DUMNEZEUL MEU, DUMNEZEUL MEU, PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?

Matei 27:32-49

Primele cuvinte sunt anticipate totdeauna cu nerăbdare. Fie că e vorba de un bebeluş, de un preşedinte nou ales, de un invitat sau de oricine altcineva, dar primele cuvinte rostite în astfel de situaţii sunt aşteptate cu o mare anticipare. Dar şi ultimele cuvinte rostite de cineva au o greutate şi o semnificaţie mare, tocmai pentru că sunt ultimele cuvinte ale acelei persoane. Lucrurile nu stau altfel nici în cazul Domnului Isus. Un lucru interesant poate fi observat în Marcu 15:25 "Când L-au răstignit, era ceasul al treilea." Ziua iudaică începe la 6 a.m., deci, era ora 9 dimineaţa când ei L-au răstignit pe cruce. Dar în textul din Matei 27: 45-46, citim aşa: De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, Lama Sabactani?" adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Cu alte cuvinte, acest întuneric a avut loc cam la trei ore după ce L-au răstignit. A avut loc între orele 12 la amiază şi 3 după-masa, iar aceste cuvinte au fost rostite aproape de finalul acelui timp. Această informaţie ne ajută să înţelegem că primele trei expresii tratate au fost rostite de Domnul Isus în primele trei ore, de la 9 la 12. El nu a rupt tăcerea decât de trei ori în primele trei ore ale răstignirii, şi a făcut-oa] pentru a oferi iertare prigonitorilor Săi. Luca 23:34 Isus zicea: "Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!"b] pentru a scăpa un tâlhar de la iad şi pentru a-i asigura un loc în cer. Luca 23.43 Isus a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai." c] pentru a se îngriji de mama Sa care era în nevoie. Ioan 19:26-27 Când a văzut Isus pe mama Sa, şi lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: "Femeie, iată fiul tău!" Apoi, a zis ucenicului: "Iată mama ta!" Şi, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. Deci, primele trei fraze sunt legate de nevoile altora şi au fost rostite

1

în primele trei ore. Ultimele trei o să le tratăm mai târziu, dar cea din mijloc (a patra) este cea mai misterioasă şi a fost rostită, împreună cu ultimele, în jurul orei trei după-amiaza. Permiteţi-mi să spun, încă de la început, că această frază este mult prea profundă ca cineva s-o poată pricepe, şi mult prea dificilă ca cineva s-o poată explica corect, ceea ce recunoaşte orice predicator. Marcus Loane, Arhiepiscopul de Sydney, spunea că "este cea mai înspăimântătoare declaraţie pe care o poate auzi cineva". Haideţi să mai citim odată Matei 27:45-46 De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, Lama Sabactani?" adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Autorul unei cântări a descris bine acea atmosferă în versurile sale: "O, cât de mult a încercat soarele să se ascundă în întuneric şi să-şi închidă acolo gloria sa, atunci când Creatorul Măreţ a murit pentru păcatul omului, creatura Sa." Acest pământ este sfânt. Pe când locuiam în Belfast, în anii 1970, am primit un telefon iar persoana care a sunat nu s-a mai recomandat, ci m-a întrebat direct: "Este adevărat că nu suferinţele fizice ale lui Cristos au rezolvat problema păcatului nostru? El a adus sufletul Său ca jertfă pentru păcat, nu-i aşa?" Femeia respectivă a refuzat să-şi spună numele, dar cred că din ceea ce spunea ea ne dăm seama că moartea Domnului Isus este subiect vast. Să nu pierdem din vedere faptul că esenţa pătimirii Sale a fost suferinţa spirituală prin care a trecut. E bine să ne aducem aminte de că a fost scuipat, biciuit, legat la ochi şi batjocorit. E bine să ne gândim că a fost batjocorit de vrăşmaşii Săi, părăsit de prieteni, vândut cu un sărut de Iuda şi tăgăduit cu hotărâre de Petru. Dar toate acestea, împreună cu toate detaliile răstignirii, sunt superficiale. Ele sunt egale cu zero în comparaţie cu agonia spirituală a patimii Sale, şi acesta este aspectul pe care vrem să îl tratăm acum. Eu nu cred că putem începe să discutăm cea de-a patra frază de pe cruce, fără a lua în considerare ceea ce ne este relatat în versetul 45. Acesta este punctul meu de pornire.

1] ÎNTUNERICUL DIN ŢARĂ v:45

Când Isus s-a născut, o lumină mare a apărut pe cer. Proorocia lui Isaia s-a împlinit: "Poporul care umbla în întuneric vede o mare

2

lumină..." Isaia 9:2 El este Lumina Lumii. Tot ceea ce ţinea de viaţa Lui era lumină, dar e foarte interesant faptul că întunericul este asociat cu moartea Lui. El era deja de trei ore pe cruce atunci când a căzut întunericul şi a acoperit ţara pentru încă alte trei ore. Nu ştim dacă întunericul a acoperit doar Ierusalimul şi zonele înconjurătoare sau dacă a acoperit tot Israelul, sau dacă s-a întins şi mai mult pe pământ. Dar acest lucru nu contează pentru că Dumnezeu le poate face pe toate, şi astfel de exemple găsim în Exod 10:22-23, Iosua 10:12-14 şi 2 Împăraţi 20:9-11. Pe noi ne interesează însemnătatea acestui întuneric şi singura explicaţie validă a acestui întuneric este că a fost un rezultat direct al intervenţiei Divine; a fost contrar legilor naturii. Într-un fel, Dumnezeu a stins soarele şi a susţinut lumea. A fost o minune. Întunericul nu s-a datorat unei furtuni de nisip şi nici unei eclipse de soare. Soarele şi luna se află la capetele opuse ale pământului în acea perioadă a anului când se sărbătoreşte Paştele. Eclipsa nu poate avea loc decât atunci când ele se află în acelaşi loc pe cer. După cum spunea şi Spurgeon: "A fost miezul nopţii în miezul zilei." N-a fost o eclipsă solară , ci a fost o eclipsă supranaturală. Într-un fel, a fost un gest îndurător al lui Dumnezeu de a proteja trupul gol al Fiului Său de căldura dogoritoare şi nemiloasă, dar întunericul a fost şi ca o cortină care a acoperit suferinţele lui Cristos pentru a-L proteja de o mulţime nemiloasă. Dar însemnătatea întunericului este mult mai mare. Întunericul a fost, cu siguranţă, un simbol al judecăţii Divine, iar strigătul care a urmat "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" este o dovadă puternică a acestui lucru. Permiteţi-mi să vă spun câteva lucruri pentru a sublinia acest punct.

a]Verdictul lui Dumnezeu asupra păcatului În ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, păcatul este întuneric. Păcatul şi întunericul merg mână în mână în Scripturi. Motivul pentru care oamenii nu vin la Cristos şi nu devin creştini, este explicat în Ioan 3:19 Iată verdictul: "...odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele." A veni la Cristos înseamnă a fi expus ca şi păcătos, a ţi se descoperi păcatele. Înseamnă a veni la Cel ce este Lumina Vieţii - Cel ce a spus în Ioan 8:12 "Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Acest limbaj care

3

asociază păcatul cu întunericul şi mântuirea cu lumina, se repetă de mai multe ori în diferite pasaje din Biblie. Scriptura spune că "Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric"1Ioan 1:5. Deci, atunci când un om este convertit cu adevărat, după cum spune şi Petru, el este "chemat din întuneric la lumina Sa minunată", 1 Petru 2:9. Dar dacă cineva moare în păcatele sale, destinul său este descris ca "un întuneric negru". Verdictul lui Dumnezeu este acesta: întunericul interior produs de păcat nu poate duce decât la întunericul exterior meritat de păcat. Este un alt nume pentru iad, dar vă rog, nu rămâneţi cu impresia că iadul este exact ca cerul, numai că luminile sunt stinse. Iadul este despărţire de Dumnezeu. Este o pedeapsă veşnică; înseamnă să fii izgonit din lumina prezenţei unui Dumnezeu Sfânt. Acesta este verdictul lui Dumnezeu asupra păcatului. Dar la cruce a avut loc şi

b] Judecata lui Dumnezeu asupra păcatului Isus Cristos nu a fost doar unul din cei 30.000 de oameni răstigniţi în zilele acelea. El nu a fost un martir cu intenţii bune. Răstignirea Domnului Isus a însemnat mai mult decât moartea ununi om pentru credinţa sa. Isus a fost recipientul judecăţii lui Dumnezeu în ziua aceea. În acea zi din istorie, Dumnezeu a judecat păcatul, "Domnul a făcut să cadă asupra Lui (Isus) nelegiuirea noastră a tuturor". Întunericul care a învăluit crucea în ziua aceea reprezintă judecata lui Dumnezeu, care Şi-a vărsat mânia asupra Fiului Său când Acesta a luat asupra Sa păcatul nostru. Nu există o altă explicaţie satisfăcătoare. În primele trei ore pe cruce, Domnul Isus a vorbit de trei ori. În următoarele aproape trei ore, a fost linişte, în timp ce întunericul acoperea ţara. Isus făcea ceva ce trebuia să facă singur. El lua pedeapsa păcatului şi lua locul păcătoşilor. După cum spunea un poet: "nici unul din cei răscumpăraţi nu va şti vreodată cât de adânci au fost apele prin care a trecut, sau cât de întunecată a fost noaptea petrecută de Domnul nostru când a căutat oile pierdute". Peste tot în Scriptură, atât în V.T., cât şi în N.T., veţi vedea că judecata este asociată cu întunericul. Dacă mântuirea lui Dumnezeu este privită ca lumina, atunci judecata Sa este privită ca întunericul. Întunecarea cerului reprezenta judecata Tatălui asupra păcatului.

4

2. PĂRĂSIREA MÂNTUITORULUI v:46

Campbell Morgan a spus: "Nu există o experienţă mai groaznică prin care poate trece un o în viaţă, ca acea a tăcerii şi a misterului, sau a ceasului de despărţire şi durere în care nu se aude nici un glas, nu se vede nimic, nu ai nici o promisiune, nu apare nici o speranţă, nu primeşti nici o explicaţie - ceasul în care sufletul pune întrebarea de ce...... nu există agonie pentru sufletul uman ca cea a tăcerii. Când mi se cere o teorie a Ispăşirii, răspund că, în mijlocul acelui moment măreţ, Însuşi Domnul a spus "De ce?", şi dacă El a pus această întrebare, eu nici măcar nu îndrăznesc să îmi imaginez că pot explica realitatea misterului durerii Sale. "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Această frază este un citat din cartea Psalmi - o carte pe care Domnul Isus a iubit-o atât de mult. Oamenii care L-au auzit citând acest pasaj ştiau că este din Psalmul 22, pentru că ei au citit acest Psalm, l-u cântat şi l-au memorat în închinarea lor faţă de Dumnezeu. E clar că aceasta fusese experienţa lui David, cândva, când viaţa era extrem de dificilă şi avea impresia că Dumnezeu îl părăsise. David spune aceste lucruri făcând referinţă la sine, "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu....." Este strigătul unei inimi nedumerite şi al unei minţi confuze. Oare n-am trecut cu toţii pe acolo? Totuşi, acest strigăt a fost auzit de pe buzele Domnului Isus care era pe cruce, în mijlocul întunericului şi ne prezintă ceva de un profund mister. Din câte ştim noi, a fost singura întrebare pusă de Domnul Isus Tatălui Său şi ea vine tocmai din cea mai mare adâncime a durerii. Tatăl şi Fiul au trăit faţă în faţă o veşnicie întreagă şi nimic nu s-a interpus între ei vreodată. Dar acum Tatăl Şi-a întors faţa de la Fiul Său. O comuniune veşnică s-a rupt pentru prima oară. Cum a fost posibil? John Mac Arthur spunea că "este o minune inversată". Este un eveniment supranatural ce depăşeşte priceperea umană - Dumnezeu părăsit de Dumnezeu, Dumnezeu despărţit de Dumnezeu. Domnul Isus s-a îndreptat în mod gradat spre această singurătate şi părăsire, în timpul ultimelor ore ale vieţii Sale pe pământ. În primul rând, s-a dus cu cei doisprezece ucenici, în camera de sus. Iuda a plecat şi a mai rămas doar cu unsprezece. S-a dus cu cei unsprezece în Grădina Ghetsimani, dar doar trei i-au rămas aproape, şi până la urmă au adormit şi ei, în timp ce El se lupta în rugăciune. Doar doi,

5

Petru şi Ioan, L-au urmat în curtea marelui preot, unde Petru s-a lepădat de El. Apoi L-au părăsit cu toţii şi au fugit, iar El a rămas singur. El a menţionat acest lucru în Ioan 16:32 "Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine." Iar acum, pe cruce, până şi Tatăl Său L-a părăsit. De ce? Tradiţia ne spune că Martin Luther s-a izolat undeva doar pentru a înţelege acest mister, dar a venit de acolo şi mai confuz. După ca e postit, s-a rugat şi a meditat asupra acestui verset, se pare că a spus: "Dumnezeu părăsit de Dumnezeu, cine poate înţelege acest lucru?" Permiteţi-mi să spun câteva lucruri în încercarea de a începe să înţelegem acest adevăr.

a] Explicaţia acestei despărţiri Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu sfânt şi citim acest lucru în Habacuc 1:13 "Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!" Proorocul ne spune că Dumnezeu nu se poate uita la păcat şi nici nu îl poate trece cu vederea. La cruce, Dumnezeu Şi-a întors Faţa de la Fiul Său pentru că El nu poate vedea păcatul. În acele momente, Domnul Isus nu numai că purta păcatul nostru, ci El se făcuse păcat pentru noi. În cuvintele lui Pavel din 2 Cor.5:21 "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." Plata păcatului este moartea. Acesta este verdictul Celui ce este Judecătorul întregului pământ. Păcatul nu are ca rezultat doar moartea fizică, unde sufletul este despărţit de trup, ci are ca rezultat şi moartea spirituală, unde sufletul este despărţit de Dumnezeu aici şi acum, şi va fi despărţit veşnic, dacă nu este mântuit. Domnul Isus plătea preţul păcatului. Acest strigăt de neglijare, părăsire şi dezolare auzit în întuneric, ne arată că Domnul Isus trecea prin iad pentru noi, plătind toată plata păcatului. El a fost părăsit de Dumnezeu ca noi să putem fi iertaţi de Dumnezeu; a fost părăsit de Dumnezeu, ca noi să fim părăsiţi de Dumnezeu niciodată. El a luat mânia lui Dumnezeu, ca noi să putem primi iertarea lui Dumnezeu. El afost făcut blestem pentru păcatele noastre, ca Dumnezeu să ne poată binecuvânta cu mântuirea Lui veşnică.

b] Esenţa acestei despărţiri Ce fel de despărţire a fost aceasta? Isus

6

nu a fost despărţit de natura Lui divină. El nu a încetat să mai fie Dumnezeu, pentru că astfel ar fi încetat să mai existe. El nu a fost despărţit de Trinitate în esenţă sau în substanţă, ci a fost despărţit în ceea ce privea părtăşia şi comuniunea. Atunci când un copil păcătuieşte împotriva tatălui său, copilul acela nu încetează să mai fie fiul tatălui, dar, pentru un timp, nu mai cunoaşte intimitatea comuniunii iubitoare, datorită păcatului şi lucrului rău săvârşit de el. Relaţia nu este ruptă, dar părtăşia este ruptă; cam aşa au stat lucrurile şi pe cruce. Isus a putut spune în continuare "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu", dar era părăsit de Dumnezeu datorită relelor noastre, nu ale Lui. Dumnezeu nu era supărat pe Fiul de pe cruce, ci pe păcatul nostru. Domnul Isus întotdeauna făcuse ceea ca Îi plăcea Tatălui, şi Tatăl nu fusese mai mulţumit de Fiul Său ca acum, când El murea pe cruce să ne salveze pe noi. Dar acesta era preţul mântuirii noastre şi vreau să repet ce am spus mai sus: "nici unul din cei răscumpăraţi nu va şti vreodată cât de adânci au fost apele prin care a trecut, sau cât de întunecată a fost noaptea petrecută de Domnul nostru când a căutat oile pierdute". Chiar dacă înţelegerea noastră este finită şi limitată, meditând la aceste cuvinte care sunt, puţin spus, înfricoşătoare, începem şi noi să realizăm cât de mare este dragostea lui Isus pentru păcătoşi. Acesta era Păstorul Cel Bun care Îşi dădea viaţa pentru oi. Păstorul cel Bun va merge la extreme pentru a-şi căuta oaia pierdută, şi este exact ceea ce se petrecea aici, pe dealul Golgota.Deci am discutat despre întuneric şi părăsire, iarîn ultimul rând vom discuta despre orbire.

3. ORBIREA POPORULUI

Ne este greu să ni imaginăm pe cei stătea acolo observând toate aceste lucruri, şi totuşi, nu făceau altceva decât să îşi bată joc de El în orbirea lor spirituală. Ei erau aşa de aproape de El, încât nu se puteau apropia mai mult, şi totuşi, erau atât de departe de El; de fapt, nu puteau fi mai departe, prin faptul că nu ştiau cine era Isus şi făcea El pe cruce. Citim în Matei 27:46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: " Eli, Eli, Lama Sabactani?" adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Şi totuşi, când L-au auzit strigând, au spus "Strigă pe Ilie!" Ei ştiau că

7

nu-l strigă pe Ilie. Isus vorbea în limba pe care ei o cunoşteau atât de bine. Ei ştiau că El nu spusese "Elias, Elias", sau "Ilie, Ilie". Ei ştiau că El spusese "Eli, Eli", sau "Eloi, Eloi". "El" este numele lui Dumnezeu. El ştiau că EL Îl chemase pe Dumnezeu (Iehova), şi nu pe Ilie, dar au luat totul sub formă de glumă. Batjocura lor era crudă şi cinică. Proorocul V.T., Maleahi a spus că, înainte ca Mesia să vină să-şi aşeze Împărăţia, avea să vină Ilie, aşa că ei răstălmăceau cuvintele Domnului Isus ca să îşi bată joc de El. Era ca şi când spuneau: "Ia ascultaţi-l pe acest om derutat şi zăpăcit, care se crede Mesia. El încă mai crede că Ilie va veni că să anunţe şi să vestească că El(Isus), este Mesia. Chiar şi la această oră târzie, El mai speră să-şi aşeze Împărăţia." Au mai fost unii acolo care au vrut să-şi arate simpatia faţă de El şi să Îi uşureze suferinţa, dându-I să bea ceva, dar citim în Matei 27:49 că restul au spus: "Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască." Erau plini de sarcasm. Cât de orbi puteau fi! Erau atât de orbi în ce-L privea pe Mântuitorul, şi atât de orbi în ce privea păcatul lor, şi totuşi, erau martori oculari la cel mai mare eveniment din istorie. Warren Wiersbe a spus că întunericul din jurul crucii a fost un mister, că singurătatea şi părăsirea Domnului Isus a fost un mister şi mai mare, dar cel mai mare mister a fost orbirea oamenilor care au stat la cruce, au văzut tot ce s-a întâmplat, şi totuşi, au rămas la fel de tari ca acele piroane, în necredinţa lor faţă de Cristos şi răstignirea Lui. Sunt multe lucruri ce nu pot fi explicate, dar mesajul Bibliei, de la cap, la coadă, este cel din Ioan 3:16 "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Întunericul a simbolizat judecata lui Dumnezeu, atunci când Fiul Său s-a făcut păcat; strigătul de părăsire ne arată preţul pe care a trebuit să îl plătească ca noi să fim iertaţi de Dumnezeu şi să nu fim părăsiţi de El într-o veşnicie pierdută. Dumnezeul care ne-a creat să ne închinăm Lui, este Dumnezeul care ne porunceşte să ne pocăim de păcat şi să credem în Fiul Său.

8