de Dumnezeu 6. dorirea bunurilor aproapeluig. Porunca a IX-a 7. Ziua Pogorârii Duhului Sfânth. Luarea numelui lui Dumnezeu în deşert 8. hulele împotriva lui Dumnezeui. Ziua Domnului 9. necinstirea lui Dumnezeuj. Porunca a X-a 10. Muntele Sinai

11. înjurăturile 12. invidia aproapelui 13. ca pe sine însuşi 14. a VIII-a Poruncă 15. chipuri cioplite 16. prima zi a Creaţiei 17. mărturia mincinoasă 18. minciuna 19. rugăciunea pentru părinţi 20. Moise

31

Proiect didactic nr.2

Propunător: prof. Dedeţină NicoletaData : 15 martie 2010Unitatea de învăţământ: Şcoala cu clasele I-VIII nr. 37 ConstanţaClasa : a IV-a A Disciplina : Religie ortodoxăSubiectul lecţiei: „Intrarea Domnului în Ierusalim. Floriile” Tipul lecţiei: comunicare/însuşire de noi cunoştinţeScopul lecţiei : însuşirea unor noi cunoştinţe despre sărbătoarea Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile);

educarea elevilor în vederea cinstirii evenimentelor din Săptămâna Patimilor;Locul : Laboratorul AEL

Competenţe specificeLa sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:01 - să descrie Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, menţionând timpul, locul şi persoanele prezente;02 - să precizeze calitatea în care a fost primit Iisus Hristos în Ierusalim;03 - să sesizeze atitudinea smerită a Mântuitorului Iisus Hristos la Intrarea în Ierusalim;04 - să argumenteze starea de tristeţe a Mântuitorului Iisus Hristos la Intrarea în Ierusalim;05 - să explice simbolul ramurilor (verzi) sfinţite oferite de preot la slujba de Florii.

Competenţe formativ-educative:La sfârşitul orei, elevii vor fi capabili să:01 – să conştientizeze importanţa smereniei în viaţa creştinului;02 - să conştientizeze importanţa Sfintelor Sărbători de Paşti pentru creştini;

Strategia didactică1.Metode şi procedee : explicaţia, lectura explicativă, conversaţia, exerciţiul, descoperirea didactică, problematizarea, cântarea religioasă, demonstraţia cu substitute, utilizarea calculatorului.2. Mijloace de învăţământ: icoana Intrarea Domnului în Ierusalim; planşe cu ilustraţii; fişă de lucru; harta Ţării Sfinte, Ruga florilor în Microsoft Power Point.

3. Forme de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală şi activitate individuală şi activitate pe grupe.

Resurse1. Oficiale : • Programa şcolară pentru disciplina religie, clasa a IV-a ;• Planificarea calendaristică orientativă;• Proiectarea unităţii de învăţare.2. Temporale : • număr de lecţii :1• durata :50'3. Bibliografice: 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982.

2. Cucoş, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat şi grade didactice, Editura „Polirom", Iaşi, 1998.3. Ilie, Cleopa, Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996. 4 .Muha, Camelia, Caiet de religie creştin-ortodoxă, clasa a IV-a, Editura „Sf. Mina", laşi, 2009.5.Plămădeală, Antonie, Cuvinte la zile mari. Sibiu, 1989.6. Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei. Editura „Reîntregirea", Alba lulia, 2000.7. *** Viu este Dumnezeu, Editura „Harisma", Bucureşti, 1992.

33

Nr. crt.

Etapele lecţiei

Competen

ţe

Timp (min.)

Activitatea profesorului Activitatea elevuluiMetode

şi procedee

Mijloace de

învăţă-mânt

Forme de organi-

zare

Evaluare

34

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1.Momentul organiza-

toric2'

• Salutul• Rugăciune: Tatăl Nostru• Notarea absenţelor• Pregătirea pentru începerea lecţiei

• Salutul• Rugăciune: Tatăl Nostru• Pregătirea pentru începerea lecţiei

2. Pregătirea elevilor pentru

receptarea noilor

cunoştinţe

10' • Profesorul propune elevilor să citească cântecul Colind de Florii şi apoi să reprezinte printr-un desen mesajul acestui colind.

Colind de Florii.„ Azi cu toţi să prăznuim/ Pe Dumnezeu Să-L mărimHristos vine-ncetinel/ Spre patimă ca un miel.- O minune, O minune,

Azi intră-n Ierusalim/ Călare pe mânz asin De popor e aşteptat/ Ca un mare împărat -O minune, o minune!

Pruncii cu stâlpari în mână/ Cântă cu toţi împreunăOsana din înălţime/ Că Hristos împărat vine -0 minune, o minune!

• Elevii citesc cu atenţie cântecul Colind de Florii şi reprezintă mesajul acestui colind într-un desen.

• Lectura• Descoperireadidactică

•Calculatorul

•Activitate individu-ală

35

01

La poartă e-ntâmpinat/ Toţi osana I-au cântatOsana din înălţime/ Că Hristos împărat vine -0 minune, o minune!”

• Se verifică lucrările elevilor şi se expun cele mai frumoase lucrări.• Se poartă un dialog pe baza desenelor. „ - Cine intră în Ierusalim?"„ - Cum intră Hristos în Ierusalim?"„ - Cum este întâmpinat de mulţimea de oameni?"„ - Ce primire îi fac copii?”

• Elevii îşi prezintă lucrările şiargumentează reprezentările făcute îndesen.„... Mântuitorul lisus Hristos."„... călare pe mânz asin."„ ... ca un împărat, cu multă bucurie.”„ ...îl primesc cu crenguţe înverzite şi cu cântece de bucurie”.

• Conversaţia

•Activitate frontală

•Apre-cieri verbale

3.Precizarea

titluluilecţiei

3'

• Se anunţă şi se scrie data şi titlul lecţiei pe tablă : Intrarea Domnului în Ierusalim. Floriile. • Se precizează obiectivele lecţiei.

• Elevii scriu data şi titlul în caiete şi ascultă explicaţiile profesorului.

•Expli-caţia •Activitate frontală

4. Comuni- 10' • Se reaminteşte elevilor • Elevii ascultă •Explic •Activita •Aprecieri verbale

36

careanoilor

cunoştinţe

că sărbătoarea Floriilor este un prilej de bucurie pentru creştini. Pentru a simţi această bucurie este necesară, atât o bună cunoaştere a acestui eveniment, cât şi o pregătire spirituală deosebită.• Se cere elevilor să citească textul din manual sau din Sfânta Scriptură despre Intrarea Domnului în Ierusalim şi să sublinieze cuvintele şi expresiile pe care nu le înţeleg.„ - Ce cuvinte sau expresii nu aţi înţeles?”

• Profesorul explică cuvintele şi expresiile subliniate de elevi, accentuând:- smerenia Mântuitorului (călare pe cel mai umil animal -

explicaţia profesorului.

• Elevii numiţi de profesor citesc cu voce tare lecţia, iar ceilalţi urmăresc pe carte şi subliniază cuvintele şi expresiile noi.„pastile iudeilor”, „Betania”, „Osana”, „Fiul lui David”, „bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnu-lui”, „cărturari”, „arhierei”, „pietrele vor striga ...”• Elevii ascultă cu atenţie.

a-ţia

• Lectura explicativă

• Conver-saţia

•Expli-caţia

te frontală



•Aprecieri verbale


37

asinul);- atitudinea mulţimii;- primirea împărătească, greşit înţeleasă de oameni;- calitatea de împărat a Mântuitorului (împăratul ceresc al tuturor oamenilor);- semnificaţia regească a lui Hristos (Fecioara Măria era născută din urmaşi ai regelui David - unul dintre cei mai mari regi ai poporului evreu);- participarea naturii întregi la sărbătoarea venirii Mântuitorului nostru lisus Hristos în Ierusalim (pietrele vor striga);- diferenţa dintre Paştele iudaic şi Paştele creştin;- simbolul ramurilor verzi.• Se prezintă icoana Intrarea Domnului în Ierusalim şi cere elevilor să identifice persoanele reprezentate în icoană.

• Se prezintă harta Ţării

• Elevii privesc icoana Iisus Hristos în Ierusalim şi identifică persoanele în icoană.• Elevii localizează pe hartă localităţile Bethania - Ierusalim

• Obser-varea dirijată

•Icoana IntrareaDomnului în Ierusa-lim• Harta Ţării Sfinte


38

Sfinte pentru a localiza oraşele amintite în lecţie (Betania, Ierusalim).

5. Fixarea şi sistemati-zarea cunoş-tinţelor

02

23'

• Se adresează elevilor următoarele întrebări:„ - Cine a profeţit intrarea triumfală în Ierusalim a Mântuitorului?"„ - De ce oamenii I-au făcut Mântuitorului Iisus Hristos o primire măreaţă la venirea Sa în Ierusalim?"„ - De unde le-a venit lor această idee?"

Iisus Hristos dorea să fie regele poporului evreu?"

- Cum a fost primit Iisus în Ierusalim?"

• Elevii răspund la întrebări:

„... profetul Zaharia."

....pentru că doreau să-L numească regele poporului evreu."„...au văzut că Iisus este o persoană deosebită şi mai ales, că mama sa Fecioara Maria, era din neamul regeluiDavid, care a fost un rege bun pentru poporul evreu."„...nu dorea să fie rege, deoarece El era împăratul ceresc al tuturor

Conversaţia



39

03

04

-Cine erau acei oameni care nu se bucurau?"

„De ce nu se bucurau aceştia?"

„ Cum a intrat Iisus în Ierusalim? Ca un rege?"

„ - Ce virtute a Mântuitorului lisus Hristos este pusă în evidenţă prin acest comportament al său?”

- „S-a bucurat Hristos de modul în care a fost primit?”• Se îndrumă elevii să privească din nou chipul Mântuitorului Iisus Hristos pe icoana Răstignirea Domnului pentru a sesiza tristeţea Sa.„ - Oare de ce era trist?" Iisus Hristos fiind Dumnezeu adevărat, ştia că peste câteva zile aceşti oameni

oamenilor şi nu a venit pe pământ să fie împăratpământesc." „...unii oameni nu se bucurau de intrarea Sa în Ierusalim, iar alţii se bucurau." „...cărturarii.fariseii, arhiereii” „...deoarece au fost certaţi de multe ori de Mântuitorul nostru lisus Hristos din cauza modului lor de comportare." „...Nu. El a intrat pe un asin, pe un animal umil, chiar dacă ar fi meritat să vina altfel în Ierusalim."„...smerenia Sa. Intrarea Sa în Ierusalim pe un asin este un îndemn la

•Proble-matizarea • Obser-varea dirijată •Proble-matizarea

•Explica-ţia

Exerci-ţiul

• IcoanaIntrarea DomnuluiÎn Ierusa-lim

IcoanaRăstig-nireaDomnului

• Fisă de lucru



Activitate individu-ală

Aprecieri verbale

Aprecieri verbale

40

05

binevoitori şi entuziasmaţi aveau să strige cu toată răutatea: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!" Era trist pentru că oamenii nu i-au înţeles învăţătura Sa şi vedeau în El un eliberator pământesc şl nu unul Ceresc.• Profesorul îi invită pe elevi să facă o călătorie imaginară din Betania în Ierusalim, completând traseul schiţat pe fişa de lucru.Observaţie:La sfârşitul activităţii profesorul completează traseul schiţat şi pe planşă.

• Se solicită elevii să alcătuiască 4 versuri prin care să rezume mesajul lecţiei Intrarea Domnului în Ierusalim.

• Se adresează

smerenie pentru toţi oamenii.” „ Nu. El era trist.”

• Elevii privesc spre icoana indicată.

„ ...ştia că va fi răstignit.”

Elevii ascultă explicaţiile profesorului.

Elevii completează fişa de lucru.

• Elevii alcătuiesc versurile şi cele

Exerci-ţiul

Conver-saţia

Explica-ţia

Activitateindividu-ală

Activitatefrontală

Activitatefrontală

Aprecieri verbale

41

6.

Precizarea şiexplicareatemei pentruacasă

Încheierea lecţiei

1'

1'

următoarele întrebări:„ – Când sărbătoresccreştinii intrarea Domnului în Ierusalim?"„ - Cum se mai numeşte această sărbătoare?"„ - în ce mod sărbătorim noi, creştinii ortodocşi, acest eveniment deosebit din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos?"

„ - Ce simbolizează ramurile înverzite?"

„ - Ce facem cu ele după ce le primim?"

. Precizare : Colindul poate fi un dar de Florii adus Domnului nostru lisus Hristos .• Profesorul prezintă „Ruga Florilor”.• Se fac aprecieri

mai reuşite vor fi scrise la tablă ca o concluzie a lecţiei.De exemplu: „ De Florii e-ntâmpinat/ Domnul ca un împărat./ Osana-n Ierusalim/ Toţi creştinii Îl slăvim."• Elevii răspund la întrebări.„... cu o săptămână înainte de Paşti."„... Floriile."

„... mergem la Sfânta Liturghie, iar la sfârşitul slujbei preotul împarte tuturor credincioşilor crenguţe înverzite sfinţite."„... verdele simbolizează viaţa. Sufletul nostru trebuie să fie asemeni acelor crenguţe

•Exerci-ţiul

Exerci-ţiul

Explica-ţia

Exerci-ţiul

- fişă de lucru;

Activitate frontală şipe grupe

Activitatefrontală

Activitatefrontală

42

7.

generale şi individuale privind atât pregătirea elevilor pentru lecţie, cât şi implicarea lor în predarea noilor cunoştinţe.• Se notează elevii care au participat la lecţie.Îi invită pe elevi să facă o călătorie imaginară din Betania în Ierusalim, completând traseul schiţat pe fişa de lucru.• Se anunţă tema pentru acasă. „Alcătuiţi un scurt text în care să folosiţi şi cuvintele : Florii, Iisus Hristos, crenguţe verzi, dragoste, bucurie, Ierusalim. Daţi un titlul acestui text."

Rugăciunea.Salutul

verzi care nu sunt atinse de ofilire. „Ofilirea" sufletului nostru se produce din cauza păcatului."

„... facem o coroniţă şi o punem la icoană."

• Elevii citesc versurile şi asculta explicaţiile profesorului.• Elevii ascultă aprecierile profesorului.

Completează fişa de lucru.

• Elevii notează tema în caiete

43

RugăciuneaSalutul

FIŞA DE LUCRU Numele: ................................................1. Completaţi spaţiile libere cu termenii potriviţi Betania

44

Ierusalim

Oglinda tablei:

A doua zi Iisus vroia să meargă ______________________________

El le-a cerut la doi dintre apostoli să-I aducă_________________________

Poporul Îl aştepta cu bucurie ca pe un ___________________________

La poarta cetăţii Ierusalim i-au ieşit în întâmpinare __________________

Ei purtau în mâini ______________________________şi strigau: ____________________________________

Iisus şi Apostolii Săi cu şapte zile înainte de Paştile Iudeilor se aflau în_____________________________________________

45

15.03.2010Intrarea Domnului în Ierusalim. Floriile

- Mântuitorul Iisus Hristos a venit la Ierusalim cu o săptămână înainte de paştele iudaic.- El a intrat în Ierusalim călare pe mănzul unei asine, aşa cum profeţise Zaharia.- Hristos a fost întămpinat de oameni cu ramuri verzi şi urale ca un împărat.- Această primire l-a întristat, deoarece El nu era un împărat pământesc, ci un Împărat Ceresc.

Temă: Alcătuiţi un text în care să folosiţi cuvintele:Florii, dragoste, Iisus Hristos, crenguţe verzi,bucurie, Ierusalim. Daţi un titlu acestui text.

46

PROIECT DIDACTIC nr. 3

Propunător: prof. Dedeţină NicoletaData: 15.03.2010Unitatea de învăţământ: Şcoala cu clasele I-VIII nr. 37 ConstanţaClasa: a VI-a ADisciplina: Religie ortodoxăSubiectul lecţiei: Sărbătorile creştine Tipul lecţiei: recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor

Scopul lecţiei: educarea elevilor în spiritul cinstirii sărbătorilor creştine

Competenţe specifice:La sfârşitul lecţiei, toţi elevii vor fi capabili:01 - să recunoască sărbătorile creştine închinate lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor rezolvând corect itemii testului de evaluare;02 - să descrie comportamentul unui bun creştin într-o zi de sărbătoare creştină;03 - să descrie evenimente din viaţa Maicii Domnului, comemorate prin zile de sărbătoare;04 – să clasifice posturile creştine;05 - să identifice virtuţile sfinţilor;O6- să identifice în icoane reprezentarea evenimentului biblic din istoria mântuirii,cinstit de Biserica Ortodoxă şi chipul unor mari sfinţi ai acestei biserici.

Strategia didactică1. Metode şi procedee: lectura, conversaţia, explicaţia, observarea dirijată, exerciţiul, argumentarea;2. Mijloace de învăţământ: Flipchart, test de evaluare,icoane,3. Forme de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală, activitate individuală şi activitate pe grupe.Resurse oficiale: 1. Programa şcolară pentru disciplina Religie, clasa aVI-a; 2. Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VI-a; 3. Proiectarea unităţii de învăţare: Sfinţirea timpului.Resurse bibliografice: 1. Chifăr, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Istoria creştinismului, vol. I, Editura „Trinitas", Iaşi, 1999.2. Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă, Caiet pentru elevi, cadre didactice şi părinţi, clasa a Vl-a, Editura „Sf. Mina", Iaşi, 2002.

3. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. loan, Istoria Bisericească Universală, manual pentru seminariile teologice, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1992.4. Şebu, Pr. Prof. Dr. Sebastian, Opriş, Prof. M., Opriş, Prof. D., Metodica predării religiei, Editura „Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.5. Răducă,Pr.Vasile,Ghidul creştinului ortodox de azi,Editura „Humanitas”,Bucureşti,1998.

48

SCENARIU DIDACTIC

Nr. crt.

Etapele lecţiei

Ob. op.

Timp (min.

)Activitatea profesorului

Activitatea elevului

Metodeşi procedee

Mijloace de

învăţă-mânt

Forme de organi-

zareEvaluare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1.Momentul organiza-

toric2'

• Salutul• Rugăciunea:• Notarea absenţelor• Pregătirea pentru începerea lecţiei

• Salutul• Rugăciunea:• Pregătirea pentru începerea lecţiei

2.Momentul aperceptiv

5'

• Profesorul prezintă o ghicitoare şi solicită elevii să găsească răspunsul. • Au trăit pe-această lume Simplu-n post şi rugăciune Cine-i caută-i găseşte În icoane şi în fresce! (sfinţii)-

• Elevii ascultă ghicitoarea şi dau răspunsul.

Conversaţia Activitate frontală

Aprecieri verbale

49

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

3.

Precizarea conţinutulu

i şi a obiectivelor

3

• Profesorul prezintă conţinutul de verificat şi evaluat pe baza planului stabilit în lecţia anterioară, anunţând totodată şi obiectivele lecţiei.

• Elevii ascultă cu atenţie Explicaţia


4. Recapitularea

conţinutului pe baza planului stabilit

O1O4

38 • Profesorul adresează următoarele întrebări:- Cum este o zi de post?- Cum putem grupa

sărbătorile creştine?• Profesorul anunţă verificarea printr-un test a cunoştinţelor despre zilele de sărbători creştine şi despre zilele de post. • Se împart testele. • Profesorul dă indicaţiile necesare rezolvării testului. • Se invită elevii să citească şi să rezolve cerinţele din testul de evaluare. • Se supraveghează elevii. • La sfârşit profesorul strânge testele. • Profesorul discută cu elevii modul în care trebuia rezolvat corect testul. • Pentru sistematizarea cunoştinţelor referitoare la sărbătorile închinate Maicii Domnului, profesorul va folosi „metoda cadranelor”.

• Elevii răspund la întrebările adresate. „……..”„….” • Elevii ascultă cu atenţie.

• Elevii rezolvă individual itemii din testul de evaluare.

• Elevii ascultă indicaţiile profesorului.

• Grupele de elevi rezolvă cerinţele.

Conversaţia

Explicaţia

Exerciţiul

Explicaţia

Test de Evaluare



Activitate individuală

Activitate pe grupe

Aprecieri

verbale

Probă scrisă

50

O3

O6

O2

O5

• Profesorul realizează pe o foaie flipchart cadranele şi scrie numele celor 4 mari sărbători închinate Maicii Domnului, în cele 4 cadrane; împarte clasa în patru grupe, fiecărei grupe revenindu-i sarcina de a completa cadranul corespunzător, urmărind următoarele aspecte:- evenimentul sărbătorit- data sărbătoririi- un aspect legat de sărbătoare- un text biblic care face

referire la Maica Domnului• Liderul fiecărei grupe va completa cadranul corespunzător.La sfârşit are loc discutarea informaţiilor despre fiecare sărbătoare pornind de la răspunsurile date de grupele de elevi. • Profesorul prezintă elevilor un „ciorchine” desenat pe o foaie flipchart, cu ajutorul căruia va verifica sărbătorile închinate sfinţilor.• Se solicită elevilor să noteze pe foaie sărbătorile care au fixată data şi la cele la care au data fixată să recunoască sărbătoarea.Se realizează ciorchinele cu ajutorul elevilor

• Elevii prezintă rezolvarea cadranelor.

• Elevii ascultă explicaţiile profesorului.

• Elevii rezolvă ciorchinele

Elevii dau răspunsurile la întrebări.„…”

„…”

Demonstraţia cu substitute

Conversaţia

Explicaţia

Conversaţia

Conversaţia

icoane

Foaie flipchart

Foaie flipchart

Activitate pe grupe

Activitatefrontală

Activitatefrontală

Activitatefrontală

Aprecieri

verbale

Aprecieri

verbale

Aprecieri

verbale

51

şi apoi se va „citi” ciorchinele.Profesorul adresează elevilor următoarele întrebări:- Cum trebuie să se comporte

un bun creştin într-o zi de sărbătoare?

- Ce virtuţi au avut sfinţii?

5.Aprecierea activităţii elevilor

1

• Profesorul notează pe acei elevi care s-au remarcat în mod deosebit prin răspunsurile orale.Testele se corectează şi se discută cu elevii ora următoare.

• Elevii ascultă aprecierile răspunsurilor orale.

Explicaţia Activitatefrontală

6.Încheierea

lecţiei1

• Rugăciunea • Salutul

• Rugăciunea • Salutul

52

Anexa 1

Metoda “Cadranelor”

GRUPA NR. 2 GRUPA NR. 1

GRUPA NR. 4 GRUPA NR. 3

53

METODA “CIORCHINELUI”

54

“ După ce a apus soarele şi ziua s-a sfârşit, din nou trebuie să ne rugăm; căci Hristos este soarele cel adevărat şi ziua cea adevărată. Şi apunând soarele şi sfârşindu-se ziua lumii, când ne rugăm şi cerem ca să vină peste noi iarăşi lumina, implorăm venirea lui Hristos, Cel ce ne va da harul luminii celei veşnice”. (Sfântul Ciprian, Despre Rugăciunea Domnească)

55

Propuneri

În condiţiile existenţei unui curriculum naţional cu o puternică amprentă a secularizării, pe fondul unei crize a omului însuşi, o criză lăuntrică, moral-spirituală şi nu a înfăptuirilor acestuia, se impune, pentru intrarea în normalitate, o reparaţie morală şi culturală. Pentru aceasta este necesară modificarea opticii generale. Religia nu este ceva perimat, un anacronism, ci esenţa vieţii; în timp ce celelalte discipline de învăţământ caută să descopere frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu şi a legilor imprimate acesteia încă de la origini, Religia este “modus cognoscendi et colendi Deum” (Fericitul Augustin).

În acest sens, propuneam “încreştinarea” învăţământului românesc, “încreştinare” în ritul ortodox, prin introducerea în curriculum-ul naţional ( planuri de învăţământ, programe şi manuale) a problematicii vieţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Unicul Învăţător al omenirii (Matei 23,8) şi a personalităţilor patristice din spaţiul nord dunărean şi vest pontic din primele şase secole creştine. Pentru sporirea moral-spirituală a elevilor şi stabilirea unor punţi de legătură între Religie şi celelalte discipline de învăţământ, profesorul de Religie poate avea o serie de iniţiative, precum:- raportarea continuă la adevăratul scop al vieţii omului- îndumnezeirea, în vederea conştientizării lui de către elevi şi devenirii unor buni lucrători în ogorul mântuirii;- promovarea parteneriatului Şcoală-Biserică-Familie, condiţie a formării personalităţii elevilor;- deschiderea către problemele, dorinţele şi solicitările elevilor (introducerea unor “manuale de duhovnicie”);- desfăşurarea unor lecţii în cadrul bisericii, în vederea sensibilizării elevilor şi aprofundării adevărurilor de credinţă;- participarea împreună cu elevii la slujbele Bisericii, în timpul orelor de Religie, în cazul sărbătorilor din cursul săptămânii, chiar cu riscul de “a rămâne în urmă cu materia” şi, pe cât posibil, duminica;- organizarea de pelerinaje cu elevii la mănăstiri şi la locurile sfinte-adevărate oaze de har divin;- desfăşurarea de activităţi în beneficiul comunităţii: caritate creştină, colinde etc., pentru ca elevii să devină “semănători” ai dragostei şi bucuriei creştine;- adordarea unor teme transdisciplinare, precum “Părinţi şi scriitori bisericeşti din spaţiul dunărean şi vest pontic în primele şase secole”, care pot contribui la realizarea coerenţei la nivelul ariilor curriculare;- încadrarea evenimentelor de Istorie Bisericească în Istoria Naţională şi universală şi sublinierea semnificaţiei lor, în vederea înţelegerii adevăratului sens al istoriei, acela de “anticameră a mântuirii”;- să ofere elevilor un bun exemplu personal aşa încât elevii să-L poată vedea prin el pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos- “Calea, Adevărul şi Viaţa”( Ioan 14, 6). “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”(Matei 5, 16).

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 37 Constanţa

PROIECTPROGRAMA DE CURS OPŢIONAL

Denumirea opţionalului:„SFINŢII – PRIETENII LUI DUMNEZEU

ŞI AI COPIILOR”

Tipul opţionalului: crosscurricular

Clasa: a VI-a

Durata: 1 an

Număr de ore pe săptămână: 1 oră

Profesor propunător: Dedeţină Nicoleta

57

Argument

Omul nu a fost o întâmplare pe acest pământ şi apariţia sa nu se datorează hazardului, ci a fost creat de o forţă ce stăpâneşte Universul şi-l menţine într-un echilibru nemaipomenit. Această forţă este DUMNEZEU.

Faptul că am fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui scoate în evidenţă acea tânjire a omului lăuntric după ceva ce uneori nu îţi poţi explica. Există un gol lăuntric în fiecare om, gol ce nu îl poate umple nici bogăţiile, nici distracţiile, ci numai Dumnezeu.

- De ce am ales acest opţional?- Este foarte simplu! Am văzut interesul elevilor faţă de Dumnezeu şi faţă de prietenii

Lui, sfinţii. Când le vorbeam despre dragostea lui Dumnezeu, despre purtarea Lui de grijă faţă de noi, când le citeam din vieţile sfinţilor, din minunile făcute de ei se făcea o linişte de nedescris şi mă priveau cu nişte ochişori ce sclipeau de fericire şi parcă mă pătrundeau. Şi cei mai neastâmpăraţi elevi, care nu erau atraşi de nimic, ascultau cu „guriţa căscată”, iar când se termina, exclamau fericiţi: „Doamna, ce frumos a fost! Când ne mai citiţi?”. Văzând această „foame” spirituală la aceşti copii, m-am hotărât să-i „hrănesc”.

Cercetările ştiinţifice de psihologie şi pedagogie au arătat că valoarea educaţiei din copilărie pune o amprentă pe care individul o poartă toată viaţa. De aceea, prin intermediul acestui opţional, aş dori să le pot pune o temelie solidă privitoare la morala creştină (indiferent de religie).

Nici o acţiune sau constrângere nu-l poate determina pe copil să acţioneze pozitiv în fiecare domeniu al vieţii, aşa cum îl poate determina puterea divină, implantată în fiinţa lui din fragedă copilărie. În faţa nimănui nu ne simţim atât de ocrotiţi, de iubiţi, de iertaţi, de eliberaţi şi de încredinţaţi ca în prezenţa lui Dumnezeu.

“Unitate în diversitate” – acesta este dezideratul modernităţii. În perspectiva realizării acestui deziderat, la care şi şcoala românească aderă, în perspectiva integrării României la UE, asigurarea diversităţii culturale este o condiţie prealabilă pentru realizarea unităţii mult dorite. E necesar să cunoaştem şi să valorizăm întâi tezaurul cultural şi spiritual naţional pentru a fi apţi apoi a intra în dialog cu spiritualitatea şi cultura altor naţiuni, în vederea realizării unităţii dorite.

Considerând că în curriculum-ul de trunchi comun al învăţământului gimnazial există un minus în ce priveşte linia educaţiei în specific naţional – excepţie găsim, desigur, în disciplina Istoria românilor -, toate celelalte discipline şcolare urmărind o cultură şi formare generală, ştiinţifică, obiectivă a elevilor, indiferentă la specificul naţional, propunem cursul opţional de faţă ca o alternativă la idealul formării şi dezvoltării sentimentului patriotic la elevi, a sentimentului de onoare pentru apartenenţa la neamul românesc şi la comunitatea locală. Dorim dezvoltarea acestor sentimente la elevi în mod fundamentat pe valorile centrale ale culturii tradiţionale româneşti şi ale spiritualităţii creştin–ortodoxe.

Poporul român s-a născut creştin. Cursul opţional propus aici vizează demonstarea către elevi a adevărului exprimat de această aserţiune, nu prin lecţii de istorie, ci pe baza prezentării şi desluşirii semnificaţiilor culturale şi religioase ale diverselor tradiţii, datini şi credinţe populare româneşti. Prin aceasta, cursul îşi propune să formeze la elevi convingerea că suntem, ca neam, deopotrivă, latini, creştini, europeni. Că fără cultura şi spiritualitatea românească, pe care mulţi parcă o “leapădă” în ultimul timp de dragul unor spiritualităţi şi modele culturale considerate mai aducătoare de prestigiu, Europa întreagă va deveni mai săracă.

58

Într-un mod special, cursul de faţă propune şi descoperirea valorilor fondului precreştin al tradiţiilor populare româneşti, în care pretinde a fi capabil să recunoască valori universale. Simultan propune evaluarea şi valorificarea credinţelor şi tradiţiilor populare româneşti din perspectivă creştină, spre dezvoltarea la elevi a competeţei de înţelegere şi selecţie raţională, obiectivă a celor credinţe şi tradiţii ce sunt autentice şi benefice din punct de vedere moral.

Cursul de faţă îşi propune şi aprofundarea unor adevăruri de credinţă creştină, unele dintre ele tratate la disciplina Religie, dar mai ales a celor legate de principalele sărbători religioase şi populare.

În cursul unui an calendaristic, elevul ia cunoştinţă din familie şi din societate, prin din ce în ce mai largile căi de comunicare media, de o multitudine de credinţe, obiceiuri, datini, tradiţii, unele autentice, altele împrumutate fără discernământ de la alte popoare , iar altele pure superstiţii. Am gândit prin acest curs o disciplină şcolară nouă, care să dea răspuns rezonabil din punct de vedere raţional şi acceptabil din perspectiva învăţăturii creştine la întrebările elevilor legate de acestea.

Trăind într-o lume în care ţinem cont de mai multe calendare - civil, religios, popular naţional şi al altor popoare -, ne e greu să optăm. Cursul de faţă îşi propune să formeze la elevi capacitatea diferenţierii: să simtă şi să ştie ce e mai important, să aleagă şi să “ţină” sărbătorile care au cea mai mare semnificaţie pentru ei.

În loc să ne lăsăm duşi de valul mondializării sau să ne opunem cu îndărătnicie schimbărilor rapide din lumea modernă, e mai bine să găsim un mod eficient de a exploata ce ne-a rămas din sărbătorile tradiţionale şi pe acesta îl propunem aici.

Prezentul curs opţional colaborează la realizarea idealului de formare şi dezvoltare a personalităţii elevilor, astfel încât să-i facă capabili de autodeterminare şi de a rezolva eficient problemele cu care se vor confruntă în viaţă. Spunem aceasta pentru că, dincolo de aspectele informative ale conţinutului propus în acest curs opţional, despre care s-a vorbit mai sus, urmărim formarea la elevi a multor alte abilităţi şi competenţe.

Conţinuturile propuse sunt gândite în perspectivă transdisciplinară, iar activităţile de învăţare alese formează şi dezvoltă la elevi gândirea critică. Sunt implicate în cursul propus aici domenii şi discipline şcolare precum: etnografie şi folclor, religie, limba şi literatura română, istorie, geografie, muzică, arte plastice, arta dramatică şi ed. tehnologică.

De asemenea, urmărim dezvoltarea capacităţii de comunicare interpersonală şi transpersonală la elevi prin metodele de lucru alese; învăţarea cooperării şi negocierii prin metodele lucrului în echipă; dobândirea unor abilităţi de marketing prin antrenarea elevilor în mediatizarea şi valorificarea unor produse ale activităţii lor.

Dar şi identificarea şi dezvoltarea abilităţilor artistice, organizatorice şi practice la elevi. Abilităţi artistice: prin activităţi precum confecţionarea unor obiecte tradiţionale româneşti, participări la concursuri de gen – pictură, desen, modelaj; prin învăţarea şi reprezentarea pe scenă a unor obiceiuri populare – teatru, muzică. Abilităţi organizatorice: prin organizarea de concursuri şcolare, expoziţii şi tombole cu produsele activităţii lor, serbări şcolare, împărtăşirea experienţei. Abilităţi practice: elevul e învăţat să găsească soluţii ingenioase la problemele întâmpinate în documentarea şi punerea în fapt a unor tradiţii şi obiceiuri populare studiate.

Multe dintre temele cursului se vor finaliza prin activităţi extraşcolare precum serbări, expoziţii, tombole.

Astfel, obiectivele cursului se întrepătrund cu înseşi exigenţele “ţinerii” unei sărbători tradiţionale: elevul să ştie ceva din povestea sărbătorilor şi tradiţiilor pentru a le putea alege pe cele ce se potrivesc cu viaţa lui; să ia folos din sărbători, să ia o învăţătură – hrană pentru minte

59

şi suflet; şi să facă cu mâna lui ceea ce e de făcut în sărbătoare /tradiţe pentru a se folosi de ea şi a căpăta vigoare în efortul de a o păstra.

În sfârşit, cursul opţional propus , “Sfinţii-prietenii lui Dumnezeu şi ai copiilor” este o modalitate perfectă de petrecere utilă a timpului atât la şcoală, cât şi extraşcolar, căci îl informează, îl formează şi îl recreează pe elev în acelaşi timp.

De aceea, noi, cei maturi, avem obligaţia creştină de a le oferi copiilor noştri privilegiu de a gusta şi de a vedea cât de bun este Domnul nostru, în aşa fel încât cunoştinţele religioase dobândite de elevi să contribuie la schimbarea comportamentului lor.

Un astfel de opţional este foarte util într-o lume secularizată, în care familia nu are timpul necesar sau dispoziţia de ai învăţa credinţa străbună. De multe ori copiii devin în familie „mici apostoli”, transmiţând învăţătura Bisericii şi celor mari.

60

Obiective cadru

Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii omului

Cunoaşterea şi folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase

Formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament moral – religios

Educarea atitudinilor de acceptare, înţelegere şi respect faţă de cei de alte credinţe şi convingeri

Descoperirea legăturii dintre Dumnezeu şi oameni Identificarea unor elemente care definesc portretul spiritual al

omului credincios Cunoaşterea învăţăturii Sfintelor Scripturi prin intermediul

povestirilor biblice, accesibile vârstei copiilor, precum şi prin povestiri, cântece, poezii cu mesaj moral - creştin

61

Obiective de referinţă

1. Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii omului

Obiective de referinţăLa sfârşitul clasei a VI-a elevul va fi capabil

Exemple de activităţi de învăţarePe parcursul clasei a VI-a se recomandă

următoarele activităţi1.1 să recunoască prezenţa lui Dumnezeu

în împrejurările concrete ale vieţii1.2 să prezinte importanţa iubirii ca mod

de manifestare a lui Dumnezeu în lume1.3 să descrie moduri de manifestare a

iubirii de Dumnezeu

- dialog pe tema existenţei lui Dumnezeu şi a modurilor în care Acesta Se manifestă în lume;- dialog pe tema necesităţii iubirii;- descrierea unor situaţii concrete de viaţă din care să reiasă dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni;- participarea la activităţi caritabile;

2. Cunoaşterea şi folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase



următoarele activităţi2.1 să-şi dezvolte vocabularul, utilizând corect cuvintele şi expresiile noi din temele studiate

2.2 să manifeste interes pentru lecturarea unor texte cu caracter religios

- exerciţii de selectare a noilor termeni religioşi din textele date;- exerciţii de integrare a expresiilor noi în contexte diverse;- utilizarea dicţionarelor, a glosarelor, a listelor de termeni;- alcătuirea de scurte compuneri cuprinzând cuvintele date, plan dat sau compuneri libere pe teme religioase- lecturarea de texte cu mesaj moral-creştin

3. Cunoaşterea învăţăturilor Sfintei Scripturi, a tradiţiilor religioase şi a istoriei Bisericii



următoarele activităţi

62

3.1 să-L descrie pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii şi Om adevărat

3.2 să cunoască evenimentele din viaţa Mântuitorului

3.3 să cunoască faptul că biserica reprezintă locul de rugăciune al creştinilor

3.4 să descrie clădirea bisericii

3.5 să motiveze importanţa cinstirii sfinţilor prin sărbătorile închinate lor

- relatarea, în succesiune logică, a evenimentelor din viaţa Mântuitorului;- lecturarea unor fragmente scripturistice din care să reiasă dumnezeirea şi umanitatea Mântuitorului şi comentarea acestora cu ajutorul profesorului;- exerciţii de orientare pe harta Ţării Sfinte: indicarea localităţilor şi zonele geografice legate de viaţa Mântuitorului;- discuţii, exerciţii de meditaţie pentru autocunoaştere;- vizitarea unei biserici şi exerciţii de observare a elementelor specifice acesteia;- reprezentarea într-o compoziţie plastică a unei biserici;- exerciţii de observare a părţilor şi a destinaţiei acestora;- discutarea unor texte morale cu privire la importanţa clădirii bisericii pentru creştini;- prezentarea calendarului creştin ortodox;

4. Formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor şi a comportamentului moral-religios



următoarele activităţi4.1 să identifice faptele bune şi pricipalele calităţi ale unui bun creştin4.2 să recunoască în faptele sfinţilor, modele de comportament creştin4.3 să respecte regulile de comportament moral-religios în familie şi societate

4.4 să-şi însuşească moduri de manifestare a credinţei prin gesturi liturgice

4.5 să-şi formeze deprinderea de a se ruga

- povestirea unor fapte bune, proprii sau ale altora;- exerciţii de caracterizare a unui bun creştin;- prezentarea icoanei sfinţilor;- povestirea unor fapte din vieţile sfinţilor studiaţi;- dialog despre regulile de comportament creştin în familie, în societate şi în clasă;- organizarea de jocuri de rol;- exerciţii de efectuare corectă a semnului Sfintei Cruci;- învăţarea de colinde şi cântece religioase;- participarea la unele slujbe în zilele de sărbătoare;- învăţarea unor rugăciuni;

63

- exersarea rugăciunii în comun;

5. Educarea atitudinilor de acceptare, înţelegere şi respect faţă de cei de alte credinţe şi convingeri



următoarele activităţi5.1 să se implice în acţiuni comune cu prietenii şi colegii

5.2 să manifeste atenţie, înţelegere şi sensibilitate faţă de problemele celor din jur

5.3 să manifeste iubirea creştină faţă de toţi colegii, indiferent de credinţa lor

- rezolvarea unor sarcini alături de colegi aparţinând altor religii sau confesiuni;- organizarea de jocuri, concursuri pe teme religioase;- discuţii şi dezbateri pentru identificarea cazurilor de comportament pozitiv/negativ petrecute în imediata lor apropiere;- exersarea milosteniei, prin activităţi îndreptate spre cei aflaţi în lipsuri din alte confesiuni, în mediul social apropiat (rude, colegi, vecini).

Conţinuturi

1. Noţiuni introductive ( Sărbătoare religioasă/populară; credinţă, obicei / datină – definirea termenilor) 2. Calendarul religios, al naturii şi cel popular 3. Sfântul Dionisie cel Smerit 4. Mântuitorul nostru Iisus Hristos 5. Sfânta Cuvioasă Parascheva 6. Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir 7. Sfântul Dimitrie Basarabov 8. Sfinţii îngeri : Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil 9. Sfântul Apostol Andrei 10. Sfântul Ierarh Nicolae 11. Sfântul Ignatie Teoforul 12. Sfântul Arhidiacon Ştefan 13. Sfântul Ioan Botezătorul 14. Sfinţii Trei Ierarhi 15. Episcopia Tomisului 16. Sfântul Episcop Bretanion 17. Sfinţii Cassian şi Gherman din Dobrogea 18. Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

64

19. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruinţă 20. Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena 21. Sfântul Niceta de Remesiana 22. Icoanele, ferestre deschise către Rai

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ SEMESTRIALĂClasa a VI-aSemestrul I

Unitatea de învăţământ: Şc. cu cl. I-VIII nr. 37 ConstanţaDisciplina:Opţional Religie Nr. ore⁄săpt.: 1Nr. total de ore⁄semestru:18 Profesor: Dedeţină Nicoleta Nr. crt.

Unităţi de învăţare. Conţinuturi Ob. de referinţă Nr. de ore

Săptămâna

1. Noţiuni introductive (Sărbătoare religioasă/populară; credinţă, obicei / datină – definirea termenilor)

1.1; 1.3;2.2 1 1

2. Calendarul religios, al naturii şi cel popular 1.3; 2.1; 2.2; 4.1;4.4;4.5; 5.1

1 2

3. Sfântul Dionisie cel Smerit 1.2; 2.1;2.2; 3.5;4.1; 4.2;

4.3

1 3

4. Mântuitorul nostru Iisus Hristos 1.2; 2.1;2.2; 3.5;4.1; 4.2;

4.3

2 4-5

5. Sfânta Cuvioasă Parascheva 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 1 66. Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 1 77. Sfântul Dimitrie Basarabov 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 1 8 8. Sfinţii îngeri : Sfinţii Arhangheli Mihail şi

Gavriil2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 2 9-10

9. Sfântul Apostol Andrei 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 2 11-12

10. Sfântul Ierarh Nicolae 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 2 13-14

11. Sfântul Ignatie Teoforul 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 1 15

12. Sfântul Arhidiacon Ştefan 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2 1 16

13. Icoanele, ferestre deschise către Rai 1.1; 1.2;4.4; 5.3 2 17-18

65

Semestrul al II-lea Nr. crt.

Unităţi de învăţare. Conţinuturi Ob. de referinţă

Nr. de ore Săptămâna

1. Sfântul Ioan Botezătorul 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

2 1-2

2. Sfinţii Trei Ierarhi 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

1 3

3. Episcopia Tomisului 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

2 4-5

4. Sfântul Episcop Bretanion 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

1 6

5. Sfinţii Cassian şi Gherman din Dobrogea 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

2 7-8

6. Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

1 9

7. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruinţă

2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

1 10

8. Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

2 11-12

9 Sfântul Niceta de Remesiana 2.1; 2.2; 3.5; 4.1; 4.2

1 13

10. Icoanele, ferestre deschise către Rai 1.1; 1.2;4.4; 5.3

3 14-16

11. Evaluare finală 1.1; 1.3;3.1; 3.5;4.1; 4.2; 4.3

1 17

66

BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001 ***, Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993 ***, Proloage, vol. I-II, Ed. Buna Vestire, Bacău, 1999 ***, Sfinţii români şi apărători ai legii strămoşeşti, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1987 Bălan, Ioanichie, Patericul românesc, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1998 Bitoleanu, Prof. Univ. Ion, Runcan, Pr. Prof. Univ. Dr. Nechita, Dobrogea vatră a

creştinismului românesc, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001 Bodea, Dan şi Călin- Bodea, Cornelia, Etern şi emblematic în devenirea neamului

românesc, Ed. SAS, Bucureşti, 1994 Branişte, pr. prof. dr. Ene, Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, Ed.

I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1985 Candrea, Ion-Aureliu, Iarba fiarelor – studii de folclor din datinile şi credinţele poporului

român, Academia Română, Bucureşti, 2001, cap. “Sf. Gheorghe” – pp. 68-76

Filip, Vasile V., Universul colindei româneşti în perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică, Ed. Saeculum I. O., Bucureşti, 1999

Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Dicţionar, Ed. Fundaţiei culturale Române, Bucureşti, 1997, 285p.

Idem, Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român, Ed. Fundaţiei Pro, Bucureşti, 1999, 234p. Idem, Sărbători şi obiceiuri româneşti, Ed. Elion, Bucureşti, 2003 Idem, Vârstele timpului, Ed. Fundaţiei culturale Române, Bucureşti, 2000 Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români, Studiu etnografic, vol. I-III, Ed. “Grai şi

Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 2001 Nicolau, Irina, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, 129p. Pamfile, Tudor, Sărbătorile la români, Studiu etnografic, Ed. Saeculum I. O., Bucureşti,

1997 Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Episcopiei Dunării

de Jos, Galaţi, 1996 Pop, Dumitru, Obiceiuri agrare în tradiţia populară românească, Ed. Dacia, Cluj –

Napoca, 1989 Pop, Mihai, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Ed. Univers, Bucureşti, 1999, 231p. Runcan, Pr. Prof. Dr. Nechita, Sfântul Andrei-Apostol al lui Iisus Hristos la români, Ed.

Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 1994 Todoran, pr. prof. dr. Isidor şi Zăgrean, arhid. Prof. dr. Ioan - Dogmatica Ortodoxă, manual

pentru seminariile teologice, Renaşterea, Cluj – Napoca, 2000

67

Concluzii

Educaţia religioasă constituie un aspect important al spectrului misiunii Bisericii. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de Religie, Biserica vine în ajutorul societăţii în ansamblul ei, promovând dragostea, prietenia, pacea, înţelegerea, întrajutorarea şi cooperarea între semeni, toate acestea constituind prinipiile de bază ale credinţei.

În favoarea ideii realizării educaţiei religioase instituţionalizate aducem următoarele argumente:

Instrucţia de ordin religios ne mobilizează mintea şi sufletul, ne deschide spiritul către experienţe culturale diverse;

Educaţia religioasă invită la reflecţie, la evidenţierea eului, la autocunoaştere; Educaţia religioasă poate aduce un suflu în ceea ce priveşte aspectele relaţionare,

comportamentale la nivel individual sau social; Valorile religioase au virtutea de a aduce oamenii laolaltă, de a crea legături durabile, de

a solidariza şi a cimenta unitatea grupală, comunitară; Pentru spaţiul românesc, credinţa creştină a acţionat ca un factor de coagulare şi de

perpetuare a neamului; Instrucţia şi formarea noastră religioasă ne predispune şi ne pregăteşte într-o măsură mai

mare pentru acceptarea şi înţelegerea aproapelui; Fiecare religie se perpetuează prin credincioşii ei. Problema răspândirii credinţei, a

iniţierii şi formării religioase ţine de miezul intim al oricărui edificiu religios. Fiecare persoană trebuie îndreptată spre Dumnezeu, trebuie să ajungă la un sens profund al vieţii şi al existenţei. Scopul ultim al formării religioase, în tradiţia creştină, este mântuirea, intrarea în Împărăţia cerească. Pentru aceasta, este necesar să se folosească toate prilejurile, inclusiv în perimetrul şcolar;

Educaţia religioasă deschide apetitul către perfecţiunea de sine. Cine este educat din punct de vedere religios are un start existenţial favorizant şi este pasibil de perfecţionare.

Scopul şi finalizarea orei de Religie vizează pregătirea elevului pentru cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu, pentru formarea virtuţilor creştine, pentru înţelegerea şi respectarea faţă de semeni, dar şi motivarea elevului pentru integrarea în cadrul comunitar, în parohia din care face parte şi în societate, unde să dea mărturie creştină.

68

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Izvoare:

***, Actele martirice, Studiu introductiv, traducere şi note de Ioan Rămureanu, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1977;

Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, în “ Scrieri”, partea I, colecţia “P.S.B.”, vol. 15, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987;

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1991; Cassiodor, Istoria bisericească, tipărită trad. de Liana şi Anca Manolache, în

colecţia “P.S.B.”, vol.75, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988; Cassian,Ioan, Convorbiri duhovniceşti, în vol “ Sfântul Ioan Cassian. Scrieri

alese”, traducere de Vasile Cojocaru şi David Popescu, prefaţă, studiu introductiv şi note de Nicolae Chiţescu, în colecţia “P.S.B.”, nr.57, Bucureşti, 1990;

Idem, Despre aşezămintele mănăstireşti şi despre tămăduirea celor opt păcate principale, în vol.“ Sfântul Ioan Cassian. Scrieri alese”, traducere de Vasile Cojocaru şi David Popescu, prefaţă, studiu introductiv şi note de Nicolae Chiţescu, în colecţia “P.S.B.”, nr.57, Bucureşti, 1990;

Curriculum Naţional pentru învăţămâtul obligatoriu. Cadru de referinţă, elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti, 1998;

Curriculum Naţional pentru învăţămâtul obligatoriu .Programe şcolare pentru clasele I-a VIII-a, Aria curriculară: Om şi societate, Religie, vol. 7, elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti, 1999;

Niceta de Remesiana, Opere I,II,III,IV,V,VI, traducere de Ştefan C. Alexe, în “M.O.”, Craiova,1973, nr.7-8, p. 586-588; nr. 9-10, p.787-797; nr.11-12, p.970-980; 1974, nr.1-2, p.63-69; nr.3-4, p.294-300; nr.7-8, p.622-628;

Idem, Te Deum, traducere de Ioan G. Coman în studiul Operele literare ale Sfântului Niceta de Remesiana, în “S.T.”, 1957, nr. 3-4, p. 223-224;

Pârvan, Vasile, Descoperiri în Scythia Minor. Stâncile cu inscripţii greceşti din pădurea Şeremetului, în “An. Acad. Rom.”, seria a II-a, tomul XXXV, 1912-1913, MSI, Bucureşti, 1913, p. 530-549;

Popescu, Emilian, Inscripţii greceşti şi latine din secolele IV-XII descoperite în România, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1976;

Sozomenos, Istoria bisericească, în “FHDR”, vol. II, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1970, p. 223-231;

II. Lucrări generale Alexe, Ştefan C., Sfântul Niceta de Remasiana, în vol. “Sfinţi Părinţi şi apărători ai

Legii strămoşeşti”, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987; Asiminei, Constantin, Religia şi sufletul copiilor, Huşi, 1935; Barnea, Ion, Romanii de la Dunărea de Jos, în “ D.I.D.”, vol. II, Bucureşti, 1968; Băbuş, Emanoil, Bizanţul, istorie şi spiritualitate, Ed. Sophia, Bucureşti, 1992;

Băncilă, V., Iniţierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996; Branişte, Ene, Martiri şi sfinţi pe pământul Dobrogei de azi, în vol. “ De la Dunăre la

Mare”, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1977; Idem, Sfinţi mărturisitori şi martiri cinstiţi de strămoşii noştri pe pământul românesc

dintre Dunăre şi Mare, în lumina mărturiilor istorice, epigrafice şi arheologice, în “Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos, în trecut şi astăzi”, Galaţi, 1981;

Bulacu, Mihai, Pedagogia creştin-ortodoxă, Şcoala Brâncovenească, Constanţa, 2009;

Călugăr, Pr. Prof. Dumitru, Catehetica, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1984; Coman, Ioan G., Elemente de doctrină trinitară, hristologică şi antropologică la alţi

Părinţi daco-romani. Niceta, în vol. “ Şi Cuvântul trup S-a făcut. Hristologie şi mariologie patristică”, Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1993;

Idem, Operele literare ale Sfântului Niceta de Remesiana, în “ Scriitori bisericeşti din epoca străromână”, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979;

Idem, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1995; Idem, Patrologie, vol. II, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1985; Idem, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979; Idem, Scriitori teologi în Scythia Minor, în vol. “ De la Dunăre la Mare”, ed. a II-a,

Ed. Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1979; Idem, Sfântul Ioan Casian, un mare daco-roman din Scythia Minor, în secolele IV-V,

în vol. “Rânduiala vieţii de obşte la Sfântul Ioan Casian”, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2001;

Chiţescu, Nicolae, Scrieri alese, în colecţia “P.S.B.”, nr. 57, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1990;

Cristea, Sorin, Pedagogie generală. Managementul educaţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996;

Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Ed. Polirom, Iaşi, 1999;

Idem, Psihopedagogie pentru examenele de definitivat şi grade didactice, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;

Danciu, Ana, Metodica predării Religiei în şcolile primare, gimnaziu şi licee, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999;

Diaconescu, Mihai, Istoria literaturii daco-romane, Ed. Alcor Edimpex, Bucureşti, 1999;

Dragu, Anca, Structura personalităţii profesorului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996;

Dură, Nicolae V., “Scythia Minor” şi Biserica ei apostolică. Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Tomisului ( sec. IV-XVI), Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006;

Duţă, Florian, Noi consideraţii asupra identităţii teologilor sciţi: “Ioan, episcop de Tomis”, în vol. “Izvoarele creştinismului românesc”, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2003;

Enăceanu, Efrem, Privire generală asupra monahismului creştin, Tipografia “Cozia”, Râmnicul-Vâlcea, 1933;

Ene, Ionel, Sinoade şi Sinodali, Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău, 2001;

70

Fecioru, Theodor, Poporul român şi termenul religios. Studiu pe marginea producţiilor folclorice, Bucureşti, 1939;

Felea, Ilarion V., Religia culturii, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române, Arad, 1994; Frunză, Virgil, Elemente de metodologie a instruirii, Ed. Muntenia, Constanţa, 2004; Idem, Teoria şi metodologia Curriculum-ului, Ed. Muntenia, Constanţa, 2003; Gagné, R. M. , Briggs, L. J., Principii de design al instruirii, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1977; Giurescu, Constantin C., Istoria Românilor, vol. II, Ed. a IV-a, Bucureşti, 1942; Iorga, Nicolae, Istoria Românilor, vol. II, Bucureşti, 1936; Ielciu, Ioan Mircea, Har şi libertate în viziunea teologică a Sfântului Ioan Cassian,

Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2002; Landsheere, V. de, Landsheere, G. de, Definirea obiectivelor educaţiei, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979; Lossky, Vladimir, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Bonifacio, Bucureşti,

1998; Macrea, M., Răspândirea creştinismului la daco-romani, în “Istoria României”, vol.

I, Bucureşti, 1960; Manolescu,Radu, Istoria medie universală,Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1980; Marrou, Henri-Irénée, Patristică şi umanism, culegere de studii, Ed. Meridiane,

Bucureşti, 1996; Mihălcescu, H., Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea,

Bucureşti, 1966; Idem, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman, Bucureşti, 1960; Mihăiţă, Nifon, IPS, Legăturile bisericeşti între Roma şi Constantinopol în vremea

părinţilor dobrogeni- sec. IV-VII, în vol. “ Izvoarele creştinismului românesc”, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2003;

Moga, Grigore; Moga, Petru, Arta icoanei. O teologie a Frumuseţii, Ed. Meridian, Bucureşti, 1993;

Moise, Constantin, Concepte didactice fundamentale, vol. I, Ed. Ankarom, Iaşi, 1996; Moraru, Alexandru, Viaţa monahală, oglindită în “Aşezămintele mănăstireşti” ale

Sfântului Ioan Cassian, în vol. “ Izvoarele creştinismului românesc”, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2003;

Panoschi, Mihaela şi colab., Ghid de proeictare didactică. Disciplina Religie, vol. I şi II, Ed. “Sf. Mina”, Iaşi, 2002;

Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Ed, I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1991;

Pârvan, Vasile, Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului dacoroman, Bucureşti, 1911;

Pippidi, D. M., Niceta de Remesiana şi originile creştinismului daco-roman, în “Contribuţii la istoria veche a României”, Bucureşti, 1967;

Popescu, Nicolae, Neînţelegerea îndreptării calendarului, Ed. Europolis, Constanţa, 2002;

Popescu, Teodor M., Martiriul Sfântului Dasius, în vol.”Prinos închinat IPS Nicodim, Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de vârstă”, Bucureşti, 1946;

71

Radu, Ion, Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981;

Răducă, Dr. Vasile, Icoana fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993;

Rămureanu, I., Şesan M., Bodogae T., Istoria bisericească universală, vol.I, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987

Rămureanu, Ioan, Martiriul Sfântului Dasius, în “Actele martirice”, Bucureşti, 1982; Rosetti, Al., Istoria limbii române, vol.I, Bucureşti, 1956: Runcan, Nechita, Două milenii de viaţă creştină neîntreruptă în Dobrogea, Ed. Ex

Ponto, Constanţa, 2003; Idem, Istoria literaturii patristice din perioada persecuţiilor anticreştine ( sfârşitul

secolului I-începutul secolului IV), Ed. Europolis, Constanţa, 1999; Idem, Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică la Dunăre şi Mare din primele şase

secole creştine, Ed. Pim, Iaşi, 2007; Idem, Studii de teologie istorică şi patristică, vol. I, Ed. Performantica, Iaşi, 2005; Idem, Valenţe universale ale creştinismului dobrogean în primele şase secole, Ed.

Performantica, Iaşi, 2006; Stan, L., Andrei, A., Ghidul tânărului profesor, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1997; Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I-III, Ed. I.B.M.B.O.R.,

Bucureşti, 1978; Stewart, OSB, Columba, Cassian monahul- Învăţătura ascetico-mistică, Ed. Deisis,

Sibiu, 2000; Străchinaru, Ion, De la finalităţi la obiective operaţionale, în G. Văideanu,

“Pedagogie. Ghid pentru profesori”, Iaşi, 1986, p. 45-50; Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Opriş, Prof. Monica, Opriş, Prof. Dorin,

Metodica predării religiei. Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000; Ştefan, Gh. şi Barnea, I., Stăpânirea romano-bizantină la sud de Dunăre, în “ Istoria

României”, vol. I, Bucureşti, 1960; Tăutu, Aloisie L., Dionisie Românul, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti, ed. a

II-a, Roma, 1967; Telea, Marius, Viaţa monahală în opera Sfântului Ioan Cassian, în vol. “Izvoarele

creştinismului românesc”, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2003; Vintilescu, Petre, Despre Poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea

bisericească, Bucureşti, 1937; Vlăsceanu, Lazăr, Proiectarea pedagogică, în “Curs de pedagogie”, Bucureşti, 1988 ; Vornicescu, Nestor, Desăvârşirea unităţii noastre naţionale- fundament al unităţii

Bisericii străbune, Craiova, 1988; Idem, Primele scrieri patristice în literatura noastră ( sec. IV-XVI), Craiova, 1984; Idem, Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi “Pătimirea

martirilor Epictet şi Astion”, Craiova, 1990; Vulpe, Radu, Histoire ancienne de la Dobroudja, Bucarest, 1938; Idem, Romanitate şi creştinism-coordonate ale etnogenezei române, în “ De la

Dunăre la Mare”, Galaţi, 1979; Ware, Timothy, Istoria Bisericii Ortodoxe, Ed. Aldo Press, Bucureşti, 1997; Zahariade, M., Documente recente descoperite şi informaţii argeologice, Bucureşti,

1985;

72

Zeiller, J., Les origins chrétiennes dans les provincea danubiennes de l’Émpire romain, Paris, 1918;

III. Dicţionare:

Bria, Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1981; DEX, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998; Dicţionar de pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979; Rus, Remus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Ed.

Lidia, Bucureşti, 2003;

IV. Studii şi articole speciale:

Alexe, G., Precizarea sensului unor expresii ecumenice, în “M.B.”, XIII, Timişoara, 1963, nr. 5-8, p. 321;

Alexe, Ştefan C., Foloasele cântării bisericeşti în comun după Sfântul Niceta de Remesiana, în “B.O.R.”, LXXV, Bucureşti, 1957, nr. 1-2, p. 165-182;

Idem, Sfântul Niceta de Remesiana şi ecumenicitatea patristică din secolele IV şi V, (teză de doctorat), în “S.T.”, anul XXI, Bucureşti, 1969, nr. 7-8, p. 453-587;

Barnea, Ion, Contribuţii la studiul creştinismului în Dacia, în “ Revista Istorică Română”, vol. XIII, facs.III, Bucureşti, 1943, p. 31-42;

Idem, Relaţiile provinciei Scythia Minor cu Asia Mică, Siria şi Egiptul, în “Pontica”, V, Constanţa, 1972;

Idem, Romanitate şi creştinism la Dunărea de Jos, în “Sym Thr”, 7, 1989, p. 163-178; Branişte, Ene, Participarea la liturghie şi metodele pentru realizarea ei, în “S.T.”, II,

Bucureşti, 1955, nr. 2; Idem, Problema unificării calendarului liturgic în Bisericile Ortodoxe, în “O”, anul

VII, 1955, nr.2; Idem, Temeiuri biblice şi tradiţionale pentru cântarea în comun a credincioşilor, în

“S.T.”, VI, nr. 1-2, 1954, p. 17-34; Călugăr, Pr. Prof.Dumitru, Principii fundamentale ale învăţământului religios, în

“M.A.”, Sibiu, 1975, p. 50-63; Chiţescu, Nicolae, Formula “o singură fire întrupată a logosului lui Dumnezeu”, în

“O”, XVII, nr. 3, 1965; Codrescu, Răzvan, Sensul creştin al istoriei, în vol. “Recurs la Ortodoxie”, Ed.

Christiana, Bucureşti, 2002, p. 33-38; Coman, Ioan G., “Aria misionară” a Sfântului Niceta de Remesiana, în “B.O.R.”,

LXVI, nr. 5-8, 1948; Idem, Contribuţia scriitorilor patristici din Scythia Minor- Dobrogea la patrimoniul

ecumenismului creştin în secolele al IV-lea- al VI-lea, în “O”, XX, nr. 1, 1968, p. 12-21;

Idem, Însemnări asupra lui Teotim de Tomis, în “G.B.”, XVI, nr. 1, 1957, p.49; Idem, Literatura patristică de la Dunărea de Jos din secolele IV-VI ca geneză a

literaturii şi culturii daco-romane şi române-Ioan Cassian şi Dionisie Exiguul, în “B.O.R.”, XLIX, nr.7-8, 1981, p. 778-780;

73

Idem, Momente şi aspecte ale hristologiei precalcedoniene şi calcedoniene, în “O”, XVII, nr. 1, 1965, p. 80;

Idem, Operele literare ale Sfântului Niceta de Remesiana, în “S.T.”, IX, nr. 3-4, 1957; Idem, Prezenţa Mântuitorului Hristos în noua creaţie, după învăţătura Sfinţilor Părinţi,

în “O”, XVIII, nr. 4, 1966, p.495-498; Idem, Rolul Sfinţilor Părinţi în elaborarea ecumenismului creştin, ( comunicare

ştiinţifică ţinută la cel de-al IV-lea Congres Internaţional de Studii Patristice de la Oxford, septembrie 1963), în “S.T.”, XV, nr. 9-10, 1963, p. 512;

Idem, “Sciţii” Ioan Cassian şi Dionisie cel Mic şi legăturile lor cu lumea mediteraneană, în “S.T.”, XXVII, nr. 3-4, 1975, p. 203;

Idem, Sensul ecumenic al lucrării Sfântului Duh în Teologia Sfinţilor Părinţi, în “O”, XVI, nr.2, 1964, p.220-239;

Idem, Sinoadele Ecumenice ca expresie a universalităţii Bisericii, în “S.T.”, XIX, nr. 1-2, 1967, p. 4-14;

Idem, Sinoadele Ecumenice şi importanţa lor pentru viaţa Bisericii, în “O”, XIV, nr. 3, 1962, p. 299-307;

Idem, Spiritualitatea patristică în Scythia Minor- ortodoxia credinţei, în “O”, XXIX, nr. 2, 1977;

Idem, Teologi şi Teologie în Scythia Minor în secoleleIV-VI, în “B.O.R.”, XCVI, nr. 7-8, 1978, p. 781-793;

Constantinescu, Alexandru, Sfântul Ioan Cassian Scitul nu Romanul, în “G.B.”, XX, nr. 7-8, 1964, p. 698-705;

Drăgulin, Gh. I, Cuviosul Dionisie Smeritul şi Exiguul. Două epistole despre problemele datei Paştelui şi “elementele calculului calendaristic şi pascal”, în “M.O.”, XXXIX, 1987;

Idem, Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu ieromonahul Dionisie cel Mic (Exiguus), în “S.T.”, XXXXV, nr. 3-4, 1993, p. 125-129;

Idem, Ieromonahul Dionisie Smeritul “Exiguus” sau cel Mic, în “S.T.” XXXVII, nr. 7-8, 1985, p. 521-538;

Idem, Personalitatea Cuviosului Dionisie Smeritul şi o modalitate a canonizării lui, în “G.B.”, XLVI, nr. 1-2, 1990;

Idem, Prefeţele Cuviosului Dionisie Smeritul sau Exiguul la unele traduceri în limba latină, în “M.O.”, XXXVIII, nr.2, 1986, p. 76;

Idem, Un fiu de seamă al Arhiepiscopiei Tomisului din veacul al VI-lea la Roma, în “G.B.”, XLV, nr. 3, 1986, p.62;

Drăgulin, Gh. I. şi Drăgulin M., Cercetării asupra operei lui Dionisie Exiguul şi îndeosebi asupra celei necunoscute până acum, în “M.O.”, XLI, nr.3, 1989, p.74-77;

Idem, Un fiu de mare faimă al Arhiepiscopiei Tomisului din veacul al V-lea la Roma, în “S.T.”, XXXVIII, nr. 3, 1986, p. 92-111;

Dumitru, Radu, Idealul educaţiei creştine, în “Îndrumări metodice şi didactice pentru predarea religiei în şcoală”, Bucureşti, 1990, p. 39-50;

Dură, Nicolae V., Colecţii canonice apusene din primul mileniu, în “B.O.R.”, CXXI, nr. 7-12, 2003, p. 449-468;

Idem, Data serbării Paştilor în lumina hotărârilor celei de-a doua Conferinţe Panortodoxe Presinodale, în “M.B.”, XXXV, nr. 3-4, 1985, p. 166-172;

74

Idem, Data serbării Paştilor în lumina tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe, în “M.M.S.”, LXIII, nr. 4, 1987, p. 36-68;

Idem, Dionisie Exiguul şi Papii Romei, în “B.O.R.”, CXXI,nr. 7-12, 2003, p. 459-463; Idem, Sfintele Paşti “causa dirimens” a unităţii creştine? Mărturii ale Tradiţiei şi

legislaţiei canonice răsăritene, privind date serbării Sfintelor Paşti, în “B.O.R.”, CXXI, nr. 1-6, 2003, p. 508-519;

Idem, Străromânul Dionisie Exiguul şi opera sa canonică. O evaluare canonică a contribuţiilor sale la dezvoltare Dreptului Bisericesc, în “O”, XLI, nr. 4, 1989, p. 37-61;

Idem, Ultimele hotărâri panortodoxe privind sărbătorire Paştilor, în “Îndrumător bisericesc”, nr. 4/1988, p. 52-69;

Idem, Un daco-roman, Dionisie Exiguul, părintele dreptului bisericesc apusean, în “S.T.”, XLIII, nr. 5-6, 1991, p. 84-90;

Floca, Ioan N., Educaţia moral-religioasă în şcoală, în “Îndrumător bisericesc”, Sibiu, 1992, p. 23-40;

Florea, Lucian, Rădulescu, Adrian, Monumente creştine şi ortodoxe între Dunăre şi Mare, în “An. D.”, sn, I, 1995, nr. 1, p. 18-39;

Galeriu, Pr. Constantin, Ora de religie în trecut şi astăzi, în “Altarul Banatului” (1995), Alba Iulia, nr. 4-6;

Ioniţă, Alexandru M., Viaţa mănăstirească în Dobrogea până în secolul al XII-lea, în “S.T.”, XXIX, nr. 1-2, 1977, p. 81-90;

Jinga, Ion, Negreţ, Ion, Predarea şi învăţarea eficientă, în “Revista de pedagogie”, nr. 1-6, 1982, p. 24-56;

Lungu, Nicolae, Cântarea în comun a poporului în biserică, în “S.T.”, III, nr. 1-2, 1951, p. 26-28;

Mihăilescu, Bîrliba, Diaconescu, Marius, Cercetări arheologice recente în peştera de la Casian, în “Pontica”, XXIV, 1991;

Nicolae, Gh. A., Învăţătura despre Duhul, în tratatul “De Spiritus Sancti potential” a Sfântului Niceta de Remesiana, în “O”, XVI, nr.2, 1964, p.240-248;

Olteanu, Pandele, Reconstrucţia şi editarea ştiinţifică a textului celor mai vechi pravile româneşti pe baza izvoarelor şi a versiunilor, în “B.O.R.”, CVI, nr. 9-10, 1988;

Popescu, Emilian, Organizarea ecleziastică a provinciei Scythia Monir în secolele IV-VI, în “S.T.”, XXXII, nr. 7-10, 1980;

Popescu, Teodor M., Importanţa istorică a Sinodului al IV-lea Ecumenic, în “O”, III, nr. 2-3, 1951, p.293;

Idem, Problema stabilizării datei Paştilor, în “O”, XVI, nr.3, 1964; Radu, I.T., Proiectarea activităţii didactice, în I. Cerghit, I.T.Radu, E. Popescu, L.

Vlăsceanu, “Didactica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p. 132-168; Rămureanu, Ioan, Lupta ortodoxiei contra arianismului de la Sinodul I Ecumenic până

la moartea lui Arie, în “S.T.”, XIII, nr. 1-2, 1961, p. 13-31; Idem, Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325. Condamnarea ereziei lui Arie.

Simbolul niceean, în “S.T.”, XXIX, nr. 1-2, 1977, p. 15-60; Idem, Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, în “S.T.”, XXI, nr. 5-6, 1969, p.

351-359; Idem, Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol ( 381). 1600 de ani de la

întrunirea lui, în “O”, XXXIII, nr.3, 1981,p. 285-386;

75

Idem, Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol ( 381). Învăţătura despre Sfântul Duh şi Biserică. Simbolul Constantinopolitan, în “S.T.”, XXI, nr. 5-6, 1969, p. 327-386;

Runcan, Nechita, Biserica şi şcoala astăzi, în vol. “Reflecţii teologice şi consemnări istorice în presa dobrogeană”, Ed. Performantica, Iaşi, 2007, p. 42-45;

Idem, Creştinismul şi formarea tineretului, în vol. “Reflecţii teologice şi consemnări istorice în presa dobrogeană”, Ed. Performantica, Iaşi, 2007, p. 45-49;

Idem, Preotul şi învăţătorul-apostoli ai vremurilor, în vol. “Reflecţii teologice şi consemnări istorice în presa dobrogeană”, Ed. Performantica, Iaşi, 2007, p. 49-51;

Sibiescu, Vasile Gh., Călugării sciţi, în “R.T.”, XXVI, nr. 5-6, 1936, p. 182-205; Stăniloae, Dumitru, Definiţia dogmatică de la Calcedon, în “O”, III, nr. 2-3, 1951, p.

418; Idem, Sfântul Duh şi sobornicitatea Bisericii, în “O”, XIX, nr. 1, 1967, p. 32-48; Şerbănescu, Nicolae, 1600 de ani de la prima mărturie documentară despre existenţa

Episcopiei Tomisului, în “B.O.R.”, LXXXVII, nr. 9-10, 1969; Şesan, Milan, Creştinismul în limba dacilor, în “M.A.”, III, nr. 5-6, 1958, p. 384-388; Idem, Illiricul între Roma şi Bizanţ, în “M.A.”, V, nr. 3-4, 1960, p. 202-224; Tăutu, Aloisie L., Ritul Sfântului Niceta episcop al Remesianei, în “Buna-Vestire”, III,

nr. 1, 1964, p. 32; Idem, Sfântul Niceta de Remesiana, în teza sa de doctorat: Scrieri patristice în Biserica

Ortodoxă Română până în secolul al XVII-lea, în “M.O.”, nr. 1-2, 1983, p. 85-89; Vasilescu, Emilian, Noi dovezi ale continuităţii elementului autohton în Dacia, în

“B.O.R.”, LXXXIV, nr. 9-10, 1966, p. 1009; Vintilescu, Petre, Cântarea poporului în biserică în lumina Litrughierului, în “B.O.R.”,

LXIII, nr. 9, 1945, p. 409-423;

76

Grad I- Parte Metodica

Documents

Transcript of Grad I- Parte Metodica