26.02.2009

CURSUL 1

Prezentare orală, de către domnul profesor, a materiei ce urmează a fi studiată în acest semestru.

5.03.2009

CURSUL 2

ECONOMIA MONDIALĂ. FORMARE, CONŢINUT, CARACTERISTICI

Într-o accepţiune foarte largă, economia sau schimbul reciproc de activităţi constituie ansamblul de activităţi ale unei colectivităţi umane ce are drept scop producţia şi consumul.

În consecinţă, nu poate fi vorba despre economie în afara factorului uman, social.O perioadă relativ îndelungată de timp, la începururile societăţii omeneşti şi până

la prima revoluţie industrială, schimbul reciproc de activităţi s-a desfăşurat preponderent la nivel nicroeconomic. Economia avea un caracter închis, iar scopul principal îl reprezenta autoconsumul.

Situaţia avea să se schimbe la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, evenimentele care s-au petrecut în acea perioadă (Marile Descoperiri Geografice şi începuturile coloniale) determinând includerea în circuitul economic a unor noi şi vaste teritorii de pe Glob.

Treptat, cele mai importante zone/ regiuni de pe Glob sunt incluse în sfera schimburilor de mărfuri, astfel încât secolul al XVI-lea este secolul apariţiei pieţei mondiale.

Piaţa mondială e o noţiune formată dintr-o multitudine de segmente care, de-a lungul timpului, s-au diversificat, preţul formându-se în urma unor factori economici şi extraeconomici. Principala caracteristică a acestora o reprezintă eterogenitatea/ diversitatea.

Formarea pieţei mondiale a dat impuls semnificativ activităţii la nivel microeconomic, e momentul apariţiei în lume a manufacturilor.

Pe de o parte, încă de la început, o serie de manufacturi nu puteau să funcţioneze decât pe baza importurilor de materii prime; pe de altă parte, o serie de comercianţi au creat manufacturi în alte ţări decât cele de origine, în special în colonii.

În perioada manufacturieră, piaţa mondială a fost dominantă de Olanda.Apariţia şi dezvoltarea marilor manufacturi a făcut să devină tot mai evidentp

necesitatea înlocuirii economiei închise cu cea deschisă, orientată spre piaţă.În pofida dinamizării schimbului reciproc de activitate şi a constituirii premiselor

prodcerii saltului acestuia de la nivel microeconomic la nivel macroeconomic şi ulterior la nivel mondoeconomic, despre o economie mondială în adevăratul sens al cuvântului nu putea fi încă vorba.

Pe de o parte, în Europa, zona cea mai dezvoltată economic în acea perioadă, manufacturile nu reuşiseră decât parţial să pună stăpânire pe producţia mondială, un impediment considerabil constituindu-l lipsa centralizării puterii.

1

Pe de altă parte, majoritatea partenerilor de peste Ocean nu dispuneau de suficientă forţă economică pentru a întreţine relaţiile comerciale stabilite cu restul lumii.

În aceste condiţii nu putea fi vorba despre manifestarea unor tendinţe bine conturate de specializare şi, cu atât mai mult, de existenţa unor diviziuni internaţionale a muncii.

Adevăratul salt la nivel mondoeconomic al schimbului reciproc de activităţi avea să se producă în perioada marii revoluţii maşiniste (sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea).

Revoluţonarea factorilor de producţie s-a materializat într-o creştere impresionantă a producţiei muncii. Activitatea la nivel microeconomic va bate toate recordurile, iar nevoia de piaţă va fi mai mare ca oricând.

Revoluţiile burgheze cor lichida fărămiţările specifice feudalismului, dând naştere noilor state politice centralizate.

Putem vorbi de noile economii naţionale ca entităţi de sine stătătoare.Ţara care a dominat piaţa mondială în perioada marii industrii maşiniste a fost

Anglia. Anglia, o dată devenită atelierul industrial al limii capitaliste, va fi direct interesată în dezvoltarea schimburilor internaţionale.

Economiile naţionale deja formate vor oferi cadrul proprice generalizării revoluţiei industriale.

Treptat, se conturează tendinţe de soecilizare, care vor contura apariţia diviziunii internaţionale a muncii. Se produce saltul la nivel mondoeconomic al schimbului reciproc de activităţi, iar economia mondială devine un fapt împlinit.

Ec0onomia mondială reprezintă acel studiu al schimburilor reciproce de activităţi în care, pe baza diviziunii internaţionale a muncii, sunt implicaţii majoritatea agentilor economice de pe glob.

E un concept multidimenional/ pluridimensional. Putem vorbi de trei dimensiuni: dimensiunea tehnoeconomică – determinată de utilizarea unei palete tot mai

diverse de factori de producţie; dimensiunea geopolitică – determinată de existenţa a peste 190 de state

independente şi a unor teritorii încă dependente; dimensiunea politico – diplomatică – determinată de capacitatea de negociere a

principalilor protagonişti în arena internaţională.

2

12.03.2009

CURSUL 3

CARACTERISTICILE ECONOMIEI MONDIALE

Principalele caracteristici ale economie mondiale sunt:- eterogenitatea/ diversitatea;- apariţia unor contradicţii a căror rol se modifică de la o perioadă la alta;- creşterea gradului de interdependenţă, ajungându-se la situaţiile în care

interdependenţele formează un sistem ce stă la baza formării economiei mondiale;

- creşterea gradului de instituţionalizare;- tendinţa de regionalizare a pieţelor;- accentuarea tendinţei de multipolaritate;- tendinţa de internaţionalizare a pieţei economice.

DIVIZIUNEA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII

Diviziunea internaţională a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţelor de specializare internaţională, în vederea participării la circuitul economic mondial.

Specializarea internaţională presupune adaptarea potenţialului naţional la caracteristicile cererii de pe piaţa mondială.

Specializarea internaţională depinde de o multitudine de factori:- specializarea în producţii primare depinde cu precădere de o serie de factori

primari;- specializarea într-o producţie manufacturieră depinde de o serie de factori

tehnico-economici.Obiectivele specializării internaţionale nu sunt întotdeauna aceleaşi, la nivelul

tuturor ţărilor lumii.Ţările dezvoltate, unde regăsim o productivitate a muncii peste media mondială,

orientarea spre un tip sau altul de specializare vizează creşterea cotelor de piaţă şi a marjelor de influenţă la nivel regional sau global.

În cazul ţărilor în dezvoltare, orientarea spre un tip sau altul de specializare vizează exploatarea propriilor resurse în interes naţional şi obţinerea capitalului necesar finanţării importurilor vitale pentru funcţionarea economiei respective.

Tipuri de specializare:- intersectorială;- intraramură;- interramură.În urma procesului de specializare internaţională, a rezultat o structură foarte

eterogenă.La baza piramidei specializării ţărilor lumii regăsim ţările slab dezvoltate,

caracterizate printr-o dezvoltare unilaterală.Urmează ţările în dezvoltare şi subdezvoltare, iar specializarea tinde să se

lărgească, alături de produse primare apar şi cele manufacturiere, tendinţa fiind de preponderenţă a celor din urmă.

3

La vârf, ţările dezvoltă şi o specializare orientată pe domeniile de vârf ale industriei şi pe cele mai rentabile sectoare ale agriculturii.

Dinamica specializării nu a fost aceeaşi la nivelul tuturor ţărilor lumii.Ţările astăzi dezvoltate şi-au schimbat de mai multe ori tipul de specializare, în

timp ce tinerele state independente au păstrat o specializare îngustă şi nerentabilă.

Circuitul economic mondial reprezintă totalitatea fluxurilor economice internaţionale privite nu ca o simplă sumă aritmetică, ci în strânsa lor interdependenţă.

Există mai multe tipuri de fluxuri internaţionale:- fluxuri internaţionale cu mărfuri;- fluxuri internaţionale cu servicii;- fluxuri internaţionale financiare.Principalele trăsături ale circuitului economic mondial:- participarea la circuitul economic internaţional nu e egală;- are un caracter universal şi dinamic;- intensificarea instituţionalizării atât la nivel bi cât şi multilateral;- diversificarea mijloacelor, a tehnicilor şi instrumentelor de participare la

circuitul economic mondial;- creşterea rolului, impactului corporaţiilor transnaţionale.

4

19.03.2009

CURSUL 4

CONTINUARE CURS 3

Fluxurile internaţionale cu mărfuri corporale sunt fluxurile cu materii prime şi produse manufacturate.

Această categorie reprezintă azi o componentă tradiţională a circuitului economic mondial.

Una din principalele caracteristici o reprezintă schimbarea raportului dintre comerţul cu produse de bază şi cel cu produse manufacturate, în favoarea ultimelor, ceea ce a determinat o deteriorare a raportului de schimb în defavoarea ţărilor în curs de dezvoltare.

O altă caracteristică o reprezintî accentuarea protecţionismului nemarfar.

Fluxurile internaţionale cu serviciiPutem identifica 4 categorii de servicii:- servicii sub formă de bunuri;- servicii sub formă de prestaţii complementare care însoţesc bunurile;- servicii care se substituie bunurilor materiale;- servicii fără legătură cu alte bunuri.Societatea postindustrială reprezintă o interpretare speculativă cu ajutorul creia

realitatea sociologică poate fi măsuratp în următoarele decenii.Termenul de societate postindustrială a folosit în mai multe accepţiuni. Spre

exemplu, Herman Kahn foloseşte termenul de postindustrial scoţând în evidenţă expansiunea sectorului serviciilor la nivelul unei economii.

Pe de altă parte, unul din cei mai dinamici sociologi americani, profesorul universitar la Hardward, Daniel Bell, foloseşte termenul de postindustrial fără a susţine centralismul sectorului serviciilor. El foloseşte acest termen din 2 motive:

- pentru a scoate în evidenţă natura trecătoare a acestor schimbări;- pentru a sublinia rolul central al unei tehnologii actuale.Aceasta înseamnă că dacă o societate industrială se bazează pe o tehnologie a

maşinii, societate postindustrială se bazează pe o tehnologie a informaţiei. În consecinţă, dacă munca şi capitalul sunt caracteristicile structurale majore ale scoietăţii industriale, informaţia şi cunoaşterea vor fi cele ale societăţii postindustriale.

De asemenea, organizarea socială a unui post industrial e diferită de cea a unui sector industrial, diferenţă ce rezultă în primul rând comparând rezultatele celor două sectoare.

O societate postindustrială nu se va baza pe o teorie a valorii muncii, ci pe o teorie a valorii cunoaşterii. Altfel spus, cu siguranţă, una din principalele probleme ale unei societăţi postindustriale va consta în realizarea unei infrastructuri adecvate.

O societate postindustrială nu înlocuieşte o societate industrială, aşa cum aceasta din urmă nu a înlocuit-o pe cea agrară.

În viziunea sociologului american, o societate postindutrială se bazează pe o serie de noi dimensiuni:

- caracterul central al cunoaşterii teoretice;- crearea unei noi tehnologii intelectuale;

5

- expansiunea unei noi clase a cunoaşterii;- trecerea de la preponderenţa producţiei de bunuri industriale la cea a prestării

de servicii;- modificarea caracterului muncii;- rolul femeilor (în societatea industrială, munca în sectorul industrial s-a adresat

cu precădere bărbaţilor, noile sectoare apărute într-o societate postindustrială oferind mult mai multe oportunităţi pentru femei, considerând că un astfel de tip de societate pune bazele siguranţei economice depline a femeilor);

- caracterul ştiinţei în curs de schimbare;- meritocraţia (într-o societate postindustrială se estimează că poziţiile cele mai

importante şi rentabile nu se atribuie în baza unui drept de proprietate sau moştenire, ci se bazează pe educaţie şi valoare);

- problema lipsurilor (majoritatea teoriilor, cu deosebire la nivelul secolului al XIX-lea, puneau la baza tuturor neajunsurilor, lipsa de bunuri; e clar că o lipsă de bunuri ne va urmări întotdeauna, societatea postindustrială însă, prin însăşi natura sa, aduce cu sine o nouă categorie de lipsuri, ce vizează informaţiile şi tehnica);

- economia informaţiilor (informaţiile, prin natura lor, sunt un bun colectiv şi nu unul personal; pe de altă parte, una din problemele principale la care va trebui să se găsească răspuns e reprezentat de faptul că în cazul bunurilor industriale şi individuale e de preferat o structură concurenţială, în timp ce într-o societate postindustrială, pentru a produce progres, e nevoie de o strategie bazată pe cooperare).

În concluzie, o societate postindustrială înseamnă în fapt o transformare bazată pe o identificare a forţelor instrumentale exercitate asupra naturii şi chiar asupra oamenilor.

În trecut, cu deosebire la nivelul secolului al XIX-lea, se pleca de la ideea că orice mărire a puterii omului e în mod automat şi progresistă, pentru că duce la declinul superstiţiei sau a religiei.

Secolul al XX-lea a demonstrat că o astfel de abordare e o utopie.Instrumentele folosite pot căpăta utilizări diferite. Felul în care acestea sunt

folosite depinde de natura societăţii, de natura intrinsecă a unei clase privilegiate, de simţul decenţei, aşa că o societate postindustrială nu va oferi răspunsuri. E cert însă că ea va oferi puteri noi, promisiuni noi, constrângeri noi şi întrebări noi, însă la o dimensiune pe care însă nimeni nu a estimat-o până astăzi.

6

26.03.2009

CURSUL 5

CONTINUARE CURS 4

Fluxurile financiare internaţionale reprezintă acele mişcări de valori economice, care se exprimă şi se realizează prin mijloace de plată şi de credit.

Una dintre cele mai importante trăsături, caracteristici, ale secolului XX, o constituie formarea unei economii financiare, prin aceasta înţelegând o economie decuplată de cea reală, care până la acel moment generase în exclusivitate totalitatea fluxurilor financiare.

Din punct de vedere istoric, putem identifica trei etape în evoluţia fluxurilor financiare internaţionale:

1. Prima etapă poate fi localizată în timp din momentul apariţiei monedei şi a schimbului comercial până spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Principala caracteristică o reprezintă faptul că activităţile/ operaţiunile financiare însoţeau schimburile de mărfuri, reprezentau o contrapartidă a acestora şi aveau principal scop stingerea creanţelor (datoriilor).

2. A doua etapă poate fi localizată în timp la nivelul primei jumătăţi a secolului al XX-lea, iar caracteristică e disjuncţia dintre fluxurile financiare şi cele comerciale, primele fie precedându-le, fie urmând celor din a doua categorie. În consecinţă, asistăm la apariţia unor produse şi servicii financiare noi, cum ar fi: plăţile la termen (tranzacţiile fulger), operaţiunea de acoperire a riscurilor, de asemenea apar instrumente şi tehnici de plată care înlocuiesc cu desăvârşire mondeda, apar primele mişcări de capitaluri cu caracter de investiţii internaţionale.

3. A treia etapă e caracterizată în principal de apariţia europieţelor, pieţe financiare pure, fără nici o legătură cu operaţiunile comerciale, dominante fiind mişcările de capitaluri şi operaţiunile de trezorerie.

În fapt, se produce o trecere de la o economie a fluxurilor financiare la o economie a stocurilor financiare, tranziţie facilitată de înlocuirea cursurilor fixe cu cele flotante şi extinderea operaţiunilor bursiere. Are loc şi o creştere accentuată a deficitelor internaţionale, constatându-se finanţarea acestora într-o măsură din ce în ce mai însemnată din surse private.

Fluxurile financiare reprezintă transferul de fonduri de la un agent economic dintr-o ţară la altul din altă ţară, fără a se declanşa în timp o mişcare în sens invers de bunuri şi servicii.

Scopul acestor mişcări internaţionale de capitaluri îl reprezintă profitul, gradul de remunerare al acestora prin plasarea pe alte pieţe decât cele de origine.

În egală măsură, un alt motiv îl constituie ocolirea controlului, a reglementărilor impuse asupra respectivelor capitaluri pe pieţele de provenienţă.

Fluxurile internaţionale le depăşesc astăzi ca importanţă pe cele comerciale. Pe de altă parte, la nivelul raportului dintre dinamica şi volumul comerţului internaţional şi evoluţia rezervei de valute convertibile şi aur, întâietate au primele. Aceasta se traduce într-o reducere continuă a lichidităţilor internaţionale.

Creşte în mod semnificativ rolul pieţelor de capital, concomitent cu atribuirea unui nou rol pentru băncile comerciale cu activitate internaţională.

În prezent, regăsim o creştere fără precedent a mobilităţii internaţionale a capitalurilor, ca urmare a dereglementării sectorului financiar, a înlăturării unor bariere

7

din calea circulaţiei capitalurilor şi ca urmare a legiferării într-o serie de state a unor măsuri care vizează creşterea gradului de remunerare şi a anonimatului.

Multipolaritatea în economia mondială

Prima viziune a puterii a facut-o Herodot, care a făcut şi prima clasificare a puterii, el identificând:

- puterea unuia singur;- puterea maselorExistenţa puterii ridică trei probleme: - cui aparţine puterea- în ce scop aparţine puterea- care sunt instrumentele exercitării puterii.Conceptul de putere poate fi divizat în 3 elemente:- actul prin care sunt influenţaţi alţi factori- capabilităţile folosite pentru ca influenţa să fie reală- reacţia faţă de act

8

02.04.2009

CURSUL 6

CONTINUARE CURS 5

Principalele tipuri de putere în concepţia lui Max Webber sunt:- puterea carismatică, ce se exercită prin raportarea la o transcedenţă şi se

prevalează de aceasta pentru a cere o supunere motivată;- puterea tradiţională, prin care trecutul se încarnează în momente ale

prezentului în unul sau mai multe personaje care deţin calitatea de moştenitor;- puterea raţională, puterea care asigură dominaţia adevărului perceput ca o

reflectare a realului şi ca o stipulare a unei acţiuni individuale sau colective, juste şi eficace, care asigură tuturor libertate şi egalitate.

Principalele surse ale puterii sunt:- controlul asupra securităţii;- controlul asupra poliţiei;- controlul asupra creditului/ producţiei;- controlul asupra cunoaşterii;- controlul asupra izvoarelor de informaţii;- controlul asupra credinţelor/ ideilor.Analiza conceptului de putere ne trimite în mod automat la termenul de stat, statul

fiind la nivelul secolului al XX-lea recunoscut ca formă normală de organizare a unei colectivităţi stabilite pe un teritoriu.

Pentru statele moderne, putem vorbi de existenţa a cinci câmpuri complementare ce formează puterea:

- puterea fizică;- puterea politică;- puterea militară;- puterea economică;- puterea sistemului naţional de valori/ puterea civilizaţiei.Analizând manifestarea puterii de către state, se poate vorbi de o tipologie a

puterii:- puterea regională, prin aceasta înţelegând un stat care joacă un rol important

la nivelul unei zone de pe glob;- puterea mondială, stat care are capabilitatea de a juca un rol hotărâtor pe mai

multe planuri la nivel mondial;- superputerea – un stat care se bucură de pluridimensionalitatea puterii şi care

are capacitatea de a impune şi coordona acţiuni sau politici la nivel internaţional, are capacitatea de a se implica activ în soluţionarea unor diferende, a unor conflicte cu impact global, sau în soluţionarea şi gestionarea unor sitiaţii de criză mondială.

Din punct de vedere istoric, regăsim mai mult etape în dinamica manifestării puterii. Raportându-ne la perioada următoare celui de-al doilea război mondial, într-o primă fază am asistat la o etapă în care puterea militară şi puterea politică asigurau un echilibru relativ stabil.

Ulterior, puterea militară avea să fie subordonată puterii politice.În realitate, o perioadă relativ îndelungată de timp, forţa militară a reprezentat

unicul criteriu de măsurare a puterii. În consecinţă, ea a determinat fie ascensiunea, fie

9

declinul marilor puteri, aflându-se în permanenţă într-un raport de condiţionare cu puterea economică.

Astăzi, o astfel de situaţie ar reprezenta fără îndoială o soluţie de risc maxim, pentru că pe de o parte, ar determina constituirea unui nou pol de putere imposibil de controlul, format din companiile furnizoare de tehnică şi echipament blindat, şi pe de altă parte, în urma gravelor deficite pe care le-ar produce, ar putea pune echilibrul naţional, regional şi mondial.

Aceasta în condiţiile în care în prezent costul proiectării puterii militare depăşeşte cu mult ceea ce îşi pot permite să cheltuiască inclusuv cele mai puternice economii de pe planetă.

Pe ansamblu, puterea poate fi rea sau bună, omnipotentă sau democratică, dar s-a dovedit că e necesară pentru ca sistemul să funcţioneze.

Aflată în permanenţă în centrul dezbaterilor, puterea politică continuă să joace un rol deosebit de important în manifestarea puterii de stat.

În realitate, ceea ce contează este modul în care aceasta respectă principiile democraţiei, ia deciziile sau antrenează comunitatea la propria ei dezvoltare.

Ca atare, pentru a fi onestă şi eficientă, ea trebuie să nu se mai constituie într-un izvor permanent de privilegii, să nu mai fie ritualizată şi solemnizată.

În fond, o critică realistă a statului contemporan nu se realizează în numele unor idealuri abstracte ale unei lumi utopice. O astfel de critică e politică, ea încercând să surprindă în manifestarea actuală a puterii elemente specifice programului de dominaşie totală.

Într-o perspectivă socio-politică a raporturilor de putere la nivel mondial, religia reprezintă un ghid moral, o identitate de grup şi poate fi un important contribuator la securitatea globală. În egală măsură însă, politica puterii a inspirat şi influenţat mişcarea budistă din Thailanda, fundalmentaliştii creştini din America, naţionaliştii hinduşi din India sau militanţii islamişti din Tanzania. Astăzi, toate aceste mişcări politico-religioase s-au transformat în grupuri de presiune la nivel regional sau continental.

Politica, în intersecţia sa cu religia, exprimă raporturi de putere bine determinate, conflictul dintre rău şi bine fiind extrapolat în antagonismul dintre noi şi ei.

În concluzie, manifestarea actuală a puterii, constituirea unor centre de putere ordonatoare la nivel planitar trebuie să ţină seama de vectorul religios care continuă să demonstreze că reprezintă un atribut al puterii la nivelul relaţiilor internaţionale.

10