Ghid Accesare Fonduri de Stat

3
GHID ACCESARE FONDURI DE STAT Până acum ne-am ocupat doar de date oficiale, stricte, care pot fi găsite public. Cu toate astea, în acest articol dorim să tratăm câteva subiecte, care nu sunt atinse în ghiduri sau proceduri oficiale, însa evident, sunt foarte utile de cunoscut, mai ales dacă doreşti să accesezi de unul singur finanţările. - Duratele de obţinere a acordului de finanţare şi mai apoi, a banilor sunt destul de scurte. Astfel, la SRL-D, evaluarea (din momentul inscrierii pana la semnarea contractului de finanţarea) dureaza 1 luna – 1 lună jumătate (care se dubleaza în cazul în care se solicita credit) iar plata banilor se face in aproximativ 2 săptămâni – 1 lună din momentul depunerii cererii de tragere. Evident, acestea sunt perioade medii. Pentru programele START sau Comerţ, evaluarea poate dura până la 2 luni, care la fel, se poate dubla, în cazul în care se solicita credit. Puteţi să vă aşteptaţi şi la intârzieri de 1 lună în medie faţă de calendarul din procedură. Pentru că în acest caz banii se primesc prin decontare, va fi necesar să găsiţi furnizori care să fie dispuşi să livreze produsele la sediul dvs doar pe baza unui avans. Aveţi oficial la dispoziţie 60 de zile lucrătoare în care să cereţi decontarea banilor, însă oficialii de la minister vor fi dispuşi să prelungeasca perioda dintr-un motiv destul de simplu: dacă renunţaţi la finanţare banii se întorc în bugetul de stat şi nu vor putea fi folosiţi pentru ajutorul mediului antreprenorial. - Majoritatea programelor se deruleaza prin CEC Bank. În cazul în care alegeţi credit bancar, acesta de obicei e acordat de CEC (în condiţii destul de avantajoase – până la 12 luni graţie, DAE in jur de 10%), dar şi dacă nu 2

description

ghid accesare fonduri europene

Transcript of Ghid Accesare Fonduri de Stat

GHID ACCESARE FONDURI DE STAT

GHID ACCESARE FONDURI DE STAT

Pn acum ne-am ocupat doar de date oficiale, stricte, care pot fi gsite public. Cu toate astea, n acest articol dorim s tratm cteva subiecte, care nu sunt atinse n ghiduri sau proceduri oficiale, nsa evident, sunt foarte utile de cunoscut, mai ales dac doreti s accesezi de unul singur finanrile.

- Duratele de obinere a acordului de finanare i mai apoi, a banilor sunt destul de scurte. Astfel, la SRL-D, evaluarea (din momentul inscrierii pana la semnarea contractului de finanarea) dureaza 1 luna 1 lun jumtate (care se dubleaza n cazul n care se solicita credit) iar plata banilor se face in aproximativ 2 sptmni 1 lun din momentul depunerii cererii de tragere. Evident, acestea sunt perioade medii. Pentru programele START sau Comer, evaluarea poate dura pn la 2 luni, care la fel, se poate dubla, n cazul n care se solicita credit. Putei s v ateptai i la intrzieri de 1 lun n medie fa de calendarul din procedur. Pentru c n acest caz banii se primesc prin decontare, va fi necesar s gsii furnizori care s fie dispui s livreze produsele la sediul dvs doar pe baza unui avans. Avei oficial la dispoziie 60 de zile lucrtoare n care s cerei decontarea banilor, ns oficialii de la minister vor fi dispui s prelungeasca perioda dintr-un motiv destul de simplu: dac renunai la finanare banii se ntorc n bugetul de stat i nu vor putea fi folosii pentru ajutorul mediului antreprenorial.

- Majoritatea programelor se deruleaza prin CEC Bank. n cazul n care alegei credit bancar, acesta de obicei e acordat de CEC (n condiii destul de avantajoase pn la 12 luni graie, DAE in jur de 10%), dar i dac nu solicitai credit, plile din cadrul programelor se vor face prin intermediul unui cont deschis la CEC. Din pcate, nu toate filialele CEC sunt puse la punct cu programele acestea, de aceea recomandarea general e ca alegerea filialei CEC cu care se va lucra sa se faca pe baza experienei acesteia, si nu pe proximitate fa de locaia afacerii. Se va economisi n acest mod mult timp preios. i muli neuroni. i fire de pr colorate nc. Dar tot nu va fi simplu. Birocraie tot va exista. Deci trebuie s va narmai cu rbdare mult. Nu uitai c pe dvs v intereseaza s obinei finanarea.

- Nu este nevoie de vreo atenie pentru obinerea finanrilor. Modalitatea de evaluare i sumele mici obinute fac obinerea finanrii un lucru destul de transparent i uor. Cu toate acestea, nu trebuie uitat faptul c, n condiiile unor proceduri stufoase, tot timpul se vor putea gsi motive pentru care sa nu se accepte finanarea. Dac cineva dorete acest lucru.

- Planul de afaceri trebuie sa fie bine facut. Majoritatea progremelor ofer deja un model de plan de afaceri, un template care trebuie completat. Cu toate acestea, procedura si ghidul solicitantului trebuie sa fie foarte bine citite i nelese. Fiecare plan de afaceri conine chei de verificare, astfel nct cei care le evalueaza sa poat s le identifice uor pe cele care vor fi respinse. Regula de baz e simpl: un plan de afaceri bine fcut i ct mai aproape de realitate este cea mai bun soluie pentru obinerea finanrii. Atta timp ct evident, ndeplinete condiiile de eligibilitate.

- Este foarte greu de inceput o afacere fr niciun ban. Excepie o fac evident afacerile n domeniul serviciilor care lucreaza doar cu resursa uman (gen consultan). n rest, este nevoie de un capital de nceput. Chiar dac de exemplu, la SRL-D, solicitai un credit, tot avei nevoie de bani din surse proprii pentru garantarea pariala a creditului, realizarea de cheltuieli neeligibile, plata TVA-ului si asigurarea unui cash flow, mai ales la nceput.

- n final inei cont de lucrurile la care renunai. La costul de oportunitate. E adevrat, se poate obine o sum de bani important. ns vei renuna la o parte din flexibilitate, agilitate, vei consuma timp pentru obinerea finanrii care ar putea fi folosit mai bine pentru aspecte mai importante (precum gsirea unui avantaj competitiv). De asemenea, nu v aruncai la efectuarea unor cheltuieli doar de dragul de a obine finanarea. Regula este simpl. V facei un plan de afaceri ca i cum ai ncepe afacerea doar din banii proprii i abia apoi, analizai dac se muleaz o finanare existent pe planul de afaceri creat iniial.

n final, dac mai avei nelmuriri, nu ezitai s ne contactai i v vom ajuta cu cea mai mare plcere.

23