Ghid Ilustrat Pentru Soil Taxonomy (Versiunea 2.0. Septembrie 2015). Ultimul Draft, Martie 2016

GHID ILUSTRAT pentru SOIL TAXONOMY

(Versiunea 2.0. Septembrie 2015)1

Traducere (ultim draft), martie 2016

1 Traducere și tehnoredactare computerizată de: Stelian Cârstea

Cuvânt înainte

" Ghidul Ilustrat pentru Soil Taxonomy" este destinat utilizării de către publicul divers. În

primul rând, acesta este conceput să ajute studenții din colegii care au unele cunoștințe de

bază în știința solului și în special pe cei care participă în echipele de apreciere a solului la

nivel universitar, pentru a învăța conceptele fundamentale ale clasificării solurilor. În al doilea

rând, acesta este pentru profesioniștii care folosesc informații pedologice în activitatea lor,

cum ar fi specialiștii în conservarea solului, agronomii, specialiștii în creșterea animalelor în

sistem pastoral pe pajiști naturale, silvicultorii și ingineri. Descrierile narative pentru ordinele,

subordinele și marile grupe de sol îi pot ajuta să înțeleagă conceptele largi ale clasificării

solului. În plus, definițiile multora din orizonturile și trăsăturile diagnostice sunt însoțite de

fotografii și informații cu caracter fundamental. Aceasta poate ajuta profesionistul să înțeleagă

importanța acestor orizonturi și trăsături și modul cum sunt acestea se leagă în acțiunea lor. În

al treilea rând, ghidul este pentru oamenii de știința solului care încep o carieră în pedologie.

Informațiile lui asupra conceptelor fundamentale vor fi de ajutor în munca lor, mai ales când

ei întâlnesc feluri noi de taxoni ai solurilor.

Acest document nu intenționează să înlocuiască "Keys to Soil Taxonomy", versiune completă,

pentru clasificatorul profesionist al solurilor. Deși autorii apreciază că utilizarea acestei

versiuni va duce la clasificarea corespunzătoare a grupelor mari în aproximativ 90% din

cazurile în care este folosită, ghidul nu este pe deplin suficient pentru încadrarea corectă în

toate cazurile. În acest ghid, unele din criteriile mai tehnice și complicate au fost fie omise în

întregime, fie pur și simplu evocate în note care avertizează utilizatorul că excepțiile sau

definițiile mai complete sunt oferite numai în versiunea completă a cheilor. Pentru a asigura

aplicarea corespunzătoare a criteriilor pentru clasificarea solurilor, este necesar să se dispună

de "Keys to Soil Taxonomy" în versiune cea mai recentă. În plus, acest ghid omite toate

informațiile necesare pentru a clasifica solurilor la nivelurile de subgrupă sau familie, care

sunt categorii esențiale în activitatea pedologică.

Următoarele persoane, listate alfabetic după numele de familie, au contribuit la elaborarea

acestui ghid:

Janis Boettinger, Utah State University

Joe Chiaretti, NRCS, National Soil Survey Center (pensionar)

Craig Ditzler, NRCS, National Soil Survey Center (pensionar)

John Galbraith, Virginia Polytechnic Institute and State University

Kim Kerschen, Kansas State University (student masterand)

Cam Loerch, NRCS, National Soil Survey Center (pensionar)

Paul McDaniel, University of Idaho

Shawn McVey, NRCS, National Soil Survey Center

Curtis Monger, New Mexico State University

Phillip Owens, Purdue University

Mickey Ransom, Kansas State University

Kenneth Scheffe, NRCS, National Soil Survey Center

Joey Shaw, Auburn University

Mark Stolt, University of Rhode Island

David Weindorf, Texas Tech University

Citare recomandată:

Soil Survey Staff. 2015. Illustrated guide to soil taxonomy, version 2.0.

U.S. Department of Agriculture, Natural Resources Conservation Service,

National Soil Survey Center, Lincoln, Nebraska.

Declaraţie de nediscriminare

Departamentul Agriculturii al SUA (USDA) interzice discriminarea față de clienții, angajaţii

şi solicitanții de locuri de muncă din cadrul său, pe bază de rasă, culoare, origine naţională,

vârstă, handicap, sex, identitate de gen, religie, represalii şi, unde este cazul, pe bază de

convingeri politice, situaţie conjugală, situaţie familială sau paternală, orientare sexuală, dacă

tot sau parte dintr-un venit individual provine din orice program de asistenţă publică sau

informaţii genetice protejate. Departamentul interzice discriminarea în angajarea forţei de

muncă sau în orice program ori activitate efectuată sau finanţată de Departament. (Nu toate

bazele interzise se aplică la toate programele şi/sau activităţile de angajare a forţei de muncă).

Dacă doriţi să depuneţi o plângeri privind angajarea forței de muncă, trebuie să contactaţi

Equal Employment Opportunity Counselor – EEO Counselor al agenţiei dumneavoastră

(http://directives.sc.egov.usda.gov/33081.wba) în termen de 45 de zile de la data actului,

evenimentului sau acţiunii personale privind discriminarea. Informaţii suplimentare pot fi

găsite on-line la http://www.ascr.usda.gov/complaint_filing_file.html.

Dacă doriţi să depuneţi plângere referitoare privind discriminarea la programul Drepturilor

Civile (Civil Rights program), completaţi USDA Program Discrimination Complaint Form,

găsit online la http://www.ascr.usda.gov/complaint_filing_cust.html sau la orice oficiu al

USDA ori telefonaţi la numărul (866) 632-9992 pentru a solicita formularul. De asemenea,

puteţi scrie o scrisoare conținând toate informaţiile cerute în formular. Trimiteţi formularul

completat al dvs. privind plângerea completat sau scrisoare prin email la:

[email protected] sau prin mail la:

U SDA

Office of the Assistant Secretary for Civil Rights

1400 Independence Avenue, S.W.

Wshington, D.C. 20250-9410

Dacă sunteţi surd, sau auziţi cu greu ori aveţi dizabilităţi de vorbire şi doriţi să depuneţi fie la

EEO sau la programul referitor la angajare la locul de muncă, vă rugăm să contactaţi USDA

prin Federal Relay Service la (800) 877-8339 sau (800) 845-6136 (în limba spaniolă).

Dacă aveţi alte dizabilităţi şi doriţi să depuneţi o plângere la program, vă rugăm să vedeţi

informaţiile de contactare de mai sus. Dacă solicitaţi mijloace alternative de comunicare

pentru informaţii privind programul (ca Braille, imprimare cu litere mari, benzi audio etc.), vă

rugam să contactaţi USDA’s TARGET Center la (202) 720-2600 (voce şi dispozitiv de

telecomunicaţii pentru surzi (cască telefonică - Telecommunication Device for the Deaf -

TDD).

http://www.ascr.usda.gov/complaint_filing_file.html

CONȚINUT

Cuvânt înainte

Declaraţie de nediscriminare

Partea 1—Cum să se folosească această versiune a cheilor

Introducere

Pași generali de urmat când se clasifică solurile

Câteva chestiuni de cunoscut despre clasificarea solurilor

Regimuri de umiditate și temperatură a solului

Surse importante de informații care ajută la utilizarea Ghidului pentru Soil Taxonomy

(Illustrated Guide to Soil Taxonomy)

Abrevieri și acronime

Part 2—Nomenclatura orizonturilor folosită pentru descrierea profilelor de sol

Informații fundamentale

Convenții pentru folosirea nomenclaturii orizonturilor

Tabelul 1

Tabelul 2A

Tabelul 2B

Part 3—Orizonturi și caracteristici diagnostice

Introducere

Epipedonuri

Scurte descrieri ale epipedonurilor

Epipedon antropic

Epipedon folistic

Epipedon histic

Epipedon melanic

Epipedon molic

Epipedon ocric

Epipedon plaggen

Epipedon umbric

Orizonturi și caracteristici de sub suprafață diagnostice (inclusiv regimuri de temperatură și

umiditate)

Schimbare texturală abruptă

Orizont agric

Orizont albic

Materiale albice

Proprietăți andice ale solului

Orizont anhidritic

Condiții anhidre

Condiții acvic

Regim de umiditate acvic

Orizont argilic

Regim de umiditate aridic (toric)

Orizont calcic

Orizont cambic

Coeficient de extensibilitate liniară (COLE)

Crioturbație

Contact densic

Materiale densice

Duripan

Fragipan

Materiale de sol fibrice

Materiale gelice

Strat glacic

Orizont glosic

Orizont gipsic

Materiale de sol hemice

Material modificat de om

Material transportat de om

Carbonați secundari identificabili

Întrepătrundere de materiale albice

Orizont kandic

Lamele

Contact litic

Valoarea n

Orizont natric

Orizont oxic

Contact paralitic

Permafrost

Regim de umiditate perudic

Orizont petrocalcic

Contact petroferic

Orizont petrogipsic

Orizont placic

Plintit

Trăsături redoximorfice

Orizont salic

Materiale de sol saprice

Fețe de alunecare

Regimuri de temperatură a solului

Orizont sombric

Orizont spodic

Materiale spodice

Materiale sulfurice

Orizont sulfuric

Regim de umiditate udic (zone umede)

Regim de umiditate ustic (zone semiaride)

Regim de umiditate xeric

Harta regimurilor de umiditate

Harta regimurilor de temperatură

Part 4—Cheie pentru ordine, subordine și grupe mari

Cheie pentru ordinele de sol

Introducere

Scurtă descriere a ordinelor de sol


Ordinul alfisolurilor

Subordinele alfisolurilor Clasificarea alfisolurilor

Cheie pentru subordinele alfisolurilor

Grupele mari ale acvalfurilor

Cheie pentru grupele mari ale acvalfurilor

Descrierile grupelor mari ale alfisolurilor

Grupele mari ale crialfurilor

Cheie pentru grupele mari ale crialfurilor

Descrierile grupelor mari ale crialfurilor

Grupele mari ale ustalfurilor

Cheie pentru grupele mari ale ustalfurilor

Descrierile grupelor mari ale ustalfurilor

Grupele mari ale xeralfurilor

Cheie pentru grupele mari ale xeralfurilor

Descrierile grupelor mari ale xeralfurilor

Grupele mari ale udalfurilor

Cheie pentru grupele mari ale udalfurilor

Descrierile grupelor mari ale udalfurilor

Ordinul andisolurilor

Subordinele andisolurilor

Clasificarea andisolurilor

Cheie pentru subordinele andisolurilor

Grupele mari ale acvandurilor

Cheie pentru grupele mari ale acvandurilor

Descrierile grupelor mari ale acvandurilor

Grupele mari ale gelandurilor

Cheie pentru grupele mari ale gelandurilor

Descrierile grupelor mari ale gelandurilor

Grupele mari ale criandurilor

Cheie pentru grupele mari ale criandurilor

Descrierile grupelor mari ale criandurilor

Grupele mari ale torandurilor

Cheie pentru grupele mari ale torandurilor

Descrierile grupelor mari ale torandurilor

Grupele mari ale xerandurilor

Cheie pentru grupele mari ale xerandurilor

Descrierile grupelor mari ale xerandurilor

Grupele mari ale vitrandurilor

Cheie pentru grupele mari ale vitrandurilor

Descrierile grupelor mari ale vitrandurilor

Grupele mari ale ustandurilor

Cheie pentru grupele mari ale ustandurilor

Descrierile grupelor mari ale ustandurilor

Grupele mari ale udandurilor

Cheie pentru grupele mari ale udandurilor

Descrierile grupelor mari ale udandurilor

Ordinul aridisolurilor

Subordinele aridisolurilor

Clasificarea aridisolurilor

Cheie pentru subordinele aridisolurilor

Grupele mari ale criidurilor

Cheie pentru grupele mari ale criidurilor

Descrierile grupelor mari ale criidurilor

Grupele mari ale salidurilor

Cheie pentru grupele mari ale salidurilor

Descrierile grupelor mari ale Salidurilor

Grupele mari ale duridurilor

Cheie pentru grupele mari ale duridurilor

Descrierile grupelor mari ale duridurilor

Grupele mari ale gipsidurilor

Cheie pentru grupele mari ale gipsidurilor

Descrierile grupelor mari ale gipsidurilor

Grupele mari ale argidurilor

Cheie pentru grupele mari ale argidurilor

Descrierile grupelor mari ale argidurilor

Grupele mari ale calcidurilor

Cheie pentru grupele mari ale calcidurilor

Descrierile grupelor mari ale calcidurilor

Grupele mari ale cambidurilor

Cheie pentru grupele mari ale cambidurilor

Descrierile grupelor mari ale cambidurilor

Ordinul entisolurilor

Subordinele entisolurilor

Clasificarea entisolurilor

Cheie pentru subordinele entisolurilor

Grupele mari ale vasenturilor

Cheie pentru grupele mari ale vasenturilor

Descrierile grupelor mari ale vasenturilor

Grupele mari ale acventurilor

Cheie pentru grupele mari ale acventurilor

Descrierile grupelor mari ale acventurilor

Grupele mari ale psamenturilor

Cheie pentru grupele mari ale psamenturilor

Descrierile grupelor mari ale psamenturilor

Grupele mari ale fluventurilor

Cheie pentru grupele mari ale fluventurilor

Descrierile grupelor mari ale fluventurilor

Grupele mari ale ortenturilor

Cheie pentru grupele mari ale ortenturilor

Descrierile grupelor mari ale ortenturilor

Ordinul gelisolurilor

Subordinul gelisolurilor

Clasificarea gelisolurilor

Cheie pentru subordinele gelisolurilor

Grupele mari ale histelurilor

Cheie pentru grupele mari ale histelurilor

Descrierile grupelor mari ale histelurilor

Grupele mari ale turbelurilor

Cheie pentru grupele mari ale turbelurilor

Descrierile grupelor mari ale turbelurilor

Grupele mari ale ortelurilor

Cheie pentru grupele mari ale ortelurilor

Descrierile grupelor mari ale ortelurilor

Ordinul histosolurilor

Subordinele histosolurilor

Clasificarea histosolurilor

Cheie pentru subordinele histosolurilor

Grupele mari ale folisturilor

Cheie pentru grupele mari ale folisturilor

Descrierile grupelor mari ale folisturilor

Grupele mari ale vasisturilor

Cheie pentru grupele mari ale vasisturilor

Descrierile grupelor mari ale vasisturilor

Grupele mari ale fibristurilor

Cheie pentru grupele mari ale fibristurilor

Descrierile grupelor mari ale fibristurilor

Grupele mari ale sapristurilor

Cheie pentru grupele mari ale sapristurilor

Descrierile grupelor mari ale sapristurilor

Grupele mari ale hemisturilor

Cheie pentru grupele mari ale hemisturilor

Descrierile grupelor mari ale hemisturilor

Ordinul inceptisolurilor

Subordinele inceptisolurilor

Clasificarea inceptisolurilor

Cheie pentru subordinele inceptisolurilor

Grupele mari ale acvepturilor

Cheie pentru grupele mari ale acvepturilor

Descrierile grupelor mari ale acvepturilor

Grupele mari ale gelepturilor

Cheie pentru grupele mari ale gelepturilor

Descrierile grupelor mari ale gelepturilor

Grupele mari ale criepturilor

Cheie pentru grupele mari ale criepturilor

Descrierile grupelor mari ale criepturilor

Grupele mari ale ustepturilor

Cheie pentru grupele mari ale ustepturilor

Descrierile grupelor mari ale ustepturilor

Grupele mari ale xerepturilor

Cheie pentru grupele mari ale xerepturilor

Descrierile grupelor mari ale xerepturilor

Grupele mari ale udepturilor

Cheie pentru grupele mari ale udepturilor

Descrierile grupelor mari ale udepturilor

Ordinul molisolurilor

Subordinele molisolurilor

Clasificarea molisolurilor

Cheie pentru subordinele molisolurilor

Grupele mari ale albolurilor

Cheie pentru grupele mari ale albolurilor

Descrierile grupelor mari ale albolurilor

Grupele mari ale acvolurilor

Cheie pentru grupele mari ale acvolurilor

Descrierile grupelor mari ale acvolurilor

Grupele mari ale rendolurilor

Cheie pentru grupele mari ale rendolurilor

Descrierile grupelor mari ale rendolurilor

Grupele mari ale gelolurilor

Cheie pentru grupele mari ale gelolurilor

Descrierile grupelor mari ale gelolurilor

Grupele mari ale criolurilor

Cheie pentru grupele mari ale criolurilor

Descrierile grupelor mari ale criolurilor

Grupele mari ale xerolurilor

Cheie pentru grupele mari ale xerolurilor

Descrierile grupelor mari ale xerolurilor

Grupele mari ale ustolurilor

Cheie pentru grupele mari ale ustolurilor

Descrierile grupelor mari ale ustolurilor

Grupele mari ale udolurilor

Cheie pentru grupele mari ale udolurilor

Descrierile grupelor mari ale udolurilor

Ordinul oxisolurilor

Subordinele oxisolurilor

Clasificarea oxisolurilor

Cheie pentru subordinele oxisolurilor

Grupele mari ale acvoxurilor

Cheie pentru grupele mari ale acvoxurilor

Descrierile grupelor mari ale acvoxurilor

Grupele mari ale toroxurilor

Cheie pentru grupele mari ale toroxurilor

Descrierile grupelor mari ale toroxurilor

Grupele mari ale ustoxurilor

Cheie pentru grupele mari ale ustoxurilor

Descrierile grupelor mari ale ustoxurilor

Grupele mari ale peroxurilor

Cheie pentru grupele mari ale peroxurilor

Descrierile grupelor mari ale peroxurilor

Grupele mari ale udoxurilor

Cheie pentru grupele mari ale udoxurilor

Descrierile grupelor mari ale udoxurilor

Ordinul spodosolurilor

Subordinele spodosolurilor

Clasificarea spodosolurilor

Cheie pentru subordinele spodosolurilor

Grupele mari ale acvodurilor

Cheie pentru grupele mari ale acvodurilor

Descrierile grupelor mari ale acvodurilor

Grupele mari ale gelodurilor

Cheie pentru grupele mari ale gelodurilor

Descrierile grupelor mari ale gelodurilor

Grupele mari ale criodurilor

Cheie pentru grupele mari ale criodurilor

Descrierile grupelor mari ale criodurilor

Grupele mari ale humodurilor

Cheie pentru grupele mari ale humodurilor

Descrierile grupelor mari ale humodurilor

Grupele mari ale ortodurilor

Cheie pentru grupele mari ale ortodurilor

Descrierile grupelor mari ale ortoduri

Ordinul ultisolurilor

Subordinele ultisolurilor

Clasificarea ultisolurilor

Cheie pentru subordinele ultisolurilor

Grupele mari ale acvulturilor

Cheie pentru grupele mari ale acvulturilor

Descrierile grupelor mari ale acvulturilor

Grupele mari ale humulturilor

Cheie pentru grupele mari ale humulturilor

Descrierile grupelor mari ale humulturilor

Grupele mari ale udulturilor

Cheie pentru grupele mari ale udulturilor

Descrierile grupelor mari ale udulturilor

Grupele mari ale ustulturilor

Cheie pentru grupele mari ale ustulturilor

Descrierile grupelor mari ale ustulturilor

Grupele mari ale xerulturilor

Cheie pentru grupele mari ale xerulturilor

Descrierile grupelor mari ale xerulturilor

Ordinul vertisolurilor

Subordinele vertisolurilor

Clasificarea vertisolurilor

Cheie pentru subordinele vertisolurilor

Grupele mari ale acverturilor

Cheie pentru grupele mari ale acverturilor

Descrierile grupelor mari ale acverturilor

Grupele mari ale crierturilor

Cheie pentru grupele mari ale crierturilor

Descrierile grupelor mari ale crierturilor

Grupele mari ale xererturilor

Cheie pentru grupele mari ale xererturilor

Descrierile grupelor mari ale xererturilor

Grupele mari ale torerturilor

Cheie pentru grupele mari ale torerturilor

Descrierile grupelor mari ale torerturilor

Grupele mari ale usterturilor

Cheie pentru grupele mari ale usterturilor

Descrierile grupelor mari ale usterturilor

Grupele mari ale uderturilor

Cheie pentru grupele mari ale uderturilor

Descrierile grupelor mari ale uderturilor

Partea 1 — Cum să se folosească această versiune a cheilor

Introducere

"Ghidul Ilustrat pentru Soil Taxonomy" este prezentat în patru părți, fiecare acoperind un

aspect specific al sistemului de clasificare a solurilor în cadrul USDA (Soil Taxonomy).

Acesta este un document PDF (PDF Document) conceput pentru a fi folosit pe PC, tabletă,

sau telefon inteligent. Fiecare parte conține multe link-uri interne și, pentru principalele

subiecte din fiecare parte, sunt prevăzute semne de carte.

Partea 1 — Cum să se folosească această versiune a cheilor

Această parte are cinci secțiuni principale:

• Un rezumat general al fiecărei părți a ghidului.

• O discuție scurtă cu privire la pașii generali de urmat când se clasifică un sol.

• O listă a câtorva chestiuni de cunoscut despre clasificarea solurilor. Aceste

informații trebuie să fie înțelese și urmărite când se utilizează aceste chei.

• O discuție a regimurilor de umiditate și de temperatură a solului. Această

secțiune include hărți generalizate ale părții continentale a Statelor Unite, care pot

fi folosite pentru a estima corect clasa bazată pe localizarea în țară.

• O listă scurtă a surselor importante de informații, odată cu o listă de abrevieri

și acronime. Sursele pot fi folosite pentru a afla definiții sau explicații mai

aprofundate ale termenilor și conceptelor prezentate în oricare din părți.

Partea 2 —Nomenclatura orizonturilor folosită pentru descrierea profilelor

solurilor

Această secțiune dă o scurtă descriere a denumirilor orizonturilor principale, a sufixelor

literare, prefixelor și sufixelor numerice, simbolurilor speciale și convențiilor pentru utilizarea

nomenclaturii standard a orizonturilor pentru a descrie profilele solurilor. Pe lângă

informațiile de fond și convențiile de bază pentru utilizarea nomenclaturii, Partea 2 oferă

tabele care listează simbolurile orizonturilor principale (tabelul 1) și simbolurile sufixelor

subordonate (tabelele 2A și 2B) și dau o descriere generală a fiecăruia.

Part 3 — Orizonturi și caracteristici diagnostice

Această parte are două secțiuni majore. În prima secțiune, sunt prezentate cele opt orizonturi

de suprafață diagnostice ("epipedonuri"). În a doua secțiune, sunt prezentate 49 de orizonturi

și caracteristici diagnostice. Un orizont diagnostic constituie un orizont continuu în profilul

solului. Caracteristicile diagnostice sunt trăsături găsite în cadrul unor orizonturi (de ex.,

plintit sau fețe de alunecare), dar care nu formează un strat continuu în profilul solului.

Această parte discută numai pe acelea necesare pentru a clasifica un sol până la nivelul grupei

mari (pentru mai mult, a se vedea ediția actuală a "Keys to Soil Taxonomy"). Aceasta include

și informații privind fiecare din regimurile de umiditate și de temperatură a solului. Pentru

fiecare orizont sau trăsătură diagnostică prezentată, se oferă următoarele:

Titlul de rubrică. Este dată o scurtă frază descriptivă pentru subiect.

Concept și informații generale. O scurtă expunere descrie conceptul subiectului

și dă informații de bază.

Caracteristici generalizate. Criteriile date în "Keys to Soil Taxonomy", ediția a

12-a, sunt prezentate într-o versiune oarecum simplificată și ilustrată. Informațiile

au fost revizuite și, în câteva cazuri, au fost reorganizate criteriile. Unele din

detaliile mai complexe au fost omise. În general, o notă (textul italic care

urmează) avertizează cititorul dacă există excepții la informațiile prezentate sau

dacă informații suplimentare sunt disponibile în versiunea completă a cheilor.

Nomenclatura obișnuită a orizontului. Orizontul principal și/sau simbolurile

subordonate, care sunt folosite obișnuit în descrierile solului pentru a indica un

anumit orizont diagnostic sau o anumită caracteristică diagnostică, sunt

identificate.

Fotografii (pentru majoritatea orizonturilor și caracteristicilor diagnostice).

Part 4 — Chei pentru ordine, subordine și grupe mari

Această parte este o versiune ilustrată și oarecum simplificată a cheilor pentru ordine,

subordine și grupe mari. Se oferă descrieri narative pentru fiecare categorie.

Chei pentru cele douăsprezece ordine și subordinele și grupele mari ale lor

Versiunea completă a cheilor este oarecum simplificată. Informațiile au fost revizuite și, în

câteva cazuri, au fost reorganizate criteriile. Unele din detaliile mai complexe au fost omise.

În general, o notă (textul italic care urmează) avertizează cititorul dacă există excepții la

informațiile prezentate sau dacă există informații suplimentare disponibile în versiunea

completă a cheilor.

Ultima alegere din fiecare cheie a fost modificată pentru a include unul sau mai multe

orizonturi sau proprietăți diagnostice prezente în profilul solului. Aceasta este o schimbare

potențial semnificativă față de "Keys to Soil Taxonomy", în care ultima alegere este pur și

simplu listată ca "toate altele". Datorită acestei schimbări, este posibil ca un profil de sol să fie

imposibil de a se clasifica folosind acest ghid.

Relatări pentru fiecare ordin

O relatare de o pagină include următoarele:

Titlu de rubrică. Se dă o scurtă frază descriptivă pentru conceptul de bază privind

ordinul de sol.

Caracteristici generale. Acestea sunt orizonturile și proprietățile majore asociate

cu ordinul.

Mediu înconjurător și procese. Se discută felul mediilor înconjurătoare unde apar

ordinul și unele procese și caracteristici importante ale acestor medii

înconjurătoare.

Localizare. Sunt identificate locurile unde apar solurile în lume și Statele Unite.

Fotografie. Este prezentată o imagine a profilului de sol care reprezintă ordinul.

Hărți. Acestea reprezintă distribuția solurilor la nivel global și în SUA.

Scurtă relatare. Sunt discutate principalele proprietăți și trăsături ale solului luate

în considerate la nivelul de clasificare a subordinului și grupei mari.

Diagrame pentru fiecare ordin și subordin

O reprezentare grafică, sub forma unei diagrame ierarhice, arată (în identificarea ordinului)

subordinele din cadrul ordinului și grupele mari din cadrul subordinului.

Descrieri pentru fiecare subordin și grupă mare

O prezentare narativă descrie trăsăturile importante ale subordinului sau grupei mari (aranjate

în ordine alfabetică). Pentru unele clase, este inclusă și o fotografie reprezentativă.

Pași generali de urmat când se clasifică un sol

1. Luarea în considerare a mediului înconjurător unde este localizat profilul de sol.

Prin luarea în considerare a proceselor de formare a solului care au loc, cel mai posibil, în

cadrul sitului, poți începe să restrângi atenția pe trăsăturile solului, cel mai posibil, prezente.

Aceasta include luarea în considerare atât a regiunii fiziografice mari cât și a poziției în cadrul

peisajului local. Pe baza acestor doi factori, se iau în considerare felurile de procese ale

solului posibil a fi importante în zonă și tipurile de orizonturi și trăsături diagnostice care pot

fi prezente. De exemplu, dacă ești în preeriile din Northern Plains, este posibil ca acumularea

materiei organice să fi fost un proces important de formare a solului și ca un epipedon molic

să poată fi prezent. Dacă ești în Mohave Desert, din cauza levigării slabe sau a niciunei

levigări, este posibil ca acumularea compușilor solubili să fie un proces mai proeminent decât

acumularea materiei organice. În această zonă, orizonturi diagnostice (cum ar fi orizonturile

de subsol calcic, gipsic, natric sau salic) sunt mai probabil să apară decât un epipedon molic

sau orizont spodic.

Se ia în considerare peisajul local. De exemplu, solurile de pe interfluviile largi ale terenurilor

înalte pot avea orizonturi de subsol bine dezvoltate, groase, care reflectă o formă de teren

destul de stabilă, pe când solurile de pe versanții laterali, adiacenți, accidentați, presupunând

că procesele generale de eroziune sunt mai mult sau mai puțin în pas cu procesele de formare

a solului, sunt probabil mai puțin bine dezvoltate. Solurile din locurile concave tind să

primească apă suplimentară din scurgerea de suprafață de pe versanții adiacenți, în timp ce

acelea de pe versanții convecși tind a deșerta apa. Aceasta poate duce la umezire excesivă în

suprafețele concave și la formarea de trăsături redoximorfice.

O sursă utilă de informații despre solurile din multe zone este raportul pedologic al USDA-

NRCS publicat cel mai recent (the most recently published USDA-NRCS soil survey report)

(dacă există vreunul în cadrul zonei). Capitolul privind formarea solurilor poate fi de un

deosebit ajutor în înțelegerea proceselor generale de formare a solului din zonă și în a afla ce

regimuri de umiditate și temperatură au fost identificate pentru zonă.

2. Descrierea profilul de sol. O descriere completă și corectă a profilului de sol este

esențială pentru clasificarea solului. Un formular standard, pregătit în prealabil, este util

pentru că te va ajuta să înregistrezi toate informațiile importante. Un exemplu de formular

standard de descriere a pedonului poate fi găsit în “Field Book for Describing and Sampling

Soils” (paginile 2-93 și 2-94). De asemenea, partea 2 a acestui ghid oferă informații cu privire

la nomenclatura standard pentru descrierea orizonturilor solului. Clic here pentru a vedea un

videoclic despre descrierea orizonturilor de sol pe teren. Clic here pentru a vedea un videoclic

care descrie modul cum să se folosească “Field Book for Describing and Sampling Soils”.

Se începe prin examinarea profilului expus la vedere ca un întreg. Este vreo parte compusă

din material de sol organic? Dacă este astfel, acele părți vor fi numite ca orizonturi O. În ce

privește partea inferioară, există dovada dezvoltării solului pe toată calea urmărită până la

partea inferioară? Se iau în considerare trăsături cum ar fi structura, culoarea și prezența

argilanelor. Dacă dezvoltarea solului nu se extinde până la baza profilului, se înseamnă unde

se termină solumul și începe materialul parental de dedesubt (adică, orizontul C). Apoi, se ia

în considerare partea superioară, cea mai de sus, a profilului. Se înseamnă limita inferioară a

epipedonului. Mai mult ca sigur, acesta este cel puțin colorat slab închis prin acumulare de

materie organică. Acum, se ia în considerare zona de sub epipedon și de deasupra orizontului

C sau limita inferioară a solului (adică, stratul Cr sau R, dacă este prezent). Este acesta numai

un orizont B sau se vede un orizont E (strat colorat deschis, levigat)? Se marchează aceste

diviziuni majore, dacă este cazul.

În sfârșit, se uită mai atent la fiecare din principalele diviziuni care au fost identificate. Se iau

în considerare trăsăturile care sunt prezente și se stabilește relația între ele și nomenclatura

orizonturilor folosită pentru descrierea solurilor. De exemplu, dacă unul sau mai multe strate

ale orizontului B au argilane, este necesar sufixul "t". Dacă orizontul este înghițit de carbonat

de calciu secundar așa de mult încât nu se va înmuia în apă (cimentat continuu) și este

restrictiv pentru rădăcini, sufixul "kkm" este corespunzător. În acest mod, se dovedește

documentat felurile de procese ale solului bazate pe morfologia pe care o observi în profil.

Pedologi descriind un profil de sol din Emiratele Arabile Unite.

(Fotografie prin amabilitatea lui Dr. Craig Ditzler)

3. Stabilirea orizonturilor și caracteristicilor diagnostice care sunt prezente. Folosind

informațiile oferite în partea 3 a acestui ghid, se stabilesc orizonturile și caracteristicile

diagnostice care sunt prezente și se înregistrează localizarea lor în profil (de ex., epipedon

molic, 0-40 cm, trăsături redoximorfice 60-200 cm etc.). Nu se uită că orizonturile și

caracteristicile diagnostice nu sunt o parte a unei chei secvențiale și, deoarece majoritatea

profilelor au mai multe decât una, este nevoie să se asigure identificarea tuturor orizonturilor

și caracteristicilor la care se aplică. Pentru a face corect aceasta, vor fi, probabil, necesare date

de la laborator pentru orizonturile descrise. Dacă datele nu sunt disponibile, poate fi nevoie de

recoltare de probe și analiză. În absența datelor, va trebui ca ipotezele concepute să fie bazate

pe cunoștințe și pe experiența din trecut cu soluri similare din zonă. Deși Soil Taxonomy

recunoaște multe orizonturi și caracteristici diagnostice, doar puține au șansa să apară într-un

profil specific.

4. Identificarea regimurilor de umiditate și de temperatură a solului. Este posibil ca o

clasificare la nivelul subordinului sau grupei mari să ceară stabilirea regimului de umiditate a

solului și, probabil, a regimului de temperatură a solului. Dacă nu există nici un fel de date, să

se vadă informațiile asupra acestor chestiuni oferite mai târziu în această parte a ghidului.

5. Stabilirea clasificării. Folosind partea 4 din acest ghid, se stabilește corect ordinul,

subordinul și grupa mare a solului. Se ține seama de faptul că cheile sunt concepute pentru a fi

folosite în ordine secvențială. Se începe cu cheia pentru ordine. Odată îndeplinit un set de

criterii, te oprești și mergi la secțiunea pentru acel ordin. Urmând cheia pentru subordine, se

începe de la partea superioară cea mai de sus și se lucrează secvențial în jos până la primul

subordin unde sunt îndeplinite toate criteriile. Se face același lucru pentru a determina grupa

mare corespunzătoare.

Câteva chestiuni de știut despre clasificarea solurilor

Utilizarea secvențială a cheilor. Cheile sunt concepute pentru a fi folosite secvențial,

începând cu cheia pentru ordine, apoi subordinele și, în final, grupele mari. Începi cu prima

chestiune listată în cheia pentru ordine și evaluezi solul pentru a vedea dacă îndeplinește

criteriile. În cazul în care criteriile inițiale listate nu sunt îndeplinite, continui în întreaga cheie

până când criteriile sunt îndeplinite. Odată criteriile stabilite ca fiind satisfăcătoare pentru

ordin, treci la subordine și, în final la, grupa mare. Conceperea cheilor este astfel încât solul

trebuie să fie încadrat în primul taxon pentru care sunt îndeplinite criteriile.

Definiții operaționale. Multe din criteriile care definesc orizonturile diagnostice sau care sunt

folosite ca limite de clasă în chei necesită evaluarea unei proprietăți fizice sau chimice

măsurate. Exemplele includ densitatea aparentă, saturația în baze, conținutul de argilă,

capacitatea efectivă de schimb cationic, conductivitatea electrică, carbonul organic, pH-ul,

conținutul de minerale dezagregabile și multe altele. Valorile obținute în laborator pentru

aceste proprietăți sunt dependente de metoda folosită pentru măsurarea proprietății. Să luăm

în considerare conținutul de argilă. Acesta poate fi măsurat în laborator prin metoda

areometrică sau prin metoda pipetei. Valorile obținute prin fiecare metodă privind o probă

dată vor fi similare, dar nu identice.

Soil Taxonomy folosește "definiții operaționale" legate de metodele de măsurare specifice

pentru a defini proprietățile folosite ca limite de clasă. În cazul conținutului de argilă, criteriile

sunt bazate pe date obținute prin metoda pipetei. Anexa inclusă la sfârșitul versiunii curente a

"Keys to Soil Taxonomy" prezintă o discuție a proprietăților si metodelor. Informații specifice

privind procedurile analitice sunt conținute în “Soil Survey Laboratory Methods Manual”.

Informații suplimentare sunt disponibile în “Soil Survey Laboratory Information Manual”.

Rotunjire. Când se evaluează datele pentru a vedea dacă a fost îndeplinit un criteriu, trebuie

să fie aplicate regulile normale pentru rotunjire. De exemplu, chestiunea 2 pentru vertisoluri

din cheile pentru ordinele de sol folosește o limită de clasă ≥ 30% argilă. De reținut, că se

folosește un număr întreg. Așadar, dacă rezultatele laboratorului arată un conținut de argilă de

29,6%, mai întâi, se rotunjește la 30% și apoi se stabilește că cerința este îndeplinită, de fapt.

În mod similar, chestiunea 1 pentru ultisoluri din cheia pentru ordinele de sol listează cerința

ca saturația în baze (prin suma bazelor) să fie < 35%. De exemplu, o saturație în baze

măsurată de 34,7% este rotunjită la 35% și criteriul, așadar, nu este îndeplinit (35% fix nu

îndeplinește criteriile așa cum sunt date). Așadar, când se aplică date măsurate pentru a

clasifica solul, cineva trebuie, mai întâi, să fie atent la nivelul de precizie folosit ca limită de

clasă și apoi să rotunjească datele măsurate la același nivel de precizie.

Regulile convenționale pentru rotunjirea numerelor sunt după cum urmează:

• Dacă cifra imediat la dreapta ultimei cifre semnificative este mai mare de 5, se

rotunjește în sus la următoarea cifră mai mare. De exemplu, 34,8 este rotunjit la

35 (rotunjire în sus, deoarece cifra care urmează să fie scoasă este mai mare de

jumătatea între 34 și 35).

• Dacă cifra imediat la dreapta ultimei cifre semnificative este mai mică de 5, se

rotunjește în jos la următoarea cifră inferioară. De exemplu, 34,4 este rotunjit la

34 (rotunjire în jos, deoarece cifra care urmează să fie scoasă este mai mică decât

jumătatea între 34 și 35).

• Dacă cifra imediat la dreapta ultimei cifre semnificative este egală cu 5, se

rotunjește la număr par adiacent, fie în sus, în jos. De exemplu, 17,5 este rotunjit

la 18 (rotunjire în sus, deoarece rezultatul este un număr par) și 34,5 se rotunjește

la 34 (rotunjire în jos, deoarece rezultatul este un număr par).

Culoarea solului. Un criteriu important în multe din chei, ca și în definițiile orizonturilor și

trăsăturilor diagnostice, este culoarea solului. Definirea operațională pentru culoarea solurilor

folosește Tabelele Munsell de Culori ale Solului (Munsell Soil-Color Charts®). Pentru o

probă de sol, se identifică nuanța, valoarea și croma. Culorile se notează după dreptunghiul de

culoare standard cu care se potrivește cel mai apropiat din tabele. Calitatea luminii afectează

percepția vizuală a culorii, de aceea, este cel mai bine să se evalueze culoarea în aer liber, la

lumina naturală a soarelui, nici prea devreme, nici prea târziu în timpul zilei și fără a purta

ochelari de soare. Starea de umiditate a solului poate influența, de asemenea, nuanța, valoarea

sau croma observate pentru sol (valoare este deosebit de susceptibilă la schimbare în starea de

umiditate a solului). Din această cauză, adesea, cheile specifică starea de umiditate (adică,

stare umedă sau stare uscată) pentru evaluarea culorii. Totuși, în cazurile unde starea de

umiditate nu este specificată, criteriul este îndeplinit dacă culoarea cerută este observată fie în

stare umedă, fie în stare uscată. Discuție suplimentară asupra culorii solului poate fi găsită în

capitolul 3 din “Soil Survey Manual”.

Un pedolog compară proba din mână, luată dintr-un orizont al unui profil de sol, cu un dreptunghi de culoare

standard din Munsell Soil-Color Charts®. (Fotografie prin amabilitatea lui John Kelley)

Denumirea orizonturilor și orizonturi diagnostice. Este o concepție greșită obișnuită că

există echivalență între denumirile orizonturilor și prezența orizonturilor diagnostice. De

exemplu, dacă un sol are un orizont de subsol etichetat Bt, aceasta nu trebuie să ducă la

presupunerea că acest orizont este un orizont argilic. În mod similar, un orizont Bk nu trebui

să fie presupus a fi orizont calcic. Deși multe orizonturi Bt sunt de fapt orizonturi argilice și

multe orizonturi Bk sunt orizonturi calcice, acest lucru nu este întotdeauna adevărat. Ghidurile

pentru aplicarea denumirilor orizonturilor sunt mai mult calitative decât cantitative și, astfel,

permit observatorului pe teren să aplice denumirea simbolică care corespunde cel mai bine

interpretării dânsului sau a dânseia cu privire la procesele de formare a solului. Orizonturile

diagnostice sunt identificate pe baza proprietăților observabile și măsurabile care definesc o

limită de clasă care trebuie să fie îndeplinită. De exemplu, deși un observator poate remarca

argilane într-un strat, care justifică utilizarea simbolului "Bt" pentru a indica argilă iluvială,

stratul poate să nu fie suficient de gros sau creșterea în conținutul de argilă poate să nu fie

suficient de mare pentru a îndeplini criteriile minime pentru orizont argilic.

Adâncimi în sol folosite pentru clasificare. Este important să se știe care parte a solului să

se ia în considerare când se clasifică un sol. Punctele majore de a reaminti când să se

folosească aceste chei pentru a clasifica un sol la nivelul grupei mari sunt listate mai jos.

Pentru a clasifica la nivel de familie și de serie, sunt necesare considerațiuni suplimentare.

1) Adâncimea inferioară de luat în considerare este limitată arbitrar la maxim 200 cm.

Aceasta este, pur și simplu, o apreciere practică pentru a facilita operațiunile la teren în

studiul pedologic. Aceasta nu înseamnă că descrierile solurilor sub 200 cm nu sunt

valoroase, dar proprietățile observate sub această adâncime nu se iau în considerare la

clasificare.

2) Proprietățile solului sub vreun contact densic, litic, paralitic sau petroferic nu se iau în

considerare când se clasifică solul. Acest lucru este astfel că adâncimea de luat în

considerare poate fi limitată la mai puțin de 200 cm.

3) Aplicarea acestor chei cere, adesea, să se stabilească adâncimea până la un orizont sau o

trăsătură diagnostică, cum ar fi un orizont petrocalcic, un permafrost, un contact litic,

trăsături redoximorfice și multe altele. Pentru majoritatea solurilor, aceasta înseamnă,

pur și simplu, măsurarea de la suprafața solului (începând de sub orice litieră

nedescompusă din frunze sau din ace proaspete) până la partea superioară, cea mai de

sus, a orizontului diagnostic sau până la adâncimea unde începe trăsătura în chestiune.

(Numai partea superioară. cea mai de sus, a orizontului trebuie să fie în cadrul adâncimii

listate). În cazurile unde adâncimea până la limita superioară variază lateral (adică, o

trecere ondulată sau neregulată), trebuie să se apeleze la o apreciere pentru a selecta o

valoare care reprezintă cel mai bine observația asupra solului. În cazurile unde

măsurătorile de adâncime încep sub orice orizont de suprafață O, suprafața de referință

(datum) este notată în chei ca "suprafața solului mineral".

4) O excepție la punctul 3 este pentru cazurile în care o "cuvertură de suprafață de material

nou" acoperă un „sol îngropat” mai vechi. Pentru a fi luată în considerare o cuvertură de

suprafață de material nou care acoperă un sol îngropat, materialul trebuie:

a) Să fie de cel puțin 50 cm grosime,

b) Să aibă o zonă groasă de cel puțin 7,5 cm la baza lui care nu îndeplinește

criteriile pentru vreun orizont diagnostic și

c) Să aibă, imediat dedesubt, un sol mai vechi cu o secvență din unul sau mai

multe orizonturi dezvoltate genetic.

Exemplele includ: depozite recente, cum ar fi nisipuri eoliene, peste un paleosol format

în till; un depozit de cenușă vulcanică care acoperă un sol de pe un versant montan, o

alunecare de teren care îngroapă un sol mai vechi pe terasa unui râu; și material de

umplutură depus recent (material transportat de om) care acoperă suprafața unui sol care

se formează în mod natural. În cazuri ca acestea, două soluri sunt potențial prezente: un

sol nou (cum ar fi un entisol) care acoperă unul mai vechi (cum ar fi un alfisol). Care

trebuie să fie clasificat? Pentru a decide, trebuie să se stabilească dacă solul mai vechi

întrunește definiția "solului îngropat" (a se vedea capitolele 1 și 4 din "Keys to Soil

Taxonomy").

Cazul 1 – Materialul nou nu reușește să satisfacă punctul a de mai sus (are mai puțin de

50 cm grosime). Se clasifică solul mai vechi. Se începe măsurarea de la suprafața

solului mai vechi (cu excepția cazurilor unde temperatura solului, umiditatea

solului și/sau proprietățile andice sau vitrandice impun altfel).

Cazul 2 –Materialul nou satisface punctele a, b și c. Se clasifică solul nou. Se începe

măsurarea de la suprafața solului nou. Orice orizonturi diagnostice prezente în

solul îngropat nu sunt luate în considerare în clasificarea pentru ordin, subordin

sau grupă mare. Se folosește sufixul „b” cu orice orizonturi genetice din orizontul

solului mai vechi.

Cazul 3 – Materialul nou nu reușește să satisfacă punctul b. Materialele sunt considerate

a fi chiar un sol. Se începe măsurarea de la suprafața solului nou și iau în

considerare toate orizonturile diagnostice care sunt prezente în cadrul adâncimii

de 2 m. Solul mai vechi nu mai este considerat "îngropat". Se recunoaște o

discontinuitatea litologică pentru orizonturile de sub contactul între materialele

parentale noi și vechi.

Cazul 4 – Materialul imediat dedesubt (mai vechi) nu reușește să satisfacă punctul c (nu

are nici un tip de orizonturi genetice). Ca în cazul 3, materialele sunt considerate

ca un singur sol. Începi măsurarea de la noua suprafață a solului.

Pentru o discuție mai aprofundată, inclusiv fotografii, ca exemple, care explică cum să

se identifice o cuvertură de suprafață și un sol îngropat, a se vedea Soil Survey

Technical Note No.10 (Buried Soils and Their Effect on Taxonomic Classification).

Regimuri de umiditate și temperatură a solului

Regimuri de umiditate a solului

Multe din subordine și unele grupe mari sunt definite prin regimul de umiditate a solului.

Regimurile de umiditate a solului sunt definite prin condițiile din cadrul secțiunii de control

pentru umiditate (moisture content section - MCS). Limita superioară a secțiunii de control

pentru umiditate (MCS) este adâncimea la care un sol uscat va fi umezit de 2,5 cm precipitații

într-o perioadă de 24 de ore. Limita inferioară este adâncimea până la care același sol va fi

umezit de 7,5 cm precipitații într-o perioadă de 48 de ore. De reținut că secțiunea de control

pentru umiditate (MCS) va varia depinzând de porozitatea solului. Ca regulă generală,

secțiunea de control pentru umiditate (MCS) va începe și se va încheia mai adânc în profil pe

măsură ce textura devine progresiv mai grosieră, după cum urmează:

Adâncimea este de 10 - 30 cm dacă solul este lutos sau argilos.

Adâncimea este de 20 - 60 cm dacă solul este lutos cu <~ 18% argilă și > ~ 15% nisip.

Adâncimea este de 30 - 90 cm dacă solul este nisipos.

(Adâncimea poate fi chiar mai mare pentru solurile pietroase).

Regimurile de umiditate a solului aridic (toric), udic (și perudic), ustic și xeric sunt definite

prin numărul de zile și de patternuri sezoniere (seasonal patterns2) în care solul este fie în

stare umedă, fie în stare uscată în secțiunea de control pentru umiditate (MCS). Solul este

considerat a fi în stare uscată dacă umiditatea este ținută la tensiune ≥ 1500 kPa și în stare

umedă dacă umiditatea este ținută la tensiune <1500 kPa (obișnuit, tensiunea 1500 kPa este

considerată punctul de ofilire). Regimul de umiditate a solului acvic cere ca secțiunea de

control pentru umiditate (MCS) să fie periodic saturată și redusă, uneori, pentru cel puțin

câteva zile într-un an, când temperatura solului este peste 5 °C. Regimul de umiditate a

solului peracvic este, de asemenea, un regim de reducere care există în solurile care sunt

saturate în mod continuu până la suprafața solului (de ex., soluri subacvatice). Criteriile

specifice pentru fiecare regim de umiditate a solului sunt date în capitolul 3 din “Keys to Soil

Taxonomy”.

Criteriile (modificate din “Field Book for Describing and Sampling Soils”, version 3.0), sunt

rezumate aici:

Acvic – Un regim de reducere pentru soluri care sunt fără oxigen dizolvat și sunt saturate

când temperatura solului este mai mare de 5 °C (fluctuațiile sezoniere ale nivelului apei

2Pattern – Pattern (pátăn) / s. n. model caracteristic, tipar reprezentând simplificat structura unui fenomen

sociologic, lingvistic, psihologic (DEX).

freatice sunt tipice). Spre deosebire de alte regimuri, regimul acvic poate apare temporar

numai pentru câteva zile. Deoarece acest regim nu este definit pe o bază anuală, unele soluri

cu regim de umiditate acvic au, de asemenea, regim de umiditate a solului xeric, ustic sau

aridic (toric). (Notă: Regimul de umiditate acvic nu este folosit pentru criterii în chei. În

schimb, este folosită prezența condițiilor acvice).

Aridic (toric) – Regimul predominant uscat pentru soluri din climate aride și semiaride care

nu sunt favorabile pentru cultivare fără irigare. În majoritatea anilor, solul este uscat (în toate

părțile secțiunii de control pentru umiditatea solului) > 50% din totalul zilelor, anual, când

solul este > 5 °C la adâncimea de 50 cm și în stare umedă în unele părți pentru <90 de zile

consecutive când solul este > 8 °C la adâncimea de 50 cm. Clic here pentru un exemplu al

patternului sezonier al precipitațiilor și evapotranspirației într-o zonă cu regim de umiditate a

solului aridic.

Udic – Regimul predominant umed pentru soluri din climate umede cu precipitații bine

distribuite. În majoritatea anilor, solul este în stare uscată (în orice parte a secțiunii de control

pentru umiditatea solului) pentru <90 de zile cumulative. Clic here pentru un exemplu al


solului udic.

Perudic – Un regim extrem de umed pentru soluri din climate unde precipitațiile depășesc

evapotranspirația în toate lunile în majoritatea anilor. Solul este aproape întotdeauna în stare

umedă; tensiunea solului este rareori > 100 kPa (≈ > 1 bar). Clic here pentru un exemplu al


solului perudic.

Ustic – Regimul temporar uscat pentru soluri din climate care sunt intermediare între starea

uscată (aridic) și starea umedă (udic). Solul este intermitent umed și uscat; umiditatea este

limitată, dar, obișnuit, disponibilă pentru porțiuni din perioada de vegetație. În majoritatea

anilor, solul este în stare umedă > 180 de zile cumulative sau > 90 de zile consecutive. Clic

here pentru un exemplu al patternului sezonier al precipitațiilor și evapotranspirația într-o

zonă cu regimul de umiditate a solului ustic.

Xeric – Regimul uscat sezonier pentru soluri din climate de tip mediteranean, care au ierni

răcoroase, umede și veri calde, uscate. În majoritatea anilor, solul este în stare umedă în toate

părțile pentru ≥ 45 de zile consecutive în cele 4 luni după solstițiul de iarnă (adică, iarna și

începutul primăverii) și în stare uscată în toate părțile pentru ≥ 45 de zile consecutive în cele 4

luni după solstițiul de vară (adică, vara și începutul toamnei). Solul este, de asemenea, în stare

umedă în unele părți > 50% din toate zilele când solul este > 5 °C la adâncimea de 50 cm sau

în stare umedă în vreo parte pentru ≥ 90 zile consecutive când solul este > 8 °C la adâncimea

de 50 cm. Clic here pentru un exemplu al patternului sezonier al precipitațiilor și

evapotranspirației într-o zonă cu regim de umiditate a solului xeric.

Determinarea clasei corecte a regimului de umiditate pentru un sol dat poate fi dificilă. Există

trei abordări:

1) Starea de umiditate a secțiunii de control pentru umiditate (MCS) se măsoară pe

teren folosind senzori de umiditate a solului. Această abordare este făcută în situri

selectate și oferă informații foarte valoroase. Totuși, deoarece este scumpă și

necesită mult timp pentru a colecta date cerute pe ani multipli, această abordare, în

general, nu este practică pentru cerințele obișnuite de clasificare a solurilor.

2) Paternurile sezoniere de umezire/uscare așteptate pentru secțiunea de control

pentru umiditate se determină cu un model de simulare pe calculator. Inputurile

cerute includ date privind temperatura și precipitațiile din trecut pentru sit și

informații despre capacitatea de stocare de apă a profilului de sol care urmează să

fie modelată. Pentru aceasta poate fi folosit Java Newhall Simulation Model.

3) Unde colectarea datelor studiilor pedologice anterioare și experiența de teren sunt

bine documentate, regimurile de umiditate a solului sunt deduse din situarea

geografică (inclusiv situarea generală în țară, altitudinea, expoziția și relațiile

topografice), precum și din cunoașterea relațiile între vegetația naturală și

regimurile de umiditate. Proiectele individuale de studii pedologice pot avea

ghiduri și protocoale elaborate pe baza cunoștințelor locale pentru atribuirea

claselor de regim de umiditate la soluri. Informații despre regimurile de umiditate

a solurilor pentru o zonă pot fi găsite în rapoartele studiilor pedologice

publicate anterior.

Harta de mai jos prezintă patternul general al regimurilor de umiditate a solului în întregul

teritoriu al Statele Unite. Clasele arătate includ denumirea, ad-hoc, intergrad (intergrade3) cu

privire la umiditate, cum ar fi "ustic tipic" și "aridic ustic", care sunt utilizate în categoria

subgrupelor din Soil Taxonomy. Clasele referitoare la intergrad nu sunt necesare pentru acest

ghid. Pentru utilizarea acestor chei, este necesar numai primul termen. De exemplu, " aridic

ustic" va fi considerat ca simplu "aridic". Această hartă poate fi folosită ca un ghid general

pentru atribuirea unei clase de regim de umiditate, dar aceasta nu este definitivă pentru orice

localizare specifică.

Regimuri de umiditate a solului din Statele Unite adiacente

Înapoi la discuția asupra regimurilor de umiditate a solului

3 Intergrade – Intergrad: Un sol sau orizont de sol care are proprietățile a două soluri sau orizonturi care nu au

o origine comună. U intergrad poate fi considerat ca fiind de tranziție între două soluri sau orizonturi distincte.

Figurile care urmează au fost create cu Modelul de Simulare Java Newhall. Fiecare figură

ilustrează condițiile de bază ale mediului înconjurător întruchipate de un regim dat de

umiditate a solului. Figurile se bazează pe datele precipitațiilor și evapotranspirației lunare

medii, în perioada din 1971 până în 2000 pentru localizarea specificată. Secțiunea de control

pentru umiditatea solului se presupune a fi în zona dintre adâncimile de 25 și 75 cm. Zonele

cu același regim de umiditate a solului au patternuri similare pentru perioada și intensitatea

intrărilor (precipitații) și ieșirilor (evapotranspirație) de umiditate specifice. Este important să

ne amintim că regimul de umiditate a solului este definit prin perioada și durata condițiilor de

umezeală sau uscăciune în secțiunea de control pentru umiditate (o proprietate a solului) și nu

de cantitățile specifice de precipitații și evapotranspirație.

REGIM DE UMIDITATE A SOLULUI ARIDIC

Winnemucca, Nevada

Media lunară a precipitațiilor și a evapotranspirației potențiale (mm).

(Regim de temperatură a solului - Mezic).

Media lunară a precipitațiilor și a evapotranspirației pentru Winnemucca, Nevada.

Cu excepția lunilor de iarnă, evapotranspirația depășește cu mult precipitațiile. Pe baza

modelului Newhall, secțiunea de controlul pentru umiditatea solului este estimată a fi

întrutotul în stare uscată în întregime pentru 187 de zile și parte în stare umedă și parte în stare

uscată pentru restul anului.

Revenire la discutarea regimului de umiditate a solului aridic.

RREGIM DE UMIDITATE A SOLULUI UDIC

Atlanta, Georgia


(Regim de temperatură a solului - Termic).

Media lunară a precipitațiilor și a evapotranspirației pentru Atlanta, Georgia.

În general, precipitațiile au loc, pe tot parcursul anului. Evapotranspirația depășește

precipitațiile în timpul sfârșitului primăverii și vara. Pe baza Modelului Newhall, secțiunea de

control pentru umiditatea solului este estimată a fi întrutotul în stare umedă de-a lungul a 354

de zile și parte în stare umedă și parte în stare uscată pentru restul anului.

Revenire la discutarea regimului de umiditate a solului udic.

RREGIM DE UMIDITATE A SOLULUI PERUDIC

Grandfather Mountain, North Carolina



Media lunară a precipitațiilor și a evapotranspirației (mm) la un site de mare altitudine

pe Grandfather Mountain, North Carolina.

Precipitațiile loc în întregul an și depășesc evapotranspirația în toate lunile în majoritatea

anilor. Pe baza Modelului Newhall, secțiunea de control pentru umiditatea solului se

estimează a fi continuu în stare umedă pe tot parcursul anului.

Revenire la discutarea regimului de umiditate a solului perudic.

RREGIM DE UMIDITATE A SOLULUI USTIC

Rapid City, South Dakota



Media lunară a precipitațiilor și a evapotranspirației pentru Rapid City,

South Dakota. Precipitațiile au loc, în majoritate, în timpul primăverii și verii și sunt limitate în timpul

lunilor de iarnă. Evapotranspirația depășește, în mod semnificativ, precipitațiile la sfârșitul

primăverii și vara. Pe baza Modelului Newhall, secțiunea de control pentru umiditatea solului

este estimată a fi întrutotul în stare umedă pentru 95 de zile și întrutotul în stare uscată pentru

133 de zile și parte în stare umedă și parte în stare uscată pentru restul anului.

Revenire la discutarea regimului de umiditate a solului ustic.

RREGIM DE UMIDITATE A SOLULUI XERIC

Redding, California



Media lunară a precipitațiilor și a evapotranspirației pentru Redding, California.

Precipitațiile au loc, în majoritate, în timpul iernii. Evapotranspirația depășește, în mod

semnificativ, precipitațiile în timpul vrii. Pe baza Modelului Newhall, secțiunea de control

pentru umiditatea solului este estimată a fi întrutotul în stare umedă pentru 220 de zile și

întrutotul în stare uscată pentru 90 de zile și parte în stare umedă și parte în stare uscată pentru

restul anului.

Revenire la discutarea regimului de umiditate a solului xeric.


Unele dintre subordinele și grupele mari sunt definite cu regim de temperatură a solului fie

gelic, fie criic. Deși Soil Taxonomy recunoaște un total de 10 regimuri de temperatură, numai

acestea două, cele mai reci regimuri, sunt folosite la nivelurile subordin și grupă mare.

Celelalte regimuri, care sunt folosite în definirea claselor inferioare și a unor orizonturi

diagnostice și sunt menționate în unele din descrierile taxonilor, sunt incluse aici cu titlu

informativ. Regimurile de temperatură a solului sunt definite prin temperatura anuală medie a

solului (Mean annual soil temperature - MAST) la adâncimea de 50 cm de la suprafața

solului (sau la contactul densic, litic ori paralitic dacă este la adâncime mai mică de 50 cm).

Temperatura de vară medie a solului (Mean summer soil temperature - MSST) la aceeași

adâncime este, de asemenea, folosită în definiția regimului criic. Regimul de temperatură

"izo" (iso”) (de ex., izotermă, izomezic etc.) au diferență de < 6 °C între temperatura de vară

medie și temperatura de iarnă medie. Regimurile "izo" nu sunt prezentate aici, deoarece

acestea nu sunt folosite în acest ghid. Criteriile specifice pentru fiecare regim de temperatură

sunt date în capitolul 3 din actualele "Keys to Soil Taxonomy". Temperatura solului este

discutată detaliat în Soil Taxonomy, ediția a doua (capitolul 3). O discuție bună despre

măsurarea temperaturii solului și interpretarea datelor este prezentată în Soil Survey

Investigations Report Number 48 (The Temperature Regime for Selected Soils in United

States, USDA-NRCS, 2002).

Criteriile (modificate din "Field Book for Describing and Sampling Soils", version 3.0)

pentru fiecare regim de temperatură sunt rezumate mai jos, în text și organigrame:

Gelic — Solul este ≤ oC.

Criic — Solul este > 0 până la < 8 °C, dar nu are niciun permafrost și temperaturile de vară

sunt, de asemenea, reci (a se vedea diagrama de mai jos privind temperaturile de vară în

regim criic).

Frigid — Solul este > 0 până la < 8 °C (dar mai cald decât solurile criice în timpul verii).

Mezic — Solul este 8 până la < 15 °C.

Termic — Solul este 15 până la < 22 °C.

Hipertermic — Solul este ≥ 22 °C.

Temperatura solului este afectată de proprietățile intrinseci ale solului care determină

capacitatea solului de a absorbi și de a transmite căldura, cum ar fi conținutul de umiditate,

porozitatea și mineralogia. De asemenea, aceasta este foarte afectată de caracteristicile sitului,

cum ar fi drenajul, acoperirea vegetală, acoperirea sezonieră de zăpadă, gradul de accidentare

a versantului și expoziția, altitudinea și latitudinea.

Schema mnemonică pentru determinarea regimului de temperatură a solului

MAST- Temperatura anuală medie a solului; MSST - Temperatura de vară medie a solului

Înapoi la discutarea regimurilor de temperatură a solului

Metode pentru determinarea regimului de temperatură a solului includ următoarele:

1) Temperatura solului se măsoară pe teren cu termometre manuale, termocuple sau

senzori digitali. Este relativ ușor să se instaleze senzori automați pentru

înregistrarea temperaturii în timp și aceasta se face frecvent pentru a obține date

folosite în clasificarea solurilor. Totuși, aceasta nu este practică pentru obținerea

de rezultate imediate. Numai patru măsurări ale temperaturii distanțate egal pe

întregul an (de ex., la 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie și 1 octombrie) dau aproximări

foarte aproape ale temperaturii anuale medii a solului.

2) Temperatura solului anuală medie este estimată pe baza înregistrărilor disponibile

ale temperaturii aerului. Pentru partea continentală a Statelor Unite, adăugând

aproximativ 1 sau 2 °C la temperatura anuală medie a aerului se va aproxima

temperatura anuală medie a solului (Mean annual soil temperature - MAST) la

adâncimea de 50 cm, deși relația reală variază de la o localizare la alta și diferența

poate fi mai mare. Regimul de temperatură a solului pe baza înregistrărilor

temperaturii aerului se poate estima folosind Java Newhall Simulation Model.

3) Unde colectarea datelor studiilor pedologice precedente și experiența de teren sunt

bine documentate, regimurile de temperatură a solului sunt deduse din localizarea

geografică (inclusiv localizarea geografică generală, altitudine, expoziție și relații

topografice), precum și din cunoașterea relațiilor între vegetația naturală și

regimurile de temperatură. Proiectele individuale de studii pedologice pot avea

ghiduri și protocoale elaborate la nivel local bazate pe cunoștințele locale pentru

încadrarea solului în clase privind regimul de temperatură a solului. Informații

despre regimurile de temperatura a solului pentru o zonă pot fi găsite în published

soil survey reports anterioare.

Harta de mai jos prezintă patternul general al regimurilor de temperatură a solului în întregul

teritoriu continental al SUA. Regimul de temperatură a solului gelic nu a fost confirmat prin

acte și documente în solurile din partea continentală a SUA, dar apare în solurile din Alaska.

Această hartă poate fi folosită ca un ghid general pentru atribuirea unui regim de temperatură

a solului, dar nu este definitivă pentru orice localizare specifică.

Regimuri de temperatură a solului din Statele Unite adiacente

Înapoi la discutarea regimurilor de umiditate a solului

Surse importante de informații care sprijină să se folosească

Illustrated Guide to Soil Taxonomy

Acest ghid include mulți termeni care au definiții tehnice specifice. Deși multe chestiuni sunt

descrise și definite în Partea 2 – Orizonturi și Trăsături Diagnostice, alți termeni nu sunt. Se

presupune că utilizatorul fie este familiarizat cu definițiile, fie știe ce documente primare pot

oferi definițiile. În mod special, se presupune că utilizatorul este familiarizat cu sursele

folosite obișnuit ale standardelor pentru studiile pedologice, care includ:

Keys to Soil Taxonomy (Soil Survey Staff. 2014. Keys to soil taxonomy,12th edition. U.S. Department of

Agriculture, Natural Resources Conservation Service.)

Soil Survey Manual (Soil Survey Division Staff. 1993. Soil survey manual. Soil Conservation Service.

U.S. Department of Agriculture Handbook 18.)

Soil Taxonomy (Soil Survey Staff. 1999. Soil taxonomy: A basic system of soil classification for making

and interpreting soil surveys. 2nd edition. Natural Resources Conservation Service. U.S. Department of

Agriculture Handbook 436.)

Field Book for Describing and Sampling Soils (P.J. Schoeneberger, D.A. Wysocki, E.C. Benham, and

Soil Survey Staff. 2012. Field book for describing and sampling soils, version 3.0. Natural Resources

Conservation Service, National Soil Survey Center, Lincoln, Nebraska.)

Definițiile multor termeni utilizați pot fi găsite în the Soil Science Society of America’s

online, searchable Glossary of Soil Science Terms.

Abrevieri și acronime

CaCl2

CaCO3

CEC

cmol+

COLE

dS/m

ECe

ECEC

ESP

HCl

Ksat

KOH

MAST

MCS

MSST

NaOH

NH4OAc

NRCS

O.C.

ODOE

P2O5

pH

SAR

USDA

Clorură de calciu

Carbonat de calciu

Capacitate de schimb cationic

cmol+

Coeficient de extensibilitate liniară

DeciSiemens pe metru (dS/m) (1 dS/m = 1 mmhos/cm)

Conductivitate electrică a extractului la saturație

Capacitate de schimb cationic efectivă

Procentul de sodiu schimbabil

Acid clorhidric

Conductivitate hidraulică în mediu saturat

Hidroxid de potasiu

Temperatură anual medie a solului

Secțiune de control pentru umiditate

Temperatură de vară medie a solului

Hidroxid de sodiu

Acetat de amoniu

Natural Resources Conservation Service Carbon organic

Densitatea optică a extracției cu soluție de oxalat

Pentoxid de fosfor (oxid de fosfor)

Putere a hidrogenului (activitatea ionilor de hidrogen)

Raportul de absorbție a sodiului

United States Department of Agriculture

Partea 2 – Nomenclatura orizonturilor folosită pentru

descrierea profilelor de sol

Informații fundamentale

Scopul nomenclaturii orizonturilor este să ofere o metodă standard scurtă pentru a eticheta

orizonturile de sol în descrierile profilelor. Nomenclatura permite pedologilor să transfere

informațiile către cititor referitoare la prezența proprietăților și proceselor genetice cheie care

au produs morfologia observată în profilul solului. Nomenclatura dezvăluie o istorie care

exprimă dezvoltarea genetică a solului. Clic here pentru a vedea un videoclip despre

descrierea orizonturilor solului pe teren.

Nomenclatura pentru denumirea tipurilor de orizonturi constă din cinci tipuri de litere. Totuși,

pentru orice orizont dat, sunt folosite numai acele litere necesare pentru a eticheta efectiv

(obișnuit, doar două până la patru).

1. Simbol pentru orizont principal. Litere mari, cum ar fi A, E, B și C, sunt folosite

pentru a indica tipul de orizont principal. Tabelul 1 listează nouă denumiri de orizonturi

principale și oferă o descriere generală a fiecăruia.

2. Simboluri sufixe. Litere mici care urmează simbolul orizontului principal sunt folosite

pentru a descrie suplimentar una sau mai multe caracteristici importante ale orizontului.

Exemplele includ Ap, Bt și Bk. Tabelele 2A și 2B listează 34 de simboluri sufixe care

pot fi folosite și oferă o descrierea generală a fiecăruia. Tabelul 2A listează pe acelea

folosite pentru a semnaliza caracteristici fizice și tabelul 2B listează pe acelea folosite

pentru a semnaliza caracteristici chimice sau mineralogice.

3. Subdiviziuni verticale. Numere care pot fi adăugate la sfârșitul denumirii orizontului

pentru a subdivide un orizont care are aceeași combinație de litere principale și litere

sufixe. Subdiviziunile verticale sunt folosite, în general, pentru a despica orizonturile

principale pe baza variațiilor minore, cum ar fi modificări slabe în culoare și structură

sau diferențe în cantitatea sau dimensiunea trăsăturilor.

4. Discontinuități litologice. Un număr este pus înaintea simbolului orizontului principal,

pentru a indica o schimbare semnificativă, cum ar fi alcătuirea granulometrică sau

mineraloga, în litologia solurilor minerale.

5. Simboluri speciale a. Orizonturile care s-au format în materiale transportate de om sunt indicate prin

simbolul accent circumflex (^) care precede simbolul orizontului principal.

b. Când o secvență de orizonturi se repetă în diferite părți ale unui profil de sol

(uneori, numit sol bisecvențial) se folosește simbolul accent prim (`) după litera

orizontului principal din secvența secundară.

Convenții pentru folosirea nomenclaturii orizonturilor

Unele reguli de bază sunt listate mai jos. Pentru mai multe detalii, a se vedea „Keys to Soil

Taxonomy”.

1. Subdiviziunile verticale ale orizonturilor cu aceleași simboluri ale literelor

principale și literelor sufixe sunt indicate printr-un număr la sfârșitul denumirii

orizontului. U exemplu de secvență pentru un profil de sol cu subdiviziuni ale

orizonturile A și Bt este: A1-A2-E-Bt1-Bt2-C.

2. Discontinuitățile litologice în solurile minerale sunt indicate printr-un număr care

precede litera orizontului principal. Un exemplu de secvență pentru un profil de

sol care s-a format în loess peste till glaciar cu rocă solidă, subiacentă, este: AE-

Bt1-Bt2-2BC-2C-3R. În această secvență, orizonturile A, E și Bt sunt formate în

loess, pe când orizonturile BC și C sunt în till glaciar (și, așadar, precedate de

cifra 2). Deoarece roca solidă, subiacentă (R) nu este sursa materialului parental

pentru solul de deasupa, aceasta este precedată cu cifra 3, care indică altă

discontinuitate. De reținut că cifra 1 se subînțelege și, deci, nu se folosește.

3. Orizonturile care sunt compuse din material transportat de om sunt indicate prin

folosirea unui simbol accent circumflex (^) ca un prefix la litera orizontului

principal. Un exemplu de secvență pentru un profil al unui sol care s-a format în

material de sol organic transportat de om peste un sol mineral care a apărut în mod

natural este: ^Oau1-^Oau2-A-B-C.

4. Când două sau mai multe orizonturi, care au prefixe numerice identice și literele

principale și sufixele sunt separate printr-un tip diferit de orizont, se folosește

simbolul accent prim (`) după litera orizontului principal al secvenței inferioare.

De exemplu, profilul unui sol care are două orizonturi E separate de orizont Bt

este designat ca: A-E-Bt-E'-Btx-C. Numai orizonturile cu prefixe numerice și

litere principale și sufixe identice sunt designate cu simbolul prim (astfel, niciun

simbol prim nu este folosit pentru secvența: A-E-Bt-2E-2Btx-2C). Sufixele

numerice folosite la sfârșitul denumirii orizontului pentru a indica subdiviziuni

verticale ale orizonturilor nu sunt luate în considerare când se folosește simbolul

prim. De exemplu, secvența A-E-Bt-E'-B't1-B't2-C arată folosirea adecvată a

simbolului prim.

5. Simbolurile orizonturilor principale pot fi combinate în următoarele situații:

a. Orizonturi de tranziție. În cazurile unde un orizont este într-o poziție de

tranziție și este dominat de proprietățile unui tip de orizont principal, dar are

proprietăți subordonate ale altui tip de orizont principal, pot fi folosite două

litere ale orizonturilor principale. De exemplu, orizont AB are caracteristici

atât ale unui orizont A de deasupra cât și ale unui orizont B imediat

dedesubt, dar este mai mult ca un orizont A decât ca un orizont B (astfel A

trece pe primul loc). Alte exemple includ BA, EB, BE, BC și CB.

b. Orizonturi cu două părți distincte. În cazurile unde un orizont are părți

distincte, fiecare având caracteristici ușor de recunoscut care aparțin la două

forme diferite de orizonturi principale, ambele simboluri ale orizonturilor

principale sunt folosite și sunt separate printr-o bară oblică (/). Partea

dominantă este listată prima. Exemplele includ A/B, B/A, E/B și B/C.

c. Orizonturi care conțin lamele. În cazurile unde un orizont are lamele, cele

două litere ale orizonturilor principale sunt combinate cu cuvântul "și".

Exemplele includ "E și Bt" și "Bt și E".

Tabelul 1. – Orizonturile principale ale solurilor și nomenclatura (litere mari)

folosită pentru a le denumi în descrierile profilelor de sol

Simbolul

orizontului

Descriere

generală

A

B

C

E

L

M

O

R

V

W

Orizont de sol mineral de suprafață, în general, colorat închis prin acumulare

de humus. Poate fi îngropat prin depuneri noi sau să fie imediat dedesubtul

unui orizont organic.

Orizont mineral de subsol, în general, caracterizat prin acumulare,

îndepărtare sau redistribuire a constituenților, cum ar fi fier, aluminiu, silice,

argilă, humus, carbonat de calciu, sulfat de calciu sau sescvioxizi. Poate fi la

suprafață într-un sol trunchiat.

Strat de sol mineral relativ nedezagregat, care se află imediat dedesubtul

profilului de sol dezvoltat pedogenetic. În general, neconsolidat, dar include

rocă solidă, subiacentă, moale.

Orizont de sol mineral de sub suprafață caracterizat prin pierdere de fier,

aluminiu, argilă sau materie organice. În general, are culoare mai deschisă și

textură mai grosieră în comparație cu orizontul de deasupra.

Orizont de sol compus din material limnic provenit din material organic care

a fost depus în apă prin precipitare chimică sau organisme acvatice ori a

provenit din plante (cum au fost modificate de organisme). Exemplele includ

material pământos coprogen, material pământos diatomeu și marnă.

Strat restrictiv pentru rădăcini creat de om. Exemplele includ strat îngropat

de asfalt continuu, barieră impermeabilă în depozit pentru deşeuri şi

reziduuri, ecologic conform, precum și material geotextil impermeabil.

Orizont de sol compus dominant din materiale de sol organic (dar nu

materiale limnice). Are densitate aparentă relativ mică în comparație cu solul

mineral. Poate fi la suprafață sau îngropat.

Rocă subiacentă consolidată, continuă, tare.

Orizont mineral format la suprafața solului sau sub un strat de fragmente de

rocă (de ex., pavaj deșertic), o crustă fizică sau biologică ori material eolian

depus recent. Caracterizat prin predominarea porilor veziculari și având

structură foioasă (lamelară), prismatică sau columnară.

Strat de apă în cadrul solului sau sub sol (nu la suprafață). Exemplele includ

mlaștini plutitoare și straturi de gheață segregate.

Tabelul 2A. - Sufixe din litere mici subordonate care descriu

caracteristicile fizice ale solului

Sufix Descriere generală

a

Materie organică descompusă foarte puternic. Are < 17%, în

volum, fibre frecate. Folosit numai cu orizontul principal O.

b Orizont genetic îngropat. Prezintă dovezi de dezvoltare a formării

solului în trecut.

c Prezența concrețiunilor sau nodulelor cimentate.

d

Strat restrictiv din punct de vedere fizic pentru rădăcini din cauza

densității aparente mari. Poate avea compactare naturală sau

indusă de om. Exemplele includ strate tari de till bazal dens și de

talpă a plugului.

e Materie organică descompusă moderat. Are 17 până la < 40%, în

volum, fibre frecate. Folosit numai cu orizontul principal O.

f Strat permanent înghețat care conține gheață (permafrost).

ff Permafrost uscat. Strat înghețat permanent, necimentat de gheață.

i Materie organică slab descompusă. Are ≥ 40%, în volum, fibre

frecate. Folosit numai cu orizontul principal O.

jj Dovada crioturbației în stratul activ de deasupra permafrostului.

Exemplele includ treceri întrerupte sau neregulate ale

orizonturilor, corpuri organice în orizonturile minerale și

fragmente de rocă, sortate.

m Orizont cimentat pedogenetic, restrictiv pentru rădăcini. Mai mult

de 90% din strat este cimentat de agenți, cum ar fi carbonat de

calciu, fier, silice, gips sau alte săruri.

p Perturbarea a stratului de suprafață, obișnuit, prin arătură,

bătătorirea de vite, traficul vehiculelor sau altor mijloace

mecanice. Folosit cu orizontul principal A.

r Rocă subiacentă solidă, moale sau dezagregată. Deși cimentată,

aceasta poate fi săpată cu unelte manuale, cum ar fi cazmaua sau

târnăcopul. Folosit cu orizontul principal C.

ss Prezența fețelor de alunecare formate prin mișcarea de forfecare în

soluri argiloase, ca rezultat al contracției și gonflării.

t Acumulare iluvială de argilă, așa cum este pusă în evidență prin

prezența de argilane, punți de argilă sau lamele.

u Prezența materialului creat de om (artefacte), cum ar fi cărămizi,

metal, cenușă din cărbune, țesături, cauciuc, plastic, sticlă și gunoi

din gospodărie.

w Culoare sau dezvoltare structurală exprimate slab ori acumulare

minimă de constituenți pedogenetici. Folosit cu orizontul

principal B, dar nu cu orizonturi de tranziție.

x Orizont dezvoltat genetic care este ferm, casant și restrictiv din

punct de vedere fizic pentru rădăcini, cel puțin în parte.

Tabelul 2B. – Litere mici sufixe subordonate care descriu caracteristici

chimice sau mineralogice ale solului

Sufix Descriere generală

co

Strat limnic compus în principal din material pământos coprogenic (material

fecal de la animale acvatice). Folosit numai cu orizontul principal L.

di Strat limnic compus în principal din material pământos diatomaceu (resturi

de diatomee silicioase sedimentare). Folosit numai cu orizontul principal L.

g Gleizare puternică (reducere și pierdere de fier din cauza condițiilor de

saturare și anaerobe). Croma este 2 sau mai mică.

h

Acumulare iluvială de materie organică amorfă, dispersabilă și sescvioxizi

dominați de aluminiu care învelesc particule de nisip și praf și căptușesc pori

și care, uneori, umplu pori. Folosit cu orizontul principal B.*

j Acumularea de jarosit (mineral hidratat de potasiu și fier cu nuanță galbenă

produs în soluri sulfatice acide).

k Acumulare de carbonat de calciu pedogenetic vizibil (< 50%, în volum).

Formele includ vinișoare, mase moi, nodule, pandantive și carbonați fin

diseminați.

kk Înghițire a orizontului prin carbonat de calciu pedogenetic (≥ 50%, în

volum). Carbonații acoperă particulele și umplu pori, înfundă în mod efectiv

asamblajul (cadrul spațial) solului.

ma Strat limnic compus, în principal, din marnă (depunere moale de carbonat de

calciu sedimentar și argilă). Reacționează la HCI diluat. Folosit numai cu

orizontul principal L.

n Acumulare de sodiu schimbabil.

o Acumulare reziduală de sescvioxizi (oxizi de fier și aluminiu).

q Acumulare de silice secundară sub formă de concrețiuni, durinodule, opal

etc.

s Acumulare iluvială de sescvioxizi amorfi, dispersabili (oxizi de fier și

aluminiu) și materiei organică. Folosit cu orizontul principal B.*

se Prezența sulfurilor în strate minerale sau organice. Adesea, asociate cu miros

pucios (miros de ouă clocite). În mod caracteristic, colorate închis (valoare ≤

4 și cromă ≤ 2).

v Prezența a plintitului (concentrație roșie, fermă, săracă în humus, bogată în

fier, în asociație cu argilă, cuarț și alte minerale). Se întărește ireversibil la

cicluri repetate de umezire/uscare (ca într-un debleul tăiat pentru drum).

y Acumulare de gips (sau, rareori, anhidrit). Deoarece cantitățile sunt suficient

de scăzute (< 50%, în volum) gipsul nu perturbă sau nu estompează alte

trăsături ale orizontului.

yy Predominarea orizontului de gips acumulat (sau rareori, anhidrit). Cantitățile

sunt suficient de mari (> 50%, în volum) pentru creșterea cristalelor de gips

pentru a perturba sau a estompa alte trăsături ale orizontului. Culoarea este,

caracteristic, albă (valoare ≥ 7 și cromă ≤ 2).

z Acumulare de săruri mai solubile decât gipsul, cum ar fi clorura de sodiu.

*Sufixele h și s sunt combinate, ca în Bhs, unde componentul sescvioxid este

semnificativ, dar culoarea are atât valoarea cât și croma, în stare umedă, 3 sau mai mică.

Partea 3 – Orizonturi și caracteristici diagnostice

Introducere

Clasele taxonomice definite în Soil Taxonomy grupează solurile care au proprietăți similare și

care s-au format ca rezultat al proceselor pedogenetice similare. Totuși, mai degrabă decât

definirea claselor bazată direct pe teorii ale genezei solului, clasele sunt bazate, în mare

măsură, pe prezența orizonturilor și caracteristicilor diagnostice. Aceste orizonturi și

caracteristici diagnostice reflectă procese pedogenetice importante (adică, adaosuri, eliminări,

transferuri și transformări) care fie au loc acum, fie au avut loc în trecut, pentru a produce

tipurile de profile de sol pe care le vedem astăzi. Unele din criteriile folosite pentru a defini

orizonturile și caracteristicile diagnostice pot fi observate direct în teren (culoare, textură,

grosime etc.). Alte proprietăți pot fi determinate numai în laborator (capacitate de schimb de

cationi, procent de gips, conținut de carbon organic etc.).

Următoarele descrieri sunt împărțite în două secțiuni. În prima secțiune, sunt prezentate cele

opt orizonturi diagnostice de suprafață (epipedonuri). In a doua secțiune, sunt discutate 49 de

orizonturi și caracteristici diagnostice de sub suprafață necesare pentru a clasifica un sol la

nivelul grupei mari. Există mai multe caracteristici diagnostice, nediscutate în acest ghid, care

sunt folosite pentru a defini categoriile inferioare nivelului grupei mari. Pentru informații cu

privire la acestea, a se vedea a 12-a ediție a "Keys to Soil Taxonomy ". În plus, șase regimuri

de umiditate a solului și șase regimuri de temperatură a solului sunt descrise pe scurt,

deoarece acestea sunt folosite fie în unele din criteriile pentru clasele taxonomice, fie în

criteriile pentru unele din orizonturile diagnostice.

Pentru fiecare orizont sau caracteristică diagnostică prezentată, se prezintă următoarele:

Titlu de rubrică. Este dată o scurtă expunere descriptivă pentru subiect.

Concept și informații fundamentale. O scurtă relatare descrie conceptul

subiectului și informațiile de bază asupra acestora.

Caracteristici generalizate. Criteriile date în "Keys to Soil Taxonomy", ediția a

12-a, sunt prezentate într-o versiune oarecum simplificată și ilustrată. Informațiile

au fost reformulate și, în câteva cazuri, criteriile a au fost reorganizate. Unele din

detaliile cele mai complexe au fost omise. În general, o notă (textul italic care

urmează) alertează cititorul dacă există excepții la informațiile prezentate sau dacă

sunt informații suplimentare disponibile în versiunea completă a cheilor.

Nomenclatura obișnuită a orizontului. Orizontul principal și/sau simbolurile

subordonate, care sunt folosite obișnuit în descrierile solului pentru a indica un

anumit orizont diagnostic sau o anumită caracteristică diagnostică, sunt

identificate.

Fotografii (pentru majoritatea orizonturilor și caracteristicilor diagnostice).

Este important de reținu că, spre deosebire de cheile pentru ordine, subordine și grupe mari

(date în partea 4 a acestui ghid), informațiile prezentate în această secțiune NU constituie o

cheie (adică, utilizatorul nu pornește de la început și se oprește când sunt îndeplinite

criteriile). Pentru a deveni pe deplin competent, un pedolog trebuie să fie familiarizat cu

conceptele și criteriile de bază ale tuturor orizonturilor și caracteristicilor diagnostice (sau cel

puțin toate ale acelora găsite în zona geografică locală). Unele din orizonturile diagnostice se

exclud reciproc, dar nu toate. Urmează două exemple:

Partea superioară a unui orizont argilic care are acumulări semnificative de carbon

organic ar putea să se califice și ca parte a unui epipedon molic sau umbric,

depinzând de saturația în baze.

Un strat cu acumulări semnificative atât de gips cât și de carbonat de calciu poate

să se califice ca orizont atât calcic cât și gipsic.

Epipedonuri

Orizonturi și caracteristici de subsuprafață diagnostice (inclusiv regimuri de

temperatură și umiditate)

Epipedonuri

Epipedonul (Gr. epi, peste, la și pedon, sol) este un orizont care se formează la suprafață sau

aproape de suprafață și în care majoritatea structurii de rocă a fost distrusă. El este colorat

închis prin materia organică sau prezintă dovada eluvierii ori a ambelor. Structura de rocă

include stratificare fină (mai mică de 5 mm) din sedimente neconsolidate (eoliene, aluvionare,

lacustre sau marine), precum și saprolit provenit din roci consolidate în care mineralele

nedezagregabile și pseudomorfele minerale dezagregate mențin pozițiile lor de

interdependență una față de alta. Un epipedon nu este același lucru ca un orizont A. Acesta

poate include parte sau tot dintr-un orizont B iluvial, dacă închiderea culorii prin materia

organică se extinde de la suprafața solului în orizontul B sau în întregul orizont B.

Soil Taxonomy recunoaște opt epipedonuri. Cele mai obișnuite în Statele Unite sunt

epipedonurile ocric, molic și umbric. In general, ele sunt deosebite pe baza acumulării

materiei organice, a culorii, a grosimii și gradului de saturație în baze. Două epipedonuri se

formează în materiale de sol organic – epipedonurile histic și folistic. Epipedonul histic cel

mai obișnuit se formează în soluri excesiv de umede, pe când epipedonul folistic cel mai puțin

obișnuit se formează în solurile mai mult sau mai puțin bine drenate. S-a introdus prevederea

de a permite versiuni minerale ale epipedonurilor folistic și histic dacă acestea sunt

amestecate prin arătură. Epipedonul melanic este unic pentru unele soluri cu proprietăți

andice. Două epipedonuri sunt rezultatul activității umane - epipedonurile antropic și plaggen.

Acestea sunt rare în Statele Unite, dar se găsesc în unele areale locale.

Scurte descrieri ale epipedonurilor

Antropic – Orizont gros care s-a format în material modificat de om sau transportat de om.

Folistic – Orizont mai mult sau mai puțin drenat liber care s-a format în materiale organice.

Histic – Orizont saturat care s-a format în materiale organice.

Melanic – Orizont bogat în humus, colorat închis, gros în care carbonul organic este asociat

cu minerale de ordinul domeniului scurt, slab cristalizate sau complexe humico-aluminice.

Molic – Orizont bogat în humus, colorat închis, gros cu stare ridicată în baze.

Ocric – Orizont de suprafață dezvoltat, mai mult sau mai puțin, minimal, în mod tipic, subțire

sau colorat deschis, care nu îndeplinește criteriile pentru vreun alt epipedon.

Plaggen – Strat de suprafață creat de om rezultând din fertilizare de lungă durată cu gunoi de

grajd și săpare cu cazmaua.

Umbric – Orizont bogat în humus, colorat închis, gros cu stare redusă în baze.

Profil de sol (al unui toriortent din Emiratele Arabe Unite) care arată structură de rocă sub formă

de stratificări fine până la grosiere peste tot. Partea superioară de 60 cm este nisip eolian recent.

Partea inferioară constă din depuneri vechi aluvionare amestecate cu strate eoliene. Scara este în cm.


Înapoi la introducerea epipedonurilor

Epipedon antropic

Un orizont gros format în material modificat de om sau transportat de om.

Concept și informații fundamentale

Epipedonul antropic este un orizont gros care s-a format în material modificat de om sau

transportat de om. Trăsătura esențială este că acesta s-a format ca rezultat al modificării

umane intenționale (dar nu pur și simplu prin practici agricole obișnuite de arat și ameliorare a

solului cu îngrășăminte). Situația lui în peisaj (de exemplu, o suprafață înălțată datorită

umplerii) și/sau prezența artefactelor umane sunt caracteristici cheie.

Caracteristici generalizate

1) Când este în stare uscată, orizontul are unități structurale < 30 cm în dimensiune.

2) Structura de rocă originală, inclusiv stratificarea fină, a fost de cele mai multe ori

complet distrusă.

3) Orizontul constă din material modificat de om sau transportat de om.

4) Solul este pe formă de relief antropogenetică, conține artefacte sau resturi menajere

preistorice ori a fost compactat pentru a împiedica drenajul (ca în cultivarea în condiții

de orezărie).

5) Grosimea minimă este de 25 cm.

6) Când este în stare umedă, orizontul nu este fluid.

Nomenclatura obișnuită a orizontului

Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizont principal A, care poate

fie în combinație cu simbolul accent circumflex (^) care îl precede și cu sufix p sau u.

Exemplele includ: ^Ap, ^Au și Ap.

Acest sol din New York City s-a format în material transportat de om cu artefacte umane în profil,

cum ar fi cărămidă, sticlă și metal. Stratul de suprafață este epipedon antropic.

Înapoi la epipedon antropic

Epipedon folistic

Un orizont organic de suprafață care este liber drenat


Epipedonul folistic este un strat, mai mult sau mai puțin, liber drenat și are cantități de

carbon organic (C.O. ≥ 20%, în greutate) suficient de mari pentru a fi considerat material de

sol organic. Obișnuit, el este la (sau aproape de) suprafață și este de cel puțin 15 cm grosime.

http://hallo.ro/search.do?l=ro&d=en&query=resturi

http://hallo.ro/search.do?l=ro&d=en&query=menajere

http://hallo.ro/search.do?l=ro&d=en&query=preistoric%C4%83

Unele strate care au fost arate sunt incluse în cadrul conceptului de epipedon folistic. Ca o

consecință a amestecării cu material de sol mineral și/sau a pierderii de carbon organic datorită

oxidării, aceste strate au, acum, cantități întrucâtva mai mici de carbon organic (8 până la 16%,

în greutate, depinzând de conținutul de argilă) și nu se mai califică drept material de sol organic.

Această formă a epipedonului folistic trebuie să fie ≥ 25 cm grosime.

Epipedonul folistic este folosit numai cu soluri minerale (adică, acesta nu este recunoscut în

histosoluri).


Orizontul este:

1) Liber drenat și

2) Bogat în material organic (în general > ~ 15% C.O., în greutate, depinzând de conținutul

de argilă) și

3) Cel puțin 15 cm grosime.

Notă: Stratul este saturat <30 zile cumulative anual. Cerințele minime de grosime și carbon

organic variază depinzând de tipul de materie organică (care afectează densitatea aparentă)

și dacă situl este arat sau nu. Pentru starea arată, minimul cerut de C.O., %, în greutate, este

8 + (% de argilă/7,5). Dacă stratul este ≥ 60% argilă, C.O. trebuie să fie ≥ 16%, în greutate.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal O (și mai puțin

obișnuit A) care poate fi în combinație cu sufixele p, e sau i. Exemplele includ: Oi, Oe și Ap.

Epipedon histic

Un orizont de suprafață organic care este periodic saturat.


Epipedonul histic este un orizont saturat periodic cu apă și care are cantități suficient de mari

de carbon organic (C.O. 12 până la 18%, în greutate, depinzând de conținutul de argilă) pentru

a fi considerat material de sol organic. Tipic, este la (sau aproape de) suprafață și este turbă

sau turbă puternic descompusă (pământ turbos) de cel puțin 20 cm grosime.

Unele strate care au fost arate sunt incluse în cadrul conceptului de epipedon histic. Ca o

consecință a amestecării cu material de sol mineral și/sau a pierderii de carbon organic, datorită

oxidării, aceste strate au, acum, cantități întrucâtva mai mici de carbon organic (8 până la 16%,

în greutate, depinzând de conținutul de argilă) și nu se mai califică drept material de sol organic.

Această formă de epipedon folistic trebuie să fie ≥ 25 cm grosime.

Epipedonul histic este folosit numai cu soluri minerale (adică, el nu este recunoscut în

histosoluri).


Orizontul este:

1) Slab drenat (saturat periodic) și

2) Bogat în material organic (în general, > ~ 15% C.O., în greutate, depinzând de

conținutul de argilă) și

3) Cel puțin 15 cm grosime.

Notă: Stratul este saturat ≥ 30 zile cumulative anual. Cerințele minime de grosime și carbon

organic variază depinzând de tipul de materie organică (care afectează densitatea aparentă)

și dacă situl este arat sau nu. Pentru starea neperturbată, minimul cerut de C.O., % în

greutate, este 12 + (% argilă X 0,1). Dacă stratul este ≥ 60% argilă, C.O. trebuie să fie ≥

18%, în greutate. Când este arat, minimul cerut de C.O., % în greutate, este 8 + (%

argilă/7,5). Dacă stratul este ≥ 60% argilă, C.O. trebuie să fie ≥ 16%, în greutate.


Nomenclatura orizontului folosită obișnuit include orizontul principal O (și mai puțin obișnuit

A), care poate fi în combinație cu sufixele p, a, e sau i. Exemplele includ: Oa, Oe și Ap.

Profil de sol (din Alaska) care are un epipedon histic care se extinde până la adâncimea de circa 38 cm.

Primii 20 cm de la suprafață sunt din material de sol fibric care are conținut mare de sphagnum. Scara este în cm.

(Fotografie prin amabilitatea lui Dr. David Weindorf)

Înapoi la epipedon histic

Epipedon melanic

Un orizont bogat în humus, colorat închis, gros cu proprietăți andice Concept și informații fundamentale

Epipedonul melanic este un orizont gros (≥ 30 cm), colorat foarte închis (obișnuit, negru),

bogat în humus cu proprietăți chimice și fizice unice. În mod tipic, este la suprafața solului,

dar poate începe și la 30 de cm sub suprafață solului în locurile unde este acoperit de un strat

mai tânăr, cum ar fi o cădere de cenușă sau o depunere aluvionară. În general, este asociat cu

soluri care s-au format în materiale de origine vulcanică și au concentrații ridicate de carbon

organic (≥ 6%, în greutate) provenit, de cele mai multe ori, din reziduuri de rădăcini de iarbă

și altă asemenea vegetație. Humusul este asociat chimic cu aluminiu și minerale slab

cristalizate, cum ar fi alofan, imogolit și ferihidrit (proprietăți andice ale solului). Ca urmare,

solul prezintă proprietăți chimice și fizice unice, inclusiv capacitate mare de reținere a apei,

densitate aparentă relativ redusă și abilitate de a fixa importantul element nutritiv al plantelor,

fosforul, care este atât de puternic legat încât nu este disponibil pentru plante.


Orizontul:

1) Începe la (sau în cadrul a 30 cm de la) suprafață și are grosime cumulativă ≥ 30 cm.

2) Are valoarea culorii (în stare umedă) ≤ 2,5 și ≤ 2.

3) Are valoarea indicelui melanic <1,7.

4) Are medie generală a carbonului organic ≥ 6%, în greutate.

5) Îndeplinește criteriile pentru criteriile proprietăților andice ale solului în toată masa lui.

Notă: Valoarea indicelui melanic ≤ 1,70 arată că acizii fulvici constituie mai mult de

aproximativ 40% din totalul combinat al acizilor humici și fulvici în fracțiunea organică a

solului, confirmând astfel contribuția semnificativă a ierbii sau a plantelor similare ierbii.

Pentru criteriile privind proprietățile andice ale solului, a se vedea „Keys to Soil

Taxonomy”, ediția a 12-a.


Nomenclatura orizontului folosită obișnuit include orizontul principal A, care poate fi în

combinație cu sufix p, de exemplu, A sau Ap.

Un andisol din Japonia, care are un epipedon melanic colorat închis, gros.

Paleosolul este sub 90 cm adâncime. Scara este în cm.

Înapoi la epipedon melanic

Epipedon molic

Un orizont gros, colorat închis, bogat în humus cu stare ridicată în baze.


Epipedonul molic este un orizont de suprafață, gros), casant, colorat închis (în majoritate,

brun foarte închis până la negru), bogat în humus cu stare ridicată în baze. Datorită stării

favorabile în baze, are fertilitate nativă foarte ridicată și calciul, magneziul și alte elemente

importante încărcate pozitiv domină siturile de schimb de cationi. Proprietățile epipedonului

molic sunt, în măsură semnificativă, rezultatul aporturilor de materie organică și elemente

nutritive de la vegetația adânc înrădăcinată care este extrem de productivă de biomasă în

subsol, cum ar fi aceea asociată cu ecosistemele de pajiști sau de savană. Materia organică și

elementele nutritive sunt ciclate mai departe de râme și alte organisme din sol, ceea ce duce la

orizont de suprafață bogat în humus, fertil, gros.


1) Când este în stare uscată, orizontul nu este nici masiv și nici dur.

2) Structura de rocă originală, inclusiv stratificarea fină, este în mare parte complet

distrusă.

3) Valoarea și croma, în stare umedă, sunt ≤ 3 și valoarea, în stare uscată, este ≤ 5 [Culori

mai deschise sunt permise când carbonatul de calciu (CaCO3) este ≥ 15%].

4) Grosimea minimă este de 25 cm pentru majoritatea solurilor. Excepțiile includ:

a. 10 cm dacă epipedonul se află direct pe rocă solidă, subiacentă (și nu este nisipos)

sau se află pe un contact densic, orizont petrocalcic sau duripan.

b. 18-25 cm dacă epipedonul nu este nisipos și este la cel puțin:

i. 1/3 din adâncimea până la carbonați sau până la un orizont calcic, orizont

petrocalcic, duripan sau fragipan, sau

ii. 1/3 din grosimea solum-ului (așa cum este indicată de baza unui orizont

argilic, cambic, natric, oxic sau spodic).

5) Saturația în baze este ≥ 50% în întregul strat (prin suma bazelor determinate în laborator

prin percolare cu NH4OAc).

6) Carbonul organic este ≥ 0,6% (în greutate), circa 1% conținut de materie organică.

(Excepțiile includ C.O. cerut mai mare pentru solurile cu carbonat de calciu echivalent

mare sau pentru solurile care s-au format în materiale parentale colorate închis, natural).

7) Orizontul este în stare umedă în vreo parte ≥ 90 de zile în total, pentru porțiuni din

perioada de vegetație (nu datorită irigației).




combinație cu sufixul p. In plus, epipedonul molic se poate extinde în subsol și include

orizonturi cu simboluri principale AB, BA sau B și diverse sufixe, care includ k, n, t, ss și w.

Exemplele includ: A, Ap, AB și Bt.

Un epipedon molic cu structură grăunțoasă (profil de sol din România).


Înapoi la epipedon molic

Epipedon ocric

Un orizont de suprafață dezvoltat minimal care este, tipic, subțire și/sau

colorat deschis


Epipedonul ocric include, tipic, strate de suprafață colorate închis doar puțin sau moderat

datorită materiei organice (de cele mai multe ori, brun gălbui deschis până la brun), precum și

unele orizonturi eluviale colorate mai deschis (secvența orizonturilor A și E), care se extind

până la primul orizont de subsol, diagnostic, de dedesubt. Totuși, mai degrabă decât oferirea

unei definiții bazate pe proprietățile orizontului, Soil Taxonomy, pur și simplu, definește ca

epipedonuri ocrice acele orizonturi de suprafață care nu reușesc să îndeplinească definițiile

pentru oricare din celelalte șapte epipedonuri. De exemplu, un orizont poate să întrunească

toate criteriile pentru un epipedon molic, cu excepția că este prea subțire sau colorat prea

deschis. În alte cazuri, un orizont poate fi compus din material de sol organic, dar să fie prea

subțire pentru a se califica ca un epipedon fie histic, fie folistic. În consecință, epipedonul

ocric poate să fie foarte asemănător în formă cu oricare din celelalte epipedonuri, dar nu

reușește să aibă una sau mai multe din caracteristicile lor, eventual chiar într-o cantitate mică.


Soil Taxonomy nu oferă o listă a caracteristicilor cerute pentru epipedonul ocric. Aceasta se

datorează naturii epipedonului ocric ca epipedon „debara” ("catch-all") pentru acele

orizonturi care nu reușesc să îndeplinească cerințele prevăzute de oricare din celelalte șapte

epipedonuri. Totuși, trebuie reamintit că, pentru a se califica ca epipedon ocric, orizontul în

chestiune trebuie:

1) Să îndeplinească definiția pentru epipedon:

a. Orizont format la sau aproape de suprafață.

b. Cea mai mare parte a structurii de rocă, inclusiv stratificare fină, a fost distrusă.

c. Orizontul a fost închis la culoare datorită materiei organice și/sau arată dovada

eluvierii.

2) Nu reușește să aibă una sau mai multe din caracteristicile cerute ale tuturor celorlalte

epipedonuri.


Nomenclatura orizontului folosită obișnuit include orizonturi principale A, E și O care pot fi

în combinație cu sufix a, e, i sau p. Exemplele includ: A, Ap E și Oi.

Profilul unui andisol cu un epipedon ocric subțire, colorat închis de materia organică.

Scara este în cm

Înapoi la epipedon ocric

Epipedon plaggen

Un strat de suprafață creat de om, colorat închis, gros produs prin aplicare de

gunoi de grajd și săpare cu cazmaua timp îndelungat.


Epipedonul plaggen este un strat de suprafață mineral, creat de om, colorat închis (tipic,

negru până la brun cenușiu închis), gros, produs prin aplicare de gunoi de grajd și săpare cu

cazmaua timp îndelungat. El conține, obișnuit, ceva artefacte, cum ar fi bucăți de cărămidă și

ceramică, în întreaga masă. A fost recunoscut inițial în Europa și, în general, nu a fost

recunoscut în Statele Unite. În Evul Mediu, iarba sau alte materiale erau folosite, obișnuit,

pentru așternut la animale și, sub formă de gunoi de grajd, erau împrăștiate pe terenurile

cultivate din apropiere. Materialele minerale aduse pe teren prin acest fel de fertilizarea, prin

aplicarea de gunoi de grajd, au produs, în cele din urmă, un orizont Ap îngroșat apreciabil

(până la 1 m sau mai gros). În Europa Nord-Vestică, acest obicei a avut de-a face cu

spodosolurile nisipoase, slab fertile. Practica a încetat, mai mult sau mai puțin, la începutul

secolului XIX, când îngrășămintele sintetice au devenit ușor accesibile. O suprafață de sol cu

epipedon plaggen se apropie mult să aibă limite rectangulare cu margini rectilinii care sunt

mai înalte decât solurile adiacente cu cât reprezintă grosimea epipedonului plaggen sau mai

mult decât aceasta.


1) Orizontul apare în soluri de pe forme de relief înălțate care conțin artefacte (nu inclusiv

amendamente agricole) sau semne de săpătură cu cazmaua.

2) Valoarea culorii este ≤ 4, în stare umedă, (≤5 în stare uscată), iar croma este ≤ 2.

3) Conținutul de carbon organic este ≥ 0,6% (în greutate), aproximativ 1% sau mai multă

materie organic.

4) Orizontul are ≥ 50 cm de material transportat de om.

5) Orizontul este excesiv de umed în vreo parte ≥ 90 de zile în total în timpul perioadei de

vegetație (nu de la irigații).


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal A, care poate fi

precedat de simbolul accent circumflex (^) și poate fi în combinație cu sufixele p și/sau u.

Exemplele includ: Ap și ^Apu.

Profilul unui sol din Olanda cu un epipedon plaggen format prin fertilizare

cu gunoi de grajd timp îndelungat. Culorile scării sunt în intervale de 10 cm.

Înapoi la epipedon molic

Epipedon umbric

Un orizont bogat în humus, colorat închis, gros, cu stare redusă în baze.


Epipedonul umbric este orizont de suprafață, bogat în humus, colorat închis (de cele mai

multe ori, brun foarte închis până la negru), gros cu stare redusă în baze. Starea în baze este

relativ redusă (<50% în unele părți sau în întregul orizont) deoarece proporții relativ mari de

aluminiu și, posibil, hidrogen (mai degrabă decât de calciu, magneziu, sodiu și potasiu) ocupă

un număr semnificativ din siturile de schimb. Această stare este, în general, caracteristică

pentru solurilor acide cu niveluri de fertilitate nativă redusă sau moderată. Epipedonul umbric

este considerat să se fi format, în principal, prin descompunerea reziduurilor organice.

Reziduurile organice descompuse sunt parțial rădăcini și parțial reziduuri organice de

suprafață care au fost duse în subsol de fauna solului. Acumularea și transformarea materiei

organice sunt, probabil, mai lente în epipedonul umbric decât în epipedonul molic. Ionii de

aluminiu pot fi întrucâtva toxici pentru anumite feluri de microorganisme din sol.


1) Când este în sare uscată, orizontul nu este nici masiv și nici dur.

2) Structura de rocă originală, inclusiv stratificarea fină, este în mare parte complet

distrusă.

3) Valoarea și croma, în stare umedă, sunt ≤ 3 și valoarea, stare uscată, este ≤ 5.

4) Grosimea minimă este de 25 cm (pentru majoritatea solurilor). Excepțiile includ:

a. 10 cm dacă epipedonul se găsește situat direct pe rocă compactă, subiacentă (și nu

este nisipos) sau se găsește situat direct pe contact densic, orizont petrocalcic sau

duripan.

b. 18-25 cm dacă epipedon nu este de nisipos și acesta este cel puțin:

i. 1/3 din adâncimea până la carbonați sau până la orizont calcic, orizont

petrocalcic, duripan ori fragipan, sau

ii. 1/3 din adâncimea grosimii solum-ului (așa cum este indicată de baza unui

orizont argilic, cambic, natric, oxic sau spodic).

5) Saturația în baze este < 50% în cel puțin o parte a orizontului (prin însumarea bazelor

determinate în laborator prin percolare cu NH4OAc).

6) Carbonul organic este ≥ 0,6% (în greutate), circa 1% conținut de materie organică.

(Excepții există pentru soluri care s-au format în materiale parentale colorate închis, în

mod natural).

7) Orizontul este umed în vreo parte ≥ 90 de zile în total în timpul perioadei de vegetație

(nu datorită irigației).


9) Orizontul nu are nici un fel de artefacte umane (așa cum este cerut pentru epipedon

plaggen).



combinație cu sufixul p. In plus, epipedonul umbric se poate extinde în subsol și include

orizonturi cu simbolurile principale AB, BA sau B și diverse sufixe, incluzând h, s, t și w.

Exemplele includ: A, Ap, AB și Bt.

Profilul unui sol din Japonia cu un epipedon umbric, gros care a fost colorat închis de materia organică.

Scara este în cm.

Înapoi la epipedon umbric

Orizonturi și caracteristici de subsuprafață diagnostice

(inclusiv regimuri de temperatură și umiditate)

(Clic pe link-uri pentru informații mai detaliate)

Schimbare texturală abruptă – Creștere considerabilă în conținutul de argilă pe o distanță

scurtă pe verticală

Orizont agric - Orizont de subsol cu acumulare de praf, argilă și humus

Orizont albic - Orizont de subsol levigat, colorat deschis

Materiale albice – Materiale de sol a căror culoare este determinată de particule primare de

nisip și praf neacoperite (pudră de silice)

Proprietăți andice ale solului – Proprietăți unice ale solului, asociate cu materiale care sunt

bogate în sticlă vulcanică sau minerale slab cristalizate

Orizont anhidritic – Orizont cu acumulare de anhidrit

Condiții anhidre – Condiții de solul foarte uscate și foarte reci

Condiții acvice – Saturație în sol în măsura în care duce la sărăcire în oxigen

Regim de umiditate acvic – Regim caracteristic solurilor slab și foarte slab drenate

Orizont argilic - Orizont de subsol cu acumulare iluvială de argilă

Regim de umiditate aridic (toric) - – Regim caracteristic climatelor semiaride și aride care

sunt nefavorabile pentru cultivare fără irigație

Orizont calcic - Orizont de subsol cu acumulare iluvială de carbonat de calciu (CaCO3)

Orizont cambic - Orizont de subsol cu dezvoltare minimală

Coeficient de extensibilitate liniară (COLE) – Un indice care caracterizează schimbarea

proporțională în dimensiunea liniară a unui bulgăre de sol datorită contracției și gonflării

Criic – Clasă a temperaturii solului

Crioturbație – Frământare intensă sub acțiunea alternanței îngheț - dezgheț

Contact densic – Contact între material de sol neconsolidat și materiale compacte, dense,

subiacente, restrictive pentru rădăcină

Materiale densice – Materiale compacte, dense, necimentat, restrictive pentru rădăcini

Duripan – Strat de subsol care este cimentat prin acumulare de silice

Materiale de sol fibrice – Materiale de sol organice care sunt numai slab descompuse

Fragipan – Strat de subsol restrictiv pentru rădăcini care este ferm și casant, dar nu cimentat

Frigid – Clasă a temperaturii solului

Gelic – Clasă a temperaturii solului

Materiale gelice – Materiale de sol (minerale sau organice) imediat deasupra permafrostului

care arată dovada frământării din cauza înghețului

Strat glacic – Strat de gheață în sol

Orizont glosic – Orizont argilic, kandic sau natric în degradare, în care are loc pierdere de

argilă și oxid de fier

Orizont gipsic – Orizont de suprafață sau de subsol cu acumulare de gips

Materiale de sol hemice – Materiale de sol organice care sunt moderat descompuse

Materiale modificate de om – Material de sol modificat semnificativ prin activitate umană,

intențională

Materiale transportate de om – Material de sol transportat prin activitate umană,

intențională

Hipertermic – Clasă a temperaturii solului

Carbonați secundari identificabili – Carbonat de calciu vizibil (CaCO3) care a fost

precipitat în sol

Întrepătrundere de materiale albice – Pătrunderi înguste de material levigat, colorat deschis

într-orizont de subsol

Orizont kandic – Orizont de subsol cu capacitate mică de reținere a elementelor nutritive și

cu argilă semnificativ mai multă decât în stratul de suprafață imediat deasupra

Lamele – Două sau mai multe strate subțiri cu acumulare de agilă iluvială

Contact litic – Contact între material de sol neconsolidat și rocă solidă, subiacentă, restrictivă

pentru rădăcini

Mezic – Clasă a temperaturii solului

Valoare n – Valoare care caracterizează capacitatea solului saturat de a suporta o încărcătură

(capacitate portantă a solului saturat)

Orizont natric – Orizont de subsol cu acumulare iluvială de argilă și niveluri ridicate de

sodiu

Orizont oxic – Orizont de subsol care este extrem de dezagregat și are capacitate foarte mică

de reținere a elementelor nutritive

Contact paralitic – Contact între material de sol neconsolidat și rocă solidă, subiacentă,

moale, restrictivă pentru rădăcini

Permafrost – Strat înghețat în cadrul solului

Regim de umiditate perudic – Regim în care precipitațiile depășesc evapotranspirația în

fiecare lună

Orizont petrocalcic – Orizont de subsol restrictiv pentru rădăcini care este cimentat prin

acumularea de carbonat de calciu (CaCO3)

Contact petroferic – Trecerea între sol neconsolidat și strat cimentat prin acumulare de fier

Contact petrogipsic – Orizont de subsol restrictiv pentru rădăcini care este cimentat prin

acumulare de gips

Orizont placic – Orizont de subsol restrictiv pentru rădăcini care este cimentat prin

acumulare de fier și materie organică

Plintit – Trăsătură de subsol care constă dintr-o masă bogată în oxid de fier, fermă care se

întărește ireversibil după expunere la cicluri repetate de umezire-uscare

Trăsături redoximorfe – Trăsături morfologice cauzate prin umezire, care set caracterizează

prin patternuri colorate cenușiu și roșcat, distincte (vezi și condiții acvice)

Orizont salic – Orizont salin cu acumulare de săruri

Materiale de sol saprice –Materiale de sol organice care sunt extrem de mult descompuse

Fețe de alunecare – Trăsătură de subsol care constă din suprafețe lustruite și striate cauzate

prin contracție și gonflare.

Regimuri de umiditate a solului (hartă generalizată)

Acvic

Aridic

Perudic

Udic

Ustic

Xeric

Regimuri de temperatură a solului (hartă generalizată și clase)

Orizont sombric - Orizont de subsol cu acumulare iluvială de humus

Orizont spodic - Orizont de subsol cu acumulare iluvială de materie organică în complex cu

aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier

Materiale spodice – Materiale amorfe active, iluviale compuse din materie organică în

complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier

Materiale sulfurice – Materiale de sol cu compuși ai sulfului oxidabili care produc acid.

Orizont sulfuric – Orizont de subsol care a devenit extrem de acid din cauza oxidării

mineralelor sulfurice.

Termic – Clasă de temperatură a solului

Regim de umiditate udic – Regim caracteristic regiunilor umede cu precipitații bine

distribuite sezonier

Regim de umiditate ustic – Regim caracteristic climatelor semiaride unde umiditatea este

limitată, dar disponibilă pentru porțiuni din perioada de vegetație

Regim de umiditate xeric – Regim caracteristic climatului de tip mediteranean, care are

ierni umede, răcoroase și veri uscate, calde.

Schimbare texturală abruptă

Creștere considerabilă în conținut de argilă pe distanță scurtă pe verticală


O schimbare texturală abruptă este un tip specific de creștere a argilei într-orizont de

subsol diagnostic, care se află imediat dedesubt. Este luată în considerare numai argila

silicatică (adică, argilă necarbonatată). Creșterea argilei trebuie să aibă loc pe o distanță

verticală ≤ 7,5 cm și să îndeplinească un minimum, după cum urmează:

Dacă stratul de deasupra orizontului de subsol are < 20% argilă, atunci conținutul

de argilă se dublează în cadrul a 7,5 cm. De exemplu, dacă orizont E are 15%

argilă, atunci conținutul de argilă este de cel puțin 30%.

Dacă stratul imediat deasupra orizontului de subsol are ≥ 20% argilă, atunci

conținutul de argilă crește cu cel puțin 20% (absolut) în cadrul a 7,5 cm. De

exemplu, dacă orizont E are 25% argilă, atunci conținutul de argilă este de cel

puțin 45%.


1) Conținutul de argilă crește considerabil pe o distanță verticală ≤ 7,5 cm.

2) Conținutul de argilă necarbonatică al stratului de subsol este ≥ 8% (în greutate).

3) Dacă este < 20% argilă în stratul eluvial, atunci conținutul de argilă se dublează.

4) Dacă este ≥ 20% argilă în stratul eluvial, atunci conținutul de argilă crește cu > 20%

(absolut).

Nomenclatura obișnuită a orizonturilor

O schimbare texturală abruptă are loc în zona îngustă de trecere de la orizont A sau E la

orizontul B imediat dedesubt. Nu există nicio nomenclatură a orizonturilor care să indice,

special, prezența unei schimbări texturale abrupte. Exemplele de schimbare texturală abruptă

includ (dacă criteriile enumerate mai sus sunt îndeplinite) lut nisipos peste argilă, lut nisipos

fin peste argilă prăfoasă și nisip lutos peste argilă nisipoasă.

Acest sol din California are o schimbare texturală abruptă de la epipedonul ocric la orizontul argilic (la o

adâncime de cca. 6 inches). Creșterea argilei nu este ușor remarcată vizual din cauza culorii roșii oarecum

uniformă. Totuși, este ușor de perceput tactil. Solul este un durixeralf abruptic (duripanul este la o adâncime de

circa 20 inches). Scara este în inches.

Înapoi la schimbarea texturală abruptă

Orizont agric

Un orizont de subsol cu acumulare de praf, argilă și humus


Orizontul agric se formează ca reacție la cultivare și la acumulare iluvială ulterioară de praf,

argilă și humus. Acesta este întotdeauna direct sub un strat de suprafață arat (orizont Ap).

După precipitații, apa noroioasă, turbulentă trece prin porii mari din stratul arat. Porii mari de

legătură (cum ar fi cervotocinele), canalele de rădăcini și golurile între pedurile direct sub

stratul arat se umplu cu această apă tulbure. Pe măsură ce ea aaaavansează în peduri,

materialul suspendat (praf, argilă și humus) este lăsat în urmă căptușind suprafețele porilor. În

general, materialul iluvial este colorat închis, brun sau brun cenușiu închis până la negru. Mai

puțin obișnuit, praful, argila și humusul care se acumulează formează lamele continui, subțiri,

probabil ca rezultat al mișcării prin sedimentele nisipoase stratificate cu dimensiuni ale porilor

contrastante între strate.

Orizontul agric a fost identificat numai rareori în Statele Unite.


1) Orizontul este direct sub un strat arat.

2) Grosimea este ≥ 10 cm.

3) Orizontul are praf/agilă/humus iluviale (cu valoarea culorii ≤ 4, în stare umedă și

croma de ≤ 2) sub formă de căptușeli ale cervotocinelor sau de lentile subțiri care cuprind ≥

5%, în volum.


Orizontul agric este direct sub orizont Ap. Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit

include orizontul principal B și diverse sufixe, incluzând h, t și w. Exemplele includ: Bh, Bw

și Bt.

Orizont albic

Un orizont de subsol colorat deschis, levigat


Orizontul albic este un orizont de subsol colorat deschis (de cele mai multe ori, brun cenușiu

până la alb), eluvial. A fost levigat de argilă și oxizi de fier liberi în măsura în care culoarea

orizontului este datorită, de cele mai multe ori, particulelor de nisip și praf neacoperite (pudră

de silice). În general, orizontul albic este poziționat între un strat de suprafață colorat închis și

orizont diagnostic imediat dedesubt (de ex., orizont cambic, argilic, cambic sau spodic). Poate

fi, de asemenea, între două orizonturi de subsol.



2) ≥ 85% din orizont este compus din materiale albice. Culoarea este legată de grăunți de

nisip și praf neacoperiți (pudră de silice). În general, croma este ≤ 3 și valoare este ≥ 4, în

stare umedă, și ≥ 5 în stare uscată.

Notă: Materialele albice sunt materiale de sol eluviale care au culoarea lor determinată de

particulele de praf și nisip primare, deoarece argila și/sau oxizii de fier liberi au fost pierduți.

Vezi Materiale albice pentru criterii specifice și pentru criterii mai detaliate ale culorii.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal E, care poate fi în

combinație cu unul sau mai multe sufixe, cum ar fi c, g sau x. Exemplele includ: E, Ex și Ecg.

Un orizont albic (alb) deasupra unui orizont spodic (brun închis) într-un sol din.

Scara este în cm.

Înapoi la orizontul albic

Materiale albice

Materiale de sol a căror culoare este determinată de particule primare de praf

și nisip dezvelite


Materialele albice sunt materiale de sol care au fost supuse la procese eluviale în măsura în

care culoarea lor este determinată de particulele primare de praf și nisip. În esență, ele sunt

dezvelite de cutane (cum ar fi argila și oxizii de fier). Unele materiale parentale (cum ar fi

cenușa vulcanică sau nisipurile eoliene) au culori care corespund definiției materialelor albice,

dar, dacă ele nu sunt spălate pin eluviere, ele nu sunt considerate materiale albice. Materialele

albice sunt găsite, în mod tipic, în asociere cu trăsături iluviale în profilul solului, cum ar fi

orizont argilic, natric sau spodic.


Materialele albice au una din următoarele culori:

1) Croma ≤ 2, și fie

a. Valoarea 3 în stare umedă și ≥ 6 în stare uscată sau

b. Valoarea ≥ 4 în stare umedă și ≥ 5 în stare uscată sau

2) Croma 3 și fie

a. Valoarea ≥ 6 în stare umedă sau

b. Valoarea ≥ 7 în stare uscată sau

3) Nuanța 5YR sau mai roșie și fie

a. Valoarea 3 în stare umedă și ≥ 6 în stare uscată sau

b. Valoarea ≥ 4, în stare umedă, și ≥ 5, în stare uscată.


Materialele albice pot să fie sau nu pot să fie sugerate de nomenclatura orizonturilor. Unde ele

constituie o parte semnificativă a orizontului, ele pot fi notate cu orizontul principal E în

combinație cu B. Unde constituie întregul orizont (orizont albic), ele sunt notate ca E.

Exemplele includ: E, B/E și E/B.

Profil unui sol din Michigan,

care are un orizont compus din materiale albice (orizont albic) în partea superioară (alb).

Culoarea albă este dovada particulelor de nisip și praf dezvelite care constituie orizontul albic.

(Scara este în feet).

Înapoi la materiale albice

Proprietățí andice ale solului

Proprietăți unice ale solului asociate cu materiale care sunt bogate în sticlă

vulcanică sau minerale slab cristalizate.


Proprietățile andice ale solului sunt caracterizate prin fie:

1) Soluri slab dezagregate care au conținuturi relativ mari de sticlă vulcanică și numai

cantități reduse până la moderate de minerale care rezultă din dezagregarea sticlei, sau

2) Soluri moderat dezagregate fiind bogate în produse secundare de dezagregare de ordinul

domeniului scurt (slab cristalizate) și au cantități mai mici de sticlă care rămân.

Mineralele de ordinul domeniului scurt (slab cristalizate)obișnuite includ alofan, imogolit și

ferihidrit. Aceste minerale de ordinul domeniului scurt sunt responsabile pentru conferirea

solului proprietățile andice ale solului. Aceste proprietăți includ capacitate foarte mare de

reținere a apei, friabilitate bună și densitate aparentă redusă. In plus, există o predilecție

semnificativă de a adsorbi puternic fosforul, ceea ce face ca fosforul să fie indisponibil pentru

plante. Pentru a ajunge la o concluzie generală privind cantitățile relative de minerale de

ordinul domeniului scurt, se folosesc testele de laborator privind reținerea fosforului și

extracțiile de aluminiu, fier și silice în soluție de oxalat de amoniu.

Este important de reținut că, deși, cel mai obișnuit, sunt găsite în solurile de origine vulcanică,

proprietățile andice ale solului pot să se formeze și în alte materiale parentale fără nicio

influență vulcanică. Proprietățile andice ale solului din zonele cu climate umede, răcoroase și

cu carbon abundent pot genera complexe organo-metalice.


Solul cu proprietăți andice ale solului:

1) Are ≤ 25% carbon organic (în greutate) și

2) Îndeplinește toate fie din punctul A, fie din punctul B:

A. Are oricare cantitate de sticlă vulcanică cu:

1. Densitatea aparentă ≤ 0,90 g/cm3 și

2. Reținere de P ≥ 85% și

3. Al + ½ fier ≥ 2,0%

SAU

B. Are ≥ 5% sticlă vulcanică cu:

1. ≥ 30% material care este de 0,02-2,0 mm în dimensiune (praf grosier și

nisip) și

2. Reținere de P ≥ 25% și

3. Al + ½ fier ≥ 0,4% și

4. [(Al + ½ fier%) X 15,625] + (% sticlă) ≥ 36,25


Nu există nicio nomenclatură a orizonturilor care indică prezența proprietăților andice ale

solului. Ele sunt, cel mai adesea, asociate cu orizonturile O, A sau B în solurile de origine

vulcanică, dar pot fi confirmate numai cu datele de laborator.

Proprietățile andice ale solului pot fi confirmate numai prin analize de laborator.

Multe soluri cu proprietăți andic ale solului au o abundență de minerale „de ordinul domeniului scurt” care

conferă proprietăți unice solului. Această micrografie electronică cu transmisie arată mineralul imogolit.

Acesta este de la un sol care conține cenușă vulcanică din Cascade Range din statul Washington.

De reținut forma filamentoasă, necristalină. (Fotografie prin amabilitatea lui Dr. Randy Dahlgren)

Înapoi la proprietățile andice

Orizont anhidritic Un orizont cu acumulare de anhidrit


Orizontul anhidritic este un orizont în care a fost acumulat anhidrit (CaSO4) fie prin formare

Directă, fie ca o transformare (deshidratare) a gipsului (CaSO4 2H2O). În mod tipic, apare ca

orizont de sub suprafață și, obișnuit, este asociat cu un orizont salic.


1) Grosimea este > 15 cm.

2) Anhidritul este prezența dominantă a mineralului sulfat de calciu dominant și conținutul

lui este > 5% (în greutate) și

a. (Anhidrit %, în greutate) X (grosime în cm) ≥ 150. (De exemplu, dacă gipsul este

6% și grosimea este 20 cm: 6% gips x 20 cm = 120; exemplu nu îndeplinește

cerința pentru anhidritic).

3) Orizontul are nuanța 5Y cu croma 1 sau 2 (în stare umedă sau uscată) și valoarea 7 sau 8.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal A sau B și sufixul y

sau yy. In unele cazuri, poate fi folosit și sufixul k ori z. Exemplele includ: Ayy, Byk, și Ayz.

Profil unui sol din Emiratele Arabe Unite, care are un orizont anhidritic

(strat alb de la 0 până la circa 60 cm adâncime). Adâncimea este în cm.

(Fotografie prin amabilitatea lui Dr. Shabbir A. Shahid)

Înapoi la orizont anhidritic

Condiții anhidre

Condiții de sol foarte uscate și foarte reci


Condiții anhidre apar în deșerturi foarte reci. Precipitațiile tind să fie foarte scăzute, în

general < 50 mm pe an. Deci, solul este foarte uscat (în general < 3% umiditate, în greutate).


1) Temperatura anuală medie a solului este ≤ 0 °C.

2) La o adâncime de 10 până la 70 cm:

a. Temperatura este <5 °C tot anul și

b. Solul nu are niciun permafrost impregnat cu gheață și

c. Când temperatura este ≥ 0 °C (≥ 1500 kPa tensiune), solul este foarte uscat sau

d. Când temperatura este ≤ 0 °C, solul este afânat până la numai puțin tare (dacă nu

există cimentare pedogenetică).


Nu există nici o nomenclatură a orizonturilor care indică prezența condițiilor anhidre. În

aceste condiții extreme, cele mai multe orizonturi principale sunt C în combinație cu sufixul

ff, de exemplu, Cff. Notă: Sufixul ff este folosit, de asemenea, în cazurile care nu sunt destul

de extreme pentru a se califica pentru condiții anhidre.

O stațiune de monitorizare a climatului solului în deșertul uscat, rece din Wright Valley, Antarctica,

la baza Trecătorii Bizonilor (Bull Pass) (altitudine 150 m). Solul este un anhiortel.

Înapoi la condiții anhidre

Condiții acvice

Saturație în sol în măsura în care aceasta duce la sărăcire în oxigen


Condițiile acvice sunt caracterizate prin saturație, care este de durată destul de lungă pentru a

rezulta sărăcirea în oxigen prin acțiunea microbilor, care devin astfel anaerobe. Timpul

necesar pentru sărăcire în oxigen este unic pentru fiecare sit. În general, aceasta are loc mai

rapid în mediile înconjurătoare mai calde decât în cele care sunt mai reci, dar, în general, este

de câteva zile sau săptămâni. În mediul înconjurător anaerob, microbii trebuie să se bizuie pe

alte elemente decât oxigen pentru a-și desfășura metabolismul lor. Acționând astfel, aceste

elemente sunt "reduse" (adică, ele câștigă un electron). Manganul și fierul sunt două elemente

importante implicate în acest proces. Când aceste elemente sunt convertite de la starea lor

oxidată la stare lor redusă, ele devin mobile și se mișcă în soluție în cadrul solului. Ca

rezultat, ionii de mangan și fier tind să se deplaseze de-a lungul unui gradient de la zonele din

solul sărăcit în oxigen către zonele (cum ar fi fețele pedurilor și porilor) unde oxigenul este

prezent. În zonele oxigenate, ionii revin la starea lor oxidată (adică, ei pierd un electron) și

sunt imobilizați. Acest proces este dovedit prin formarea de trăsături redoximorfice în sol.

Zonele sărăcite în fier și mangan tind să fie colorate cenușiu, formând sărăciri redox, pe când

zonele unde a avut loc acumularea fierului și manganului sunt mai roșii (sau negre pentru

mangan), formând concentrații redox. Pentru a fi recunoscute ca având condiții acvice, trebuie

să existe saturație periodică cu apă, condiții de reducere destul de puternice pentru a reduce

fierul și prezență a trăsăturilor redoximorfice. Condițiile acvice pot apărea în întregul profil de

sol sau într-unul sau mai multe straturi oriunde în cadrul profilului de sol.


Solurile cu condiții acvice au:

1) Saturație cu apă și

2) Condiții de reducerea (anaerobe) și

3) Prezența trăsăturilor redoximorfice.


Nu există nicio nomenclatură a orizonturilor care indică, în mod specific, prezența condițiilor

acvice. Orizonturile principale pot fi O, A, E, B, C sau L. Obișnuit, se folosește sufixul a cu

O, iar sufixul g (singur sau în combinație cu alte sufixe) se folosește cu celelalte orizonturi

principale dacă există condiții acvice. Exemplele includ: Oa, Btg și Cg

Trăsături redoximorfice într-un sol saturat și redus periodic lângă College Station, Texas.

Sărăcirile redox sunt cenușii; concentrațiile redox sunt roșii sau galbene.


Revenire la condiții acvice

Revenire la trăsături redoximorfice

Regim de umiditate acvic

Regim caracteristic solurilor slab și foarte slab drenate


Regimul de umiditate a solului acvic apare în soluri slab și foarte slab drenate care sunt

saturate aproape până la suprafață când temperaturile solului sunt destul de calde pentru a

permite să aibă loc activitate microbiană (în general ≥ 5 grade C) și pentru perioade care sunt

destul de lungi pentru a duce până la aproape epuizarea oxigenului dizolvat.

Soil Taxonomy nu folosește regimul de umiditate acvic ca un criteriu în orice taxoni. Mai

degrabă, folosește identificarea condițiilor acvice ale solului la adâncimi specifice pentru a

defini unii taxoni. Totuși, este bine să se identifice un regim de umiditate a solului acvic în

descrierile solurilor.

Vezi harta generalizată a regiunilor regimului de umiditate a solului în partea continentală

a Statelor Unite ale Americii.


1) Saturația și reducerea părții superioare a solului apar în măsura în care solul este practic

lipsit de oxigen dizolvat.

Notă: Pentru informații privind estimarea acestui criteriu, vezi discuția asupra regimurilor de

umiditate a solului din Partea 1 – Cum să se utilizeze această versiune a cheilor.

Solurile adiacente acestui corp de apă de suprafață sunt saturate aproape de suprafață

și au regim de umiditate a solului acvic.

Revenire la regimul de umiditate acvic

Orizont argilic

Un orizont de subsol cu acumulare iluvială de argilă


Orizontul argilic se formează ca urmare a translocării argilei dintr-un strat eluvial (în general,

aproape de suprafață) în subsol, unde aceasta se acumulează în orizontul argilic. Ca rezultat,

orizontul argilic are un conținut semnificativ mai mare de argilă decât stratul(ele) de deasupra.

Nu întreaga creștere în conținutul de argilă de la stratele de suprafață până la orizontul argilic

poate fi datorită mișcării fizice (iluvierii) de argilă în orizontul argilic. La creșterea

conținutului de argilă pot contribui și alte procese, cum ar fi dizolvarea chimică a argilei în

stratele de suprafață, eroziunea selectivă a particulelor mai fine (argilă) din stratele de

suprafață și formarea chimică a argilei în cadrul orizontului argilic. Totuși, iluvierea argilei

este partea care contează pentru cel puțin o parte a creșterii.


1) Grosime este ≥ 7,5 cm (≥ 15 cm dacă orizontul este nisipos sau compus din lamele).

2) Există dovada iluvierii fie:

a. Dovada de la teren (argilane în pori sau pe peduri sau ori punți de argilă între

grăunţi de nisip), fie

b. Dovada de la laborator [argilă orientată în secțiune subțire sau argilă semnificativ

mai fină (ca fracțiune a argilei totale) în orizontul argilic în comparație cu stratul

eluvial de deasupra].

3) Procentul de argilă crește semnificativ pe distanța pe verticală de ≤ 30 cm. (Creșterea

minimă cerută variază de la 3 până la 8%, depinzând de conținutul de argilă din stratul

eluvial).


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B și sufixul t, singur

sau în combinație cu alte sufixe, cum ar fi g, k, n, ss, v sau x. Exemplele includ: Bt, Btg, Btk

și Btv.

Argilane (roșii ceva mai închis) pe suprafețe ale pedurilor în întregul orizont argilic.

(Fotografie prin amabilitatea lui John Kelley)

Înapoi la orizontul argilic

Punți de argilă între grăunţi de nisip.

Regim de umiditate aridic (toric)

Regim caracteristic climatelor aride și semiaride care nu sunt favorabile

pentru cultivare fără irigație


Regimul de umiditate a solului aridic este un regim foarte uscat în care, prin sol, nu se

mișcă suficientă apă pentru a leviga mineralele din profil. Sărurile solubile, dacă sunt prezente

în materialele parentale sau dacă sunt introduse prin praf sau alte surse, tind să se acumuleze

în unele din aceste soluri. Solurile care se formează în regiunile semiaride ceva mai umede,

dar cu regim de umiditate aridic, au unele restricție la infiltrarea precipitațiilor, cum ar fi

pantele abrupte sau crusta de suprafață. În regimul de umiditate a solului aridic, nu sunt

incluse solurile din regiunile polare foarte uscate, foarte reci sau la altitudini mari, care au

condiții anhidre. Termenii "aridic" și "toric" se referă la același regim de umiditate a solului,

dar sunt folosite în diferite categorii din Soil Taxonomy.

Vezi harta generalizată a regimurilor de umiditate a solului din partea continentală a SUA.


1) În timpul perioadei de vegetație:

a. Solul este uscat mai mult de jumătate din totalul zilelor.

b. Solul este în stare umedă <~ 90 de zile consecutive.

Vezi discuția regimurilor de umiditate a solului în Partea 1 – Cum să se folosească această

versiune a cheilor.

Parcele agricole de mici dimensiuni de fâneață pentru furaj și de palmieri pentru curmale (vegetație verde) în

Emiratele Arabe Unite. În fundal sunt dune mari. Această zonă are un regim de umiditate a solului aridic.

Creșterea culturilor în aceste zone uscate necesită accesul la apă pentru irigații. Managementul sărurilor

pentru a evita salinizarea este o preocupare obișnuită. (Fotografie prin amabilitatea lui John Kelley)

Revenire la regimul de umiditate aridic

Orizont calcic

Un orizont de subsol cu acumulare iluvială de carbonat de calciu


Orizontul calcic este orizont de subsol cu acumulare iluvială semnificativă de carbonat de

calciu. Dovada pentru acumularea pedogenetică de carbonat de calciu (CaCO3) este fie

prezența formelor secundare, cum ar fi mase, vinișoare, acoperiri (cutane), pandantive sau

nodule ori carbonat de calciu echivalent care este în conținut mai mare decât cel din orizontul

de dedesubt. În mod tipic, carbonații au fost mișcați în soluție cu apele de percolare și ulterior

s-au reprecipitat și s-au acumulat la frontul de umezire. În unele soluri cu nivel al apei

freatice, carbonatul de calciu poate să se miște în sus datorită ridicării capilare și să se

acumuleze pe măsură ce apa se evaporă. În general, orizontul calcic n-are niciun fel de

cimentare, dar definiția include strate cu cimentare care nu este suficient dezvoltată pentru a

îndeplini criteriile pentru orizont petrocalcic. Obișnuit, orizonturile calcice sunt găsite în

medii înconjurătoare aride sau semiaride unde precipitațiile limitate mișcă numai săruri

solubile, inclusiv carbonat de calciu, în cadrul solului în funcție de adâncimea de pătrundere a

umezelii.



2) Carbonatul de calciu echivalent este ≥ 15% (sau ≥ 5% dacă orizontul are < 18% argilă și

≥ 15% nisip) și orizontul fie:

a. Este cu 5% mai mult în greutate (absolut) decât un orizontul situat dedesubt, fie

b. Are ≥ 5%, în volum, forme de CaCO3 secundar vizibile (cum ar fi mase, vinișoare,

acoperiri și nodule).

3) Orizontul nu are niciun fel de cimentare (sau minimală) (fragmentele uscate în aer se

dezintegrează când sunt submerse în apă).


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal A sau B și sufixul k

sau kk, singur sau în combinație cu alte sufixe, cum ar fi n, q, y sau x. Exemplele includ: Ak,

Bk și Bkknz.

Profilul unui sol din New Mexico.

Un orizontul calcic este sub o adâncime de circa 75 cm.

Culoarea albă este datorită concentrațiilor de carbonat de calciu.

Scara este în intervale de 10 cm (stânga) și feet (dreapta).

Înapoi la orizont calcic

Orizont cambic

Un orizont de subsol cu dezvoltare minimală


Orizontul cambic este un orizont de subsol cu dezvoltare minimală. Dezvoltarea este pusă în

evidență fie prin dezagregare fizică, transformare chimică, îndepărtare de constituenți ai

solului sau combinație a acestora. Obișnuit, dezagregarea fizică este rezultatul unor procese,

cum ar fi înghețul și dezghețul, contracția și gonflarea și activitatea biologică în măsura în

care cea mai mare parte a structurii de rocă este complet distrusă. În plus, modificarea

include, obișnuit, formarea de unități structurale de sol (peduri). Transformarea chimică

include procese, cum ar fi reducerea fierului, manganului și a altor elemente în condiții

anaerobe în soluri excesiv de umede, dezagregarea mineralelor primare pentru a forma argile

și/sau sescvioxizi și/sau dizolvarea și redistribuirea în orizont, în forme secundare, a sărurilor

(cum ar fi carbonat de calciu și gipsul). Eliminarea constituenților prezenți inițial în materialul

parental include levigarea materialelor, cum ar fi carbonatul de calciu și gipsul din strat.

Trăsătura comună a tuturor orizonturilor cambice este pierderea a cel puțin jumătate din

structura lor de rocă originală. Majoritatea orizonturilor cambice au oarecare grad de structură

de sol, dar, dacă s-au format în medii înconjurătoare contrastante, pot arăta destul de diferit

unele de altele. De exemplu, în climate umede, bine drenate, orizontul cambic apare, obișnuit,

ca un strat colorat viu și/sau puțin înroșit (datorită acumulării de cutane de sescvioxizi). În

condiții saturate, orizontul cambic are acumulări și sărăciri de fier roșii și cenușii (trăsături

redoximorfice) ca o caracteristică obișnuită. În mediile ambientale înconjurătoare semiaride și

aride, multe orizonturi cambice au redistribuție și/sau pierdere de săruri solubile.



2) Textura este lutoasă sau argiloasă (adică, nisip foarte fin, nisip foarte fin lutos sau mai

fin).

3) Orizontul are dovada dezagregării (pedogenezei), după cum urmează:

a. Structură de sol (sau cel puțin pierderea structurii de rocă în > 50% din volum) și

b. În solurile excesiv de umede (acelea saturate periodic în cadrul primilor 50 cm de

la suprafața solului):

i. Culori cenușii și nicio schimbare a culorii la expunerea la aer și

1. Valoare ≤ 3 și cromă = 0 sau

2. Valoare ≥ 4 și cromă ≤ 1 sau

3. Orice valoare și cromă <2, plus concentrații redox (pete roșcate).

c. În solurile "neexcesiv de umede" (acelea nesaturate în cadrul a 50 cm de la

suprafața solului):

i. Când sunt comparate cu orizontul de deasupra sau de dedesubt:

1. Valoare sau cromă mai mare sau

2. Nuanță mai roșie sau

3. Conținut mai mare de argilă sau

ii. Carbonații sau gipsul au fost îndepărtați.

4) Orizontul nu este semnificativ casant (adică, acesta se deformează treptat când este

presat).

Notă - Orizontul cambic nu poate îndeplini și cerințele pentru un epipedon antropic, histic,

folistic, melanic, molic, plaggen sau umbric; pentru un duripan sau fragipan; ori pentru un

orizont de subsol argilic, calcic, gipsic, natric, oxic, petrocalcic, petrogipsic, placic, salic,

spodic sau sulfuric.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B și sufixul g, ss sau

w. Totuși, pot fi aplicate multe alte sufixe (cum ar fi h, k, n, o, q, s, ss, t sau x) atât timp cât

proprietățile remarcate nu satisfac criteriile pentru orice alt orizont diagnostic. Exemplele

includ: Bw, Bg și Bk.

În acest sol, orizontul cambic are structură poliedrică subcolțuroasă și nuanță roșie și cromă mai mare decât

epipedonul ocric de deasupra. De asemenea, are conținut de carbonat mai mic decât orizonturile de dedesubt

(nevizibile în fotografie). Solul este un haplocambid din Emiratele Arabe Unite.


Înapoi la orizont cambic

Coeficient de extensibilitate liniară (COLE)

Un indice care caracterizează schimbarea proporțională în dimensiunea

liniară a unui bulgăre de sol datorită contracției și gonflării


Coeficientul de extensibilitate liniară (COLE) este indicele care caracterizează schimbarea

proporțională în dimensiunea liniară a unui bulgăre de sol datorită contracției și gonflării.

Valorile mai mari indică potențial mai mare pentru mișcarea solului datorită contracției și

gonflării. COLE este folosit în criteriile pentru orizonturi argilice și natrice pentru a identifica

condiții cu potențial ridicat de contracție și gonflare (COLE ≥ 0,4) unde dovada vizuală a

iluvierii argilei (cum ar fi argila orientată ca argilane pe fețele pedurilor și în pori) este posibil

să fie distrusă din cauza mișcării solului.

COLE este calculat astfel:

COLE = (lungimea (în stare umedă) - lungime (în stare uscată))/lungime (în stare uscată)

În laborator, COLE este dedus pur și simplu luând diferența între măsurătorile densității

aparente pentru stările umedă și uscată în etuvă. Aceasta poate fi estimată pe teren prin

înfigerea a două ace cu gămălie într-un bulgăre la capacitatea câmp și observarea schimbării

distanței între acele cu gămălie prin trecerea la starea uscată la aer.

Notă: O proprietate similară [extensibilitate liniară (liniar extensibility sau LE)] este folosită

la nivelul subgrupei din Soil Taxonomy.

Coeficientul de extensibilitate liniară este un indice cantitativ care caracterizează potențialul solului de

contracție și gonflare. Când solul se usucă, în cazuri extreme, se pot forma crăpături mari,

ca în această fotografie.

Revenire la COLE

Crioturbație

Frământare intensă prin îngheț - dezgheț


Crioturbația este amestecarea solului ca urmare a frământării intense datorită ciclurilor de

îngheț-dezgheț. (Vezi materiale gelice)


1) Dovada crioturbației include:

a. Orizonturi neregulate sau întrerupte.

b. Involuții.

c. Acumulare de materie organică la nivelul permafrostului.

d. Fragmente de rocă orientate.

e. Silt caps ( învelișuri de praf, scheletane de praf) pe fragmente de rocă.


Crioturbația este indicată, în mod special, prin folosirea sufixului jj. Acesta poate fi asociat cu

oricare din orizonturile principale O, A, E, B, C sau L, care pot fi combinate pentru a reflecta

amestecarea (cum ar fi O/A și B/C). Exemplele includ: O/Ajj, Bjj și Bjjg.

Materiale organice crioturbate în subsolul unei borduri înălțate a poligonului cu

centru microdepresionar (low-centered polygon rim) din Alaska de Nord.


Înapoi la crioturbație

Contact densic

Contactul între material de sol neconsolidat și materiale compacte, dense,

restrictive pentru rădăcini, imediat dedesubt


Contactul densic este trecere între material de sol neconsolidat și strat compact și dens,

necimentat, restrictiv pentru rădăcini, imediat dedesubt. Deoarece nu este cimentat, un

fragment uscat la aer se va înmuia în apă. Vezi materiale densice.


1) Contactul este la un strat necimentat, compact, dens.

2) Spațiile unde rădăcinile pot pătrunde sunt la mai mult de 10 cm distanță între ele.


Obișnuit, un contact densic este identificat la limita superioară a unor orizonturi (A, E, B sau

C) prin sufixul d. Exemplele includ: Bd, Cd și ^Cdu.

Materiale densice

Material compact, dens, necimentat, restrictiv pentru rădăcini


Materialele densice sunt compacte și dense, necimentate, restrictive pentru rădăcini. Ele

nu satisfac definiția vreunui orizont diagnostic (de ex., fragipan). Materialele densice nu sunt

cimentate, astfel că un fragment uscat la aer se va dezintegra în apă. Spațiile unde pot

pătrunde rădăcinile sunt la distanță mai mare de 10 cm între ele. Materialele densice apare, în

mod natural, în materiale, cum ar fi till glaciar și curgeri noroioase vulcanice. Totuși, ele pot

rezulta și din activitățile umane care cauzează compactarea semnificativă a materialului de sol

neconsolidat (natural sau transportat de om).


1) Materialele nu întrunesc criteriile pentru vreun orizont diagnostic.

2) Spațiile unde pot pătrunde rădăcini sunt la distanță mai mare de 10 cm între ele.

3) Materialele sunt necimentate.


Obișnuit, materialele densice sunt identificate în unele orizonturi (A, E, B și C) prin sufixul d.

Exemplele includ: Bd, Cd și ^Cdu.

Profilul unui sol din Rhode Island care are un contact densic la o adâncime de cca. 70 cm.

Materialele densice (cenușii) de sub această adâncime constă din till glaciar

așezat compactat, dens, restrictiv pentru rădăcini. Scara este în cm.

Revenire la contact densic

Revenire la materiale densic

Duripan

Un strat de subsol care este cimentat prin acumularea silicei


Duripanul este un strat de subsol restrictiv pentru rădăcini care este cimentat, în principal,

prin acumularea silicei iluviale. Pot fi prezenți și alți agenți de cimentare, cum ar fi carbonatul

de calciu. Duripanurile apar în zonele în care silicea poate fi iluviată în subsol, dar nu este

îndepărtată în întregime din profil. Aceste condiții pot apare în regiuni aride sau semiaride, cu

umiditate sezonieră. Obișnuit, duripanurile sunt asociate cu materiale vulcanice, cum ar fi

depozitele de cenușă care furnizează silice din abundență pe măsura ce ele se dezagregă.

Acestea sunt asociate și cu alte materiale parentale nevulcanice care furnizează silice, în

special, cele cu minerale ferimagneziene și feldspați.


1) Mai mult de 50% din strat este cimentat prin acumularea silicei iluviale.

2) Testul la înmuiere (uscat la aer în 1N HCI) duce la < 50% dizolvare a fragmentelor

cimentate.

Notă: Nu există nici o cerință de grosime minimă a duripanului. Testul la înmuiere este

folosit pentru a confirma că silicea este principalul agent de cimentare. Cimentul calcitic

(CaCO3), va fi dizolvat de 1N HC1. Pentru a dizolva cimentul silicios, este nevoie de KOH

sau NaOH concentrat.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B și sufixele g și m

folosite împreună, cu sau fără alte sufixe. Exemplele includ: Bqm și Bkqm.

Un duripan într-un haplodurid lângă Culberson County, Texas.

Fragmentele de rocă din fotografie sunt pietriș mediu până la grosier într-o matrice cimentată cu silice.


Înapoi la duripan

Fragipan

Un strat de subsol restrictiv pentru rădăcini care este ferm și casant, dar nu

cimentat


Fragipanul este un strat de subsol restrictiv pentru rădăcini și apă care este ferm și casant,

dar nu cimentat. Fragmentele uscate la aer se înmoaie, în cea mai mare parte, în apă,

confirmând astfel absența unui agent de cimentare. Fragmentele sunt ferme sau mai dure când

sunt în stare uscată. În stare umedă, ele au un mod casant de sfărâmare când se aplică o

presiune crescândă (mai degrabă, ele se rup brusc, decât să se deformeze treptat). Obișnuit,

fragipanul este situat sub orizont argilic, cambic sau spodic. Obișnuit, acesta are argilă

iluvială suficientă pentru a fi și orizont argilic. Multe fragipanuri au suprafețele verticale ale

pedurilor învelite cu material eluvial colorat deschis, care formează un pattern poligonal când

sunt văzute în secțiune transversală pe plan orizontal. Obișnuit, striațiile înconjoară material

casant, mai brun care are trăsături redoximorfice sub forma de acumulări fero-manganice.

Majoritatea fragipanurilor limitează mișcare apei și apa stă suspendată deasupra lor. Obișnuit,

fragipanurile se formează, în materiale parentale transportate. În general, ele sunt lutoase în

textură și, obișnuit, au discontinuitate litologică.



2) Stratul are dovada pedogenezei (de ex., nu este pur și simplu compactat mecanic).

3) Stratul are structură care nu permite rădăcinilor să pătrundă în spațiile situate la mai

puțin de 10 cm distanță între ele sau este masiv.

4) Stratul nu este cimentat (fragmentele uscate la aer se dezintegrează, în majoritate, când

sunt submerse în apă).

5) În > 60% din volum, pedurile sunt ferme sau dure și casante, când sunt în stare umedă.

6) Stratul nu face efervescență în HCl diluat.

Notă: Dovada pedogenezei include trăsături, cum ar fi argilă orientată, materiale albice,

structură și trăsături redoximorfice.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B și, mai puțin

obișnuit, E, combinat cu sufixul x. Pot fi folosite și sufixe suplimentare, cum ar fi g și t.

Adesea, este folosit pentru fragipanuri un prefix numeric. Exemplele includ: Ex, 2Btx și Bxg.

Profilul unui fragiudalf (din Tennessee) care are un fragipan sub o adâncime de cca. 60 cm.

Materialul de sol cenușiu constă din acoperiri (cutane) eluviale care

înconjoară materialul de sol mai brun al interioarelor prismelor.

Scara este în feet (stânga) și centimetri (dreapta).

Înapoi la fragipan

Secțiune orizontală întru-un întreg fragipan cu structură prismatică. Vederea este de deasupra.

Solul este un fragiudalf din Tennessee. Scara este în feet.

Înapoi la fragipan

Materiale de sol fibrice Materiale de sol organice care sunt descompuse numai puțin


Materialele de sol fibrice sunt materiale de sol organice care sunt descompuse numai puțin.

Ele au cantități mari de fibre a căror origine biologică poate fi identificată. Trei sferturi sau

mai mult din fibrele intacte rămân după frecare. Materialele fibrice tind să fie găsite în medii

înconjurătoare reci, umede cu rate de descompunere relativ lente în comparație cu rata de

acumulare a materiei organică.

Un test simplu de teren implică frecarea materialul între degete (de circa zece ori) pentru a

stabili cantitatea de fibre intacte care persistă după frecare. În general, materialele de sol

fibrice au densitate aparentă mică (<~ 0,1 g/cm3) și conținut mare de apă când sunt saturate

(tipic, ~ 850 până la > 3000%, în greutate, în comparație cu starea uscată obținută în etuvă).

Materialele de sol fibrice sunt, obișnuit, brun gălbui deschis, brun închis sau brun roșcat.

Notă: Pentru comparare, vezi materiale de sol hemice și saprice descompuse mai mult.


Materialele conțin:

1) ≥ 3/4 (în volum) din fibre după frecare sau

2) ≥ 2/5 din fibre și produc un extract cenușiu deschis până la brun foarte pal în soluție de

pirofosfat de sodiu.

Notă: Fibrele sunt > 0,15 mm în secțiune, prezintă dovada structurii celulare și sunt < 20 mm

în cea mai mică dimensiune (sau pot fi mărunțite cu ușurință până la această dimensiune).


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal O cu sufixul i (adică,

Oi).

Materiale de sol organice care includ materiale fibrice (sus), hemice (mijloc) și sapric (jos).


Înapoi la materiale de sol fibric

Materiale gelice

Materiale de sol (minerale sau organice) deasupra permafrostului care arată

dovada frământării prin îngheț-dezgheț


Materialele gelice sunt materiale de sol (minerale sau organice) care prezintă dovada

frământării prin îngheț (vezi crioturbația). Materialele gelice s-au format ca rezultat al

proceselor criopedogenetice care au loc în stratele de sol periodic înghețate de deasupra

permafrostului. Aceste procese includ modificări de volum asociate cu transformări

apă/gheață, mișcare de umiditate de-a lungul gradienților termici în solul înghețat și contracție

termică în timpul episoadelor de răcire rapidă continuată.


Materialele gelic au:

1) Dovada macro-structurală care include:

a. Peduri lamelare (foioase), poliedrice sau grăunțoase.

b. Sortare a particulelor, ca în teren patternat.

2) Dovada micro-structurală care include:

a. Tipuri de asamblaj orbiculic, conglomeratic, în benzi sau vezicular al solului.

3) Segregări de gheață sub formă de:

a. Lentile de gheață, vine de gheață, (gheață în filoane), cristale de gheață segregate

sau pene de gheață.


Obișnuit, materialele gelice sunt indicate prin folosirea sufixului jj în orizonturile de deasupra

stratului permafrost. Ele pot fi asociate cu oricare din orizonturilor principale O, A, E, B, C

sau L și acestea pot fi combinate pentru a reflecta amestecarea (O/A, B/C etc.). Exemplele

includ: O/Ajj, Bjj și Bjjg.

Un trat cu materiale gelice dintr-un sol din Alaska.

Prezența segregărilor de cristale de gheață și a lentilelor de gheață sunt dovada materialelor gelice.


Revenire la materiale gelice

Strat glacic

Un strat de gheață în sol


Un strat glacic este un strat compus, în principal, din gheața din sol.



2) Stratul conține ≥ 75% gheață vizibilă.


Nomenclatura orizonturilor obișnuită include orizontul principal W și sufixul f (adică, Wf).

O pană de gheață formează un strat glacic într-un sol din Alaska.


Orizont glosic

Un orizont argilic, kandic sau natric în degradare în care are loc pierdere de

argilă și oxid de fier


Orizontul glosic este un orizont argilic, kandic sau natric în degradare. In acest orizont, are

loc eluvierea argilei și oxizilor de fier. Aceasta duce la formarea de materiale albice în

măsura în care acestea pot constitui 15 până la 85% din volumul orizontului. Materialele

albice apar ca limbi colorate deschis care se extind în orizont între suprafețele pedurilor. Pe

măsură ce se desfășoară procesul de degradare, limbile ocupă din ce în ce mai mult din

orizont, până când rămân numai resturi ale fostului orizont argilic, kandic sau natric.


1. Orizontul are grosimea ≥ 5 cm.

2. Orizontul are două părți distincte (eluvială și iluvială), fiecare constituind 15-85% din

orizont:

a. Partea iluvială constă din resturi de orizont argilic, kandic sau natric (Bt).

b. Partea eluvială constă din limbi de materiale albice (E).


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizonturile principale W și E folosite în

combinație. Se pot folosi și sufixe suplimentare, cum ar fi g, n, t sau x. Exemplele includ:

Bt/E, E/B și Btn/E.

Acest orizont glosic care este un orizont argilic în degradare.

Materialul albic(alb) învelește de jur împrejur pedurile orizontului argilic remanente (brune).

Scara este în inches.

Înapoi la orizont glosic

Orizont gipsic

Un orizont de suprafață sau de subsol cu acumulare de gips


Orizontul gipsic este un orizont cu acumulare de gips. Acesta este, tipic, în subsol, dar poate

fi la suprafață în unele soluri. Orizonturile gipsice se formează în medii înconjurătoare aride

sau semiaride și sunt, tipic, asociate cu materiale parentale gipsifere. Obișnuit, gipsul

secundar din orizont rezultă dintr-o combinație de iluviere a gipsului în orizont, precum și de

dizolvare și precipitare locală în orizont. Tipic, gipsul a fost mișcat în jos în soluție cu apa de

ploaie și apoi s-a acumulat la frontul de umezire. În unele soluri cu nivel al apei subterane

freatice, gipsul se poate mișca în sus datorită ridicării capilare și se acumulează la suprafață ca

evaporite din apă. În general, orizontul gipsic nu are nicio cimentare, dar definiția include

strate cu cimentare care nu sunt destul de dezvoltate încât să îndeplinească criteriile pentru un

orizont petrogipsic. Obișnuit, orizonturile gipsice sunt întâlnite în mediile înconjurătoare aride

sau semiaride unde levigarea profundă și îndepărtarea sărurilor solubile (cum ar fi gipsul) nu

au avut loc. Precipitațiile limitate translocă săruri solubile numai până la adâncimea de

pătrundere a umidității, care încă este, tipic, în cadrul solumului.


1. Grosimea este ≥ 15 cm.

2. Orizontul are ≥ 1% gips secundar vizibil și ≥ 5% gips (în greutate), și

a. (% gips în greutate) X (grosimea în cm) ≥ 150. (De exemplu, dacă este 6% gips și

grosimea de 20 cm: 6% gips X 20 cm = 120; exemplul nu îndeplinește cerința

pentru gipsic).

3. Orizontul nu are nicio cimentare sau are cimentare minimală (fragmentele uscate la aer,

se dezintegrează când sunt submerse în apă).

Notă: Gipsul secundar poate fi în forme, cum ar fi mase sau aglomerate de cristale,

pandantive sub fragmentele de rocă ori cristale fine distribuite uniform în întreaga matrice a

solului.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B și, uneori, A,

combinat cu sufixul y sau yy. Pot fi folosite și sufixe suplimentare, cum ar fi k și z. Exemplele

includ: Ayy, Bky și By.

Un orizont gipsic cu cuiburi de cristale de gips.


Înapoi la orizont gipsic

Materiale de sol hemice

Materiale de sol organice care sunt descompuse moderat


Materialele de sol hemice sunt materiale de sol organice descompuse moderat. Ele sunt

intermediare între materiale de sol saprice descompuse extrem de mult și materiale de sol

fibrice slab descompuse. Înainte de frecare, materialele de sol hemice au cantități moderate de

fibre care pot fi identificate în privința originii lor biologică. Materialul organic a suferit ceva

modificare fizică și chimică, dar aproximativ 1/3 până la 2/3 din volum sunt din fibrele

dinainte de frecare. Totuși, după frecare, puține fibre rămân intacte.

Un test simplu de teren implică frecarea materialului între degete (de circa zece ori) pentru a

observa cantitatea de fibre intacte care persistă după frecare. În general, materialele de sol

hemice au densitatea aparentă <~ 0,07-0,18 g/cm3 și un conținut intermediar de apă când sunt

saturate (tipic, ~ 450-850%, în greutate, comparativ cu starea uscată în etuvă). Obișnuit, ele

sunt d brun cenușiu închis până la brun roșcat închis .

Notă: Pentru comparare, vezi materialele de sol saprice descompuse mai mult și fibrice

descompuse mai puțin.


1) Materialele de sol hemice sunt intermediare între materiale de sol fibrice și saprice.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal O cu sufixul e (adică,

Oe).

Materiale de sol organice, care includ materiale fibrice (sus), hemice (mijloc) și saprice (jos).


Revenire la materiale de sol hemice

Material modificat de om

Material de sol modificate semnificativ de activitatea umană intențională


Materialele de sol modificate de om au suferit vreo formă de modificare indusă intențional

de om, inclusiv arătură adâncă (scarificare) pentru a sparge stratele din subsol restrictive

pentru rădăcini, excavare (cum ar fi o groapă de scos pietriș) și compactare a suprafeței pentru

a pudla apa (to puddle water 4) în scopul reduceri infiltrării apei (cum ar fi pentru orezării).

Deși modificate foarte mult față de starea lor naturală, ele nu au fost transportate de la un loc

la altul.


1) Materialele sunt fie:

a. Cu lucrări asupra solului până la > 50 cm pentru a sparge un strat de subsol

restrictiv pentru rădăcini sau

b. Apar pe formă de teren antropică destrucțională (ca o groapă de scos pietriș) sau

c. Sunt compactate intenționat pentru a pudla apa pentru scopuri agricole

SAU

2) Materialele nu au fost transportate și conțin dovada modificării umane cu scop.

Notă: Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru proprietățile solului de luat în

considerare ca dovadă a modificării umane.


Nu există nicio nomenclatură specifică a orizonturilor pentru a indica materialul modificat de

om. Unele materiale modificate de om pot fi indicate cu sufixul p sau d. Exemplele includ: Ap

și Bdg. (de reținut că prefixul simbol accent circumflex (^) se folosește pentru material

transportat de om.

Terase construite de om din Nepal care sunt folosite pentru cultivarea orezului și legumelor.

Ele constituie un relief antropic pe scară largă, construit cu materiale atât modificate cât și transportate de om.

(Fotografie prin amabilitatea lui Dr. John Galbraith)

Înapoi la material modificat de om

Material transportat de om Material de sol transportat de om prin activitate intențională


Materialele de sol transportate de om sunt, în esență, un fel unic de material parental.

Aceste materiale au fost mutate, în mod intențional, prin activitate umană dintr-un loc departe

de situl unde sunt acum. Obișnuit, la vreo adâncime, materialul transportat de om este așezat

direct pe o discontinuitate litologică și/sau pe un orizont de sol îngropat de la solul original

care s-a format pe sit înainte de depunerea materialului nou.

4To puddle water - a pudla apa în scopul reduceri infiltrării apei (cum ar fi pentru orezării).


1) Materialul apare pe o formă de teren construcțională (cum ar fi o platformă de degajarea

deșeurilor, reziduurilor și gunoaielor).

2) Materialul conține dovada transportului cu scop de către oameni dintr-un areal din afara

pedonului actual.

Notă: Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru proprietățile solului de luat în

considerare ca dovadă a transportului uman.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include utilizarea simbolului prefix accent

circumflex (^) pentru un prefix în combinație cu orizonturi principale, ca O, A, B sau C. Ele

pot fi combinate cu sufixele d, j, u sau w. Exemplele includ: ^Ap, ^CJ, și ^Cdu. Materialul de

sol de deasupra unui strat desemnat cu simbol principal M este transportat de om.

Profilul unui sol din Virginia format în material transportat de om.

Primii 52 de cm au fost depuși cu camionul din surse din apropiere de materiale de umplere și conțin peduri

sparte, împrăștiate din orizonturi diagnostice formate la locurile lor de origine. Stratul de culoare închisă la o

adâncime de 60 cm are conținut mare de cenușă de lemn și cărbune. Partea inferioară a profilului constă din

depuneri de sedimente marine dragate. Scara este în cm. (Fotografie prin amabilitatea lui Dr. John Galbraith)

Carbonați secundari identificabili

Carbonat de calciu vizibil care a fost precipitat în sol


Carbonații secundari identificabili sunt forme de carbonat de calciu din sol care sunt

rezultatul proceselor pedogenetice. Sursa carbonaților poate să fi fost în materialul parental

original sau carbonații poate să fi fost introduși din afara profilului de sol prin căderea de praf

sau circularea laterală a apei în subsol. Totuși, indiferent de sursă, pentru a se califica drept

carbonați secundari identificabili, carbonații trebuie să fi fost translocați și precipitați în cadrul

solului. În plus, trăsătura (indicativă pentru ei) trebuie să fie suficient de groasă pentru a fi

vizibilă chiar când este în stare umedă, în general, circa 1 mm sau mai mult în dimensiune.

Formele includ mase, nodule, concrețiuni, învelișuri (cutane) pe peduri sau căptușiri ale

porilor, vinișoare în matricea solului, precum și pandantive pe părțile inferioare ale

fragmentelor de rocă. Unele orizonturi sunt complet înghițite de carbonații de calciu și

culoarea lor deschisă este determinată, în mare măsură, de carbonații de calciu. Acestea sunt

în cadrul conceptului de carbonați secundari identificabili.


1) Carbonații sunt de natură pedogenetică.

2) Carbonații sunt suficient de groși pentru a fi vizibili când sunt în stare umedă.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B sau uneori A ori C

și folosirea sufixului k sau kk singur ori în combinație cu alte sufixe, cum ar fi n, y sau z.

Exemplele includ: Ak, Bkny și Bkk. În plus, descrierea orizontului include informații cu

privire la felul și cantitatea carbonaților prezenți.

Un pandantiv de carbonat de calciu secondar

care învelește partea de dedesubt a unui fragment de rocă.

Înapoi la carbonați secundari identificabili

Profilul unui calciustol cu carbonați secondari identificabili

(corpurile albe) sub o adâncime de 28 inches.

Scara este în feet.

Înapoi la carbonați secundari identificabili

Întrepătrundere de materiale albice

Întrepătrunderi înguste de material levigat, colorat deschis într-orizont de

subsol


Întrepătrunderea de materiale albice este o trăsătură a solului care constă din pătrunderi

subțiri de materiale albice (material de sol spălat (prin levigare), colorat deschis) care se

extinde 5 cm sau mai mult într-un orizont îmbogățit cu argilă. Pătrunderile sunt de-a lungul

fețelor verticale ale pedurilor și într-o măsură mai mică a celor orizontale. Poate să fie sau nu

un orizont albic continuu deasupra. Materialele albice reprezintă mai puțin de 15% din

orizont. Ele sunt, în majoritate, colorate cenușiu deschis când sunt în stare umedă și aproape

albe în stare uscată. Culoarea este determinată de particulele primare de nisip și praf care

formează trăsătura.


1) Trăsătura constă din material levigat colorat deschis (materiale albice).

2) Materialele albice se extind ≥ 5 cm într-un strat de subsol îmbogățit cu argilă.

3) Pătrunderile sunt ≥ 2 mm grosime.

4) Materialele albice constituie <15% din volumul orizontului.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizonturile principale B și E folosite în

combinație. În unele cazuri, unde cantitatea de materiale albice este cu totul mică, orizontul

poate fi indicat numai ca B și natura pătrunderilor de material albic descrisă în descrierea

orizontului. Pot fi folosite și astfel de sufixe ca g, n, t sau x.. Exemplele includ: B/E, Btn și

Btx.

Întrepătrundere de materiale albice (alb) într-un orizont argilic (brun).

Înapoi la întrepătrundere de materiale albice

Orizont kandic

Un orizont de subsol cu capacitate mică de reținere a elementelor nutritive și

semnificativ mai multă argilă decât stratul de suprafață de deasupra


Orizontul kandic este un orizont de subsol care are conținut semnificativ mai mare de argilă

decât orizonturile de deasupra și are capacitate mică de reținere a elementelor nutritive.

Diferența în conținutul de argilă poate fi rezultatul proceselor de eluviere/iluviere, dar aceasta

nu este o cerință pentru orizontul kandic (așa cum este pentru orizonturile argilic și natric).

Alte procese care duc la creșterea conținutului de argilă de la stratul de suprafață până la

orizontul kandic includ dizolvarea chimică a argilei în stratele de suprafață, eroziunea

selectivă a particulelor mai fine (argilă) din stratele de suprafață și formarea chimică de argilă

în cadrul unui orizont kandic.

Mineralele argiloase care alcătuiesc orizontul kandic sunt menționate, în general, ca argile cu

activitate redusă din cauza capacității lor mici de reținere a elementelor nutritive (sau a

capacității mici de schimb cationic). Solurile cu orizont kandic tind să aibă fertilitate nativă

redusă. Prezența unui orizont kandic sugerează, în general, că solul a suferit un grad ridicat de

dezagregare într-un climat cald, umed.


1) Orizontul se află imediat dedesubtul unui strat de suprafață cu textură mai grosieră ≥ 18

cm grosime.

2) Orizontul este ≥ 30 cm grosime.

3) Procentul de argilă crește semnificativ în cadrul unei distanțe verticale ≤ 15 cm.

(Creșterea minimă cerută variază de la 4 până la 8%, depinzând de conținutul de argilă

al stratului de deasupra).

4) Orizontul începe, în general, la o adâncime ≤ 125 cm. (vezi „Keys to Soil Taxonomy”,

ediția a 12-a, pentru excepții).

5) Textura este lutoasă sau argiloasă.

6) Capacitatea de schimb cationic (CEC) este ≤ 16 și capacitatea de schimb cationic

efectivă (ECEC) este <12 (cmol+ per kg argilă).

7) Orizontul nu este de natură aluvionară (nu există nici o stratificare fină și conținutul de

carbon organic scade în mod regulat cu creșterea adâncimii).

Notă: uneori, CEC sau ECEC se referă, mai degrabă, la fracțiunea pământ fin decât corect

la fracțiunea argiloasă. Pentru a converti pe baza argilei:

CEC (fracțiunea pământ fin) x 100/% argilă.

De exemplu, 12 (CEC în fracțiunea pământ fin) X 100/30% argilă = CEC 40 cmol+ kg argilă.


Nu există nicio nomenclatură a orizonturilor pentru a indica prezența argilelor cu activitate

redusă care caracterizează orizontul kandic. Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit

include orizontul principal B, adesea, în combinație cu sufixe, cum ar fi g, t sau v. Exemplele

includ: Bt, Btv și Btg.

Profilul unui sol din Zambia care are un epipedon ocric brun închis de cca 20 cm.

Epipedonul ocric are imediat dedesubt un orizont kandic roșu gălbui care se extinde sub baza fotografiei.

Culorile scării sunt în intervale de 10 cm.

Înapoi la orizont kandic

Lamele

Două sau mai multe strate subțiri cu acumulare de argilă iluvială


Lamelele constă din două sau mai multe strate subțiri cu acumulare de argilă iluvială Fiecare

lamelă individuală este asociată cu un strat eluvial imediat deasupra lui care conține mai

puțină argilă decât lamela imediat de sub el. Fiecare lamelă este < 7,5 cm grosime și, obișnuit,

numai de câțiva milimetri. Lamelele se formează în materiale neconsolidate de cel puțin 50

cm grosime. Lamelele care, în colectiv, totalizează > 15 cm se califică fie drept orizont

cambic (dacă sunt nisip foarte fin, nisip foarte fin lutos sau mai fine), fie ca orizont argilic,

dacă au grosime de cel puțin 0,5 cm și au creștere suficient de mare în conținutul de argilă.


1) Lamelele conțin argilă iluvială.

2) Grosimea lamelei individuale este <7,5 cm.

3) Lamelele apar în serie verticală de două sau mai multe.

4) Fiecare lamelă are un strat eluvial imediat deasupra ei.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include combinația orizonturilor principale E și

B și cuvântul „și”. Exemplele includ: „E și Bt” și „E și B”.

Profilul unui sol care are un orizont argilic compus din lamele.


Înapoi la lamele

Contact litic

Un contact între material de sol neconsolidat și rocă solidă, dură, restrictivă

pentru rădăcini, imediat dedesubt


Contactul litic este trecerea între materialul de sol neconsolidat și roca solidă, dură,

restrictivă pentru rădăcini, imediat dedesubt. Orice crăpături care permit pătrunderea

rădăcinilor sunt distanțate la mai mult de 10 cm între ele. Roca solidă, dură, imediat dedesubt

este destul de tare pentru a face săparea manuală impracticabilă, dacă nu chiar imposibilă

(clasa de cimentare este cimentat puternic până la indurat).


1) Contactul este la rocă solidă, dură imediat dedesubt.

2) Clasa de cimentare este cimentat puternic până la indurat.

3) Spațiile unde pot pătrunde rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm distanță între ele.

4) Materialul imediat dedesubt nu este orizont diagnostic (cum ar fi duripan sau orizont

petrocalcic).


Contactul litic este identificat la trecerea între sol și roca solidă, dură, subiacentă, continuă,

cum ar fi limita superioara a unui orizont R.

Notă: Un contact litic NU este recunoscut la limita superioară a unui orizont diagnostic,

cimentat pedogenetic, cum ar fi un orizont petrocalcic sau duripan.

Profil de sol cu un contact litic pe calcar dur.

De reținut că partea superioară a profilului constă din sol și din fragmente de rocă nelegate între ele.

Contactul litic este la coronamentul stratului de rocă solidă, subiacentă, continuă care cuprinde

aproximativ treimea inferioară a fotografiei.

Revenirea la contact litic

Valoarea n

Valoare care caracterizează capacitatea solului saturat de a suporta o

încărcătură (capacitate portantă a solului saturat)


Valoarea n caracterizează capacitatea solului saturat de a suporta o încărcătură, cum ar fi

bovinele la pășunat sau mașinile mici. Aceasta ia în considerare procentul de apă reținută în

condiții de teren, precum și procentele de praf, nisip, argilă și materie organică din sol (vezi

"Keys to Soil Taxonomy", ediție a 12-a pentru formula folosită). Pentru scopurile clasificării

solurilor, se folosește valoarea critică n de 0,7. Un test de teren simplu implică strângerea

unui pumn plin cu sol. Dacă solul trece printre degete, dar cu dificultate (adică, slab fluid),

valoarea n este probabil între 0,7 și 1,0. Dacă trece cu ușurință (adică, moderat fluid sau foarte

fluid), aceasta este mai mare de 1,0. Dacă solul nu trece deloc printre degete (nefluid), aceasta

este mai mică de 0.7.


Nu există nici o nomenclatură a orizonturilor pentru a deduce valoarea n. Acolo unde este

cazul, se menționează clasa de fluiditate în descrierea orizontului și nomenclatura

orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal C, adesea, combinată cu sufixul g ori

se, ca Cg și Cseg.

Acest sol saturat, moderat fluid se scurge destul de ușor printre

degete când este strâns, indicând că are valoarea n mai mare de 1,0.

Revenirea la valoarea n

Orizont natric

Un orizont de subsol cu acumulare iluvială de argilă pe lungă durată și

niveluri ridicate ale sodiului.


Orizontul natric este un orizont de subsol care, pe lângă faptul de a avea toate caracteristicile

unui orizont argilic (adică, acumulare semnificativă de argilă), are niveluri ridicate de sodiu.

De fapt, el este un tip special de orizont argilic. Cantitatea mare de sodiu face ca argila să se

disperseze, amplificând astfel mișcarea argilei în subsol. Obișnuit, orizonturile natrice au

structură columnară sau prismatică, și ele pot avea și grăunți de nisip sau praf dezveliți,

colorați deschis pe fețele pedurilor, în special pe fața superioară a coloanelor. Solurile cu

cantitate ridicată de sodiu (și niciun fel de alte săruri) tind să aibă, mai degrabă, pH mare (în

unele cazuri, > 9,0). Ele pot avea și structură fizică slabă, care împiedică mișcarea aerului și a

apei prin sol.


(Notă: punctele 1, 2, și 3 sunt la fel ca la orizontul argilic).

1) Grosimea este ≥ 7,5 cm (≥ 15 cm dacă orizontul este nisipos sau compus din lamele).

2) Există dovada iluvierii argilei, fie

a. Dovada de pe teren (argilane în pori sau pe peduri ori punți de argilă ale grăunților

de nisip), sau

b. Dovada din laborator [argilă orientată în secțiune subțire sau argilă fină

semnificativ mai multă (ca fracțiune a argilei totale) în orizontul Btn în

comparație cu stratul eluvial de deasupra].

3) Procentul de argilă crește semnificativ în cadrul unei distanțe pe verticală ≤ 30 cm.

(Creșterea minimă cerută variază de la 3 până la 8%, depinzând de conținutul de argilă

al stratului eluvial).

4) Structura este de columnară sau prismatică ori este în blocuri și există și grăunți de nisip

și praf dezveliți, colorați deschis care se extind > 2,5 cm în orizont.

5) În cadrul a 40 cm ai părții superioară, cea mai de sus, a orizontului natric, orizontul are

fie:

a. Și procent de sodiu schimbabil (ESP) ≥ 15% sau raport de adsorbție a sodiului

(SAR) ≥ 13 sau

b. Dacă ESP ≥ 15 sau SAR este ≥ 13, oriunde în cadrul a 200 cm de la suprafața

solului, mai mult Mg + Na schimbabili decât Ca + aciditate extractibilă.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B, împreună cu

sufixele combinate t și n. (Acestea pot fi în combinație cu alte sufixe, cum ar fi g, ss, y sau z).

Exemplele includ: Btn, Btny și Btnz.

Acest orizont natric (jumătatea inferioară a profilului) are structură

columnară caracteristică și învelișuri (cutane) prăfoase colorate

deschis pe suprafața superioară, cea mai de sus, a pedurilor.

Înapoi la orizont natric

Orizont oxic

Un orizont de subsol care este extrem de dezagregat și are capacitate foarte

mică de reținere a elementelor nutritive


Orizontul oxic a fost supus la dezagregare extremă. Ca rezultat, el are puține minerale

primare dezagregabile rămase. Fracțiunile nisip și praf sunt dominate de cuarț și alte minerale

foarte rezistente. Fracțiunea argiloasă este dominată de minerale argiloase, cum ar fi caolinit

și de sescvioxizi (oxizi de fier și aluminiu) care au capacitate foarte mică de reținere a

elementelor nutritive (adică, argile cu activitate redusă). Combinarea capacității mici de

reținere a elementelor nutritive existente și a capacități mici de a furniza noi elemente

nutritive prin dezagregarea mineralelor primare duce la fertilitate nativă foarte mică.

Biociclarea elementelor nutritive între sol, microbi și țesuturile plantelor este indispensabilă

pentru susținerea fertilității adecvate și creșterea vegetației native. Solurile cultivate necesită

aplicare substanțială și continuă de îngrășăminte, mai ales fosfor, deoarece acesta tinde să

devină "fixat" în sol și indisponibil pentru rădăcinile plantelor. Obișnuit, orizonturile oxice au

structură grăunțoasă sau poliedrică subcolțuroasă fină, care le face casante și foarte poroase.



2) Textura este lutoasă sau argiloasă.

3) Orizontul are <10% minerale dezagregabile în fracțiunea nisip fin și fracțiunea nisip

foarte fin (adică, 0,05-0,2 mm).

4) Orizontul are <5% structură de rocă.

5) Procentul de argilă crește puțin între stratul de suprafață și orizontul oxic. (Creșterea

maximă permisă în cadrul a 15 cm variază de la 3 până la 7%, depinzând de conținutul

de argilă al stratului de deasupra).

6) Capacitatea de schimb cationic (CEC) este ≤ 16 și capacitatea de schimb cationic

efectivă (ECEC) este ≤ 12 (cmol+ per kg argilă).

Notă: CEC/ECEC pot să se refere, mai degrabă, la fracțiunea pământ fin decât corect la

argilă. Pentru a converti pe baza argilei: CEC (fracțiunea pământ fin) X 100 /% argilă. De exemplu,

12 (CEC în fracțiunea pământ fin) X 100/30% argilei = CEC 40 cmol+ kg argilă.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B și sufixul o, care

sunt combinate cu sufixele g, t sau v, în unele cazuri. Exemplele includ: Bo, Bto și Bov.

Profilul unui sol din Brazilia care are un orizont oxic argilos foarte dezagregat cu grad fin al

structurii sub un epipedon ocric colorat închis. Orizontul oxic începe la o adâncime de cca. 25 cm

și se extinde sub baza fotografiei.

Înapoi la orizont oxic

Contact paralitic

Un contact între material de sol neconsolidat și roca solidă, moale, restrictivă

pentru rădăcini, imediat dedesubt


Contactul paralithic este trecerea între material de sol neconsolidat și roca solidă, moale,

restrictivă pentru rădăcini, imediat dedesubt (materiale paralitice). Crăpăturile care permit

pătrunderea rădăcinilor sunt la distanțe mai mari de 10 cm între ele. Roca solidă, imediat

dedesubt este destul de moale pentru a face posibilă săparea manuală, deși aceasta poate fi

dificilă (clasa de cimentare este extrem de slabă până la moderată). Deoarece materialul este

cimentat, fragmentele uscate la aer nu se înmoaie în apă. Obișnuit, materialul imediat

dedesubtul contactului paralitic este rocă solidă, subiacentă dezagregată sau rocă solidă,

subiacentă care nu a fost niciodată puternic consolidată.


1) Contactul este la rocă solidă, moale, imediat dedesubt (subiacentă).

2) Clasa de cimentare este extrem de slabă până la moderată.

3) Spațiile unde rădăcinile pot pătrunde sunt la mai mult de 10 cm distanță între ele.

4) Materialul imediat dedesubt (subiacent) nu este orizont diagnostic (cum ar fi duripan

sau orizont petrocalcic).


Un contact paralitic este identificat la trecerea între sol și roca solidă, subiacentă, moale,

continuă (indicat prin orizont principal C și sufix r), adică, limita superioară a unui orizont Cr.

Acest sol are o trecere ondulată abruptă la contactul paralithic. Materialul imediat sub

contact este rocă solidă, subiacentă, dezagregată, relativ moale, care poate fi săpată cu cazmaua.


Revenirea la contact paralitic

Permafrost

Un strat înghețat în cadrul solului


Un strat înghețat cu temperatură care a rămas sub 0 °C timp de 2 ani consecutivi sau mai

mulți este considerat permafrost. Acesta poate fi impregnat cu gheață, sau poate fi uscat.

Stratele de deasupra permafrostului îngheață și se dezgheață anual.


1) Stratul are temperatura < 0 oC timp de 2 sau mai mulți ani consecutivi.


Obișnuit, orizonturile solului cu permafrost sunt identificate prin folosirea fie a sufixului f, fie

a sufixului ff (pentru permafrost în stare umedă sau în stare uscată, respectiv). Sufixele

suplimentare folosite, obișnuit, la stratele permafrostului sunt a, e și sau g. Sunt, de asemenea,

folosite orizonturi principale care sunt, de cele mai multe ori, indicate ca O sau C, dar A și B.

Exemplele includ: Cff, Oaf și Bfg.

Un sol din Alaska, care este înghețat permanent sub o adâncime de aproximativ 60 cm.

Scara este în cm. (Fotografie prin amabilitatea lui Dr. David Weindorff)

Revenirea la permafrost

Regim de umiditate perudic

Regim caracteristic zonelor unde precipitațiile depășesc evapotranspirația în

fiecare lună


Regimul de umiditate a solului perudic apare în zonele cu ploi foarte mari. Precipitațiile

depășesc evapotranspirația prin plante în fiecare lună. Regimul de umiditate perudic este un

tip special de regim udic. Zonele solurilor cu regim perudic sunt, în general, destul de mici.

Cel mai adesea, ele apar la mari altitudini în munți cu precipitații foarte mari.

Vezi harta generalizată a regiunilor regimului de umiditate a solului în partea continentală a

Statele Unite ale Americii. (Notă: Zonele perudice sunt prea mici pentru a fi arătate la scara

acestei hărți).


1) Precipitațiile depășesc evapotranspirația prin plante în fiecare lună.


Nu există nomenclatură a orizonturilor care să indice că un sol are regim de umiditate perudic.

Orizont petrocalcic

Un orizont de subsol restrictiv pentru rădăcini care este cimentat prin

acumularea carbonatului de calciu


Orizontul petrocalcic este un orizont de subsol, restrictiv pentru rădăcini care este cimentat

prin acumularea carbonatului de calciu. Continuitatea laterală este astfel încât spațiile unde

pot pătrunde rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm între ele. Acest orizont este, în esență, un

orizont calcic în stadiu avansat în care s-a acumulat atât de mult carbonat de calciu secundar

în strat încât porii au devenit înfundați și cimentați. Fragmentele uscate la aer nu se înmoaie în

apă, dar se vor înmuia în HCL confirmând, astfel, că agentul de cimentare este carbonatul de

calciu. Carbonații pot să fi fost depuși (de ex., ca praf) din afara profilului sau, în materialele

parentale calcaroase naturale, carbonații pot fi dizolvați și reprecipitați local, în cadrul

orizontului. Obișnuit, orizonturile petrocalcice sunt găsite în mediile înconjurătoare aride sau

semiaride unde nu au loc levigarea și îndepărtarea adâncă a sărurilor solubile, cum ar fi

carbonatul de calciu.


1) Orizontul este cimentat prin acumularea carbonaților astfel încât spațiile unde pot

pătrunde rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm distanță între ele.

2) Orizontul este ≥ 10 cm grosime (sau ≥ 1 cm grosime, dacă o calotă laminară (laminar

cap) se găsește așezată pe rocă solidă, subiacentă).


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B combinat cu

sufixele kk și m. În plus, sufixele n, q, y și z sunt folosite, uneori. Exemplele includ: Bkkm,

Bkkzm și Bkkym.

Pietriș aluvionar vechi, cimentat într-o matrice de carbonat de calciu iluvial (alb) care

formează un orizont petrocalcic cimentat foarte puternic (într-un sol din Emiratele Arabe Unite).


Înapoi la orizont petrocalcic

Acest sol din New Mexico are un orizont petrocalcic sub adâncimea de circa 80 cm.

Scara este în cm.


Secțiune a părții superioare a unui orizont petrocalcic cu calotă laminară (laminar cap).

Numerele scrise cu creionul sunt vârste ale diferitelor părți ale stratului.



Contact petroferic

Trecerea între sol neconsolidat și strat cimentat prin acumularea fierului


Contactul petroferic este trecerea între material de sol neconsolidat și o trăsătură de subsol

restrictivă pentru rădăcini care este cimentată, în principal, prin acumularea fierului (strat

feruginos – alios5). Materia organică cu rol de parte a agentului de cimentare este fie absentă,

fie în cantități mici (aceasta deosebește stratul cimentat de sub contactul petroferric de

orizontul placic). În general, contactul petroferic este recunoscut în unele zone tropicale și

subtropicale unde, în sol, s-au format stratele feruginoase pe măsură ce s-au acumulat

sescvioxizi. stratul feruginos este, în general, mai mult sau mai puțin orizontală, dar poate

avea o trecere ondulată sau neregulată. Obișnuit, acesta este de numai de câțiva centimetri

grosime, dar poate fi gros de câțiva metri.


1) Contactul este la un strat cimentat prin acumularea fierului – stratului feruginos (alios).

2) Spațiile prin care pot pătrunde rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm între ele.

3) În general, grosimea stratului feruginos (de alios) imediat sub contact variază de la

câțiva centimetri până la câțiva metri.


5 Alios – (Geol.) Strat cimentat de culoare ruginie sau negricioasă care se formează în solurile podzolice (DEX).

Se formează atunci când sunt îndeplinite condițiile fizico-chimice, și anume percolarea apelor de ploaie și

ridicarea sezonieră a nivelului apei freatice, favorizând coborârea compușilor organici și aportul fierului în

orizontul B. (Il se forme quand les conditions physico-chimiques sont réunies, à savoir percolation des eaux de

pluie et remontée saisonnière de la nappe phréatique, favorisant la descente des composés organiques et l’apport

de fer dans l’horizon B). Accesat: https://fr.wikipedia.org/wiki/Alios

https://fr.wikipedia.org/wiki/Percolation

https://fr.wikipedia.org/wiki/Nappe_phr%C3%A9atique

https://fr.wikipedia.org/wiki/Horizon_(p%C3%A9dologie)

Un contact petroferic este identificat la trecerea între sol și un strat foarte subțire sau foiță

(sheet) de alios continuu. În unele cazuri, mai ales dacă foița alios este mai subțire de 1 cm,

contactul poate fi numai descris în cadrul textului descrierii orizontului și nu ca strat distinct.

Acest sol are un contact petroferic la limita superioară între solul neconsolidat

de deasupra și foița de alios indurată imediat dedesubt.

Materialul de sol de sub alios este neconsolidat.


Înapoi la contact petroferic

Orizont petrogipsic

Un orizont de subsol restrictiv pentru rădăcini care este cimentat prin

acumularea gipsului


Orizontul petrogipsic este un orizont de subsol restrictiv pentru rădăcini care este cimentat

prin acumularea gipsului. Continuitatea laterală este astfel încât spațiile unde pot pătrunde

rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm între ele. Orizontul este, în esență, orizont gipsic în

stadiu avansat unde s-a acumulat atât de mult gips secundar în strat încât porii au devenit

înfundați și cimentați. Fragmentele uscate la aer nu se înmoaie repede în apă. Obișnuit, gipsul

a apărut, în mod natural, în materialele parentale, unde el a fost dizolvat și reprecipitat local în

orizont. Obișnuit, orizonturile petrogipsice sunt întâlnite în mediile înconjurătoare aride sau

semiaride unde nu au loc levigare și îndepărtare profundă a sărurilor solubile, cum ar fi gipsul.


1) Orizontul este cimentat prin acumularea gipsului atât de mult încât spațiile unde pot

pătrunde rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm între ele.

2) Grosimea este ≥ 5 mm.

3) Conținutul de gips (în greutate) este ≥ 40%.


Nomenclatura orizonturilor folosită include orizontul principal B combinat cu sufixele yy și

m. În plus, pot fi folosite sufixele k sau z. Exemplele includ: Byym, Byykm și Byyzm.

Pedopeisaj și fotografia de aproape a unui orizont petrogipsic (inserție),

din Emiratele Arabe Unite. (Fotografie prin amabilitatea lui John Kelley)

Înapoi la orizont petrogipsic

Orizont placic

Un orizont de subsol colorat închis, restrictiv pentru rădăcini care prin fier și

materie organică


Orizontul placic este un orizont de subsol, restrictiv pentru rădăcini care este cimentat prin

acumularea fierului și materiei organice. Continuitatea laterală este astfel încât spațiile în care

pot pătrunde rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm între ele. Orizontul placic este colorat închis

variind de la negru la roșu închis. În general, este subțire, obișnuit, 2 - 10 mm în grosime și se

găsește, de cele mai multe ori, în cadrul a 50 cm de la suprafața solului. În general, apare în

climate reci, umede cu rate mici de evapotranspirație, dar este, cunoscut a apare și în zone

calde, umede. Adesea, este asociat cu depozite stratificate, cum ar fi strate de cenușă.


1) Orizontul este cimentat prin acumularea fierului și materiei organice atât de mult încât

spațiile în care pot pătrunde rădăcinile sunt la mai mult de 10 cm între ele.

2) Orizontul este ≥ 1 mm grosime (unde el este asociat cu materiale spodice, el nu este

mai gros de 25 mm).


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B combinat cu

sufixele s și m și, uneori, h. Exemplele includ: Bsm și Bhsm.

l Profilul unui sol din Noua Zeelandă (un placortod caracteristic) care are un orizont placic,

cimentat, subțire de câțiva mm grosime la contactul ondulat între materialul brun gălbui închis

de deasupra și materialul galben roșcat de dedesubt. Scara este în cm.

Revenire la orizont placic

Plintit

O trăsătură de subsol care constă dintr-o o masă bogată în oxid de fier,

fermă care se întărește ireversibil după expunere la cicluri repetate de

umezire-uscare


Plintitul este o masă fermă roșiatică care constă din acumulare de oxid de fier în asociere cu

argilă, cuarț și alte minerale. Are puțină sau deloc materie organică. Poate apare ca mase

individuale sau ca o fază continuă unde formează patternuri lamelare, poligonale sau

reticulare în sol. Plintitul este un corp distinctiv care poate fi îndepărtat intact din sol. El se va

întări ireversibil pentru a forma alios dacă este supus la cicluri repetate de umezire-uscare, în

special după expunerea la căldura și lumina soarelui (cum ar fi într-un mal de drum în debleu

sau într-un perete lateral al unei ravene). Odată întărit, el este alios și nu mai este considerat

plintit.


1) Trăsătura este o masa fermă sau foarte fermă cu acumulare de fier și puțină sau deloc

materie organică.

2) Masa se va întări ireversibil după repetarea umezirii și uscării în condiții de expunere.

3) În general, trăsătura este colorată roșu închis.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizont principal B combinat cu sufixul v

și, în general, t. Pot fi folosite și sufixele suplimentare c, g și o. Exemplele includ: Btv, Bov și

Btgv.

Plintit (concentrații roșii închis, ferme) într-un sol lângă College Station, Texas.


Cărămizi făcute manual din material de sol bogat în plintit uscat (India).

Înapoi la plintit

Trăsături redoximorfice

Trăsături morfologice cauzate de umezire care se caracterizează prin

patternuri de culoare cenușie și roșie, distincte


Patternurile de colorare distincte, asociate cu trăsături redoximorfice se formează ca rezultat

al schimbării în culoarea solului din cauza pierderii sau câștigării de pigment. Această

schimbare de pigment este cauzată de saturația solului cu apă astfel încât este epuizată cea

mai mare parte a oxigenului din ea. În acest mediu anaerob, microbii trebuie să se bazeze pe

alte elemente decât oxigen pentru a-și îndeplini metabolismul lor. Astfel, aceste elemente sunt

reduse (adică, ele câștigă un electron). Cele două elemente importante implicate în acest

proces sunt manganul și fierul. Când sunt convertite de la starea lor oxidată la starea lor

redusă, ele devin mobile și se mișcă în soluție în cadrul solului. Ca urmare, ionii de mangan și

fier tind să se mute de-a lungul un gradient de la zone din cadrul solului care sunt golite de

oxigen către zonele unde oxigenul este prezent (cum ar fi fețele pedurilor și porilor). În zonele

oxigenate, acești ioni revin la starea lor oxidată (adică, ei pierd un electron) și sunt

imobilizați. Acest proces este marcat prin formarea de trăsături redoximorfice în sol. Zonele

sărăcite de fier și mangan tind să fie cenușii în culoare, formând sărăciri redox, pe când,

zonele, unde a avut loc acumulare de fier și mangan, sunt mai roșii (sau negru pentru

mangan), formând concentrații redox.

Pentru mai multe informații vezi Condiții acvice.


În afara sufixului g (pentru gleizare puternică), nu există nicio nomenclatură a orizonturilor

care să indice, în mod specific, prezența trăsăturilor redoximorfice. Trăsăturile redoximorfice

sunt identificate ca fiind concentrații sau sărăciri în cadrul descrierii orizontului.

Orizont salic

Un orizont salin cu acumulare de săruri


Orizontul salic, este un orizont salin în care s-au acumulat săruri mai solubile decât gipsul.

Halitul este una dintre cele mai obișnuite săruri în orizonturile salice, dar apar și alte săruri.

Orizontul salic poate să se găsească fie în subsol (unde precipitațiile levighează sărurile în

jos), fie la suprafață (unde sărurile sunt absorbite în sus, ca într-un fitil, de la nivelul apei

subterane freatice). Când acest orizont este la suprafață, este posibil să existe un pattern

poligonal din creste ușor înălțate cauzate de ridicarea suprafeței pe măsură ce se acumulează

cristale de sare. În laborator, concentrarea sării este evaluată prin măsurarea conductivității

electrice a unui extract din pastă la saturație cu apă. Nivelul concentrației sării poate varia

sezonier deoarece sărurile sunt parțial levigate în perioadele ploioase și se acumulează prin

evapotranspirație în perioadele uscate.



2) Pentru ≥ de 90 de zile consecutive, în majoritatea anilor:

a. Conductivitatea electrică în extract din pastă la saturație cu apă (ECe) este ≥

30 dS/m și

b. Produsul ECe X grosimea orizontului (cm) este ≥ 900.


Nomenclatura orizonturilor folosită include orizonturile principale A și B combinate cu

sufixul z. Se pot folosi și sufixele suplimentare g, k sau y. Exemplele includ: Az, Bzg și Bzky.

Un orizont salic a fost format în partea superioară a acestui profil datorită mișcării ascendente

a sărurilor de la nivelul apei subterane freatice (sub imaginea din fotografie).

Suprafața terenului este albă datorită acumulării crustei de sare.

Înapoi la orizont salic

Materiale de sol saprice

Materiale de sol organice care sunt extrem de mult descompuse


Materialele de sol saprice sunt materiale de sol organice extrem de mult descompuse. Ele au

puține fibre (<~ 1/3, în volum) care pot fi identificate, înainte de frecare, cu privire la originea

lor biologică. După frecare, <~ 1/6 (în volum) rămân fibre intacte.

Un test simplu de teren implică frecarea materialul între degete (de circa zece ori) pentru a

observa cantitatea de fibre intacte care persistă după frecare. În general, materialele de sol

saprice au densitate aparentă relativ mare (> ~ 0,2 g /cm3) și conținut relativ mic de apă când

sunt saturate (tipic, <~ 450%, în greutate, comparativ cu starea uscată în etuvă). Materialele

saprice de sol sunt, obișnuit, cenușii foarte închis până la negru.

Notă: Pentru comparare, vezi materiale de sol hemice și fibrice descompuse mai puțin.


1) Materialul conține <1/6 (în volum) fibre după frecare și

2) Materialul produce extract galben spre brun până la negru în soluție de pirofosfat de sodiu.


Nomenclatura orizonturilor folosită include orizontul principal O cu sufixul a, ca în Oa.

Materiale de sol organice, care includ materiale fibrice (sus), hemice (mijloc)și saprice (jos).


Revenire la materiale de sol saprice

Fețe de alunecare

O trăsătură de subsol care constă din suprafețe lustruite și striate făcute prin

contracție și gonflare


Fețele de alunecare sunt trăsături lustruite și striate pe suprafețe structurale de subsol care se

formează când o masă de sol alunecă peste alta. Masele de sol se mișcă din cauza manifestării

insuficiente a forfecării datorită contracției și gonflării semnificative cauzate prin cicluri de

umezire și uscare. Fețele de alunecare se găsesc numai în soluri cu conținuturi mari de

minerale argiloase (smectite) care sunt supuse, cel puțin periodic, la umectare și uscare. Ele

constituie unul din criteriile diagnostice folosite pentru a identifica vertisolurile.


1) Suprafețele sunt lustruite (obișnuit, lucioase) și striate.

2) În general, dimensiunile sunt > 5 cm și, obișnuit, mult mai mari.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B sau C combinat cu

sufixul ss, uneori, în combinație cu sufixele g, k, n sau t. Exemplele includ: Bss, Bssg și Css.

Fețe de alunecare într-un vertisol.



Regimurile de temperatură a solului sunt definite de temperatura anuală medie a solului

(Mean Annual Soil Temperature - MAST) la adâncimea de 50 cm de la suprafața solului sau

mai mică dacă este prezent un strat restrictiv pentru rădăcini. Temperatura de vară medie a

solului ( Mean Summer Soil Temperature - MSST) la aceeași adâncime este folosită în

definiția regimului criic.

Vezi harta generalizată a regiunilor regimului de temperatură a solului în partea continentală


Notă: Pentru informații privind estimarea acestor criterii, vezi discuția asupra regimurilor de

temperatură a solului în Partea 1 – Cum să se folosească această versiune a cheilor.


Regimurile de temperatură, aranjate de la cele mai reci la cele mai calde:

1. Gelic – Prea rece pentru aproape toate culturile; MAST foarte rece (≤ 0 °C)

2. Cryic – Prea rece pentru aproape toate culturile; MAST rece (< 8 °C) și, de asemenea,

rece în timpul verii

3. Frigid – Prea rece pentru toate culturile cu excepția celor de vreme rece, cum ar fi grâul,

ovăzul sau orzul; MAST rece (< 8 °C), dar vara mai cald decât regimul criic

4. Mezic – Favorabil pentru culturi, cum ar fi porumbul, grâul și soia; MAST moderat (8 -

< 15 °C)

5. Termic – Favorabil pentru culturi de vreme caldă, cum ar fi bumbacul; MAST cald (15 -

< ≥22 °C)

6. Hipertermic – Favorabil pentru citrice și alte culturi netolerante la îngheț; MAST foarte

cald (≥ 22 °C)

Orizont sombric

Un orizont de subsol cu acumulare iluvială de humus


Orizontul sombric este un orizont de subsol colorat închis, cu acumularea iluvială de humus.

Comparativ cu stratul de deasupra, orizontul sombric are valoarea culorii și/sau croma mai

mică. Humusul nu este complexat cu aluminiu (ca în orizontul spodic), nu este dispersat cu

sodiu (ca în unele orizonturi natrice) și nu este asociat cu praf și argilă iluviale (ca în orizontul

agric). Nu există nici un fel de orizont albic deasupra orizontului sombric.

Orizonturile sombrice se formează în zone reci, umede, la altitudine mare din regiunile

tropicale și subtropicale. Ca urmare a levigării foarte mari în acest mediu, saturația cu baze

(determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc) este < 50%. Capacitatea de schimb

cationic (CEC) asociată cu fracțiunea de argilă este mult mai mică decât cea a orizontului

spodic; orizontul spodic are cantitate semnificativă de minerale amorfe (neprezentă în

orizontul sombric) care asigură capacitate mare de schimb cationic (CEC). Din cauza culorii

lui închise, orizontul sombric poate fi confundat cu un strat de suprafață îngropat. Totuși, la

examinare atentă, este evident că humusul colorat închis este, mai degrabă, concentrat pe

suprafețele pedurilor și căptușelile porilor decât apărând în întreaga matrice.


1) Orizontul este un strat de subsol colorat închis cu humus iluvial (necomplexat cu

aluminiu) care are:

a. Valoarea culorii și/sau croma mai mică decât ale stratului de deasupra, și

b. Aparența unui strat de suprafață îngropat (dar nu este).

2) Saturația în baze (determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc) < 50%.

3) Orizontul nu se află imediat dedesubtul unui orizont albic.

4) Orizontul apare în zone reci, umede, la altitudine mare din regiuni tropicale și

subtropicale.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B combinat cu sufixul

h și, în general, o, ca în Bho.

Profilul unui sol tropical, de altitudine mare.

Stratul colorat închis din mijloc este un orizont sombric.

Revenire la orizont sombric

Orizont spodic

Un orizont de subsol cu acumulare iluvială de materie organică în complex cu



Orizontul spodic este un orizont de subsol cu acumulare iluvială de materiale amorfe active

care constau din materie organică în complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier.

Aceste materiale sunt definite ca materiale spodice. Orizontul spodic conține > 85% materiale

spodice. Materialele spodice conferă proprietăți unice solului, inclusiv capacitate mare de

schimb cationic, suprafață specifică mare, retenție mare de apă, culoare roșiatică, pH scăzut și

conținut mare de carbon organic.

Orizontul spodic se formează în medii înconjurătoare umede, atât reci cât și calde. Vegetația

nativă care favorizează producerea și iluvierea complexelor organo-metalice este importantă

pentru formarea orizontului spodic. In climatele răcoroase, această vegetație include vegetație

ierboasă în care domină heath6 precum și pădure de conifere și pădure de amestec de foioase

cu frunze căzătoare. În climatele calde, aceasta include pădure de savană, palmieri și mixtă.

Orizonturile spodice tind să se formeze pe materiale parentale nisipoase sau lutoase cu <~

20% argilă. Unele sunt pietroase. Ele se formează în condiții de drenaj atât bun cât și foarte

slab. Totuși, în condiții de umiditate, pare important ca nivelul apei subterane freatice să

fluctueze și să nu rămână la suprafață.


1) Grosimea este ≥ 2,5 cm.

2) Orizontul conține ≥ 85% materiale spodice.

3) Orizontul s-a format ca orizont de subsol.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizontul principal B combinat cu sufixul

s și/sau h. Exemplele includ: Bs, Bhs și Bh.

6 Heath – Floră de tufăriș constând, în principal, din specii de Ericaceae și specii de Ulex, licheni etc

Orizont spodic roșcat sub un orizont albic cenușiu deschis.

Înapoi la orizont spodic

Materiale spodice

Materiale amorfe, active, iluviale compuse din materie organică în complex cu



Materialele spodice sunt materiale amorfe active care au fost iluviate într-un orizont de sub

suprafață. Sunt compuse din materie organică care este în complex cu aluminiu și, de

asemenea, obișnuit, cu fier și sunt cu reacție moderat acidă sau mai puternic acidă. Ele

conferă proprietăți unice solului, incluzând capacitate mare de schimb cationic, suprafață

specifică mare, reținere mare a apei, culoare roșcată, pH scăzut și conținut mare de carbon

organic. Materialele spodice sunt folosite în definirea orizontului spodic.

In multe cazuri, prezența materialelor spodice poate fi confirmată prin pH redus, conținut

mare de carbon organic, anumite culori negre până la brune închis sau roșcate și prezența unui

orizont albic deasupra. Unde nu există nici un fel de orizont albic sau culorile de sub orizontul

albic sunt prea mari în privința cromei, se cere dovadă suplimentară (așa cum este descris în

paragraful următor).

1. În unele cazuri, materialele amorfe active formează pe grăunții de nisip învelișuri

(cutane) crăpate care pot fi văzute cu o lupă de mână de 40 – 60x (în special, când sunt

în stare uscată). În cazuri extreme, aceasta poate duce la cimentarea unei părți

substanțiale a stratului. Dovada pentru natura iluvială a materialului poate fi obținută

folosind testul densitatea optică a extracției cu soluție de oxalat (the optical-density-of-

the-oxalat-extract test – ODOE). Valoarea ODOE a materialelor spodice iluviale este

mai mare decât cea a stratului eluvial acoperitor. Aceasta reflectă translocare de

materiale organice în stratul iluvial. Testul Al + ½ Fe (în soluție de oxalat de amoniu)

este folosit pentru a confirma illuvierea aluminiului și fierului.


1) Toate materialele spodic au:

a. pH ≤ 5,9 (1:1 apă) și

b. ≥ 0,6% carbon organic.

2) Dacă este prezent un orizont albic în majoritate continuu, culoarea sub cel albic are:

a. Nuanță 5YR sau mai roșie sau

b. Nuanță 7,5YR, valoarea ≤ 5 și croma ≤ 4 sau

c. Nuanță 10YR (sau nuanță neutră) și valoarea și croma ≤ 2 sau

d. Nuanță 10YR 3/1 sau

e. Nuanță 7,5YR, valoarea ≤ 5 și croma 5 sau 6.

Numai pentru punctul e, mergi la punctul 4; altfel te oprești.

3) Dacă nu există de loc orizont albic deasupra, culoare este:

a. Orice culoare listată pentru punctul 2

Plus

4) în cazurile punctelor 2e sau 3a, sunt cerute proprietăți suplimentare. În aceste cazuri,

materialele trebuie:

a. Să fie foarte ferme sau mai ferme și cimentate (fragmentele uscate la aer nu

se înmoaie) sau

b. Să aibă ≥ 10% învelișuri (cutane) crăpate pe grăunții de nisip sau

c. Să aibă Al + ½ Fe (în soluție de oxalat de amoniu) ≥ 0,50 și ≥ 2 ori mai

mult decât în stratul de deasupra sau

d. Să aibă ODOE > 0,25 și ≥ 2 ori mai mare decât în stratul de deasupra.


Nu există nici o nomenclatură a orizonturilor folosită specific pentru a indica prezența

materialelor spodice, deși, adesea, ele sunt asociate cu un orizont spodic și nomenclatura

asociată cu el. În unele zone, arătura a amestecat materialele spodice în stratul de suprafață,

ceea ce este indicat, pur și simplu, cu orizontul principal A și sufixul p.

Materiale sulfurice

Materiale de sol care conțin compuși ai sulfului oxidabili care produc acid


Materialele sulfurice conțin compuși ai sulfului oxidabili, cum ar fi sulf elementar, pirită sau

monosulfuri de fier. În general, acestea se acumulează în sedimente saturate permanent,

asociate cu ape salmastre, cum ar fi mlaștinile de coastă, estuarele și gurile de vărsare ale

râurilor. Ele se pot acumula și în sisteme de ape dulci dacă sulful este prezent în apă. Deși,

obișnuit, sunt asociate cu mediile înconjurătoare de coastă, materialele sulfurice sunt

cunoscute a apare și în strate adânci în locuri de pe terenuri înalte unde materialele sulfurice

au fost depuse în trecutul geologic în condițiile mediilor înconjurătoare anterioare. Dacă sunt

expuși la atmosferă, compușii sulfului se vor oxida până la a forma acid sulfuric și pH-ul va

deveni foarte scăzut, formând astfel orizont sulfuric. Conversia materialelor sulfurice într-un

orizont sulfuric poate avea loc într-o perioadă de câteva săptămâni până la câteva luni.


1) Inițial pH-ul este > 3,5 (1:1 apă).

2) Materialele au unul sau ambele dintre următoarele:

a. După incubare aerobă timp de 16 săptămâni, pH care scade cu ≥ 0,5 unități (până

la pH final ≤ 4,0) și/sau

b. Greutate a sulfului, în stare uscată, care este:

i. ≥ 0,75% și

ii. Mai mult de 1/3 carbonat de calciu echivalent.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizonturile principale O, A, B sau C cu

sufixul se, adesea, în combinație cu a, e sau g. Exemplele includ: Oase. Bseg și Cseg.

Orizont sulfuric

Un orizont care a devenit extrem de acid datorită oxidării mineralelor

sulfurice


Orizontul sulfuric este un orizont care a devenit foarte acid din cauza oxidării mineralelor

sulfuroase. Acesta poate fi în subsol sau la suprafață. Sedimentele depuse în medii

înconjurătoare acvatice sărate sau salmastre, fie în zonele de coastă din zilele noastre, fie în

mările din trecut, din interiorul continentului, pot conține minerale sulfuroase feruginoase

care, prin expunere la aer, produc acid sulfuric. Obișnuit, orizontul sulfuric se formează ca

rezultat al activității umane, cum ar fi drenarea, dragarea, exploatarea cărbunelui în carieră

sau alte activități de lucrări terasiere care scot la suprafață materiale purtătoare de sulf.

Procesele naturale, cum ar fi alunecările de teren pe versanții montani, pot, de asemenea, să

scoată la suprafață materiale de sol purtătoare de sulf. După expunere, se formează acid

sulfuric. În unele cazuri, se formează și minerale distincte, cum ar fi jarosit (cu culoarea

caracteristică galben-pai). Materialele foarte acide sunt toxice pentru plante și afectează

negativ clădirile și alte structuri construite pe ele.



2) pH-ul este ≤ 3,5 (sau <4,0 dacă sunt prezente sulfuri minerale sau minerale purtătoare

de sulf).

3) Orizontul arată dovada că pH-ul redus este datorită acidului sulfuric. El are:

a. Concentrații de jarosit (culoare galben-pai, obișnuit, nuanță 2,5Y sau mai

galbenă și cromă ≥ 6) sau

b. ≥ 0,05 sulfat solubil în apă sau

c. Materiale sulfurice direct dedesubt.


Nomenclatura orizonturilor folosită obișnuit include orizonturile principale O, A sau B

combinate cu sufixul j, adesea, în combinație cu a, e, g sau se. Unde orizontul s-a format în

material transportat de om, orizontul principal este precedat prin simbolul accent circumflex

(^). Exemplele includ: Oaj, Bjseg și ^Apj.

Concentrații de jarosit (galben) în cadrul pedurilor dintr-un orizont sulfuric.

Revenire la orizont sulfuric

Regim de umiditate udic (zone umede)

Regim caracteristic al regiunilor umede cu precipitații bine distribuite

sezonier


Regimul de umiditate a solului udic este în regiunile umede cu precipitații bine distribuite

sezonier. Solurile nu sunt uscate ≥ 90 de zile cumulative în majoritatea anilor. În general,

combinarea umidității acumulate și umidității din vară este egală sau mai mare decât

umiditatea pierdută prin evapotranspirație.

Vezi harta generalizată a regiunilor regimului de umiditate a solului din partea continentală



1) Solul este uscat < 90 de zile cumulative în majoritatea anilor.

2) Solul este uscat < 45 de zile consecutive, în vară și începutul toamnei (cu excepția

zonelor foarte calde și locurilor unde există diferență mică între temperaturile solului de

vară și de iarnă).

Notă: Pentru informații privind estimarea acestor criterii, vezi discuția asupra regimurilor de

umiditate a solului în Partea 1 – Cum se folosește această versiune a Cheilor.

Regim de umiditate ustic (zone semiaride)

Regim caracteristic climatelor semiaride unde umiditatea este limitată, dar

disponibilă pentru porțiuni din perioada de vegetație


Regimul de umiditate a solului ustic este intermediar între regimurile aridice (uscate) și

udice (umede) ale solului. Deși cantitățile de umiditate anuală sunt limitate, umiditatea este, în

general, disponibilă pentru porțiuni din perioada de vegetație. Spre deosebire de solurile cu

regim xeric, unde acestea primesc umiditate, de cele mai multe ori, în timpul iernii, solurile cu

regim de umiditate a solului ustic primesc precipitațiile, de cele mai multe ori, primăvara și

vara sau primăvara și toamna. Regimul de umiditate a solului ustic nu este folosit pentru

soluri cu permafrost.

Notă: Vezi harta generalizată a regiunilor regimului de umiditate a solului din partea

continentală a Statelor Unite ale Americii.


1) În zonele care au temperatura anuală medie a solului foarte caldă (≥ 22 °C) sau care au

diferență mică (< 6 °C) între temperaturile de iarnă și de vară a solului:

a. Solul este în stare uscată ≥ 90 de zile cumulative în timpul anului, dar

b. Solul este în stare umedă în timpul anului ≥ 90 de zile consecutive sau > 180 zile

cumulative.

2) În alte zone cu temperaturile solului reci până la calde (< 22 oC):

a. Solul este în stare uscată ≥ 90 de zile cumulative, dar

b. Solul este în stare umedă ≥ 50% din perioada de vegetație (când temperatura

solului > 5 °C).

3) În alte zone unde solul este în stare umedă ≥ 45 de zile consecutive iarna și la începutul

primăverii, solul este în stare uscată < 45 de zile consecutive vara și la începutul

toamnei.

Regim de umiditate xeric

Regim caracteristic al climatului de tip mediteranean cu ierni umede,

răcoroase și veri uscate, calde.


Regimul de umiditate a solului xeric se caracterizează printr-un climat de tip mediteranean ,

în care iernile sunt răcoroase și umede și verile sunt calde și uscate. Cele mai multe

precipitații cad în timpul iernii, când evapotranspirația este redusă, ceea ce, în general,

permite acumularea amplă a umidității pentru următoarea perioadă de vegetație. Regimul de

umiditate a solului xeric nu este folosit în zonele care au temperaturile solului anuale medii

foarte calde (≥ 22 °C) sau care au diferență mică (<6 °C) între temperaturile solului de iarnă și

de vară. Solurile sunt în stare uscată ≥ 45 zile consecutive în vară și la începutul toamnei și în

stare umedă ≥ 45 zile consecutive în iarnă și la începutul primăverii.

Vezi harta generalizată a regiunilor regimului de umiditate a solului din partea continentală



1) Solul este în stare umedă ≥ 45 zile consecutive în iarnă și la începutul primăverii și este

în stare uscată ≥ 45 zile consecutive în vară și la începutul toamnei.

2) Soil este umed ≥ 50% din perioada de vegetație (când temperatura solului este > 5 oC).

Harta regimurilor de umiditate

Această hartă arată patternul general al regimurilor de umiditate a solului pe tot teritoriul

Statelor Unite. Clasele prezentate includ intermediare privind umiditatea, cum ar fi ustic tipic

și aridic xeric, care sunt folosite la nivelul de subgrupă din Soil Taxonomy. Pentru clasificare

la nivel de grupă mare, se ia în considerare numai al doilea termen (de ex., aridic xeric se

consideră ca aridic). Această hartă poate fi folosită ca ghid general pentru atribuirea unei clase

a regimului de umiditate, dar aceasta nu este definitivă pentru orice locație specifică.

Înapoi la:

Regim de umiditate a solului acvic

Regim de umiditate a solului aridic

Regim de umiditate a solului perudic

Regim de umiditate a solului udic

Regim de umiditate a solului ustic

Regim de umiditate a solului xeric

Harta regimurilor de temperatură

Această hartă arată patternul general al regimurilor de temperatură a solului pe întreg teritoriul

Statelor Unite ale Americii. regimurile de temperatură gelice nu au fost confirmate prin

documente în partea continentală a Statelor Unite, dar se găsesc în Alaska. Această hartă

poate fi folosită ca un ghid general pentru atribuirea unei clase a regimului de temperatură,

dar aceasta nu este definitivă pentru orice locație specifică.

Revenire la regimurile de temperatură a solulu

Partea 4 – Chei pentru ordine, subordine și grupe mari

Cheie pentru ordine de sol

Introducere

Cheile sunt concepute pentru a fi folosite secvențial, începând cu cheia pentru ordine, apoi cu

aceea a subordinelor și, în final, cu aceea a grupelor mari. Se începe cu primul punct listat în

cheia pentru ordine și se stabilește dacă solul îndeplinește sau nu criteriile. Când criteriile

inițiale listate nu sunt îndeplinite, se continuă în întreaga cheie până când criteriile sunt

îndeplinite. Odată ce criteriile pentru ordin sunt stabilite ca fiind îndeplinite, se trece la

subordin și apoi la grupa mare. Concepția elaborării cheii este astfel că un sol se plasează în

prima clasă pentru care criteriile sunt îndeplinite.

Criteriile prezentate în chei se referă la prezența orizonturilor și caracteristicilor diagnostice

specifice. În plus, unele cer stabilirea regimului de temperatură sau umiditate corespunzător.

Vezi Partea 3 - Orizonturi și Caracteristici Diagnostice pentru informații detaliate. Dacă nu

este specificat altfel, adâncimile se măsoară de la suprafața solului.

La cel mai înalt nivel al sistemului de clasificare, sunt recunoscute douăsprezece ordine de

sol. Ordinele, odată cu o scurtă descriere care se referă la conceptul general al fiecăruia, sunt

prezentate (în ordine alfabetică) în lista de mai jos. După aceste descrieri este o cheie pentru a

stabili ordinul în care este un sol. Urmează cheile pentru stabilirea subordinului și grupei mari

corespunzătoare.

Scurtă descriere a ordinelor de sol

1. Alfisolurile sunt soluri natural fertile cu saturație foarte mare în baze și orizont de

subsol îmbogățit în argilă.

2. Andisolurile sunt soluri relativ tinere, majoritatea de origine vulcanică, care sunt

caracterizate prin minerale unice cu structură cristalină slab organizată.

3. Aridisolurile sunt soluri uscate de deșerturi.

4. Entisolurile sunt soluri tinere cu mică sau nicio dezvoltare a profilului.

5. Gelisolurile sunt soluri foarte reci cu permafrost în subsol.

6. Histosolurile sunt soluri formate în material organic în descompunere.

7. Inceptisolurile sunt soluri tinere cu grad slab, dar vizibil, de formare a profilului.

8. Molisolurile sunt soluri de pajiști, natural foarte fertile, colorate foarte închis.

9. Oxisolurile sunt soluri tropicale foarte puternic dezagregate cu fertilitate naturală

redusă.

10. Spodosolurile sunt soluri acide cu fertilitate redusă și acumulări de materie

organică și de oxizi de fier și aluminiu în subsol.

11. Ultisolurile sun soluri cu stare redusă în baze și subsol îmbogățit în argilă.

12. Vertisolurile sunt soluri foarte argiloase care se contractă și crapă când sunt în

stare uscată și se gonflează când sunt în stare excesiv de umedă.


A. Soluri (minerale sau organice) cu permafrost în cadrul adâncimii de

200 cm .........………………...………………………………………….….… Gelisoluri Dacă permafrostul este sub adâncimea de 100 cm, atunci trebuie să fie prezente și

materiale gelice (adică, dovada crioturbației) deasupra adâncimii de 100 cm.

B. Soluri cu material organic de 40 cm sau mai gros ….………….……...… Histosoluri

În majoritatea cazurilor, materialele de sol organice trebuie să fie ≥ 40 cm grosime.

Totuși, sunt excepții care permit strate mai subțiri, adică, unde stratele organice se

suprapun direct pe materiale cu textură foarte grosieră și unde solurile au adâncime

relativ superficială până la unele strate restrictive pentru rădăcini. Stratele organice

trebuie să fie ≥ 60 cm grosime, dacă sunt din mușchi de sphagnum sau alt material

organic cu densitate aparentă foarte mică. De asemenea, nu se permite ca histosolurile

să conțină cantități semnificative de materiale andice ale solului în partea superioară.

C. Soluri cu un orizont spodic (acumulare de materie organică translocată în complex

cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier) care este de 10 cm sau mai gros în

cadrul adâncimii de 50 cm (sau în cadrul a 200 cm, dacă solurile au textură

nisipoasă deasupra orizontului spodic) …………………..…………...… Spodosoluri

Spodosolurile nu pot avea orizont plaggen, argilic, kandic deasupra orizontului spodic.

Dacă în partea superioară a solului sunt prezente materiale de sol andice, atunci

trebuie să existe un orizont albic peste cel spodic. Vezi "Cheile Taxonomie solului",

ediția a 12-a pentru criterii specifice privind spodosolurile care sunt foarte reci,

lutoase, cimentate sau arate ori care au strate restrictive pentru rădăcini.

D. Soluri cu proprietăți andice ale solului (bogate în sticlă vulcanică

sau minerale slab cristaline) în 36 cm sau mai mult din cei 60 cm

de la partea superioară ……...…………………………..….……………... Andisoluri Începi măsurarea de la partea superioară, cea mai de sus, a solului mineral sau de la

partea superioară, cea mai de sus, a unui orizont O care are proprietăți andice, oricare

este cel mai superficial. Pentru solurile cu anumite strate restrictive pentru rădăcini

deasupra adâncimii de 60 cm, proprietățile andice ale solului trebuie să constituie ≥

60% din zona de deasupra stratului restrictiv pentru rădăcini.

E. Soluri cu un orizont oxic (extrem de mult dezagregat) cu adâncime

de 150 cm ………….………………………………………………………..... Oxisoluri

Un orizont Kandic poate fi prezent la o adâncime de 100 cm cu condiția ca el să aibă

<10% minerale dezagregabile în fracțiunile nisip fin și foarte fin și că există ≥ 40%

argilă în primii 18 cm ai solului (după amestecare).

F. Soluri cu caracteristicile următoare:

a) 30% sau mai multă argilă până la o adâncimea de cel puțin 50 cm ȘI

b) Dovada contracției și gonflării (fețe de alunecare) într-un strat de 25 cm sau mai

gros deasupra adâncimii de 100 cm ȘI

c) Crăpături care se deschid și se închid periodic …………...………….. Vertisoluri

Cei 18 cm din partea superioară, cea mai de sus, a solului de suprafață (sau un strat

arat) pot avea substrate cu mai puțin de 30% argilă, numai dacă media generală este ≥

30%. De asemenea, criteriul adâncimii de 50 cm este ondulat în cazul în care stratul cu

un conținut mare de argilă are imediat dedesubt anumite strate restrictive pentru

rădăcini.

G. Soluri care au fie:

a) Regim de umiditate a solului aridic (prea uscat pentru plantele mezofite ) și

orizont de subsol diagnostic, FIE

b) Orizont salic (conținut mare de săruri) cu, imediat dedesubt, nivel al apei

freatice ridicat sezonier în cadrul a 100 cm …..………………………… Aridisoluri

Aridisolurile trebuie să aibă epipedon fie ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis), fie

antropic (modificat de om). Alte orizonturi diagnostice, cu excepția orizonturilor

argilice (acumulare de argilă) sau natrice (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu),

trebuie să înceapă deasupra adâncimii de 100 cm. Aridisolurile nu pot avea orizont

sulfuric (extrem de acid datorită oxidării și producerii de acid sulfuric) în cadrul

adâncimi de 150 cm. Secțiunea de control pentru umiditate a aridisolurilor cu nivel al

apei subterane freatice ridicat sezonier (Seasonal High Water Level7) trebuie să fie

uscată ceva timp de-a lungul anului.

H. Soluri atât cu:

a) Un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) sau kandic (capacitate foarte

mică de schimb cationic) CÂT ȘI CU

b) Saturație în baze (prin suma cationilor) mai mică de 35% la adâncimea de

verificare (în general, 125 cm sub partea superioară, cea mai de sus, a orizontului

argilic sau kandic) ……………………………….………..………………… Ultisoluri

Adâncimea de verificare variază pentru soluri cu strate de suprafață nisipoase, pentru

soluri cu orizont kandic sau argilic care începe la adâncime mai mare de 55 cm și

pentru soluri cu fragipan sau alte strate restrictive pentru rădăcini.

7 Seasonal High Water Level - Nivel al apei freatice (de suprafață) ridicat sezonier: Nivelul la care apa

subterană sau de suprafață poate fi de așteptat să se ridice datorită unui sezon normal umed.

I. Soluri atât cu:

a) Epipedon molic (bogat în humus și baze) CÂT ȘI CU

b) Saturație în baze 50% sau mai mult în toate stratele, în general, până la

adâncimea de 180 cm ……………………………………………..………. Molisoluri

Excepții la criteriul adâncimii de 180 cm sunt 125 cm sub partea superioară, cea mai

de sus, a unui orizont argilic, kandic sau natric ori până la un contact densic, litic sau

paralitic, cu condiția ca oricare din acestea care să fie la adâncime mai mică de 180

cm. De asemenea, sunt elaborate prevederi speciale pentru unele soluri cu un orizont

albic care intervine în cadrul epipedonului molic.

J. Soluri cu un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă), kandic (capacitate

foarte mică de schimb cationic) sau natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și

sodiu) ori fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) ….………..….. Alfisoluri

Pentru a fi calificat ca un alfisol, fragipanul trebuie să aibă argilane mai groase de 1

mm.

K. Soluri care au fie:

a) În cadrul adâncimii de 100 cm, un orizont cambic (dezvoltare minimală a

solului), calcic (acumulare de carbonat de calciu), petrocalcic (cimentat prin

acumularea carbonatului de calciu), gipsic (acumulare de gips), petrogipsic

(cimentat prin acumularea gipsului) sau placic (cimentat prin acumularea fierului

și materiei organice) ori duripan (strat cimentat prin acumularea silicei), FIE

b) În cadrul adâncimii de 150 cm, orizont sulfuric (excesiv de acid datorită oxidării

și producerii de acid sulfuric), FIE

c) În cadrul adâncimii de 200 cm, un fragipan (strat ferm și casant, dar nu

cimentat) sau un orizont oxic (extrem de dezagregat), sombric (strat colorat închis

în care s-a acumulat materie organică) ori orizont spodic (acumulare de materie

organică translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier), FIE

d) În cadrul primilor 50 cm, un orizont salic (conținut ridicat de săruri) sau un

epipedon histic (strat de suprafață, organic, excesiv de umed), folistic (strat de

suprafață organic, liber drenat), molic (bogat în humus și baze), umbric (bogat în

humus cu saturație redusă în baze) sau plaggen (epipedon modificat de om), FIE

e) În cadrul primilor 50 cm, procent de sodiu schimbabil ≥ 15 (raport de adsorbție

a sodiului ≥ 13) și nivel al apei subterane freatice ridicat sezonier în cadrul

adâncimii de 100 cm ……..……...………………………………………. Inceptisoluri

Baza orizontului cambic trebuie să fie sub adâncimea de 25 cm, în afară de cazul când

solul are regim de temperatură criic sau gelic. Pentru punctele d și e de mai sus,

materialele sulfurice nu trebuie să apară în cadrul adâncimii 50 cm și solul trebuie să

nu fie fluid sau să aibă < 8% argilă la vreo adâncime între 20 și 50 cm.

L. Soluri care, în general, sunt lipsite de dezvoltare pedologică ………….… Entisoluri

Ordinul alfisolurilor

Alfisolurile sunt soluri natural fertile cu saturație mare în baze și orizont de

subsol îmbogățit în argilă.

Caracteristici generale

Tipic, alfisolurile au un orizont de suprafață care constă dintr-un epipedon ocric (tipic, subțire

și/sau colorat deschis) și unul de sub suprafață care constă dintr-un orizont argilic îmbogățit în

argilă. Între orizontul de suprafață și orizontul de subsol, există, obișnuit, o zonă colorată

deschis, de levigare. În plus, aceste soluri au saturație în baze moderată până la foarte mare.

Alfisolurile pot avea alte forme de orizont de subsol, incluzând un fragipan (strat ferm și

casant, dar nu cimentat), duripan (strat cimentat prin acumularea silicei), un orizont kandic

(capacitate foarte mică de schimb cationic), un orizont natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu), un orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu),

plintit (ferm, concentrație bogată în oxid de fier) sau alte trăsături și acestea sunt folosite în

definirea grupelor mari în cadrul ordinului. Câteva alfisoluri excesiv de umede au un

epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze).

Mediu înconjurător și procese

Alfisolurile s-au format într-o gamă largă de materiale parentale și în condiții largi de mediu

înconjurător, variind de la tropicale până la boreale. Majoritatea alfisolurilor au regim de

umiditate umed (udic) sau subumed până la semiarid (ustic). Acelea cu climat de tip

mediteranean, unde precipitațiile apar, în majoritate, ierna, iar verile sunt uscate, au regim de

umiditate xeric. Unele alfisoluri sunt excesiv de umede și au regim de umiditate acvic.

Alfisolurile s-au dezvoltat, în principal, (deși nu exclusiv) sub vegetație de pădure. Mișcarea

argilei și a altor produse de dezagregare din straturile superioare ale solului și acumularea

ulterioară a lor în subsol sunt procese importante în formarea alfisoluri. Procesele de formare

a solului sunt în echilibru relativ. Ca rezultat, bazele cu rol de elemente nutritive (cum ar fi

calciu, magneziu și potasiu) sunt furnizate solului prin procesul dezagregării; iar levigarea nu

este suficient de intensă ca să le scoată din sol, înainte ca plantele să le poată folosi și recicla.

Localizare

Alfisolurile sunt extinse în întreaga lume, apărând pe toate continentele (cu excepția

Antarcticii). La nivel global, ele ocupă aproximativ 10% din suprafața de teren fără gheață.

Alfisolurile din climatele mai calde tind să formeze o zonă între aridisolurile regiunilor aride

și inceptisolurile, ultisolurile și oxisolurile arealelor cu climate calde, umede. Unde climatul

este mai răcoros, alfisolurile din Statele Unite au tendința să formeze o bandă între

molisolurile pajiștlor și spodosolurile și inceptisolurile climatelor foarte umede.

Profilul unui alfisol (un haplustalf caracteristic) din Stephenville, Texas.


Înapoi la cheia pentru ordinele de sol

Alfisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Distribuția globală a alfisolurilor

Subordinele alfisolurilor

Clasificarea alfisolurilor

În definițiile subordinele, accentul este pus în întregime pe climatul solului sub forma de

umiditatea solului (acvalfuri), temperatura solului rece (crialfuri) și regimul de umiditate a

solului (ustalfuri, xeralfuri și udalfuri).

Nivelul grupei mari reflectă o combinare de proprietăți importante, inclusiv prezența

orizonturilor diagnostice altele decât un orizont argilic, temperatură rece a solului, schimbare

abruptă a texturii la un strat slab permeabil, culori roșii închise, nodule cimentate cu fier în

subsol, plintit (concentrație bogată în oxid de fier, fermă) în subsol, patternuri de saturație a

solului, bioturbație intensă de la râme sau alte organisme și morfologie care reflectă

dezvoltare puternică a solului pe forme de relief stabile.

Cele cinci subordine sunt:

1. Acvalfuri – Alfisoluri excesiv de umede (condiții acvice în partea superioară)

2. Crialfuri – Alfisoluri reci (regim de temperatură criic sau izofrigid)

3. Ustalfuri – Alfisoluri moderat uscate (umiditate limitată)

4. Xeralfuri – Alfisoluri moderat uscate (umiditate limitată care este acumulată iarna și

climat de tip mediteranean)

5. Udalfuri – Alfisoluri de regiuni umede, cu precipitații bine distribuite

Acvalfuri

Crialfuri

Alfisoluri Ustalfuri

Xeralfuri

Udalfuri

Cheie pentru subordinele alfisolurilor

Alfisoluri care:

1) Au nivel al apei subterane freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii

de 50 cm ……………………………………………………………………… Acvalfuri

Trăsăturile redoximorfice sunt dovada unui nivel al apei subterane freatice ridicat

sezonier. Siturile drenate artificial sunt incluse în acvalfuri. Vezi "Keys la Taxonomie

solului", ediția a 12-a, pentru detalii specifice privind culoarea, adâncimile și

localizarea pentru trăsăturile redoximorfice.

2) Au temperatura medie a solului rece ……………………………………….. Crialfuri

Aceste soluri au regim de temperatură a solului criic sau izofrigid.

3). Au oarecum limitată umiditatea solului disponibilă pentru creșterea

plantelor …………...…………………………………………………………. Ustalfuri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului ustic. Umiditatea este limitată, dar

disponibilă pentru porțiuni din perioada de vegetație.

4) Au climat de tip mediteranean …………..…………………………………. Xeralfuri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului xeric (răcoros și umed iarna și

cald și uscat vara).

5) Alte alfisoluri cu precipitații bine distribuite sezonier …………………….. Udalfuri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului udic.

Grupele mari ale acvalfurilor

Acvalfurile sunt alfisolurile excesiv de umede. Ele sunt saturate aproape până la suprafața

solului de apa freatică pe o perioadă suficient de lungă în timpul anului pentru a deveni lipsite

de oxigen (condiții acvic). Unele sunt drenate artificial. Obișnuit, aspectul lor este caracterizat

printr-un pattern de colorare marmorată cenușie și roșie (sărăciri și concentrații

redoximorfice). În unele din aceste soluri, apa freatică este aproape de suprafață în timpul

unei părți considerabile a anului, dar coboară în altă parte a anului. În altele, apa freatică poate

fi la adâncime, în cea mai mare parte a anului; dar orizonturile care au o conductivitate

hidraulică redusă împiedică mișcarea în jos a apei și prelungesc perioada de saturație cu apă.

Acvalfurile se formează în locurile joase ale peisajului, cum ar fi șesuri inundabile, depresiuni

și terenuri plane largi. Câteva pot fi pe versanții laterali unde apa se prelinge lateral pe

deasupra stratelor restrictive (ieșind) la suprafață.

Multe acvalfuri sunt drenate și folosite pentru cultivarea plantelor. Orezul este o cultură

obișnuită pe acvalfuri care au regim de temperatură termic sau mai cald. Înainte de a fi fost

cultivate, unele acvalfuri au fost sub vegetație forestieră sau sub vegetație ierboasă. Aproape

toate acvalfurile sunt considerate să fi susținut vegetație forestieră ceva timp în trecut.

Criacvalfuri

Plintacvalfuri

Duracvalfuri

Natracvalfuri

Fragiacvalfuri

Acvalfuri

Kandiacvalfuri

Vermacvalfuri

Albacvalfuri

Glosacvalfuri

Epiacvalfuri

Endoacvalfuri

Profilul unui acvalf (un endoacvalf caracteristic) din Wyoming.

Stratul de suprafață colorat închis este un epipedon umbric. Subsolul are patternul caracteristic de colorare

marmorată cenușie și roșie care indică prezența condițiilor acvice. Scara este în cm.

Revenire la acvalfuri

Cheie pentru grupele mari ale acvalfurilor (înapoi la cheia subordinelor)

Acvalfuri care au:

1. Temperatura medie a solului rece (regim de temperatură cric) ……... Criacvalfuri

2. Plintit care constituie ≥ 50% dintr-un strat între adâncimile de 30 și

150 cm …………………………………………………………...………. Plintacvalfuri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Plintitul este o masă bogată în oxid de

fier, fermă care se întărește ireversibil după expunere la cicluri repetate de umezire -

uscare.

3. Duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) …………...………… Duracvalfuri

4. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ………..... Natracvalfuri

5. Fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în cadrul adâncimii

de 100 cm ……………………………….…………………....………… Fragiacvalfuri

Începi măsurarea sub orice orizont O.

6. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) …......... Kandiacvalfuri

7. Dovadă semnificativă a bioturbației …………………………………. Vermacvalfuri

Se cere un total > 25 cm (în cadrul unei adâncimi de 100 cm) cu > 50% dovada

bioturbației. Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O.

8. Creștere abruptă în conținutul de argilă până la orizontul argilic …... Albacvalfuri

Vezi definiția „schimbare texturală abruptă” pentru criterii specifice. De asemenea,

clasa Ksat trebuie să fie moderat redusă sau mai redusă în orizontul argilic (cel mai

probabil, să satisfacă dacă textura este argilă nisipoasă, argilă prăfoasă sau argilă).

9. Orizont glosic (argilic degradat) ……………………….……………… Glosacvalfuri

10. Episaturație (nivel de apă suspendată) ….…………………….....……. Epiacvalfuri

11. Endosaturație (saturat în întregul profil) ……..………...…………… Endoacvalfuri

Descrierile grupelor mari ale acvalfurilor

Criacvalfuri - Acestea sunt acvalfurile reci. Aceste soluri nu sunt cunoscute a apare în Statele

Unite. Grupa a fost propusă pentru alte țări, dar nu au fost sugerate definiții ale subgrupelor.

(Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Plintacvalfuri – Aceste soluri au plintit (concentrație bogată în oxid de fier, fermă care se

întărește ireversibil după expunerea la cicluri repetate de umezire-uscare) constituind jumătate

sau mai mult din volumul din unele suborizonturi între adâncimile de 30 și 150 cm. Ele sunt,

în principal, în depresiuni din zonele climatelor umede-uscate tropicale subtropicale. Nu sunt

cunoscute a apare în Statele Unite, dar sunt semnalate a fi extinse în Africa, în sudul Saharei.

Sunt, probabil, alfisolurile cel mai puțin folosite pentru agricultură, cel puțin în parte,

deoarece ele tind să fie prea umede în sezonul ploios și prea uscate în sezonul uscat pentru

majoritatea culturilor. În majoritatea acestor soluri, vegetația este sau a fost vegetație de

savană sau de pădure de foioase cu frunze căzătoare. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Duracvalfuri – Aceste soluri au un duripan cimentat prin acumularea silicei. Duracvalfurile

nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite ale Americii. Grupa a fost propusă pentru alte țări,

dar definițiile subgrupelor nu au fost sugerate. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Natracvalfuri – Aceste soluri au un subsol îmbogățit în argilă, cu niveluri ridicate de

saturație în sodiu (orizont natric). Tipic, apa freatica se ridică deasupra orizontului natric în

vreo perioadă și saturează solul în altă perioadă. Natracvalfurilor li se permite, dar nu li se

cere, să aibă un orizont glosic (argilic degradat). În SUA, majoritatea acestor soluri au regim

de temperatură mezic, termic sau hipertermic, dar puține sunt frigide. Dacă nu sunt

perturburate, obișnuit, natracvalfurile au un orizont A subțire care acoperă un orizont albic

subțire (colorat deschis și levigat) care, la rândul lui, se suprapune pe un orizont de subsol

natric. Dacă solurile sunt arate, cele două orizonturi superioare și parte din orizontul natric sau

numai parte din cele două orizonturi superioare pot fi amestecate. In SUA, vegetația pe

natracvalfuri, înainte de cultivare, a fost, cel mai obișnuit, vegetație ierboasă sau amestec de

vegetație ierboasă și arbori toleranți la secetă. În regiunile umede, unde precipitațiile anuale

sunt de 100 cm sau mai mult, prezența sodiului este atribuită, în general, permeabilității foarte

reduse în orizontul natric. Permeabilitatea este atât de lentă încât există ideea că levigarea

sodiului ar fi mai mică decât este eliberarea sodiului prin dezagregarea feldspaților. Multe

natracvalfuri din SUA s-au format în loess sau aluviuni de vârsta Wisconsinan. Unele

natracvalfuri sunt în depresiuni sau terenuri joase și sunt supuse la inundații, iar sodiul din ele

poate fi adus de apa freatică sărată sau apa de mare. Caracteristic, suprafețele cu natracvalfuri

sunt mici. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Profilul unui natracvalf slab drenat din Thailanda.

Stratul de suprafață nisipos are imediat dedesubt un subsol cenușiu roz începând la o adâncime de cca. 15 cm.

Subsolul are grad slab de structură prismatică și conținut ridicat de sodiu. Acest sol este folosit pentru producția

de orez. De reținut, nivelul apei subterane freatice la o adâncime de cca. 145 cm. Scara este în cm.

Revenirea la natracvalfuri

Fragiacvalfuri – Aceste soluri au un strat dens, casant (fragipan) în cadrul a 100 cm de la

suprafața solului mineral. Majoritatea au apă freatică care se ridică deasupra fragipanului în

vreo perioadă și care saturează solul în altă perioadă. În Statele Unite, solurile au, în general,

regimuri de temperatură frigidă sau termică. În majoritatea anilor, orizontul albic, în general,

nu devine uscat, dar apa freatică coboară sub baza fragipanului în timpul verii și conținutul de

umiditate a solului este sub capacitatea de câmp în vreo perioadă. Cele mai multe din

fragiacvalfuri din Statele Unite s-au format în depozite Wisconsinan din Pleistocen târziu și,

înainte de a fi cultivate, au avut vegetație forestieră de foioase cu frunze căzătoare.

Majoritatea solurilor sunt aproape orizontale. Fragiacvalfurile ca grupă au saturație în baze

mai mică decât alte acvalfuri. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Kandiacvalfuri – Aceste soluri au un subsol îmbogățit în argilă, cu capacitate foarte mică de

furnizare de elemente nutritive (orizont kandic). Le sunt permise, dar nu li se cere, să aibă un

orizont de subsol glosic (argilic degradat). În mod caracteristic, ele sunt acvalfurile cu

climatele cele mai calde și mai umede și cu trecerea majorității apei prin profil. Ele au o

saturație în baze relativ redusă pentru solurile din cadrul acestui ordin. Vegetația este, în

majoritate, pădure tropicală sau subtropicală din esențe tari. Versanții sunt aproape liniari sau

concavi. Kandiacvalfurile sunt, în, majoritate, în zone tropicale și subtropicale. Ele sunt rare

în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Vermacvalfuri – Aceste soluri au bioturbație semnificativă sub forma de vizuini de animale,

găuri de viermi umplute sau coprolite. Crotovinele (galerii de animale umplute) împiedică

circulația apei, deoarece acestea sunt dense, masive, compacte și stratificate. Unde apar

crotovinele, orizonturile de sol sunt complet distruse. Abundența semnificativă a crotovinelor

din sol afectează morfologia solului, hidrologia solului și comportamentul solului. Aceste

soluri sunt cunoscute a apare de-a lungul câmpiei de coastă din Texas unde bioturbația este

cauzată de raci împlătoșați. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Albacvalfuri – Aceste soluri au apa freatică ridicată sezonier deasupra unui orizont argilic

îmbogățit în argilă, slab permeabil. Obișnuit, orizont albic, colorat deschis, levigat, este așezat

abrupt pe un orizont de subsol argilic, practic, cu niciun orizont de tranziție între cele două.

Există o diferență semnificativă în conținutul de argilă imediat deasupra și sub limita

superioară a orizontului argilic. În Statele Unite, majoritatea albacvalfurilor au regim de

temperatură mezic, termic sau hipertermic și, cu excepția solurilor irigate, orizontul albic este

uscat pentru perioade scurte în timpul verii, în majoritatea anilor. Uscăciunea pare esențială

pentru geneza acestor soluri. Astfel, acvalfurile, în care orizontul albic este rareori uscat, sunt

în grupe mari altele decât albacvalfuri. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Glosacvalfuri – Aceste soluri au un orizont glosic (argilic degradat). Orizontul glosic este

interpretat ca dovada că orizontul argilic a fost parțial distrus prin dizolvarea și îndepărtarea

argilei. Intruziunile tubulare de materiale albice colorate deschis în orizontul de subsol argilic

pot fi formate prin umplerea vizuinilor făcute de raci împlătoșați sau a urmelor rădăcinilor

pivotante. În mod caracteristic, aceste soluri sunt alfisoluri care au climatele cele mai umede

și cea mai multă apă care trece prin profil și care au saturație redusă în baze pentru solurile

acestui ordin. Înainte ca solurile să fi fost cultivate, vegetația a fost, în cea mai mare parte,

pădure din specii de esențe tari cu frunze căzătoare. Materialele parentale sunt, în mare parte,

sedimente bazice sau calcaroase de vârsta Pleistocen târziu. Versanții sunt aproape liniari sau

concavi. Glosacvalfurille sunt, de cele mai multe ori, în părțile cele mai nordice și sudice ale

zonelor unde apar acvalfuri. Acestea sunt, în general, în zona Great Lakes și pe coasta

Golfului. Câteva sunt în Pacific Northwest. Cu excepția situației unde regimul de temperatură

este frigid, majoritatea acestor soluri au fost drenate și sunt folosite pentru cultivarea

plantelor. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Epiacvalfuri – Aceste soluri au nivel de apă ridicat. Obișnuit, apa freatică se ridică pe

orizonturi de sub orizontul superior, cel mai de sus, argilic, dar aceasta nu saturează partea

inferioară a profilului. Nivelul apei freatice fluctuează de la un nivel aproape de suprafața

solului până sub orizontul de subsol argilic și, uneori, nu este evident. Înainte de cultivare,

majoritatea epiacvalfurilor au susținut fie pădure de foioase cu frunze căzătoare, fie pădure de

conifere. În general, epiacvalfurile sunt aproape orizontale și materialele parentale ale lor

sunt, tipic, sedimente din Pleistocen târziu. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Endoacvalfuri – Aceste soluri sunt saturate în întregul profil ceva timp de-a lungul anului.

Apa freatică fluctuează de la un nivel aproape de suprafața solului până sub orizontul de

subsol argilic și, uneori, este sub adâncimea de 200 cm. Înainte de cultivare, cele mai multe

endoacvalfuri au susținut fie pădure de foioase cu frunze căzătoare, fie pădure de conifere. În

general, ele sunt aproape orizontale și materialele lor parentale sunt, tipic, sedimente din

Pleistocen târziu. (Înapoi la cheia pentru acvalfuri)

Grupele mari ale crialfurilor

Crialfurile sunt alfisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate, din regiuni reci. Aproape

toate aceste soluri au regim de temperatură criic și regim de umiditate udic.

Crialfurile nu sunt extinse. Ele s-au format în America de Nord, Europa de Est și Asia la peste

49 grade latitudine nordică și în unii munți înalți la sud de latitudine. În munți, ele tind să se

formeze la altitudini mai mici, adiacent spodosolurilor sau inceptisolurilor reci, situate mai

sus. Majoritatea crialfurilor sunt sau au fost sub pădure de conifere. În America de Nord, ele

sunt, în principal, în păduri datorită sezonului lor de vegetație scurt, rece.

În mod caracteristic, crialfurile au un strat de suprafață organic (orizont O), un orizont albic,

colorat deschis, levigat și un orizont de subsol argilic îmbogățit în argilă. În unele zone, ele au

un orizont mineral A subțire la suprafață. În regiunile cu cele mai mici precipitații, ele sunt

neutre sau slab acide în toate orizonturile și un orizont îmbogățit în carbonat de calciu poate fi

imediat sub orizontul argilic. În multe din zonele mai umede unde apar ele, partea inferioară a

orizontului albic și partea superioară a orizontului argilic sunt puternic sau foarte puternic

acide.

În general, crialfurile din Statele Unite, s-au dezvoltate în depozite Pleistocene, majoritatea de

vârsta Wisconsinan.

Palecrialfuri

Crialfuri Glosocrialfuri

Haplocrialfuri

Profilul unui crialf (un haplocrialf caracteristic) din Canada.

Acest sol are un orizont argilic între adâncimile de aproximativ 7 și 26 inches.

S-a format în sedimente argiloase fin stratificate care au fost depuse inițial într-un lac glaciar.

Stratificarea fină a sedimentelor lacului poate fi văzută în partea netezită a profilului

sub o adâncime de aproximativ 31 inches. Scara este în inches.

Revenire la crialfuri

Cheie pentru grupele mari ale crialfurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Crialfuri care au:

1. Orizont argilic (acumulare de argilă), kandic (capacitate foarte mică de schimb

cationic) sau natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) începând la

adâncime ≥ 60 cm și orizont glosic (argilic degradat) deasupra …........ Palecrialfuri

Începi măsurarea de sub orice cuvertură cu materiale vulcanice vitrice, dacă sunt

prezente. Vreun strat deasupra orizontului argilic, kandic sau natric trebuie să aibă

textură mai fină decât nisip fin lutos. Orizontul glosic este un fel de orizont argilic

degradat. Criteriul glosic este ondulat dacă există întrepătrundere de materiale albice

în subsol.

2. Orizont glosic (argilic degradat) și orizont argilic în cadrul

adâncimi de 60 cm ………..………………………..………….……….. Glosocrialfuri

3. Alte crialfuri simple, cu nici un fel de degradare a orizontului

argilic …………………………………………………….…..….……… Haplocrialfuri

Descrierile grupelor mari ale crialfurilor

Palecrialfuri – Aceste soluri au un orizont albic (colorat deschis și levigat) suprapus pe un

orizont de subsol glosic (argilic degradat). Unele au întrepătrundere de materiale albice

colorate deschis în subsol. Solurile sunt considerate a fi limitate la suprafețe relativ stabile în

munți, din care multe sunt mai vechi decât glaciația Wisconsinan. Stabilitatea poate fi

rezultatul pietrozității. Vegetația pe aceste soluri este, în majoritate, pădure de conifere.

Regimurile de temperatură sunt, în majoritate, criice. Regimurile de umiditate sunt, în

majoritate, udice. (Înapoi la cheia pentru crialfuri)

Glosocrialfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol glosic (argilic degradat) și, tipic, au un

orizont argilic care are limita superioară în cadrul a 60 cm de la suprafața solului mineral

(dacă nu există o clasă granulometrică fie una nisipoasă, fie una scheletală-nisipoasă în

întreaga masă a stratelor de deasupra) sau există o cuvertură de suprafață sau un strat în primii

75 cm care constă din materiale piroclastice dezagregate ușor sau moderat. Obișnuit, orizontul

de subsol glosic are proeminențe limbiforme de materiale albice colorate deschis care

înaintează în orizontul argilic. Aceste proeminențe sunt luate în considerare pentru a indica

faptul că orizontul argilic este în curs de mutare mai adânc în sol. În zonele unde solurile sunt

de tranziție între spodosoluri și alfisoluri, unele glosocrialfuri au un orizont cambic

(dezvoltare minimală a solului) care pare a fi un orizont spodic incipient. Obișnuit, orizontul

de subsol cambic este separat de orizontul argilic print-un orizont albic. Vegetația este, în

majoritate, din arbori de conifere. Puține glosocrialfuri au fost defrișate și sunt folosite, în

majoritate, ca pășune. (Înapoi la cheia pentru crialfuri)

Haplocrialfuri – Acestea sunt crialfurile simple, cu un orizont de subsol argilic (acumulare

de argilă) care are limita superioară în cadrul a 60 cm de la suprafața solului mineral.

Secvența obișnuită a orizonturilor este un orizont de suprafață organic (O), un orizont albic

(colorat deschis și levigat) și un orizont de subsol argilic. În Statele Unite, haplocrialfurile

sunt în munții statelor vestice și au regim de temperatură rece (criic). Cele mai mule susțin

vegetație forestieră de conifere. Practic, niciunul din acestea nu sunt cultivate deoarece sunt

pe versanți accidentați și perioada de vegetație este scurtă și rece. În alte țări, haplocrialfurile

apar în munți și, de asemenea, pe câmpii aproape la fel de departe spre nord ca și limita

permafrostului continuu. Unele din solurile asociate pe aceste peisaje sunt gelisoluri (soluri cu

permafrost) pe versanții cu expoziție nordică și histosoluri (soluri organice). (Înapoi la cheia

pentru crialfuri)

Grupele mari ale ustalfurilor

Ustalfurile sunt alfisolurile regiunilor reci până la calde, subumede până la semiaride. Ele au

regim de umiditate ustic (umiditatea este limitată, dar disponibilă pentru porțiuni din perioada

de vegetație). Umezeala se mișcă, numai în unii ani, prin cele mai multe din aceste soluri până

la strate mai profunde. Dacă există carbonați în materialele parentale sau în praful care se

depune pe suprafață, solurile tind să aibă o zonă de acumulare de carbonat de calciu sub sau în

subsol. Sezonul sau sezoanele uscate sunt suficient de pronunțate astfel că arborii sunt fie cu

frunze căzătoare, fie xerofitici. Multe din aceste soluri au sau au avut vegetație de savană și

unele au fost pajiști. Majoritatea solurilor sunt folosite ca teren arabil sau pentru pășunat.

Unele sunt folosite ca teren arabil irigat. Sorgul, grâul și bumbacul sunt culturile cele mai

obișnuite. Secetele sunt obișnuite.

Ustalfurile tind să formeze o bandă între aridisolurile regiunilor aride și udalfurile,

ultisolurile, oxisolurile și inceptisolurile regiunilor umede. Ustalfurile sunt extinse în întreaga

lume, apărând în America de Nord, America de Sud, Africa, Australia și Asia. În Statele

Unite sunt, în general, moderate în extindere, dar sunt extinse în partea sudică din Great

Plains.

Ustalfurile pot fi în zonele suprafețelor erozionale sau depunerilor de vârsta Wisconsinan

târziu, dar foarte multe și, în mod caracteristic, acelea din regiunile calde, sunt pe suprafețe

vechi. În ustalfurile de pe suprafețe vechi, mineralele au fost puternic dezagregate, probabil,

într-un mediu înconjurător mai umed decât cel prezent. Argilele în multe din aceste soluri mai

vechi sunt caolinitice. Saturația lor în baze, actuală, reflectă, probabil, aporturi de baze de la

praf și ploaie.

Durustalfuri

Plintustalfuri

Natrustalfuri

Kandiustalfuri Ustalfuri

Kanhaplustalfuri

Paleustalfuri

Rodustalfuri

Haplustalfuri

Profilul unui ustalf (un paleustalf caracteristic) din Botswana.

Solul are un orizont argilic argilos, gros începând la o adâncime de cca. 10 cm

și se extinde în jos dincolo de baza fotografiei.

Scara este în intervale de 10 cm.

Revenire la ustalfuri

Cheie pentru grupele mari ale ustalfurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ustalfuri care au:

1. Duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) în cadrul adâncimii de

100 cm ……………………….……………………………………………. Durustalfuri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O.

2. Plintit care constituie ≥ 50% dintr-un strat în cadrul unei adâncimi

150 cm ……………………………………………………...……………. Plintustalfuri


fier, fermă care se întărește ireversibil după expunere la cicluri repetate de umezire-

uscare.

3. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ...…......… Natrustalfuri

4. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) în care

conținutul de argilă nu descrește semnificativ în cadrul adâncimii de

150 cm ………………………………………………………………….. Kandiustalfuri

Conținutul de argilă nu trebuie să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul kandic, în

afară de cazul când în strat sunt prezente scheletane (suprafețe ale pedurilor dezvelite

de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Kandiustalfurile nu pot

avea un strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150 cm. Începi

măsurarea adâncimii de sub orice orizont O.

5. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) cu

descreștere semnificativă în conținutul de argilă în cadrul

adâncimii de 150 cm …………………………………..…..……….. Kanhaplustalfuri

6. Fie:

a) Orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) în cadrul

adâncimii de 150 cm, FIE

b) Orizont argilic (acumulare de argilă) în care conținutul de argilă nu scade

semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm și care are nuanța 7,5YR în vreo parte

a jumătății inferioare (și niciun fel de strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul

adâncimii de 150 cm), FIE

c) Creștere abruptă în conținutul de argilă până la un orizont argilic cu

textură argiloasă (și niciun fel de strat restrictiv pentru rădăcini

în cadrul adâncimii de 50 cm) ……………...…….…………………….. Paleustalfuri

Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”,

ediția a 12-a, pentru criteriile specifice privind culorile (punctul b de deasupra) și

creșterea argilei (punctul c de deasupra). Pentru punctul b, conținutul de argilă nu

trebuie să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul kandic, în afară de cazul când în

strat sunt prezente scheletane (suprafețe ale pedurilor dezvelite de argilă) și conținutul

de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos

7. Orizont argilic (acumulare de argilă) cu culori dominante roșii

închise ……………………………………….……………………………. Rodustalfuri

În mod specific, nuanța este 2,5YR sau 10R și valoarea este ≤ 3, în stare umedă (și <1

unitate de schimbare la uscat). Culorile constituie > 50% și sunt cerute în întreaga

masă a primilor 100 cm ai orizontului argilic sau a întregului argilic dacă este < 100

cm grosime.

8. Orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) cu scădere semnificativă în

conținutul de argilă în cadrul adâncimii de 50 cm ……...…………..... Haplustalfuri

Descrierile grupelor mari ale ustalfurilor

Durustalfuri – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) care are

limita lui superioară în cadrul a 100 cm de la suprafața solului mineral. Ele nu sunt cunoscute

a apare în Statele Unite, dar grupa mare a fost prevăzut pentru folosire în alte țări. (Înapoi la

cheia pentru ustalfuri)

Plintustalfuri – Aceste soluri au unul sau mai multe orizonturi în cadrul a 150 cm de la

suprafața solului mineral în care plintitul (concentrație bogată de oxid de fier, fermă, care se

întărește ireversibil după expunerea la cicluri repetate de umezire-uscare), fie formează o fază

continuă, fie constituie jumătate sau mai mult din volum. Nu există nici un fel de serii de sol

în Statele Unite care sunt clasificate, în prezent, în această grupă mare, dar grupa este

prevăzută pentru folosire în alte părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru ustalfuri)

Natrustalfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu). Epipedonul este, tipic, de 10 până la 20 cm grosime. În general, orizontul

natric are, imediat dedesubt, un strat cu acumulări de carbonat de calciu la o adâncime între

cca. 25 și 40 cm. Cu excepția în câteva zone din Great Plains și bazine montane,

natrustalfurile nu sunt extinse în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru ustalfuri)

Kandiustalfuri – Aceste soluri au orizonturi de subsol kandice, groase, care au saturație

relativ foarte mare în baze, dar o capacitate mică de schimb cationic. Multe din aceste soluri

apar pe suprafețele mai vechi din zonele calde, umede sau semi-umede. Kandiustalfurile apar,

în majoritatea, în Africa și America de Sud. Obișnuit, ele sunt folosite ca silvopajiște sau teren

arabil. (Înapoi la cheia pentru ustalfuri)

Profilul unui kandiustalf lutos, bine drenat, din Zambia.

Orizontul kandic intens dezagregat (începând la o adâncime de cca. 15 cm și se extinde în jos sub baza

fotografiei) are fertilitate naturală scăzută și capacitate limitată de a furniza elemente nutritive plantelor.


Înapoi la kandiustalfuri

Kanhaplustalfuri – Aceste soluri au saturație relativ ridicată în baze, dar au capacitate mică

de schimb cationic. Ele au orizont de subsol kandic subțire până la moderat gros. Obișnuit,

kanhaplustalfurile apar pe suprafețe mai vechi din zonele calde, umede sau semiumede. Ele

sunt folosite pentru pășunatul animalelor sau ca teren arabil. (Înapoi la cheia pentru ustalfuri)

Paleustalfuri – Acestea sunt ustalfurile roșii sau roșcate care sunt pe suprafețe vechi. Multe

din ele au ceva plintit (concentrație bogată in fier, care se întărește ireversibil după expunerea

la cicluri repetate de umezire-uscare) în orizonturile lor inferioare. Paleustalfurile apar pe

locurile relativ stabile ale peisajului, pantele lor sunt, în majoritatea, slab înclinate și geneza

lor a început înainte de sfârșitul Pleistocenului târziu. In Statele Unite, ele au, tipic, un orizont

cu acumulări de carbonat de calciu în sau sub orizontul argilic ca rezultat al aporturilor de

carbonați atmosferici. Obișnuit, carbonatul de calciu secundar acoperă suprafețele pedurilor,

care au interioare necalcaroase și solurile pot fi necalcaroase la adâncime mai mică de 200

cm. Puține din aceste soluri, aproape de limita unde ele se învecinează cu aridisolurile, au

primit suficient praf calcaros pentru a avea un orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea

carbonatului de calciu). Altele câteva, aproape de limita unde se învecinează cu udulturile sau

udalfurile, nu au acumulat carbonați. Înainte de cultivare, vegetația de pe paleustalfurile din

Statele Unite a inclus un amestec de ierburi și plante lemnoase. Aceste soluri sunt moderat

extinse în partea sudică din Great Plains din Statele Unite și ,probabil, sunt extinse în Africa

și Asia de Sud. (Înapoi la cheia pentru ustalfuri)

Profilul unui paleustalf bine drenat în sud-vestul Statelor Unite.

Cei 30 inch din partea superioară constă din nisip fin de culoare brun deschis provenit

din material spulberat de vânt. La o adâncime de aproximativ 30 inch începe un orizont argilic

din lut argilos nisipos roșu gălbui și roșu și se extinde dincolo de baza fotografiei.

Înapoi la paleustalfuri

Rodustalfuri – Aceste soluri au culori roșu închis și un solum care este mai subțire decât

acela al paleustalfurilor. În general, rodustalfurile s-au format pe suprafețe erozionale sau în

depozite de vârstă Pleistocen târziu. In Statele Unite, înainte ca solurile să fi fost cultivate,

vegetația a fost, în cea mai mare parte, iarbă și arbuști și arbori lemnoși dispersați. Materialele

parentale sunt bazice. Aceste soluri sunt rare în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru

ustalfuri)

Haplustalfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) relativ

subțire. Multe din aceste soluri sunt relativ subțiri, sunt roșcate până la brun gălbui sau au o

scădere semnificativă a conținutului în argilă în cadrul adâncimii de 150 cm. Obișnuit,

haplustalfurile sunt în zonele suprafețelor sau depozitelor erozionale relativ recente,

majoritatea lor de vârstă Pleistocen târziu. Unele din soluri au climat musonic. Altele au, mai

mult sau mai puțin evident, două sezoane secetoase în timpul anului. (Înapoi la cheia pentru

ustalfuri)

Profilul unui haplustalf din Tailanda.

Acest sol deosebit, are un conținut destul de ridicat de argilă smectitică, care îl face

să se contracte și să crape vizibil când este uscat și să se umfle când este excesiv de umed.

De reținut, crăparea proeminentă, în special în primii 90 cm. Scara este în cm.

Înapoi la haplustalfuri

Grupele mari ale xeralfurilor

Xeralfurile sunt alfisolurile din regiunile care au climat de tip mediteranean. Așa cum

implică numele lor, ele au regim de umiditate xeric. Ele sunt uscate pentru perioade lungi în

timpul verii. Cu toate acestea, în timpul iernii, în unii ani, umiditatea circulă prin sol până la

stratele profunde. Cerealele și alte culturi de toamnă anuale sunt culturi obișnuite în zonele

neirigate ale xeralfurilor. Viile și livezile de măslini sunt, de asemenea, culturi obișnuite unde

climatul este termic. Cu irigare, poate fi cultivată o mare varietate de culturi.

Xeralfurile s-au format nu numai în zona din jurul Mării Mediterane, dar și în părți din Africa

de Sud, Chile, Australia vestică și sudică și Statele Unite vestice. Regimul de temperatură este

rece până la cald. Deși xeralfurile nu sunt foarte extinse la nivel mondial, în unele regiuni

locale sunt dominante. In Statele Unite, ele sunt moderat extinse în unele zone. În zonele

celor mai calde și mai uscate xeralfuri, vegetația, înainte ca solurile să fi fost luate în cultură,

a fost un amestec de ierburi anuale și plante ierboase care nu sunt ierburi propriu-zise (forbs8),

precum și arbuști lemnoși. În zonele xeralfurilor cele mai răcoroase și mai umede, a fost

pădure de conifere.

Xeralfurile s-au format pe suprafețe de vârste diferite. Unele s-au formate pe suprafețe

erozionale sau în depozite de vârsta Wisconsinan târziu. Unele, cum ar fi cele din Australia,

sunt pe suprafețe vechi și au caracteristici care, probabil, reflectă un mediu înconjurător mult

diferit de cel actual. În xeralfurile cele mai vechi, trecerea între orizonturile de suprafață și

orizonturile de subsol este, obișnuit, foarte netă. Epipedonul unor xeralfuri este tare și masiv

când este uscat.

Durixeralfuri

Natrixeralfuri

Fragixeralfuri

Xeralfuri Plintoxeralfuri

Rodoxeralfuri

Palexeralfuri

Haploxeralfuri

8 Forb – orice plantă ierboasă care nu este o iarbă propriu-zisă. (n.t.).

Profilul unui xeralf (un haploxeralf caracteristic) din California.

Acest sol are un contact paralitic sub o adâncime de cca. 40 inches.


Cheia pentru grupele mari ale xeralfurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Xeralfuri care au:


100 cm …………………………………………………………………… Durixeralfuri


2. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ……....… Natrixeralfuri

3. Fragipan (strat ferm casant dar nu cimentat) în cadrul adâncimii

de 100 cm ……………………………………………………………….. Fragixeralfuri


4. Plintit care constituie ≥ 50% dintr-un strat în cadrul adâncimii

de 150 cm ……………………………………………………………… Plintoxeralfuri


fier, fermă care se întărește ireversibil după expunere la cicluri repetate de umezire –

uscare.

5. Orizont argilic (acumulare de argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de schimb

cationic) cu culori dominante roșii închise ……………………..……. Rodoxeralfuri

În mod specific, nuanța este 2,5YR sau 10R și valoarea este ≤ 3, în stare umedă (și <1


masă a primilor 100 cm ai unui orizont argilic sau kandic dacă este < 100 cm grosime.

6. Fie:



b) Orizont argilic (acumulare de argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic) care se extinde până la ≥ 150 cm și conținut de argilă care scade

semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm), FIE

c) Creștere abruptă în conținutul de argilă până la orizont argilic (acumulare de

argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) cu textură

argiloasă (și niciun fel de strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii

de 50 cm) ……………..………………………………………………….. Palexeralfuri

Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Pentru punctul b, conținutul de

argilă nu trebuie să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul argilic sau kandic, în


de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Vezi „Keys to Soil

Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile specifice privind creșterea abruptă a argilei

(punctul c de deasupra).

7. Orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) sau kandic (capacitate foarte mică

de schimb cationic) …………………….……….………….………….. Haploxeralfuri

Descrierile grupelor mari ale xeralfurilor

Durixeralfuri – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) care are

limita superioară în cadrul adâncimii de 100 cm, dar sub un orizont argilic (acumulare de

argilă) sau natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu). Aceste soluri sunt cunoscute a

se fi format în California, Idaho, Nevada, Oregon, Chile și Italia, în zonele Pleistocenului sau

ale vulcanismului timpuriu. Unele din durixeralfurile din Statele Unite par a fi pe suprafețe

foarte vechi și au orizonturi complexe care indică poligeneză. Obișnuit, cele mai vechi soluri

sunt roșcate și au mineralogie caolinitică. Alte durixeralfuri par să se fi format în sedimente

din Pleistocen târziu și sunt brun-gălbui și au mai puține argile dezagregate. Obișnuit,

duripanul are limita superioară la aproximativ 50 cm sub suprafața solului și are poliedre

foarte grosiere, ale căror capete (fețele superioare cele mai de sus) și laturi sunt acoperite

(cutanate) cu opal sau calcedonie. În zonele neperturbate ale durixeralfurilor din Statele Unite,

obișnuit, este un microrelief de aproximativ 10 până la 100 cm sau mai mult. Microrelieful

este, în principal, rezultatul unor diferențe în grosimea orizonturilor care sunt deasupra

duripanului. În Statele Unite, durixeralfurile sunt moderat extinse numai în California și

Idaho. (Înapoi la cheia pentru xeralfuri)

Profilul unui durixeralf din California.

Orizontul argilic argilos, roșcat se extinde până la o adâncime de cca. 20 inch.

Sub 20 inch este un duripan cimentat prin acumularea silicei, care se extinde până sub baza fotografiei.

Scara este în inch

Înapoi la durixeralfuri

Natrixeralfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu). Ele nu sunt extinse. Ele susțin vegetație rară care, obișnuit, constă din

ierburi și plante ierboase care nu sunt ierburi propriu-zise (forbs), tolerante la săruri. (Înapoi

la cheia pentru xeralfuri)

Fragixeralfuri – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) cu limita

superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Obișnuit, aceste soluri au un orizont de subsol

argilic brun (acumulare de argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) și un

pattern de colorare marmorată cenușie și roșie (trăsături redoximorfice) și o apă freatică care,

sezonier, este ridicată deasupra stratului compact. Deasupra stratului compact, unele

fragixeralfuri au un orizont eluvial subțire cu peduri care au sărăciri cenușii de argilă.

Majoritatea fragixeralfurilor din Statele Unite sunt pe versanți slab sau moderat înclinați și s-

au format, cel puțin în parte, în depozite prăfoase sau lutoase din Pleistocen târziu. Unele sunt

în pantă puternică. Regimurile de temperatură sunt mezic sau frigid. În Statele Unite,

vegetația nativă este, în principal, pădure de conifere. Fragixeralfurile au extindere mică în

Idaho și Oregon. (Înapoi la cheia pentru xeralfuri)

Plintoxeralfuri – Aceste soluri au unul sau mai multe orizonturi în cadrul a 150 cm de la

suprafața solului mineral în care plintitul (concentrație bogată în oxid de fier, fermă care se

întărește ireversibil după expunerea la cicluri repetate de umezire-uscare) fie formează o fază

continuă, fie constituie jumătate sau mai mult din volum. Există puține suprafețe cu aceste

soluri în Statele Unite, dar solurile sunt moderat extinse în alte părți ale lumii. (Înapoi la

cheia pentru xeralfuri)

Rodoxeralfuri – Acestea sunt xeralfurile de culoare roșie, mai mult sau mai puțin închisă,

care s-au format în zone cu materiale parentale din calcar, bazalt, precum și alte materiale

parentale puternic bazice. Ca o grupă, aceste soluri sunt remarcabil de uniforme în, practic,

toate proprietățile, cu excepția adâncimii până la roca solidă, subiacentă. Puține care primesc

carbonați pot avea un orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau petrocalcic

(cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) sub orizontul argilic (acumulare de argilă)

sau kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic). Rodoxeralfurile sunt rare în Statele

Unite. (Înapoi la cheia pentru xeralfuri)

Palexeralfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol petrocalcic (cimentat prin acumularea

carbonatului de calciu) sau argilic (acumulare de argilă) ori kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic) care este gros sau care, la limita lui superioară, are atât textură argiloasă cât

și creștere mare în conținutul de argilă. Multe din aceste soluri au ceva plintit (concentrație

bogată în oxid de fier, fermă care se întărește ireversibil după expunerea la cicluri repetate de

umezire-uscare) în orizonturile lor inferioare, dar această trăsătură este rară în Statele Unite.

Palexeralfurile sunt în așezări peisagistice relativ stabile pe versanți slab înclinați și

majoritatea și-au început geneza înainte de Pleistocen târziu. În timpul perioadelor pluviale

din Pleistocen, carbonații par să fi fost aproape complet îndepărtați din orizontul argilic sau

kandic al celor mai multe din aceste soluri, dar unele din soluri par să fi fost recalcificate mai

târziu. Majoritatea palexeralfurilor sunt formate în materiale parentale acide sau moderat

bazice, dar unele s-au format în materiale la fel de bazice ca bazaltul. Vegetația nativă pe cele

mai calde palexeralfuri din Statele Unite a fost un amestec de ierburi anuale, plante ierboase

care nu sunt ierburi propriu-zise (forbs) și arbuști lemnoși. Vegetația nativă, pe cele mai

răcoroase palexeralfuri a fost, în mare parte, pădure de conifere. Palexeralfurile sunt moderat

extinse în Statele Unite, ca și în alte părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru xeralfuri)

Profilul unui palexeralf din Victoria, Australia.

Argila a fost levigată din cei 15 până la 25 cm din partea superioară, rezultând un

orizont predominant cenușiu, argilos cu o limita inferioară ondulată. Sub acesta este

un orizont argilic, îmbogățit în argilă, roșcat, gros care se extinde sub baza fotografiei.

Înapoi la palexeralfuri

Haploxeralfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) sau

kandic (capacitatea foarte mică de schimb cationic) care este relativ subțire, are limită

superioară (trecere) clară sau treptată ori are clasa granulometrică lutoasă în întreaga masă.

Multe haploxeralfuri s-au format în depozite din Pleistocen târziu sau pe suprafețe erozionale

de această vârstă. Materialele lor parentale pot fi fie acide, fie bazice. Aceste soluri sunt

extinse în zonele xeralfurilor din Statele Unite vestice. (Înapoi la cheia pentru xeralfuri)

Grupele mari ale udalfurilor Udalfurile sunt alfisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate care au precipitații bine

distribuite sezonier (regim de umiditate udic) și regimuri de temperatură rece până la cald.

Aceste soluri sunt, în principal, dar nu în întregime, în zonele depozitelor din Pleistocen târziu

și ale suprafețelor erozionale cam de aceeași vârstă. Unele din udalfuri, care sunt pe suprafețe

mai vechi, au imediat dedesubt calcar sau alte sedimente calcaroase.

Udalfurile sunt foarte extinse în Statele Unite și Europa de Vest. Toate sunt considerate a fi

susținut vegetație forestieră ceva timp în perioada de formare. Cele mai multe udalfuri cu

regim de temperatură mezic sau mai cald au ori au avut vegetație forestieră de foioase cu

frunze căzătoare și multe cu un regim de temperatură frigid au sau au avut vegetație forestieră

mixtă de conifere și foioase cu frunze căzătoare.

Multe udalfuri au fost defrișate și sunt cultivate intensiv. Ca urmare a eroziunii, multe au,

acum, material de subsol scos la suprafață și încorporat în stratele arate. Alte udalfuri sunt pe

suprafețe stabile și rețin majoritatea stratelor de suprafață originale ale lor. În mod normal,

solurile neperturbate au strat de suprafață subțire colorat închis de humus. Puține udalfuri au u

orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu). Altele au un fragipan (strat ferm și

casant, dar nu cimentat).

Natrudalfuri

Ferudalfuri

Fraglosudalfuri

Fragiudalfuri

Kandiudalfuri Udalfuri

Kanhapludalfuri

Paleudalfuri

Rodudalfuri

Glosudalfuri

Hapludalfuri

Profilul unui udalf (un hapludalf caracteristic).

De reținut, orizontul E colorat deschis care se extinde până la o adâncime de cca. 10 inches cm.

Conținutul de argilă al orizontului argilic scade remarcabil sub adâncimea de cca. 3 feet.

Înapoi la udalfuri

Cheie pentru grupele mari ale udalfurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Udalfuri care au:

1. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ……….…. Natrudalfuri

2. Atât:

a) Orizont glosic (argilic degradat) CÂT ȘI

b) Nodule îmbogățite în fier, în subsol ………………….……………. Ferudalfuri

Nodulele sunt de 2,5-30 cm în diametru, au un anumit grad de cimentare (cel puțin o

clasă extrem de slabă) și au exterioare care au nuanță mai roșie sau cromă mai mare în

comparație cu interioarele.

3. Atât:

a) Orizont glosic (argilic degradat) CÂT ȘI

b) Fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în cadrul

adâncimii de 100 cm ………..………………………………....…....... Fraglosudalfuri

Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O.

4. Fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în cadrul

adâncimii de 100 cm ……..………………………………….…..…........ Fragiudalfuri


5. Orizont kandic (capacitate mică de schimb cationic) în care conținutul de argilă nu

descrește semnificativ în cadrul adâncimii

de 150 cm ………………………............................................…………. Kandiudalfuri



de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Kandiudalfurile nu pot

avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150 cm. Începi măsurarea

adâncimii de sub orice orizont O.


descreștere semnificativă în conținutul de argilă în cadrul adâncimii de

150 cm ………………………….................................................……. Kanhapludalfuri

7. Toate:

a) Niciun strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150 cm ȘI

b) Conținut de argilă care nu descrește semnificativ în cadrul adâncimii

de 150 cm ȘI

c) Fie orizont argilic (acumulare de argilă) cu nuanță 7,5YR sau culori mai

roșii în cel puțin vreo parte FIE, dacă regimul de temperatură este frigid,

orizont argilic (orice culoare) care este acoperit de orizont glosic (argilic

degradat) ………………..…………………….…………....…………..… Paleudalfuri

Pentru punctele a și b, începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Conținutul

de argilă nu trebuie să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul argilic, în afară de

cazul când în strat sunt prezente scheletane (suprafețe ale pedurilor dezvelite de argilă)

și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”,

ediția a 12-a, pentru detaliile specifice referitoare la culorile cerute orizontul argilic

(punctul c). Pentru solurile frigide (punctul c), începi măsurarea de sub orice orizont O

sau cuvertură cu materiale vulcanice vitrice, dacă este prezent. Unele strate de

deasupra orizontului argilic trebuie să aibă textură mai fină decât nisip fin lutos.

Criteriul glosic este ondulat dacă există întrepătrunderi ale materialelor albice în

orizontul argilic.

8. Orizont argilic (acumulare de argilă) cu culori roșii închise

dominante ……………………………….……………………………….. Rodudalfuri

În mod specific, nuanța este 2,5YR sau 10R și valoarea este ≤ 3, în stare umedă (<1


masă a primilor 100 cm ai orizontului argilic sau a întregului orizont argilic dacă este

< 100 cm grosime.

9. Orizont glosic (argilic degradat) …………………….…………………. Glosudalfuri

10. Orizont argilic (acumulare de argilă) cu creștere semnificativă în cadrul adâncimii de 150 cm ……………...………..……………………………..…… Hapludalfuri

Descrierea grupelor mari ale udalfurilor

Natrudalfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă iluvială

și sodiu). Deoarece orizontul natric este slab permeabil, apa freatică este obișnuit, ridicată

pentru perioade scurte și orizontul natric are trăsături redoximorfice. Unele din soluri au fost

împădurite. Unele au susținut rariști, iar unele iarbă. Majoritatea solurilor au fost defrișate și

sunt folosite ca teren arabil sau pășune. Aceste soluri nu sunt tot așa de productive ca

majoritatea udalfurilor, însă ele, în general, sunt cultivate dacă apar pe suprafețe foarte mici și

dacă solurile asociate sunt productive. Aceste soluri au suprafață mică în Statele Unite.

(Înapoi la cheia pentru udalfuri)

Ferudalfuri – Aceste soluri au atât un orizont de subsol glosic (argilic degradat) cât și un

orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de schimb

cationic) care a fost parțial cimentat prin acumularea fierului. În unele zone, aceste soluri s-au

format sub vegetație heath. Vegetația heath poate să fi urmat după pădure în urma multor ani

de colectare și îndepărtare a litierei de pădure. Sub vegetațía heath, care este eficientă în

complexarea fierului și aluminiului, partea superioară a orizontului argilic a fost distrusă și

fragmente din acest orizont au devenit acoperite (cutanate) și slab cimentate cu fier. Unele

ferudalfuri au fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) la vreo adâncime, obișnuit, cam

100 cm. Ferudalfurile nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite și sunt rare în altă parte.


Fraglosudalfuri – Aceste soluri au atât un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în

cadrul adâncimii de 100 cm cât și un orizont de subsol glosic (argilic degradat). Ele nu sunt

extinse în Statele Unite. Ele sunt mai extinse în Europa. (Înapoi la cheia pentru udalfuri)

Fragiudalfuri – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în cadrul

adâncimii de 100 cm. Obișnuit, ele au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) sau

cambic (dezvoltare minimală a solului) deasupra fragipanului. În multe pedonuri, sunt

trăsături redoximorfice (paternuri de colorare marmorată cenușie și roșie), începând de la

adâncimea de 50 până la 100 cm. Apa freatică este ridicată sezonier deasupra fragipanului și,

de cele mai multe ori, un orizont eluvial subțire, este direct deasupra fragipanului. Majoritatea

fragiudalfurilor din Statele Unite sunt pe versanți slab înclinați și s-au format, cel puțin

parțial, în depozite prăfoase sau lutoase. Depozitele sunt în mare parte de vârstă Pleistocen

târziu. În unele zone, duripanul s-a format într-un sol îngropat mai vechi. Un duripan pare să

se formeze dacă îngroparea a fost la o adâncime de circa 50 până la 75 cm. Regimurile de

temperatură sunt, de cele mai multe ori, reci până la calde. In Statele Unite, vegetația nativă

pe aceste soluri a fost, în principal, o pădure de foioase cu frunze căzătoare. (Înapoi la cheia

pentru udalfuri)

Profilul unui fragiudalf din Tennessee.

Acest sol are un fragipan dens, ferm cu structură prismatică sub o adâncime de aproximativ 60 cm.

Pătrunderile verticale cenușii de material de sol constau din cutane (învelișuri) prăfoase, eluviale, friabile,

care înconjoară materialul de sol îmbogățit în argilă mai brun al interioarelor prismelor dense.

Percolarea apei tinde să se deplaseze în jos prin umpluturile cenușii.

Scara este în feet (stânga) și centimetri (dreapta).

Înapoi la fragiudalfuri

Kandiudalfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic gros (capacitate foarte mică de

schimb cationic) în care conținutul de argilă nu scade în mod semnificativ de la maximul ei în

cadrul adâncimii de 150 cm. Aceste soluri sunt de 150 cm sau mai profunde până la orice strat

restrictiv pentru rădăcini, cum ar fi un contact densic, litic, paralithic sau petroferric. Baza

orizontului kandic este, obișnuit, la mai mult de 150 cm sub suprafața solului și, în unele

areale, este la mai mult de 200 de cm în jos. Cele mai multe din aceste soluri au regim de

temperatură a solului termic sau mai cald. Vegetația naturală a fost forestieră, mai ales de

foioase cu frunze căzătoare, dar acum multe din soluri sunt defrișate și folosite ca teren arabil.


Kanhapludalfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic) în care conținutul de argilă scade semnificativ de la maximul cantității ei în

cadrul adâncimii de 150 cm. Cele mai multe din aceste soluri au regim de temperatură a

solului termic sau mai cald. Vegetația naturală a fost pădure, majoritatea din foioase cu frunze

căzătoare, dar multe din soluri sunt, acum, defrișate și folosite ca terenuri arabile. (Înapoi la

cheia pentru udalfuri)

Profilul unui kanhapludalf din Uganda.

Acest sol are un epipedon ocric de culoare închisă care are un conținut relativ ridicat de materie organică și

se extinde până la o adâncime de aproximativ 30 cm. Sub acesta este un orizont de subsol kandic argilos, roșu.

Subsolul acestui sol special, are un conținut ridicat de fragmente mici de alios, numit local "murram"*.

Aceste fragmente sunt utilizate în construcții pentru drumuri pietruite. Scara este în cm.

* Murram – În Africa și părți din Asia, solurile lateritice sunt folosite pentru a construi drumuri de pământ. Totuși, numitul murram din

Africa de Est variază considerabil în proporția de pietre (care sunt de obicei foarte mici) în pământ și nisip. Aceasta variază de la un pietriș

tare până la un pământ mai moale integrat cu pietre mici. Prin urmare, nu toate drumurile din laterit și murram sunt strict drumuri pietruite. Lateritul și murram care conțin o proporție semnificativă de argilă devin foarte alunecoase când sunt excesiv de umede, și în sezonul ploios.

Chiar și pentru vehiculele cu tracțiune integrală (4x4), poate fi dificil să evite alunecarea de pe platforma foarte bombată a drumului în

șanțurile de la marginea drumului pentru colectarea și evacuarea apelor. După ce se usucă, astfel de laterit poate deveni foarte tare, cum ar fi cărămizile uscate la soare (chirpici). Accesat: https://en.wikipedia.org/wiki/Gravel_road

Revenire la kanhapludalfuri

Paleudalfuri – Aceste soluri au solum gros. Unele au orizont de subsol argilic (acumulare de

argilă) care arată dovada distrugerii sub forma unui orizont glosic. Paleudalfurile sunt pe

suprafețe relativ stabile. Majoritatea lor sunt mai vechi decât glaciația Wisconsinan. Timpul

de formare a solului datează din perioada interglaciară Sangamon sau mai dinainte. Saturația

în baze este, obișnuit, mai mică decât cea din multe alte alfisoluri. Înainte de cultivare,

majoritatea, paleudalfurilor din Statele Unite au avut o vegetație de pădure de amestec de

esențe tari de foioase cu frunze căzătoare. (Înapoi la cheia pentru udalfuri)

Profilul unui Paleudalf din Texas.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 12 inch, care constă dintr-un strat de suprafață

de culoare închisă gros de cca. 6 inch imediat deasupra unui orizont brun cenușiu din care argila a fost dizolvată.

Un orizont argilic începe de la o adâncime de cca. 12 inch și se extinde sub baza fotografiei. Începând de la cca.

2 feet, orizontul argilic are plintit roșu aranjat într-un pattern oarecum întrețesut, cuboid, care uneori este

menționat ca "marmorare reticulată". Acest strat restricționează mișcarea în jos a apei, care este, în majoritate,

limitată la zonele cenușii din jurul plintitului. Scara este în feet.

Revenire la paleudalfuri

Rodudalfuri – Acestea sunt udalfurile de culoare roșie închisă, care au solum care este mai

subțire decât acela al Paleudalfurilor. Deoarece materialele lor parentale sunt, în majoritate,

bazice, ele sunt soluri relativ fertile. Rodudalfurile sunt rare în Statele Unite. (Înapoi la cheia

pentru udalfuri)

Profilul unui rodudalf cu un orizon argilic îmbogățit în argilă, roșu închis, proeminent,

care începe la o adâncime de cca. 4 inch și se extinde până la baza fotografiei.

Conținutul argilos al orizontului argilic descrește evident sub o adâncime de aproximativ 40 inch.

Majoritatea rodudalfurilor s-au format din materiale parentale mafice (bogate în baze) și,

așadar, în general, sunt natural fertile. Scara este în inch.

Revenire la rodudalfurilor

Glosudalfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) care arată

dovada distrugerii sub forma unui orizont glosic. În unele din aceste soluri, orizontul glosic

înaintează în întregul orizont argilic. Glosudalfurile sunt mai extinse în Europa decât în

Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru udalfuri)

Profilul unui glosudalf din Idaho.

Subsolul de la adâncimi de cca. 60 până la 150 cm, este un orizont glosic cu un pattern de culoare cenușie și

brună. Arealele cenușii constau din material eluvial din care o cantitate semnificativă de argilă a fost dizolvată.

Arealele brune sunt materiale iluviale îmbogățite în argilă (partea argilică a orizontului). Acest pattern de culoare

este ușor de văzut pe partea din stânga jos a fotografiei, unde profilul de sol a fost netezit. Un orizont glosic este

considerat a fi un orizont argilic în degradare. Scara este în cm.

Revenire la glosudalfuri

Hapludalfuri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) care, tipic,

se extinde până la adâncime mai mică de 50 cm. În multe areale, orizontul argilic este la

adâncime mai mică de 100 cm. Unde sunt neperturbate, aceste soluri au, în general, orizont A

brun foarte închis, subțire care are grosime de 5 până la 10 cm, deasupra unui orizont eluvial

bruniu deschis. Orizontul eluvial trece treptat într-orizont argilic fin texturat, în general, la o

adâncime de aproximativ 30 până la 45 cm în materiale lutoase. Deoarece aceste soluri au fost

cultivate pe scară largă, multe din acelea de pe versanți și-au pierdut orizontul eluvial prin

eroziune. Hapludalfurile s-au format, în principal, în depozite din Pleistocen târziu sau pe o

suprafață de vârstă comparabilă. Regimurile de temperatură sunt mezic sau termic.

Hapludalfurile sunt extinse în statele nord-estice, exceptând New England, și în Europa, cu

excepția celei mai mari părți din Scandinavia. În Statele Unite, vegetația a fost de pădure de

foioase cu frunze căzătoare, dar aceste soluri sunt acum, în mare parte, cultivate. (Înapoi la

cheia pentru udalfuri)

Profilul unui hapludalf bine drenat din Coreea.

Acest sol are un epipedon ocric, de culoare închisă, subțire de cca. 10 cm grosime, care are, imediat

dedesubt, un orizont argilic îmbogățit în argilă care se extinde până la o adâncime de aproximativ 90 cm.

Orizontul argilic este brun gălbui închis în partea superioară și devine progresiv mai deschis cu adâncimea.

Materialul de sub cca. 90 cm este nisip lutos grosier care a fost dezagregat pe loc din roca subiacentă granitică.

Partea dreaptă a fotografiei a fost netezită; partea stângă reține structura solului natural.

Scara este la intervale de 10 cm.

Revenire la hapludalfuri

ANDISOL 159

GHID ILUSTRAT pentru SOIL TAXONOMY

(Versiunea 2.0. Septembrie 2015)9

Traducere (draft). Octombrie 2015.

Partea 5

Ordinul andisolurilor

Andisolurile sunt soluri relativ tinere, majoritatea de origine vulcanică,

care sunt caracterizate prin minerale unice cu structură cristalină slab

organizată.


Cheia caracteristică de distincție a andisolurilor este prezența proprietăților andic ale solului

în cadrul unei porțiuni semnificative de cel puțin 60 cm în partea superioară, cea mai de sus, a

solului. În general, solurile cu proprietăți andice sunt caracterizate ca fie: 1) soluri slab

dezagregate cu conținut relativ mare de sticlă vulcanică și numai cantități mici sau moderate

de minerale care rezultă din dezagregarea sticlei, fie 2) soluri moderat dezagregate care sunt

bogate în produse secundare de ordinul domeniului scurt (slab cristalizate) și au cantități mai

mici de resturi de sticlă care rămân. Cu toate acestea, alfisolurile pot avea o largă varietate de

tipuri de orizont de suprafață și de subsol.

Mediu înconjurător și procese Majoritatea andisolurilor s-au format în materialele apărute în urma erupției vulcanice, cum ar

fi cenușă vulcanică, piatră ponce, scorii vulcanice și lavă. Procesele dominante în majoritatea

andisolurilor sunt dezagregarea și transformarea minerală a mineralelor primare de

aluminosilicați (obișnuit sticloase) care formează minerale de ordinul domeniului scurt (slab

cristalizate), cum ar fi alofan, imogolit și ferihidrit. Aceste minerale de ordinul domeniului

scurt sunt responsabile pentru proprietățile andice ale solului. Unele andisoluri s-au format în

materiale parentale nevulcanice. Aceste soluri s-au format în medii înconjurătoare cu cantități

relativ mari de materie organică a solului, în special în zonele rece și umede. Aceste medii

înconjurătoare promovează formarea de compuși organo-metalici, care pot duce, de

asemenea, la proprietăți de sol andice.

În general, andisolurile sunt considerate soluri foarte productive. Constituenții lor minerali

unici duc, obișnuit, la capacități mari de reținere a apei. Aceste solurile sunt, în majoritate,

foarte casante și au densitate aparentă redusă. În zonele în care sunt supuse la erupții

vulcanice periodice, aporturile de tefra proaspătă pot reaproviziona elementele nutritive și

menține fertilitate favorabilă. O latură negativă a alcătuirii minerale unice a andisolurilor este

tendința de a adsorbi fosfor, făcându-l indisponibil pentru plante.

9 Traducere și tehnoredactare computerizată de: Stelian Cârstea

Localizare

Andisolurile apar într-o gamă largă de medii înconjurătoare. Ele pot avea orice regim de

temperatură sau umiditate a solului. Ele pot ocupa orice poziție în cadrul peisajului și pot să

apară la orice altitudine. La nivel global, andisolurile constituie ordinul de sol cel mai puțin

extins și ocupă doar aproximativ 1% din suprafața de teren fără gheață. Ele sunt concentrate

de-a lungul Inelului de Foc al Pacificului, o zonă a vulcanilor activi care se întinde de-a lungul

coastei vestice a Americii de Nord, Centrală și de Sud; în Insulele Aleutine; de-a lungul

coastei estice a Rusiei; prin Japonia, Insulele Filipine, Indonezia; și în Noua Guinee Papua,

Insulele Solomon, Vanuatu și alte insule din Pacific până în Noua Zeelandă. Andisolurile apar

și în alte zone, incluzând Rift Valley of Africa, coasta vestică a Italiei, Insulele Hawaii, West

Indies, Islanda, Insulele Canare și alte insule. In Statele Unite, acestea sunt concentrate, în

majoritate, în Pacific Northwest, Alaska și Hawaii.

Profilul unui andisol.

Înapoi la ordinele de sol

Andisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Notă: Această hartă a fost întocmită înainte de introducerea subordinului gelanduri.

Unele areale arătate ca fiind crianduri în Alaska, acum sunt gelanduri.

Distribuția globală a andisolurilor

Subordinele andisolurilor

Clasificarea andisolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este pus, în principal, pe regimurile de temperatură și

umiditate a solului (acvanduri, toranduri, xeranduri, ustanduri, udanduri, gelanduri și

crianduri). Totuși, într-unul din subordine (vitranduri) accentul este pus pe capacitatea de

reținere a apei, care este relativ mică față de aceea a celor mai multe alte andisoluri.

Nivelul grupa mare reflectă o combinație de proprietăți importante, care includ un

epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu proprietăți andice), un orizont placic

(cimentat prin acumularea fierului și materiei organice) sau alte strate cimentate; regimuri de

temperatură sau umiditate a solului; patterne de saturație a solului; și capacități de reținere a

apei.

Cele opt subordine sunt:

1. Acvanduri – Andisoluri excesiv de umede (condiții acvice în partea superioară)

2. Gelanduri – Andisoluri foarte reci care nu au permafrost (regim de temperatură gelic)

3. Crianduri – Andisoluri reci (regim de temperatură criic)

4. Toranduri – Andisoluri aride

5. Xeranduri – Andisoluri moderat uscate (umiditate limitată care este primită iarna și

climat mediteranean)

6. Vitranduri – Andisoluri cu capacitate relativ mică de reținere a apei

7. Ustanduri – Andisoluri moderat uscate (umiditate limitată)

8. Udanduri – Andisoluri de regiuni umede cu ploi bine distribuite

Acvanduri

Gelanduri

Crianduri

Toranduri

Andisoluri

Xeranduri

Vitranduri

Ustanduri

Udanduri

Cheie pentru subordinele andisolurilor

Andisoluri care au:

1. Nivel al apei subterane, freatice, ridicat sezonier, în cadrul adâncimii de

50 cm …………………………………………………...…………………… Acvanduri

Un epipedon histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed) și/sau trăsături

redoximorfice (pattern de colorare marmorată cenușie și roșie) sunt dovada unui nivel

al apei subterane, freatice, ridicat sezonier. Vezi „Keys to Soil Taxonomy", ediția a 12-

a, pentru detalii specifice privind culoarea, adâncimea și localizarea trăsăturilor

redoximorfice în acvanduri. Siturile drenate artificial sunt incluse în acvanduri.

2. Temperatura medie a solului foarte rece ……………………..………….. Gelanduri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului gelic.

3. Temperatura medie a solului rece ………………………..………………. Crianduri

Aceste soluri au un regim de umiditate a solului criic.

4. Umiditatea solului inadecvată pentru creșterea culturilor ……………… Toranduri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului aridic (toric).

5. Climat de tip mediteranean …………………………………..……..……. Xeranduri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului xeric (răcoros și umed iarna și cald și

uscat vara).

6. Capacitate relativ mică de reținere a apei în cadrul primilor 60 cm ..…. Vitranduri

Pentru vitranduri, apa reținută la 1500 kPa tensiune este < 15% (în greutate)p pentru

probe uscate la aer și < 30% pentru probe neuscate. Vezi „Keys to Soil Taxonomy",

ediția a 12-a, pentru detalii specifice privind localizarea acestei proprietăți în cadrul

profilului.

7. Umiditatea solului disponibilă pentru creșterea culturilor oarecum

limitată ………………………………………………………...……………. Ustanduri



8. Precipitații bine distribuite sezonier ……………………………….……… Udanduri


Grupele mari ale acvandurilor Acvandurile sunt andisolurile care sunt saturate aproape până la suprafață cu apă freatică

pentru o perioadă suficient de lungă în timpul anului pentru a deveni golite de oxigen (condiții

acvice). Obișnuit, aceste soluri au orizonturi de suprafață colorate închis, bogate în humus

care îndeplinesc cerințele pentru epipedon fie un epipedon histic (strat de suprafață organic,

excesiv de umed), umbric (bogate în humus cu saturație redusă în baze) sau molic (bogat în

humus și baze). Ele apar în locurile din peisaj mai joase și susțin pădure sau vegetație

ierboasă. Unele au fost drenate și sunt folosite pentru cereale sau iarbă pentru animale.

Acvandurile apar în Pacific Northwest și în alte zone care au influență vulcanică.

Gelacvanduri

Criacvanduri

Placacvanduri

Duracvanduri Acvanduri

Vitracvanduri

Melanacvanduri

Epiacvanduri

Endoacvanduri

Cheie pentru grupele mari ale acvandurilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

Acvanduri care au:

1. Temperatura medie a solului foarte rece …………………………….. Gelacvanduri


2. Temperatura medie a solului rece …………………………………….. Criacvanduri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului criic.

3. Orizont placic (cimentat prin acumularea fierului și materiei organice) în cadrul

adâncimii de 100 cm …………………………………………………… Placacvanduri

Orizontul placic trebuie să fie ≥ 50% din pedon. Începi măsurarea de sub orice strat de

suprafață organic (O), în afară de cazul când orizontul O are proprietăți de sol andice.

4. Strat cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm …….....………….…… Duracvanduri

Stratul cimentat trebuie să fie ≥ 75% din pedon. Începi măsurarea de sub orice strat de

suprafață organic (O), în afară de cazul când orizontul O are proprietăți andice ale

solului.

5. Capacitate mică de reținerea a apei în cadrul adâncimii de 60 cm … Vitracvanduri

Pentru vitracvanduri, apa reținută la 1500 kPa tensiune este < 15% (în greutate)

pentru probe uscate la aer și < 30% pentru probe neuscate. Vezi „Keys to Soil

Taxonomy", ediția a 12-a, pentru detalii specifice privind localizarea acestei

proprietăți în cadrul profilului.

6. Epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu

proprietăți andice) ……………………….………………………….. Melanacvanduri

7. Episaturație (pânză de apă suspendată) …....................................…… Epiacvanduri

8. Endosaturație (saturat în tot profilul) ………..……………….…….. Endoacvanduri

Descrierile grupelor mari ale acvandurilor

Gelacvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate din regiuni

foarte reci. Ele nu sunt extinse. Aceste soluri au regim de temperatură gelic, dar lipsește

permafrostul în profilul solului. Ele tind să fie în așezări de peisaj care sunt supuse la variații

largi în temperaturile ridicate vara și temperaturile joase iarna, ceea ce duce la temperaturi ale

solului anuale medii de 0 oC sau mai mici, dar fără permafrost. (Înapoi la cheia pentru

acvanduri)

Criacvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate din regiuni

reci. Ele nu sunt extinse. Aceste soluri sunt, în majoritate, în partea vestică a Americii de

Nord și partea nord-estică a Asiei mai sus de 49 grade latitudine nordică și în munți la sud de

această latitudine. Cele mai multe din aceste soluri s-au format sub fâneață sau vegetație

forestieră de conifere. În mod caracteristic, criacvandurile au un orizont O subțire, un

epipedon molic (bogat în humus și baze) sau umbric (bogat în humus cu saturație redusă în

baze și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) cu multe concentrații

redoximorfice (pattern de colorare marmorată roșcată). În Statele Unite, criacvandurile s-au

dezvoltat, în general, în depozite de la sfârșitul Pleistocenului târziu sau din Holocen. (Înapoi

la cheia pentru acvanduri)

Placacvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate care au, în

jumătate sau mai mult din fiecare pedon, un orizont placic (cimentat prin acumularea fierului

și materiei organice) în cadrul a 100 cm de la suprafața solului mineral sau de la limita

superioară a unui strat organic care are proprietăți andice ale solului, oricare este mai

superficial. Majoritatea acestor soluri s-au format sub vegetație forestieră de conifere. În mod

caracteristic, placacvandurile au un orizont O subțire și un epipedon umbric (bogat în humus

cu saturație redusă în baze) sau histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed) deasupra

orizontului placic. Ele sunt rare în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru acvanduri)

Duracvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate care au, în

75% sau mai mult din fiecare pedon, un orizont cimentat (duripan sau alt strat cimentat), care

are limita lui superioară în cadrul a 100 cm de la suprafața solului mineral sau de la partea

superioară, cea mai de sus, a unui strat organic cu proprietăți andice ale solului, oricare este

mai superficial. Duracvandurile sunt rare în Statele Unite, dar sunt cunoscute a apare în

Pacific Northwest. (Înapoi la cheia pentru acvanduri)

Vitracvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate cu texturi

relativ grosiere. Cele mai multe din aceste soluri nu au niciun strat slab permeabil care

cauzează strate nesaturate la strate saturate de dedesubt în cadrul unei adâncimi de 200 cm.

Multe din aceste soluri s-au format sub vegetație de fâneață ierboasă sau cu tufăriș, dar unele

s-au format sub vegetație forestieră de conifere. În mod caracteristic, vitracvandurile au un

orizont O subțire, un epipedon molic (bogat în humus și baze) sau umbric (bogat în humus cu

saturație redusă în baze și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) cu

multe concentrații redoximorfice (pattern de colorare marmorată roșcată). În Statele Unite,

majoritatea vitracvandurilor s-au dezvoltat în depozite din Holocen. (Înapoi la cheia pentru

acvanduri)

Melanacvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate cu

epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu proprietăți andic). Cele mai multe din

aceste soluri s-au format sub vegetație forestieră. În mod caracteristic, melanacvandurile au

orizont un O subțire, un epipedon melanic gros (colorat închis și bogat în humus cu proprietăți

andic) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) cu multe concentrații

redoximorfice (pattern de colorare marmorată roșcată). (Înapoi la cheia pentru acvanduri)

Epiacvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate cu strat slab

permeabil care duce la strate saturate care acopăr strate nesaturate în cadrul adâncimii de 200

cm. Cele mai multe din aceste soluri s-au format sub vegetație de fâneață ierboasă, însă unele

s-au format sub vegetație forestieră de conifere. Într-un mod caracteristic, epiacvandurile au

un orizont O subțire, un epipedon molic (bogat în humus și baze) sau umbric (bogat în humus

cu saturație redusă în baze) ș iun orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) cu

multe concentrații redoximorfice (pattern de colorare marmorată roșcată). În general, în

Statele Unite, epiacvandurile s-au dezvoltat în depozite din Pleistocen târziu sau din Holocen.

(Înapoi la cheia pentru acvanduri)

Endoacvanduri – Acestea sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, slab drenate care sunt

saturate în toate stratele până la adâncimea de 200 cm. Cele mai multe din aceste soluri s-au

format sub vegetație de fâneață ierboasă, dar unele s-au format sub vegetație forestieră de

conifere. Într-un mod caracteristic, endoacvandurile au orizont un O subțire, un epipedon

molic (bogat în humus și baze) umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) și un

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) cu multe concentrații redoximorfice

(configurație de colorare marmorată roșcată). În Statele Unite, endoacvandurile s-au

dezvoltat, în general, în depozite din Pleistocen târziu sau din Holocen. (Înapoi la cheia

pentru acvanduri)

Grupele mari ale gelandurilor Gelandurile sunt andisolurile din regiuni foarte reci. Ele au regim de temperatură gelic, dar

sunt lipsite de permafrost în profilul solului. Aceste soluri tind să fie în așezări de peisaj care

sunt supuse la variații largi în temperaturile ridicate vara și temperaturile joase iarna, ceea ce

duce la temperaturi ale solului anuale medii de 0 oC sau mai mici, dar fără permafrost.

Gelanduri

Vitrigelanduri

Cheie pentru grupele mari ale gelandurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Gelanduri care au:

1. Capacitate relativ mică de reținere a apei ………………………… Vitrigelanduri

În prezent, aceasta este singura grupă mare a gelandurilor, astfel toate gelandurile sunt

clasificate curent ca vitrigelanduri. Nu sunt elaborate criterii specifice.

Descrierile grupelor mari ale gelandurilor

Vitrigelanduri – În prezent, aceasta este singura grupă mare a gelandurilor recunoscute.

Aceste soluri tind să fie grosiere în textură și au capacitate relativ mică de reținere a apei.

(Înapoi la cheia pentru gelanduri)

Grupele mari ale criandurilor

Criandurile sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, bine drenate din regiuni reci. Aceste

soluri sunt moderat extinse. Ele s-au format în partea vestică a Americii de Nord și în partea

nord-estică a Asiei mai sus de 49 de grade latitudine nordică și în munți la sud de această

latitudine. Majoritatea solurilor s-au format sub vegetație forestieră de conifere. În mod

caracteristic, criandurile au un orizont subțire O și un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului). Obișnuit, epipedonul este cel ocric simplu (tipic, subțire și/sau colorat

deschis) sau cel melanic simplu (colorat închis și bogate în humus cu proprietăți andice). In

Statele Unite, criandurile s-au dezvoltat, în general, în depozite din Pleistocen târziu sau

Holocen.

Duricrianduri

Hidrocrianduri

Melanocrianduri Crianduri Fulvicrianduri

Vitricrianduri

Haplocrianduri

Cheie pentru grupele mari ale criandurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Crianduri care au:

1. Strat cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm ……..……………..….. Duricrianduri


suprafață organic (O), cu excepția când orizontul O are proprietăți andice ale solului.

2. Capacitate foarte mare de reținere a apei în cadrul primilor

60 cm …………………………….…………………………………….. Hidrocrianduri

Pentru hidrocrianduri, apa reținută la 1500 kPa tensiune este < 15% (în greutate)




3. Epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu proprietăți

andice) .………………………………………………………...…….. Melanocrianduri

4. Epipedon melanoid (dar colorat mai deschis) ………………...….….. Fulvicrianduri

5. Capacitate relativ mică de reținere a apei în cadrul primilor

60 cm ………………………………………………….………………… Vitricrianduri

Pentru vitriacvanduri, apa reținută la 1500 kPa tensiune este < 15% (în greutate)




6. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ……….…...……… Haplocrianduri

Descrierile grupelor mari ale criandurilor

Duricrianduri – Acestea sunt criandurile care au, în 75% sau mai mult din fiecare pedon, un

orizont cimentat (duripan sau alt strat cimentat) care are limita lui superioară în cadrul a 100

cm, fie de la suprafața solului mineral, fie de la partea superioară, cea mai de sus, a unui strat

organic cu proprietăți andice ale solului, oricare este mai superficial. În mod caracteristic,

duricriandurile au un orizont O subțire și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului) deasupra orizontului cimentat. În Statele Unite, duricriandurile s-au dezvoltat, în

general, în depozite din Pleistocen târziu sau Holocen. Cele mai multe s-au format sub

vegetație forestieră de conifere. (Înapoi la crianduri)

Hidrocrianduri – Aceste soluri au capacitate de a absorbi și de a stoca mari cantități de apă.

În probe neuscate, ele au reținere de apă la 1500 kPa (punctul de ofilire) de 100% (în greutate)

sau în 60% peste tot sau mai mult din partea superioară a pedonului. Hidrocriandurile nu au

fost recunoscute în Statele Unite. Cele mai multe s-au format sub vegetație forestieră de

conifere. (Înapoi la crianduri)

Melanocrianduri – Aceste soluri au epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu

proprietăți andice). Majoritatea au un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului). Melanocriandurile nu au fost recunoscute în Statele Unite. (Înapoi la crianduri)

Fulvicrianduri – Aceste soluri au un strat de suprafață care întrunește cerințele privind

adâncimea, grosimea și carbonul organic pentru un epipedon melanic, dar este colorat mai

deschisă. În mod caracteristic, fulvicriandurile au un orizont O subțire, un epipedon umbric

(bogat în humus cu saturație redusă în baze) și un orizont cambic (dezvoltare minimală a

solului). Fulvicriandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite din

Pleistocen târziu sau Holocen. Cele mai multe s-au format sub vegetație forestieră de conifere.

(Înapoi la crianduri)

Vitricrianduri – Aceste soluri au texturi relativ grosiere și capacitate de reținere a apei mică.

Ele au reținere a apei la 1500 kPa mai mică de 15% (în greutate) în probe uscate la aer și mai

mică de 30% în probe neuscate în toți cei 60% sau mai mult din cei 60 cm din partea

superioară a materialelor andice. În mod caracteristic, vitricriandurile au un orizont O subțire,

un epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) și un orizont de subsol

cambic (dezvoltare minimală a solului). Vitricriandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în

general, în depozite din Pleistocen târziu sau Holocen. Cele mai multe s-au format sub

vegetație forestieră de conifere. (Înapoi la crianduri)

Haplocrianduri – În mod caracteristic, haplocriandurile au un orizont O subțire, un epipedon

umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) și un orizont de subsol cambic

(dezvoltare minimală a solului). Haplocriandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general,

în depozite din Pleistocen târziu sau Holocen. Cele mai multe s-au format sub vegetație

forestieră de conifere. (Înapoi la crianduri)

Grupele mari ale torandurilor Torandurile sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, bine drenate din regiuni uscate.

Aceste soluri nu sunt extinse. Unele s-au format în partea de vest a Americii de Nord, iar

unele sunt cunoscute a apare în Hawaii și în alte insule din Pacific. Majoritatea solurilor s-au

format sub vegetație ierboasă sau de arbuști. În mod caracteristic, torandurile au un epipedon

ocric (obișnuit, subțire și/sau colorat deschis) ori molic (bogat în humus și baze) și un orizont

de subsol cambic (dezvoltare minimală solului). Unele au un duripan (strat cimentat prin

acumularea silicei) sau orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu)

în subsol. In Statele Unite, torandurile s-au dezvoltat, în general, în depozite din Pleistocen

târziu sau Holocen.

Duritoranduri

Toranduri

Vitritoranduri

Haplotoranduri

Cheie pentru grupele mari ale torandurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Toranduri care au:

1. Orizont cimentat în cadrul primilor 100 cm ……..………………..… Duritoranduri


suprafață organic (O), în afară de cazul când orizontul O are proprietăți andice ale

solului.

2. Capacitate relativ mică de reținere a apei în cadrul primilor

60 cm ………………………………………………….……………...… Vitritoranduri

Pentru vitritoranduri, apa reținută la 1500 kPa tensiune este < 15% (în greutate)




3. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ………..………….. Haplotoranduri

Descrierile grupelor mari ale torandurilor

Duritoranduri – Aceste soluri au, în 75% sau mai mult din fiecare pedon, un orizont

cimentat (duripan sau alt strat cimentat), care are limita lui superioară în cadrul a 100 cm fie

de la suprafața solului mineral, fie de la partea superioară, cea mai de sus, a unui strat organic

cu proprietăți de sol andice, oricare este mai superficial. În mod caracteristic, aceste soluri au

un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau molic (bogat în humus și baze) și

un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) deasupra orizontului cimentat.

Duritorandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite din Pleistocen târziu

sau Holocen. Cele mai multe din soluri s-au format sub vegetație ierboasă sau de arbuști și

unele au arbori larg distanțați. (Înapoi la cheia pentru toranduri)

Vitritoranduri – Aceste soluri au textură relativ grosieră și capacitate mică de reținere a apei.

Ele au, în probe uscate la aer, reținerea apei la 1500 kPa (punctul de ofilire) mai mică de 15%

(în greutate) în întreaga masă a 60% sau mai mult din grosime în cadrul a 60 cm de la

suprafața solului mineral sau partea superioară, cea mai de sus, a unui strat organic cu

proprietăți andice ale solului, oricare este mai superficial. În mod caracteristic, vitritorandurile

au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau molic (bogat în humus și baze)

și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Vitritorandurile din Statele

Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite din Holocen. Cele mai multe din soluri s-au

format sub vegetație ierboasă sau de arbuști și unele au arbori larg distanțați. (Înapoi la

cheia pentru toranduri)

Haplotoranduri – În mod caracteristic, haplotorandurile au un epipedon ocric (tipic, subțire

și/sau colorat deschis) sau molic (bogat în humus și baze) și un orizont de subsol cambic

(dezvoltare minimală a solului). Haplotorandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general,

în depozite din Pleistocen târziu. Cele mai multe din soluri s-au format sub vegetație ierboasă

sau de arbuști și unele au arbori larg spațiați. (Înapoi la cheia pentru toranduri)

Grupele mari ale xerandurilor Xerandurile sunt în regiuni care au climat de tip mediteranean. După cum numele lor

implică, aceste soluri au regim de umiditate xeric. Ele sunt uscate pe perioade extinse vara.

Iarna, în unii ani, dacă nu în majoritatea anilor, umiditatea circulă prin soluri până la stratele

mai adânci. Majoritatea xerandurilor din Statele Unite sunt în Oregon, Washington, Idaho și

California s-au format sub vegetație de pădure de conifere și au temperaturi medii ale solului

răcoroase sau moderate. Unele s-au format sub vegetație ierboasă s-au de arbuști.

În mod caracteristic, xerandurile au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis)

sau molic (bogat în humus și baze) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului). Unele au un epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu proprietăți

andice). Majoritatea xerandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite din

Pleistocen târziu sau Holocen.

Vitrixeranduri

Xeranduri Melanoxeranduri

Haploxeranduri

Profilul unui xerand din Turcia.

Acest sol este, în mod caracteristic, un xerand și este format în depozite de cenușă vulcanică.

Înapoi la xeranduri

Cheie pentru grupele mari ale xerandurilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

Xeranduri care au:

1. Capacitate relativ mică de reținere a apei în primii 60 cm ………… Vitrixeranduri

Pentru vitrixeranduri, apa reținută la 1500 kPa tensiune este < 15% (în greutate)





andice) …………………………………………………..………….. Melanoxeranduri

3. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ………….……….. Haploxeranduri

Descrierile grupelor mari ale xerandurilor

Vitrixeranduri – Aceste soluri au texturi relativ grosiere și capacitate mică de reținere a apei.

Sunt soluri relativ tinere care, în multe zone, apar în apropierea vulcanilor. Ele sunt moderat

extinse în Statele Unite și apar, în majoritate, în Oregon, Washington și Idaho. Ele s-au

format, în principal, sub vegetație forestieră de conifere. Obișnuit, vitrixerandurile au un

epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau molic (bogat în humus și baze) și un

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Majoritatea celor din Statele Unite

s-au dezvoltat în depozite din Pleistocen târziu. (Înapoi la cheia pentru xeranduri)

Melanoxeranduri – Aceste soluri au un epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus

cu proprietăți andice) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului).

Majoritatea melanoxerandurilor din Statele Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite din

Pleistocen târziu sau Holocen. Majoritatea s-au format sub vegetație de pădure sau savană.

(Înapoi la cheia pentru xeranduri)

Haploxeranduri – Aceste soluri au un orizont O subțire, epipedon ocric (tipic, subțire și/sau

colorat deschis) sau molic (bogat în humus și baze) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului). Majoritatea haploxerandurilor din Statele Unite s-au dezvoltat, în

general, în depozite din Pleistocen târziu sau Holocen. Majoritatea s-au format sub vegetație

de pădure de conifere, unele s-au format sub vegetație ierboasă sau de arbuști. (Înapoi la

cheia pentru xeranduri)

Grupele mari ale vitrandurilor Vitrandurile sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, bine drenate, texturate grosier cu

capacitate relativ mică de reținere a apei. Ele sunt soluri relativ tinere care apar, în majoritate,

aproape de vulcani. Majoritatea vitrandurilor din Statele Unite sunt în Oregon, Washington și

Idaho. Ele s-au format, în principal, sub vegetație forestieră de conifere. În mod caracteristic,

vitrandurile au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau molic (bogat în

humus și baze) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Majoritatea

vitrandurilor din Statele Unite s-au dezvoltat în depozite din Holocen.

Ustivitranduri

Vitranduri

Udivitranduri

Profilul unui vitrand (un ustivitrand caracteristic) din Filipine.

Acest sol are un epipedon umbric. Scara este în cm.

Înapoi la vitranduri

Cheie pentru grupele mari ale vitrandurilor (Înapoi la cheia pentru subordine)

Vitranduri care au:


limitată …………………………..……………………...……..………. Ustivitranduri

Aceste soluri au un regim de umiditate a solului ustic. Umiditatea este limitată, dar

disponibilă, pentru porțiuni din perioada de vegetație.

2. Precipitații bine distribuite sezonier ………………………………….. Udivitranduri

Aceste soluri au regim de umditate udic.

Descrierile grupelor mari ale vitrandurilor

Ustivitranduri – Aceste soluri au regim de umditate ustic. Umiditatea este limitată, dar

disponibilă, pentru porțiuni din perioada de vegetație. În mod caracteristic, ustivitrandurile au

un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și un orizont de subsol cambic

(dezvoltare minimală a solului). Ustivitrandurile sunt rare în Statele. (Înapoi la cheia pentru

vitranduri)

Udivitranduri – Aceste soluri au regim de umditate udic. Precipitațiile sunt distribuite în

întregul an. În mod caracteristic, au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și

un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Unele au orizont de subsol

argilic (acumulare de argilă). Majoritatea udivitrandurilor din Statele Unite s-au dezvoltat în

depozite din Holocen. Majoritatea s-au format sub vegetație de pădure din conifere. (Înapoi la

cheia pentru vitranduri)

Profilul unui udivitrand din regiunea Pacific Northwest a Statelor Unite.

El are un epipedon ocric închis la culoare de cca. 10 cm grosime cu, imediat dedesubt, un orizont cambic

ușor înroșit care se extinde până la o adâncime de cca. 85 cm. Solul s-a format într-un amestec

de depozite spălate pe loc de cenușă vulcanică și sedimente lutoase. Are un conținut semnificativ

de particule mici de sticlă vulcanică (vizibile cu lupa). Scara este în cm.

Revenire la udivitranduri

Grupele mari ale ustandurilor Ustandurile sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, bine drenate din regiuni subumede

până la semiaride. Aceste soluri au suprafață relativ mică. Ele sunt, în majoritate, în Mexic,

partea vestică a Statelor Unite, Insulele Pacificului și partea estică a Africii. Majoritatea

ustandurilor din Statele Unite sunt în Hawaii, Arizona și New Mexico. Majoritatea s-au

format sub vegetație ierboasă, de arbuști sau forestieră.

În mod caracteristic, ustandurile au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau

molic (bogat în humus și baze) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului).

Unele au duripan. Ustandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite din

Pleistocen târziu sau Holocen.

Durustanduri

Ustanduri

Haplustanduri

Profilul unui ustand (un haplustand caracteristic) din Chile.

Scara este în decimetri.

Săgețile indică localurile limitelor orizonturilor.

Înapoi la ustanduri

Cheie pentru grupele mari ale ustandurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ustanduri care au:

1. Orizont cimentat în cadrul primilor 100 cm …………………...…..… Durustanduri


suprafață organic (O), în afară de cazul când orizontul O are proprietăți de sol andice.

2. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ……………...………. Hplustanduri

Descrierile grupelor mari ale ustandurilor

Durustanduri – Aceste soluri au, în 75% sau mai mult din fiecare pedon, un orizont cimentat

(duripan sau alt strat cimentat), care are limita lui superioare în cadrul a 100 cm fie de la

suprafața solului mineral, fie de la partea superioară, cea mai de sus, a unui strat organic cu

proprietăți de sol andice, oricare este mai superficial. În mod caracteristic, aceste soluri au un

epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului) deasupra orizontului cimentat. Unele au un epipedon molic (bogat în

humus și baze). Durustandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite din

Pleistocen târziu sau Holocen . Majoritatea s-au format sub vegetație de conifere/ierboasă sau

de arbuști. (Înapoi la cheia pentru ustanduri)

Hplustanduri – Aceste soluri au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și un

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) deasupra orizontului cimentat.

Haplustandurile din SUA s-au dezvoltat, în general, în depozite din Pleistocen târziu sau

Holocen . Majoritatea s-au format sub vegetație de conifere ori ierboasă sau de arbuști.

(Înapoi la cheia pentru ustanduri)

Grupele mari ale udandurilor Udandurile sunt andisolurile, mai mult sau mai puțin, bine drenate din regiuni umede. Aceste

soluri sunt moderat extinse. Ele sunt, în majoritate, pe Rama Pacificului, în special în partea

vestică a Americii de Nord și în Japonia, Noua Zeelandă, Filipine și Indonezia. Cele mai

multe din udandurile din Statele Unite sunt în Washington și Oregon, dar unele sunt în

Hawaii. Majoritatea udandurilror s-au format sub vegetație forestieră. În mod caracteristic,

udandurile au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau umbric (bogat în

humus cu saturație redusă în baze) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului). Unele au un epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu proprietăți

andice) și unele au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) sau un orizont placic

(cimentat prin acumularea fierului și materiei organice). Majoritatea udandurilor din SUA s-

au dezvoltat în depozite din Pleistocen târziu sau Holocen.

Placudanduri

Durudanduri

Melanudanduri Udanduri

Hidrudanduri

Fulvudanduri

Hapludanduri

Profilul unu udand (hapludand caracteristic) din Japonia.

Acest sol s-a format în mai multe depuneri de cenușă și conține o serie de paleosoluri.


Înapoi la udanduri

Chei pentru grupele mari ale udandurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Udanduri care au:

1. Orizont placic (cimentat prin acumularea fierului și materiei organice) în cadrul a

adâncimii de 100cm ……………………………….……………………. Placudanduri

Orizontul placic trebuie să fie ≥ 50% din pedon. Începi măsurarea de sub orice strat de

suprafață organic (O), cu excepția când orizontul O are proprietăți de sol andice.

2. Orizont cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm ……...….………..… Durudanduri


suprafață organic (O), cu excepția când orizontul O are proprietăți de sol andice.


andice) ………………………………………………………………… Melanudanduri

4. Capacitate foarte mare de reținere a apei în cadrul primilor

100 cm …………..……………….…………………………………….. Hidrudanduri

Pentru hidrudanduri, apa reținută la 1500 kPa tensiune este < 15% (în greutate) pentru

probe uscate la aer și < 30% pentru probe neuscate. Vezi „Keys to Soil Taxonomy",

ediția a 12-a, pentru detalii specifice privind localizarea acestei proprietăți în cadrul

profilului.

5. Epipedon melanoid (dar colorat mai deschisă) …..…………..……… Fulvudanduri

6. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) .………….………… Hapludanduri

Descrierile grupelor mari ale udandurilor

Placudanduri – Aceste soluri au, în jumătate sau mai mult din fiecare pedon, un orizont

placic(cimentat prin acumularea fierului și materiei organice) în cadrul a 100 cm de la

suprafața solului mineral sau de la limita suprafața superioară, cea mai de sus, a unui strat

organic care are proprietăți de sol andice, oricare este mai superficial. În mod caracteristic,

placudandurile au un orizont O subțire și ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau un

epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) deasupra orizontului placic.

Placudandurile sunt rare în Statele Unite. Majoritatea s-au format sub vegetație forestieră.

(Înapoi la cheia pentru udanduri)

Durudanduri – Aceste soluri au, în 75% sau mai mult din fiecare pedon, un orizont cimentat

care are limita lui superioară în cadrul a 100 cm de la suprafața solului mineral sau de la

limita superioare a unui strat organic care are proprietățile solului andic, oricare este mai

superficial. În mod caracteristic, durudandurile au un orizont O subțire, un epipedon ocric

(tipic, subțire și/sau colorat deschis) ori umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze),

un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) și un orizont cimentat (duripan

sau alt strat cimentat). În general, durudandurile din Statele Unite s-au dezvoltat în depozite

din Pleistocen târziu sau Holocen. Cele mai multe s-au format sub vegetație forestieră de

conifere. (Înapoi la cheia pentru udanduri)

Melanudaduri – Aceste soluri au un epipedon melanic (colorat închis și bogat în humus cu

proprietăți andice) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului).

Melanudandurile din Statele Unite, în general, s-au dezvoltat în depozite din Pleistocen târziu.

Cele mai multe s-au format sub vegetație de pădure sau savană. (Înapoi la cheia pentru

udanduri)

Profilul unui melanudand din Japonia.

Solul s-a format în strate succesive de cenușă vulcanică și material detritus.

El are un epipedon melanic gros, bogat în humus, de culoare închisă, gros, de cca. 55 cm grosime.

Un orizont cambic se extinde de la adâncimea de 55 până la 90 cm. Un strat de suprafață mai vechi, acum

acoperit de depozite mai recente, poate fi văzut între adâncimile de 90 și 120 cm.

Partea dreaptă a profilului a fost netezită; partea stângă păstrează structura solului natural. Scara este în cm.

Revenire la melanudanduri

Hidrudanduri – Aceste soluri au capacitatea de a absorbi și a stoca cantități mari de apă. În

probe neuscate, ele au reținere de apă la 1500 kPa (punctul de ofilire) de 100% (în greutate)

sau mai mult în întreaga parte majoră a materialelor andice. Obișnuit, hidrudanndurile au un

orizont O subțire, un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau un umbric

(bogat în humus cu saturație redusă în baze) și un orizont se subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului). Majoritatea hidrudandurilor din Statele Unite s-au dezvoltat în depozite

din Pleistocen târziu sub vegetație forestieră. (Înapoi la cheia pentru udanduri)

Fulvudanduri – Aceste soluri au un strat de suprafață care întrunește cerințele privind

adâncimea, grosimea și carbonul organic pentru un epipedon melanic, dar este colorat mai

deschis. În mod caracteristic, fulvudandurile au un orizont O subțire, un epipedon umbric

(bogat în humus cu saturație redusă în baze) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului). Fulvudandurile din Statele Unite s-au dezvoltat, în general, în depozite

din Pleistocen târziu. Majoritatea s-au format sub vegetație forestieră de conifere. (Înapoi la

cheia pentru udanduri)

Profilul unui fulvudand din statul Washington.

Acest sol s–a format în material dezagregat din rocă subiacentă, solidă, de bazalt cu un amestec de cenușă

vulcanică în aproximativ 50 cm din partea superioară. Acest profil are un epipedon umbric care se extinde de la

suprafață până la o adâncime de cca. 25 cm. Sub acest epipedon este un orizont cambic care se extinde până la

cca. 120 cm. Scara este în cm.

Revenire la fulvudanduri

Hapludanduri – Obișnuit, hapludandurile au un orizont O subțire, un epipedon ocric (tipic,

subțire și/sau colorat deschis) sau umbric (bogate în humus cu saturație redusă în baze) și un

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Majoritatea hapludandurilor din

Statele Unite s-au dezvoltat în depozite din Pleistocen târziu sau Holocene. Cele mai multe s-

au format sub vegetație forestieră de conifere. (Înapoi la cheia pentru udanduri)

Profilul unui Hapludand din Noua Zeelandă.

Solul format într-o serie de depozite de cenușă vulcanică se întinde pe o perioadă de aproximativ

11.200 de ani. Etichetele identifică vârstele (ani înainte de prezent) erupțiilor vulcanice. Orizonturile de culoare

închisă reprezintă straturi de suprafață care s-au format în timpul perioadelor relativ stabile între erupții.


Revenire la hapludanduri

Ordinul aridisolurilor

Aridisolurile sunt soluri uscate de deșerturi.


Aridisolurile au umiditatea solului disponibilă pentru creșterea plantelor foarte limitată.

Aceste soluri au, tipic, ca strat de suprafață, un epipedon ocric simplu (tipic, subțire și/sau

colorat deschis). În unele locuri, acest strat de suprafață are mulți pori veziculari mici,

rotunjiți care s-au format ca urmare a captării aerului în timpul ploilor periodic intense.

Obișnuit, stratul de suprafață al unor aridisoluri este acoperit de o crustă fizică sau biologică

subțire.

Aridisolurile au cel puțin una din mai multe forme posibile de orizonturi de subsol care

sunt, pentru cea mai mare parte, indicative ale unui mediu înconjurător de levigare redusă,

unde diverse săruri și alte minerale solubile în apă se acumulează în subsol. Obișnuit, aceste

forme includ orizonturi calcice (acumulare de carbonat de calciu), gipsice (acumulare de gips)

și salice (săruri foarte multe), precum și un orizont petrocalcic foarte dezvoltat și cimentat

(cimentat prin acumularea carbonatului de calciu), petrogipsic (cimentat prin acumularea

gipsului) și duripan (strat cimentat prin acumularea silicei). În plus, unele aridisoluri au un

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului), argilic (acumulare de argilă) sau

natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu).


După cum sugerează numele, aridisolurile se găsesc în medii înconjurătoare deșertice, unde

evaporarea depășește cu mult precipitațiile și, prin urmare, apa nu este disponibilă pentru

plantele mezofite pentru perioade lungi de timp. Deoarece precipitațiile limitate pătrund

numai la adâncimi superficiale înainte de a se evapora sau sunt absorbite de plante și alte

organisme din sol, sărurile solubile din apă, care sunt transportate în jos de apă, tind să se

acumuleze în sol la adâncimea de umezire. În zonele cu cantități mai mari de precipitații,

aceste săruri ar fi eliminate destul de ușor din profil prin levigare. Datorită dezechilibrului

între precipitații și evapotranspirație, ele se acumulează în aridisoluri.

Puține aridisoluri foarte sărăturate au nivel al apei freatice ridicat. În aceste aridisoluri,

sărurile care sunt purtate de apa care se evaporă tind să se deplaseze în sus spre suprafață,

unde ele se acumulează. Aceste "aridisoluri umede" sunt caracteristici ale unor funduri de

lacuri uscate din deșerturi (playas10) din vestul Statelor Unite, ca și sabkha-rile din Africa de

Nord și Orientul Mijlociu. Datorită potențialului osmotic ridicat, indus de sare, numai

halofitele tolerante la sare pot obține această apă. Apa este ținută la tensiuni prea mari pentru

alte plante. Aceste soluri efectiv "uscate" sunt, de asemenea, incluse în aridisoluri.

Localizare

Aridisolurile se găsesc în întreaga lume în medii înconjurătoare deșertice. La nivel global, ele

ocupă aproximativ 12% din suprafața de teren fără gheață. Ele apar în America de Nord,

10Playa – fund de lac uscat din deșert.

America de Sud, Africa, Orientul Mijlociu, Asia si Australia. Aceste medii înconjurătoare

includ deșerturi atât calde cât și reci și acopăr a bandă largă atât în latitudine cât și în

altitudine. In Statele Unite, aridisolurile sunt obișnuite în deșerturile vestice.

Profilul unui aridisol (un haplocalcid caracteristic) din Emiratele Arabe Unite.

Concentrațiile albe sunt mase de carbonat de calciu.

Scara este în cm.



Aridisoluri la nivel de subordin din Statele Unite.

Distribuția globală a aridisolurilor

Subordinele aridisolurilor

Clasificarea aridisolurilor

În definirea subordinelor, accentul este pus pe redistribuirea materialelor solubile și

acumulare a lor în stratul de subsol sau de suprafață. Patru din cele șapte subordine sunt

definite pe baza compoziției și acumulării fracțiunii solubile (saliduri, duriduri, gipsiduri și

calciduri). Dezagregarea și translocarea argilei au loc în aridisoluri. Două subordine reflectă

aceste procese (argiduri și cambiduri). Un subordin reflectă temperatura foarte rece (criiduri).

Nivelul grupelor mari reflectă gradul de exprimare a orizonturilor de acumulare și/sau

rezultatele altor procese care sunt considerate subordonate subordinului particular. Elementul

definitoriu este gradul de expresie a orizontului diagnostic.

Cele șapte subordine sunt:

1. Criiduri – Aridisoluri din zone reci

2. Saliduri – Aridisoluri cu acumulare de săruri mai solubile decât gipsul

3. Duriduri – Aridisoluri cu acumulare de silice și cimentare prin acumularea silicei

4. Gipsiduri – Aridisoluri cu acumulare de gips

5. Argiduri – Aridisoluri cu acumulare de argilă

6. Calciduri – Aridisoluri cu acumulare de carbonați

7. Cambiduri – Aridisoluri cu translocare și/sau transformare a materialului

S

Criiduri

Saliduri

Duriduri

Aridisoluri Gipsiduri

Argiduri

Calciduri

Cambiduri

Cheie pentru subordinele aridisolurilor

Aridisoluri care au:

1. Temperatura medie a solului rece …………………….………….…...…….. Criiduri

Aceste soluri au regim de temperatură a solului criic.

2. Orizont salic (conținut mare de săruri) în cadrul adâncimii de

100 cm …………………………………..……………...……………………… Saliduri


100 cm ……………………………………………………………...…………. Duriduri

4. Orizont gipsic (acumulare de gips) sau petrogipsic (cimentat prin acumularea

gipsului)

5.

în cadrul adâncimii de 100 cm ……………………………..………………. Gipsiduri

6. Orizont argilic (acumulare de argilă) sau natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu) ……………………………………………………………… Argiduri

Aceste soluri nu au orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de

calciu) în cadrul adâncimii de 100 cm.

7. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau petrocalcic (cimentat prin

acumularea carbonatului de calciu) în cadrul adâncimii de 100 cm .…… Calciduri

7. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ………………………… Cambiduri

Grupele mari ale criidurilor

Criidurile sunt aridisolurile de deșerturi reci. Sezoanele scurte de vegetație combinate

cu condiții aride limitează utilizarea lor. Solurile sunt, caracteristic, la altitudini mari,

dominante în zone montane și depresionare din Statele Unite și Asia și în alte părți ale lumii.

Obișnuit, deșerturile reci au fost supuse perioadelor alternante de climate mai reci și

mai calde, care au dus la extinderea și restrângerea ghețarilor alpini din munții adiacenți.

Variațiile consecvente în debitele solide transportate de râurile de munte au dus la forme de

relief relicte, cum ar fi pedimente, terase și conuri de dejecție. Obișnuit, criidurile arată

dovada trăsăturilor periglaciare, cum ar fi mulaje de pene de gheață, pene de material

pământos și movile.

Criidurile pot avea duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) sau orizont argilic

(acumulare de argilă), calcic (acumulare de carbonat de calciu), cambic (dezvoltare minimală

a solului), gipsic (acumulare de gips), natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu),

petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu), petrogipsic (cimentat prin

acumularea gipsului) sau salic (conținut mare de săruri). Aceste orizonturi sunt punctul de

plecare pentru grupele mari. De exemplu, haplocriidurile sunt caracterizate de dezvoltare

minim.

Salicriiduri

Petrocriiduri

Gipsicriiduri Criiduri

Argicriiduri

Calcicriiduri

Haplocriiduri

Cheie pentru grupele mari ale criidurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Criiduri care au:

1. Orizont salic (conținut mare de săruri) în cadrul adâncimii de

100 cm ……………………………..……………...……………..………… Salicriiduri

2. Orizont cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm ……………………… Petrocriiduri

Acesta poate fi fie orizont petrografic, orizont petrocalcic, fie duripan.

3. Orizont gipsic (acumulare de gips) în cadrul adâncimii de

100 cm ……………………..…………………………………………..…. Gipsicriiduri

4. Orizont argilic (acumulare de argilă) sau natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu) ………………………………………………………….. Argicriiduri

5. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) în cadrul adâncimii de

100 cm …………………………………………...……….….....………… Calcicriiduri

6. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ……………………… Haplocriiduri

Descrierile grupelor mari ale criidurilor

Salicriiduri – Aceste soluri au un orizont salic (conținut mare de săruri). Ele pot avea alte

orizonturi și caracteristici diagnostice, dar prezența sărurilor solubile este considerată

importantă pentru interpretări. Aceste soluri apar în regiuni extrem de aride și reci ale lumii.

(Înapoi la cheia pentru criiduri)

Petrocriiduri – Aceste soluri au un strat cimentat (duripan ori orizont petrocalcic sau

petrogipsic). Un orizont argilic (acumulare de argilă), cambic (dezvoltare minimală a solului)

sau natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) poate apare deasupra stratului cimentat.

Aceste soluri apar în munții din Idaho și, posibil, Wyoming. (Înapoi la cheia pentru criiduri)

Gipsicriiduri – Aceste soluri au un orizont gipsic (acumulare de gips). obișnuit, deasupra

orizontului gipsic Un orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) apare, obișnuit, deasupra

orizontului gipsic. Aceste soluri s-au format în materiale parentale bogate în gips. Ele sunt

rare în lume. (Înapoi la cheia pentru criiduri)

Argicriiduri – Aceste soluri au un orizont argilic (acumulare de argilă) sau natric (niveluri

ridicat de argilă iluvială și sodiu) în care au acumulat argile silicatice. În general,

argicriidurile fără orizont natric s-au format în zone de sedimente sau suprafețe din Pleistocen

târziu ori mai vechi. Multe din aceste soluri primesc aporturi din praf, care poate fi o sursă a

particulelor de dimensiunea argilei. Argicriidurile pot fi pe versanți cu pante slab înclinate sau

abrupte. Aceste soluri nu sunt extinse în lume. (Înapoi la cheia pentru criiduri)

Calcicriiduri – Aceste soluri provin din materiale parentale care au conținut mare de carbonat

de calciu sau care au avut carbonat de calciu adăugat ca praf. Precipitațiile nu sunt în măsură

să îndepărteze carbonatul de calciu la adâncimi substanțiale. Aceste soluri au, tipic, un strat de

suprafață subțire și un orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu). Unele un au orizont

cambic (dezvoltare minimală a solului) deasupra orizontului calcic. (Înapoi la cheia pentru

criiduri)

Haplocriiduri – Aceste soluri au un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului). Un epipedon ocric subțire (tipic, subțire și/sau colorat deschis) este obișnuit. Alte

orizonturi diagnostice pot apare sub adâncimea de 100 cm. Aceste soluri au, tipic, acumulări

de carbonat de calciu sub orizontul cambic. Acestea sunt rare în lume. (Înapoi la cheia pentru

criiduri)

Grupele mari ale salidurilor

Salidurile sunt, cel mai obișnuit, în funduri de lacuri uscate în deșerturi (playas) sau în

depresiuni închise din zonele umede limitrofe deșerturilor. În Africa de Nord și Orientul

Apropiat, astfel depresiuni sunt denumite sabkhas sau chotts, în funcție de prezența sau

absența apei de suprafață pentru perioade prelungite. Clic here pentru a vedea un peisaj

dominat de saliduri.

Într-un mediu înconjurător arid, cu temperaturi foarte calde, de săruri are loc, obișnuit, când

există o sursă de săruri solubile în apă și o mișcare netă în sus a apei din sol. În unele zone, s-a

format un orizont salic (conținut ridicat de săruri) în materiale parentale sărate fără prezența

apei freatice. Cea mai obișnuită formă de sare este clorura de sodiu (halit), dar pot să apară, de

asemenea, sulfați (ternardit, mirabilit și hexahidrit) și alte săruri.

Conceptul salidurilor se bazează pe acumularea unei cantități excesive de săruri care sunt mai

solubile decât gipsul. De regulă, salidurile sunt improprii pentru folosire agricolă, în afară de

cazul când sărurile sunt spălate. Spălarea sărurilor este o acțiune costisitoare, mai ales dacă nu

există niciun debușeu natural pentru apa de la drenaj.

Sunt recunoscute două grupe mari. Acvisalidurile sunt saturate cu apă timp de 1 lună sau mai

mult în timpul anului. Haplosalidurile sunt mai uscate.

Acvisaliduri Saliduri

Haplosaliduri

Profilul unui salid (un acvisalid caracteristic).

Sărurile sunt mișcate în sus de la nivelul apei freatice și se acumulează în orizontul salic,

în partea superioară a profilului și pe suprafață ca o crustă albă de sare.

(Înapoi la saliduri)

Un peisaj de saliduri din Iran. Pe măsură ce cristalele de sare se acumulează și cresc, ele fac ca

suprafața solului să se a ridice câțiva inches. Aceasta duce la patternuri poligonale mari și rugozitate a suprafeței.

Unghiul redus al soarelui accentuează paternul de suprafață din această fotografie.

(Înapoi la saliduri)

Cheie pentru grupele mari ale salidurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Saliduri care:

1. Sunt saturate cu apă în cadrul adâncimii de 100 cm timp de o lună sau

mai mult, anual . …………………………………….…………………… Acvisaliduri

2. Sunt, mai mult sau mai puțin, liber drenate …………..……………… Haplosaliduri

Descrierile grupelor mari ale salidurilor

Acvisaliduri – Acestea sunt soluri sărăturate din zonele umede ale deșerturilor unde ridicarea

prin capilaritate și evaporarea apei concentrează sărurilor aproape de suprafață. Unele din

aceste soluri au patternuri de colorare marmorată roșie și cenușie (trăsăturii redoximorfice)

care rezultă din saturație, reducere și oxidare. În alte soluri, trăsăturile redoximorfice pot să nu

fie evidente din cauza unui pH ridicat, care inhibă reducerea fierului și manganului.

Acvisalidurile apar dominant în zone depresionare unde sunt saturate de apa freatică cel puțin

o parte din an. În general, vegetația este rară și constă din arbuști, ierburi și forbs tolerante la

sare. Deși aceste soluri pot fi umede, conținutul de sare dizolvată le face fiziologic uscate.

(Înapoi la cheia pentru saliduri)

Profilul unui acvisalid din Emiratele Arabe Unite.

Acest sol s-a format în depunerile marine de pe suprafețele costiere adiacente la Golful Arabic.

Acest profil este foarte salin și are un orizont salic în toate părțile vizibile în fotografie. Culoarea

albă a primilor 50 cm din partea superioară se datorează acumulării anhidritului, mineral relativ rar în sol

care este o formă de gips care a pierdut molecule de apă din însăși constituirea lui chimică.

Primii 50 cm din partea superioară constituie un orizont anhidritic. Scara este în cm.

(Fotografie prin amabilitatea lui Dr. Shabbir A. Shahid)

Revenire la acvisaliduri

Haplosaliduri – Aceste soluri au concentrație mare de săruri, dar nu au saturația care este

asociată cu acvisalidurile. Haplosalidurile pot fi saturate pentru perioade mai scurte decât

acvisalidurile sau pot să fi avut un nivel al apei freatice asociat cu un climat din trecut. În

zona celor Patru Colțuri (Four Corners11) din Statele Unite ale Americii, orizonturile salice s-

au format fără influența unui nivel al apei freatice în materiale parentale saline. (Înapoi la

cheia pentru saliduri)

11 Four Corners, expresie engleză care se traduce prin etimologicul „Patru colțuri”, este o regiune din Statele

Unite care se referă la nord-estul statului Arizona, sud-estul statului Utah, sud-vestul statului Colorado și nord-

vestul statului New Mexico, zone care se întâlnesc în același punct. Deși teritoriul principal al Statelor Unite este

format din aproape 50 de state învecinate, acesta este singurul punct comun a patru state americane. Cele 4

granițe ale statelor Arizona, Utah, Colorado și New Mexico se întâlnesc aici formând o cruce cu patru unghiuri

drepte. În acest punct a fost plasat monumentul Four Corners Monument. Zona este în general aridă și slab

populată.(n.t. din ro.wikipedia.org/wiki/Four Corners).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Englez%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii

http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii

http://ro.wikipedia.org/wiki/Arizona

http://ro.wikipedia.org/wiki/Utah

http://ro.wikipedia.org/wiki/Colorado

http://ro.wikipedia.org/wiki/New_Mexico

http://ro.wikipedia.org/wiki/Stat_al_SUA

http://ro.wikipedia.org/wiki/Unghi_drept

http://ro.wikipedia.org/wiki/Unghi_drept

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Four_Corners_Monument&action=edit&redlink=1

Profilul unui haplosalid din China.

Sărurile sunt distribuite în întregul profil și s-au acumulat într-o crustă albă pe suprafață

ca rezultat al evaporării.


Revenire la haplosaliduri

Grupele mari ale duridurilor

Duridurile sunt aridisolurile care au un strat cimentat prin acumularea silicei (duripan) care

are limita superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. În multe zone, duripanul este la

adâncimea de 50 cm. Aceste soluri apar dominant pe versanți cu pante slab înclinate și s-au

format în sedimente care conțin piroclastite. Duripanul este cimentat parțial cu opal sau

calcedonie. Solurile au, obișnuit, acumulări de carbonat de calciu. Duripanul este o barieră

atât pentru rădăcini cât și pentru apă.

Unele duriduri au un orizon argilic (acumulare de argilă) sau natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu) deasupra duripanului. Aceste orizonturi sunt punctul de plecare pentru

grupele mari. Cele mai multe din aceste soluri sunt folosite ca pășuni. Cantitatea de furaj este

redusă unde duripanul este superficial.

Duridurile apar în partea de vest a Statelor Unite, în special în Nevada.

Natriduriduri

Duriduri

Argiduriduri

Haploduriduri

Profilul unui durid (un haplodurid caracteristic).

Duripanul începe la o adâncime de cca. 70 cm. Scara este în decimetri.

Înapoi la duriduri

Cheie pentru grupele mari ale duridurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Duriduri care au:

1. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) deasupra

duripanului …………………………………………….……….………. Natriduriduri

2. Orizont argilic (acumulare de argilă) deasupra duripanului ………... Argiduriduri

3. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) deasupra

duripanului ……………………………….……………………………. Haploduriduri

Un orizont cambic este, obișnuit, în haploduriduri, dar nu cerut.

Descrierile grupelor mari ale duridurilor

Natriduriduri – Aceste soluri au un orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și

sodiu) deasupra duripanului cimentat prin acumularea silicei. Obișnuit, duripanul este în

cadrul adâncimii de 50 cm. În multe zone, este înfundat de carbonat de calciu. Obișnuit,

aceste soluri sunt pe peisaje slab inclinate și s-au format în materiale provenite din

piroclastite. Ele nu sunt extinse și sunt folosite, în majoritate, ca pășune. (Înapoi la cheia

pentru duriduri)

Argiduriduri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) deasupra

duripanului. Obișnuit, duripanul este în cadrul adâncimii de 50 cm. Aceste soluri sunt aproape

de zone vulcanice sau s-au format în sedimente eoliene sau aluviale provenite din piroclastice.

(Înapoi la cheia pentru duriduri)

Haploduriduri – Aceste soluri au un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului) deasupra duripanului cimentat prin acumularea silicei. Unele nu au niciun fel de strat

de subsol diagnostic altceva decât duripanul. Aceste soluri s-au format în materiale cu

influență piroclastică. Cele mai multe haploduriduri sunt folosite ca pășune. (Înapoi la cheia

pentru duriduri)

Grupele mari ale gipsidurilor

Gipsidurile sunt aridisolurile care au un orizontul gipsic (acumulare de gips) sau petrogipsic

(cimentat prin acumularea gipsului) în cadrul adâncimii de 100 cm. Acumularea gipsului

apare inițial sub formă de agregate cristaline în golurilor solului. Aceste agregate cresc prin

acreție, dezlocuind materialul de sol care le înconjoară. Când orizontul gipsic apare ca strat

impermeabil cimentat, el este recunoscut ca orizont petrogipsic. Fiecare din aceste forme de

acumulare de gips implică procese în sol și fiecare prezintă o constrângere pentru utilizarea

solului. Una din cele mai mari constrângeri este cauzată de dizolvarea gipsului care afectează

negativ structuri, clădiri, drumuri și sisteme de irigație.

Prezența orizontului gipsic sau petrogipsic (ori a ambelor), cu sau fără alte orizonturi

diagnostice, definește grupele mari ale gipsidurilor. Gipsidurile apar în Irak, Siria, Arabia

Saudită, Iran, Emiratele Arabe Unite, Somalia, Asia de Vest și în zonele aride din partea de

vest a Statelor Unite. Ele apar în multe segmente ale peisajului. Unele din ele au orizont calcic

(acumulare de carbonat de calciu) sau orizonturi înrudite care se suprapun pe orizontul gipsic.

Petrogipsiduri

Natrigipsiduri

Gipsiduri Argigipsiduri

Calcigipsiduri

Haplogipsiduri

Profilul unui gipsid din New Mexico (un haplogipsid caracteristic) di New Mexico.

Acest sol s-a format în material parental bogat în gips. Culoarea albă se datorește, în principal,

prezenței gipsului în întregul profil. Solul este un haplogipsid. Scara este în cm.


Revenire la gipsiduri

Cheie pentru grupele mari ale gipsidurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Gipsiduri care au:

1. Orizont cimentat care are limita lui superioară în cadrul

adâncimii de 100 cm …………………………………………………… Petrogipsiduri

Stratul cimentat poate fi fie petrogipsic fie petrocalcic.

2. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) în cadrul

adâncimii de 100 cm ………...……………………….………………… Natrigipsiduri

3. Orizont argilic (acumulare de argilă) în cadrul adâncimii de

100 cm ……………………………………………..…………………….. Argigipsiduri


100 cm ………………...……………………………………..………….. Calcigipsiduri

5. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) deasupra orizontului

gipsic …………………………………………………………………… Haplogipsiduri

Orizontul cambic este obișnuit, dar nu cerut, în haplogipsiduri.

Descrierile grupelor mari ale gipsidurilor

Petrogipsiduri – Aceste soluri au un strat cimentat (orizont petrogipsic sau petrocalcic) care

are limita lui superioară la adâncimea de 100 cm. Aceste soluri apar în zone foarte aride ale

lumii unde materialul parental are conținut ridicat de gips. Unde orizontul petrogipsic este

aproape de suprafață, procesul de creare de cruste formează patternuri pseudohexagonale pe

suprafața solului. Petrogipsidurile ocupă suprafețe vechi. În Siria și Irak, ele sunt pe cele mai

înalte terase de-a lungul râurilor Tigru și Eufrat. Ele sunt cunoscute a apare și în vestul

statului Texas și în sudul statului New Mexico. (Înapoi la cheia pentru gipsiduri)

Profilul unui petrogipsid din Siria.

Acest sol are un orizont petrogipsic începând de la o adâncime de cca. 85 cm și care se extindere

sub baza fotografiei. Este pe o suprafață geomorfologică veche (terasa înaltă a râului).

Orizontul petrogipsic este o expresie puternică a dezvoltării pedogenetice.


Revenire la petrogipsiduri

Natrigipsiduri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu) la adâncimea de 100 cm. Obișnuit, orizontul gipsic este sub orizontul natric.

Aceste soluri s-au format în materiale parentale care au avut conținut mare de gips și sodiu,

cum ar fi materiale sedimentare care au fost depuse într-un mediu înconjurător marin sau în

depresiuni închise. Ele sunt rare, dar sunt cunoscute a apare în zona celor Patru Colțuri (Four

Corners) în partea vestică a Statelor Unite (în nord-vestul statului New Mexico, nord-estul

statului Arizona, sud-estul statului Utah și sud-vestul statului Colorado). Aceste soluri sunt

folosite, în principal, ca pășune. (Înapoi la cheia pentru gipsiduri)

Argigipsiduri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) deasupra

orizontului gipsic. Ele sunt cunoscute a apare în zona celor Patru Colțuri (Four Corners) în

partea vestică a Statelor Unite și în New Mexico și Texas. Ele sunt folosite, în principal, ca

pășune. (Înapoi la cheia pentru gipsiduri)

Calcigipsiduri – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de

calciu). Obișnuit, orizontul calcic este deasupra orizontului gipsic din cauza diferențelor de

solubilitate a gipsului și a carbonatului de calciu. Aceste soluri sunt cunoscute a apare în

Arizona, New Mexico și Texas. Majoritatea calcigipsurilor sunt folosite ca pășune. (Înapoi la

cheia pentru gipsiduri)

Profilul unui calcigipsid cu o acumulare atât de gips cât și de carbonat de calciu în

subsol (material alb sub o adâncime de aproximativ 2 feet). Partea cu acumulare

întrunește criteriile atât pentru un orizont gipsic cât și pentru un orizont calcic.

Partea dreaptă a profilului a fost netezită; cea stângă arată structura solului natural.

Revenire la calcigipsiduri

Haplogipsiduri – Unele haplogipsiduri au un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală

a solului) care acoperă orizontul gipsic. Altele au numai orizontul gipsic. Haplogipsidurile

sunt, obișnuit, foarte pale în privința culorii. Ele nu sunt extinse în Statele Unite. Cele mai

mari concentrații din Statele Unite sunt în Arizona, Nevada, New Mexico și Texas. Aceste

soluri sunt mai obișnuite în alte părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru gipsiduri)

Grupele mari ale argidurilor

Argidurile sunt aridisolurile care au un orizont argilic (acumulare de argilă) sau natric

(niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu). În multe aridisoluri, fluxul scăzut al apei și

concentrația mare de săruri împiedică iluvierea argilei. Așadar, prezența orizontului argilic

este atribuită, obișnuit, unui paleoclimat mai umed (deși există dovada că iluvierea argilei a

apărut în Holocen, în soluri aride). În zonele semiaride (unde regimul de umiditate a solului

trece treptat la ustic sau xeric), translocarea argilei este, obișnuit, mai evidentă. Majoritatea

argidurilor apar în America de Nord. Câteva au fost recunoscute în deșerturile din Africa de

Nord și Orientul Apropiat.

Petroargiduri

Natrargiduri

Paleargiduri

Argiduri

Gipsiargiduri

Calciargiduri

Haplargiduri

Profil unui argid (un haplargid caracteristic) din Australia.

Acest sol are un orizont argilic relativ subțire (zona colorată mai închis de la adâncimi

de cca. 3 până la 12 inches) în partea superioară a profilului. Scara este în feet.

Revenire la argiduri

Cheie pentru grupele mari ale argidurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Argiduri care au:

1. Strat cimentat în cadrul adâncimii de 150 …………………………… Petroargiduri

Acest strat cimentat poate fi orizont petrografic, orizont petrocalcic, fie duripan.

2. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ………..… Natrargiduri

3. Fie:

a) Creștere abruptă în conținutul de argilă la contactul cu sau în cadrul

orizontului argilic; FIE

b) Orizont argilic (acumulare de argilă) gros în care argila nu descrește

semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm și care are, în majoritate,

nuanța 7,5YR sau mai roșie în vreo parte ……….….…………………. Paleargiduri

Pentru punctul a, creșterea argilei este ≥ 15% (absolut) pe 2,5 cm. Pentru punctul b,

argila nu trebuie să scadă cu ≥ 20% față de cantitatea maximă de argilă de deasupra.

Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile specifice privind

culoarea. Paleargidurile nu au strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de

150 cm.

4. Orizont gipsic (acumulare de gips) în cadrul adâncimii de

150 cm ……………………………………..……………………………. Gipsiargiduri

5. Orizont calcic (acumulare carbonat de calciu) în cadrul adâncimii de

150 cm ……………………………………..……………………………. Calciargiduri

6. Numai orizont argilic (acumulare argilă) ………………………….. Haplargiduri

Descrierile grupelor mari ale argidurilor

Petroargiduri – Aceste soluri au un strat cimentat (duripan ori orizont petrocalcic sau

petrogipsic) care are limita lui superioară la o adâncime între 100 și 150 cm. Ele apar în

peisaje stabile din partea de vest a Statele Unite, în sudul Argentinei și în vestul Africii de

Sud. (Înapoi la cheia pentru argiduri

Natrargiduri – Aceste soluri au un orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu)

care, obișnuit, are structură prismatică sau columnară. În general, conțin carbonați, săruri

solubile sau ambele. Aceste soluri s-au format în sedimente care variază în vârstă de la

Holocen până la Pleistocen târziu. Majoritatea lor sunt pe terenuri aproape plane până la slab

înclinate. Natrargidurile apar în partea vestică a Statelor Unite și pe limita vestică a Great

Plains. (Înapoi la cheia pentru argiduri)

Profilul unui natrargid.

Datorită conținutului mare de sodiu și nivelului înalt de argilă iluvială, subsolul îndeplinește

criteriile pentru un orizont natric. De reținut structura columnară cu capetele acoperite cu scheletane prăfoase

albe (începând de la o adâncime de cca. 6 inches), care este caracteristică a multor orizonturi natrice.

Scara este în inches (dreapta) și în cm (stânga).

Revenire la natrargiduri

Paleargiduri – Aceste soluri sunt pe suprafețe de teren stabil și au o schimbare texturală

bruscă sau o distribuție a argilei în orizontul argilic care nu scade semnificativ cu creșterea

adâncimii. Majoritatea acestor soluri s-au format în sedimente semnificativ mai vechi decât

Pleistocen târziu. Dacă praful calcaros este prezent, unele din aceste soluri pot fi calcaroase în

toate orizonturile. Versanții sunt cu pante, tipic, slab înclinate. (Înapoi la cheia pentru

argiduri)

Gipsiargiduri – Aceste soluri au un orizont de subsol gipsic (acumulare de gips) în cadrul

adâncimii de 150 cm. Majoritatea acestor soluri sunt pe suprafețe de vârstă Pleistocen târziu.

In Statele Unite, gipsiargidurile sunt de extindere minoră și sunt cunoscute a apare în Arizona,

New Mexico, și Texas. (Înapoi la cheia pentru argiduri)

Calciargiduri – Aceste soluri au, sub orizontul argilic îmbogățit în argilă, un orizont calcic

(acumulare de carbonat de calciu) în cadrul adâncimii de 150 cm. Unde orizontul argilic este

calcaros, acesta este considerat, în general, a fi fost reîncărcat cu carbonat de calciu, eventual

din praf, după ce s-a format orizontul argilic. Calciargidurile sunt, obișnuit, pe suprafețe

erozionale din Pleistocen târziu sau pe versanți slab înclinați până la foarte înclinați. (Înapoi

la cheia pentru argiduri)

Profilul unui calciargid din New Mexico.

Subsolul sub o adâncime de cca. 40 cm constă dintr-un orizont argilic îmbogățit în argilă (brun roșcat)

cu o trecere abruptă la un orizont calciu (alb) cu, abrupt dedesubt, un orizont calcic (alb) în care s- a acumulat

carbonat de calciu. Limita superioară a orizontului calcic este ondulată, fluctuând între adâncimi de cca. 80 și

110 cm. Profilul a fost netezit pe partea dreaptă; structura solului natural este expusă pe partea stângă.

Scara este în intervale de 20 cm (stânga) și feet (dreapta).

Revenire la calciargiduri

Haplargiduri – Aceste soluri au numai un orizont argilic (îmbogățit în argilă). Obișnuit, ele

au ceva acumulări de carbonat de calciu în cadrul orizontului argilic sau sub orizontul argilic.

Haplargidurile apar, obișnuit, pe suprafețe sau sedimente din Pleistocen târziu. (Înapoi la

cheia pentru argiduri)

Profil unui haplargid din New Mexico.

Solul arată dezvoltare numai în primii cei circa 40 cm din partea superioară, unde un epipedon ocric (între 0 și

10 cm) are imediat dedesubt un orizont argilic (10-40 cm). Sub această adâncime, solul reține caracterul

stratificat original al depunerilor aluvialei din care s-a format.


Revenire la haplargiduri

Grupele mari ale calcidurilor Calcidurile sunt aridisolurile cu acumulări de carbonat de calciu care a fost în materialele

parentale sau a fost adăugat ca praf ori ambele. Precipitațiile sunt insuficiente pentru a leviga

sau muta carbonații la adâncimi mari. Limita superioară a orizontului calcic (acumulare de

carbonat de calciu) sau petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) este,

obișnuit, în cadrul adâncimii de 50 cm. Dacă aceste soluri sunt irigate și cultivate, ele au,

obișnuit, carențe de microelemente nutritive. Calcidurile sunt extinse în partea de vest a

Statelor Unite și în alte regiuni aride din lume.

Petrocalciduri

Calciduri

Haplocalciduri

Profilul unui calcid (un haplocalcid caracteristic).

Culoarea albă sub o adâncime de cca. 30 cm este datorită acumulărilor de carbonat de calciu.

Scara este în decimetri

Înapoi la calciduri

Cheie pentru grupele mari ale calcidurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Calciduri care au:

1. Orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) în cadrul

adâncimii de 100 cm ………………………...……………..………………… Petrocalciduri

2. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) .……..….…….….. Haplocalciduri

Descrierile grupelor mari ale calcidurilor

Petrocalciduri – Aceste soluri au un orizont de subsol petrocalcic (cimentat prin acumularea

carbonatului de calciu) care are limita lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Obișnuit,

limita superioară a orizontului petrocalcic este aproape de suprafața solului. Unele din aceste

soluri prezintă dovada fostelor orizonturi argilice (acumulare de argilă) care, acum, sunt

înghițite de carbonați. În general, petrocalcidurile sunt pe versanți cu pante slab înclinate care

au fost stabile perioade lungi de timp. Ele apar în peisaje vechi în partea de sud-vest a Statelor

Unite și în alte deșerturi ale lumii. (Înapoi la cheia pentru calciduri)

Profilul unui petrocalcid din Texas.

Orizontul petrocalcic alb sub o adâncime de cca. 20 cm este foarte puternic cimentat prin acumularea

carbonatului de calciu. Rădăcinile nu pot penetra acest strat cu excepția crăpăturilor.

Scale este în intervale de 20 cm (stânga) și feet (dreapta).

Revenire la petrocalciduri

Haplocalciduri – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de

calciu) cu limita lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Unele din aceste soluri au

orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) deasupra orizontului calcic. Haplocalcidurile

sunt extinse la nivel mondial. (Înapoi la cheia pentru calciduri)

Profilul unu haplocalcid din Siria.

Orizontul calcic se extinde de la o adâncime de cca. 30 cm până la 70 cm.

Este de culoare albă din cauza unei acumulări de carbonat de calciu.

Profilul are, de asemenea, alte sărurile.

De reținut crusta subțire de sare albă de pe suprafață cauzată de

mișcarea ascendentă evaporativă a unora dintre aceste săruri.


Revenirea la haplocalciduri

Grupele mari ale cambidurilor

Cambidurile sunt aridisolurile cu cel mai mic grad de dezvoltare a solului. Aceste soluri au

un orizont cambic în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele pot avea alte orizonturi diagnostice,

cum ar fi orizonturile petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu), gipsic

(acumulare de gips) sau calcic (acumulare de carbonat de calciu), dar limita superioara a

acestor orizonturi este sub adâncimea de 100 cm. Cambidurile sunt cele mai obișnuite

aridisoluri din Statele Unite.

Acvicambiduri

Cambiduri

Petrocambiduri

Haplocambiduri

Profilul unui cambid (un haplocambid caracteristic) din Emiratele Arab Unite.

Orizontul cambic se extinde de la o adâncime de 10 cm până la cca. 50 cm.

Scara este în cm. (Fotografie prin amabilitatea lui Dr. Craig Ditzler)

Înapoi la cambiduri

Cheie pentru grupele mari ale cambidurilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

1. Saturație cu apă în cadrul adâncimii de 100 cm pentru ≥ 1 lună

anual ……………………………………………………………...…… Acvicambiduri

Acvicambidurile pot fi, de asemenea, irigate și să aibă condiții de saturație și reducere

la adâncime ≤ 100 cm.

2. Strat cimentat în cadrul adâncimii de 150 ……...………………… Petrocambiduri

Acest strat cimentat poate fi duripan, orizont petrocalcic sau orizont petrogipsic.

3. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ………….……….. Haplocambiduri

Descrierile grupelor mari ale cambidurilor

Acvicambiduri – Aceste soluri sunt saturate cu apă pentru perioade scurte de timp în

majoritatea anilor. Ele sunt, obișnuit, adiacente la funduri de lacuri uscate din deșerturi

(playas) și au acumulări de săruri. Obișnuit, acvicambidurile au valori mari ale pH-ului, care

inhibă formarea de patternuri de coloare marmorate roșii și cenușii caracteristice umezirii

excesive (trăsături redoximorfice). (Înapoi la cheia pentru cambiduri)

Petrocambiduri – Aceste soluri au un strat cimentat (duripan sau orizont petrocalcic ori

petrogipsic) care are limita lui superioară la adâncime între 100 și 150 cm. Aceste soluri nu

sunt extinse deoarece majoritatea aridisolurilor au aceste orizonturi diagnostice la adâncimi

mai superficiale. Totuși, deoarece petrocambidurile indică mișcare a apei, ceea ce este

important în stabilirea de interpretări, sunt prevăzute clase pentru aceste feluri de soluri.

(Înapoi la cheia pentru cambiduri)

Haplocambiduri – Haplocambidurile sunt cambidurile care apar cel mai obișnuit. Aceste

soluri sunt caracterizate prin expresia minimală a orizontului. Majoritatea haplocambidurilor

au o redistribuire a carbonaților sub orizontul cambic. Totuși, cantitatea de carbonați este

insuficientă pentru a satisface definiția unui orizont calcic sau limita superioară a orizontului

cambic este la mai mult de 100 cm sub suprafața solului. Puține din aceste soluri au un

epipedon antropic (modificat de om). Haplocambidurile apar într-o varietate de peisaje,

obișnuit, pe acelea mai tinere decât Pleistocen târziu. (Înapoi la cheia pentru cambiduri)

Ordinul entisolurilor

Entisolurile sunt soluri tinere cu ceva sau nicio dezvoltare a profilului.


Entisolurile au, tipic, dezvoltare mică sau deloc a orizonturilor de sol, în afară de un epipedon

ocric ușor colorat închis (tipic, subțire și/sau colorat deschis), ca strat de suprafață. Prin

urmare, aceste soluri sunt caracterizate nu prin felurile de orizonturi care s-au format, ci mai

degrabă prin gradul lor minimal de dezvoltare a solului.


În multe situații ale peisajului unde apar entisoluri, materialul de sol nu a fost în locul de

formare suficient de lung timp pentru ca procesele de formare a solului să creeze orizonturi

distincte. Așezările peisagistice tipice includ versanți cu pante abrupte, cu eroziune activă,

șesuri inundabile care primesc noi depuneri de aluviuni la intervale frecvente și dune de nisip

în mișcare. În general, entisolurile sunt în așezări peisagistice unde procesele de eroziune sau

de depunere se petrec în ritmuri mai rapide decât cele necesare pentru formarea orizonturilor

de sol. În unele zone, entisolurile apar în așezări peisagistice mai stabile. În aceste zone,

solurile constau, în cea mai mare parte, din cuarț sau alte minerale care sunt rezistente la

dezagregarea necesară pentru a forma orizonturi de sol ori procesele de formare a solului sunt

împiedicate de condițiile extreme ale mediului înconjurător.

Localizare

La nivel global, entisolurile ocupă aproximativ 16% din suprafața de teren fără gheață. Ele

apar în întreaga lume într-o gamă largă de ambienturi ecologice (ecological settings12),

variind de la tropicele calde până în latitudinile mai mari, răcoroase. Entisolurile variază de la

zonele umede până la cele uscate și, obișnuit, sunt în multe deșerturi din lume, în special în

zonele dunelor și pe cuverturile foarte subțiri (sheets) de nisip. Entisolurile, în special cele din

materiale texturate grosier, pietroase, sunt, de asemenea, pe mulți versanți montani cu pante

abrupte și ele se găsesc în arealele cu ape superficiale, unde sunt submerse permanent (soluri

subacvatice). Ele au o gamă largă de materiale parentale și susțin multe tipuri de vegetație.

12 Ecological setting – Ambient ecologic, respectiv, caracteristică biofizică principală la multiple scări

care influențează puternic compoziția, structura și funcția unui anumit ecosistem (sit) pe termen lung și

servește pentru a-l descrie și distinge din punct de vedere ecologic. Caracteristicile biofizice principale

sunt desemnate printr-o suită de variabile (de ex., umiditatea adâncimea solului, temperatura, expunere la

soare, expunere la vânt) care definesc caracteristicile comunității ecologice.

Accesat: www.umasscaps.org/.../ecological-settings.html

Profilul unui entisol

Entisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Notă: Această hartă a fost întocmită înainte de introducerea subordinului vasenturi și eliminarea

subordinului arenturi. Vasenturile sunt predominant în golfurile și estuarele de coastă sub mareeale (subtidal)

superficiale și în zonele cu apă dulce superficială (<2,5 metri apă deasupra), cum ar fi lacurile și iazurile.

Acum, zonele arătate ca arenturi sunt incluse, în principal, în ortenturi.

Distribuția globală a entisolurilor

Subordinele entisolurilor

Clasificarea entisolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este împărțit între inundație permanentă cu apă

(vasenturi); saturație aproape de suprafață (acventuri); textură nisipoasă (psamenturi); formare

în sedimente aluviale, stratificate, recente (fluventuri); și o cvasi-lipsă de formare a

orizonturilor, în special, în zonele suprafețelor erozionale tinere (ortenturi).

capacitatea solului saturat de a suporta o încărcătură (capacitate portantă a solului saturat)

Grupele mari de vasenturi reprezintă acele soluri inundate de apa dulce, acelea dominate de

texturi nisipoase, acelea care conțin materiale sulfurice, acelea cu o capacitate a solului saturat

de a suporta o încărcătură (capacitate portantă a solului saturat) foarte mică (valoare n mare),

acelea cu descreștere/creștere neregulată a conținutului de carbon cu creștere adâncimii,

precum și acelea cu o dovadă minimală de dezvoltare a solului. Grupele mari din cadrul

celorlalte subordine reprezintă o combinație de proprietăți importante, inclusiv regim de

umiditate, temperatură a solului rece, patternuri de saturație a solului și dominanța mineralelor

rezistente care alcătuiesc grăunții de nisip din solurile nisipoase.


1. Vasenturi – Entisoluri care sunt permanent inundate cu apă

2. Acventuri – Entisoluri excesiv de umede (condiții acvice în partea superioară)

3. Psamenturi – Entisoluri dominate de texturi nisipoase

4. Fluventuri – Entisoluri care s-au format în sedimente aluviale stratificate așa cum se

dovedește prin descreșterea/creșterea neregulată a conținutului de carbon cu creșterea

adâncimii

5. Ortenturi – alte entisoluri lipsite de dezvoltare pedogenetică

Vasenturi

Acventuri

Entisoluri Psamenturi

Fluventuri

Ortenturi

Cheie pentru grupele mari ale entisolurilor

Entisoluri care:

1. Sunt permanent inundate de apă ………………………………...……….. Vasenturi

Vasenturile din zonele cu maree pot fi expuse la atmosferă <3 ore în fiecare zi. Apa este

destul de superficială pentru a permite vegetației să crească cu înrădăcinare (în

general, mai mică de 2,5 m).

2. Au nivelul apei subterane, freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de

50 cm ……………………………………………………………………….... Acventuri

Solurile drenate artificial sunt incluse în acventuri. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”,

ediția a 12-a, pentru criteriile specifice privind adâncimile cerute, prezența

materialelor sulfurice, prezența matricei reduse (solul prezintă culoare schimbată prin

expunerea la aer) și diverse combinații textură/culoare caracteristici pentru acventuri.

3. Au textură nisipoasă în întreaga masă a primilor 100 cm ……………... Psamenturi

Psamenturile au < 35% fragmente de rocă. Adâncimea cerută a texturilor nisipoase

este mai mică în profilele cu rocă solidă subiacentă mai sus de 100 cm.

4. Constă din depuneri aluviale stratificate și au descreștere/creștere

neregulată în conținutul de carbon cu creșterea adâncimii ……….…… Fluventuri

Fluventurile nu au 50 cm sau mai mult material transportat de om la suprafață.

5. Alte entisoluri simple (neincluse mai sus) ………………………..……….. Ortenturi

Grupele mari ale vasenturilor Vasenturile sunt entisoluri care s-au format în medii înconjurătoare superficiale permanent

inundate. Aceste soluri sunt considerate a avea o clasă de drenaj subacvatic unde există o

presiune pozitivă a apei la suprafața solului pentru mai mult de 21 de ore în fiecare zi, în toți

anii. Minima de 21 de ore permite expunerea scurtă, zilnică, a suprafeței solului în zonele cu

fluctuații mari ale mareelor, cum ar fi coasta Maine din Statele Unite. Unele din aceste soluri

s-au format în medii înconjurătoare costiere cu apă sărată, pe când altele s-au format în

depuneri în apă dulce. Majoritatea sunt cunoscute a apare în mediile înconjurătoare

depoziționale de vârsta Holocen din depozite sedimentare recente. Vasenturile au fost găsite

în toate climatele mai calde decât criic și sub vegetație acvatică submersă. Aceste soluri sunt

importante pentru habitatul faunei sălbatice și pentru acvacultură.

Frasivasenturi

Psamovasenturi

Sulfivasenturi Vasenturi

Hidrovasenturi

Fluvivasenturi

Haplovasenturi

Profilul unui vasent prezentat în carotă de sol din Rhode Island.

Scara este în cm.

Eelgrass (Zostera marina) și altă vegetație acvatică care cresc pe un sol subacvatic.

Înapoi la vasenturi

Cheie pentru grupele mari ale vasenturilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

Vasenturi care au:

1. Niveluri scăzute de salinizare ………………………….…….……….. Frasivasenturi

Primii 100 cm au conductivitate electrică mai mică de 0,2 dS/m într-un amestec (nu

extract) 5:1, în volum, de apă și sol.

2. Texturi nisipoase până la adâncimea de 100 cm …………..……… Psamovasenturi

Textura este nisip fin lutos sau mai grosier și fragmentele de rocă constituie < 35%.

3. Materiale sulfurice (compuși ai sulfului oxidabili care produc acid) în

cadrul adâncimii de 50 cm ……………………...……………………. Sulfivasenturi


cerințele de adâncime și grosime pentru materialele sulfurice.

4. Capacitate portantă mică(se scurge când este comprimat) ……….. Hidrovasenturi

Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile specifice privind această

proprietate (incluzând localizarea în profil, conținutul de argilă și valoarea n).

5. Strate care constă din depuneri aluviale stratificate și descreștere/creștere

neregulată în conținutul de carbon cu creșterea adâncimii ………… Fluvivasenturi

Fluventurile nu pot avea material transportat de om care este de 50 cm sau mai gros la

suprafață.

6. Salinizare moderată până la puternică și texturi lutoase și

argiloase ……………………………………………………………… Haplovasenturi

Descrierile grupelor mari ale vasenturilor

Frasivasenturi – Aceste soluri s-au format în apă dulce, în corpuri de apă atât naturale cât și

create de om. Ele au conductivitate electrică mică în raportul sol:apă 1:5 (în volum) în

întregul metru din partea superioară. Multe din acestea solurile au niveluri ridicate de

elemente nutritive care susțin un număr mare de plante din vegetația nativă și nenativă. Aceste

soluri sunt considerate a fi de mare extindere în mijlocul latitudinilor nordice. (Înapoi la cheia

pentru vasenturi)

Psamovasenturi – Aceste soluri s-au format în apă sărată sau sălcie și au texturi nisipoase de

nisip fin lutos sau mai grosier în întregul metru din partea superioară. Obișnuit,

psamovasenturile sunt provenite din nisipul Holocen din deltele inundate de maree și din

evantaiele de inundare a lagunelor de coastă (washover13) și din complexele din fața

coastelor. Clasa de fluiditate este nefluidă în întregul profil. Vegetația include alge native,

eelgrass și widgeon grass (Ruppia maritima). Solurile sunt considerate a fi de extindere mare

în Statele Unite și sunt importante pentru acvacultură. (Înapoi la cheia pentru vasenturi)

Sulfivasenturi – Aceste soluri s-au format în apă sărată sau sălcie și au materiale sulfurice

(compuși ai sulfului oxidabili care produc acid) în cadrul primilor 50 cm. Ele au, în mod tipic,

pe loc (nederanjate), valori pH neutre, dar, când sunt expuse la aer, sunt potențial extrem de

acide sau ultra acide. Majoritatea sulfivasenturilor vor dezvolta orizont sulfuric (foarte acid

datorită oxidării și producerii de acid sulfuric), dacă sunt atât de drenate artificial încât

oxigenul este lăsat să ajungă la materialele sulfurice. Obișnuit, sulfivasenturile au provenit din

material lutos și organic din fundurile lagunelor, golfulețelor barieră și continentale, din

bancurile de nisip și terasele submerse, create de valuri și sunt supuse la curenți minimali și

acțiunea valurilor. Sulfivasenturile sunt considerate a fi de mare extindere în Statele Unite și

sunt importante pentru habitatul faunei sălbatice și pentru acvacultură. (Înapoi la cheia pentru

vasenturi)

Hidrovasenturi – Aceste soluri s-au format în apă sărată sau sălcie și au capacitate portantă

mică, după cum este dovedit prin clasa lor ușor fluidă sau fluiditate mai mare, din densitatea

aparentă mică și din conținutul de argilă mai mare de 8%. Conținutul de apă este mare și

rezistența solului la presiune este mică. Obișnuit, aceste soluri sunt provenite din materialul

mineral lutos și bogat organic din fundurile lagunelor, golfulețelor barieră și din interiorul

uscatului și din fundul văilor râurilor submerse. Ele sunt supuse la curenții minimali și la

acțiunea valurilor. Hidrovasenturile sunt considerate a fi de mare extindere în Statele Unite și

sunt importante pentru habitatul faunei sălbatice și pentru acvacultură. (Înapoi la cheia pentru

vasenturi)

Fluvivasenturi – Aceste soluri s-au format în apă sărată sau sălcie și au fie un conținut de

carbon organic de 0,2% sau mai mare la adâncimea de 125 cm, fie descreștere/creștere

neregulată în carbonul organic cu creșterea adâncimii. Fluvivasenturile provin, obișnuit, din

nisipul Holocen din apa sărată sau sălcie din cadrul evantaielor de inundare a lagunelor de

coastă (washover fans), din mlaștină de maree de teren înalt submers și din terase submerse

create de valuri. Aceste soluri sunt supuse la evenimente legate de furtuni puternice și la

13Washover fan (washover delta) – Formă în evantai de teren din nisip împrăștiat prin revărsare peste insulă

barieră sau banc de nisip în timpul unei furtuni și depus pe partea uscatului. Astfel de corpuri sunt formate în

special în timpul furtunilor când barierele sunt susceptibile de a fi submerse.

acțiunea puternică a valurilor. Vegetația include alge native, eelgrass și widgeon grass

(Ruppia maritima). Fluvivasenturile sunt considerate a fi de mare extindere în Statele Unite și

sunt folosit ca habitat al faunei sălbatice, pentru acvacultură și pentru recreere. (Înapoi la

cheia pentru vasenturi)

Haplovasenturi – Aceste soluri s-au format în apă sărată sau sălcie și au texturi lutoase mai

fine decât nisip fin lutos. Aceste soluri provin, tipic, din depozitele texturate grosier de nisip și

pietriș. Haplovasenturile au capacitate portantă mare și sunt potențiale zone de degajare a

apelor freatice. Vegetația include alge native și eelgrass. Aceste soluri sunt considerate a fi de

mare extindere în Statele Unite și sunt importante pentru acvacultură. (Înapoi la cheia pentru

vasenturi)

Grupele mari ale acventurilor

Acventurile sunt entisolurile excesiv de umede. Ele sunt saturate aproape până la suprafață

pentru o perioadă suficient de lungă în timpul anului pentru a deveni epuizate de oxigen (în

condiții acvice). Unele sunt drenate artificial. Obișnuit, acventurile apar în terenurile excesiv

de umede, cum ar fi în mlaștini de maree, delte, margini de lacurilor (unde solurile sunt

saturate continuu cu apă), șesurile (luncile) inundabile de-a lungul râurilor (unde solurile sunt

saturate ceva timp din an) și areale de depozite nisipoase excesiv de umede. Multe acventuri

au culori albăstrui sau cenușii și trăsături redoximorfice (configurații de culori cenușii și

roșii). Ele pot avea orice regim de temperatură. Majoritatea lor s-au format în sedimente

recente și susțin vegetație care tolerează umiditate excesivă permanentă sau periodică.

Sulfacventuri

Hidracventuri

Gelacventuri

Criacventuri Acventuri

Psamacventuri

Fluvacventuri

Epiacventuri

Endoacventuri

Profilul unui acvent oarecum slab drenat (un fluvacvent caracteristic) din Germania.

Solul este pe o câmpie inundabilă și s-a format în depozite aluvionare lutoase.

Profilul arată dezvoltare mică a solului pe lângă culorile cenușii datorite saturației și de reducerii periodice.

Partea dreaptă a profilului arată structura solului natural; partea stângă a fost netezită.

Scale este în cm.

Revenirea la acventuri

Cheie pentru grupele mari ale acventurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Acventuri care au:

1. Materiale sulfurice (compuși cu sulf oxidabili care produc de acid)

în carul adâncimii de 50 cm ………………………………………….. Sulfacventuri


cerințele de adâncime și grosime pentru materialele sulfurice.

2. Capacitate portantă mică (fluid când este comprimat) …….……….. Hidracventuri

Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile specifice privind această

proprietate (cum ar fi localizare în profil, conținut de argilă și valoare).

3. Temperatura medie a solului foarte rece …………….……..………..... Gelacventuri

Aceste soluri au regim de temperatură a solului gelic.

4. Temperatura medie a solului rece ……………………………….…….. Criacventuri


5. Texturi nisipoase până la adâncimea de 100 cm ……………………. Psamacventuri

Textura este nisip fin lutos sau mai grosier în întregul metru superior și fragmentele de

rocă constituie < 35%.

6. Strate constând din depuneri aluviale stratificate, cu descreștere/creștere

neregulată în conținutul de carbon cu creșterea adâncimii …………. Fluvacventuri

Fluvacventurile nu au 50 cm sau mai mult de material transportat de om pe

suprafață. Panta este < 25%.

7. Episaturație (pânză de apă suspendată) .…….……..………....………. Epiacventuri

8. Endosaturație (saturație în întregul profil) …………………..…….. Endoacventuri

Descrierile grupelor mari ale acventurilor

Sulfacventuri – Aceste soluri au cantitate apreciabilă de sulfuri aproape de suprafața solului

și au puțini sau deloc carbonați. Sulfurile sunt destul de aproape de suprafață pentru ca

solurile să devină extrem de acide și practic nefertile dacă sunt drenate. Sulfacventurile sunt în

mare parte limitate la mlaștini de coastă unde apa este sălcie. Mlaștinile de maree de la gura

râurilor au, în mod normal, zone cu aceste soluri cu excepția când sedimentele râurilor sunt

bogate în carbonați. Mlaștinile de coastă care nu sunt aproape de râuri pot avea, de asemenea,

zone cu aceste soluri dacă furtunile le inundă periodic cu apă sărată. Sulfacventurile sunt

saturate permanent sau aproape de suprafață și multe sunt aproape neutre în reacție. Obișnuit,

ele au capacitate portantă mică pentru că ele tind să se comporte ca un fluid când sunt

comprimate (valoarea n este, în mod tipic, mare, obișnuit, mai mare de 1 în majoritatea

orizonturilor). Un epipedon histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed) este obișnuit.

Sulfacventurile nu sunt folosite, obișnuit, ca terenuri arabile, dar unele sunt folosite pentru

producerea de orez. Suprafețele folosite pentru orez sunt menținute inundate tot timpul, cu

excepția unei perioade de timp foarte scurte, pe când se recoltează cultura. Ele sunt extinse

de-a lungul coastelor și golfurilor, variind de la Ecuator până la latitudini mari. Sunt moderat

extinse pe coasta de est a Statelor Unite, unde mărginesc Oceanul Atlantic în zonele

neprotejate de insule barieră. (Înapoi la cheia pentru acventuri)

Hidracventuri – Acestea sunt soluri lutoase și argiloase care s-au format în sedimente care au

fost depuse sub apă și, în prezent, sunt saturate permanent cu apă. Hidracventurile nu au fost

niciodată uscate. În consecință, densitatea aparentă este redusă (obișnuit, circa 0,6 g/cc) și

conținutul de apă este foarte mare (obișnuit, mai mult de 100% față de greutatea în stare

uscată). Din cauza conținutului mare de apă, rezistența la presiune a solului este, obișnuit,

prea mică pentru a susține animalele care pasc. Dacă solurile sunt drenate, pierderea de apă

este ireversibilă și crește densitatea aparentă pe măsură ce apa este extrasă. Solurile au, în

mod tipic, o matrice redusă (manifestare de schimbare a culorii prin expunerea la aer) și

culorile lor sunt, în majoritate, cenușiu albăstrui până la cenuși verzui și se schimbă spre

nuanțe de brun când solurile sunt expuse la aer. În mod normal, o schimbare de culoare poate

fi văzută în câteva secunde sau câteva minute, dar nu poate fi completă până nu au trecut

câteva săptămâni. Hidracvencturile sunt extinse în mlaștinile de maree. In Statele Unite, sunt

limitate, în mare măsură, la coastele Atlanticului și Golfului, deși puține sunt pe coasta de

nordică a Pacificului și aproape de Golful San Francisco. (Înapoi la cheia pentru acventuri)

Gelacventuri – Acestea sunt acventurile de regiuni foarte reci. Ele au regim de temperatură a

solului gelic, dar lipsește permafrostul în profilul solului. Sunt supuse la variații largi în

temperaturile ridicate vara și în temperaturile joase ierna, ceea ce duce la temperaturi ale

solului anuale medii de 0 grade C sau mai mici, dar fără permafrost. Aceste soluri tind să aibă

conținut mare de fragmente de rocă și unele sunt superficiale în raport cu roca solidă,

subiacentă. (Înapoi la cheia pentru acventuri)

Criacventuri – Acestea sunt solurile reci, excesiv de umede din munți înalți sau de la

latitudini mari. Criacventurile sunt pe șesuri inundabile, în zone depresionale și în mlaștini de

coastă. Multe sunt cenușii și stratificate. Obișnuit, acelea din mlaștinile de coastă au nuanțe

verzui până la albăstrui. Deoarece sunt atât reci cât și umede, criacventurile au potențial

scăzut pentru agricultură. Aceste soluri s-au format în sedimente recente. Suprafețele majore

ale acestor soluri din Statele Unite sunt în Alaska. În Alaska, criacventurile sunt extinse la sud

de zona permafrostului și apar în mlaștini de coastă, pe câmpiile fluvio-glaciare și pe șesuri

inundabile. Cele mai multe criacventuri susțin vegetație de pădure mixtă, de arbuști sau

vegetație de ierburi. Multe sunt aproape plane și materialele parentale ale lor sunt, în mod

caracteristic, sedimente din Holocen sau Pleistocen-târziu. (Înapoi la cheia pentru acventuri)

Psamacventuri – Aceste soluri au textură nisipoasă și, obișnuit, sunt cenușii cu sau fără

concentrații redoximorfice (acumulări roșiatice până la negru de oxizi fero-manganici). Cele

mai multe din aceste soluri s-au format în sedimente din Pleistocen târziu până la sedimente

recente. Majoritatea nu au trăsături distinctive, dar puține au un orizont de subsol slab

dezvoltat care este similar cu cel al spodosolurilor. Altele arată oarecare închidere a culorii și

acumulare de materie organică în stratul de suprafață. (Înapoi la cheia pentru acventuri)

Fluvacventuri – Acestea sunt, în principal, solurile stratificate, excesiv de umede de pe șesuri

inundabile și delte de la latitudini mijlocii și mici. Stratificarea reflectă depunerea de

sedimente în condițiile curenților care se schimbă și canalelor care se mută. Sedimentele sunt

de vârsta Holocen. Fluvacventurile au conținut relativ mare de carbon organic la adâncime

considerabilă când sunt comparate cu multe alte soluri minerale, excesiv de umede. Deoarece

materialele s-au uscat sau au fost uscate parțial, din timp în timp, pe măsură ce s-au acumulat,

ele nu sunt fluide când sunt excesiv de umede. Fluvacventurile sunt extinse de-a lungul

râurilor mari, în special, în zonele umede. În general, aceste soluri sunt aproape plane. Multe

susțin fie pădure de foioase cu frunze căzătoare, fie pădure de conifere. Unele au fost defrișate

și protejate împotriva inundațiilor și sunt folosite ca terenuri arabile sau ca pășune. (Înapoi la

cheia pentru acventuri)

Profilul unui fluvacvent slab drenat folosit pentru cultivarea orezului în Coreea de Sud.

Cei 20 cm de material de sol din partea superioară au fost adăugați la sol pentru a îmbunătăți producția.

Culorile cenușii de sub cca. 45 cm sunt datorită saturării sezoniere prelungite a solului prin apa freatică.

În 1984, în acest loc, s-a obținut recordul mondial pentru producția de orez cu 10,4 tone pe acru (4.046 m²),

adică, o producție de orez de 26 tone la hectar.


Revenirea la fluvacventuri

Epiacventuri – Aceste soluri au apă freatică care este ridicată în timpul unor perioade și

fluctuează de la un nivel aproape de suprafața solului sau deasupra suprafeței solului în

sezoanele excesiv de umede. Multe epiacventuri susțin fie pădure de foioase cu frunze

căzătoare, fie pădure de conifere. Unele au fost defrișate și sunt folosite ca terenuri arabile sau

pentru pășune. Epiacventurile sunt aproape plane și materialele parentale ale lor sunt, tipic,

sedimente din Pleistocen târziu sau Holocen. (Înapoi la cheia pentru acventuri)

Endoacventuri – Aceste soluri sunt saturate în întregul profil ceva timp în cursul anului.

Multe endoacvepturi susțin fie pădure de foioase cu frunze căzătoare, fie pădure de conifere.

Unele au fost defrișate și sunt folosite ca terenuri arabile sau pășune. Endoacventurile sunt, în

general, aproape orizontale și materialele lor parentale sunt, în mod caracteristic, sedimente

din Pleistocen târziu sau Holocen. (Înapoi la cheia pentru acventuri)

Grupele mari ale psamenturilor

Psamenturile sunt entisolurile nisipoase cu < 35% fragmente de rocă. Ele sunt nisipoase în

toate stratele, în general, până la adâncimea de 100 cm sau mai mult. Unele s-au format în

nisipuri poorly graded (well sorted) pe dune de nisip în mișcare sau stabilizate, în nisipuri de

cuvertură sau în materiale parentale nisipoase care au fost sortate într-un ciclu geologic

anterior. Unele s-au format în nisipuri care au fost sortate de apă și sunt pe câmpii fluvio-

glaciare, pe șesuri lăsate de lacuri, pe grinduri naturale sau plaje. Puține psamenturi s-au

format în material dezagregat din gresie sau rocă solidă, subiacentă, granitică. Psamenturile

apar în orice climat, dar ele nu pot avea permafrost în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele pot

avea orice vegetație și sunt, de fapt, pe suprafețe de orice vârstă, de la vârstă istoric recentă

până la Pliocen sau mai în vârstă. Obișnuit, psamenturile de pe suprafețele vechi, stabile

constau din nisip de cuarț. Adâncimea apei freatice este, tipic, mai mare de 50 cm și, obișnuit,

mult mai mult.

Psamenturile au capacitate relativ mică de reținere a apei. Acelea care sunt lipsite de vegetație

și devin uscate sunt supuse la spulberare și mișcare și nu pot susține cu ușurință vehicule cu

roți. Deoarece nisipurile foarte pietroase nu au cele două calități descrise mai sus, ele sunt

excluse de la psamenturi și sunt grupate cu ortenturile. Astfel, nu toate entisolurile care au o

textură nisipoasă sunt psamenturi.

Criopsamenturi

Toripsamenturi

Cuarțipsamenturi

Psamenturi

Ustipsamenturi

Xeropsamenturi

Udipsamenturi

Profilul unui psament (un cuarțipsament caracteristic).

Acest profil particular are lamele (benzi orizontale îmbogățite în argilă) sub o adâncime de cca. 90 cm.



Revenire la psamenturi

Cheie pentru grupele mari ale psamenturilor (Înapoi la cheia pentru

subordine)

Psamenturi care au:

1. Temperatura medie a solului rece ….……...…………………....….. Criopsamenturi


2. Umiditatea solului disponibilă pentru creșterea culturilor este

inadecvată ..........................................................................................…Toripsamenturi


3. Grăunți de nisip dominați de cuarț și alte minerale care sunt foarte rezistente

la dezagregare ………………………………….………….………. Cuarțipsamenturi

Aceste soluri au > 90 (medie ponderată) minerale rezistente.

4. Umiditatea solului disponibilă pentru creșterea culturilor este oarecum

limitată ……………………………………………….……………….. Ustipsamenturi



5. Climat de tip mediteranean ……………...…………...….…………. Xeropsamenturi Aceste soluri au regim de umiditate a solului xeric (răcoros și umed iarna și cald și

uscat vara).

6. Precipitații bine distribuite sezonier …………………………………. Udipsamenturi Aceste soluri au regim de umiditate a solului udic.

Descrierile grupelor mari ale psamenturilor

Criopsamenturi – Acestea sunt psamenturile din zonele reci. În Statele Unite, ele sunt în

principal, în munții înalți din Vest și în Alaska. În general, ele au sau au avut, înainte de a fi

perturbate, vegetație de pădure de conifere. Ele au suprafață mică. Majoritatea lor s-a format

în materialul dezagregat din roci granitice sau în depozite de vârstă Pleistocen târziu sau

recentă. Unele s-au format în depozite vulcanice recente. (Înapoi la cheia pentru psamenturi)

Toripsamenturi – Acestea sunt psamenturile răcoroase până la foarte calde din climate aride.

Ele au regim de umiditate aridic (sau toric). Multe din aceste soluri sunt pe suprafețe stabile,

unele sunt pe dune, unele sunt stabilizate și unele sunt în mișcare. Toripsamenturile constau

din nisipuri de cuarț, nisipuri mixte, sticlă vulcanică sau chiar gips și pot avea orice culoare.

În general, ele sunt neutre sau calcaroase și sunt pe terenuri aproape orizontale până la cele cu

pante abrupte. Vegetația constă, de cele mai multe ori, din arbuști xerofitici, ierburi și forbs.

Multe din aceste soluri suportă mai multă vegetație decât alte soluri cu regim de umiditate

aridic, probabil pentru că infiltrarea rapidă face ca pierderea apei din precipitații, prin scurgere

de suprafață, să fie mică sau deloc. Unele din solurile de pe dune susțin un înveliș parțial de

plante xerofitice și efemere. Dunele care se mișcă pot fi lipsit de plante în majoritatea anilor.

Majoritatea depozitelor sunt de vârstă Pleistocen târziu sau mai tinere. Aceste soluri sunt

folosite, în principal, ca pășune. Ele sunt extinse în multe deșerturi din întreaga lume, inclusiv

zone din vestul Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru psamenturi)

Profilul unui toripsament din New Mexico.

Acest sol s-a format în nisipuri suflate de vânt și arată numai dezvoltare minimă de profil de sol. Singurul lui

orizont diagnostic este un epipedon ocric foarte slab închis la culoare, subțire care este la suprafață și numai

de câțiva cm gros. De reținut nisipul eolian depus recent, colorat deschis, care se colectează între plante.

Scara este în feet (dreapta) si intervalele d 10 cm (stânga).

Revenire la toripsamenturi

Cuarțipsamenturi – Acestea sunt psamenturile liber drenate care au mai mult de 90%

minerale rezistente. Ele sunt în regiuni umede până la semiaride, răcoroase până la calde.

Aceste soluri au un conținut mare de nisip de cuarț și sunt de culoare albă sau pătate în nuanțe

de brun, galben sau roșu. Pentru că ele nu au, practic, niciun fel de minerale care poate să fie

dezagregat, ele pot apare pe unele suprafețe de teren extrem de vechi. De asemenea, ele apar

pe suprafețe din Pleistocen târziu și mai tinere. Vegetația pe cuarțipsamenturi variază foarte

mult depinzând de climat. Pe suprafețele cultivate, cerințele suplimentare de apă și elemente

nutritive pot fi mari. Cuarțipsamenturile sunt extinse pe câmpiile de coastă din Statele Unite.

(Înapoi la cheia pentru psamenturi)

Profilul unui cuarțipsament din Florida.

Acest sol are un epipedon ocric de cca. 18 cm grosime și nici un alt fel de orizont diagnostic.

Sub epipedonul ocric este nisip dominat de minerale cuarțifere, care dau profilului culoarea lui deschisă.

Deoarece grăunții de cuarț sunt rezistenți la procesele de dezagregare, cuarțipsamenturile au capacitate

inerentă mică pentru dezvoltarea profilului mai departe. Cantități mici de material mai fin au fost

levigate în jos și pot fi văzute ca lamele subțiri sub o adâncime de aproximativ 170 de cm.

Scara este în cm.

Revenire la cuarțipsamenturi

Ustipsamenturi – Acestea sunt psamenturile care au regim de umiditate ustic. Deși

umiditatea este, în general, limitată, aceasta este disponibilă pentru porțiuni din perioada de

vegetație. Temperaturile variază de la răcoros la foarte cald. Aceste soluri susțin, în

majoritate, vegetație ierboasă sau de savană. Puține sunt în păduri tolerante la secetă

constituite din copaci mici, dispersați. Multe susțin vegetație tot așa de multă sau mai multă ca

alte soluri cu regim de umiditate ustic, probabil pentru că infiltrarea rapidă face ca pierderea

apei din precipitații, prin scurgere de suprafață, să fie mică sau deloc. Ustipsamenturile sunt

folosite, în principal, ca pășune. Puține din ele sunt cultivate, deoarece sunt supuse la

spulberare dacă sunt cultivate. Ustipsamenturile sunt extinse în Great Plains din Statele

Unite. (Înapoi la cheia pentru psamenturi)

Xeropsamenturi – Acestea sunt psamenturile climatelor de tip mediteranean, unde ele sunt

umede iarna și uscate vara. Temperaturile variază de la răcoros până la foarte cald.

Majoritatea xeropsamenturilor s-au format în depozite de vârsta Wisconsinan târziu sau mai

recentă. Unele sunt pe terase și câmpii de depuneri nisip și pietriș depus de apa de scurgere de

la topirea gheții unui ghețar (glacial outwash14). Altele sunt pe dune. Deoarece

aprovizionarea cu umiditate de iarnă este sigură, puține din dune se deplasează. Unele din

aceste soluri au susținut vegetație de conifere, dar majoritatea au susținut și încă susțin

amestec de ierburi și arbuști sau arbori xerofitici. Xeropsamenturile sunt moderat extinse în

părți din vestul Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru psamenturi)

Udipsamenturi – Acestea sunt psamenturile din regiuni umede. Precipitațiile sunt distribuite

de-a lungul întregului an. Aceste soluri sunt predominant în zonele depozitelor din

Pleistocenul târziu sau mai recente și sunt, în majoritate, brunii și liber drenate. Majoritatea au

susținut vegetație forestieră, dar puține au fost cultivate chiar de când au fost depuse

nisipurile. Altele au fost cultivate foarte mult timp. Udipsamenturile sunt extinse în Statele

Unite. Multe sunt folosite ca pădure. Suprafețe mari din aceste soluri, mai ales unde au

regimuri de temperatură moderat până la foarte cald, au fost defrișate și sunt folosite ca

terenuri arabile sau ca pășune. (Înapoi la cheia pentru psamenturi)

Profilul unui udipsament superficial din Carolina de Nord.

Dezvoltarea solului este minimală și a progresat doar până la o adâncime de cca. 15 până la 20 inches.

Sub această adâncime este gresie dezagregată, moale, care are o limită superioară ondulată.

Gresie restrânge înrădăcinarea, dar poate fi săpată destul de ușor cu unelte de mână.


Revenire la udipsamenturi

14 Glacial outwash - nisip și pietriș depus de apa de scurgere de la topirea gheții unui ghețar (Glacial

outwash is sand and gravel deposited by running water from the melting ice of a glacier.

Accesat: www.cas.miamioh.edu/.../students/outwash.html)

http://www.cas.miamioh.edu/.../students/outwash.html

Grupele mari ale fluventurilor Fluventurile sunt, în mare parte, soluri brunii până la roșcate care s-au format în sedimente

depuse în apă, recente, mai ales, pe șesuri inundabile, conuri de dejecție și delte ale râurilor și

cursurilor mici de apă, dar nu în mlaștini de șesuri aluviale, unde drenajul este slab.

Descreșterea/creșterea neregulată a conținutului de carbon cu creșterea adâncimii este baza

pentru definirea fluventurilor. Multe fluventuri sunt inundate frecvent, cu excepția celor care

sunt protejate prin baraje sau diguri. Stratificarea materialelor este caracteristică. Fostele strate

de suprafață, acum acoperite de sedimente mai recente au, în general, conținuturi mai mari de

carbon organic decât stratele de deasupra sau de dedesubt. Majoritatea sedimentelor aluviale

provin din erodarea solurile montane sau a malurilor râurilor și conțin cantitate apreciabilă de

carbon organic care este, mai ales, în fracțiunea argiloasă. Obișnuit, stratele de materiale

argiloase sau lutoase au mai mult carbon organic decât stratele mai nisipoase de deasupra.

Astfel, procentul de carbon organic de vârstă holocenă scade neregulat cu creșterea adâncimii

dacă materialele sunt stratificate. Cu toate acestea, deoarece depozitele sunt, în general,

lutoase și recente, procentul de carbon din straturile adânci ale fluventurilor este mai mare

decât acela din solurile din apropiere care s-au format în materiale parentale altele decât

aluviuni. In regiunile umede, vârsta sedimentelor este, obișnuit, de câțiva ani sau de decenii

ori foarte puține sute de ani. În regiunile aride, aceasta poate fi ceva mai mare.

Gelifluventuri

Criofluventuri

Xerofluventuri

Fluventuri

Ustifluventuri

Torifluventuri

Udifluventuri

Profilul unui fluvent (un udifluvent caracteristic) din China.

Solul este compus din multe strate subțiri depuse de apă și

are strat de suprafață îngropat (negru) în partea inferioară.

Scara este în decimetri

Înapoi la fluventuri

Cheie pentru grupele mari ale fluventurilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

Fluventuri care au:

1. Temperatura medie a solului foarte rece ………………….…..…….. Gelifluventuri


2. Temperatura medie a solului rece …………………….….………….. Criofluventuri


3. Climat de tip mediteranean ……………………………...…………… Xerofluventuri


uscat vara).


limitată ……………………………………………..…………………… Ustifluventuri



5. Umiditatea solului disponibilă pentru creșterea culturilor

inadecvată ……………………………...………………………………. Torifluventuri


6. Precipitații bine distribuite sezonier …………………………….…….. Udifluventuri


Descrierile grupelor mari ale fluventurilor

Gelifluventuri – Acestea sunt fluventurile din regiuni foarte reci. Ele au regim de temperatură

a solului gelic. Ele tind să aibă conținut mare de fragmente de rocă și unele pot fi superficiale

în raport cu roca solidă, subiacentă. Ele sunt supuse la variații largi în temperaturile ridicate

vara și temperaturile joase iarna, ceea ce duce la temperatura anuală medie a solului de 0

grade C sau mai puțin, dar fără permafrost. În Statele Unite, gelifluventurile apar în Alaska.

(Înapoi la cheia pentru fluventuri)

Criofluventuri – Acestea sunt fluventurile reci. Sezonul de vegetație este scurt și rece.

Vegetația este, tipic, pădure de conifere sau mixtă. În Statele Unite, aceste soluri sunt

îndeosebi în Alaska, dar unele sunt în văile montane din West. Criofluventurile sunt moderat

extinse. (Înapoi la cheia pentru fluventuri)

Xerofluventuri – Aceste soluri au climat de tip mediteranean (regim de umiditate xeric) unde

sunt umede iarna și uscate vara. Temperaturile variază de la răcoroase la foarte calde. Aceste

soluri sunt pe șesurile (luncile) inundabile de-a lungul râurilor sau cursurilor de apă ori pe

conuri de dejecție. Inundațiile sunt, cel mai obișnuit, iarna. Unele din soluri sunt inundate

primăvara din cauza topirii zăpezii în munții din apropiere. Vegetația este, tipic, forestieră

mixtă sau iarbă ori arbuști. În Statele Unite, xerofluventurile sunt, în majoritate în California

și statele nord-vestice. Solurile sunt moderat extinse. (Înapoi la cheia pentru fluventuri)

Ustifluventuri – Aceste soluri au regim de umiditate ustic. Deși, în general, umiditatea este

limitată, aceasta este disponibilă pentru porțiuni din perioada de vegetație. Temperaturile

variază de la răcoroase la foarte calde. Aceste soluri sunt pe șesurile (luncile) inundabile de-a

lungul râurilor și pâraielor din zonele de latitudini mijlocii sau mici. În orice sezon, pot apare

inundații, dar sunt, cel mai obișnuit, în timpul verii, la latitudini mijlocii și în timpul sezonului

ploios la tropice. Puține din soluri sunt inundate în mod regulat în timpul verii, chiar dacă vara

este fără ploi, datorită topirii zăpezii în munții înalți. (Înapoi la cheia pentru fluventuri)

Profilul unui ustifluvent din Texas.

Solul constă din strate lutoase, relativ subțiri care au fost depuse de inundații.


Revenirea la ustifluventuri

Torifluventuri – Acestea sunt fluventurile din climate aride. Ele au regim de umiditate aridic

(sau toric). Temperaturile variază de la răcoros la foarte cald. Majoritatea torifluventurilor au

pH mare și sunt calcaroase și puține sunt oarecum salinizate. Ele sunt supuse inundațiilor, dar

majoritatea nu sunt inundate frecvent sau pentru perioade lungi de timp. Obișnuit, ele sunt

irigate unde apar pe suprafețe mai mari, au topografie favorabilă și sunt aproape de sursă de

apă. Vegetația naturală pe torifluventurile din Statele Unite a constat, în majoritate, din

ierburi, arbuști xerofitici si cactuși. Cu toate acestea, în unele părți din lume, singura vegetație

pe aceste soluri a fost constituită din culturi irigate, deoarece sedimentele s-au acumulat în

timp ce solurile erau cultivate. (Înapoi la cheia pentru fluventuri)

Profilul unui torifluvent din sud-vestul Statelor Unite.

Deși într-un mediu înconjurător de deșert, acest sol este într-o poziție de peisaj care

primește depunere periodică de material din inundații. Acest sol are un epipedon ocric de

cca. 5 cm grosime și nici un alt orizont diagnostic. De reținut natura stratificată a profilului.

Stratele cu fragmente de rocă mai mari reflectă inundația de intensitate mai mare în trecut.

Revenirea la torifluventuri

Udifluventuri – Aceste soluri au regim de umiditate udic cu precipitații distribuite de-a

lungul întregului an. Temperaturile variază de la răcoroase la foarte calde. Udifluventurile

sunt pe șesuri (lunci) inundabile de-a lungul râurilor și pârăiașelor și acestea pot fi inundate

aproape în orice anotimp. Există puțină sau nicio dovadă a modificării stratificării fine în

aluviuni, deși, în unele udifluventuri, în special acelea cu texturi fine, identificarea stratificării

poate fi dificilă. Unele udifluventuri s-au format sub vegetație forestieră, dar multe n-au avut

nicio altă vegetație decât pășuni sau plante cultivate deoarece sedimentele în care s-au format

solurile erau depuse în timp ce solurile erau folosite. Udifluventurile sunt extinse în Statele

Unite. (Înapoi la cheia pentru fluventuri)

Grupele mari ale ortenturilor Ortenturile sunt, în principal, entisolurile de pe suprafețele erozionale recente. Eroziunea

poate să fi fost geologică sau a fost indusă de om prin cultivare, minerit sau alte activități.

Orice fost sol, care a existat în cadrul peisajului înainte de eroziunea accelerată, a început să

fie complet îndepărtat sau trunchiat atât de mult încât orizonturile diagnostice pentru toate

celelalte ordine de sol nu apar. Puține ortenturi sunt în zone de depozite eoliene fine sau

lutoase, recente, în zone de solifluxiune sau depozite glaciare ori în zone de detritus de la

alunecări de teren și curgeri noroioase recente. Ortenturile apar într-o gamă largă de climate și

sub orice vegetație.

Gelortenturi

Criortenturi

Toriortenturi

Ortenturi

Xerortenturi

Ustortenturi

Udortenturi

Profilul unui ortent (un udortent caracteristic).

Acest sol s-a format în coluviu pietros, bolovănos și stâncos.

În afară de epipedonul ocric, el nu are nici un alt fel de orizonturi diagnostice.


Înapoi la 0rtenturi

Cheie pentru grupele mari ale ortenturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ortenturi care au:

1. Temperatura medie a solului foarte rece ………………………...……. Gelortenturi


2. Temperatura medie a solului rece ……………………………..………. Criortenturi



inadecvată ……………………………………………………………….. Toriortenturi


4. Climat de tip mediteranean …………………………………..………… Xerortenturi


uscat vara).


limitată ……………………………………………………………………. Ustortenturi



6. Precipitații distribuite bine sezonier ………………………...………….. Udortenturi


Descrierile grupelor mari ale ortenturilor

Gelortenturi – Acestea sunt ortenturile din regiuni foarte reci. Ele au regim de temperatură a

solului gelic, dar fără permafrost în profilul solului. Ele tind să aibă conținut mare de

fragmente de rocă și unele pot fi superficiale în raport cu roca solidă, subiacentă. Ele sunt

supuse la variații largi în temperaturile ridicate vara și temperaturile joase iarna, ceea ce duce

la temperatura anuală medie a solului de 0 grade C sau mai mică, dar fără permafrost. (Înapoi

la cheia pentru ortenturi)

Criortenturi – Acestea sunt ortenturile din munți înalți sau de la latitudini mari. Majoritatea

lor sunt grosiere în textură sau sunt pe versanți unde adâncimea până la roca solidă,

subiacentă este foarte superficială sau în zone de depozite de solifluxiune ori vulcanice

recente. Vegetația poate fi pădure de conifere, tundră ori vegetație rară de zone foarte reci,

uscate. Puține suprafețe sunt cultivate. Aceste soluri au suprafață mică în munți înalți și în

zone de vegetație de tundră din Statele Unite. Unele din soluri sunt reci și uscate, au

eflorescență subțire de sare pe suprafață în timpul verii și pot fi uscate în toate orizonturile în

timpul unor perioade. Majoritatea criortenturilor din Statele Unite încă susțin vegetația lor

nativă. (Înapoi la cheia pentru ortenturi)

Toriortenturi – Acestea sunt ortenturile uscate din regiuni aride, răcoroase până la foarte

calde,. Ele au regim de umiditate aridic (sau toric). În general, sunt neutre sau calcaroase și

sunt pe versanți cu pante moderate până la foarte puternice. Puține sunt pe versanți cu pante

slabe. Multe din solurile cu pante slabe sunt pe pedimente constituite din roci, sunt foarte

superficiale, au texturi pietroase sau sunt salinizate. Altele sunt pe conuri de dejecție unde

sedimentele sunt recente, dar au puțin carbon organic. Obișnuit, vegetația pe toriortenturi este

rară și constă, în majoritate, din arbuști xerofitici și ierburi efemere și forbs. Vegetația pe

câteva din soluri este saltgrass (Distichlis spicata). Toriortenturile sunt folosite, mai ales, ca

pășune. Ele sunt extinse în vestul Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru ortenturi)

Profilul unui toriortent din Emiratele Arabe Unite.

Acest solul este într-o zonă de drenaj natural pe un șes aluvionar care este inundat periodic de scurgerile

de suprafață după evenimente de ploaie rare, dar intense în munții din apropiere. Acest profil este puțin

schimbat din vremea depunerii și nu arată aproape nicio dezvoltare a solului. Cei 60 cm din partea

superioară sunt predominant din depozite depuse de vânt. Sub această adâncime, solul este compus din

strate de nisipuri depuse atât de vânt cât și de apă, concomitent cu o cantitate mică de pietriș.

Scara este în cm. (Fotografie prin amabilitatea lui Dr. Craig Ditzler)

Revenire la toriortenturi

Xerortenturi – Acestea sunt ortenturile din climate de tip mediteranean (regim de umiditate

xeric) unde ele sunt umede iarna și uscate vara. Temperaturile variază de la răcoroase până la

foarte calde. Solurile sunt în general neutre până la moderat alcaline, dar unele sunt acide.

Versanții sunt, în majoritate, cu pantă moderată până la foarte puternică, iar, în puține zone,

sunt cu pantă slabă. Obișnuit, xerortenturile sunt grosiere în textură sau apar în zone de regolit

foarte recent scos la suprafață (cum ar fi loess sau till) sau în zone cu roci cimentate slab (cum

ar fi șist argilos) sau în zone de regolit foarte subțire peste roci dure. Obișnuit, vegetația este

din arbori sau arbuști ori solurile sunt folosite ca pășune. (Înapoi la cheia pentru ortenturi)

Profilul unui xerortent într-o zonă din Turcia cu climat mediteranean.

Acest sol argilos prezintă dezvoltarea mică și nimic altceva decât un epipedon ocric de

culoare închisă, de cca. 8 cm grosime și ceva structură în subsol. Există dezvoltare mică sau

deloc a culorii ori levigare și redistribuire a constituenților solului în cadrul profilului.

Scara este în cm.

Revenire la xerortenturi

Ustortenturi – Acestea sunt ortenturile din regiuni răcoroase până la foarte calde. Ele au

regim de umiditate ustic. Deși umiditatea este limitată, aceasta este, în general, disponibilă

pentru porțiuni din perioada de vegetație. Solurile sunt, în general, neutre până la calcaroase,

dar unele sunt acide. Versanții sunt cu pante, în majoritate, moderate până la foarte puternice,

iar, în puține zone, sunt cu pante slabe. Obișnuit, ustortenturile apar în zonele de regolit foarte

recent scos la suprafață, în depozite sedimentare, în majoritate, slab cimentate, sau în zone de

regolit subțire peste roci dure. Vegetația din regiunile calde este, tipic, de pădure de foioase cu

frunze căzătoare sau de savană. Obișnuit, solurile care au regim de temperatură mai răcoros

susțin ierburi dispersate, amestecate cu arbuști xerofitici. Ustortenturile sunt extinse în Statele

Unite, în special în Great Plains. (Înapoi la cheia pentru ortenturi)

Profilul unui ustortent într-o zonă semiarid din partea central-vestică a Great Plains.

S-a format în depozite prăfoase eoliene calcaroase (loess). Acest profil are o epipedon ocric

de cca. 25 cm. Subsolul de sub această adâncime are structură, dar puțină dovadă suplimentară

a dezvoltării solului. De exemplu, există dezvoltare mică a culorii și resturi de carbonat de calciu

distribuite destul de uniform în întregul profil (indicând puțină sau nicio redistribuire sau eliminare).

Revenire la ustortenturi

Udortenturi – Acestea sunt ortenturile care au regim de umiditate udic cu precipitații

distribuite în întregul an. Temperaturile variază de la răcoroase până la foarte calde. Aceste

soluri sunt, în general, acide până la neutre, dar unele sunt calcaroase. Versanții sunt, în

general, cu pante moderate până la abrupte, iar, în câteva, zone sunt cu pante slabe. Obișnuit,

udortenturile apar în zone de regolit scos la suprafață foarte recent (cum ar fi loess sau till), în

zone de roci slab cimentate (cum ar fi șist argilos) sau în zone de regolit subțire peste roci

dure. Multe din solurile de pe versanții cu pante slabe sunt rezultatul mineritului sau altor

activități de mișcare a pământului (terasament). Obișnuit, vegetația este de pădure de foioase

sau solurile sunt folosite ca pășune. Udortenturile sunt extinse pe versanți cu pante foarte

puternice în părțile umede ale Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru ortenturi)

Profilul unui udortent din Iowa.

Acest sol s-a format în depozite groase de loess calcaros pe versanții laterali ai dealurilor tăiate în podișuri.

Acesta prezintă dezvoltare mică a profilul și nimic altceva decât un epipedon ocric de cca. 20 cm grosime.

Acest sol are carbonat de calciu liber în întreaga masă, ceea ce arată că a avut loc puțină levigare.

Scale este în cm.

Revenire la udortenturi

Ordinul gelisolurilor

Gelisolurile sunt soluri foarte reci cu permafrost în subsol.


Caracteristicile distinctive ale gelisolurilor sunt temperaturile foarte scăzute ale solului și o

parte permanent înghețată (permafrost) în cadrul adâncimii de 200 cm. Înghețarea și

dezghețarea periodică deasupra permafrostului pot duce la frământarea prin îngheț intens

(crioturbație) care poate întârzia dezvoltarea orizonturilor solului în această zonă activă și pot

duce la orizonturi neregulate sau întrerupte, involuții sau acumulare de materie organică

imediat deasupra permafrostului. Unde crioturbația este mai puțin intensă, au fost observate

epipedonuri ocric (tipic, subțire și/sau colorate deschis), molice (bogate în humus și baze),

umbric (bogate în humus cu saturație redusă în baze) și histic (strat de suprafață organic,

excesiv de umed), precum și orizonturi de subsol argilice (acumulare de argilă), salice (săruri

multe), gipsice (acumulare de gips) și calcice (acumulare de carbonat de calciu).


Factorul cel mai important al mediului înconjurător în formarea gelisolurilor este temperatura

foarte rece. Din cauza temperaturii foarte reci, procesele de dezagregare se desfășoară foarte

încet. Gelisolurile se formează într-o varietate de materiale parentale, care includ depozite

glaciare, depozite coluviale montane, material de sol rezidual (residuum15) și loess, dar ele, de

asemenea, se pot forma în materiale organice. Gelisolurile sunt singurul ordin de sol care

include atât soluri organice cât și soluri minerale. Crioturbația este un proces fizic dinamic,

important în multe gelisoluri. Trăsăturile unice ale suprafeței terenului de „teren patternat”

("patterned ground") sunt caracteristici ale anumitor zone de gelisoluri, în special, ale celor

cu permafrost gros. Aceste trăsături includ cercuri și benzi de roci nesortate, patternuri de

suprafață poligonale mari, pene de gheață, forme de teren patternat care sunt

echidimensionale în diferite direcții cu un contur dominant circular căruia îi lipsește o bordură

de pietre (frost boils16) și monticuli de gheață acoperiți cu pământ formați prin expansiunea în

sus a gheții de dedesubt (pingos17).

Prezența permafrostului prezintă probleme semnificative pentru proiectele inginerești, cum ar

fi construirea și întreținerea drumurilor, dezvoltarea de locuințe și construirea conductelor.

Gelisolurile sunt sensibile la perturbații și, când permafrostul se dezgheață și solurile devin

instabile, pot apare probleme. O consecință importantă a temperaturilor foarte reci și

amestecării prin îngheț combinate, din punctul de vedere al mediului înconjurător, a fost

acumularea materiei organice în și deasupra zonei permafrostului. Există un potențial

15Residuum (residual soil material) – (Material de sol rezidual): Material mineral dezagregat sau parțial

dezagregat, neconsolidat, care s-a acumulat ca rocă consolidată, dezintegrată pe locul ei. 16 Frost boil - („ o formă de teren patternat care este echidimensională în diferite direcții cu un contur dominant

circular căruia îi lipsește o bordură de pietre… ”, van Everdingen 1998).

Accesat: www.geobotany.org/.../WalkerDA2003_iab_tal... 17Pingo (plural pingos) - Un monticul de gheață acoperit cu pământ format prin expansiunea în sus a gheții de

dedesubt, specific pentru Arctica.

semnificativ pentru contribuții la încălzirea globală dacă permafrostul se dezgheață și materia

organică se descompune, provocând emisie de dioxid de carbon și metan.

Localizare

Gelisolurile se găsesc în tundră, taiga și pădurile boreale la latitudini mari și apar în regiunile

circumpolare atât nordice cât și sudice. Deși, de cele mai multe ori, acestea apar în zonele

umede, gelisolurile au fost recunoscute și în văile foarte uscate din Antarctica. Ele pot să

apară la, de asemenea, la altitudini foarte mari în zonele alpine din unii munți la latitudini mai

mici, deși acestea nu sunt cunoscute a fi extinse. Ele apar în mare parte din Alaska, ca și în

Canada, Groenlanda, Europa de Nord, Rusia, China, Mongolia și Antarctica. La nivel global,

gelisolurile ocupă aproximativ 9% din suprafața de teren fără gheață, dar din cauza mediile

înconjurătoare extreme în care se găsesc ele, acestea susțin numai circa 0,4% din populația

lumii.

Profilul uni gelisol (un acviturbel caracteristic) din Alaska.

Permafrostul este la adâncimea de cca. 50 cm.

Scara este în cm.



Gelisolurile la nivel de subordin din Statele Unite

Distribuția globală a gelisolurilor.

Subordinele gelisolurilor

Clasificarea gelisolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este împărțit între acumulările semnificative ale materiei

organice (histeluri), dovada crioturbației sau amestecării prin îngheț (turbeluri) și dovada

aproape de loc a crioturbației și lipsa cantităților semnificative de materie organică (orteluri).

Nivelul de grupă mare reflectă o combinație a proprietăților importante, care includ prezența

orizonturilor diagnostice, gradul de saturație sezonieră cu apă, prezența cantităților

semnificative de material de sol organic și gradul lor de descompunere, texturi nisipoase,

prezența gheții masive în sol și condițiile foarte uscate.

Cele trei subordine sunt:

1. Histeluri – Gelisoluri dominate de materiale de sol organice

2. Turbeluri – Gelisoluri cu morfologie caracteristică crioturbației

3. Orteluri – alte gelisoluri simple

Histeluri

Gelisoluri Turbeluri

Orteluri

Cheie pentru subordinele gelisolurilor Gelisoluri care au:

1. Material de sol organic care constituie ≥ 40 cm (în cadrul primilor

50 cm) …………………………………………………………..…………….. Histeluri


grosimea cerută.

2. Dovada crioturbație (frământare intensivă prin îngheț) în cadrul

profilului …………………………………..………………………………… Turbeluri

Dovada include limite neregulate, întrerupte sau distorsionate ale orizonturilor;

involuții; acumulare de materie organică pe partea superioară, cea mai de sus, a

permafrostului; pene de gheață sau de nisip; și fragmente de rocă orientate.

3. Orizonturi de sol minerale și nu sunt crioturbate ………………..………… Orteluri

Grupele mari ale histelurilor

Histelurile sunt gelisolurile cu cantități mari de carbon organic care, obișnuit, se acumulează

în condiții anaerobe, excesiv de umede. În unele cazuri, histelurile sunt bine drenate și

texturate foarte grosier cu materie organică care umple golurile dintre fragmentele de rocă.

Temperaturile reci contribuie la acumulare de materie organică.

Folisteluri

Glacisteluri Histeluri Fibristeluri

Hemisteluri

Sapristeluri

Profilul unui histel (un fibristel caracteristic) din Alaska.

Materialul de sol organic(brun și negru) variază de la cca. 20 până la 40 cm grosime

și este amestecat cu material de sol mineral de dedesubt datorită crioturbației.

Permafrostul este la adâncime de cca. 40 cm.


Înapoi la histeluri

Cheie pentru grupele mari ale histelurilor (înapoi la cheia subordinelor) Histeluri care:

1. Sunt liber drenate ……………………………………………..……..…….. Folisteluri

Aceste soluri sunt saturate < 30 de zile (cumulative) în fiecare an și nu sunt drenate

artificial.

2. Au strat glaciar ( ≥ 75% gheață) în cadrul adâncimii de 100 cm …...…. Glacisteluri

Aceste soluri au < 75% fibre de sphagnum în primii 50 cm de la suprafață. Stratul este

≥ 30% cm grosime.

3. Sunt compuse predominant din materiale de sol fibrice (descompuse slab) până la

adâncimea de 50 cm sau mai mult ….………………………………...….. Fibristeluri

4. Sunt compuse predominant din materiale de sol hemice (descompuse moderat)

până la adâncimea de 50 cm sau mai mult ……………..……......…..….. Hemisteluri

5. Sunt compuse predominant din materiale de sol saprice (descompuse foarte mult)

până la adâncimea de 50 cm sau mai mult ….………...……………..….. Sapristeluri

Descrierile grupelor mari ale histelurilor

Folisteluri – Acestea sunt histelurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate care constau, în

principal, din strate organice (orizonturi O) provenite din litiera plantelor care se află direct pe

rocă ori s-au format pe materiale foarte grosiere care constau din pietriș sau fragmente mai

mari de rocă în care golurile sunt, în majoritate, umplute cu materiale organice. Rădăcinile

plantelor cresc în materialele organice. Sunt rare în lume. (Înapoi la cheia pentru histeluri)

Glacisteluri – Acestea sunt histelurile excesiv de umede care au 30 cm sau mai mult gheață

în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele sunt saturate cu apă > 30 de zile, în total, în fiecare an.

Perturbarea stratului izolator al suprafeței face ca stratul de gheață să se topească și solurile să

se năruiască. Ele apar în Alaska, Canada și Siberia. (Înapoi la cheia pentru histeluri)

Profilul unui glacistel din Alaska.

Acest sol constă din material organic (strat de suprafață negru) care are imediat dedesubt un strat gros de

gheață (orizont glacic). Deși ceva material de sol organic și mineral este încorporat în gheață (de reținut petele

de culoare închisă, în special în partea superioară a gheții),orizontul glacic constă în principal din apă.

Revenire la glacisteluri

Fibristeluri – Acestea sunt histelurile excesiv de umede în care materialele organice sunt slab

descompuse. Majoritatea fibrei nu este distrusă prin frecare între degetul mare și degete.

Originea botanică a marii părți din material poate fi ușor determinată. Multe din aceste soluri

au apa freatică aproape de suprafață aproape tot timpul. Fibristelurile apar pe terenuri

depresionare sau orizontale, obișnuit, adiacente corpurilor de apă. Ele au suprafață mică și

apar în Alaska, Canada și Siberia. (Înapoi la cheia pentru histeluri)

Hemisteluri – Acestea sunt histelurile excesiv de umede în care materialele organice sunt

descompuse moderat. Originea botanică a materialului organic poate fi determinată numai

pentru ceva din material. Conținutul de fibre este de aproximativ o șesime până la două treimi

după frecarea între degetul mare și degete. Apa freatică este la suprafața sau foarte aproape de

suprafața acestor soluri mare parte din timp, în afară de cazul când este asigurat drenaj

artificial. Nivelul apei freatice poate fluctua, dar rareori coboară mult sub suprafață.

Hemistelurile apar în zone depresionare sau adiacente la corpuri de apă. Aceste soluri sunt

cunoscute a apare în Siberia, Canada și Alaska. (Înapoi la cheia pentru histeluri)

Sapristeluri – Acestea sunt histelurile excesiv de umede în care materialele organice sunt

descompuse bine. Originea botanică a materialului organic este dificil de determinat.

Conținutul de fibre al majorității materialului organic este mai mic de o șesime după frecarea

între degetul mare și degete. Sapristelurile apar în zonele în care nivelul apei freatice tinde să

fluctueze în cadrul solului sau unde solul a fost mai bine aerat în timpul perioadelor mai

uscate din trecut, care au dus la descompunere crescută a materiei organice. (Înapoi la cheia

pentru histeluri)

Grupele mari ale turbelurilor

Turbelurile sunt gelisolurile care au unul sau mai multe orizonturi cu dovada crioturbației

(frământare intensă datorită înghețului), sub formă de limite neregulate, întrerupte sau

distorsionate ale orizonturilor; involuții; acumulare de materie organică pe partea superioară,

cea mai de sus, a permafrostului; pene de gheață sau de nisip; sau fragmente de rocă orientate.

Crioturbația apare numai în soluri care au umiditate suficientă pentru formarea cristalelor de

gheață. Solurile care au orizonturi crioturbate și sunt uscate pentru cea mai mare parte a

anului au fost, probabil, umede în trecut. Turbelurile sunt subordinele dominante ale

gelisolurilor. Ele reprezintă aproximativ jumătate din gelisolurile la nivel mondial. Aceste

soluri sunt obișnuite în High and Middle Arctic Vegetation Regions din America de Nord și

Eurasia, la latitudini de 65 de grade nord sau mai mult.

Histoturbeluri

Acviturbeluri

Anhiturbeluri

Turbeluri Moliturbeluri

Umbriturbeluri

Psamoturbeluri

Haploturbeluri

Profilul unui turbel (un haploturbel caracteristic) din Alaska.

Involuțiile materialului de sol (brun) sunt amestecate în solul imediat de dedesubt prin crioturbație.

Înapoi la turbeluri

Chei pentru grupele mari ale turbelurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Turbeluri care au:

1. Mai mul de 40% materiale de sol organice în primii

50 cm …………………………………………………………….. ……. Histoturbeluri

Materialele de sol organice sunt ≥ 30% din pedon. Histoturbelurile nu pot avea

epipedon folistic(strat de suprafață organic, liber drenat).

2. Nivel al apei subterane, freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii

de 50 cm ……………….………………………………………..……….. Acviturbeluri

Trăsăturile redoximorfice (configurații cenuși și roșii) sunt dovada nivelului apei

subterane, freatice sezonier ridicat. Siturile drenate artificial sunt incluse în

acviturbeluri. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile specifice

privind culoarea trăsăturile redoximorfice.

3. Condiții de umiditate a solului foarte uscate (condiții anhidre) …...... Anhiturbeluri Apa este reținută la 1500 kPa tensiune mai mult din timpul când temperatura solului

este > 0 OC. Vezi „Keys to Soil Taxonomy", ediția a 12-a, pentru criterii specifice

privind condițiile anhidre.

4. Epipedon molic (bogat în humus și baze) …….…………………...….. Moliturbeluri

5. Epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) .... Umbriturbeluri

6. Textură nisipoasă în întreaga masă a primilor 100 cm …….…........ Psamoturbeluri

Psamoturbelurile au < 35% fragmente de rocă. Adâncimea cerută a texturilor

nisipoase este mai mică în profilele cu rocă solidă, subiacentă deasupra adâncimii de

100 cm.

7. Epipedon ocric (în mod caracteristic subțire și colorat deschis) și

un subsol crioturbat …………………………...……………………… Haploturbeluri

Descrierile grupelor mari ale turbelurilor

Histoturbeluri – Aceste soluri au materiale de sol organice care constituie mare parte sau

totul de la suprafața solului până la adâncimea de 50 cm sau mai mult. Obișnuit, materialele

organice sunt mai groase în microdepresiunile peisajului și mai subțiri în microridicături.

Aceste soluri sunt, obișnuit, saturate la suprafață sau aproape de suprafață ceva timp în

majoritatea anilor. Ele au, obișnuit, trăsături redoximorfice (patternuri colorate cenușiu și

roșu). (Înapoi la cheia pentru turbeluri)

Acviturbeluri – Aceste soluri sunt saturate cu apă aproape până la suprafață. Obișnuit,

saturația cu apă apare primăvara, când apa este ridicată pe permafrost și temperaturile sunt

destul de calde pentru epuizarea oxigenului și reducerea fierului. Aceste soluri pot avea

epipedonuri molic (bogat în humus și baze), umbric (bogate în humus cu saturație redusă în

baze) sau ocric (tipic subțire și/sau colorat deschis). Ele apar în zone depresionare din Alaska,

Canada și Eurasia. (Înapoi la cheia pentru turbeluri)

Profilul unui acviturbel din Alaska.

Permafrostul începe la o adâncime de cca.50 cm. Cicluri de înghețare și dezghețare active

au loc deasupra permafrostului. Acest profil arată dovada crioturbației (amestecare prin

acțiunea înghețării), cum ar fi lentile subțiri de gheață și pungi de materie organică mai

închisă amestecată în materialul de sol care le înconjoară de culoare mai deschisă.

Ridicarea prin îngheț duce la o suprafață cu microridicături. De reținut că centrul

fotografiei (la panglica de măsurat) este o micro-înălțare; iar la stânga și dreapta sunt

micro-lăsături. Acest pattern se repetă în cadrul întregului peisaj cu microrelief de

monticuli și micro-depresiuni (hummocky landscape).

Scara este în cm.

Revenire la acviturbeluri

Anhiturbeluri – Aceste soluri au condiții anhidre (foarte uscate) și pot avea permafrost uscat

(adică, umiditate insuficientă pentru gheață interstițială). Deșerturile reci, unde anhiturbelurile

apar obișnuit, primesc mai puțin de 30 mm precipitații anual. Aceste soluri susțin vegetație

puțină sau deloc. Anhiturbelurile sunt limitate în extindere, dar apar în Antarctica

continentală, Groenlanda Nordică și în munții reci, uscați din Eurasia la altitudini mai mari de

3.700 metri. Aceste soluri au trecut prin perioade climatice din trecut când umiditatea era

disponibilă. (Înapoi la cheia pentru turbeluri)

Moliturbeluri – Aceste soluri au un epipedon molic (bogat în humus și baze). Acestea sunt

cunoscute a apare în Alaska, Canada și Siberia. Pe North Slope a Brooks Gama din Alaska,

ele susțin vegetație care diferă de cea de pe umbriturbelurile mai acide. (Înapoi la cheia

pentru turbeluri)

Umbriturbeluri – Aceste soluri au un epipedon molic (bogat în humus și baze). Acestea sunt

cunoscute a apare în Alaska, Canada și Siberia. Pe North Slope a Brooks Gama din Alaska,

ele susțin vegetație care diferă de cea de pe moliturbelurile mai acide. (Înapoi la cheia pentru

turbeluri)

Psamoturbeluri – Aceste soluri au mai puțin de 35% (în volum) fragmente de rocă și textură

de nisip fin lutos sau mai grosier în toate stratele până la adâncimea de 100 cm sau până la un

strat restrictiv pentru rădăcini. Obișnuit, ele au epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat

deschis). (Înapoi la cheia pentru turbeluri)

Haploturbeluri – Aceste soluri au epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și au

umezeală suficientă pentru crioturbație. Obișnuit, crioturbația nu este bine exprimată. Aceste

soluri apar în Alaska, Canada și Siberia. (Înapoi la cheia pentru turbeluri)

Grupele mari ale ortelurilor

Ortelurile sunt gelisolurile care prezintă mică sau nicio dovadă de crioturbație (frământare

intensă datorită înghețului) și constituie al doilea subordin cel mai abundent al gelisolurilor.

Aceste soluri apar, în principal, în zona cu permafrost răspândit pe scară largă sau pe terenuri

cu materiale texturate grosiere din zona neîntreruptă a permafrostului. Ortelurile sunt, în

general, mai uscate decât turbelurile și histelurile. Ele apar în Anzii sudici și la latitudinile

mari din Emisfera Nordică.

Historteluri

Acvorteluri

Anhiorteluri

Orteluri Molorteluri

Umbrorteluri

Argiorteluri

Psamorteluri

Haplorteluri

Cheie pentru grupele mari ale ortelurilor (Înapoi la cheia pentru subordine)

Orteluri care au:

1. Epipedon histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed) ……...… Historteluri

2. Nivel al apei subterane, freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii

de 50 cm ………………………………………………………………….... Acvorteluri

Trăsăturile redoximorfice (configurații cenuși și roșii) sunt dovada nivelului apei

subterane, freatice sezonier ridicat. Siturile drenate artificial sunt incluse în

acviturbeluri. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile specifice

privind culoarea trăsăturilor redoximorfice.

3. Condiții de umiditate a solului foarte uscate (condiții anhidre) …........ Anhiorteluri

Apa este reținută la ≥ 1500 kPa tensiune mai mult din timpul când temperatura solului

este > 0 OC. Vezi „Keys to Soil Taxonomy", ediția a 12-a, pentru criterii specifice

privind condițiile anhidre.

4. Epipedon molic (bogat în humus și baze) ……………………...........….. Molorteluri

5. Epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) ….... Umbrorteluri

6. Orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) în cadrul adâncimii

de 100 cm …………………………………………………………………. Argiorteluri

7. Textură nisipoasă între adâncimile de 25 și 50 cm …………..……….. Psamorteluri

Psamortelurile au < 35% fragmente de rocă. Adâncimea cerută a texturilor nisipoase

este mai mică în profilele cu rocă solidă, subiacentă mai sus de adâncimea de 100 cm.

8. Epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) ……………. Haplorteluri

Unele haplorteluri nu au orizont cambic.

Descrierile grupelor mari ale ortelurilor

Historteluri – Aceste soluri au materiale organice la suprafață. Obișnuit, materialele organice

sunt mai groase în pozițiile din micro-depresiunile din cadrul peisajului și mai subțiri în

pozițiile din micro-ridicăturile. Aceste soluri sunt, obișnuit, saturate la suprafață sau aproape

de suprafață ceva timp în majoritatea anilor și au trăsături redoximorfice (patternuri colorate

cenușiu și roșu). (Înapoi la cheia pentru orteluri)

Acvorteluri – Aceste soluri sunt saturate și epuizate de oxigen (reduse) aproape până la

suprafață cel puțin o parte a anului. Ele au sărăciri redoximorfice (zone cenușii cu pierdere de

oxizi de fier/mangan și/sau argilă) cu cromă 2 sau mai mică. Aceste soluri sunt obișnuite în

poligoanelor cu zona centrală relativ depresionară la scară mare (center of large-scale, low-

centered polygons) ale solului patternat (patterned ground) de-a lungul a North Slope al

Brooks Range din Alaska. (Înapoi la cheia pentru orteluri)

Anhiorteluri – Aceste soluri au condiții anhidre (foarte uscate). Obișnuit, ele au permafrost

uscat (adică, umiditate insuficientă pentru gheață interstițială). Deșerturile reci, unde se

găsesc anhiorteluri, primesc, obișnuit, mai puțin de 30 mm precipitații anual. Aceste soluri

susțin vegetație puțină sau deloc. Ele sunt limitate ca suprafață, dar sunt cunoscute a apare în

Antarctica continentală, High Arctic (nordul Groenlandei și insula Ellesmere) și în munții

reci, uscați din Eurasia la altitudini de peste 3.700 de metri. (Înapoi la cheia pentru orteluri)

Molorteluri – Aceste soluri au un epipedon molic (bogat în humus și baze). Ele sunt, mai

mult sau mai puțin, bine drenate sau moderat bine drenate. Sunt cunoscute a apare în Alaska,

Canada și Siberia. Pe North Slope a Brooks Range din Alaska, ele susțin vegetație care diferă

de cea de pe umbrortelurile mai acide. (Înapoi la cheia pentru orteluri)

Umbrorteluri – Aceste soluri au un epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în

baze). Ele sunt, mai mult sau mai puțin, bine drenate sau moderat bine drenate. Ele sunt

cunoscute a apare în Alaska, Canada și Siberia. Pe North Slope a Brooks Range din Alaska,

ele susțin vegetație care diferă de cea de pe molorteluri. (Înapoi la cheia pentru orteluri)

Argiorteluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă). Ele sunt,

tipic, bine drenate sau moderat bine drenate. Obișnuit, orizontul argilic din aceste soluri este

slab exprimat. Argiortelurile sunt rare în lume, dar sunt cunoscute a apare în Siberia nordică.

(Înapoi la cheia pentru orteluri)

Psamorteluri – Aceste soluri au mai puțin de 35% (în volum) fragmente de rocă și textură de

nisip fin lutos sau mai grosieră în toate stratele între adâncimile de 25 și 100 cm sau până la

un strat restrictiv pentru rădăcini. Ele sunt, mai mult sau mai puțin, bine drenate sau moderat

bine drenate. Obișnuit, aceste soluri au epipedon ocric (tipic, subțiri și/sau colorate deschis).

(Înapoi la cheia pentru orteluri)

Haplorteluri – Aceste soluri au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și,

obișnuit, un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului), dar au insuficientă

umiditate înainte de înghețare pentru crioturbație. Ele sunt, tipic, bine drenate sau moderat

bine drenate. Apar în Alaska, Canada și Siberia. (Înapoi la cheia pentru orteluri)

Ordinul histosolurilor

Histosolurile sunt soluri formate în material organic în descompunere.


Histosolurile s-au format în acumulări groase de materii organice din descompunerea

materialelor vegetale. Stratele organice dominante sunt, tipic, de cel puțin 40 cm grosime și,

obișnuit, mult mai groase. Ele au minim 12 până la 18% carbon organic, în greutate

(depinzând de conținutul de argilă) și cele mai multe au semnificativ mai mult decât aceasta.

Histosolurile nu prezintă felurile de orizonturi obișnuite pentru solurile minerale, ci mai

degrabă au strate sau benzi, care variază în culoare, originea botanică a materialului organic,

cantitatea de material de sol mineral în amestec, gradul de descompunere și alte proprietăți.

Histosolurile au, în general, densitate aparentă semnificativ mai mică și capacități mai mari de

reținere a elementelor nutritive și apei decât majoritatea solurilor minerale.


Histosolurilor apar la toate latitudinile, variind de la tropice până la zonele temperate și se

extind până la pădurilor boreale de la latitudini mari. Ele se formează în mediile

înconjurătoare în care aporturile de materie organică depășesc pierderile datorită

descompunerii. Aceste condiții sunt, în general, în medii înconjurătoare răcoroase, umede

unde precipitațiile depășesc evaporarea. Histosolurile sunt obișnuite pe terenuri joase, cu

condiții de suprasaturare cu apă și anaerobe (epuizate de oxigen). Unele sunt pe versanții unde

prelingerile locale din ape subterane locale sunt prevalente. Totuși, unele histosolurile sunt,

mai mult sau mai puțin, bine drenate și s-au format în locuri cu teren mai înalt, răcoros.

Aceste histosoluri se caracterizează prin strate de sol organic peste rocă solidă, subiacentă,

superficială sau ele sunt foarte pietroase până la extrem de bolovănoase și au material de sol

organic care umple golurilor dintre fragmentele de rocă. Histosolurilor apar și în zone

permanent submerse ca soluri subacvatice. Proprietățile generale ale histosolurilor, într-o zonă

dată, reflectă felurile generale de plante care au furnizat materia organică (de exemplu, turbă,

rogozuri, papură sau plante lemnoase), pH-ul, activitatea microbilor și hidrologia zonei. În

general, histosolurile din zonele de degajare a apelor freatice tind să aibă o stare a elementelor

nutritive mai mare decât a acelora din zonele de reîncărcare cu apă subterană.

Localizare

La nivel global, histosolurile ocupă cca. 1% din suprafața de teren fără gheață. Ele sunt

extinse, în mod deosebit, în zonele boreale nordice din America de Nord, în Europa Nordică

și Rusia. În Statele Unite, histosolurile sunt destul de extinse în Alaska, de-a lungul coastei de

sud-est și în statele central-nordice. Ele pot fi găsite în multe locuri unde condițiile răcoroase,

umede promovează acumularea de depuneri de sol organice.

Profilul unui histosol.


Histosolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Notă: Această hartă a fost întocmită înainte de introducerea subordinului vasisturilor.

Vasisturile sunt predominant în golfurile de coastă și estuare cu apă superficială și pot apare,

de asemenea, în unele zone de apă dulce din interiorul continentului.

Distribuția globală a histosolurilor

Subordinele histosolurilor

Clasificarea histosolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este pus pe drenaj (folisturi), submersie permanentă

(vasisturi) și nivelul general al descompunerii materiei organice (fibristuri, hemisturi și

sapristuri).

Nivelul grupelor mari reflectă o combinație de proprietăți importante, care includ temperatură

răcoroasă a solului; regimuri de umiditate a solului (în folisturi); prezență a orizontului

sulfuric (foarte acid datorită oxidării și producerii de acid sulfuric) sau materiale sulfurice

(compuși ai sulfului oxidabili care produc acid) și prezență a materialului humiluvic (humus

iluviat); și dominanță a sfagnumului (cu capacitatea lui unică de reținere a apei) ca sursă

botanică de material organic. În plus, grupele mari ale vasisturilor sunt separate pe baza

inundației cu apă dulce, salmastră sau sărată.


1. Folisturi – Histosoluri liber drenate (saturate mai puțin de 30 de zile)

2. Vasisturi – Histosoluri permanent submerse

3. Fibristuri- Histosoluri excesiv de umede care arată descompunerea cea mai mică

4. Sapristuri – Histosoluri excesiv de umede care arată descompunerea ce mai mare

5. Hemisturi – Histosoluri excesiv de umede care arată descompunere intermediară

Folisturi

Vasisturi

Histosoluri Fibristuri

Sapristuri

Hemisturi

Chei pentru subordinele histosolurilor

Histosoluri care sunt:

1. Liber drenate ……………………………………….………………………… Folisturi

Aceste soluri sunt saturate < 30 de zile (cumulativ) în fiecare an și nu sunt drenate

artificial.

2. Inundate de apă continuu și permanent …………………………...………. Vasisturi

Vasisturile includ soluri din zonele cu maree care sunt expuse la atmosferă <3 ore în

fiecare zi. Apa este destul de superficială (≤ 2,5 m) pentru a permite să crească

vegetația înrădăcinată, adesea submersă.

3 Predominant (> 50%) compuse din material de sol fibric (slab descompus)

între adâncimile de 30 și 90 cm ………………………………..…………… Fibristuri

Dacă un strat de sol mineral ≥ 40 cm grosime începe la adâncimea de 90 cm, atunci

materialul de sol fibric trebuie să fie dominant de la suprafața solului până la partea

superioară, cea mai de sus, a stratului mineral. Fibristurile nu au orizont sulfuric

(foarte acid datorită oxidării și producerii de acid sulfuric) în cadrul adâncimii de 50

cm sau materiale sulfurice (compuși ai sulfului oxidabili care produc acid) în cadrul

adâncimii de 100 cm.

4. Predominant (> 50%) compuse din material de sol sapric (puternic descompus)

între adâncimile de 30 și 90 cm ……………………………………………. Sapristuri


materialul de sol sapric trebuie să fie dominant de la suprafața solului până la partea

superioară, cea mai de sus, a stratului mineral.

5. Predominant (> 50%) compuse din material de sol hemic (moderat descompus)

între adâncimile de 30 și 90 cm ………………………………………….… Hemisturi


materialul de sol hemic trebuie să fie dominant de la suprafața solului până la partea

superioară, cea mai de sus, a stratului mineral.

Grupele mari ale folisturilor

Folisturile sunt histosoluri, mai mult sau mai puțin, liber drenate care constau, în principal,

din orizonturi O provenite din litiera din frunze, rămurele și crengi care se depun pe rocă sau

pe materiale fragmentare (pietriș, pietre, bolovani și stane de piatră) în care interstițiile sunt

umplute sau parțial umplute cu materiale organice. Rădăcinile plantelor cresc numai în

materialele organice. Multe din aceste soluri sunt în climate foarte umede, variind de la

tropice până la latitudini mari și altitudini mari, dar unele sunt în zone semiaride sau aride.

Majoritatea folisturilor din Statele Unite sunt în Hawaii și Alaska. Există unele folisturi în

munții din partea de vest a Statelor Unite, în partea nordică din Lake States și în partea de

nord-estică a Statelor Unite.

Criofolisturi

Torifolisturi Folisturi Ustifolisturi

Udifolisturi

Cheie pentru grupele mari ale folisturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

1. Temperatura medie a solului rece …….………………………………. Criofolisturi



inadecvată ………………………………………………………..……….. Torifolisturi

Aceste soluri au regim de umiditate a solului aridic (sau toric).


oarecum limitată ………………………………….………………………. Ustifolisturi

Aceste soluri au regim de umiditate a solului fie ustic, fie xeric.

4. Precipitații bine distribuite sezonier ………………………………..…… Udifolisturi


Descrierile grupelor mari ale folisturilor

Criofolisturi – Acestea sunt folisturile reci. In Statele Unite, ele apar, de cele mai multe ori,

în partea sud-estică din Alaska, unde climatul este rece, oceanic și foarte umed. Ele sunt pe

versanți cu pante slab înclinate până la abrupte. Vegetația lor este constituită, în special, din

păduri de conifere și numai partea solurilor în care există rădăcinile plantelor este orizont O.

Sub orizontul O, pot fi câțiva centimetri de material de sol mineral sau rocă solidă, subiacentă

sau pot fi materiale fragmentare în care interstițiile sunt umplute complet sau parțial cu

materiale organice. (Înapoi la cheia pentru folisturi)

Torifolisturi – Acestea sunt folisturile din regiunile aride. Ele apar în Hawaii, în principal, pe

curgeri de lavă în regiuni care primesc puține precipitații. Vegetația este, în majoritate, din

fountaingrass ( (Pennisetum setaceum; sinonim: P. ruppelii, Phlaris setacea) amestecată cu

arbuști. (Înapoi la cheia pentru folisturi)

Ustifolisturi – Acestea sunt folisturile cu umiditatea solului disponibilă pentru creșterea

plantelor oarecum limitată. Ele au regim de umiditate fie ustic (umiditatea este limitată, dar

disponibilă, în cursul perioadelor de creștere a plantelor), fie xeric (răcoros și umed iarna și

cald și uscat vara). Aceste soluri au orizont O care acoperă direct sau este între materiale

fragmentare ori se suprapune direct pe rocă solidă, subiacentă care este la mai puțin de 50 cm

de la suprafață. (Înapoi la cheia pentru folisturi)

Udifolisturi – Acestea sunt folisturile din zonele umede cu precipitații bine distribuite

sezonier. Ele au regim de umiditate a solului udic (sau perudic). Ele apar în Hawaii, în

principal, pe curgeri de lavă în zone care primesc cantități foarte mari de precipitații bine

distribuite. Vegetația este, de cele mai multe ori, pădure amestecată cu ferigi arborescente.

(Înapoi la cheia pentru folisturi)

Grupele mari ale vasisturilor Vasisturile sunt histosolurile cu o clasă de drenaj subacvatic. Ele s-au format în medii

înconjurătoare submerse permanent, superficiale și au presiunea apei pozitivă la suprafața

solului pentru mai mult de 21 de ore în fiecare zi, în toți anii. Minima de 21 de ore permite

expunerea zilnică, de scurtă durată, a suprafeței solului în zonele cu fluctuații mari ale

mareelor, cum ar fi zonele de coastă de la eastern Maine din Statele Unite. Unele vasisturi s-

au format în medii înconjurătoare cu apă sărată, pe când altele s-au format în lacuri cu apă

dulce si iazuri cu salinizare redusă. Majoritatea vasisturilor sunt cunoscute a apare în medii

înconjurătoare de depunere de vârsta Holocen. Materialele organice sunt provenite din

vegetație de pădure, ierburi, rogozuri, vegetație acvatică submersă sau orice combinație a

acestor materiale. Vasisturile sunt cunoscute a apare în orice climat mai cald decât criic.

Aceste soluri sunt importante pentru habitatul faunei sălbatice.

Frasivasisturi

Vasisturi Sulfivasisturi

Haplovasisturi

Cheie pentru grupele mari ale vasisturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Vasisturi care au:

1. Salinizare mică sau deloc ……………………….…..……..……………Frasivasisturi

Până la adâncimea de 10 cm, conductivitatea electrică este < 0,2 dS/m (măsurată în

amesteca de apă și sol 5:1, în volum).

2. Materiale sulfurice (compuși ai sulfului oxidabili care produc acid) în cadrul

adâncimii de 100 cm ……………………………………….…………… Sulfivasisturi

Stratul care conține materiale sulfurice este ≥ 15 cm grosime.

3. Niveluri semnificative de salinizare ………………………………….. Haplovasisturi

Până la adâncimea de 100 cm, conductivitatea electrică este ≥ 0,2 dS/m (măsurată în

amestec de apă și sol 5:1, în volum).

Descrierile grupelor mari ale vasisturilor

Frasivasisturi – Acestea sunt vasisturile care s-au format în apă dulce. Ele au conductivitate

electrică scăzut (< 0,2 dS/m), în raportul sol: apă 1: 5 (în volum), pe întregul metru de la

suprafață. Aceste soluri provin din materiale lutoase și organice de apă dulce și apar în

corpurile de apă naturale și create de om. Multe din aceste soluri au niveluri ridicate de

elemente nutritive care susțin un număr mare de plante din vegetația nativă și nenativă. Ele

sunt considerate a fi de mare extindere în Statele Unite și sunt cele mai extinse în latitudinile

mijlocii până la cele nordice. (Înapoi la cheia pentru vasenturi)

Sulfivasisturi – Acestea sunt vasisturile care s-au format în apă sărată sau salmastră și au

orizonturi cu materiale sulfurice totalizând 15 cm sau mai mult în cadrul primilor 50 cm. Ele

sunt potențial extrem sau ultra acide. Aceste soluri ocupă suprafață mică în Statele Unite și

apar, mai ales, de-a lungul coastelor Oceanului Atlantic și Golfului. (Înapoi la cheia

pentru vasenturi)

Haplovasisturi – Acestea sunt vasisturile care s-au format în apă sărată sau sălcie și care nu

au un strat gros de materiale sulfurice aproape de suprafață. Ele ocupă suprafață mică în

Statele Unite, apărând, mai ales, de-a lungul coastelor Oceanului Atlantic și Golfului.

(Înapoi la cheia pentru vasenturi)

Grupele mari ale fibristurilor

Fibristurile sunt histosolurile excesiv de umede în care materialele organice sunt numai slab

descompuse. O cantitate semnificativă din sol este constituită din fibre care rămân după

frecarea între degetul mare și degete. Originea botanică a materialelor poate fi determinată cu

ușurință. Obișnuit, densitatea aparentă este mai mică de 0,1 g/cm3. Multe fibristuri au apa

freatică aproape de suprafața solului aproape tot timpul. Puține suprafețe cu fibristuri sunt

drenate artificial. Nivelul apei freatice fluctuează, dar rareori scade cu mult sub cca. 30 cm.

Fibristurile au suprafață relativ mică, dar apar de la Ecuator până la latitudinile mari. Ele sunt

în depresiuni închise și în zone orizontale largi, cum ar fi câmpiile de coastă. Majoritatea sunt

sub vegetație naturală.

Criofibristuri

Fibristuri Sfagnofibristuri

Haplofibristuri

Cheie pentru grupele mari ale fibristurilor ((înapoi la cheia pentru

subordine)

Fibristuri care au:

1. Temperatura medie a solului rece …………………..……………..…. Criofibristuri


2. Sfagnum care compune ≥ 3/4 din volum până la adâncimea

de 90 cm …………………………….……..……………………….…. Sfagnofibristuri


adâncimea materialului dominat de sfagnum.

3. Vegetație din care mai mult de 1/4 din volum este într-o oarecare măsură altceva

decât sfagnum …………………………………...……………………. Haplofibristuri

Vegetația include pădure, ierburi, rogoz, mușchi și alte plante ierbacee sau vreo

combinație a acestora.

Descrierile grupelor mari ale fibristurilor

Criofibristuri – Acestea sunt fibristurile reci. Fibrele pot proveni din orice plantă, lemnoasă

sau ierbacee. Aceste soluri pot îngheța în timpul iernii sau ele poate avea un climat în care nu

îngheață iarna în cei mai mulți ani, dar sunt reci vara. În oricare situație, temperaturile scăzute

limitează utilizarea solurilor. Cele mai multe din aceste soluri susțin vegetație nativă. (Înapoi

la cheia pentru fibristuri)

Sfagnofibristuri – Aceste fibristuri provin, în principal, din diferite specii de sfagnum și

plante ierbacee asociate. Cel puțin trei pătrimi din fibre, în volum, sunt sfagnum cel puțin în

primii 90 cm ai solului sau în întregul sol dacă există un strat restrictiv pentru rădăcini în

cadrul adâncimii de 90 cm. Majoritatea acestor soluri au temperaturi reci. Structura de

sfagnum, cu celulele lui care rețin apa, face ca aceste soluri să fie unice. Pentru acest motiv,

aceste soluri sunt numite sfagnofibristuri. (Înapoi la cheia pentru fibristuri)

Haplofibristuri – Acestea sunt fibristurile în care mai mult de un sfert din volumul fibrelor

provine din pădure, ierburi, rogozuri, mușchi și alte plante ierbacee sau din vreo combinație a

acestora. Dacă aceste soluri sunt drenate și cultivate folosind tehnologia prezentă, materialele

organice se vor descompune fie lent, fie rapid, depinzând de managementul practicat și

temperaturi. Majoritatea acestor soluri din Statele Unite susțin vegetație nativă. (Înapoi la

cheia pentru fibristuri)

Grupele mari ale sapristurilor

Sapristurile sunt histosolurile excesiv de umede în care materialele organice sunt bine

descompuse. Originea botanică a materialului organic este dificil de determinat în cele mai

multe din aceste soluri. Conținutul de fibre este mai mic de o șesime după frecare între

degetul mare și degete. Majoritatea acestor soluri au o densitate aparentă mai mare de 0,2

g/cm3.

Sapristurile apar în zone unde nivelul apei freatice tinde să fluctueze în cadrul solului sau în

zonele unde solul a fost aerob în timpul perioadelor secetoase din trecut. Ele constau din

reziduu care rămâne după descompunerea aerobă a materiei organice. Când sunt drenate,

materialele de sol fibrice și hemice, obișnuit, se descompun și formează materiale de sol

saprice. Dacă materialele organice sunt adânci și sunt drenate fie artificial, fie natural,

fibristurile și hemisturile sunt convertite după câteva decenii în sapristuri.

Sulfosapristuri

Sulfisapristuri Sapristuri

Criosapristuri

Haplosapristuri

Profilul unui saprist (un haplosaprist caracteristic) din Malaezia.

Acest sol constă din material de sol organic bine descompus.

Înapoi la sapristuri

Cheie pentru grupele mari ale sapristurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Sapristuri care au:

1. Orizont sulfuric (foarte acid datorită oxidării și producerii de acid sulfuric) în

cadrul adâncimii de 50 cm ………………………….…….….……….. Sulfosapristuri

2. Materiale sulfurice (compuși cu sulf oxidabili care produc acid) în cadrul

adâncimii de 100 cm ………………………………………....………… Sulfisapristuri

3. Temperatura medie a solului rece ……………………..….………….. Criosapristuri


4. Materiale organice care provin din surse botanice lemnoase, de mușchi,

ierboase sau ierbacee ………………………………...………………. Haplosapristuri

Descrierile grupelor mari ale sapristurilor

Sulfosapristuri – Acestea sunt solurile sulfatice acide (acid sulphate soils) care constau din

materiale de sol organic. Ele au un orizont sulfuric care s-a format ca rezultat al drenării

solului care conține materiale sulfurice. Ele sunt extrem de acide și sunt toxice pentru

majoritatea plantelor. Ele sunt, mai ales, în mlaștini de coastă sau delte drenate aproape de

gurile râurilor care transportă sedimente care conțin puțin sau nu carbonați. Majoritatea

acestor soluri au cantitate apreciabilă de material mineral în cadrul secțiunii de control. (Înapoi la cheia pentru sapristuri)

Sulfisapristuri – Acestea sunt solurile potențial sulfatice acide care constau din materiale de

sol organice. Ele au materiale sulfurice în cadrul adâncimii de 100 cm și nu au fost drenate.

Ele apar mai ales în mlaștini de coastă aproape de gurile râurilor sau în deltele râurilor care

transportă sedimente cu conținut mic de carbonați. Aceste soluri sunt extinse la nivel local în

mlaștini de coastă și delte ale unor râuri mari care drenează regiuni umede. (înapoi la cheia

pentru sapristuri)

Criosapristuri – Acestea sunt sapristurile reci care nu au un orizont sulfuric cu limita lui

superioară în cadrul adâncimii de 50 cm și nu au materiale sulfurice în cadrul adâncimii de

100 cm. Ele au regim de temperatură criic. Aceste soluri s-au format din multe feluri de

materiale vegetale, incluzând lemn, mușchi, iarbă și materiale ierbacee. Unele din aceste

soluri îngheață iarna și unele nu. Acelea care nu îngheață sunt izolate de zăpadă sau au climat

marin în care iernile sunt blânde și verile sunt foarte răcoroase. Dacă aceste soluri sunt

folosite ca teren arabil, temperaturile solului scăzute în timpul verii limitează favorabilitatea

lor pentru culturi. Majoritatea acestor soluri susțin vegetație nativă de pădure de conifere. (Înapoi la cheia pentru sapristuri)

Materialele de sol organice constituie criosapristul din fotografia din stânga care acoperă partea peisajului

alaskan arătat în fotografia din dreapta. Cei 10 cm primi din partea superioară a profilului constă din material

fibric slab descompus (sphagnum roșcat), cei 18 cm de la mijloc sunt din material hemic moderat

descompus și cei 15 cm din partea inferioară sunt din material sapric foarte puternic descompus.


Revenire la criosapristuri

Haplosapristuri – Aceste sapristuri sunt compuse din materiale organice provenite de la mai

multe feluri de materiale vegetale, inclusiv lemn, mușchi, iarbă și materiale ierbacee. Dacă

aceste soluri sunt drenate și cultivate aplicând tehnologia prezentă, materialele organice se

descompun și dispar încet sau rapid, depinzând de managementul aplicat și temperaturi. Până

la urmă, în câteva decenii, haplosapristurile care sunt drenate și cultivate se vor converti în

soluri minerale. Această convertire a fost observată în Statele Unite. Multe haplosapristuri

susțin vegetație nativă, în majoritate, plante de pădure sau arbuști și plante ca iarba (grass-like

plants). Multe zone sunt defrișate, drenate și folosite ca teren arabil. Unele haplosapristuri

sunt salinizate datorită apropierii lor de zonele de coastă, care sunt inundate ocazional de

ocean. (Înapoi la cheia pentru sapristuri)

Profilul unui haplosaprist slab drenat care s-a format într-o mlaștină cu vegetație ierboasă situată în nordul

Statelor Unite. Partea superioară de 3 feet este compusă din material de sol organic în descompunere. Stratele

minerale constă din lut negru (între adâncimi de 3 și 4 feet) și lut nisipos cenușiu (sub 4 feet) au, imediat

dedesubt, straturile organice din acest profil. Straturile minerale sunt depozite de nisip și pietriș depuse de apa de

scurgere de la topirea gheții unui ghețar (glacial outwash).

Revenirea la haplosapristuri

Grupele mari ale Hemisturilor.

Hemisturile sunt histosolurile umede în care materialele organice sunt descompuse moderat.

Originea botanică a unei mari părți din materialul organic nu poate fi ușor determinată.

Conținutul de fibre al unei mari părți din materialul organic este între o șesime și două treimi

după frecarea între degetul mare și degete. Obișnuit, densitatea aparentă este între 0,1 și 0,2

g/cm3. Apa freatică este la sau foarte aproape de suprafața solului, o mare parte din timp, în

afară de cazul când este asigurat drenaj artificial. Nivelul apei freatice poate fluctua, dar

rareori scade sub aproximativ 30 cm.

Hemisturile apar în zone variind de la Ecuator până la latitudini mari. Ele sunt în depresiuni

închise și pe suprafețe orizontale mari, cum ar fi șesurile de coastă și câmpiile fluvio-glaciare.

Cele mai multe hemisturi sunt sub vegetație naturală și sunt folosite ca păduri, silvopajiști sau

habitat pentru fauna sălbatică. Unele suprafețe mari de hemisturi sunt defrișate, drenate și

folosite ca teren arabil.

Sulfohemisturi

Sulfihemisturi

Hemisturi Luvihemisturi

Criohemisturi

Haplohemisturi

Cheie pentru grupele mari ale hemisturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Hemisturi care au:


cadrul adâncimii de 50 cm, ………………………….…….………….. Sulfohemisturi

2. Materiale sulfurice (compuși cu sulf oxidabili care produc acid) în cadrul

adâncimii de 100 cm ………………………………………....………… Sulfihemisturi

3. Orizont ≥ 2 cm grosime compus din ≥ 50% material humiluvic

(humus iluviat) …………………………………………………………. Luvihemisturi

4. Temperatura medie a solului rece ………………….………………… Criohemisturi


5. Materiale organice care provin din surse botanice ierbacee, din mușchi, iarbă

sau lemnoase …………………………….…………...………………. Haplohemisturi

Descrierile grupelor mari ale hemisturilor

Sulfohemisturi – Acestea sunt hemisturile care au orizont sulfuric (foarte acid datorită

oxidării și producerii de acid sulfuric) în cadrul adâncimii de 50 cm. Orizontul sulfuric s-a

format ca o consecință a drenării solului care conține materiale sulfurice. Sulfohemisturile

sunt extrem de acide și sunt toxice pentru majoritatea plantelor. Majoritatea sunt aproape

negre și au concentrații de sulfat de fier (jarosit) de culoarea paiului în cadrul adâncimii de 50

cm. Aceste soluri sunt, mai ales, în mlaștini de coastă sau delte drenate din apropierea gurilor

râurilor care transportă sedimente cu conținut mic de carbonați. Cele mai multe au cantitate

apreciabilă de materiale minerale în amestec. Ele susțin vegetație rară, în majoritate, forbs și

plante ca iarba (grass-like plants). Ele sunt folosite, în principal, ca zone de agrement sau

habitat pentru fauna sălbatică. (înapoi la cheia pentru hemisturi)

Sulfihemisturi – Acestea sunt hemisturile care au materiale sulfurice (compuși ai sulfului

oxidabili care produc acid) în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele sunt potențial extrem de acide

sau ultra acide. Majoritatea sulfihemisturilor vor dezvolta orizont sulfuric și vor deveni

sulfohemisturi dacă sunt drenate artificial atât de mult încât oxigenul este lăsat să ajungă la

materialele sulfurice. Acestor soluri li se permite sa aibă mai multe fibre decât alte hemisturi.

Ele sunt extinse la nivel local și apar, în principal, în mlaștini de coastă aproape de gurile

râurilor sau în deltele râurilor care transportă sedimente cu conținut mic de carbonați. Cele

mai multe sulfihemisturi susțin vegetație nativă, în principal, forbs și plante ca iarba (grass-

like plants). (înapoi la cheia pentru hemisturi).

Luvihemisturi – Aceste soluri nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite, dar grupa mare este

prevăzută cu titlu de încercare pentru utilizare în alte țări. Acestea sunt hemisturile care au

orizont de 2 cm sau mai gros în care materialul humiluvic (humus iluviat) constituie jumătate

sau mai mult din volum. Deoarece luvihemisturile nu pot fi studiate în Statele Unite, nu este

prevăzută o descriere precisă a acestor soluri. Trebuie reținut, totuși, că aceste soluri sunt, în

mod caracteristic, acide și au fost cultivate pentru o perioadă lungă de timp. (înapoi la cheia

pentru hemisturi)

Criohemisturi – Acestea sunt hemisturile reci care au regim de temperatură criic. Fibrele din

aceste soluri sunt din multe feluri de materiale vegetale, care includ lemn, mușchi, iarbă și

materiale ierbacee. Unele din aceste soluri îngheață în timpul iernii, iar unele nu. Acelea care

nu îngheață sunt izolate de acoperământ de zăpadă sau au climat marin în care iernile sunt

blânde și verile sunt foarte răcoroase. Dacă aceste soluri sunt folosite ca teren arabil,

temperaturile scăzute ale solului din timpul verii limitează favorabilitatea lor pentru culturi .

Cele mai multe din aceste soluri susțin vegetație nativă de păduri de conifere. (înapoi la cheia

pentru hemisturi)

Haplohemisturi – Majoritatea haplohemisturilor sunt saturate pentru considerabil mai mult

de 30 de zile cumulate pe an. Materialele organice din aceste soluri sunt de la mai multe feluri

de materiale vegetale, care includ lemn, mușchi, iarbă și materiale ierbacee. Dacă aceste soluri

sunt drenate și cultivate folosind prezenta tehnologie, materialele organice se descompun și

dispar încet sau rapid, depinzând de managementul aplicat și temperaturi. Până la urmă, în

câteva decenii, haplohemisturile care sunt drenate și cultivate se vor converti în sapristuri și

apoi în soluri minerale. Ele mai multe haplohemisturi susțin vegetație nativă, în majoritate

plante de pădure sau arbuști și plante ca iarba. Unele suprafețe mari sunt defrișate, drenate și

folosite ca teren arabil. (înapoi la cheia pentru hemisturi)

Ordinul inceptisolurilor

Inceptisolurile sunt soluri tinere cu grad slab, dar vizibil de dezvoltare a

profilului.


Inceptisolurile au profile care sunt mai puternic dezvoltate decât cele ale entisolurilor, dar

sunt prea slab dezvoltate pentru a satisface criteriile pentru oricare din celelalte ordine de sol.

În consecință, inceptisolurile includ o colecție diversă de soluri. Trăsătura comună a tuturor

inceptisolurilor este gradul relativ slab de dezvoltare. Inceptisolurile sunt caracterizate, în

majoritate, printr-un profil de sol cu epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) și

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Cu toate acestea, există multe

excepții. Inceptisolurile pot avea o gamă largă de feluri de orizonturi de suprafață și de subsol.

Obișnuit, aceste orizonturi includ, dar nu sunt limitate la, epipedon umbric (bogat în humus cu

saturație redusă în baze), epipedon histic (strat de suprafață umed, organic), orizont calcic

(acumulare de carbonat de calciu), orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului

de calciu), duripan (strat cimentat prin acumularea silicei), fragipan (strat ferm și casant, dar

nu strat cimentat) și orizonturi de subsol sulfurice (foarte acide datorită oxidării și producerii

de acid sulfuric).


În general, inceptisolurile apar pe suprafețe geomorfologice relativ tinere, care sunt suficient

de stabile pentru a permite dezvoltarea slabă, dar vizibilă a profilul. Așezările tipice includ

versanți ai terenurilor înalte, șesuri inundabile, terase ale râurilor, câmpii de till glacial fluvio-

glaciare. Inceptisolurile sunt foarte slab drenate până la excesiv drenate. Ele se găsesc în

diverse așezări în cadrul mediului înconjurător, variind de la tropice până la tundră și de la

umed până la climate semiaride. Totuși, inceptisolurile prin definiție nu pot avea regim de

umiditate a solului aridic sau permafrost și, astfel, sunt excluse din majoritatea deșerturilor și

multe regiuni foarte reci.

Localizare

La nivel global, inceptisolurile ocupă cca. 17% din suprafața de teren fără gheață. Ele se

găsesc în întreaga lume și în toate regiunile din Statele Unite, cu excluderile menționate mai

sus (deșerturi și zone afectate de permafrost).

Profilul unui inceptisol


Inceptisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Notă: Această hartă a fost întocmită înainte de introducerea subordinului gelepturilor și eliminarea

subordinului antrepturilor. Unele zone arătate ca fiind criepturi în Alaska acum sunt gelepturi.

Acum, antrepturile sunt distribuite între alte subordine.

Distribuția globală a inceptisolurilor

Subordinele inceptisolurilor

Clasificarea inceptisolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este pus pe climatul solului sub aspectul umidității solului

(acvepturi), temperaturii solului rece (gelepturi și criepturi) și regimului de umiditate a solului

(ustepturi, xerepturi și udepturi).

Nivelul grupelor mari reflectă o combinație a proprietăților importante, care includ prezența

unui orizont diagnostic (altul decât un epipedon ocric dezvoltat minimal sau un orizont de

subsol cambic), temperatură a solului rece, patternuri de saturație a solului, prezență a

plintitului (concentrație bogată în fier care se întărește ireversibil după expunerea la cicluri

repetate de umezire-uscare), niveluri semnificative ale sodiului și alte săruri solubile, nivel de

saturație în baze și bioturbație intensă de la râme sau alte organisme.

Cele șase subordine sunt:

1. Acvepturi – Inceptisoluri excesiv de umede (condiții acvice în partea superioară)

2. Gelepturi – Inceptisoluri foarte reci care sunt lipsite de permafrost (temperatură de

regim gelic)

3. Criepturi – Inceptisoluri reci (regim de temperatură criic)

4. Ustepturi – Inceptisoluri moderat uscate (umiditate limitată)

5. Xerepturi – Inceptisoluri moderat uscate (umiditate limitată care este primită iarna și

climat de tip mediteranean)

6. Udepturi – Inceptisoluri de regiuni umede cu precipitații bine distribuite

Acvepturi

Gelepturi

Criepturi

Inceptisoluri

Ustepturi

Xerepturi

Udepturi

Chei pentru subordinele inceptisolurilor

Inceptisoluri care au:

1. Fie:

a. Nivel al apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 50 cm,

Acest punct cere fie epipedon histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed), fie

orizont sulfuric (foarte acid datorită oxidării și producerii de acid sulfuric) în cadrul

adâncimii de 50 cm sau trăsături redoximorfice (patternuri de culori cenușii și roșii) în

cadrul adâncimii de 50 cm.. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru

cerințele specifice privind culorile.

SAU

b. Nivelul apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 100 cm

și niveluri ridicate de sodiu în cadrul adâncimii de 50 cm ………..……... Acvepturi

Acest punct cere procent de sodiu schimbabil ≥ 15 sau raport de sodiu schimbabil ≥ 13.

2. Temperatura medie a solului foarte rece ………….……………………… Gelepturi


3. Temperatura medie a solului rece ………………………….….……...…… Criepturi



limitată ……………………………………………….………...……………. Xerepturi



5. Climat de tip mediteranean ……………………………………………..….. Xerepturi Aceste soluri au regim de umiditate a solului xeric (răcoros și umed iarna și cald și

uscat vara).

6. Precipitații bine distribuite sezonier ……………….…………………..…… Udepturi


Grupele mari ale acvepturilor Acvepturile sunt inceptisolurile excesiv de umede. Aceste soluri au drenaj natural slab sau

foarte slab. Dacă solurile nu sunt drenate artificial, apa freatică este la suprafața solului sau

aproape de suprafața solului ceva timp în decursul majorității anilor, dar, tipic, nu pe parcursul

tuturor sezoanelor. Aceste soluri sunt saturate timp suficient de lung pentru a deveni lipsite de

oxigen(condiții acvice). În general, ele au un orizont de suprafață cenușiu până la negru și un

orizont de sub suprafață cenușiu cu concentrații redoximorfice (acumulări roșcate până la

negru de oxizi fero-manganici) care începe la adâncime mai mică de 50 cm. Câteva din soluri

au un orizont de suprafață bruniu care este mai mic de 50 cm grosime. Majoritatea

acvepturilor s-au format în depozite din Pleistocen târziu sau mai tinere în depresiuni, pe

câmpii aproape orizontale sau pe șesuri inundabile. Ele apar în zone variind de la Ecuator

până la latitudini cu permafrost discontinuu. Trăsăturile obișnuite ale majorității acestor soluri

sunt trăsăturile redoximorfice (patternuri de culori cenușii și roșii) la adâncime de 50 cm sau

mai puțin și, cu excepția solurile care au fost drenate artificial, apa freatică superficială.

Majoritatea solurilor au orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) și unele au fragipan

(ferm și casant, dar nu strat cimentat). Unele pot avea un epipedon plaggen creat de om.

Sulfacvepturi

Petracvepturi

Halacvepturi

Fragiacvepturi

Gelacvepturi

Acvepturi

Criacvepturi

Vermacvepturi

Humacvepturi

Epiacvepturi

Endoacvepturi

Profilul unui acvept (un humacvept caracteristic) din Maine.

Solul are un epipedon umbric care se extinde până la o adâncime de cca. 13 inches și un orizont

cambic cenușiu cu trăsături redoximorfice care se extind până la adâncimi sub baza fotografiei.


Înapoi la acvepturi

Cheie pentru grupele mari ale acvepturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Acvepturi care au:


cadrul adâncimii de 50 cm ………………………….…….………...….. Sulfacvepturi


2. Orizont cimentat (sau plintit) în cadrul adâncimii de 100 cm ………. Petracvepturi

Porțiunea cimentată (sau plintitul) este ≥ 50% din orizont. Plintitul este o concentrație

bogată în oxid de fier, care se întărește ireversibil după expunere la cicluri repetate de

umezire-uscare. Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O

3. Orizont salic (salinizare puternică) sau conținut mare de sodiu în cadrul

adâncimii de 50 cm ………………………...….………………………… Halacvepturi

Aceste soluri fie au orizont salic (conținut mare de săruri), fie au procent de sodiu

schimbabil ≥ 15 (sau raport de sodiu schimbabil ≥ 13) într-un strat ≥ 25 cm grosime.



de 100 cm ……..……………………………………………..…..…....... Fragiacvepturi


5. Temperatura medie a solului foarte rece …………...……..………….. Gelacvepturi


6. Temperatura medie a solului rece ………………...………..………….. Criacvepturi


7. Dovadă semnificativă a bioturbației în cadrul adâncimii

de 100 cm ……..………………………….……………………………. Vermacvepturi

Unul sau mai multe strate ≥ 25 cm grosime (cumulativ) trebuie să aibă ≥ 25%, în

volum, dovada bioturbației. Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O.

8. Orizont de suprafață bogat în humus, colorat închis, gros ………..... Humacvepturi

Aceste soluri au epipedon fie histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed),

melanic (colorat închis și bogat în humus cu proprietăți andice), molic (bogat în humus

și baze) sau umbric (bogate în humus cu saturație redusă în baze).

9. Episaturație (apă suspendată) …...…………………….………….…… Epiacvepturi

10. Endosaturație (saturație în întregul profil) ……………….………… Endoacvepturi

Descrierile grupelor mari ale acvepturilor

Sulfacvepturi – Acestea sunt soluri sulfatice acide care au fost drenate și oxidate cândva. Ele

sunt extrem de acide și toxice pentru majoritatea plantelor. Ele sunt, în majoritate, cenușiu

închis și au pete de culoarea paiului a sulfatului de fier (jarosit) în cadrul adâncimii de 50 cm.

Ele sunt, mai ales, în mlaștini de coastă drenate aproape de gurile râurilor care transportă

sedimente libere de carbonați sau cu conținut mic de carbonați. Ele pot să aibă orice textură,

dar cele mai multe sunt lutoase sau argiloase. Aceste soluri conțin o cantitate apreciabilă de

carbon organic (de vârsta Holocen). Ele sunt rare în Statele Unite, dar apar în alte părți în

câteva zone care au fost folosite, mai ales, pentru producerea de orez. (Înapoi la cheia pentru

acvepturi)

Profilul unui sulfacvept slab drenat din Coreea.

Acest sol este folosit pentru cultivarea orezului. Partea dreaptă a profilului a fost netezită;

partea din stânga arată structura solului natural. Drenarea solului a făcut ca sulful din sol

să se oxideze, formând astfel acid sulfuric. Dungile galbene sub o adâncime de

cca. 30 cm sunt concentrații ale mineralului jarosit, care este produs pe măsură ce sulful este oxidat.


Revenire la sulfacvepturi

Petracvepturi – Aceste soluri au unul sau mai multe orizonturi, în cadrul adâncimii de 100

cm, în care plintitul (concentrație bogată în oxid de fier, fermă) sau un orizontul diagnostic

cimentat ori indurat fie formează o fază continuă, fie constituie jumătate sau mai mult din

volum. Stratul de plintit și orizontul placic (cimentat prin acumularea fierului și materiei

organică) sunt doar singurele orizonturile cunoscute a apare în petracvepturile din Statele

Unite. Unele petracvepturi pot să aibă un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) sau

un orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu). Petracvepturile au

un nivel al apei freatice care fluctuează considerabil în timpul anului, între un nivel la

suprafața solului sau aproape de suprafața solului în timpul sezonului ploios până la un nivel

mult mai jos în timpul sezoanelor mai puțin excesiv umede. Poate fi prezent un epipedon

histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed) sau umbric (bogat în humus cu saturație

redusă în baze) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). In unele din

soluri, orizontul placic este atât de aproape de suprafața solului încât nu există nici un fel de

orizont cambic deasupra lui. Petracvepturile sunt în zone cu precipitații foarte mari. Vegetația

poate fi constituită din pădure tropicală, sphagnum sau alte plante iubitoare de apă.

Temperaturile variază de la reci până la foarte calde. Versanții sunt, în general, astfel că apa

nu băltește la suprafață, dar precipitațiile mari mențin unele din soluri continuu excesiv de

umede. Petracvepturile sunt rare în lume. (Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Halacvepturi – Acestea sunt solurile saline sau sodice care au atât nivel de apă freatică,

sezonier, ridicat cât și perioadă în care creșterea capilară și evapotranspirația aduc sodiu sau

alte săruri la suprafața solului sau aproape de suprafața solului. Eflorescența de sare pe

suprafața solului este obișnuită în perioadele secetoase. Halacvepturile au, tipic, culori

cenușii, iar unele au concentrații redoximorfice (acumulări roșcate până la negru de oxizi

fero-manganici) de la aproape de suprafața solului în jos. Aproape toate sunt orizontale și s-au

format în aluviuni din Holocen. Vegetația nativă este, în majoritate, din rogozuri și ierburi și

arbuști toleranți la sare, dar unele din soluri au fost drenate artificial și sunt folosite ca teren

arabil irigat. Halacvepturile nu sunt extinse în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Fragiacvepturi – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat), care se

află în cadrul adâncimii de 100 cm și, obișnuit, la adâncime de 30 până la 50 cm. Tipic, apa

freatică este ridicată deasupra fragipanului. Orizonturile de deasupra stratului compact sunt

cenușii și sunt saturate cu apă în timpul anumitor perioade, în majoritatea anilor. Majoritatea

acestor soluri au vegetație forestieră, însă puține zone au fost defrișate. Arborii au un sistem

radicular superficial și sunt deosebit de vulnerabili la desrădăcinare prin vânt. Un microrelief

distinct de 50 până l 60 cm sau mai mult este foarte obișnuit deasupra stratului compact. În

general, suprafața superioară a stratului compact este netedă. In multe zone ale acestor soluri,

orizonturile de deasupra fragipanului par să fi fost amestecate prin smulgerea rădăcinilor

copacilor căzuți. În unele zone ale movilelor (monticulelor), orizonturile de deasupra stratului

compact constau dintr-un orizont O organic, un epipedon ocric (în mod tipic, subțire și/sau

colorat deschis) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului), intermitent. În

alte zone, orizontul cambic este continuu. Majoritatea fragiacvepturilor sunt aproape

orizontale sau ușor înclinate și s-au dezvoltat în sedimente de vârsta Pleistocen.

Fragiacvepturile din Statele Unite sunt, în majoritate, în zone cu temperaturi reci până la

moderate. Ele sunt moderat extinse în părți din statele nord-estice și câteva apar în Oregon și

Washington. (Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Gelacvepturi – Acestea sunt acvepturile regiunilor foarte reci. Ele au regim de temperatură a

solului gelic, dar sunt lipsite de permafrost în profilul solului. Ele tind să aibă conținut mare

de fragmente de rocă, iar unele sunt superficiale în raport cu roca solidă, subiacentă. Ele sunt


la temperaturi ale solului anuale medii de 0 grade C sau mai mici, dar fără permafrost.

(Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Criacvepturi – Acestea sunt acvepturile reci. Ele au, tipic, un epipedon ocric (tipic, subțire

și/sau colorat deschis) sau histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed) peste un

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Criacvepturile sunt pe șesuri

inundabile, în zone depresionale și pe câmpii. Majoritatea au subsoluri cenușii și unele sunt

stratificate. Criacvepturile s-au format, în majoritate, în sedimente din Pleistocen târziu sau

sedimente recente în sudul zonei de permafrost continuu. Majoritatea susțin vegetație de

pădure mixtă, de arbuști sau vegetație ierboasă. Multe sunt aproape orizontale, dar unele din

zonele cu precipitații mari sunt pe versanți cu pante puternice. Deoarece criacvepturile sunt

atât reci cât și umede, ele au potențial scăzut pentru cultivare. Ele au suprafață moderată în

munții înalți și în regiuni subarctice din America de Nord America și Eurasia. Majoritatea

suprafețelor criacvepturilor din Statele Unite sunt pe câmpii fluvio-glaciare și pe șesuri

inundabile din Alaska. (Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Profilul unui criacvept slab drenat din Alaska.

Acest sol are un epipedon histic gros de cca. 38 cm. Primii 20 cm din partea superioară constă din material

care provine din mușchi de sphagnum, ce pot fi văzuți crescând pe suprafață și care este puțin descompus.

La adâncimi de 20 până la 38 de cm, este material organic mai puternic descompus, de culoare mai închisă.

Sub cca.38 cm, este material de sol mineral cenușiu. Limita dintre stratele organice si minerale este ondulat

până la neregulată din cauza amestecării și suprapunerii în urma crioturbației. Scara este în cm.


Revenire la criacvepturi

Vermacvepturi – Aceste soluri au bioturbație ușor de recunoscut, cum ar fi vizuini de

animale, găuri de viermi umplute sau coprolite. Crotovinele (vizuini de animale umplute)

împiedică mișcarea apei, deoarece acestea sunt dense, masive, compacte și stratificate.

Cantitățile semnificative de crotovine afectează morfologia solului, hidrologia solului și

comportamentul solului. Vermacvepturile sunt cunoscute a apare de-a lungul câmpiei costiere

din Texas și în alte state sud-estice. (Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Humacvepturi – Aceste soluri au un strat de suprafață bogat în humus, colorat închis, gros.

Ele au un epipedon fie histic (strat de suprafață organic, umed), melanic (colorat închis și

bogat în humus cu proprietăți andice), molic (bogat în humus și baze) sau umbric (bogat în

humus cu saturație redusă în baze). Obișnuit, apa freatică fluctuează de la un nivel aproape de

suprafața solului până sub adâncimea de 50 cm. Aceste soluri au temperaturi ale solurilor

răcoroase până la calde. Înainte de a fi cultivate, majoritatea humacvepturilor au susținut

vegetație forestieră. Humacvepturile sunt, în general, aproape orizontale, iar materialele lor

parentale sunt, tipic, sedimente din Pleistocen târziu sau mai tinere. Aceste soluri au suprafață

mică în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Epiacvepturi – Aceste soluri au unul sau mai multe straturi în partea superioară a profilului

care sunt saturate parte din an și, imediat dedesubt, au strate nesaturate (un nivel ridicat al

apei freatice). Ele au temperaturile solurilor răcoroase până la calde. Înainte de a fi cultivate,

majoritatea epiacvepturilor au susținut vegetație forestieră. Epiacvepturile sunt, în general,

aproape orizontale sau slab inclinate și materialele lor parentale sunt, tipic, sedimente din

Pleistocen târziu sau mai tinere. (Înapoi la cheia pentru acvepturi)

Profilul unui epiacvept folosit pentru producția de orez nedecorticat din Coreea.

Compactarea a părții superioare a solului facilitează pudlarea (puddling18) pentru apa de irigație,

astfel că suprafețele rămân inundate până când cultura ajunge la maturitate. Culorilor cenușii între adâncimi de

cca. 15 și 30 cm sunt cauzate de condițiile de sol excesiv de umed induse de om care, la rândul lor duc la

reducerea chimică a fierului în partea superioară a solului. Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 15 cm cu

un orizont cambic,, imediat sub el, care se extinde sub baza fotografiei. Partea stângă a profilului a fost netezită;

partea dreapta reține structura solului natural. Scara este în cm.

Revenire la epiacvepturi

18 Puddling – Pudlare, lucrare de pregătire a terenului pentru cultivarea orezului, prin care se urmărește

reducerea permeabilității solului și, așadar, reducerea pierderilor de apă prin percolare.

Pregătirea parcelelor de orez

Pregătirea parcelelor de orez începe aproximativ cu una sau, uneori, două luni înainte de transplantarea orezului.

De, obicei, parcelele sunt, mi întâi, inundate. La câteva zile după inundații, parcela este arată. Arătura este

grăpată foarte uniform. Inundarea face aratul mai ușor.

Este posibil ca solul să fie și uscat; acest lucru este, totuși, mult mai greu și este, în practică, numai dacă se

dispune de tractoare. Aratul solului uscat salvează ceva apă.

După pudlare, solul este nivelat; adică, solul se face orizontal. Pentru a facilita nivelarea, solul este inundat cu

un strat de apă de adâncime mică. În acest fel este posibil să se vadă unde sunt porțiunile de teren înalte.

Accesat: www.fao.org/docrep/t7202e/t7202e07.htm

Endoacvepturi – Aceste soluri sunt saturate în toate orizonturile în întregul profil pentru ceva

timp în cursul anului (endosaturație). Obișnuit, apa freatică fluctuează de la un nivel aproape

de suprafața solului până sub adâncimea de 50 cm. Aceste soluri au temperaturile solurilor

răcoroase până la calde. Înainte de a fi cultivate, majoritatea endoacvepturilor au susținut

vegetație forestieră. Epiacvepturile sunt, în general, aproape orizontale și materialele lor

parentale sunt, tipic, sedimente din Pleistocen târziu sau mai tinere. (Înapoi la cheia pentru

acvepturi)

Grupele mari ale gelepturilor

Gelepturile sunt inceptisolurile regiunilor foarte reci. Aceste soluri au regim de temperatură a

solului gelic, dar lipsește permafrostul în profilul solului. Ele tind să fie în așezări peisagistice

care sunt supuse la variații largi în temperaturile mari vara și temperaturile joase iarna, ceea

ce duce la temperaturile solului anuale medii de 0 grade C sau mai puțin, dar fără permafrost.

Humigelepturi

Gelepturi Distrogelepturi

Haplogelepturi

Cheie pentru grupele mari ale gelepturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Gelepturi care au:

1. Orizont de suprafață gros, colorat închis, bogat în humus ………..... Humigelepturi

Aceste soluri au epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) sau

molic (bogat în humus și baze).

2. Saturație în baze mai mică de 50% în cadrul primilor 50 cm …...... Distrogelepturi Saturația în baze este determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc. Începi

măsurarea de sub orice orizont O. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru

detaliile specifice privind cerințele de grosime și adâncime.

3. Epipedon ocric (tipic, subțire și colorat deschis) și saturație în baze ≥ 50% în

cadrul adâncimii de 50 .…….………………………………..…..…… Haplogelepturi Saturația în baze este determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc. Începi

măsurarea de sub orice orizont O.

Descrierile grupelor mari ale gelepturilor

Humigelepturi – Aceste soluri au epipedon molic (bogat în humus și baze) colorat închis,

gros sau umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze). Vegetația este, în majoritate, din

conifere sau conifere în amestec și esențe tari. Humigelepturile poate să se fi format în loess,

drift glaciar sau aluviuni ori în depuneri de solifluxiune, cea mai mare parte de vârsta

Pleistocen târziu sau Holocen. Obișnuit, ele au un strat de suprafață gros, colorat închis cu

conținut mare de materie organică și orizont de subsol cambic (dezvoltarea minimală a sol)

bruniu. Majoritatea au conținut mare de pietriș cel puțin în partea inferioară a profilului și

unele au rocă solidă, subiacentă în cadrul adâncimii de 100 cm. (Înapoi la cheia pentru

gelepturi)

Distrogelepturi – Aceste soluri au saturație relativ redusă în baze și, deci, fertilitate naturală

redusă. Vegetația este, în principal, din conifere sau conifere în amestec și esențe tari. aceste

soluri poate să se fi format în loess, drift glaciar sau aluviuni ori în depuneri de solifluxiune,

majoritatea de vârsta Pleistocen târziu sau Holocen. Obișnuit, ele au epipedon ocric (tipic,

subțire și/sau colorat deschis) bruniu închis subțire și un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului) bruniu. Majoritatea au conținut mare de pietriș cel puțin în partea

inferioară a profilului și unele au rocă solidă, subiacentă în cadrul adâncimii de 100 cm.

(Înapoi la cheia pentru gelepturi)

Haplogelepturi – Aceste soluri au epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis). Ele au

saturație relativ ridicată în baze și, ca rezultat, fertilitate naturală ridicată. Vegetația este, de

cele mai multe ori, din conifere sau conifere în amestec și esențe tari. Haplogelepturile poate

să se fi format în loess, drift glaciar sau aluviuni ori în depuneri solifluxiune, majoritatea de

vârsta Pleistocen târziu sau Holocen. Ele au, tipic, epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat

deschis) bruniu închis subțire și orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului)

bruniu. Majoritatea au conținut mare de pietriș cel puțin în partea inferioară a profilului și

unele au rocă solidă, subiacentă în cadrul adâncimii de 100 cm. (Înapoi la cheia pentru

gelepturi)

Grupele mari ale criepturilor

Criepturile sunt inceptisoluriile reci din munți de mare altitudine sau de la latitudini mari.

Vegetația este, în principal, de pădure de conifere, fâneață subalpină, stepă cu arbuști sau

tundră. Majoritatea acestor soluri nu sunt cultivate. Criepturile s-au format în Pleistocen târziu

ori drift, coluviu sau aluviuni mai tinere pe versați montani sau în luncile văilor. În zonele cu

tefra, este obișnuit un strat aproape de suprafață care conține fragmente de piatră ponce, sticlă

vulcanică sau produse de dezagregare amorfe din materiale piroclastice. Aceste soluri au,

obișnuit, un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschise) sau un orizont de subsol

umbric (bogate în humus cu saturație redusă în baze) și cambic (dezvoltare minimală a

solului). Unele au rocă solidă, subiacentă sau materiale dense, compacte restrictive pentru

rădăcini în cadrul adâncimii de 100 cm. Criepturile sunt moderat extinse în Statele Unite. Ele

apar în munți de mare înălțime din statele vestice și în partea sudică din Alaska, precum și în

alte zone montane ale lumii.

Humicriepturi

Calcicriepturi

Criepturi

Distrocriepturi

Haplocriepturi

Cheie pentru grupele mari ale criepturilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

Criepturi care au:

1. Orizont de suprafață bogat în humus, colorat închis, gros ………..... Humicriepturi

Aceste soluri pot avea epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze)

sau molic (bogat în humus și baze).

2. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau orizont petrocalcic

(cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) în cadrul adâncimii

de 100 cm …………………………………………………….…………. Calcicriepturi

Începi măsurarea adâncimii sun orice orizont O.

3. Saturație în baze ≤ 50% în primii 75 cm ȘI lipsa carbonaților liberi

în cadrul adâncimii de 200 cm ……………………………………….. Distrocriepturi

Saturația în baze este determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc. Începi

măsurarea de sub orice orizont O. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru

detalii specifice privind cerințele de grosime și adâncime. Carbonații liberi vor face

efervescență cu HCl diluat.

4. Epipedon ocric (tipic, subțire și colorat deschis) și saturație în baze > 50% SAU

carbonați liberi în cadrul profilului .…….……………………...…… Haplocriepturi


măsurarea de sub orice orizont O. Carbonații liberi vor face efervescență cu HCl

diluat.

Descrierile grupelor mari ale criepturilor

Humicriepturi – Aceste soluri au un epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în

baze) colorat închis, gros sau molic (bogat în humus și baze). Humicriepturile s-au format în

depozite care sunt de vârstă Pleistocen târziu sau mai tinere. Obișnuit, ele au un strat de

suprafață brun închis și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) brun.

Unele au rocă solidă, subiacentă sau material compact, dens, restrictiv pentru rădăcini în

cadrul adâncimii de 100 cm. Vegetația este din conifere mixte, arbuști sau fâneață alpină.

Aceste soluri sunt moderat extinse în munții de mare înălțime din vestul Statelor Unite și din

Alaska. De asemenea, ele apar în alte părți ale lumii, mai ales, în zonele montane. (Înapoi la

cheia pentru criepturi)

Calcicriepturi – Aceste soluri au orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de calciu)

sau petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) în cadrul adâncimii de 100

cm. Ele s-au format în drift, aluviuni, coluvii sau material de sol rezidual, majoritatea de

vârsta Pleistocen târziu sau Holocen. Ele pot avea conținut mare de carbonat de calciu datorită

influenței rocilor sedimentare calcaroase, cum ar fi calcarul din materiale parentale. Obișnuit,

aceste soluri au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) subțire, brun închis sau

brun, și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) brun. Unele au rocă

solidă, subiacentă în cadrul adâncimii de 100 cm. Vegetația naturală este, în majoritate, de

pajiște și arbuști sau păduri de conifere cu arbori rari. Aceste soluri sunt folosite, în principal,

pentru producția de cherestea, ca habitat pentru fauna sălbatică sau ca pășune pentru

animalele domestice. Calcicriepturile au suprafață mică și apar în regiuni montane de mare

altitudine, interioare din vestul Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru criepturi)

Distrocriepturi – Aceste soluri au saturație redusă în baze și, ca rezultat, fertilitate naturală

relativ redusă. Ele nu au carbonați liberi în cadrul adâncimii de 200 cm. S-au format în drift,

coluviu, aluviuni sau loess (majoritatea de vârsta Pleistocen târziu sau Holocen) pe versanții

munților și în luncile văilor. Unele au rocă solidă, subiacentă. materiale compacte, dense,

restrictive pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 100 cm. Obișnuit, aceste soluri au un

epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) brun închis, subțire și un orizont de subsol

cambic (dezvoltare minimală a solului) brun. Vegetația naturală este, în majoritate, de pădure

de conifere. În Statele Unite, distrocriepturile au suprafață moderată în munți de mare înălțime

din statele vestice și în Alaska. De asemenea, ele apar și în alte zonele muntoase din lume.

(Înapoi la cheia pentru criepturi)

Haplocriepturi – Acestea sunt criepturile bogate în baze, care au carbonați liberi sau saturație

în baze de 50% sau mai mult. S-au format în drift, coluviu, aluviuni sau loess (de vârstă

Pleistocen târziu sau Holocen). Obișnuit, ele au un epipedon ocric brun, subțire și un orizont

de subsol cambic (dezvoltarea sol minimă) brun. Unele au rocă solidă, subiacentă, restrictivă

pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 100 cm. Vegetația naturală este pădure de conifere, de

conifere mixte și de pădure de esențe tari sau stepă cu arbuști. Sunt folosite ca habitat pentru

fauna sălbatică și ca pășune pentru animale în statele vestice și sunt soluri agricole importante

în Alaska. Ele sunt extinse în Alaska și au suprafață mică în munții interiori din statele

vestice. De asemenea, ele apar în alte părți ale lumii, mai ales în zonele montane. (Înapoi la

cheia pentru criepturi)

Grupele mari ale ustepturilor

Ustepturile sunt, în principal, inceptisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate din

regiuni subumede și semiaride. Au regim de umiditate ustic (umiditatea este limitată, dar

disponibilă pentru porțiuni din perioadă de vegetație). Ele primesc dominant precipitații de

vară. S-au format, în cea mai mare parte, în depozite din Pleistocen sau Holocen. Unele din

solurile de pe terenurile cu pante abrupte s-au format în depozite mai vechi. Unele ustepturi s-

au format din molisoluri, ca rezultat al eroziunii fostului epipedon molic, induse de om, în

majoritate, prin cultivare. Majoritatea ustepturilor au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau

colorat deschis) și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Multe sunt

calcaroase la adâncime superficială și au acumulare de carbonat de calciu în subsol. Puține au

duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) ori epipedon umbric (bogat în humus cu

saturație redusă în baze) sau molic (bogat în humus și baze). Vegetația nativă a fost, tipic, de

pajiște, dar unele din soluri au susținut arbori. Majoritatea ustepturilor sunt folosite ca teren

arabil sau ca pășune. Ustepturile au suprafață moderată în Statele Unite. Ele sunt, în

majoritate, în Great Plains, mai ales, în Montana, Texas și Oklahoma.

Durustepturi

Calciustepturi Ustepturi Humustepturi Distrustepturi Haplustepturi

Profilul unui ustept (un calciustept caracteristic) din Texas.

Acest sol are un epipedon ocric de cca. 6 cm grosime, un orizont cambic (brun cenușiu)

între adâncimile de 6 cm și 60 cm și un orizont calcic (alb) dedesubt

Revenire la ustepturi

Cheie pentru grupele mari ale ustepturilor (Înapoi la cheia pentru subordine)

Ustepturi care au:


100 cm …………………………………………………………………… Durustepturi


2. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) în cadrul adâncimii de 100 cm

sau orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) în

cadrul adâncimii de 150 cm ȘI carbonați liberi sau textură nisipoasă

deasupra ………………………………………………………………... Calciustepturi

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Carbonații liberi vor face


3. Orizont de suprafață gros, colorat închis, bogat în humus ………..... Humustepturi

Aceste soluri au epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) sau


4. Saturație în baze ≤ 60% în primii 75 cm ȘI lipsă de carbonați liberi în cadrul

adâncimii de 200 cm …………………………………………...……….. Distrustepuri

Saturația în baze este determinată prin metoda de laborator în NH4OAc. Începi


diluat.

5. Saturație redusă în baze ≥ 60% în primii 75 cm sau carbonați liberi în cadrul

adâncimii de 200 cm …………………………………………...……….. Haplustepuri



diluat.

Descrierile grupelor mari ale ustepturilor

Durustepturi – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) în cadrul

adâncimii de 100 cm. Obișnuit, ele s-au format în vecinătatea cenușilor vulcanice și căderilor

de cenușă . Materialele parentale sunt, în principal, tufuri vulcanice, cenușă, scorii vulcanice

și roci vulcanice. În Statele Unite, vegetația nativă este, în principal, din ierburi, arbuști și

arbori. Aceste soluri au suprafață mică. Durustepturile s-au format, mai ales, în zonele

depozitelor din Pleistocen. Ele pot fi, de asemenea, pe părțile sub vânt ale uneori insule

vulcanice. (Înapoi la cheia pentru ustepturi)

Calciustepturi – Aceste soluri au un orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau

petrocalcic (cimentate prin acumularea carbonatului de calciu) și sunt fie calcaroase, fie au

textură nisipoasă în toate orizonturile pe care le acoperă. Precipitațiile au fost insuficiente

pentru a elimina carbonații din orizonturile superioare sau există o sursă externă continuă de

carbonați din praf sau apă. Calciustepturile s-au format, mai ales, în materiale din Pleistocen

sau mai vechi., Înainte ca solurile să fi fost cultivate, iarba a fost vegetația dominantă pe

calciustepturile din Statele Unite. Solurile sunt cele mai extinse în Great Plains din Unite

Statele, dar apar și în văile intramontane din statele vestice. (Înapoi la cheia pentru ustepturi)

Humustepturi – Aceste soluri au un epipedon molic (bogat în humus și baze) sau umbric

(bogat în humus cu saturație redusă în baze). Materialele parentale sunt, în principal, material

de sol rezidual, coluviu sau aluviuni în așezări montane. Unele au fost influențate de cenușă

vulcanică. Obișnuit, aceste soluri au un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului) bruniu. Unele au, în profil, rocă solidă, subiacentă sau un strat dens, compact

restrictiv pentru rădăcini. In Statele Unite, humustepturile se găsesc, mai ales, în California

costieră și Hawaii. (Înapoi la cheia pentru ustepturi)

Profilul unui humustept pietros, bine drenat, din Filipine.

Solul s-a format în depuneri stratificate de materiale, inclusiv cenușă vulcanică.

El are un epipedon umbric bogat în humus, închis la culoare, gros de cca. 28 cm.

Sub acest epipedon este un orizont cambic care se extinde până la cca. 55 cm adâncime.

Scara este în cm.

Revenire la humustepturi

Distrustepturi – Acestea sunt ustepturile acide cu saturație redusă în baze și fertilitate

naturală relativ redusă. Ele a-au dezvoltat, în majoritate, în depozite din Pleistocen sau

Holocen. Unele din solurile de pe terenurile cu pante foarte puternice s-au format în depozite

mai vechi. În general, materialele parentale sunt roci metamorfice sau sedimentare acide,

moderat sau slab consolidate ori sedimente acide. Vegetație a fost, în majoritate, de pădure.

Majoritatea acestor soluri au temperaturi calde sau foarte calde. O secvență obișnuită a

orizonturilor în distrustepturi este un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) peste

un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Unele din solurile de pe terenuri

cu pante mai mari sunt superficiale față de roca solidă, subiacentă sau până la un strat dens,

compact, restrictiv pentru rădăcini. În Statele Unite, distrustepturile se găsesc, în majoritate, în

California de coastă și Hawaii. Puține sunt în Rocky Mountains și în Great Plains. (Înapoi la

cheia pentru ustepturi)

Profilul unui distrustept lutos, bine drenat, din Tailanda.

Acest sol are un epipedon ocric de cca. 12 până la 15 cm grosime cu, imediat

dedesubt, un orizont de subsol cambic care se extinde până la o adâncime de cca. 35 cm.

Un contact paralithic cu rocă solidă subiacentă dezagregată, moale este la o adâncime de cca. 35 cm.

Scara este în cm.

Revenire la distrustepturi

Haplustepturi – Acestea sunt ustepturile, mai mult sau mai puțin, liber drenate, care sunt

calcaroase, la vreo adâncime sau au saturație ridicată în baze. Obișnuit, ele au un epipedon

ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) peste un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului). Unele au acumulare de carbonat de calciu în subsol. Obișnuit, vegetația

nativă a fost de pajiște, dar unele din soluri au susținut arbori. Haplustepturile din Statele

Unite sunt, în majoritate, în Great Plains. (Înapoi la cheia pentru ustepturi)

Profilul unui haplustept moderat bine drenat din Taiwan.

Acest sol s-a format în depuneri stratificate de aluviuni lutoase. Un epipedon ocric se extinde

până la o adâncime de cca. 30 cm. Sub acesta, este un orizont cambic, care se extinde până la

cca. 80 cm. Culorile cenușii și roșii de sub cca. 80cm adâncime sunt caracteristici redoximorfice

care s-au format ca urmare a saturație cu apă și reducerii fierului. Profilul a fost netezit pe partea

dreaptă a scalei. La baza profilului există nivel al apei freatice.

Revenire la haplustepturi

Grupele mari ale xerepturilor

Xerepturile sunt în regiuni care au climate de tip mediteranean, caracterizate prin ierni

răcoroase și umede și veri calde și uscate. Așa cum sugerează numele lor, ele au regim de

umiditate a solului xeric. Aceste soluri sunt uscate pentru perioade lungi vara, dar umiditatea

se mișcă prin majoritatea solurilor iarna și este stocată în întregul profil de sol de deasupra

stratelor profunde sau deasupra rocii solide, subiacente în majoritatea anilor. Xerepturile s-au

format, în majoritate, în depozite din Pleistocen sau Holocen. Unele din soluri, mai ales cele

de pe terenurile cu pante foarte puternice, s-au format în depozite mai vechi. Majoritatea

solurilor au un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau v deschis) și un orizont de subsol cambic

(dezvoltarea minimală a solului). Unele au un epipedon umbric (bogat în humus cu saturație

redusă în baze) sau molic (bogat în humus și baze) ori un duripan (strat cimentat prin

acumularea silicei) în subsol. Puține au fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat). Unele

sunt calcaroase, la adâncime superficială și au acumulare de carbonat de calciu în subsol.

Obișnuit, vegetația nativă este de pădure de conifere pe siturile mai reci și din arbuști, ierburi

și arbori rari pe siturile mai calde. Xerepturile sunt moderat extinse în Statele Unite . Ele sunt,

cel mai obișnuit, în California, Oregon, Washington, Idaho și Utah.

Durixerepturi

Fragixerepturi

Xerepturi

Humixerepturi

Calcixerepturi

Distroxerepturi

Haploxerepturi

Profilul unui xerept (un haploxerept caracteristic) din Tunisia.

Acest sol are un orizont cambic brun roșcat între adâncimi de cca. 10 și 60 cm

Scara este în cm.

Înapoi la xerepturi

Cheie pentru grupele mari ale xerepturilor (Înapoi la cheia pentru subordine)

Xerepturi care au:


100 ……………………………………………………………...……..… Durixerepturi



de 100 cm …………………………..……………………….………….. Fragixerepturi


3. Orizont de suprafață gros, colorat închis, bogat în humus ………… Humixerepturi Aceste soluri au epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) sau


4. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) în cadrul adâncimii de 100 cm

sau orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) în

cadrul adâncimii de 150 cm ȘI carbonați liberi deasupra …..…………....…

Calcixerepturi

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Carbonații liberi vor face



adâncimii de 200 cm ………………………………………...……….. Distroxerepturi



diluat.

6. Saturație în baze ≥ 60% în primii 75 cm SAU carbonați liberi în cadrul

adâncimii de 200 cm ………………………………………...……….. Haploxerepturi



diluat.

Descrierile grupelor mari ale xerepturilor

Durixerepturi – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) în cadrul

adâncimii de 100 cm. Ele au climat de tip mediteranean și primesc o mare o parte din

precipitațiile anuale în timpul iernii. Obișnuit, apa este suspendată deasupra duripanului parte

din iarnă sau la începutul primăverii. Obișnuit, vegetația a fost de pădure de conifere sau

amestec de ierburi și arbori rari. Durixerepturile nu sunt extinse în Statele Unite, în general,

dar sunt extinse la nivel local. (Înapoi la cheia pentru xerepturi)

Fragixerepturi – Aceste soluri au fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în cadrul

adâncimii de 100 cm. Obișnuit, ele au un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului) brun care are, imediat dedesubt, un fragipan la adâncime de aproximativ 70 de cm.

Cele mai multe fragixerepturi au apă suspendată deasupra stratului compact iarna și puține

rădăcini penetrează stratul compact. În consecință, plantele de pe aceste solurile tind să aibă

sisteme de rădăcini superficiale. Multe fragixerepturi s-au format în depozite din Pleistocen

târziu. Ele sunt, în majoritate, pe terenuri cu pante slabe sau moderate, dar unele au pante

foarte puternice. Cele mai multe din aceste soluri sunt lutoase și au fost levigate de orice

carbonați liberi. Fragixerepturile din Statele Unite sunt, în majoritate, în Idaho și Oregon și au

suprafață mică. (Înapoi la cheia pentru xerepturi)

Humixerepturi – Obișnuit, aceste soluri au un epipedon umbric (bogate în humus cu

saturație redusă în baze). Puține pot avea un epipedon molic (bogat în humus și baze). Ele au

un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) și unele au rocă solidă,

subiacentă în profil. Ele s-au format, în majoritate, în material de sol rezidual, coluviu sau

scurgere de noroi pe versanți de munte, terase sau câmpii fluvio-glaciare Multe au, de

asemenea, influență de la cenușă vulcanică. Vegetația include arbori, ierburi, pășuni și teren

arabil. Humixerepturile sunt întâlnite, obișnuit, în vestul Statelor Unite, în zone variind de la

California până la Washington și Idaho. (Înapoi la cheia pentru xerepturi)

Calcixerepturi – Aceste soluri au un orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau

petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu). Ele sunt calcaroase în toate

orizonturile de deasupra. Fie materialele parentale au avut mai mulți carbonați decât puteau

precipitațiile să îndepărteze din orizonturile superioare, fie există o sursă externă continuă de

carbonați din praf sau apă. Calcixerepturile s-au format, în cea mai mare parte, în sedimente

din Pleistocen sau materiale mai tinere pe suprafețe de vârstă comparabilă. În Statele Unite,

înainte ca solurile să fi fost cultivate vegetația a fost dominant de ierburi și arbuști.

Calcixerepturile sunt cele mai extinse în California, Idaho, și Utah. (Înapoi la cheia pentru

xerepturi)

Distroxerepturi – Acestea sunt xerepturile acide cu saturație relativ redusă în baze și cu

fertilitate naturală. Ele s-au formatat, în majoritate, în depozite din Pleistocen sau Holocen.

Unele din solurile de pe terenurile cu pante foarte puternice s-au format pe depozite mai

vechi. Secvența orizonturilor în distroxerepturi este un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau

colorat deschis) peste un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Unele din

distroxerepturile situate pe terenuri cu pantă foarte puternică sunt superficiale în raport cu

roca solidă, subiacentă sau materialele dense, compacte, restrictive pentru rădăcini. În general,

materialele parentale sunt roci sedimentare sau metamorfice acide, moderat sau slab

consolidate ori sedimente acide și, obișnuit, conțin, adaosuri de cenușă vulcanică aproape de

suprafață. Puține din soluri sunt formate în saprolite provenite din roci magmatice. Vegetația a

fost, în majoritate, din arbori de conifere. Majoritatea distroxerepturilor sunt folosite ca

pădure sau pășune. Unele, în majoritate, cele cu panta cea mai mică, sunt folosite ca teren

arabil. Distroxerepturile sunt extinse în California, Washington și Oregon. (Înapoi la cheia

pentru xerepturi)

Haploxerepturi – Aceste soluri sunt calcaroase la oarecare adâncime sau au saturație ridicată

în baze. Ele sunt relativ la nivel ridicat în privința fertilității naturale. Unele din soluri au

acumulare de carbonat de calciu în subsol. Haploxerepturile sunt umede în întreaga iarnă și în

primăvara, dar sunt complet uscate pentru mare parte din vară. Terenurile au pante slabe până

la foarte puternice și solurile sunt superficiale până la foarte adânci. Cea mai obișnuită

vegetație pe haploxerepturile din Statele Unite a fost constituită din pădure de conifere pe

siturile mai răcoroase și din ierburi și arbori foarte rari pe siturile mai calde. Haploxerepturile

apar în vestul Statelor Unite și au suprafață moderată. (Înapoi la cheia pentru xerepturi)

Grupele mari ale udepturilor

Udepturile sunt, în principal, inceptisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate, din

climate umed. Ele s-au format pe suprafețe aproape orizontale până la cele cu pantă foarte

puternică, în majoritate, din Pleistocen târziu sau Holocen. Unele din soluri, în zonele cu

precipitații foarte mari, s-au format pe depozite mai vechi. Acum, majoritatea solurilor au

avut sau au, vegetație forestieră, dar unele susțin arbuști sau ierburi. Puține s-au format din

molisoluri, prin eroziunea epipedonului molic, indusă de om, în majoritate, prin cultivare.

Majoritatea solurilor au epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) sau umbric (bogat

în humus cu saturație redusă în baze) și orizont de subsol cambic (dezvoltarea minimală a

solului). Puține au epipedon molic (bogat în humus și baze). Unele au și orizont sulfuric

(foarte acid din cauza oxidării și producerii de acid sulfuric), fragipan (ferm și casant, dar nu

strat cimentat) sau duripan (strat cimentat prin acumularea silicei). Udepturile din Statele

Unite sunt cele mai extinse în Appalachian Mountains, pe Allegheny Plateau și pe West

Coast.

Sulfudepturi

Durudepturi

Fragiudepturi

Udepturi

Humudepturi

Eutrudepturi

Distrudepturi

Profilul unui udept (un distrudept caracteristic) din North Carolina.

Roca solidă, subiacentă este sub adâncimea de cca. 18 inches.



Înapoi la udepturi

Cheie pentru grupele mari ale udepturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Udepturi care au:


cadrul adâncimi de 50 cm …………………….......…………………….. Sulfudepturi


2. Orizont cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm ………………...……. Durudepturi



de 100 cm ……………………………….……………….…....………… Fragiudepturi


4. Orizont de suprafață gros, colorat închis, bogat în humus ………..... Humudepturi

Aceste soluri pot avea epipedon umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze)

sau molic (bogat în humus și baze).

5. Saturație în baze ≥ 60% în primii 75 cm SAU carbonați liberi

în întregul profil ……………………………….………..……...……….. Eutrudepturi Saturația în baze este determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc. Începi

măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Carbonații liberi vor face efervescență cu

HCl diluat.


adâncimii de 200 cm …………………………………………...……….. Distrudepturi


măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Carbonații liberi vor face efervescență cu

HCl diluat.

Descrierile grupelor mari ale udepturilor

Sulfudepturi – Acestea sunt solurile extrem de acide care s-au format în materiale sulfurice

(compuși ai sulfului oxidabili care produc acid) care au fost expuse la oxigen, în principal, ca

efect secundar al exploatării cărbunelui în carieră (la zi), construcției de drumuri, dragării sau

altor operațiuni terasiere. Această expunere la oxigen a dus la formarea unui orizont sulfuric

(foarte acid datorită oxidării și producerii de acid sulfuric). Aceste soluri ocupă suprafață

mică în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru udepturi)

Durudepturi – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) care are

limita lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Majoritatea apar în zone care au, în

general, climat de tip mediteranean, dar ele sunt localizate în zone care au cantități mai mari

de precipitații. Obișnuit, aceste soluri au nivelul apei freatice ridicat deasupra duripanului

pentru parte din iarnă sau la începutul primăverii. Obișnuit, vegetația este pădure de conifere.

Durudepturile au suprafață foarte mică în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru udepturi)

Fragiudepturi – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în cadrul

adâncimii de 100 cm. Obișnuit, ele au un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a

solului) bruniu care are, imediat direct dedesubt, la adâncime de cca, 50 cm, fragipan.

Majoritatea fragiudepturilor au nivelul apei freatice ridicat deasupra stratului compact în ceva

timp din an și puține rădăcini pătrund stratul compact. În consecință, plantele de pe aceste

soluri tind să aibă sisteme de rădăcini superficiale. Multe fragiudepturi s-au format în depozite

din Pleistocen târziu sau Holocen pe terenuri cu pante slabe sau moderate. Unele sunt pe

terenuri cu pante puternic înclinate. Materialele parentale ale majorității fragiudepturilor sunt

lutoase și fie sunt acide, fie au numai cantitate mică de carbonați liberi. Puține din materiale

sunt nisipoase și au cantitate apreciabilă de nisip fin și nisip foarte fin. Majoritatea

fragiudepturilor din Statele Unite sunt în statele nord-estice și în statele care mărginesc râurile

Mississippi și Ohio. Puține din nothern Lake States și câteva sunt în părțile umede ale

statelor nord-vestice. Fragiudepturile sunt extinse. (Înapoi la cheia pentru udepturi)

Profilul unui fragiudept din Noua Zeelandă.

Acest sol are un epipedon ocric de cca. 10 inches grosime cu, imediat dedesubt, un

orizont cambic galben bruniu care se extinde până la o adâncime de cca. 18 inches.

Un fragipan dens, firmă este între adâncimi de cca. 18 și 40 de inches.

El are structură prismatică și scheletane prăfoase (silt coatings) cenușii pe fețele prismei.


Revenire la fragiudepturi

Humudepturi – Aceste soluri au epipedon molic (bogat în humus și baze) sau umbric (bogat

în humus cu saturație redusă în baze). Ele s-au format într-o varietate de materiale parentale,

care includ material de sol rezidual, coluviu, aluviuni și sedimente marine. Unele au influență

de la cenușa vulcanică. Cele mai multe humudepturi au epipedon ocric (tipic, subțire și/sau

colorat deschis) și orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Puține au, în

cadrul profilului, rocă solidă, subiacentă, restrictivă pentru rădăcini. Cele mai multe sunt sub

vegetație forestieră, dar unele susțin ierburi sau sunt folosite pentru pășuni sau ca teren arabil.

În Statele Unite, humudepturile se găsesc dominant aproape de coasta Californiei, în Pacific

Northwest, și la cele mai mari înălțimi ale Appalachian Mountains din est. (Înapoi la cheia

pentru udepturi)

Profilul unui humudept din Coreea de Sud.

Acest sol are un epipedon umbric de cca. 30 cm grosime. Sub acest epipedon este un

orizont cambic care se extinde dincolo de baza fotografiei.


Revenire la humudepturi

Eutrudepturi – Acestea sunt solurile bogate în baze, natural fertile din regiunile umede.

Multe s-au dezvoltat în depozite din Holocen sau Pleistocen târziu. Unele din solurile de pe

terenurile cu pante foarte puternice s-au format în depozite mai vechi. Obișnuit, materialele

parentale sunt sedimente calcaroase sau roci sedimentare bazice. Vegetația a fost, în

majoritate, din pădure de esențe tari cu frunze căzătoare, dar, acum, solurile de pe terenurile

cu pante slabe sunt cultivate și multe din solurile de pe terenurile cu pante foarte puternice

sunt folosite ca pășune. Eutrudepturile nu sunt extinse în Statele Unite. (Înapoi la cheia

pentru udepturi)

Profilul unui eutrudept care este superficial (puțin adânc) până la roca compactă, subiacentă calcaroasă.

El are un epipedon ocric brun închis destul de gros închis deasupra unui orizont cambic brun gălbui.

Limita între sol și roca compactă, cenușie, subiacentă este ondulată.

Revenire la eutrudepturi

Distrudepturi – Acestea sunt solurile acide ale regiunilor umede și, în general, sunt cu

fertilitate naturală redusă. Ele s-au dezvoltat, în majoritate, pe depozite din Pleistocen târziu

sau Holocen. Unele s-au dezvoltat pe suprafețe mai vechi, cu pante puternice. În general,

materialele parentale sunt roci sedimentare sau metamorfice acide, moderat sau slab

consolidate ori sedimente acide. Puține din soluri s-au format în saprolite provenite din roci

magmatice. Vegetația a fost, în majoritate, din arbori de foioase cu frunza căzătoare. Acum,

majoritatea distrudepturilor care s-au format în aluviuni sunt cultivate, iar multe din alte

distrudepturi sunt folosite ca pășune. Secvența tipică a orizonturilor în distrudepturi este un

epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) deasupra orizontului de subsol cambic

(dezvoltare minimală a solului). Unele din distrudepturile cu pantă mai puternică au un

contact superficial (la mică adâncime), restrictiv pentru rădăcini cu roca compactă, subiacentă

sau alte materiale dense, compacte. Distrudepturile sunt extinse în Statele Unite și apar, în

majoritate, în statele estice și sudice. (Înapoi la cheia pentru udepturi)

Profilul unui distrudept foarte bolovănos care s-a format în coluviu peste roca compactă, subiacentă, erodată.

El are un epipedon ocric gros de cca. 10 cm peste un orizont cambic, care se extinde până la cca. 50 cm.

Partea superioara de 50 cm a solului are pietriș abundent și bolovani. Sub cca. 50cm adâncime,

materialul este, în esență, o îmbinare de pietre și bolovani trecând treptat la roca compactă, subiacentă.


Revenire la distrudepturi

Ordinul molisolurilor

Molisolurile sunt soluri de pajiști, natural foarte fertile, colorate foarte

închis.


Molisolurilor sunt soluri cu un strat de suprafață (epipedon molic) bogat organic, colorat

foarte închis, friabil, gros. În plus, ele sunt natural foarte fertile, având saturație ridicată în

baze în întregul profil. Depinzând de așezarea lor în cadrul mediului înconjurător,

molisolurile, în special acelea de pe suprafețele geomorfologice mai vechi, relativ stabile, pot

avea o varietate de orizonturi de subsol. În zonele relativ uscate, unde levigarea nu este

intensă, sunt cunoscute a apare orizonturile calcice (acumulare de carbonat de calciu)

,orizonturile petrocalcice (cimentate prin acumularea carbonatului de calciu) și duripanurile

(strate cimentate prin acumularea silicei). În cadrul mediilor înconjurătoare mai umede, apar

obișnuit orizonturile argilic (acumulare de argilă) și natric (niveluri ridicate de argilă iluvială

și sodiu). Puține molisoluri din zonele excesiv de umede au orizont albic, colorat deschis,

levigat.


Molisolurilor s-au format predominant pe pajiști în regiuni temperate la latitudini mijlocii în

multe părți ale lumii. Într-o mai mică măsură, ele pot fi găsite la tropice sau la latitudini mari

ori altitudini mari montane. Molisolurile s-au format ca rezultat al aporturilor profunde de

materie organică și de elemente nutritive din descompunerea rădăcinilor, în special, ierburi

scurte, medii și înalte obișnuite pentru zonele de prerie și stepă (unde există producție

importantă de biomasă subterană și recircularea profundă a elementelor nutritive). Mai puțin

obișnuit, molisolurile s-au format sub vegetație forestieră, obișnuit, din materiale parentale

calcaroase. De asemenea, contribuția la aporturi profunde și recircularea materiei organice și

elementelor nutritive este activitatea microbilor, râmelor, furnicilor, rozătoarelor și altor

organisme.

Pe lângă acumulări de materie organică, molisolurile au conținuturi mari de elemente

nutritive bazice distribuite în întregul lor profil, ceea ce le face foarte fertile în mod natural.

Aceasta este, în general, deoarece molisolurile s-au format din materiale parentale, de cele

mai multe ori, neacide, care au furnizat baze pentru sol pe măsură ce ele au fost dezagregate și

în medii înconjurătoare (subumede până la semiarid) unde solul nu a fost supus la levigare

intensă a elementelor nutritive.

Localizare

La nivel global, molisolurilor ocupă circa 7% din suprafața de teren fără gheață. Obișnuit, ele

sunt situat între aridisolurile zonelor foarte uscate și alfisolurile și spodosolurile mediilor

ambientale mai umede. În Statele Unite și Canada, ele sunt pretutindeni în Great Plains și

Prairie. La nivel mondial, ele sunt obișnuite în regiunile de prerie subumedă până la

semiaridă și în regiunile de stepă din Europa, Asia și America de Sud.

Profilul unui molisol (un calciustol caracteristic).


Molisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Notă: Această hartă a fost întocmită înainte de introducerea subordinului gelolurilor.

Unele zone arătate ca fiind crioluri în Alaska acum sunt geloluri.

Distribuția globală a molisolurilor.

Subordinele molisolurilor

Clasificarea molisolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este împărțit între prezența unui strat colorat deschis,

levigat (orizont albic) cu nivel fluctuant al apei freatice (alboluri), umiditatea excesivă a

solului (acvoluri), materialele parentale foarte calcaroase (rendoluri), temperatura solului rece

(geloluri și criolui) și regimul de umiditate a solului (xeroluri, ustoluri și udoluri).

Grupele mari reflectă o combinație de proprietăți importante ale solului, care includ prezența

diferitelor orizonturi diagnostice pe lângă epipedonul molic, temperatură a solului rece,

patternuri de saturație a solului, bioturbație intensă de la râme sau alte organisme și

morfologie care reflectă dezvoltarea puternică a solului pe forme de relief stabile.

Cele opt subordinele sunt:

1. Alboluri – Molisoluri cu nivel fluctuant al apei freatice și zonă colorată deschis de

levigare (orizont albic)

2. Acvoluri – Molisoluri excesiv de umede (condiții acvic în partea superioară)

3. Rendoluri – Molisoluri care s-au format în materiale parentale foarte calcaroase

4. Geloluri – Molisoluri foarte reci care sunt lipsite de permafrost (regim de temperatura

gelic)

5. Crioluri – Molisoluri reci (regim de temperatură criic)

6. Xeroluri – Molisoluri moderat uscate (umiditate limitată care este primită iarna și climat

de tip mediteranean)

7. Ustoluri – Molisoluri moderat uscate (umiditate limitată)

8. Udoluri – Molisoluri din regiuni umede cu precipitații bine distribuite

Alboluri

Acvoluri

Rendoluri

Geloluri Molisoluri

Crioluri

Xeroluri

Ustoluri

Udoluri

Cheie pentru subordinele molisolurilor

Molisoluri care au:

1. Nivel al apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 100 cm, strat colorat

deschis, levigat (orizont albic) și orizont argilic (acumulare de argilă sau

natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ………………..……….. Alboluri

Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru detaliile specifice privind

cerințele de culoare, grosime și localizare a orizontului albic. Solurile drenate artificial

sunt incluse în Alboluri. Trăsăturile redoximorfice sunt dovada nivelului freatic ridicat

sezonier. Albolurile au regim de temperatură a solului mai cald decât criic.

2. Nivel al apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 50 cm ..…..… Acvoluri

Trăsăturile redoximorfice sunt dovada nivelului freatic ridicat sezonier. Cu toate

acestea, acumularea intensă de materiei organice duce la culori foarte închise care,

obișnuit, maschează morfologia culorilor roșcate și cenușii asociate cu trăsăturile

redoximorfice. Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru detaliile specifice

privind cerințele de culoare.

3. Carbonat de calciu echivalent ≥ 40% …………………………….……….. Rendoluri

Aceste soluri nu au orizont de subsol argilic sau calcic. Ele au regim de umiditate a

solului udic sau regim de temperatură a solului criic. Epipedonul molic este < 50 cm

grosime.

4. Regim de temperatură a solului mediu foarte rece …………...………...….. Geloluri

Aceste soluri au regim de temperatură a solului gelic, dar nu permafrost.

5. Regim de temperatură a solului mediu rece ……………..……………...….. Crioluri


6. Climat de tip mediteranean ……………………..…………………………… Xeroluri Aceste soluri au, în mod caracteristic, regim de umiditate a solului xeric (răcoros și

umed iarna și cald și uscat vara). Unele au regim de umiditate a solului aridic care se

învecinează cu cel xeric.


limitată ……………………………………………….………...……………. Ustoluri

Aceste soluri au, tipic, regim de umiditate a solului ustic. Umiditatea este limitată, dar

disponibilă pentru porțiuni din perioada de vegetație. Unele au regim de umiditate a

solului aridic care se învecinează cu cel ustic.

8. Precipitații bine distribuite sezonier ….………………………..……………. Udoluri


Grupele mari ale albolurilor

Albolurile sunt molisolurile care au un orizont albic (colorat deschis și levigat) și niveluri

fluctuante ale apei freatice. Majoritatea acestor soluri sunt saturate cu apă la suprafața solului

sau aproape de suprafața solului ceva timp iarna sau primăvara în majoritatea anilor. Obișnuit,

în timpul verii, apa freatică nu este în cadrul adâncimii de 200 cm. Sub orizontul albic, există

orizont de subsol fie argilic (acumulare de argilă), fie natric (niveluri ridicate de argilă iluvială

și sodiu). Aceste soluri s-au dezvoltat, în majoritate, pe terenuri înalte (interfluvii) largi,

aproape orizontale până la înclinate, pe părțile superioare ale versanților (back slopes) sau în

depresiuni închise. Majoritatea au episaturație (apă suspendată). Levigarea este un proces

semnificativ în alboluri datorită cantităților relativ mari de apă care se mișcă în întregul profil.

În Statele Unite, majoritatea albolurilor sunt în zonele depozitelor din Pleistocen târziu.

Majoritatea albolurilor s-au dezvoltat sub iarbă sau sub vegetație de ierburi și arbuști. Se crede

că unele alboluri au avut vegetație forestieră care a fost înlocuită de pajiște în primele stadii

de dezvoltare a solului. Deoarece ele au pante slabe, majoritatea albolurilor din Statele Unite

sunt acum cultivate.

Natralboluri

Alboluri Argialboluri

Profilul unui albol (un argialbol caracteristic) din China.

Epipedonul molic, care se extinde de la suprafață până la o adâncime de mai mult de 3 feet,

este separat prin orizontul albic care survine (cenușiu deschis).


Revenire la alboluri

Cheie pentru grupele mari ale abolurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Alboluri care au:

1. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) …......…… Natralboluri

2. Orizont argilic (acumulare de argilă) ………………………………….. Argialboluri

Descrierile grupelor mari ale albolurilor

Natralboluri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă iluvială

și sodiu). Orizontul natric se situează, în mod caracteristic, foarte aproape de suprafață. Aceste

soluri au, în mod obișnuit, un strat subțire de suprafață colorat închis deasupra orizontului

albic levigat, colorat deschis. Totuși, culoarea părții superioare a solului, după amestecare

până la adâncimea de 18 cm, este destul de închisă pentru un epipedon molic deoarece atât

epipedonul cât și orizontul natric sunt colorați închis. Apa freatică este superficială parte din

an și ridicarea capilară în multe din soluri a concentrat săruri, inclusiv săruri de sodiu, în

primii 50 cm ai profilului. Natralbolurile sunt cunoscute a apare numai în regiuni subumede și

umede. Ele sunt în zone de câmpii de till (drift glaciar) din Pleistocen târziu și pe depozite

lacustre sau depozite din Holocen. Vegetația constă din ierburi și rogozuri. Aceste solurile

sunt folosite ca teren arabil sau silvopajiște ori ca fâneață. (Înapoi la cheia pentru alboluri)

Argialboluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă). Cele mai

multe din soluri au cutane cenușii foarte închise până la negre de humus și argilă pe pedurile

din partea superioară a orizontului argilic. In Statele Unite, aceste soluri sunt cele mai extinse

în zonele acoperite de loess ale statelor din vestul mijlociu unde regimul de temperatură este

mezic. Foarte puține din soluri au regim de temperatură frigid sau termic. Un deficit de

umiditate distinct în timpul verii și un surplus de umiditate iarna și primăvara par a fi esențiale

pentru geneza acestor soluri. Argialbolurile sunt asociate în cadrul peisajului cu toate celelalte

subordine ale molisolurilor, cu excepția, eventual, a rendolurilor. Deoarece ele sunt pe

terenuri cu pante slabe, majoritatea argialbolurilor din Statele Unite sunt cultivate. (Înapoi la

cheia pentru alboluri)

Profilul unui argialbol lutos, foarte profund din Kansas.

Acest sol are un epipedon molic, de culoare închisă, gros până la o adâncime de cca. 3 feet.

În cadrul acestui strat este un orizont albic cenușiu gros de cca. 4 - 6 inches din care a fost levigată argila.

Un orizont argilic începe în partea de jos a epipedonului molic și se extinde dincolo de baza fotografiei.


Revenire la argialboluri

Grupele mari ale acvolurilor

Acvolurile sunt molisolurile excesiv de umede. Ele au, culoare dominată de cromă redusă,

obișnuit, în nuanțe măslinii și au sărăciri redoximorfice puternic contrastante în sau sub

epipedon. Aceste soluri se dezvoltă, obișnuit, în zonele joase unde se colectează și stă apa, dar

unele sunt pe câmpii largi sau pe versanții dealurilor cu piștiri de apă. Cele mai multe soluri

au avut vegetație de ierburi, rogozuri și forbs, dar puține au avut și vegetație forestieră. In

Statele Unite, acvolurile sunt cele mai extinse în zonele glaciare din statele din Vestul

Mijlociu unde driftul sau loessul a fost calcaros. Acvolurile sunt saturate suficient de lung

timp pentru a permite condiții de epuizare a oxigenului în cadrul primilor 50 cm (condiții

acvice) sau ele sunt drenate artificial.

Criacvoluri

Duracvoluri

Natracvoluri

Acvoluri Calciacvoluri

Argiacvoluri

Epiacvoluri

Endoacvoluri

Profilul unui acvol (un endoacvol caracteristic) din Missouri.


Revenire la acvoluri

Cheie pentru grupele mari ale acvolurilor (înapoia la cheia pentru

subordine)

Acvoluri care au:

1. Temperatura medie a solului rece …………………………………….… Criacvoluri



100 ………………………………………….………………………...…… Duracvoluri


3. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ……….…. Natracvoluri

4. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau gipsic (acumulare

gips) în cadrul adâncimii de 40 cm …………...……………….……….. Calciacvoluri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Aceste soluri nu au orizont argilic cu

excepția unde el apare în sol îngropat.

5. Orizont argilic (acumulare de argilă) ………………………..………… Argiacvoluri

6. Episaturație (nivel al apei freatice înălțat) ……………....………… Epiacvoluri

7. Endosaturație (saturație în întregul profil) ……………………..…….. Endoacvoluri

Descrierile grupelor mari ale acvolurilor

Criacvoluri – Acestea sunt acvolurile reci de altitudini înalte sau latitudini mari. Deoarece ele

sunt atât umede cât și reci, cele mai multe din aceste soluri nu sunt cultivate. Criacvolurile pot

avea orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) sau cambic (dezvoltare minimală a

solului) ori orizont de subsol calcic (acumulare d carbonați de calciu) superficial. În Statele

Unite, aceste soluri sunt, în majoritate, în văile montane înalte din vest, dar nu sunt extinse.

Ele sunt folosite, în majoritate, ca pășune sau ca fâneață. (Înapoi la cheia pentru acvoluri)

Duracvoluri – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei). În Statele

Unite, aceste soluri sunt limitate la zone care au climat de tip mediteranean sau la regiuni

aride. Ele sunt excesiv de umede iarna, dar majoritatea sunt relativ uscate vara. Toate

duracvolurile sunt destul de aproape de vulcani astfel încât să fi primit căderi de cenușă.

Limita superioară a duripanului este, cl mai obișnuit, cam la 50 până la 75 cm sub suprafața

solului. Aceste soluri variază de la slab acide până la puternic alcaline. Ele au suprafață mică.

(Înapoi la cheia pentru acvoluri)

Natracvoluri – Aceste soluri au orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și

sodiu) care, tipic, se situează foarte aproape de suprafață. Orizontul subțire de deasupra are,

obișnuit, o culoare în stare uscată care este prea deschisă pentru epipedon molic. Totuși,

culoarea părții superioare a solului, după amestecarea până la adâncimea de 18 cm, este destul

de închisă pentru epipedon molic, deoarece orizontul natric este aproape negru. Apa freatică

este superficială în majoritatea anului și ridicarea capilară în multe natracvoluri a concentrat

săruri, inclusiv săruri de sodiu, în primii 50 cm de la suprafață. Natracvolurile sunt cunoscute

a apare numai în regiuni subumede până la aride. Ele sunt în șesuri inundabile și pe margini

de lacuri. S-au format în depozite din Pleistocen târziu sau Holocen. Vegetația constă din

ierburi, rogozuri și arbuști. Solurile sunt folosite ca silvopajiște sau fâneață. Sunt rareori

cultivate. Natracvolurile sunt rare în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru acvoluri)

Calciacvoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de

calciu) sau gipsic (acumulare de ghips) superficial. Ridicarea capilară a apei bogate în calciu

și evapotranspirația ulterioară au fost procese importante în geneza acestor soluri. În părțile

umede ale Statelor Unite, aceste soluri s-au format, obișnuit, pe marginile iazurilor

superficiale, intermitente din depresiuni închise lăsate de ghețari. În zonele semiaride și aride,

ele sunt, în principal, pe șesuri inundabile, terase inferioare și margini de lacuri din Pleistocen

unde apa freatică este superficială. Un orizont calcic este tipic la sau foarte aproape de

suprafața solului. Carbonații în concentrații mari acționează ca pigment alb și nu toate

calciacvolurile au un orizont de suprafață, care este colorat închis când este în stare uscată.

Acvolurile cu orizont gipsic sunt incluse în calciaqcvoluri, dar niciun fel de calciacvoluri cu

orizont gipsic nu a fost recunoscut în Statele Unite. Calciacvolurile sunt moderat extinse în

Statele Unite. Cele mai multe sunt calcaroase de la suprafață în jos și problemele cu cloroza

plantelor sunt obișnuite. În regiunile umede, carența de potasiu în plante poate fi gravă. În

regiuni aride, salinizarea poate fi o problemă. (Înapoi la cheia pentru acvoluri)

Argiacvoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă).

Adâncimea apei freatice în aceste soluri fluctuează apreciabil și, obișnuit, este superficială

iarna și primăvara, dar adâncă vara. Majoritatea argiacvolurilor din Statele Unite au fost

drenate și sunt folosite ca teren arabil. Ele sunt extinse și împrăștiate larg în întregul Midwest

și părțile vestice ale țării. (Înapoi la cheia pentru acvoluri)

Epiacvoluri – Aceste soluri au episaturație. Apa freatică este înălțată la sau aproape de

suprafața solului în timpul perioadelor excesiv de umede (mai ales, iarna și la începutul

primăverii), dar, tipic, nu apare în timpul perioadelor secetoase (vara). Adâncimea până la apa

freatică fluctuează apreciabil. Majoritatea epiacvolurilor din Statele Unite au ceva drenaj

artificial, mai ales, drenaj de suprafață și sunt folosite ca terenuri arabile. Solurile sunt extinse

și împrăștiate larg în întregul Midwest și părțile vestice ale țării. (Înapoi la cheia pentru

acvoluri)

Endoacvoluri – Aceste soluri au endosaturație. Ele sunt saturate în întregul profil în vreun

timp. Adâncimea până la apa freatică variază apreciabil. Obișnuit, apa freatică este la sau

aproape de suprafața solului iarna și primăvara, dar este profundă în timpul verii. Majoritatea

endoacvolurilor din Statele Unite au fost drenate artificial și sunt folosite ca teren arabil. Ele

sunt extinse și distribuite larg în întregul Midwest și părțile de vest ale țării. (Înapoi la cheia

pentru acvoluri)

Grupele mari ale rendolurilor

Rendolurile sunt molisolurile regiunilor umede care s-au format în materiale parentale foarte

calcaroase, cum ar fi calcar, cretă, drift compus, mai ales, din calcare sau bancuri de cochilii.

Aceste soluri au un epipedon molic (bogat în humus și baze) care este mai subțire de 50 cm și

care are, imediat dedesubt, materiale parentale calcaroase sau un orizont de subsol cambic

(dezvoltare minimală a solului) care este bogat în carbonați. Puține din soluri sunt atât de

bogate în calcar fin divizat încât epipedonul molic este colorat mai deschis decât cel tipic, dar

este totuși bogat în humus colorat închis și în cadrul limitelor unui epipedon molic.

Rendolurile sunt fie în zone reci (regim de temperatură a solului criic), fie în zone cu

precipitații bine distribuite sezonier (regim de umiditate udic) sau ambele. Aceste soluri nu

sunt extinse în Statele Unite , dar sunt extinse în unele părți ale lumii, care includ părți ale

Europei și în peninsula mexicană Yucatan. Ele s-au format sub vegetație forestieră sau sub

ierburi și arbuști.

Crirendoluri

Rendoluri Haprendoluri

Profilul unui rendol (un haprendol caracteristic). Epipedonul molic are, imediat dedesubt, cretă (alb).


Înapoi la rendoluri

Cheie pentru grupele mari ale rendolurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Rendoluri care au:

1. Temperatura medie a solului rece ………………………………...…… Crirendoluri


2. Precipitații bine distribuite sezonier …………………………………. Haprendoluri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului udic

Descrierile grupelor mari ale rendolurilor

Crirendoluri – Aceste soluri au regim de temperatură a solului criic. Crirendolurile din

Statele Unite sunt rare și apar numai în munții statelor vestice. Vegetația este, în majoritate,

din ierburi și arbuști. Unele din soluri au arbori rari de conifere. (Înapoi la cheia pentru

rendoluri)

Haprendoluri – Aceste soluri au regim de umiditate a solului udic. Unele au un subsol

dezvoltat minimal (orizont cambic). Haprendolurile sunt rare în Statele Unite. (Înapoi la

cheia pentru rendoluri)

Grupele mari ale gelolurilor

Gelolurile sunt molisolurile regiunilor foarte reci. Aceste soluri au regim de temperatură a

solului gelic, dar lipsește permafrostul în cadrul profilului. Ele tind să fie în pozițiile de peisaj

care sunt supuse la variații largi în temperaturile ridicate vara și temperaturile joase iarna,

ceea ce duce la temperaturi ale solului anuale medii de 0 grade C sau mai puțin, dar fără

permafrost.

Geloluri Haplogeloluri

Cheie pentru grupa mare a gelolurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Geloluri care au:

1. Numai un epipedon molic sau epipedon molic și orizont de subsol cambic

(dezvoltare minimală a solului) ……………………….………………. Haplogeloluri

Descrierile grupei mari a Gelolurilor

Haplogeloluri – Aceste soluri sunt soluri, în majoritate, drenate sau excesiv drenate la

latitudini mari. Majoritatea au conținut mare de fragmente de rocă în profil și pot fi, de

asemenea, superficiale în raport cu roca solidă, subiacentă. Obișnuit, ele au un epipedon molic

relativ subțire și niciun fel de alte orizonturi diagnostice, dar unele pot avea un orizont de

subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Obișnuit, vegetația este vegetație ierboasă

pipernicită, pădure de conifere sau tundră alpină. Haplogelolurile nu sunt extinse. In Statele

Unite, aceste soluri apar în Alaska. (Înapoi la cheia pentru geloluri)

Grupele mari ale criolurilor

Criolurile sunt molisolurile răcoroase sau reci, mai mult sau mai puțin, liber drenate. Aceste

soluri au diverse orizonturi de subsol diagnostice, care includ un duripan (strat cimentat prin

acumularea silicei), un orizont argilic (acumulare de argilă), orizont natric (niveluri ridicate de

argilă iluvială și sodiu), orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) ori un orizont cambic

(dezvoltare minimală a solului). Ele sunt moderat extinse în munții înalți din vestul Statelor

Unite. De asemenea, ele sunt extinse pe câmpiile și în munții din Europa de Est și Asia. Pe

câmpii, ele sunt, mai ales, în zonele depozitelor din Pleistocen târziu sau Holocene. În munții

din vestul Statelor Unite, unele din soluri pot fi pe suprafețe mai vechi, dar geomorfologia

acestor zone a fost puțin studiată.

Criolurile au regim de temperatură criic și regim de umiditate udic (precipitații bine distribuite

sezonier), ustic (umiditatea este limitată, dar disponibilă, pentru porțiuni din perioada de

vegetație) sau xeric (răcoros și umed iarna și cald și uscat vara).

Vegetația criolurilor a fost constituită, în majoritate, din ierburi pe câmpii și fie pădure, fie din

ierburi în munți. În Alaska, arborii de molid, mesteacăn și plop tremurător sunt obișnuiți pe

aceste soluri.

Duricrioluri

Natricrioluri

Palecrioluri Crioluri

Argicrioluri

Calcicrioluri

Haplocrioluri

Profilul unui criol (un natricriol caracteristic).

Solul are orizont natric sub o adâncime de 14 inches.


Înapoi la crioluri

Cheie pentru grupele mari ale criolurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Crioluri care au:

1. Duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) în cadrul adâncimii

de 100 cm ………………………………………………………………..... Duricrioluri


2. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ………...... Natricrioluri

3. Orizont argilic (acumulare de argilă) care începe mai adânc de 60 cm ȘI

textură lutoasă sau argiloasă deasupra …………………………………. Palecrioluri


4. Orizont argilic (acumulare de argilă) ……………………...…………… Argicrioluri


acumularea carbonatului de calciu) în cadrul adâncimii de 100 cm ȘI carbonați

liber sau textură nisipoasă deasupra …………………………….......…… Calcrioluri


6. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) sau calcic (acumulare

de carbonat de calciu) …………………………………………………… Calcicrioluri

Descrierile grupelor mari ale criolurilor Duricrioluri – Aceste soluri au un duripan (strat cimentate prin acumularea silicei) care are

limita lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele ocupă suprafață mică în văile

montane din vestul Statelor Unite. Multe au avut ierburi și copaci de conifere larg spațiați.

Majoritatea acestor soluri sunt folosite ca silvopajiște sau pădure. (Înapoi la cheia criolurilor)

Natricrioluri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă iluvială

și sodiu). Ele sunt rare. (Înapoi la cheia criolurilor)

Palecrioluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) cu limita

superioară la mai mult de 60 cm sub suprafață. Majoritatea palecriolurilor din Statele Unite

sunt în munții statelor vestice. În alte țări, la latitudini mari, palecriolurile s-au dezvoltat și pe

câmpii. Palecriolurile au veri răcoroase sau scurte. Multe din soluri au avut ierburi și arbori de

conifere împrăștiați. In Statele Unite, vegetația în momentul colonizării a fost fie pădure, fie

pajiște. Majoritatea palecriolurilor sunt folosite ca silvopajiște sau pădure. Unele sunt

cultivate și folosite pentru cereale sau fâneață. (Înapoi la cheia criolurilor)

Argicrioluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) aproape de

suprafață. Obișnuit, partea superioară a orizontului argilic este în epipedonul molic. Unele din

aceste soluri au acumulări de carbonat de calciu sub orizontul argilic. Argicriolurile s-au

format, în principal, în depozite din Pleistocen sau Holocen ori sunt pe suprafețe de vârste

echivalente. Ele au veri reci sau scurte. Majoritatea argicriolurilor din Statele Unite sunt în

munții statele vestice. Puține sunt în Alaska. În alte țări, la latitudini mari, argicriourile s-au

dezvoltat și pe câmpii. Multe din soluri au ierburi și arbori de conifere împrăștiați. În Statele

Unite, vegetația în momentul colonizării a fost fie pădure, fie pajiște. Majoritatea

argicriolurilor sunt folosite ca silvopajiște sau pădure. Unele sunt cultivate și folosite pentru

cereale sau fâneață. (Înapoi la cheia criolurilor)

Calcicrioluri – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de calciu)

sau petrocalcic (cimentate prin acumularea carbonatului de calciu care are limita lui

superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele sunt calcaroase sau ar fi calcaroase, dacă sunt

arate, în toate părțile pedonului deasupra orizontului calcic sau ele au textură nisip fin lutoasă

sau mai grosieră în toate părțile deasupra orizontului calcic sau petrocalcic. Obișnuit,

epipedonul molic include parte din orizontul calcic. Aceste soluri s-au format în materiale

care au procent moderat până la mare de carbonați. Multe din soluri sunt în zonele depozitelor

care au provenit din calcar. Calcicriolurile apar în zonele cu veri răcoroase sau scurte. În

Statele Unite, vegetația în momentul colonizării a fost fie pajiște, fie pădure. Solurile au

suprafață moderată în munții Statelor Unite vestice. Majoritatea solurilor sunt folosite ca

silvopajiște, pădure sau habitat pentru fauna sălbatică. Puține suprafețe sunt cultivate și

folosite pentru cereale sau fâneață. (Înapoi la cheia criolurilor)

Haplocrioluri – Majoritatea haplocriolurilor au un orizont de subsol cambic și unele au un

orizont calcic. Haplocriolurile s-au format, mai ales, în depozite din Pleistocen sau Holocen

ori pe suprafețe de vârste echivalente. Ele au veri răcoroase sau scurte. Multe din soluri au

ierburi și arbori de conifere împrăștiați. Vegetația în momentul colonizării a fost fie pădure,

fie pajiște. Majoritatea solurilor sunt folosite ca silvopajiște sau pădure. Unele sunt cultivate și

folosite pentru cereale sau fâneață. Haplocrioluri sunt extinse în Statele Unite. (Înapoi la

cheia criolurilor)

Grupele mari ale xerolurilor

Xerolurile sunt molisolurile din regiunile care au climate de tip mediteranean, caracterizate

prin ierni răcoroase, umede și veri calde, uscate. Așa cum numele lor implică, ele au, în

general, regim de umiditate xeric. Totuși, unele xeroluri care sunt la marginea spre aridisoluri

au regim de umiditate aridic. Xerolurile sunt uscate pentru perioade lungi în timpul verii, dar

umiditatea se mișcă în întregul profilul deasupra stratele profunde sau deasupra rocii solide,

subiacente, în cei mai mulți ani. Grâul moale, alb, de toamnă (Soft, white winter wheat) este

cultura cea mai obișnuită pe xerolurile din Statele Unite, unde nu există irigare și

temperaturile sunt moderate. În zonele mai reci, aceste soluri sunt folosite pentru grâu de

primăvară sau pentru pășunat. Cu irigare, sunt cultivate multe culturi, în special în zonele mai

calde. Solurile de pe terenurile cu pante foarte puternice susțin, în principal, vegetație naturală

constând din ierburi native anuale sau perene sau din arbuști ori arbori. Aceste solurile sunt

folosite, mai ales, pentru pășunat primăvara sau toamna târziu. Ierburile perene native rămân

în stare latentă în timpul verii uscate și ierburile anuale cresc, în principal, primăvara și,

uneori, toamna, dacă apar ploi înainte ca temperaturile să devină prea mici.

Caracteristic, xerolurile au un epipedon molic relativ gros, un orizont de subsol cambic

(dezvoltarea minimală a solului) sau argilic (acumulare de argilă) și acumulare de carbonați în

partea inferioară a subsolului. Cele mai multe orizonturi au pH neutru.

Xerolurile din Statele Unite s-au format, mai ales, în loess din Pleistocen târziu care a variat

în grosime și care acoperă roca solidă, subiacentă pe suprafețe mai vechi aproape orizontale

până la foarte puternic înclinate. Sedimentele lacurilor terțiare, rocile cristaline mai bătrâne și

aluviunile sunt materiale parentale obișnuite în unele zonei. Vegetația în momentul colonizării

în zonele cu temperaturi moderate pană la reci a fost dominant din specii de ierburi care

formează tufe și arbuști; wheatgrass (Agropyron), păiuș (Festuca), și bluegrass (Poa) în

asociere cu specii din sagebrush (Artemisia), bitterbrush (Purshia) și rabbitbrush

(Chrysothamnus); și unele specii împrăștiate de ienupăr (Juniperus) și pin (Pinus). În

Willamette Valley din Oregon, vegetația a fost savană de ierburi perene, stejari și brad

Douglas. În zonele mai calde din California, vegetația a fost de savană cu ierburi anuale și și

specii de stejar.

Xerolurile nu sunt extinse în întreaga lume, dar ele sunt extinse în părți din Turcia și Africa de

Nord aproape de Marea Mediterană, în unele din republicile sudice ale fostei Uniuni Sovietice

și în Washington, Oregon, Idaho, Utah, Nevada, California din Statele Unite.

Durixeroluri

Natrixeroluri

Palexeroluri

Xeroluri

Calcixeroluri

Argixeroluri

Haploxeroluri

Profilul unui xerol (un haploxerol caracteristic).

Epipedonul molic este bolovănos și s-a format direct pe rocă solidă,

subiacentă la o adâncime de cca. 2 feet. Scara este în feet.

Înapoi la xeroluri

Cheie pentru grupele mari ale xerolurilor (Înapoi la cheia pentru subordine)

Xeroluri care au:

1. Duripan (strat cimenta prin acumularea silicei) în cadrul adâncimii de

100 …………………………………………………………………...…… Durixeroluri


2. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ………......Natrixeroluri

3. Fie :


adâncimii de 150 cm, SAU


semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm și care are nuanța 7,5YR sau mai roșie

(și niciun fel de strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150 cm),

SAU


argilă) cu textură argiloasă (și niciun fel de strat restrictiv

pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 50 cm) ……………….……….. Palexeroluri


argilă nu trebuie să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul argilic. Pentru criteriile

specifice privind culorile și privind o creștere abruptă a argilei (punctul c de deasupra),

vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a.

4. Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau gipsic (acumulare de

gips) în cadrul adâncimii de 150 cm ȘI carbonați liberi sau textură nisipoasă

deasupra………………………………………………………………….. Calcixeroluri


5. Orizont argilic (acumulare de argilă) ………………….……………….. Argixeroluri

6. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) sau nici un orizont de subsol

diagnostic …………….……………………………………………...….. Haploxeroluri

Descrierile grupelor mari ale xerolurilor

Durixeroluri – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) care are

limita lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele s-au format, mai ales, în sedimente

din Pleistocen. În multe din aceste soluri, unele din materialele apropiate de suprafață sunt

mai tinere decât duripanul. Obișnuit, materialele parentale au provenit, cel puțin parțial, din

roci vulcanice bazice, tufuri silicioase, piatră ponce sau cenușă vulcanică. În general, ele sunt

pe terenuri în pantă slab înclinată sau moderată. Vegetația naturală pe durixerolurile din

Statele Unite a fost de pajiște și din arbuști. Aceste soluri apar în vestul Statelor Unite, dar ele

nu sunt extinse. (Înapoi la cheia pentru xeroluri)

Natrixeroluri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă

iluvială și sodiu). Obișnuit, orizontul natric are structură fie prismatică sau columnară și există

acumulări de carbonat de calciu în el sau dedesubtul lui. Unele din soluri au orizont albic

(colorat deschis și levigat) subțire deasupra orizontului natric. Natrixerolurile s-au format, de

cele mai multe ori, în sedimente amestecate din Pleistocen târziu, obișnuit, în depresiuni, în

bazine sau pe terase inferioare. Suprafețele individuale ale acestor soluri sunt, de cele mai

multe ori, mici. (Înapoi la cheia pentru xeroluri)

Palexeroluri – Aceste soluri s-au formate pe suprafețe vechi, obișnuit, pe câmpii de bazalt

din Miocen sau Pliocen care mai târziu, în timpul Pleistocenului târziu sau după, au primit o

cuvertură subțire de loess sau loess și cenușă în amestec. Pantele variază de la aproape

orizontale până la foarte înclinate. Obișnuit, solurile au orizont de subsol argilic (acumulare

de argilă) argilos, brun închis sau brun roșcat, gros care are limita superioară abruptă sau ele

au orizont de subsol petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu)).

Acumulările de carbonat de calciu sunt, obișnuit, sub sau în partea inferioară a orizontului

argilic. Vegetația nativă a fost, mai ales, din ierburi care formează tufe și unii arbuști. Unele

din soluri au susținut pădure de conifere cu subetaj de ierburi și arbuști ori au susținut pădure

deschisă sau savană. Palexerolurile apar în părți din vestul Statelor Unite, dar nu sunt extinse.

(Înapoi la cheia pentru xeroluri)

Calcixeroluri – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de

calciu) sau gipsic (acumulare de gips) și sunt calcaroase în toate orizonturile de deasupra. Fie

materialele parentale au avut mai mulți carbonați decât precipitațiile ar fi putut scoate din

orizonturile superioare, fie există o sursă externă continuă de carbonați din praf sau apă.

Calcixerolurile s-au format, mai ales, în sedimente din Pleistocen târziu sau în materiale mai

vechi de pe suprafețe de vârstă comparabilă. Pantele terenului variază de la aproape orizontale

până la foarte înclinate. În Statele Unite vegetația nativă a lor a fost, de cele mai multe ori, de

pajiște și arbuști. Aceste soluri sunt cele mai extinse în Great Bazin din vestul Statelor Unite.

(Înapoi la cheia pentru xeroluri)

Argixeroluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) relativ

subțire sau unul în care procentul de argilă scade rapid cu creșterea adâncimii. În general,

epipedonul molic este brun foarte închis și orizontul argilic este brun închis. Majoritatea

solurilor au acumulări de carbonat de calciu în jos sau în partea inferioară a orizontului

argilic. Argixerolurile s-au format, mai ales, în depozite din Pleistocen mijlociu sau anterioare

ori pe suprafețe de vârstă terțiară. Pantele terenului variază de la aproape orizontale până la

foarte înclinate. Vegetația naturală este, de cele mai multe ori, din ierburi și arbuști, unele din

soluri susțin vegetație de pădure de conifere, cu subetaj de ierburi și arbuști și unele au pădure

deschisă sau savană. (Înapoi la cheia pentru xeroluri)

Haploxeroluri – Aceste soluri sunt caracterizate de mică dezvoltarea în subsol. Obișnuit, ele

au orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului) sub epipedon molic. Unele au,

sub epipedonul molic, numai materiale parentale recente nedezagregate. Multe au orizonturi

în care au acumulat carbonați secundari. Puține au orizont de subsol calcic (acumulare de

carbonat de calciu), dar cel puțin părți din orizonturile de suprafață sunt fără carbonați.

Haploxerolurile s-au format, mai ale, în depozite din Pleistocen târziu sau pe suprafețe de

vârstă comparabilă, dar unele s-au format pe suprafețe mai vechi. Sunt obișnuite materialele

parentale de loess Wisconsinan tardiv amestecate cu ceva cenușă vulcanică, nisip și pietriș

depus de apa de scurgere de la topirea gheții unui ghețar (glacial outwash) sau till și aluviuni

din surse mixte. Pantele variază de la aproape orizontale până la foarte abrupte. Vegetația

naturală este, de cele mai multe ori, din ierburi și arbuști, dar unele din soluri susțin pădure de

conifere, cu subetaj de ierburi și arbuști și unele susțin pădure deschisă sau savană. (Înapoi la

cheia pentru xeroluri)

Grupele mari ale ustolurilor

Ustolurile sunt molisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate din climate subumede până

la semiaride. Precipitațiile au loc, mai ales, în perioada de vegetație, adesea, ca ploi torențiale

puternice, dar acestea sunt întâmplătoare. Seceta este frecventă și poate fi severă. In timpul

secetei, spulberarea solului devine o problemă. În zonele neirigate, asigurarea redusă a

umidității limitează, de regulă, producțiile recoltelor. Ustolurile sunt soluri extinse în partea

vestică a Great Plains din Statele Unite.

Pe lângă epipedonul molic, majoritatea ustolurilor au acumulări de carbonat de calciu în

subsol; puține din solurile care s-au format în materiale necalcaroase nu au. Ustolurile pot

avea și un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului), argilic (acumulare de

argilă), petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) sau natric (niveluri

ridicate de argilă iluvială și sodiu). Dacă există un orizont natric, poate exista un orizont albic

(colorat deschis și levigat) care este deasupra lui sau dacă există un orizont cambic ori argilic,

poate exista un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) sub el. Prezența sau absența

acestor orizonturi este folosită, în parte, ca bază pentru definirea grupelor mari ale ustolurilor.

Majoritatea ustolurilor de pe Great Plains din Statele Unite au avut vegetație ierboasă, când

țara era colonizată. În zonele mai uscate, ele susțineau, mai ales, ierburi scurte, iar în zonele

mai umede amestecuri de ierburi scurte și înalte. Unele din ustolurile din munții statelor

vestice au susținut vegetație forestieră.

Ustolurile s-au format în sedimente și pe suprafețe de diferite vârste, variind de la Holocen

până la Pleistocen mediu sau anterioare. Acelea din afara zonelor glaciare poate să se fi

format pe parcursul a două sau mai multe etape glaciare și interglaciare.

Durustoluri

Natrustoluri

Calciustoluri

Ustoluri Paleustoluri

Argiustoluri

Vermustoluri

Haplustoluri

Un profil al unui ustol (un calciustol caracteristic) din Texas.

Epipedonul molic colorat închis are, imediat dedesubt, un orizont calcic gros

începând la o adâncime de cca. 35 cm. Corpurile albe sunt acumulări de carbonat de calciu.

Înapoi la ustoluri

Cheie pentru grupele mari ale ustolurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ustoluri care au:


100 cm ……………………….……………………………………………. Durustalfuri


2. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) .…...…….Natriduriduri

3. Fie:

a) Orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau gipsic (acumulare

de gips) în cadrul adâncimii de 40 cm FIE

b) Orizont petrocalcic în cadrul adâncimii de 150 cm,

ȘI

c) Carbonați liberi sau textură nisipoasă deasupra …….….……… Calciustoluri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Calciustolurile nu au orizont argilic

deasupra vreunui orizont calcic, gipsic sau petrocalcic.

4. Fie:

a) Orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) în

cadrul



semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm și care are nuanța 7,5YR sau mai roșie

(și nu este niciun fel de strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150

cm), FIE


argilă) cu textură argiloasă (și niciun fel de strat restrictiv pentru rădăcini

în cadrul adâncimii de 50 cm) ……………...…….………………..…….. Paleustoluri


argilă nu trebuie să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul argilic. Pentru criteriile

specifice privind culorile și privind creșterea abruptă a argilei (punctul c), vezi „Keys

to Soil Taxonomy, ediția a 12-a.

5. Orizont argilic (acumulare de argilă) …………………………..….……Argiustoluri

6. Dovadă semnificativă a bioturbației ……….…………………..……... Vermustoluri

Bioturbația trebuie ă fie evidentă în ≥ 50%, în volum, din stratul de suprafață și ≥ 25%

din zona de tranziție la subsolul de dedesubt.

7. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ……………….……. Haplustoluri

Descrierile grupelor mari ale ustolurilor

Durustoluri – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei) cu limita

lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele s-au format în vecinătatea scoriilor

vulcanice și căderilor de cenușă. Materialele parentale ale lor sunt, în principal, tufuri

silicioase, cenușă vulcanică, scorii vulcanice și roci vulcanice bazice. In Statele Unite,

vegetația naturală este, de cele mai multe ori, din ierburi și arbuști. Aceste soluri au suprafață

mică. Ele s-au format în depozite din Pleistocen târziu. Ele sunt pe conuri de dejecție și terase,

pe eventaie aproape orizontale până la vălurite și pe câmpii și pe conuri de scorii vulcanice

colinare până la foarte abrupte. Acestea pot fi obișnuite pe laturile sub vânt ale insulelor

vulcanice din Lesser Antiles. (Înapoi la cheia pentru ustoluri)

Natrustoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă iluvială

și sodiu). Cea mai obișnuită secvență de orizonturi este fie un orizont natric în partea

inferioară a epipedonului molic, fie un orizont albic subțire (colorat deschis și levigat) subțire

peste un orizont natric cu structură columnară. Carbonatul de calciu sau alte săruri pot fi

acumulate sub orizontul natric. Majoritatea suprafețelor acestor soluri sunt mici și sunt

aproape orizontale sau concave. Natrustolurile s-au format, de cele mai multe ori, în

sedimente din Pleistocen târziu. (Înapoi la cheia pentru ustoluri)

Calciustoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol gipsic (acumulare de gips), calcic

(acumulare de carbonat de calciu) sau petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de

calciu) și sunt calcaroase în toate orizonturile subiacente. Fie materialele parentale au avut

mai mulți carbonați decât ar fi putut precipitațiile limitate să scoată din orizonturile

superioare, fie există o sursă externă continuă de carbonați din praf sau apă. Calciustolurile s-

au format, de cele mai multe ori, în sedimente din Pleistocen sau în materiale mai vechi pe

suprafețe de vârstă comparabilă. În Statele Unite Statele, vegetația lor a fost dominant din

ierburi înainte ca solurile să fi fost cultivate. Calciustolurile sunt cele mai extinse în Great

Plains din Statele Unite, dar unele apar în văile intramontane din statele vestice. (Înapoi la

cheia pentru ustoluri)

Profilul unui calciustol într-o zonă semiaride din Texas.

El are un epipedon molic gros de cca. 45 cm. Sub acest epipedon este un orizont

calcic cenușiu deschis până la alb care se extinde dincolo de baza fotografiei.

Revenire la calciustoluri

Paleustoluri – Acestea sunt ustolurile de pe suprafețe vechi stabile, așa după cum reiese din

dezvoltarea unui orizont argilic gros, roșiatic, a unui orizont argilic argilos care are limita

superioară cu trecere netă sau un orizont petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului

de calciu). În mod obișnuit, aceste soluri au fost parțial sau complet calcificate în perioada

Holocen și carbonatul de calciu a fost acumulat în orizontul argilic format anterior.

Paleustolurile din Statele Unite sunt, în principal, în părțile centrale și sudice din Great

Plains. În vremea colonizării, ele au avut, în cea mai mare parte, vegetație ierboasă. Istoria lor

în timpul Pleistocenul a fost puțin studiată. Orizontul petrocalcic, unde apare el, poate fi

complex, sugerând o serie de cicluri alternante de umiditate și ariditate și acreție lentă a

prafului și sedimentului din regiunile aride până în vest. (Înapoi la cheia pentru ustoluri)

Profilul unui paleustol bine drenat într-o zonă semiaridă din partea sudică a Great Plains. El are un epipedon molic gros de cca. 26 cm. Sub aceasta epipedon este un orizont argilic

care se extinde până la o adâncime de cca.110 cm. Sub 110 cm este un orizont calcic.

Partea stângă a scării este în intervale de 20 cm.

Revenire la paleustoluri

Argiustoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) în ori sub

epipedonul molic. Majoritatea acestor soluri au un orizont argilic care, cu creșterea adâncimii,

are scădere a argilei de 20% sau mai mult (relativ) față de conținutul maxim de argilă în

cadrul a 150 cm de la suprafața solului mineral. Unele din soluri au strat restrictiv pentru

rădăcini (contact densic, litic sau paralitic) în cadrul adâncimii de 150 cm, iar unele nu au

niciun fel de nuanțe de 7,5YR sau mai roșii ori au croma 4 sau mai mică. Cele mai multe din

aceste soluri au o zonă de acumulare de carbonat de calciu sau de alte săruri sub orizontul

argilic. Argiustolurile s-au format, în majoritate, în depozite din Pleistocen târziu sau pe

suprafețe de vârstă comparabilă. Ele apar în poziții relativ stabile. În general, terenurile au

pante moderate până la aproape orizontale și cele mai multe din soluri sunt cultivate.

Argiustolurile sunt extinse în partea vestică a Great Plains și, de asemenea, apar în munții și

văile din vestul Statelor Unite . (Înapoi la cheia pentru ustoluri)

Vermustoluri – Aceste soluri au fost intens și în mod repetat amestecate de animale, în

principal, de râme și prădătorii lor. Cea mai obișnuită secvență a orizonturilor este un

epipedon molic format în mare parte din aglomerări coprogene care este situat pe materiale

parentale care conțin multe canale de viermi umplute cu materiale de suprafață colorate

închis. Poate exista un orizont în care s-au precipitat carbonați, dar amestecarea de către

animale poate să fi distrus astfel de orizont sau să fi împiedicat formarea lui. Vermustolurile

nu sunt cunoscute a apare în America de Nord, dar ele sunt extinse în Europa de Est. (Înapoi

la cheia pentru ustoluri)

Haplustoluri – Majoritatea acestor soluri au un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului) sub epipedonul molic și cele mai multe au un orizont în care au acumulat

carbonați și săruri solubile. Puține care s-au format în sedimente necalcaroase nu au orizont de

acumulare de carbonați. Haplustolurile s-au format, mai ales, în depozite din Pleistocen târziu

sau Holocen ori pe suprafețe de vârstă comparabilă. Vegetație lor a fost dominant din ierburi

și forbs. Aceste soluri sunt extinse în Great Plains din America de Nord, în Europa de Est,

precum și în pampasurile din America de Sud. Unde pantele sunt favorabile, majoritatea

solurilor sunt folosite pentru cereale și culturi furajere. (Înapoi la cheia pentru ustoluri)

Profilul unui haplustol foarte bolovănos din Texas.

Acest sol are un epipedon molic gros de cca. 30 cm și niciun alt orizont diagnostic.

El s-a format în depozite aluvionare care conțin cantități mari de pietriș, bolovani și stane de piatră.

De reținut forma rotunjită de apă a fragmentelor de rocă.

Revenire la haplustoluri

Grupele mari ale udolurilor

Udolurile sunt molisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate din climate umede. Pe

lângă epipedonul molic, aceste soluri pot avea un orizont de subsol cambic (dezvoltare

minimală a solului), calcic (acumulare de carbonat de calciu), natric (niveluri ridicate de

argilă iluvială și sodiu) sau argilic (acumulare de argilă). Ele s-au format, mai ales, în depozite

din Pleistocen târziu sau Holocen ori pe suprafețe de vârste comparabile. În Statele Unite,

vegetația lor în vremea colonizării a fost dominant de prerie cu iarbă înaltă, dar unele din

solurile de pe suprafețe din Pleistocen par să fi susținut cândva pădure boreală care a fost

înlocuită de ierburi acum câteva mii de ani.

Udolurile s-au format în sedimente și pe suprafețe de diferite vârste, variind de la Holocen

până la Pleistocen mediu sau mai dinainte. Acelea din afara zonelor glaciare pot să se fi

format pe parcursul a două sau mai multe etape glaciare și interglaciare.

Majoritatea udolurilor sunt în partea estică din Great Plains sau sunt la est de Great Plains.

Solurile sunt cele mai extinse în Illinois, Iowa și statele adiacente. Unde pantele nu sunt prea

abrupte, aproape toate aceste soluri sunt cultivate. Porumbul și soia sunt principalele culturi.

Multe udoluri au fost supuse la eroziune semnificativă, ceea ce a dus la epipedonuri molice

care, acum, sunt, evident, mai subțiri decât au fost în starea lor nativă.

Natrudoluri

Calciudoluri

Paleudoluri

Udoluri

Argiudoluri

Vermudoluri

Hapludoluri

Profilul unui udol din stepele Ucrainei.

El are un epipedon molic brun foarte închis până la negru, foarte gros, de cca. 120 de cm grosime.

Partea dreaptă a profilului a fost netezită.

Înapoi la udoluri

Cheie pentru grupele mari ale udolurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ustoluri care au:

1. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) ……….……Natrudoluri


acumularea carbonatului de calciu) în cadrul adâncimii de 100 cm ȘI

carbonați liberi deasupra ………………………...……………...……… Calciudoluri

3. Fie:

a) Temperatura medie a solului rece (regim de temperatură a solului frigid),

orizont argilic (acumulare de argilă) în cadrul adâncimii de 60 cm și texturi lutoase

sau argiloase deasupra, FIE

b) Conținut de argilă care nu scade semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm ȘI

orizont argilic (acumulare de argilă) cu nuanță 7,5YR sau mai roșie în vreo parte

((și nu este niciun fel de strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150

cm) ………………………………………………………………………… Paleudoluri

Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Pentru punctul c, argila nu trebuie

să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul argilic. Vezi „Keys to Soil Taxonomy,

ediția a 12-a” pentru criteriile specifice privind culorile.

4. Orizont argilic (acumulare de argilă) ……………………….……………Argiudoluri

5. Dovadă semnificativă a bioturbației …………………….…….…….…. Vermudoluri

Criteriul cere ≥ 50% în volum în stratul de suprafață și ≥ 25% în zona de tranziție la

subsolul de dedesubt.

6. Orizont cambic (dezvoltare minimală a solului) ……………………….. Hapludoluri

Descrierile grupelor mari ale udolurilor

Natrudoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri ridicate de argilă iluvială

și sodiu). Sub orizontul natric, este, tipic, un orizont sau mai multe în care s-au acumulat

carbonați, sulfați sau alte săruri solubile. Cele mai multe natrudoluri sunt pe suprafețe mici

aproape orizontale sau concave. Aceste soluri sunt, cel mai obișnuit, în Argentina și în partea

nordică a Great Plains din Statele Unite, unde multe din materialele parentale conțin săruri.

(Înapoi la cheia pentru udoluri)

Calciudoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de calciu)

sau petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu) care are limita lui

superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele sunt calcaroase în toate suborizonturile care

acoperă orizontul calcic după ce primii 18 cm au fost amestecați, în afară de cazul când

textura este mai grosieră decât nisip foarte fin lutos sau nisip foarte fin. Aceste soluri ocupă o

suprafață mică în partea nordică din Great Plains din Statele Unite. Ele sunt importante în

Argentina. (Înapoi la cheia pentru udoluri)

Paleudoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) gros sau

profund. Majoritatea acestor soluri au nuanță roșiatică și conținut de argilă care scade foarte

treptat cu creșterea adâncimii. Paleudolurile sunt, în principal, pe suprafețe mai vechi decât

Wisconsinan și se crede că s-au format pe parcursul a cel puțin o etapă glaciară și o etapă

interglaciare. Pantele sunt slabe până la abrupte. Aceste soluri sunt, în majoritate, în partea

sudică a Great Plains și în munții din vestul Statelor Unite. Ele sunt extinse numai la nivel

local. (Înapoi la cheia pentru udoluri)

Argiudoluri – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) relativ

subțire sau unul în care procentul de argilă scade foarte mult cu creșterea adâncimii. Obișnuit,

epipedonul molic (bogat în humus și baze) este negru până la brun foarte închis și orizontul

argilic este, de cele mai multe ori, bruniu. Multe din aceste soluri sunt necalcaroase până la o

adâncime considerabilă sub orizontul argilic. Unele argiudoluri au o zonă de acumulare de

carbonat de calciu sub orizontul argilic. Argiudolurile s-au format, în principal, în depozite

Wisconsinan târziu sau pe suprafețe de această vârstă. Multe sau cele mai multe din aceste

soluri au susținut păduri boreale în decursul perioadei Pleistocen, care au fost înlocuite,

ulterior, de preerii cu iarbă înaltă, în timpul perioadei Holocen. Argiudolurile sunt extinse în

Iowa, Illinois și statele adiacente. (Înapoi la cheia pentru udoluri)

Profilul unui argiudol moderat bine drenat din partea estică a Great Plains.

El are un epipedon molic gros de cca. 40 cm cu, imediat dedesubt, un orizont

argilic, care se extinde până la o adâncime de cca. 130 de cm. Orizontul argilic

are structură prismatică cu pete organice de culoare închisă pe fețele prismelor.

Sub o adâncime de cca. 130 inches sunt pungi de carbonat de calciu moale, alb.

Revenire la argiudoluri

Vermudoluri – Aceste soluri au fost amestecate intens de râme sau alte animale care sapă

vizuini și prădătorii lor. Cea mai obișnuită secvență a orizonturilor este un epipedon molic

(bogat în humus și baze) constând din multe aglomerări coprogene care acoperă material de

sol care conține multe găuri de viermi umplute cu material colorat închis din epipedonul

molic. Aceste soluri nu sunt cunoscute a apare într-o măsură semnificativă în Statele Unite,

dar ele sunt importante în alte țări. (Înapoi la cheia pentru udoluri)

Hapludoluri – Aceste soluri au, în general, un orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală

a solului) imediat sub un epipedon molic. Poate exista o zonă de acumulare de carbonat de

calciu sub orizontul cambic. Hapludolurile s-au format, îndeosebi, în Holocen sau în depozite

din Pleistocen târziu sau pe suprafețe de această vârstă. Pantele sunt, în general, slabe și cele

mai multe soluri sunt cultivate. Hapludolurile sunt extinse în Iowa, Minnesota și statele

adiacente. (Înapoi la cheia pentru udoluri)

Profilul unui hapludol bine drenat din Iowa.

Acest sol este pe dealuri și terase acoperite de loess de-a lungul râului Missouri.

El are un epipedon molic de cca. 60 cm grosime și nici un alt fel de orizonturi diagnostice.

Subsolul arată dezvoltare minimală a solului. Scara este în cm.

Revenire la hapludoluri

Ordinul oxisolurilor

Oxisolurile sunt soluri tropicale puternic dezagregate cu fertilitate naturală

redusă


Oxisolurile sunt soluri foarte dezagregate care sunt cu fertilitate naturală redusă. Tipic, ele au

un epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis) cu, imediat dedesubt, un orizont de

subsol oxic (extrem de dezagregat). Orizontul oxic se caracterizează prin capacitatea mică de

reținere a elementelor nutritive (respectiv, capacitatea de schimb cationic) și puține minerale

capabile de dezagregare suplimentară. Oxisolurile cu un strat de suprafață argilos, dar în care

există o evidentă creștere suplimentară în conținutul de argilă de la suprafață spre subsol, au

un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) care, altfel, este foarte

asemănător cu un orizont oxic. Puține oxisoluri au un orizont de subsol sombric (strat colorat

închis în care s-a acumulat materie organică). Procesele care duc la formarea orizontului

sombric sunt puțin înțelese. Profilele celor mai multe oxisoluri se disting prin faptul că

orizonturile lor nu sunt remarcate repede vizual. Deși orizonturile lor de suprafață sunt, tipic,

colorate oarecum mai închis decât subsolul, tranziția la trăsăturile subsolului este treptată.

Orizonturile de subsol sunt, în general, relativ roșii, datorită oxizilor de fier care acoperă

grăunții minerali. Obișnuit, oxisolurile au un grad puternic de structură grăunțoasă. Deși, la

pipăit, ele pot să dea senzația de lut, multe sunt, de fapt, destul de argiloase. Particulele de

argilă sunt puternic agregate în glomerule fine și, ca urmare, multe oxisoluri au grad ridicat de

permeabilitate.


Oxisolurile apar, îndeosebi, la tropicele și subtropicele umede. În general, ele sunt în climate

care sunt calde pe întregul an cu mică variație sezonieră. Deoarece aceste soluri apar în medii

înconjurătoare care variază de la cele cu păduri tropicale până la cele cu savane cu pajiști și

chiar includ unele deșerturi, ele pot avea orice fel de regim de umiditate a solului, de la acvic

la aridic. Multe oxisoluri sunt în peisaje vechi și s-au format în materiale parentale care au

suferit multiple cicluri de dezagregare, eroziune, redepunere și dezagregare reînnoită. În

aceste soluri, aproape toate mineralele originale dezagregabile, care au fost prezente la

început în ciclu, acum sunt plecate, lăsând numai minerale foarte rezistente, cum ar fi cuarț,

caolinit, gibsit și oxizi de aluminiu și fier. Dintr-o perspectivă mineralogică, aceste soluri sunt

relativ inerte și au potențial redus pentru dezvoltare în continuare. Oxisolurile au rezerve

foarte mici de elemente nutritive în sol. Majoritatea elementelor nutritive din sol sunt

concentrate în țesuturile vii și moarte ale plantelor din cadrul sitului și se pierd rapid când

situl este defrișat și cultivat. Oxisolurile pot fi destul de bogate în materie organică, însă

materia organică este, în general, foarte veche și constă din forme inactive, stabile care nu

adaugă mult la fertilitatea solului. Bioturbația, în special de către termite, este importantă în

multe oxisoluri.

Localizare

La nivel global, oxisolurile ocupă circa 8% din suprafața de teren fără gheață. Ele se găsesc,

în principal, la latitudini între Tropicul Racului și Tropicul Capricornului (la latitudini de

aproximativ 23 de grade nord și sud, respectiv). Cele mai extinse suprafețe de oxisoluri sunt

în platourile interioare din America de Sud, partea inferioară a bazinului Amazonului, porțiuni

din Bazinul Central African și părți din Asia, Australia, precum și în mai multe insule

tropicale și subtropicale. Oxisolurile sunt de mică extindere în Statele Unite. Ele apar numai

în Hawaii și Puerto Rico și multe din taxonuri nu sunt cunoscute a apare în acele locații.

Profilul unui oxisol.

Înapoi la cheia pentru subordine

Oxisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Distribuția globală a oxisolurilor.

Subordinele oxisolurilor

Clasificarea oxisolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este pus, în principal, pe climatul solului sub forma de

umiditate a solului (acvoxuri) și de regim de umiditate a solului (toroxuri, ustoxuri, peroxuri

și udoxuri).

Nivelul grupei mare reflectă o combinație a proprietăților importante, care includ prezența

diferitelor orizonturi diagnostice, capacitatea de schimb cationic echivalentă (ECEC) foarte

mică, saturația relativ ridicată în baze și prezența plintitului (concentrație bogată în oxid de

fier, fermă) ca o fază continuă într-un strat.


1. Acvoxuri – Oxisoluri excesiv de umede (condiții acvice în partea superioară)

2. Toroxuri – Oxisoluri din zone aride

3. Ustoxuri – Oxisoluri moderat uscate cu umiditate limitată

4. Peroxuri – Oxisoluri din zone în care precipitațiilor depășesc evaporarea în toate lunile

5. Udoxuri - Oxisoluri din regiuni umede cu precipitații bine distribuite

Acvoxuri

Toroxuri

Oxisoluri Ustoxuri

Peroxuri

Udoxuri

Cheie pentru subordinele oxisolurilor

Oxisoluri care au:

1. Nivelul apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 50 cm …….... Acvoxuri

Un epipedon histic (strat de suprafață organic, excesiv de umed) și/sau trăsături

redoximorfice sunt dovada nivelului apei freatice ridicat sezonier. Vezi „Keys to Soil

Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile specifice privind adâncimea și culoarea

trăsăturilor redoximorfice. Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Solurile

drenate artificial sunt incluse în acvoxuri.

2. Umiditatea solului disponibilă pentru creșterea culturilor inadecvată ……Toroxuri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului aridic.


limitată …........................................................................................................…Ustoxuri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului fie ustic, fie xeric.

4. Precipitațiile totale mai mari decât evaporarea în fiecare lună ……......…..Peroxuri

Aceste soluri au regim de umiditate a solului perudic.

5. Precipitații bine distribuite sezonier ……………………………..………….. Udoxuri Aceste soluri au regim de umiditate a solului udic.

Grupele mari ale acvoxurilor

Acvoxurile sunt oxisolurile excesiv de umede din depresiuni superficiale (puțin adânci) și

zonele de piștiri de la baza versanților. Ele sunt saturate pentru perioade suficient de lungi

pentru a permite dezvoltarea condițiilor epuizate de oxigen în cadrul primilor 50 cm (condiții

acvice) sau sunt drenate artificial. Deoarece apa freatică poate fluctua sezonier în soluri, fierul

tinde să se acumuleze în formă de nodule, concrețiuni secundare și plintit (concentrare bogată

în oxid de fier, fermă). Majoritatea suprafețelor acestor soluri sunt mici.

Acracvoxuri

Plintacvoxuri

Acvoxuri

Eutracvoxuri

Haplacvoxuri

Profilul unui acvox din Brazilia.

Culorile cenușii și roșcate ale subsolului sunt provocate de saturația cu apă.


Înapoi la acvoxuri

Cheie pentru grupele mari ale acvoxurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Acvoxuri care au:

1. Capacitate extrem de mică de reținere a elementelor nutritive ………. Acracvoxuri

Aceste soluri au capacitate de schimb cationic efectivă (ECEC) < 1,50 cmol(+) per kg

argilă și valoarea pH (1N KCl) ≥ 5,0 în cadrul adâncimii de 150 cm.

2. Plintit (concentrare bogată în oxid de fier, fermă) care formează o fază

continuă în cadrul adâncimii de 125 cm ………………............………. Plintacvoxuri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Plintitul este o concentrație bogată în

oxid de fier, fermă care se întărește ireversibil după expunere la cicluri repetate de

umezire-uscare.

3. Fertilitate naturală moderată ………………………………….………. Eutracvoxuri

Aceste soluri au saturație în baze (determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc)

≥ 35% în toate orizonturile în cadrul adâncimii de 125 cm.

4 Fertilitate naturală redusă …………………………………………….. Haplacvoxuri

Aceste soluri au saturație în baze (determinată în laborator prin percolare cu

NH4OAc) < 35% în vreun orizont în cadrul adâncimii de 125 cm și capacitate de

schimb cationic efectivă (ECEC) ≥ 1,50 cmol(+) per kg argilă în cadrul adâncimii de

150 cm. Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O.

Descrierile grupelor mari ale acvoxurilor

Acracvoxuri – Aceste soluri au capacitate extrem de mică de schimb cationic (CEC) și unele

au o capacitate de schimb anionic netă. Ca urmare, aceste soluri au capacitate foarte mică de

reținere a cationilor bazici (elementele nutritive încărcate pozitiv pentru plante). Din cauza

capacității reduse de tamponare, pot fi necesare aplicări mici, dar frecvente, de îngrășăminte și

amendament calcaros. Totuși, deoarece capacitatea mică de schimb cationic (CEC) facilitează

și deplasarea descendentă în sol a cationilor, gospodărirea cu atenție a elementelor nutritive

poate duce la creșterea adâncimii de înrădăcinare favorabilă pentru culturi, în special, unde se

aplică drenaj. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Plintacvoxuri – Aceste soluri au plintit continuu (concentrare bogată în oxid de fier, fermă)

în cadrul adâncimii de 125 cm. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Eutracvoxuri – Aceste soluri au saturație în baze (determinată în laborator prin percolare cu

NH4OAc la pH 7) mai mare de 35% în toate orizonturile până la adâncimea de 125 cm. Cele

mai multe s-au format în materiale parentale mafice (bogate în baze). Deși o proporție

semnificativă a locurilor de schimb sunt ocupate de cation bazici (elemente nutritive încărcate

pozitiv pentru plante), capacitatea de schimb cationic (CEC) totală a acestor soluri este încă

redusă. Ca urmare, stocul inițial de elemente nutritive pentru plante care apar în mod natural

este epuizat rapid prin cultivare. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Haplacvoxuri – Aceste soluri au saturație redusă în baze în unul sau mai multe suborizonturi

în cadrul adâncimii de 125 cm. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Grupele mari ale toroxurilor

Toroxurile sunt oxisolurile regiunilor aride. Ele au regim de umiditate aridic și, datorită

levigării limitate, multe din ele au saturație mai mare în baze decât alte oxisolurile. În afară de

cazul unde sunt irigate, toroxurile sunt improprii pentru creșterea culturilor agricole obișnuite.

Cu toate acestea, ele sunt foarte potrivite pentru o varietate de culturi dacă se aplică apă

pentru irigare și îngrășăminte. Toroxurile sunt cunoscute a apare numai în Hawaii, în Statele

Unite și, probabil, în unele zone din Australia.

Acrotoroxuri

Toroxuri Eutrotoroxuri

Haplotoroxuri

Profilul unui torox (un haplotorox caracteristic) din Hawaii.

Acest sol s-a format în reziduu de la o scurgere de lavă bazaltică.

Scara este în centimetri.

Înapoi la toroxuri

Cheie pentru grupele mari ale toroxurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Toroxuri care:

1. Capacitate extrem de mică de reținere a elementelor nutritive …... Acrotoroxuri


argilă și valoarea pH (1N KCl) ≥ 5,0 în cadrul adâncimii de 150 cm.

2. Fertilitate naturală moderată ……………………………….………… Eutrotoroxuri


≥ 35% în toate orizonturile în cadrul adâncimii de 125 cm.

3. Fertilitate naturală redusă ……………………...…………………. Haplotoroxuri


< 35% în vreun orizont în cadrul adâncimii de 125 cm și capacitate de schimb cationic

efectivă (ECEC) ≥ 1,50 cmol(+) per kg argilă. Începi măsurarea adâncimii sub orice

orizont O.

Descrierile grupelor mari ale toroxurilor

Acrotoroxuri - Aceste soluri au capacitate foarte mică de schimb cationic (CEC) și unele au

o capacitate de schimb anionic netă. Ca urmare, aceste soluri au capacitatea foarte mică de

reținere a cationilor bazici (elemente nutritive încărcate pozitiv pentru plante), cum ar fi Ca2+,

Mg2 + și K+. Din cauza capacității reduse de tamponare, pot fi necesare aplicații mici, dar

frecvente, de îngrășăminte și amendament calcaros. Totuși, deoarece capacitatea mică de

schimb cationic (CEC) facilitează și deplasarea descendentă a cationilor în sol, gospodărirea

cu atenție a elementelor nutritive poate duce la creșterea adâncimii de înrădăcinare favorabilă

pentru culturi. (Înapoi la cheia pentru toroxuri)

Eutrotoroxuri - Aceste soluri au saturație în baze (determinată în laborator prin percolare cu

NH4OAc la pH 7) mai mare de 35% în toate orizonturile până la adâncimea de 125 cm.

Majoritatea s-au format în materiale parentale mafice (bogate în baze). Deși parte

semnificativă din siturile (locurile) de schimb este ocupată de cationi bazici (elemente

nutritive încărcate pozitiv pentru plante), capacitatea de schimb cationic (CEC) totală a

acestor soluri este încă redusă. Ca urmare, stocul inițial de elemente nutritive pentru plante

care apar natural este epuizat rapid prin cultivare. Eutrotoroxurile apar, în principal, în

Hawaii, unde sunt folosite pentru culturile irigate. (Înapoi la cheia pentru toroxuri)

Haplotoroxuri – Aceste soluri au saturație scăzură în baze în unul sau mai multe

suborizonturi în cadrul adâncimii de 125 cm. (Înapoi la cheia pentru toroxuri)

Grupele mari ale ustoxurilor

Ustoxurile sunt oxisolurile din climate subumede până la semiaride. Ele au regim de

umiditate fie ustic (umiditatea este limitată, dar disponibilă, pentru porțiuni din perioada de

vegetație), fie xeric (majoritatea umidității este furnizată în timpul iernii). Datorită diferenței

minimale între temperaturile de vară și de iarnă, este distincție practic mică între regimurile

ustic și xeric pentru aceste soluri. Ca rezultat al precipitațiilor naturale, aceste soluri sunt

umede în majoritatea anilor pentru cel puțin 90 zile (o perioada care, obișnuit, este destul de

lungă pentru o cultură care se bazează pe apa din ploi). Culturile sunt nu cultivate continuu

pentru că nu există umiditate adecvată pentru cel puțin 90 de zile în majoritatea anilor. Gama

precipitațiilor naturale pentru ustoxuri permite să se cultive două culturi în unele zone, dar

numai o cultură în alte zonei, în afară de cazul unde este disponibilă irigarea suplimentară.

Ustoxurile poate constitui cel mai extins subordin, care apare pe o mare parte din interiorul

Americii de Sud și în zone întinse din Africa. Ele se găsesc și în Hawaii, Puerto Rico și

Pacific Basin. Puține ustoxuri sunt în zone cu regim de umiditate a solului xeric, așa cum este

în Australia.

Sombriustoxuri

Acrustoxuri

Ustoxuri Eutrustoxuri

Kandiustoxuri

Haplustoxuri

Profilul unui ustox (un eutrustox caracteristic) din Rwanda.

Acest sol se găsește la altitudini înalte, răcoroase și are un epipedon umbric colorat închis, gros,

peste orizontul oxic roșu. Scara este în decimetri.

Înapoi la ustoxuri

Cheie pentru grupele mari ale ustoxurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ustoxuri care au:

1. Orizont sombric (strat colorat închis în care s-a acumulat materie organică) în

cadrul a 150 cm …………………...………………………………….. Sombriustoxuri


2. Capacitate extrem de mică de reținere a elementelor nutritive …….... Acrustoxuri


argilă și valoarea pH (1N KCl) ≥ 5,0 în cadrul adâncimii de 150 cm. Începi măsurarea

adâncimii sub orice orizont O.

3. Fertilitate naturală moderată …………………………………….……. Eutrustoxuri


≥ 35% în toate orizonturile în cadrul adâncimii de 125 cm. Începi măsurarea adâncimii

sub orice orizont O.

4. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) în

cadrul a 150 cm ……………………………….……………………….. Kandiustoxuri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Aceste soluri au <10% minerale

dezagregabile în fracțiunea nisip fin și nisip foarte fin a orizontului kandic și există o

creștere notabilă în argilă de la stratul de suprafață argilos până la subsol.

de subsol.

5. Fertilitate naturală redusă ………………………………...…………… Haplustoxuri



efectivă (ECEC) ≥ 1,50 cmol(+) per kg argilă în cadrul adâncimii de 150 cm. Începi

măsurarea adâncimii sub orice orizont O.

Descrierile grupelor mari ale ustoxurilor

Sombriustoxuri – Aceste soluri au un orizont de subsol sombric (strat colorat închis în care

s-a acumulat materie organică). Ele au creștere în conținutul de carbon organic din subsol.

Subsolul este ușor confundat cu un strat de suprafață îngropat. Obișnuit, acest strat are

proprietăți andice ale solului sau unele proprietățile ale materialelor spodice. Singurele

pedonuri cunoscute de sombriustoxuri sunt în apropiere de Rift Valley din Africa. (Înapoi la

cheia pentru ustoxuri)

Acrustoxuri – Aceste soluri au capacitate extrem de mică de schimb cationic (CEC) și unele

au o capacitate de schimb anionic netă. Ca urmare, aceste soluri au capacitatea foarte mică de

reținere a cationii bazici (elemente nutritive încărcate pozitiv pentru plante), cum ar fi Ca2+,

Mg2 + și K+. Din cauza capacității reduse de tamponare, pot fi necesare aplicații mici, dar

frecvente, de îngrășăminte și amendament calcaros. Totuși, deoarece capacitatea mică de

schimb cationic (CEC) facilitează și deplasarea descendentă a cationilor în sol, gospodărirea

cu atenție a elementelor nutritive poate duce la creșterea adâncimii de înrădăcinare favorabilă

pentru culturi. Irigarea suplimentară este necesară pentru cultivare continuă. (Înapoi la cheia

pentru ustoxuri)

Profilul unui acrustox bine drenat dintr-o regiune semiaridă din Samoa Vestică.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 10 cm cu, imediat dedesubt, un orizont

oxic care se extinde până la o adâncime de cca. 150 cm. El are fertilitate naturală

foarte scăzută. În plus, deoarece mineralele argiloase au o capacitate de schimb

cationic foarte scăzută sau, posibil, chiar o slabă sarcină pozitivă netă (deci activitate

de schimb anionic), managementul fertilității pentru acest sol este foarte problematic.

Partea profilului spre stângă de panglica de măsurat a fost netezită.


Revenire la acrustoxuri

Eutrustoxuri – Aceste soluri au saturație mare în baze în întregul profil. Ele sunt bine

cunoscute de agricultorii locali pentru fertilitatea lor naturală relativ ridicată. Deși o proporție


nutritive pentru plante încărcate pozitiv), capacitatea de schimb cationic (CEC) totală a

acestora soluri este încă scăzută. Ca urmare, stocul inițial de elemente nutritive pentru plante

care apar natural este epuizat rapid prin cultivare. Irigarea suplimentară este necesară pentru

cultivare continuă. Obișnuit, aceste soluri au susținut păduri naturale în timp ce în zonele

înconjurătoare care au avut precipitații similare, dar saturație scăzută în baze, solul a susținut

savane. În prezent, vegetația forestieră este rară, deoarece pădurile au fost complet tăiate de

agricultorii nativi. Motivul pentru care ustoxurile au saturație ridicată în baze în întregul lor

profil nu este cunoscut, dar aceste soluri tind să apară deasupra sau în apropierea rocilor

mafice (bazice), cum ar fi calcar și bazalt. (Înapoi la cheia pentru ustoxuri)

Profilul unui eutrustox bine drenat într-o zonă tropicală, semiaridă din Jamaica.

Acest sol are o epipedon ocric gros de cca. 6 inches cu, imediat dedesubt, un orizont

oxic roșcat care se extinde până la o adâncime de cca. 4 feet. Roca solidă, compactă,

subiacentă, calcaroasă este sub 4 feet. Acest sol are un nivel relativ ridicat de fertilitate

naturală în comparație cu majoritatea celorlalte soluri tropicale foarte dezagregate.


Revenire la eutrustoxuri

Kandiustoxuri – Aceste soluri au un strat de suprafață argilos și un orizont de subsol kandic

(capacitatea foarte redusă de schimb de cationi) care are limita lui superioară în cadrul

adâncimii de 150 cm. Există o creștere remarcabilă în conținutul de argilă de la suprafață până

la subsol. Ele au, în toate suborizonturile orizontului kandic, în cadrul a 150 cm de la

suprafața solului mineral, capacitate de schimb cationic efectivă (ECEC) evidentă de 1,50

sau mai mult cmol(+) per kg argilă sau o valoare pH (1N KCl) mai mică de 5,0. De asemenea,

ele au saturație în baze (determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc) mai mică de

35% în vreun orizont în cadrul adâncimii de 125 cm. Subsolul are un grad moderat de

structură sferoidal-poliedrică în majoritatea pedonurilor. Epipedonurile sunt colorate fie

închis, fie deschis. Subsolul arată dovada argilei translocate numai în puține areale. In unele

pedonuri, aceasta tinde să aibă un grad slab sau moderat al structurii sferoidal-poliedrică.

Totuși, în majoritatea solurilor, există o structură secundară puternică, care este glomerulară

fină. Irigarea suplimentară este necesară pentru cultivare continuă. (Înapoi la cheia pentru

ustoxuri)

Profilul unui kandiustox argilos, roșu din Thailanda.

El are un epipedon ocric gros de cca. 10 cm cu, imediat dedesubt, un orizont kandic

care se extinde dincolo de baza fotografiei. Deși acest sol are un conținut ridicat de

argilă în întreaga masă, el are structură glomerulară și astfel este poros.


Revenire la kandiustoxuri

Haplustoxuri – Aceste soluri au diferență mică de conținut de argilă între orizonturile de

suprafață și de subsol. Ele au, în toate suborizonturile unui orizontul oxic, în cadrul adâncimii

de 150 cm, capacitate de schimb cationic efectivă (ECEC) evidentă de 1,50 sau mai mulți

cmol(+) per kg argilă sau o valoare pH (1N KCl) mai mică de 5,0. Ele au saturație în baze

(determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc) mai mică de 35% în vreun orizont în

cadrul adâncimii de 125 cm. Subsolul are structură glomerulară și epipedonurile pot fi

colorate fie închis, fie deschis. Haplustoxurile sunt roșu închis până la galben și au toate

culorile intermediare din subsol. Ele apar pe suprafețe vaste din centrul Americii de Sud și

Africa. Irigarea suplimentară este necesară pentru cultivare continuă. (Înapoi la cheia pentru

ustoxuri)

Profilul unui haplustox într-o zonă semiaridă din Thailanda.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 10 cm cu, imediat dedesubt, un orizont oxic roșu.

Partea stângă a scării este în trepte de 10 cm.

Revenire la haplustoxuri

Grupele mari ale peroxurilor

Peroxurile sunt oxisolurile bine drenate ale climatelor unde precipitațiile depășesc

evaporarea în majoritatea lunilor. Ele au regim de umiditate a solului perudic. Defrișarea și

arderea sunt dificile în arealele acestor soluri din cauza umezelii atmosferice. De asemenea,

conservarea multor culturi pentru semințe și stocarea produselor sunt dificile. Nu există niciun

fel de areale mari cu regim de umiditate a solului perudic, dar arealele acestui regim apar

suficient de distincte pentru a fi arătate și identificate pe unele hărți de sol la scară mică.

Sombriperoxuri

Acroperoxuri

Peroxuri

Eutroperoxuri

Kandiperoxuri

Haploperoxuri

Solurile perox se găsesc pe cei mai înalți munți (în fundal) ai acestui peisaj din Puerto Rico.

Ele primesc mai multe precipitații decât solurile din prim-plan care sunt ustoxuri.

Revenirea la peroxuri

Cheie pentru grupele mari ale peroxurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Peroxuri care au:


cadrul a 150 cm …………………...……………………………….. Sombriperoxuri


2. Capacitate extrem de mică de reținere a elementelor nutritive ……... Acroperoxuri




3. Fertilitate naturală moderată ………………………...………….……. Eutroperoxuri




4. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) în

cadrul a 150 cm ……………………………….…………………...….. Kandiperoxuri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Aceste soluri au <10% minerale

dezagregabile în fracțiunea nisip fin și nisip foarte fin a orizontului kandic și există

creștere notabilă în argilă de la stratul de suprafață argilos până la subsol.

5. Fertilitate naturală redusă ………………………..…………..……… Haploperoxuri




măsurarea adâncimii sub orice orizont O

Descrierile grupelor mari ale peroxurilor

Sombriperoxuri – Aceste soluri au un orizont de subsol sombric (strat colorat închis în care

s-a acumulat materie organică). Ele nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite, dar sunt

așteptate să se găsească în alte părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru peroxuri)

Acroperoxuri – Aceste soluri au o capacitate de schimb de cationi extrem de redusă (CEC),

iar unele au o capacitate de schimb anionic netă. Ca urmare, aceste soluri au capacitatea foarte

mică de a reține cationi bazici (elemente nutritive pentru plante încărcate pozitiv), cum ar fi

Ca2+, Mg2+ și K+. (Înapoi la cheia pentru peroxuri)

Eutroperoxuri – Aceste soluri au capacitate mare de saturație în întregul profil. Deși o

proporție semnificativă din siturile (locurile) de schimb este ocupată de cationi bazici

(elemente nutritive încărcate pozitiv pentru plante), capacitate de schimb cationic (CEC)

totală a acestor soluri este încă scăzută. Ca urmare, stocul inițial de elemente nutritive pentru

plante care apar natural este epuizat rapid prin cultivare. (Înapoi la cheia pentru peroxuri)

Kandiperoxuri – Aceste soluri au un strat de suprafață argilos și un orizont kandic

(capacitatea foarte redusă de schimb de cationi) care are limita lui superioară în cadrul

adâncimii de 150 cm. Există o creștere notabilă în conținutul de argilă de la suprafață spre

subsol. Aceste soluri au, în toate suborizonturile din cadrul adâncimii de 150 cm, capacitate

de schimb cationic efectivă (ECEC) evidentă de 1,50 sau mai mulți cmol(+) per kg argilă ori

o valoare pH (1N KCl) mai mică de 5,0. Ele au, de asemenea, saturație în baze (determinată în

laborator prin percolare cu NH4OAc) mai mică de 35% în vreun orizont în cadrul adâncimii

de 125 cm. Subsolul are structură glomerulară și epipedonurile pot fi colorate fie închis, fie

deschis. (Înapoi la cheia pentru peroxuri)

Haploperoxuri – Aceste soluri au diferență mică de conținut de argilă între stratele de

suprafață și de subsol. Ele au, în toate suborizonturilor unui orizont oxic în cadrul adâncimii

de 150 cm, capacitate de schimb cationic efectivă (ECEC) evidentă de 1,50 sau mai mulți

cmol(+) per kg argilă sau o valoare pH (1N KCl) mai mică de 5,0. Ele au, de asemenea,

saturație în baze (determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc) mai mică de 35% în

vreun orizont în cadrul adâncimii de 125 cm de la suprafața solului mineral. Subsolul are

structură glomerulară și epipedonurile pot fi colorate fie închis, fie deschis. (Înapoi la cheia

pentru peroxuri)

Grupele mari ale udoxurilor

Udoxurile sunt oxisolurile bine drenate ale zonelor cu precipitații bine distribuite sezonier.

Ele au regim de umiditate a solului udic. Ele sunt umede, datorită precipitațiilor naturale în

majoritatea anilor și sunt uscate în unele părți mai puțin de 90 zile, o perioadă care este

suficient de scurtă astfel încât culturile bazate pe apa din ploi să fie cultivate în mod continuu

în majoritatea anilor. Există mai puțin de 90 de zile în care nu se înființează (însămânțează)

culturile. Din punct de vedere local, există 1 până la 3 luni care sunt considerate uscate în

majoritatea anilor. Udoxurilor constituie un subordin extins, care apare, în principal, în

America de Sud și în părți din Africa și Asia.

Sombriudoxuri

Acrudoxuri

Udoxuri Eutrudoxuri

Kandiudoxuri

Hapludoxuri

Profilul unui udox din Puerto Rico.

Acest sol este acrudox și, așadar, are o capacitate foarte mică de reținere a elementelor nutritive.

Înapoi la udoxuri

Cheie pentru grupele mari ale udoxurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Udoxuri care au:


cadrul a 150 cm …………………...…………………….…………….. Sombriudoxuri


2. Capacitate extrem de mică de reținere a elementelor nutritive.......…... Acrudoxuri




3. Fertilitate naturală moderată ………………………...…………....……. Eutrudoxuri




4. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) în cadrul

a 150 cm ………………………….……………………………..…...….. Kandiudoxuri

.Aceste soluri au <10% minerale dezagregabile în fracțiunea nisip fin și nisip foarte fin

a orizontului kandic și există creștere notabilă în argilă de la stratul de suprafață

argilos până la subsol. Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O

5. Fertilitate naturală redusă ……………...…………..……….…..……… Hapludoxuri





Descrierile grupelor mari ale udoxurilor

Sombriudoxuri – Aceste soluri au un orizont de subsol sombric (strat colorat închis în care s-

a acumulat materie organică). Ele sunt puțin înțelese. Au o creștere în conținutul de carbon

organic din subsol. Singurele pedonuri cunoscute sunt lângă Rift Valley din Africa. (Înapoi la

cheia pentru udoxuri)

Profilul unui sombriudox din Rwanda.

Orizontul sombric de culoare închisă, care este între adâncimi de 80 și 130 cm

(străbătând întregul centru al fotografiei), este între orizonturi oxice mai roșii.


Revenire la sombriudoxuri

Acrudoxuri – Aceste soluri au capacitate extrem de mică de schimb cationic și unele au o

capacitate de schimb anionic netă. Ca urmare, aceste soluri au capacitatea foarte mică de

reținere a cationilor bazici (elemente nutritive pentru plante încărcate pozitiv), cum ar fi Ca2+,

Mg2 + și K+. Aplicații mici, dar frecvente, de îngrășăminte și amendament calcaros sunt

necesare. Deoarece capacitatea mică de schimb cationic (CEC) facilitează, de asemenea,

mișcarea descendentă a acestor cationi în sol, gospodărirea cu atenție a elementelor nutritive

poate duce la creșterea adâncimii de înrădăcinare favorabilă pentru culturi. Irigarea

suplimentară este necesară pentru cultivare continuă. De asemenea, deoarece capacitatea de

schimb cationic (CEC) este mică, cantitatea de aluminiu schimbabil în subsol este scăzută.

Această carență poate fi corectată prin levigarea cationilor bazici din amendament calcaros și

îngrășăminte. (Înapoi la cheia pentru udoxuri)

Eutrudoxuri – Aceste soluri au saturație ridicată în baze în întregul profil. Deși o porțiune


nutritive pentru plante încărcate pozitiv), capacitate de schimb cationic (CEC) totală a acestor

soluri este încă scăzut. Ca urmare, stocul inițial de elemente nutritive pentru plante care apar

natural este epuizat rapid prin cultivare. Eutrudoxurile sunt foarte apreciate de către

cultivatorii itineranți și sunt cele mai obișnuite în zonele din apropierea rocilor mafice

(bazice). (Înapoi la cheia pentru udoxuri)

Kandiudoxuri – Aceste soluri au un strat de suprafață argilos și un orizont de subsol kandic

(capacitate foarte mică de schimb cationic) care are limita lui superioară în cadrul adâncimii

de 150 cm. Există o creștere notabilă a conținutului de argilă de la stratul de suprafață spre

subsol. Aceste soluri au, în toate suborizonturile unui orizont kandic în cadrul adâncimii de

150 cm, capacitate de schimb cationic aparentă (ECEC) de 1,50 sau mai mulți cmol(+) per kg

argilă sau o valoare pH (1N KCl) mai mică de 5,0. Ele au, de asemenea, saturație în baze

(determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc) mai mică de 35% în vreun orizont în

cadrul adâncimii de 125 cm. Subsolul are un grad moderat de structură sferoidal-poliedrică în

majoritatea pedonurilor. Epipedonurile sunt colorate fie închis, fie deschis. (Înapoi la cheia

pentru udoxuri)

Hapludoxuri - Aceste soluri au o diferență mică de conținut de argilă între orizonturile de

suprafață și orizonturile de subsol. Ele au, în toate suborizonturile unui orizont oxic în cadrul

adâncimii de 150 cm, capacitate de schimb cationic efectivă (ECEC) evidentă de 1,50 sau

mai mulți cmol(+) per kg argilă sau o valoare pH (1N KCl) mai mică de 5,0. Ele au saturație

în baze (determinată în laborator prin percolare cu NH4OAc) mai mică de 35% în vreun

orizont în cadrul adâncimii de 125 cm. Subsolul are structură glomerulară, iar epipedonurile

pot fi colorate fie închis, fie deschis. Obișnuit, aceste soluri sunt acide, iar subsolul

variază de la roșu închis până la galben pal. Hapludoxurile sunt obișnuite în zonele înalte din

Africa, partea centrală a Indoneziei și în multe alte zone. (Înapoi la cheia pentru udoxuri)

Ordinul spodosolurilor

Spodosolurile sunt soluri acide cu fertilitate redusă și acumulări de materie

organică și oxizi de fier și aluminiu în subsol


Caracteristica dominantă a profilului spodosolurilor este un orizont de subsol spodic

(acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit,

fier) roșcat sau bruniu. Obișnuit, există un orizont albic (colorat deschis și levigat) deasupra

orizontului spodic. Spodosolurile tind să fie destul de acide în întregul profil. Unele

spodosoluri au feluri suplimentare de orizonturi sub orizontul spodic, cum ar fi un fragipan

restrictiv pentru rădăcini (strat ferm și casant, dar nu cimentat) sau un orizont argilic îmbogățit

cu argilă. Puține spodosoluri au un orizont placic cimentat prin acumularea fierului.

Majoritatea spodosolurilor sunt nisipoase și puține sunt lutoase.


Spodosolurile sunt cele mai extinse în zonele climatice răcoroase, umede din zone boreale

umede. Cele mai multe sunt bine drenate până la oarecum slab drenate. Totuși, puține

spodosoluri sunt în regiuni calde tropicale sau sub-tropicale, îndeosebi, în zone de nisipuri

bogate în cuarț, care au un nivel fluctuant al apei freatice. Spodosolurile s-au format, de cele

mai multe ori, în materiale parentale nisipoase sau lutoase sub vegetație forestieră de conifere.

Unele sunt sub păduri de esență tare, păduri tropicale, sau palmieri. Procesele critice care duc

la formarea acestor soluri includ producerea de acizi organici din descompunerea litierei din

frunze. Acești acizi formează complecși organo-metalici cu fier și aluminiu, care apoi se

mișcă descendent în profil și se acumulează în subsol. Spodosolurile sunt foarte acide și cu

fertilitate nativă redusă.

Localizare

La nivel global, spodosolurle ocupă circa 3% din suprafața de teren fără gheață. În America

de Nord, spodosolurile sunt, obișnuit, în regiunea Great Lakes, New England și estul

Canadei. Ele se găsesc, de asemenea, în Pacific Northwest și în partea sudică din Alaska,

precum și pe câmpia de coastă din sud-estul Statelor Unite. Spodosolurile sunt, obișnuit, în

Europa de Nord și Rusia și, de asemenea, se găsesc în Noua Zeelandă și Australia de Sud.

Profilul unui spodosol.

Înapoi la cheia ordinelor de sol

Spodosolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Notă: Această hartă a fost întocmită înainte de introducerea subordinului geloduri.

Unele arătate ca fiind crioduri în Alaska acum geloduri.

Distribuția globală a spodosolurilor.

Subordinele spodosolurilor

Clasificarea spodosolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este împărțit între umiditatea solului (acvoduri),

temperaturile solului reci (geloduri și crioduri), orizonturile spodice dominate de acumularea

iluvială a materiei organică (humoduri) și cantitățile variabile de carbon, aluminiu și fier

iluvial în orizonturile spodice (ortoduri).

Nivelul grupelor mari reflectă o combinație de proprietăți importante, care includ prezența

orizonturilor diagnostice altele decât un orizont spodic, prezența stratelor cimentate,

prevalența fie a aluminiului, fie a carbonului ca fiind constituenți iluviali, temperatura solului

rece și tipurile de saturație a solului.


1. Acvoduri – Spodosoluri excesiv de umede (condiții acvice în partea superioare)

2. Geloduri – Spodosoluri foarte reci lipsite de permafrost (regim de temperatură gelic)

3. Crioduri – Spodosoluri rece (regim de temperatură criic)

4. Humoduri – Spodosoluri cu acumulare mare de carbon în orizontul spodic

5. Ortoduri – Spodosoluri simple cu cantități variabile de carbon, aluminiu și fier iluvial în

orizontul spodic

Acvoduri

Geloduri

Spodosoluri Crioduri

Humoduri

Ortoduri

Cheie pentru subordinele spodosolurilor

Spodosoluri care au:

1. Nivel al apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 50 cm …..….Acvoduri

Dovada nivelului apei freatice poate fi un epipedon histic (strat de suprafață organic,

excesiv de umed) și/sau trăsături redoximorfice (configurații colorate cenușiu și roșu).


localizarea trăsăturilor redoximorfice. Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont

O. Solurile drenate artificial sunt incluse în acvoduri.

2. Temperatura medie a solului foarte rece …………………………...………Geloduri


3. Temperatura medie a solului rece ……………………………….…………. Crioduri


4. Cantități mari de carbon organic în subsol …………..………………….. Humoduri

Aceste soluri au ≥ 6,0% carbon organic într-un strat ≥ 10 cm grosime în cadrul

orizontului spodic.

5. Orizont spodic rudimentar ………………………………………………..… Ortoduri

Aceste soluri au cantități care variază de carbon, aluminiu și fier iluvial în orizontul

spodic dar au ≤ 6,0% carbon organic în toate stratele ≥ 10 cm grosime în cadrul

orizontului spodic.

Grupele mari ale acvodurilor Acvodurile sunt spodosolurile excesiv de umede. Ele sunt saturate aproape până la suprafață

pentru o perioadă destul de lungă în timpul anului pentru a deveni lipsite de oxigen (condiții

acvice). Cele mai multe soluri au un orizont albic aproape alb (colorat deschis și levigat)

suficient de gros pentru a persista sub cultivare sau au, unde sunt cel mai excesiv de umede,

un orizont de suprafață negru care are, imediat dedesubt, un orizont de subsol spodic brun

roșcat închis (acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de

asemenea, obișnuit, fier) care este aproape lipsit de fier. Alte acvoduri au un orizont placic

(cimentat prin acumularea fierului și materiei organice) sau duripan (strat cimentat prin

acumularea silicei) ori sunt cimentate printr-un amestec amorf de sescvioxizi și materie

organică. Acvodurile care nu au un orizont placic au, tipic, un orizont de tranziție între

orizontul albic și orizontul spodic.

Acvodurile s-au format, în mai ales, în materiale nisipoase de vârstă Pleistocen. Ele pot avea

orice regim de temperatură a solului. Pe aceste soluri, cresc plante iubitoare de apă de o

varietate foarte largă, care variază de la sfagnum în zonele reci până la palmierii din tropice.

În Statele Unite, cu excepția New Jersey și Florida, sunt cultivate relativ puține acvoduri.

Criacvoduri

Alacvoduri

Fragiacvoduri

Acvoduri Placacvoduri

Duracvoduri

Epiacvoduri

Endoacvoduri

Profilul unui acvod (un alacvod caracteristic) din Florida.

Orizontul spdic (negru) începe la o adâncime de cca. 62 cm.

Înapoi la acvoduri

Cheie pentru grupele mari ale acvodurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Acvoduri care au:

1. Temperatura medie a solului rece ……………………………………… Criacvoduri


2. Conținut foarte mic de fier în orizontul spodic (acumulare de materie organică

translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea,

obișnuit, fier) …………………………………………………………..….. Alacvoduri

Aceste soluri au < 0.10% fier (în soluție de oxalat de amoniu) în > 75% din orizontul

spodic.


de 100 cm ……………………………….…………………....………… Fragiacvoduri



adâncimii de 100 cm ……………………………………..……………… Placacvoduri

Începi măsurarea de sub orice strat de suprafață organic (O). Orizontul placic este

prezent în ≥ 50% din fiecare pedon. Prin definiție, orizont placic din spodosoluri este ≤

2,5 cm grosime.

5. Strat de sol cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm .………...….…… Duracvoduri

Începi măsurarea de sub orice strat de suprafață organic (O). Stratul cimentat este

prezent în ≥ 90% din fiecare pedon.

6. Episaturație (nivel al apei freatice suspendate) …..….………………… Epiacvoduri

7. Endosaturație (saturat întregul profil) ………………………...…….. Endoacvoduri

Descrierile grupelor mari ale acvodurilor

Criacvoduri – Aceste soluri apar în climate reci, mai ales, la latitudini mari. Pentru că sunt

atât reci cât și extrem de umede, criacvodurile sunt, în general, excluse de la cultivare. Cele

mai multe sunt acoperite cu vegetație de păduri de conifere sau vegetație de tundră. Condițiile

acvice (saturate și epuizate de oxigen) persistă în mare parte din perioada de vegetație. În

Statele Unite, criacvodurile apar în Alaska. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Alacvoduri – Aceste soluri au nivel al apei freatice care fluctuează sezonier. În timpul

perioadelor excesiv de umede, fierul este redus chimic (făcându-l, astfel, mobil) și mutat din

profilul solului. Orizontul spodic constă, îndeosebi, din acumulare de materie organică și

aluminiu și, obișnuit, are puține sau nu are de loc concentrații redoximorfice (acumulări

roșcate până la negre de oxizi fero-manganici). Orizontul albic (colorat deschis și levigat) din

alacvodurile mai uscate este, tipic, gros. Alacvodurile cele mai excesiv umede nu au niciun

orizont albic, dar au, în general, grăunți de nisip dezveliți deasupra orizontului spodic.

Alacvodurile au, tipic, textură nisipoasă. Totuși, datorită conținutului lor mare de humus,

unele din ele se simt la pipăit ca soluri lutoase. Alacvodurile apar, în primul rând, în sud-estul

Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Profilul unui alacvod nisipos, oarecum slab drenat din Florida.

Acest sol are un orizont albic cenușiu deschis între adâncimi de 6 și 55 cm. Acest orizont a

fost levigat de aluminiu și materie organică, care s-au acumulat în orizontul spodic brun închis

de mai jos. De reținut cele trei corpuri circulare de material albic înconjurate de material spodic

la o adâncime de cca. 80 cm. Originea acestor trăsături din acest profil nu este cunoscută,

dar ele pot fi legate de vizuini de animale sau foste căi ale rădăcinilor de arbori.

Scara este în centimetri.

Revenire la alacvoduri

Fragiacvoduri – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) sub

orizontul spodic (acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de

asemenea, obișnuit, fier), în mod tipic, la adâncimea de 40 până la 75cm. Rădăcinile plantelor

sunt superficiale și solul, agățându-se de rădăcinile arborilor smulși, a format în multe areale

microrelief de 20 până la 50 cm. Cele mai multe din aceste soluri sunt în regiuni destul de

reci. Deși aceste soluri sunt aproape orizontale, puține din ele sunt cultivate, cu excepția celor

folosite ca fâneață. Cele mai multe sunt împădurite. Fragiacvodurile nu sunt extinse în Statele

Unite. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Placacvoduri – Aceste soluri au un orizont placic (cimentat prin acumularea fierului și

materiei organice) subțire (<2,5 cm). Obișnuit, orizontul placic are o limită foarte neregulată

(involută). Orizonturile de deasupra orizontului placic au pete puțin contrastante care sunt

cauzate, probabil, de materia organică. Placacvodurile sunt cunoscute a apare numai în zonele

climatelor oceanice perhumide. Multe au fost sau sunt folosite pentru a avea sphagnum și

vegetație cu Erica sp. (heath). (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Duracvoduri – Aceste soluri au un strat de sol cimentat care, în multe areale, este o

combinație de fier și/sau aluminiu și materie organică. În unele din aceste soluri, silicea este,

de asemenea, un agent de cimentare. Duracvodurile sunt saturate sezonier deasupra stratului

de sol cimentat, dar nu neapărat sub el. În Statele Unite, aceste soluri apar, îndeosebi, în

Pacific Northwest și în regiunea Lake States. Ele sunt cunoscute, de asemenea, în Noua

Zeelandă, în zone arborilor kauri (Agathis australis). Stratul de sol cimentat din duracvoduri

împiedică puternic înrădăcinarea plantelor. În prezent, sunt recunoscute puține din aceste

soluri la nivel mondial. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Profilul unui duracvod slab drenat din statul Washington.

Acest sol are un epipedon ocric care a fost arat la o adâncime de aproximativ 25 până la 30 cm.

Subsolul sub o adâncime de cca. 45 - 50 cm este un orizont spodic cimentat prin

acumularea fierului și materie organice. Profilul de la stânga panglicii de măsurare

a fost netezit; partea dreapta reține structura solului naturale.

Scara este în cm.

Revenire la duracvoduri

Epiacvoduri – Aceste soluri au nivel de apă freatică ridicat deasupra unuia sau mai multor

strate relativ impermeabile. Ele au, tipic, acumulare considerabilă de fier pe lângă aluminiu și

materie organice. Obișnuit, stratele relativ impermeabile sunt orizonturi de subsol argilice

(acumulare de argilă) sau till glaciar compactat, dens. (Înapoi la cheia pentru acvoduri)

Endoacvoduri – Aceste soluri sunt saturate în întregul profil de sol. Ele au acumulare

considerabilă de fier, în plus p lângă aluminiu și carbon organic, în orizontul spodic. Orizontul

spodic are puține până la multe trăsături redoximorfice (patternuri de colorare cenușiu și roșu)

și, obișnuit, este brun până la brun roșcat închis. Majoritatea endoacvodurilor au orizont albic

(colorat deschis și levigat). Unele din cele mai excesiv de umede nu au orizont albic, dar au,

obișnuit, grăunți de nisip dezveliți deasupra orizontului spodic. (Înapoi la cheia pentru

acvoduri)

Profilul unui endoacvod , nisipos, oarecum slab drenat.

Acest sol are un epipedon ocric constând dintr-un strat de suprafață subțire (2 - 3 cm) și,

imediat dedesubt, un orizont albic alb, gros, care are o limită inferioară ondulată. Orizontul

albic variază de la cca. 15 până la 35 cm grosime. Sub acest orizont este un orizont spodic

care se extinde dincolo de baza fotografiei. Orizontul spodic este negru în partea superioară

(cca. 20 cm grosime) și brun-roșcat cu pete brun închis si substraturi mai jos.

De reținut nivelul apei freatice în partea inferioară a profilului.

Lungimea sondei burghiu este de cca. 1 m.

Revenire la endoacvoduri

Grupele mari ale gelodurilor

Gelodurile sunt spodosolurile din regiuni de la latitudine mare, foarte reci. Ele au regim de

temperatură gelic, dar fără permafrost în profil. Aceste soluri tind să fie în peisaje care sunt


la temperaturi ale solului anuale medii de 0 grade C sau mai puțin, dar fără permafrost.

Humigeloduri

Geloduri

Haplogeloduri

Profilul unui gelod (un humigelod caracteristic) din Alaska.

Stratul de suprafață (treimea superioară a fotografiei) este un epipedon histic.

Imediat dedesubtul lui, este un orizont albic cenușiu gros de cca. 15 cm.

Sub aceasta este un orizont spodic (gros de cca. 30 cm), care este brun

închis în partea lui superioară și brun roșcat în partea lui inferioară.

Profilul se extinde până la o adâncime de cca. 1 m.

Revenire la geloduri

Cheie pentru grupele mari ale gelodurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Geloduri care au:

1. Cantități mari de carbon organic în subsol ………………...………… Humigeloduri


orizontului spodic.

2. Orizont spodic simplu ………………………………..……………….. Haplogeloduri

Descrierile grupelor mari ale gelodurilor

Humigeloduri – Obișnuit, aceste soluri au un orizont O deasupra unui orizont albic (colorat

deschis și levigat) foarte subțire sau intermitent, care se suprapune pe orizont de subsol spodic


fier) colorat închis. Au un conținut mare de carbon organic în partea superioară a orizontului

spodic. Obișnuit, vegetația este de pădure de conifere sau de tundră alpină. Humigelodurile nu

sunt extinse. În Statele Unite, ele apar în Alaska. (Înapoi la cheia pentru geloduri)

Haplogeloduri – Aceste soluri sunt, în majoritate, bine drenate sau excesiv drenate. Cele mai

multe au conținuturi mari de fragmente de rocă în profil. Obișnuit, ele au un epipedon ocric

(tipic, subțire și/sau colorat deschis) subțire și, posibil, un orizont albic (colorat deschis și

levigat) peste un orizont de subsol spodic (acumulare de materie organică translocată în

complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier). Obișnuit, vegetația este de pădure de

conifere sau de tundră alpină. Haplogelodurile nu sunt extinse. In Statele Unite, ele apar în

Alaska. (Înapoi la cheia pentru geloduri)

Grupele mari ale criodurilor

Criodurile sunt spodosolurile de latitudini mari și/sau altitudini mari. În Statele Unite, ele

apar, în majoritate, în partea sud-estică din Alaska și în munții Washington, Oregon și Idaho

nordic. Unele sunt în munții din New York și New England nordic. Multe crioduri s-au format

în cenușă vulcanică sau drift glaciar și unele s-au format în material de sol rezidual sau

coluviu pe versanții munților. Obișnuit, criodurile au un orizont O peste orizont albic (colorat

deschis și levigat), care se suprapune pe un orizont de subsol spodic (acumulare de materie

organică translocată în complex cu aluminiu și de asemenea, obișnuit, fier) bine dezvoltat.

Unele din soluri au un orizont placic (cimentate prin acumularea fierului și materiei organice)

subțire sau alt strat de sol cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm. În multe crioduri,

conținutul de carbon organic în partea superioară a orizontului spodic este relativ mare.

Vegetația este, de cele mai multe ori, de pădure de conifere sau de tundră alpină.

Placocrioduri

Duricrioduri Crioduri

Humicrioduri

Haplocrioduri

Profilul unui criod (un haplocriod caracteristic) din Alaska.

Acest sol s-a format în till glaciar care este vechi de numai cca. 200 ani.

Orizonturile albic și spodic subțiri sunt în cadrul primului 1 feet cel mai de sus al profilului.


Înapoi la crioduri

Cheie pentru grupele mari ale criodurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Crioduri care au:


adâncimii de 100 cm ……………………………………..………...…… Placocrioduri


prezent în ≥ 50% din fiecare pedon. Prin definiție, orizont placic din spodosoluri este ≤

2,5 cm grosime.

2. Strat de sol cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm ....……......….…… Duricrioduri

Începi măsurarea de sub orice strat de suprafață organic O. Stratul cimentat este


3. Cantități mari de carbon organic în subsol ...……………...………… Humicrioduri


orizontului spodic.

4. Orizont spodic rudimentar …………………………..……………….. Haplocrioduri

Descrierile grupelor mari ale criodurilor

Placocrioduri – Aceste soluri au un orizont placic (cimentat prin acumularea fierului și

materiei organice) subțire (<2,5 cm), tipic, în cadrul orizontului de subsol spodic (acumulare

de materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier). In

Statele Unite, ele sunt cunoscute a apare numai în Alaska. Ele sunt considerate a fi rare în alte

părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru crioduri)

Duricrioduri – Aceste soluri au un orizont cimentat fie în, fie sub orizontul de subsol spodic


fier). Orizontul cimentat este considerat a fi ortstein dacă este mai gros de 2,5 cm și parte a

orizontului spodic. În Statele Unite, aceste soluri sunt cunoscute a apare în statul Washington.

Probabil, ele apar și în alte regiuni reci ale lumii. (Înapoi la cheia pentru crioduri)

Profilul unui duricriod într-o zonă împădurită, rece din Alaska.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 12 inches.

Sub acest epipedon este un orizont spodic care constă din două părți. Partea superioară neagră

(de la cca. 12 la 20 inches) este cimentată prin acumularea fierului și materiei organice. Este ortstein.

Partea inferioară, necimentată, roșcată se extinde de la cca. 20 până la 34 inches.


Revenire la duricrioduri

Humicrioduri – Obișnuit, aceste soluri au un orizont O gros peste orizont albic (colorat

deschis și levigat) foarte subțire sau intermitent, care se suprapune pe un orizont de subsol

spodic (acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea,

obișnuit, fier) colorat închis. Ele au conținut mare de carbon organic în partea superioară a

orizontului spodic. Vegetația este, obișnuit, de pădure de conifere sau de tundră alpină. În

Statele Unite, humicriodurile apar, în majoritate, în partea sudestică din Alaska și în munții

Washington și Oregon. Unele sunt în munții mai înalți din Northeast. (Înapoi la cheia pentru

crioduri)

Profilul unui humicriod bine drenat din statul Washington.

El are un epipedon ocric brun închis, de cca. 25 cm compus, în principal, din material

de sol organic. Sub acest epipedon este un orizont albic brun deschis până la cenușiu,

gros de cca. de 5 cm. Sub acesta este un orizont spodic brun roșcat, care se extinde până

la o adâncime de aproximativ 60 cm. Roca compactă, subiacentă de filit este sub 60 cm.

Scara este în cm.

Revenire la humicrioduri

Haplocrioduri – Aceste soluri au orizonturi care sunt, de cele mai multe ori, subțiri, dar pot

fi puternic contrastante. Baza orizontului spodic (acumulare de materie organică translocată în

complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier) este, în general, la mai puțin de 50 cm

sub suprafața solului mineral. Unele haplocrioduri au permafrost la diferite adâncimi sub

orizontul spodic, între 100 și 200 cm. Altele au, sub orizontul spodic, altă secvență (sequum)

cu un orizont de subsol argilic (acumulare a argilei) sau kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic). În Statele Unite, haplocriodurile apar, îndeosebi, în Alaska și în munții mai

înalți din West și Northeast. (Înapoi la cheia pentru crioduri)

Grupele mari ale humodurilor

Humodurile sunt spodosolurile relativ liber drenate care au acumulare mare de carbon

organic în orizont de subsol spodic (acumulare de materie organică translocată în complex cu

aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier), Humodurile neperturbate pot avea fie un orizont

(colorat deschis și levigat) albic intermitent, subțire, fie un orizont (colorat deschis și levigat)

albic continuu, distinct peste un orizont spodic, care în partea lui superioară este aproape

negru și are nuanță roșcată. Nuanța devine, tipic, galbenă cu creșterea adâncimii.

Humodurile s-au format predominant în depozite din Pleistocen sau Holocen. În Statele Unite,

s-au dezvoltat, mai ales, sub pădure de conifere. În Europa Vestică, ele sunt, obișnuit, în

zonele materialelor nisipoase unde heather (Calluna vulgaris) este sau a fost folosită pentru a

fi, o plantă dominantă. În regiunile tropicale, cele mai multe humoduri au susținut păduri

tropicale.

Humodurile nu sunt extinse în Statele Unite. Ele sunt cunoscute a apare în partea de nord a

New England și în Pacific Northwest, majoritatea pe suprafețe mici.

Placohumoduri Durihumoduri Humoduri Fragihumoduri Haplohumoduri

Profilul unui humod (un haplohumod caracteristic).

Acest sol are un orizont albic (alb) care are, imediat dedesubt, la o adâncime de cca. 70 cm

un orizont spodic cu conținut mare de carbon organic. Scara este în cm

Înapoi la humoduri

Cheie pentru grupele mari ale humodurilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

Humoduri care au:


adâncimii de 100 cm ……………….,,,…………………..…………… Placohumoduri


prezent în ≥ 50% din fiecare pedon. Prin definiție, orizont placic din spodosoluri este

≤ 2,5 cm grosime.

2. Strat de sol cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm .………......…… Durihumoduri

Începi măsurarea de sub orice strat de suprafață organic (O). Stratul cimentat este



de 100 cm ……………………………….……………...…....………… Fragihumoduri


4. Adâncime de înrădăcinare favorabilă ≥ 100 cm …………………… Haplohumoduri

Descrierile grupelor mari ale humodurilor

Placohumoduri – Aceste soluri au un orizont placic subțire (≤ 2,5 cm), (cimentat prin

acumularea fierului și materiei organice) în cadrul orizontului de subsol spodic (acumulare de

materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier). Ele sunt,

probabil, rare în lume, dar sunt cunoscute a apare în partea estică a Canadei și în unele părți

din Europa de Vest, unde vegetația lor este sau a fost folosită pentru a fi heather19. (Înapoi la

cheia pentru humoduri)

Durihumoduri – Aceste soluri au un strat care este cimentat, obișnuit, prin acumularea

sescvioxizilor și materiei organice. Orizontul cimentat este considerat ca fiind orstein dacă

este mai gros de 2,5 cm și parte a orizontului spodic. Unele durihumoduri au duripan (strat

cimentat prin acumularea silicei). Durihumodurile nu sunt obișnuite în Statele Unite, dar apar

în unele zone din Pacific Nothwest și Pacific Southeast. (Înapoi la cheia pentru humoduri)

Fragihumoduri – Aceste soluri au fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) sub

orizontul spodic (acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de

asemenea, obișnuit, fier) . Ele nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite. (Înapoi la cheia

pentru humoduri)

Haplohumoduri – Aceste soluri au o adâncime favorabilă pentru înrădăcinare (niciun fel de

strate restrictive pentru rădăcini) până la ≥ 100 cm. Obișnuit, ele sunt în regiuni răcoroase

până la calde, umede, de coastă, deși unele sunt în zone in interiorului continentului la

altitudini mai mari. În Statele Unite, aceste soluri apar în Pacific Northeast și Pacific

Northwest. Ele sunt, de asemenea, în sud-estul Statelor Unite, în special în zonele depozitelor

19 Heather (Plante din familia Ericaceae, genul Erica și genul Cassiope)

http://en.wikipedia.org/wiki/Calluna

nisipoase. În Europa de Vest, cele mai multe din aceste soluri au susținut, la un timp dat,

heather. Dacă nu sunt deranjate, aceste soluri au, în general, epipedon umbric (bogat în

humus cu saturație redusă în baze) și orizont albic (colorat deschis și levigat) care acoperă un

orizont de subsol spodic (acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu

și, de asemenea, obișnuit, fier) cu nuanță roșiatică si suborizont negru în partea superioară,

bogat în carbon organic. Totuși, unele dint aceste soluri au un epipedon ocric (tipic, subțire

și/sau colorat deschis). (Înapoi la cheia pentru humoduri)

Profilul unui haplohumod nisipos din Noua Zeelandă.

Acest sol are un epipedon ocric care constă dintr-un strat de suprafață brun închis (cca. 15 cm grosime) și cu,

imediat dedesubt, un orizont albic cenușiu deschis (la adâncimi de 15 până la 35 cm). Sub acest epipedon

este un orizont spodic bogat în carbon organic, negru care se extinde până la o adâncime de cca. 70 cm.

Scara is în cm.

Revenire la haplohumoduri

Grupele mari ale ortodurilor

Ortodurile sunt spodosolurile relativ liber drenate care au un orizont de subsol spodic

(acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu și de asemenea, obișnuit,

fier). Acestea sunt cele mai obișnuite spodosoluri în partea de nord a Europei și în Statele Unite.

Ele s-au format predominant în depozite grosiere, acide din Pleistocene sau Holocen sub

vegetație, în cea mai mare parte, forestieră de conifere. Dacă nu sunt deranjate, ortodurile au,

tipic, un orizont O, un orizont albic (colorat deschis și levigat) și un orizont de subsol spodic și

pot avea un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat). Totuși, unele din aceste soluri au

fost amestecate de rădăcinile arborilor căzuți sau de animale și au un orizont albic foarte subțire

sau nu au niciun orizont albic. Pe terenurile cultivate, orizontul albic este, obișnuit, amestecat

cu parte a orizontului spodic. În Statele Unite, ortodurile sunt extinse în părțile atât sudestice

cât și nordestice, în Great Lakes States și în munții din vest.

Placortoduri

Durortoduri

Ortoduri Fragiortoduri

Alortoduri

Haplortoduri

Profilul unui ortod (un haplortod caracteristic).

Orizontul albic (alb) se extinde de la o adâncime de cca. 1 până la 5 inches și cu, imediat dedesubt,

un orizont roșcat spodic care se extinde până la o adâncime de cca. 11 inches.


Înapoi la ortoduri

Cheie pentru grupele mari ale ortodurilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ortoduri care au:


adâncimii de 100 cm ……………….,,,……………………..…………… Placortoduri

Începi măsurarea de sub orice strat de suprafață organic O. Orizontul placic este

prezent în ≥ 50% din fiecare pedon. Prin definiție, orizont placic din spodosoluri este

≤ 2,5 cm grosime.

2. Strat de sol cimentat în cadrul adâncimii de 100 cm .…………......…… Durortoduri

Începi măsurarea de sub orice strat de suprafață organic O. Stratul cimentat este



de 100 cm ……………………………….………...……....……......…… Fragiortoduri


4. Conținut foarte mic de fier în orizontul spodic (acumulare de materie organică

translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea,

obișnuit, fier) ……………………………………………………….…...….. Alortoduri

Aceste soluri au < 0,10% fier (în soluție de oxalat de amoniu) în ≥ 75% din orizontul

spodic.

5. Orizont spodic rudimentar și adâncime de înrădăcinare

favorabilă ………………………………………………………………... Haplortoduri

Descrierile grupelor mari ale ortodurilor

Placortoduri – Aceste soluri au un orizont placic subțire (≤ 2,5 cm) (cimentat prin

acumularea fierului și materiei organice) în cadrul orizontului de subsol spodic (acumulare de

materie organică translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier). Ele nu

sunt cunoscute a apare în partea continentală a Statelor Unite și sunt considerat a fi rare în alte

părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru ortoduri)

Profilul unui placortod nisipos din Noua Zeelandă.

Acest sol are un epipedon ocric constând dintr-un strat de suprafață brun închis (gros de cca. 20 cm)

și, imediat dedesubt, un orizont albic cenușiu deschis (de la cca. 5 până la 15 cm grosime). Acest epipedon

are o trecere inferioară ondulată, netedă. Direct sub acesta este un orizont spodic brun gălbui închis, gros de

cca. 5 până la 10 cm, care are, de asemenea, trecere ondulată. La baza acestui strat este un orizont placic foarte

subțire (2 la 4 mm) care a fost cimentat prin acumulări ale fierului și materiei organice. Sub acesta este un

orizont spodic necimentat, slab înroșit, care are acumulare de fier și aluminiu.

Scara este în cm.

Înapoi la placortoduri

Durortoduri – Aceste soluri au un strat care este cimentat, obișnuit, cu combinații de fier,

aluminiu și materie organică. Orizontul cimentat este considerat a fi orstein dacă este mai gros

de 2,5 cm și parte din orizontul spodic. Unele durortoduri pot avea duripan (strat cimentat prin

acumularea silicei). (Înapoi la cheia pentru ortoduri)

Profilul unui durortod nisipos, bine drenat.

Acest sol are un epipedon ocric constând dintr-un strat de suprafață brun închis

(gros de cca. 2 inches) și un orizont albic cenușiu deschis (între adâncimi de 2 și 10 inches).

Un orizont spodic (brun închis) cu o trecere ondulată este direct sub orizontul albic și se extinde

până la o adâncime de cca. 2 până la 3 feet. Părțile negre ale orizontului spodic sunt ortstein,

cimentate prin acumularea fierului și materiei organice și, așadar, restrictiv pentru înrădăcinare.

Revenire la durortoduri

Fragiortoduri – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) sub

orizontul de subsol spodic (acumulare de materie organică translocată în complex cu aluminiu

și, de asemenea, obișnuit, fier). Ele s-au format, în principal, în depozite lutoase, dar unele s-

au format în depozite nisipoase care conțin cantitate considerabilă de nisip fin și nisip foarte

fin. Fragipanul poate fi gros sau poate a fost format în orizontul eluvial (E') al unei secvențe

(sequum) inferioare care se suprapune pe orizont de subsol argilic (acumulare de argilă). În

general, un orizont eluvial colorat mai deschis s-a dezvoltat deasupra fragipanului, probabil,

datorită mișcării laterală a apelor freatice. Arborii care cresc pe fragiortoduri sunt, tipic,

superficial înrădăcinați și uneori sunt doborâți de vânt. Când copacii sunt doborâți de vânt, are

loc o amestecare a orizonturilor de sol de deasupra fragipanului. Ca urmare, multe din aceste

soluri au un orizont albic (colorat deschis și levigat) sau niciun orizont albic ori au un orizont

albic subțire, intermitent sub parte din orizontul spodic. Un anumit fel de microrelief este o

trăsătură normală, în afară de cazul când solurile au fost netezite prin cultivare. În Statele

Unite, fragiortodurile sunt, de cele mai mule ori, în climatele reci, în partea de nord a țării.

(Înapoi la cheia pentru ortoduri)

Alortoduri – Aceste soluri au acumulări de aluminiu care apar în cantități relativ mari în

comparație cu acumulările de fier. Ele s-au format predominant în depozite nisipoase. Ele au

cantități mici de acumulări de fier fie datorită levigării intensive, fie datorită materialelor

parentale care au avut conținut mic de fier. Alortodurile au, tipic, un orizont albic (colorat

deschis și levigat) gros și epipedon ocric (tipic, subțire și/sau colorat deschis). Ele sunt mai

obișnuite în zonele climatelor calde decât în mediile înconjurătoare ambientale reci. În Statele

Unite, ele apar, în principal, în sud-est. (Înapoi la cheia pentru ortoduri)

Haplortoduri – Acestea sunt ortodurile relativ liber drenate care fie au un orizont albic

(colorat deschis și levigat) și un orizont de subsol spodic (acumulare de materie organică

translocată în complex cu aluminiu și, de asemenea, obișnuit, fier), fie au, în condiții de

cultivare, în mod obișnuit, numai un orizont spodic sub orizont Ap. Orizontul spodic poate să

se găsească pe o secvență (sequum) inferioară cu un orizont de subsol argilic (acumulare de

argilă) sau un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) peste

materiale neconsolidate, relativ nedezagregate sau pe rocă. Cele mai multe haplortoduri au

vegetație forestieră sau au fost folosite pentru a avea vegetație forestieră, mai ales, de

conifere, dar și specii de esențe tari în unele zone. Majoritatea acestor soluri s-a format în

depozite nisipoase sau în materiale dezagregate din gresie sau cuarțit. (Înapoi la cheia pentru

ortoduri)

Profilul unui haplortod nisipos, bine drenat din Michigan.

Acest sol are un epipedon ocric constând dintr-un strat de suprafață brun închis (cca. 3 inches grosime) și,

imediat dedesubt, un orizon albic cenușiu deschis (între adâncimi de 3 și cca. 12 inches). De reținut trecerea

inferioară neregulată a orizontului albic.

Sub orizontul albic este un orizont spodic brun și galben roșcat care se extinde până la o adâncime de cca. 36

inches. De reținut petele brune care se extinde în materialul galben-roșcat.

Limbile de materiale albice și spodice reflectă fluxul apei prin sol.


Revenirea la haplortoduri

Ordinul ultisolurilor

Ultisolurile sunt soluri cu stare redusă în baze și subsol îmbogățit în argilă


Tipic, ultisolurile au un strat de suprafață care constă dintr-un epipedon ocric (tipic, colorat

deschis și/sau subțire) cu, imediat dedesubt, subsol îmbogățit în argilă. Subsolul este fie un

orizont argilic (acumulare de argilă) fie, când capacitatea de schimb cationic este foarte mică,

un orizont kandic. Subsolul este, tipic, roșiatic datorită cutanelor de oxizi de fier de pe

grăunții minerali. Obișnuit, între orizontul de suprafață și orizontul de subsol este o zonă de

levigare colorată deschis. Toate ultisolurile au saturație redusă în baze, ceea ce le face slabe în

privința fertilității native. Puține ultisoluri excesiv de umede au un epipedon umbric

(îmbogățit în humus cu saturație redusă).


Ultisolurile s-au format, în principal, în climate calde, umede sub vegetație forestieră.

Obișnuit, ele sunt în zona unde există deficit de umiditate parte din an, dar unde precipitațiile

anuale totale depășesc evaporația, condiții care duc la un mediu înconjurător de levigare netă.

Ultisolurile se formează într-o gamă largă de materiale parentale, dar materialele, în general,

sunt acide și nefertile și nu dau cantitate mare de baze pe măsură ce sunt dezagregate.

Obișnuit, ultisolurile sunt în peisaje relativ vechi, unde au avut loc procese de dezagregare

semnificativă, astfel încât fracțiunea de argilă din subsol tinde să fie dominată de minerale cu

activitate redusă, cum ar fi caolinit și oxizi de fier și aluminiu. Nivelul de fertilitate al

ultisolurilor este scăzut și elementele nutritive pentru plante sunt, tipic, concentrate în partea

superioară a profilului (datorită biociclării (biocycling20) și descresc cantitativ cu creșterea

adâncimii. Cantitatea bazelor eliberate prin dezagregare este, tipic, egală cu cantitatea celor

îndepărtate prin levigare sau mai mic decât aceasta și cele mai multe baze sunt reținute în

vegetație și orizonturile superioare ale solului.

Localizare

La nivel global, ultisolurile ocupă circa 8% din suprafața de teren fără gheață. În Statele

Unite, ultisolurile sunt situate, în majoritate, în sud-est, în regiunile fiziografice Piemont,

Appalachian Plateau, Ridge and Walley și Coastal Plain, dar, de asemenea, apar în Pacific

Northwest și în California Centrală. Ultisolurile sunt, de asemenea, se găsesc în Asia de Sud,

în Bazinul Amazonului Superior în America de Sud și în Bazinul Congo din Africa Centrală.

20 Biocycling: Ciclarea materialelor prin microorganisme, plante și animale.

Profilul unui ultisol.


Ultisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Distribuția globală a ultisolurilor

Subordinele ultisolurilor

Clasificarea ultisolurilor

În definițiile subordinelor, accentul este pus, în principal, pe climatul solului sub formă de

gradul de umiditate a solului (acvulturi) și regimul de umiditate a solului (udulturi, ustulturi și

xerulturi). Un subordin (humulturi) scoate în evidență acumularea de carbon organic în sol.

Nivelul de grupă mare reflectă o combinație de proprietăți importante, care includ prezența

orizonturilor diagnostice altele decât un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) și un

epipedon ocric (tipic, colorat deschis și/sau subțire), schimbare abruptă a texturii către un strat

permeabil lent, culori roșii închise, niveluri semnificative de plintit (concentrație bogată în

oxid de fier, fermă) în subsol, patternuri de saturație a solului și o morfologia care reflectă

dezvoltarea avansată a solului pe forme de relief stabile.

Cele cinci subordinele sunt:

1. Acvulturi – Ultisoluri excesiv de umede (condiții acvice în partea superioară)

2. Humulturi – Ultisoluri cu cantitate mare de acumulări de carbon organic în subsol

3. Udulturi – Ultisoluri din regiuni umede cu precipitații bine distribuite

4. Ustulturi – Ultisoluri moderat uscate (umiditate limitată)

5. Xerulturi – Ultisoluri moderat uscat (umiditate limitată care este primită iarna și climat

de tip mediteranean)

Acvulturi

Humulturi

Ultisoluri Udulturi

Ustulturi

Xerulturi

Cheie pentru subordinele ultisolurilor

Ultisoluri care au:

1. Nivel al apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 50 cm .....…. Acvulturi

Dovada nivelului apei freatice include trăsături redoximorfice (patternuri de culoare

cenușie și roșie). Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile

specifice privind localizarea trăsăturilor redoximorfice. Începi măsurarea adâncimii de

sub orice orizont O. Solurile drenate artificial sunt incluse în acvulturi.

2. Cantități mari de carbon organic în subsol ...……………..........………… Humulturi

Aceste soluri au ≥ 0,9% carbon organic în primii 15 cm ai subsolului sau ele au ≥ 12

kg/m2 în primii 100 cm ai profilului.

3. Precipitații bine distribuite sezonier …………..……………………..……… Udulturi


4. Umiditatea solului disponibilă oarecum limitată pentru creșterea

plantelor …………...…………………………………………………………. Ustulturi



5. Climat de tip mediteranean …………..……………………………..……….

Xerulturi

Aceste soluri au regim de umiditate a solului xeric (răcoros și umed iarna și

cald și uscat vara).

Grupele mari ale acvulturilor

Acvulturile sunt ultisolurile din zonele excesiv de umede unde nivelul apei freatice este

foarte aproape de suprafață în timpul unei părți din fiecare an, obișnuit, iarna și primăvara la

latitudini mijlocii și este frecvent adânc în alte momente. Saturația persistă destul de mult în

timpul anului pentru a deveni epuizată de oxigen în partea superioară (în stare de condiții

acvice). Aceste soluri sunt, în majoritate, cenușii sau măslinii în subsol și s-au format, mai

ales, în depozite aluviale și marine, care sunt de vârsta Pleistocen sau mai mult. Acvulturile

sunt extinse pe câmpiile de coastă din Statele Unite, în special, de-a lungul Oceanului Atlantic

și Golfului Mexic. Pantele lor sunt slabe. Majoritatea acestor soluri au avut și încă au multă

vegetație forestieră. Acvulturile au un epipedon ocric (tipic, colorat deschis și/sau subțire) sau

umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze) și un orizont de subsol argilic (acumulare

de argilă) sau kandic (capacitatea foarte mică de schimb cationic). Unele au un fragipan (strat

ferm și casant, dar nu cimentat) în orizontul argilic ori kandic sau sub orizontul argilic ori

kandic.

Plintacvulturi

Fragiacvulturi

Albacvulturi

Kandiacvulturi

Acvulturi Kanhaplacvulturi

Paleacvulturi

Umbracvulturi

Epiacvulturi

Endoacvulturi

Profilul unui acvult (un plintacvult caracteristic) din Venezuela.

Unele din corpurile roșii din subsol sunt plintit.

Scara este în cm.

Înapoi la acvulturi

Cheie pentru grupele mari ale acvulturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Acvulturi care au:

1. Plintit care constituie ≥ 50% din strat în cadrul adâncimii de

150 cm …………………………………………………………...…...…. Plintacvulturi



umezire-uscare.

2. Fragipan (ferm și casant, dar nu strat cimentat) în cadrul adâncimii

de 100 cm ……………………………….…………………....………… Fragiacvulturi


3. Creștere abruptă în conținutul de argilă până la orizontul de

subsol ….………………………………………………………………….. Albacvulturi

Vezi definiția „schimbare texturală abruptă” pentru criterii specifice. De asemenea,

clasa Ksat trebuie să fie moderat redusă sau mai redusă în subsol (cel mai probabil să

satisfacă dacă textura este argilă nisipoasă, argilă prăfoasă sau argilă). Albacvulturile

pot să aibă orizont de subsol fie argilic, fie kandic.

4. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) și

conținut de argilă care nu descrește semnificativ în cadrul adâncimii de

150 ……………………………………………………...………….. Kandiacvulturi


afară de cazul când sărăciri de argilă (suprafețe cenușii unde argila și fierul s-au

pierdut) sunt prezente în strat și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos.

Kandiacvulturile nu pot avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150

cm. Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O.

5. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) cu descreștere

semnificativă în conținutul de argilă în cadrul adâncimii de

150 cm …………………………………………...……..…..……….. Kanhaplacvulturi


6. Conținut de argilă care nu descrește semnificativ în cadrul adâncimii de

150 cm ……………………………………………………..…………….. Paleacvulturi

Conținutul de argilă nu trebuie să scadă cu ≥ 20% din maximul din orizontul argilic, în

afară de cazul când sărăciri de argilă (suprafețe cenușii unde argila și fierul s-au

pierdut) sunt prezente în strat și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos.

Paleacvulturile nu pot avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150


7. Orizont de suprafață gros, colorat închis, bogat în humus …...…..... Umbracvulturi

Aceste soluri au epipedon fie molic (bogat în humus și baze), fie umbric (bogate în

humus cu saturație redusă în baze).

8. Episaturație (nivelul apei freatice ridicat) ..……………………………. Epiacvulturi

9. Endosaturație (saturat în întregul profil) ……..………...…………… Endoacvulturi

Descrierile grupelor mari ale acvulturilor

Plintacvulturi – Aceste soluri au plintit (concentrație bogată în oxid de fier, fermă) care

formează fază fie continuă, fie constituie mai mult de jumătate din matricea vreunui

suborizont în cadrul adâncimii de 150 cm. Aceste soluri sunt, în principal, în zone

intertropicale și au o suprafață mică din Puerto Rico. (Înapoi la cheia pentru acvulturi)

Profilul unui plintacvult slab drenat din Vietnam.

De reținut nivelul apei freatice sub 120 cm adâncime.

În perioadele excesiv de umede ale anului, nivelul apei freatice este aproape de suprafață.

Materialul roșu de sub o adâncime de cca. 60 cm este plintit.


Revenire la plintiacvulturi

Fragiacvulturi – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) cu limita

superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. În mod normal, fragipanul se află sub un orizont

argilic (acumulare de argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic). Totuși, în

puține din soluri, acesta poate fi în partea inferioară a orizontului de subsol argilic sau kandic.

(Înapoi la cheia pentru acvulturi)

Albacvulturi – Aceste soluri au o creștere evidentă în procentul de argilă la limita de trecere

abruptă la partea superioară, cea mai de sus, a orizontului de subsol argilic (acumulare de

argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic). În general, orizontul de subsol

este argilos și are conductivitate hidraulică moderat redusă sau mai redusă. În majoritatea

anilor, apa freatică este înălțată pentru scurtă durată deasupra orizontului argilic sau kandic

înainte de a se ajunge la saturarea solului. Pantele sunt aproape orizontale și drenarea solurilor

este dificilă. În sud-estul Statelor Unite, aceste soluri s-au format, în principal, în sedimente

acide din Pleistocen târziu și sunt pe terase inferioare marine sau ale râurilor. Majoritatea au

un sezon când orizonturile superioare sunt uscate. Unele din albacvulturile din Statele Unite

au fost defrișate pentru pășunat sau cultivare, dar multe sunt împădurite. (Înapoi la cheia

pentru acvulturi)

Kandiacvulturi – Aceste soluri au un orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb

cationic) și o distribuție a argilei în care procentul de argilă nu descrește de la cantitatea lui

maximă cu mai mult de 20% în cadrul adâncimii de 150 cm. Kandiacvulturile nu sunt

cunoscute a apare în Statele Unite. Grupa mare este prevăzută pentru a fi folosită în alte părți

ale lumii. (Înapoi la cheia pentru acvulturi)

Kanhaplacvulturi – Aceste soluri au un orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb

cationic) în care conținutul de argilă descrește semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm. Ele

au o zonă subțire până la moderat groasă de conținut maxim de argilă. Kanhaplacvulturile nu

sunt cunoscute a apare în Statele Unite. Grupa mare este prevăzută pentru a fi folosită în alte

părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru acvulturi)

Paleacvulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) și un

procent al argilei care nu descrește de la cantitatea lui maximă cu mai mult 20% în cadrul

adâncimii de 150 cm. Paleacvulturile s-au format, în principal, pe suprafețe de teren din

Pleistocen sau mai vechi ori pe terase inferioare marine sau ale râurilor sau în delte vechi. Ele

au suprafață mare în sud-estul Statelor Unite. Vegetația naturală a constat din plante

forestiere, îndeosebi, conifere tolerante la apă sau arbori de esențe tari. (Înapoi la cheia pentru

acvulturi)

Profilul unui paleacvult argilos, slab drenate, din Georgia.

El are un epipedon ocric negru, bogate în humus gros de câțiva inches.

Sub acest epipedon este un orizont argilic care este predominant cenușiu

cu trăsături redoximorfice galben roșcate. Partea dreaptă a profilul a fost netezită.

Scara este la intervale de jumătate de metru.

Revenire la paleacvulturi

Umbracvulturi – Obișnuit, aceste soluri au un epipedon umbric (bogat în humus cu saturație

redusă în baze), dar puține cu stare ridicată în baze în partea superioară a solului pot avea

epipedon molic (bogat în humus și baze). Umbracvulturile sunt printre cele mai excesiv

umede din acvulturi și orizontul de subsol argilic (acumulare de argilă) al lor nu este la fel de

puternic dezvoltat ca acela al altor acvulturi. Umbracvulturile au o zonă subțire până la

moderat groasă de conținut maxim de argilă. Vegetația naturală a constat, în principal, din

arbori și ierburi tolerante la apă (vegetație hidrofită). (Înapoi la cheia pentru acvulturi)

Epiacvulturi – Aceste soluri, au nivel al apei freatice ridicat pe un strat mai puțin permeabil,

obișnuit, un orizont de subsol argilic. Pantele sunt, în general, aproape orizontale. Înainte de

cultivare, cele mai multe epiacvulturi au susținut fie pădure de foioase cu frunze căzătoare, fie

pădure de conifere. (Înapoi la cheia pentru acvulturi)

Endoacvulturi – Aceste soluri au nivel al apei freatice care fluctuează de la suprafața solului

până la adâncimi care pot depăși 2 metri. In general, ele sunt aproape orizontale. Înainte de

cultivare, cele mai multe endoacvulturi au susținut plante fie de păduri de foioase cu frunze

căzătoare, fie de pădure de conifere. (Înapoi la cheia pentru acvulturi)

Grupele mari ale humulturilor Humulturile sunt ultisolurile liber drenate, bogate în humus de latitudini mijlocii sau mici.

La latitudini mijlocii, ele sunt, în majoritate, colorate închis, dar la latitudini mici, conținutul

lor de humus nu este neapărat reflectat de culoare. Aceste soluri sunt, în principal, în zone

montane care au cantități mari de precipitații, dar au și deficit de umiditate în timpul vreunui

sezon. Cele mai multe humulturi din Statele Unite s-au format în rocă bazică pe suprafețe care

sunt din Pleistocen târziu sau mai vechi. Obișnuit, pantele sunt puternice. Dacă solurile sunt

cultivate, orizontul de subsol poate fi adus la suprafață prin eroziune. Pentru a păstra solurile

erodate și neerodate în aceeași clasificare, criteriile subordinelor au fost scrise în termeni ai

conținutului de carbon al întregului sol sau al orizontului de subsol argilic (acumulare de

argilă) sau kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic). Vegetația naturală a fost, în

majoritate, din plante de pădure de conifere la latitudini mijlocii și din plante de păduri

tropicale la latitudini mici.

Sombrihumulturi

Plintohumulturi

Kandihumulturi

Humulturi

Kanhaplohumulturi

Palehumulturi

Haplohumulturi

Profilul unui humult (un palehumult caracteristic) din Brazilia.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 25 cm cu, imediat dedesubt, un orizont de subsol argilic gros

care se extinde până la mai mult de 150 cm adâncime. Orizontul argilic are un conținut relativ mare de carbon

organic.

Înapoi la humulturi

Cheie pentru grupele mari ale humulturilor (înapoi la cheia pentru

subordine)

Humulturi care au:

1. Orizont de subsol sombric (strat colorat închis în care s-a acumulat materie

organică) în cadrul adâncimii de 100cm ………………...….…… Sombrihumulturi


2. Plintit care constituie ≥ 50% dintr-un strat în cadrul adâncimii de

150 …………………………………………………………...………. Plintacvalfuri

Începi măsurarea adâncimii sub orice orizont O. Plintitul este concentrație bogată în


umezire-uscare.

3. Orizont kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic) și conținut de

argilă care nu descrește semnificativ în cadrul adâncimii de

150 cm ………………………………………………………….…….. Kandihumulturi

Conținutul de argilă nu trebuie să descrească cu ≥ 20% din maximul din orizontul

kandic, în afară de cazul când în strat sunt prezente scheletane (suprafețe ale pedurilor

dezvelite de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos.

Kandihumulturile nu pot avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de

150 cm. Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O.



adâncimii de 150 cm …………………………..………..……….. Kanhaplohumulturi


5. Orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) și conținut de argilă care nu

descrește semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm ………….…… Palehumulturi


argilic, în afară de cazul când în strat sunt prezente scheletane (suprafețe ale pedurilor


Palehumulturile nu pot avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150


6. Orizont argilic (acumulare de argilă) și descreștere semnificativă în conținutul de

argilă în cadrul adâncimii de 150 cm …………………………....…… Palehumulturi


Descrierile grupelor mari ale humulturilor

Sombrihumulturi – Aceste soluri au orizont de subsol sombric (strat colorat închis în care s-

a acumulat materie organice) care are limita lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele

nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite. Grupele mari sunt prevăzute pentru a fi folosite în

alte părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru humulturi)

Profilul unui sombrihumult argilos din Ruanda.

El are un epipedon umbric gros de cca. 35 cm cu, imediat dedesubt, un orizont argilic colorat mai deschis

(la adâncimi de 35 până la 90 cm). Sub o adâncime de cca. 90 cm, este un orizont sombric colorat închis.


Revenire la sombrihumulturi

Plintohumulturi – Aceste soluri au plintit (concentrație bogată în oxid de fier, fermă) care

formează o fază continuă în unul sau mai multe orizonturi în cadrul adâncimii de 150 cm ori

constituie mai mult de jumătate din volumul unuia sau mai multor orizonturi în cadrul

adâncimii de 150 cm. Ele nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite. Grupa mare a fost

prevăzută pentru a fi folosită în alte părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru humulturi)

Kandihumulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic) și distribuția argilei în care procentul de argilă nu descrește din valoarea lui

maximă cu mai mult de 20% în cadrul adâncimii de 150 cm. În Statele Unite, apare o mică

suprafață cu kandihumulturi în California și Hawaii. (Înapoi la cheia pentru humulturi)

Kanhaplohumulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică

de schimb cationic) și au o distribuție a argilei în care procentul de argilă descrește

semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm. Ele au o zonă subțire până la moderat groasă de

conținut maxim de argilă. Kanhaplohumulturile ocupă suprafață foarte mică la nivel mondial.

În Statele Unite, sunt cunoscute a apare numai în California si Hawaii. (Înapoi la cheia pentru

humulturi)

Palehumulturi – Aceste soluri sunt pe suprafețe vechi stabile. În aceste soluri, procentul de

argilă nu scade de la cantitatea lui maximă cu mai mult de 20% în cadrul adâncimii de 150 cm

sau stratul în care procentul de argilă descrește are cel puțin 5% din volum constând din

scheletane (suprafețe ale pedurilor dezvelite de argilă) și există cel puțin o creștere de 3% a

conținutului de argilă sub acest strat. Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare

de argilă). Ele sunt moderat extinse și apar, îndeosebi, în California, Oregonul Vestic și

Washington, precum și Hawaii. Ca și alte humulturi din Statele Unite, ele s-au format, în

majoritate, în material dezagregat din roci bazice sau în aluviuni provenite din roci bazice.

Majoritatea palehumulturilor au avut vegetație de pădure și multe încă au vegetație de pădure.

(Înapoi la cheia pentru humulturi)

Profilul unui palehumult lutos, bine drenat din Tailanda.

El are un epipedon umbric brun închis gros de 25 cm cu, imediat dedesubt, un orizont

argilic brun roșcat, gros. La o adâncime de cca. 100 cm este o discontinuitate litologică

în cadrul orizontului argilic la material cu un conținut mare de pietriș.

Revenire la palehumulturi

Haplohumulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) cu

descreștere semnificativă a conținutului de argilă în cadrul adâncimii de 150 cm. Ele au o

zonă subțire până la moderat groasă de conținut maxim de argilă. Haplohumulturile din

Statele Unite sunt, în principal, în munți aproape de Oceanul Pacific și au pante slabe până la

foarte puternice. Majoritatea haplohumulturi au vegetație de pădure de conifere. Obișnuit,

conținutul lor de carbon organic este relativ mare în comparație cu acela al majorității

celorlalte feluri de sol. Unele din aceste soluri au un epipedon umbric (bogat în humus cu

saturație redusă în baze), dar multe au valoarea culorii și croma mai mari decât valoarea și

croma epipedonurilor umbrice. (Înapoi la cheia pentru humulturi)

Profilul unui haplohumult argilos, moderat bine drenat din Puerto Rico.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 10cm cu, imediat dedesubt, un orizont

argilic argilos roșu care se extinde până la o adâncime de aproximativ 50 cm. Sub 50 cm,

el constă din material lutos dezagregat din rocă vulcanică. Acest sol este într-o zonă cu precipitații

destul de mari și are un conținut relativ ridicat de carbon organic în stratele de suprafață și subsol.

Scara este în cm.

Revenire la haplohumulturi

Grupele mari ale udulturilor

Udulturile sunt ultisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate, sărace în humus din zonele

umede cu precipitații bine distribuite sezonier (regim de umiditate udic). Majoritatea au

orizonturi superioare colorate deschis și, obișnuit, un orizont cenușiu care are, imediat

dedesubt, un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) brun gălbui până la roșcat ori

kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic). Puține care s-au dezvoltat în roci bazice au

orizont de suprafață brun închis sau brun roșcat care are, imediat dedesubt, un orizont argilic

sau kandic roșu închis sau roșu bruniu. Unele au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu

cimentat) ori plintit (concentrație bogată în oxid de fier, fermă) sau ambele, în sau sub

orizontul argilic ori kandic. Udulturile s-au dezvoltat în sedimente și pe suprafețe de vârstă

care variază din Pleistocen târziu până la Pliocen sau, posibil, mai vechi. Multe sunt cultivate,

fie cu utilizarea de amendamente pentru sol sau într-un sistem în care ele sunt cultivate pentru

foarte puțini ani și apoi returnate la pădure pentru a permite reciclarea elementelor nutritive.

Cele mai multe din aceste soluri au sau au avut vegetație forestieră, dar unele susțin savană

care, probabil, a rezultat din activitatea de incendiere provocată de om.

Plintudulturi

Fragiudulturi

Kandiudulturi

Udulturi Kanhapludulturi

Paleudulturi

Rodudulturi

Hapludulturi

Profilul unui udult (un kandiudult caracteristic) din Carolina de Nord.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 12 inches care are, imediat

dedesubt, un orizont kandic galben roșcat care se extinde sub baza fotografiei.


Înapoi la udulturi

Cheie pentru grupele mari ale udulturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Udulturi care au:


150 cm …………………………………………………………….....…. Plinthudulturi



umezire-uscare.

2. Fragipan (ferm și casant, dar nu strat cimentat) în cadrul adâncimii

de 100 cm ……………………………….……………….…....………… Fragiudulturi



150 cm ……………………………………………………...….……….. Kandiudulturi



de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Kandiudulturile nu pot





adâncimii de 150 cm …………………………………..…..….…….. Kanhapludulturi



descrește semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm ………........…… Paleudulturi



dezvelite de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Paleudulturile

nu pot avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150 cm. Începi


6. Atât strat de suprafață colorat închis cât și orizont de subsol argilic (acumulare

de argilă) roșcat …………………………………….……………………. Rodudulturi

Stratul de suprafață și subsolul au valoare (stare umedă) ≤ 3. Nuanța orizontului

argilic este, de cele mai multe ori, 2,5YR sau mai roșie și valoarea lui nu crește cu mai

mult decât 1 unitate când este în stare uscată. Cerința de culoare pentru argilic se

aplică până la adâncimea de 100 cm sau la întregul orizont argilic dacă este mai

subțire. Începi măsurarea adâncimii de sub orice orizont O.


argilă în cadrul adâncimii de 150 cm ………………………..…....…… Hapludulturi


Descrierile grupelor mari ale udulturilor

Plinthudulturi – Aceste soluri sunt udulturile, mai mult sau mai puțin, liber drenate care au o

cantitate mare de plintit (concentrație bogată de oxid de fier, fermă) în subsol. Ele sunt, mai

ales, în regiuni intertropical și sunt extinse în unele zone. Ele nu sunt cunoscute a apare în

Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru udulturi)

Fragiudulturi – Aceste soluri au un fragipan (strat ferm și casant, dar nu cimentat) în cadrul

adâncimii de 100 cm. Ele s-au format, mai ales, în aluviuni lutoase și în material de sol

rezidual. Obișnuit, fragipanul are limita superioară între 50 și 100 cm sub suprafața solului

mineral. Apa freatică este ridicată deasupra stratului compact în vreo perioadă în timpul

anului și multe din soluri au sărăciri de argilă (suprafețe cenușii unde argila și fierul s-au

pierdut) groase aproape de partea superioară, cea mai de sus, a fragipanului și în umpluturile

verticale dintre unitățile structurale. Fragiudulturile se găsesc, în principal, pe pante slabe în

întregul teritoriu sud-estic al Statelor Unite. Vegetația a fost de pădure, fie din conifere mixte,

fie din arbori de foioase cu frunze căzătoare. (Înapoi la cheia pentru udulturi)

Kandiudulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic) și o distribuție a argilei în care procentul de argilă nu descrește de la valoarea

sa maximă cu mai mult de 20% în cadrul adâncimii de 150 cm sau un strat în care procentajul

argilei scade are cel puțin 5% din volumul care constă din scheletane (suprafețe ale pedurilor

dezvelite de argilă) și acolo este cel puțin o creștere de 3% (absolut) în conținutul de argilă

sub acest strat. Kandiudulturile sunt găsite, mai ales, pe suprafețe geomorfologice mai vechi

din partea sudestică a Coastal Plain din Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru udulturi)

Profilul unui Kandiudult din Brazilia.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 30 cm cu, imediat dedesubt,

un orizont kandic roșu care se extinde sub baza fotografiei. Scara este în cm.

Revenire la kandiudulturi

Kanhapludulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic). Ele au mai puțin de 150 cm adâncime sau orizontul kandic are o distribuție a

argilei în care conținutul de argilă scade semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm. Aceste

soluri au o zonă subțire până la moderat groasă de conținut maxim de argilă. Vegetația

naturală a constat din plante de pădure. Multe din soluri au fost defrișate și sunt folosite ca

teren arabil sau pajiște. Obișnuit, kanhapludulturile se găsesc în Southeastern Piemont din

Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru udulturi)

Profilul unui kanhapludult din Georgia.

E are un epipedon ocric gros de cca. 12inches cu, imediata dedesubt,

un orizont kandic galben roșcat care se extinde până la o adâncime de cca. 36 inches.

Sub orizontul kandic este saprolit granitic dezagregat.


Revenire la kanhapludulturi

Paleudulturi – Aceste soluri sunt pe suprafețe de teren foarte vechi, stabile. Ele au un orizont

de subsol argilic (acumulare de argilă) gros. Ele au o distribuție a argilei în care procentul de

argilă nu descrește de la valoarea lui maximă cu mai mult de 20% în cadrul adâncimii de 150

cm sau un strat în care procentajul argilei descrește are cel puțin 5% din volumul format din

scheletane (suprafețe ale pedurilor dezvelite de argilă) și există cel puțin o creștere de 3%

(absolut) în conținutul de argilă sub acest strat. Pantele sunt, în general, slab înclinate sau

aproape orizontale. Vegetația naturală a constat din plante forestiere, în deosebi, esențe tari

sau conifere și esențe tari amestecate. Multe din aceste soluri au fost defrișate și sunt folosite

ca teren arabil sau pășune. Paleudulturile sunt extinse în sud-estul zonelor Atlanticului

sudestice și de mijloc din Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru udulturi)

Profilul unui paleudult din Alabama.

Epipedonul ocric constă dintr-un strat de suprafață închis la culoare și, imediat dedesubt, un

strat brun cenușiu care se extinde până la o adâncime de cca. 10 inches. Acest epipedon are,

imediat dedesubt, un orizont argilic roșu, gros care se extinde dincolo de baza fotografiei.


Revenirea la paleudulturi

Rodudulturi – Aceste soluri au un epipedon colorat închis și un orizont de subsol argilic

(acumulare de argilă) cu culori roșcate închis în întreaga parte superioară. Ele au o zonă

subțire până la moderat groasă de conținut maxim de argilă. Rodudulturile s-au format sub

vegetație forestieră și, obișnuit, în roci sau sedimente bazice. Ele tind să aibă mai mult fosfor

total decât majoritatea celorlalte udulturi. De asemenea, ele tind să fie mai puțin erozive.

Rodudulturile variază de la aproape orizontale până la foarte abrupte. Majoritatea lor s-au

format în sedimente sau pe suprafețe datând din a doua jumătate a Pleistocenului târziu

(Illinoian sau Wisconsinan). Unde pantele sunt adecvate, majoritatea solurilor sunt folosite

ca teren arabil. În multe din soluri, stratul arat include material care a fost parte a orizontului

argilic. (Înapoi la cheia pentru udulturi)

Hapludulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) și o

distribuție a argilei care descrește semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm. Ele au o zonă

subțire până la moderat groasă de conținut maxim de argilă. Cele mai multe din aceste soluri

s-au format în zone cu roci sau sedimente acide pe suprafețe care sunt cel puțin de vârstă

Pleistocen. Unde solurile nu sunt cultivate, vegetația constă din arbori de esență tare sau

conifere. Hapludulturile sunt extinse în sudestul Statelor Unite, în mid Atlantic States și pe

Coastal Plain de-a lungul Golfului Mexic din statele sudice de la est de Mississippi River.

Pantele sunt, în general, slab înclinate până la abrupte, dar puține din solurile de pe partea cea

mai de jos a Coastal Plain sunt aproape orizontale. (Înapoi la cheia pentru udulturi)

Profilul unui hapludult bolovănos, bine drenat din Thailanda.

El are epipedon ocric bogat în humus, gros de cca. 20 cm cu, imediat dedesubt,

un orizont argilic care se extinde până la o adâncime de aproximativ 50 cm.

De reținut mulții bolovani rotunjiți și pietrișul din materialul parental aluvionar de sub orizontul argilic.

Scara este în cm.

Revenirea la hapludulturi

Grupele mari ale ustulturilor

Ustulturile sunt ultisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate din regiuni subumede până

la semiaride unde cantitățile de precipitații sunt moderat scăzute până la mari, dar

evapotranspirația depășește precipitațiile în cea mai mare parte a anului. Unele ustulturi au un

singur sezon uscat în fiecare an, cum ar fi acelea din climat musonic și altele au perioade

alternânde umede și uscate în întreaga perioadă de vegetație. Ustulturile au regim de umiditate

a solului ustic și conținut relativ mic de carbon organic.

Majoritatea ustulturilor au un epipedon ocric (tipic, colorat deschis și/sau subțire) care se

suprapune pe un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă sau kandic (capacitate foarte

mică de schimb cationic), care poate sau nu poate să conțină plintit (concentrație bogată de

oxid de fier, fermă). În unele părți ale lumii, este obișnuit un contact petroferric (cimentat prin

acumularea fierului cu puțină sau fără nici un fel de materie organică).

Vegetația constă, obișnuit, din plante de pădure sau savană. Ustulturile au suprafață mică în

Statele Unite.

Plintustulturi

Kandiustulturi

Kanhaplustulturi

Ustulturi

Paleustulturi

Rodustulturi

Haplustulturi

Profilul unui ustult (un kandiustult caracteristic) din Zambia.

Acest sol are un orizont kandic galben roșcat care începe la cca. 20 cm adâncime.


Înapoi la ustulturi

Cheie pentru grupele mari ale ustulturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Ustulturi care au:


150 cm …………………………………………………………….....…. Plinthustulturi



umezire-uscare.



150 cm ……………………………………………………...……….….. Kandiustulturi


kandic, în afară de cazul când în strat sunt prezente scheletane (suprafețe ale pedurilor


Kandiustulturile nu pot avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150




adâncimii de 150 cm …………………………………..…..……….. Kanhaplustulturi



descrește semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm ………...……… Paleustulturi



dezvelite de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Paleustulturile

nu pot avea strat restrictiv pentru rădăcini în cadrul adâncimii de 150 cm. Începi


5. Atât strat de suprafață colorat închis cât și orizont de subsol argilic (acumulare de

argilă) roșcat ………………………….…………….…………...………. Rodustulturi

Suprafața și subsolul au valoare (stare umedă) ≤ 3. Nuanța orizontului argilic este, de

cele mai multe ori, 2,5YR sau mai roșie și valoarea acesteia nu crește cu mai mult decât

1 unitate când este în stare uscată. Cerința de culoare pentru argilic se aplică până la

adâncimea de 100 cm sau la întregul orizont argilic dacă este mai subțire. Începi



argilă în cadrul adâncimii de 150 cm ………………………..…...…… Haplustulturi


Descrierile grupelor mari ale ustulturilor

Plinthustulturi – Aceste soluri au o cantitate mare de plintit (concentrație bogată în oxid de

fier, fermă) în subsol. Pantele sunt, în majoritate, slabe sau moderate. Aceste soluri nu sunt

cunoscute a apare în Statele Unite sau în Puerto Rico. Grupa mare este prevăzută pentru a fi

folosită în alte părți ale lumii. (Înapoi la cheia pentru ustulturi)

Profilul unui plintustult lutos, moderat bine drenat din Malaezia.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 25 cm cu, imediat dedesubt, un orizont argilic brun roșcat.

Jumătatea inferioară a profilului este fermă și restrictivă pentru circulația apei. Apa tinde să stea

periodic suspendată deasupra acestui strat și să se miște lateral, ducând la culorile cenușii din

partea de mijloc a profilului. Arealele roșu închis din partea inferioară a profilului sunt plintit.

Adâncimea acestui profil este de cca. 150 cm.

Revenirea la plintustulturi

Kandiustulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic). Ele au o distribuție a argilei în care procentul de argilă nu descrește de la

valoarea lui maximă cu mai mult de 20% în cadrul adâncimii de 150 cm. Vegetația naturală a

constat din pădure. Multe din soluri au fost defrișate și sunt folosite ca teren arabil sau pășune.

(Înapoi la cheia pentru ustulturi)

Profilul unui kandiustult extrem de dezagregat, bine drenat, din Tailanda.

Acest sol are un epipedon ocric nisipos care constă dintr-un strat de suprafață închis la culoare (cca. 22 cm

grosime) și, imediat dedesubt, are un strat mai colorat mai deschis din care argila a fost levigată (între

adâncimi de 22 și 75 cm). Subsolul sub 75 cm este un orizont kandic lutos care este ceva mai închis la

culoare decât stratul nisipos de deasupra. Scara este în intervale de 10 cm.

Revenire la kandiustulturi

Kanhaplustulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol kandic (capacitate foarte mică de

schimb cationic). Ele au o distribuție a argilei în care procentul de argilă scade semnificativ în

cadrul adâncimii de 150 cm. Aceste soluri au o zonă subțire până la moderat groasă de

conținut maxim de argilă. Pantele variază de la slab la foarte înclinate. Multe din soluri sunt în

climate tropicale și sunt exploatate agricol prin cultivare itinerantă. Kanhaplustulturile nu sunt

cunoscute a apare în Statele Unite. Ele sunt definite pentru a fi folosite în alte părți ale lume.


Paleustulturi – Aceste soluri au un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă). Ele au o

distribuție a argilei în care procentul de argilă nu descrește de la valoarea lui maximă cu mai

mult de 20% în cadrul a 150 cm de la suprafața solului mineral. Multe din soluri au un orizont

argilic gros. Obișnuit, există cantități mici sau moderate de plintit (concentrație bogată în oxid

de fier, fermă), la vreo adâncime în soluri. Paleustulturile sunt pe suprafețe vechi, stabile care

au pante slabe. Ele sunt foarte rare în SUA și sunt cunoscute a apare numai în California.


Rodustulturi – Aceste soluri au un epipedon colorat închis și un orizont de subsol argilic

(acumulare de argilă) roșu închis sau roșu negricios. Ele sunt moderat profunde sau au o

distribuție a argilei în care procentul de argilă descrește semnificativ în cadrul adâncimii de

150 cm. Aceste soluri au o zonă subțire până la moderat groasă de conținut maxim de argilă.

Ele s-au format, în principal, în material dezagregat din roci bazice. Ele tind sa aibă mai mult

fosfor total decât majoritatea celorlalte ustulturi. Rodustulturile au pante slabe până la foarte

înclinate. Majoritatea acestor soluri s-au format în aluviuni sau pe pante din a doua jumătate a

Pleistocenului târziu, fie Illinoian sau Wisconsinan. Rodustulturile sunt rare în Statele Unite

și se cunosc a apare numai în Pacific Trust Islands. (Înapoi la cheia pentru ustulturi)

Haplustulturi – Aceste soluri au o zonă subțire sau moderat groasă de conținut maximum de

argilă în orizontul de subsol argilic (acumulare de argilă). Pantele variază de la slab până la

foarte înclinate. Multe din aceste soluri sunt în climate tropicale și sunt exploatate agricol prin

cultivare itinerantă. Haplustulturile ocupă o suprafață mică în Statele Unite și apar, mai ales,

în Texas, California și Puerto Rico. Ele sunt extinse în unele părți ale lumii. (Înapoi la cheia

pentru ustulturi)

Profilul unui haplustult argilos, moderat bine drenat din Texas.

Acest sol are un epipedon ocric care constă dintr-un strat de suprafață închis la culoare

(gros de cca. 7 cm) și, imediat dedesubt, dintr-un strat colorat mai deschis din care argila

care a fost levigată (între adâncimi de7 și 18 cm). Sub acest epipedon este un orizont argilic

roșu gălbui care devine galben roșcat până la cenușiu în partea inferioară.

Revenire la haplustulturi

Grupele mari ale xerulturilor

Xerulturile sunt ultisolurile, mai mult sau mai puțin, liber drenate din climate de tip

mediteranean. Aceste soluri au regim de umiditate xeric (răcoros și umed iarna și cald și uscat

vara) și cantitate moderată sau mică de materie organică. În general, ele au un epipedon ocric

(tipic, colorat deschis și/sau subțire) sau umbric (bogat în humus cu saturație redusă în baze)

și, imediat dedesubt, care stă un orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) bruniu până la

roșcat sau kandic (capacitatea foarte mică de schimb cationic) . Ele nu sunt extinse în Statele

Unite, cu excepția în California și Oregon, mai ales, în munți. Ele sunt pe pante slabe până la

foarte abrupte. Vegetația naturală a constat, în mare parte, din plante de pădure de conifere.

Palexerulturi

Xerulturi

Palexerulturi

Cheie pentru grupele mari ale xerulturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Xerulturi care au:


de schimb cationic) și conținutul de argilă care nu descrește

semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm ……………………..……. Palexerulturi

Conținutul de argilă nu trebuie să descrească cu ≥ 20% din maximul din subsol, în


de argilă) și conținutul de argilă crește din nou cu ≥ 3% în jos. Palexerulturile nu pot




de schimb cationic) și descreștere semnificativă în conținutul de argilă

în cadrul adâncimii de 150 cm ……………………………….....……. Haploxerulturi


Descrierile grupelor mari ale xerulturilor

Palexerulturi – Aceste soluri au o distribuție a argilei în care procentul de argilă nu descrește

de la valoarea lui maximă cu mai mult de 20% în cadrul adâncimii de 150 cm, sau un strat în

care descreșterea procentului de argilă are cel puțin 5% din volumul format din scheletane

(suprafețe ale pedurilor dezvelite de argilă) și există cel puțin o creștere de 3% în conținutul

de argilă sub acest strat. Aceste solurile sunt, în majoritate, pe suprafețe mai vechi din

Cascades și munții de coastă din Oregon și California. Pantele sunt slabe până la foarte

înclinate. Palexerulturile sunt, probabil, rare în lume, dar ele pot fi extinse la nivel local în

zonele climatelor umede de tip mediteranean. (Înapoi la cheia pentru xerulturi)

Haploxerulturi – Aceste soluri au distribuție a argilei în care procentul de argilă descrește

semnificativ în cadrul adâncimii de 150 cm. Aceste soluri au o zonă subțire până la moderat

groasă de conținut maxim de argilă. Tipic, ele au un epipedon ocric (tipic, colorat deschis

și/sau subțire) care este așezate pe orizont de subsol argilic (acumulare de argilă) bruniu sau

roșcat ori kandic (capacitate foarte mică de schimb cationic). În Statele Unite, acestea apar, în

majoritate, în Sierra Nevada și Cascade Mountains și susțin plante de pădure de conifere.

Haploxerulturile sunt moderat extinse în acei munți, dar sunt rare în altă parte din Statele

Unite. (Înapoi la cheia pentru xerulturi)

Ordinul vertisolurilor

Vertisolurile sunt soluri foarte argiloase care se contractă și crapă când

sunt în stare uscată și gonflează când sunt în stare excesiv de umedă


Vertisolurile sunt soluri foarte argiloase, care au crăpături largi, adânci, în timpul sezoanelor

uscate. Toate vertisoluri sunt dominate de minerale argiloase (smectite), care se contractă

impresionant când sunt în stare uscată și se umflă când sunt umezite. Aceste soluri au tendința

de a fi foarte lipicioase si plastice când sunt în stare excesiv de umedă și foarte ferme și tari

când sunt în stare uscată. Obișnuit, ele sunt de culoare foarte închisă la datorită amestecării

adânci ce rezultă din ciclurile contracție-gonflare care frământă solul. Vertisoluri au, obișnuit,

fețe de alunecare (suprafețe structurale striate, lucioase) care sunt produse prin procesul de

contracție-gonflare. Ca rezultat al frământării, orizonturile distincte ale solului sunt adesea

dificil de distins. Multe vertisoluri au un epipedon molic (bogat în humus și baze) și un

orizont de subsol cambic (dezvoltare minimală a solului). Puține au un orizont de subsol

argilic (acumulare de argilă), natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) sau calcic

(acumulare de carbonat de calciu).


În general, vertisolurile au pante slabe, dar puține sunt în pantă puternică. Vegetația naturală

este dominant iarba sau savana, dar puține sunt în pădure sau arbuști de deșert. Vertisolurile

sunt cunoscute a apare într-o gamă largă de medii climatice, dar toate vertisolurile necesită

climat (fie răcoros, cald) în care apare uscare sezonieră. Climatul ideal pare a fi acela cu

caracter musonic umed-uscat care accentuează ciclurile de contracție-gonflare.

Vertisolurile se formează pe o varietate de materiale parentale, din care majoritatea sunt

neutre sau calcaroase. Materialele includ gresie calcaroasă, șisturi argiloase, cretă, calcar,

depuneri de cenușă, roci magmatice bogate în baze și aluviuni argiloase provenite din aceste

surse sau similare. Condițiile care permit levigare relativ redusă sunt importante pentru ca

argilele să nu fie supuse la dezagregare până la specii minerale cu potențial mai mic pentru

contracție și gonflare.

Unele vertisoluri, mai ales cele din zone mai umede, au dezvoltat un pattern unic de

microrelief cunoscut sub numele de gilgai. Gilgai este un pattern complicat de microridicături

și microlăsături care se repetă la scări de cca. 3 până la 10 metri. Aceste zone au patternuri

complexe de hidrologie și vegetație.

Localizare

Global, vertisolurile ocupă circa 2% din suprafața de teren fără gheață. Aceste soluri

apar, în principal, între latitudinile de cca. 50 grade nord și 45 grade sud. Obișnuit, ele sunt în

părți din Sudan, Etiopia, China, India, Bangladesh, Australia și Uruguay. În Statele Unite,

vertisolurile sunt, obișnuit, în părțile sudice din Great Plains și Mississippi River Valley

și în Alabama și Mississippi Blackland Prairie, Red River Valley, vestul statului South

Dakota, California centrală și puține suprafețe în Pacific Northwest.

Profilul unui vertisol.


Vertisolurile la nivel de subordin din Statele Unite.

Distribuția globală a vertisolurilor

Subordinele vertisolurilor

Clasificarea vertisolurilor

În definițiile subordinelor, importanța este dată climatului solului. Cinci subordine se bazează

pe regimul de umiditate (acverturi, xererturi, usterturi, torerturi și uderturi) și unul se bazează

pe regimul de temperatură (crierturi). Totuși, regimurile de umiditate definite au puțină

importanță, deoarece apa din precipitații, obișnuit, curge în crăpături, astfel că solurile sunt

reumezite atât din partea de sus cât și din partea de jos. Din cauza dificultății în definirea

regimurilor de umiditate a solului la vertisoluri, durata în care crăpăturile sunt deschise sau

închise este folosită pentru a diferenția subordinele.

Nivelul grupei mari reflectă o combinație de proprietăți importante, care includ prezența

diferitelor orizonturi diagnostice, prezența stratelor cimentate, conductivitatea electrică și pH-

ul, acumulare semnificativă a carbonului în partea superioară a solului, precum și patternurile

de saturație a solului.

Cele șase subordinele sunt:

1. Acverturi – Vertisoluri excesiv de umede (condiții acvic în partea superioară)

2. Crierturi – Vertisoluri reci (regim de temperatură criic)

3. Xererturi – Vertisoluri cu pattern de crăpare sezonieră indicativ pentru regim de

umiditate xeric (răcoros și umed iarna și cald și uscat vara)

4. Torerturi – Vertisoluri cu pattern de crăpare sezonieră indicativ pentru regim de

umiditate toric (arid)

5. Usterturi – Vertisoluri cu pattern de crăpare sezonieră indicativ pentru regim de

umiditate ustic (umiditatea este limitată, dar disponibilă pentru porțiuni din perioada de

vegetație)

6. Uderturi – Vertisoluri cu pattern de crăpare sezonieră indicativ pentru regim de

umiditate udic (ploi bine distribuite sezonier)

Acverturi

Crierturi

Xererturi

Vertisoluri

Torerturi

Usterturi

Uderturi

Cheie pentru subordinele vertisolurilor

Vertisoluri care au:

1. Nivel al apei freatice ridicat sezonier în cadrul adâncimii de 50 cm .......... Acverturi

Dovada nivelului apei freatice include trăsături redoximorfice (patternuri de culoare

cenușie și roșie). Vezi „Keys to Soil Taxonomy”, ediția a 12-a, pentru criteriile

specifice privind cantitatea, culoarea și localizarea trăsăturilor redoximorfice. Începi

măsurarea adâncimii de sub orice orizont O. Solurile drenate artificial sunt incluse în

acverturi.

2. Temperatura medie a solului rece ………………………………….....……. Crierturi


3. Crăpături în primii 50 cm de la suprafață care sunt deschise ≥ 90 de zile

consecutive vara și închise ≥ 90 de zile consecutive iarna ……...………… Xererturi

Patternul crăpării sezoniere se referă la soluri neirigate. Crăpăturile sunt ≥ 5 mm

lărgime și se extind în ≥ 25 cm din primii 50 cm. Xererturile au regim de temperatură a

solului frigid, mezic sau termic

4. Crăpături în primii 50 cm de la suprafață care sunt închise < 60 de zile consecutive

când temperatura solului > 8 oC …...………………………………….…… Torerturi

Patternul crăpării sezoniere se referă la soluri neirigate. Temperatura solului este

înregistrată la adâncimea de 50 cm. Temperatura de 8 oC este folosită pentru

aproximarea perioadei de vegetație.

5. Crăpături în primii 50 cm de la suprafață care sunt deschise ≥ 90 de zile

cumulative …în fiecare an ……..……………………………………..…… Usterturi


lărgime și se extind în ≥ 25 cm din primii 50 cm.

6. Crăpături în primii 50 cm de la suprafață care sunt deschise < 90 de zile

cumulative în fiecare an ..……………………………………….……..…… Uderturi


lărgime și se extind în ≥ 25 cm din primii 50 cm.

Grupele mari ale acverturilor

Acverturile sunt vertisolurile excesiv de umede. Ele sunt saturate până la suprafață prin apa

freatică pentru o perioadă suficient de lungă în timpul anului pentru a deveni lipsite de oxigen

(condiții acvice). Cu toate acestea, ele sunt, de asemenea, uscate pentru perioade suficient de

lungi în timpul anului pentru ca să se deschidă crăpături. Aceste soluri sunt, tipic, în zone

joase, cum ar fi șesuri ale lacurilor glaciare, șesuri inundabile, terase ale râurilor și depresiuni.

Sulfacverturi

Salacverturi

Duracverturi

Natracverturi

Acverturi

Calciacverturi

Distracverturi

Epiacverturi

Endoacverturi

Profilul unui acvert (un endoacvert caracteristic) din Tailanda.

Trăsături redoximorfice sunt în întregul profil. Imediat dedesubt, la o adâncime cca. 110 cm, este o

discontinuitatea litologică la material lutos. Scara este în centimetri.

Revenire la acverturi

Cheie pentru grupele mari ale acverturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Acverturi care au:

1. Orizont sulfuric (foarte acid datorită oxidării și producerii de acid

sulfuric) SAU materiale sulfurice (compuși ai sulfului oxidabili care produc

acid) în cadrul adâncimii de 50 cm …………………………………….. Sulfacverturi


2. Orizont salic (conținut mare de săruri) în cadrul adâncimii

de100 cm ………………………………………………………………….. Salacverturi



100 cm ………………………………………………………………….....

Duracverturi


4. Orizont natric (niveluri ridicate de argilă iluvială și sodiu) în cadrul adâncimii de

100 cm …………………………………………………………….......… Natracverturi



150 cm ……………………………………………………………......… Calciacverturi


6. pH foarte puternic acid (și salinitate redusă) în primii 50 cm de la

suprafață …..…………………………………………………………... Distracverturi

pH-ul este ≤ 4,5 în 0,01 M CaCl2 (5,0 or mai mic în 1:1 apă). Conductivitatea electrică

în extractul de saturație este ≤ 4.0 dS/m. Criteriile privind pH-ul și salinitatea trebuie

să fie îndeplinite în cel puțin 25 cm ai primilor 50 cm.

7. Episaturație (apă freatic suspendată) ………………………………….. Epiacverturi

8. Saturat în întregul profil ........................................................................ Endoacverturi

Descrierile grupelor mari ale acverturilor

Sulfacverturi – Aceste soluri au cantitate apreciabilă de sulfuri aproape de suprafața solului

fie ca materiale sulfurice (compuși ai sulfului oxidabili care produc acid), fie ca orizont

sulfuric (foarte acid datorită oxidării și producerii de acid sulfuric). Sulfurile sunt destul de

aproape de suprafață pentru ca solurile să devină extrem de acid și, practic, sterpe, dacă sunt

drenate. Aceste soluri sunt cunoscute a apare în Statele Unite. Ele au fost recunoscute în

zonele de coastă, inclusiv delte fluviale din Asia de Sud. (Înapoi la cheia pentru acverturi)

Salacverturi - Aceste soluri au un orizont salic (conținut mare de săruri). Ele nu sunt

cunoscute a apare în Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru acverturi)

Duracverturi – Aceste soluri au duripan (strat cimentat prin acumularea silicei). Obișnuit, ele

provin din materiale vulcanice. In Statele Unite, toate aceste soluri au condiții acvice (saturate

și sărăcite de oxigen) pentru parte din an și fie au regim de umiditate xeric (răcoros și umed

iarna și cald si uscat vara), fie se mărginesc cu regim de umiditate xeric. (Înapoi la cheia

pentru acverturi)

Natracverturi - Aceste soluri au un orizont de subsol natric (niveluri mari de argilă iluvială și

sodiu). În multe zone, ele apar pe șesuri inundabile sau șesuri de lacuri glaciare. Conținutul

mare de sodiu limitează utilizarea lor ca teren arabil. Cele mai multe soluri sunt folosite ca

silvopajiște, pășune sau fâneață. Majoritatea natracverturilor din Statele Unite s-au format în

depozite aluviale sau lacustre provenite dominant din roci sedimentare. Natracverturile apar în

Dakota de Nord, Dakota de Sud, Montana, Iowa, Nebraska și Texas. (Înapoi la cheia pentru

acverturi)

Calciacverturi - Aceste soluri au orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de calciu).

În plus, obișnuit, ele au, epipedon molic (bogat în humus și baze). În Statele Unite, aceste

soluri apar în partea nordică a Great Plains. Ele sunt folosite, de cele mai multe ori, pentru

culturi. (Înapoi la cheia pentru acverturi)

Distracverturi - Aceste soluri au dominant valori pH scăzute și conductivitate electrică mică

în primii 50 cm de la suprafață. Obișnuit, ele apar în zone joase, cum ar fi șesuri inundabile și

terase, dar puține apar pe terenuri înalte. Aceste soluri se găsesc în porțiuni din partea sudică a

Statelor Unite. Multe din ele sunt cultivate sau sunt sub pășune, dar unele sunt împădurite.

(Înapoi la cheia pentru acverturi)

Profilul unui distracvert slab drenat din Thailanda.

Acest sol argilos are o epipedon ocric gros de cca. 20 cm cu ,imediat dedesubt, un orizont cambic.

Există trăsături redoximorfice brun roșcate și cenușii în întregul profil.

De reținut nivelul apei freatice sub o adâncime de 130 cm.


Revenire la distracverturi

Epiacverturi - Aceste soluri au unul sau mai multe strate de sol care suspendă apă pe ele.

Obișnuit, aceste strate sunt aproape de suprafață. Epiacverturile apar pe o varietate de forme

de relief, care includ șesuri inundabile, șesuri ale lacurilor glaciare și depresiuni. În Statele

Unite, apar în mai multe state vestice, în partea nordică a Great Plains și în sud. De

asemenea, ele apar în Puerto Rico. (Înapoi la cheia pentru acverturi)

Profilul unui epiacvert din Filipine.

Acest sol este folosit pentru producția de orez. El este saturat sezonier în cei cca. 120 cm primi din partea

superioară a profilului. Sub această adâncime solul are culori mai vii și nu are sărăciri redoximorfice.

Aceasta indică faptul că apă freatică se ridică deasupra acestei adâncimi. Cele trei trăsături orizontale ușor

curbate la adâncimile de cca. 80, 100 și 120 cm sunt fețe de alunecare mari arătate pentru descrierea solului.

Scara este în cm.

Revenire la epiacverturi

Endoacverturi - Aceste soluri sunt saturate în întregul profil. Ele apar în statele din vestul

îndepărtat, în partea nordică a Great Plains și în statele sudice. (Înapoi la cheia pentru

acverturi)

Grupele mari ale crierturilor

Crierturile sunt vertisolurile de regiuni reci. Ele au regim de temperatură a solului criic.

Deoarece aceste soluri sunt fin texturate și în regimuri de temperatură rece, ele se contractă și

se gonflează periodic, proces care formează caracteristicile diagnostice ale vertisoluri.

Crăpăturile se deschid, obișnuit, odată pe an, târziu vara. Crierturile apar pe preeriile reci din

Canada, unde, obișnuit, ele provin din depozite lacustre. De asemenea, ele apar în Rocky

Mountains din Statele Unite.

Humicrierturi Crierturi Haplocrierturi

Cheie pentru grupele mari ale crierturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Crierturi are au:

1. Cantități mari de carbon organic în subsol ……….……...………..… Humicrierturi

Aceste soluri au ≥ 10 kg/m2 carbon organic în primii 50 cm ai profilului. Începi


2. Cantități moderate până la mici de carbon organic …………....…… Haplocrierturi

Aceste soluri au < 10 kg/m2 carbon organic în primii 50 cm ai profilului. Începi


Descrierile grupelor mari ale crierturilor

Humicrierturi – Aceste soluri au cantități relativ mari de carbon organic în partea superioară

a profilului. Ele s-au format sub o varietate de tipuri vegetative. Ele apar în Rocky Mountains

din Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru crierturi)

Haplocrierturi – Aceste soluri au acumulări mici până la moderate de carbon organic în

partea superioară a profilului. Ele apar în Rocky Mountains din Statele Unite. Ele au

suprafață mică. (Înapoi la cheia pentru crierturi)

Grupele mari ale xererturilor Xererturile sunt vertisolurile din climatele de tip mediteranean, care sunt considerate tipice

prin ierni răcoroase, umede și veri calde, uscate. Aceste soluri au crăpături care se închid și se

deschid regulat în fiecare an. Deoarece solurile devin uscate în fiecare vară și sunt reumezite

iarna, deteriorarea structurilor (construcțiilor) și drumurilor, din cauza proceselor de

contracție-gonflare, este foarte importantă. Dacă nu sunt irigate, aceste soluri sunt folosite

pentru cereale sau pășunat. În Statele Unite, majoritatea xererturilor au susținut ierburi înainte

de a fi cultivate.

Durixererturi

Xererturi

Calcixererturi

Haploxererturi

100%

Profilul unui xerert (un haploxerert caracteristic) din Iordania.


Înapoi la xererturi

Cheie pentru grupele mari ale xererturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Xererturi care sunt:


100 cm …………………………………………………...……………..... Durixererturi



acumularea carbonatului de calciu) în cadrul adâncimii de

100 cm …………………………………...……………...………...….… Calcixererturi


3. Acumulare de carbonat de calciu mică sau deloc și nici

un fel de cimentare …………………………………………...………. Haploxererturi

Descrierile grupelor mari ale xererturilor

Durixererturi – Aceste soluri au un duripan (strat cimentat prin acumularea silicei).

Majoritatea provin din roci magmatice bazice, dar unele s-au format în aluviuni mixte.

Durixererturile din Statele Unite apar în California și Idaho și sunt folosite pentru producția

de culturi sau ca silvopajiște. (Înapoi la cheia pentru xererturi)

Calcixererturi – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de

calciu) sau petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu). Multe din aceste

soluri s-au format în roci sedimentare fin texturate. În Statele Unite, unele calcixererturi sunt

folosite pentru culturi irigate. Restul sunt folosite ca silvopajiște, pășune sau terenuri arabile

neirigate. (Înapoi la cheia pentru xererturi)

Haploxererturi – Acestea sunt cele mai obișnuite xererturi. Aceste soluri s-au format într-o

varietate de materiale parentale, care includ roci vulcanice și sedimentare, depozite lacustre și

aluviuni. În multe zone, acestea sunt folosite pentru pășunat pentru bovine. In unele zone, ele

sunt folosite pentru citrice, cereale, culturi legumicole proaspete de piață sau orez. (Înapoi la

cheia pentru xererturi)

Profilul unui haploxerert din Australia.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca, 12 cm cu, imediat dedesubt, un orizont cambic.

El este argilos în partea superioară și lutos sub o adâncime de cca. 70 cm.

Crăpăturile sunt în început de formare pe măsură ce se usucă solul.

Scara este în cm.

Revenire la haploxererturi

Grupele mari ale torerturilor

Torerturile sunt vertisolurile de climate aride. Datorită cantităților limitate de precipitații,

aceste soluri au crăpături care, obișnuit, stau deschise pentru majoritatea anului, dar pot să se

închidă pentru cel puțin câteva zile, în cei mai mulți ani, în perioade scurte de precipitații.

Crăpăturile sunt închise pentru mai puțin de 60 de zile în perioada de vegetație. Multe din

aceste soluri apar în diverse puncte în peisajul din depresiuni închise, în care poate să

băltească, din când în când, apa de scurgeri de suprafață din zonele mai înalte. Torerturile care

ocupă suprafețe mai întinse, mai continue ale peisajului sunt, obișnuit, pe materiale parentale,

cum ar fi bazalt, care, prim dezagregare, tind să ajungă până la smectit. Datorită climatului

arid, unele torerturi (dar nu toate) au acumulări de săruri în profil.

Torerturile din Statele Unite apar, în principal, în sud-vest. Puține sunt în Hawaii. Cel mai

obișnuit, ele sunt folosite ca silvopajiște.

Salitorerturi

Gipsitorerturi Torerturi

Calcitorerturi

Haplotorerturi

Profilul unui torert (un gipsitorert caracteristic) din Sudan.

Petele albe din subsol (aproape de cuțit) sunt acumulări de gips.

Înapoi la torerturi

Cheie pentru grupele mari ale torerturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Torerturi care au:


de 100 cm …………………………………………………………………. Salitorerturi


2. Orizont gipsic (acumulare de gips) în cadrul adâncimii

de 100 cm ………….…………………………………..……….….……. Gipsitorerturi



100 cm ……..………………………………………………………….… Calcitorerturi

4. Acumulare de săruri mică sau deloc în profil ………………………. Haplotorerturi

Descrierile grupelor mari ale torerturilor

Salitorerturi – Aceste soluri au orizont salic (conținut mare de săruri). În unele, sărurile se

acumulează din cauza nivelului periodic al apei freatice. În altele, precipitațiile insuficiente și

natura impermeabilă a solului facilitează acumulare de săruri. Salitorerturile sunt rare în

Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru torerturi)

Gipsitorerturi – Aceste soluri au un orizont de subsol gipsic (acumulare de gips) care are

limita lui superioară în cadrul adâncimii de 100 cm. Ele apar în zonele aride din lume unde

materialele parentale au conținut mare de gips. Un potențial mare de contracție-gonflare și

conținutul de gips limitează multe activități de construcție (dezvoltare urbană), dacă nu sunt

aplicate măsuri care contracarează contracția și gonflarea, precum și dizolvarea gipsului.

Aceste solurile apar în sud-vestul Statelor Unite. (Înapoi la cheia pentru torerturi)

Profilul unui gipsitorert din Australia.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 3 inches, un orizont cambic între adâncimi de 3 până la 15

inches și un orizont gipsic care se extinde de la o adâncime de 15 inches până la baza fotografiei.

Materialul albicios care acoperă suprafețele orizontului gipsic constă din acumulări de gips.


Revenire la gipsitorerturi

Calcitorerturi – Aceste soluri au un orizont de subsol calcic (acumulare de carbonat de

calciu) sau petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu). Ele sunt folosite,

mai ales, pentru pășunatul bovinelor. Unele sunt folosite pentru lucernă irigată.

Calcitorerturile apar în Arizona și în alte zone din sud-vestul Unite Statele. (Înapoi la cheia

pentru torerturi)

Haplotorerturi – Aceste soluri au puțină sau de loc acumulare de săruri mică în profil.

Acestea constituie grupa marea cea mai extinsă a torerturilor. În Statele Unite, aceste solurile

apar în multe din statele vestice și în Texas și Hawaii. Ele sunt folosit ca teren intravilan, teren

arabil sau silvopajiște. (Înapoi la cheia pentru torerturi)

Profilul unui haplotorert din Botswana.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca 10 cm. Sub acest epipedon este

un orizont cambic. Acest profil particular are un conținut semnificativ de

sodiu în partea superioară a orizontului cambic care a ajutat la producerea

structurii columnare până la o adâncime de aproximativ 65 cm.

Scară culori sunt în intervale de 10 cm.

Revenire la haplotorerturi

Grupele mari ale usterturilor

Usterturile sunt vertisolurile din climatele temperate care nu primesc cantități mari de

precipitații în timpul verii, din zonele cu climă musonică și din zonele tropicale și subtropicale

care au două sezoane ploioase si două sezoane secetoase. În general, crăpăturile din sol se

deschid și se închid odată sau de două ori pe an. Usterturile sunt extinse în Texas, în Great

Plains, în Australia, în Africa Sudică din Sahara și în India. Multe din aceste soluri s-au

format în zonele slab înclinate de depozite marine sau aluviuni fin texturate. Unele din acestea

provin din roci magmatice bazice. Usterturile, dacă sunt irigate, sunt cultivate intens, dar

suprafețe mari sunt folosite pentru pășunat din cauza lipsei de utilaje mecanizate necesare

pentru lucrarea solului.

Distrusterturi

Salusterturi

Usterturi Gipsiusterturi

Calciusterturi

Haplusterturi

Profil de ustert (hapustert specific) din India.

În întregul profil sunt fețe de alunecare.

De observat fața de alunecare mare arătată în partea inferioară a profilului.

Scara culorilor în decimetri.

Înapoi la usterturi

Cheie pentru grupele mari ale usterturilor (Înapoi la cheia pentru subordine)

Usterturi care au:


suprafață …...………………………………………………………….... Distrusterturi


în extractul de saturație este ≤ 4.0 dS/m. Criteriile privind pH-ul și salinitatea trebuie

să fie îndeplinite în cel puțin 25 cm ai primilor 50 cm. Începi măsurarea adâncimii sub

orice orizont O.


de 100 cm …………………………………………………………….……. Salusterturi


3. Orizont gipsic (acumulare de gips) în cadrul adâncimii

de 100 cm ………….…………………………………..…………..……. Gipsiusterturi




100 cm ………………………………………………………………… Calciusterturi


5. Acumulare de săruri mică sau deloc în profil ……………………..…. Haplusterturi

Descrierile grupelor mari ale usterturilor

Distrusterturi – Aceste soluri au valoare pH dominantă de 5,0 sau mai mică (în 1:1 apă) și

conductivitate electrică mai mică de 4,0 dS/m în cadrul adâncimii de 50 cm. Ele se formează,

obișnuit, în argile marine acide și au, imediat dedesubt, materiale parentale mai alcaline. Ele

nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru usterturi)

Salusterturi – Aceste soluri au un orizont salic (conținut mare de săruri). Multe provin din

depozite marine sărate. Sărurile sunt dificil de levigat în salusterturri din cauza permeabilității

foarte reduse asociate cu aceste soluri. Ca urmare, puține suprafețe sunt folosite ca teren

arabil. Aceste soluri nu sunt cunoscute a apare în Statele Unite. (Înapoi la cheia pentru

usterturi)

Gipsiusterturi – Aceste soluri au un orizont gipsic (acumulare de gips). Ele provin din

materiale parentale bogate în gips. Chiar într-un regim de umiditate ustic, gipsul nu este

levigat din cauza permeabilității foarte reduse asociate cu aceste soluri. Unele din soluri apar

pe marginile depresiunilor unde gipsul se acumulează la franjul capilar. Gipsiusterturile sunt

rare în Statele Unite, dar apar în Texas, unde sunt folosite ca silvopajiște sau pășune. (Înapoi

la cheia pentru usterturi)

Calciusterturi – Aceste soluri au un orizont calcic (acumulare de carbonat de calciu) sau

petrocalcic (cimentat prin acumularea carbonatului de calciu). Obișnuit, aceste soluri provin

din materiale parentale bogate în carbonați, cum ar fi depozite marine sau material eolian.

Unele calciusterturi au epipedon molic (bogat în humus și baze). Deși calciusterturile au

suprafață limitată în Statele Unite, ele sunt semnificative în alte părți ale lumii. (Înapoi la

cheia pentru usterturi)

Profilul unui calciustert din India.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 12 cm cu, imediat dedesubt, un orizont cambic

care se extinde până la cca. 90 cm adâncime. Orizontul de cambic are fețe de alunecare

și peduri în formă de pană. Un orizont calcic colorat deschis este sub o adâncime de 90 cm.

Scara este în cm.

Revenire la calciusterturi

Haplusterturi – Acestea sunt cele mai obișnuite usterturi. Ele au acumulare de săruri mică

sau deloc și valoare pH > 5,0 (în 1: 1 apă). Aceste soluri provin dintr-o diversitate de

materiale parentale, inclusiv roci sedimentare, aluviuni, marnă și roci magmatice bazice.

Pantele variază de la aproape orizontale până la puternic înclinate. Haplusterturile apar în

multe state vestice și sudvestice, în partea nordică a Great Plains, în Puerto Rico și Insulele

Virgine. Ele sunt folosite ca silvopajiște, teren arabil sau pășune. (Înapoi la cheia pentru

usterturi)

Profilul unui haplustert afectat de salinizare, bine drenat, dintr-o zona semiaridă din Maroc.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 20 cm cu, imediat dedesubt, un orizont cambic,

care se extinde dincolo de baza fotografiei. Orizontul de cambic are fețe de alunecare și peduri în

formă de pană. De reținut crăpătura adâncă mare. Becul Acoperirile cenușiu deschis pe peduri

în treimea inferioară a profilului sunt acumulări de sare, inclusiv sodiu.

Adâncimea acestui profil de sol este de aproximativ 100 cm.

Revenire la haplusterturi

Grupele mari ale uderturilor

Uderturile sunt vertisolurile zonelor umede cu precipitații bine distribuite sezonier. Aceste

soluri au crăpături care se deschid și se închid, depinzând de cantitatea de precipitații. In unii

ani, crăpăturile nu pot să se deschidă complet.

Uderturile din Statele Unite apar pe pante slabe și provin dominant din șisturi argiloase

marine, cretă, marne și aluviuni. Cândva, multe din aceste soluri au susținut ierburi native, în

timp ce unele au susținut pădure de esențe tari sau de pin. În prezent, aceste soluri sunt

folosite pentru pășunat, culturi prășitoare sau pădure.

Distruderturi

Uderturi

Hapluderturi

Profilul unui udert (un hapludert caracteristic) din Texas.

Frământarea solului prin contracției și gonflare a împins marna cenușie de dedesubt în sus

până la suprafață (centrul fotografiei).Separarea părților cenușii și de

culoare închisă ale profilului este căptușită cu fețe mari de alunecare.

Înapoi la uderturi

Cheie pentru grupele mari ale uderturilor (înapoi la cheia pentru subordine)

Uderturi care au:


suprafață …..........................................................................................…. Distruderturi


în extract de saturație este ≤ 4.0 dS/m. Criteriile privind pH-ul și salinitatea trebuie să

fie îndeplinite în cel puțin 25 cm ai primilor 50 cm. Începi măsurarea adâncimii sub

orice orizont O.

2. pH > 5 (în 1:1 apă) în primii 50 cm de la suprafață …......................…. Hapluderturi


Descrierile grupelor mari ale uderturilor

Distruderturi – Acestea sunt uderturile acide. Ele provin predominant din materiale fin

texturate, acide și apar pe șesuri aluviale, delte, interfluvii și pante laterale. Obișnuit, aceste

soluri au, imediat dedesubt, sedimente bogate în baze. Unele din aceste soluri au orizonturi

diagnostice, incluzând orizonturi de subsol argilic (acumulare de argilă), calcic (acumulare de

carbonat de calciu) și gipsic (acumulare de gips) . In Statele Unite, aceste soluri apar în Texas

și în statele sudestice, inclusiv Alabama și Mississippi Blackland Prairie. Ele sunt folosite ca

teren arabil, pășune sau pădure. (Înapoi la cheia pentru uderturi)

Profilul unui distrudert în Mississippi.

Acest sol are un epipedon ocric, argilos, colorat închis, gros de cca 5 inches cu, imediat dedesubt,

orizont argilic argilos, brun roșcat până la brun gălbui care se extinde până la adâncime de cca. 40 inches.

Sub orizontul argilic se află cretă si calcar moale de culoare brun foarte pal până la alb.


Revenire la distruderturi

Hapluderturi – Aceste soluri au valori pH care sunt predominant mai mari de 5,0 (1:1 apă),

în primii 50 cm de la suprafață. Ele au, tipic, saturație ridicată în baze și unele au orizonturi

diagnostice, inclusiv orizonturi de subsol argilice (acumulare de argilă). Hapluderturile apar

pe terenuri înalte și în zone mai joase. Ele s-au format într-o diversitate de material parental

fin texturat, inclusiv aluviuni. În Statele Unite, aceste soluri apar în sud-est, partea nordic a

Great Plains și Pacific Northwest. (Înapoi la cheia pentru uderturi)

Profilul unui hapludert din Texas.

Acest sol are un epipedon ocric gros de cca. 20 cm cu, imediat dedesubt, un orizont cambic care se extinde

până la o adâncime de cca. 100 cm. Orizontul cambic are fețe de alunecare și peduri sub formă de pană. Acest

profil conține două materiale parentale distincte, așa cum este dovedit de o discontinuitate litologică la o

adâncime cca. 100 cm. Partea profilului superioară, mai închisă, are un conținut foarte ridicat de

argilă și este supusă la contracție și gonflare semnificativă, dacă se umezește și se usucă.

Partea profilului inferioară, colorată mai deschis, (sub discontinuitate) are textură

argiloasă și este mult mai puțin susceptibil la contracție și gonflare.


Revenire la hapluderturi

Specificare privind accesibilitatea la NRCS

Serviciul de Conservare a Resurselor Naturale (Natural Resources Conservation Service -

NRCS) este decis să facă informații lui accesibile pentru toți clienții și angajații săi. Dacă

aveți dificultăți cu privire la probleme de accesibilitate și aveți nevoie de asistență, vă rugăm

să contactați Serviciul de Asistență prin telefon la 1-800-457-3642 sau prin e-mail la

[email protected]. Pentru asistență cu publicații care includ hărți, grafice, sau

alte forme similare de informații, puteți, de asemenea, doresc să doriți să contactați oficiul de

stat sau local al nostru. Puteți localiza biroul și numărul telefonului la

http://offices.sc.egov.usda.gov/locator/app.

http://offices.sc.egov.usda.gov/locator/app

Ghid Ilustrat Pentru Soil Taxonomy (Versiunea 2.0. Septembrie 2015). Ultimul Draft, Martie 2016

Documents

Transcript of Ghid Ilustrat Pentru Soil Taxonomy (Versiunea 2.0. Septembrie 2015). Ultimul Draft, Martie 2016