Această carte este traducerea în limba româna a manusari-sulul or ig inal scr ia în f ranţuzeş te ş i publ ica t sub t i t lu l : LA MER N01RE: DES ORIGINES A LA CONQUETK OTTOMANE de Societas Academica Dacoromâna (Miincrien 1969) cu o prelată semnată V, Laurent. (?) Măria Brâtianu 1987.

• ' ■ • • ■ Toate drepturileasupra prezentei ediţii in limba română

sînt rezervate Editurii Meridiane

Gheorghe I. Brâtianu

marea neagrănF LA ORIGINI PiNĂ LA CUCERiREA OTOMANA

Volumul II

Traducere de MICHAELA SPINEI

EdHie îngni»6, studiu introductiv,

note şi bibliografie de VICTOR

SPINEI

EDITURA MERIDIANE

BUCUREŞTI, 1958

Pe copertă:Asediul Constantinopolutui,

detaliu de frescă.Mănăstirea Moldoviţa.

Cartea !ll

MONGOLI Şl ITALIENI

Capitolul VIIICOMERŢUL OCCIDENTAL ŞlIMPERIUL TRAPEZUNTULUI

Expansiunea comercială a oraşelor maritime din Italia în Evul Mediu. Legăturile lor cu Impe-riul bizantin. Concesiunile veneţiene, pisane şi genoveze la Constantinopol: Marea Neagră în-chisă comerţului occidental. Cruciada a IV-a şf^dezmembrarea Imperiului bizantin. Lupta pentru litoralul pontic al Asiei Mici. Georgia şi Comnenii la Trapezunt. Intervenţia selgiucidă. Marea Neagră deschisă navigatorilor italieni: veneţienii la Soldaia în Crimeea. Dificultăţi ale comerţului înainte de invazia mongolă.

întâlnirii dintre iranieni şi greci, care deter-minase pe malurile Mării Negre prima peri-oadă de mare prosperitate comercială şi de civilizaţie urbană din antichitate, îi corespunde, printr-un paralelism semnificativ, în ultimele secole ale evului mediu, cea dintre mongoli şi italieni. Dar pentru a desăvîrşi egalizarea din-tre termenii acestei comparaţii, pătrunderea co-merţului mediteranean precede şi de această dată formarea imperiului nomad, căruia îi va datora apoi extinderea traficului şi accesul la marile drumuri continentale.

Prin aceasta, istoria bazinului pontic se în-tâlneşte cu cea a comerţului şi a dezvoltării oraşelor din Europa în evul mediu, în afara sferei de influenţă bizantină care le separase în perioada precedentă. Trebuie prin urmare

să amintim pe scurt etapele acestei noi ex-pansiuni meridionale spre apele Mării Negre şi principalii factori care îi determină progre-sul.

Este evident imposibil ca în cadrul acestei expuneri să descriem revigorarea marelui co-merţ din Mediterana după criza provocată de invazia arabă, care, de altminteri, nu s-a făcut pe deplin simţită deoît în bazinul apusean sau tirenian. Datorită superiorităţii flotelor bizan-tine, navigaţia între Italia şi Orient — Henri Pirenne însuşi o recunoaşte — nu a fost nici-odată întreruptă, chiar dacă riscul era uneori considerabil, ca urmare a atacurilor corsari-lor musulmani1. Cruciadele aveau să provoace la rîndul lor o amplă deplasare a navigaţiei spre apele Levantului; pentru majoritatea ora-şelor italiene, impulsul este dat cu mult înain-tea apelului lansat de papa Urban al II-lea şi de jurămîntul de la Glermont-Ferrand. Acolo se desfăşoară, ca şi în Spania, un fel de „cruciadă la domiciliu" sau cel puţin cu obiective foarte apropiate, care precede expediţiile la Locurile Sfinte şi începe prin atacul necredincioşilor în bazele lor din Sicilia şi de pe litoralul conti-nental unde se instalaseră în secolele IX şi X, înainte de a-i urmări pe coasta africană. Dar de la început, trebuie să facem distincţie între oraşele din Italia aflate în dependenţă directă faţă do Imperiul bizantin şi cele ale căror re-laţii cu Orientul sînt datorate altor cauze. Ve-neţia şi Amalfi aparţin în mod indubitabil pri-mei categorii.

Ele au început prin a fi autonomii „peri-ferice" care s-au desprins încetul cu încetul de Imperiu, pe măsură ce ducii lor, care erau (mai întîi slujbaşi bizantini, au fost aleşi de adunări locale, obţlmnd din partea Constanti-nopolului confirmarea unui titlu onorific. Ca urmare firească a evoluţiei, ele au ajuns la independenţa completă, menţinînd cu Bizanţul relaţii mai strânse decât cu oricare altă cetate

din peninsulă. „Se înţelege fără dificultate, scria Henri Pirenne, cît de mult a profitat Veneţia de legătura cu o lume atît de dife -rită de Occidentul european. I-a datorat nu numai prosperitatea comerţului, căci ea a ini-ţiat-o şi în acele forme superioare de civili -zaţie, în acea tehnică perfecţionată, în acel spirit de afaceri, în acea organizare politică şi administrativă care îi asigură un loc aparte în Europa evului mediu. începând din seco -lul al VllI-lea, ea se consacră cu un succes din ce în ce mai mare aprovizionării Constantino-polului. Corăbiile sale transportă aici produ-sele din ţinuturile cu care se învecinează la est şi la vest: grîne şi vinuri din Italia, lemn din Dalmaţia, sare din lagune şi, în ciuda pro-hibiţiilor papei şi a împăratului, sclavi pe care marinarii săi îi procură cu uşurinţă de la po-poarele slave de pe ţărmurile Adriaticii. Ei aduc în schimb ţesăturile preţioase produse de industria bizantină, ca şi mirodeniile pe care Asia le furnizează Constantinopolului. In secolul al X-lea, activitatea portului atinge deja proporţii extraordinare. Odată cu extinderea comerţului, setea de cîştig se manifestă în mod irezistibil. în această privinţă, veneţienii nu-şi fac nici un scrupul. Religia lor este o religie a oamenilor de afaceri. Puţin le pasă că mu-sulmanii sînt duşmanii lui Christos, dacă ne -goţul cu ei poate fi profitabil. în cursul seco -lului al IX-lea, ei încep să frecventeze din ce în ce mai mult Alepul, Alexandria, Damas-cul, Cairo, Palermo. Tratate de comerţ le asi -gură pe pieţele Islamului o situaţie privile-giată"2.

Un text adesea comentat, viaţa Sf. Geraud d'Aurillac, din prima jumătate a secolului al X-lea, opune în mod izbitor mentalitatea ne-gustorului veneţian, pe care pelerinul îl întîl-neşte la Pavia, celei a contelui, străin oricărui spirit de cîştig sau de speculă şi fără alt ori -zont economic decît cel al domeniului său feu-dal. Achiziţionînd la Roma o bucată de stofă

brodată, el o arată negustorului din Veneţia, care întreabă de preţ şi îl compară de îndată cu cel de pe piaţa Constantinopolului, pentru a-1 felicita apoi pe interlocutor că a făcut o afa-cere bună, plătind mai puţin scump decît în Bizanţ. Dar Geraud se teme că nu a achitat ceea ce. el consideră acum drept „preţul ade-vărat", revendicat de preceptele Bisericii şi se grăbeşte să trimită la Roma diferenţa dintre suma pe care a plătit-o şi cea pe care ar fi trebuit s-o achite dacă s-ar fi găsit la Con-stantinopol. Aici este prins pe viu contrastul dintre seniorul occidental, tip reprezentativ al unei economii fără piaţă de desfacere şi a unei concepţii ce consideră orice cîştig co-mercial drept un păcat, şi negustorul vene-ţian, deprins cu afacerile, cunoscînd deja „cursurile" pieţii şi capabil să realizeze avan-tajele diferenţelor de la o piaţă la alta 3. Ve-neţia este în adevăr la acea vreme o enclavă bizantină la marginea Occidentului; spiritul capitalist care domneşte acolo este cu mult mai aproape de cel al pieţelor chazare şi varege, unde negociază bizantinii, decît mentalitatea, cu totul alta decît cea comercială, a provin -ciilor europene. Aproape în măsură identică, aceeaşi concluzie este valabilă pentru Amalfi: mari negustori, precum Maurus şi fiul său Pan-taleon, au o casă la Constantinopol, întreţin ospicii la Ierusalim şi Antiohia, donînd bisericii din oraşul lor superbe uşi clin bronz, cu o frumoasă lucrătură bizantină. Dar în cazul acestui oraş din sud, care oferă încă şi astăzi cercetătorului atâtea urme ale influenţelor gre-co-arabe, dezvoltarea se opreşte în a doua ju-mătate a secolului al Xl-lea. Cu siguranţă, a-malfitanii vor deţine încă un loc însemnat în comerţul Levantului, dar cucerirea normandă, care în 1073 le-a încorporat cetatea la regatul Siciliei, o împiedică de acum înainte să riva -lizeze cu republicile maritime ce şi-au păs -trat independenţa.

Veneţia, dimpotrivă, acoperită de lagunele sale, profită de rivalitatea dintre Imperiul bi-zantin şi noul Imperiu din Occident, pentru a urma o dezvoltare ce va face din ea una din principalele puteri comerciale ale evului me-diu. Guvernarea dogelui Pietro II Orseolo mar-chează, în preajma anului o mie (991—1008), un prim apogeu: anul 992 este o dată ce trebuie reţinută. Atunci a fost încheiat un tratat cu împăratul Otto II privind comerţul cu Lorn-bardia, iar aproape în acelaşi timp o chriso-bulă consacra importante privilegii eliberate negustorilor veneţieni în Imperiul bizantin de către Vasile al II-lea şi de fratele său, Con-stantin al VlII-lea. Taxele puse mărfurilor erau mai mici şi majoritatea porturilor se des-chideau pentru negoţul lor; dar nici o aluzie nu menţionează permisiunea de a face negoţ dincolo de Bosfor, în Marea Neagră, pe cale de a deveni atunci un lac bizantin şi unde Impe-riul înţelegea să-şi păstreze monopolul.

Vicisitudinile istoriei bizantine din secolul al Xl-lea aveau să crească prestigiul şi profi -tul pe care îl urmărea politica veneţiană, po-trivit termenilor formulei ce va fi consacrată de uzaj: ad honorem et proficuum Veneciarum. Cînd împăratul Alexios Comnenul, care ducea lupte împotriva invaziei turcilor din Asia şi din Europa, s-a aflat ameninţat şi de cea a lui Robert Guiscard şi a normanzilor săi din Italia Meridională, dogele Domenico Salvo nu a ezi tat să-şi trimită flota în ajutorul escadrelor bizantine; Veneţia îşi apăra în acelaşi timp dominaţia asupra Adriaticii şi libertatea navi-gaţiei în Mediterana. Ea a fost recompensată, atît prin victoriile sale asupra normanzilor la asediul de la Durazzo, cât şi prin marea chriso-bulă obţinută în mai 1082 din partea bazileu-lui, adevărat fundament al măreţiei ei viitoare. El îi conferea privilegiul nemaipomenit de a putea trafica liber în toate porturile enutme-rate de acest document, fără să plătească vreo taxă autorităţilor bizantine. Lista este lungă:

10

ea începe cu porturile din Siria de Nord, pe care Bizanţul nu a încetat să le revendice, urmează coasta Asiei Mici pînă în Efes şi Phoceea, ca să treacă apoi în Europa şi să menţioneze suc-cesiv litoralul Albaniei şi insulele Ionice, Pelopo-nezul, Grecia cu Athena şi Teba, Eubeea, Thes-salonikul, mai multe puncte de pe coasta Egeei, altele pe malurile Mării de Marinară, pentru a se termina, în sfîrşit, cu Megalopolis, „marele oraş", ce nu este altul decît Constantinopolul. Se vede, totuşi, că în această perioadă de criză, în care făcea concesii atît de importante, Bi -zanţul tot îşi rezerva monopolul comerţului pontic. Nici un port de pe litoralul Mării Negre, nici din Asia Mică, nici din Peninsula Balcanică, nici din Caucaz sau din Criimieea, unde s-a văzut că Imperiul îşi mai menţinea încă poziţiile, nu figurează în chrisobula lui Alexios Comnenul. Marea Neagră rămînea închisă comerţului apu-sean4.

Cu atît mai mult ea nu avea să se deschidă rivalilor veneţienilor, ajunşi după ei pe piaţa Bizanţului. Spre deosebire de dezvoltarea isto-rică a Veneţiei şi a comerţului său, cea a ce-lorlalte cetăţi maritime, chemate să joace un rol în afacerile Levantului, prezintă, de la în-ceput, un aspect total diferit. Genova şi Pisa sînt în esenţă, pentru tot ceea ce priveşte ex-pansiunea maritimă — iar aceasta este princi-pala lor raţiune de existenţă — un produs al cruciadei, în sensul larg al cuvmtului, dacă am clasa în această rubrică războiul împotriva sarazinilor, purtat de cele două oraşe la începutul secolului al Xl^lea, în largul coas-telor italiene şi pe litoralul african. „Mult di -feriţi de veneţieni, scrie Henri P i renii e, geno-vezii şi pisanii se consideră faţă de Islam drept soldaţii lui Isus şi ai Bisericii. Ei sînt încre -dinţaţi că îi văd pe arhanghelul Gavril şi pe Sfîntul Petru condueîndu-i în luptă împotriva necredincioşilor şi doar după ce-i vor fi măce-lăr i t pe «preoţ i i lu i Mahomed» ş i după ce A'or fi jefuit moscheea din Mehdia semnează

11

un avantajos tratat comercial"*. De aceea ei se lansează, cu tot elanul pe care li—1 imprimă credinţa, în marea aventură a expediţiilor spre Locurile Sfinte. Genovezii îşi fac apariţia aici încă din 1097, cu o flotă care aducea întări-turi asediatorilor Antiohiei. Ei iau parte la asaltul Cezareei în 1101, contribuind câţiva ani rnai tîrziu la cucerirea cetăţilor Accon, Giblet sau Djubail şi Tripoli. Pisanii însoţesc în 1099 pe arhiepiscopul lor, Daimbert, care avea să devină patriarhul Ierusalimului; în 1108 ei se află sub zidurile Lattakiei, în 1110 iau parte împreună cu genovezii la asediul şi cucerirea Beirutului. Veneţienii intră la rîndul lor în li -nie, împinşi de ambiţia de a nu lăsa concuren-ţilor lor beneficiul exclusiv al unei pieţe care se deschidea în condiţii excepţionale: încă în primăvara lui 1100 ei se aflau la asediul Hai-fei, iar una din flotele lor atacase, în preajma Rhodosului, escadra pisană care se întorcea din Palestina şi i-a scufundat o mare parte din vase. în 1110 ei îl ajută pe regele Ierusa-limului să cucerească Sidonul, iar apoi, în 1124, Tyrul. Coloniile lor se instalează în porturile de la Locurile Sfinte, la fel ca şi cele ale geno-vezilor şi ale pisanilor5.

Această rivalitate avea să se extindă în mod firesc asupra marilor resurse economice ale Imperiului bizantin, unde Veneţia avea avan-tajul unor poziţii privilegiate. încă din 1111 pisanii obţinuseră concesiunea unui cartier pentru negustorii lor la Cornul de Aur; ei aveau să fie ulterior consideraţi drept prietenii fideli ai Imperiului. Genovezii soseau ultimii pe piaţa Bizanţului: încercarea lor de a ajunge la un acord cu Ioan Comnenul, în 1142, nu reuşeşte. De-abia în 1155, în timpul domniei lui Manuel Comnenul, s-a încheiat un tratat autentic, ale

* Les villcs du Moyen Âge, p. 81. Aceasta nu este insă şi opinia Iui E. Byrne, Genocse Trade with Syria in Ihe twelflh Centuri/, in American Historical Beview, XXV, 1919— 20, p. 193, care Ie atribuie de la început rloar un spirit co-mercial.

12

cărui clauze principale constau în concesiunea unui loc de aşezare la Constantinopol, drep-turi de vamă de 4% Şi libertatea de a face co-merţ în aceste condiţii în oraşele Imperiului, „excepţie făcîndu-se pentru Rossia şi Mataa-cha"6. Dacă pînă în prezent se putea deduce prin omisiune interdicţia de a naviga pe Marea Neagră, de această dată restricţia este formu-lată. Trebuie oare să înţelegem prin aceasta „Marea Rusiei", adică Pontul Euxin în între-gime, şi că „Matracha" sau Taman ar reprezenta aici Marea de Azov,7 sau aceste două nume indică doar arhontate bizantine ce existau pe vremea Comnenilor la gurile Donului si la intrarea Mării de Azov? Această ultimă interpretare nu ar deveni sigură decît dacă s-ar descoperi vreo menţiune a comerţului sau a navigaţiei genovezilor într-un alt port al Mării Negre din acea vreme; or, cel puţin după cunoştinţele noastre, pînă acum nu a fost relevată nici o urmă a prezenţei negustorilor, nu numai genovezi, dar nici italieni în general, pe litoralul pontic înaintea cotiturii decisive făcute de Cruciada a IV-a. Bizanţul îşi exercita aici monopolul şi îl menţinea: pentru a-.ceasta avea tot interesul, care era dictat de necesitatea de a se aproviziona cu alimente şi de politica preţurilor mărfurilor, la al căror control nu era cîtuşi de puţin dispus să renunţe. Să reamintim că în urma invaziilor cumanilor, pe de o parte, şi a luptelor împotriva turcilor selgiucizi, pe de altă parte, comerţul Mării Negre se limita mai curînd la schimbul de produse naturale din ţinuturile de pe coastă, pe care autorităţile bizantine le rezervau nevoilor populaţiei Constantinopolului şi ale Imperiului. Pătrunderea concurenţei străine în acest teritoriu rezervat nu ar fi fost deloc avantajoasă; cinci secole imai tîrziu, politica Imperiului otoman va fi identică.

Istoria aşezărilor italiene la Constantinopol în secolul al XH-lea, cu multiplele sale vicisi-tudini, încăierările dintre genovezi, pisani şi

13

fiii

veneţieni încheiate în general cu incendierea cartierului care dispune de colonişti mai puţin numeroşi şi mai puţin înarmaţi, nu priveşte decît în mod indirect subiectul nostru. Ea con-stituie totuşi o introducere necesară la acest nou capitol al pătrunderii comerţului occiden-tal într-o zonă care îi rămăsese interzisă. Pen-tru a ne da seama de poziţia ocupată în capi -tala bizantină de concesiunile negustorilor ita-lieni, grupaţi după cetăţile lor respective, este suficient de altfel, să aruncăm o privire asupra topografiei Bizanţului din acea vreme: diferi -tele colonii se îngrămădesc pe un spaţiu des -tul de restrîns, în plin centru al afacerilor, ţi-nînd de „schelele" sau debarcaderele portului Cornului de Aur. Veneţienii se găseau aproape de cheiul porţii Perama; puţin mai departe a-malfitanii şi alături de aceştia, pisanii. Geno-vezii, după ce şi-au schimbat de mai multe ori reşedinţa, ocupau un grup de locuinţe întinzîn-du-se de la poarta Eugen pînă la poarta Neo-rion, chiar la intrarea în Cornul de Aur. Mă-năstiri şi un palat, cel al lui Calamonos sau al lui Botaniates, se aflau cuprinse în limitele „embolos-ului", care prin una. din laturile sale ajungea pînă la Sfînta Sofia. Toate aceste locu-inţe, dintre care cîteva, dacă dăm crezare des-crierilor detaliate, anexate la tratatele din 1192 şi 1202, erau într-o stare destul de proas tă şi aveau în mare măsură nevoie să fie reparate şi refăcute, serveau drept locuinţe negustorilor şi familiilor lor, ca antrepozit pentru mărfuri, drept cartier funcţionarilor însărcinaţi să administreze concesiunea şi să-i reprezinte interesele pe lîngă autorităţile imperiale.8

Ne gîndim la cartierele rezervate în marile por-turi chineze din zilele noastre reprezentanţilor puterilor europene, care beneficiază aproape de aceleaşi privilegii. Aşezările din capitala bi-zantină nu erau cu totul la adăpostul măsurilor la care putea recurge stăpînirea bazileului sau a reacţiilor neprevăzute ale populaţiei gre-ceşti, pe care un val de xenofobie o răscula

14

uneori contra negustorilor străini, acuzaţi că se îmbogăţesc pe seama ei. Aşa s-a întîmplat în 1171, cînd împăratul Mamiel Comnenul a or-donat să fie prinşi veneţienii din toate portu-rile Imperiului, dar cu mult mai rău a fost în 1182, cînd populaţia, răsculată împotriva re-genţei, în favoarea lui Andronic Comnenul care revendica tronul, a jefuit şi a măcelărit toate concesiunile italiene, fără să mai facă deose-bire între veneţieni, genovezi sau pisam 9. Dar interesele erau atît de puternice şi de o parte şi de alta, încît de fiecare dată intervenea o nouă înţelegere, iar coloniile se instalau din nou în cartierele lor devastate. Este, de altfel, vremea cînd elementul occidental pătrunde pro-fund în toate domeniile vieţii bizantine: mo-dele feudale cuceresc curtea şi aristocraţia, care se deosebesc atît de puţin de cele ale Orientu-lui latin, încît cucerirea din secolul al X11I-lea va găsi în „România" un teren gata yjre-gătit. Dar mai ales economia Imperiului şi co-merţul său suferă din ce în ce mai mult in-fluenţa coloniilor negustoreşti străine; vechiul etatism bizantin, moştenit de la Imperiul de Răsărit, aşa cum îi fixa regulile „Cartea Pre-fectului" la începutul secolului al X-lea,10 va trebui să facă tot mai multe concesii exigen-ţelor capitaliste ale negustorilor italieni şi ale comişilor lor. Este începutul unui lung anta-gonism ce va sfîrşi prin a goli Bizanţul, în ultima perioadă a domniei Paleologilor, de substanţa însăşi a schimburilor, în folosul con-cesionarilor privilegiaţi, care vor şti să-şi im-pună voinţa. Dar în vremea Comnenilor a-ceastă evoluţie este de-abia la început; autori -tatea comercianţilor imperiali, adesea abuzivă, se exercită încă fără a fi contestată şi o în -treagă vastă regiune geografică, precum cea a bazinului Mării Negre, rămîne închisă în faţa încercărilor „latinilor".

Evenimentele din 1204 aveau să determine aici de asemenea o veritabilă revoluţie. Nu vom încerca să reproducem încă o dată po-

15

14. Decorul desfăşurat al unor brăţări de argint cu repre-zentări umane produse In cnezatele ruseşti la Începutul mi-leniului al 11-lea sub influenţa artei bizantine, provenind de la Tver (1), Kiev (2) şi dintr-o localitate neidentificată (3) şi imagini de saltimbanci şi muzicanţi de pe fresca din turnul catedralei ST. Sofia din Kiev ( I ) .

vestirea binecunoscută a „deviaţiei" cruciadei, care în loc să-i combată pe necredincioşii din Egipt, a ajuns să-şi închirieze serviciile, aşa cum vor face mai târziu marile companii de mercenari, lui Alexios Angholos, pentru a-1 re-stabili pe tronul Bizanţului pe tatăl său, bătrî-nul împărat Isaac. Impulsul Veneţiei, care con-ducea expediţia, i-a făcut apoi pe aceşti cruciaţi bizari să acţioneze în direcţia propriilor interese: după ce au cucerit odată Constantinopolul pentru pretendentul bizantin, ei au recucerit pentru a doua oară oraşul pentru ei înşişi şi l-au su-pus unui jaf cumplit11. Vechiul Imperiu de Răsărit se prăbuşea: cîteva părţi mai subzistau în Asia Mică şi în extremitatea vestică a Pen-insulei Balcanice. Încă în urma înfrîngerii zdrobitoare de la Myriokephalon din 1176. care repeta la distanţă de un secol pe cea de la Manzikert, ofensiva selgiucizilor recucerise o mare parte din teritoriul preluat de Alexios şi Ioan Comnenul12. începuturile noii dinastii, cea a Anghelilor, fuseseră marcate de răzvră-tirea vlahilor balcanici şi a bulgarilor în 1186, care întindeau de la Dunăre pînă la Rodope şi Macedonia noul imperiu al Asăneştilor13. Cu-cerirea latină a Constantinopolului şi împăr-ţirea „Romanici" — a ceea ce rămăsese din Imperiul bizantin — între veneţieni şi cru-ciaţi, reprezenta lovitura de graţie14. Cel mai curios rămîne totuşi faptul că documentul care fixa detaliile cu toată precizia necesară pen tru partitio Romaniae, redactat probabil în toamna anului 1204, după alegerea primului împărat latin, Balduin I, nu menţionează drept posesiuni pontice decît demele de pe coasta nordică a Asiei Mici: Provinţia Pajlagonie et Vucellarii, Provinţia Oenei et Sinopii et Pa-breV5. Aceste teritorii cuprind litoralul ana-tolian puţin mai departe de capul Sinope. Nu se face nici o aluzie la Trapezunt şi la provinciile vecine cu Caucazul, nici la posesiunile de „dincolo de mare", din Crimeea şi din Marea de Azov. Gurile Dunării, consta Dobrogei şi

17

15. Teritoriul Imperiului bizantin din secolul al Vl-lea pină în secolul al XV-lea: 1 — în jurul anului 560; 2 — in perioada 709—750; 3 — la siirşitul secolului al IX-lea; 4—în jurul anului 1040:j—■ la mijlociii secolului al XII-leaj 6 — în jurul anului 1211; 7 — în secolele XIV—XV.

aceea a Bulgariei se aflau deja în mîinile Asă-neştilor: Varna fusese cucerită de Ioniţă, „ţar ai bulgarilor şi al vlahilor", în 1201. Ce de-venise acest domeniu pontic, pe care Bizanţul

13

îl păstrase cu atîta străşnicie în secolul ante-rior?

Şi acolo se produsese o dezmembrare, ca efect al altor factori decît cei ai cuceririi latine. In cursul secolului al XH-lea, paralel cu ascen-siunea Comnenilor şi întreţinînd cu ei rapor-turi de prietenie şi de înţelegere, regatul or-todox al Georgiei, care se menţinuse în inima munţilor în pofida invaziei turceşti, continuase să se redreseze. Sub conducerea energicei dinastii Bagratide, cavaleria georgiană începuse şi dusese la bun sfîrşit propria sa cruciadă îm-potriva musulmanilor, eliberînd Tiflisul, ane-xînd Karsul şi pătrunzînd de mai multe ori în Armenia Mare: vechea capitală, Ani, a fost re-luată de armatele sale. La sfîrşitul secolului al XH-lea, în timpul domniei marii regine Tha-mara, Georgia ajunsese la apogeul puterii sale: emirii musulmani din Azerbaidjan îi erau va-sali, selgiucizii din Erzerum vor fi constrînşi să-i recunoască superioritatea. Printr-o serie de căsătorii între dinastia georgiană şi casa im-perială a Comnenilor, regina Thamara a ajuns să fie ruda apropiată a dinastiei bizantine şi a ultimului său reprezentant, împăratul Andro-nic Comnenul. Prin aceasta ea avea să dobîn-dească drepturi asupra posesiunilor răsăritene ale Imperiului bizantin16.

Cu siguranţă, printre figurile cele mai re-prezentative ale istoriei pontice trebuie să aşezăm acest ciudat personaj ce a fost Andronic Comnenul, care pare să anunţe încă din secolul al XH-lea mentalitatea şi moravurile unui prinţ al Renaşterii; unii l-au comparat cu Cezar Borgia. Crai şi aventurier cînd avea chef, rival permanent al vărului său Manuel, el pare să fi întruchipat la un moment dat reacţia grecilor împotriva occidentalilor, contra acelor feudali şi negustori străini care începeau să-şi impună voinţa la Constantinopol. înzestrat cu mult farmec personal, cultivat şi rafinat, dar totodată energic şi bătăios, el avea sa-şi petreacă cea mai mare parte a vieţii în 19

exil, ja

reascâ

u-i sau

nessaJonik ■ ' care a fost 1

m^e parte a

familiei sale, de către partizanii noii dinastii a Anghelilor17. Nepoţii săi, Alexios şi David, copii încă, au reuşit totuşi să scape şi au putut să se adăpostească împreună cu mama lor la curtea Georgiei; înrudirea cu Comnenii şi cu Bagratizii le dădea posibilitatea să găsească a-colo loc de refugiu. Aşa se explică faptul că cei doi prinţi bizantini au fost crescuţi la curtea georgiană, unde sosirea lor în 1185 coincidea aproape cu urcarea pe tron a reginei Tha-mara, care le era mătuşă. Era firesc ca ei să caute sprijin la dînsa pentru cauza lor. Totuşi, în pofida celor presupuse, nu pare să fi fost încercat vreun efort în favoarea lor înainte de cucerirea Constantinopolului de către latini. D-nul Vasiliev presupune că încă înainte Cri-meea nu mai ţinea de autorităţile bizantine: el se bazează pe faptul că în 1192 tratatul reînnoit de Genova cu împăratul Isaac Anghe-los conţine clauza relativă la interdicţia de a face comerţ în „Roşia şi Matracha", identică cu cea din 1155, pe cînd în 1198, privilegiul acordat de Alexios Anghelos Veneţiei enumera o listă lungă de oraşe şi de porturi deschise comerţului veneţian, dar nu face nici o menţiune despre Crimeea18. Se cuvine, totuşi, a se aminti că în 1082 chrisobula lui Alexios Comnenul pentru Veneţia nu menţiona nici o localitate de pe litoralul Mării Negre, fără să se poată pune la îndoială existenţa posesiunilor efective ale Imperiului în această regiune la acea dată. Se poate, cu toate acestea, să nu fie vorba decît de o tradiţie a cancelariei bizantine, care respecta aceleaşi reguli şi aceleaşi formule în raporturile sale cu puterile străine şi documentele oficiale care le fixau conţinutul. Este dificil, pînă vom dispune de noi date, să se determine ce evenimente ar fi putut pune capăt dominaţiei Imperiului bizantin la Cher-son şi în alte puncte ale litoralului nordic al Mării Negre, înainte de cruciada din 1204 şi împărţirea Imperiului, ce a urmat după cucerirea Constantinopolului în acel an memorabil. 2î

citorva biserici de la ' tarat vlaho-bulgar.

Se pare totuşi că primul asediu al capitalei şi restaurarea lui Isaac Anghelos şi a fiului său Alexios IV ar fi dat naştere unei intervenţii ce avea să ştirbească unitatea Imperiului. De mai multă vreme încă, regina Thamara avea mo-tive să fie nemulţumită de împăraţii noii di-nastii bizantine: donaţiile sale pentru diferitele mănăstiri din Cipru sau de la Athos nu ajungeau la destinaţie şi erau reţinute la Constantino-pol. De aceea criza din 1203 a fost un pretext foarte fericit pentru a trece la acţiune: în pri-măvara lui 1204, o armată georgiană porni asupra Trapezuntului cu cei doi prinţi Com-neni, pe care venea să-i instaleze în această posesiune a strămoşilor lor. Astfel se poate ex-plica de ce Partitio Romaniae nu mai menţiona teritoriile care aparţinuseră Imperiului grec la est de regiunea Sinope.

Litoralul pontic al Anatoliei a fost atunci ţinta rivalităţii mai multor puteri. Imperiul latin, care tocmai se instalase în capitala bazi-leilor, revendica o porţiune; din Niceea, Theo-dor Lascaris se hotărî într-o zi să-şi valorifice drepturile. Dar în acelaşi timp, din Trapezunt, cel mai tînăr dintre cei doi fraţi care reclamau moştenirea Comnenilor, £>avid, sprijinit de trupe georgiene, întreprindea o campanie ca să-şi asigure stăpînirea litoralului contestat: a reuşit mai întîi să pună stăpînire pe Sam-sun, Sinope şi Amastris şi a înaintat pînă la Ponteraclia, antica Heraclea Pontica. El îşi extindea astfel dominaţia asupra vechilor pro-vincii ale Pontului şi ale Paflagoniei. Acolo s-a ciocnit de Imperiul de la Niceea, care-şi men-ţinea cu dificultate o existenţă precară între turci şi latini. Pentru a termina cu acest con-curent care nu putea să invoce marea tradiţie a familiei sale, David nu a ezitat să se alăture acestora din urmă: dar presiunea exercitată atunci în Europa de înaintarea ameninţătoare a „ţarului bulgarilor şi vlahilor" şi marea în-frîngere a lui Balduin la Adrianopole, în 120519, îi obliga pe latini să părăsească Asia Mică.

23

Teodor Lascaris profită de aceasta pentru a-i surprinde aproape de Nicomedia pe sprijinito-rii apuseni ai lui David Comnenul şi apoi pen-tru a-i relua o parte din cuceriri, de la He-raclea pînă în împrejurimile lui Sinope. Lupta ar fi putut continua, dacă deodată sultanul sel-giucid Izz ed Din Kai Kavus nu s-ar fi hotărît să joace în propriul său avantaj rolul profito-rului şi să separe definitiv posesiunile celor două imperii greceşti care îşi disputau litoralul, punînd stăpînire pe Sinope în 1214*. Este po-sibil ca două expediţii succesive să fi fost ne-cesare pentru atingerea acestui scop: una în care David Comnenul ar fi fost ucis şi o alta ce a impus lui Alexios, fratele rămas la Tra-pezunt şi purtînd titlu imperial, recunoaşterea suzeranităţii selgiucide. Oricum, începînd din acel moment Comnenii au abandonat ideea re-stabilirii lor în Bizanţ şi s-au mulţumit cu po-sesiunile pe care reuşiseră să şi le asigure: coasta delimitată la vest de Thermodon, iar la est, de coasta Caucazului20. Fără îndoială că tot atunci ei vor fi făcut ca teritoriile bizan-tine din Crimeea să le recunoască autoritatea: în 1223 este menţionat un vas venind din „Go-thia" şi ducînd la Trapezunt tributul din Cher-son, care s-a împotmolit în apropiere de Si-nope şi a fost capturat de o căpetenie de ori-gine armeană în numele sultanului, stăpînul său. Conflictul ce a rezultat de aici a fost pre-textul unui război între Andronic Gidon, ur-maşul lui Alexios I şi sultanul selgiucid Melik. Dacă ar fi să credem „miracolul Sf. Eugen", acesta din urmă ar fi fost învins, iar pacea re-stabilită în folosul Comnenului. In tot cazul, se poate observa că suveranii Trapezuntului se intitulează împăraţi şi autocraţi şi visează poate o nouă restaurare integrală. Posesiunile lor.

* Articolul lui G. DE JERPHANION, Une viile ă diplacer de neuf cenls kilome'tres, in Orientalia Christiana Periodica, I, 1935, a eliminat din istoria pontică episodul „Sabbas de Samsun" care se referă la un alt Samsiin de pe coasta apuseană a Asiei Mici.

care se înşirau de-a lungul litoralului Mării Negre şi cuprindeau teritorii în Crimeea, poate şi cîteva puncte de pe coastele Caucazului şi ale Circasiei, reproduceau în linii mari harta re-ga,tului lui Mithridate din primii săi ani de domnie21. Cu mai mult noroc, ei ar fi ajuns poate să reconstituie o hegemonie pontică, după modelul acestui mare duşman al romanilor; dar,noi forţe urmau să intre în joc, care aveau să imprime istoriei secolului al XlII-lea un curs diferit. Cu toate acestea, era sortit acestui stat -— redus la proporţii modeste şi care va sfîrşi prin a renunţa, după recucerirea Constan-tinopolului de către rivalii săi din Niceea, chiar la titlul de „imperiu al romanilor", pentru a-1 adopta pe cel mai regional: „al Orientului, al ibericilor şi al posesiunilor transmarine" — să dureze mai mult decît imperiul restaurat al Paleologilor. In lipsa unei hegemonii politice, importanţa comercială a Trapezuntului, cap de linie al marilor drumuri din Asia, trebuia să confere posesiunilor „Marelui Comnen" o va-loare economică şi strategică excepţională. Cro-nica lui Ibn al Athir, scriitor arab din secolul al XlII-lea, atestă acest lucru atunci cînd men-ţionează, încă din primii ani de la stabilirea lui Alexios şi a fratelui său la Trapezunt, că sul-tanul selgiucid de la Iconium a trebuit să între-prindă o expediţie ca să-1 oblige pe stăpînul acestui oraş să i se supună: „pentru că drumu-rile pe pămînt şi pe mare din Asia Mică pînă în Rusia şi la kîpciaci erau blocate, astfel în-cît nimeni nu putea să meargă de acolo în ţara lui Gaiat-ed-Din; şi mult păgubeau oamenii ce făceau negoţ cu ei (ruşii) şi cu kîpciacii si le vizitau oraşele; iar negustorii se duceau la ei din Siria, Irak, Mossul şi Djezireh şi din alte locuri; mulţi dintre ei se adunau în cetatea Si-was. Dar cum drumul nu era deschis, sufereau mari daune şi era fericit cel care îşi salva pie-lea"22.

Această mărturie aproape contemporană a-runcă o lumină asupra marii importanţe, nu

25

numai a Trapezuntului, dar şi & celorlalte porturi de pe coasta lăzilor, pentru comerţul dintre Asia Anterioară şi bazinul Mării Negre. Kîpciacii sînt cumanii, care, ocupând stepele din Rusia Meridională, interceptaseră \'echile căi de comerţ, de unde obţineau pentru ei înşişi anumite avantaje23. Se remarcă de altfel că negustorii orientali mai întreprinzători reuşeau totuşi să ajungă, pe propriul risc şi în-fruntînd primejdiile, pină în oraşele ruseşti. Dar acest comerţ nu era lipsit de pericol, iar posibilităţile de comerţ în această direcţie nu mai erau cele de odinioară. în 1203, anul în care cruciaţii începeau primul Jor asediu ai Constantinopolului, cumanii, aliaţi cu cneazul Rurik împotriva lui Roman de riali ci, asaltau Kievul şi jefuiau oraşul24. Printr-o curioasă coincidenţă, cele două mari centre ale «comer-ţului pontic din secolele X şi XI erau confruntate în aceeaşi vreme cu aceleaşi calamităţi*.între timp cucerirea latină instaurase la Bizanţ

hegemonia aproape absolută a Veneţiei. Cartierul veneţian care cuprindea un mare fondaco şi cetăţuia Jor luase o extindere pe care n-o mai avusese pînă atunci niciodată, nu numai în detrimentul oraşului grecesc, dar şi al celorlalte concesiuni occidentale: la 20 februarie 1224, împăratul Robert de Courtenay ceda podestatuîui veneţian trei optimi din locuinţele provensale şi spaniole. Nimeni nu .putea rezista acestei concurenţe, în condiţiile cînd patriarhul latin era veneţian şi cînd po-destatul coloniei veneţiene era unul din principalele personaje ale firavului Imperiu latin25. Concesiunea pisană de-abia putea să subziste prin propriile mijloace; cit despre genovezi,

* Detaliile asupra războaielorruso-cumane de Ia sfîrşitul secolului al XH-Jea oferite de poemul epic, cu care se credea că stnt coatemporane, Slovo sau „Cîntul" lui Igor, trebuie sâ fie considerate mult mai puţin autentice de cînd s-apublicat studiul critic a l l u i A. MAZON, Le Slooo d'Igor,Paris, 19402».

2(5

în pofida tratatelor oare le garantau aceleaşi avantaje ca altădată, este puţin probabil să fi locuit in acea vreme în fostul lor cartier. Poa te că se găseau deja instalaţi la Pera, „în faţă", de cealaltă parte a Cornului de Aur, unde se va înălţa ulterior noua lor colonie.

Un fapt este totuşi sigur: bariera pe care Imperiul bizantin o menţinuse atît de mult timp ca să închidă comerţului occidental accesul în Marea Neagră căzuse în sfîrşit. Fără în-doială, perspectivele asupra acestei pieţe nu mai erau cele din timpul marii epoci a trafi -cului chazar şi vareg, dar resursele locale sin-gure erau de ajuns ca să atragă pe negusto rii italieni care circulau acum liber în „România" şi puteau să traverseze Strfcntorile. Lipsesc cu toate acestea date precise referitoare la ei; doar relatarea lui Giovanni Pian del Car-pine, care a întreprins, în 1246, pe uscat, o călătorie Ia mongoli, semnala prezenţa la Kiev a mai multor negustori veniţi din Constanţi-nopol, între care un veneţian, un genovez, un pisan şi a altora, fără indicarea cetăţii de origine27. Multă vreme această menţiune a constituit un unicat: Manfroni, istoricul marinei italiene28, care întreprinsese pentru acest subiect cercetări în arhivele veneţiene, declara că nu a găsit nici o urmă a negoţului veneţian în aceste regiuni înainte de a doua jumătate a secolului al XlII-lea; mai de curînd, totuşi, D-nul Soranzo releva prezenţa în 1212 şi 1232 a corăbiilor veneţiene şi provensale în Marea Neagră, deci încă din vremea Imperiului la tin29. Iată totuşi, că un document veneţian, dintr-o serie publicată în ultimii ani, menţionează împrumutul de 100 perperi de aur, acordat de un oarecare Zaccaria Sfcagnario lui Pie- tro da FerragHjto, pentru a fi folosiţi în întreprinderea comercială de corăbii a anconitanu-lui Georgio Barbazo, în Marea Majoră „usqiie in Soldadea"; contractul a fost transmis la

27

Constantinopol în mai 1206*. Doi ani după cu-cerirea capitalei bizantine, navigatorii vene-ţieni şi cei din alte cetăţi italiene frecventau deja porturile din Crimeea, dintre oare Soldaia sau Sudakul era atunci de departe cel mai im-portant30. Fără îndoială că ei se duceau şi în „Gothia" bizantină şi la Cherson, pe care o legă-tură de dependenţă le lega acum de posesiunile Marelui Oomnen de la Trapezunt; mai departe, în interiorul peninsulei, îi întîlneau pe cumani, care percepeau tribut de la oraşele de pe lito-ral. Condiţiile de existenţă din stepă erau ca de obicei primitive: un rabin din Ratisbona, ce se aventurase pînă în Chazaria şi în Cri-meea la sfârşitul secolului al Xll-lea, descrie viaţa nomazilor care ocupau aceste regiuni, lo-cuind sub cort şi hrănindu-se cu brînză, orez şi cu mei fiert în lapte31.

Obstacolul cel mai dificil în faţa unor re-laţii comerciale mai largi şi cu un volum mai însemnat consta în lipsa de securitate a călă-toriilor, care decurgea în mod firesc din frag-mentarea excesivă a puterilor politice. Coasta Asiei Mici se împărţea acum între Imperiul latin, oare mai deţinea şi Strîmtorile, Imperiul de la Niceea, care îi rîvnea posesiunile, sul-tanatul selgiucid, stăpîn pe Sinope, şi Imperiul de la Trapezunt. Transoaucazia era aproape u-nificată sub supremaţia regatului georgian, iar mai la nord, o puzderie de formaţiuni cauca-ziene, alane, cumane supravegheau vecinăta-tea stepei. In spatele zonei ocupate de cumani, ce se întindea dincolo de gurile Dunării, pînă în Muntenia şi la hotarele Imperiului balca-nic al Asăneştilor, cnezatele ruseşti păreau destinate unei anarhii veşnice.

Dar încă din 1221, un corp de cavalerie, a-părut din Iranul de Nord, invada Georgia, dis-

* R. MOROZZO DELLA ROCCA şi A. LOMBARDO, Doeumenti del commercio ventziano nei secoli XI—XIII, Torino, 1940, II, nr. 478. Cf. G. I. BRĂTIANU, Notes sur un voyage en Grimee, tn Revue historique du sud-est europeen, XIX, 1, 1942, p. 178.

28

persa coaliţia popoarelor caucaziene, îi zdro-bea în anul următor, pe Kalka, un mic rîu de lîngă ţărmul Mării de Azov, pe cumani şi pe cnejii ruşi veniţi în ajutor şi trimitea un de-taşament ca să prade Soldaia în Crimeea. Apoi el dispărea tot aşa de repede precum se ivise, urcînd văile Donului şi ale Volgăi, către ste -pele Asiei Centrale. Era avangarda marii in -vazii mongole, care avea să reconstituie la nordul bazinului pontic unitatea unui mare imperiu şi să deschidă astfel drumul unor con-tacte economice mai frecvente şi unor schim-buri mai întinse.

Bibliografie sumară: H. PIRENNE, Les villes du Moyen Age, Bruxelles, 1927; H. PIRENNE, G. COHEN, H. FOGILLON, La civilisation oc-cidentale au Moyen Age du XI e siecle au mi-lieu du XVe siecle, în Histoire du Moyen Age, VIII (coli. GLOTZ), Paris, 1933; W. HEYD, Histoire du commerce du Levant au Moyen Age, I, trad. fr. Furcy/Raynaud, Leipzig, 1885; G. I. BRATIANU, Recherches sur le commerce genois dans la mer Noire au XIII e siecle, Paris, 1929; R. LOPEZ, Storia delle colonie ge-novesi nel Mediterraneo, Bologna, 1938; W. MILLER, Trebizond, the last Greek Empire, Londra, 1926; A. A. VASILIEV, The foun-dation of the empire of Trebizond (1204—1222), în Speculum, XI, 1936; IDEM, The Goths in the Crimea, Cambridge, Mass., 1936.

NOTE

1 H. Pirenne. Ies vilks du Moyen Age, Paris, 1971, p. 64.1 Ibidem, p. 64—65.1 Episodul din viaţa Sf. Geraud d'Aurillac a mai fost co

mentat de G. I. Brătianu In Privileges et franchises muni-cipales dans l'Empire byzanlin, Paris—Bucureşti, 1936,p. 13—15, şi mai pe larg în CMN, p. 325—328i „Găsimîn izvoarele timpului menţiunea unui incident destul de

29

curios şi caract unui sfînt al Apusu personagiu, un ascet, pelerinaj la Roma şi c torii ne aminteşte o înt

semnat, unde veneau «ordfn VeZ tiF8<°arte '"-eostmi, după cum era obiceiul se îZZf *' Ace'U ne"vilioane si căutau sâ-si dV,t?Jx V"virtcau Printre pa-venea de la Roma şinu aveane™! f'*' D*T G6mud

căci îşi cumpărase ce avLPl * Sa clunPe^ nimic,a ţinut de cuH^luilsT* ?e,CUlDpârat '* Itoma. fosă cumpărase si a aram marf " f°fmeze "> ce condiţiuni special era o uJ^S^rsuSiX^ Wnet/ail: ÎJ

Aci, cum fo cronica

are race de vede Prim ui

relativ al oricărui abil contelui d'Aur curs"; îl felicită că a contra, se sperie; el ere Neştiind nimic despre rile au un preţ prin ele sub acest preţ. însea repară greşeala înde

ă admirabil, }n a;Cei doi oam al veacului X, Veneţiamil este

ZCr°^e Care aon™eştc în M. G^raud, mentalitatea de altfel, pentru a indep&r este omul care trăieşte într-o o economie domeniaîă, fără Burope Occidentale, care ca

cunoaşte încă nici activitatea comercială regulată şi normală, nici circulaţie constantă şi organizată, nici clasă de negustori profesionişti, nici stabilirea lor în ora-şe, pe scurt, nimic din ceea ce constituie esenţa însăşi a unei economii de schimb, demnă de acest nume», l'-am amintit acest mic incident pentru că ilustrează într-adevăr foarte bine opoziţiunea acestor mentalităţi şi ne arată cit de mult a contribuit expansiunea în Orient — şi aici c factorul principal — să creeze la Veneţia o mentalitate pe care putem s-o calificăm fără nici o ezi -tare de capitalistă. Nu este încă înflorirea capitalis.nu-lui, insă toate condiţiunile pentru dezvoltarea capita-lismului îndrumat spre întreprinderi, cîştig şi activitate comercială, sunt în germene din această vreme în acest oraş".Citatul pe care i! dă Brătianu in cursul său universitar este tradus din F. L. Gansliof, Notes sur un passage de la vie de St. Geraud d'Auriiiac, în Melanges offerts â M. Nicolas Iorc/a par ses amis de France et des pays de langue francaise, Paris, 1933, p. 306—307.

4 S. Borsari, // commcrcio veneziano nell'Impero Bizantinanel XII secolo, în Rivisla Storica Italiana, 76, 1961.p. 982—1011: W.H. McNeill, Venice the Ilinr/e of EuropelOSl—irsr, Chicago-Ldndra, 1974, p. 1—1; F. Thiriet,La Românie vcnilienne au Moţ/en Âge. Le developpementel l'cxploitalion du domaine colonial ve'nilien (XII'—XVsiecles), Paris, 1975, p. 29 şi urm.; M. E. -Martin, TheCfirţ/fobull of Alexius I Comnenus Io the Venetians andthe Early Yenelian Quarter in Constantinople, în Byzan-tinoslavica, XXXIX, 1978, 1, p. 19—23; A. R. Gad'olin,Ale.vis I Comnenus and the Venelian trade privileges. Anew interpretation, în Byzanlion, L, 1980, 2, p. 439—416.

4 Commerce genois, p. 46—^18.4 Formularea aparţine lui F. Chalandon, Les Comnines, II,

Jean II Comnene el Manuel I Comnene, Paris, 1912,p. 579.

4 Potrivit părerii lui A. V. Soloviev, Domination bijzantineou russe au nord de la mer Noire ă l'epoque des Comnenes?,în Aklen des XI. Intcrnationalen ByzantinislenkongresscsMiinchen 1958, Miinchen, 1960, p. 569—580, prin Rossiaşi Matracha nu se aveau în vedere Marea Neagră şi Mareade Azov în totalitatea lor, ci doar două localităţi situatela Marca de Azov şi strimtoarea Kerci. în aceeaşi ordinede idei se pronunţase anterior şi A. L. Iakobson, Cpedne-eenooBuu Xepcoriec (XII-XIV BB.) {MIA, 17), Moscova-Leningrad, 1950, p. 27. Acest punct de vedere nu exclude prezenţa comercianţilor genovezi în Marea NeagrăIn a doua jumătate a secolului al Xll-lca, ci doar inMarea de Azov, ceea ce contravine opiniei lui G. I.Brătianu exprimate încă din 1929 (Commerce genois, p.50). Cf. şi M. Nystazopoulou-Pelekidis, Venice el lamer Noire du XI' au XV siecle, în QeZmp<,au.&rz, 7,

5 30

un episod ai viefiid'Auriiiac. Aceslt, întrr,nrinrtt> ...

viej.Acest

prinde un■oare a acestei călă-interesantă: trecind ; se opresc acol

f îr

im joart, bine observă uaus

*.««. i ^5b&s?£ v« «?ri"to !ntre

neavoastră într-un asemene, 1'P '' d<,' P"d;î v-afi fi felicitat de buna oL,en? aspunsu l mi e * do buna afacere pe care ati făcTt-n t fof* Săsit-° sa« aite principii. Ei s-*Ler11 ! H a Sf' Gc'rmid ave»

ne-

negustorul că ar tinopoi, aceasta

opunerea şi eroul tă, caracterul B câ devine agre-a cumpărat „sub Oeraud, din

de l in nă

n

El îşi .. spunîndu-f o

s

el îşi P

lucru A cumpăra ■ De aceea

, un f.

ilea sfert e fiecare din ei. us al economiei co-tria sa. în ce îl priveşte pe . cvasieclesiastică ajungea orice ideie de speculafiune, c unde stăpineşte încâ e. El aparţine acestei epoca carolingiană, nu

(970, p. 21; M. E. Martin, The first Veneiians in the Black Sea, în Apxeiov IIOVTOU, 35, 1979, p.J15.

8 G. I. Brătianu, La colonie genoise de Per a ă la fin duXIII' siecle, în Omagiu doctorului Alexandru Slătineanu,Paris-Vatican (1925), p. 19—38; Commerce genois, p. 61şi urm. Cf. şi M. Balard, La Românie ginoise (XII' —■debut du XV siecle), I, Roma, 1978, p. 105 şi urm.La întrebarea „Cura trebuie să ne închipuim aceste colonii?", Gheorghe Brătianu oferă unele detalii in CMN,p. 330—331: „Ele sunt la început locuinţe luate cuchirie, în care se aşează negustorii şi se stabilesc depozitele pentru mărfuri. Pe urmă, dezvoltîndu-se şi cres-cînd importanţa legăturilor cu Imperiul bizantin, ajungla adevărate concesiuni, eum ar fi în zilele noastre concesiunile pe cari le au — sau le aveau — europenii înChina, unde puterile europene căpătaseră jurisdicţii,drept de garnizoană şi locuinţe pentru toţi europeniiveniţi cu interese în aceste regiuni. Cam în acelaşi genîşi poate închipui cineva şi aceste aşezări în vremeacoloniilor italiene la Constantinopol.Situaţiunea aceasta a durat In tot cursul veacului XII. Este inutil să intrăm în detalii şi să expunem certurile dintre diferitele colonii, cum colonia pisană a incendiat cartierul genovez şi cum genovezii le-au întors această polifă, cum se produc mereu conflicte între ei, toate aces-tea sunt chestiuni cari privesc istoria amănunţită a aces-tor aşezări; împrejurările amintite au dăinuit plnă ce o lovitură de teatru a schimbat complet faţa lucrurilor la începutul veacului XIII şi a instaurat o situaţiune nouă. Este vorba de cruciata IV-a..."

9 Commerce genois, p. 70—71. Cf. şi F. Thiriet, op. cit.,p. 49—62.

40 G. I. Brătianu, Studes byzantines d'histoire cconomiqne et sociale, Paris, 1938, p. 143—144.

ti Pentru cruciada a IV-a şiroiul veneţienilor în desfăşurarea ei, cf. A. Frolow, Recherches sur la deviation de la IV croisade vers Conslantinople, Paris, 1955; G. Walter, La ruine de Byzance, 1204—1453, Paris, 1958, p. 99—134; H. Ahrweiler, Bgzance et la mer, Paris, 1960, p. 202— 300; F. Thiriet, op. cit., p. 64—73; A. Carile, Per una sloria. dell'Impero Latino di Constantinopli (1204—1261), ed. a 2-a, Bologna, 1978, p. 73—174; M. Angoîd, The Byzanline Empire 1025—1204, Londra-New York, 1984, p. 284—296.

12 C. Cahen, L'Islam des origines au debut de l'Empire olto-ma'n, Paris, 1970, p. 225.

43 Despre răscoala vlahilor şi bulgarilor şi crearea statului Asăneştilor, cf. R. L. Wolff, The "Second Bulgar ian Empire". Its Origin and Hislonj Io 1204, în Speculum, XXIV, 1949, 2, p. 167—206; B. Primov, Crearea celui de-al doilea Jurat bulgar şi participarea vlahilor, în Relaţii româno-bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XII—XIX). Studii, l, Bucureşti, 1971, p. 9—56; I. Barnea, Şt. Şte-

32

fânescu, Din istoria Dobrogel, III, Bitanlini, români şt bulgari la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971, p. 339—342 (Şt. Ştefănescu)! G. Cankova-Petkova, Us.rcaeiptt.fi npu Âceneeiţut Sofia, 1978;Ph. Malingoudis, Die Nachrichien des Niketas Choniates uber die Entstehung des Zweiten Bul-garischen Staales,\n Bytantina, 10, 1980, p. 51—-147! îs. Ş- Tanaşoca, De la Vlachie des Assenides au second Empire bulgare, In RESEB, XIX, 1981, 3, p. 581—594; M. Angold, op. cit., p. 272—275. De această problemă s-a ocupat şi Gheorghe Brătlanui conferinţa sa intitulată Asăneştii, susţinută la Institutul de Istorie Universală „N. Iorga" la 30 ianuarie 1943 (cf. G. I. Brătianu, Dare de seamă de activitate pe anul 1942/1943, Bucureşti, 1944, p, 10), a devenit un capitol al volumului Tradiţia istorică despre întemeierea statelor romaneşti, ei. V. Râpeanu, Bu-cureşti, 1980, p. 49—83. Ci., de asemenea, idem, Origi-nile şi formarea unităţii româneşti. Prelegeri ţinute la Şcoala Superioară de Rătboi, Bucureşti, 1942, p. 41—47î idem, Origines et formatioa de l'uniteroumaine, Bucureşti, 1943, p. 98—106| Idem, Rumanlsehe Einheit.p. 105—113.

14 A. Carile, Partiţia terrarum Imperii Românie, în Studiiveneziani, VII, 1965, p. 125—305.

14 Pentru identificarea acestor regiuni şi oraşe, cf. M. E.Martin, The first Venelians..,, p. 116.

14 I. A. Dzavahisvili, in Onepnu ucrnopau OGGP. Ile-puod 0eodajiu3Ma IX—XV s«.> I, coord, B. D. Grekov,L. V. Cerepnin, V. T. PaSuto, Moscova, 1953, p.570—577.

14 O. Jurewicz, Andronikos I. Komnenos, Amsterdam, 1970(Prima ediţie a lucrării a apărut la Varşovia în 1962).

14 A. A. Vasiliev, The Goths in the Crimea, Cambridge,Massachusetts, 1936, p. 151—152. Cf. şi A. L. Iakobson,op. c i t . , p. 28.

14 In MN (p. 180) se indică eronat anul 1206.14 S. P. Karpov, Empire of Great Comnenoi: some

remarkson particularities of its foundation, în Ades du XV Congresinternaţional d'etudes byzantines, Athenes-septembre 1976,IV, Hisloire, Communications, Athena, 1980, p. 153—■159; O. Lampsides, La rivalite entre l'Elat des GrandsComncnes et celui de Nicee ă propos de l'heritage de l'ideebyzantine, în ibidem,p. 186—191; A. G. Savvides, Byzan-tium in the Near Easti+ts Relations with the Seljuk Sultanate of Rum in Asia Minor, the Armenians of Cilicia andthe Mongol AD c. 1192—1231, Thessalonik, 1981, p. 105şi urm.

14 Commerce gcnois, p. 169—170.14 A. A. Vasiliev, op. cit., p. 158—159.14 B. D. Grecov şi A. I. Iacubovschi, Hoarda de Aur

şidecăderea ei, Bucureşti, 1953, p. 24—32.

14 IlnamieecKan jiemonuchi In IJOAHO€ co6panue pyccnuxJiemonuceăi II, Sanktpeterburg, 1843, p. 155—156.

14 Autenticitatea Cintului despre oastea Iui Igor, pusă laîndoială la un moment dat, este în afara oricăror dubii.

33

Capitolul IX CUCERIREA MONGOLA

Feudalitatea mongolă şi organizarea sa mili -tară. Reformele lui Gingis-Han: armata şi ias-sakul. Asia şi regiunile pontice în ajunul in -vaziei mongole. Geografia cuceririlor. Ocupa-ţia şi administraţia: pacea mongolă. Efectele organizării feudale a cuceritorilor. Cele două invazii şi cucerirea Mării Negre in 1222 şi 1239—1242.

Fenomenul invaziei mongole depăşeşte cu mult orizontul, destul de restrîns în acea vreme, al istoriei pontice. Se poate spune că de la cuce-ririle lui Alexandru pînă la expansiunea colo-nială a puterilor europene şi la războaiele „mondiale" din secolul nostru, nici un alt e-veniment nu a atins asemenea proporţii şi nu a acoperit un spaţiu atît de întins1. Repercu-siunile sale sînt aproape planetare, dacă to -tuşi vrem să limităm această noţiune la Lu-mea Veche, aşa cum se prezintă înaintea erei marilor descoperiri. Dar, chiar referitor la a-cestea din urmă, elanul ce le-a determinat şi curiozitatea pentru „mai departe", care i-a fă-cut pe atâţia navigatori să ridice ancora nu ar fi fost posibile, dacă cu două secole mai de-vreme stăpînirea mongolă nu ar fi lăsat pen-tru o vreme liberă circulaţia călătoriilor şi a mărfurilor din Meditenana în Extremul Orient.

35

!!

j i 1

■ ; ' :

mai competenţi în" ta de a«ea ori de au- faoe îrSvffi 55 lnce'^rea de a 0â. Trebuie, toS ţeSru f * f^*bine anumite aspecte ^T "Relege maicare caractarizeZf S^^TV* P0** ^ Negre i lti

modeste si obscur"

unui riu de h, ele ţării ZngJe s căpetenii » lj ?

n

^ se adapteze de Poporului său ^

mmm marilor

ţinut multă vreme în şah, indiciul unei „lup te de clasă" potrivit formulei marxiste consacrate, Temugin reprezentând aristocraţia stepelor, iar adversarul său rezistenţa claselor inferioare. Dar acest raţionament, bazat pe interpretarea unui pasaj din „povestirea" unde au fost consemnate faptele de vitejie ale eroului, episod în care s-a văzut opoziţia „celor ce duc caii la păscut" faţă de „cei ce duc oile la păscut", a părut unui alt istoric rus, Vladimirtsov, destul de discutabil: nu există, după el, de loc fapte care să confirme existenţa programului „democratic" al lui Djamuka, opus concepţiilor feudale ale lui Temugin.2 Ceea ce este sigur, este că ascensiunea viitorului Gingis-Han evolua în limitele unei ordini feudale, al cărui edificiu ierarhic a avut multă grijă să nu-1 modifice, ştiind însă să o folosească pentru a face mai efectivă formidabila organizare pe care a creat-o. Spre deosebire totuşi de feudalitatea occidentală, sclavajul, în sensul oriental şi antic al termenului, joacă încă în economia societăţii mongole un rol considerabil, a cărui importanţă nu va fi deloc diminuată de războaiele cuceritorului3.

Detalierea luptelor care acoperă primii cincizeci de ani de existenţă a marelui condu-cător mongol prezintă prea puţine legături cu subiectul acestei cărţi, pentru a mai fi nevoie să insistăm: pentru aceşti ani de ucenicie şi pentru îndelungata perioadă în care 1-a slujit ca vasal fidel pe Wang-Han sau regele kerai-ţilor, recomandăm lucrările ce au redat cu a-tîta măiestrie biografia lui Gingis-Han 4. în adevăr, de-abia după multe dificultăţi, aven-turi de cavaler rătăcitor, care i-au pus adesea în pericol viaţa şi averea, Temugin a putut să se ridice puţin cîte puţin deasupra celorlalţi conducători de clanuri, contemporanii şi rivalii săi, şi să facă să triumfe pe deplin consecvenţa şi decizia ce îl caracterizau. De-abia în 1206 adunarea celor care îi erau credincioşi l-au proclamat Gingis-Han, ce poate fi deri-

j Smt de° \55' se nă?tea

i, fiul Unei f / f°St nevolt existenţei dure a

sau3

36 37

vat de Ja

38 ii micii nobiJimi, care se afiau în subordine, puteau uneori să se ridice prin valoarea Jor pînă Ia gradele

de mari comandanţi: depindea de marele han să-i aleagă şi să-i avanseze. în această armată „organizată aristocratic", garda suveranului constituia o elită a elitelor. Ea a sfir-şit prin a

forma un corp separat de zece mii de călăreţi, toţi nobili, dintre care fiecare avea în subordine un comandant de o mie de oameni din celelalte trupe; dintre ei se recrutau de obicei generalii. Strategia şi tactica în armata lui Gingis-Han sînt aceleaşi ca ale tuturor nomazilor din cele mai vechi timpuri ale istoriei: este aceeaşi superioritate a călăreţului din stepe, arcaş infailibil, cschivîndu-se in faţa atacului pentru a năvăli la momentul o* portun şi pentru a copleşi adversarul dezorientat şi epuizat; dar la această veche metodă de-luptă preluată încă de la huni şi sciţi, fcrebuie să adăugăm organizarea, ce poate fi comparată cu cea a marilor armate moderne, pe carele precede ca un exemplu aproape unic în epo-ca medievală. în remarcabila sa oarte despre Gingis-Han, D-nul Grenard a rezumat cu o ri -guroasă precizie relatările contemporane:„în tabăi-ă, soldatul poartă o bonetă de blană cu

5

acoperitoare la urechi, ciorapi din pîs-lă şi cizme, o blană coboară pînă sub genunchi, stirînsă cu o centură, cu părul în afară, de unde şi legenda zugrăvind pe mongoli ca săl-batici îmbrăcaţ

i cu piei de animale. în timpul bătăliei el poartă o cască de piele acope-rindu-şi ceafa, pe spate o platoşă solidă şi u-şoară din fîşii de piele lustruită in negru, uşor de curăţat, rezistentă la intemperii. Nu purtau scut decît în serviciul de pază la bivuac. Armele ofensive constau în două arcuri de om şi două tolbe umplute cu săgeţi foarte ascuţite, de trei calibre, variind după distanţa bătăii, o sabie încovoiată, o secure mică şi un buzdugan de fier atîmate de şa, o lance prevăzută cu cîrlig pentru a răsturna călăreţii, o fringhie din păr de cal cu laţ. Unii dintre ei 39

poartă

sa-u saci

itn

din epoca Tang, care deplînge greutăţile şi ororile războiului: „cutare avea cincisprezece ani cînd a plecat la graniţa de nord şi iată-1 că revine cu părul alb, pentru a se duce clin nou spre graniţele apusului [. . .] Sire, n-aţi văzut stepa unde albesc oasele care n-au fost strinse de mîini pioase, n-aţi auzit în aceste eîmpuri jalnice spiritele soldaţilor voştri ucişi [. . .]"12; pe de altă parte, ca să contrabalan-seze, apelul la războiul „proaspăt şi vesel", ce reiese din definiţia, atribuită lui Gingis-Han însuşi, dată bucuriei supreme, pe care o poţi avea în această lume: „să tai în bucăţi pe vrăjmaşi, a-i alunga din faţa ta, a le lua bunurile, a privi lacrimile acelora ce le sînt scumpi, a strînge în braţe femeile şi fetele lor"13. Cum ar putea pacifismul sedentarului, legat de pămînt şi de bunăstarea sa, să re -ziste în faţa poftei devorante a nomadului? El nu va putea să i se opună decît luînd în solda sa alţi nomazi, dar aceştia nu vor avea la dispoziţie formidabila maşină de răz-boi a invadatorului.

O privire asupra hărţii politice a Asiei, în momentul punerii în mişcare a armatei lui Gingis-Han, ne edifică pe deplin. China era divizată în două imperii rivale: la sud, cel al dinastiei Song, care reprezenta tradiţia na-ţională; la nord, regatul turco-mongol al di-nastiei Kin, sinizat deja în reşedinţa sa de la Pekin. La nordul Tibetului, hoarda tangu-ţilor întemeiase regatul Si-Hia, folosind spre propriul profit vechile drumuri de caravane ale Asiei Centrale. Turkestanul propriu-zis se afla în mîinile karakitailor, peste care domnea încă din 1211 un vechi duşman al lui Gingis-Han, prinţul naiman Kuciliij. Mai spre vest, Horezmul şi Iranul tocmai fuseseră reunite sub stăpînirea lui Mohamed, al cărui imperiu de dată recentă se înălţa, precum un colos cu picioare din lut, din India pînă în Mesopo-tamia. Sultanii ayiubizi îşi împărţeau Egiptul şi Siria, pe litoralul căreia se mai înşira încă salba senioriilor france de la Locurile Sfinte.

45

Iată în sfîrşit şi „imperiul mongol între 1230 şi 1255", la apogeul măreţiei sale sub primii succesori ai lui Gingis-Han. La nord, limitele nu s-au modificat, dar la vest, toată stepa rusă este cuprinsă în „Ulusul lui Bătu", iar principatele ruseşti, de la Haliri la Suzdal, sînt vasale Hoardei. Zona de influenţă şi de suzeranitate se întinde asupra Caucazului şi a Asiei Mici selgiucide şi ar trebui, de altfel, ca să fie completă, să cuprindă şi teritoriul viitoarelor principate româneşti şi acela al Bul-gariei. Astfel, cu excepţia Strîmtorilor, unde mai flutură încă stindardele rivale ale Impe-riului latin şi ale celui de la Niceea, tot ba -zinul pontic este supus hegemoniei mongole. Aceasta îşi întinde, între altele, dominaţia di -rectă asupra întregului Iran pînă în Golful Persic şi atinge pe malurile Indusului hota-rele imperiului lui Alexandru. Mai la est, li -mitele nu au mai variat decît în China, unde ultimele rămăşiţe ale regatului Kin au dispă-rut, iar Imperiul chinez al dinastiei Song şi Coreea sînt direct învecinate cu Imperiul mon-gol, încă un sfert de secol şi dominaţia lui Kubilai le va cuprinde la rîndul său14.

Avem cu adevărat senzaţia că un nor ame-ninţător se iveşte la orizont, creşte cu o viteză uluitoare ca să acopere în cele din urmă toată bolta cerului şi să umple ecourile cu bubuiala neîntreruptă a furtunii şi cu descărcările re-petate ale trăsnetului. Lumea va ieşi transfor -mată după potop. Judecata emisă despre cu-ceritor şi cucerire a variat mult de-a lungul secolelor, atît la contemporani cît şi la istoricii moderni. Trebuie să spunem că şi realităţile se deosebeau profund de la o regiune la alta. Invadatorul, în pofida faptului că a folosit peste tot aceleaşi mijloace, aceeaşi strategie şi aceeaşi tactică, nu a arătat totuşi în toate împrejurările aceeaşi faţă. Primul elan a fost cel mai teribil, iar ţările Islamului, care au primit lovitura, au păstrat multă vreme urma devastatoare. Iranul oriental, cucerit sub Mo-hammed, şahul Horezmului, a fost distrus fără

47

a obiectivitătii. Izvoarele musulmane descriu pe larg ororile din campaniile din Transoxia-nia şi din Persia; la fel şi în cronicile din acele ţări europene care au suferit invazia, cnezatele ruseşti sau Ungaria. „Pentru păca-tele noastre, scrie cronica de la Novgorod, în vremea primei apariţii a armatelor mongole, au venit neamuri necunoscute şi despre care nimeni nu ştie nici cine sînt, nici de unde vin, nici care le este limba, nici care le este nea-mul şi credinţa"15. S-ar spune că au ieşit din Iad.

Să recitim după aceasta în „Cîntecul de jale" (Carmen miserabile) al călugărului Roger, martor al invaziei în Transilvania şi în Un-garia, despre prădarea oraşului Oradea, fuga sa prin păduri, scenele de omor şi de jaf la care a asistat. Observăm că se repetă strata-gemele folosite în cursul campaniilor asiatice, expresia unei mentalităţi, vai cît de „moderne"!, care constă în a face războiul mai eficace prin cruzime: falsa retragere după ocuparea unui oraş, ca apoi să se revină pentru a exter-mina refugiaţii întorşi la căminele lor, sau metoda de a împinge în faţă, la asaltul ora-şelor fortificate, populaţia captivă a cetăţilor cucerite; această turmă jalnică serveşte de pa-ravan asediatorilor şi de departe înşeală asu-pra numărului lor16. Impresia care se degajă din aceste povestiri este în adevăr imaginea unui nou „bici al lui Dumnezeu" dezlănţuit pe pămînt.

Dar dacă, pe de altă parte, parcurgem re-latările contemporane ale cronicarilor armeni şi georgieni, nu putem decît să fim izbiţi de contrastul ce apare. încă sub pana unui scrii-tor persan, Djuwaini, se regăsesc două trăsă-turi ce au frapat pe toţi cei care au avut de-a face cu hanii mongoli şi cu aghiotanţii lor: toleranţa religioasă şi interesul comercial: „Puterea hanului se întindea asupra tuturor acestor imperii [. . .]. El nu aparţinea nici unei religii, nici secte; nu avea nici o idee despre Dumnezeu si nici nu încerca să aibă vreuna

I49

groaza de invazie, în care sălbăticia obişnuită a stepei îşi dă curs liber, dar şi disciplina ri-guroasă şi grija pentru dreptate în adminis-traţia care însoţeşte cucerirea. Este adevărat, potrivit fericitei formulări a D-lui Ferdinand Lot în legătură cu Gingis-Han şi armata sa, că „toţi cei care au studiat istoria sa haluci-nantă au suferit fascinaţia monstrului"21. Dar este îndreptăţit să adăugăm că cele două pa-nouri ale dipticului redau o imagine în egală măsură autentică. Putem subscrie definiţiei D-lui Thuret din prefaţa sa la traducerea unei lucrări sovietice despre Hoarda de Aur, con-cepută în termeni ce se pot aplica, de altmin-teri, şi altor regimuri decît cel al cuceritorilor mongoli clin secolul al XlII-lea: „Este o lume stranie şi teribilă pe care o vedem apărînd încetul cu încetul din cronicile şi povestirile contemporanilor, o lume unde nu se trăieşte decît pentru şi prin război, expresie supremă a geniului «rasei»; unde nu se cunoaşte decît o lege, aceea a stăpînilor; decît un drept, acela al celor puternici; decît o morală, aceea a as-primii; lume inexorabilă şi rece, unde totul este sacrificat interesului celor care contro-lează statul . . ."22 Dar se poate la fel de bine admite drept corectă frumoasa descriere a D-lui Grenard despre efectele păcii mongole imediat după cucerire:

„. . .în tăcerea care a urmat zgomotului ruinelor şi ţipetelor victimelor, o mare pace a stăpînit o treime a planetei. După amărăciu-nea lacrimilor lumea a cunoscut mai bine dul-ceaţa surîsului pe care a crezut că 1-a uitat. Popoarele uimite au văzut că din cea mai grozavă răsturnare a ieşit o linişte, o ordine, o securitate necunoscută pînă atunci, şi din nou plugurile au început să are pămîntul, mo-neda să sune pe tejghele, miile de zgomote ale meseriilor să anime oraşele. Oamenii mari se nasc la întîmplare şi sînt lipsiţi de origina-litate. Ei întrebuinţează facultăţile lor excep-ţionale în cadrul prejudecăţilor, al concepţiilor51

şi preocupărilor timpului şt mediului în care trăiesc. Născut în zilele noastre în Europa, un Gingis-Han ar crea poate federaţia europeană amestecînd în forme deosebite aceeaşi violenţă şi generozitate. Mongol al veacului XIII, el a adunat în mîna sa puternică regate zdruncinate şi le-a stins certurile în pacea imperiului său. în fond, seniorul de Joinville are dreptate: Gingis-Han a organizat pacea după ştiinţa sa, cu un succes care poate fi socotit durabil dacă ne gîndim la inconstanţa omenească; el a făcut un fel de societate a naţiunilor dotată însă cu o forţă de poliţie eficace. Din Polonia la Pacific, din regiunile polare la Marea Indiilor, mulţimile de cultivatori, meseriaşi şi negustori s-au lăsat docili să fie guvernaţi de păstorii stepei. Barbarii au ară- ^ tat o înţelegere a autorităţii rar întîlnită; ei posedau în mod natural facultatea de a comanda fără chiţibuşuri zadarnice. Lipsiţi de prejudecăţi şi de idei inflexibile, ei evitau conflictele primejdioase, tolerau ca poporul să-şi facă interesele după propriul plac, respectând ordinea instituită. Bunul lor simţ simplu şi sabia ascuţită soluţionau dificultăţile, cnutul lor infailibil le permitea să fie liberali. Ei îi obişnuiau pe oamenii de origine diferită să trăiască împreună, amestecau naţionalităţile, trimiteau meseriaşii de la o extremitate la alta a imperiului, îi foloseau pe funcţionari departe de locul lor de naştere, trimiteau musulmani în China, chinezi în Occident, creştini peste tot. în amestecul de barăci şi corturi care le alcătuia capitala, trimisul lui Ludovic cel Sfînt, Rubruck, a văzut o doamnă din Metz, cameristă a unei prinţese regale si mă-ritată cu un arhitect rus, un aurar parizian de pe Pont au Change însurat cu o unguroaică, un funcţionar al cancelariei imperiale, englez de origine, dar născut în Ungaria; nepotul unui episcop din Belleville, lîngă Rouen, prins la Belgrad, a botezat acolo pe cei trei copii ai unui german. Toată această lume era bine

52

IrnbogaW ncgotul, au P<f ° ldice o

străbătut

douălevateri

ierarhn f^fnetiv aco tul tastg* l j o r si sw t

pe care nici măcaţ ^ î*r °u te

îe aducă ^n locun cealalta partic un

spre prima ^ ^PeroaSe: nu ex^amărturiile sînt n sullrian, care, Fcult, nici chiar cei xiania si aimele distrugeri dm53

trei,

întotdeauna aprobarea contemporanilor şi sus-cită încă şi acum critica istoricilor moderni. „A fost o marc răzvrătire la Novgorod, scrie cronica acestui oraş, poporul nu a vrut deloc să plătească impozitul cerut [. . .]. Cei mari au poruncit săracilor să plătească impozitul; căci boierii îşi fac lor viaţa uşoară, dar cum-plită celor nevoiaşi [. . .]. Şi au început să străbată străzile călare pentru a face numă-rătoarea caselor creştinilor [ . . . ] . Şi n-au plecat decît după ce au ridicat birul"28. „De luat aminte, adaugă istoricul sovietic Grekov, că de două ori marele cneaz de Vladimir, Alexandru Nevski, îi însoţeşte pe tătari. Ilustrul învingător al suedezilor (1240) şi al cavalerilor livonieni (1242) îşi ia sarcina să-i ocrotească pe agenţii fiscali ai tătarilor şi să-i constrîngă pe novgorodeni la ascultare"29. Tema este uşor de dezvoltat într-o atmosferă de rezistenţă: laşitatea claselor înstărite care cedează în faţa voinţei invadatorilor, în detrimentul poporului ce trebuie să poarte întreaga povară a impo-zitelor, sau, în esenţă, solidaritatea feudalilor ruşi şi mongoli faţă de asupriţi. Dar trebuie avută în vedere şi alternativa: ce s-ar fi în-tîmplat, dacă marele cneaz şi boierii săi ar fi încurajat poporul din Novgorod să se men ţină pe poziţiile sale de refuz? Care ar fi fost represaliile pe care Hoarda nu ar fi întîrziat să le dezlănţuie şi cine ar mai fi putut să înlăture catastrofa? Alexandru Nevski pare să fi fost destul de realist ca să-şi dea seama că se putea obţine victoria asupra suedezilor sau a cavalerilor purtători de spade, fără a avea însă prea multe şanse să înfrunte teri -bila cavalerie mongolă: soarta atîtor oraşe şi state din Extremul Orient pînă la Dunăre o demonstra cu destulă claritate. A fost desigur un rol ingrat cel de a satisface pretenţia ha -nului şi de a-i facilita plata; dar în această solidaritate a feudalilor exista poate şi senti -mentul că erau slujite interesele majore ale populaţiei, salvînd-o pur şi simplu de la dis-

lîf

murile casei gingishanide asupra Rusiei şi a Europei Răsăritene, în vreme ce aceea a unei alte viţe se întindea asupra Asiei Mici şi în-cerca să se apropie de Mediterana. Eveni-mentele sînt destul de bine cunoscute pentru a nu mai fi nevoie să amintim decît cîteva fapte principale31.

In anul 1220, în urma campaniei victorioase din Horezm, un corp de cavalerie sub con-ducerea a doi din cei mai buni comandanţi ai lui Gingis-Han, Djebe şi Subutai, s-a nă-pustit, trecînd prin Iranul de Vest, pe urmele şahului Mohammed, care fugea clin calea ne-miloşilor săi învingători. Era vorba de deta-şamente dispunînd de un efectiv de 20 000 pînă la 25 000 oameni32. Din etapă în etapă, incendiind Reiul, oraşul cu faianţe frumoase, prădînd Hamadhanul, asaltînd Kazwiniul, ei ajungeau la hotarele Azerbaidjanului. Acolo, bătrânul atabeg turc, care ocupa Tebrizul, a ştiut să-i întoarcă şi le-a indicat drumul Cau-cazului. O primă incursiune i-a adus pînă la porţile Tiflisului, în ciuda viguroasei rezis -tenţe a cavaleriei georgiene. întorşi în Azer-baidjan pentru a jefui Maraghe, în primăvara lui 1221, cei doi comandanţi au ezitat un mo-ment să pornească asupra Bagdadului, unde califatul abasid ar fi fost incapabil să le ţină piept; poate că nu le lipseau sugestiile nesto-rienilor sau chiar ale musulmanilor şiiţi, dizi -denţi ireconciliabili. Era în momentul în care, sub conducerea lui Jean de Brienne, cruciaţii debarcau la Damiette, la gurile Nilului; emoţia a fost mare în tot Islamul. Ecoul ei se mai întîlneşte încă în cronica lui Ibn al Athir: „Is-lamismul, toţi sectanţii şi toate provinciile sale au fost aproape de a trăi cele mai nefaste evenimente, atît în Răsărit, cît şi în Apus. în adevăr, tătarii înaintau de la Răsărit pînă au ajuns la graniţele Irakului, ale Azerbaidjanului şi Arranului, iar francii , venind din Apus, au luat un oraş ca Damietta, în mijlocul pro-

57

Căpeteniile cumanilor au chemat atunci în ajutor pe principii ruşi, pentru a înfrunta îm-preună noul adversar, al cărui pericol l-au în-ţeles în sfîrşit. In fapt, se realizase o apropiere între stăpînii turci ai stepei şi moştenitorii Marelui cnezat vareg; cumanii s-au lăsat atraşi de creştinism. Fiica hanului lor principal, Ku-ten sau Kutan, se căsătorise cu cneazul Haliciu-lui, Mstislav; o altă căpetenie a lor, Iurii Kon-ceakovici, poartă un nume creştin. Dacă această evoluţie nu ar fi fost brusc întreruptă, în Ucraina s-ar fi constituit poate un stat turcie creştin şi s-ar fi dezvoltat într-o comunitate de interese şi de aspiraţii cu principatele ruseşti din nord şi vest; dar sabia mongolă a hotărît altfel. Şi acolo informatorii şi diplomaţii şi-au îndeplinit misiunea. La corpul invadatorilor s-au alipit brodnicii, populaţie războinică răs-pîndită pe toată coasta nordică a Mării Negre, al cărei caracter etnic este greu de precizat: poate că era un amestec de emigraţi şi de aven-turieri, aşa cum vor fi mai tîrziu cazacii35. Prin mesaje abile, Djebe şi Subutai au încercat să-i dezbine şi pe principii ruşi, împiedieîndu-i să vină în ajutorul cumanilor; dar experienţa din Caucaz era prea recentă, pentru ca stratagema să poată să reuşească a doua oară după un aşa scurt timp. Astfel, coaliţia ruso-cumană în în-tregime a pornit în întîmpinarea expediţiei mongole, în cîmpia dintre Niprul Inferior şi Marea de Azov. Ciocnirea s-a produs pe Kalka, un mic rîu care se varsă în mare nu departe de actualul port Mariupol. Dar rivalităţile per-sistau între principii ruşi care veniseră să lupte împotriva necredincioşilor. Prea încreză-tori în urma cîtorva confruntări fericite ale avangardei, Mstislav al Haliciului şi cuma-nii au atacat singuri şi au fost zdrobiţi, fără a fi susţinuţi de ostile Kievului. Ele s-au străduit zadarnic să se apere timp de trei zile, deoarece au fost constrînse să capituleze, datorită tră-dării brodnicilor, şi exterminate apoi, în frunte

59

dat să folosească preţioasele informaţii trans-mise de ei: din fericire pentru Europa, China avea să-i reţină interesul în ultimii lui ani. în 1227 el murea la datorie. Succesiunea a fost destul de greu de stabilit, cu toate că moşte-nitorul fusese aproape desemnat: era al treilea fiu al cuceritorului, Ogodai. Kuriltaiul care 1-a învestit nu s-a întrunit decît în 1229, după ce toate chestiunile de partaj între ulus-uri au fost reglementate, iar sjarciniîe repartizate. Cea de a continua cucerirea la vest i-a revenit lui Bătu, fiul lui Djuci, cel mai vîrstnic. Încă din 1229, o a doua recunoaştere împinsese avanposturile bulgarilor musulmani de pe Volga Superioară, pe Iaik şi i-a alungat pe cumanii care mai rămăseseră pe cursul inferior al ma-relui fluviu; dar expediţia cea mare a mai ne-cesitat cîţiva ani de pregătire: ea avea să se declanşeze în 1236. Ca de obicei, operaţiile au fost conduse sistematic, cu acea ştiinţă perfectă a strategiei, care îl caracteriza pe bătrînul Subutai, adevăratul şef de stat-major al aces-tui război. S-a început cu ocuparea Bolgaru-lui şi a teritoriului său prin eliminarea forţe-lor burtaşilor, mordvinilor şi ale altor populaţii din nord ce ar fi putut hărţui aripa dreaptă a armatei mongole. Apoi au fost invadate cne-zatele ruseşti: separate, ele s-au prăbuşit unul după altul. In plină iarnă, asediatorii, dotaţi cu sănii, se duc din Riazan la Vladimir, ocupă Suzdalul, ameninţă Novgorodul. Doar dezghe-ţul, care face ca drumurile să fie impracticabile în primăvara lui 1238, opreşte atacul asupra acestui oraş. De altfel, obiectivul era atins: nici un pericol nu mai putea să se ivească din nord. iar drumul spre vest era liber. în 1239 armata lui Bătu se concentrează pe Nipru şi se lansează brusc spre Pereiaslavl, Cernigov şi Kiev: în acelaşi timp, o altă armată, cea a lui Mongka, lichidează pe Volga Inferioară ulti-mele rezistenţe cumane şi pune stăpînire pe capitala alanilor. Cumanii sînt respinşi în dez-ordine spre Dunăre şi cer adăpost regelui Un-

Wm&SîB

toarcerea din Ungaria, tătarii au traversat Bul-garia Asăneştilor, care de acum înainte le vor călca pe urme; cnejii ruşi prestaseră toţi oma-giu de credinţă şi plăteau regulat tributul. Ro-mâni din Muntenia şi alani din Moldova le recunoşteau supremaţia38: din Caucaz pînă la Carpaţi litoralul pontic se afla de acum înainte în dependenţa lor. în 1239, o a doua expediţie atinsese şi jefuise Sudakul în Crimeea.

In acelaşi timp cu ofensiva lui Bătu în Eu-ropa, o altă armată mongolă sub conducerea lui Ciarmaghan, apoi a lui Baidju, după ce a pus capăt atacurilor de cavalerie ale lui Djelal ed Din, succesorul lui Mohamed al Horezmu-lui, se lansa asupra Caucazului şi a Armeniei Mari. Tiflis, Kars şi Ani au fost cucerite în 1239, sultanul selgiucid al Anatoliei a fost zdro-bit în 1242, la fel cum fusese regele Ungariei cu un an înainte. Mongolii au avut de acum în-colo la discreţia lor ţinuturile de la sudul Mării Negre, după cum ţineau sub dominaţia lor pe acelea de pe litoralul septentrional. La marele kuriltai ţinut în 1246 pentru alegerea lui Giiyiik, marele han a împărţit Georgia vasală între doi pretendenţi rivali: David Leş, care a primit Kartlia, şi David Narin, fiul reginei Ru-sudan, care a primit Imeretia. La aceeaşi adunare sultanul selgiucid Kai Kavus a fost deposedat în folosul fratelui său Kilidj Arslan: tributul anual al sultanului era fixat la „1 200 000 hyperperi, 500 bucăţi de stofă ţesută din mătase şi aur, 500 cai, 500 cămile, 5 000 capete de cornute mici şi, pe deasupra, cadouri care dublau totalul tributului"*. In 1254, Mongka, devenit mare han, împarte domeniul selgiucid între cei doi fraţi duşmani, fixîndu-le Kizil-Irmak-ul drept hotar. Mai priceput decît majoritatea contemporanilor săi, regele Armeniei Mici, Hetum I, trimisese de bună voie pe cone-

iifc

* După Matei de Paris este vorba de 1 000 hyperperi pe zi, ceea ce dă un total mai verosimil. La fel pentru cai (ed. LUARD, Rerum Brifannicarum Medii Aevi Scriptores, VI, p. 114).

63

2 Despre controversa V. Barthold-B. Vladimirtsov, cf.detalii la B. D. Gecov şi A. I. Iacubovschi, Hoarda deAur şi decăderea ei, Bucureşti, 1953, p. 38—46. Gh.Brătiami o redă după ediţia franceză a volumului (LaHorde d'Or, trad. F. Thuret, Paris, 1939), pe care autilizat-o clin plin. în ceea ce priveşte structura socialăa comunităţilor mongole din secolele XII—XIII, cf.B. Vladimirtsov, Le rigime social des Mongols. Le feoda-lisme nomade, Paris, 1948; C. Dalai, Momojiun e XIII—XIV eenax, Moscova, 1983, p. 102—120; L. Lorincz,Histoire de la Mongolic des origines â nos jours, Budapesta,1984, p. 37—43.

2 Asupra sclavajului în societatea mongolă, cf. V. Vladimirtsov, op. cit., p. 73 şi urm.

2 B. Vladimirtsov, Gengis-Khan, Paris, 1948 (tradusă dinJiinba rusă, ca şi lucrarea citată mai sus); II. Lamb,Genghis Klian, the Emperor of all men, Londra, 1928,(tradusă şi în româneşte de Gh. Popescu-Telega); F.Grenard, Gengis-Khan, Paris, 1935; R. Fox, GenghisKhan, Londra, 1930 (tradusă şi în româneşte de I. Comşadupă o ediţie germană: Gingis-tlan, Bucureşti, 1958);M. Prawdin, Tschingis-Chan und sein Erbe, Stuttgart-Berlin. 1938; J. Barckhausen, L'Empire jaune de Genghis-Khan, trad. G. Montandon, Paris, 1942; R. Grousset,Le conqueranl du Monde (Vie de Gengis-khan), Paris,1944. Dintre monografiile dedicate marii personalităţimongole posterioare redactării Mării Negre, cf. M. Per-clieron, Sur Ies pas de Gengis Khan, Paris, 1956; J. Rous-selot, Gengis Khan, Paris. 1959; L. Hambis, Gengis-Khan,Paris, 1973. Referitor la literatura ştiinţifică referitoarela marele han mongol, în CMN, p. 345, se fac următoarele consideraţii: :,Cartea D-lui Grenard este una din celemai folositoare asupra acestui subiect. Există şi o altălucrare mai recentă datorată unui rus, Vladimirtsov,carte interesantă, însă originalul, fiind publicat sub stă-pînire sovietică, suportă influenţa regimului sub care aapărut. Cartea Iui Grenard este însă eliberată de asemenea prejudecăţi".în ceea ce priveşte keraiţii, în CMN, p. 347—348, se oferă mult mai multe detalii: „Keraiţii aveau o parti-cularitate: erau în bună parte nestorieni, adică creştini, şi nestorienii făceau să circule o legendă care pătrunsese în acea vreme în lumea apuseană şi care a agitat foarte mult spiritele în timpul cruciatelor: legenda că unul din apostoli, la începutul creştinismului, ar fi reuşit să facă să pătrundă cuvintele Mîntuitorului pină dincolo de pustietăţile Asiei şi că acolo ar fi un mare popor creştin, în fruntea căruia s-ar găsi un rege-preot, care s-ar numi preotul Ioan. Este faimoasa legendă a preotului Ioan, de care se ocupă în ultimul timp mai mult colegul nostru D-nul Marinescu de la Cluj-Sibiu. D-sa a ajuns şi la con-cluzii precise: a dovedit că s-a făcut o confuzie şi că în realitate poporul creştin aşezat dincolo de stăpînirile păgînc, şi cu care cruciaţii trebuiau să facă legătura, era,

65

ticularitate: de obicei marii cuceritori, cum au fost Alexandru, Cezar, Bonapartc, pornesc de la vîrstă destul de fragedă, este primul elan al tinereţii, care înseamnă la ei perioada marilor cuceriri. Aci, dimpotrivă, de-abia la vîrsta de 47 de ani, Temudgin ajunge Gengis-Han şi această etapă nu este decît începutul cuceririi, ea înseamnă doar unificarea triburilor mongole sub comanda lui, iar numai după aceea se vor dezvolta acţiunile războinice. Este un personagiu foarte ciudat: un amestec de Însuşiri cari par aproape contradictorii, judecind după caracterizările date de istoricii cari s-au ocupat mai de aproape de această foarte interesantă figură". 9 Joinville, Hisioire de Saint Louis, în Historiens et chro-niqueurs du Moyen Âge, ed. A. Pauphilet şi Ed. Pognon, Paris, 1952, p. 307; „Li establissement que ii leur donna, ce fu pour tenir le pcuple en paiz; et furent tel, que nus n'i ravist antrui chose, ne que li uns ne ferist l'autre, se ii ne vouloit le poing perdre; ne que nulz n'eust com-paingnie â autrui femme ne â autrui fille, se ii ne vouloit perdre le poing ou la vie. Mout d'autres bons establissement leur donna pour pais avoir".

10 R. Grousset, L'empire des stcppes. Altila, Gengis-Khan,Tamerlan, Paris, 1939, p. 279.

10 Ioannes de Plano Carpini, Ystoria Mongalorum în SinicaFranciscana, I, Jtinera et relaliones fralrum minorumsaeculi XIII et XIV, ed. A. van den Wyngaert, Ad ClarasAquas (Quaracchi-Firenze), 1929, p. 45: „Predicti homi-nes videlicet Tartari sunt magis obedientes dominis suişquatn aliqui homines qui sunt in mundo, sive religioşisive scculares, et magis reverentur eosdcm, neque defacili mentiuntur eis. Verbis ad invieem raro aut nuri-quam contendunt, factis vero nunquam. Bella, rixe,vulnera, homicidia inter eos nunquam contingunt".

10 Fragmente mai ample din acest text, aparţinind scriitorului chinez Yang-Kiong din secolul al Vll-lea, se aflăîn CMN, p. 358—359.

10 Informaţia este consemnată în cronica persanului Hăsidod-Dia. Cf. R. Grousset, L'empire mongol (l'r phase)(Hisioire da Monde, coord. E. Cavaignac, VIII, 3), Paris,1941, p. 284; CMN, p. 378—379.

10 R. Grousset, L'empire dessleppes, hărţile 20, 21, şi 22.10 HomopodcKan, nepean jiemonucb cmapuiezo u MJiad-

tueeo U3eodoe> ed.A.N. Nasonov, Moscova—Leningrad,1950,p.61.

10 Rogerius, Cintecul de jale, ed. G. Popa-Lisseanu (Izvoa-rele istoriei românilor, V), Bucureşti, 1935.

10 Pasajul este reprodus de B. D. Grecov şi A. I. Iacubovsehi,op. cit., p. 63. Gh. I. Brătianu a folosit traducerea franceză făcută după prima ediţie a lucrării istoricilor sovietici.

10 Ibidem, p. 61.10 Ibidem.10 Citat reprodus, ca şi precedentul, In CMN, p. 387.

10

11 vaduri", dar evita să se pronunţe cu hotărtre in privinţa originii lor etnice: Vicina, I, Contributions â l'histoire <ie la domination bijzantine et du commerce ggnois en Dobro-gea, in Academie Roumaine. Bulletin de la Seclion hislo-rique, X, 1923, p. 137 (pasaj reprodus identic şi în Re-cherches sur Vicina et Cetatea Albă, Bucureşti, 1935, p. 33); Vicina, II, Nouvelles recherches sur l'histoire et la toponymie medievales du littoral roumain de la mer Noire. A propos des «Miscellanies» de M. J. Bromberg, In RHSEE, XIX, 1942, 1, p. 172; Die Moldau und ihre historischen Grenzen, ed. a 2-a, Bucureşti, 1941, p. 16; Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, ed. V. Râpeanu, Bucureşti, 1980, p. 142. în Une inigme et un miracle historique: le peuple roumain, Bucureşti, 1937, p. 99—100, G. I. Brătianu emitea ipoteza, la care ulte-ridr a renunţat (cf. O enigmă şi un miracol istoric: poporul român, Bucureşti, 1940, p. 77—78), că brodnicii ar putea fi identificaţi cu populaţia misterioasă N. nd. r. sau V.n.nd.r. din izvoarele orientale, admiţînd, prin urmare, originea lor românească. Despre brodnici, cf. şi V. Spinei, Moldova in secolele XI—XIV, Bucureşti, 1982. p. 144—140 şi 155—156, unde se optează pentru originea lor turanică.

36 Cu toate «ă cele mai multe letopiseţe ruseşti dateazălupta de pe riul Kalka în 1222, aceasta a avut loc cu unan mai tirziu, dată stabilită prin coroborarea informaţiilormai multor categorii de izvoare. Despre campania mongolă din stepele ponto-caspice, soldată prin victoria dela Kalka împotriva coaliţiei ruso-cumane, cf. V.T. Pa-suto, FepouuecKaH 6opb6a pyccnaeo napoda Ha nesa-eucuMocmb (XIII een), Moscova, 1956, p. 129—132;V. V. Kargalov, B}ieuiHenojiumu%ecKue (paninopu paa-eumun d)eoda/ibnou Pycu. 0eodcuibHaa Pycb u KO-neeHUKUt Moscova, 1967,p. 63 şi urm.;L.V. Cerepnin,MoHzo.%o-mamapu na Pycu (XIII e.), în Tamapo-MOHsoJiu o Aauu u Eeponu, ed. a 2-a, Moscova, 1977,p. 186—189; J. Fennell, The crisis of medieval Russia,1200—1304, Londra — New York, 1983, p. 63—68.

36 Pentru marea invazie mongolă din răsăritul şi centru!Europei din anii 1238—1242, cf. V. Minorsky, CaucasicaIII. The Alan capital Magos and the Mongol campaigns,ÎH Bulletin of Ihe School of Oriental and African Studics,Univcrsity of London, XIV, 1952, 2, p. 221—238; V. T.Pasuto, op. cit., p. 150 şi urm.; idem, MoHzoAbcKuunoxod e zpy6b Eeponu> în Tamapo-Momo.ibi ...,1977, p. 210—227; V. V. Kargalov, op. cit.p. 73 şi urm.; B. Spuler, op. cit., p. 16—25; .1. .1.Saunders, op. c i l . , p. 76 şi urm.; G. A. Bezzola, op.cit., p. 32 şi urm. în legătură cu desfăşurarea invaziei în spaţiul carpato-dunărean, cf. A. Decci,L'invasion des Tatars de 1241/1242 dans nos regions selonla Djami ol-Tevarikh de Fazi al-lah RQSid od-Din, InRRII, XII, 1973, 1, p. 101—121; V. Spinei, op. cit.,

69

Capitolul XHOARDA DE AUR Şl COLONIILE ITALIENE

Imperiul mongol al Kipciacului sau al Hoardei de Aur după istoricii moderni şi relatările călă-torilor contemporani. Evoluţia de la tabăra no-madă la civilizaţia urbană. Politica imperiilor mongole în a doua jumătate a secolului al XHI-lea. Rivalitatea Persiei cu Kîpciakul şi alianţa acestuia cu Egiptul şi Bizanţul. Expan-siunea Genovei în Marea Neagră: coloniile Pera, Trapezunt şi Caffa. Comerţul genovez la Vicina, la gurile Dunării şi în Crimeea. Dru-murile din Nord şi din Extremul Orient.

Domnia lui Mongka marchează apogeul puterii mongole ca unitate politică şi militară. Expan-siunea va mai continua încă, mai ales în Ex-tremul Orient, unde era cuceririlor nu s^a în-cheiat; în Occident limitele care au fost atinse nu vor fi depăşite. Siria, de trei ori cucerită, va fi de fiecare dată pierdută, iar alianţa, atît de adesea căutată, a suveranilor creştini împo-triva Islamului, va rămîne în stadiu de proiect şi nu va face decît să alimenteze bogata lite -ratură care succede epopeei (Gesta Dei per Francos), Odisee ce prelungeşte încă o dată Iliada.

Fapt important este împărţirea efectivă in-tervenită în conducerea imperiului, care a sta-bilit mai întâi un fel de concordia fratrum în genul celei a ultimilor Carolingieni, pentru a

71

luat în acelaşi sens ca şi cel al confraţilor lor europeni asupra istoriei generale a cuceririi mongole, trecând de la o neînţelegere aproape totală la o judecată de ansamblu mai obiectivă şi mai completă. Este evident că la început ei erau încă sub impresia animozităţii întreţinută de amintirea îndelungatei asupriri; este ceea ce explică poate proasta primire pe care Acade-mia de Ştiinţe a făcut-o, acum ceva mai mult de un secol, unei lucrări atît de valoroase pen-tru acea vreme ca aceea a lui Hammer-Purg-stall. Punctul de vedere oficial era cel al lui Sablukov, care vedea în cuceritorii tătari si Rusiei nişte eterni nomazi, cu desăvîrşire os-tili oricărei civilizaţii urbane. Lucrări mai re-cente susţineau încă aceeaşi teză2.

Cercetările orientaliştilor, între care Tiesen-hausen deţine merite excepţionale3, au scos în evidenţă imaginea cu totul diferită asupra Im-periului Kîpciakului furnizată de izvoarele a-rabe sau persane şi de lucrările arheologilor; aceştia au scos la lumină ruinele marilor ca-pitale, pe care unul dintre ei nu a ezitat să le denumească „oraşele Pompei de pe Volga"4. Este vorba aici de cele două oraşe Sărai, care au oferit un material atît de bogat investiga-torilor, îneît unul dintre ei, letonianul Balo-dis, a putut să formuleze următoarea concluzie, cu totul opusă vederilor vechii şcoli istorice:

„Astfel am putut stabili că în Hoarda de Aur, pe lîngă creşterea vitelor şi pescuit, agri-cultura, grădinăritul, meşteşugurile şi comerţul aveau un rol important şi că, mai ales în veacul XIV, Hoarda de Aur era un stat de cultură (ein Kulturstaat) care primea diplo-maţi şi agenţi de comerţ ai altor ţări şi trimitea propriii săi agenţi în străinătate, pentru a încheia tratate de negoţ cu statele Europei; chiar şi în seria monedelor se poate constata o tendinţă de consolidare a acestor relaţii"5. Im-portanţa acordată în U.R.S.S. istoriei republi-cilor orientale a contribuit în mod evident la73

te cu stepa cumanilor, problema se pune în tr-un mod oarecum diferit. Cu siguranţă că a-devăraţii mongoli în această cucerire a ves-tului au fost relativ puţin numeroşi, iar grosul trupelor lor se compunea din contingente turcice, din diferitele naţionalităţi care le re-cunoscuseră hegemonia, de ambele părţi ale ■Uralului, în momentul' în care au hotărît să invadeze Rusia şi Europa. Ca urmare a acestei conjuncturi, însăşi „Hoarda de Aur" va avea un caracter mai mult tircic decît mongol 8, iar turca va fi limba de care se vor servi cel mai frecvent căpeteniile sale în guvernarea pro-priu-zisă a imperiului lor9, mongola rămînînd rezervată anumitor formule de cancelarie con-sacrate de uzaj; în această privinţă se poate susţine că tradiţia turcă a chazarilor şi a cu-manilor sau kîpciacilor s-a impus cuceritori lor mongoli din stepele pontice, aşa cum aceea a Chinei şi a Persiei a pus stăpânire pe ceilalţi descendenţi ai lui Gingis-Han. Dar dacă aceş tia din urmă au găsit în noile lor provincii bogatele aşezări ale civilizaţiilor sedentare, pe care au învăţat să le exploateze în folosul lor, ar fi exagerat să spunem la fel despre hanul şi magnaţii Hoardei de Aur. Antica înflorire ur -bană şi comercială a regiunilor septentrionale ale Mării Negre suferise o evidentă regresiune începând cu invaziile din secolul al Xl-lea, iar aspectul acestor regiuni nu oferea nici un ter -men de comparaţie cu posesiunile bizantine din Asia Mică, cu răspântia din Trapezunt sau cu strălucitoarea civilizaţie feudală a Georgiei, la apogeul efemerei sale măreţii. Opera săvârşită de cucerirea mongolă în bazinul pontic este cu atît mai remarcabilă.

Pentru a ne asigura de temeinicia acestei precizări este de ajuns să comparăm între ele relatările călătorilor care au avut ocazia, înainte şi după cucerirea mongolă, să parcurgă aproape aceleaşi itinerarii şi să descrie aceleaşi regi -uni. Prin cercetarea simultană a izvoarelor oc-cidentale şi orientale putem să grupăm un a-

75

mici nobili, care îşi petreceau timpul luptîn-du-se unul împotriva altuia, dar respectînd totuşi, creştini fiind, răgazul de duminică. Caravanele obişnuiau să urce spre nord, în căutarea blănurilor; dar ameninţarea invaziei mongole, a cărei apropiere era deja simţită, între-rupsese pînă şi acest negoţ. Fraţii au trebuit să recurgă la tot felul de subterfugii pentru a-şi continua drumul: comerţ cu linguri de lemn, făcute de unul din ei, contra boabelor de mei, care constituiau hrana lor de bază, iar la un moment dat, au avut chiar în vedere soluţia disperată de a vinde doi dintre ei ca sclavi, pentiu ca ceilalţi doi să-şi poată continua drumul cu acest preţ. Dar această resursă le-a fost refuzată, căci, spune relatarea cu naivitate, nu au găsit cumpărători: nu ştiau „nici să are, nici să macine"! în cele din urmă s-au despărţit: doi s-au întors în Ungaria, iar cei doi care rămî-neau, fratele Iulian şi fratele Gei'ard, şi-au continuat imposibila lor călătorie. Fratele Iulian a fost singurul care a ajuns pînă la capăt şi a putut să atingă acei pămînt al făgăduinţei, „Ungaria Mare" sau „Ungaria Veche". Acolo a întîlnit şi primul detaşament de oşteni mongoli: interpretul care însoţea pe comandant vorbea şase limbi, dintre care ungara şi germana, şi anunţa sosirea apropiată a marii armate, ce nu mai aştepta decît întăriri din Persia ca să înceapă cucerirea Rusiei şi a Germaniei. Remarcăm că proiectele statului major mongol nu se opreau la Europa Răsăriteană11.

Trebuie evident să se ţină seama de per-turbarea cauzată în întreaga regiune de ame-ninţarea invaziei, ce fusese suficientă ca să oprească plecarea caravanelor negustoreşti. Se menţine impresia unei veritabile anarhii, puţin favorabilă dezvoltării relaţiilor comerciale ne-întrerupte şi stabile. Acestea nu au fost nici-odată suspendate: comerţul din acea epocă a acceptat riscuri, pe uscat şi pe mare, căci ce-rerea pentru blănurile din Nord era destul de mare pe pieţele Europei şi ale Asiei, existînd 77

locuiesc încă descendenţii goţilor, care se folo-sesc de un idiom germanic, în nordul peninsu-lei, marile întinderi 'de sare îi reţin atenţia. Apoi el pătrunde în stepă şi-i întîlneşte pe tătari, în mijlocul cărora are sentimentul că se simte transportat „în alt veac". Descrierea sa este un pasaj clasic, asupra căruia este inutil să mai insistăm. Comerţul modificase deja în parte moravurile primitive: cuceritorii nu mai poartă decît iarna blănurile care le vin din Rusia, din Bulgaria Mare sau din ţara başkirilor; vara ei se îmbracă în mătase şi aur şi în stofe de bumbac, pe care le furnizează ne-gustorii din China şi din Persia.

Timp de două luni, urmînd mersul lent al căruţelor cu coviltir, care le transportă baga-jele, Rubruck şi însoţitorii săi merg prin ste -pă, pînă la tabăra lui Sartack, fiul lui Bătu; nu întâlnesc nici oraş, nici sat, „numai morminte de cumani în mare număr". Acestea sînt curga-ne care se înalţă la orizontul monoton al întin-derii nesfîrşite. Ei ajung mai întâi în tabăra lui Djagatai, rudă cu Bătu, care pare călăto-rului „un oraş în mers" cu mulţimea căruţe -lor şi corturilor sale. Deşi creştinii sînt destul de numeroşi, atît alani cît şi ruşi sau unguri, nimeni nu ştie să citească scrisorile scrise în greceşte, pe care le ducea Rubruck. Aici încă o informaţie preţioasă vine să arunce lumină asupra legăturilor comerciale: nu există încă o monedă a noului Imperiu mongol, iar lumea nu are încredere în hyperperul bizantin, al cărui aliaj de proastă calitate este bine cu -noscut. Ţesăturile sînt folosite pentru schimb. Din tabăra lui Djagatai pînă la Don, cîteva hanuri rudimentare oferă adăpost călătorilor. Pe fluviu funcţionează un bac, condus de bar-cagii ruteni. Rubruck este precis orientat: el ştie pînă unde se întind regiunile locuite de cumani, îi cunoaştem pe vecinii apuseni ai Ru-siei, la fel ca şi triburile finice, păgîne sau mu-sulmane de pe valea Volgăi. El ştie — şi este poate primul ce o ştie dintre europeni — că

79

„Tanais"-ul se varsă în Marea Pontului (în rea-litate în anexa acesteia, Marea de Azov) în timp ce „Etilia", marele fluviu, se varsă în marele lac interior al Caspicii; el cunoaşte, de asemenea, ca nume, principalele popoare din Cauoaz: cerkezii şi alanii creştini, lezghienii musulmani.

La 31 iulie el este primit în tabăra lui Sar-tack, unde, de această dată, are de a face cu o cancelarie organizată, care îi examinează scriso-rile de acreditare. Un funcţionar nestorian, preoţi armeni, un emisar al hanului, ce fusese pînă în Cipru, slujesc drept interpreţi. Acolo există un yam, un loc de schimbat caii bine organizat, care îi primeşte pe călători şi-i în-drumă spre destinaţie. Creştinii sînt numeroşi: ruteni, blari, bulgari din Bulgaria Mică (cea din Balcani), neamuri din Crimeea, cerkesi sau alani se înghesuie în tabăra mongolă, ducînd daruri pentru han şi demnitarii săi. Se auzea toaca sunînd, care chema la slujba religioasă pe creştinii ritului grecesc, acolo unde nu puteau să bată clopotele.

După o scurtă şedere, călătorii şi-au conti -nuat drumul: pe malurile Volgăi, „cel mai mare fluviu din lume", au găsit un întreg ser-viciu de navigaţie, cu luntraşi ruşi care îi tran-sportă la Ordu, curtea hanului Bătu. Ei admiră corturile ridicate într-o ordine deplină în ju -rul locuinţei imperiale, într-o imensă aglome-rare întinsă cît suprafaţa unui oraş. Această capitală nu este încă fixată definitiv: ea se deplasează în fiecare anotimp, „transhuinînd" în acelaşi mod ca şi turmele. Primăvara, „Hoar-da" urcă pe Volga spre regiuni mai răcoroase, iar la sfîrşitul lui august coboară din nou pe cursul fluviului spre Marea Caspică, instalîn-du-se tot în aceleaşi locuri. Dar şi acolo uzan-ţele se modifică: în anul următor, la întoarcerea din Mongolia, Rubruck trece din nou prin Să-rai, capitala mobilă a Kîpciakului, şi semna-lează construirea unui nou cartier. Corturile din pîslă încep să fie înlocuite cu aşezări mai solide şi mai puţin efemere13.

81

trie. Cu toate acestea el a cules despre ţara pe care o traversa şi ţinuturile vecine nume-roase informaţii interesante, ce pot fi găsite în relatarea sa. Cunoaşte în Asia Mică indus-tria covoareior bogat colorate, la hotarele Geor-giei, izvorul de unde ţîşneşte udei în mare can-titate, „încît o sută de corăbii s-ar putea în-cărca în acelaşi timp, dar nu este bun de mîn-cat , este numai de ars şi de uns cămilele care au rîie". Desigur, nu putem să-i facem re-proşul că nu a prevăzut, încă din 1294, dezvol-tarea ce avea să o cunoască, şase secole mai tîrziu, industria petrolului la Baku. El menţio-nează Georgia, ţară creştină de rit grec, ou nu-meroase castele, unde nobilimea duce o exis-tenţă pe de-a întregul feudală, procurîndu-şi veniturile din comerţul şi din meşteşugurile care implică o populaţie pricepută şi ingeni-oasă în prelucrarea ţesăturilor şi a metale-lor15. Mai la nord. misteriosul regat Lak se dovedeşte în cele din urmă a fi acela al lez-ghienilor, popor de munteni caucazieni, în parte creştini, în parte musulmani, care tră -ieşte din comerţul cu blănuri115. Marco Polo nu a ajuns la coasta septentrională a Mării jX'egre, dar avea să o cunoască prin membrii familiei sale care fuseseră acolo. în 1260, un-chii săi Nicolo şi Maffeo se duseseră la Sol-daia ca să meargă la curtea hanului Kîpcia-kului, iar după douăzeci de ani, fratele lor Marco cel bătrîn lăsa moştenire franciscanilor o casă pe care o avea la Soldaia, unde locuiau copiii săi, verii călătorului. Pentru omul care dezvăluise europenilor minunile unei lumi ne-cunoscute, cea a Extremului Orient unde şezuse atît de mult, regiunile pontice nu prezentau decît un interes relativ, şi aceasta este explicaţia tăcerii sale în legătură cu ele. „Doar că nu am spus nimic, scrie el la sfârşitul cărţii sale, despre Marea cea Mare şi despre provinciile care sînt în jurul ei, cu toate că le cunoaştem foarte bine. Dar mi se pare inutil şi de prisos să vorbesc de aceste locuri în care

83

oraşe care există. Este construit pe un şes şi mărimea sa este extraordinară. Are bazare fru-moase şi străzi largi pe care se îmbulzeşte lu-mea, într-o zi, însoţit de unul din «bătrâni», am plecat călare să facem ocolul oraşului pentru a-i cunoaşte dimensiunile. Locuiam la una din extremităţile sale şi am pornit-o la drum în zori de zi; am ajuns la celălalt capăt abia după amiază [. . .] întreg oraşul nu este decât o în-grămădire compactă de case; nu este liber nici un deget de pămînt şi nu există grădini [. . ] Sînt la Sărai treisprezece mari moschei, clin care una de rit şafeit. Dar există şi multe al -tele [. . .] Fel de fel de neamuri trăiesc aici; mongolii în primul rînd, care sînt «adevăraţii» locuitori şi stăpîni ai ţinutului — unii din -tre ei sînt musulmani; apoi assii care sînt cu toţii musulmani; kîpciacii, cerkesii, ruşii şi bizantinii, care sînt creştini [. ..] fiecare na-ţionalitate trăieşte în cartierul său şi îşi are bazarurile ei. Cît priveşte negustorii şi străinii veniţi din cele două Irakuri, din Egipt, din Siria şi de aiurea, ei şi mărfurile lor se găsesc într-un cartier special împrejmuit de ziduri"19. Să nu se creadă cumva că acestea sînt re-zultatele unei imaginaţii prea bogate, hrănită cu poveştile din O mie şi una de nopţi. Săpă-turile efectuate în urmă cu un secol pe locul Saraiului au scos la iveală toate obiectele pe care le puteau conţine bazarele unei-mari aglo-meraţii urbane, pînă chiar şi cuptoarele unei adevărate industrii, ce punea în mişcare mari ateliere metalurgice. Se poate deci urmări, după texte autentice confirmate de rezultatele cer-cetărilor arheologice, evoluţia care, în mai puţin de un secol, a făcut din tabăra lui Bătu, ce se mai deplasa încă în funcţie de anotimpuri, marele oraş descris de călătorii arabi 20. Tre-buie să constatăm un fapt, oricît de ciudat ar părea: Hoarda de Aur nu s-a adaptat unei ci -vilizaţii superioare, ea a creat prin propriile sale mijloace noi centre de civilizaţie, reînno-

85

scrisă de un contemporan, hanul Hoardei de Aur pretindea să impună verilor săi din Iran un fel de preeminenţă; el ţinea fără îndoială să controleze marile drumuri comerciale care ajungeau la porturile meridionale ale Mării Negre. „Situaţia, scria marele orientalist Pel-> liot, ar fi destul de asemănătoare celei produse la siîrşitul secolului al Vl-lea, cinci Imperiul bizantin căutase să primească, pe calea nordică a turcilor, mătasea chinezească al cărei comerţ sasanizii din Pensia înţelegeau dimpotrivă să şi-1 rezerve. Aceleaşi interese determină astfel, la mai multe secole distanţă, aceleaşi reacţii.

Dublul conflict, pentru chestiuni de frontieră şi motive pur comerciale, a izbucnit între Berke şi Hulagu. Acesta din urmă pare să fi declanşat mai întâi ofensiva în stepele clin nordul Caucazului; Berke a ripostat printr-un atac în Transcaucazia, care a culminat cu o bătălie sîngeroasă pe malurile Kurului, unde avantajul 1-a deţinut Hoarda de Aur21. în momentul în care se angaja acest război, ce avea să se prelungească fără rezultate decisive pînă la moartea lui Hulagu, în 1265, mongolii din Per-sia tocmai invadaseră Siria musulmană şi a-meninţau să-şi extindă dominaţia asupra Egip-tului, care reprezenta atunci, sub energica' conducere a sultanilor mameluci, ultimul bas-tion al Islamului. Expediţia lui Kitbuka, ge-neralul nestorian care căuta alianţa seniori lor franci de pe coastă, căpăta aspectul unei „cruciade mongole". Victoria mamelucilor la Ain Djalud, în 1260, oprise înaintarea, dar ameninţarea se mai păstra. De aceea, noul sultan al Egiptului, Baibars, care făcuse din imperiul său un stat centralizat şi unitar, cu o armată permanentă, al cărei stăpîn abso lut era, a căutat de îndată să se asigure îm potriva unei întoarceri ofensive a periculoşilor săi vecini. îl vedem deci în 1263 trimi-ţînd în grabă o ambasadă în Kîpciak pentru a obţine ajutorul lui Berke contra duşmanu lui lor comun; această orientare îi părea cu

87

gul şi-a putut face intrarea în „oraşul păzit de Dumnezeu", precedat de icoana Sfintei Fe-cioare, şi s-a instalat în palatul Blacherne, de-vastat de uzurpatorii latini32. Această revanşă făcea din împăratul grec stăpînul necontestat al Dardanelelor şi al Bosforului, în momentul în care această poziţie strategică de mare va-loare recîştiga pe tabla de şah a politicii orien-tale întreaga sa valoare. Din est, marea putere mongolă a Persiei, luînd apărarea creştinilor, domina Anatolia şi avea negreşit să influen-ţeze asupra politicii Imperiului Bizanţului re-constituit. Dar din nord şi din sud se exercita presiunea puterilor musulmane, care ţineau să-şi asigure o linie de comunicaţie maritimă şi trimiterea regulată a ambasadelor şi a sub-sidiilor. Sub efectul acestei duble presiuni va evolua jocul diplomatic al lui Mihail Paleolo-gul; conjunctura politică, cit şi cea economică, va face clin nou din Marea Neagră punctul de întîlnirc şi de înfruntare a duşmăniilor şi a alianţelor. împăratul bizantin pare să fi fost foarte încurcat de poziţia în care se afla şi s-a străduit să menţină echilibrul între puterile ri -vale. Pe de o parte, a trebuit să lase să treacă ambasada egipteană ce se ducea la Sărai, în-cărcată cu daruri bogate pentru hanul Hoardei de Aur, şi să accepte apropierea care i se impu-nea, de sistemul politic Kîpciak-Egipt; dar, pe de altă parte, el nu voia să-şi atragă ostili -tatea declarată a puternicului han al Persiei şi o trimitea pe una din fiicele sale naturale spre a se căsători cu împăratul mongol de la Tebriz. Destinată lui Hulagu, ea a ajuns în Persia după moartea acestuia şi a devenit soţia lui Aboga, urmaşul său; biserica Sfînta Măria a mongolilor de la Constantinopol este o a-mintire indirectă a acestei alianţe matrimonia -le. Această manevră era cu atît mai necesară lui Mihail Paleologul, cu cît el primise la curtea sa pe sultanul selgiucid Izz ed Din, per-sonaj agitat, în foarte proaste relaţii cu suze-ranii săi mongoli din Persia. Dar iniţiativa că-

89

generalizat: ea a fost pentru Berke o iniţia -tivă politică, iar urmaşii săi imediaţi nu l-au imitat26; de-abia în secolul al XlV-lea religia musulmană va învinge definitiv. Dar Hoarda de Aur nu s-a mai îndepărtat, pe toată durata ce-lei de-a doua jumătăţi a secolului al XlII-lea şi după aceea, de prietenia sa cu sultanii ma-meluci. Tratatul din 1263, reînnoit după moar-tea lui Berke, a fost confirmat din nou în 1281, în momentul în care proiectele regelui Siciliei, Carol I de Anjou, nelinişteau deopotrivă Bi-zanţul şi Egiptul. Textul, care a fost păstrat, stipulează în mod expres libera trecere prin Imperiul bizantin a ambasadorilor şi a negus-torilor ce merg din Egipt la Sudak (Soldaia) sau se întorc de acolo. El comportă din partea Imperiului grec o angajare formală de neagre-siune şi nimic mai mult; se simte aici reţine-rea pe care o impun Paleologilor legăturile lor cu celălalt imperiu mongol. Războiul între Kîpciak şi Persia avea încă să se reaprindă de mai multe ori înainte de sfîrşitul secolului.

Această rivalitate a antrenat Hoarda de Aur şi Imperiul de la Tebriz în jocul compli -cat al politicii mediteraneene, ba chiar euro -pene, din acea vreme. Scopurile ambiţioase ale lui Carol de Anjou, conducătorul partidului „guelf", întîlneau opoziţia ghibelinilor în Oc-cident, aşa după cum suscitau temerile îm-păratului bizantin de a vedea Imperiul latin restabilit la Constantinopol prin forţa armelor regelui din Sicilia, aliatul veneţienilor. Pro-iectele atribuite regelui Alfons de Castilia, candidatul ghibelin la imperiu, sînt caracteris-tice în această privinţă: Annales Placentini Gibellini îl prezintă în căutarea alianţelor ma-trimoniale — formă obişnuită a diplomaţiei din acea vreme — destinînd pe una din fiicele sale împăratului grec, „duşman al numitului rege Carol", şi o alta, naturală, „marelui han, împărat al tătarilor, care este duşmanul rege-lui Ungariei". Ungaria era în adevăr sub in -fluenţa Angevinilor din Neapole, aliaţi cu ul-

91

alianţă, care constituie în acea vreme ceea ce s-ar putea deja numi echilibrul european.

Hoarda de Aur datora aceasta acţiunii energice şi susţinute a principalului personaj al Imperiului, adevăratul succesor al lui Berke, în acelaşi timp strateg, administrator şi diplomat potrivit şcolii lui Gingis-Han, cu toate că provenea doar dintr-o ramură mai neînsemnată a casei Djuci. Este vorba de Nogai, care, alături de hanii înregistraţi de cronologia oficială: Mangu Timur, Tuda Mangu, Tuia Buga, exercita puterea reală în aşa măsură încît trecea el însuşi drept împărat al Hoardei de Aur. Nu este imposibil, de altfel, să fi fost de drept, nu numai de fapt23. Sistemul asocierii la tron a generalilor victorioşi, practicat odinioară de Imperiul bizantin, putea foarte bine să fi reglementat situaţia lui Nogai. Tezei lui Iacu-bovski, ce nu-i recunoaşte decît calitatea oficială de „temnik" (şeful unui corp de 10 000 oameni), i se opun raportul misiunii franciscane din Crimeea, care îl menţionează ca împărat, la fel ca pe Tuia Buga, şi, de asemenea, căsătoria sa cu o altă fiică naturală a lui Mihail Paleologul, ce nu ar fi putut fi destinată unui personaj de rang inferior. Fapt este că timp de mai mult de treizeci de ani politica şi războaiele Hoardei de Aur au fost conduse de Nogai: influenţa sa, poate mai puţin accentuată sub domnia lui Mangu Timur, devine preponderentă sub ceilalţi hani, care îi datorează tronul. El se află în fruntea tuturor expediţiilor: invadează Tracia în 1264, pentru a-1 readuce pe Mihail Paleologul în alianţa cu Egiptul şi Kîp-ciakul, reapare în 1280 în Bulgaria, de această dată de acord cu bizantinii, pentru a-1 instala ca suveran al acestei ţări pe cumanul Gheor-ghe Tertcr. în 1285 atacă Ungaria, în 1287 Polonia, pentru a se întoarce doi ani după aceea . împotriva Ilhanizilor din Persia spre a se război din nou în Caucaz. El este cel ce a men-ţinut Bulgaria în orbita Hoardei de Aur şi era să impună o politică asemănătoare TJnga-93

Dacă epoca Imperiului latin poartă în prima jumătate a secolului amprenta hegemoniei ve-neţiene, perioada următoare se plasează sub semnul expansiunii genoveze. în 1257 războiul izbucnise din nou în apele Levantului între cele două oraşe rivale, iar genovezii fuseseră învinşi în lupta pentru aşezările din Siria. „Războiul sfîntuiui Sabas" marcase la Saint-Jean d'Acre triumful partidei veneţiene şi pi-sane: genovezii nu reuşiseră să-şi păstreze decît alianţa casei de Montfort, seniori de Tyr. In aceste împrejurări critice, ofensiva lui Mihail Paleologul împotriva Imperiului latin le ofe-rea ocazia unei revanşe; împăratul grec nu avea mai puţin nevoie de flota lor, astfel că s-a ajuns la tratatul de la Nympheea, din 13 martie 1261, ce asigura genovezilor în Imperiul bizantin reconstituit aproape aceleaşi privilegii care fuseseră rezervate Veneţiei după cucerirea latină. Nu numai că puteau circula în deplină libertate prin Imperiu, dar pe deasupra împăratul se angaja formal să închidă toate porturile şi să interzică accesul în Marea Neagră oricărui duşman al Genovei. Cu toate că întoarcerea bazileului în Bizanţ s-a efectuat fără concursul escadrilei genoveze, printr-un noroc nesperat, dispoziţiile tratatului au fost menţinute32.

Se ştie că ulterior s-au produs tulburări în raporturile dintre Genova şi Imperiul grec, care au fost gata să pună în discuţie şi chiar să provoace la un moment dat răsturnarea alianţei în favoarea Veneţiei. Dar aceasta era înţeleasă cu Carol de Anjou, de la care aştepta recucerirea Constantinopolului şi restabilirea integrală a hegemoniei sale; Mihail Paleologul a fost silit să refacă înţelegerea cu Genova, care nu îi oferise decît o satisfacţie neînsemnată. In 1267, colonia genoveză, ce ocupase mai întîi cartierul veneţian, se instala definitiv la Pera, în faţa Constantinopolului, de cealaltă parte a Cornului de Aur. Va fi de acum înainte centrul de afaceri al unei aşezări prospere şi active,

95

de Strimtori: era unul din cele trei mari centre comerciale ale Mării Negre. Numeroase transporturi de mărfuri se îndreptau încă din 1281 spre Caffa în Crimeea sau Vicina la gurile Dunării. Aceste două porturi se aflau la marginea Imperiului mongol al Kîpciakului şi slujeau L pentru desfacerea produselor sale. La fel ca în timpurile antice, cerealele, ceara, pieile tăbăcite din ţinuturile dunărene şi din stepele Rusiei Meridionale erau schimbate pe articolele de manufactură ale negustorilor mediteraneeni. Stofele, pe care industria postavului din oraşele italiene, franceze sau flamande le produceau în cantităţi mari, ţineau în acest comerţ de export locul pe care îl ocupa odinioară ceramica în comerţul negustorilor din Milet sau din Athena.

Dintre toate porturile enumerate de portu-lane pe coasta pontică apuseană, Anchialos, Me~ sembria, Cavarna, Constanta, din Tracia pînă în Bulgaria şi Dobrogea, cel al Vicinei, situat, după toate probabilităţile, pe cursul braţului inferior al Deltei dunărene, pare să fi fost atunci unul dintre cele mai importante34. Superioritatea navală conferită imperiului lui Mihail Paleologul de întreţinerea unei flote redutabile de război îi permisese să-şi continue opera de restaurare a puterii bizantine pînă la hotarele Imperiului mongol. Evident nu mai putea fi vorba de reîncorporarea Bulgariei în posesiunile Bizanţului: lipsind rezistenţa locală, influenţa Ungariei, pe de o parte, şi a Hoardei de Aur, pe de altă parte, se întindea asupra statelor din Peninsula Balcanică. Dar la fel ca la începutul dominaţiei romane, o hegemonie maritimă putea să-şi asigure puncte de sprijin de-a lungul coastelor şi să controleze astfel principalele direcţii ale comerţului. Me-sembria şi Anchialos fuseseră luate din nou de la bulgari încă din 1265. Elogiul retorului Ma-nuel Holobolos, din 1273, precizează că după victoriile sale din Moreea şi Albania asupra latinilor şi a despotatului grecesc din Epir, pres-97

armenii, sirienii, arabii şi turcii nu uitaseră drumul Bizanţului şi îşi luau partea din pro-fiturile comerţului din Marea Neagră.

Printr-un curios fenomen de repetiţie, co-lonizarea italiană din această epocă parcurgea aceleaşi etape pe care le marcase odinioară pătrunderea elenă, urmînd aceleaşi itinerarii. Concomitent cu porturile de pe coasta occi-dentală, ea le aborda şi pe cele din Anatolia, de care o lega nu numai galerele şi teridele ce puteau traversa Strîmtorile, dar cel puţin în aceeaşi măsură şi drumurile terestre- prin Asia Mică. Din Constantinopol se putea ajunge în Ponteraclia, antica Heraclea Pontică, ce mai era încă posesiune bizantină; vasele care navigau de-a lungul coastei făceau escală la Amastris, Sinope şi Samsun, unde se vor fixa curînd colonii genoveze, înainte de a ajunge la Trapezunt, capitala Marelui Comnen şi cap de linie a marii căi a Iranului şi a Golfului Persic40. Dar, înainte chiar de a efectua în siguranţă acest periplu, negustorii italieni aveau posibilitatea de a debarca la Lajazzo, marele port din regatul Armeniei Mici, în golful Alexandret, şi de a călători cu caravanele ce urcau din nou către interior. Se poate urmări, cu dovezi, itinerariul notarului geno-vez Federico de Piazzalunga: el întocmea acte publice la Lajazzo pînă la 11 iunie 1274. La 19 iulie el scrie acte la Siwas, în inima Asiei Mici; la 25 din aceeaşi lună el se află la Va-Uza, modernul Fatisah, mic port de pe coasta asiatică a Mării Negre, unde întîlneşte nu-meroşi compatrioţi şi se îmbarcă pentru a-şi termina călătoria în Crimeea, la Soldata (Su-dak) unde redactează un act la 21 august41, încă din 1264, veneţianul Pietro Viglioni îşi redacta testamentul la Tebriz; capitala Ilha-nilor din spiţa lui Hulagu atrăgea şi ea co-merţul occidental. Dar centrul comercial al întregului bazin oriental al Mării Negre şi din regiunile vecine era în mod incontestabil Trapezuntul; genovezii s-au stabilit aici foarte

şi băieţii din Caucaz, abhazi, lezghieni, circa-sieni iau drumul Egiptului şi al Persiei, dar şi al pieţelor din Mediterana creştină, unde această marfă umană continuă să fie căutată pînă la sfârşitul evului mediu. Din Caffa, unde autoritatea genoveză şi-a stabilit consulatul în virtutea concesiunii acordate de hanul din Să-rai şi de reprezentantul său în Crimeea, ne -gustorii se răspîndesc în toate direcţiile 44. Ei se duc în cetăţile vecine cu Soldaia, care îşi păstrează vechea importanţă45, şi cu Solhat-ul (Eski-Krîm sau Starîi-Krîm), devenită reşe-dinţa guvernatorului mongol. Spre vest, ei fac comerţ la Vicina, la gurile Dunării şi la Maurocastro la vărsarea Nistrului, care suc-cede anticului Tyras46. Spre răsărit, ei trec strîmtoarea Kerci la Vospero, unde numele de Panticapeea revine sub pana lor, şi întîl-nesc la Tana, la vărsarea Donului, concurenţa veneţiană care le dispută acest mod de co-municaţie cu Kîpciakul şi cu Asia Centrală. Alte porturi se deschideau în faţa vaselor lor pe coastele Mării de Azov, dintre care Kopa la vărsarea Kubanului pare să fi fost cel mai mult frecventat. In sfîrşit, pe coasta circasiană şi abhază pieţele din Pitzunda şi Savastopoli (aceasta din urmă mai ales) ofereau negusto-rilor de sclavi un cîştig sigur47.

Organizarea Imperiului Hoardei de Aur sub domnia lui Berke, cu noua sa capitală şi ser -viciul bine pus la punct al transporturilor şi popasurilor pe marile drumuri continentale, ridica posibilităţile comerţului internaţional într-un grad neatins vreodată pînă atunci. Incepînd cu această domnie a existat o mo-nedă a Kîpciakului, asprul „baricat", de la numele lui Baraka sau a lui Berke, aşa cum era la Trapezunt asprul „comnetat" al Mare-lui Comnen; negustorii duceau, de asemenea, cu ei lingouri de aur şi sommi de argint, a căror greutate era verificată pentru plata mărfurilor. Resursele locale de grîu, peşte, ceară, lînă, piei sau sclavi le aduceau profituri

101

F. BALODIS, Nene Forschungen iiber die Kultur der Goldenen Horde, în Zeitschrift filr Slavische Philologie, IV, 1927; N.I. VESELOV-SKII, Un han din temnik-ii Hoardei de Aur. Nogai şi epoca sa (în rusă), în Memoires de VAcademie de Sciences de Russie, VIIF serie, CI. hist.-phil., XIII, 6, Petrograd, 1922; M. CANARD, Un trăite entre Byzance et l'Egypte au XIIIe siecle et Ies relations diplomatiques de Michel VIII Paleologue avec Ies Sultans mavielouks Baibars et Qalaun, în Melangss Gaudefroy-Demombynes, Cairo, 1937; G. I. BRĂTIANU, Actes des notaires genois de Pera et de Caffa de la fin du treizieme siecle (1281—1290) (Academie roumaine, Etudes et recherches, II), Bucureşti, 1927; V. LAURENT, La domination byzantine aux bouches du Da-nube sous Michel VIII Paleologue, în Revue historique du Sud-Est Europeen, XXII, 1945; P. MUTAFCIEV, Die angebliche Einwanderung der Seldschuk-Turken in die Dobrudscha im XIII. Jahrhundert, (Academie Bulgare des Sciences et des Arts, LXVI), Sofia, 1943; G. I. BRÂTIANU, Nouvelles contri-butions ă l'histoire de la Dobroudja au Moyen Age, în Revue historique du Sud-Est Euro-p'een, XXI, 1944.

NOTE

1 R. Grousset, L'empire mongol Cler phase) (Histoire duMonde, coord. E. Cavaignac, VIII, 3), Paris, 1941,p. 284.

1 Un succint excurs istoriografie referitor la Hoarda deAur întreprind B. D. Grecov şi A. I. Iacubovschi, Hoardade Aur şi decăderea ei, Bucureşti, 1953, p. 7—15 şi 233—213. Prima ediţie a acestei lucrări, tradusă în limbafranceză de F. Thuret (La Hordc d'Or, Paris, 1939), afost folosită şi de Gheorghe Brătianu, care o citeazăadesea.

1 V. G. Tiesenhausen a publicat un volum de izvoarearabe — în original şi In traducere rusească —■ de inesti-

I

103

Wilhelm de Rubruck. Bespre misiunea dominicanilor plecaţi din Ungaria, cf. I. de Rachewiltz, Papal Envoys to the Great Khans, Londra, 1971, p. 41 şi urm.; G. A. Bezzola, Die Mongolen in abendlăndischer Sichl (1220— 1270). Ein Beitrag zur Frage der Vslkerbegegnungen, Berna-Miinchen, 1974, p. 37—53; J. Richard, La papaute el Ies missions d'Orient au Moyen Âge (XIII'—XV* sie-cles), Roma, 1977, p. 26—30.

11 L. Bendefy, Fontes authenttet ilinera (1235—1238) fr.luliani illuslrantes, In Archivum Europae Centro-Orien-lalis, III, 1937, 1—4, p. 1—51; H. Dorrie, Drei Textezar Geschichte der Ungara und Mongolen, în Nachrichlender Akademie der Wissensthaften in Gdtlingcn, Phil.-hist.Kl., 1956, 1, p. 125—202.

11 Guillelmus de Rubruc, Itinerartum, în Sinica Francis-cana, I, p. 167—168: „Ab orificio Tanais versus occi-dentem usque ari Danublum totum est eorum, etiamultra Danubium versus Constantinopolim, Blakia queest terra Assani et minor Bulgaria usque in Sclavoniamomnes solvunt eis tributum". Menţionarea Salonicului întextul lui Gh. Bratianu se explică prin faptul că a.folosito ediţie a Însemnărilor de călătorie a misionarului flamand unde în Ioc de Sclavonia era transcris Solonia,evident dintr-o greşeală a copistului manuscrisului.Pentru pasajul citat din notele lui Wilhelm de Rubruck,cf. şi comentariile lui A. Sacerdoţeanu, Guillaume deRubrouck et Ies Roumains au milieu du XIII* siecle, laMelanges de VEcole Roumaine en France, 1929, 2, p.258—261.

11 Guiilelmus de Rubruc, Ilinerarium, p. 165—332. Desprecălătoria Iui Rubruck, cf. I. de Rachewiltz, op. cit.,p. 125 şi urm.; G. A. Bezzola, op. cit., p. 168—182jJ. Richard, op. cit., p. 77—82.

11 După cum ne informează în CMN, p. 415—(16, pentru ase edifica în ceea ce priveşte sensul termenului orda,Oheorghe Bratianu 1-a consultat pe marele orientalistPaul Pelliot. Savantul francez îl ajutase cu informaţiişi atunci cînd şi-a elaborat teza de doctorat la Sorbonacf. Commcrce genois, p. IX—X), pe care avea să o recenzeze în T'oung Pao, XXVII, 1930, p. 203—210 (unde seaflă — la p. 208—209 — şi unele consideraţii despresensul şi formele lui ordu). Detalii despre termenul ordagăsim tntr-una din operele postume ale lui P. Pelliot(Notes sur l'histoire de la Horde d'Or, Paris, 1949, p.29—33), precum şi la G. A. Fedorov-Davydov, Koneeaaopda e yjiyce ffatcyvu, în Becmnun MocKoecKoso YHU-eepcumemat Hcmopun, 1970, 5, p. 75—86.

11 Marco Polo, // Milione, ed. L. Foscolo Benedetto, Fi-renze, 1928.

11 De identificarea populaţiei Lac, menţionată de MarcoPolo (ed. cit., p. 233—234), Gh. I. Bratianu s-a ocupatIn mod special: Lak. O interpretare greşită a unui capitoldin „Cartea lui Mareo Polo", în Cercetări istorice, I, 1925,

105

ries of Bijzanlium, 1261 urm.

urm.14 G. D. Balascef, Împăratul Mihal VIII

Paleologul şl stalul oguzilor pe ţărmul Mării Negre, ed. G. I. Brătianu, Iaşi, 1940, p. 13 şi urm.; B. Spuler, Die Goldene Ilorde ..., p. 48—49.

25 Cf. nota 21.25 J. Richard, La com'ersion de Berke et Ies debuts de

l'isla-misation de la Horde d'Or, în Revue des eludes islamiques,in idem, Orient et Occident au Moyen Âge: coniacts et rela-tions (XII'— XV' s.) (Variorum reprints), Londra, 1976,nr. XXIX.

27 Aspecte discutate tn pasajele anterioare au fost tratate pe larg în G. I. Brătianu, Le conseil du roi Charles. Essai sur Vinternaţionale chretienne et Ies nalionalites ă la fin du Moyen Âge, în RHSEE, XIX, 1942, 2, p. 311 şi urm. Cf. şi K. M. Setton, The Papacy and the Levant (1201— 1571), I, The Thirteenlh and Fourteenth Centuries, I, Philadelphia, 1976, p. 123 şi urm.

28 Multe din izvoarele vremii îl desemnează pe Nogai cu cea mai mare demnitate (împărat, ţar, rege, han), aceeaşi pe care o atribuie şi hanilor din capitala Hoardei de Aur. Cf. Bullarii franciscani epitomi sive surnma bullarum in eiusdem bullarii quatuor prioribus tomis relalarum addilo supplemenlo, ed. C. Eubel, Ad Claras Aquas, 1908, p. 165, nota 1; Hoezopodcnan nepean .iemonucb cma-piuezo u MAadiueeo useodoa* ed. A. N. Nasonov, Mos-cova-Leningrad, 1950, p. 327; Jlemonucb no Bocxpe-cencKOMy cnucKyi în TJojinoe coâpcmue pycKux'b jiem-onucefo VII, Sanktpeterhurg, 1856, p. 176; Hcmopua MouaojioB no apM.iHCKUM ucmoHHUKOM, I, ed. K. P. Pat-kanov, S. Peterburg, 1873, p. 63 (Ştefan Orbelian); Marco Polo, ed. cit., p. 239—243. O dovadă a atributelor pe caro şi le-a asumat Nogai constituie şi emisiunile monetare proprii, puse în circulaţie în regiunile apusene ale Hoardei, unde îşi impusese obedienţa. Pentru monedele bătute în centrele de la Dunărea de Jos, cf. E. Oberlănder-Târnovcanu şi I. Oberlănder-Târnoveami, Contribuţii la studiul emisiunilor monetare şi al formaţiunilor politice din zona gurilor Dunării in secolele XIII— XIV, in SCIVA, 32, 1981, 1, p. 89 şi urm.; E. Oberlăn-der-Târnoveanu, Documente numismatice privind relaţiile spaţiului esl-carpalic cu zona gurilor Dunării în secolele XIII—XIV, în AII AX, XXII, 1985, 2. p. 585—590. 29 în legătură cu istoria politică a Hoardei de Aur In vremea lui Nogai fundamentală rămîne monografia Iui I. I. Veselovskij, Xatth U3h meJUHUKogv, 3ojiomou Opdm. HoeaU u eeo epeMn (Memoires de VAcademie des Sciences de Russie, VII' Scrie, CI. hist.-phil., XIII, 6), Petrograd, 1922.

30 E. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, I, 1, llffff—1345, Bucureşti, 1887, p. 463 şi urm. Cf. şi G. I. Brătianu, Thiorie et realite de l'histoire hongroise.

107

1453, Londra, 45 şi

24

ar putea-o desluşi. Iată problema care se descinde cerce-tătorilor mai tineri. Cei cari ar voi să caute această aşe-zare a oraşului ar avea prin aceasta un obiect de studiu foarte interesant. Eu m-am mărginit să fac o excursie in regiunea gurilor Dunării acum cîţiva ani şi anume, trecînd pe teren între Tulcea şi capătul ţărmului care înaintează de-a lungul braţului Sf. Gheorghe, am putut constata foarte multe rămăşiţe vechi. Vor fi corespuns cu Vicina? Numai arheologia ne-o poate spune. Fapt însă este că Vicina este semnalată. Ne-o semnalează textele bizantine cari vorbesc de Viţina, fie ca arhiepiscopat, fie ca stăpînire a unor seniori Ia gurile Dunării la sfîr.şi-tuJ veacului XI. Ne vorbesc hărţile navigatorilor de Ia începutul veacului XIV, cari o aşează unele după altele la gurile Dunării şi anume Ia marginea de sud a gurilor Dunării, deci în nordul Dobrogci. în fine, am avut noro-cul să găsesc în actele pe cari Ie cercetam menţiunea unui negoţ foarte întins între Pera şi Vicina. Ba chiar, Ia vremea aceea, făcînd comparaţie între volumul negoţului dintre Caffa şi Vicina, negoţul spre Vicina era mai important decît ce) spre Caffa.Destinele viitoare ale acestei aşezări nu ne interesează aci, se pare că ultima lovitură i-a dat-o cucerirea turceas -că, după care a dispărut. Pe o hartă care s-a păstrat prin-tre hîrtiile rămase de la Vodă Cuza, de la începutul vea-cului XIX, este totuşi un nume care m-a făcut să stăru-iesc asupra identificării ei în nordul Dobrogei. Locali-tatea care poartă astăzi numele de Mehmudie este însem-nată acolo cu numele de Betesine. Mehmudie este un nume nou. Faptul că s-a numit astfel înainte şi că ar putea fi pusă în legătură cu Biţina, Vitzina, Vicina este o ipoteză care rămîne de cercetat".Cercetările de teren întreprinse la Mahmudia nu au dus la identificarea de urme arheologice corespunzătoare secolelor XIII—XIV, ceea ce pledează în defavoarea ipo-tezei lui Gh. I. Brătianu (cf. P. Diaconu, Pâcuiul lui Soare-Vicina, în Byzantina, S, 1976, p. 439), ca, de altfel, şi datele conţinute de unele portulane (cf. P, Năsturel, Aşezarea oraşului Vicina şi ţărmul de apus al Mării Negre în lumina unui por/ulan grec, în SCJY, VIII, 1957, p. 295—305) şi acte notariale genoveze (cf. M. Balard, Les porls du Bas-Danube au XIV siectejţin Le pouvoir central et les villes en Europe de l'Esl tt du Sud-Est du XV' siâcle aux debuls de la revolulion industri-elle. Les villes portuaires, Sofia, 1985, p. 152). Cei mai mulţi istorici plasează Vicina fie la Isaccea, fie la Macin. Pentru referiri bibliografice în acest sens, cf. P. Diaconu. op. cit., p. 428—429, care susţine localizarea Vicinei In insula Păcuiul lui Soare, unde a efectuat ample săpături arheologice. Cf. şi idem, Despre localizarea Vicinei, în Pontica, III, 1970, p. 275—295. într-una din primele sale lucrări, G. I. Brătianu se pronunţase pentru ampla-sarea Vicinei Intre Macin şi Tulcea (Les bijoux de Curtea de Argesh (Roumanie) et leurs elements italiens, In Revue

109

45 M. Nystazopoulou, *H 'Ev -rij Tavpikyj XspaovţoaSovySaîa 'om6 TO5 II" M&XP<- T°3 IS aiwvoc, Athena,1965. Pentru rezultatele săpăturilor recente de la Sudak(Solciaia), ci. M. A. Frondăulo, Pacnonnu e OydaKe, în(PeodajibHaa TaepuKa>, 1974, p. 163 şi urm.

45 G. I. Brătianu, Conlributlons ă l'histoire de Cetatea Albă(Akkerman) aux XIII' et XIV" siecles, în AcademieRoumaine. Bullelin de la Seelion historique, XIII, 1927,p. 25—31; idem, Rechcrches sur Vicina ..., p. 99 şi urm.Pentru rezultatele săpăturilor arheologice din ultimiiani, cf. AnmuHHan Tupa u cpedHeeeKoeuu EeAzopod,Kiev, 1979.

45 Commerce genois, p. 209 şi urm. M. Balard, op. cil., J,1978, p. 150 şi urm.

45 M. Balard, op. cit., II, 1978, p. 701 şi urm.

45

46 instrumentele creditului şi operaţiunile bancherilor, şi-a rezumat propriile investigaţii în prefaţa sa la ediţia franceză a „Capitalismului" lui Sombart, ale cărui opinii nu s-a temut să le contrazică în mod ferm. în Germania, D-nul Rohrig, luînd drept punct de plecare activitatea Hansei, a trasat un tablou pătrunzător al „economiei mondiale din evul mediu", titlu care este prin el însuşi un întreg program, în Italia, D-nul Sapori a demonstrat,, de asemenea, pînă la evidenţă, intensitatea şi dezvoltarea comerţului, căruia îi datorează deosebita prosperitate negustorii genovezi şi veneţieni sau bancherii din Siena şi Florenţa, în Statele Unite, D-nul E. Byrne şi elevii săi au continuat să cerceteze tezaurul de informaţii de tot felul aflate în actele notariale din arhivele din Genova, acte pe care au avut precauţia să le fotografieze. Principalele publicaţii periodice, ce au încetat să mai apară sau nu ne mai sînt accesibile de la începutul războiului — Annales d'Histoire Economique et Sociale, Journal of Economic History, Vierteljahrschrift fiir Sozial- und Wirtschafts-geschichte — inseraseră în paginile lor numeroase lucrări ce reuşeau să facă mai bine cunoscută economia unei epoci, despre care se putea afirma cu certitudine că era preludiul la marea mişcare a întreprinderilor şi capitalurilor din era modernă2.

Unul din principalele centre ale acestui trafic atît de intens era reprezentat fără în-doială de comerţul şi navigaţia pe Marea Neagră. încă cu cincisprezece ani în urmă, în concluziile unei lucrări de sinteză asupra comerţului genovez în Marea Neagră în seco-lul al XIII-lea, accentuasem acest punct de vedere, care nu mi se părea că fusese sufi-cient subliniat de istoricii recenţi ai comer-ţului medieval, în ciuda datelor atît de bogate ale cărţii clasice a lui Heyd: „La fel de mult ca marile tîrguri din Troyes şi din Provins şi ca traficul cu Flandra şi Anglia, viaţa colo-

■

113

de o parte, descoperirea de noi căi maritime şi, pe de altă parte, cucerirea otomană (care face din Marea Neagră un spaţiu închis in-fluenţelor străine) separau pentru secole des-tinele Europei Răsăritene de cele ale Occi-dentului; dorim, de asemenea, să încercăm, pornind de la efecte la cauze, să demonstrăm că circumstanţele traficului internaţional cu Orientul Mijlociu şi cu Extremul Orient, pentru care Marea Neagră este cu adevărat în această epocă „placa turnantă" şi un fel de gară ordonatoare, influenţează în mod direct toată economia europeană, determinînd atît fluxul prosperităţii sale, cît şi refluxul rece-siunilor şi al crizelor. Astfel, bazinul pontic, care marchează începînd din Antichitatea tim-purie intersectarea căilor cuceririlor europene şi ale invaziilor asiatice şi punctul de întîlnire a civilizaţiilor şi a popoarelor celor mai în-depărtate, de la Mediterana la Pacific şi din regiunile boreale, se afirmă, de asemenea, pe plan economic, drept o regiune din cele mai interesante şi cu poziţii de o importanţă ca-pitală în dezvoltarea generală a faptelor şi a condiţiilor istorice. Chiar în lipsa unei docu-mentaţii mai exacte, care nu este încă în to-talitate accesibilă, stadiul actual al cunoştin-ţelor noastre indică încă de pe acum că de-mersul merită să fie încercat.

Se cuvine mai întîi să aducem o primă rectificare, de ordin cronologic, la informaţiile strînse pînă acum despre direcţiile şi etapele traficului internaţional al iMării Negre. Se presupunea că negoţul italian pătrunsese în această mare, unde puterea bizantină îi inter-zisese mult timp accesul, mai ales după tra-tatul de la Nympheea din 1261, care a asi-gurat genovezilor, aliaţi cu Mihail Paleologul, o situaţie piivilegiată la Constantinopol şi în tot hinterlandul economic al capitalei.

întrucît Imperiul mongol al Kîpciakului se consolidase aproape în acelaşi moment şi inau-gura sub domnia lui Berke o politică ce com-

115

care a avut ca efect întreruperea legăturilor comerciale întreţinute de Trapezunt cu celă -lalt mal al Pontului 6. Dar întrucît cumanii erau stăpînii stepei, iar bogata vale a Kuba-nului se afla în mîim'le unei puzderii de mici nobili alani, turbulenţi şi bătăioşi, comerţul din aceste regiuni nu putea să depăşească o însemnătate locală, cu excepţia poate a comer-ţului cu sclavi, care fusese mereu înfloritor încă din antichitate.

Pe de altă parte, negustorii veniţi din Me-diterana, pe galerele veneţiene sau pe teri-dele genoveze, întîlneau în posesiunile diver-selor state greceşti serioase obstacole pentru utilizarea capitalurilor lor şi pentru eîştigu-rile pe care contau să le obţină. La Niceea, şi încă şi mai mult la Bizanţ, după restau-rarea Paleologilor, statul rămînea fidel unei politici hotărît protecţioniste, care prelungea astfel pînă la sfîrşitul evului mediu tradiţia din Imperiul roman. Taxele percepute de la comercianţi .constituiau o parte importantă din venitul statului, pe teritoriul mai restrîns pe care îl menţinuse după cuceririle turceşti din Asia şi stabilirea senioriilor latine în Gre -cia şi în Arhipelag. Mai era şi preocuparea constantă a guvernului bizantin pentru a asi -gura nu numai aprovizionarea Capitalei, dar şi de a controla preţurile alimentelor de primă necesitate pe piaţă şi de a împiedica orice speculă ilicită. La toate acestea se adăuga tendinţa abuzivă a funcţionarilor, de la cel mai mărunt agent de vamă impeirală, pînă la cei mai înalţi demnitari, de a stoarce de la ne-gustorii străini mai mult decît datorau fiscului şi de a-i expune la tot felul de nedreptăţi şi ofense; acest regim va fi continuat, fără nici o modificare, în vremea dominaţiei otomane 7, în declin faţă de fosta măreţie a Noii Rome, bizantinii încercau un sentiment de amără-ciune şi de profundă duşmănie faţă de aceşti „franci", pe care altădată îi priveau ca pe nişte umili auxiliari, iar acum, puternici şi

117I

Iată aici o manifestare foarte clară a ace-lui curent de ostilitate faţă de occidentali, că-ruia trecerea dezordonată a cruciaţilor îi dă-duse ocazia să se producă şi care nu făcuse decît să crească după excesele cuceririi latine şi dezmembrarea Imperiului. La toate acestea trebuie să adăugăm faptul, de loc neglijabil, că devalorizările succesive şi din ce în ce mai acentuate ale monedei de aur bizantine îi răpiseră acesteia poziţia privilegiată de eta-lon al schimburilor comerciale, rezervînd acest rol noilor piese de aur din republicile italiene, florinul din Florenţa şi ducatul din Veneţia. Negustorii italieni nu şovăiau să profite la maximum de această superioritate. Cu sigu-ranţă, aceasta nu perturba nici relaţiile co-merciale, nici tratatele de alianţă cu una sau alta din puternicile republici maritime din Italia, dar este la fel de sigur că ambianţa, pe teritoriul bizantin, nu mai era favorabilă deplinei dezvoltări a activităţii marilor ne-gustori capitalişti. Coloniile stabilite în por-turile principale ale celor două state greceşti, cel al Paleologilor şi cel al Comnenilor, sau chiar în împrejurimile capitalei, erau mai ales puncte de trecere şi antrepozite pentru trans-portul mărfurilor în alte direcţii care ofereau comerţului condiţii mai bune şi înlesniri mai mari.

Tocmai de aceea trebuie- să considerăm stabilirea dominaţiei mongole pe coasta nor-dică a Mării Negre, în Caucaz şi în Persia, drept fapt decisiv pentru expansiunea capita-listă a traficului internaţional în a doua ju-mătate a secolului al XlII-lea. In adevăr, tra-diţiei protecţioniste a administraţiei bizantine şi spiritului hărţuitor al funcţionarilor unui stat sărăcit i se opune, într-un contrast pu-ternic, interesul evident al stăpînilor noului imperiu asiatic de a facilita tranzitul mărfu-rilor pe drumurile cărora le asigurau securi-tatea şi de a atrage pe negustorii din ţări îndepărtate spre marile centre comerciale ale

119

19. Planul Chersonesului medieval (1) şi al CaiTei: 1 — de-barcaderul portului; 2 — deal; 3 — turnuri: t — mănăstirea Sf. Gheorgbe; 5 — biserica SI. Nicolae; 6 — biserica Vovi-denia (Aducerea la templu a Maicii Domnului); 7 — biserica armeană a Sf. arhangheli Gavrll şi Mihail; 8 — biserica armeană Sf. Sergiu: 9 — sinagoga; 10 — biserica Sf. Gheor-ghe; 11 —. biserica armeană Sf. loan Botezătorul; 12 — bi-serica Sf. loan Gură de Aur; 13 — biserica Sf. Ştefan (2).

vadunt mercatores, et postea vadunt per more gothalandie ad partes fiandres specialiter in Bruges. Este punctul unde comercianţii care vin de pe malurile Mării Negre se întâlnesc cu negustorii Hansei, navigînd pînă în Flandra şi Bruges, prin Baltica şi Marea Nordului. Este drumul a cărui securitate va fi în curînd asigurată de voievodatul Moldovei, ale cărui limite se vor întinde rapid din Carpaţii Buco-vinei la gurile Nistrului, unde se ridică for-tăreaţa şi portul Cetatea Albă (Akkerman), frecventat din 1290 de vasele genoveze.

Sub impulsul noilor stăpîni ai Asiei, toate drumurile care ajung în bazinul Mării Negre capătă deodată o viaţă nouă şi intensă. Din Tana, la gurile Donului, drumul caravanelor negustoreşti ajunge în Sărai pe Volga, pentru a pătrunde apoi adînc prin stepe spre Turke-stan şi spre căile misterioase care duc la porţile Chinei. Din porturile Caucazului, se urmează drumul ce urcă antica vale a Phasisului şi coboară pe celălalt versant al munţilor pînă la malurile Caspicii, unde Marco Polo menţionează prezenţa vaselor genoveze, provenind fără îndoială din porturile coastei persane. Din Trapezunt, drumul parcurs de alte caravane leagă capitala Marelui Comnen de Te-briz, reşedinţa Ilhanului şi centru comercial de prim ordin, unde se scurg din belşug produse din Iran şi din Irak. Negustorul italian, dacă doreşte, poate să-şi continue drumul spre Golful Persic, a cărui explorare o încearcă la sfîrşitul secolului al XlII-lea o altă flotă genoveză, şi să urce pe vasele arabe ce plutesc spre India sau să traverseze Asia Mică şi să-şi regăsească compatrioţii din porturile Levantului -— la Lajazzo, în Armenia Mică sau în Siria. în momentul în care asaltul mamelucilor din Egipt contra ultimelor bastioane ale Cruciadei face ca negoţul cu necredincioşii să devină tot mai dificil şi tot mai primejdios, este profitabil ca obstacolul să fie ocolit şi să se ajungă la bogăţiile Asiei 723

afaceri, concluzia este întru totul asemănă-. toare. Nu este uşor să se evalueze exact, ţi-nînd seama de puterea de cumpărare a monedei, valoarea reală a tranzacţiilor comerciale. Cu toate acestea se poate obţine o oarecare aproximaţie. Registrul notarului genovez Ga-briele di Predono12 înregistrează la Pera, în faţa Constantinopolului, de la 27 iunie pînă la 7 octombrie 1281, contracte de comandită a căror valoare se repartizează în modul următor:România (Imperiul bizantin) . 4 851 hyperperi,

6 karaţi 1/2Genova .................................3 204 hyperperi,

20 karaţiCaffa în Crimeea....................1 476 hyperperi,

20 karaţi 1/2Alte porturi din Crimeea . . 3 453 hyperperi, Vicina (gurile Dunării) . . . . 3 421 hyperperi,Adrianopole.............................. 689 hyperperi,ceea ce dă un total de 16 914 hyperperi, sau, în cifre rotunde, 17 000. Dacă se foloseşte me-toda indicată de Andreades* şi dacă se înmul-ţeşte cu 60 valoarea monedei de aur bizan-tine, pentru a obţine echivalentul în francii francezi din 1924, se obţine aproape un milion. Or, Gabriele di Predono menţionează în acelaşi registru, încă 19 notari, fără a mai pune la socoteală pe cel al comunei genoveze de la Pera, personaj oficial. Dacă un singur registrul înregistrează timp de patru, luni o cifră de afaceri de un milion de franci francezi (cu o valoare mult superioară celei de astăzi), ce trebuie să reprezinte totalul dintr-un an? Este adevărat că sînt luni de vară şi că, po -trivit regulamentelor în vigoare, navigaţia era interzisă în Marea Neagră în timpul anotim-pului neprielnic, cu toate că Pachymeres afir -mă că nici chiar iarna căpitanii genovezi nu se temeau să înfrunte furtunile. Să presupu-

* De la monnaie dans l'empire bţjzantin, în Byzantion I. 1924, p. 78 şi urm.; aproape 12 franci, valoarea din 1913 «ea ce reprezintă 60 în 1924.

125

nem pe de altă parte, cu toate că este un calcul cu totul arbitrar, că doar jumătate din notarii care îşi exercitau profesiunea la Pera rezidau aici efectiv şi că ceilalţi nu se găseau decît în trecere sau activau în altă parte; se poate totuşi înmulţi cu zece cifra relevată de soco-telile lui Predono, fără a avea impresia că forţăm măsura. 10 milioane de franci t imp de patru luni — adică 100 milioane de lei, valoarea din 1924 — reprezintă un volum de afaceri ce poate fi foarte bine calificat drept capitalist, fără nici o rezervă sau restricţie.

Este mai greu să se facă un calcul analog pentru operaţiile înregistrate la Caffa, în Cri-meea, de către notarul Lamberto di Sambu-ceto în 1289, sau de confratele său Castellino di Portovenere în 1290, pentru că moneda men-ţionată col mai frecvent de contractele lor este asprul lui Berke sau de Crimeea, care avea curs în Imperiul tătar şi a cărui valoare era va-riabilă. Raportul cu hyperperuî este uneori de 10 la 12, alte ori chiar de 1 la 20. Aceste pro-cente arbitrare ascund adesea dobînzi mai mult sau mai puţin cămătăreşti, ce scăpau astfel interdicţiei menţinute sever de Biserică; negustorii pricepuţi învăţaseră însă să-i răs-tălmăcească prevederile prea rigide. Se poate totuşi considera, pe baza unui anumit număr de contracte, că 1 la 14 este o medie destul de corectă pentru schimbul unei piese de aur bi -zantine în monede tătărăşti (cu toate că rapor-tul comercial între aur şi argint fusese fixat, la sfîrşitul secolului al XlII-lea, la aproxima-tiv 1 : 9,06—9,45). Dacă rămînem la aceste date şi dacă totalizăm sumele contractelor de co-mandită înregistrate la Caffa, de la 24 aprilie la 20 august 1289 de Lamberto di Sambuceto*13, se ajunge la rezultatele următoare: 323 675 aspri de Crimeea 2 276 hyperperi bizantini

* Nu am ţinut seama deeît de contractele de comandită şi de societate, menţionînd sume precise.

14 000 aspri de Alexandria2 085 aspri comnenaţi (de Trapezunt). Dacă

se transformă aceste cifre diverse în hyperperi bizantini, se ajunge la un total de aproape 25 700 hyperperi (fără a mai socoti asprii de Alexandria). Aplicînd formula lui Andreades şi înmulţind cu 60, se obţine o cifră de peste un milion şi jumătate de franci francezi, cu valoarea din 1924. Volumul afacerilor înregis-trate de notarul de Crimeea este deci cu o dată şi jumătate mai însemnat decît cel transcris cu opt ani înainte de notarul din Pera, în timpul unei perioade similare de patru luni. Să adăugăm că registrul din Caffa menţionează douăzeci şi şapte alţi notari, fără a mai pune la socoteală pe scribii de pe navele aflate în trecere. Dacă avem în vedere jumătate din aceşti notari ce îşi exercitau profesia la Caffa în acea perioadă a anului şi dacă înmulţim cu 13 cifra de afaceri relevate de registrul lui Sam-buceto — ceea ce nu pare excesiv — obţinem, în franci francezi din 1924, o sumă de peste 20 milioane, care exprimă clar o activitate ca-pitalistă de o incontestabilă anvergură.

Se va putea totuşi obiecta că aceste calcule sînt cu mult prea aproximative şi că nu con -stituie o bază suficientă pentru concluzii atît de generale. Dar există o altă cifră, şi eloc -ventă şi uşor de stabilit, ce confirmă deplin re-zultatele la care am ajuns. Mcephoros Grego-ras, pentru a face să se înţeleagă mai bine sta-rea de sărăcie la care era redus Imperiul Pa-leologilor pe la 1340, reproduce cifre precise, ce i-au fost furnizate fără îndoială de adminis-tratorii finanţelor bizantine: veniturile vamei genoveze de la Pera atingeau suma de 200 0000 hyperperi, pe cînd la Constantinopol, cele ale vamei imperiale nu depăşeau 30 00014. Acest raport de la 1 la 7 se explică cu uşurinţă, dacă avem în vedere că majoritatea vaselor care frecventau Marea Neagră făceau escală la Pera, marele antrepozit pentru acest comerţ la tre-cerea Strîmtorilor; traficul Imperiului grec re-

■Şî|l|tSfp£

mssWm

126 127

dosia) la Solhat (Starîi-Krîm)!1<s Acest joc era fără îndoială mai puţin nevinovat decît părea şi era dublat desigur de pariuri destul de one-roase.

Această adevărată expansiune capitalistă coincide, de altfel, cu dezvoltarea paralelă a marii industrii exportatoare, în centrele de pre-lucrare a postavului, care lucrează nu numai pentru pieţele europene, ci şi pentru cele din Orientul Apropiat. De aceea, ca o sinteză a activităţii capitaliste, sfîrşitul .secolului al XIII-lea ne oferă spectacolul multiplelor interese ale fraţilor Benedetto şi Manuele Zaecaria, ar-matori din Genova, industriaşi la Phoceea în Asia Mică, unde exploatează zăcăminte de alaun, proprietari de antrepozite în Crimeea şi de sclavi pe malurile Mării de Azov, extinzîn-du-şi negoţul şi făcînd să fluture pavilionul lor din Anglia şi Spania pînă la marginile Cauca-zului şi ale Persiei, şi pînă în porturile Le -vantului, în plus, ca pentru a anunţa amestecul capitalului în afacerile politice şi militare, Be-nedetto, cel mai vîrstnic, comandă cu succes flota genoveză, conduce escadrele regelui Cas-tiliei şi organizează la Rouen, în calitate de amiral al regelui Franţei, „parcul de galere", care trebuie să pregătească atacul coastelor en-gleze. Avem aici, în deplina accepţiune a ter-menului, omul „mondial", aşa cum 1-a definit atît de bine Charles de la Ronciere, imagine vie a unui destin politic şi naval clădit pe ex-pansiunea universală a capitalurilor şi pe in-tensificarea traficului internaţional17. Este cu atît mai semnificativ faptul că găsim şi aici, în comerţul din Marea Neagră, unul din princi-palii factori care asigură bogăţia şi succesul familiei Zaecaria.

O mentalitate foarte „modernă" inspiră, de altfel, strategia şi politica vremii şi-şi pune noua sa amprentă pînă şi pe proiectele de cru-ciadă, concepută acum ca o vastă operaţie de blocadă economică a coastelor musulmane, exe-cutată de armatele si flotele din serviciul unei

129

Hansei, adică porturile Mării Egee şi ale Mă-rii Negre de o parte, iar pe de altă parte iar -marocul rusesc al Novgorodului. In acest do-meniu, fără îndoială, activitatea rămîne intensă. S-ar putea chiar spune că, în unele privinţe, ea a crescut. într-adevăr, din 1314 datează re-laţiile maritime ale Genovei şi ale Veneţiei cu Bruges şi Londra, prin strîmtoarea Gibraltar, iar în 1387 victoria Hansei asupra lui Walde-mar de Danemarca pare să fi asigurat defini -tiv stăpînirea acesteia în Baltica. Nu este mai puţin adevărat, însă, că se trăieşte din trecut, fără a se căuta să se împingă «mai departe». Iar pe continent este acelaşi spectacol. Coloni-zarea germană spre est se opreşte ca istovită la graniţele Lituaniei şi Letoniei. Ea nu pro-gresează nici în Boemia, nici în Polonia şi nici în Ungaria. In Flandra şi în Brabant industria postavului păstrează încă, fără s-o sporească, prosperitatea ei tradiţională, pînă la mijlocul secolului, pe urmă scade repede. în Italia, cele mai multe din marile bănci, care au dominat atîta timp comerţul banului, s-au prăbuşit în falimente răsunătoare: în 1327 firma Scaii, în 1341, Buonacoorsi, Usani, Corsini şi multe altele, în 1343 Bardi, Peruzzi, Acciajuoli. Decăderea iarmaroacelor din Champagne datează din pri -mii ani ai secolului. Este, de asemenea, mo-mentul în care populaţia încetează să crească şi această stagnare constituie simptomul cel mai semnificativ al stării unei societăţi stabi-lizate şi al unei evoluţii care a ajuns la punc-tul său maxim."19

Trebuie, de asemenea, să ţinem seama şi de flagelurile care au copleşit populaţia Euro-pei în secolul al XlV-Iea. Din 1315 pînă în 1317, a făcut ravagii o foamete îngrozitoare, despre care arhivele din Ypres au păstrat o dovadă palpabilă: 2 794 morţi din mai pînă în octombrie 1316, dintr-o populaţie ce nu putea să depăşească douăzeci de mii de suflete. Trei-zeci de ani mai tîrziu, ciuma neagră, pornită, de altfel, de pe malurile Mării Negre, se dez-

131

dic industria textilă de materia ei primă, linu-rile spaniole şi-au făcut apariţia pe pieţele franceze şi cele flamande. Flandra este tăiată în două: o frontieră o străbate, cîteodată în-chisă de armate şi de zidurile noilor taxe va -male, în loc să fie drumul care conduce la iar-maroacele din Champagne, Flandra gallicană este dimpotrivă bariera care împiedică accesul la acestea. Chiar în Champagne, devenit pă-mînt al Coroanei, în oraşele de tîrg, pieţele ne-gustorilor străini cad în ruină, iarba creşte pe străzi, jurisdicţia păzitorilor iarmarocului, a căror competenţă în materie comercială inter-naţională nu mai este ascultată, este cîteodată luată în derîdere în străinătate. Alte tîrguri, cu un rol neînsemnat pînă atunci, acela din Com-piegne, din Lendit, din Chalon-sur-Saone, au cules o parte din moştenirea vechilor înteme-ieri comerciale din Champagne. Cele două mari porturi continentale din secolul al XHI-lea, Bruges şi Aigues-Mortcs, sînt în plină decă-dere în profitul Anversului şi Montpellierului. De la cucerirea Aconului de către necredincioşi, comerţul dintre cele două bazine ale Medite-ranei a scăzut simţitor. Navigaţia regulată în tre Marea Nordului şi Mediterana a confiscat cea mai mare parte a curentului de schimburi terestre între Flandra şi Lombardia. Comerţul activ al flamanzilor este înlocuit din ce în ce mai mult prin acela al italienilor, care merg pînă la centrele de producţie din Flandra, şi de acela al brabansonilor şi al hanseaticilor. O Hansă nouă, aceea pe care istoria o va numi «Hansa», a apărut şi ea a făcut ca economia lumii Mării Baltice să participe în mod larg la economia Europei Occidentale.

Astfel, generaţia care a lucrat timp de trei -zeci de ani, între 1285 şi 1315, a văzut înde-plinindu-se în Europa Occidentală, partea cea nicii animată a lumii creştine, o succesiune de transformări economice decisive, de o amploare şi o profunzime pe care într-adevăr le pu-

133

lea, este dominată de rivalitatea cu Veneţia, ce marchează puncte importante în avantajul său şi exploatează amplu în propriul profit traficul de pe drumurile Asiei, Spre deosebire de Genova, care se menţine în acea vreme mai ales datorită vigorii şi iniţiativelor coloniilor sale. Veneţia urmăreşte în Marea Neagră o po-litică bine concepută şi îşi susţine aşezările datorită influenţei sale diplomatice şi navale. Cu toate acestea, deşi cu o oarecare întîr-ziere faţă de Europa Occidentală, unde stagnarea marii mişcări de expansiune capitalistă poate fi sesizată mai devreme, în ansamblu, evoluţia rărnîne în mod sensibil aceeaşi. Am semnalat acest lucru cu ocazia ultimului Congres Inter-naţional de Studii Istorice, în timpul discuţiei care a urmat comunicărilor atît de importante ale D-lor A. Sapori şi F. Rorig, despre „co -merţul internaţional în evul mediu" şi „între-prinderile din spaţiul flamand şi hanseatic". Subliniam în legătură cu aceasta interesul pre-zentat de aceste două studii, care se comple -tau pînă într-un anumit punct, şi remarcam cît de mult, spre deosebire de cifrele indicate odinioară de Sombart, scoteau ele în evidenţă volumul şi extensiunea geografică a comerţului internaţional din evul mediu. Consideram că pot să trag de aici concluzia că „se disting în mod clar trei perioade în formarea capitalis-mului în acea vreme: o primă expansiune s-a desfăşurat simultan în Italia şi în domeniul Hansei în secolul al XHI-lea şi la începutul celui de-al XlV-lea; o perioadă de regresiune, urmată de o nouă expansiune capitalistă la în-ceputul erei moderne". Pentru prima şi a doua din aceste perioade, prosperitatea şi depresiu-nea, semnalam o coincidenţă: „existenţa aces tui mare ordonator al comerţului internaţional din Orient şi din Extremul Orient: Imperiul mongol. Unitatea mongolă, care asigurase dezvoltarea relaţiilor comerciale, se sfărîmă în secolul al XlV-lea; aceasta corespunde destul de bine perioadei de regresiune în instalarea

135

căror memorie a fost cinstită apoi de către Bi-serică, la negustorii sau la armatorii cu care întreţineau relaţii călugării ortodocşi în cursul călătoriilor prin Imperiu sau al misiunilor lor jn ţările străine. Cu toate că activează în do-menii cu totul diferite, reprezentanţii sferei spi-rituale şi cei ai intereselor materiale străbat adesea drumul împreună.

Această regulă se aplică, de asemenea, în epoca penetraţiei occidentale în bazinul Mării Negre şi în ţările din Orientul Mijlociu şi din Extremul Orient. Este semnificativ că vin docu-ment ligvistic din cele mai importante din pri-mii ani ai secolului al XlV-lea, Codex Cuma-nicus, scris în 1303, un fel de lexic cuman şi persan, cu traducerea latină a termenilor o-rientali, a fost atribuit fie unui negustor geno-vez, fie unui misionar franciscan24. In legătură cu aceasta am emis ipoteza că se adresa în acelaşi timp negustorilor şi clericilor; aceştia din urmă vizitau în aceeaşi măsură ca şi primii ţările orientale, în momentul în care expansiu-nea colonială italiană ajungea la deplina ei dez-voltare, la sfîrşitul secolului al XIII-ea şi la începutul celui de-al XlV-lea25. Este fără îndo-ială semnificativ că registrul notarului Lam-berto di Sambuceto, transcris la Caffa în 1289, se termină printr-o socoteală a sumelor dato-rate, printr-o copie a unei reţete de pomadă contra rîiei, conţinînd miere, sare, sulfat, gră -sime şi mercur, a cărei eficacitate rămîne de demonstrat, dar care spune multe despre murdă-ria locuinţelor şi a fonduk-urilor de mărfuri şi, în sfîrşit, printr-un imn închinat Sfintei Fe-cioare: Virgo mater ecclesiae, eterna porta glo-riae. . ., curios amestec de preocupări practice şi de elan religios26.

Epoca de mare prosperitate economică în aceste regiuni este într-adevăr şi cea a celei mai mari extensiuni a misiunilor catolice. încă în 1287, misiunea franciscană în Crimeea era înfloritoare şi se bucura de protecţia autorită-ţilor mongole. Ea posedă o biserică şi un os-

137

burilor, datorită înţelegerii care domnea între diversele curţi mongole ale Kîpciakului, ale Persiei sau ale Chinei. Rivalitatea Hoardei de Aur, instalată în Rusia Meridională şi în Cri-mcea, cu Ilhanii din Persia, pentru regiunile limitrofe ale Caucazului şi controlul căilor co-merciale din ba/inul oriental al Mării Negre şi din sudul Caspicii, deschisese, încă de la sfîr-şitul secolului al XlII-lea, o breşă care tindea să se lărgească; totuşi, interesul manifestat de cele două puteri rivale pentru comerţ mai mult favoriza decît împiedica tranzitul negustorilor şi al mărfurilor occidentale, însoţit peste tot de activitatea fraţilor predicatori sau minoriţi. In-cepînd cu al doilea sfert al secolului al XlV-lea, unitatea mongolă avea totuşi să se macine şi mai mult. Disputa marelui han al Chinei cu hoarda lui Djagatai făcea drumurile Asiei Cen-trale tot mai puţin sigure. Pe de altă parte, sub descendenţii lui Kubilai, ce mai era încă pen-tru Marco Polo „Marele Sire", autoritatea mon-golă în China slăbea neîncetat, pradă rivalită -ţilor diverşilor membri ai familiei domnitoare şi a facţiunilor care îi susţineau. Rezulta de aici o stare de nesiguranţă generală,30 care lovea pu-ternic interesele negoţului, simultan cu cele ale bisericilor ataşate coloniilor străine. Ultimul ra-port asupra bisericii din Pekin este cel al lui Giovanni da Marignoli, care a fost primit la curtea hanului în 1342, şi nu s-a întors la Avig-non decît în 135331. După aceea, relatările se întrerup, iar arhiepiscopii din Extremul Orient nu mai figurează pe listele Sfîntului Scaun de-cît in partibus infidelium. Reacţia naţională chineză contra cuceritorilor mongoli se contu-rează şi sfîrşeşte prin a-i alunga din China de Sud, apoi din Pekin; înscăunarea dinastiei Mirig, în 1368, pune capăt perioadei ocupaţiei străine. „Chinezii învingători — dinastia Ming — au în-globat creştinismul în categoria proscrisă, pe care au lovit-o împreună cu toate celelalte doc-trine străine introduse sau favorizate de mongoli. Creştinismul avea neajunsul să fie considerat

139

traficul internaţional la nordul Mării Negre, spre Asia Centrală şi îndepărtatul Cathay.

Toate acestea aveau să se schimbe odată cu urcarea pe tron a noului stăpîn al Hoardei de Aur, hanul Djanibek. Este adevărat că în 1342 el mai confirma încă veneţienilor privilegiile concedate de predecesorul său pentru aşezarea Tana. Dar din acelaşi an trebuie fără îndoială să datăm începutul unei noi serii de ostilităţi între tătarii din Kîpciak şi lituanieni, pe de o parte, şi regatele catolice ale Europei Răsări -tene, Ungaria şi Polonia, antrenate în cruciadă de noul suveran al regatului Sfîntului Ştefan, Ludovic I de Anjou. Ţara Românească se des-prinde din alianţa tătară, pentru a se apropia de Ungaria şi pentru a reînnoda cu această pu-tere angajamente de dependenţă feudală. In 1343, după cit se pare, o expediţie condusă de voievodul Transilvaniei trece Carpaţii Orien-tali şi—I respinge pe tătari din provincia unde se va constitui în curînd principatul Moldovei. Şi tot în 1343 izbucneşte marele conflict între Im-periul Hoardei de Aur şi republicile maritime italiene, care avea să exercite o influenţă deci-sivă asupra traficului internaţional al Mării Negre.

Urmarea acestor evenimente este destul de bine cunoscută pentru a fi suficient să reamin-tim pe scurt faptele esenţiale. Raporturile ne-gustorilor veneţieni cu autorităţile mongole din Tana erau tensionate în urma fraudelor şi abu-zurilor reciproce. Un diferend, ale cărui cauze rămîn necunoascute, i-a adus în conflict pe ve-neţieni şi tătari: Andreolo Civrano, negustor din Veneţia, a avut ghinionul să ucidă în a-ceastă ceartă pe tătarul Hogea Omar, un mu-sulman. Acesta a fost începutul unei încăierări generale, în care toţi occidentalii ce locuiau în Tana, veneţieni, genovezi, florentini — poate şi provensali şi catalani — au fost atacaţi de către indigeni, ucişi sau capturaţi, casele şi an-trepozitele lor fiind incendiate şi jefuite. Pa-guba a fost de 350 000 scuzi de aur pentru ge-

141

Aşa s-a şi făcut, iar ambasadorii veneţieni şi genovezi s-au întrunit la Caffa pentru a aştepta acolo răspunsul lui Djanibek.

Acesta a venit sub forma unei noi expe -diţii tâtărăşti, care în 1345 a împresurat ceta -tea genoveză. De această dată asediul s-a pre-lungit pînă la începutul lui 134G. El a fost atroce, deoarece s-a declanşat ciuma în rîndul armatei asediatoare, iar aceasta a încercat să răspîndească epidemia la asediaţi, aruncînd ca-davre îh interiorul incintei fortificate a Caffei, cu ajutorul unor puternice catapulte. Această metodă de război microbian, pe cît de oribilă, pe atît de neaşteptată la sfîrşitul Evului Mediu, nu a îngenunchiat apărarea, care a ştiut să ia măsuri eficiente pentru a evita toate consecin-ţele îngrozitoarei boli. Dar vasele care aduceau la Caffa întăriri şi aprovizionări, expediate din Genova şi din alte oraşe ale Italiei au luat la întoarcere germenii ciumei şi au răspîndit-o în Europa, unde în cîţiva ani a secerat aproape o treime din populaţie. Astfel, una din cau-zele principale ale marii depresiuni din secolul al XlV-lea şi-a avut originea şi punctul de ple-care în bazinul Mării Negre.

Hanul a trebuit să abandoneze în cele din urmă al doilea asediu al Caffei, fără a fi reuşit să înfrîngă rezistenţa fortăreţei. Dar a rămas tot pe poziţiile sale şi nu a consimţit să în-ceapă tratative dccît atunci cînd veneţienii, aflînd că genovezii reîncepuseră, fără să-i anunţe, traficul cu Kîpciakul, i-au trimis şi ei la rîndul lor o solie în anul 1347. Coloniei Tana i-au fost restabilite posesiunile, doar drep-tu r i l e de vamă au fos t măr i t e de l a 3 l a 5%. Dar genovezi i , s igur i de t ra ta tu l lor de al ianţă, au refuzat să recunoască al ia -ţilor lor dreptul pe care şi—1 arogaseră pentru ei înşişi. Aceasta a stat la originea unui nou conflict între Genova şi Veneţia, care avea să ducă la ocuparea de noi puncte fortificate la Bosfor şi la cel de-al doilea „război al Strîm-torilor" între cele două republici, împăratul

143

moartea lui Djanibek, in 1357, succesorii săi nu au mai putut menţine unitatea Hoardei de Aur, care sfîrşeşte prin a se împărţi în mai multe hanate şi formaţiuni mai mici, la fel ca şi Persia cu douăzeci de ani mai devreme. Mi-sionarii şi negustorii au trebuit să se retragă din „Tartaria de Nord", pe care o străbăteau altădată în deplină siguranţă; ei nu mai dis -puneau acolo de nici o garanţie. „Ostilitatea împotriva occidentalilor mergea mînă în mină cu un nou val de islamizare. Progresele Isla-mului, scrie R. Grousset, îşi culegeau roadele, la fel ca şi influenţa Egiptului mameluc, în toate domeniile vieţii politice şi sociale. De la toleranţa religioasă tradiţională a gingishani-zilor, Hoarda de Aur era pe cale să treacă la fanatismul musulman, «totalitar», al mame-lucilor"39. In aceste condiţii atît de net defa-vorabile, traficul pe distanţă lungă pe drumurile Asiei mongole dispare, iar depresiunea economică, sensibilă în Occident, ajunge în ba-zinul Mării Negre, pentru a se întinde de acolo, cu şi mai multă forţă, din nou asupra Europei, care depindea în mare parte de activitatea pie-ţelor sale. Placă turnantă a prosperităţii in secolul precedent, traficul Mării Negre este în aceeaşi măsură placă turnantă pentru criză, care opreşte, în al doilea sfert al secolului al XlV-lca, avintul expansiunii capitaliste.

Trebuie deci sâ completăm acest tablou, trasat de Pirenne cu atîta măiestrie în pri -vinţa stagnării dezvoltării economice, după prima perioadă de expansiune a capitalismu -lui comercial şi industrial de la sfîrşitul evu -lui mediu. Comerţul exterior nu numai că nu „a încercat să-şi lărgească aria de expansiune"; el s-a retras puţin eite puţin din întreg hin-terland-ul asiatic şi din unul din centrele sale principale, bazinul Mării Negre. Nu este doar o stagnare, ci o retragere, un fenomen de repli -ere. Cauza este evidentă: unitatea mongolă atrăsese în secolul al XlII-lea traficul interna-ţional, deschizîndu-i drumurile parcurse de

145

dccît reglementarea defavorabilă a datoriilor regelui Angliei sau complicaţiile rezultate din ostilităţile angajate de acest suveran împo -triva regelui Franţei. Nu este imposibil ca în-treruperea bruscă a traficului cu Imperiul; Hoardei de Aur şi repercusiunile inevitabile de pe piaţa italiană să fi avut o oarecare contri -buţie. Ciuma neagră, funestul dar al Asiei mongole pentru Europa, a desăvîrşit ceea ce blocada de pe coastele Mării Negre începuse. O lume împuţinată şi sărăcită a trebuit să su -porte criza scumpirii vieţii de după 1350 şi a văzut desfăşurîndu-se, de la un capăt la altul al continentului, de la comunele flamande la ciompi din Florenţa si la zeloţii din Thessalo-nik, grevele industriale, răzmeriţele şi revo-luţiile. Va trebui să treacă un secol pentru ca deschiderea de noi căi de navigaţie pe mările necunoscute din Oceanul Indian şi din Atlan-tic să ofere traficului internaţional o ocazie unică de a se dezvolta şi de a folosi capitalu -rile acumulate de băncile şi casele negusto-reşti. Atunci va avea loc, în întreaga accep-ţiune a cuvîntului, expansiunea capitalismului din ajunul epocii moderne, care se dezvoltă pe măsură ce tezaurele din Indii şi din Lumea Nouă se revarsă pe pieţele? Europei Occiden-tale.

Dar la această nouă perioadă de prosperi-tate, traficul Mării Negre nu mai participă în nici un fel. Cucerirea otomană i-a închis ac-cesul la comerţul european în a doua jumătate a secolului al XV-lea: Constantinopolul, cucerit în 1453. Trapezuntul în 1461, Caffa în 1475, Chilia şi Cetatea Albă în 1484, sînt de acum înainte porturi controlate de Imperiul turcesc, care le exploatează resursele în folosul său exclusiv, aşa cum Imperiul bizantin o făcea în perioada apogeului puterii sale. Aceste resurse sînt, de altfel, doar locale şi furnizează Istam-bulului produsele naturale din regiunile dună-rene si din Rusia Meridională, la care se cuvine

147

primă perioadă a expansiunii capitalismului noţiunea de „mai departe", care se întindea spre adîncurile Asiei, „Asie la parfonde" sau „Asie la Maiour". Această căutare nu mai pu tea să se orienteze spre bazinul Mării Negre, dar rămînea în minţile oamenilor ca o invitaţie la călătorie şi la aventură. Este misterul „căutării Cathay-ului", care obsedează imaginaţiile la sfîrsitul evului mediu şi care îi îndeamnă pe navigatori să exploreze alte căi, pe unde să poată ajunge acolo. Este notoriu faptul că, atunci cînd Cristofor Columb îşi lansa cara-vanele în traversarea Oceanului necunoscut, el socotea că nu va putea ajunge decît la ţăr-mul răsăritean al Chinei şi că, la început, îm-preună cu tovarăşii săi, a luat Antilele drept Japonia. Din această confuzie, de altfel, s-a născut noţiunea de „Indii Occidentale" şi cea de „indieni" din America, menţinută pînâ îa epoca modernă.

Astfel, se poate regăsi pînă şi în dinamica marilor descoperiri şi a noilor căi comerciale, care se îndepărtează în mod absolut de Marea Neagră, o ultimă mărturie asupra importanţei şi a activităţii traficului ei internaţional, al cărui rol nu mai poate fi ignorat în istoria eco-nomică. La fel de mult ca tîrgurile din Cham-pagne, în epoca lor de maro celebritate, tot aşa de mult şi mai mult chiar decît traficul din Mediterana Orientală, după cucerirea portu-rilor Levantului de către musulmani, tot aşa de mult ca cel al Hansei în Marea Nordului şi în Baltica, acest rol constituie un factor de prim ordin în dezvoltarea relaţiilor comerciale şi progresul economiei capitaliste. Această ob-servaţie este valabilă, de altfel, nu numai pen-tru volumul negoţului şi al cifrei sale de afa -ceri, dar şi pentru metodele care se perfecţio-nează acolo, în atmosfera mai liberă a vieţii coloniale, desprinsă de piedicile tradiţiei şi de ordinea corporativă sau feudală a evului mediu european.

149

NOTE

1 întreg capitolul a fost publicat — cu infime modificări— sul) titlul La mer Xoire, plaque tournante du traficinternaţional ă la fin du Moyen Âge, in HIISEE, XXI,1944, p. 30—G9 (prezentat de G. Nicolescu, în RIR. XV.1944, p. 245). O. Lampsides (ByzantinischeZeitschrifl, 65,1972, p. 440) îl consideră .,o capodoperă în care se evidenţiază spiritul pătrunzător, multilateralitatea cunoştinţelor şi fantezia creatoare a lui Brătianu". Denumirea de,.placă turnantă a comerţului internaţional" atribuităMării Negre a fost reţinută de mai mulţi specialişti. Of.F. Braudel, Mediterana şi lumea mediteraneană in epociilui Filip a! II-lea, I, trad. M. Gheorghe, Bucureşti, 1985,p. 205: M. Balard,Genes et ta mer Noire (XlIIe—XV*siecles), in Hernie historique, CCLXX, 1983, 1, p. 33; S.losipescu, Dalica, Dobrotiţă, Ioancu, Bucureşti, 1985, p. 24.întrucit acest capitol conţinea iniţial numai cinei note ale autorului, de puţină utilitate pentru cititor, am con-siderat oportun, dat fiind similitudinea textelor, să adop-tăm aparatul critic al articolului apărut în R1ISEE, XXI, 1914, p. 36—69 (fără să introducem sistemul de abrevieri folosite în notele editoriale) şi să renunţăm în acest caz la adnotările proprii. Cititorul va avea astfe! prilejul să fie confruntat cu o secvenţă din lucrare re -dactată in întregime — text şi note — de Gheorghe Bră-tianu. în cîteva cazuri ne-am permis să facem cîteva neînsemnate întregiri in cadrul aparatului critic, com-pletînd titlurile lucrărilor şi revistelor redate incomplet sau prescurtat şi adăugind anii lor de apariţie. în afară de această notă, în text am inclus numai una singură pro -prie (26), ataşată unui pasaj ce lipseşte din studiul pu-blicat in RHSEE, XXI, 19 14, o altă notă editorială (40), cu succinte observaţii, fiind plasată la sfîrşitul capito-lului.

2 Ci. bibliografia anexată la comunicarea D-lui Sapori,în VIII' Congres International des Sciences historiques.Communications, Zurich, I I , 1938, p. 374—377.

2 G. I. Brătianu, Recherches sur le commerce ge'nois dansla mer Xoirc au XIII* sticle, Paris, 1929, p. 293—294.

2 Cf. G. T- Brătianu, Les Yeniticns dans la mer Noirc auXIVe sicele (Academie Roumaine, iStudes et recherches, XI), Bucureşti, 1939, p. 31. Documentele au fostpublicate ele R. Morozzo della Rocca şi A. Lombardo,Documenti delcommercio veneziano nei secoli XII et XIII,Torino. 1910, XX, p. 83—84 şi 200—201.

2 Idem, Xotes sur un voyage en Crime'e, în Revue historiquedu Sud-Est Europeen, XIX, 1942, 1. Documentul estepublicat de R. Morozzo della Rocca şi A. Lombardo,op. cit.. I I , p. 18—19.

2 Cf. A. Vasiliev, The Golhs in the Crimea, Cambridge,Massachusetts, 1936. p. 158—159.

151

80 Cî, E. Haenisch, Kulturbilder aus Chinas Mongolenzeit, în Historische Zeitschrift, 164, 1941, p. 48.

31 P. Lemmens, op. cil., p. 73 şi urm.31 R. Grousset, L'empire des steppcs. Aitila, Gengis-

Khaa,Tamerlan, Paris, 1939, p. 390.

31 Ibidem, p. 164.31 Vezi mai sus. Pentru izvoare, cf. \V. Heyd, op. cit.,

II,p. 187 şi urm.

31 A. Ferretto, Annali storici di Scstri Ponente, in AftidellaSncletă Ligure di Storia Patria, XXXIV, 1904, p. 235—236.

31 Gf. G. I. Brătianu, Recherches sur Vieina et CetateaAlbă, Bucureşti, 1935, p. 82, 120 şi urm.

31 P. P. Panaitescu, La mute. cotnmerciale de Pologne ă ismer Noire au Moyen Age, in Revista istorică romană,III, 1933, p. 172 şi urm.

31 W. Heyd, op. cit., IT, p. 188.31 R. Grousset, L'empire des steppes..., p. 483.31 Pentru unele afirmaţii inserate in capitol s-au exprimatanumite rezerve. Astfel, cifrele de afaceri indicate deactele notariale emise la Pera şi Calfa (MN, p. 233—244)stnt considerate discutabile; se impuşi nuanţări tn ceeace priveşte opoziţia tranşantă dintre progresele înregistrate In ultimele decenii ale secolului al XllI-lca şideclinul din secolul următor (p. 236—237), aviutul genera! al comerţului occidental prelun«indu-se pină la crizadin anii 1343—1350, iar colonia genoveză de la Tebrizatinglnd apogeul pe la 1310—1320 ; produsele asiatice s-awscurs spre Europa prin Marea Neagră şi la sfîrşitul secolului a! XlV-lea, Tana nefiind complet distrusă de invazia lui Timur (p. 245); antagonismele veneto-genovezenu au avut drept singure cauze rivalitatea comercială•din spaţiul pontic. Cf. recenzia lui M. Ralard din Revuehistorique, 98, CGLI, 1974, 1, p. 168—169. Elemente<le susţinere a acestor observal,ii se găsesc în monumentala sinteză a lui M. Balard, La Românie genoise (XIIe—■debut du XV' siecle), 1—11, Roma, 1978.

---■

fi

Cartea !V

MIZA STRÎMTORILOR

deveni, într-un plan mai îndepărtat şi mai \ast, în secolul al XVIII-lea, între marile puteri ma-ritime ale erei moderne, în America şi în In -dii.

In a doua jumătate a secolului al XlII-lea, trei oraşe italiene erau direct interesate în traficul Levantului şi al Mării Negre: Veneţia, Pisa şi Genova; între ele se declanşează războiul denumit al „Sfîntului Sabas", care opune într-un conflict sîngeros coloniile lor de la Locurile Sfinte. Tratatul de alianţă cu Mihail Pa-leologul şi avantajele acordate genovezilor fuseseră pentru ei revanşa înfrîngerilor pe care le suferiseră în Siria, însă războiul purtat împotriva Veneţiei le fusese defavorabil; adversarul îşi dovedise superioritatea navală în toate înfruntările serioase. Apoi, sătui de luptă, armistiţiile au oprit ostilităţile, conciliere favo-rizată prin medierea lui Ludovic cel Sfînt, dor-nic să asigure pacea creştinătăţii în momentul în care îşi întreprindea ultima cruciadă; ele au fost reînnoite periodic între genovezi şi vene-ţieni, fără a se ajunge cu toate acestea la un tratat de pace definitiv. în pofida alianţei sale cu Pisa, care îi adusese succesul în războiul din Siria, Veneţia nu a intervenit în conflictul ce rek,buenise între acest oraş şi Genova. Avan-tajul comercial al unei neutralităţi fructuoase i-a tentat poate pe negustorii din Adriatica şi le justifică inactivitatea din timpul acestui răz-boi: ei au asistat fără să intervină în nici un fel la zdrobirea flotei pisane la Meloria, în 1284, pe care nu o prevăzuseră probabil atît de deplină. Această bătălie marchează o cotitură în relaţiile dintre oraşele maritime din Italia: Pisa este de acum înainte eliminată ca putere navală de prim ordin, iar lupta continuă între Genova şi Veneţia, care ocupă singure primul loc al scenei. Războiul va reîncepe cîţiva ani după victoria genovezilor asupra pisanilor şi va fi provocat de această dată de Veneţia, care pare să-1 fi căutat cu o voinţă statornică. Se pune întrebarea în ce măsură ar fi justificată

157

siguranţă libera trecere pentru corăbiile sale în Marea Neagră. Altfel nu s-ar putea explica de ce, în timpul foametei din 1268, Signoria a trimis în căutarea griului „iusque as Tatars", precum atestă cronica lui Martino da Canale, care adaugă că printre furnizorii de alimente se afJau „Tatars, Alan, Giquis*\ Rous, Turs, Amnins et Greş", adică tocmai locuitorii de pe ţărmurile bazinului pontic septentrional şi o-riental2. în anul următor, în negocierile angajate prin medierea papei între genovezi şi ve-neţieni pentru a pune capăt stării de război dintre cele două oraşe, instrucţiunile trimise de Genova ambasadorilor săi la curtea de la Roma specificau clar qnod non iretur aci Ta-nam, rccunoscînd astfel că veneţienii frecventau piaţa Tanei, aproape de vărsarea Donului în Marea de Azov. Reelamaţiile prezentate de Veneţia autorităţilor bizantine în 1278, care sînt o mină de informaţii preţioase asupra or-ganizării administrative şi fiscale a Imperiului grec, conţin multe aluzii la negustorii sau la navigatorii ce făceau negoţ în porturile Mării Negre; actele notarilor genovezi de la Pera şi de la Caffa, din anii 1281—1290, menţionează de mai multe ori în tranzacţiile lor moneda veneţiană şi negustori veneţieni în Crimeea. Prin 1285, cîţiva dintre ei, care se duseseră la Trapezunt, fuseseră atacaţi de genovezi. To-tuşi această concurenţă are un caracter mai mult sau mai puţin privat: în afară de bailul coloniei de la Constantinopol, nici o altă au-toritate veneţiană nu este menţionată în acea vreme pe litoralul Mării Negre, unde consu-latele genoveze sînt numeroase3.

Iată totuşi că în 1287 şi 1288 apar în re-gistrele veneţiene hotărîri privitoare la con-sulul din Soldaia sau din „Gazaria". La 10 apri-lie 1291 se pune problema unei ambasade ce se va duce pe lingă „împăratul Nogai"; trimi-sul, în cazul în care va reuşi în misiunea sa,

* De la Zichia, numele grecesc al Circasiei.

159

Tebriz. Ştim că la fel se întîmpla pe alte mări: Marco Polo afirmă că negustorii din Genova parcurgeau Marea Caspică, iar pe de altă parte, aflăm că o flotilă era echipată la Bagdad de constructori genovezi, pentru a intercepta co-merţul dintre Egipt şi India: cînd fraţii Vivaldi porneau din Genova, în 1291, ca să facă în-conjurul Africii, din care nu aveau să se mai întoarcă, ei sperau să întîlnească această es-cadră prietenă la capătul periplului lor în con-tinentul necunoscut8. Este evident că genove-zii erau în slujba marinei ilhanului, asumîn-du-şi şi misiuni diplomatice: majoritatea me-sajelor adresate de suveranul mongol din Per-sia papei şi regilor creştinătăţii, între 1285 şi 1291, pentru a-i determina la o acţiune co-mună contra Egiptului musulman şi a alia-ţilor săi, sînt încredinţate unor emisari geno-vezi: Tommaso degli Anfossi, Buscarello de Ghizulfi; „interpreţii regelui tartarilor", numiţi în mod expres într-o scrisoare1 pontificală, sînt, cel puţin în parte, genovezi. Este clar că, aban-donînd vechea orientare din politica sa, Genova a luat acum partea Imperiului de la Tebriz chiar în momentul cînd acesta nutrea proiecte ostile împotriva Egiptului* şi reîncepea vechiul război contra Imperiului vecin al Hoar-uei de Aur. în 1289 conflictul izbucnise din nou la frontiera Caucazului, iar trimiterea emisarului genovez din Caffa pe lingă Argun la 27 aprilie 1289 s-a produs chiar în momentul în care armata acestuia din urmă se punea în mişcare împotriva aceluia a Kîpciakului, comandată de Nogai, pe care o înfrîngea la 11 mai, pe malurile rîului Karasu din Circasia9.

Dar fără îndoială că informaţia cea mai surprinzătoare este cea ce priveşte vasul echi-pat pentru Argun şi care naviga pe coasta ră-săriteană a Mării Negre. Ea trebuie coroborată

* Cu toate acestea politica prudentă a Gen ovei men-ţinea bune raporturi cu Egiptul: un tratat era semnat cu reprezentantul Sudanului la 13 mai 1290.

161

Neagră şi au alcătuit o flotă ce nu a ezitat să traverseze Strîmtorile şi să atace la Lajazzo escadrila veneţiană, întărită de alte ambarca -ţiuni ce li se alăturaseră în Mediterana Orien-tală.

Genovezii au obţinut o victorie completă, care subliniază caracterul colonial şi comercial al războiului; ea era datorată iniţiativei parti -culare a armatorilor şi a negustorilor din aşe-zările genoveze din Marea Neagră şi din Le-vant, care învinseseră o flotă veneţiană de for-maţie analoagă. Urmarea operaţiilor nu este mai puţin caracteristică în această privinţă. După o mare desfăşurare a forţelor navale genoveze, cu care veneţienii au refuzat în mod prudent să lupte, riposta Veneţiei s-a produs în apele Levantului. Flota lui Ruggiero Morosini s-a dus să incendieze Pera în vara anului 1296, în timp ce o escadră traversa Strîmtorile şi ataca aşezările genoveze din Crimeea. Atacul fusese posibil datorită slăbiciunii manifestate de Im-periul bizantin, care avusese ideea nefericită de a-şi dezarma flota după Vecerniile siciliene şi după începutul războiului dintre Anjou şi Aragon. Andronic al II-lea, palid urmaş al lui Mihail al VlII-lea, se credea de acum înainte la adăpost de orice surpriză, crudă eroare, care marchează, poate la fel de mult ca şi cucerirea latină din 1204, începutul iremediabilului declin al vechiului Imperiu de Răsărit. Colonia gre-cească din Pera a putut totuşi să se refugieze în incinta Constantinopolului şi să se răzbune pe coloniştii veneţieni, care, aici, se aflau la che-remul adversarilor lor. Profitînd de disensiu-nile ce opuneau în Genova pe Guelfi Ghibeli -nilor, escadra veneţiană a lui Frasio Morosini s-a putut duce să prade colonia genoveză de la Lajazzo. Scopul războiului era să lovească puternic pe duşman în comerţul său şi în aşe-

zările care îi asigurau tranzacţiile.Campania navală din 1298 a avut în sfîrşit

un rezultat care, deşi nu era decisiv, permitea totuşi restabilirea păcii, dorită fără îndoială şi

163

Primele efecte ale acestei noi situaţii au fost resimţite la Constantinopol. Veneţia cerea Imperiului bizantin despăgubiri pentru pier -derile suferite de colonia sa, cu ocazia incen-dierii Perei şi a represaliilor declanşate de ge-novezi împotriva supuşilor ei, pe care autorităţile greceşti au permis să fie săvîrşite fără a le lua apărar;i. Genova s-a conformat anga-jamentelor tratatului de la Milano şi a păs -trat o strictă neutralitate: o escadră vene-ţiană a putut deci, în vara lui 1301, să ridice pînzele spre „România", luînd cai şi arcaşi; piraţi echipaţi de bailul din Negroponte şi de seniorii veneţieni din Arhipelag puneau stăpî-nirc pe mai multe insule aparţinînd încă Bizanţului. Pentru a încheia, escadra lui Belletto Giustiniiani a trecut Strrmtorile, a ancorat in faţa Cornului de Aur şi a incendiat 'mai multe clădiri prin detaşamentele debarcate în acest scop. în ciuda indignării locuitorilor capita-lei, care voiau să blocheze portul lor legînd unul' de altul toate vasele ce se aflau acolo, împăratul Andronic, descurajat de neutralita-tea absolută a genovezilor din Pera, din partea cărc:a nu mai putea aştepta nici un ajutor, s-a resemnat să ducă tratative. Armistiţiul ele zece ani, semnat în 1302, asigura veneţienilor li -bertatea traficului, le acorda despăgubirile so-licitate în hyperperi de bună calitate (erau la curent cu schimbările monetare şi deprecierea monedei greceşti) şi lăsa seniorilor din Arhi-pelag cea mai mare parte a insulelor cuce -rite.

A venit atunci rîndul .coloniei genoveze ele la Pera să tragă concluzia impusă de ultimele evenimente; ea obţinea de la Andronic al II-lea, ce nu era la prima concesie făcută, un nou pri-vilegiu, în mai 1303, prin care îşi lărgea con-siderabil terenul de aşezare, delimitat cu toată precizia posibilă şi conţinând acum o supra-faţă de aproape treizeci şi şapte de hectare. Un povîrniş, cu o lăţime de şaizeci de coţi, unde nimeni nu avea dreptul de a construi, se afla

165

flict violent izbucnea între colonia din Tra-pezunt şi împăratul Alexios al Il-lea Comnenul. Refuzînd să plătească taxele cerute de autorită-ţile greceşti, genovezii se prei'ăeuseră că se îmbarcă împreună cu mărfurile lor şi că pă-răsesc oraşul, dar intervenţia gărzii georgi -ene a întors disputa în dezavantajul lor. De aici a rezultat un adevărat război, în cursul că-ruia genovezii incendiază arsenalul maritim de ]a Trapezunt, în timp ce împăratul grec, aliat cu căpetenia turcă de la Sinope, a atacat comptoarelc clin Crimeea; corsarii genovezi ri-postau soufundînd vasele „Marelui Comnen" din raza Trapezuntului. Abia în 1314 şi 1316 a fost restabilită pacea în urma ambasadelor lui Pietro Ugolino şi Oberto Cattaneo, cînd un nou amplasament, aproape de „Castelul Lei-lor", pe esplanada care domina portul, fusese atribuit coloniei; ea se întărea îndărătul şan-ţurilor şi a turnurilor, la fel ca cea clin Pera cu eîţiva ani mai înainte. Cînd veneţienii s-au instalat la rîndul lor acolo în iulie 1319, trata tul încheiat cu împăratul Trapezuntului menţiona în mod expres privilegiile anterioare ale genovezilor, care achitau 20 de aspri de fiecare încărcătură de mărfuri (12 cînd soseau pe calea uscatului) si o taxă ele 3% ad valorem, redusă pe jumătate clacă atît cumpărătorul cît şi vînzătorul aparţineau, amîndoi, naţiunii celei mai favorizate, şi de 1% când era vorba de stofe. Astfel, conflictul ce periclitase existenţa coloniei se termina printr-un acord, care i-a consolidat poziţia în Imperiul Trapezuntului şi n făcea să profite din plin do comerţul cu Asia14. O criză analoagă, clar cu dificultăţi mai serioase, izbucnise în acelaşi timp pe litoralul nordic, în raporturile dintre coloniile geno-veze cu Imperiul Hoardei de Aur. Acesta de-a-bia ieşise dintr-un război civil, care pusese capăt, în ultimii ani din secolul al XIII-]ea, atotputerniciei lui Nogai. Pe asociatul său Tu-la-Buga. hanul legitim, deoarece nu se arătase atît de docil pe cît se aştepta de la el,

I,

167

mata lui Nogai s-au dus să-şi ofere serviciile împăratului bizantin prin intermediul autorită-ţilor din Vioina, oraşul dunărean pe care l-am văzut în vremea lui Mihail Paleologul în de-pendenţa Imperiului grec. Aceşti alani, care tra-versează Dunărea în 1300, aveau să joace un rol în războiul împotriva Companiei catalane şi să sufere din partea acesteia o zdrobitoare înfrîngere16. Cît despre Ciaka, fiul lui Nogai, el găsise refugiu pe lîngă cumnatul său Theodor Svetoslav în Bulgaria; dar, în curînd, per-spectiva de a înfrunta redutabila aranată a lui Toktai, învingător în Kîpciak, ,îl determină pe ţarul bulgar să se debaraseze de ruda sa şi să reînnoiască legătura de vasalitate faţă de Hoarda de Aur şi noul ei împărat. Fără îndo-ială că, în urma omagiului prestat lui Toktai, el intră în posesia gurilor Dunării şi a Basa-rabiei Meridionale: documente din 1314 şi 1316 îl arată în adevăr stăpîn la Maurocastron la vărsarea Nistrului, poziţie pe care nu o putea păstra decît cu conslimtămîntul hanului mongol de la Sărai, căruia îi câştigase fără îndoială bunăvoinţa prin oportuna isuprimare a lui Ciaka17.

Devenit singur stăpîn al Imperiului, Tok-tai i-a făcut pe negustorii latini să-i simtă toată greutatea autorităţii sale; poate că le purta pică genovezilor pentru atitudinea lor prea deschis favorabilă Imperiului rival al Ilhanu-lui de la Tebriz. El îi somează pe neaşteptate să înceteze comerţul cu sclavi, care îi răpea în fiecare an un mare număr de supuşi, pentru a fi revînduţi nu numai în Egipt, unde ei asigu-rau, recrutarea mamelucilo-r, dar şi în porturile creştine ale Mediteranei. In 1308 negustorii genovezi aflaţi la Sărai au fost arestaţi şi tri-mişi apoi la Solhat în Crimeea, iar mărfurile lor confiscate; nemulţumit de această sancţiune economică, hainul a trimis o armată numeroasă să asedieze Caffa. Oraşul era probabil deja înzestrat cu unele lucrări de apărare, după atacul veneţian din 1296 si trecerea armatei lui

169 •-

tăriturile de Ja Caffa şi de a reinstala aici co-lonia.

Spre a sublinia importanţa acordată acestei chestiuni, Ja Genova fusese constituită o ad-ministraţie specială: pentru început au fost Octo sapientes constituti super factis navi-gandi et maris majoris, al căror birou centrai era ulterior mai cunoscut sub numele de offi-cium Gazariae, oficiul Chazariei sau al Cri-meei. Una din prime'le hotărîri ale acestui organism a fost de a impune în 1316 tuturor vaselor genoveze care navigau în Marea Neagră să facă escală cel puţin o zi în portul Caffa, în scopul de a-i reda acestuia prosperitatea de odinioară. Acest document aduce, de altfel, con-tribuţii preţioase la topografia aşezării geno-veze, a cărei dezvoltare avea să continue de acum înainte fără să mai întâlnească aceleaşi obstacole19. i

Două trăsături imprimă totuşi o amprentă specială pe această nouă fază a vieţii coloniale genoveze din bazinul pontic, cu mult înainte ca să devină sensibilă depresiunea economică clin a doua jumătate a secolului al XlV-lea, care a fost, de altfel, mai accentuată pe litoralul ră-săritean al Mării Negre, supus mai direct in-fluenţei tulburărilor de pe continentul asiatic. A fost mai întîi ruptura, la care am mai făcut aluzie, dintre Genova şi coloniile sale: acestea, în mult mai mare măsură decît în vremea în-temeierii lor, s-au văzut reduse Ja propriile mijloace şi au manifestat un remarcabil spirit de iniţiativă şi de independenţă, pe care am fi tentaţi sâ-1 comparăm cu cel ce a ridicat în secolul al XVIII-lea statele americane împo-triva Marii Britanii. însuşi caracterul Joi- a fost profund modificat: aşezările nu mai sînt comptoare deschise, fixate în vreun cartier cedat de unul sau altul din potentaţii băşti-naşi, în scopul unic de a adăposti negustorii şi mărfurile şi de a le facilita schimburile. A-cestea sînt acum. adevărate cetăţi, fortificate după obiceiul timpului, ale căror ziduri groase

171

totul fosta sa măreţie şi era incapabil de un e-fort militar sau naval susţinut, datorită de-zordinei crescânde din cadrul finanţelor sale şi a încălcărilor serviciilor publice provocate de drepturile feudale. Imperiul lui Andronic al II-lea nu urmărea în mai mică măsură politica etatistă în materie de aprovizionare, pe care o moştenise de la regimul autoritar şi ambiţios al lui Mihail al VlII-lea. Deoarece devenea greu de a o aplica genovezilor din Pera, a-dăpostiţi în fortăreaţa lor, autorităţile greceşti se revanşau pe socoteala veneţienilor. Ele se străduiau să menţină controlul preţului alimentelor, care constituia ultima linie de apărare a unei politici alimentare şi economice, lăsată moştenire Bizanţului de către tradiţia romană din Imperiul târziu. Astfel, armistiţiul reînnoit cu Veneţia, în 1310, menţinea prohibiţia de a exporta griul, în cazul cînd muidul ar valora mai mult decît un hyperper. In 1319, chiar în anul în care colonia veneţiană de la Trape-zunt obţinea privilegii, ambasadorii împăratului grec din Constantinopol cereau ca griul importat de veneţieni din regiunile Mării Negre să nu fie vîndut pe teritoriul Imperiului fără să se achite o taxă specială şi fără autorizarea expresă a împăratului. Or, acordurile precedente nu interziceau vînzarea în posesiunile bizantine decît a sării, a răşinii şi a griului indigen. „Or, adăuga maliţios nota veneţiană, griul din Marea cea Mare nefiind deloc semănat în Imperiu, cum de altfel acolo nu se găseşte nici sare, nici răşină, veneţienilor îe este permis să-1 vîndă şi să-1 plaseze sau să-1 exporte după cum doresc". Discuţia se prelungea, fără să ajungă la un rezultat concret20.

în acel moment comerţul veneţian putea fi tentat să se angajeze pe o altă cale. In contact direct cu posesiunile' Veneţiei din Adriatica, regatul sîrb se consolida rapid sub conducerea energică a NemaniziJor. Regii din această di-nastie aveau ambiţia să joace principalul rol 173

riile clin Phoceea sau Chios, la marginea Asiei Mici turce.

Conflictul între guelfii din Genova şi ghi-belinii din colonii avea să determine pierde rea acestei poziţii avantajoase: în 1324, o flotă genoveză, sub conducerea lui Carlo Grimaldi, în-cerca să blocheze Pera, fără să reuşească, şi făcea o incursiune în Marea Neagră, provocînd pierderi mai serioase negustorilor şi navigatorilor de la Tana şi din Marea de Azov. La întoarcere, ea a găsit Bosforul zăgăzuit, în dreptul Hieronului (punctul cel mai îngust al Strîm-torii), de către escadra ghibelină din Pera şi a ^rebuit să se întoarcă la Sinope, unde căpetenia turcă din partea locului a pus stăpînire pe o mare parte din vasele şi echipajele lor. Colonia din Pera îşi dovedise forţa, dar disensiunile nefericite dintre facţiunile genoveze fuseseră dezvăluite întregului Levant. Nu este de mirare în aceste condiţii că în 1328, o flotă veneţiană a venit să blocheze şi să jefuiască Pera pentru a se răzbuna pe corsarii susţinuţi de colonie şi pentru a intercepta pentru mai multe săptămîni navigaţia, de la Hieron pînă aproape de Scutari; ea nu a ridicat blocada deeît după plata unei serioase despăgubiri. Această acţiune încuraja Imperiul bizantin să-şi • ia şi el o tardivă revanşă: zvîcnirea de energie care marchează domnia tînărului Andronic al III-4ea (el îl înlăturase în 1328 pe bunicul său Andronic al Il-lea) s-a manifestat prin recucerirea Chiosuilui, recunoaşterea suzeranităţii sale de familia Cattaneo, genovezi care moşteniseră Phoceea, şi prin recucerirea Lesbosului, unde seniorul genovez din Phoceea căutase să se stabilească în 1331, profitînd de o cruciadă împotriva turcilor din Asia Mică. Cînd colonia din Pera a încercat să se pregătească pentru rezistenţă, noul împărat bizantin, întărit de sprijinul Veneţiei, a ştiut să-i ţină piept şi să o oblige să respecte tratatele existente23.

Ajungem astfel la anul 1332, cînd -se con-stată că politica veneţiană se orientează ho-

175

contemporan al lui Dante, dacă nu ar apare şi Ia celălalt făuritor de proiecte pentru uzul regilor Franţei şi ai Angliei, avocatul din Cou-tances, Pierre Dubois. Cu o diferenţă totuşi: TIU se ştie în ce măsură acesta din urmă înfă-ţişa vederile sale personale sau opiniile epocii, fără altă legătură cu cercurile oficiale decît memoriile copioase pe care el li le adresa: cum s-a spus în glumă, „cafeneaua Comerţului" din acea vreme. Nu la fel stau lucrurile cu Sa-nudo. Lucrarea sa, însoţită de un portulan detaliat al coastelor Mediteranei şi ale Euxi-nului, datorat fără îndoială cartografului Pie-tro Vesconte, pare să fi fost luat serios în consideraţie, dacă nu la curtea pontificală, cei puţin în patria sa, la Veneţia. Politica Senatului, aşa cum poate fi dedusă din re-gistrul deliberărilor sale din 1332 şi de la începutul anului următor (anul veneţian înce-pea la întîi martie), pare copiată exact după recomandările lui Sanudo, cu această nuanţă totuşi ră obiectivul cruciadei nu mai era Egip-tul, ci coasta Asiei Mici, din care emirii turci, punînd stăpînire pe ea, făcuseră o redutabilă vizuină de piraţi. în această direcţie se în-dreaptă eforturile cruciadei. La 22 iunie, Se-natul decreta interzicerea comerţului cu „Tur-cia", duşmana Creştinătăţii; în august, con-sfătuirea întrunită la Rhodos strîngea alianţa dintre Veneţia, Andronic al III-lea şi Marele maestru al ospitalierilor, la care trebuiau să adere regele Franţei şi Sfântul Scaun. Viitorul avea să înlăture încă o dată lovitura ce ameninţa Islamul: nu a avut loc decît expe-diţia, de altfel victorioasă, care a lăsat Smirna celor ce au năvălit asupra acestui oraş în 1344. Războiul între Franţa şi Anglia şi ruina marilor bănci florentine, preludiu al crizei de deflaţie pe care am menţionat-o mai sus, au răpit proiectului de cruciadă principalele sale mijloace de realizare. Dar în 1332 războiul împotriva necredincioşilor părea imi-

177

ţă? Poate; dar într-o vreme cînd schimburile materiale şi spirituale sînt încă atît de frec -vente, de la un capăt la altul al continentului asiatic, în acei ani în care mai subzistă resturi ale unităţii mongole, înainte de dizolvarea sa definitivă, este permis să presupunem că o dată cu mărfurile şi moda (influenţa Extre -mului Orient asupra costumelor europene în acea vreme este un fapt incontestabil), ideile şi credinţele au putut fi, de asemenea, vehi -culate şi au putut determina apariţia unor forme similare de sentiment şi de gîndire.

Dar este timpul să ne întoarcem la aspec-tul propriu-zis economic şi comercial. Piaţa cea mai interesantă mai era încă aceea pe care o oferea Imperiul Kîpciakului, atît prin ma-rile sale resurse naturale, cit şi prin posibili -tăţile pe care le asigura, şi la acea dată, tra-ficului îndepărtat al Cathayului. Pentru Veneţia era dificil să-şi restabilească drepturile în Crimeea, unde dezvoltarea Caffei statornicise hegemonia rivalilor ei, genovezii. Dar negustorii ei nu au încetat, pare-se, niciodată să frec-venteze Tana, la vărsarea Donului, de unde pleca marele drum spre Sărai şi Asia Centrală. Consulul pe care îl întreţinea obţine, chiar în 1333, o diplomă de concesiune de la împăratul Uzbek, ce permitea coloniei să se stabilească la adăpostul şanţurilor şi palisadelor, pentru a veghea la interesele negoţului său. In graba sa de a popula noua concesiune, Senatul Veneţiei delibera chiar asupra necesităţii de a acorda drept de cetăţenie unui număr de cincizeci de negustori străini care ar beneficia de ea doar în limitele Imperiului Hoardei de Aur, cu condiţia să fie „latini de limbă şi de ori -gine"25. Aceste raţiuni etnice ale unui drept de cetăţenie colonială constituie desigur un aspect pe cît de neaşteptat pe atît de inte -resant al politicii veneţiene în acea vreme.

Tana era marea etapă spre- Volga, capitala Kîpciakului şi spre Cathay. Atît de preţiosul manual al florentinului Pegolotti, întru totul

179

Dar această solidaritate a celor două rivale nu avea să fie de lungă durată. Prea multe interese şi animozităţi le despărţeau. Din criza provocată de acţiunea ostilă a lui Djanibek împotriva Tanei şi a Caffei va rezulta aproape în mod inevitabil al doilea război al Strîmto-rilor între genovezi şi veneţieni.

Acesta poate într-adevăr să fie calificat aşa, în sensul strict al termenului. Conflictul între cele două republici, previzibil din pri-cina opoziţiei intereselor lor din Kîpciak, a fost precedat de un nou litigiu între Genova şi Imperiul bizantin. Genova, guvernată de dogii din partidul popular, recăpătase o oa-recare vigoare şi coloniile sale se simţeau din nou solidare cu metropola. In 1346, o „Ma-hone" sau companie comercială se constituia din iniţiativa familiei Giustiniani şi punea din nou stăpînire pe insula greacă Chios, prof iţind de dezordinea în care fusese aruncat din nou Imperiul bizantin de războiul civil între Pa-leologi şi Ioan Cantacuzenos. Dar Cantaca-zenos, victorios în 1347 şi reconciliat pentru cîtva timp cu dinastia legitimă, nu înţelegea să se lase păgubit: el a cerut sacrificii pecu-niare, care i-au adus suma de 50 000 de hyper-peri, necesară construcţiei şi echipării unei flote; în acelaşi timp, el scădea taxele de vamă la Const'antinopol, în detrimentul co-merţului de la Pera, şi ridica de la 10 la 50% taxele pentru importurile de vinuri şi de ce -reale provenind din coloniile genoveze din Marea Neagră. Aceasta reprezenta o altă formă a obstacolului care se opunea odinioară impor-turilor veneţiene. Riposta gcnovezilor nu s-a lăsat aşteptată: ei au distrus un număr oa-recare de vase greceşti şi au încercat să blo-cheze capitala, apoi chiar să o atace în toamna anului 1348. Dar Constantinopolul era bine apărat şi tentativa a eşuat. La rîndul său, colonia din Pera s-a aflat într-o situaţie cri -tică: împăratul Ioan Cantacuzenos, procurîn-QU-şi fondurile care îi lipseau, s-a întors la

181

O primă luptă, din 1350, în apele de la Alcastri, pe coasta Eubeei, a dat pe mîna ve-neţienilor o flotilă genoveza în drum spre Bos-for şi Marea Neagră; dar seniorii genovezi din Chios au putut să răzbune acest eşec şi au adus cu alai cheile de la Negroponte. In vara lui 1351, escadra veneţiană comandată de Niccole Pisani a încercat un atac asupra Perei şi a fost pe punctul să reuşească: locuitorii, surprinşi de atacul neaşteptat, au putut totuşi să se adune şi să respingă duşmanul. S-a pus apoi problema asediului coloniei de forţele reunite ale veneţienilor şi ale lui loan Can-tacuzenos, dar apropierea unei mari flote ge-noveze sub comanda lui Paganine Doria i-a obligat isă renunţe 'la (aceste pregătiri: în schimb, Negroponte a fost blocat de la 15 august la 20 octombrie de către genovezi. So-sirea unei noi escadre veneţiene şi a esca -dre i a ragoneze a lu i Ponce de San ta Pau i-a forţat şi pe ei să ridice blocada; apro-piindu-se iarna, flotele s-au dus să se adă-postească în porturile Arhipelagului, pentru a angaja în anul următor înfruntarea decisivă.

Aceasta a avut drept teatru, aşa cum se cuvenea unui asemenea război, chiar strîm-toarea Bosforului. Acolo a apărut, la 15 fe-bruarie 1352, escadra combinată a veneţie-nilor şi a catalanilor; în dreptul arsenalului maritim de la Heptaskalon, la intrarea în Marea de Marmara, ea s-a unit cu vasele gre -ceşti venite să i se alăture şi a atacat flota genoveza care se desfăşurase în faţa ei, lă-sînd descoperit portul Perei. încăierarea a devenit curînd generală şi aproape 140 de vase s-au aflat angajate într-o luptă înver-şunată şi nehotărîtă, care a durat aproape toată ziua. La căderea nopţii, catalanii pier -duseră douăsprezece galere, iar cei din Pera jumătate din efectivul lor; grecii nu pierdu -seră nimic, căci fugiseră din bătălie. Timp de cîteva zile, cele două flote, la fel de epui -zate, au rămas faţă în faţă; apoi escadra

183

năstire, unde avea să scrie istoria domniei sale, iar fiii săi au trebuit să se declare mul -ţumiţi cu despotatul din Moreea. Dar impe-riul, după trei războaie civile, nu mai era decît o lamentabilă rămăşiţă a fostei puteri bizantine. Sîrbii lui Ştefan Duşan îi luaseră Macedonia şi Thessalia, iar turcii osmanlîi sau otomani, de mult timp încă stăpîni pe coasta asiatică a Mării de Alarmară, pe Brusa şi pe Niceea, tocmai puseseră stăpînire, în 1354, pe cetatea Gallipoli. Opt ani după aceea, ei ocu-pau cea mai mare parte a Tracici şi cucereau Adrianopolul. Miza Strîmtorilor, atît de acerb disputată între Genova şi Veneţia, cădea în puterea acestei noi stăpîniri, a cărei pericu-loasă expansiune nu pare să fi fost întrevă-zută atunci de nimeni dintre contemporani. Adesea a fost acuzat Ioan Cantacuzenos de a-i f i atras pe turci în Europa, chemîndu-i în ajutor în războaiele sale contra facţiunii bizantine adverse. în realitate, de mult timp mercenarii turci serveau în armatele bizan-tine şi străbăteau Peninsula Balcanică în toate sensurile; o parte cel puţin egală de respon-sabilitate revenea republicilor italiene, înver-şunate să lupte unele împotriva altora şi per-fect indiferente faţă de interesele creştinătăţii şi ale cruciadei, care nu mai trezeau în acea epocă decît un ecou romantic şi întîrziat29. Aceasta s-a văzut bine atunci cînd. cîţiva ani mai tîrziu, împăratul Ioan al V-lea Paleolo-gul, încurajat de faptele de vitejie ale bravului rege al Ciprului, Petru I, în Asia Mică şi în Egipt, s-a hotărît să facă ceea ce nici un ba-zileu nu făcuse înaintea lui: să se ducă el însuşi să solicite ajutorul creştinilor din Occident împotriva noului pericol musulman, fie şi cu preţul unirii Bisericilor, atît de multe Ori discutată, dar niciodată săvîrşită. Călătoria sa la Buda, unde se dusese să-1 întîlnească Pe regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, în speranţa să-1 intereseze într-o cruciadă contra turcilor, a avut un sfîrşit nefericit30. La in-

185

de atunci, pe tuiTi, cu care intrase în nego-cieri, dacă ne încredem în „rubricile" delibe-rărilor Senatului anterioare anului 1366. Era evident vorba de a-i desprinde din alianţa genoveză din 1352 şi de a obţine avantaje comerciale, ce nu mai puteau fi obţinute de la Imperiul bizantin.

A doua pace de la Milano pusese capăt ostilităţilor dintre Genova şi Veneţia, dar nu reuşise să facă să înceteze rivalitatea dintre ele. Concurenţa reîncepe şi mai puternic în anii următori în bazinul Mării Negre. în timpul războiului, în 1352, Veneţia reuşise să încheie un tratat cu ţarul Alexandru al Bulgariei, care îi deschidea portul Varna34. Războiul de-abia se terminase, cînd în martie 1356 ve-neţienii obţineau de la guvernatorul tătar al Solhatului din Crimeea, Ramazan, un privi-legiu comercial. Tratatul de la Milano le inter-zicea să se întoarcă la Tana înainte de trei ani, dar „rubricile" menţionează o ambasadă care se ducea la curtea lui Djanibek, deci îna-intea morţii acestuia, în 1357. în 1358, ter-menul prevăzut prin tratat fiind expirat, Ve-neţia avea din nou un consul la Tana: el pri -mea ordinul de a însoţi ambasada care se ducea s-ă-1 salute pe noul împărat al Hoardei de Aur, Berdibeg; acesta remitea o diplomă veneţienilor, care a fost completată cu o scri -soare a noului guvernator al Solhatului, Kot-lug-Timur. în aceste negocieri, Veneţia acţio-nase, de altminteri, în înţelegere cu Genova: un genovoz, Baldassare di Sorba, era cel care aducea Senatului noutăţi din Tana, iar pleni-potenţiarii veneţieni trebuiau să aştepte sosirea unei ambasade genoveze la Bizanţ, pentru a continua împreună călătoria lor la curtea de la Sărai. Se revenise la politica de colaborare, schiţată în timpul crizei din 1343—134735.

Dar alta indicaţii din aceleaşi „rubrici" lasă să se întrevadă preocupări cu un caracter mai puţin pacifist. Se pune aici chestiunea fortificării Tanei, imediat după instalarea co-loniei; în 1364, împăratul Alexios al III-lea

187

al Imperiului tătar în, Crimeea, punea capăt unui conflict, care pricinuise recucerirea Sol-daiei de mongoli, pentru a abandona în sfîrşit genovezilor toată „riviera" înfloritoare a Cri-meei, la adăpostul munţilor Iaila; vechiul dis-trict bizantin al Gothiei era cuprins în această cesiune, cel puţin partea care se mărginea cu litoralul; în interiorul masivului muntos, se-nioria Theodoro sau Mangup avea să-şi păs-treze independenţa. Dar de la golful Sevas-topolului pînă în apropierea Strîmtorii Kerci, întreaga coastă a Crimeii era de acum înainte genoveză. Coloniile stabilite în porturi ridi-cau peste tot lucrări de apărare, în scopul de a asigura aşezările lor împotriva tuturor reve-nirilor ofensive ale mongolilor sau a tuturor tentativelor ostile ale veneţienilor sau ale turci-lor. Astfel, oraşul Soldaia a fost înconjurat de o imensă fortăreaţă, ale cărei turnuri şi ziduri crenelate domină încă şi astăzi muntele ce se ridică deasupra fostei cetăţi negusto-reşti, alcătuind unul din peisajele cele mai pitoreşti de pe coasta Crimeei, precum şi o pătrunzătoare evocare a prosperităţii sale în evul mediu37.

în timp ce posesiunile sale din Crimeea deveneau astfel o colonie în sens modern, cu-prinzînd un teritoriu întins cu o numeroasă populaţie indigenă: greacă, armeană, tătară, fără a mai număra rămăşiţele foştilor locuitori ai penisulei ce mai supravieţuiau încă în munţi, Genova se angaja tot mai profund în aface-rile pontice, unde avea să întâlnească inevi-tabil rivalitatea veneţiană. încă în 1359, un raport menţionează concurenţa dintre cele două republici la gurile Dunării, unde portul de la Licostomo sau Chilia preluase locul ocupat, încă la începutul secolului al XIV-lea38, de acela de la Vicina. Era vorba de încărcăturile de grîu ce se efectuau la acea dată, în afară de cele pe care manualul lui Pegolotti le sem-nala^ pe coasta Dobrogei şi la Maurocastron, la vărsarea Nistrului3?. Dezvoltarea voievoda-tului Ţării Româneşti, raporturile sale strînse

189

prudent, în instrucţiunile sale către căpitanii şi furnizorii însărcinaţi să aibă grijă de inte-resele sale, Senatul prevedea ipoteza în care întreprinderea nu ar avea sprijinul elemen-telor locale şi le recomanda în acest caz să se înţeleagă cu împăratul dinastiei Comneni-lor. Dar este semnificativ că îl vedem pe Do-brotici, în război cu genovezii, angajînd de îndată negocieri cu Veneţia42.

în adevăr, aceasta tocmai reluase ofensiva în Orientul Apropiat; se simţea peste tot în timpul acelor ani acţiunea deschisă sau as-cunsă a diplomaţiei sale, care era, încă de pe atunci, una din cele mai active şi mai bine informate. Ea înfrunta de douăzeci de ani osti-litatea unui nou şi puternic adversar, regele Ludovic al Ungariei, ce îi reluase în 1358 coasta dalmată şi ale cărui raporturi cu verii săi, Angevinii din Neapole, ameninţau în orice clipă să facă şi mai precare posesiunile vene-ţiene, atît în Italia cît şi în Balcani. Menaja-mentele politicii Veneţiei faţă de turci se ex-plică în mare parte prin necesitatea de a sus-ţine împotriva monarhului angevin orice pu-tere capabilă să-i reziste. Ea a contribuit pro-babil într-o oarecare măsură la închegarea a-lianţei dintre statele balcanice: Serbia, Bul-garia, Ţara Românească, care încercau să rea-lizeze un bloc independent între hegemonia ungară şi invazia otomană. O cronică din Pa-dova43 o acuză formal de a fi furnizat în 1377 platoşe voievodului Ţării Româneşti, Radu, aliat cu bulgarii din Tîrnovo şi cu turcii, îm-potriva regelui Ungariei44. Dar pe de altă parte, ea ţinea să-şi asigure în mod direct poziţiile de mai mare valoare strategică: în martie 1376 zece galere veneţiene soseau la Constantinopol Şi-1 obligau pe împăratul Ioan al V-lea Paleolo-gul să-şi ţină promisiunea din 1369 de a ceda Re-publicii insula Tenedos, adevărată cheie a na-vigaţiei Strîmtorilor. Genova nu putea admite această cesiune, care îi dădea rivalei sale un avantaj egal cu cel pe care i-1 asigurase odi-nioară ei însăşi posesiunea Hieronului pe Bos-

191

Genova ca şi seniorul Padovei, Francisco dei Carrara, a profitat de ocazie pentru a ataca Veneţia în posesiunile sale terestre; o lovitură fericită a permis genovezilor să pună stăpînire pe Chioggia chiar la porţile cetăţii duşmane.

Aceasta a provocat mare emoţie la Veneţia: niciodată pînă atunci republica nu înfruntase un asemenea pericol. Adversarii ei plănuiau să stabilească o cale, prin lagună, pînă în piaţa San-Marco, spre a ridica acolo o fortă -reaţă care să le asigure pentru totdeauna tri -umful. Senatul recurse atunci la măsuri ex-treme: amiralul Pisani, întemniţat ca urmare a înfrîngerilor suferite, a fost repus în liber-tate şi s-a decretat că treizeci de familii de „poporani" vor fi admise în rîndurilc oligar-hiei militare. Mai tîrziu, Senatul avea să ia hotărîrea de a arde procesele-verbale ale „răz-boiului de la Chioggia", avînd impresia că fusese obligat să acţioneze împotriva tuturor tradiţiilor regimului! în acest timp apărarea prinse putere: escadra Levantului a ajuns în Adriatica, iar genovezii de la Chioggia au fost blocaţi la rîndul lor; în cele din urmă au tre -buit să capituleze. Bătrînul condotier englez, Haukwood sau Aguto, a trecut în slujba Ve-neţiei, care a operat o excepţională redresare în cursul anului 1380, astfel îneît a reuşit să mute războiul pe teritoriul duşman.

Dar din nou al patrulea an de război a găsit ambele forţe rivale epuizate şi dornice să ajungă la o soluţionare a conflictului. Papa Urban al Vl-lea şi contele Amedeu de Savoia au intervenit, la început fără succes, dar în final cele două cetăţi duşmane şi-au trimis pleni-potenţiarii la Torino, unde tratativele s-au des-chis la 19 mai 1381. După ce cele două partide Şi-au formulat pretenţiile, s-a încredinţat ar-bitrajul contelui de Savoia, care cunoştea bine afacerile Levantului: sentinţa sa a fost cea care a stabilit bazele tratatului45.

Potrivit stipulaţiilor acestei înţelegeri, Te-ledos, obiectul principal al litigiului, trebuia sa-i fie remis pentru a începe dărîmarea tutu-

193

tru a lăsa locul celui mai cumplit dintre cu -ceritori, fiului său Baiazid.

în acelaşi timp, Hoarda de Aur, atft de multă vreme divizată împotriva propriilor in-terese, s-a reunit din nou sub conducerea u-nui gingishanid dintr-o ramură îndepărtată, Tohtamîş, căpetenia Hoardei de Aur din ste-pele Asiei Centrale. El supunea din nou cne-zatele ruseşti răzvrătite, plănuia să cucerească Iranul şi Turkestanul, ameninţa noul dome -niu colonial al Genovei din Crimeea. Dar în spatele acestor puteri care încercau să recon-struiască în folosul lor — una, vechea hege-monie a Bizanţului în Anatolia şi în Balcani, cealaltă Imperiul Jui Bătu şi al lui Berke — se ridica asupra Asiei steaua ameninţătoare a lui Tamerian.

Bibliografie sumară: G. I. BRATIANU, Re-cherches sur le commerce genois dans la mer No're au XIIIe siecle, Paris, 1929; IDEM, Les Venitiens dans la mer Noire au XIV e siecle. La politique du Senat en 1332—33 et la no-tion de latinite (Academie roumaine, Etudes et recherches, XI), Bucureşti, 1939; IDEM, Les Venetiens dans la mer Noir au XIV e siecle apres la deuxieme guerre i des Detroits, în Echos d'Orient, XXXIII, 1934; IDEM, Recherches sur Vicina et Cetatea Albă, Bucureşti, 1935.

W. HEYD, Histoire du commerce du Levant au Moyen Age, I—II, trad. fr. Furcy RaynafUd, Leipzig, 1885; H. KRETSCHMAYR, Geschichte von Venedig, II, Gotha, 1920; CH. DIEHL, L. OECONOMOS, R. GUILLAND, R. GROUSSET, Histoire du Moyen Age (col. Glotz, JX, 1), Paris. 1945; W. MILLER, Trebizond, the last Greek Empire, Londra, 1926; G. OS-TROGORSKY, Geschichte des byzantinischen Staates, Munchen, 1940; F. BALDUCCI PE-GOLOTTJ, La pralica della mercatura, ed. A. fA'ans (The Medieval Academy of America, *XIV), Camlbridge, Mass, 1936; E.

195

8 R. S. Lopez, Su e giîi per la sloria di Genova, Genova,1975, p. 104 şi urm. Cf. şi G. I. Brătianu, Les origine»de la guerre..., p. 91.

8 G. I. Brătianu, Lcs oiigines de Ui guerre..., p. 96—971Commeree genois, p. 180—189 şi 257—260.

10 Commeree genois, p. 258, nota 3: G. 1. Brătianu, LesVeniliens dans la mer Noire.,., p. 12.

11 Pentru conflictul dintre Genova şi Veneţia declanşat tnanul 1294 şi încheiat prin lupta de la Curzola din 1299,cf. G. I. Brătianu, l.cs origines de la guerre..., p. 87—100; Commeree genois, p. 202—275; A. E. Laiou, Con-stantinople and the Latins. The Foreign Policij of Andro-nicus II 1282—1328, Cambridge, Massachusetts, 1972,p. 101—114; M. Balard, La Românie gtnoise (Xlle—debutdu XV'siecIe), 1, Roma, 1978, p. 59—61.

11 Commeree genois, p. 276—278.11 Pentru evenimentele legato de prezenţa

almugavarilo»catalani in Imperiu! bizantin, cf. Commeree genois, p.278—281; G. Sclilumberger, Expedition des «Almuga-vares»ou routiers Catalansen Orient de Van 1302 ă Van 1311,Paris, 1902; V. Papahagi, Catalani şi vlahi în Europasud-orientală a secolului al A'/V-lea, în Revista istorică,XXXII, 1946, p. 55—91 ; G. Ostrogorsky, Geschichte desByzaniinischen Staates, cd. a 3-a, Miinchen, 1963, p.406—409; A. E. Laiou, ap. c i l . , p. 131 şi urm.; M. Balard, op. c i t . , p. 62—65.

11 Commeree genois, p. 175—177 şi 281—282.11 Conflictul dintre Nogai şi Toktai este relatat de

izvoarede provenienţă diferită. Cf. V. Tiesenliausen, CoopHUKbMamepijweb oniHocMiţuxc.i Kb ucmopuu 3o.nomou Opdu,I, Sanktpeterburg, 1881, p. 109—111, 158—159; II,Moscova-l.eningrad, 1941, p. 71; Marco Polo, II Mi-lione, ed L. Foscolo Benedetto, Firenze, 1928, p.239—243; Gcorgii Pachymcris De Michaele el AndronicoPaleologis, cd. Im. Bekker, I I , Bonn, 1835, p. 263—264şi 268; PycKaa jiemonucb no HuKOHoey cnucny, III,Sanktpeterburg, 1786, p. 97. Cf. şi B. Spuler, DieGotdene Ilorde. Die Mongolcn in Russland, 1223—1502,ed. a 2-a, Wiesbaden, 1965, p. 74—76.

11 Trecerea alanilor în Imperiul bizantin, mijlocită prinintervenţia mitropolitului de Vicina — relatată de Pachy-meres (ed. cit., I I , p. 307) — a avut loc potrivit opiniilormai noi în anul 1302. Cf. P. S. Năsturel,ies fasles epis-copaux de Iu metropole de Vicina, în Byzanlinisch-Neu-griechisehe Jahrbiicher. XXI, 1971, p. 35. Despre prezenţaalanilor In spaţiul carpato-nistrian şi influenţa lor Intoponimia locală, cf. G. I. Brătianu, Vicina, I, Contri-«ulions a Vhistoire de la domination bijzanline el du commeree genois en Dobrogea, în Academie Roumaine. Bulle-tin de hi Section historique, X, 1923, p. 30—33; idem,Recherches sur Vicina el Cetatea Albă, Bucureşti, 1935,p. 40—45; idem, în jurul întemeierii statelor româneşti(I), în Ethos, I I , 1975, p. 46. în legătură cu alanii sta-"UltJ temporar la est de Carpaţii Orientali şi cu populaţia

ches .tur Vicina..., p. lOt—119); Vicina, II, Nouvelles recherches sur l'hisloire el la loponymie medievalcs du liftoral roumain de la mer Xoire. A propos des «Miscel-lanies » de M. J■ Bromberg, în RHSEE, XIX, 1942,1. p. 157 şi 161—106; «Bulgaria de dincolo de Dunăre » în izvoarele bizantine, în Omagiu Ini Ioan Lupa? la împlinirea vîrsiei de 60 de ani, Bucureşti, 1943, p. 130—132: Les Roumains aux bouches du Danube ă Vcpoque des premiers Paleologues, în RHSEE, XXII, 1945, p. 199—200; Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, ed. V. Râpeanu, Bucureşti, 1980,p. 11—47; In jurul întemeierii... ( I I ) , în Ethos, 11r, 1982, p. 79^ Tezele lui G. I. Brătianu slnt acceptate <!c majoritatea istoricilor. Of. X. lorga, Români şi tătari in evul mediu, în idem, Studii asupra evului mediu românesc, ed. Ş. Papacostca, Bucureşti, 1981, p. 73—74; G. Soranzo, // Papato, ['Europa Cristiana e i Tartari. Unsecnlo di penetrazione occidentale in Asia, Milano, 1930, p. 469—470; I. Dujcev, II Fran-cescanesimo in Bulgaria nei secoli XIII e XIV, în idem, Medioci'o Bizanţ ino-Slavo, I, Roma, 1965, p. 412—413; €. C Giurescu, Tirguri sau oraşe, şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea piuă hi mijlocul secolului al XVI-lea, Bucureşti, 1967, p. 202; I. A. Bozilov, Zur Geschichte des Fiirstentums Vidin, în Bi/zantinobulgarlca, IV, 1973, p. 118; I î . Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile cu Hurii medievale romanişti (secolele X— XIV), Bucureşti, 1971, p. 116: P. Diaconii, Istoria l)o-brogei in uncie lucrări recente (III), în HIS, 33, 1980, 2, p. 351: V. Gjuzclev, // Mar Nero et ii suo lilorale nella sforia del medio no bulgaro, ia Bi/zantinobulgarica, VII,1981. p. 20; O. Angelov, Wichtigste Momente in der poli-tischen Geschichte des Schwarzmeergebietes vom 4. bis zurMiile des 15 ,//)., in ibidem.p. 37; D. Deletant, Genoese,Talars and Rumaniana at the Mouth of the Danube in theFourlcenth Centurg, în The Slavonie and Fast European Review, 62, 1984, 4, p. 515—516. Pentru anumite re -zerve faţă de punctul de vedere al lui Gherghe Brătianu, cf. V. Spinei, Moldova in secolele XI—XIV, Bucureşti,1982, p. 172—175.

18 Commercc ge'nois, p. 283—284. Cf. şi B. Spuler, op. cit.,p. 84 şi u r n i . : M. Balard, op. c i l . , p. 151—152.

18 Commercegenois .p . 283—284. Cf. ş i M. Balard, op.c i t . ,p. 152.

18 G. I. Brătianu, La qucsiion..., In Bgzantion, V, 1929—1930, 1, p. 101 (inclus in idem, Eludes bgzantines d'his-loire economique et sociale, Paris, 1938, p. 162): idem,Les Veniliens dans la mer .Voire..., p. 33—34.

18 G. I. Brătianu. Les Veniliens dans la mer Noire...,p. 31.

18 Ibidem, p. 35.18 P. Lemerlc, L'e'mirat d'Aydin, Bijzance et l'Occident.

Recherches sur „La gesle d'Umur Pacha", Paris, 1957, p.56—57; U. V. Bosch, Kaiser Andronikos III. Palaiolo-9os. Vcrsuch einer Darstellung der byzantinischen Geschich-

199

im Jahre 1366, in Byzanlinische Zeilschrift, 56, 1963, p. 270 şi urm.; Fr. Pali, Encore une fois sur le voyage diplomatique de Jean V Paleologue en 1305J1366, în RESEE, IX, 1971, p. 535—540.

31 După opinia lui P. Mutafciev (Dobrotic-Dobrolica el laDobrudia, in Revue des etiides slaves, VII, 1927, 1—2,p. 37), ce! clintii care a formulat această aserţiune ar fiM. Drinov (Apercu historique de l'Eglise bulgare, Viena,1869, p. 101). Pentru originea denumirii de Dobrogea,cf. M.-M. Alexandreseu-Dersca, I.'origine da nom de laDnbroudja, în Conlributions onomastiques publices ă l'occa-sion du VI' Congres internaţional des sciences onomastiquesă Munich du 2i au 28 aout 1958, Bucureşti, 1958, p.97—114.

31 Cf. şi G. I. Brătianu, Vicina, II, Nouvelles recherches surl'histoire et la toponymie medievales du litloral roumainde la mer Noire. Ă propos des «Miscellanies » de M. J.Bromberg, In RHSEE, XIX, 1912. 1, p. 152; idem,Nouvelles contributions â l'histoire de la Dobroudja auMoijen Age, în RHSEE, XXI, 1944, p . 75.

31 I. Barnea, Şt. Ştefănescu, Din istoria Dobrogei, I I I , Bizantini, români şi bulgari la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971,p. 349—350 (Şt. Ştefănescu); S. losipescu, Bclica, Do-broliţă, loancu, Bucureşti, 1985, p. 110—120. Cf. şiK. M. Setton, The Papacy and the Levant ( 1 2 0 4 —1571),I, The Thirteenth and Fowteenth Centuries, Philadelphia,1976, p. 285 şi urm.

31 Pentru raporturile veneţiano-bulgare de la mijloculsecolului al XlV-lea, cf. I. Dujcev, Rapporfi fra Veneziae la Bulgaria nel Medioevo, în Venezia e ii Levante finoal sec. XV. Firenze, 1973, p. 237—259; V. Gjuzelev,cpedneeeKOGHa BhAZapun c aeni.iuHama na Hoeu U3-eoput Sofia, 1981, p. 156—186; idem, în Ei>jieapCKO-cpedneeeKoeHue. Etjizapo-neccmKu c6opnun o neon na70-aoduiUHUnama na npodj. Heaji JIyuHee< Sofia,1980, p. 82—92.

ÎS G. I. Brătianu, Les Vcnitiens dans la mer Noire au XIV siecle apres la deuxieme guerre des Detroils, în fichos d Orient, 37, 1931, 174, p. 152 şi urm.

86 M. Nystazopoulou-Pelekidis, op. cit., p. 32—31. Pentru evoluţia raporturilor veneţienilor cu Imperiul de Trape-zunt în secolele XIII—XV, cf . S. P. Karpov.. Tpane-ayndcKa.i uMnepun u 3anadnoe<iponeucKue zocydap-cmea e XIII—XIV, ee., Moscova, 1981, p. 43—89.

•' A. L. Iakobson, KpuM o cpednue sena, Moscova, 1973» P- 124-127, M. Balard. op. c i l . , p. 157—161. Ci. şi M. Nystazopoulou-Pelekidis, op. cit., p. 26—27. !n vara anului 1912 Gheorghe Brătianu a avut prilejul de a vizita cetatea de la Sudak (Soldaia), împreună cu alte monumente medievale din Crimeea, vizită despre care a Publicat o scurtă notiţă: Notes sur un voyage en Crimee, In RHSEE, XIX, 1942, 1, p. 176—182 (despre Sudak, cf- P- 177—178).

201

„Acest Dobrotici ne apare de mai multă vreme în legă-tură cu Imperiul bizantin. Se pare că prin 1340 fusese în serviciul bizantin, cîştigase titlul de „despot", pe care împăratul Bizanţului ii conferea fie rudelor lu i , fie celor cari intrau in legături mai strinse cu împărăţia. Se pare, de asemenea, că a fost căsătorit cu o fiică a unui mare perso-naj de la curtea Paleoiogilor, Ioan Apokeukos, iar în mo-mentul cînd se produce expediţia Contelui Verde el apare ca stăpîiiul unei regiuni care cuprinde o bună parte a l i to-ralului vestic al Mării Negre, adică Dobrogca, inclusiv Dobrogea Nouă de Miazăzi şi o parte a litoralului bulgar, deoarece cetăţile de la mare ale Bulgariei erau în stăpi-nirea lui. Kl era, de altfel, înrudit şi cu Comnenii din Trapezunt, cu care s-a aflat în legături politice şi diplo-matice.Care era originea acestui Dobrotici? Sunt în prezent trei teze. Una, susţinută de forga la un moment dat, care, prin înrudirea lui cu Balica, alt şef din aceste regi -uni, socotea că şi Balica şi Dobrotici ar putea fi nume româneşti, că ar fi deci vorba de stăpiniri de origine ro-mânească. O asemenea teorie n-a fost Intlmpînată cu prea multă simpatie la Sofia, unde vajnicul protagonist al istoriografiei bulgare, d-nul Mutafciev, în numeroase, scrieri, a demonstrat că nu putea fi vorba decît de suverani bulgari sau, in cel mai rău caz, erau familii de origine turcească, deoarece Balica ar fi un nume de origine tur-cească (Balik = peşte !).într-o lucrare, pe care am tradus-o, a unui bulgar, a fcătrînului istoric Balascef, se expune o teorie interesantă, care ar merita să f i e cercetată mai de aproape decît o putem face in cadrul acestei prelegeri: această stăpînire a Iui Dobrotici este pusă in legătură cu turcii imigraţi tn Dobrogea în timpul l u i Mihail Paleologul. Balica şi Dobrotici ar fi descendenţii acestor turei s t ab i l i ţ i pe această parte a Mării Negre. Ar fi deci o continuitate turcească in stăpînirea acestor regiuni, încă mult înainte ca să le cuprindă cucerirea otomană. Balaseef merge mai departe şi s u b l i n i a z ă împrejurări care desigur nu cred să-i fi popularizat prea mult lucrarea dincolo de Dunăre" (CA/.V, p. 562—56 1).

43 Galeazzo e Bartolomeo Gatari, Cronaca Carrarcse, ed.A. Medio şi G. Tolomei, I, in Rerum Italicarum Scriplo-res, XVII,' I, 2. Cittâ di Castello, 1910, p. 145.

43 G. I. Brătianu, L'J'xpedition de Louis 1" de Ilongriecontre le prince de Yalachie Radu 1" Bassarab eti 1371,în RIISEE, I I , 1925. p. 73—82; idem, Usroisde Ilongrie..., p. 93—95. Cf. şi idem. Tradiţia istorică ..., p. 112.

43 M. Balard, op. c i t . , 1978. p. 92 şi urm.43 Cucerirea Sofiei a avut loc iu anul 1385. Cf. O

I.ampsides,op. c i t . , p. 110.

203

terlandul geografic de pe coastele Mării Ne-gre.

Imperiul Hoardei de Aur, cu toate că se stabilizase în vremea lui Berke şi a urmaşi-lor săi, răminea totuşi pentru regatele creş -tine din Europa Răsăriteană un vecin neliniş-titor. Ameninţarea invaziei, amplificată de a-mintirea expediţiei din 1241, continuă să pla-neze pentru mai mult de un secol asupra ţi-nuturilor limitrofe ale Poloniei şi ale Unga-riei. Incursiuni continue întreţineau agitaţia şi teama la hotarele acestor ţări: invazii ca cele ale lui Nogai în Ungaria şi în Polonia din 1285 şi 1287 păreau că vor realiza din nou proiectele lui Bătu şi ale lui Subutai 1. Conflictul dintre Nogai şi Toktai lăsa apoi ceva răgaz vecinilor apuseni ai Imperiului Kîpciakului, chiar în momentul în care disen-siunile interne din Ungaria şi din Polonia, unde se înfruntau Angevinii şi bavarezii, re -gele Boemiei şi casa de Glogau, ar fi oferit poate ocazia unei intervenţii decisive în afa -cerile Europei Centrale. Cînd Hoarda ele Aur, din nou reunită sub autoritatea lui Toktai, s-a redresat în sfîrşit în primii ani ai secolu-lui al XlV-lea, acest moment favorabil era pe cale să dispară: în Ungaria, domnia lui Carol Robert de Anjou, moştenitor al Arpadienilor pe linie feminină se consolida sprijinit de în-treaga autoritate a legatului pontifical, în vreme ce în Polonia eforturile lui Vladislav cel Scurt tindeau să reconstituie unitatea mo-narhiei, micşorată cu mai multe provincii, dar susceptibilă totuşi do rezistenţă şi durată. Cu toate acestea subzistau fermenţi de tulburări: registre]e pontificale din acei ani dezvăluie o preocupare constantă pentru problemele Ungariei şi dificultăţile rezultînd clin strînsa coluziune dintre paginii sau ^sarazinii" din afară şi schismaticii sau ereticii din interiorul regatului. în 1314 şi 1319 se ridică din nou Gestiunea incursiunilor tăiărăşti în Transil-Vania, unde persista nemulţumirea' contra

205

hegemonia hanului de la Sărai. Cercetările recente ale părintelui V. Laurent demonstrea-ză că între 1335 şi 1337, oraşul dunărean Vi-cina, post avansat al Imperiului bizantin pe cursul inferior al Deltei, a fost ocupat ele tă -tari5. Una clin realizările importante ce tre -buie înscrise la activul politicii hanului Uz-bek a fost, evident, această istăpînire mai completă a regiunii de ia gurile Dunării.

Dezvoltarea rapidă a comerţului în toată această regiune a Europei Răsăritene unde oraşele Transilvaniei şi ale Galiţiei, coloni -zate de germani, deveneau pieţe importante şi prospere, explică interesul pe care stăpînii Hoardei de Aur, mereu preocupaţi de creş-terea veniturilor lor, îl manifestau deodată pentru această porţiune a litoralului pontic. Să ne reamintim comentariul din harta ma-jorcanului Dulcert, din 1339, despre centrul traficului internaţional dintre Marea Neagră şi Baltica reprezentat de oraşul Lemberg sau Lwow, în momentul în care se încheia domnia ultimului cneaz rus al Haliciului (data de 1340 este de reţinut): ea marchează în adevăr o rotitură însemnată în politica generală a Hoar-dei de Aur şi a vecinilor săi din Europa Răsă-riteană.

în 1341, Djanibek, apărătorul Islamului, devenea printr-o lovitură de stat hanul Hoar-dei de Aur, în locul fratelui său Tinibek, moştenitorul desemnat, despre care se spunea că era binevoitor faţă de creştini. L-am vă-zut pe Djanibek încă clin 1343 luptîndu-se eu coloniile veneţiene şi genovezo, jucîndu-şi ro-lul în criza de depresiune ce loveşte capita-lismul european şi contribuind prin asediul Caffei la dezlănţuirea cumplitei „ciumi ne-gre", ale cărei ravagii aveau să-i înzecească efectele6. Dar acestei întreruperi temporare a schimburilor cu Occidentul pe litoralul Mă-ru Negre, îi corespunde o bruscă reluare a os-tilităţilor pe frontul continental. în 1342, Lu-dovic I îi succede lui Carol-Robert pe tronul

207

ievodat vasal Ungariei, întemeiat de cneji români emigraţi din Maramureşul învecinat cu graniţele Transilvaniei şi ale Galiţiei; în sfîr-şit, profitînd de stingerea dinastiei cnejilor ruşi ai Halieiului, regele Poloniei alipea la posesiunile sale cea mai mare parte a Gali -ţiei Orientale, împreună cu oraşul Lwow, în i349.11

Nici Lituania, nici Kîpciakul nu erau dis -puse să se încline în faţa faptului împlinit; contraatacul lor s-a produs imediat. în iulie 1352, papa ceda regelui Ungariei zeciuiala clin veniturile ecleziastice din ţara sa, pentru apă-rarea împotriva invaziei mongole. Nu este im-posibil ca această ameninţare, adăugîndu-se eforturilor făcute de nobilimea ungară cu oca-zia expediţiilor regelui Ludovic în regatul Nea-polului, între 1347 şi 1350, să fi determinat confirmarea ,soiemnă a Bulei de Aur în 1351, pe care dispoziţiile sale suplimentare o fac să fie considerată drept veritabila „Mare Chartă" a regatului lui Ştefan cel Sfînt.12 Cronica florentină a lui Matteo Villani înregistrează ştirea, parvenită în Italia, despre o mare bă-tălie purtată împotriva „nenumăratelor mul-ţimi" ale călăreţilor tătari de către ungari, care se duseseră în ajutorul cneazului de Braţ-lav în Podolia; 1 3 ştim, de altfel, că tot în 1352 a avut loc primul asediu al cetăţii Belz, ocupată de lituanieni. Avem toate motivele să credem că, în acest conflict al marilor pu -teri, statele mici încercau să urmărească vîr-tejurile şi să supravieţuiască în măsura po-sibilului: aceasta explică de ce Ţara Româ-nească, care se apropiase de Ungaria cu cîţi-va ani mai înainte, se îndepărtase clin nou de ea puţin timp după aceea; tradiţia istorică păstrează, în adevăr amintirea unei expediţii mongole în Transilvania, căreia românii i-ar fi acordat sprijinul. în fapt, reconcilierea din -tre regele Ungariei şi voievodul Ţării Româ-neşti, Nicolae Alexandru, urmaşul lui Basarab, °perată prin grija episcopului catolic de Ora-

209

stantinopolului. Dar capitala bizantină prezintă de acum înainte imaginea unui oraş asediat17. Şubredul stat al Paleologilor nu mai poate aspira la rolul de paznic al Strîmtorilor, nici să mai stabilească, la fel ca altădată, o legă-tură permanentă între Hoarda de Aur şi Egipt. Imperiul mongol al Saraiului se dirijează spre o politică continentală a Eurasiei, preocupat înainte de toate de supremaţia sa asupra cne-zatelor ruseşti, care devin mai puţin docile, şi de disputele cu vecinii răsăriteni, de la sud de Caucaz şi de la est de Caspica.

încă din 1358 Azerbaidjanul îi fusese luat de Djelairizi, iar Berdibeg nu a mai avut timp să-1 ocupe clin nou: foarte scurta sa domnie se sfîrşea în 1359. Acesta a fost începutul destrămării Hoardei de Aur: luptele dintre pretendenţi vor dura aproape un sfert de secol, în pofida energiei „făcătorului de hani", Ma-mai, si a eforturilor sale de a menţine presti -giul Imperiului faţă de rusii din nord sau de genovezii din Crimeea18. în orice caz, regiunea dunăreană este pierdută pentru mongoli: voievodatele româneşti, care evoluează acolo se desprind de sub influenţa lor pentru a se plasa mai întîi în orbita monarhiilor creştine victorioase şi a încerca apoi să-şi urmeze pro-pria politică.

Aceste aspiraţii se întemeiază pe realităţi economice evidente. întreruperea traficului Im-periului mongol cu Tana şi cu Crimeea, în 1343—1347, a deturnat desigur în folosul re-giunilor dunărene o parte a activităţii comer-ciale, încă din 1344 vedem o ambasadă ve-neţiană ducindu-se în Kîpciak pe cale terestră, trecînd prin Cracovia şi Lvvow: acesta era „drumul tătăresc'' al comerţului oraşelor po-loneze, care le leagă de Cai'fa si de Crimeea, trecînd prin Podolia şi Ucraina19. Dar în aceiaşi timp se deschid căi ele acces mai directe Şi mai rapide spre gurile Dunării şi spre litoralul vecin al Mării Negre, de-a lungul văilor paralele ale Şiretului, Prutului şi Nistrului.

211

21. Ceramică smălţuită de factură bizantină din secolele XllI—XIV, descoperită la Cetatea Albă in perioada inter-belică.

rea domniei lui Ludovic I al Ungariei; fără îndoială că, datorită noii crize interne din regat, de după 1382, „culoarul" unguresc spre Dunăre a dispărut, în beneficiul voievodatului muntenesc şi a celui moldovenesc,' care au de-venit limitrofe, împărţindu-şi această fîşie de teritoriu intermediar24. Puţin mai tîrziu titlul de domn al Ţării Româneşti va cuprinde „păr-ţile tătăreşti", ce trebuie situate în vecinătatea imediată a Deltei, acolo unde „Basarabia", care nu desemna atunci decît Bugeacul de la nordul Dunării, a păstrat numele dinastiei Ba-sarabilor munteni, perpetuîndu-le astfel amin-tirea25.

In fapt, trebuie să distingem în orientarea politică a celor două state româneşti din acea vreme două etape principale, care sint deter-minate şi delimitate în primul rînd de eveni-mentele din Ungaria. Prima este marcată de o acţiune care încearcă să se desprindă de hegemonia puternicii monarhii a lui Ludovic I: ea explică în Moldova atitudinea lui Bog-dan, care, „infidel notoriu" încă în patria sa din Maramureş, persistă în ostilitatea faţă de regele Ungariei cînd se află în fruntea noului său voievodat, după 1359. în acelaşi an, o ex-pediţie poloneză împotriva micului stat mol-dovean nordic al Şipeniţului, la marginea Galiţiei, s-a terminat printr-un prim dezastru în codrii Bucovinei26: curînd, o unire matri-monială va favoriza fuziunea acestui voie -vodat din Nord cu cel întemeiat de cnejii emi-graţi din Maramureş şi va da Moldovei unifi-cate forţa suficientă pentru a-şi extinde ho-tarul spre est şi a asigura pe deplin controlul drumului comercial, care va fi principala sa raţiune de existenţă economică şi politică.

La rîndul său, voievodatul muntean, sub domnia lui Yladislav I, dezvoltă legăturile cu statele balcanice, care datau, de altfel, din timpul domniilor precedente, cultiva relaţiile cu ţarii bulgari de la Tîrnovo şi Vidin şi îşi asumă de pe acum un rol protector faţă de mă-

215

0) mentul în care succesiunea lui Ludovic I a deschis în Ungaria o nouă criză dinastică, a cărei gravitate nu poate fi comparată decît cu cea din primii ani ai secolului al XlV-lea, de după stingerea Arpadienilor.

Un eveniment de o influenţă hotărîtoare a fost căsătoria impusă fiicei lui Ludovic I, Hed-wiga, devenită regină a Poloniei, cu marele duce al Lituaniei, Vladislav Jagello. în locul uniunii personale a coroanelor Ungariei şi Po-loniei, ce servea drept temelie ambiţiilor casei de Anjou în Europa Centrală, se contura o altă uniune, cu mult mai puternică şi mai durabilă, între două mari ţări din estul european, ale căror teritorii se întindeau fără nici o întrerupere, din preajma Balticii pînă în Ucraina în vecinătatea Mării Negre. Lituania cuprindea în acea vreme un mare număr de provincii cu populaţie rusească şi ortodoxă, dar cneazul şi o parte din nobilii săi, rămaşi păgîni, se converteau la catolicism. Uniunea nu a fost atunci decît un fel de hegemonie federativă: Lituania, sub conducerea lui Vitold, vărul noului rege al Poloniei, avea să-şi păstreze practic autonomia şi să urmeze o politică cvasiinde-pendentă. In problema accesului la mare, care se pune de atunci pentru

noua constelaţie politică a Jagellonilor, tendinţele sînt în oare-care măsură divergente. După

Vladislav, regele Poloniei, efortul principal părea că trebuie să se îndrepte spre Baltica, unde posesiunile cavalerilor teutoni din Prusia şi din Po-merania constituiau principalul obstacol. Dim-potrivă, Lituania, îndreptată spre est, era tentată să profite de disensiunile interne ale Hoardei de Aur, unde eşecul lui Mamai la Ku-likovo în faţa moscoviţilor revelase întreaga lor influenţă, pentru a-şi croi drumul spre litoralul Mării Negre. Profitînd de tulburările interne în care se zbătea Ungaria, unde Sigis-mund de Luxemburg, soţul Măriei, cealaltă fiică a lui Ludovic I, reuşea cu multă greutate să se facă recunoscut, regele Poloniei relua Ga-

217

gia războaielor otomane permite să precizăm că între prima cucerire a Silistrei din 1388 şi cea de-a doua din 1393 de către armatele lui Baiazid, Mircea al Ţării Româneşti a ocupat acest teritoriu transdunărean, intitulîndu-se „stăpîn al domeniilor lui Dobrotici şi al Silis-trei"31. Chestiunea Dunării şi a debuşeului Mării Negre se pune astfel în ansamblu pentru cele două voievodate, care s-au întins progre-siv în cursul secolului al XlV-lea pe întreg ver-santul răsăritean şi meridional al Carpaţilor transilvăneni.

Numai că, în momentul cînd aceste forţe noi îşi făceau apariţia pe litoralul pontic, invazia otomană se revărsa în cîmpia dunăreană. Sub imboldul noului sultan, Baiazid, forţele tur-ceşti reluau Silistra şi Dobrogea de la munteni şi invadau în 1394 Ţara Românească propriu-zisă, la nordul Dunării. Bătălia sîngeroasă şi, după cît se pare, nehotărîtă de la Rovine a oprit un moment înaintarea sultanului, dar nu 1-a putut împiedica să-şi desfăşoare superio-ritatea numerică zdrobitoare a armatei sale32. El aducea de altfel cu sine, la fel ca în Bizanţ, unde orice prinţ nemulţumit se refugia la curtea sa, pe propriul pretendent la tronul Ţării Româneşti, Vlad, fiul lui Dan şi vărul lui Mir-cea, pe care îl instala în locul acestuia din urmă pe tronul voievodatului. Mircea s-a vă-zut nevoit să caute adăpost pe lîngă regele Un-gariei, Sigismund, vecinul cu care nu fusese în-totdeauna în cele mai bune relaţii, dar care era acum singurul sprijin la izbelişte. El abandona Ţara Românească adversarului său Vlad, care este fără îndoială primul domn al acestei ţări ce a plătit tribut sultanului. Prezenţa simultană a celor doi rivali, susţinuţi unul de turci, celă-lalt de unguri, a provocat multe neajunsuri în istoria domniei lui Mircea33. Nu puţine acuzaţii de duplicitate formulate împotriva sa de unii istorici moderni se lămuresc cînd se constată confuzia nedreaptă dar constantă, pe care in-formatorii superficiali au făcut-o între faptele

219

cea de la Torino! Totuşi o ligă se constituise de eîţiva ani încă între Mahone-le genovez din Chios, familia Gattilusio din Lesbos, colonia de la Pera şi cavalerii din Rhodos: o escadră de cîteva galere, echipată de aliaţi, se între -tăia în Marea Neagră, la nivelul gurilor Du-nării, cu vasele veneţiene care primiseră ordi -nul de a-şi limita operaţiunile şi de a nu de -păşi Bosforul. O mare manevră de încercuire, atît terestră cît şi navală se contura împotriva invadatorului musulman din Peninsula Bal-canică şi ameninţa în acelaşi timp comunica-ţiile sale cu Anatolia, unde se recruta grosul forţelor lor.

Bătălia de la Nicopole, unde a pierit sau a căzut în captivitate floarea cavaleriei euro-pene, replică demnă a dezastrelor războiului de o sută de ani, a înclinat brusc balanţa în favoarea sultanului şi i-a justificat pe deplin porecla de „Ilderim", Fulgerul. Sigismund, cîn-tărind situaţia de pe cîmpul de luptă şi neîn-drăznind să rişte trecerea prin Ţara Româ-nească, unde Vlad îi pîndea trecerea, a fost primit pe o galeră, aparţinînd fără îndoială ca -valerilor din Rhodos, care 1-a coborît pe Du-năre şi 1-a dus la Constantinopol, unde a avut o întrevedere cu împăratul Manuel; de acolo 1-a preluat un vas veneţian şi 1-a purtat pe drumul de întoarcere prin Egeea, Marea Ionică şi Adriatica, pînă în porturile dalmate ale regatului său. Nu aşa îşi imaginase sfîrşitul acestei campanii: culmea ironiei, în momentul cînd galera care îl ducea trecea Dardanelele, nefericiţii captivi de la Nicopole, aduşi pe mal de învingători, îl chemau în ajutor, rugîndu-1 să grăbească plata răscumpărării lor. Singurul rezultat pozitiv al acestei nefericite expediţii — una din ultimele cruciade, în sensul clasic şi internaţional al termenului ■— a fost fără îndoială sprijinul efectiv dat de escadra veneţiană a lui Mocenigo, care i-a obligat pe turci să renunţe la blocada Constantinopolului Şi a Perei şi a reuşit să aprovizioneze capitala

221

suprafaţa continentului, din India pînă la Me-diterana şi de la Marea Neagră în China. Spre deosebire totuşi de întemeietorul Imperiului mongol, el se proclama în acelaşi timp apărătorul intransigent al credinţei islamice şi dădea întreprinderii sale caracterul unui adevărat război religios. La fel însă ca şi Gingis-Han, emulul său transoxian nu avea să lase, după tumultul distrugător şi dezordonat al campaniilor care îl purtaseră de la un capăt la altul al Asiei, decît o acumulare de dezastre şi ruine. Printr-un paradox din cele mai curioase, acest apărător al Islamului avea să doboare cele mai puternice forţe musulmane ale timpului, atît în India cit şi în Kîpciak sau în Asia Mică şi să asigure, prin isprăvile sale, o jumătate de secol de răgaz creştinătăţii şi Europei. Vechea dispută pentru hotarele Caucazu-lui 1-a opus fostului său protejat Tohtamîş, pe care odinioară îl sprijinise în mai multe raiduri, cînd mai lupta încă pentru hanatul Hoardei Albe din stepa Sîr-Dariei. La început el 1-a menajat, fără îndoială din consideraţie pentru vechea spiţă gingishanida, al cărei prestigiu încă mai era considerabil: a mers pînă într-acolo încît i-a restituit prizonierii făcuţi întruna din primele înfruntări, neadresîndu-i decît un reproş nuanţat de afecţiune. Dar a trebuit curînd să constate că Tohtamîş era hotărît să continue războiul; incursiunile sale neîncetate în Transoxiania constituiau un obstacol serios în faţa proiectelor lui Tamerlan privind Asia Anterioară. în timpul primăverii şi a verii anului 1391, armata timuridă a urmărit un adversar ce nu se lăsa prins, prin Turkestan şi Siberia Apuseană pînă dincolo de Ural; bătălia s-a angajat în sfîrşit pe malurile Volgăi şi s-a terminat prin înfrîngerea lui Tohtamîş. Timp de aproape o lună, învingătorul şi-a instalat tabăra pe locurile victoriei şi şi-a oferit o odihnă binemeritată; dar cînd s-a retras, totul a trebuit luat de la capăt. Ceilalţi emiri ai Hoardei de Aur, pe care îi sprijinea împotriva

223

Tohtamîş, sprijinit ue v^vasalii moldoveni ai Jagellonilor: bătălia anga-jată pe Worskla, aîluent al Niprului, la 13 au-gust 1399, a pus capăt eforturilor lui Tohtamîş şi 1-a obligat să se refugieze în Siberia39; ră-măşiţele armatei sale au plecat să-şi ofere ser-viciile sultanului Baiazld şi avea să figureze în rîndurile trupelor otomane în bătălia de laAnkara40.

După ce a trecut ca un uragan pe la nordulMarii Negre, Tamerlan avea să se mai arate încă o dată în sudul spaţiului pontic. Cuceririle sale îl conduseseră pînă la marginile răsăritene ale Asiei Mici, în momentul în care Baiazid se pregătea să pună stăpînire pe Bizanţ, pentru a încununa opera de cucerire a Balcanilor. Mircea, care se întorsese în Ţara Românească, se simţea mai puţin, ameninţat. Situaţia Imperiului Paleologilor era disperată, în urma victoriei lor de la Nicopole, turcii invadaseră Moreea şi blocaseră mai strîns Constantinopolul; mica expediţie a viteazului mareşal Boucicaut nu reuşise decît să-i hăr-ţuiască, fără să-i determine să renunţe. La sfaturile sale, împăratul Manuel s-a hotărît, în disperare de cauză, să întreprindă la rîndul său călătoria în Occident, care se impunea ca o necesitate periodică ultimilor suverani ai Bizanţului. După cruda experienţă de la Nicopole, avea puţine şanse să-i poată mobiliza pe cavalerii europeni pentru o nouă cruciadă îm-potriva necredincioşilor. Cel puţin pericolul extrem al capitalei bizantine restabilise înţelegerea printre Paleologi şi-1 reconciliase pe Manuel cu turbulentul său nepot, Ioan al VH-lea care trebuia să-1 înlocuiască în. timpul absenţei sale. Dar numai o minune mai putea îndepărta pericolul cuceririi otomane.

Această minune s-a produs. Tamerlan se pregătea să se războiască în Egipt cu mame-lucii, acceptînd în această privinţă întreaga moştenire politică a Imanilor din spiţa lui Hu-

Văzîndu-şi căpeteniile exilate în rîndurile ar-matei lui Timur, turcii lui Aidin, Menteche, Kermian au dezertat în plină bătălie.

Lupta s-a prelungit totuşi pînă spre seară, cînd Baiazid nu a mai avut în jurul lui decît pe sîrbi şi garda sa. Cînd această ultimă re-zistenţă a fost zdrobită, sultanul a încercat să se retragă de pe cîmpul de luptă, a fost ur-mărit şi prins împreună cu unul din fiii săi. Avea să-şi sfîrşească zilele în captivitate.

Puterea otomană părea distrusă. Emirii turci din Anatolia au fost repuşi de învingător în posesiunile lor; Brusa, fosta capitală a lui Os-man a fost cucerită şi jefuită. Fiul lui Baiazid, Soliman, ar fi fost prins de asemenea, îm-preună cu rămăşiţele armatei care se retră-geau spre Strîmtori, dacă vase genoveze, gre-ceşti şi catalane nu i-ar fi uşurat transbordarea de pe malul asiatic pe malul european. Tamerlan a ajuns pînă la Smirna, pe atunci ocupată de ospitalieri, pe care a luat-o cu asalt şi a su-pus-o masacrului şi jafului, dar nu a întreprins nimic în spre Tracia. La fel ca jefuirea Tanei în 1395, cea a Smirnei din 1402 îi servea drept alibi justificativ în ochii musulmanilor, care puteau să-1 acuze pe bună dreptate că a dis-trus încă o dată forţele Islamului în folosul creştinătăţii.

Bătălia de la Ankara făcea din Tamerlan arbitrul incontestat al întregului Orient Apro-piat. De peste tot se îngrămădeau în tabăra sa ambasade, omagii şi tributuri. Imperiul grec de la Trapezunt se recunoştea dependent; încă din septembrie, Bizanţul şi genovezii de la Pera fixau suma tributului pe care trebuiau să i-1 achite. Regii din Franţa, Anglia, Castilia îi adresau felicitări41.

Cu toate acestea, H. Gibbons, în istoria sa despre întemeierea Imperiului otoman42, ob-servă cu dreptate că nici una din puterile di-rect interesate în chestiunea Orientului nu a adoptat o atitudine hotărît ostilă faţă de moş-tenitorii lui Baiazid, după înfrîngere, nici nu

227

Perspectivele accesului direct la litoralul şi la navigaţia Mării Negre i-au permis să-şi lăr-gească orizontul politicii sale şi să intervină în afacerile turceşti mai mult decît oricare alt suveran creştin din vremea sa. Se ştie, în adevăr, că în războiul care s-a declanşat între moştenitorii lui Baiazid, Mircea 1-a susţinut pe prinţul Musa împotriva lui Soliman şi 1-a ajutat să ia de la fratele său tronul sultanilor. Pretendentul a reuşit ca de la Sinope, pe Marea Neagră, să treacă din Asia Mică la Caffa, iar de acolo în Ţara Românească, în 1409; el a putut să rămînă aici cîtva timp şi să-şi pregătească expediţia, care pentru început a eşuat; o a doua tentativă, cu ajutorul sîrbilor şi a muntenilor, s-a terminat în 1411 prin înfrîn-gerea şi moartea lui Soliman. Dar Musa trebuie să se fi certat destul de repede cu propriii aliaţi, în ciuda căsătoriei sale cu o prinţesă munteană, întrucît, doi ani mai tîrziu, aceştia par să fi favorizat acţiunea lui Mahomet I, al treilea fiu al lui Baiazid, care, devenit sultan la rîndul său, avea să restabilească unitatea Imperiului otoman. Fapt este că, timp de vreo zece ani — din 1403 pînă în 1413 —, puterea turcească a fost paralizată de urmările dezas-trului de la Ankara şi de luptele între diverşii pretendenţi, care păreau să-i rezerve dominaţiei sultanilor osmanlîi soarta Imperiului Pa-leologilor. Puterile creştine din spaţiul pontic, atît de mult timp reţinute de pericolul comun, îşi reluau libertatea de acţiune şi jocul rivalităţilor lor politice şi comerciale.

Efectele acestei rivalităţi sînt deosebit de sensibile în ordinea externă a Moldovei. Vo-ievodatul începuse prin a recunoaşte suzera-nitatea ungară pentru ca apoi să o respingă; dar cînd Ludovic I de Anjou alipise la coroana Ungariei pe cea a Poloniei, statul moldovenesc, mărginit la sud de „culoarul" dunărean intercalat între teritoriul său şi cel al Ţării Româneşti, se afla învăluit la nord de Galiţia, ataşată posesiunilor ungare; în mod inevitabil el 229

dul Transilvaniei, Stibor, a invadat Galiţia, eternul obiect de litigiu dintre Ungaria şi Po-lonia, dar a fost respins. în sfîrşit, tratativele de la Lublau au pus capăt în 1412 conflictului dintre cele. două monarhii şi a reglementat chestiunile adiacente printr-un tratat care le examinau sub toate aspectele. Una din clauzele acestui tratat priveşte tocmai voievodatul moldovenesc; ea este elocventă în multe privinţe, căci scoate în evidenţă cu o precizie deosebită obiectivele dunărene şi pontice ale celor două regate şi raţiunile economice ale rivalităţii lor.

S-a pus în adevăr problema, în cazul în care domnul Alexandru al Moldovei s-ar dovedi necredincios şi ar refuza să-i dea ajutor regelui Ungariei contra turcilor — ideea unui război împotriva Imperiului otoman nefiind încă părăsită —, unei împărţiri a voievodatului între Polonia şi Ungaria. Limita era trasată de la nord-vest la sud-est, prin codrii Bucovinei şi ai Moldovei de Sus, lăsînd laşul polonezilor iar Bîrladul ungurilor; de acolo graniţa ar fi traversat cursul Prutului şi ar fi împărţit în două „cîmpul pustiu" — stepa basarabeană a Bugeacului — pentru a lăsa Chilia de pe Dunăre Ungariei, iar Cetatea Albă de la vărsarea Nistrului, Poloniei46. Această ultimă dispoziţie relevă adevăratul interes al proiectului de împărţire: regele Ungariei îşi rezerva navigaţia pe Dunăre şi debuşeul său natural în Marea Neagră prin Deltă şi prin portul Chilia, pe cînd confederaţia polono-li-tuaniană (Vladislav Jagello şi Vitold) îşi asi-gura „drumul moldovenesc" din Galiţia Orientală la Marea Neagră, pe valea superioară a Prutului, străbătînd Basarabia şi de-a lungul cursului inferior al Nistrului. Era în acelaşi timp o tentativă de a delimita, în spaţiul du-nărean al bazinului pontic, sferele distincte de pătrundere şi de influenţă a celor două monarhii creştine, care împinseseră odinioară spre răsărit hotarele Hoardei de Aur47.

231

ambasadă comună, în numele Imperiului şi al Genovei, şi a prezenta propuneri noului han al Kîpciakului, Djelal ed Din, pentru a-1 an-gaja să restabilească vechea cale comercială din Crimeea în Asia Centrală. Prin Marea Neagră şi prin gurile Dunării ea putea acum să fie raliată traficului fluvial al Ungariei şi al Europei Centrale şi să contribuie astfel la deplasarea comerţului Extremului Orient din Egipt şi din Mediterana Orientală, unde do-mina în acest moment pavilionul veneţian53. Se vede de ce tratatul de la Lublau insista asu-pra atribuirii Chiliei Ungariei.

Aceasta însemna de fapt reluarea ideii din memoriul lui Sanudo cel Bătrîn, din primii ani ai secolului al XlV-lea, care expunea mij-loacele de a izola economic Egiptul şi de a deturna traficul internaţional spre porturile Mării Negre. Dar în proiectul lui Sigismund, regele Ungariei şi al romanilor, era vorba des-pre cu totul altceva. Nu necredincioşii erau cei ce trebuiau să fie păgubiţi prin întrerupe-rea parţială sau totală a comerţului maritim care îi îmbogăţea. Aceasta era înainte de toate Veneţia, care era important să fie lovită în punctele vitale, Veneţia ce era imposibil să fie îndepărtată de pe coasta dalmată şi contra căreia diversiunea genoveză părea cea mai in-dicată, în Italia, din punct de vedere politic, iar în Orient, din punct de vedere comercial.

Aceste planuri mari aveau să rămînă, ca atî-tea altele în politica lui Sigismund, în stare de proiect: încă în august 1412, hanul tătar, căruia îi era adresată solia, era asasinat în timpul noilor disensiuni interne ce măcinau dominaţia Hoardei de Aur, iar la Genova un partid ostil familiei Montferrat punea stăpî-nire pe conducere în anul următor şi desprin-dea republica din alianţa cu Sigismund54. Planul nu este mai puţin revelator pentru interesul ce îl mai prezentau încă pentru politica generală coloniile genoveze din Crimeea, a căror poziţie devenise mai puternică în urma

233

22. Harta centrelor de achi-ziţionare a griului de comer-cianţii genovezi in secolele XIV—XV.

„Caffa era, de altfel, iluminată noaptea, cum puţine oraşe occidentale erau în acea vreme. Exista, între altele, ziua şi noaptea, un serviciu de pază foarte bine organizat. Oraşul nu era lipsit nici de farmacişti, nici de medici sau de bărbieri. Alături de numeroase taverne şi hanuri, stabilimentele de băi serveau şi ca locuri de distracţie"55.

Viaţa intensă a acestui mare centru comer-cial, înconjurat de alte porturi prospere de pe coasta sudică a Crimeei, s-a putut dezvolta la adăpostul lanţului munţilor Iaila, care a pro-tejat-o atît de intemperiile din stepă cît şi de incursiunile nomazilor. Declinul Imperiului tătar scotea în relief autoritatea ocîrmuirii co-loniale, care constituia una din puterile lito-ralului pontic şi trata de pe picior de egalitate cu suveranii din diverse state, creştini sau mu-sulmani. Proiectul lui Sigismund avea să fie reluat încă o dată în 1418: în luna ianuarie a acestui an el adresa fraţilor Johann şi Konrad Fischer ordinul de a stabili un trafic regulat pe valea Dunării între Ungaria şi porturile Chi -lia. Pera şi Caffa56. El cunoştea, de altfel, per-sonal itinerariul, pentru că îl parcursese la bordul galerei care îl ducea spre gurile Du-nării şi Strîmtori, după sîngeroasa zi de la Nicopole din 1396. Conturile coloniei din Caffa, publicate de Iorga, menţionează încă din 1381 mesageri trimişi spre Licostomo (numele grec al Chiliei) şi spre Buda57.

Nu era deci vorba decît de a dezvolta din nou traficul pe o cale comună şi frecventată; raporturi mai bune între Ungaria şi voievoda-tul muntean deschideau navigaţiei dunărene cele mai largi perspective. Dar la ace-a dată, momentul favorabil pentru realizarea acestor proiecte era depăşit. Fraţii Fischer s-au găsit în imposibilitate de a stabili o cale comercială regulată pe traiectoria fluvială care le fusese indicată; sub conducerea energică a lui Maho-fnet I, Imperiul otoman se restabilise şi reluase ofensiva la Dunărea de Jos. Respins întîi din

237

în acelaşi an, un prim atac era lansat îm-potriva Cetăţii Albe, ca un prim avertisment domnului Alexandru al Moldovei, iar Guille-bert de Lannoy asista în 1421 la grabnica re-facere a fortificaţiilor oraşului de către mol-doveni şi lituanieni, care se simţeau, de ase-menea, ameninţaţi de succesele noii ofensive musulmane60.

Europa creştină era mai mult ca niciodată divizată. Ideea cruciadei era lipsită de impor-tanţă în comparaţie cu disensiunile Marii Schisme. Intre Franţa şi Anglia războiul în-cepuse din nou, iar Henry al V-lea, învingătorul de la Azincourt, se făcea recunoscut drept moş-tenitor legitim al regatului florilor de crin, în confuzia conflictului ce nu putea fi potolit între Armagnaci şi Bourguignoni. în momentul cînd lua sfîrşit conciliul de la Konstanz, Si-gismund era nevoit să se ocupe de interesele Imperiului şi de răscoala husiţilor din Boe-mia; Italia devenea prada condottierilor. Cer-turile Jagellonilor sfîşiau Polonia şi Lituania. Bazinul Mării Negre se deschidea în faţa cu-ceririi otomane.

Bibliografie sumară: G. SPULER, Die Mon-golen in Iran. Politik, Venoaltung und Kultur cler Ilchanzeit 1220—1350, Leipzig, 1939; IDEM, Die Goldene Horde. Die Mongolen in Russland, 1223—1502, Leipzig, 1943; B. HOMAN, GU Angioini di Napoli in Ungheria, 1290—1403 (Reale Accad. d'Italia, Studi e documenti, 8), Roma, 1938; G. I. BRÂTIANU, Les rois de Hongrie et les Principautes roumaines au XIVe

siecle, în Bulletin de la Section historique de l'Academie Roumaine, XXVIII, 1947, 1. P. P. PANAITESCU, La route commerciale de Pologne ă la mer Noire au Moyen Age, în Revista istorică română, III, 1933 (articol redat în româneşte în voi. Interpretări româneşti, Bucureşti, 1947); IDEM, Mircea cel Bătrîn, Bucureşti, 1944; C. RACOVIŢA, începuturile suzeranităţii polone asupra Moldovei (1387^-

239

2 Desfăşurarea procesului de constituire a statului feudalŢara Româneasca se oglindeşte în mai mică sau mai maremăsură în numeroase lucrări ale lui Gheorghe I. Brătianu,unde se atribuie un rol însemnat aşa-numitului „descălecat" transilvănean: Originile stemelor Moldovei şi ŢăriiRomâneşti, în RIR, I, 1931, 1, p. 50—62; Vne enigme etun miracle historique: le peuple roumain, Bucureşti, 1937,p. 107-—109; Originile şi formarea unităţii româneşti.Prelegeri ţinute la Şcoala Superioară de Război, Bucureşti, 1912, p. 53—61; Tradiţia istorică a descălecatuluiŢării Româneşti in lumina noilor cercetări, in AARMSI,Ser. III, XXV, 1942—1943, p. 1—29 (studiu inserat inTradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti,ed. V. RApeanu, Bucureşti, 1980, p. 87—115, publicatşi in traducere franceză: La Iradiiion hislorique sur laformalion de l'Etat valaque d'apres Ies etudes recenles, înAcademie Roumaine. Bulletin de la Section historique,XXIV, 1943, 2, p. 161—193); Origines et formation del'unite roumaine, Bucureşti, 1943, p. 111—120; Lcs roisde Ilongric et Ies Principaules Roumaines au XIV siecle,în Academie Roumaine. Bulletin de la Section historique,XXVIII, 1947, 1, p. 67 şi urm.; în jurul întemeierii statelor româneşti, în Ethos, II, 1975, p. 8—25 şi III, 1982,p. 37—47; Sfatul domnesc şi adunarea stărilor in Principatele Române, Evry, 1977, p. 34—35.în istoriografia românească recentă s-a manifestat inte-res îndeosebi pentru momentul dobîndirii independenţei Ţării Româneşti. Cf. în acest sens M. Holbau, Despre raporturile lui Basarab cu Ungaria angevină şi despre reflectarea campaniei din 1330 In diplomele regale şi in „Cronica pictată", în RIS, XX, 1967, 1, p. 3—43; Şt. Ştefăuescu, Ţara Românească de la Basarab I „întemeie-torul" pînă la Mihai Viteazul, Bucureşti, 1970, p. 30—35; P. D. Popescu, Basarab I, Bucureşti, 1975; S. Iosipescu, Romanii din Carpaţii Meridionali la Dunărea de Jos de la invazia mongolă (12-11—1243) pină la consolidarea domniei a toată Ţara Românească. Războiul victorios purtat la 1330 împotriva cotropirii ungare, în Constituirea sta-telor feuda/e româneşti, coord. N. Stoicescu, Bucureşti, 1980, p. 41—95; N. Stoicescu, F. Tucă, 1330 Posada, Bucureşti, 1980; P. Chihaia, Trei miniaturi din Chronicon Piclum, in idem, Tradiţii răsăritene şi influenţe occiden-tale în Ţara Românească, Miinchen, 1983, p. 9—17.

3 G. I. Bratianu, Contribution ă l'histoire de Cetatea Albă(Akkerman) aux XIII' el XIV siicles, în AcademieRoumaine. Uullctin de la Section historique, XIII, 1927,p. 30 (pasaj inserat în idem, Recherches sur Vicina elCetatea Albă, Bucureşti, 1935, p. 116).

3 Posibilitatea cooperării lui Basarab cu tătarii in luptaîmpotriva Ungariei, acceptată de Gh. I. Bratianu şi înalte lucrări (Originile stemelor ..., p. 59; In jurul întemeierii ..., în Ethos, III, 1982, p. 56), precum şi de numeroşi alfi istorici, între care N. Iorga (Condiţiile de politicăgenerală în cari s-au întemeiat bisericile româneşti în

241

ţiei mongole pînă la sfîrşitul deceniului al 7-lea din secolul al XlV-lea. Cf. V. Spinei, op. ci t . , p. 326. 9 R. Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident Ia începuturile culturii medievale româneşti (secolele X—XIV), Bucureşti, 1074, p. 181 şi urm.; V. Spinei, op. cit., p. 265—268.

10 Ghcorghc Brătiann se referă la lucrarea lui Emil Lăză-pescu, Români, tătari şi unguri în veacurile XIV—-XV,pe care. la sfîrşitul anului 1945. o avea In vedere pentrua o publica sub auspiciile Institutului de Istorie Universală „N. Iorga". Cf. Gh. I. Brătianu, Dare de seamă deactivitate pe anul 1944/1945, în Institutul de Istorie Universală ,,N. Iorga" la zece ani de la întemeiere, Bucureşti,1947, p. 35. Cu un titlu parţial modificat, lucrarea afost susţinută ca teză de doctorat în 1946, fiind utilizatăfie mai mulţi specialişti, inclusiv de Brătianu, fără săfi fost din păcate tipărită.

10 Pentru teatrul de război creat ca urmare a încorporăriiRusiei haliciene la regatul polon şi pentru sistemul alianţelor politice de )a mijlocul secolului al XlV-lea dinextremitatea apuseană a Europei Răsăritene, cf. G. Rho-dc, Die Ostgrenze Polens. Poliiische Entwicklung, kuitu-relle Bedeulung und geistige Auswirkung, I, Koln-Graz,1955, p. 172 şi urm.; J. Dabrowski, Kazimierz Wielkitwdrka korony krâlstwa polskiego, Wroclaw-Varşovia-Cra-covia, 1961, p. 24 şi urm.; G. Schwalbe, GeschichtePodlachiens in reussischer Zcit (XI.—XIV. Jahrhunderl)(Disscrtation zur Erlangung der Doktorwurde der Philos.Fak. der Univ. Hamburg), Hamburg, 1969, p. 188 şiurm.; P. W. Knol), The Rise of Ihe Polish Monarchy.Piasl Poland in East Central Europe, 1320—1370, Chica-go-Londra, 1971, p. 121 şi urm.; Ş. Papacostea, Relaţiile internaţionale in răsăritul şi sud-estul Europei în secolele XIV—XV, în RIS, 34, 1981, 5, p. 899—918; V. Spinei, op. cit., p. 257—289.

10 Această problemă a fost desigur tratată de Gli. I. Brălia-mi în lucrarea Sfatul domnesc şi adunarea stărilor, IV,Adunările de stări în ţările de Răsărit dunărene, al căruimanuscris s-a rătăcit! Cf. nota editorului la G. I. Brătianu,Aux origines des assemblees d'etats, în Revue des etudesroumaines, XVI, 1981, p. 5.

10 Mattco Villani, Istorie. în Rerum ilalicarum scriptores,XIV, cd. L. A. Muratorius, Mediolani, 1729, col. 15 5.Cf. şi G. I. Brătianu, Les rois de Hongrie el Ies Princi-pautes Roumaines au XIV siecle, în Academie Roumaine.Bidletin de la Section historique, XXVIII, 1947, 1, p.79—80.

10 Matteo Villani, cd. c i l . , col. 237. Cf. şi Gh. I. Brâtianu,în jurul întemeierii ..., in Ethos, I I I , 1982, p. 59.

10 Despre acţiunea lui Bogdan, care a dus la constituireastatului moldovenesc de-sinc-stătător, cf. Gh. I. Brătianu, Tradiţia istorică a descălecatului Moldovei în lumina noilor cercetări, în AARMSI, Ser. III, XXVII,1944—1945, p. 16—21 (inserat în Tradiţia istorică ...,1980, p. 133—138); idem, In jurul întemeierii ..., în

243

tecţîa. Cf. G. I. Brătianu, Nolessur Ies Genois en Moldauie au XV1 siecle, în RIR, III, 1933, 2—3, p. 155 (pasaj inclus ţ; in Recherches sur Vicina ..., p. 123); Une enigme et un miracle ..., 1937, p. 110; Moldova, în Cuvinte despre români. Zece conferinţe şi prelegeri, Bucureşti, 1942, p. 173—175; Originile şi formarea unităţii ..., p. 63—64; Origines et formaiion ..., p. 123—125; Tradiţia istorică..., în AARMSI, Ser. III, XXVII, 1944— 1945, p. 29—30 (inserat in Tradiţia istorică .... 1980, p. 148—149); în jurul întemeierii ..., în Ethos, II, 1975, p. 52. în istoriografia mai veche concepţiile lui Iorga şi Brătianu au avut numeroşi alţi adepţi. Cf. M. Berza, La mer Noire â la fin du Morjen Âge, în Balcania, IV, 1941 (apărut în 1945), p. 424; P. P. Panaitescu, Interpretări româneşti, Studii de istorie economică şi socială. Bucureşti, 1947, p. 132. După război, teza apariţiei statului ca necesitate a asigurării circulaţiei mărfurilor a fost supusă unor ascuţite critici,in mareparte îndreptăţite. Pentru poziţia nuanţată a abordării acestei probleme, cf. Ş. Papacostea, începuturile politicii comerciale ..., p. 9 şi urm.în legătură cu geneza statului feudal moldovenesc şi cu corelaţia dintre acest proces şi existenţa drumurilor de comerţ de însemnătate europeană, Gheorghe Brătianu şi-a expus opiniile şi în prelegerile ţinute la Universi-tatea din Bucureşti în anul universitar 1941—1942. în cursul inaugural, de la 15 decembrie 1941, marele istoric făcea următoarea remarcă:..Privită de sus, de asemenea în cadrul geupolitic, istoria noastră se dezvoltă şi ea între doi factori geografici şi geopolitici constanţi, cari sunt muntele şi marea. Din puncte [diferite —• n.n.] au pornit întemeietorii statului nostru, descălecătorii, şi se pare că şi-au atins obiectivul atunci cînd şi-au putut întinde stăpînirea de la munte la mare, pînă la «Marea cea Mare ». Am putea face un pas mai mult şi să spunem că măcar una din regiunile noastre este o creaţiune şi a muntelui şi a mării: Moldova este rezultanta firească a drumului spre mare; drumul spre mare a cerut aci o ordine de stat şi această ordine de stat poporul nostru a înfăptuit-o. Iată un caz caracteristic al influenţei geografice asupra istoriei, a drumului asupra statului. Dar mai mult, am putea spune că însăşi libertatea ţărilor noastre, care este un scop suprem al lor, este în funcţie directă de mare" (CMN, p. 28—29). într-o altă prelegere, din 18 mai 1942, Brătianu a revenit cu detalii în privinţa subiectului în discuţie, apreciind că ,.oricît ar părea de paradoxal, acest război [din 1343—1317 — n.n.] între cele două republici, Veneţia şi Genova, de-o parte, şi imperiul Kipciakului, de alta, se află la temelia importanţei economice şi dezvoltării politice a Moldovei.Desigur, afirmaţiunea pare paradoxală la prima vedere. Totuşi, ea se întemeiază pe oarecari elemente de adevăr.

245

precum se intitula Roman Vodă la 1390 «domn de la Munte şi pină la Mare ». Iată cum, indirect, aceste Împre-jurări ale politicii veneto-gcnoveze In Marea Neagră şi vicisitudinile relaţiunilor lor cu Imperiul tătărăsc influ-enţează dezvoltarea uneia din ţările noastre, a aceleia di; altfel care a avut un rost mai însemnat în chestiunea Mării Negre, Moldova" (CMN, p. 516—550).

22 Călători străini în Ţările Române, I, ed. M. Holban, Bucureşti, 1968, p. 49—52. Autenticitatea informaţiei călătorului francez este suspectă. Gf. C. Cihodaru, Alexandru cel Bun (23 aprilie 1399—1 ianuarie 1432), Iaşi, 1984, p. 130. Partea a doua a frazei este preluată cu mici deosebiri din Origines el formation ..., p. 125, de altfel ca şi cea următoare.

28 D. C. Giurescu, Ţara Românească In secolele XIV—XV, Bucureşti, 1973, p. 353—355; M. Păcurariu, Istoria bise-ricii ortodoxe române, 1, Bucureşti, 1980, p. 239—216.

21 M. Holban, Contribuţii la studiul raporturilor ..., p. 148—154; Ş. Papacostea, Începuturile politicii comerciale ..., p. 9—17. Asupra aşa-numitului „culoar" unguresc, Gheorg'he Brătianu face referiri în citeva din lucrările sale. Cf. nota 40 de la Capitolul XII.

25 O. I. Brătianu, Dic Moldau und ihre historischen Grcnzen.ed. a 2-a, Bucureşti, 19 41, p. 21—22; idem, La Bcssara-bie. Droits nalionaux et hisloriques, Bucureşti, 1943,p. 17—18. Cf. şi E. Diaconescu, Accepţiunile istorice aleBasarabiei, in Cuget moldovenesc, XII, 1913, 3—4, p.7—10.

25 EKpediţia este relatată de Jan Dlugosz (Ioannis Dlugossiiseu Longini Ilistoriae Polonicae libri XII , III, in Operaomnia, XII, ed. Al. Przezdziecki, Cracovia, 1876, p.277—278; idem, Vita Sbignei cardinalis et episcopi Cra-coviensis, In Opera omnia, I, 1887, p. 552—-553) şi PhilippoBuonacorsi Callimaclio {Vila et mores Sbignei cardinalis,ed, L. Finkel, în Motuimenta Poloniae hislorica, VI,Cracovia, 1893, p. 236—238). Asupra localizării statuluimoldovenesc atacat de polonezi şi a datării expediţieiexistă o veche şi persistentă controversă în istoriografiaromânească şi poloneză. Pentru prezentarea succintă aprincipalelor puncte de vedere, cf. mai recent M. Cazacu,Lucius Apronianus = Roman I", prince de Moldavie?A propos de l'expcdition polonaise de 1359 en Moldavie etson echo en Pologne au XV' siecle, în Buletinul BiblioteciiRomâne, Studii şi documente româneşti, lTrclburg, VIII(XII), S. N., 1980/81, p. 257—272; V. Spinei, op. c i t . ,p. 291—^296 şi 332—333; V. Ciobanu, Din nou despreJuptade la Plonini", in AII AX, XXI, 1981, p. 137—146.în legătură cu acest episod al relaţiilor moldo-polone,Gh. I. Brătianu şi-a expus pe larg părerea în studiulla jurul întemeierii ..., în Etlios, III, 1982, p. 66—77.Cf. şi Tradiţia istorică..., 1980, p. 111—145; Sfatuldomnesc ..., 1977, p. 160—161.

25 Contactele pe plan confesional dintre Ţara Româneascăşi mănăstirea Kutlumus de la Athos sint atestate încă

247

XVI' siccles, în Romanian Studies, V, 1980—1986, p. 8—17; T. Gemil, Mlrcea l'Ancien face ă Ia politique im-periale de Bayezid 1" , în RRH, XXV, 1986, 1—2, p. 3—22; Ş. Papacostea, La Valachie ct la crise de struclure de l'Empire otloman (1402—1413), în RRH, XXV, 1986. 1—2, p. 23—34; idem, Mircea la Nicopol (1396): o măr-turie ignorată, în RIS, 39, 1986, 7, p. 696—699; R.-Şt. Ciobanii, A fost pierdută Dobrogea de Mircea cel Bălrin? in RIS, 39, 1986, 8, p. 764—773; N. Pienaru, Relaţiile lui Mircea cel Mare (138S—1418) cu Mehmed I Celebi (1413—1421), în RIS, 39, 1986, 8, p. 771—794; A. Pippidi, Sur une in.scriptiongrec.que de Silislra, în RESEE, XXIV, 1986, 4, p. 323—332) studiile elaborate de Şt. Pascu, Şt. Ştefănescu, A. Ghiaţă, Al. V. Diţă, D. Zamfi-rescu, V. Joiţa, T. Gemil, M. Maxim, V. Veliman, S. losipescu, publicate în voi. Marele Mircea Voievod, coord. I. Pătroiu, Bucureşti, 1987.

31 Expediţia condusă personal de Sigisniund de Luxemburg tn Moldova, pregătită încă din toamna anului 1394, s-a desfăşurat în ianuarie şi februarie 1395, soldindu-se cu un eşec militar. Cf. R. Manolescu, Campania lui Sigis-mund de Luxemburg In Moldova (1395), în Analele Universităţii Bucureşti. Seria Ştiinţe sociale, Istorie, XV, 1966, p. 59—74.

35 Pentru lupta de la Nicopole de la 25 septembrie 1396 şiparticiparea românească, cf. M. A. Mehmed, op. c i t . ,p. 129—131; A. Decei, op. c i t . , p. 61—68; N. Constan-tinescu, Mircea cel Bătrin, p. 116—126. în legătură curaporturile turco-bizantine din ultima parte a secoluluial XlV-lea, cf. E. Werner, Ein Geburt einer Grossmacht.Die Osmanen (1300—1481), ed. a 2-a, Viena-Koln-Graz,1972, p. 131 şi urm.; D. M. Nicol, The Last Centuriesof Bgzantium, 1261—1453, Londra, 1972, p. 310 şi urm.

35 Asupra domniei hanului Tohtamlş, cf. B. Spuler, op.cit., p. 121 şi urm.; M. G. Safargaliev, op. c i l . , p. 137şi urm.; A. Champdor, Tamerlan, Paris, 1957; M. Brion,Tamerlan, Paris, 1963.

35 Despre războaiele dintre Timur (Tamerlan) şi Tohtamlş,cf. B. Spuler, op. cit . , p. 129—436; B. D. Grecov şiA. I. lacubovschi, op. cit., p. 309—349; M. G. Safargaliev, op. c i t . , p. 146 şi urm.; L. Kehren, Tamerlan,Paris. 1980, p. 65—72 şi 79—86; A. Champdor, op. ci t . ,p. 106—117.

35 Citatul este din R. Grousset, L'empire des steppes, Attila,Gengis-Khan, Tamerlan, Paris, 1939, p. 522.

35 M. G. Safargaliev, op. cit., p. 179—180; Al. Gonţa,op. c i t . , p. 158.

35 P. P. Panaitescu, Mircea l'Ancien et Ies Tarlares, InRHSEE, XIX, 1942, 2, p. 438—448; A. Decei, Etablis-sement de Aktao de la Horde d'Or dans l'Empire oltoman,au temps de Yildirim Bayezid, In A. Zeki Velidi Toganarmagani, Istambul, 1950—1955, p. 77—92; M. Popa,Aspecte ale politicii internaţionale a Ţării Româneşti şi

249

Mi se parc că argumentarea e destul de şubredă. Dovezi precise ale unei stăpîniri lituane în această direcţie nu sunt. Există însă un fapt, există incontestabil o autono-mie a Cetăţii Albe. în documentele secolului XV vom întîlni mereu in relaţiile diplomatice ale coloniilor geno-veze, în documentele diplomatice ale republicii veneţiene menţiunea „Dominus et Comunitas Moncastri", adică stăpinul şi comunitatea din Cetatea Albă ni se înfăţi -şează dacă nu ca un stat independent, dar în orice caz ca o comunitate privilegiată, cu o politică a ci. Evident, „Dominus Moncastri" ajunge să fie domnitorul Moldovei, iasă în relaţiunilc cu genovezii şi veneţienii el nu apare ca „domnul Moldovei", ci apare ca „domnul Moncastrei". Pe de altă parte, colegul nostru, d-nul prof. Nicorescu de la Universitatea din Iaşi, unul din cei mai harnici săpători de la gurile Dunării şi din sudul Basarabiei, a făcut o foarte interesantă descoperire în săpăturile între-prinse la Cetatea Albă. D-sa a găsit acolo nişte bani de aramă, cari au pe ei stema Moldovei — capul de bour — însă nu au menţiunea domniei sau domnului Moldovei, ci au pe ci, in caractere slavone, menţiunea „Aspr-Castru", cuvinte greceşti cari reprezintă Cetatea Albă. Exista monedă locală în Cetatea Albă, pe care era stema Mol-dovei, dar cu numele oraşului. Este o confirmare a men-ţiunilor din documente şi ne arată că Cetatea Albă a avut întradevăr o existenţă cvasiindependentă, în orice caz autonomă, că ea s-a alipit Moldovei, însă că foarte probabil şi-a păstrat privilegiile şi cîrmuirea ei auto-nomă. A fost o autonomie municipală, cum întîlnim atitea în cursul evului mediu şi, mai degrabă decît să presupunem o stăpînire îituană extrem de ipotetică, problema ni se prezintă în modul acesta: stăpînirea dom-nului Moldovei s-a întins destul de repede din cetatea lui de obîrşie de la marginile Bucovinei pînă dincolo de Prut şi de aci a ajuns către sfîrşitul veacului XIV în contact cu această cetate, care din vremuri mult mai vechi avea o existenţă autonomă şi care după dezmembra-rea stăpînirii tătăreşti ajunsese o stăpînire aproape inde-pendentă. Ea a fost încorporată in stăpiuirea domnito-rului Moldovei, dar a păstrat o autonomie. Dacă putem încerca o comparaţie, am putea asemui această situaţiune cu ceea ce se petrecea în acelaşi timp în Apus, unde ora-şele comerciale şi porturile Flandrei intrau sub stăpînirea Casei de Burgundia. Relaţiunile între ducele de Burgun-dia şi oraşele cari se bucuraseră şi ele de autonomii întinse trebuie să fi fost asemănătoare cu acele dintre domnul Moldovei şi această comunitate a Cetăţii Albe: ascultînd de el, dar avînd autonomie, avînd deci admi-nistraţia şi gospodăria sa locală.Vă spuneam însă că peste aceste posesiuni ale stăpîni-torului Moldovei se încrucişau expansiunile de Ia vest, ale Ungariei, de Ia nord-est ale Lituaniei. Această încru-cişare de influenţe s-a concretizat în acte diplomatice cari ni s-au păstrat, ba chiar s-au repetat în primele

251

Capitolul XIV CUCERIREA OTOMANĂ

Războaiele dintre turci .şi unguri la Dunăre. Eforturile turcilor pentru a controla Strîmto-rile. Perioadă de răgaz pentru coloniile geno-veze. Dezmembrarea Imperiului tătar. Prin-cipatul Gothiei sau Theodoro-Mangup şi con-flictele sale cu genovezii. Cruciada de la Vama din 1444 şi eşecul său. Ofensiva turcă: închi-derea Bosforului de către Mahomed al II-lea. Asediul şi cucerirea Constantinopolului. Colo-niile genoveze sub regimul Băncii di San Gior-gio. Căderea Imperiului Trapezuntului. Răz-boiul lui Mahomed al II-lea cu Veneţia şt diversiunea asiatică a lui Uzun Hasan. Înfrân-gerea acestuia din urmă şi destrămarea coali-ţiei pontice. Războiul lui Mahomed al II-lea cu Moldova şi cu coloniile genoveze din Cri-meea. Căderea Caffei şi a Mangupului. Cam-pania împotriva lui Ştefan cel Mare şi pacea din 1479. Cucerirea ulterioară a Chiliei şi Ce-tăţii Albe. Monopolul otoman în Marea Neagră.

în ciuda acestor condiţii generale favorabile, înaintarea otomană în bazinul pontic nu avea să depăşească etapa decisivă decit după un sfert de secol; principalul obstacol de care se va ciocni avea să f ie tot l inia Dunări i , a cărei valoare strategică a fost astfel încă o dată demonstrată. Trebuie să ţinem, de ase-rnenea, seama de evenimentele din Asia Mică v

253

cavalerii teutoni, pe care înfrîngerea de la Griinwald din războiul împotriva polonezilor şi lituanienilor îi slăbise; se gîndea să-i de -termine să se întoarcă din Prusia pe frontiera ungară, ce o apăraseră odinioară, în secolul al XlII-lea, şi chiar să le ofere Chilia, la care totuşi domnul moldovean Alexandru nu avea cîtuşi de puţin intenţia să renunţe. Pînă spre 1432, Claus de Redwitz, ca reprezentant al Ordinului, a comandat efectiv la Severin, în vreme ce de cîţiva ani, condotierul florentin Filippo dei Şcolari — Pippo Spano — era conte de Timişoara.

La rîndul lor, turcii, prin incursiunile re-petate ale beilor de la Dunăre, se străduiau să menţină în dependenţa lor voievodatul mun-tean; unul după altul, domnii care îşi dato-rau urcarea pe tron sprijinului regelui Un-gariei sau intervenţiei vecinului moldovean» se vedeau obligaţi să recunoască supremaţia Porţii, să plătească tribut şi să-şi trimită fiii drept ostatici la curtea sultanului. Ei erau, de asemenea, obligaţi să însoţească bandele turceşti care treceau prin ţara lor pentru a merge să pustiiască Transilvania sau Banatul, mereu gata totuşi să-i avertizeze pe creştini şi să treacă de partea lor, cînd aceştia pre-luau ofensiva. Această politică de aparentă duplicitate le era impusă ele împrejurări, dar şi mai mult încă de atitudinea şovăitoare a lui Sigismund, dispus să se înflăcăreze uşor pentru proiecte de cruciadă, dar descurajat îndată de eşecuri şi tot timpul sustras de la aceste preocupări de atîtea alte interese, care îl priveau în calitate de cîrmuitor al Imperiului. Atacuri şi contraatacuri se vor succeda timp de mai mult de douăzeci de ani în Ţara Româ-

nească, rămasă teritoriu disputat. Moldova, care exercita o influenţă considerabilă la sfîr-şitul domniei lui Alexandru cel Bun, devenea pentru o perioadă obiectul disputelor între fiii săi: timp de cîţiva ani împărţirea ţării între Iliaş şi Ştefan va face actuală linia de

255

întrerupă totuşi cursul regulat al navigaţiei galerelor din „România" sau din „Trapezunt", a căror deplasare era organizată în fiecare an la Veneţia.

In general, prima jumătate a secolului al XV-lea4, epocă în care puterea sultanilor nu se întărise pe deplin şi se găsea angajată într-o luptă dificilă pe două fronturi, Împotriva creş-t inilor de la nord şi de la vest ele Balcani şi a emirilor rivali clin Asia Mică, a fost o perioadă de răgaz din partea turcească pentru aşezările italiene clin bazinul pontic, do care probabil nu au profitat atît cît le dădea posibi-litate acalmia. După iureşul trecerii lui Ta-merlan, comerţul reîncepuse cu Tana, iar zi -durile coloniei fuseseră ridicate din nou. „Că-lătoria de la Veneţia la Tana", al cărei ma-nuscris a fost publicat de Iorga, a fost efec-tuată între 1404 şi 1407 şi atestă că traficul cu aşezarea de la gurile Donului era din nou prosper, cu toate că distrugerea marilor crase comerciale ale Hoardei de Aur a limitat cu siguranţă tranzacţiile la produsele locale 5. De altfel, nesiguranţa care domnea acum în Im-periul tătar nu putea să nu aibă influenţă asupra relaţiilor comerciale. Noi atacuri împo-triva Tanei au fost declanşate în 1410 de hanul Pulad, care a cauzat coloniei veneţiene o pier-dere de 120 000 ducaţi, şi în 1418 de Kerim-beri, care a trecut oraşul prin foc şi sabie; numeroşi negustori veneţieni au dispărut în măcel, iar pierderea bunurilor şi a mărfurilor se va ridica la 200 000 ducaţî. Este uimitor că suita aceasta de incidente nu a descurajat Senatul Veneţiei în eforturile sale de a re-construi de fiecare dată aşezarea distrusă şi de a o înzestra cu fortificaţii care se dovedeau insuficiente pentru a o apăra.

Criza internă a Hoardei de Aur avea curînd să atingă punctul culminant odată cu dez-membrarea Imperiului mongol al Kîpciakului. Pe la 1430, hanatul independent al Crimeei ?e desprindea definitiv de posesiunile Hoardei sub conducerea lui Hagi Ghirei, descendent

257

dintr-un frate al lui Bătu. Teritoriul pe care îl stăpînea se întindea dincolo de peninsulă, între Donul Inferior şi Niprul Inferior, pînă la Eleţ şi Tambov la nord; reşedinţa hanului a fost stabilită în 1454 la Bahci-Sarai în Cri-meea, vechea Kirkie, şi avea să rămînă acolo pînă la cucerirea rusă din secolul al XVIII-lea; dinastia Ghirei avea, de asemenea, să se men-ţină pînă la anexarea Crimeei la Rusia sub domnia Ecaterinei cea Mare, în 17836. Este probabil că transferul reşedinţei hanilor de la Solhat, fosta capitală a guvernatorilor mon-goli din estul peninsulei, aproape de Caffa şi de posesiunile genoveze de pe coastă, în re-giunea muntoasă din sud-vestul Crimeii, tre-buie pusă în legătură cu necesitatea de a găsi o poziţie mai ferită, mai puţin expusă atacu-rilor genovezilor, cu care acest hanat din sud avea să-şi dispute în mod necesar dominaţia exclusivă a coastei. Nu trebuie omis nici pe-ricolul turcesc care se va accentua îndată după cucerirea Constant i no polului.

Pe la 1445, un alt hanat s-a întemeiat la Kazan pe Volga Mijlocie de către un preten-dent înlăturat din Imperiul Hoardei de Aur, Hulu Mohamed. Acest stat mongol avea să dureze ceva mai mult de un secol, înainte de a fi anexat la Rusia în 1551 de către Ivan cel Groaznic; el corespundea în linii mari fostului regat Bolgar de pe Volga Mijlocie şi Kama. In sfîrşit, în 1466, Kasim, un nepot al hanului Hoar-dei de Aur, Kuciut Mohammed, se stabilea la Astrahan, extinzîndu-şî dominaţia asupra teri-toriului cuprins între Volga Inferioară, Don, Kuban şi Terek la sud şi Marea Caspică la est. EL era, de asemenea, sortit să fie absorbit de expansiunea moscovită în 1556. Dezmem-brarea Imperiului care cunoscuse sub Toh-tamîş o ultimă perioadă de măreţie şi ştiuse să obţină, chiar şi mai tîrziu, strălucite vic-torii asupra lituanienilor şi ruşilor, nu putea să nu afecteze profund echilibrul politic clin Orientul Apropiat: el va lăsa cîmp liber for-

259

o escaladeze. De la înălţimea acestui loc întărit aproape inaccesibil, într-un labirint de văi înguste şi stîncoase, se înţelege mai bine cum a putut această seniorie locală să-şi menţină atît de mult timp independenţa de fapt, pînă în momentul cînd a fost chemată să participe mai activ la politica generală a Crimeei10.în prima jumătate a secolului al XV-lea,

domnia prinţului Alexios marchează, fără în-doială, apogeul principatului grec al Gothiei si al ambiţiilor sale politice şi comerciale. Vedem în adevăr pe seniorul oraşului Theo-doro adăugind la titlul său pe cel de „stăpîn al litoralului" într-o inscripţie din 1427, ceea ce dezvăluie îndeajuns tendinţa sa de a-i disputa stăpînirea cu genovezii. Conturile şi co-respondenţa oficială a autorităţilor de la Caffa relevă în adevăr măsurile de apărare destinate să pună Balaklava la adăpost de un atac îndrăzneţ. De două ori, dinastul de la Man-gup a reuşit să pună stăpînire pe acest port, care ar fi constituit pentru micul său stat cel mai bun debuşeu maritim: în 1423, mai întîi, şi zece ani mai tîrziu, în înţelegere cu populaţia greacă locală. Prima dată forţele stăpî-nirii coloniale de la Caffa au fost suficiente pentru a recuceri cetatea, iar medierea sultanului de la Solhat pare să fi restabilit pacea între Alexios şi genovezi. Al doilea atac, însă, din 1433, a fost mai periculos: el se grefa atît pe ostilităţile izbucnite între colonia geno-veză şi Hagi-Ghirei, care întemeiase în Cri-meea hanatul său independent, cît şi pe un nou război dintre Genova şi Veneţia, provocat în 1431 de complicaţiile politicii italiene. Acest conflict, în care Genova fusese antrenată de familia Visconti din Milano, a cărei supremaţie o recunoştea atunci, a avut imediat repercusiuni asupra afacerilor orientale; genovezii s-au temut să nu-şi vadă rivalii instalîndu-se din nou la Tenedos ca să le facă astfel mai dificil accesul în Strîmtori. Ei n-au ezitat să-şi ofere colaborarea sultanului, pentru 261

reîmbarcat pentru a trece din nou Strîmtorile, îi rămâneau prea puţini marinari pentru a executa instrucţiunile care îi prescriau să se oprească la Constantinopol pentru a exercita o presiune asupra autorităţilor bizantine; co-lonia de la Pera a trebuit să se gîndească la un compromis. Astfel, singurul rezultat pal-pabil al acestei campanii fusese de a respinge pe seniorul de Ia Mangup de pe litoralul pe care îi jinduia11.

Războiul avea să se mai prelungească încă cîţivn ani, atît în Crimeea, cît şi în Italia. Eşecul genovezilor în faţa Solhatului îi încuraja pe veneţieni să reia ofensiva în Marea Neagră: în 1435 un vice-consulat era instalat la Moncastro (Cetatea Albă), portul de la gurile Nistrului care aparţinea domnului Moldovei12. Acolo era un popas foarte indicat pentru curierii dintre Constantinopol şi Crimeea. Veneţia căuta natural să stabilească contacte cu adversarii Genovei, hanul Hagi-Ghirei şi prinţul de la Mangup. Recent s-a publicat o scrisoare foarte curioasă adresată acestuia din. urmă de către bailul veneţian din Constantinopol pe cît se pare între 1436 şi 1441. Se menţionează afacerile din Italia, tulburările interne de la Genova, unde nobili şi popolani îşi disputau din nou puterea, reîntoarcerea unei nave echipate de prinţul Ale-xios în portul Caiamita, pe care acesta trebuise să o repare, ravagiile unei epizootii ce afectase vitele din Gothia. Există şi un pasaj destul de obscur unde este vorba de „prăjituri otrăvite" pe care bailul ezită să le procure corespondentului său princiar, dar, presupu-nînd că sînt destinate unor necredincioşi, el îi promite să le procure de la Veneţia13. Faptul nu are nimic uimitor, într-o vreme eînd, cu mult înainte de Borgia, otrava era frecvent folosită drept soluţie radicală în conflictele diplomatice. Ne este permis doar să avem anumite îndoieli în legătură cu presupune-rea bailului.

263

Oare aceste periculoase dulciuri erau destinate cu siguranţă necredincioşilor, cu care tocmai prinţul Alexios se afla în raporturi bune, şi nu vizau cumva persoana stînjenitoare a unui demnitar din coloniile genoveze? Dar nu rezultă să se fi făcut efectiv uz de ele14. Ostilităţile din Crimeea au încetat în momentul în care pacea se restabilea în Italia, adică în 1441; dar în afară de mici incursiuni de o parte şi de alta, nu se mai menţionează operaţiuni militare mai importante. Se remarcă totuşi interesul pe care îl mai ridicau încă problemele Strîmtorilor şi ale Mării Negre, în tradiţionala rivalitate dintre veneţieni şi genovezi. Se remarcă şi tendinţa Veneţiei de a depăşi linia stabilită altădată de tratatul de la Torino pentru sfera sa de influenţă, căreia i se rezerva bazinul meridional şi occi-dental al Egeii, cu Eubeea şi Moreea, lăsîn-du-se rivalei sale insulele de pe coasta Asiei Mici şi bazinul Mării Negre. Vice-consulatul de la Moncastro, persistenţa de a urmări deplasările galerelor de la Trapezunt şi de Ia Tana dovedesc că ea nu înţelegea să-i abandoneze în întregime rivalei sale acest teren15. Dar superioritatea acesteia din urmă asupra litoralului pontic era de multă vreme un fapt indiscutabil. Ea se manifesta prin faptul că Officium Gazariae din Genova era constant preocupat de organizarea mai bună şi mai eficientă a acestui domeniu colonia]. S-au păstrat o serie de regulamente emise în această privinţă, care permit să ne dăm seama de funcţionarea multiplelor angrenaje ale acestei administraţii, complexe şi suple în acelaşi timp, adaptată la nevoile diverse ale coloniilor şi ale populaţiei lor amestecate. Aşa cum am remarcat, rezoluţiile adoptate de această comisie centrală la 10 aprilie 1398 şi completate în anul următor, făceau din consulul Caffei adevăratul | şef al genovezilor „din toată Marea cea Mare şi din întreg Imperiul Gazariei". Ele îi acordau prerogativa de a numi o întreagă serie de func-

26 A

ţii atît la Caffa cît şi în alte aşezări de pe li -toralul pontic. Comisia din Genova îşi rezer-vase dreptul de numire a posturilor de consuli la Caffa, Balaklava şi Soldaia din Crimeea, Si-misso, Samastri şi Trapezunt de pe coasta Asiei Mici şi Tana la vărsarea Donului, dar ea numea şi pe massarii din administraţia fi-nanţelor de la Caffa şi pe cancelarii consula-tului şi ai trezoreriei din colonie. Aceste regu-lamente au fost completate în 1434 şi înlocuite după pacea din 1449 printr-un adevărat sta-tut, monument legislativ de primă importanţă. Se găsesc acolo elementele unei politici privi-toare la naţionalităţile diverse din Crimeea şi la puterile locale, care este fructul unei lungi experienţe şi a numeroase anchete. Dragomani cunoscători ai limbii greceşti şi tătăreşti func-ţionau în permanenţă pe lîngă autorităţi; con-sulul de la Soldaia trebuia să asigure redacta-rea în greceşte a actelor adresate populaţiei celor optsprezece „domenii" sau sate care fă -ceau parte din circumscripţia sa. în oraş, de asemenea, anumite comisii administrative erau compuse jumătate din latini şi jumătate din greci. Tătarii se aflau sub autoritatea lui titano sau zlttain, în care a fost recunoscut tudun-ul care era altădată aghiotantul sau guvernatorul hanului; la Caffa, însă, orice familie tătară lo-cuind de un an în oraş sau la periferiile aces-tuia trecea sub autoritatea directă a consulului genovez. în aceste regulamente din secolul al XV-lea se remarcă accentuîndu-se neîncrede-rea faţă de han şi de subordonaţii săi: locuito -rilor de la Caffa le era interzis să vînclă măr-furi hanului sau demnitarilor de la curtea sa ori agentului de la vamele sale, la fel ca şi de a încheia contracte cu ei; era, de asemenea, interzis de a arenda sau de a cumpăra saline din Imperiul hanului sau de a obţine arenda vamelor tătărăşti şi chiar de a accepta un ca-dou, de a oferi adăpost unui tătar sau de a avea convorbiri cu trimişii hanului, fără au-torizaţia prealabilă a consulului. Un capitol spe-

265

cial privind Gothia interzicea împrumuturile de bani comunelor din această regiune; dar această dispoziţie avea poate menirea de a-i proteja pe localnici de camătă capitaliştilor pu ţin scrupuloşi. Ceea ce reiese cu cea mai mare evidenţă din aceste dispoziţii este poziţia ex-cepţională a consulului de la Caffa, calificat în mod pompos drept „caput et primordium dictae civitatis et totius maris majoris in im-perio Gazariae". Celelalte aşezări se găseau sub ordinele sale: statutul numeşte în mod expres Soldiaia şi Balaklava, Tana şi Copa la Marea de Azov, iar mai departe Savastopoii pe coas ta Caucazului, Trapezuntul şi Sinope16. Trezoreria din Caffa se îngrijea de întreţinerea gar-nizoanelor pe întreg litoralul, pînă la Simisso şi Samastri. Acest din urmă loc,, pe coasta Asiei Mici, fusese ataşat, cu toate acestea, de administraţia Perei, de care era mai apropiat, dar casieria massariei de la Caffa contribuia totuşi cu o jumătate din cheltuieli. Dezvoltarea legă-turilor comerciale cu Moldova şi Polonia, ex-portul de grîu şi de sclavi în porturile Egip -tului şi ale Mediteranei compensau într-o oare-care măsură declinul traficului cu Asia Cen-trală şi cu Persia şi mai asigurau încă impe-riului colonial genovez din Marea Neagră o re-lativă prosperitate. O condiţie esenţială era l i -bera trecere prin Strîmtori şi raporturi normale cu Imperiul otoman, atîta timp cit acesta nu se preocupase încă de asigurarea dominaţiei ex-clusive în mările Levantului. Este straniu să constatăm cit de sigure păreau atunci puterile riverane de la Marea Neagră de viitorul lor şi cît de puţin îngrijorate erau de pericolul pe care îl reprezenta reluarea politicii expansio-niste a sultanilor. Poate se lăsau legănate de iluzia că o nouă diversiune se va produce pe frontul asiatic şi. că un alt Tamerlan se va ivi la momentul potrivit, pentru a zdrobi elanul cuceririi turceşti în Europa; în fapt, căpetenia hoardei turcomane a „Oilor albe", ■■ Uzun Ha-san, avea curînd să dea impresia că această

266

dorinţă puteţi să devină o realitate. Anii cînd se desfăşurau calamităţile războiului genove-zilor din Crimeea împotriva tătarilor şi a senio-rului de Mangup au marcat un conflict nu mai puţin prelungit între Genova şi împăratul Ioan al iV-lea al Trapezuntului. Veneţia profita fireşte de el pentru a-i crea şi cu acest prilej dificultăţi rivalei sale şi pentru a-i încuraja pe Comneni să reziste la presiunile gcnoveze, aşa cum proce-dase şi cu seniorul de la Theodoro-Mangup.

Dar la Bizanţ lucrurile erau văzute altfel; lumea îşi dădea mai bine seama de restabilirea puterii turceşti şi de ameninţarea pe care aceasta o reprezenta; cucerirea Thessalonikului de către sultan, în 1430, în ciuda acordului în-cheiat cîţiva ani mai înainte, prin care se re -cunoştea veneţienilor stăpînirea acestui mare oraş, a fost considerată de Ioan al VUI-leu ca un semnal de alarmă. Ea 1-a determinat nu numai să invoce din nou ajutorul Occidentului latin pentru a salvgarda capitala grecească, dar şi să îndepărteze obstacolul ce-1 putea constitui, în ochii puterilor catolice, persistenţa schismei, care separa Bisericile de aproape patru secole. Se ştie că împăratul bizantin a luat parte în mod oficial, împreună cu patriarhul ortodox şi cu o numeroasă delegaţie la conciliul din Florenţa, şi că unirea Bisericilor a fost pro -clamată în iulie 1439, ceea ce permitea să se spere reluarea proiectelor de cruciadă şi in-tervenţia mai activă a suveranilor din Occi-dent'pentru a opri noua ofensivă musulmană. De fapt, în 1440, apelul era lansat de papa Eugen al IV-lea; regele Aragonului promitea să echipeze o flotă, la fel ca şi ducele de Bourgogne care îşi amintea de Ioan fără Teamă de la Nico-pole; tînărul rege al Poloniei, Vladislav Ja-gello17, care tocmai fusese ales pe tronul Unga-riei, se angaja la rîndul său să întreprindă o expediţie în Balcani. Victoria lui Iancu de Hu-nedoara la Sîntimbru în Transilvania, în mar-tie 1442, asupra beiului de la Vidin putea fi considerată ca un început fericit18.

267

:','Sultanul Murad era ocupat în acel moment

în Asia Mică cu războiul care se prelungea la nesfîrsit cu emirul Karamaniei; în 1442 el lan-sa un atac asupra Trapezuntului, fără a reuşi însă să-1 cucerească do la împăratul Ioan Corn-nenul, care căuta de îndată să se asigure de sprijinul lui Uzun Hasan, dîndu-i fiica în că-sătorie; această alianţă matrimonială avea să devină mai tîrziu pivotul unui întreg sistem politic. Atacul cruciaţilor pe Dunăre 1-a sur-prins pe sultan în plină campanie asiatică: ar-mata ungară, sub conducerea regelui şi a nou-lui promotor al războiului împotriva necre-dincioşilor caro era Iancu Corvin de Hunedoara, a operat joncţiunea cu forţele despotului .sîrb Gheorghe Brankovici şi a înaintat prin Serbia şi Bulgaria pînă la Sofia. Murad, care merse -se în iarna lui 1443 în întîmpinarea armatei creştine, a oprit-o în momentul în care aceasta se pregătea să pornească asupra Adrianopolu-lui. Dar avangarda turcă era zdrobită aproape de Niş de Iancu de Hunedoara, în vreme ce Albania se ridica la chemarea lui Skanderberg. la Moreea, despotul Constantin Paleologul ri-dica din nou zidul de apărare al Hexamilionu-lui; Veneţia era în război cu sultanul, iar tri -miterea unei flote puternice în Strîmtori pu-tea să ameninţe comunicaţiile armatei turceşti şi să hotărască poate soarta campaniei. Ru-pînd deschis legăturile cu Imperiul otoman, Ţara Românească recunoştea din nou suzera-nitatea ungară, iar domnul său Vlad „Dracul" îşi alăturase forţele de cele ale cruciaţilor. în plus, ostilităţile cu emirul Karamaniei îl reţi -neau pe sultan în Asia Mică. în aceste condi-ţii, este firesc să se fi gîndit să încheie în cel mai scurt timp pace cu adversarul cel mai de temut; pare bine stabilit că un tratat a fost semnat în iunie la Adrianopole eu Murad al Il-lea de către emisarii despotului sîrb şi de Ian-cu de Hunedoara, acţionînd în numele regelui Vladislav. Acest tratat a fost ratificat şi comple-tat în luna următoare la Szeged în Ungaria, de

263

către rege însuşi şi de plenipotenţiarii turci. Serbia era abandonată influenţei ungare, era stipulată evacuarea cetăţilor ocupate în Serbia de turci; se recunoştea domnului muntean ca-litatea de vasal al coroanei lui Ştefan cel Sfînt. La sfîrşitul lui august, această înţelegere pri -mea aprobarea dietei poloneze, dar, în ochii principalilor interesaţi, nu era 'decît un armis-tiţiu, ceea ce avea, de altfel, să se întoarcă în întregime în avantajul sultanului. în adevăr, regele Vladislav, cedînd în faţa insistenţelor legatului pontifical, cardizialul Cesarini, ce îl absolvea de jurămînt, s-a hotărît încă de la începutul lui august să rupă pacea pe care toc -mai o semnase, clar turcii s-au descurcat inge-nios arătînd documentul Cu pecete regală co-mandanţilor flotei creştine ce intra în Strîm-tori, ceea ce avea să-i dezorienteze complet pe aceştia din urmă asupra intenţiilor regelui Ungariei. Răgazul necesar întoarcerii lui Mu-rad în Europa a fost astfel asigurat şi a fost uşor să se arunce vina rupturii pe seama ad-versarilor sultanului19.

Explicaţia acestui joc complicat şi contra-dictoriu al lui Vladislav şi al consilierilor săi se explică prin dificultatea aproape insolubilă a poziţiei sale: ca rege al Poloniei, trebuia să ţină seama de voinţa dietei, care ezita să se angajeze într-un război împotriva turcilor; ca rege al Ungariei, contestat cu puţin în urmă de un puternic partid de opoziţie, .cruciada îi părea fără îndoială mijlocul cel mai sigur de a strînge în jujul lui elementele unei nobi-limi turbulente şi bătăioase. Pacea de la Sze-ged, urmată imediat de ruptura cu sultanul, s-a dovedit în final a fi o falsă manevră, eu consecinţe funeste: primul efect a fost diviza -rea forţelor reunite pentru un atac comun, în momentul care părea cel mai favorabil. Des-potul sîrb Gheorghe Brankovici, considerîndu-se legat prin tratatul de la Adrianopole, a re -fuzat să ia parte Ja noua campanie; Veneţia, cu toate că şi-a trimis galerele, a profitat de

269

oca'zie pentru a continua negocierile de pace cu sultanul. Cînd Vladislav a traversat Dună-rea în toamna lui 1444, nu avea cu dînsul decît contigente ungare şi transilvănene, aproape de-loc polonezi, şî armata domnului Ţării Româ-neşti.

Planul, reluîndu-1 pe acela al cruciadei din 1396, parc să fi avut în vedere realizarea joncţiunii cu flota care trebuia să traverseze Strîmtorile, ca să pornească apoi atacul asu -pra Constanţi nopolului, pentru a scăpa oraşul de ameninţarea otomană: aceasta explică mer -sul armatei creştine prin Dobrogea de Sud şi Bulgaria de Nord-Est, pentru a pune stăpînire pe portul Varna de la Marea Neagră, unde trebuia să se afle escadra echipată de pute -rile occidentale. Dar vasele creştine, derutate de vestea păcii de la Szeged, nu au sosit la întîlniro; între timp, sultanul, adunînd în gra-bă toate trupele disponibile, traversa Balcanii şi venea să-şi stabilească tabăra sub zidririle Varnci. în faţa cruciaţilor. Bătălia, dată la 10 noiembrie, a constituit o repetare a zilei de la Nicopole; disciplina ienicerilor şi superiori-tatea numerică a turcilor au fost mai puternice decît calmul regelui Vladislav, care a rămas pe cîmpul de luptă; laneu de Hunedoara şi domnul Ţării Româneşti au reuşit să se re -tragă pînă la Dunăre20.

Acest nou deaast.ru avea să îndepărteze pentru multă vreme orice posibilitate de rea-lizare a proiectelor de cruciadă şi să mar -cheze reluarea ofensivei otomiane. în zadar galerele burgunde ale lui Walerand de Wav-rin şi Geoffroy ele Toisy au pătruns în Marea Neagră şi au întreprins, în 1445, o campanie pe Dunăre; ele l-au ajutat pe domnul Ţării Româneşti să preia Giurgiul de la turci, dar efortul lor nu a putut fi continuat mai mult. Există motive să credem că, încă din anul următor, o primă incursiune a flotei otomane în Marea Neagră a avertizat puterile de pe coastă de iminenţa nouiui pericol; vasele sul-

270

tanului ar ii navigat în largul Trapezuntului şi al Crimeei şi ar fi prădat coasta „Gothiei", dar la întoarcere o furtună le-ar i ' i aruncat din. nou pe coasta Asiei Mici. Dotarea infe-rioară şi lipsa de antrenament al echipajelor constituiau o evidentă inferioritate pentru es-cadrele sultanului. In schimb, armata sa te -restră se afirma tot mai mult drept princi -pala forţă militară a timpului; ea zdrobea, după o luptă de două zile în cîmpia istorică de la K'ossovo, expediţia ungară şi munteană a lui lancu ele Hunedoara. Acesta, devenit re-gent şi gmernator al regatului în timpul mi-norităţii lui Ladislau Postumul, avea să gîn-dcască la apărarea Dunării, povară încă din vremea ofensivei lui Baiazid. El a reuşit să impună o garnizoană ungurească la Chilia, la gurile fluviului, oare, începând din 1447, nu se mai află în stăpînirea domnului Moldovei, ci se găseşte legată nominal de voievodatul muntean. In realitate, cetatea făcea parte din sistemul de apărare dunărean destinat să pro-tejeze Ungaria de invazie21-Dar noul sultan Mahorned al Iî-lea care succeda în 1451 tatălui său Murad, avea alte vederi şi se pregătea să acţioneze după un plan metodic, foarte diferit de incursiunile dezordonate şi divergente ale predecesorilor săi. Precum bine

a văzut Nicolae lorga în a sa is-otoman, suveranul care a-puternica sa personalitate şi a Europei în al treilea .<.! XY-lea a fost, în mai decît predecesorii săi, un înte-22 Avea darul

de a dis-cerne obiectivele esenţiale si de a le recu-noaşte deplina valoare strategică şi politică, care îi caracterizează pe oamenii de stat sau marii comandanţi. De aceea, ura din primele sale iniţiative a fost de a-şi asigura controlul absolut al Strîmtorilor, preludiu la asediul Constantinopolului, a cărui cucerire avea să stabilească definitiv puterea otomană la hota-

271

torie a Imperiului vea să domine cu politica Orientului sfert al secolului mare măsură meietor de imperiu^

rul Europei şi al Asiei. Încă din vremea dom-niei iui Baiazid, castelul fortificat de la Ana-doli Hissar se ridica pe malul asiatic al Bos-forului, în cîteva luni, o cetate şi mai impu-nătoare a fost r idicată pe malul opus şi a luat numele semnificativ de Resin Hissar sau Boghar Hissar, ceea ce înseamnă „Castelul tă-ieturii" sau „castelul care taie strîmtoarea". Cu o perfectă înţelegere a progreselor tehni -cii, Mahomed al II-lea recunoscuse posibilităţile noii arme, artileria: guri de tun puternice au fost aşezate în baterie ele ambele părţi ale Bos-forului şi ameninţau să scufunde orice vas ce nu s-ar supune controlului autorităţilor tur -ceşti şi ai- refuza să plătească taxele de vama cerute de acum înainte pentru trecere. Două vase veneţiene, care au încercat să forţeze strâmtoarea la 10 noiembrie 1452, au fost bombardate eficace şi capturate, echipajele lor fiind ucise sau supuse torturii. Cercul se strângea în jurul ultimului bastion al Impe-riului bizantin.

Constantin al Xl-lea, care domnea încă clin 1449 în locul lui Ioan al VUI-lea a făcut tot posi-bilul pentru a înlătura pericolul. El a încercat sâ determine o nouă expediţie ungară, s-a adre-sat lui Alfonso de Aragon şi a invocat protec-ţia papei Nicolae al V-lea. Dar cea mai mare parte a clerului grec rămînea ostil unirii şi mulţi demnitari erau ele părerea megaducelui Notai'as, care nu-şi ascundea prejferinţele pentru turci. Singurul concurs efectiv pe care Occidentul 1-a adus apărării Constantinopo-lului a fost cel al coloniei veneţiene, împreu-nă cu bailul său Girolamo Minotto si cu cîte-va contingente latine, între care detaşamen-tul genov-ezilor comandat de Giovanni Gius-tiniani al mahone-lui de la Chios era cel mai numeros. Colonia de la Pena, însă, grijulie să-şi păstreze bunele raporturi cu turcii, păs-tra o neutralitarte suspectă. Unii din .mem-brii ei veneau să lupte pe zidurile Constant;-nopolului şi treceau apoi din nou Cornul ele

A în timpul nopţii pentru a se întoarce a-casă; alţii îi informau pe ofiţerii sultanului despre mişcările garnizoanei creştine; superio-ritatea asediatorilor era zdrobitoare, ca efec -tive şi ca materiale de asediu: cele mai mari tunuri ale vremii au fost îndreptate spre zi -durile Bizanţului şi au făcut spărturi enorme în ele. în schimb, pe frontul mării, vasele creştine dominau flota turcească", navele de construcţie occidentală erau incomparabil su-perioare galerelor de model vechi, de care se folosea marina otomană. Aceasta s-a văzut clar atunci când, la 20 aprilie 1453, trei vase mari trimise de Genova şi de papă, urmate de un mare transport grecesc venit din Sici-lia, au reuş't să forţeze trecerea, îndepărund cu succes sutele de ambarcaţiuni pe care turcii le lansaseră în întînipinarea lor. Un lanţ puternic bana intrarea în Cornul de Aur şi asigura vaselor creştine un adăpost sigur, pu-nîndu-le echipajele în dispoziţie de apărare. Aşa cum pe bună dreptate a afirmat R. Grous-set, „nu este exclus ca sosirea unei escadre veneţiene în Dardanele şi o demonstraţie mi-litară ungară pe Dunăre să-1 fi obligat pe sul -tan să-şi amâne tentativa"23. Nimic asemănător cu toate acestea nu s-a produs; Europa avea să asiste la căderea vechii capitale a ba-zileilor şi să abandoneze Necredinciosului intrarea în bazinul Mării Negre, fără a reacţiona altfel decît prin zadarnice lamentaţii şi proiecte irealizabile;

Pentru a anihila rezistenţa ce ar fi pu tut-o oferi vasele creştine ambosate în Cornul de Aur, pe oare flota sa nu era în măsură să le nimicească, Mahomed al II-lea a conceput şi a realizat planul îndrăzneţ de a pune să se amenajeze o punte de lemn pe colina Pera, ce permitea ca vasele sale să treacă direct din Bosfor în Cornul de Aur, în spatele marelui lanţ care îi închidea intrarea. Ideea nu era nouă: Henry al V-lea al Angliei o aplicase xă în 1419 la asediul Rouenului, iar vene-

273

ţienii folosiseră această metodă pentru a re-cupera cîteva vase naufragiate pe iacul Garda. Faptul senzaţional a fost însă fără îndoială ra-piditatea operaţiunii: într-o singui'ă noapte, între 60 şi 70 de corăbii turceşti, trase cu a-ju tarul unui mare număr de atelaje pînă în vîrful colinei, au alunecat în portul Cornului de Aur şi au apărut la lumina zilei în spa-tele vaselor italiene şi greceşti care îi apărau intrarea. Este de la sine înţeles că toată a-ceastă manevră nu a putut fi pregătită şi rea-lizată decît cu complicitatea tacită a geno-■ vezilor de la Pera, care s-au abţinut să o îm-piedice.

Totul era acum gata pentru asaltul fina!. El s-a produs, din trei părţi deodată, în noaptea din 28 spre 29 mai 1453. împăratul Constantin a căzut eroic pe metereze, iar Giusti-niani a murit de pe urma rănilor. La sfîrşi-tui dimineţii oraşul era cucerit şi lăsat să fie prădat. De-abia după amiază sultanul victo-rios şi-a făcut intrarea în Sfînta Sofia şi s-a instalat în palatul Blacherne. Pentru istoria regiunilor din bazinul pontic începea o nouă epocă24.Poziţia coloniilor genoveze a fost prima care

a resimţit-o. Imediat după cucerirea capitalei bizantine, colonia de la Pera, terorizată, şi-a trimis ambasadorii pentru a obţine favoarea noului stăpîn şi pentru a-i implora bunăvoinţa. O parte din locuitori se refugia-seră la bordul vaselor, obligîndu-le să ridice pînzele. Sultanul s-a arătat iritat de aceasta şi a atras atenţia că nu ignora nimic din atitudinea unor locuitori ai Perei in timpul' asediului. Dar, pe de altă parte, comuna îi făcuse mult prea importante servicii pentru ca el să nu ţină seama de ele. A promis să cruţe viaţa şi avutul locuitorilor coloniei şi le-a a-cordat un .privilegiu, din care posedăm un text revăzut în 1456. Acesta garanta posesiunea caselor- şi a magazinelor, la fel ca.şi existenţa bisericilor, dar se cerea predarea ar-

274

anelor şi dărâmarea fortificaţiilor de pe uscat. Un „veteran" (protoger) va înlocui de acum încoflio pe podestat, iar vechea constituţie a coloniei va fi abolită. Negustorii din Genova vor avea toată libertatea de a pleca şi de a veni, dai1 vor trebui să plătească taxele dato-rate fiscului otoman; locuitorii de la Pena erau supuşi capitaţiei (haraci) în aceeaşi mă-sură ca şi ceilalţi creştini din Imperiu. Ar fi poate exagerat să afirmăm ca Heyd că „înce-pînd din acel moment Pera a fost aproape coborâtă la rangul unui sat turcesc", dar tre-buie să recunoaştem că era departe de situa-ţia coloniei din Imperiul ultimilor Paleologi. Cea a aşezărilor din Marea Neagră, din raza consulatului de la Caffa, nu părea mai puţin (precară.

în adevăr, în vara lui 1454, o flotă de cinci vase turceşti pătrundea în Marea Nea-gră, ataca, fără rezultat însă, cetatea Mt>n-castro de la gurile Nistrului şi eu mai mult succes Savastopoli (Suhumi), pe coasta Cau-cazului, din cealaltă extremitate a Pontului. La 11 iulie, venea să amboseze în faţa Calfei, în timp ce hanul Hagi Ghirei ajungea la rîn-dul său sub zidurile oraşului cu 6 000 de că -lăreţi. Dar aceasta nu era clecît o demonstra -ţie: comandantul escadrei se mulţumea să ia un tribut de 600 „somnii" sau 1600 de ducaţi25. A cerut apoi o contribuţie de la locuitorii Gothiei şi a ridicat ancora pentru a se întoar-ce la Constantinopol. Ambasadorului care se prezentase în numele sultanului, pentru a so-licita stabilirea unui tribut anual, autorităţile de la Caffa îi răspundeau că ele depindeau acum de un nou stăpîn, protectorul Băncii di San Giorgio, şi că lor le revenea reglemen-tarea acestei chestiuni.

îndată după căderea Constantinopoîului, dogele Genovei Pietro di Campofregosa şi con-durul său recunoscuseră că de acum înainte ar " imposibil să se susţină, cu finanţele, comu-nei înglodate în datorii, domeniul colonial al

275

Mării Negre: Genova era încă angajată în con-flictul cu regele Alfonso al Aragonului şi în imposibilitatea de a interveni în altă parte; ea nu reuşea nici măcar să adune suma de 8 000 de livre, pentru întreţinerea unei ambasade pe care voia să o trimită la sultan. In aceste condiţii, stăpînirea genoveză era prea fericită să se poată adresa unei organizaţii particulare, care putea să întrunească cu mai multă uşu -rinţă resursele necesare. Obiceiul de a conso-lida datoriile statului şi de a garanta interesele creditorilor era vechi în oraşele italiene; ma-hones şi „compere" preluau concesiunea anu-mitor teritorii sau venituri, iar beneficiile le împărţeau deţinătorilor de „loca", adevăraţi ac-ţionari în sensul modern. La Genova, în spe-cial, această organizare luase o mare dezvol-toare: toate asociaţiile grupate în jurul unei antreprize sau a unei familii fuzionaseră în 1407, pentru a constitui Uffizio sau Banco di S. Giorgio, a cărei direcţie se instalase în ve-chiul palat ducal, aproape de port26. Banca con-stituia un adevărat stat în stat, organizat după modelul comunei, cu adunarea generală a deţi-nătorilor de titluri, care trebuia să aprobe de-ciziile importante, şi consiliul restrîns al celor şapte protectori, însărcinat cu administraţia şi cu controlul; ea dispunea de fonduri considera-bile, care îi asigurau posibilităţi de acţiune di-diplomatică şi militară27. Acestei puternice or-ganizaţii s-a hotărît statul genovez să-i cedeze, la 15 noiembrie 1453, pentru 11 000 de livre, în deplină proprietate, colonia de la Caffa şi toate posesiunile sale din bazinul Mării Negre: chiar a doua zi, suma de 5 500 de livre era văr-sată în contul cesiunii şi se instituie un servi-ciu regulat de curieri, pe cale terestră, — prin Polonia şi Moldova — pentru a evita trecerea periculoasă prin Bosfor28. La Caffa, vestea achi-ziţionării coloniilor de către marea putere fi~ nanciară care era banca di San Giorgio redă-duse speranţă locuitorilor, ce simţeau apăsa-rea dublei presiuni a turcilor şi a tătarilor. 1°

276

plus, o cumplită lipsă lovea în acel mpment comerţul cu grîu şi provoca foamete în întregul litoral nordic al Mării Negre. Transporturile de grîne trimise din Mediterana pe calea Strîm-torilor nu puteau să treacă Bosforul din cauza ameninţării tunurilor turceşti: rare erau va -sele care reuşeau să străpungă barajul: în aceste împrejurări colonia de la Caffa s-a hotărît să plătească sultanului, în 1455, tributul anual de 3 000 de ducaţi pe care li-1 cerea29; acest exemplu a fost îndată urmat de domnul Moldovei Petru Aron, care se angaja să-i verse 2 00030. Aceste plăţi trebuie considerate mai puţin ca un semn de supunere şi mai mult în adevăratul lor sens de răscumpărare a păcii; ele garantau că în timpul anului în care erau efectuate, teritoriul respectiv nu va fi obiectul atacurilor sau al incursiunilor din partea turcilor. Aceasta nu împiedica totuşi bateriile fortăreţelor Bosforului să bombardeze vasele expediate din Genova la Caffa de protectorii băncii di San Gior-gio.

Dar Mahomed al 11-lea urmărea atunci a]te obiective: se pregătea să atace Belgradul, veste care avea să suscite, în plin declin al cruciade-lor, un fel de entuziasm populai* pentru lupta împotriva necredincioşilor,-care ne duce cu gîn-dul la îndepărtatele zile cînd propovăduia Petru Eremitul. Veniţi mai de peste tot la chemarea lui Ioan de Capistrano, voluntarii forfoteau de-a lungul Dunării pentru a apăra această impor -tantă cale a creştinătăţii, unde luase condu-cerea Iancu de Hunedoara. Rezistenţa a fost atît de înverşunată, îneît formidabila maşină de război otomană nu a reuşit să cucerească fortăreaţa: sultanul a trebuit să ridice asediul. Aceasta a fost ultima manifestare a ideii de apărare comună împotriva pericolului musul-man şi, ^le asemenea, ultima victorie a româ-nului transilvănean care constituise simbolul ei viu; după bătălie Iancu de Hunedoara a fost doborît de ciumă31.

Acest eşec nu avea să oprească ofensiva sul-

277

tanului: în 1458 şi 1460, declanşa campania în Peloponez şi se pregătea să forţeze reduta, pîiiă atunci de necucerit, a Albaniei. Dar, cu toate acestea, el nu-şi neglija poziţiile din bazinul pontic; primele sale tentative îl făcuseră să în-ţeleagă că nu putea să-şi asigure nici un avan-taj durabil, înainte de a dispune de o bază completă de operaţiuni pe coasta Asiei Mici: în 1459, trupele sale se prezentau în faţa ulti -mei cetăţi genoveze de pe această parte a coas-tei, Samastri, şi o obligau să capituleze. Doi ani mai tîrziu, era rîndul Trapezuntului, al cărui ultim împărat, David Comnenul, era suspectat că întreţine legături prea strînse cu şeful turcoman Uzun Hasan şi care se străduia, de altfel, să-şi apropie cauzei sale pe toţi adversarii sultanului, asiatici sau europeni. Se contura o ligă, unde aveau să intre regele Geor-giei. emirul Uzun Hasan, sultanul Karamaniei şi Izmail din Sinope, care ar avea şi sprijinul ducelui de Burgundia şi al papei Pius al 11-lea. Intervenţia emirului turcoman a precipitat eve-nimentele; nemulţumit că s-a cerut Trapezun-tului, al cărui suveran îi era rudă, remiterea tributului datorat Imperiului otoman, el a cerut să se predea din urmă, pe şaizeci de ani, darurile făcute de către bunicul lui Mahomed al II-lea propriului său strămoş. Mînia sultanului nu s-a lăsat aşteptată: chiar în vara lui 1461 punea stăpînire pe Tr.apezunt şi ordona transportarea împăratului şi a familiei sale la Con-stantinopol. Nemulţumit numai cu detenţia, el 1-a acuzat că întreţine corespondenţă cu nepoata sa, soţia lui Uzun Hasan, şi că ar continua să comploteze împotriva lui; acesta a fost motivul invocat pentru a condamna la moarte pe nefericitul David şi pe cei trei fii ai săi. Astfel s-a stins dinastia Comnenilor de la Trape-zunt32. De la gurile Dunării pînă la cele ale Phasisului, Imperiul otoman era stăpîn pe litoralul pontic, aşa cum altădată fusese Imperiul roman; el va avea de rezolvat aceeaşi problemă a stăpînirii complete a bazinului Mării Negre.

273

în aşteptare, coloniile genoveze din Cri-rheea, sub conducerea prudentă a băncii di San Giorgio, beneficiau de o nouă perioadă de răgaz. Nici o epocă din istoria lor nu a fost mai bine studiată; registrele do socoteli şi corespondenţa autorităţilor locale cu protectorii de la Genova permit să urmărim în toate detaliile vicisitudinile acestor ultimi ani din existenţa domeniului colonial al Genovei; administraţia băncii di San Giorgio este o primă experienţă a regimului marilor companii comerciale din era modernă, ce aveau să întemeieze în Indii marile imperii care le-au supravieţuit. Dar, spre deosebire de Companiile Indiilor din secolul al XVlII-lea, ai căror împuterniciţi creau imperiul colonial al Franţei sau al Angliei, Casa di S. Giorgio, plasată la o cotitură nefericită a evoluţiei istorice, era chemată să lichideze domeniul pe care nu începuse, de altfel, să-1 administreze decît în momentul pericolului

suprem33.Din multitudinea faptelor furnizate de o

documentaţie foarte abundentă se cuvine să distingem două elemente principale: exploata-rea economică a domeniului colonial şi legătu-rile cu puterile locale. Comerţul, deşi îşi pier-duse volumul de odinioară, oferea încă plasa-mente utile pentru capitalurile bancherilor din Genova, acţionari ai Băncii di San Giorgio şi aducea beneficii numeroşilor negustori băşti-naşi — greci, armeni, evrei şi tătari. O anu-mită diviziune s-a stabilit în acea vreme în materie comercială în legătură cu obiectele de negoţ şi cu unele din debuşeele lor. Produsele din Extremul Orient, stofe preţioase sau miro-denii, soseau din nou pe drumul Indiei şi al Egiptului sau prin porturile din Siria, unde ve-neau să le caute negtistorii italieni, catalani sau provensali; cantităţile aduse prin Persia spre Trapezunt şi Caffa erau insuficiente pentru Piaţa mediteraneană, iar acest ocol era acum inutil. Dar aceleaşi produse îşi păstrau valoa-

279

rea pentru comerţul cu Polonia şi cu Europa Centrală. De la Caffa, prin Cetatea Albă din Moldova şi prin Lwow, negustorii orientali le expediau în Galiţia şi în Germania, unde gă-seau amatori. Capitalul genovez nu se de/inte-resa nici de acest trafic; genovezii luau în arendă vămile Poloniei şi ale Moldovei, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, iar un lung proces opunea pretenţiile rivale ale oraşelor Cracovia şi Lwow în legătură cu dreptul de popas; este vorba nu numai de traficul cu Crimeea, dar şi de cel de „peste mări" cu Me-diterana.

Comerţul de cereale şi cel de sclavi, utili-zînd resurse locale, interesa şi mai mult capi-talul italian. Numai în oraşul Genova, în prima jumătate a secolului al XV-lea, aproape trei mii de sclavi mai erau încă folosiţi la munci domestice, iar documente din Arhivele de la Barcelona arată că sclavii originari din regiu -nile pontice fac în aceeaşi vreme obiectul unui Jrafie intens în Spania. Majoritatea veneau din Caucaz, dar raidurile tătarilor în ţinuturile ru-seşti şi lituaniene alimentau şi ele piaţa 34. Caffa profita, nu fără abuzuri mari. In gene -ral, în această perioadă cînd pericolul invaziei turceşti era doar amînat, comerţul aşezărilor genoveze din Marea Neagră se resimte de at-mosfera de nelinişte şi de risc. Bancherii cău-tau cîştiguri rapide şi nu ezitau să simuleze falimentul pentru a-şi dezarma creditorii; este probabil că nu-şi făceau nici un scrupul pen -tru a exploata la maximum munca băştinaşi -lor. Intr-un eseu recent asupra „istoriei colo-niilor genoveze de pe litoralul Caucazului A-pusean din secolele XIII—XV", doi istorici so-vietici, E. S. Zevakin şi N. A. Pencko, par să reproşeze autorului acestor rînduri că a negli jat acest aspect al chestiunii, recunoscînd totuşi că era greu să găsească exemple din vre-

230

mea începuturilor colonizării genoveze în Cri-meea35. In ultima perioadă a domeniului colo-nial al Genovei în Marea Neagră, cînd modes-tele comptoare din secolul al XlII-lea deveni-seră cetăţile înfloritoare ale unui adevărat im-periu teritorial, situaţia era prin forţa lucru -rilor diferită. Sîntem totuşi îndreptăţiţi să adăugăm că procedeele abuzive, la care face aluzie studiul mai sus-citat, sînt mai puţin re-zultatul capitalismului bancar, faţă de care evi-dent autorii săi nu manifestă nici o simpatie, cît al administraţiei coloniilor, uşor de corupt şi sensibilă la bacşiş. Dar acesta era un feno -men atît de general în întreaga Europă Răsă-riteană, şi chiar şi în alte locuri, în aceşti ani ce preced cu atît de puţin era marilor desco -periri, a conchistadorilor şi a corsarilor, îneît pare exagerat să i se acorde o importanţă ex-cesivă. Trebuie, de altfel, să se recunoască fap-tul că protectorii băncii di San Giorgio se stră-duiau cît puteau mai bine să evite aceste in-conveniente. De multă vreme populaţia Caffei era divizată în două grupuri principale, cives care erau singurii ce puteau avea acces la pos-turile din consiliu, de la trezorerie sau din sin-diciile consulare, şi burgenses, mai numeroşi, care erau excluşi de la aceste funcţii, printre ei aflîndu-se şi reprezentanţii elementului o-riental. Pentru a remedia această situaţie de inegalitate, protectorii au creat un consiliu spe-cial de patru — Officium, quatuor Burgensium — a cărui misiune era de a controla activita tea sindicilor, ceea ce avea să dea naştere unor incidente violente36. Perceperea impozitelor ri-dica mai puţine greutăţi decît s-ar putea crede; nu erau excesive, iar populaţia nu se plîngea prea mult de ele. Chestiunea tributului ce tre-buia plătit Imperiului otoman, pe de o parte, Şi hanului Crimeei, pe de altă parte, era mult mai greu de reglementat, iar cheltuielile de întreţinere a fortificaţiilor şi a unei garnizoane corespunzătoare apăsau greu asupra finanţelor publice: în timpul primilor ani ai administra-

281

ţiei lor, protectorii băncii au trebuit să sub-venţioneze aceste necesităţi, recurgînd la îm-prumuturi şi deplasînd sume considerabile, ceea ce diminua pe de altă parte beneficiile acţio -narilor, micşorate de la 7 la 4%.

Cu toate acestea, începînd din 1456, se simte o oarecare ameliorare în lumea afacerilor. Sul-tanul părea să-şi îndrepte eforturile spre ţi -nuturile dunărene (si regiunile 'apusene ale Peninsulei Balcanice şi părea că vrea să între-ţină legături paşnice cu cele de pe coasta nor-dică a Mării Negre: acceptarea tributului mol-dovean şi un privilegiu acordat în 1456 negus-torilor din Cetatea Albă, pentru a trafica li -ber în Turcia, subliniau aceste intenţii37.

De aceea protectorii Băncii genoveze se străduiau, ca nişte financiari pricepuţi ce erau, să evite cît mai mult posibil conflictele cu pu-terile vecine. Instrucţiuni trimise în 1458 con-sulului de la Caffa şi consiliului său prescriau formal o politică de menajamente faţă de Im-periul tătar, de cel al Trapezuntului, de senio-rul de la Theodoro şi fraţii săi (Olobei îi suc-cedase lui Alexios) şi de „seniorul şi comuni-tatea de la Moncastro", care nu este altul decît domnul Moldovei38. Motivele de conflicte nu lipseau totuşi: seniorul de la Theodoro-Man-gup continuase să dezvolte traficul din por tul său Calamita sau Inkerman, iar hanul Hagi Ghirei nu ezita să-şi trimită sclavii acolo, la fel ca si spre Vospero sau Kerci, în cealaltă extremitate a peninsulei, în scopul de a izola porturile Caffa şi Soldaia. Cît despre domnul Moldovei, îşi lăsase oamenii să pună stăpînire prin surprindere pe castelul de la Lerici, la vărsarea Niprului, apartinînd fraţilor Senarega; în ciuda tuturor intervenţiilor, autorităţile ge-noveze nu au reuşit să recîştige obiectul l i -tigiului. Se pare, de altfel, că proprietarii cas-telului se dedau unor operaţiuni, care nu erau poate de o probitate absolută, de răscumpă-rare a sclavilor creştini răpiţi de tătari 39. Dar exilul momentan al lui Hagi Ghirei, în 1457,

282

scăpa colonia genoveză de unul din principalii săi adversari: a fost mai uşor să se întreţină cu el bune raporturi după ce s-a întors. Pre -siunea turcilor râmînea problema principală; după căderea Trapezuntului, protectorii au că-zut de acord cu cîrmuirea consulară pentru ca să-i permită să caute ajutorul unei puteri mai apropiate de bazinul pontic. Colonia genoveză Caffa s-a adresat, în 1462, regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea recunoseîndu-i suzeranitatea fără a renunţa totuşi la raporturile sale cu Banca di San Giorgio40. Suveranul polonez se men-ţinuse la distanţă de ultimele războaie împo-triva turcilor şi putea să ofere în plus comer-ţului coloniei genoveze importante avantaje. Dar era mult prea ocupat cu accesul Ia Marea Baltică (culoarul Danzigului va fi în-corporat), pentru a acorda atenţie deosebită acestor avanposturi îndepărtate din Crimeea. Această politică de menţinere în umbră, care oferă un contrast total faţă de ,,imperialismul genovez" de la sfîrşitul secolului al XlV-lea şi începutul celui de-al XV-lea, avea drept scop să îndepărteze ameninţarea turcească şi să cre-eze o solidaritate de interese cu celelalte pu -teri de pe coasta pontică. In situaţia dificilă în care se aflau în acea vreme Genova şi colo-niile sale, nu exista evident altă posibilitate de alegere a politicii ce trebuia urmată.

Atitudinea Veneţiei era acum cu totul alta. Şi ea făcuse tot ce-i stătuse în putere pentru a evita conflictul cu sultanul; lăsase să-i fie măcelărit, fără să protesteze, bailul şi o mare parte a coloniei de la Constantinopol, după cu-cerirea oraşului de către turci, prea fericită că poate încheia o înţelegere, în aprilie 1454, care îi garanta cîştigurile comerţului şi traficul vaselor sale în Marea Neagră. De atunci, ea omi-sese cu grijă să se mai asocieze iniţiativelor de cruciadă sau să răspundă apelurilor insistente aJe scaunului pontifical. După asediul Bel-g'adului, însă, vîntul îşi schimbase direcţia: Ma-h°met al Il-lea, Cuceritorul, ameninţa în mod 283

direct posesiunile veneţiene din Egeea şi din Adriatica: înaintarea trupelor sale în Moreea, în Albania, în Bosnia, arăta clar unde voia să ajungă. In 1463 războiul începuse: regele Un-gariei, Matei Corvin, fiul lui lancu de Hune-doara, cucerea cetatea bosniacă Jaice, iar o flotă veneţiană străbătea Arhipelagul, ocupînd Lem-nos şi cîteva cetăţi din Peloponez41. In anul ur-mător o altă escadră, care îl ducea pe doge însuşi, ridica pînzele pentru a răspunde che-mării suveranului pontif; dar, printr-un tragic concurs de împrejurări, ea sosea aproape de Ancona în momentul în care îşi dădea sufletul Pius al II-lea, sătul să predice de atîţia ani în deşert. Cruciada era din nou ratată şi era de aşteptat reluarea ofensivei otomane.

Sultanul a organizat în 1462 pedepsirea dom-nului Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, pentru in-cursiunile sale dincolo de Dunăre, unde avusese satisfacţia să numere oraşele cucerite şi ar^e şi cei 23 783 de morţi care îi semănau drumul. Expediţia marii armate turce într-o ţară ca drumuri proaste, prin păduri şi mlaştini, nu a d a t m a r i r e z u l t a t e , i a r M a h o m e d a ! II-lea a trebuit să se mulţumească să lase în urma sa ca domn ai Ţării Româneşti pe Radu, fratele lui Vlad, care trăise multă vreme la curtea lui42. în timpul acestei campanii, noul domn al Moldovei. Ştefan, atacase Chilia la gurile Dunării, ocupată în continuare de o gar-nizoană ungurească, dar fusese respins. Xu exis tă temeiuri că se înţelesese cu turci i , ci mai curînd că voia să-şi asigure lui în -suşi mijloacele de a controla şi apăra curs'il inferior al Dunării. Această diversiune ratată nu a avut. de altfel, nici o urmare imediată. dar atacul a fost reînnoit cu mai mult succes în 1465, iar Chilia a revenit Moldovei pînă la cucerirea ei de către turci43.

După ce şi-a consolidat hotarele ele ia Du-nărea de Jos şi a terminat cucerirea litoralu-lui anatolian, sultanul se lansa acum cu hotărîi' e

la atacul provinciilor apusene, care trebui?1'

234

s§-i deschidă drumul Italiei şi al Germaniei. în pofida eforturilor eroice ale lui Skander-berg şi a intervenţiei veneţienilor şi a regelui Aragonuiui şi al Neapolului, Albania era în-cetul cu încetul cuprinsă, iar Bosnia anexată. In 1468, o primă incursiune arunca cetele tur-ceşti pe coasta dalmată, iar în anul următor, treceau hotarele Croaţiei şi ale Sloveniei. In curînd devastările se vor extinde asupra Carin-thiei şi a Styriei, iar o armată turcească va :>.-meninţa direct Friuli şi linia de la Isonzo, la porţile Veneţiei. Războiul continua în Arhipe-lag şi în Grecia; cucerirea Negropontului, ca-pitala Eubeei, la 12 iulie 1470, îi lipsea pe ve-neţieni de principalul lor punct de sprijin în Egeea. Toate eforturile lor de a ajunge la o înţelegere cu sultanul, in lipsa aproape com-pletă a unei acţiuni de cruciadă, devenită im-posibilă prin conflictul regelui Ungariei cu Polonia şi Boemia, rămîneau ineficace44.

în. acel moment s-a conturat o nouă şi for-midabilă ameninţare pentru Imperiul otoman, chiar în regiunea în care Tamerlan îi dăduse odinioară lovituri atît de puternice. Cuceritor al Transoxianiei şi al Persiei, emirul tureoman Uzun Hasan grupa în jurul său dinastiile turce locale din Asia Alică, pe care Mahomed al II-lea, reluînd politica iui Baiazid, încerca să le „medieze", încorporîndu-le posesiunile în impe-riul său. Dar succesorul lui Timur devenea în acelaşi timp centrul unei coaliţii pontice, unde se grupau toţi cei ce se simţeau ameninţaţi de ofensiva otomană. Uzun Hasan se căsătorise cu Despina, o nepoată a ultimului împărat al Tra-pezuntului; el se înrudea astfel cu dinastia greacă de la Theodoro clin Crimeea, în mo-mentul cînd o prinţesă aparţinînd acestei case, Măria de Mangup, se căsătorea cu domnul Şte-*an al Moldovei; acesta din urmă tocmai înde-părtase, după mai multe expediţii succesive, Pe domnul Radu de pe tronul Ţării Româneşti, favoritul sultanului, şi îi înlocuise printr-un Pretendent despre care credea că-i este devo-

285

tat, Prm Caffa, Moldova şi Polonia, emisarii noului „împărat al Persiei" căutau să stabi -lească contactul cu suveranii creştini, iar Ve-neţia se grăbea să profite de ocazie şi să în-curajeze acţiunea armatelor lui Uzun Hasan prin trimiterea flotei sale pe coasta Asiei Mici. Acesta din urmă, după ce a invadat fostele posesiuni ale Comnenilor din Trapezunt, se pregătea să-şi continue înaintarea prin Asia Mică. Regele Georgiei era aliatul său şi trimi tea în 1471 un ambasador la Veneţia pentru a atrage atenţia republicii asupra intenţiilor hanului. Zilele lui Tamerlan păreau că se în torc, iar puterile creştine din bazinul Mării Negre puteau să-şi întrevadă mîntuirea în vie-' toria acestui nou potentat asiatic.

Cu toate acestea soarta hotărîse altfel. Ma-homed al 11-lea a decis să preia personal co-manda armatei sale din Asia Mică şi a mers în vara lui 1473 în întîmpinarea lui Uzun Ha-san; artileria s-a dovedit încă o dată superioară impetuozităţii călăreţilor turkmeni. Bătălia an-gajată aproape de Erzindjan s-a terminat la 10 august printr-o completă victorie a sultanu-lui, ai cărui aghiotanţi au fost apoi în măsură să ocupe în întregime Karamania45. Diversiunea pe frontul asiatic eşua.se şi în anul următor la asaltul cetăţii Scutari din Albania, apărată de o garnizoană veneţiană, pedestraşii turci se aruncau în atac cu strigătul „Scutari, la Roma!" Pericolul, ce se credea îndepărtat, reapărea mai formidabil ca niciodată.

A fost deci o surpriză, şi o surpriză plăcută pentru diplomaţia veneţiană, să-i vadă pe turci consimţind pe neaşteptate la un armistiţiu de şase luni, în primăvara lui 1475. Campania îm-potriva lui Uzun-Hasan dezvăluise sultanului existenţa coaliţiei pontice şi importanţa unui factor pe care încă nu-1 apreciase la justa sa valoare: Moldova.

Aşa cum a observat foarte corect în recenta sa lucrare despre Caffa şi chestiunea Orientu-lui istoricul polonez M. Malowist, acest voie"

vodat, sub conducerea energică a lui Ştefan cel Mare, devenise „o adevărată ameninţare pen-tru Imperiul otoman". Domnul începuse prin a consolida apărarea hotarelor sale: cucerirea Chiliei şi înfrîngerea provocată regelui Unga-riei în campania din 146746 îi întăriseră po-ziţia. Doi ani după aceea, el respingea cu suc-ces o incursiune a tătarilor din Crimeea şi în-cepea seria expediţiilor în Ţara Românească. Cumnat al prinţului de Mangup, el intervenea în afacerile acestui principat; cum succesorul lui Olobei, Isaac, nu-i părea destul de sigur, el nu ezita să-1 trimită în Crimeea pe Alexan-dru, fratele soţiei sale refugiat la curtea sa, împreună cu trei sute de războinici moldoveni, pentru a-1 instala în locul său: ultimul senior de la Theodoro şi-a datorat urcarea pe tron lui Ştefan al Moldovei; mai înainte, acesta pro-pusese coloniei de la Caffa să i se alieze îm-potriva tătarilor din Crimeea şi a lui Isaac de Mangup, dar se ciocnise de politica timorată a cetăţii genoveze, precaută să nu suscite în vreun fel nemulţumirea sultanului. Poate fi deci vorba fără nici un fel de exagerare des-pre politica pontică a lui Ştefan cel Mare47, care-i primea pe trimişii lui Uzun Hasan. de-ţinea prin cele două cetăţi ele la Chilia şi Ce-tatea Albă principalele pieţe ale comerţului de pe Marea Neagră cu Europa Centrală, plănuia să-şi extindă influenţa în Crimeea. în jocul diplomatic al ■Veneţiei, care încerca, prin am-basadele lui Cattarino Zeno şi Paolo Ogniben în Persia, să susţină orice acţiune ostilă lui Mahomed al II-lea, Moldova putea, cu dom-nul său neobosit şi bătăios şi cu armata sa mult experimentată, să devină o piesă principală. împotriva acestui nou adversar îşi va concentra efortul în ultimii săi ani de domnie cuceritorul Constantinopolului şi adevăratul întemeietor al Imperiului otoman. In decembrie ^474, o puternică armată turcească sub con-aucerea eunucului Soi iman, întărită cu contingentele domnului Ţării Româneşti, invada287

iiii

regiunile moldoveneşti. Ea întîJnea forţele lui Ştefan, cu cele cîteva întăritori primite din partea secuilor din Transilvania, în regiunea împădurită şi mlăştinoasă de la sud de Vaslui. Intr-o dimineaţă ceţoasă de ianuarie, în 147.3. marea armată otomană, surprinsă pe un teren unde nu putea să se desfăşoare, a suferit un adevărat dezastru, prima mare înfrîngere pro-vocată după mult timp trupelor sultanului în cîmp deschis. Această victorie răsunătoare, a cărei faimă s-a răspîndit de la un capăt la altul al Europei, i-a adus lui Ştefan elogiile şi admiraţia opiniei creştine şi titlul de „.At-let al lui Christos", care i-a fost atribuit de către papă; dar ea nu avea să-i aducă ajutorul de care simţea că va avea în curînd nevoie.

în adevăr, sultanul, surprins do înfrînge-rea lui Soliman, era hotărît să termine cu acest duşman căruia ii subestimase forţa; dar cu aceeaşi viziune de ansamblu ce îi caracteriza concepţiile politice, el înţelesese că Moldova nu putea fi izolată de sistemul pontic în care se încadrase şi că trebuia avută în vedere în-treaga problemă, astfel ca din bazinul Mării Negre să fie eliminat orice putea să ofere un punct de sprijin împotriva imperiului său şi să încurajeze diversiunile de genul celei în-fruntate în Anatolia. Iată de ce, cu simţul său de strateg, şi-a început campania împotriva Moldovei printr-o expediţie în Crimeea. Prin- tr-un neprevăzut concurs de împrejurări, războiul împotriva lui Ştefan cel Mare avea să grăbească căderea coloniilor genoveze48.

Acestea se aflau de cîtăva vreme într-o con-junctură destul de nefericită, din cauza poli -ticii neinspirate a administraţiei lor. Interven-ţiile intempestive ale episcopului catolic de la Caffa, un dominican, îi iritaseră pe greci şi pe armeni, şi o anumită ostilitate între aceste con-fesiuni diverse, care putuse fi evitată pînă atunci, venea să se adauge la nemulţumirile suscitate de gestiunea sindicilor comunei. Ale-gerea unui nou episcop armean dădea naştere

altor tulburări, cu caracter social de această dată, candidatul celor bogaţi opunîndu-se ce-Jui susţinut de elementele sărace ale populaţiei armene. In cele din urmă, chestiunea a fost su-pusă autorităţilor de la Caffa şi este foarte probabil ca Antonio Cabella, consulul, să se fi lăsat cumpărat. Fără îndoială că nu a fost sin-gurul. Aceste incidente repetate au dus la cre -area unei proaste stări de spirit; ea explică atitudinea ostilă a armenilor în momentul cînd se pregătea atacul turcesc, care avea să-i fie fatal apărării Caffei.

Dar cele mai mari complicaţii aveau să fie provocate de disputa pentru succesiunea lui Hagi Ghirei şi de intervenţia autorităţilor din Caffa în lupta dintre pretendenţi. La moartea hanului tătar, în 1466, unul din fiii săi, Nur Deulet, păru mai întîi că va învinge: dar Men-gli Ghirei, fratele acestuia, cu ajutorul coloniei de la Caffa, a preluat puterea şi 1-a predat pe adversarul său în mîinile genovezilor, care se angajau să-1 ţină prizonier. Astfel, colonia deţi-nea o ascendenţă asupra noului han tătar şi putea spera să tragă anumite avantaje din a-ceastă situaţie. Dar ea a făcut greşeala să se amestece în alte intrigi care-i divizau atunci pe tătari, în legătură cu succesiunea lui Ma-mai, unul din principalii demnitari ai hanului Crimeei. Fratele său Eminek, ce fusese prizo-nier în Moldova, părea mai întîi dornic să se înţeleagă cu comuna: dar consulul şi consilierii ei, ^ademeniţi de văduva lui Mamâi, s-au ho-tărît să-1 susţină pe fiul acesteia, Sertak sau Saidak, pe care hanul Mengli Ghirei şi „ba-ronii" săi nu-1 doreau. Acestor chestiuni de ordin local li se adăugau complicaţii externe, conflictul dintre hanul Crimeei ' şi vechea Hoardă, alimentat de intervenţiile rivale ale regelui^ Poloniei şi ale marelui cneaz al Mos-covei, în momentul cel mai critic, rezerva pru-dentă recomandată atît de des de protectorii Băncii di San Giorgio era abandonată, astfel °a toate căpeteniile tătare din vecinătate se

289

răsculau împotriva politicii neabile şi abuzive a autorităţilor de la Caffa. Acestea aveau să plătească scump răscumpărarea.

In adevăr, la 31 mai 1475, o armată tur -cească comandată de marele vizir Gedyk Ah-med debarca nu departe de Caffa şi se alătura tătarilor răsculaţi; flota bloca portul. Disensiu-nile interne au desăvîrşit restul. Grecii şi ar-menii, în speranţa de a se salva pe ei şi bunu-rile lor, au constrîns comuna să capituleze. Predarea a avut loc la 6 iunie, dar vizirul era în imposibilitate să-şi ţină angajamentele, chiar admiţînd că ar fi avut vreodată această in -tenţie. Un recensămînt al populaţiei a precedat plecarea unui mare număr de tineri, reduşi la starea de sclavie, iar în cele din urmă plecarea aproape a tuturor italienilor, obligaţi să-şi lichideze în cîteva zile cea mai mare parte a avutului lor. Toţi aceşti captivi erau duşi la Constantinopol, unde îi precedaseră coloniştii din Samastri şi locuitorii din Trapezunt: sul -tanul îşi repopula astfel noua sa capitală. Ru-inele „moscheii de la Caffa" (Kifela Geami) mai marchează încă şi astăzi locul cartierului care a fost alocat expatriaţilor49.

Căderea Caffei, cel mai mare oraş din ba-zinul Mării Negre, avea să aibă în întreg Orientul un răsunet considerabil. Tristul destin al coloniei genoveze a fost adus la cunoştinţa lu-mii creştine; un vas încărcat cu un grup im-portant de captivi reuşise să scape şi s-a re -fugiat în portul moldovean de la Cetatea Albă. Domnitorul Ştefan i-a reţinut pe fugari, din care o parte se pare că s-ar fi stabilit în Mol-dova; acest incident venea să se adauge la nemulţumirile care se acumulau împotriva sa în mintea sultanului50. Domeniul colonial, al genovezilor din Crimeea a fost repede ocu-pat de turci. Soldaia a opus o rezistenţă mai mare, la adăpostul cetăţii sale, dar nu a putut să reziste în faţa numărului mare al asedia-torilor; flota otomană a plecat să ocupe com-toarele de la Tana din extremitatea Mării de

290

Azov şi 1-a adus prizonier la Constantinopol pe hanul Mengli Ghirei, care a fost totuşi tra -tat cu consideraţie în calitatea sa de gingisha-nid şi reinstalat după cîţiva ani în Crimeea, ca vasal al sultanului. Doar castelul de la Man-gup, izolat în mijlocul munţilor, a putut să re-ziste împreună cu garnizoana sa moldoveana* pînă în decembrie; în cele din urmă a căzut şi el, iar familia domnitoare din Theodoro a împărtăşit soarta Comnenilor de la Trapezunt. Asigurîndu-se această bază de operaţiuni, sultanul putea să acţioneze împotriva Moldo-vei; el întreprinse în persoană expediţia din 1476, în timp ce tătarii din Crimeea veneau să pustiască ţinuturile din nord şi din est. S-a păstrat relatarea care a fost făcută de trimisul lui Ştefan cel Mare la senatul Veneţiei, dic -tată evident chiar de domn: „duşmanul [.. .] a făcut să vie Ţara Românească de o parte şi tătarii de alta, şi el însuşi cu toată puterea lui, şi m-au înconjurat din trei părţi, şi m-au gă-sit singur, cu toată oastea mea tulburată pen-tru mîntuirea celor de acasă. Şi gîndeşte-te înălţimea ta cîtă gloată aveam asupră-mi, îm-potriva mea atîtea puteri. Eu, cu curtea mea, am făcut ce mi-a fost cu putinţă, şi s-a întîm-plat ca mai sus, — care lucru socot că a fost voinţa lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pe mine, păcătosul; şi lăudat să fie numele lui!"51 Inscripţia pusă pe bisericuţa clin Răz-boieni, spre a rememora amintirea acestei mari bătălii, în care Mahomet al II-lea a trebuit să se aşeze în fruntea ienicerilor ca să-i încura-jeze la asaltul decisiv, se limitează să menţio-neze şi acolo cu aceeaşi calmă acceptare a fata-lităţii că „prin voia lui Dumnezeu, creştinii au fost învinşi de către necredincioşi şi mulţi oş-teni ai Moldovei au căzut"52. Cea mai mare

Este locul să rectificăm opinia D-nuKii Vasiliev, The Goths in Ihe Crimea, p. 261 şi urm., asupra acestui contingent. „Siculi" sint secui, nu sicilieni, dar nimic nu dovedeşte că detaşamentul de la Mangup ar fi [fost compus ln mod sigur clin aceşti războinici.

291

parte din boierimea moldoveana rămăsese pe cîmpul de luptă.

Dar domnul reuşise să ajungă la adăpostul natural al munţilor şi al pădurilor, iar cetăţile erau intacte. Vara se sfîrşea şi marea armată otomană nu se putea menţine la nesfîrşit în mijlocul unei ţări pustiite; ea a trebuit să se retragă, fără să lase în urmă altceva decît mărturiile ravagiilor sale. Era totuşi uşor să se prevadă că sultanul nu se va mulţumi cu această expediţie represivă. într-un nou me-saj adresat veneţienilor, care rămîneau singura speranţă a războiului împotriva turcilor, domnul moldovean a ră ta c la r in ten ţ ia su l t anu lu i de a termina periplul Mării Negre şi de a-i smulge cele două cetăţi de la Chilia şi Cetatea Albă, singurele două porturi ale litoralului pon-tic care scăpaseră încă de sub dominaţia sa. Aceste două locuri, scria el, „sînt toată Mol-dova şi Moldova cu aceste două locuri este un zid pentru Ţara Ungurească şi Ţara Leşească". Dacă se vor păstra, s-ar putea recuceri cu uşu-rinţă Caffa şi Crimeea. Dacă nu va primi din partea puterilor creştine direct interesate nici un ajutor, nu va mai putea susţine această luptă inegală: „va trebui să fac ori una ori alta; sau această ţară va fi pierdută sau voi fi silit de nevoie să mă supun Necredinciosului, lucru pe care nu-1 voi face niciodată, prefe -rind o sută de mii de morţi"53. Totuşi aceasta a fost hotărîrea pe care a trebuit să se decidă să o ia, sperînd să salveze astfel cele două cetăţi şi să-şi păstreze debuşeele de la Dunăre şi de la Marea Neagră: D-nul Decei a găsit recent, într-un manuscris de la o bibliotecă din Constantinopol, copia unui tratat de pace cu Moldova pe care crede că îl poate data în 1479: tributul este mărit la 6 000 de florini şi toate garanţiile sînt date împotriva incursiunilor be-ilor şi ale sangiacilor. în acest acord nu era prevăzută nici o cedare teritorială, iar stindar-dul moldovenesc continua să fluture deasupra Chiliei si a Cetăţii Albe54.

292

De-abia succesorului lui Mahomet al II-lea, care a murit în 1481, i-a fost hărăzit să desă-vîrşească cucerirea otomană a litoralului Mării Negre. Baiazid al II-lea, sultan pacifist, nu era de loc dispus să urmeze exemplul Cucerito-rului55; ienicerii l-au constrîns să întreprindă la rîndul său o expediţie, pentru a nu dezminţi tradiţia războinică a strămoşilor săi. Dar această întreprindere se impunea prin însăşi forţa lu-crurilor; stăpîn în acest spaţiu, de la coastele pontice ale Asiei Mici pînă la Dunăre şi de la Caucaz în Crimeea, pe care intenţiona, pre-cum odinioară la vremea lor Roma sau Bizan-ţul, să-1 rezerve în întregime aprovizionării şi necesităţilor capitalei Bosforului, Imperiul oto-man nu putea să tolereze alt pavilion decît al său56. In vara lui 1484, armata sultanului tre-cea Dunărea la Obluciţa şi asedia Chilia, unde i se alăturau curînd şi călăreţii hanului tătar. Flota bloca litoralul şi Cetatea Albă. Cîteva zile de bombardament sînt suficiente pentru a pune stăpînire pe cele două cetăţi ale căror garnizoane, prea slabe, nu puteau opune o prea lungă rezistenţă57. Ştefan al Moldovei so-licitase în zadar sprijinul ungurilor şi al po-lonezilor; sultanul putea să anunţe la rîndul său că dobîndise Chilia, „cheie şi poartă Ia toată • Ţara Moldovei şi Ungariei şi a ţării de la Dunăre", şi Cetatea Albă, „care este o cheie şi poartă pentru toată Polonia, Rusia, Tataria şi toată Marea Neagră"58. El îşi dădea seama de importanţa cuceririi sale. Cu puţin timp înainte dispăruse, la intrarea în Marea de Azov, ultima rămăşiţă a imperiului colonial al Caf-fei, senioria circasiană de la Matrega, unde domneau feudatarii genovezi, Ghizulfii. O scri-soare din 1482 a lui Zaccaria de Ghizulfi îl înfăţişează alungat din principatul său de către turci şi rătăcind pe malurile Kubanului, Printre căpeteniile circasiene, care apelau prea des la punga sa de exilat59. Dominaţia otomană asupra Mării Negre era acum totală: ea nu

293

avea să se mai îndepărteze de malurile sale vreme de trei secole.

Consecinţele economice şi politice ale aces-tei situaţii noi nu aveau să întârzie să se arate. Tendinţa de a concentra totul la Constantinopol nu se dezminte: o parte din locuitorii Cetăţii Albe vor veni să se alăture coloniştilor de la Caffa, deportaţi pe Bosfor. Monopolul otoman asupra comerţului şi al transporturilor alimen-tare acaparează produsele din toate regiunile de pe coastă; marile drumuri ale traficului sînt închise, iar comerţul ţărilor limitrofe, încă atît de înfloritor, chiar şi în ultima perioadă a re-gimului colonial, este limitat de acum înainte la resursele locale60.

Diferenţa apare clar în privilegiile oraşelor Poloniei; cel eliberat în 1472 oraşului Lwow menţionează încă pe negustorii de „peste mări" veniţi din Moldova, care au dreptul să de -pună în antrepozitele ce le sînt afectate miro-denii, stofe preţioase de Damasc şi mătasea nu-mită de Cathay, adică de China. In 1504, în schimb, hotărîrea judecătorească emisă în fa-voarea Cracoviei în procesul ei cu Lwowul, în legătură cu dreptul de popas, numeşte în mod expres ca negustori străini în acest ultim oraş, pe români şi pe turci şi nu mai menţionează produsele de comerţ din Orient şi din Extre-mul Orient. Orizontul se îngustează, iar ma-rile căi ale traficului internaţional se abat de la regiunile pontice, pentru a urmări în de-părtare înaintarea caravelelor oceanice sau pen-tru a încerca mai tîrziu să deschidă, prin Mos-cova, drumul Asiei Centrale şi al Chinei.

Cucerirea otomană a Mării Negre a deter-minat în mod indirect noua orientare a mare-lui cnezat al Moscovei. Exact un secol după bătălia de la Kulikovo, în 1488, Rusia mosco-vită a scuturat definitiv jugul Hoardei de Aur. Dar, aşa cum a observat Fernand Gre-nard, ea nu a făcut-o decît „cmd stăpînul a

ajuns în ultimul grad de debilitate, cînd turcii otomani i-au luat Crimeea şi coastele Măn1

294

Negre. Atunci cneazul rus s-a lăsat purtat fără voia lui de către boieri şi episcopi împotriva hanului tătărăsc"61. Armatele s-au studiat de această dată fără să lupte, dar legătura de de-pendenţă se rupsese; în secolul următor, ini-ţiativa cuceririlor va trece lui Ivan cel Groaz-nic. Marile războaie ce vor hotărî asupra ches-tiunii Orientului în epoca modernă erau în pregătire.

Dar în momentul cînd oprim expunerea din acest volum, monopolul otoman era tot atît de absolut pe cît era supremaţia politică a Porţii. Resursele ţinuturilor pontice se îndreptau de acum înainte spre o piaţă unică: cea din Con-stantinopol62; bogăţii de tot felul se îngrămă-deau în depozitele rezervate Seraiului şi arma-tei. Cînd străbatem astăzi palatul sultanilor şi cînd contemplăm atîtea obiecte preţioase acumulate de secole63, sîntem tentaţi să recităm, împreună cu Mahomed al II-lea, versurile pe care se pare că le-ar fi rostit pătrunzînd în oraşul cucerit: „Astăzi păianjenul este păzito -rul palatului împărătesc şi îşi ţese pînza în faţa porţilor sale; bufniţa face să răsune cîn-tecul său jalnic pe mormintele regilor" 64.

Pentru a risipi această melancolie, este su-ficient să ne gîndim la stoarcerea nemiloasă a provinciilor şi la tributul greu ce furniza su-portul acestui lux şi vom regăsi legea impla-cabilă a compensaţiilor istorice, care pune într-un taler al balanţei strălucirea capitalei şi a curţii, iar în celălalt prosperitatea şi liber tatea ţinuturilor pontice şi dunărene65.

Bibliografie sumară: N. IORGA. Geschichte des Osmanischen Reiches nach den Quellen dargestellt, Gotha, I, 1908; II, 1909; IDEM, Veneţia în Marea Neagră, III, în Analele Aca-demiei Române, Memoriile Secţiunii istorice, Seria a Ii-a, XXXVII, 1915; IDEM, Histoire des Roumains et de la românite orientale, IV, bucureşti, 1937; W. HEYD, Histoire du com-merce du Levant au Moyen Age, II, trad. fr.

295

Furcy Raynaud, Leipzig, 1886; R. GROUSSET, Uempire des steppes. Attila, Gengis-khan, Ta-merlan, Paris, 1939; V. VASILIU, Sur la sei-gneurie de „Theodoro" en Crifnee au XVe sie-cle, ă l'occasion d'un nouveau document, în Melanges de l'Ecole Roumaine en France, 1929, 2 (Cf. şi Revue historique du Sud-Est Europeen, VIII, 1931); N. BANESCU, Contribution ă l'his-toire de la seigneurie de Theodoro-Mangoup en Crimee, în Byzantinische Zeitschrift, XXXV, 1935; A.A. VASILIEV, The Goths in the Cri-mea, Cambridge, Mass., 1936; T. HALECKI, La croisade de Vama, în Bulletin of the Inter-national Committee of Historical Science, XI, 1939, 4; FR. PALL, Autour de la croisade de Vama: la question de la paix de Szeged et de sa rupture (1444), în Bulletin de la Section historique de l'Academie Roumaine, XXII, 1941, 2; R. GROUSSET, Uempire du Levant, histoire de la question d'Orient, Paris, 1946. N. IORGA, Notes et extraits pbur servir ă l'his-toire des Croisades au XVe siecle, I—VI, Paris — Bucureşti, 1899—1915; IDEM, Actes et fragments relatifs a l'histoîre des Roumains, III, Bucureşti, 1897; A. VIGNA, Codice diplo-matico delle colonie tauro-liguri durante la Si-gnoria dell'ufficio di S. Giorgio, în Atti delle Societă Ligure di storia patria, Genua, VI, 1868; VII, 1869; M. MALOWIST, Kaffa, Kolonia ge-nuenska na Krymie i problem loschodni w latach 1453—1475 (Prace Instytutu Historycz-nego Universytetu Warszawskiego, II), Varşo-via, 1947 (Cf. recenzia din Revue des etudes byzantines, VI, 1948, 1).N. IORGA, Studii istorice asupra Chiliei şi Ce-tăţii Albe, Bucureşti, 1899; A. DECEI, Trata-tul de pace — sulhnâme — încheiat între sul-tanul Mehmed II şi Ştefan cel Mare la 1479, în Revista istorică română, XV, 1945; E.S. ZE-VAKIN şi N.A. PENCKO, Eseu asupra istoriei coloniilor genoveze de pe litoralul Caucazului Apusean din secolele XIII—XV (în ruseşte), în Istoriceskie zapiski, 3, 1938; CH. VERLlN-

296

DEN, Esclaves du Sud-Est et de l'Est europeen en Espagne ă la fin du Moyen Age, în Revue historique du Sud-Est Europeen, XIX, 1942, 2.

NOTE

1 B- Câmpina, N. Stoicescu, în Istoria României, II, Bucureşti, 1902, p. 385—388; Şt. Ştefănescu, Ţara Româneascăde ta Basarab I „întemeietorul" pînă la Mihai Viteazul,Bucureşti, 1970, p. 59 şi urm.; S. Iosipescu, Invazii otomane în ţinuturile carpato-dunărcano-ponlice (sec. XIV—■XVI), în Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară, 13, 1980, p. 169 şi urm.: F. Szazâly, Phases of Turco-Hungarian Warfare before the battle of Mohăcs (1365—■1526), în Acta Orienlalia Academiae Scienliarum Hun-garicae, XXXIII, 1979, 1, p. 17 şi urm.

1 Dom Pedro era fiul regelui Joao I (1385—1433). Cf. N.Iorga, Un prinţ portughez cruciat in Ţara Românească asecolului al XV-lea, în AARMSI, Ser. III, V, 1926, p.333—337.

3. Potrivit izvoarelor puse în valoare în ultimele decenii, interesul turcilor pentru organizarea unei flote maritime datează dintr-o perioadă anterioară celei pe care o indică Gheorghe Brătianu. Preocupări în acest sens a avut încă sultanul Orhan, în vremea domniei căruia nouă vase otomane sprijină escadra genoveză în conflictul cu ve-neţienii din anul 1352. încă înainte de Maliomed (Meh-med) I, predecesorul său, Baiazid (Bayezid) I (1389—■ 1402), organizase la Gallipoli o bază pentru navele tur-ceşti. Cf. N. Beldiceanu, En marge d'un livre sur la mer Noire, în Revue des etudes islamigues, XXXIX, 1971, p. 390.

4 „Prima jumătate a veacului XV, adică de la oprirea expansiunii turceşti prin luptele cu Timur Lenk pînă lareluarea şi desăvîrşirea cuceririi turceşti în-Marea Neagrăîn al treilea pătrar al veacului XV", este consideratăde Gheorghe Brătianu drept „o perioadă extrem de încurcată" (CMN, p. 578).

4 N. Iorga, Un viaggio da Venezia alia Tana, Veneţia, 1896.4 R. Grousset, L'empire des stcppes. Attila, Gcngis-khan,

Tamerlan, Paris, 1939, p. 549—550.Ibidem, p. 550. Pentru accentuarea tendinţelor de dez-membrare a Hoardei de Aur în al doilea sfert al secolu-'ui al XV-lea, cf. B. Spuler, Die Goldene Horde. Die Mongolen in Russland, 1223—1502, ed. a 2-a, Wiesbaden, 1965, p. 160 şi urm.; B. D. Grecov şi A. I. Iacubovschi, Hoarda de Aur şi decăderea ei, Bucureşti, 1953, p. 379

297

şi urm.; M- G- Safargaliev, Pacnad 3ojiomou Opdw Saransk, 1960, p. 201 şi urm.

8 A. A. Vasiliev, The Goths in the Crimea, Cambridge, Mas-sachusetts, 1936, p. 182 şi urm.

8 O.Lampsides (Byzantinische Zeilschrifl, 65, 1972, p.440)presupune că titlul de sebastos reprezintă o dăinuire dinperioada dominaţiei Trapezvmtului bizantin.

10 Descrierea reşedinţei seniorilor din Theodoro sau Mangup urmează în linii generale pe aceea făcută In articolulNotes sur un voyage en Crimee, în RHSEE, XIX, 1942,1,p. 180—181, scris imediat după întoarcerea din călătoriade studii întreprinsă în centrele medievale din Crimceaîn anul 1942.

10 V. Vasiliu, Sur la seigneurie de „Theodoro" en Crimee auXV siccle, ă l'occasion d'un nouveau document, în Me-tanges de l'fccole Roumaine en France, 1929, 2,p. 299—336; N. Bânescu, Conirihition ă l'histoire de la seigneuriede Theodoro-Mangoup en Crimee, în Byzantinische Zeit-schrift, XXXV, 1935, p. 20—37; A. A. Vasiliev, op. c i t . ,p. 192 şi urm.; A. L. Iakobson, ICpbiM e cpednueeena, Moscova, 1973, p. 128—133.

10 în anul 1435, după ce cîteva vase veneţicne au ancoratla Maurocastron (Moncastro), senatul a decis crearea inportul de la limanul Nistrului a unui comptoar şi numirea unui vice-consul, iniţiativă pusă jn practică în 1436.Primul titular al acestui post a fost Francesco Diedo(Franciscus Duodo). Cf. N. Bănescu, Maurocastrum-Mo(n)castro-Celatea Albă, în A ARM SI, Ser. III, XXII,1939—1940, p. 167—168 şi 174—175; M. Nystazopoulou-Pelekidis, Venise et la mer Noire du XI* au XV siecle,în 6saaupt.afJ.aTa, 7, 1970, p. 42; Ş. Papacostea, Veniseet Ies Paţjs Roumains au Moyen Âge, in Venezia e ii l.e-vante fino al secolo XV, Firenze, 1973, p. 601—602; F.Thiriet, ies Venitiens en mer Noire. Organisation et trofics(XIII'—XV siccles), în Apxeiov ITovrou, 35, 1979,p. 51—52. Data de 1436 pentru instalarea vice-consululuiveneţian la Moncastro este indicată şi de G. I. Brătianuîn Vicina, II, Nouvelles recherches sur l'hisloire el la to-ponymie medievales du litloral roumain de la mer Noire. propos des «Miscellanies » de AI. J. Brombcrg, în RHSEE,XIX, 1942, 1, p. 161.

10 V. Vasiliu. o;), ci l . , p. 335—336.10 Episodul cu iz anecdotic despre „prăjiturile

otrăvite"promise de bailul de la Constantinopol prinţului Alcxioseste discutat ceva mai detaliat de Gh. I. Brătianu incursul universitar privind istoria arealului pontic. „Nusunt cu totul de acord — precizează el — cu autoareastudiului [Virginia Vasiliu, devenită Sacerdoţeanu; cf.nota 11], care socoteşte în prima versiune a lucrării eică nu poate fi vorba de o intenţiune atit de neagră, pentru că bailul adaugă că o consideră că le vrea pentru necredincioşi. Rclaţiunile stăpSmilui din Mangup cu necredincioşii tătari erau foarte bune şi nu avea motiv să letrimită asemenea „dulceţuri" cu astfel de scop. Totuşi, s-a r

298

putea interpreta şi altfel: s-ar putea să fie o ipocrizie a corespondentului seniorului şi înţelesul să fie cam acesta: nu de bună voie fac asemenea lucruri, dar cred, presupun, consider că le-aţi voit pentru necredincioşi ! —■ şi pentru necredincioşi orice mijloc este bun. De altfel, in aceeaşi vreme în documentele veneţienc este o asemenea urmă de prăjitură otrăvită destinată lui Mahomed II. Era o metodă obişnuită în vremea Renaşterii italiene, con-formă cu moravurile timpului. S-ar putea întîmpla ca seniorul să le fie cerut nu pentru necredincioşi, ci pentru creştini, şi totuşi să-i fie trimise din interese politice, însă sub pretextul că sunt pentru necredincioşi. Este însă de notat faptul, trecînd asupra acestui episod mai mult sau mai puţin digestibil, că seniorii de acolo aveau0 foarte exactă vedere politică a împrejurărilor generaleşi că ştiau că, fiind în rivalitate cu coloniile genoveze,sprijinul lor firesc, cu sau fără otravă, trebuia să fie laVeneţia.Asupra originilor acestei stăpîniri iarăşi este o discuţie care nu s-a sfirşit. S-ar putea întîmpla să fie o legătură între această stăpînire din veacul XV şi un sevast grec, care apare într-un sinaxar al veacului XIII ca stăplnul unui teritoriu care coincide în bună parte cu cel de la Mangup. Este o legătură între el şi senioria veacului XV? Ipoteza rămîne deschisă. Fapt este însă că aceşti seniori erau înrudiţi cu ambele familii domnitoare bizantine din această vreme: şi cu Paleologii din Constantinopol şi cu domnii din Trapezunt. De asemenea, legături de rudenie au legat la un moment dat pe Ştefan cel Mare cu Comnenii depărtaţi din Trapezunt prin mijlocirea senioriei din Mangup" (CMN,p. 597—598).

15 în anul 1444 veneţienii obţin dreptul dea-şicrea un consulat la Caffa, organism în fruntea căruia este numitAndrea della Caile. Cf. M. Nystazopoulou-P61ekidis,op. c i t . , p. 41.

15 G. Astuti, Le colonie genovesi del Mar Nero e i loro ordina-menli giuridici, în Colocviul româno-italian „Genoveiiila Marea Neagră in secolele XIII—XIV", Bucureşti27—28 martie 1975, coord. Şt. Pascu, Bucureşti, 1977,P- 102 şi urm. La mijlocul secolului al XV-lea, consululde la Caffa era desemnat anual, beneficiind pentru olegislatură de un salariu de 500 (600 din 1457) „sommi",spre deosebire de ceilalţi consuli genovezi din centrelepontice, aleşi pentru doi-cinci ani şi remuneraţi cu sumevariind de la 60 la 180 „sommi" anual. Cf. J. Heers,Genes au XV1 siecle. Activite economique et probleme*sociaux, Paris, 1961, p. 142.

y Vladislav III Jagello (1434—1444).C. Mureşan, Ioan de Hunedoara şi vremea sa, Bucureşti, 1957, p. 62—66; D. Prodan, 500 de ani de la moartea lui lancu de Hunedoara, în Studii şi cercetări de istorie, VIII,1 2' 1~4' P' 12~13- p- Abrudan, Dale noi cu privire<a bătălia din 22 martie 1442 dintre ostile lui lancu deHunedoara şi Mezid-bei, în RIS, 32, 1979, 2, p. 319—324.

299

19. Fr. Pali, Autour de la croisade de Varna: la question de la paix de Szeged el de sa rupture (1444), în Academie Roumainc. Bulletin de la Seclion historique, XXII, 1941,2, p. 144—158. Cf. şi G. I. Brătianu, Autour des Croi-sades au XVe sicrie: En murge de l'fîmpire du Levant deM. Rene Grousset, în Rcvue des eludes roumaines, V—-"VI,1960, p. 11—15.

20 Pentru preliminariile campaniei antiotomane din 1441 şilupta de la Varna, cf. Fr. Pali, Un moment decisif de I'his-toire du sud-est europeen: la croisade de Varna (1444), înBalcania, VII, 1944, p. 102—121; idem, Le condizioni egli echi intcrnazionali delta lolta antiotlomana del 144 L'—1443 condotta da Giovanni di Hunedoara, în RESEE, III ,1965, 3—1, p. 433—463: C. Wureşan, op. c i t . , p. 82—99;M. Dan, Armata şi arta militară a lui Iancu de Hunedoara(pe baza cronicilor contemporane), în Studii şi cercetăride istoric, VII, 1957, 1—4, p. 102—104; M. A. Mehmed,Istoria furcilor, Bucureşti, 1976, p. 146—149; A. Decci,Istoria Imperiului otoman plnă la 1656, Bucureşti, 1978,p. 90—94; M. P. Guboglu, Românii in bătălia de la Varna(10 nov, 1444) după izvoare turco-islamice şi europene, inRevista arhivelor, an LXII, XLVII, 1985, 3, p. 265—278;C. Mureşan, M. Dogarii, în Istoria militară a poporuluiromân, II, Bucureşti, 1986, p. 234—239; A. Hohhveg,Kaiser Johannes VIII. Palaiologos und der Kreuzzug desJahres 1444, în Byzantinische Zeitschrifi, 73, 1980, 1,p. 14—24; Kr. Kolarov, în B'ojieapcKo cpedneeotoene.B'bjizapo-cbeemcKu cOopuuK o necm na 70-eoduiUHurnama na npoţp Meau /ţyunee> Sofia, 1980, p. 105—112.

20 Fr. Pali, Slăpinirca lui Iancu de Hunedoara asupra Chilieişi problema ajutorării Bizanţului, în RIS, XVIII, 1965,3, p. 619—638. Implantarea garnizoanei ungureşti laChilia a avut loc în anul 1448. Potrivit părerii lui Şt.Andreescu (XJne viile dispulee: Kilia pendant la premieremoilie du XV sitele, în RRH, XXIV, 1985, 3, p. 217—222), cetatea s-ar fi aflat în stăpînirea Ţării Româneştidin 1439 pînă în jurul anului 1446, cînd ar fi fost reluatăde moldoveni pină în 1448. După o tentativă eşuată în1462, Ştefan ce! Mare o recucereşte în anul 1465.

22 N. Iorga, Geschichle des Osmanischen Reiches nach denQuellen dargestellt, Gotha, I I , 1909. Cf. şi F. Babinger,Mehmed der Eroberer und seine Zeit. Weltenstitrmer eineTZeitenwende, Miinchen 1953.

22 R. Grousset, L'empire du Levant, histoire de la questiond'Orient, Paris, 1946.

22 Le cinq-centieme anniversaire de la prise de Conslanlinople,Athena, 1953; F. Babinger, op. cit., p. 88 şi urm.; G-Walter, La mine de Byzance, 1204—1453, Paris, 1958, p-311 şi urm.; S. Runciman, The Fall of Conslantinople 1453,Cambridge, 1965 (publicată şi în traducere românească:Căderea Constantinopolului 1453, ed. Al. Elian, Bucureşti,1971); G. Ostrogorsky, Geschichle des BijzantinischenStaates, Munchen, 1963, p. 470—473; H. Turkova, !■"

300

prise de Constantinople d'apres le Seyahalname d'Evliya Celebi, în Byzanlinoslavica,XXX, 1969, l,p.47 şi urm.; D. M. Nicol, The Lasl Cenluries of Byzanlium, 1261—1453, Londra, 1972, p. 390 şi urm.; A. Decei, op. cit., p. 96—105.

25 N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe,Bucureşti, 1899, p. 113—114.

26 în legătură cu localul marii companii particulare geno-veze, Gheorghe Brătianu consemna că drept „omagiuadus acestei asociaţiuni, care a avut un atît de mare rolîn istoria Genovei la sfîrşitul evului mediu, conferinţaeconomică întrunită la Genova în 1922, la care ca foartemodest spectator am putut să asist, şi-a ţinut şedinţeleîn localul acestei Gassa di San Giorgio" (CMN, p. 602—603).

26 Pentru Banco di San Giorgio şi sistemul său organizatoric, cf. J. Heers, op. c i t . , p. 97—192.

26 M. Malowist, Kaffa, kolonia genuenska na Krymie i problem wschodni w latach 1453—1475, Varşovia, 1947. Gh.Brătianu a recenzat această lucrare în Revue des etudesbyzantines, VI, 1948, p. 128—131.

26 N. Iorga, Studii istorice..., p. 115.26 Ş. Papacostea, La Moldavie Etat tributaire de l'Empire

Ottoman au XV1 siecle: le cadre internaţional des rapporlsilablis en 1455—1456, în RRH, XIII, 1974, 3, p. 454—457; L. Şimanschi, «închinarea* de la Vaslui (5 (iuniey1456), în AIIAX, XVIII, 1981, p. 613—637.

26 C. Mureşan, op. cil., p. 178—-194; idem, în Istoria României, II, 1902, p. 444—446; idem, în Istoria militară apoporului roman, II, p. 246—250; M. Dan, op. cit., p. 105şi urm.; A. Decei, op. cil-, p. 109—110.

32 F. Babinger, La date de la prise de Trebizonde par Ies Turcs,în Revue des etudes byzantines, VII, 1950, p. 205 şi urm.

32 J. Heers, op. c i t . , p. 97 şi urm.32 Gh. Verlinden, Esclaves du Sud-Esl el de l'Esl

europeenen Espagne orientale ă la fin du JSIoyen Âge, în RIISEE,XIX, 1942, 2, p. 371—403. Pentru comerţul cu sclavipracticat de genovezi şi veneţie^ni în Mediterana Orientalăşi Marea Neagră, cf. R. Delort, Quelques precisions sur lecommerce des esclaves ă Genes vers la fin du XIV1 siecle,în Melanges d'archeologie el d'hisloire, LXXVII, 1966,1, p. 215—250; M. Balard, Remarques sur Ies esclavagesâ Genes dans la secondc moitie du XIIIe siecle, în ibidem,LXXX, 1968, 2, p. 027—680; idem, La Românie genoise(XU'-debut du XVsiecle), I I , Roma, 1978, p. 785—832;Gh. Verlinden, L'esclavage dans l'Europe medievale, II,Italie, Colonies italiennes du Levant, Levant latin, Empirebyzantin, Gent, 1977, p. 427—903. Asupra sclavilor deorigine românească vinduţi pe pieţele mediteraneene,c'- -A. Pippidi, Contribuţii la sludiul legilor războiului inevul mediu, Bucureşti, 1974, p. 248—250; Ch. Verlinden,L'esclavage dans l'Europe..., p. 471, 648—650, 740 şi 779.

*> Gheorghe Brătianu se referă la studiul lui E. S. Zevakin, ■N. A. Pencko, Onepnu no ucmopuu senysecKiix KOAOHUH «a 3anadH0M Kaenaae e XlII—XVee.> în Hcmopu-

301

c u e aanucKU, 3, 1938, p. 72—-129. Cei doi is-torici şi-au exprimat aprecierea pentru lucrările sale, fapt care 1-a flatat. Cf. G. I. Brătianu, Chronique sovii-tique, în KHSBB, XVIII, 1941, p. 245.

36 E.S. Zevaldn, N. A. Peneko, Ha ucmopuu coUfUaahiiuxomnouieiiuu e eenyaaonux: KOJIOHUHZ e GeeepnoM Upu-uepnoMopbe e XV e .> în IIcmopuuecKue aanucKu,7, 1940, p. 21 şi urm.

37 N. lorga, Actul lai Mohamed al 11-lea pentru negustoriidin Celalea Albă, 1456, în Revista istorică, X, 1924, 4—6,p. 105. Cf. şi M. A. Mebmet, Din raporturile Moldove:cu Imperiul otoman in a dona jumătate a veacului alXV-lea.în RIS, XIII, 1960, 5. p. 165 şi urm.

38 N. Bănescu, Maurocastrum..., p. 175—176 (care, spredeosebire de Gh, I. Brătianu, vedea în „dominus Mauro-castri" nu pe domnul Moldovei, ci pe pîrcălabul cetăţii).

39 A. Vigna, Codice diplomatico delte colonie lauro-liguriduranle la Signoria dell'ufficio di S. Giorgio, I (Atli dellaSocietă Ligure di storia patria, VI), Genua, 1SCS, p. 189—190, 307—309, 355—357 şi 365—366; N. lorga, Studiiistorice..., p. 116—118; P. Nicorescu, Monede moldoveneşti bătute la Cetatea Albă, in Cercetări istorice, XVII,1943, p. 79—81 şi 80—88.

40 M. Malowist, op. cit., p. 175—177. Cf. şi Ş. Papacostca,La Moldavie Etat tributuire..., p. 458; idem, Caffa et laMoldavie face ă l'expansion ottomane (1453—-1484), înColocviul romăno-italian..., p. 136—137.

40 F. Babinger, Mehmed der Eroberer..., p. 161 şi urm.;W. H. McNeilJ, Venice. The Hinge of Europe, 1081—1797,Cbicago-Londra, 1974, p. 86—87; A. Decei, op. cit., p.110—114.

42F. Babinger, Mehmed der Eroberer..., p. 215—223; N.Stoicescu, Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1976; Şt. Andreescu,Vlad Ţepeş (Dracula). între legendă şi adevăr istoric, Bucureşti, 1976, p. 91—123; C. A. Stoide, Luptele lui VladŢepeş cu turcii (1461—1462), în AII AX, XV, 1978, p.15—38; R. Şt. Ciobanu, Pe urmele lui Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1979, p. 179—225; M, Dogaru, în Istoria militarăa poporului român, II, p. 255—285.

43 B. Câmpina, M. Berza, în Istoria României, II, 1962,p. 493—496; Al. V. Boldur, Ştefan cel Mare, voievod alMoldovei (14-57—-1504). Studiu de istorie socială şi politică, Madrid, 1970, p. 178—181; Şt. Andreescu, VladŢepeş..., p, 108—111 (numai pentru expediţia din 1462).

43 Cf. nota 41.45W. Hinz, Iran Aufstieg zum Nationalstaat im funfzehnlen

Jahrhundert, Berlin-Leipzig, 1936, p. 50—71 (apud N.BeJdiceanu, En marge d'un livre..., p. 391, nota 1); F-Babinger, Mehmed der Eroberer..., p. 326 şi urm.; AI. A-Halevy, Les guerres d'Elienne le Gr and et de Uzun-Hassancontre Mahomed II, d'apres la „Chronique de la Turguie"du candiote Elie Capsalie (H23), în Studia et acta orien-talia, I, 1958, p. 189 şi urm.; A. Decei, Din trecutul comun româno-iranian, tn idsm, Relaţii romăno-orientali'

302

Bucureşti, 1978, p. 163—167; E. Werner, Ein Geburt einer Grossmacht. Die Osmanen (1300—1481), ed. a 2-a, Viena-Koln-Graz, 1972, p. 298—304.

46. Gh. I. Bratianu a dedicat expediţiei ungureşti Încheiate prin lupta de la Baia din anul 1467 unul din primele sale articole, publicat cînd era încă student: Lupta de la Baia (după izvoare ungureşti), în Revista istorică, V, 1919, 11— 12, p. 216—224.

47 Despre politica pontică a marelui domn, în CMN, p.607—608, se fac următoarele consideraţii:„Ştefan cel Mare a avut o politică pontică, o politică a Mării Negre. Lucrul a fost relevat de istoricii noştri; găsiţi pasagii şi în Istoria lui Ştefan cel Mare a lui Iorga şi în alte lucrări. Eu cred că această latură a avut un rost foarte important în politica voievodului moldovean în epoca pe care, într-o altă teză recentă de doctorat, d-nu) E. Turdeami o numea, cu drept cuvînt, ca o perioadă de cruciadă. Să nu uităm că Ştefan Vodă a luat în căsătorie pe Măria de Mangup, care, soră cu stăpînitorii de la Man-gup, soră cu Isaac şi Alexandru, era deci înrudită prin ei cu domnii din Trapezunt; iar soţia lui Uzun Hasan, Des-pina, era din neamul Comnenilor din Trapezunt. Ea îndemna pe soţul ei să meargă în ajutorul creştinilor. Iată cum, peste Crimeea, se încheagă o legătură între Moldova, stăpînirea de la Mangup, Comnenii din Tra-pezunt şi Persia. Iată sistemul politic în care lupta Ştefan cel Mare în timpul războaielor cu turcii, în timpul marilor bătălii de la Vaslui şi Valea Albă. Dar mai mult decît atît, participarea aceasta în luptele din Crimeea a fost efectivă. La un moment dat, consta-tînd că stăpinitorul Mangupului nu este integrat în politica lui şi nu urmează destul de bine liniile pe cari ar voi să le imprime, el a trimis pe fratele doamnei, Alexandru, care ucizînd pe fratele celălalt care stăpinea în Crimeea, a luat el stăpînirea Mangupului şi a fost însoţit acolo de un contingent moldovenesc. Printre ultimii apărători ai Mangupului împotriva turcilor au fost 300 ostaşi moldoveni" [...].

48 Pentru războaiele Moldovei cu Imperiul otoman purtateîn vremea lui Ştefan cel Mare, cf. F. Babinger, Mehmedder Eroberer..., p. 368—370, 383—384; B. Câmpina, M.Berza, în Istoria României, II, 1962, p. 503—530; Al. V.Boldur, op. cit., p. 202—222; M. Neagoe, Ştefan cel Mare,Bucureşti, 1970, p. 106 si urm.; Ş. Papacostea, Politicaexternă a Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare: puncteac reper, în RIS, 28, 1975, 1, p. 21—26; idem, StephanaerGrosse, Furst der Moldau 1457—1504, Bucureşti, 1975,P- 34—50; Şt. Olteanu, Lupta de la Valea Albă (1416),bucureşti, 1976; Războieni. Cinci sule de ani de la campania din 1416, Bucureşti, 1977; N. Grigoraş, Moldova'"' Ştefan cel Mare, Iaşi, 1982, p. 89—219; D. Ciurea,loco "' Mare ~ mare le european, în AIIAX, XIX,l»«<2, p. 177—181; M. Dogaru, I. Cupşa, în Istoria mili-lara a poporului român, II, p. 307—341. Despre politica

303

Moldovei In vremea domniei lui Ştefan cel Mare, Gh. I. Brătianu făcea, într-un articol de popularizare publi -cat In 1937, următoarele observaţii: „Atunci, ca şi astăzi, stăpineau în politica unei ţări, preocupată de menţinerea unui echilibru de forţe, care să-i asigure independenţa şi hotarele, două tendinţe ce îşi impuneau pe rind direc-tivele: dependinţa de un sistem, cu toate consecinţele sale politice şi militare, sau realismul care găseşte fiecărui caz şi fiecărui moment soluţia indicată de împrejurări (...) Ideea stăpînitoare a politicii lui Ştefan (la un moment dat—n.n.) e de-a obţine cu orice preţ ajutorul statelor creştine, do aproape sau de departe (...) Iar Ştefan Vodă se întoarce, în ultima perioadă a lungii şi frăm in tatei sale stăpîniri, la politica de echilibru pe care o urmase la începutul ei". Cf. Securitate colectivă şi echilibru regional in politica lui Ştefan cel Mare, în Mişcarea, XXVIII, 1789. 26.5.1937, p. 1 (Retipărit — nesemnat — în Mişcarea Mehedinţului, II, 10, 1.6.1937, p. 1). Referiri succinte la raporturile lui Ştefan cel Mare cu turcii se găsesc şi în conferinţa rostită de Gh. I. Brătianu la Radio, la 19 mai 1934. Cf. Din legăturile noastre cu turcii, în Mişcarea, XXVII, 996, 24.5.1931, p. 1—2.

49 M. A. Mehmed, La polilique ottomane ă l'egard de la Mol-davie et du Khanat de Crimec vers la fin du regne du sultanMehmed II „le Conquirant", în RRH, XIII, 1974, 3, p.521—526; M. Cazacu şi K. Kevonian, La chute de Caffaen 1475 ă la lumicre de nouveaux, documents, în Cahiersdu monde russe et sovietique, XVII, 1970, 4, p. 495—538;A. Decei, Istoria Imperiului otoman..., p. 120—121.

49 G. I. Brătianu, Notes sur Ies Genois en Moldavie au XV*siâcle, în RIR, III, 1933, p. 156—158 (inserat şi în idem,Recherches sur Vicina et Cetatea Albă, Bucureşti, 1935,p. 125—126). Cf. şi Şt. Andrcescu, Cu privire la ultimafază a raporturilor dintre Moldova şi Genova, în AII AX,XIX, 1982, p. 201—218 (studiu publicat în traducere înRRH, XXI, 1982, 2, p. 257—282: Autour de la dernierephase des rapporls entre la Moldavie et Genes).

49 Relatarea datează de la 8 mai 1478 şi a fost făcută de emisarul Moldovei, Ioan Ţamblac, unchiul domnului. Cf.I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Bucureşti,1913, p. 342—351; N. Iorga, Scrisori de boieri, scrisoride domni, ed. a 3-a, Vălenii de Munte, 1931, p. 169—173.Cf. şi nota 28 de la Introducere.

49 Originalul slavon şi traducerea românească a pisanieiîn Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1958, p. 139 şi 143.

49 N. Iorga, Scrisori..., 1931, p. 172—173. Cf. şi I. Bogdan,op. c i t . , p. 350. Pentru misiunea de apărătoare a lumiicreştine europene împotriva ofensivei otomane asumatăde Moldova în vremea domniei lui Ştefan cel Mare şi nunumai atunci, cf. şi Gh. I. Brătianu, Sensul istoriei naţionale, în Revista Fundaţiilor Regale, IX, 1942, 5, p. 304:idem, Moldova, în Cuvinte către români. Zece conferinţeşi prelegeri, Bucureşti, 1942, p. 174—176; idem, Origi-

304

nile şi formarea unităţii româneşti. Prelegeri finale la Şcoala Superioară de Război, Bucureşti, 1942, p. 64—68; idem, Origines et formation de l'unite roumaine, Bucureşti, 1943, p. 138—144; idem, Problema trecutului românesc, Bucureşti, 1943,p. 18—19;Autour des croisades...,p. 19—■ 20.

54 A. Decei, Tratatul de pace — sulhnâme — încheiat întresultanul Mehmed II şi Ştefan cel Mare la U19, în RIR,XV, 1945, 4, p. 465—494 (studiu inclus şi în idem, Relaţii româno-orientale, Bucureşti, 1978, p. 118—139).Cf. şi Şt. S. Gorovei, Moldova în „Casa Păcii". Pe marginea izvoarelor privind primul secol de relaţii moldo-otomane,in AII AX, XVII, 1980, p. 639—650 (unde se întreprindeun consistent excurs istoriografie şi se fac utile precizări).

54 Chiar dacă nu s-a angajat în operaţiuni militare de anvergura celor coordonate de Mahomed (Mehmed) II (1451—1481), războaiele cu veneţienii şi expediţiile în bazinuîpontic reflectă, după opinia lui N. Beldiceanu (En marged'un livre..., p. 391), o imagine mai puţin pacifistă a luiBaiazid (Bayezid) II (1481—1512).

54 G. I. Brătianu, La question de l'approvisionnement deConslanlinople â l'epoque byzantine et ottomane, în Bijzan-tion, V, 1929—1930, 1, p. 102—107 (pasaj inserat şi înidem, Etudes bijzantines d'histoire economique et sociale,Paris, 1938, p. 168—172 şi 176—177).

54 în legătură cu cucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe de armatele turceşti, sprijinite de cele ale tătarilor, precum şicu consecinţele imediate ale acestui eveniment, cf. N.Beldiceanu, Lacampagne otlomane de 1484: ses preparatifsmilitaires et chronologie, în* Revue des etudes roumaincs,V—VI, 1960, p. 67—77 (studiul este dedicat memorieilui Gh. I. Brătianu, fostul profesor al autorului); idem,La conguile des cites marchandes de Kilia et de CetateaAlbă par Bayezid II, în Sudost-Forschungen, XXIII, 1964,P- 36—90; idem, Kilia et Cetatea Albă ă travers Ies docu-ments ollomans, în Revue des iludes islamiques, XXXVI,1968, 2, p. 215 şi urm.; N. Grigoraş, op. cit., p. 202—219.

58, Pasajele citate fac parte din scrisoarea lui Baiazid II adresată raguzanilor în august 1484, pentru care am pre -luat traducerea din N. Iorga, Studii istorice..., p. 158. în textul lui G. I. Brătianu (MN, p. 326) era enumerată în mod eronat „Ţara Românească" în loc de „Rusia", inadvertenţă care nu apare insă în alte lucrări ale sale (Origines et formation..., p. 142; Rumănische Einheit, Bucureşti 1944, p. 156), unde se reproduc citatele din scrisoarea sultanului.

59 N. Iorga, Studii istorice..., p. 153.Aşa cum s-a remarcat, din această formulare (care amin-teşte de ideile exprimate în Etudes byzanlines..., p. 170) s-ar deduce concluzia că, prin ocuparea sau subordonarea tuturor regiunilor limitrofe Mării Negre de către turci, apusenii ar fi fost complet eliminaţi din zonă, ceea ce nu este exact. Unele izvoare le relevă prezenţa, este adevă-

305

rat, puţin numeroasă, la sfirşitul secolului al XV-Iea şi în secolul următor, în cîteva dintre centrele pontice: Brusa, Cetatea Albă, Caffa, Trapezunt. Cf. N. Beldi-ceanu, En marge d'un livre..., p. 391—393. Pentru infil-trările negustorilor raguzani, veneţieni şi florentini în Marea Neagră în secolul al XVI-lea, cf. şi F. Braudei. Medilerana şi lumea mediteraneană in epoca lui Fitip alll-lea, I, trad. M. Gheorghe, Bucureşti, 1985, p. 204— 205 şi 246; I.D. Spisarevska, Le port bulgare de Vama et le commerce avec Ies republiques marilimes d'Italie dans ta seconde moilie du XVI' siecle, In Le pouvoir central et Ies villes en Europe de l'Est el du Sud-Est du XV stecle aux de'buts de la revolution industrielle. Les villes portuai-res, Sofia, 1985, p. 181—190.

61 Citatul este din F. Grenard, Genyis-Khan, Paris, 1935,p. 202.

61 Cf. nota 56.63 Gheorghe Brătianu se referă la vechea reşedinţă a sulta

nilor— Topkapî —■ din Istanbul, pe care a avut ocaziasă o viziteze. Cf. CMN, p. 612. Este posibil ca vizitareapalatului să fi fost întreprinsă in timpul călătoriei făcutela Istanbul în iulie 1933, care i-a sugerat ideea întemeierii unui institut românesc de istorie şi arheologie inmetropola de la Bosfor. Cf. Pentru un Institut român decercetări istorice şi arheologice la Constantinopol, înRIR, III, 1933, 2-3, p. 317-323 (apărut şi în traducere franceză în Eludcs byzaniincs..., p. 275—2 79).

64 Consemnarea versurilor persane, a căror rostire este atribuită de tradiţie lui Mehmed II, a fost făcută, între alţii,şi de Dimitrie Cantemir in Istoria Imperiului ottoman.Creşcerea şi scăderea lui, l; trad. los. Hodosiu, Bucureşti,1876, p. 141. Cf. şi I". Babinger, Mehmed der Eroberer...,.p. 104.

65 Această frază şi cea precedentă, cuprinzînd versurile citate de sultan, corespunde în mare parte cu un pasajdin G. I. Brătianu, op. cit., în Bijzantion, V, 1929—1930,1, p. 107 (inclus şi în Eludes byzantines..., p. 177).

OPERA ŞTIINŢIFICĂ A LUI GHEORGHE I. BRĂTIANU BIBLIOGRAFIE

Ediţia princeps a Mării Negre din 1969 a fost însoţită de o bibliografie a lucrărilor ştiinţifice ale autorului monogra-fiei, Întocmită de fostul său, colaborator şi prieten, bizantino-logul francez Vitalien Laurent (L, p. 16—32), care pornea de la un „memoriu de studii şi lucrări", alcătuit în iunie 1941 de Gheorghe Brătianu însuşi (M, p. 7—22), după pri-mul an de profesorat la Alma mater din Capitală, şi apă rut în anul următor. O lucrare similară, elaborată aproape concomitent cu cea a lui Laurent de reputatul medievist Emil Turdeanu, a văzut lumina tiparului în 1971 într-un periodic de cultură românească din capitala Franţei (T, p. 137—152). La peste un deceniu, o altă bibliografie — ne-semnată — a contribuţiilor marelui savant din domeniul istoriei şi cel social-politic era tipărită în 1983, într-o bro-şură aparte, tot la Paris (E), realizată, după cît sîntem in-formaţi, din iniţiativa familiei sale.

Includerea în acest volum a prezentei bibliografii o considerăm oportună nu atît pentru că în prima ediţie a Mării Negre era inserată o astfel de lucrare, ci pentru că aceasta poate fi utilă specialiştilor şi publicului larg interesat de literatură istorică. Avem în vedere că toate cele patru liste editate pină astăzi sînt greu accesibile cititorului ro-mân, prima — realizată la mai mulţi ani înainte de între-ruperea activităţii ştiinţifice a eminentului istoric —■ fiind publicată de aproape o jumătate de secol, iar celelalte trei, prin faptul că au fost tipărite în străinătate, găsindu-se doar într-un număr extrem de limitat în bibliotecile publice din ţară. Pe de altă parte, ele sînt incomplete şi conţin mici erori. în mod evident, ultimele sint mai detaliate, dar ele Preiau uneori inadvertenţe ce şi-au făcut loc încă în lista tipărită în 1942, explicabile prin faptul că cei care le-au al -cătuit, lucrînd în străinătate, nu au beneficiat de toate sur -sele informative.româneşti şi n-au putut face o verificare riguroasă a tuturor titlurilor. Spre exemplu, clteva titluri de articole, redate cu mici greşeli de Gh. I. Brătianu, proba-bil citate din memorie (cf. 54, 143 a din lista noastră), apar

307

Bl

în acelaşi mod in bibliografiile ulterioare (M, nr. 34 = 7", nr. 58=2?, p. 7 şi M, nr. 86=Z, p. 29, nr. 70=£', p. 22).

Indicele bibliografic pe care l-am întocmit nu cu -prinde decît lucrările de specialitate ale marelui istoric. în acesta nu au fost incluse numeroasele sale discursuri, decla-raţii, interviuri, toasturi şi articole pe teme de politică cu-rentă, nici cele vizînd aspecte culturale. Astfel, a rămas, de exemplu, neînserat răspunsul lui Gheorghe Brătianu din şedinţa intimă de la Academia Română din 29 mai 1942 (cf. Analele Academiei Române. Dezbaterile, LXII, 1941— 1942, Bucureşti, 1943, p. 176), cînd a fost ales membru activ al înaltului for cultural şi ştiinţific, ca şi o sumă de articole, apeluri şi interviuri privind strategia vieţii de partid şi di -verse aspecte de politică internă, unele dintre ele tipărite chiar în broşuri aparte, precum: Către luptătorii ţi prietenii Partidului Naţional-Liberal, Craiova [1937], 7 p; Răspunsul Domnului Gheorghe Brălianu la comunicatul d-lui Tătărescu [Craiova, 1937], 4 p. De asemenea, nu s-a avut în vedere corespondenţa sa, reprodusă în cotidiene contemporane sau in periodice ulterioare ori păstrată în arhive şi colecţii private. Selecţia a comportat inerente dificultăţi, căci anu-mite articole se situează ca tematică la confluenţa dintre scrierile cu caracter social-politic sau propagandistic şi cele abordînd secvenţe din viaţa poiitică internă, neluate în consideraţie, aşa cum am precizat, în acest cadru. Atunci cînd, însă, în aceste din urmă lucrări se fac consideraţii mai cuprinzătoare asupra situaţiei demografice, economice, sociale, culturale şi politice din epoca contemporană şi se stabilesc paralele cu realităţile din trecut, am considerat oportun să le reţinem. în pofida precauţiilor impuse, este greu de crezut că selecţia noastră s-a putut sustrage întot -deauna arbitrariului.

Datele suplimentare faţă de celelalte bibliografii constau îndeosebi din „articolele şi conferinţele... cu carac-ter istoric, publicate de la 1926 în ziarele româneşti şi stră -ine", pe care istoricul, aşa cum singur mărturiseşte, Ie-a „lăsat la o parte" în memoriul său de lucrări (A/, p. 14, nota 1). Cele mai multe au fost inserate în cotidianul liberal Mişcarea, devenit după 1930 organul de presă oficial al disi-denţei georgiste. Asupra dificultăţii adunării lor nu este cazul să insistăm. Avînd în vedere inaccesibilitatea unor ca-tegorii de publicaţii, păstrăm sentimentul că a rămas neinter -ceptat un anumit număr de articole şi cuvîntări cu teme isto-rice, oricum nu însă din cele mai importante. Atingerea exhaustivităţii va rămîne astfel în sarcina celor ce ne vor continua munca.

Spre a nu lărgi prea mult spaţiu! afectat acestei bi -bliografii, nu am indicat editura sau colecţia în care au apă-rut lucrările enumerate şi nici nu s-a reprodus, aşa cum se procedează adesea, sumarul celor mai însemnate. Faptul că majoritatea articolelor cu temă ştiinţifică înserate în revis-tele de specialitate au circulat şi în extrase a fost menţionat numai în situaţii speciale. Pentru cele cîteva titluri inacce-sibile pînă în momentul definitivării bibliografiei, dar

308

incluse totuşi in aceasta, s-a făcut precizarea de unde au fost preluate. în cazul rlndurilor semnate de Gh. I. Brătianu nepurtînd nici un titlu, de la rubricile conţinînd recenzii şj prefeţe, am fost siliţi să improvizăm unul, pe care l-am marcat în paranteze pătrate.

întrucît în demersul nostru am dispus de lucrări similare anterioare, munca ne-a fost considerabil facilitată atît In reunirea titlurilor, cît şi în sistematizarea lor. Din acest al doilea punct de vedere am preluat în mare împărţirea adoptată de Ghoorghe Brătianu — reţinută cu modificări şi de ceilalţi autori ai bibliografiilor sale —•, pe care am augmentat-o în anumite privinţe.

în stabilirea rubricilor am avut în vedere principiul tematic, cel cronologic şi cel al finalităţii lucrărilor. în ca -drul lor lucrările au fost enumerate în ordinea elaborării. Pentru a se evita repetiţiile, titlurile au fost citate doar o singură dată, chiar dacă ele, prin sfera de probleme abordate nu se lasă încadrate numai In cîte o rubrică. în cazul că anumite lucrări conţin şi fragmente ce permit ataşarea lor şi la alte rubrici, s-a menţionat în cadrul acestora doar numărul de ordine corespunzător respectivelor titluri.

Dat fiind contextul căruia i se inserează prezenta bibliografie, nu am considerat necesar să-i ataşăm şi refe-rinţele (recenziile şi notele) asupra lucrărilor publicate de Gh. I.Brătianu, cum a procedat istoricul însuşi în memoriul apărut în 1942 (M, p. 17—22). Bibliografiile din 1959 şi 1983 conţin şi ele asemenea referinţe, preluate din aceea anterioară, cei ce le-au întocmit neostenindu-se însă să le completeze decît cu date extrem de sumare.

A. PERIODICE ŞI BIBLIOGRAFII

~ Analele Academiei Romane. Memoriile Secţi-unii Istorice, Buc.

= Academie Roumaine. Bulletin de la Sectionhistorique, Buc.

~ Bucureşti—65535 Byzantion, Paris, Liegc, Bruxelles—65535 Les ecrils de G. I. Brătianu. Paris, 1983, 2S p.—65535 V. Laurent, Bibliogrophie, în G. I.

Brătianu,Za mer Noire, Des origines ă la conquete otto~mane (Societas Academica Dacoromâna, Actahislorica, IX), Monachii (= Miinchen), 1969,p. 16—32.

= Gh. I. Brătianu, Memoriu de studii si lucrări,1916—1941, Buc.,22p. =

Mişcarea, Iaşi, Buc.= Revue des Etudes Roumaines, Paris, Athena = Revue historique du Sud-Est europien, Buc. = Revista istorică, Buc. = Revista istorică românii, Buc. = E. Turdeanu, L'oeuvre de G. I. Brătianu, în RER, VII—VIII, 1061, p. 137—152.

- TERMENI COMUNI

= capitol= editor, ediţie= engleză— franceză= fragment, fragmentar~ germană= hartiî== italiană= pagină= planşă~ publicat= retipărit= rezumat= românească= seria= traducere= volum

A ARM SI

ARBSH

Buc. Byz. E L

BIBLIOGRAFIE

I TEORIA ISTORIEI, GENERALITĂŢI PRIVITOARE LA STUDIILE ISTORICE

1 Concepţiunea actuală a istoriei medievale. Lecţie de deschidere a cursului de istorie universală cu un apendice bibliografic, Buc, 1921, 62 (63) p. 2 Teorii nouă în învălămintul istoriei. Cu prilejul unui studiu al domnului Şl. Zeletin, Iaşi, 1926, 22 p. 3 în jurul „Şcoalci nouă de istorie", in Curentul, IX, 2973, 14.5.1936, p. 2.

4 Une nouvelle histoirc de l'Europc au Moijen Âge, Buc,1Q*?*7 91 n5 Geopolitica, factor educativ şi naţional, în Geopolitica şi geoisloria, I, 1941, 1, p. 13—19. Retip. în 122,

6 Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Ţările Româneşti în cadrul istoriei generale, I, Liniile generale aleproblemei, în AARMSI, Ser. III, XXVIII, 1945—1946 p. 1______27.

Cf. şi 21, 59, GG, 77, 119, 149, 152, I9i—201.

II. EPOCA VECHE 1

A. SINTEZE, MONOGRAFII IHHHB7 Les origines du peuple roumain: les donnecs archiolo-giques, Buc, 1939, 51 (53) p., 3 pi., 1 h. Cf. şil3,16,21,116,123,125.

B. STUDII ŞI NOTE8 Le poignard scythe de Boureni (Moldavie), în Dacia, II, 1925 p 417—419

9 La distribution de Vor et les raisons economigues de la division de l'empire roumain, în Istros, I, 1934, 2, p. 1—26. Retip. în Le Flambeau, XVIII, 1935, p. 532— 553 şi 685—700 (cu titlul L'or et l'empire romain) şi în 17, p. 59—91 (cu titlul iniţial). • 10 Problema datoriilor în lumea antică şi legea de asanare a lui Iuslinian, în voi. în memoria lui Vasile Pârvan, Buc, 1934, p. 56—67. Retip. fragm. în Mişc, XXVII, 902, 20.1.1934, p. 1 (cu titlul Contribuţii la problema conversiunii datoriilor) şi în trad. fr. în 17, p. 45—55 (cu titlul Le reglement des dettes dans l'Antiquite et H la novelle de Justinien de 555). Cf. şi 65, GG, 77, 103, 154, 2i9.

Q- CURSURI UNIVERSITARE 1 11 Formule de organizare a păcii tn istoria universală, Curs, 1943—1944, 112 p. (şapirografiat) (nu se păstrează decît primele prelegeri). fl Cf. şi 89, 90. ■

1

III. EPOCA MEDIE

A. IZVOARE

12 Ades des notaires ge'nois de Pera et de Caffa de la fin du treizieme siecle (1281—1290), Buc, 1927, 379 p., 4 pi.

Cf. şi 13, U, 18, 20, 23, 29, 31, 33, 34, 41, 62, 71, 84.

B. SINTEZE, MONOGRAFII

13 Recherches sur le commerce genois dans la mer Noireau XIII" siecle, Paris, 1929, 359 p., 5 pi., 1 h.

13 Recherches sur Vicinaet Cetatea Albă. Contribulions âl'hisloire de la domination bi/zantine et talare el ducommerce genois sur le littoral roumain de la mer Noire,Buc, 195 (201) p., 8 pi.

13 Privileges el franchises municipales dans l'empire by~zanlin, Paris— Buc, 1936, 138 p., 1 p). ,

13 Une enigme el un miracie hisiorique: le peuple roumain. propos du livre de M. Ferdinand Lot sur Ies invasionsbarbaresetde quelques ouvrages reeenls sur Ies originesdu peuple roumain, Buc, 1937, 134 (135) p., 3 pi., 1 h.Ediţie rom., în trad. autorului şi a Iui Al. Iordan, revizuită şi completată cu 7, devenit cap. 7, p. 80—105,din voi.: O enigmă si un miracol istoric: poporul român,Buc, 1940, 138 p., 5pl.,2h. Trad.rtTne Enigme etunmiracie historique: le peuple roumain, cd. a 2-a, Buc,1942, 226 p., 6 pi., 2 h.; Ein Rătsel und ein Wunderder Geschichte: dasrumănische Volk, Buc, 1942,240 p.,6 pi., 2 h.; Un enigma e un miracolo storico: ii popoloromeno, Buc, 1942, 210 p., 6 pi., 2 h.Cap. 4—6 din ediţia rom. retip. în Texte din gindirea social-polilică progresistă românească (1900—1944), I, ed. M. Mâciu, Buc, 1979, p. 115—169.

17 Etudes byzantines d'histoire economique et sociale, Paris, 1938, 294 (295) p., 20 pi.

17 Les Vânitiens dans la mer Noire au XIV* siecle. Lapoliiique du Senat en 1332-33 et la notion de latinile,Buc, 1939, 56 p., 5 pi.

17 Vicina, II, Nouvelles recherches sur l'hisloire el la lo-ponumie midievales du littoral roumain de la mer Noire.A propos des „Miscellanies" de M. J. Bromberg, Buc1940, 46 (48) p., 3 pi. Retip. cu completări în RHSEE,XIX, 1942, 1, p. 133—175, 3 pi.

17 Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti'Buc, 1945, 263 p. Retip. la Buc, 1980, ed. îngrijită,studiu introductiv şi note de V. Râpeanu, 295 p. Re"zumatul fr. retip. în RHSEE, XXII, 1946, p. 381—384.

312

313

21 La mer Xoirc. Des origines â la conquele oltomane (So-cictas Academica Dacoromâna, Acta historica, IX), Monachii (=Mflnchen), 1969, 391 p., 1 pi. Preface de V. Laurcnt. Trei fragm. trad. de Michaela Spinei în Magazin istoric, XXI, 1987, 4 (241), p. 27—32; 5 (212), p. 21—27 şi 107; 6 (2 43), p. 35—39 (cu titlul Istorie la Marea cea Mare), prefaţă de V. Spinei.

Cf. şi 7, 93, 116, 119, 121—126.

C. STUDII ŞI NOTE

22 O oasle moldovenească acum trei veacuri (încercări destudii istorice privitoare la vechile oştiri româneşti),in RI. II, 1910, 3—6, p. 51—79.

22 O carte de judecată a lui Vasitc-Vodă Lupii, în III,IV, 1918, 11—12, p. 149—151 ;V, 1919, 1—2, p. 1—26.

22 Lupta de la Baia (după izvoare ungureşti), în RI, V,1919, 11—12, p. 216—224.

23 Săpăturile de la Citrica de Argeş, în RI, VI, 1920, 7—9, p. 175—177.

26 Piatra de nwrmînt a lui Negru-Vodă, in RI, VI, 1920,10—12. p. 221—226.

26 Sculul unguresc în armele Basaralulor, în RI, VII,1921, 4—6, p. 120—128.

26 Les fouilles de Curtea de Argesh (Roumanie), in RemieArcheologique, Ser. V, XIII, 1921, p. 1—23, 1 pi.

2!) Le commerce ge'nois sur le Danube ă la fin du XIII' sieclc, In Bullctin de l'Inslilut pom l'etude de l'Europe Sud-Orientale, IX, 1922, p. 50—55.

30 Les bijoux de Curtea de Argesh (Roumanie) et leurs ele-mcnls italiens, în Hernie archeologique, Ser. V, XVII,1923, l,p. 90—110.

30 Vicina, I, Conlribulions â Vhistoire de la dominationtijzanline el du commerce genois enDobrogea, în ARBSII,X, 1923, p. 113—189, 2 p!. Rctip. cu modificări In 14,p. 9—60.

30 Les bijoux de Curtea de Arqesli el leurs elements ger-maniqucs, în ARBSII, XI, 1924, p. 39—54.

30 Notes sur le projet de mariage entre l'empereur MichelIX Palc'ologue el Calherine de Courtenaij (1288—95),în BIISEE, I, 1924, 1—3, p. 59—63.

3-i L'expidilion de Louis I-er de Hongrie contre le princede Yalachie Radu I-er Basarab en 1377 în RIISEE,

II, 1925, 4—6, p. 73—82. 35 Lak, O interpretare greşită a

unui capitol din „Cartealui Marco Polo", in Cercetări istorice, 1, 1925, 1, p.369—37G. Ketip. în trad. în 13, p. 295—300 (cu t i -

tlul Le „Lak". Les regions septentrionales du Cauease dans le „Livre de Marco Polo"). 3G I^cs JXormands au service de Ryzancc dans la Chansonde Roland, în România, LI, 1925,202, p. 265—268. 37 Noms romans dans Ies registrcs des notaires ge'nois de Crimee ă la fin du XIII" siecle, în România, LI, 1925. 202, p. 268—272.•'{8 Un Bonaparte cn Corsc au XIII'' siecle, în Napoleon.

Rcvue des c'lndcs napolconienncs, XIV. 1925, 3, p. 216—218.

3!) Les Bulgares â Cetatea Albă (Akkerman) au debut du XIV" siecle, in Byz., II, 1925, p. 153—168. Retip. in li, p. 101—119.

40 La colonie genoise de Per a ă la fin du XII I e siecle în Omagiu doctorului Alexandru Slălineanu, Paris.

1925, p. 19—38.

Contribution â Vhisloirc de Celatca-Albd (Akkerman) aux XIII" et XIVe siecles, In ARBSH, XIII, 1927. p. 25—31. Retip. parUal in li, p. 99—103, 114— 116 şi 118.

-î- Les origines de la guerre de Curzola (4294 —1299) entre Gcncs el Venise, în Melangcs d'hisloire generale. I, Cluj, 1927, p. 87—100.

43 Observaţii asupra unor denumiri etnice medienalc din sud-estul Europei, în Grai şi suflet, I l f , 1928, 2. p. 418—422. Pasaje din acest articol, ca şi din 37, reluate în 14, p, 131—140.

■i't Le roman de Troie dans la chronique de Robert de Clari. în RIISEE, VI, 1929, p. 52—55. Retip. în li, p. 140—143.

•Oi La question de l'approvisionncment de Constantinople ă l'epoque byzantine el ollomane, in Ihjz, V, 1929 — 1930, 1, p. 83—107. Retip. în 17, p. 129—141, 157— 162, 1G6— 1G7, 1G8--172, 170—177 şi 177—178. *îfi L'hypcrpere byzanlin et la monnaie d'or des rcpubtiques italiennes au XIIIe siecle, în Mclanges Charles Diehl, I, Paris, 1930, p. 37—18. Retip. cn modificări în 17. p. 221—239.*i7 Les divisions clironologiqucs de l'hisloire byzantine, în ARBSH, XVII, 1930, p. 49—63. Retip. în 17, p. 25—40. <Î8 Originile stemelor Moldovei şi Ţarii Româneşti, în RIR.

I, 1931, 1, p. 50—62.iii în jurul originci stemelor Principatelor române, in RIR, I,

1931, 3, p. 233—210. Nouvcllcs contributions u l'cludedc l'approi'isionnement de Conslantlnople sons les Paleologues et les empercurs ottomans, in Byz.,

VI, 1931, 2, p. 611—656. Retip. fără p. 041 în 17, p.

162—166, 167—168, 172—170. 177 şi 178—181.Servage de la glibc ct râgime fiscal. Essai d'histoire comparee roumaine, slave et byzantine, în Annalcs d'histoire economique et sociale, V, 1933, p. 445—162. Retip. în 17, p. 243—261.

314

\\

."O

r.i

52 Noles sur Ies Gi'nois en Moldavie au XV» siecle, în RIR,III, 1933, 2—3, p. 152—158. Retip. în 14, p. 119-126.

52 Les Veniliens dans la rner Noire au XIVe siecle apresla deuxieme guerre des Detroils, în Echos d'Orienl, 37,1934, 174, p. 148—159.

52 Une experience d'fconomie dirigee: le monopole duble ă Byzance au XI" siecle, în Byz., IX. 1934,2,p. 643—662. Retip. fără p. 052—654 în 17, p. 141—157.

52 Ancienncs modes orienlalcs ă Ia fin du Moyen Âge,în Seminarium Kondakovianum, VII, 1935, p. 165—168, 1 pi. Retip. cu modificări în 17, p. 267—272.

52 Empire et „democraţie" ă Byzance, în BijzanlinischeZeitschrift, XXXVII, 1937, lgp. 86—111,2 pi. Retip.în 17, p. 95—124.

52 Une nouvelle hisloire de l'Europc au Moyen Age: lafin du monde anlique el le Iriomphe de l'Orient, în Re~vue bclge de philologie el d'hisioire, XVIII, 1939, p.252—266. Rez. publicat în VIIIe Congres internaţional des sciences historiq:ics, Ziirirh, 1938, Communications. II, p. 518 (cu titlul Une nouvelle hisloire del'Europe au Moyen Âge) (T, nr. 70).

52 Le commerce bulgare dans l'Empire byzanlin et le monopole de l'empereur Le'on VI ă Thessalonique, în Re-eueil didie ă la memoirc du Prof. P. Nikou (Izveslijana Bălgarskoto IsloriCcsko D-vo, XVI-XVII), Sofia,1940, p. 30—30.

52 Les itiules byzar.lincs d'hisioire economique et sociale,In Byz., XIV, 1939, 1, p. 497—511.

52 La fin du regime des parlis ct Bijzance et la crise anli-stmite du VII" sticle, in MISEE, XVIII, 1941,p. 49—C 7.

6J Chestiunea Mării Negre, în Cuget moldovenesc, XI, 1942, 8—9, p. 3- 15. Inclus şi în !)0.

62 Le conseil du roi Charles. Essai sur 1'internaţionalechretienne ct les nationalites ă la fin du Moyen Âge, inRHSEE, XIX, 1942. 2, p. 291—361, 2 pi. Retip.aparte în colecţia Bibliotheque hislovique de Sud-Esteuropeen, 1, Buc, 1942, 75 (77) p., 2 pi.

62 Tradiţia istorică a descăleca/u/ui Ţării Româneşti inlumina nouălor cercetări, in AARMSI, Ser. III. XXV,1943—1943, p. 1—29. Rez. fr. în ARBSII, XXIII,1912, p. 295—296 (cu titlul La tradilion hislorique deIu fondat ion des voivod ats roumains â la himiere desctudes rcccnles). Trad. fr. in ARBSH, XXIV, 1943,2, p. 161—193 (cu titlul La tradition hislorique sur lafOrmation de l'Elal valaque d'aprcs les eludes recentes).Retip. în rom. în 20.

»* nBulgatia de dincolo de Dunăre" in izvoarele bizantine, în Omagiu lui loan Lupaş la împlinirea vîrslei de 60 de ani, august 1940, Buc, 1943, p. 127—132.

«"» Le probleme de la continuite daco-romaine. A propos des nouvelles remarques de M. Ferdinand Lot, în RHSEE, XX, 1913, p. 46—79, 1 li. Cf. 66.

315

I

74

75

7(i

77

80

L'histoire roumaine cerile par tes Itisloriens Hongrois, in RHSEE, XX, 1913, p. 80—165, 4 li. Retip. împreună cu 65 iu colecţia rsibliolhc'que historiquc du Sud-Est europecn, 2, Buc. 1911, 121 (127) p . , 5 h. (cu titlul I,e probleme, de la continuiti daco-romainc.I, Les nouvelles remarques de M. Ferdinand Lot, I i ,L'histoire roumaine ferite par les historiens hongroisj.La Mcr Noirc. plaque tournante du trafic internaţionalâ la fin du Moyen Âge, in RHSEE, XXI, 19 U, p.36—69. Uetip. în 21, cap. XI, p. 225—219, exccptiiu!majoritatea notelor. Cf. G8.Xouvelles conlribulinns ă l'histoire de la Dobroudja < < < , Moijen Age, în RHSEE, XXI, 1914, p. 70—81. Retip. împreună cu 67 sub titlul Etudes pontiques, Buc, 1911. Byzance el la Hongrie. A propos du recent article <l, M. Fr. Dolger, în RHSEE, XXII, 1915, p. 147—157. Les Roumains aux bouches du Danube ă l'vpoque des premiers Paleologues, în RHSEE, XXII, 1915, p. 199—203.Autour du projet de croisade de Xicolas IV; la guerre ou le commerce avee V infidele, in RHSEE, XXII, 1915. p. 250—255.Tradiţia istorică a descălecatului Moldovei în lumina nouălor cercetări, în AARMSl, Ser. III, XXVII. 1941—1915, p. 1—31. Rez. fr. iu ARBSH XXVI, 1945, 1, p. 160—102 (cu titlul La tradilion historique sur la formalion de l'Elal moldave d'apres les eludes recentes). Retip. în rom. in 20. Roman şi Vlachata în tradiţia istorică a descălecatului Moldovei, în AARMSl, Ser. III, XXVII, 1914—• 1945, p. 35—55. Retip. in 20.Tradiţia istorică despre voievodatele româneşti din Ardeal, în AARMSl, Ser. III, XXVII, 1911 — 1915, p. 81—121. Retip. in 20.O nonă mărturie (1211) despre un voievodat moldovenesc în veacul al XlIMea, in AARMSl, Ser. III, XXVII. 1911—1945, p. 231—211. Retip. in 20. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor, I I , Consil iul feudal şi adunarea stărilor in ţările Europei Apusene, in AARMSl, Ser. III, XXVIII-, p. 303—395. Cf. şi t>. L'histoire roumaine eerite pur les hisloricns hongrois,II, în RHSEE, XXIII, 1916, p. 142—182.Sfatul domnesc şi adunarea stărilor, 111, Adunările de stări in ţările Europei Centrale, in AARMSl, Ser.III, XXIX, 1916—1917, p. 105—259.te rois de Hongrie. el les Principautes Roumaincs au XIV» silele, în ARBSH, XXVIII, 1917, 1, p. 67— 105.„Democraţie" dans Ic lexique bgzaniin â l'cpoque des Paleologues, în Memorial Louis Petit. Metanges d'his-toire el d'archc'ologie byzantines, Buc, 1918, p. 32— W. Les assemblies d'Etals cn Europe Orientale nu Moyen Âge el l'influertce du regime politiquc byzantin, ui Actes du YIC

Congres internaţional d'cludcs by-antines,

316

Paris 87 juillet-2 aoul 1948, I, Paris, 1950, p. 35—56.82 Antow des eroisades au XYe sticle: En marge de

VEm-pire du Levant de M. Ilene Grousset, în RER, V—VI,1960, p. 9—20.

82 EncoTe hi viile fantome: une mention de Vicina au XVIe

siecle, in RER, IX— X, 1965, p. 31—38.82 Demetrius princeps Tartarorum (Ca. 1360—1380),

inRER, IX—X, 1965, p. 39—46.

82 Le Iheme de Bulgarie el la chronologie de VAnonymehongrois, in Acta historica, X (Socictas Academica Da-coromania), Menachii (=Mtinchen), 1972, p. 105—112

82 Les assemblees d'etats el Ies Roumains en Transylvanie,In RER, XIII—XIV, 1971, p. 7—63. Cf. şi 105.

8" în jurul întemeierii statelor româneşti, in Ethos, Paris, II, 1975, p. 8—67; III, 1982, p. 37—119.

88 Auz origines des assemblees d'etats, In RER, XVI,1981, p. 5—35.

Cf. şi 1- 4— 6, 10, 101, 143 a, IM, 146, 172, 174, 253, 25!), 263.

C. CURSURI UNIVERSITARE89 De la antichitate la evul mediu. Consider afumi

deordine socială şi economică, Curs, 1910—1941, Ed.Octavian Popovici, Buc, 1911, 256 p.(şapirograliat).

89 Chestiunea Mării Negre, Curs 1911—1942, Ed. loanVerncscu, Buc, 1942, 613 p. (şapirograîiat).

IV. EPOCA MODERNĂA. IZVOARE

Cî. 91, 96, 104.

B. SINTEZE, MONOGRAFII91 Le probleme des frontiires îusso-roumaines pendant

laguerre de 3S77—187S el au Congres de Berlin, Buc,1928, 51 p., 1 h.

91 Napoleon III el les nationaliUs, Paris-Buc, 1931,146 (147) p., 5 pi.

91 Sfatul domnesc şi adunarea stărilor in Principaleleromâne, Evry, 1977, 446 p. Formă rez. în Ir.: Lesasscmhlees d'etats dans les Principautes roumaines,in Rccucil de travaux d'hisloire el de philologie, Lon~vain, s. III, 45, 1952, p. 195—252.

Gf. şi 17, 116, 118, 119, 121—125, 252.C. STUDII ŞI NOTE

94 Les observations de M. de Peyssoncll en 1777 sur l'exe-cution du trăite de Koutchouk-Ka'inardji, în RHSEE,VI, 1929, p. 339—363.

95 Ion I. C. Brătianu şi colonizarea aromânilor in Dobro-oea de Sud, în Mişc, XXIII, 89, 19.4.1929, p. 1; 90,20.4.1929, p. 1.

J6 Politica externă a lui Cuza Xodă şi dezvoltarea idei de unitate naţională, in RIR, II, 1932, 2—3, p. 113— 163. Retip. tragm. în Mişc, XXV, 506, 6.8.1932, p. 1 (cu titlul Politica externă a lui Cina-Yodă).

^̂ B̂

317

97 Politica lui Napoleon IU şi principiul naţionalităţilor, în Mişc., XXVII, 950, 22.3.1934, p. 1—2.

97 Bismarck şi Ion C. Brătianu, in RIR, V—VI, 1935—193G, p. 80—103. Trad. germ.: Bismarck und IonC. Brătianu (Ser. Von Leben und Wirken der Roma-nen, cd. E. Gamillsclicg, II. Rumanische ReiUe, 13),Jena-Lcipzig, 1939, 28 p. Prescurtat în Forschungenund Fortschritte, 12, 193C (.11, nr. 58: T, nr. G3).

9!) Bratianoue [două scurte biografii ale l u i I. C. Brătianu şi I. I. C. Brătianu în limba cehă], in Tourcove Dejin, V, Praga, 1936, p. 387—390. Cea dedicată lui I. I. C. Brătianu publ. In rom. în Mişc, XXVIII, 1914, 26.11.1937, p. 1-2 (cu titlul Domnul Gheorghe I. Brălianu despre Ion I. C. Brălianu) şi retip. în Mişc., XXIX, 1961, 26.11.1938, p. 1.

100 La politique exte'rieure du roi Charles l" de Roumanie,Buc, 1940, 40 p., 1 pi. Publ. cu modificări şi inrom.: Politica externă a regelui Carol l, în Domniaregelui Carol I, Buc, 1912, p. 79—983.

100 O lege votată in dieta Transilvaniei din 1803, înAARMSI, Ser. III, XXV, 1912—1913, p. 717—759.Roz. fr. în ARBSII, XXIV, 1943, p. 152—151(cu titlul Unc loi volie ă la Diete Iransylvaine de.1S63).

100 Politica externă a regelui Carol I pînă la intrareaRomâniei in Tripla Alianţă, în voi. Carol 1,1866—1914, Craiova, 1913, p. 39—43.

100 Formules d'organisation de la paix dans l'histoiteuniversellc, în RHSEE, XXII, 1945, p. G7—101,XXIII, 1946, p. 31—56, Cf. şi 265.

10-4 Două veacuri de la reforma liii Constantin Mavro-cordat 1746—1946, în AARMSI, Ser. I I I , XXIX,1946—1947, p. 391—461, 5 pi. 103 Les assamblees

d'âtats et les Roumains en Transylvanie,II, în RER, XV, 1975, p. 113—143. Cf. şi 8G. Cf.

şi G, 45, 50, 51, 66, 77, 143 a, Iii, 156, 166, 1G7,169, 171—173, 176, 179, 18G.

D. CURSURI UNIVERSITARE106 Chestiunea Mării Negre, II, Curs 1912—1913, Ed.

Ioan Verncscu, Buc, 1913, 755 p. (şapirografiat).

V. El'OCA CONTEMPOItAXA

A. SINTEZE, MONOGRAFII107 Acţiunea politică şi militară a României in 1919 în

lumina corespondenţii diplomatice a lui Ion I. I. C.Brălianu, Buc, 1939, 189 p.. 1 li.; ed. a 2-a, 1910,192 p., 1 h.

Cf. şi 115—125, 158, 160—163, 165.

B. STUDII ŞI ARTICOLE108 Politica externă a României, în Lupta, 16.12.193l.

Retip. în Mişc., XXIV, 322, 17.12.1931, p. 1-

313

109 Politica Cehoslovaciei şi minorităţile, In Mişc, XXIX,1955, 1.9.1938, p. 1.

109 Noua orientare a politicii italiene şi anele precedenteistorice, In Mişc, XXIX, 1956, 15.9.1938, p. 1.

109 Supărarea lui Ion I. C. Brălianu, în Mişc, XXIX,1958, 15.10.1938, p. 1.

109 Xoua reformă a Constituţiei sovietice, in Geopoliticaşi geoisloria, III , 1944, 1, p. 3—12.

Cf. şi 5, 95, 99, 103, 127—148, 150, 153—15G, 159, 164, 168, 170, 175, 191—193.

C. CURSURI UNIVERSITARECI. 106.

D. MEMORIALISTICĂ113 File rupte din cartea războiului, Buc, 1931, 183 p.

Citeva fragm. publ. anterior în Neamul romanesc,31.5.1918; 1.11.1918; 9.3.1919.

Iii Evenimentele din îilele de 22 şi 23 august, Însemnări din 8.1.—29.11.1916, în Gli. Buzatu şi C. Secaşiu, Din arhiva istorică a României contemporane (II), în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopor, XXII, 1985, 2, p. 679—682.

Cf. şi 145, 200, 20i, 251, 258.

VI. INFORMARE Şl PROPAGANDA ASUPRA TRE-CUTULUI ROMÂNESC ŞI A SITUAŢIEI POLITICE CONTEMPORANE

A. SINTEZE, MONOGRAFII113 La queslion roumaine en 1940, Buc, 1910, 1 2 p . , 2 h .

Trad.: Die iiitnănische Frage, Buc, 1910, 12 p., 2h.; La queslione romena nel 1940, Buc, 1910, 12 p., 2 li.

llfi Le Moldavie et ses f'rontieres historiques, Buc, 1940, 43 p . , 4 pi., 1 ii.; ed. a 2-a, Buc, 1941, 47(52) p., 4 pi., 1 h. Trad.: Die Moldau und ihre historischen Grenzen, Buc, 1910, 47 p. , 4 p i . , 1 h.; ed. a 2-a, 1941, 51(51) p., 4 pi., Iii.; La Moldaoia e sue frontiere storiche, Buc, 1940, 44 (45) p., 4 pi., lh.;ed. a 2-a, Buc, 1941, 47 (51) p., 8 pi., 1 h.

117 Roumanie et Ilongrie. Consideralions demographiqueset economiques, Buc, 1940, 14 p., 2 p i . ; ed. a 2-a,Buc, 1942, 14 p., 2 pi.; Trad.: Rumanien und Ungarii.Demographisclic und wirtschafiliche Bclrachlungen,Buc, 1940, 14 p. , 2 p l . ; e d . a 2-a, Buc, 1912, l i p . ,2 pi. (cu subtitlul modificat: Volksstatistische und wirtschafiliche Betrachtungen); România ed Ungheria.Considerazioni demografiche ed economiche, Buc,1940, 14 p . ; 2 p i . ; ed. a 2-a, Buc, 1912, 14 p.,2 pi.

117 L'Italia e la România nella realizialione delta lorounită naţionale, Buc, 1940, 38 p.

119 Thcoric et realilc de l'histoire hongroise. A propos de

319

120

121

122

123

124

125

126CI.

quelques ouvrages recen/s, Buc, 1940, 51 p... 3 pi. Trad.: Tfieorie und Wirklichkeit der ungarischen Geschichle. LJemerkungen zu cinigen neueren Arbeilen, Buc, 1940, 57 p., 1 pi.; ed. a 2-a, Bac, 19-12. 59 p., 1 pJ.: Teoria e realtă de lla stor ia nngherese. A propo-si/o di aleuni reeenli lavori, Buc, 1940, 53 p.. 1 pi. Deuxieme me'moire sur la question roumaine en 1'jio. Le dimetnbr ettient de la Roumanic ou un clearing Icrritorial et demographique du Sud-Est de I'Europe, Buc, 1941, 19p., 1 Ii.; Trad.:Zweite Denkschrift iibcr die rumănische Frage 1940. Aufleilung Jiumăniens oder Gebiels- und Bevb'lkerungselearing im Sudoslen Europns, Buc, 1911, 21 p., 1 !),; Secondo memoriale snlh questione romena 194U. La smembramento delta România o un „clearing" terrltoriale e demografico del sud-est dell'Europa, Buc, 19-11, 18 p., 1 li. Die geschichtliche Mission Ungarns, Buc 19-11. 23 p. Trad.: La missione s/oricu del'Ungher ia, Buc. 19-12, 20p. Ediţia rom.: Misiunea istorică a Ungariei, Buc,1942, 20 p. Retip. în Geopolitica şi geoistoria, II,3942, 1, p. 1—20, şi 122, p. 45—66. Cuvinte către români. Zece conferinţe si prelegeri. Buc..3942, 207 (209) p., 6 pi., 1 li. Originele şi formarea unităţii româneşti. Prelegeriţinute la Şcoala Superioară de Războiu, Buc. 1942,107 p. La Bessarabie. Droils nalionaux el hlsloriques, Buc,1943, 228 p., 30 pi., O li.

Origines el formation de l'unite roumaine, Buc. 1943, 359 p., 8 pi., 9 li. Trad.: Rumănische Einheil. Buc, 3944, 400 p., 8 pi., 9 Ii. Ideea voievodală, Buc, 3944, 32 p. şi 16, 107, 158, 160—163, 165.

B. ARTICOLE127 Geschichtliche Jlerkunfl und Enlwickhwg des

rumă'ni-schen Volkes, în Volkermagasin, IV, 1929. Trad. /r.in Indâpendance roumaine, 20 şi 21 iunie 1929. Trad.etigl. in Chicago Tribune, Roumanian Supplemenl,dec 1931, p. 7—8, 17 (.1/, nr. 78; T, nr. 12).

127 Graniţa Nistrului, în Universul, XLIX, 110,21.4.1932, p. 11. Retip. în Mişc, XXV. 123. 21. t.1932, p. 1.

127 Legături reale (Politique de realile's), în Parlamentulromânesc, VI, 171—174, 15.5.1935, p. 6 (text bilingv).Retip. în Mişc, XXVIII, 1203, 27.5.1935. p. 1(numai în rom.).

127 Sprijinul Franţei a determinat momentele hotăritoateale istoriei noastre, în Ordinea, 944, 10.5.1935 (Număr specia] închinat Franţei), p. 13. Retip, in Mişc-,

XXVIII, 1255, 16.5.1935, p. 1. Lai? in Mişc, XXVIII, 1539, 15.6.1935, p. 3. î

131 ş , , ,132 în jurul unei calatorii şi a unei declaraţii, iu

XXVIII, 1627, 14.10.1936, p. 1.

320

321

133 Spre un sistem naţional de polilieă externă, in Mise.,XXVIII, 1630. 18.10.1936, p. 1. 13i Să fim sinceri

şi leali, dar mai presus de orice săfim români, în Mişc, XXVIII, 1637, 28.10.1936, p. 1

135 Politica sistemelor internaţionale sau politică românească?, în Mişc, XXVIII. 1743, 21.3.1937, p. 1:şi 1748, 28.3.1937, p. 1.

135 Bombe, în Mişc, XXVIII, 1798, 5.0.1937, p. 1.1 37 Grimdiiige der rumănisclien Aussenpolitik, în Euro-

păische Revue, XIII, oct., 1937, p. 782 -787 (M, nr. 79). Publ. în rom. in Mişc, XXVIII. 1891, 29.10. 1937, p. 1—2; 1892, 30.10.1937, p. 1: 31. 10.1937, p. 1—2 (cu titlul Linii fundamentale ale politicii externe româneşti).

138 Drumurile politicei noastre, in Timpul, II, 312,17.3.1938, p. 1. Retip. în Mişc, XXIX, 1917, 18.3.1938, p. 1.

138 Intre destin şi politică, în Timpul, II, 315, 20.3.1938,p. 1 Itetip. iu Mişc, XXIX, 1918, 2G.3.1938, p. 1.1-J0 Axa independenţei. în Mişc, XXIX, 1951, 1.7.1938, p. 1.

li! Rumănien zwischen Deutscliland und dem Balkan, in Deutsclies Wollen, aprilie 1939 (.1/, nr. 80).

142 Rumunische Xeulralilăl, în Enropăische Revue, febr.1910 (M, nr. 81).142 Neutralite helge eiroumaine, ia Le Flambeau, XXIX,

1940 (M. nr. 82j.143a Formarea unităţii româneşti. Faclori istorici, in

Arhiva românească, V, 1940, p. 25—16. Hi Problema trecutului românesc, în Buletinul pregătirii premilitarc şi exlraşcolare, VIII, oct. 1912, 7, p. 13—28. Retip. în colecţia Ateneul Român — Filiala Timişoara, 5, Buc, 1943, 32 p. H3 Ortodoxie şi'bolşeoism, în Transilvania, 73, 1912, 11, p. 815—818.146 Sensul istoriei naţionale, în Revista Funda/iilor

Regale, IX, 1942, 5, p. 301—306.Ii6a Spaţiul etnic, spaţiul vital, spaţiul de securitate, in Analele Academici de Ştiinţe Morale şi Politice, II, 1912 (t, p. 30). 146b Drepturi istorice şi naţionale asupra Basarabiei în

_ Curentul, XVI, 5428, 28.3.1943, p. 1 şi 4. H< Temeiuri istorice ale ideii nafionale, în Transilvania,

74, 1943, 2, p. 85—90. 1 »8 Drepturi naţionale şi istorice asupra Basarabiei, in

Cuget moldovenesc, XII, 1913, 11—12, p. 3—9. Cf şi 5, 65, 6fi, 77, 108.

!• ASPECTE SOCIAL-POLIT1CE GENERALEM9 Criia ideii de progres, în Minerva, I, 3, 1927; II, 1, 1928,

p. 38—63. Retip. in voi. separat la Iaşi, 1928, 51 p.

■■■'Hi lip S11■ 1■

150 Concepţii sovietice in reforma administrativă, în Ordinea, II. 180, 18.7.1029, p. 1. Retip. în Mişc, XXIII,161, 19.7.1929, p. 1.

150 Datoria unei generaţii, în Generaţia Unirii, 1929, 8,p. 1—2. Retip. în Mişc, XXIII, 210, 18.9.1929, p. 1.

150 Observaţii asupra culturii europene, in Politica culturii. 30 prelegeri publice şi comunicări organizatede Institutul Social Român, Buc, 1931, p. 15—20.Retip. în Caete de dor, 13, Paris, 1960, p. S7—92.

150 17 septembrie 7931, in Mişc., XXIV, 2-16, 18.9.1931,p. 1. Retip. în Mişc, XXIV, 217, 19.9.1931, p. 4.

150 Vers le Bas-Empire, în Le Flambeau, XV, 1932, 9,p. 257—266. Retip. in 17, p. 15—22. Publ. în rom.în Ideea liberală, I, 1933, 5—6—7, p. 7—14, (cutitlul Către apusul unei civilizaţii?). Retip. în Mişc.XXVI, 719, 14.6.1933, p. 1 şi 3.

150 înţelegere intre partide sau conştiinţă de răspundere,în Mişc, XXV, 449, 29.5.1932, p. 1.

150 Intransigenţă şi tranzacţie în politica externă a României, in Ideea liberală, I, noiemb.-dec. 1932, p. 7—22.Retip. in 158, p. 11—35.

156 a Despre linăra generaţie, în Mişc, XXV, 019 (bis),25.12.1932, p. 1. Publ. şi in Vremea, V. 268,2 5.12.1933, p. 9.

156 Problema noilor elite şi a liberalismului în Româniţi,in Libertatea, l, 15—16, 5—20.8.1933, p. 225—229.Retip. in Mişc, XXVI, 810, 1.9.1933, p. 1 şi 3.

158 Problemele politicii noastre externe, Rac, 1931,115 (116) p.

1 5 ! ) L i b e r a l i s m ş i d e m o c r a ţ i e , î n L i b e r t a t e a , I l f , 5 . 5 . 3 .1935, p. 65—08; III, 6, 20.3.1935, p. 81—8-1. Retip.în voi. separat la Buc., 1935, 22 p.

160 Problemele politicii noastre de stat, Buc., 1935, 61 p. 1GI La Roumanie et l'U.R.S.S., Buc, 1936, 47 (50) p.162 La Roumanie el lacrise du systeme polilique

europeen,Buc, 1936, 64 (65) p. Introducerea (p. 3—9) publ.în rom. în Mişc, XXVIII, 1517, 17.5.1936, p. 1(cu titlul România şi criza sistemului politic european).

162 La polilique exterieure de la Roumanie, Bac. 1937,94 (95) p.

162 Problema tineretului, Buc, 1937, 15 p. Retip. inMişc, XXVIII, 1728, 4.3.1937, p. 1—2; XXVIII,1729, 5.3.1937, p. 1 şi 4.

162 Problemele politicii noastre de stat, Buc, 1937, 10 P-

VIII. EVOCĂM »E EVENMEXTE ISTORICE, COME-MORĂM

166 Cincizeci de ani de la războiul ncatîrnării, m Miţe,XXI, 46, 27.2.1927, p. 1.

166 24 ianuarie, în Mişc, XXII, 18, 24.1.1928, p. 1.

167 16H Zere ani de la Unirea Bucovinei, în Mişc, XXII, 272, 29.11.1928, p. 1.169 Idcca unităţii politice a românilor, în Mişc, XXIII.

37, 15.2.1929, p. 1 (rez. cu citate din conferinţaDezvoltarea ideii unităţii politice a românilor de laUnirea Principatelor la 1918)-

169 Cine a făcut România Mare, în Mişc, XXIII, 115,29.6.1929, p. 1.

169 Pregătirea Unirii Ardealului, in Mişc, XXV, 601,2.12.1932, p. 1.

169 Din legăturile noastre cu turcii, iu Mişc, XXVII,990, 24.5.1931, p. 1—2.

169 Comemorarea lui lloria, Cloşca şi Crişan la Cameră,in Mişc, XXVIII, 1201, 2.3.1935, p. 1.

173;i Un centenar care nu s-a sărbătorit: înfiinţarea Aca-demici Mihăilenc, in însemnări ieşene, I, 1936, 10, p. 539—540.

17"t Securitate colectivă şi echilibru regional in politica lui Ştefan cel Mare, in Mişc, XXVIII, 1789, 26.5. 1937, p. I. Retip. în Mişcarea Mc/iedinţului, II . 10, 1.6.1937, p. 1.

173 România lui Ferdinand I, în Transilvania, 72, 1911, 9, p. 005—010. Retip. în Ethnos, Focşani, I, 1912, 2, p. 9—15, şi 122, p. 197—207.

176 Plevna, în Revista Fundaţiilor Hegale, IX, 1912, 3. p, 490 -195.

IX. EVOCĂRI DE PERSONALITĂŢI, COMEMORĂRI, NECROLOGURI (ISTORICI, OAMENI POLITICI)

177 Dimitrie Onciul, în Mişc, XVII, 09, 28.3.1923, p. 1.177 O comemorare ce se impune: două veacuri de la

moartealui Dimitrie Canlemir, în Mişc., XVII, 77, 0.4.1923,p. 1.

17!) Cuza Vodă, în Mişc, XVII, 108, 16.5.1923, p. 1.180 Marele idealist, în Mişc, XXI, 108, 15.5.1927, p.

3[despre Gh. Mîrzescu].

180 La moartea lui Constantin B. Pennescu, in Mişc,XXII, 5, 0.1.1928, p. 1.

180 I.a moartea Iui Mihai Tomida, în Mişc, XXII, 9,13.1.1928, p. 1.

180 Funeraliile lui Const. Crupenschi, in Mişc, XXII,281, 11.12.1928, p. 1—2.

18i în amintirea lui Gh. Gh. Mlrzescu, în Mişc, XXIII, 261, 23.11.1929, p. 1.

185 Matei V>. Cantacuzino, în Mişc, XXIV, 105, 13.5.1930, p. 1.

185 f/ne tradition politique. Uomtnage â la memoire deVictor Place, în Mişc, XXIV, 123, 5.6.1930, p. 1.

185 Opera istorică a lui Mihail Kogălniceanu, în Mişc,XXVIII, 1181, 10.2.1935, p. 1—2. Retip., în voi.Mihail Kogălniceanu. Ciclu de conferinţe ţinute lalîad io-Bucureşti in februarie 19Î5, Buc, 1936,p. 53—58.

■H

323

188 înmormlntarea prof. Cezar Papacoslea, în Mişc,XXVIII, 1558, 11.7.1936, p. 1. 109 înmormintarea

generalului N. Alevra, în Mişc,XXVIII, 1567, 23.7.1936, p. 1.

190 î nvă ţa tu l Ores l e Ta f ra l i , In În semnăr i i e şene , I I I ,voi. VI, 1938, 5, p. 300—302.

190 Regina Măria, in Mişc XXIX, 1953. 1.8-1938,p. 1.

190 Mareşalul Averescu, In Mişc, XXIX. 195S, 15.10.19,18,'p. 4.

133 Ferdinand I, în Revista Fundaţiilor Regale. VII, 1910, 12, p. 483—487. Retip. în 122, p. 143—149.

193n Drumurile lui N- lorga nu au fost uitate, î n

Vremea, XIII, 605, 15.6.1941, p. 12.19i Nicolae lorga, în Revista Fundaţiilor Regale, VIII,

1941, 4, p. 3—5. Retip. tn 122, p. 152—156.195 Nicolas lorga et la Revue historique du Sud-Est euro-

peen, în RIISEE, XVIII, 1941, p. 3—9 (nesemnat).193 a Discursul D-lui prof. Gh. 1. Brăliunu, in voi. In

amintirea lui Nicolae Iorga. Şedinţa de redeschiderea Institutului din 6 decembrie 1941, Buc, 1912,p. 7—18. Retip. In 198, p. 7—21 (cu titlul Xicolaelorga şi istoria universală).

l'Jti Nicolae Iorga, apărător al drepturilor romăi>eşli. Buc,1943, 23 p. Retip. In 198, p. 25—37. 1!>7 Xicolae

Jorga, istoric al românilor, în AcademiaRomană. Discursuri de recepţiune, LXXXI, 1013.p. 3—25. Retip. în 198, p. 41—77. 191! Nicolae

Iorga 1944 (Treicuvintări), Buc. 1944. 79 p.,1 pi.

199 31. Kogălniceanu (cu o retipărire, la o sulă de ani aCiwintului pentru deschiderea cursului de istorie naţională in Academia Mihăileană, rostit la 24 noemvrie1843), Buc, 1944, 79 p.

199 Charles Diehl et la Roumanie, in RIISEE. XXII,1945, p. 24—36.

199 Un savant et un soldat: Marc Bloch (1SSG—10H),in RIISEE, XXIII, 1946, p. 5....-20.

Cf. şi 93—100, 107, 111.

X. RAPOARTE, DĂRI DE SEAMĂ, PROIECTE INSTI-TUŢIONALE ŞI ISTORIOGRAFICE

202 Pentru un Institui Românesc de Cercetări Istorice şiArheologice la Constantinopol, în RIR, III, 1033,2—3, p. 317—323 (semnat G.I.B.). Trad. fr. in 17-p. 275—279 (cu titlul De la necessite d'un InstitutRoumain d'Histoire et d'Archeologie ă Conslanlino-ple).

202 Memoriu de studii şi lucrări, 1916—1011, Buc. l'1'-'22 p.

202 Notes sur lin uoyage en Crime'e, în RIISEE.1912, 1, p. 176—182.

324

205 Dare de seamă de activitate pe anul W42J1943, Buc, 1941, p. 7—15 (în voi. împreună cu M. Berza, Nicolae Iorga, istoric al evului mediu).

200 Dare de scamă de activitate pe anul 194311944, Buc, 1915, p. 7—14 (in voi. împreună cu D. M. Pip-pidi, Nicolae Iorga, istoric al antichităţii).

207 Memoriu prezinlal comisiunii de revizuire a Universităţii din Bucureşti, Buc. 1915, 20 p.

208 Dure de seamă de activitate pe anul 1944J1945, înInstitutul de Istorie Universală „A". larga" la zece anide Iu întemeiere, Buc. 1947, p. 29—10. Ketip. inBuletinul Bibliotecii Române. Studii şi documenter o m â n e ş t i , F r o i b u r g i . B r . , I I I , 1 9 5 5 / 5 6 , p . 5 7 — 6 4cu titlul Cuvînlul lui Gheorghe 1. Brătianu, prefaţat de Grigore Nandriş: Ale tale dintru ale tale,p. 55—56).

20!) Dare de seamă de activitate pe anul 194ojl!)4C, în Institutul de Istorie Universală „N. Iorga" la zece ani de la întemeiere, Buc, 1917, p. 11—46.

210 Cuvînt de deschidere la şedinţa comemorativă din 1 aprilie 1947, în Institutul de Istorie Universală ..-N. lorga" la zece ani de la întemeiere, Buc, 19 17, p. 3—6„

Cf. şi 4, 195 a, 198.

XI. BECENZII ŞI KOTE BIBLIOGRAFICE

Ch. Diehl, Bijzancc. Grandcur et decadenee, Paris, 1919, în Viaţa românească, XIII, 1921,1, p. 136—337. R. Groussct, Histoire de l'Asie, I—III,Paris, 1922, în ISulletin de ['Institut potir l'etude de l'Europe snd-orienlale, X, 1923, p. 12—16. O. G. Lecca, Formation et developpcmcnt des pays et des Etals roumains, în Bulleiin de l'Instilut ponr l'etude de l'Europe sud-orientale, X, 1923, p. 90— 91.A. Poidebard, Au carrefour des routes de Perse, Paris,1923, în Via fa românească, XV, 1923, 12, p. 369.Retip. în Mişc, XVIII, 8, 12.1.1924, p. 1—2 (cutitlul Pe podişul Iranului).M. Silberschmidt, Das oricnlalische Problem :ur Zcit der Entslehung des lurkischen Iieiches, nuch venezianischen Quellen, Leipzig, 1923, în Btjz., I, 1924, p. 635—638.A. Philippide, Originea românilor, I, Ce spun izvoa-rele istorice, Iaşi, 1925, in Viaţa românească, XVIII, 1926, 1, p. 131—136.Şt. Zeletin, Naţionalizarea Şcoalei, Buc-, 1927, în Cele trei Crişuri, VIII, 1927', 1, p. 3—4. Retip. în Mişc, XXI, 34, 13.2.1927, p. 1. Ch. Bemont et R. Doucct, Histoire de l'Europe au Moijcn Âge, 1270—li'J3, Paris, 1931; H. Pircnne-A. Renaudet, E. Pcrroy, M. Handelsman, L. Ha-V

325

Sit211

2)2

213

215

216

217

phcn, La fin du Moyen Ac/e, I—II, Paris. 1931, inRIR, I, 1931, 3, p. 301—304. 21!» La place de

VEurope Orientale dans l'hisloirc generaledu Moyen Ăge, in RIR, III, 1933, 1, p. 78—7'J(comentarii Ia recenzia făcută de I'". Lot iu Ren. hisl.,I .VII , 1932, CLXX, p. 530, la voi. lui L. Halphen,f. 'essor de VEurope XI e—XIII e s . ) . 220 I I . St. l î .

L. Moss, The birth of the Middle Ac/es.■395—811 , Oxford. 1935, in IJyianlinische Zcilsclirifl.XXXVII,, 1937, 1, p. 144—147. -21 M. linierit.

Les paysans roumains depuis le trăited'Andrinoplc jusqu'ă Iu Uberalion des terres, Paris.1937, î n J a h r b i i c h e r f ' i i r G e s e h i c h t e O s t e u r o p a s , I I I .1 9 3 7 , p . 6 8 2 — 6 8 5 .

222 Chronique sovietiquc, in RIISEE, XVIII, 1911 , p.242—219 (se prezintă mai multe reviste de istorieşi monografii).

222 G. Stadtmiillcr, Die albanische Volkshimsgcschichleah Forscliungsprobleni, in Leipiiger Vierteljahrschrij'tfur Siidosteuropa, V, 1911. in RIISEE. XVIII,1911, p. 250—252.

22î G. Stadtmullcr, Die Bulgărea mul ihrc Xacliktr-Db'lkcr in der Gesehichte, în Bulgaria. Jahrbuch 1910J41 der Deulsch-Biilgarischen Gesellschaft, Berl i n , in IUISEE, XVIII, 1911, p. 252—251.

225 E. Gamillscheg, Cier die Herkunft der Rumănen, inJahrbuch der Preusz. Akad. der Wissenschaflen,1940; Despre originea românilor, in RFR, V I I I ,1910; Originea românilor, în Cetatea Moldovei, i f ,1911; Zur Herkunflsfrage der Rumănen, in Siidost-Forschungcn, V, 1940, în RHSEE, XVIII, 1911 ,p. 254—250.

225 G. Ostrogorsky, Die Perioden der bylantinischenGesehichte, în Hisl. Zeilschrifl, 163, 2, 1911, inRHSEE, XIX, 1912, 2, p. 581—588.

225 F. Dolger, Die „Familie der Konige" im Mitlclaltcr,în Eeslgabc, R. i>, Heckel, Iiist. Jahrbuch, hg. v. I.Spori, Koln, 1910, în RHSEE, XIX, 1912, 2, p.588—590.

225 F. Dolger, Die. dynastische Fanxilienpolitik des hai-sers Michae.l Palaiologos (1258—-1282), in FestschriftEduard Eichmanu zum 70. Geburtstag, Padcrboni,1940, în RHSEE, XIX, 1912, 2, p.'627.

225 \V. Hoffmann, Rumănien von lleute, cd. a 2-a, Uuc.-Leîpzig, 1912, înRIISEE. 19 12. XIX, 2, p.650— 652.

225 Reale Accademia d'Italia: A. Maiuri, Roma e l'Orien-le europeo, Roma, 1912: A. Schiaffini, Latinilă e ita-lianită nell'Europa di Sud-Est, Roma, 1942 (Annna-rio dclla R. Accademia d'Italia, XIV), in RHSEE,XXI, 1911, p. 211—241.

225 P. Henry, Napoleon III et les peuples, â propos d'unaspect de la polilique exle'rieure du Second lămpii''.',Gap, 1913, in RIISEE, XXI, 1911, p. 290—295-

;-26

232 C. A. Macartncy, Probleme of the Danube Basin,Cambridge, 1942, în RHSEE, XXI, 1914, p. 295—298.

232 E. H. Carr, Conditions of Peace, cd. a 4-a, Londra,1943, în RHSEE, XXI, 1944, p. 299—306.

23i J. Pirenne, Les grands cowants de l'hisloire univei-selle, I, Des origines ă l ' Islam, Neuchâtel, 1944, în RHSEE, XXII, 1915, p. 288—305.

235 I. Moga, Voievodalul Transilvaniei, fapte si interpretări istorice, Cluj— Sibiu, 1944; Id., Voievodate!Maramureşului, probleme istorice şi chestiuni de metodă ştiinţifică (extras din Anuarul lnstit. de Ist.Naţională din Cluj, X, 1945); Al Filipaşcu, Le Maramureş, Sibiu, 1914; Id., Voievodalul Maramureşului, origine, structura şi tendinţele lui (extras dinTransilvania, 76, 1915), în RHSEE, XXII, 1945,p. 313—318.

236 Note la recenzia Iui F. Pali la M. P. Dan, Cehi,slovaci şi români in veacurile XIII—XVI, Sibiu,1944, în RHSEE, XXII. 1915. p. 318—322.

237 Slavonie and East European Review, XXIII, 62,1945, 1, in lillSEE, XXII, 1945, p. 362—364.

238 Bijzaniion, XVI, 1913, în RHSEE, XXII, 1945,p. 364—365.

238 [Lucrări noi despre criza orientală din 1875], înRHSEE, XXII, p. 390—391.

210 [Lucruri noi privind istoria Ucrainei], in RHSEE,XXII, 1945, p. 391.

2{1 F. Altheim, Die Krise der allcn Vîelt im 3. Jahr-hundert n. Zw. und ihre Ursachcn, I, Vie AusserrS-mische Welt, Berlin—Dahlem, 1943, in RHSEE,XXIII, 1946, p. 270—278.

2i2 Ch. Diehl, L. Oeconomos, H. Guilland, R. Grous-set, L'Europe orientale de 1081 ă 1452 (Ilisl. du Moyen Age, IX, 1), Paris, 1945, în RHSEE, XXIII, 1946, p. 312—315.

233 C. Calicii. La Syrie du Nord a l'epoguc des croisades et la principaulc frunque d'Anlioche. Paris, 1940, în RHSEE, XXIII, 1940, p. 315—321.

~ii I. Hurdubctziu. Die Dculschcn iiber die Hcrkunj't der Rumănen (von Johann Thunmann bis Ernst Gamill-scheg), Breslau, 1943, in RHSEE, XXIII, 1946, p. 313—341.

2i5 A. Iordănescu, V. Arbore şi ( i . I.azăr. Manual unic de istoria românilor, Buc, 1945, in RHSEE, XXIII, 1946, p. 365—366.

2'SG [Semnalări ale unor lucrări ale istoricilor francezi],în RHSEE, XXIII, 1946, p. 366. 257 lllaslraled

London News, 13 oct. 1915. în JUJSEE,

XXIII, 1946, p. 382. 2-58 M. Malowist, Kaffa,

kolonia genuetiska na Krymiciproblem wschodni w Uitucii Ui3—1476, Varşovia,

327

Cf. 1917, in Heoue des etudes byzantincs, Vp. 128-131 (/■:, p. 27). si 2, Hi. li). <i-".. (»«, 77. «2. i!7. ll!(.

1948,

X(j. PUEFEŢE LA LUCII VIU PUBLICATE Sili l'llu. l'UIA [NGIUJIUE SAl LA ALTE VOLUME

2V> ('.ani despre antichităţile din Rusia Meridională, ir HUI, VII, 1937, 3 - - - 1 , p. 17.1-177 (prezentare şi trad., tăcută cu ajutorul l u i Chepab, a articolului lui V. Buzeskul, Studiul antichităţilor de pe ţărmul de miazănoapte al Mărit Xcyre şi însemnătatea im pentru istoria greacă şi universală, in Analele ştiinţi-fice ale Institutului de Istorie a Culturii europeni . Kiev. II, 1927, p- 7- 11).

250 Cuvint înainte, la C. I. .Yndrecscu. Manual de pa-leografie latină (Universitatea din laşi. Manuale de istorie generală publicate sul) îngrijirea il-lui profe-sor universitar G. 1. Brătianu), Buc- - l aş i . Ui:;'). (p. 1).

'J31 Prefaţă, la Din viata regelui Carul I de un martor o c u l a r , e d . a 2 - a , I , B u c ! , 1 9 3 9 , p . V — V i l .

i'iZ Introduc Hon, la V- lîataillard, Jean Bratiuno et la politique exterieure de la Roumanie (1891), Memoire inedit publie avec une introductioiv et des notes par G. I. Brătianu, Buc, 1940, p. V— XXVI.

23:j Introducere, la G. I). Balascef, împăratul Mihail VIII Paleologul şi stalul oguzilor pe ţărmul Mării Xegre, Iaşi, 1940, p. 3—6.

'2~ti 7,o cincizeci de ani, in voi. La moartea lui Ion C. Brătianu. Articole din presă, telegrame, scrisori. Buc-, 1941, p. III— IV.

255 [Prefaţă] la N. Iorga, Oameni reprezentativi in pur-tarea războaielor. Lecţii ţinute la Şcoala de Război in 1937, Buc, 1913, p. 5.

2'<ii [Prefaţă] la N. Iorga, Generalităţi cu privire la stu-diile istorice, ed. a 3-a L. Iorga, Buc, 1911, p. ">.

237 Avant-propos pour Ies trois derniers volumcs, la N. Iorga, Ilisloirc des lioiiniains et de la românite orien-tale, VIII, Buc, 1911, p. 5 (nesemnat).

XIII. VAIIIA

238 „Minunea de la Văleni", In Mişc, XXII, 151. 1.7.1928, p. 1. 2 3 ! ) P r o b l e m a n a v i g a b i l i l ă f i i P r u t u l u i , i n

O r d i n e a , I I -209, 21.8.1929, p. 1. Reţin, in Mişc, XXIII, 18«.22.8.1929, p. 1 (cu titlul Naoigabilitalca Prutului)-

2W> Problemele invăţămintului in Extremul Orient-..Şomajul intelectual" în Japonia, in Generaţia '*'""ni, 1 1 - 1 5 , 1930, p. 13—14.

328

2GI laşul — oraş istorie, în Mise., XXIV, 13]. 14.6.1930,p. 1. 2(>2 Cadrele şcoalei, in Parlamentul romanesc,

IV, 124—126, oct., 1933, p. 21.

263 Precizare, în /?/«, VII, 1937, 1—2, p. 249. 864 In /«/« statuii, în Mişc, XXIX. 1962, 21.12.1938,

p. 1.

XIV. HAM'SCRISE SEMXALATE

A. STUDII (-/■', p. 13, 15, 2.'i şi 28).265 Formules d'organisalion de la paix dans Vhistoire

univcrsellc, partea a 3-a şi concluzii, 1945, 14 p.2t>(> Temeiurile unei renaşteri a liberalismului român,

1945.2(i" Sfatul domnesc şi adunarea .-ilarilor, IV, Adunările

(le stări in ţările de răsărit dunărene, ..manuscris negă-sit".

288 II. G. Wells el l'hisloire univcrsellc. 17 p.2(>!) Vne nouvellc interpreta/ion du nom de la Dobroudja, 18 p.

(Comunicare destinată celui de-al V 1-lea Congres internaţional de studii bizantine ele la Paris, din august 1948).

B. RECENZII (K, p. 28)270 I,. Halphen, Introduclion ă l'histoire, Paris,

1946,4p.

270 .J. Pirennc, J.es grands couranls de l'hisloire univer-selle, I I , J)c l'expansion musulmane au trăite de West-phalie, Neuchâtel-Paris, 1946, 25 p.

270 F. Lot, L'art mililaire el Ies armees au Moyen Âye inEurope ci dans le Prochc—Orient, 2 voi., Paris,1946, G p.

270 M. (lyoni, 'Aur Frage der rumănischen Staalsbildun-gen im XI. Jahrhundert in Paristrion (ArehaisierendeVolksnamen und ethnişche Wirklichkeit in der ..Ale-xias" von Anna Comnene), Budapesta, 1!)-14. extrasdin Arehiinim Europae Cenlro-Orienlalis, IX—X,1943—44, 7 p.

27i B. Newman, Balkan Background, New York. 1945,2 p. 275 M. Bloch, L'elrange defaite, Paris,

1946, 5 p.

LISTA ILUSTRAŢIILOR

în afara lestului:

65. Gheorghe I. Brătianu (1898—1053).60. Cucerirea Niccei de cruciaţi în anul 1097 redata pe un

vitraliu din secolul al Xll-lea al abaţiei de la Saint Denis, astăzi distrus (a), şi pe o miniatură din secolul al Xlll-lea păstrată la Bibliotheque Naţionale din Paris (b).

07. Cruciaţii în drum spre Locurile Sfinte: Godefroi do Bouillon cn ostile sale înfăţişat pe o miniatură din secolele XIII—XIV, păstrată la Bibliotheque Naţio-nale din Paris (a) şi Gautier fără Teamă prezenttn-du-se la regele Ungariei pentru a i se permite trece-rea prin ţara sa, înfăţişat pe o miniatură din secolul al XV-Iea, păstrată la Biblioteca Arsenalului din Paris fb).

68. Statui din piatră (kamennye baby) ale triburilor tur-eice din sudul Siberiei de la sfirşitul mileniului I.

09. Statui de piatră (kamennye baby) aparţinînd cumani-lor descoperite. în stepele nord-pontiec.

70. împăratul Mihail VIII Palcologul (1201—1282), restauratorul Imperiului bizantin, după o miniatură dinsecolul al XlV-lea păstrată la Bayerische Staatsbi-bliothek din Milnchen.

70. Portretele împăraţilor bizantini Alexios IV Anghelos(1203—1201, coimpărat împreună cu lsaac II), Alexios V Uukas Murtzuplilos (1201), Theodor 1 Lascaris(1201—1222), Ioan I I I Dukas \ratatzes (1222—1254),Theodor II Lascaris (1254—1258), Ioan IV" Lascaris(1258—12G1), Mihail VIII Palcologul (1201—1282),Andronic II (1282—1328) şi Mihail IX (1291—1320,coimpărat împreună cu Andronic II).

70. Pinteni (a—b), virfuri de săgeată (c—e) şi topor (0de fier din primele secole ale mileniului II descoperitela Lencăuţi (a—e) şi Cernăuţi (f).

70. Obiecte de podoabă provenind din zona Cern;uiţil° r

(a—c) şi placă ornamentală din lut ars de la Vasileu

(f) datind din primele secole ale mileniului al II-lea-

330

74. Scene din viaţa rustică bizantină înfăţişate pe miniaturi medievale: creşterea animalelor, pescuit, arat, vl-nâtoare.

74. împăratul Constantin IX Monomachos (1012—1055)reprezentat pe un mozaic din biserica Sf. Sofia dinGonstantinopol (a), regina Thamara (1184—1213) dupăo frescă din secolul al Xll-lea de la Betani (b) şi regeleDavicl IV (1089—1125) după o frescă din secolul alXVI-lea de la Gelati (c).

74. Catedrala armenească de la Ani, ridicată in anul 1000(a) şi vamă şi han de la Ani din secolul al Xll-lea (b).

74. Bisericile Sf. Boris şi Gleb (a) şi Piatnitzkaia (b) dela Cernigov din secolele XII—XIII, restaurate iu ultimele decenii.

74. Arcaş mongol de munte (a) şi cavaleria lui Gingis-HanIn atac tn viziune persană (b).

74. Imagini europene ale marii invazii mongole: luptade la Liegnitz (a) şi urmărirea regelui Bela IV" dupăînfringerea ungurilor la Mohi (b) în anul 1211.

74. Cei mai mari cuceritori mongoli: Gingis-IIan (a) şiTimur (Tamerlan) (b).

81- Monede mongole de argint emise de hanii Tolă Boga (1287—1291)''(a—c) şi Xoqtai (1291—1312) (d—l) din componenţa tezaurului de la Oţeleni, jud. Vaslui.

82. Ceramică smălţuită şi placi decorative descoperite încentrele Hoardei de Aur de la Ţarevsk şi Selitrenskde pe Volga Inferioară, identificate cu Saraiul Nou şi.respectiv. Saraiul Vechi.

82. Ceramică smălţuită produsă probabil în centreleHoardei de Aur de pe Volga Inferioară descoperită laCalfa.

82. Litoralul occidental al Mării Negre reprezentat pe ohartă din secolul al III-lea e. n. descoperită la DuraEuropos (a) şi pe harta majorcanului Dulcert întocmită în anul 1339 (b).

82. Nave genoveze de diferite tipuri din secolul al XV-leadupă o copie executată in secolul al XVI-lea de Cris-toforo Grassi după un tablou de la sfirşitul secoluluianterior.

82. Turnul genovez şi ruinele zidului de incintă de laGalata (a) şi ruinele cetăţii genoveze de la Cembalo(Balaclava) (b).

82. Al doilea turn al citadelei genoveze de la Caffa (restaurat în 1902) (a) şi ruinele cetăţii genoveze de laCembalo (Balaclava) (b).

82. Turnul z is al Sf. Constantinode la Caffa (restaurat in1901)(a) şi exteriorul marii porţi genoveze de la Sânt'Elia din Soldaia (b).

82. Turnul zis al papei Clemente VI de la Caffa (restauratin 1902) (a) şi Castello di S. Croce de la Soldaia ()>).

90- Turnul zis al papei Clemente VI de la Caffa (înainte de restaurarea din 1902) (a) şi o imagine, a cetăţii geno-veze de la Caffa (b).

331

91. Inscripţii şi basoreliefuri in marmură din Crimeeagenoveză: placă pusă în 1363 de bogătaş»] genovezFrancesco Salvet probabil pentru a orna biserica Sf.Trcimo clin Cafffl (a) şi placă reprezentind pe Sf. Maa-dalcna şi doi îngeri pusă în 1352 de consulul Gotifredode Zoalio la Theodosia (b).

91. Traversarea unui rîu de armatele ruseşti plecate să~iînfrunte pe mongoli (1380) după miniaturile unuimanuscris din secolul al XVi-lea.

91. Armatele ruseşti atacind pe mongoli la Kulikovo inanul 1380 după miniaturile unui manuscris din secolulal XVI-lea.

91. Lupta de la Kulikovo (1380) d i n tre ruşi si mongoli dupăminiaturile unui manuscris din secolul al XVI-lea.

9,3. Serviciu religios pentru pomenirea ostaşilor ruşi căznii in lupta de la Kulikovo după miniaturile unui manu-scris din secolul al XVI-lea.

96. Judecarea şi supliciul Sf. Ioan cel Nou la Cetatea Albăreprezentate pe racla sa de argint, din secolul al XV-lea.păstrată în biserica Sf. Ghcorghe din Suceava.

96. Scenă din martirajul Sf. Ioan ecl Nou reprezentată peracla sftntului (a) şi aducerea moaştelor Sf. Ioan celNou la Suceava în prezenţa lui Alexandru cel Bun si acurţii sale, înfăţişată pe o frescă de la MănăstireaSuceviţa (b).

96. Biserica de lemn de la Putna atribuită de tradiţie luiDragoş (in realitate ulterioară domniei sale) (a) şi biserica de piatră de la Rădăuţi din a doua jumătate a secolului al XlV-Ica, necropolă a familiei voievodale aMoldovei (b).

99- Piatra de mormînt a Iui Bogdan I, pusa din porunca lui Ştefan cel Mare în amil 1480 în biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi.

100. Ruinele cetăţii bizantine de la capul Caliacra (a) şi alecetăţii medievale de Ia Enisala (b).

100. Interior din mănăstirea armenească de la Gcgard, construită în prima parte a secolului al Xlll-lea (a), şiportalul din piatră al aceluiaşi lăcaş, refăcut in anul1855, eind i s-a adăugat şi inscripţia (b).

100. Fafada unei clădiri princiare de la începutul secoluluial XIV-)ca de la Constantinopol (Tekfur Seray) (a) şiinteriorul bisericii Sf. Irina din Constau tinopol dinsecolele VI—VIII (b).

100. Biserica conventuală a mănăstirii Sf. Fecioare de IaStudcniţa (Serbia) de la sfîrşitul secolului al Xll-lca(a) şi nartexul bisericii Sf. Sofia de Ia Ohrida (Macedonia) de la începutul secolului al XIV-Iea (b).

100. Frescă din secolul al XII-!ea reprezentind prădarealui Iuda de la Goreme (Karanlîn Kilissc) din Capa-docia (a) şi din a doua jumătate a secolului al XIV-Ieaînfăţişind o procesiune solemnă cu icoana Sf. Fecioarecu Pruncul de Ia mănăstirea Sf. Dumitru de lingăSkoplje, aparţinînd regelui sîrb Marko (1371—1395)din Macedonia Occidentală (b).

îoai! VI Cantacuzenos (1317—1354) ca împărat şi că-lugăr, reprezentat pe o miniatură din secolul al XlV-lea păstrată la Bibl iotheque Naţionale din Paris (a) şi loan VIII Paleologul (1125-1118) reprezentat pe fresca l u i Venczzo Gozzoli d in 1159 de la Palazzo Medici-Piiccardi d i n Firenze (b).

. Cetăţile Moldovei care apărau hotarele răsăritene ale ţării de-a lungul Nistrului: Cetatea Albă (a), llotin (b) şi Soroca (c).Piatra cu stema Moldovei si cu inscripţie slavonă din anul 1 l."iS încastrată in zidurile Cetăţii Albe (a) şi vedere de ansamblu asupra fortificaţiilor Cetăţii Albe (b).Ştefan cel Mare (1157—1501) redat pe fresca bisericiidu la Dobrovăţ (a) şi pe evangheliarul de la Humor (b)şi Măria de Mangup înfăţişată pe acoperămintul săude morniintdin ţesătură brodată (c).Sultanul Mehnied II Cuceritorul (Fatih) (1151—1181)după picturile Ini Sinan Bey (a) şi Gentile Bellini (b).Palazzo Ducale < l i n Veneţia: faţada din piaţa Sau Marco(a) şi curtea interioară (b).Imagini din Veneţia epocii renaşterii: Palazzo Foscari(a) şi Ga d'oro (b).Obiecte de podoabă din inventarul funerar al citorvamorminte din necropola românească de la PiatraNeamţ-Dărmăncşti din secolele XIV—XV.

105

100.

107.

108.

109.

110.

111.

.112.

SURSELE ILUSTRAŢIILOR

în texl:

1 1 . Apud Geschichte dcr Kullur dcr Alten Bus', Die vor-mongolische Pcriode, II, red. N. N. Woronin, M. K. Karger, Berlin, 1962, fig. 116 şi 150.

15. Apud A. Guillou, La civilisation bizantine, Paris,1974, p. 32—33.

15. Apud N. Angelov, At. Popov. Careugred Turnau, pă-tevoditel, Sofia, 1985, p. 58—59.

15. Apud Geschichte der Kullur.... I, 1059, p. 30—31,fig. 7—8.

15. Apud G. I. Brătianu, Recherches sur Ic commerce genoisdans la mer Noire au XIII' sicclc, Paris, 1929; idem,La mer is'oire. Des origiiies a la conqutie eltomane,Miinchen, 1969, p. 40.

15. Apud Archeologija Vkrainskoj R.S.R., III, red. V. I.Dovzenok, M. P. Kucera, A. T. Smilenho, Kiev, 1975,p. 415 şi 482.

15. Desene reproduse după D. Păcurariu.15. Desene reproduse după D. Păcurariu.15. Apud J. Heers, Genes au XY'siccle. Activite

e'conomiqucet problemes sociaux, Paris, 1961, p. 672—673.

15. Apud J. Heers, op. c i l . , p. 674—G75.

în ;ilara textului:

65. Fotografie in posesia admiratorilor istoricului de ' a

Freiburg im Breisgau.65. a —Apud P. Lacroix, Vie mililairc el rcligieuse au

MrnjenAge ct ă Vepoque de la Renaissancc, ed. a 2-a, Paris,1873, fig. 106; b — Apud E. Sestan, A. Bosisio, op-ci l . , p. 318.

65. a — Apud E. Sestan, A. Bosisio, op. c i l . , p. 3lS;b — Apud P. Lacroix, op. c i l . , fig. 101.

33"

68. Apud L. A. Evtjuchova, Kamennye izvajanja JuznojSibiri i Mongolii, in Materialy i issledovanija po archeo-logii SSSR, 24, Moscova, 1952, fig. 20, p. 83; fig. 22,p. 85.

68. a—c, e— Apud G. A. Fedorov-Davydov, Iskusslvokoievnikov i Zolotoj Ordg, Moscova, 1976, p. 93, 97,98 şi 101: d — Apud Drennic plemena..., p. 141.

68. Apud P. Ilcrrc, op. cit., fig. 135, p. 187.68. Apud A. A. Vasiliev, Histoire de l'Empire

byzanlln,I I , Paris, 1932, pi . XVIII.

68. a—e—Apud Ii.O. Timoscuk, Tuerdinja na Pruti,Uzgorod, 1978, p. 28; f— Apud idem. Pivnicna Du-kooina —zemlja slov'jans'ka, L'zgorod, 1969, p. 108.

68. a—e—Apud 1. P. Rusanova, B. O. Timoscuk, Drev-nerusskoe Podnestrov'e, l'zs'orod, 1981, p. 31; f—Apud13. Timoscuk, Pivniina Bukovina.,., p. 84.

68. a, b—Apud G. [. Brătianu, Etudes tnjzanlincs d'hisloireeconomique el sociale. Paris, 1938, pi. 1 şi XVIII;c—Apud A. Guillou, op. cil . , fi«. 91.

68. a—Apud 11. Stern. op.cil., pi. XVIII; I), c—Apud Oferkiistorii SSSR. Period feodalizma IX—XV vv., I, red.lî. I). Grekov, L. V. Cerepnin, V. T. Pasulo, .Moscova,1953, p. 507 şi 577.

68. Apud Ocerki istorii..., I, p. 595 şi 601.68. Apud B. A. Rybakov, Kievskaja Rus'i russkie

knjazestvaXII -XIII vv., Moscova, 1982, p. 576—577.

68. Apud J. Chambers, The Devil's Ilorsemen. The MongolInvasion of Europe, Londra, 1979.

68. a—Apud \V. Hcissig, Die Mongolcn. Ein Volk sucht seineGeschichle, Mtinchen-Nordlingen, 1978, p. 10; b—ApudJ. Ghanibers, op. c i l .

68. a—Apud J. Chambers, op. cit.; b—Apud M. A. Mehmed,Istoria turcilor, Bucureşti, 1970.

68. Apud O. Ilicscu, Monede din tezaurul descoperii laOţeleni, iu Arheologia Moldovei, II—III , 1961, pi. IIşi VI.

68. Apud Slep'llvrazii v epochu srednevekov'ja (ArcheologiaSSSR), red. S. A. Pletneva, Moscova! 1981, p. 281.

68. Colecţia Muzeului de Istorie din Odessa.81. a—Apud G. I. Brătianu, Yicina, II, Nouvelles recher-

ches sur l'histoire ct la toponi/mie medienales du littoral roumain de la mer Noire. A propos des „Miscellanies" de M. . / . Bromberg, Bucureşt i , 1910, pi . I ; b —Apud idem, Rccherches sur Yicina et Cetatea Albă, Bucureşti, 1935, p i . V.

85. Apud J. Ileers, Genes au XV siecle. Aclivite (conc-mique. et problemes sociaux, Paris, 1961, pi. 1, 1 şi 6.

SC. Apud E. Skrzinska, Inscriptions lalines des colonies genoises en Crimec, ia Iscrizioni genovesi in Crimca ed in Constanlinopoli , Genova, 1928, 'p. 132 şi 110.

8 / - Apud E. Skrzinska, op. c i t . , p. 46 şi 130.88- Apud E. Skrzinska, op. c i l . , \>. 06 şi 110.J™- Apud E. Skrzinska, op. c i l . , p. 52 şi 113.J0- Apud !■:. Skrzinska, op. c i l . , p. 19 şi 50.

335

91. Apud E. Skrzinska, op. c i t . , p. 10 şi 47.91. Apud Povesl'o Kulikovskoj bilve.lz Liccvogo

letopisnegosvoda XVI vcka, ed. D. Likhachov, Leningrad,1980.

91. Apud Povcst'o Kulikovskoj bilve...91. Apud Povcst'o Kulikovskoj bilve...91. Apud Povesl'o Kulikovskoj bilve...91. Apud T. Voinescu, Un chcf-d'oeuvrc de l'orfevrerie

moldave ancienne: la cliâsse dorie de Saint Jcan-le-Nouueau,în Jicvue Roumaine d'histoirc de l'art, II, 1965, p. 47 şi 40,

91. n—Apud T. Voinescu, op. cit., p. 48; b—Apud M. A.Musicescu şi M. Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti,1958, p. 114, fig. 94.

91. Apud N. Grigoraş, I. Caproşu, Biserici şi mănăstirivechi din Moldova pînă la mijlocul secolului al XV-lea,Bucureşti, 196S, pi. 1 şi 7.

91. Apud M. A. Musicescu, în Repertoriul monumentelor şiobiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1958, fig. 178, p. 251.

100. Apud R. Vulpe, Histoire ancienne..., pi. XLV. fig.79—80.

100. Apud Occrki istorii. . . , I, p. 639 şi 040.100. Apud A. Guillou, op. c i t . , fig. 101 şi 103.100. Apud Ch. Delvoye, op. c i l . , fig. 100 şi 177.100. Apud A. Guillou, op. cit., fig. 82 şi 138.100. Apud . W. Goetz, P. Kirn, A. Heisenberg, H. I I .

Schae-der, W. Kirfeî, K. Hampe, op. cil., p. 207-208.

100. a—Apud E. Skrzinska, op. c i t . ; b, c-Apud G. I. Bră-tiaim, Die Moldau und ihre historischen Grenzen,ed. a 2-a, Bucureşti, 1941, fig. o—6.

100. a—Apud N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei ţi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1899, p. 98 A; b-Foto P. N'ico-rescu.

100. a—Apud G. I. Brătianu, liumanische Einheit, Bucureşti, 1944, pi, VII; b, c—Apud idem,Die Moldau undihre historischen Grenzcn, ed. a 2-a, Bucureşti, 1911,pi. 1 şi 2.

100. a—Apud M. A. Mehmed, op. cit.: b—Apud P. Herre, op.cil., l i". 152.

100. Apud P. Molmenti, Veneţia, Bergamo, 1932, p. 41şi 50.

100. Apud P. Molmenti, op. c i t . , p. 45 şi 48.112. Colecţia Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ. Foto

T. Şamataru.

INDICE

ONOMASTIC Şl TOPONIMIC

Africa / 238, 241, 248; II -161

Africa de Nord 7 221, 249Afrodita 7 341agatîrşi 7 161, 169Aghtamar 7 345Agighiol 7 341Aguto, v. Haukwoodaheieni 7 146Ahile Pontarchos 7 148Ahmed Djelair 77 226 Ahrweiler, H. 7 30, 56, 59,

71, 338; 77 32, 106 Aia (= Ţara Soarelui Răsare) / 147 Aidin 77 227 Aigues-Mortes 77 133 Ain Djahid 77 87

Airaldi, G. 77 202 Ai-Todor 7 193 Aizani 7 341Akkennan (= Cetatea Al -bă) 77 123, 214 Akrish 7 276 Alain 7 218Alamanno , Cr i s t i ano 77

100alani 7 21, 39, 173, 179,

209, 215—219, 221, 224, 225, 232, 236, 237, 245, 253, 254, 296; 77 58, 61, 63, 70, 76, 79, 81, 98, 117, 124, 159, 168, 169, 197, 206

abasid, chalifatul 77 57 abhazi / 17, 313; 77 101 Abhazia 7 239, 314; // 86 Abisinia I 243 abisinieni II 66 Aboga II 89, 90 Abrittus I 213, 240 Abrudan, P. 77 299 Abu Muslim al Garami 7

'- S83Abu Said 77 138, 140 Aechilleis (= Leuke) I 148 Acciajuoli 77 131 Accon (v. şi Saint-Jean-

d'Acre) '/,/ 12, 133 Acropole 7 174 Adamclisi 7 195, 202, 342 Adjaisk / 118 Adrian, Sf. I 285 Adrianopole 7 100, 105, 285, 326; 77 23 ,125, 185, 268, •269 adrianopolitani, adrianiţi

7 285, 306 Adrianova-Peretz, V. P. 7

308, 349 Adriatica, v. Marea A-

driaticăAegyssus 7 240, 251 Aelianus, Plautius 7 192 Aetius 7 245 afgani 7 283Afganistan 7 151, 217 283,

320

337

Alania / 218 alanilor, fluviul

// 168, 198 alanilor, imperiul

/ 204, 216 alarodieni / 117 Alb, iezerul / 288 Albania // 11, 97, 25(3, 268,

■278, 284—286 Albania caucaziană (Şir-

vân) / 313 Alcamenes / 341 Alcastri // 183 Alcibiade / 76, 154 Alep // 8

Alexandrescu, P. / 168 Alexandrescu-Dorsca garu, M. M. // 202, 240, 250 Alexandret // 99 Alexandria / 3/ // 8, 102, 124, 176,

231, 239, 255, 332 Alexandru, Ivan // 187 Alexandru din Mangup

// 287, 303Alexandru cel Mare I 76,

162, 193, 250, 312; // 35, 47, 67

Alexandru Nevski // 55

X de Castilia333

IIII 38.

/ 341 73. 81,

1 184, 289; //

237, 257,

95, 211,

Alfons91

Alger / 16 Alghero // 184 Alkim, U. B. / 130 Allaignes I 218 Allain / 218 Allectus / 174, 180 Allen, W. E. D. / Almagia, R. // 108 Al-Omari (Al-'Umari)

84, 90, 106 Alp Arslan / 324 Alpi / 249 Altai / 21, 150, 220;

46Altîn Oba I 341 Altintepe (Erzincan) Altheim, F. / 30, ;172, 175, 178, 198—200, 209, 222, 229—232, 234. 262, 265, 336; // 327 Amalfi // 7, 9

( = Prut)

(statul)

Bul-201,

, 85,

86; 146, Amalfi // 7, 9

Alexandru cel Bun // 214, amalfitani // 9, 14 231, 239, 255, 332

Amastris 23, 99

Amazoane / 118, 191 Amedeu VI, conte de Sa-voia // 186, 190, 193. 194, 256 America / 75, 251, 277;

// 149, 157America de Nord / 75 americani / 60, 98 Amisos / 249, 153, 184 Ammianus, v. Marcelli-

nus, Ammianus Amu-Daria / 162; II 102 Amur II 36, 38, 46 Ana, sora lui Vasile II

Bulgaroctonul / 294 Anagai / 244 Anagastes / 234 Anapa / 150 Anastasius I

278, 343Anatolia / 10, 40, 91, 122,

124, 131, 133, tu, 314, 324-328, .140, 341; // 23, 44, 46, 63, 89, 99, 190, 195, 204, 221, 227, 228, 288

Alexandru I al Rusiei / 77Alexios I i i Anghelos // 17,

21 Alexios IV Anghelos //

330 Alexios I Comnenul

325—327, 335 Alexios I Comnenul

Trapezunt // 21, 24 Alexios II Comnenul

Trapezunt // 167 Alexios III Comnenul

Trapezunt // 187 Alexios V Dukas // 330 Alexios din Gothia // 261—

264, 298 Alexios fiul lui loan II

Comnenul / 345 Alfoldy, A. / 132, 260 Alfons V de Aragon II 272, 276

de

, 25 de

de

■ 338

Anatolia Orientală / 312 aorşi / 173

Anchialos / 247; // 97, 186 Apokeukos, Ioan // 202Ancona // 284 Apollon 1 341anconitani // 27 Apus, v. Europa Occi-Andrea della Caile // 299 dentalăAndreades // 125, 127 Aqris / 277Andreescu, C. I. // 328 arabi / 89, 102, 210, 218,Andreescu, Şt. // 252, 300, 236, 259, 270, 272- -276,

302, 304 278, 292, 302, 313, 314,Andrei III Veneţiana 1 317, 320, 329; 11 2 5, 85,

94 99, 116, 146, 186Andrei, P. / 43 Arabia de Sud / 243Androcles / 154, 155 Aragon II 92, 144 163,Andronic I Comnenul 1 / 267, 285

15, 19, 20 aragonezi // 92, 184Andronic II // 118, 163, Arai, lacul de I 91, 179, 1

165, 166, 173—175, 330 i 216Andronic III // 175, 177, Arai, stepa / 224

184 Arbela / 136Andronic IV // 192 Arbore, V. // 327 1Andronic Gidon // 24 ArchaeopoJis / 239Andronie, Al. / 233 Ardarich / 234 1Anfossi, Tommaso degli Ardaşir / 208

// 161 Ardeal (v. si Transilvania) IAngelov, D. / 335; // V,9 / 134 1Angelov, N. / 268; // 334 Ardeleanu, I. / 305 IAngevini (Anjou) // 91, Arend's, A. K. // 106 192, 163, 191, 205, 216, Argeş, rîu I 241, 261 1217 Argeş, munţi II 198 1Angheli (Anghelos) / io; argonauţi / 147 1// 17, 21 Argun // 160, 161 1angli / 288 Arhipelag // 117, 165, 174,Anglia / 337; II 62, 113, 183, 222, 284 1129, 147, 177, 220, 227, Ariarainnes / 152

239, 279 arimaspi 7 151 1Angold, M. I 335; // 32, Ariuşd-Cucuteni-Trjpolie33 (v. si Cucuteni-Tripolie) I

Ani / 300, 313 317, 318, I 129324 Armagnac // 239 1

Anjou, v. Angevini armeni / 300, 313, 317,Ankara II 204, 225—227, 318, 324; II 49, 50 '. 81,

229 90, 99, 159, 189. 236, 1Anna Comnena I 325, 326, , 279, 288—290

1 335, 336 Armenia / 39, 137, 171, 1Antanta / 101 184, 186, 187, 189, 192,Antes / 251 194, 196, 198, 217, 223, 1Antile II 149 239, 248, 260, 275, 282,Antiohia // 9, 12 311—314, 317, 319, 320,Antonescu, D. / 201 , 322, 324Antonini / 171, 207, 208 Armenia Mare II , 63, An-tsai / 216, 253 226anti / 251, 253 Anucin, D. / 346 Anvers // 133

Armenia Mică (ciliciană) / 186; II 50, 63, 88, 99, 1 100, 123

339■—----------- _ J

■111 J Amaldez, R. / 57

11, 17, 20, 23—25, 28

Arnolf / 287 46, 47, 57, 60, 64, 75Arpad / 282, 286, 287 , 78, 83, 88, 89, 116, 120,Arpadieni // 92, 205 206 123, 129, 134, 166, 174

[ 1 217 175, 177, 178, 185, 223Arran II 57 225, 226, 229, 238, 253,Arrhenius, B. / 233 257, 264—266, 268, 271,

\Uâ Aman / 223 277, 278, 285, 286, 293■ Arrubium / 171 Asia Septentrională / 243

Arşacizi / 312 Asia Superioară / 271, 320■ 11 Artamonov, M. I. / 168, 326

301, 302, 334 asianici / 117Artaxata / 223 asiatici // 278

mJ Artemenko, I. I. / 130 A Silva / 240Artemon Phaselitul / 154, Asioi / 216, 253

■"•fj . loo Asiria / 114, 125Asan, ţara lui // 78, • asirieni / 125Asăneşti // 17, 18, 76 Askold / 291Asăneştilor, Imperiul (v. Aspar, Flavius Ardabur

si vlaho-bulgar, ţara I 228, 236—238I tul) // 28, 32, 63 Asparuh / 257

Ashguzai / 125 Asprocastron I 14II Asia / 35, 40, 75, 84 87 assi asi (~ iaşii / 216

94, 95, 97, 114, 117, 125.V* hJKj 1 , ' '. kjl ̂ **" J K • ■ L ţ i ■.- -L \_f m

218; // 85, 1981 136, 139, 144, 162, 187, assilor, ţara II 168

202, 215, 217, 236, 239, Astrahan // 259244, 245, 247, 248, 262, Astuti, G. // 299288, 303, 326, 329, 331; Aşot III / 314// 8, 10, 25, 35, 45 46, Ata, Rabban v. Rabban65, 77, 100, 114, 117 A.ta

If 123, 124, 135, 138, 144— Ateas / 1621 147, 149, 167, 171, 195, Atelkuzu / 279, 282, 283,■■ 222, 223, 227, 246, , 272 287, 303I Asia Anterioară / 119, Athanasie, patriarh II 118

152, 324; // 26, 223, Athena, Atena, oraş / 3",228 153, 154, 158, 160, 173;

Asia Centrală / 10, 34 54, // 11, 9776, 91, 92, 94, 116, 124, Athena, ducat II 166151, 197, 205, 221, 243, Athos / 344; // 23, 216,260, 320; II 29, 45, 46, 24766, 78, 101, 120, 130 Atica I 154 341141, 144, 148, 176, 179, Atil I 284195, 224, 227, 233, 266, Atiya. A. S. II 196

■ 294 Atfcaliates I 327, 3361. Asia de Est (Orientală) I Attila / 77, 204, 225—228,

K 206; // 46 ■ 1245

Asiai Mică (v. şi Anatolia) Augustus / 76, 183, 190—II / 34, 76, 92, 94, 112, 116, 192, 198, 342WT] 118, 119, 121, 124,125, 131, Auphan, P. / 38, 58Hi I 146, 148, 149, 152, 153, Aurelian / 132, 213, 312,M 171, 184—186, 213, 214, 3431' 238, 248, 266, 275, 289, Aurelius, Marcus / 343

■I 294, 311, 316, 322—326, Ausonius / 217328, 329, 335, 337; // 6, Austrasia / 246

■ li1 ' 340

Austria / 264; II 62austrieci / 220avari / '39, 236, 243—248,

250, 253—258, 260, 263,264, 267, 268, 270, 325

Avenarius, A. / 263 Avignon II 139 Axiopolis / 240 Ayiubizi II 45, 88 Aymard, M. / 57 Azerbaidjan / 273, 275,

317; II 19, 57, 86, 162,210, 211, 224, 244

Azincourt II 239

B

Babelon, C. / 54Babeş, M. / 231Babilon II 160Babinger, F. II 300, 302,i 803, 306Bacău / 348Bachmakoff, Al I 38, 59,

121, 126, 271, 301 Bachofer, L. I 126 Badian, V. V. II 110, 244 Bad Kreuznach I 180 Bagdad / 210, 297, 320;

II 46, 54, 57, 86, 124,161, 226

Baggard (=unguri) / 292 Ba£nak (=pocenegi) / 292

309grat III I 314

Bagratizi I 313, 314, 317; II 19, 21

Bahcisara i (Bahci -Sara i ) 1 24; II 259

Baia II 303Baian / 246, 247Baiazid (Bayezid) I Ilde-

rim // 195, 219, 221, 225—227, 229, 238, 248 271, 272, 285, 297, 305

Baiazid II / 17; II 293Baibars // 87Baidju II 63Baikal II 46Baku / / 83Balaklava (=Cembalo) I

147, 218; // 188, 260—_ 262, 264, 266, 331Balamir I 225

341

Balandjar / 273, 302Balard, M. / 12 , 30 , 49 ,

56, 60, 63, 71; // 32, 104, 108—111, 151, 153, 197, 199, 200, 202, 203, 301

Balascef, G.D. I 52, 337; // 107, 110, 203, 328

Balbi, G.P. / 49Balcani, munţii I 95, 125,

148, 162, 171, 247, 259; // 270

Balcanică, Peninsula / 91, 108, 139, 141, 162, 183, 189, 194, 213, 228, 236, 242, 243, 246, 248—251, 253, 257, 260 262, 267, 268, 296, 316, 337; II 11, 17, 78, 97, 174, 185, 186, 191, 194, 195, 216, 221; 222, 225, 238, 256, 257, 267, 282

Balcic I 93Baldassare di Sorba / / 187Balduin I II 17, 23ţBalh / 272Balica II 203Bâlint, C. / 302Balodis (Ballod), F. *// 73,

103, 104Baltica, v. Marea Balticăbaltice, regiuni I 301Banat / 195, 213, 227; / /

255Baraka // 101Bar (Bahr) al Nitas / 89Baraschi, S. I 48, 336Barbazo, Georgio II 27Bărbier de Meynard, C. / :

309Barcelona / 86; II 280Barckhausen, J. II 65Bardanes J 259Bardi II 131Barnea, I. / 234, 261. 262,

268, 335, 336, 346, 349;// 32, 201, 202, 248, 252 Barthold, V. / 271, 284, 300, 301, 319; // 36, 64, 65, 68 Bartolommeo cli Jacope II

188Barzillai I 277 Basarab I II 206, 209, 214, 241, 248

Basarabi, dinastie // 215 Basarabia / 18, 107, 114,

118, 137, 246, 251, 282;// 215, 231 Basarabia

Meridională /105, 246, 252—254, 257;// 169, 198, 251 basci /

117 Bassidina / 240 bastami / 178, 179, 181, 190,

192, 212başkiri // 76, 79 Bataillard // 328 Bătu // 47, 50, 61—63, 72,

74, 76, 79, 81, 84—86, . 195, 205, 259 Batumi / 92, 93; // 162 bavarezi // 205 Bavaria / 56 Băiţa / 170 Bălţi , jud. / 166 Bănescu, N. / 7, 48, 319,

327, 330, 333, 334, 336,338; // 240, 296, 298, 302

Bedr ed Din / / 238 Beilis, V.M. / 103 Beirut / / 12 Bekker, Im. / 307, 336; //

197Bela II / 286 Bela III / 307 Bela IV / 304; II 62, 331 Belaia Veja (=Sarkel) 7

273 Beldiceanu, Nicoară / 30,

56, 59; // 250, 297, 302,305

Beldiceanu, Nicolae / 129 Belej, P. / 65 belgieni / 297 Belgrad / 8, 265; // 52,

277, 283 Belizarie / 242 Belleville II 52 Bellini, Gentile // 333 Beloch, K.J. / 347, 348 Belot, R. de / 38, 58 Belz // 209 Bemont, Ch. // 325 Bendefy, L. / 305; // 102,

105Bender (=Tighina) / 100 Bender Eregli / 149 Benedict XII / 218

Benediks, B.S. / 309 Berard, V. / 95, 101, 104,

168 Berciu, D. / 130, 167, 170

199—201 Berdibek // 187, 188, 210

211Berdzenisvili, N.A. / 333 Berezan / 156 Bergier, J.—F. / 57 Berke // 84, 87, 88, 90—

92, 101, 115, 126, 195,205

Berlin / 68, 77, 100 Bernstam, A.N. / 234 Berr, H. / 42, 61, 62, 82 Bertels, E.E. // 106 Berza, M. / 24, 55, 80; //

234, 240, 252, 302, 303,324, 336

Besevliev, V. / 269 Beskrovnyj, h.G. II 244 Betani // 330 Betesine // 109 Bezzola, G.A. // 66, 69, 105 Bhattacharya, D.K. / 127 Bichir, Gh. / 231 Bingham, W. // 66 Biraben, J.—N. // 242 Bismarck, O.v. / 77 Bithynia / 184, 186, 188 Bitoleanu, I. / 170, 201, 261 Biţina (=Vicina) / / 109 bizantini / 10, 13, 24, 9,1.

218, 239, 244—247, 268.275, 278, 283, 286, 287,295, 302, 313, 317, 318.324, 326, 331, 344, 345; //7, 9, 17, 21, 88, 89, 91,93, 117. 184—186, 267

Bizanţ (=Constantinopol) I188, 293, 294, 297, 332; // 26. 95, 96, 116, 184, 187, 267, 273, 293

Bizanţ (=Imperiul bizantin. Imper iu l de Răsăr i t ) l 6. 9, 10. 14, 15, 21, 33, 39, 40, 59, 77, 85, 89, 97. 102, 139, 196, 202, 214. 215, 218, 220, 224—226, 228, 236, 237, 239, 241, 243, 245, 246, 248, 24!». 255—260, 263, 268, 270. 273—279, 283, 286, 287,

342

293—290, 299, 300, 306, 309, 312—332, 335—337; // 6, 7, 9—15, 21, 23— 26, 32, 71, 87, 89, 91— 93, 95—100, 114, 117,

125, 127, 137, 144, 159, 163—166, -175, 181, 182, 195, 197, 200, 207, 219, 220, 227—

229, 256, 267, 272, 275,.330 Bizone / 148 Bîrlad,

oraş // 231 Blachcrne II 89, 274 blaci (=vlahi) // 81 Blackburn, M.A.S. / 302 Blage, D. / 63 Blaga, L. I 43, 46, 63 Blakia // 105Blakumen (= vlahi ) / 292 Blasi (=vlahi) / 287 Blavatskaia, T.V. I 168 Bleda I 225 Bloch, J. / 198, 201 Bloch, M. I 11, 43; II 329 Blondal, S. / 309 Bockarev, V.S. / 130 Bodea, Gh. / 305 Bodor, A. / 231 Boemia / 107, 108; // 130,

131, 146, 205, 230, 239,285 Bogaz-K6i

(Bogazkoy) /119, 122, 340 Bogdan, I,

// 210, 215, 243,246, 332

Bogdan, I. / 105; // 304 Boghar Hissar (=Castel ui

tăieturii) II 272 Bogrea, V. / 266 Boia, L. / 61, 80, 81 Boisacq, E. I 88, 103 Bokhan / 244Boldur, Al. V. / 42 307; II

302, 303Bolgar II 60, 61, 78, 224 Bonaparte, v. Napoleon I Boniak / 335 Bordjan, Brudjars // 186 «ordjighini II 36 borgeani I 329 Borgia, Cezar // 19, 263

343

Boris (-Mihail) / 344Boriskovski, P.I. / 126Borleşti / 114Borodino (în Basarabia) /

118, 130Borovka, G. / 145, 165Borsari, S. II 31B o r y s t h e n e s ( = N i p r u ) /

95, 151, 154, 157, 169, 183, 192

Borysthenes ( = Olbia) / 159, 169, 209

Bosch, U.V. II 199Bosch-Gimpera, P. / 129Boscheto, Giovanni // 128Bosfor, strîmtoarea / 25, 34,

76, 79, 90. 92, 108, 125, 214, 293; // 10, 89, 114, 116, 128, 143, 158, 175, 182, 183, 191, 221, 253, 272, 273, 276, 277, 293, 294, 306.

Bosfor , regiune în Tracia / 154, 155

Bosforul cimerian (=Kerci), s tr îmtoarea / 39, 149, 169, 185, 216

Bosforul cimerian, regiu-nea, regatul / 97, 136, 150, 151, 154, 160, 161, 163, 188—191, 193, 196, 210, 214, 244, 319

Bosisio, A. / 348, 349; / / 334

Bosnia // 194, 284, 285Botaniates II 14Boucicaut // 225Boureni / 137, 166Bourgogne. ducele de / /

232, 267Bourguignon // 239Bozi lov, I .A. / 334. 335;

// 199Brabant / / 131brabanţi / / 133Bradford, E. / 38, 58Braina, v. Pietro di BrainaBrandenburg / 137Brandis, K.G. / 58Brankovici , Gheorghe II

268, 269Braţlav II 209Braudel , F . / 34 , 37 , 42 ,

43, 57, 58, 61, 62

118, 147, 158, 169, 172-185, 186, 202, 204, 222, 260, 225,

262

Bulgaria I 39, 246. 259, 260, 294, 311, 316. 317, 329, 334, 337; II 18, 47, 63, 76, 93, 94, 97, 169, 174, 186, 187, 191, 194, 203, 206, 218, 268

Bulgaria Apuseană I 316 Bulgaria de dincolo de Du-năre I 246, 283, 306 Bulgaria Mare I 272; II

79Bulgaria Mică II 81, 105 • Bulgaria de Nord-Est II 270 Bulgaria Răsăriteană I 316 Bulgaroctonul, v. Vasile II , Bulgaroctonul Bundus I 89 Buneşti I 231 Buonacorsi, v. Callimacho,

'Philippo Buonacorsi Burada, Th. I 129 Burebista I 181, 183, 189,

190Burgas I 93Burgean (Brugean) I 329 Burgundia II 220, 251 Burns, Th.S. I 232 burtaşi I 272; II 61 Buzatu, Gh. II 319 Buzău, riu I 252; 11 208 Buzău, jud. I 231 Buzeskul, V. II 327 Buzilă, A. I 69, 346, 347 Byrne, E.

I 11; II 12, 113

cabari I 282, 305Cabella, Antonio U 289Cadiz I 86

Calfa (=Theodosia) I 7—9, 13, 93, 99; II 71, 97, 100, 101, 109, 121, 122, 125—128, 137, 138, 142, 143, 147, 153, 159—161, 168—171. 179, 181, 182, 184,

188, 190, 194, 211, 222, 229, 232, 234, 237, 246, 253, 259, 261, 262, 264—266, 275—283, 286— 290, 292—294, 299, 306, 331, 332

344

Brătescu C. I 337 Brătescu-Voineşti, I. AL

1QQ

Brătianu, Gheorghe I. V^~

Brâfenu, I,C H 318 Brătianu, I . I .C.H 318Brâncuş, G. i w<s Brentjes, B. I 168 Bretania I 75 Brezeanu, S I 307; II

251—253, 2bO, < Browning, K. I 308BrUgeS//isî'227 306

tcsî.«296; n 61

bulgari negri I 294

59, 34

101 103 105 195',î 4o; n 108 i?

18K23l «* , •Buda, apelativi Prin -lui

Gautama I 205, ^uo Budapesta I 305; II 76 Bugeac 1 100, 105, 173; II

215, 231I 93, 108,

149, 156, i°3, l™\mu 185, 281, 303, 304, H246 Buhara I

272I 320, 324

Iii

Cahen, C. 11 32, 327 Cairo II 8, 90, 176 Calamita (= Inkerman) II

262, 263, 282 Calarnonos II 14 Calcedonia I 146, 313 Caliacra I 93; II 186, 332 Caligula I 343 - Callatis (=Mangalia) I

148, 158, 162, 186, 201,240, 258, 342

Callimacho, Philippo Buo-nacorsi II 131, 247

Cambridge, Anonimul dinI 277

Camena I 254 (Campofregosa, Pietro di

II 275Campus Mauriacus I 228Canada I 78canadieni I 158Canale, v. Martino da Ca-

naleCanarache, V, I 347, 348Canard, M. U 103Cankova-Petkova, G. I 268,

308; 11 33Catitemir, E>. U 300Capadocia I 152, 18C, 223;

II 332Capeţieni II 92Capidava I 342Capistrano, Ioan de 11 277Capitoliu I 343Caproşu, I. U 336Capul ' Bune i Speran ţe I

88Capul Furtunilor I 88Caracalla I 343Carcopino, J. I 187, 198,

■201Cardona, G. I 129carieni I 147, 148Carile, A. II 32, 33Carintia 11 285Carcnoly, E. I 302; II 34Carniolia I 253, 254Carniolia Inferioară I 252C a r o l I d e A n j o u I I 9 1 ,

92, 95, 158Carol H de Anjou 11 130Caro l î de HohenzoUern

1 18

Carol Rober t de Anjou I I205, 206, 248

CarolingienA II 71Carpaţi I 99, 101, 105, 127,

137. 142, 183, 195, 198,213, 215, 225, 286, 287;11 63, 208, 210 Carpaţii

Bucovinei 11 123,214 Garpaţii Orientali I

232;II 141, 197 Carpaţii

transilvăneni II206, 219

parpi I 212, 213 Carpov, M. I 66 Cari-, E. H. II 326 Carrare, Francisco di II

193Carrington, R. I 38, 58 Oarsium I 240 Cartagina I 37, 85, 146 Casan-Franga, I. I 346,

'347Cassiodorus I 251, 252 Castellino di Pontovenere

i II 126Qastellonovo I 240 Castelul Leilor II 167 Castilia 11 92, 129, 227 catalani II 98, 118, 141,

166, 169, 183, 184, 246,279

Catalonia I 218 Cathay (= China) II 82,

141, 149, 179, 294 Cattaneo, familia II 175 Cattaneo, Oberto 11 167Cauca I 9, 46, 92—94, 113

116, 117, 120, 124—126,131, 142, 147, 156, 184186, 188, 193, 196, 198201, 216, 218, 225, 238242, 244, 245, 260, 270272, 274, 282, 296, 311313, 319, 324; 11 , 20, 24, 25, t, 57,58, 63, 58, L, 87,9". 100, 101, 119, 123124, 129, 139. 148, 160161, 168, 198, 211, 223266, 275, 280, 293

caucazieni I 11, 248; 11 29,

345

Caucazul Occidental / 117Caucazul Septentrional 77

116Cavaignac. E. 7 38, 58, 82,

121, 126, 131; II 60, 64 67, 103

Cavarna I 93; 148; 77 97Cavour, C. B. / 78Cazacu, F. / 69, 343Cazacu, M. II 247, 304Cazimir HI ce l Mare 77

208, 216Cazimir IV II 283Călinescu, G. I 43, 63Câmpina , B . I I 297 , 302 ,

i 303Cehoslovacia I 106Celei / 241, 261celţi I 171, 188, 217, 218Cembalo (= Balaklava) II

260, 331C'eng T'ang 7 224Cerepnin, L. V. I 333; II

33, 69, 335cerkezi 71 28, 81, 85, 88Cerna / 264Cernavoda I 268Cernăuţi I 343; 77 330Cernenko, E. V. / 167. 169Cernigov, oraş I 294; II 61,

B31Cernys, E. K. I 127Certomlîk I 157Cesarini 77 269Cetatea Albă (v. şi Mauro-

cas t ron) 7 8 , ' 13 , 14 , 17, 40, 78, 99, 100, 105, 108; 77 123, 147, 198, 212—214, 218, 231, 232, 239, 250, 251, 253, 263, 280, 282, 287, 290, 292— 294, 305, 306, 332, 333

Cezar (Iulius Caesar) I 76. 183, 190, 193, 342; II 67

Cezarea II 12Chadwick, N. K. 7 301Chalandon, F. 77 31Chalcidia 17 228Chaldeea 7 114Chalis (= Tatos) I 327Chalon-sur-Saone 77 133.Chalupka 7 252, 253Chambers, J. 77 68, 335

Champagne II 120, 122 131—133, 149

Champdor, A. 77 249Charax I 193chazar, imperiul (statul,

chaganatul) 7 270, 273, 275, 279, 282, 288, 295, 296, 299, 318, 319, 334

chazari 7 10, 21, 39, 97, 246, 260, 270—282, 288, 294—296, 301, 302, 313,318, 331; II 74, 75

Chazaria (v. şi chazar,imperiul) 7' 272, 318,319, 330; 77 28. 171

Chazaria bizantină 7 311Chepab 77 327Cherson (= Chersones) l

93, 240, 259, 274, 275, 294, 295, 318

Chersones 7 149, 159, 185, 186, 192, 193, 214, 223, 240, 245, 259, 274; II 121, 260

chersonieni 7 259Chetraru, N. A. 7 127Cheynet, J. C. 7 335Chihaia, P. 77 241Chilbudios 7 242C h i l i a , b r a ţ d u n ă r e a n I

93, 254Chilia, oraş 7 17, 40, 99,

100, 105,' 108; 77 147, 189, 190, 202, 214, 231, 233, 237, 238, 252—256, 271, 284, 287, 292, 293, 300, 305

China (v. şi Imperiul chi -nez) 7 114, 140, 144, 178, 205, 207, 209, 216, 220, 224, 225, 227, 242, 245, 320; 77 32, 42, 45, 47, 52, 54, 61, 62, 75, 79, 86, 102, 123, 138, 139, 149, 178, 223, 228, 294

China de Nord 7 141; 77 44, 46

China de Sud 77 139chinezi 7 94, 207, 208, 224,

226, 320; 77 42, 44, 52, 72

Chioggia 77 193

346

Chios / 155; II 174, 175,181—183, 192, 221, 228,262, 272

Chirica, V. I 129 Chirii, Sf. I 27G Chlorus, Constantinus I

I 343Chorasan I 324, 331; II 46. ■ 48Chosroes I I 238, 243 Chosroes II I 248 Chotard, H. I 234 Ciaka II 169 Ciaing Ki'en I 216 Ciarmaghan II 63 Cihodaru, C. I 268, 307;

// 244, 247 cimbri / 178 cimerieni I 39, 112, 118,

119, 124, 125, 130, 134,135, 137, 160 Cinhul I

282 Ciobanii, A. I 348 Ciobanii, R.-Şt. li 249,

G02Ciobanu, V. II 247 Ciocîltan, V. II 252 Cioran, E. / 28, 55 Ciperis, A. M. II 110, 244 Cipru I 86; II 23, 81, 162,

185, 192, 194, 214 Circasia I 319, 330; II 25,

.159—1G1circasieni II 101, 124, 293 Oirce I 147 Ciuleg II 160 Ciurea, D. II 303 Ciu'tsai, v. Ye-liu Ciu'tsai ciuvaşi I 271 ciuzi I 288 Civrano, Andreolo II 141,

142Cizek, E. I 201 Cîmpia Pannonică, v. Pan-

noniaCîmpia Română I 109 Clari, v. Robert de Clari Claudius I 192, 343 Claudius Goticul I 213 Clemencet, S. I 308 Clement VI // 138 Clermont-Ferrand II 7 Clio I 31Clovis I 246, 294

Cluj II 65Coarelli, F. I 57Cohen,. G. I 165; II 29,

150, 152Colhida / 146, 186, 239 Columb, Cristofor II 149 Commentiolus I 247 Comneni, Marii, v. Marii

Comneni Comneni, Comnenos I 10,

39, 77, 311, 326, 329, 330;II 6, 13, 15, 19—21, 23,24, 119, 191, 203, 260,267, 278, 286, 291, 299,,303

Com'piegne II 133 Comşa, E. I 349 Comşa, I. II 65 Comşa, M. I 349 Cond'urachi, E. I 168, 169 Conroy, H. II 66 Constant II I 313 Constantia, Constanza ( =

Constanţa) I 293; II 97 Constantiana I 240 Constantin I cel Mare I

76, 214, 215, 262, 312,343 Constantin IV I

257, 274,343

Constantin V I 275 Constantin VII Porphyro-

genetus I 104, 279, 281,282, 290, 291, 293, 294

Constantin VIII I 322, 334;II 10 Constantin IX

Monomahul(Monomachos) I 318,322, 335, 345; II 331

Constantin XI II 272, 274 Constantin Diogenes I 334 Constantin Paleologul din

Moreea II 268 Constantinescu, N. II 248,

249, 252 Constantinescu, R. / 62,

104Constantinii!, F. II 250 Constantinopol I 12, 14, 40, 77, 85, 95, 97, 100,

109, 146, 204, 214, 227,228, 236, 237, 242, 244, 248, 249, 256, 257, 288,

347

291, 293, 295, 299, 312, 313, 318, 322, 325, 326, 331, 343—345; // 6—9, 13, 17, 20, 21, 23, 25—28, 30, 32, 76, 78, 82, 88, 89, 91,92, 94,95, 98,99, 115, 120, 125, 127,147, 148, 158, 159, 163, 165, 166, 173, 178, 181, 182, 186, 191, 198, 210, 214, 220,221, 225, 234, 253, 254,256, 259, 263, 270—272,275, 278, 283, 287, 290—295, 298, 299, 331

Constanţa / 93, 148, 268Contele Verde (v. şi Ame-

deu VI) II 203Con ten au / 117Copa II 266Cară / 341Cor bulon J 192Cordoba / 276, 277Coreea // 46, 47Cornelius, Fr. / 130Cornouailles / 75Cornul de Aur I I 12, 14,

27, 95, 165, 272—274Corsini // 131Cos I 155Costa-Louillet, G. da I 289,

308Posteşti I 342Ootys I 191Cburteille, P. do I 309Coutances // 177Cracovia // 142,144, 211, 280,

281, 294Craiova I 341Cremona II 98, 162Creta / 10Crimeea / 7—10, 24, 39,

40, 77, 78, 88, 90, 92— 94, 96—99, 103, 105, 108, 109, 121, 124, 145, 149, 150, 153, 155, 156, 159, 160, 172, 184, 185, 190, 193, 197, 210, 213, 218,222, 223, 225, 240, 245,259, 272, 274, 276—278,289, 295, 316, 318, 330, 338,341; // 6, 11, 17, 21, 24,25, 28, 29, 34, 60, 63, 71,74, 78, 81, 82, 90, 93,97, 99—101, 110, 116,

122, 124—127, 129, 137 139, 142, 148, 156, 160, 163, 167—169, 171, 174, 179, 187—190, 194, 195, 201, 211, 222, 224, 233, 234, 236, 237, 246, 253, 257, 259, 260, 262—265, 271, 279, 280, 283, 285, 287— 292, 294, 298, 303, 332

Crimeea, hanat // 260, 261, 281, 289

Crişan, I. H. I 200C r î m ( = C r i m e e a ) / 9 9 ,

108croaţi / 284Croaţia // 285Cruni / 148Csallâny, D. I 263, 264Ctesiphon / 196Cuciurul Mare I 343Cueoş, Şt. / 128, 129Cucuteni / 114, 129Cucuteni-Tripolie, cultura

/ 340cumani (v . ş i k îpciac i ) I

10, 40, 97, 191, 219, 287, 311, 321, 323, 325—328, 331, 332, 335—338, 344; / / 26 , 28 , 29 , 34 , 46 , 58, 59, 61, 62, 69, 70, 75, 79, 88, 94, 104, 160, 168, 198

Cuman ia // 208Cumont, F. / 223, 229, 234Cupşa, E // 303Curtea de Argeş II 214Curzola II 156) 164, 172.

197Cuza Vodă / 18; II 109Cybela / 340Cyzic I 148, 188Czegledy, K. I 263, 303

D

Dabrowski, J. I 103; //243 daci I 16, 22, 46,

122, 123,132, 183, 196, 200, 201,212, 213, 230, 250, 342

daci (cu sens arhaizant) U98

348

Delos / 153Delvoye, Ch. I 348, 349;

II 336Demeter I 341 Demetrios din Callatis I

158Demosthene / 154 Dengizich / 228, 234 Dorbend I 273; // 58, 86,

224Dergacev, V. A. / 127 Dermokaites II 118 Despina // 285, 303 Deva (jud. Hunedoara) I i 264 Deva (nordul Spaniei)

265

Diaconescu, E. // 247, Diaconescu, T. / 348 Diaconii, P. / 62, 261, 306, 334, 335, 339; 109, 199, 202 diadoci / 162 Didymes / 341 Diedo (Duodo), Francesco

// 298 Diehl, Ch. / 15, 81, 260—

262; II 195. 325, 327 Dienes, I. / 305 Dierna / 264 Diniscarta / 240 Dinu, M. / 127, 128 Diocleţian / 215, 343 Dion Borystenitul I 157,

158Dionysopolis / 148 Dionysos / 157 Diophante / 185 pioscurias (=Sukhum Kale) / 92, 93, 156 Dir I 291 Disraeli, B. / 78 Diţă, Al. V. // 249 Djagatai II 79, 139 Pjamuka // 36, 37 Djanibek (Jani-Băg) // 141—143, 145, 180, 181, 187, 207, 210, 244 Djebe // 57—60 Djelal ed Din II 63, 233 Djerairizi // 211 Pjezireh / / 25 Djubail, v. Giblet Djuci, dinastie // 93

307; // 69 11() ' 2 •248-250, 292, 300-302 •*04, 305 Decius I 213

porte. L. I 126 Deletant, D. U 199 Dehbaş, W. I 69

Dacia / 122, 123, 132—134 171, 183, 194, 195 212* 213, 215, 223, 236^ 251, 252, 254, 316 dacic (daco-get), regatul (imperiul) / 183, 184 189 192, 194 daco-geţi (v. şi daci) / 171

189daco-romani / 22, 46 Daghestan / 272 Daicoviciu, C. / 198, 200 Daicoviciu, H. / 200 Daimbert // 12 Dalai, C. // 65 Dalmaţia // 8, 191, 216, 230 Damasc // 8, 294 Damietta // 57 Dan II / / 254 Dan, M. P. // 300 301

327Danemarca / 86; II 131 danezi / 291 Danilenko, V. N. / 127 Danov, H. 7 168 Dante, A. // 177 Danzig II 283 Daphne / 241, 261 Dardanele I 77 214' // 89

192, 221. 256, 273 Darius I cel Mare I 76

139, 152, 162, 168 Darius III Codoman I 136 Darkevic, V. p. 1 343 David IV // 331 David1 VII II 168 David Comnenul do Tra-

pezunt II 278David, fratele lui Aloxios l al Trapezuntului II 21. 23, 24 David Leş // 63 «Javid Narin II 63 Davidson, H R p 1 ono i L - ' 3°9

(7

II

349

HBI

Djuci, han II 61, 72, 86 Djuwaini II 49 Dlugosz, Jan / 103; II 247 Dobrogea I 16, 88, 93, 100, 101, 105, 131, 139, 156, 162, 163, 172, 182, 18G, 190, 192—195, 228, 237, 240, 241, 251, 253, 257, 258, 268, 293, 311, 327— 329, 335, 337, 338; // 17, 97, 109, 110, 168, 186, 189, 190, 201, 203, 214, 219, 228, 238, 248 Dobrogea Meridională / 147,

213; II 186, 213, 270 Dobrogea Septentrională I

254Dobroliubskii, A.O. // 104 Dobrotici I 329, 338; // 186,

202, 203, 214, 218, 219 Dobrovăţ // 333 Dogarii, k. // 300, 302, 303 Dolger, F. II 136, 326 Dolojman / 240 Domiţian / 194, 343 Domoculta, v. Giovanni di

DomocultaDon / 92, 94, 113, 150, 162, 172, 193, 215, 216, 221, 225, 272, 273, 279, 319, 330; II 29, 58, 60, 76, 78, 79, 101, 116, 123, 124, 142, 159, 168, 179, 188, 224, 257, 259, 265 Dondua V. D. I 333 Donul Inferior II 259 Donzel, E. v. / 301 Dopsch / 221 Dora (Doros) / 278 Doria, Lamba II 164 D'Oria, Nicolo II 100, 128 Doria, Paganine II 183, 184 dorieni / 149, 159 Dorrie, H. / 305; // 105 Doucet, R. II 325 D'Ovada, Saladino II 100 Dovzenok, V. I. II 334 Dragomir, S. I 5 Dragoş-Vodă II 246, 332 Drava / 252, 253, 265 Drăghici, P. I 57, 82 Drinov, M. II 201 Drull, D. // 104 Drumea, E. I 69

Duba / 284Dubois, Pierre // 130, 177

200Duby, G. / 57 Dujcev, I. // 199, 201 Dukas, dinastie / 323 Dulcert, A. // 122, 207

246, 331Dumitrescu, H. I 128 Dumitrescu, VI. 1 128, 347 Dunăre / 8, 12, 14—17, 76, 78, 92, 93, 95, 97, 99— 102, 105, 108, 123, 130, 137, 139, 148, 162, 163. 171, 172, 179, 181, 184, 186, 189, 190, 192, 193 195, 196, 198, 212-214, 223 225, 226, 228, 236, 238, 240—242, 245—247, 250— 252, 254, 255, 257—259, 261, 262, 264, 265, 279, 282, 285, 286, 293, 316, 322, 323, 325—330, 335, 336; II 17, 28, 55, 61, 71, 76, 78, 97, 101, 105, 108, 109, 125, 144, 146, 169, 189, 190, 198, 203, 204, 206, 208, 210, 211, 214, 215, 218—221, 231, 233, 237, 251, 253—255, 268, 270, 271, 273, 277, 278, 284, 292, 293

Dunărea de Jos (Inferioa-ră) / 7, 139, 152, 157. 162, 232, 238, 243, 246. 336, 338; / / 204, 214, 218, 237, 254, 284

Dunăreanu-Vulpe, E. v. Vulpe, Ec.

Dunării, Cîmpia I 195Dunării , Delta / 93, 100,

147, 162, 172, 190, 252, 254, 293, 316, 328; U 97, 98, 190, 206, 207, 214, 215, 218, 231

Dunlop, D. M. I 301, 302Dupuy, N. T. II 66Dupuy, R. E. II 66Dura Europos / 223; II 331Durazzo II 10Durostorum I 240Duţu, Al. / 62Dvornik, Fr. / 302

350

Dynamis / 191 Etilia (== Volga) // 81Dzavahisvili, I. A. / 333; etiopieni // 66

// 33 Etruria / 341Eubeea // 183, 222, 228,

264, 285E Eubel, C. // 107

Eufrat 1 223Ebert, M. / 116, 125, 126, Eugen IV // 267

128, 141, 165, 166, 169, Eugen, poarta II 14172, 198, 215, 221 Eugen, Sf. // 24

Ecaterina II cea Mare / Eupatoria / 19177; // 259 Eurasia / 209, 245, 328;

Eck, A. / 62, 296, 298, 300, // 211309, 310, 331, 333, 337, Europa / 28, 33—35, 76,339; // 148 78, 80, 81, 84, 85, 87, 95,

102, 109, 114, 117, 125, 137, 140, 142, 179, 205, 215, 218—220, 224, 236, 245, 248,262,271,279,282, 297, 300,311,320,323,326; / / 6, 8, 10, 11, 23, 42, 44, 52, 56, 61—64,68,73, 75, 77, 94, 112, 114, 13ff—132, 136, 143. 145— 147, 153, 185, 200, 210, 223, 224, 228, 239, 246, 254, 266, 269, 271—273, 288

Europa Centrală / 35, 87, 91, 95, 99, 124, 137, 141, 166, 171, 179, 183, 194, 244, 249, 252, 284, 287, 291; // 56, 62, 66, 146, 190, 204, 205, 217, 233, 280, 287 Europa Mediteraneană II

140Europa de Nord-Est / 301 Europa Occidentală (Occi-dent, Europa Apuseană, Apus) / 27, 29, 33, 54, 60, 75, 80, 97,103,134,137, 139, 184, 226, 228, 245, 246, 249, 266, 267, 271, 290, 295, 297—299, 314, 331, 337; // 8—10, 30, 36, 62, 72, 91, 114, 115, 133, 135, 136, 140, 145, 147, 178, 184, 185, 207, 220. 225, 246, 251, 254, 267, 272 Europa Răsăriteană (O-rientală) / 14, 27, 33, 41, 80, 178, 212. 227, 234, 244, 250, 294, 323,

339'; // 148 Efes / / l iEgeea, v. Marea Egee Egina / 153Egipt / 119, 151, 156, 237,

250, 313; // 45, 58, 66, 71, 85, 87—93, 101, 123, 124, 140, 145, 146, 158, 160, 161, 169, 176, 177, 185, 211, 224, 225, 233, 266, 279

Egorov, V. L. // 244 Eideneier, H. / 338 Elada / 85, 157, 162 Elba / 249 eleni / 88

Elenitzkii, L. A. / 130 Eleţ // 259 Eliad'e, M. / 130 Eli an, Al. // 300 Elisabeta de Anjou // 92 Ellak / 228 Emerit, M. // 326 Eminek // 289 Enderab / 272 E'ngels, F. // 74, 104 englezi // 43, 52, 193 Enisala // 238, 332 En-Nasir // 176 Epir, despotat // 97 Erdely, I. / 305 Erdmann, K. D. /

312- 324=P

226> 286enasy, V. Ii 202

ke

(V- ;/estoni / 215

351

i m1 344; 77 57, 62, 66, 77, 115, Filip, J. 7 127, 166

1 204, 205, 207, 243, 281 Filipaşcu, Al. 77 327■ Europa Septentrională 7 Filitti, I. C. 7 421 75, 212 fini, liniei 7 150, 215, 273,Europa de Sud-Est 7 75, 284, 291; 77 79

I 1 243, 249; 77 74, 216, 228, Finistere 7 75230 Finke, H. / 81

europeni II 32, 79, 225, Finkel, L. 77 247278 Firkovici, Abraham / 276,

1 i 1 Evans, A. 77 104, 195, 202 277evrei 7 170, 196, 276—278; Fischer, Johann II 237

F t 1 1 77 132, 236, 279 Fischer, Konrad II 237Evtjuchova 77 335 flamanzi 77 132, 133

Iul M Extremul Nord I 34, 76, Flandra 77 113, 123, 1 31—

1 95, 96, 124, 151, 272, 276, 133, 232, 251

II i 331; 77 102, 124 Flavi 7 193, 207Extremul Orient 7 34, 76, Fior, v. Roger de Fior

86, 94, 96, 179, 197, 202, florentini 77 102, 140, 141,205, 209,219,224,230,243; 148, 179, 30677 35, 55, 71, 83, 86, Florenţa, Firenze 77 98, 113,102, 115, 120, 124. 135, 119, 147, 194, 267, 333137, 139,140,144,148,164, Florescu, F. B. 7 202176, 178, 179, 233, 279, Florescu, R. 7 166, 200—

1 Â f i 294 202, 347, 348Fluviul Albastru 7 218

1 ■ , || Fluviul Galben 77 4611 Focillon, II. II 29, 150,

VI I f 152

II Fanagoria 7 330 Fodor, I. I 303, 306

II Fatisah II 99 Foscolo Benedetto, L. 11

11 ■4 j Fâtu, M. 7 305 102, 105, 19711 Febvre, L. 7 42 Fox. R. 77 65| | Federico di Piazzalunga II Fradier, G. I 30211 \ 99 francezi 7 131, 170, 334;

Fedorov-Davydov, G. A. / 77 43, 105, 247, 307| | 338; 77 104—106, 335 franci / 250; 77 57, 71 87,

| | Feher, G. I 303 88, 117

II fenicieni / 58, 136, 146, Francisc, Sf. 77 140u 153, 168 Franke, P. R. I 348Fennell, J. 77 69 Frankfurt am Main J 68Feodosia (= Caffa) I 25, Franţa 7 5, 39, 54, 81, 218;

79; 77 128, 262 II 62, 92, 112, I'29,Ferdinandy, M. de / 303 14", 177, 220, 227, 239,Ferluga, J. 7 264, 338 279, 307Ferretto, A. 77 153 Frazer, J. G. I 20, 85, 102ÎFessler I 252, 253 Freiburg im Breisgau 77Fettich, N. 7 260, 264 334

1 Filip Arabul 7 213 frigieni 7 119Filip IV cel Frumos 77 Frisch, M. 7 46, 631 142 Friul 77 285Filip II al Macedoniei 7 Froehner, W. I 347

I 162 Frolow, A. 77 321 Filip V al Macedoniei 7 Frondzulo, M. A. 77 111181 Fuccino di Vivaldo 77 122

352

i■■■■■m

G 180—182, 184, 185, 187,

189, 191—195, 197, 218,Gabras II 20, 260 220, 233, 234, 245, 246,Gabriele di Predono II 261, 264, 265, 267, 273,

125, 126 275-277, 279-281, 283, 301 ■ ■Gadolin, A. R. II 31 genovezi I 6, 7, 10—13, 16, ■Gagik I I 317 21, 24, 40, 90, 153, 330; ■Gahzna II 46 II 11—13, 15, 26, 27, 31, ■Gaiat-ed-Din II 25 32, 84, 95, 98—100, 113, 1 Gajdukevic, V. F. I 169 115, 120, 125, 134, 137,Galata II 96, 182, 331 141—143, 157, 159—163, ■Galaţi, oraş I 252 165—175, 179, 181—184, ■Galaţi, jud. I 231 187—194, 202, 211, 218, ■ ■Galerius I 343 221, 222, 227, 228, 235,Galitia I 183, 276; II 144, 251, 253, 258, 259, 261— ■

207, 209, 214, 229—232, •264, 267, 272, 274, 280, 281, ■280 289, 290, 293, 297, 299,Galitia Orientală I 137; II 301, 332 1122, 209, 216, 231 Georgeos Monachos I 285,galii / 188, 217 307 ■Gallia I 218, 221, 228, 249 Georgia (Gruzia) I 39, 300,Gallienus I 343 311—314, 317, 320, 324;Gallipoli II 166, 185, 186, II 6, 19—21, 28, 46, 54,

200, 210, 238, 256, 297 58, 63, 75, 83, 86, 88,Gamillscheg, E. II 318, 326 90, 278, 286Gană, G. I 63 Georgia Apuseană I 313 ■Ganshof, F. L. II 30, 31 Georgia Meridională I 324 ■Garda II 274 georgieni I 317; II 20, 23, ■Gardîzî I 283—286 49, 57, 58, 167Garvăn-Dinogetia I 345 gepizi I 213, 215, 225, 228,Gatari, Bartolomeo II 203 234, 246 ■Gatari, Galeazzo II 203 Gerard II 77 ■Gattilusio II 221 Gerasimov, T. I 269Gaudemet, J. I 57 Geraud d'Aurillac, Sf. IIGautier fără Teamă II 8, 9, 29, 30

330 Gerevich, L. I 264Gavril, arhanghelul II 11 germani I 10, 36, 74, 131,Gazaria (= Crimeea) I 272; 134,178, 179,181,188,192,

II 159, 171, 234, 264, 194, 205, 212, 213, 215,266 218, 219, 221, 222, 225,

Gdynia I 212 ■ 228, 231, 232, 249, 250,Gedyk Ahmed II 290 262, 303, 320; II 52, 207Gedymin II 208 Germania I 106, 255; 1/Gegard II 332 77, 113, 220, 280, 285Gejdarov, M. N. II 68 Geta I 343Gelu I 287 geto-daci (v. şi daci) / 39,Gemellomuntes I 240 162—164, 232Gemil, T. II 249 geţi (v. si geto-daci si daci)Genova I 7, 9, 10 78 82 85, 96; II li, 21, 71 92 95, 96, 100,113,125 129

I 148, 156, 162, 163, 169, 188 Ghaznevizi I 320, 324

J31, 134, 135, 142, 143, Ghedeonov, S. A. I 290106—165, 170—172, 175, Gheorghe I Terter II 93

1353

■■■■

Goetz, W. / 81, 347, 348;

// 240, 336 Golden, P. B. / 301, 302,

305, 334Golful Persic / 21, 94, 124, 196; II 47, 86, 99, 123, 146 Golubovich, G. II 138, 150,

152Gombocz, Z. / 233 Gomer / 125 Gonţa, Al. / 42; II 70, 242

249 Goreme (= Karalîn Kilis-

se) // 332 Gorgippia / 150 Gorka, O. // 232, 240 Gorovei, Şt. S. // 242, 244,

305Gostar, N. / 128, 201 Goteborg / 212 Gotenhafen / 212 Gothalandia // 123 Gothia scandinavă / 212 Gothia taurică / 317; // 24,28, 189, 222, 260 Gothia (= principatul Theodoro-Mangup) II 253, 260, 261, 263, 266. 271, 275

161 Ghizulfi

293ghuzi (= Gibbons

// 227,

43,

244,192

201,

Gjuzelev, V. // 199,248

Glodariu, I. / 201, 263 Glogau // 205 Glotz, G. / 82, 130,

198; // 29, 150,195

Gobi // 46 Gockenjan, H. // 66

Godefroi de Bouillon 330

165, 152,

II

Gheorghe, M. I 57; II 151, 306

Ghiaţă, A. // 202, 248, 249,, 252 Ghimirri (=

cimerieni) /125

Ghirei, dinastie // 259 Ghizulfi, familia // 293 Ghizulfi, Buscarello de //

Zaccaria de //

uzi) / 322, 324 H. A. / 98, 104;

_____, 240, 250Giblet (Djubail) // 12 Gibraltar / 86; II 131 Gidon, v. Andronic Gidon Gimbutas, M. / 127, 129,

130Ging i s -Han (Temugin) /

77, 97, 144; // 35, 37— 39, 42—46, 48, 50, 52, 54, 56-58, 62, 66, 67, 72, 75, 86, 93, 138, 222, 223, 331

Gioacomo da Monte // 128 Giorgi I / 317 Giorgi III / / 20 Giorgi IV Laşa / / 46 Giovanni di Domoculta II

128Giurescu, C. C. / 5, 266, 267; // 199, 244 Giurescu, D. C. //

■247Giurgiu // 238, 270 Giustiniani, familia // 181 Giustiniani, Belletto II

165 Giustiniani, Giovanni //

272, 274 Giustiniani, Marco //

Gothiscandza / 212 gotic (grec), toparhul I 316,

334goţi / 21, 39, 142, 179, 195, 204, 212, 213, 215—219, 221, 222, 225, 230—233, 237, 243, 251, 254, 278, 288, 293; II 79, 260 goţilor, imperiul / 77, 204,

215Gozgân, / 283 Gozzolo, Venezzo // 333 Gramatopol, M. / 201 Grassi, Cristoforo // 331 Grat, F. / 308 Gravhăllar / 344 Grădiştea Muncelului 1

342Grămadă, N. / 10; II 103 greci / 10, 11, 21, 39, 58, 88, 89, 94, 96, 112, 118, 131, 136, 146, 147, 156, 157, 161, 170, 172, 179, 200, 221, 227, 250, 273,

354

289, 325; II 6, 14,19, 89—91, 95, 100,118, 120, 124, 159, 160,166, 169, 173, 183, 186,190, 236, 256, 260, 272,279, 285, 288, 290, 299

Grecia / 37, 96, 131, 133,148, 149, 153, 154, 158,161, 169, 185. 213, 299,324; II 11, 117, 166, 285

Grecul, Al. (= P. P. Pa-naitescu) / 306 Gregoire, H. / 33, 277, 280, 285, 286, 293, 300, 303, 307, 309 Gregoras, Nicephoros II

127, 152Grekov, B. D. / 289, 298, 300, 333; // 33, 55, 64, 65, 67, 68, 74, 102—104, 106, 244, 249, 297, 335 Gren, E. / 229 Grenard, F. // 39, 42, 51, 56, 60, 64—66, 68, 294, 306 . Grigoraş, N. // 244, 248,

303, 305, 336 Grigore din Amastris, St.

1 289Grigore din Sinai II 178 Grigorovskoe / 344 Grimaldi, Carlo // 175 Grousset, R. I 30, 33, 39, 61, 73, 81, 139, 142, 165, 167, 198, 205, 229, 230, 232, 234, 244, 260, 262, 301, 326, 333, 335; II 43, 46, 60, 64, 65, 67, 103, 145, 153, 168, 178, 195, 224, 249, 273, 296, 297, 300, 325, 327 Grumel, V. 1 33 Gninwald II 230, 255 Gualterio, Gualterino //

128Guboglu, M. P. // 300 Guey, J. / i9 8Guicuccio de Voltri II 142 Guilland, R. I 81; II 152

195, 327 GuiUou, A. / 348,

Guizot, F. / 78Gumilev, L. N. / 301, 302Gurevici, A. I. I 309Gurkfeld / 252Guriai / 239Guşti, D. / 43Giiyuk // 62, 63Gyoni, M. II 329Gyorfiy, Gy. / 305II

Hachraann, R. / 230Hadda / 217Hadrian / 103, 196, 209,

223, 312, 342, 343 Haenisch, E. // 153 Hagi Ghirei // 257, 261—

263, 275, 282, 289 Hagitarhan // 224 Haifa / / 12 Hajdu, P. / 303 Halecki, T. II 296 Halevy, M. A. II 302 Halici, oraş // 20 Halici, cnezat (Rusia ha-liciană) II 47, 59, 207, 243Halikov, D.A. I 201 .Halkin, F. / 30, 56 Halmyris / 251, 252, 254 Halphen, L. I 10, 82, 229;

// 325, 329 Hamadhan II 57, 58 Hambis, L. II 65 Hamburg / 85 I-Ianimer-Purgstall, J. II 73 Hampe, K. I 348; // 336 Hampel, J. / 264, 346 Han / 178, 205, 207, 209,

219, 220Hancar, F. / 126, 129 Handelsman, M. // 325 Hannibal al doilea (= Mi-

thridate VI) / 185 Hansa II 113, 123, 131, 133,

135, 146, 149 hanseatici // 133 Harhoiu, R. / 233 Harmatta, J. I 199 Harosa, V. / 65 Hartog, F. / 165 Harun al Rasid / 276, 277

349; II334—336

Guimet, muzeul / 217 Guiscard, Robert II 10

355

Hase, CB. I 334Hassel, U.v. I 37, 58Hattus / 119Haukwood (Aguto) II 193Hauptmann, L. I 252, 260,

265Hăusler, Al. I 127, 128 Haussig, H.-W. I 234, 262 Hazanov, A.M. I 199 Hedwiga II 217 Heers, J. II 299, 300, 334,

335heftaliţi I 243, 244, 262 Hegel, G.W.F. I 36, 57, 82 Heimpel, II, II 240, 252 Heisenberg, A. I 348; II

336Heissig, W. II 66, 335 Jlelios I 124Hellmann, M. I 264, 308 Helmolt, H. I 37, 57, 58,

81Henri VIII II 170 Henry V II 239, 273 Henry, O. II 326 Heptaskalon XI 183 Heraclea I 148 Heraclea Pontica I 149. 150;

11 23, 24, 99 Heraclius I 77, 248, 275,

312, 325 Heraclius, fiul lui Constant

II I 343 Hercule I 343 Herisson II 42, 43. 66 Hermanarich I 225 Hermes I 341 Hermonasa I 149, 150 Herodot I 31, 117. 118, 141,

143, 144, 150, 152, 157,167, 168

Herre, P. I 37, 58, 81, 347;II 335, 336 Herrmann, J.

I 309 Herseni, T. 1 43 heruli I 213, 293 Hetum I II 50, 63, 88 Hexamilion II 268 Hexapolis I 158 Heyd, W. I 301; II 29. 113,

144, 150, 152, 153, 195,275, 295

Hieron II 175, 182, 191

Hild, F. I 30, 56, 60, 71. 127, 265; II 250

Hiltebrandt, Ph. I 37, 58

jHinz, W. II 302Histria (Istros) I 147,

157, 186, 213, 231 342

hitit, Imperiul / 119, 130

hitiţi I 39, 116, 119, 131, 133Hiung-nu I 179, 224, 234Hincu, R. I 263Hoarda Albă II 223Hoarda de Aur I 10, 40, 77,

99; II 47, 51, 54, 55, 72— 75, 82, 85—91, 93, 94, 101, 104, 106, 107, 116, 120, 133, 138—141, 144—146, 156, 161, 162, 167-176, 179, 180, 187, 195, 204—207, 217, 222—224, 226, 231, 233, 242, 257, 259, 289, 294, 331

Hockmamm, O. I 346, 347Hodosiu, I. II 306Hoenigswald, H.M. I 129Hoffmann, W. II 326Hogea Omar II 141Hohl, E. I 347, 348Hohlweg, A. II 300Holban, M. II 241, 242, 247,

248, 252Holmquist, W. I 348Homan, B. I 305; II 108,

239Homer I 158Hommel , W. / 117Horedt, K. I 233, 264, 340Ilorezm I 273; II 44, 45,

47, 54, 57, 222horezmieni I 273, 295Horodle II 232Hotin II 333Hoven, B.E. I 302Hrozny, B. I 130Huang Ti I 179Hulagu II 62, 72, 86—90, 99,

138, 140, 225Hulu Mohammed 11 259

356

156,

12 4,

-170, 188, 10, 211,

226,

Humor II 333Hunedoara, jud. I 264, 265huni I 21, 39, 140, 179, 197,

204, 208, 216, 218, 220, 224—226, 228, 234, 236, 238, 242, 245, 246, 254— 256, 304; II 39

hunilor, Imperiul I 204, 228, 245

Hurdubetziu, I. II 327Hurmuzaki, E. II 107husiţi II 239Hvoilca, V.V. I 129

I

Iafet I 117Iaik (=fluviul Ural) II 61 Iaila I 94; ZI 189, 237 Iakobson, A.L. I 269; II 31,

33, 201, 298 Iakubovski (I'acubovschi,

Iakoubovski), A.I. I 300;II 33, 64, 65, 67, 68, 74,93, 102—104, 106, 244,

249, 297 Ialomiţa II 208 lalta I 24, 78 Iambor, P. II 240 Iancu Corvin de Hunedoara II 267, 268, 270, 271,

277, 284 laroslav cel Mare (înţelept)

I 296, 325Iaroslavschi, I. I 201 Iasca II 168, 198 iaşi I 216, 218; II 198 Iason I 146 Iaşi, oraş I 68, 69, 219, 233,

340, 348; II 168, 198, 231,251

Iaşi, jud. I 166, 231 laxarte (=Amu Daria) I

162 iazigi I 173, 213, 219; II 168,

198 Iberia (în Caucaz) I 239, 300,

313, 330; II 70 Iberică, Peninsula I 249 iberici II 25 Ibida I 251Ibn al Athir II 25 48, 57,

116

Ibn Battuta II 84, 106Ibn Fadlan I 283Ibn Haukal (Hauqal) I 273,

302Ibn Khordabdeh I 283Ibn Rusta I 278, 283Iconium, stanat II 25, 110Ieonomu, C. I 129Idrisi 1 89, 329Ierusalim, oraş I 37, 314;

II 9, 12Ierusalim, regatul latin II

44, 88Iessen, A.A. I 168Igor I I 293, 294, 344Igor Sveatoslavici II 26Ikle, F.W. II 66Iii I 216Iliaş, fiul lui Alexandru cel

Bun II 255, 256Iliescu, O. I 7, 48; II 110,

202, 335Iliescu, VI. I 231, 263Ilinskaia, V.A. I 166illiri I 250illiri, împăraţii I 214Illyricum I 242Ilovaiski, D. I 290Imereţhia I 239, 314; II 63Imperiul atenian I 154Imperiul bizantin, v. BizanţImperul britanic I 86Imperiul carolingian I 297Imperiul chinez I 178, 207,

230, 320Imperiul iranian I 97, 125,

143, 171Imperiul latin de Răsărit î

10; II 23, 26—28, 47, 76, 88, 91, 92, 95, 116

Imperiul macedonean I 148Imperiul otoman I 40, 105,

197; II UT, 204, 227— 229, 231, 237, 254, 266, 268, 271, 275, 278, 281, 285, 287, 288, 293, 303

Imperiul persan (v. şi Im-periul iranian) I 139, 152, 153, 243

Imperiul roman I 14, 58, 8D, 87, 102, 178, 179, 181, 183, 187—191, 193, 195, 197( 204—206, 209, 211— 213,221,222,224, 225,229,

357

Ion iţă Caloianul II 18 Ioniţă, I. I 202 Iordan, Al. I 52, 70; II 312 Iordanov, K. I 130 lordănescu, A. II 327 Iorga, L. I 80; II 328 Iorga, N. I 7, 8, 10, 19, 20 25, 29—31, 37, 43—46, 4s' 54, 56, 57, 62, 64, 73, 80, 84, 98, 102, 104, 105, 167, 327, 336; II 196, 199, 200, 202, 208, 237, 240, 241, 244, 245, 252, 257, 271, 295—297, 300—305, 328 336

losif, chagan I 276, 277 losipescu, S. II 151, 201, 202,

241, 248, 249, 252, 297 Irak II 25, 46, 57, 62, 85, 86,

123Iran (v şi Persia) J 140, 141, 143, 179, 205, 209, 2li, 220, 239, 243, 282, 324, 337; II 44, 45, 47, 53, 56, 72, 87, 99, 106, 123, 138, 162, 197, 222 iranieni I 10, 88, 89, 96, 112, 118, 136, 141, 170,172, 175, 179, 208, 215, 218, 219, 221, 233, 253, II 6 Iranul de Nord I 207; II 28 Iranul de Vest II 57 Irina, soţia lui Constantin

V I 275 Irina, soţia lui loan II

Comnenul I 345 Irisului, Valea I 186 Irlanda I 75 Irmscher, J. I 168, 305 Irtîş II 46Isaac I Comnenul I 323, 324 Isaac II Anghelos II 17, 21,

23, 330 Issac din Mangup II 287,

303 Isaccea I 171, 252; II 109,

238Isaktcha (=Isaccea) I 252

230, 242, 312. 316; II 117, 278

Imperiul roman de Apus I 181, 225

Imper iu l roman de Ră -sărit, v. Bizanţ

Imperiul romano-germanic 1/ 10, 255

Imperiul sasanid I 209, 210Imperiul scitic I 96, 141,

146. 150, 172Imperiul ţarilor I 120, 215,

277India I 151, 227, 243, 244,

320; II 45, 46, 102, 123,147, 148, 157, 161, 223,279

indieni I 205indieni din America II 149 Indiile Occidentale II 149 indoeuropeni I 112, 116—

119. 124, 129, 216 Indus II 47 Inguleţ I 281 Inkerman (=Calamita) JI

262, 282Inocenţiu IV II 34 Insula Şerpilor I 148 loan I Tzimiskes I 77, 260,

294, 314—317, 325, 344 loan II Comnenul I 345;

II 12, 17 loan III Dukas Vatatzes II

78, 330loan IV Lascaris II 330 îoan V Paleologul II 184,

185, 191, 192loan VI Cantacuzenos II 144, 181—185, 200, 333 loan VII II 225 loan VIII II 254, 267, 272,

333loan (Ivanko) II 218 loan IV Comnenul al Tra-

pezuntului II 268 loan cel Nou, Si. II 332 loan, preotul II 65, 66 Ioaai fără Teamă II 267 loannes Cameniata I 307 Ionia I 214 Ionice, insulele II 11 ionieni I 147—150

Isaurieni I 236, 259 Ischboldin, B. II 68 Ismail I 252 Isonzo II 285 Isprahan I 140 isssedoni I 151

358

Istambul (v. şi Constanti-nopol) II 147, 306

Istămi I 244Istrate, G. I 130Istria I 253istroromâni I 107Italia I 8, 96, 187, 188, 221,

228 241, 249; II 6—8, 133, 114, 124, 131, 135, 136, 143, 144, 157, 191, 209, 233, 239, 262—264, 285

Italia Meridională I 150; II 10

italieni I 7, 12, 16, 21, 39, 94 97, 238, 239, 303; II 6, 13—15, 27, 34, 94, 98, 99, 102, 118, 119, 123, 132, 133, 142, 144, 146, 160, 162, 172, 236, 279, 290

Itil (=Volga) II 84Itil, oraş I 273; II 76Iulian II 77Iurii Konceakovici II 59Iurii de Suzdal I 331Ivan I- Kalita II 206Ivan IV ce l Groaznic I I

259, 295Izborsk I 288Iziaslav II I 331Izmail din Sinope II 278tzz ed Din Kai Kavus (Ka-

kaus) II II 24, 89, 90, 98, 110

Jacope, v. Bartolomeo diJacope

Jagelloni II 217, 239 Jaice II 284 Janin, R. I 30, 56, 71 Janssens, E. I 30, 56, 60;

II 110Japonia II 149, 178 Jaubert, A. I 103 Jaylak II 138 Jean de Brienne II 57 Jenkins, R.J.H. I 104 Jerphanion, G. de II 24 Jettmar, K. I 167 Jirecek, C.J. iz 136 J lva, C. II 63

Joao I II 297Johannes de Viktring II 242Joinville, J. de II 52, 67Joiţa, V. II 249Jon'es, G. I 309Jordanes I 216, 232, 251—

253, 255, 265 juan-juan I 243, 244 Junker, H. I 82 Jurewicz, O. I 338; II 33 Justin I I 238 Justin II I 244 Justinian I I 14, 21, 77, 139.

236, 238—243, 245, 248,251, 262, 343 Justinian II

I 259, 274, 275,312, 313, 343

K

Kadlec, K. I 268 Kai Kavus, v. Izz ed Din Kalka II 29, 59, 60, 69 Kama I 246, 272; II 46, 259 Kama Mijlocie I 344 Kama Superioară I 344 Kambalik II 102 Kâmpfer, F. I 264 Kandahar IZ 46 Kara Deniz (=Marea Neagră) I 90, 98; II 148 Karagodeas I 157 karaiţi I 276, 277, 302 karakitai II 45 Karamania II 268, 278, 286 Karasu II 161 Kargalov, V.V. II 69 Karger, M.K. I 346; II 334 karluci I 320 Karpov, S.P. II 33, 201 Kars I 324; II 19, 63 Karsedon I 146 Kartlia I 314; II 63 Karyskovskii, P.O. I 202 Kashgaria I 205 Kasim II 259 Kaszonyi, Fr. I 260 Kazan, regiunea II 224 Kazan, hanat II 259 Kazwini II 57 kedari (=cumani) II 34 Kehren, L. II 249, 250

359

Kekaumenos, Katakalon I 324

Kerci, strîmtoarea I 93, 149, 150, 156, 193, 240, 272; 11 31, 76, 101, 189, 282

Kerci, oraş 1 210, 341, 343Kerimberi 11 257Kermian 11 227Kesin Hissar 11 272Keszthely, localitate / 264Keszthely, cultura 1 249, 264kevaiţi 11 46Kevonian, K. 12 307Khodja-ed Din Abderrah-

man El Khrun 11 84Khotan I 206Kienitz, F.—K. 1 38, 58Kiev, oraş 1 82. 114, 289,

291, 294, 300, 332, 334, 341; 11 16, 26, 27, 34, 61

Kiev, regiunea / 141Kiev, cnezat (v. şi Rusia

kieviană) 1 294, 295, 298, 325. 331, 332; 11 59

kievieni / 344Kilindj Arslan IV U 63Kimmig, W. 1 346Kin 11 44, 46, 47Kiracos de Gantzag 11 50Kirfel, W. 1 348; 11 336Kiriţescu, C. 1 230kirkizilor. stepa I 140, 327Kirn, P. / 348; II 336Kirpicnikov, A. / 346Kisse II 162Kitbuka II 87Kizil Irmak II 63kîpciaci (=cumani) I 322;

' II 25, 26, 58, 60, 74, 75, 85

Kîpciak (=Hoarda de Aur, Stepa cumanilor) II 62, 71—73. 81, 83, 84. 86—93, 97, 100, 101, 115, 134, 138—144, 146, 156, 158, 160—162. 168—170, 180, 181, 204, 205, 209, 211, 222—224, 226, 233, 234, 245, 246, 257

Kleiman I.B. I 202KJimata I 274Klindt-Jensen, O. / 309Kliucevski, V.O. I 290Knauer, F. I 290

Knipovic T.N. 1 169 Knoll, P.W. II 243 Koa-Sien-Ce I 320 Koestler. A. I 302 Kokcii ;/ 38 Kolarov, Kr. 11 300 Kollautz, A. i 262—264 Kolonteva 1 118 Komarovo I 344 Konia I 326 Konstanz II 239 Kopa // 101 Kornemann, E. I 58, 190,

198, 201Koselenko, G.A. I 201 Kossinna, G. i 128 Kossovo II 194, 217 Kostromskaia I 144, 341 Kotatissium (Kutaisi) I 239 lvotlug-Timur 11 187 Kovalevskaia, V.B. 1 233 Kovrig, I. I 233 Kowalski, T. / 328, 337 Kramers, J.H. I 302 Kretschmayr. H. II 195 Kretsehmer, K. / 10; II 108 krivici I 288 Krivtzova-Grakova, O.A. I

130Kropotkin, V.V. 1 301 Krum I 283, 285 Kuban I 114, 116. 125, 137,

144, 145, 158, 172, 193,225, 257, 273; 11 58, 101,117, 124, 160. 259

Kubilai 71 47. 72, 86, 139 Kubrat I 257 Kucea 1 179 Kucera, M.P. 11 334 Ki'iciluj II 45 Kuciuk-Kainargi 1 17 Kuciut Mohammed // 2S9 Kuklina, I. V. I 169 Kulakovskii (Kulakovsky),

LA. / 232, 252 Kulikovo II 188, 217, 294.

332Kutlumus II 247 Kul Oba I 157, 341 Kunig 1 290 Kur 17 87 Kutaisi I 239

360

7 233

Lac, Lak I 10; II 73, 105 Lackfi, Andrei II 208, 242 Lacko, M. I 56 Lacroix, P. II 332 Ladislau IV II 92, 94 Ladislau V Postumul

271 Ladislau al Neapolului

230LadQgaţ I 288 Lagny-sur-Marne II 120 Laiou, A. E. U 197 Lajazzo II 99, 123, 162, 163 Lakritos I Toi, 155 Lamb, H. II 65 Lamberto di Sambuceto U

126, 137Lamprecht, K. I 33 Lampsides, O. I 30. 56, 60,

63, 71, 103, 333. 335; II298 Lannoy, Guillebert

de214, 239

Lapedatu, Al. I 5, 46. 63 Lapin, V.V. 7 168 Lascaris, M. 7 15 Laszlo, Gy, 7 264

17, 21, 23, 26, 89, 97,118, 164, 169. 179, 265,E72

Latium I 253 Lattakia II 12 Laţcu (Ladislau) II 216 Laurent, H. 77 122, 132,

150, 152 Laurent, V. 7 26, 29, 48, 54,

55, 67, 71, 83; II 98, 103,110, 207, 242, 307, 310,313

Laussane 7 100 109, 131, 149 Lavaggio, Vivalde 77 160 kazăr, G . II 327 Lazăr Hrebljanovic 77 194

361

Lăzărescu, E. I 5; II 208,243

Lebedia I 279, 303 Lebunion I 326 Lecca, O.G. II 325 Lech, K. II 106 Leib, B. I 335 ■Lcipzig 7 228, 234 Lembcrg (v. şi Lwow) II

207, 246Lemerle, P. II 199 Lemmcns, P. I 150, 152, 153 Lemnos II 284 Lencăuţi II 330 Lendit II 133 Leningrad 7 278 Leon II I 236 Leon IV Chazarul I 275 Leon VI cel înţelept I 287,

343, 344Leontocastron II 188 Lerici II 282 Lesbos II 175, 221 Lestrygomi 7 147 Letonia II 131 letonieni 77 73, 104 Letcani I 231Leuke (=insula Alba) 7 148 Levant I 9. 85; II 7, 9, 11, 88, 95, 118, 123, 129, 134,

149, 156, 162, 163, 170, 174, 175, 192, 193, 220, 266 Levcenko, M.V. 7 309, 338Lewis, A.R. 7 30, 56, 60Lewis, B. I 301lezghieni 77 58, 81, 83, 101

Liberov, P.D. 7 167Lica, V. I 201Licaonia I 326Lichacev (Likhachov), D.S.

7 308, 349; II 34, 336 Licinius Pater 7 343 Licostomo, Lycostomo I

254; 77 189, 201. 237 Liegnitz 77 62. 331 Ligeti, L. II 104 Limper, B. 77 68 Lipp, W. 7 264 Lisabona I 86

■1

Kuten Kutan II 59 lăzi I 239, 274; II 26kutriguri I 228, 235, 242, Lazia I 239, 312, 330

245

33, 68, 151, 202, 203, 250, Leucon I I 160, 161

latini (=occidentali) 77 15, Leverkiihn, Adrian 7 22

Kuznetzov, V.A. irvzikos I 343Kyzikos

II

II

909 217, ^M> 251, 252, 280

I33 . nmbardo

S:

4^dovic IX?'? D I 301,

302 Ludwig, E. I J / -

' - ■

90;

246. 280, 29 I 16 2

Jj2 -_ occidentala

dinastia MaSonianâ ^ 1 4 , 3 2 3 . ^

269, Madara

Senc^n-Heieen.

°r

254.

283-285, 295, 299,

305'. 306, 3 iafârigi I

331

303p h . II 33

362

92—94. 137, 150, 160 213, 257, 272, 282, 318; II 13, 17,29,31,58,76,78, 81, 101, 116, 124, 129, 175, 246, 266, 291, 293 Marea Baltică I 75, 95. 119, 151, 179, 212, 213 215, 231, 272, 273, 291 293; II 123, 131, 133 146, 149, 162, 207, 211 246, 283

Marea Britanie II 171 . Marea Burgar (= Marea

Neagră) I 292Marca Caspică I 91, 94, 151, 187, 192, 202, 216, 217. 244, 272, 295, 331; II 40. 58, 72, 81, 86, 123, 139, 161, 211, 259 Marea chazarilor (Bahr alKhazar) I 89. 272 Marea Chinei I 97; II 46 Marea Egee I 74, 88, 95, 150, 187, 214, 326; 11 11, 9G, 114, 131, 134, 158, 174, 194, 221, 222, 228, 238, 256, 264, 284,

285Ionică U 221S f; if(M-area L,ww 107

Leoninum) 1: w, Ma. Marea cea Mare1

iN^k9 ' 214. 179

;"5j 1

a ^216, 226, 232 Marco'Polo v P marcomam i - u

Marcu, Al. I 5 Mare Majus t= giore, Mer Marea Neagră) I I 9

Mare nigrumMarea Adriatica J *»J -II 8, 10, 62, 157, 1 173 184, 192, 193, * 230, 284 Marea de Azov I 25,

363

00.

289

I148 g3 168

ngu a-hcodovo),nguP t- 218 278; II gj io 263, 267, 291,

3 l

Mann, Th. I 22Manolescu R^ j 330;Manuel I V0" 90 Ti

12. 10, I9 'fu„„c

i325, 33

Mao-TuervMarach I «1 Maraglie II »', Maramureş I

l / D , ' ■ • • •

' 266, 277,

123,

268,

I 301,

277, *'" 291. 293 ,33

129

296, 286,M.302.

C A II 34 "!

l2V 211, 217,

• i 157; II 44>g 9Î, 123, 140, Ho, 924. 225

/_. Gothia), „ r,pa, U; H 262, 26, .287, 299

1 244 , . T[= Boniak) 1

5 264

l

210,209,

^ rco

Mag.TH4 I06, f^ 192', 223,280

Jpaară. passim9.,

149

Marea romanilor (Bahr alRum) I 89, 284 Marea

Roşie 7/ 146 Marea Rusiei (== Marea

Neagră) 1/13 Marea ruşilor (Bahr al

Rus) / 89, 292 Marea Trapezuntului (=

Bahr al Tarabazunda)I 89

Marea varegilor 7 288 Marele Comnen 77 25, 28,

99, 101, 123, 167, 178 Măria, fiica lui Ludovic I

77 217 Măria de Mangup 77 285,

303, 333Marian, B. 7 130 Marignoli, Giovanni da II

139SVIarinescu, C. II 65, 66 Marinescu, M. I 335 Mariupol I 92; II 59 Markevici, V. I. / 127, 129 Marko II 332 Marquart, J. 7 243, 262,

265, 273, 277, 280, 284,300, 305, 309 Marr, N. I.

I 117, 129 Marshall Lang, D. / 268 Marsilia I 86 Martin I 7 259 Martin, M. E. II 31—34,

' noMartino da Canale 77 159,

ilB6Martino di Milano II 128 Martyropolis 7 312 massageţi 7 151 Massalia 7 85 Masson, V. M. I 127, 129 Mas'udi (= Macoudi) I

270, 277, 283,' 291, 295,309 Matarka (=

Matracha) 7272

Matealf, D. M. I 302 Matei Corvin II 284

Matracha / 272, 295, 319 330, 338; 77 13, 21 31' 76

Matschke, K.-P. // 200 Mauri ci us 7 241, 247, 248 Mauroeastron (= Moncas-tro, Cetatea Albă) 7 14 316; 77 101, 169, 189 214, 218, 298 Maiurovalle / 240 Maurus / / 9 Mavrodin, V. V. I 309 Maxim, M. // 249 Maximin, Maximinianus /

213, 343Mazon, A. // 26 Macin / 171; // 209 Mâciu, M. // 312 Mâle, E. / 220, 233 Mc Neill, W. H. // 31,

302Mecca 7 37 Media / 217 Medin, A. II 203 Medma / :17 Mediterana, v. Marea Me-

diterană Mediterana Orientală I

153; // 149, 163, 233 Meduza / 341 Megara / 148, 159 Mchdia // 11 Mehedinţi, S. / 43 Mehmed II, v. Mahomed

TIMehmed, M. A. 7 335; 77

248, 249, 300, 304, 335, 330

Melik II 24 Melitene / 324 Mclitopol I 191, 282 Meliukova, A. I. 7 167 Meloria // 157, 164 Memmel / 119 Memphis / 151 Menandru 7 244 Menghin, O. 7 128 Mengli Ghirei 77 289, 291 Meotida, lacurile Meotide

1

Matei de Paris II (= Marea de Azov) 1Matilla, E. I 56 137, 160, 216, 279Matrica, Matriga (=Ma- meotieni. meoţi 7 118, 160

tracha) 77 76, 78, 293 Merpert, N. I. 7 127

364

________— ^

97' 186> 228 220, 225 ''28 ?29 ??«Mesopotamia / 114, ng 248 ' ~

'

M 1 8 7-1 9 6 > 3 1 4 ; > M i 1^ a m o r a v i ) '2 8 3'

Metz 77 52Metzger, H. 7 347Meuteche 77 227mezi 7 136Micene 7 146, 158Michailov. G. 7 269Mihail 1 Rangabe 7 344Mihail II 7 344Mihail VII Dukas Para-

Mihail VIII Paleologul 7 10; 77 88. 89, 92, 93, 95, 97, 115, 157, 160, 163, 169, 173, 203, 330

Mihail IX 77 106, 330Mihail Paleologul din

Trapezunt 77 190

Mihail Şrşnian 77 206Mihail Sirianul 7 253, 265,

267Mihailova, M. B. 7 169Mihăescu, H. 7 263Mihăilescu, V. 7 43Mihăilescu-Bîrliba, V. 7

167Milano 77 134, 164, 165,

172, 184, 187, 261Milcov 77 208milesieni 7 147

r 148. 149. 152. 153,

, -, K. 1 103 Miller, T. S. 77 200 Miller, W. 77 29, 195 Milutin Uros II. v. ŞtefanUros II Milutin Minea, I. 77 240 II 139 ia 7 314

1B, F H- l 'J9- 61, 165. 16/, 169

U[Z?k)- V- ! 284> 285. •™b; 77 69Minotto, Girolamo 77 27? Minusinsk 7 145 949 Miran 7 206

365

10, 89, 171, 181, 185— 190, 192, 194, 197, 202, 342; 77 25

Miyakawa, H. 7 262—264 Mîrzescu, Gh. 77 323 Mo" awya 7 313 Mocenigo 77 221 Moehov, N. A. 77 244 Moesia 7 189, 190, 192, 195,228, 242, 247, 252, 257Moghilianskii, N. K. 7 104Moga, I. 77 326Mohammed al Horezmu-' ' "" 47, 54, 57, 63

din Nessa II

90, 128, 217,70,

190,214,•232,255,280,Î > 2____

77

) //

218, 239,

Mohi 77 331 Mohlenkamp, R. 7 233 Moise 7 125 Moldova 7 11, 16, 40. 97, 99, 104, 114, 137, 163, 196, 198, 219, 282, 340; 77 63 97, 123, 141, 168, 198, 204. 208, 210, 215, 218, 220, 229— 245. 249—252, 254. 263, 266, 271, 276, 277, 284—288, 291—294, 3 304, 332, 333 Moldova de Jos 7 212

190, 208, 256 Moldova de Nord (Sus

206, 231moldoveni 7 90, 99, 304; 77 216, 232, 254, 255. 287 Molmenti, P. 77 336 Molnar, E. 7 303 Molocinaia 7 282

Monah, D. 7 129 Moncastro (= Mauroeas-

tron, Cetatea Albă) 799; 77 214, 251, 263, 264,275, 298 Mongka 77 61,

62, 64, 71,86

■i

T

■■ i■■■■mongol, Imperiul / 10 21,^̂ Moroşan, N. N.

/ 12624, 40, 97, 218; // 36, Morozzo dclla Rocca, R II38, 46—48, 56, 62, 71, 28, 151

1 72, 86, 92, 94, 97, 98, Moruzi-Cuza, M. / 340

1 112, 114, 126, 138, 162, Moscal u, E. I 201169, 172, 189, 195, 208— Moscaţi, S. I 58

211, 237, 247, 253, 257, Moscova, oraş / 68; II 222

^ ^ l i 259, 260, 289, 295 Moscova, cnezat // 148mongol (tătari) / 11, 17, 206, 224, 289, 294

39, 121, 131, 137, 140, moscoviţi II 188, 217141, 144, 150, 191, 218, Mosin, V. A. I 301, 308227, 232, 278, 282, 304, Moss, II. St. B. L. // 325332, 337; II 6, 27, 34— Mosso, A. I 37, 57, 58

II 70, 72—79. 85. 87, 89— Mossul II 2592, 94, 101, 102, 104, Motawakkil / 320

ni 106, 120, 124, 128, 138, Motca, corn. I 166

IH III 139, 141—143, 159—161, M.rdât / 283m 169, 174, 176, 179, 187 Mstislav Mstislavici // 59,

i ; I I . 189, 205, 206, 208—211,

II 222, 226, 233, 236, 241, Miiazzo, Giovanni II 194

■ . i III ■ 242, 259,265,267,276, 279, Miiller-Karpe, II. I 120,280, 282, 287, 291, 293, 127

III 305, 331, 332 Muncaeva, R. M. I 127

■ fl l Mongolia / 151, 178, 206, M'unchen / 55. 65, 67, 63,1 Jfl 11 207, 224, 245; II 44, 31 117, 341; // 330

1 jfl Mongolia Superioară I Mundzuk I 225140; II 62 Munteanu, B. / 43, 62

1 fl Mongos I 318 munteni I 90; II 218, 219.Montandon, G. // 65 228, 229, 238, 248, 254,

li Montauban // 42 269

11 11 Monte, v. Gioacomo da Muntenia (v. şi Ţara Ro-Monte mânească) / 139, 183,

1 1 II Monteoru, cultura / 34f ) 213; // 28, G3, 70, 208,

II 1 Montferrat II 233 210, 238

II 1 Montfort II 95 Murad 1 II 194

II Montpellier II 133 Murad 11 // 254, 268, 269,

II 1 Montreux / 109 271

II 1 Morand, P. I 82 Muratorius, L. A. II 243Morariu, M. I 64 Mureş, jud. / 170

D Moravcsik, Gy. I 104, 235, Mureşan, C. // 299—301264, 300, 303, 306 Mursa / 252, 265

moravi / 286 Murgulia. N. M. P. / 338Moravia II 62 Mursianus / 251, 252Moravia Mare / 284, 287 Murzin, V. I. I 106

IU Morava, Morvak (= Mo- Musa II 229, 238

I ravia) I «84 Museus I 252Mordtmann J. H. / 101 Musianus / 252mordvini // 61 Musicescu, M. A. // 336Moreea II 97, 185, 225. Mustafa, fiul lui Baiazid

264, 268, 284 I // 238Morosini, Frasio II 163 Musset, L. f 309

ii Morosini, Ruggiero II 163 Muşat, M. / 305

366

_______________________

1 ■ ■

Mutafciev, P. II 103, 201 Nicephor I Phokas I 15

,203 Nicephor II Phokas / 344 ■Mvriokephalon // 17 Nicephor, patriarh / 344Mytilene / 149; II 192 Nicol, D. M. // 106, 200,

249, 301Nicolae V // 272

N Nicolae I, ţarul Rusiei / 77Nicolae Alexandru // 209,

naimani II 46 248Naissus (= Niş) I 213 Nicolescu, G // 151IJakalakevi I 239 Nicomedia / 215; // 24 ■Nandar, Nandarin I 28. : i Nicopole // 204, 221, 225, ■ ■Nandriş, Gr. I 266; II 323 230, 237, 249, 267, 27 0 ■Nankin / 224 Nicopolis / 195 I 1Napoleon I / 77; II G7 Nicorescu, P // 250, 251, ■Napoli, M. I 58 302, 336Nasonov, A. K. II 67, 107, Niederle, L. / 252, 260,

244/ 264, 265, 290, 300, 308Navarinul Vechi // 184 Nikonorov, V. P. I 199Naxos II 228 Nil II 57, 84Năsturel, P. S. / 30, Oii. Nipru, fluviu (v. si Borys-

61, 2G3, 338; // 107, 110, thenes) / 95, 108 137,197, 248, 252 151, 169, 173, 183, 225,

Năvîrnet / 137, 166 232, 251, 254 279, •>81Neagoe, M. II 303 282, 290, 291. 293—295,Neamţ, jud. I 114 303, 331; II 61, 168,Neapole (Napoli), oraş 1 225, 246, 282

7; // 91, 191 Nipru, liman I 149; // 232Neapole, regat // 209. 285 Niprul Inferior / 178, 191;Ned'ao I 234 // 259Negroponte II 16o, 183, Nistor, I. I. / 5, 46

285 Nistru, fluviu / 8, 13, 15,Negulescu, P. P. / 43 54, 92, 93, 100, 105, 106,Neithardt, A. A. I 166 193, 215, 232,251, 253, 254,Nemanizi II 173 304, 316; // 101. 123,neo-eleni / 243 168—170, 189, 198, 206,Neoptolem I 185 208, 211,216,231,232, ?4?Neorion, poarta II 14 256, 263, 275, 332Nero I 7G, 192. 193, 198, Nistru, liman / 78, 149, 196,

■843 254; II 218, 232, 298Nerva I 343 Niş / 343; II 194, 268Nestor, cronicar / 2! 38 Nişapur / 272

291, 308 Niya (Ni-yang) I 208Nestor, I. / 44 ie»5 166, N.nd.r. / 283, 284, 307 ; //

172, 231 69Neugerii II 94 Noe / 117Neumagen / 180 Nogai // 90, 92, 94, 107,Neviodunum / 2.52. 253 138, 159, 161, 167—170,Newman, B. II 329 188, 197, 205Nibelungi I 225 Noin-Ula / 151, 206Niceea, oraş I 325 326 ; / / Noonan, Th. S. / 302

23> 25, 88^ 185, 330 Nordenskiold. A. E. // 108Niceea, Imperiul do la // normanzi / 97, 337; // 10,23, 28, 46, 47, 78, 117 L'O

367

norvegieni / 291Notaras // 272Noua Romă (= Bizanţ) 1

275, 312; II 117 Nova Justiniana / 240 Novgorod / 291, 332; // 49,

55, 61, 131, 146 Novietunum / 251—253 Noviodunum (= Isaccea)/ 171, 140, 251—253

Novocerkask / 221 Novorosiisk / 93 iNoyon / 252 Nubar, H. / 1C8 Nur Deulet // 289 Nyan-Yang / 144 Nyberg. S. / 11 Nympheea / 150, 153; // 95, 100, 108, 115, 158,

172Nystazopoulou-Peiekidis M ^

11 31. in, 200 JOI Onegesius I 226. 227298, 299 '

'

onoguri, onoghunduri /

o

Oberlănder-Târnoveanu, E. II 107

Oberlănder-Târnoveanu, I.// 107

Obluciţa // 293 Occident, v. Europa Occidentală occidentali / 90; // 19, 44,

turcj

1 36.

Ogodai II 61, 62 oguzi, oghuzi (v. şi selgiucizi şi uzi) 322; II 110' Ohrida // 332 Oikonomides, N. Oile aJtoe // 266 Okeanos / 180 Oktar / 225

Olbia / 93, 149, 156, 357, 159 162. 163, 169, 178, 179 183, 185. 190, 193. 213 Olog / 291, 344 Oiobei // 287 Olshausen, E. / 201 Olt / 213, 241 Ollteanu, Şt. // 303 Oltenia / 195 Olteniţa / 241, 261 Oniar. v. Hogea Omar

307

279, 285. 303 Opriş, I. / 63 Oradea // 49, 209Oraşul Alb (el-Baida) /

273Oraşul Galben (Sarighshar)

/ 273Qrâştiei, Munţii / 342 Orbelian. Ştefa» II 107 Orhan II 297

/ 18, 33, 60. 79. 95,

Orient 9'-. 191, 221 301.

118, 145, 305 Oceanul Atlantic / 20,

86, 103; // 147, 148 Oceanul Indian II 147 Oceanul Pacific / 20, „ 86, 205; // 52, 53, 115 Octavian (= Augustus) / 189

Odessa / 38, 93, 129, 170;// 335 Odessos (= Varna) /

148,

186. 223, 240, 342231, 233

Odobeseu, Al. / Odobeşti / 340 odrizi I 157 Oeconomos, L.

195, 327 Oeland / 272 Ogniben, Paolo // 287

98,198, 204, 249, 291, 331. 332, 7, 25. 31. 88, 134—136, 138, 227, 233, 262, 290. 294, 295 orientali // 280 Orientul Apropiat 1 85, 95, 145. 160, 312, 319; II 88, 129, 191, 220, 227, 229 Orientul latin II 15,

256 H Orientul Mijlociu /

145, 160,272,276,319; U115. 137

oseţi / 218

181,215. 298, 344; , 92, 146, 271,

190, 220, 299

85,

21,178, 286,

34. 214, 148,

50

,

81;

36S

197J 200. '244, 300, 326 ©strogoţi / 215, 225, 241 Otto II / / 10 Oţeleni // 331

Ouseley, W. / 302 Papacostea,'V. i'o,Ovada, Saladino d' // 100 Papahagi, V. // 197Ovid'iu / 192 Parasca, P. F. // 244Oxenstierna, E. C. G. / Pârducz, M. / 166

231 Parenzo // 184Oxus / 151 Paribeni, K. / 198Ozbăg, v. Uzbek Paris / 6, 9, 29, 38 68. 77,Ozolinma / 252, 254 100, 109, 338, 340 343;

// 307, 330, 333Paristrion / 316, 328P părţi / 142, 179. 193, 208Paschalis de Victoria // Pachymeres, G. // 125, 197 104Pa&a (= pecenegi) / 292 Pascu, Şt. / 48, 49; //Padisara / 240 244, 249, 299Padova // 191, 193 Passek, T. S / 127—129Paflagonia / 184; // 17, Pasuto, V. T. / 333; II 33,

23 6g 335Pairisades / 161 Paszkiewicz, H. / 308Palacos / 18a Paterculus, Velleius / 18«

Paleologi / 15; II 15, 25, Patkanov, K. P. // 10793, 96, 98. 118, 119, 127, Pauphilet, A. // 67166, 181. 186, 192, 200, 202, pavii // 8 30211, 222. 225, 229, 260, Pâcuiul lui Soare // 1092/0> 2" Păcurariu, D. // 334

Paiermo // 8 Păcurariu, M. // 247Palestina / 314; // 12 Pătroiu, I: II 249Palestrina / 341 Păunescu, Al. / 126Pali. Fr. // 196. 201, 296, Pâclişanu. Z. / 5„ ,°00' 327 Pârvan, V. / 5. 44, 64,Palmerston, H. J. T. I 82i 123, 126 134, 163,

P a 1 . . r 165, 166, 170', 198, 201,Palmiria / 312 348

palmirieni / 2'"?Pa ,. pecenegi / 40, 97, 279, 282,^amlenyj, E. / 303 287, 288. 292-294, 296,Panaaescu, P. P. I 15, 267, 311 315 322-328, 331,

306; // 153, 232, 239, 335 337242, 245 248___250

pan Ciao / 207, 208 pecenegilor, ţara / 283Pannonia, Cîmpia Panno- Pecilia / 140

nică / 127, 137, 166, Pedro de Portugal // 254,l72, 173, 183, 195, 199, i297*p. 225, 228, 246, 248, Pegolotti, F. Balducci /^°4, 264,270,279,282.286, 94; // 102, 104, 140, 148,J0°- 337 179, 180, 189, 195, 202

369

Oslo / 199 pOsman // 227 254 ^annonia Superioară / 252Ostia 1 85 Pantaleon II 9Ostrogorsky, G. / 261_ X an.ticapeia, Panticapeion

263, 333, 334; II 195 {B„D°' 153- 158, 159. 185,1Q7 oM '„. „'_ _ ia5. 188, 190, o40 244\ .;101

Papacostea, ş . / 7 , 48: / / 199, 202, '242—245, 247, 249, 250, 298, 301—303

Papacostea, V. I o , 15

Petru IV de Aragon II 182Petru Aron // 277Petru Eremitul II 277Petru cel Mare I 77 Petru, Sf. II 11 Peyssonnel I 38, 58 Phanagoria / 149, 150, 272 Pharnacc I / 184. 188, 189 191Phaselit. v. Artemon Ph fi-

sei i tulPhasis, rin I 93, 151, 186; //

123. 278Phasis, oraş I 146. 239Philippide, ' Al. / 44; // ,'Î25Philippson, A. / 37. 39, 58

101, 103

Phillipicos I 259 Phocas / 248 Phoceea // 11, 129, 174,175. 192. 228 Phormion- / 154 Phrigia 1 184, 185 Pian del Carpine (Plano Carpini), Giovanni // 27. 34. 44, 67Piatra Neamţ / 69; II 336 Piatra Neamţ-Dârmăneşti II 333Piccainiglio, Piccamiglione

// 120Picikian, I. R. I 168 Piieria / 154 Pietroasa (Pietroasele) /

221, 231, 343 Pienaru, N. // 249 Pietro di Braina / / 160 Pietro da Ferraguto // 27 Pietro II Orseolo II 10 Pippidi, A. II 249, 301 Pippidi, D. M. / 80. 168—

170. 199, 201; // 324 Pirenne, II. / 81, 296, 299, 310; II 7, 8. 11, 29, 128, 130, 145, 150, 152, 325 Pirenne. J. / 30, 73. 81, 84, 101, 102, 146, 152, 168, 169; II 326, 329 Pireu / 85, 154Pisa / 85; // 11. 157, 158, 164Pisani, Niccole // 183. 184

Pekin / 140; II 42, 45138, 139 Pelikao

II 42 Pellat. Ch. /. 301 Pelliot, P. / 11,

102, 105 Peloponez I 153, 249; II

11. 278, 284 Pencko, N. A. //

301, 302 Peninsula Iberică (\

Spania) / 94 Pentapolis / 158, 185 Pera / 7—10, 13; // 27, 71, 95, 96 98, 100 125—127, 142, 163. 165—167, 181—184, 220, 234, 237, 262, 272—275 Perama // 14 Percheron, M. II 65 Pereiaslavl / 294; // 61 Perekop // 78 Pergam I 214 Pericle / 76, 153, 158 Perroy, E. // 325 persane, sultanate // 62 persani, perşi I 39, 136, 152, 153, 208, 236, 238, 239, 241, 242, 244, 246— 248, 284, 286, 313, 325; // 49, 106 Persephonc / 341 Perşi a (v. si Iran si

64, 87,

280, 296,

108, 109; 153, 159* 173—175, 221, 2^7 263, 266^

Im-1 ..ji imperiul persan) / 40, 116,196, 197, 208i 209, 239,

260, 272, 312, 322. 33K // 49, 66, 72, 75, 76, 79, 82, 86, 87. 89—93, 101, 119, 120, 129, 133, 134. 156, 160—162, 210, 266, 279, 303

Peruzzi // 131 Pethachia II 34 Petra / 239, 264 Petreni / 114 Petrescu-Dîmboviţa,

127—129, 167 Petronas I 273, 274 Petrov, P. / 268 Petru I al Ciprului // 185

211, 313, 71,

138—140, 168. 178, 285—287,

M.

"2,

370

pisani, Vettore // 192, 193piscul Grăsani / 342pitiunt (Pitzunda) / 239pitzunda / 239; // 101pius II // 278, 284pi; utius, v. Aelianus, Plau-

tiusPletneva. S. A. / 234, 301,

334, 338, 349; // 335plinius / 252plisca / 344piocinik // 194Poarta Otomană (Sublima

Poartă) / 98, 100, 198; // 295

Podei-Tg. Ocna / 340Podolia / 128, 332; // 209,

211Podskalsky, G. // 248Poenaru-Bordea, Gh. / 231Poggi, F. / 7Pognon, Ed. // 67Poiana / 212, 231Poiana-Coţofeneşti / 341Poidebarcl, A. / 55; // 325Pala II 192Poliak, A. ÎST. II 106Polibius / 172Poliscuk L. I. / 129Polo, Maiffeo // 83Polo, Marco / 27, 79, 82,

218; // 56, 32, 83, 102, 105, 107, 123, 139, 146, 148, 161, 164, 168, 178, 197, 224

Polo, Marco cel Bâtrîn // 83

Polo, Nicolae // 83polonezi / 328, 337; II 210,

216, 231, 232, 247, 255, 256, 270, 283, 286, 293

Polonia / 40. 99, 107, 166, 212; // 52, 62, 93, 130, 131, 141, 146, 162, 204, 205, 208, 209, 214, 216— 218, 229, 231, 232, 238, 243, 246, 252, 266, 269, 276, 280, 283, 235 286 289, 293, 294

Polovţieni (= cumani) / 322, 331

Poltava II 222Poir.prania // 262, 217

371

Pompei (Cneus Pompeius)/ 187, 189, .Î42

Pompei pe VolgaII 73, 104

Pont au Change // 52 Ponteraclia (Heracleea Pon-tica) // 23, 99 Pontida preistorică / 118 Pontovenere, v. Castellino

di Pontovenere Pontul Euxin, v. Marea

NeagrăPontul Nordic / 142 Pdntul Stîng (occidental)

/ 136, 148~ 149, 158 162,189 Pontului, Regatul /

39, 89,97. 171, 184—188 193,342

Popa, M. // 249 Popa, R. // 244 Popa-Lisscanu, Gh. / 234,307, 308; II 67 Popescu, David / 232, 234 Popescu, Dorin / 167 Popescu, P. D. // 261 Popescu, V. C. / 263 Popescu-Spineni, M. // 108 Popescu-Telega, Gh. // 65 Popeşti / 164. 342 Popov, At. // 334 Popovici, O. // 317. Popovici, R. / 129 Port-Said / 86 Porţile de Fier ale Dunării / 105Postumus / 174, 180, 343 Potemkin / 77 Poţi / 239 Potideea / 154 Potles, M. / 233 Potratz. J. A. H. I 165 Prawdin, M. // 65 Preda, C. / 168, 200 Predono, v. Gabriele di

Predono Preslav / 344 Previale. L. // 110 Primaudaie, Elie de / 88,

103Primov, B. // 32 Priscus, general / 247 Priscus din Panion / 226,

234

Ra,wak I 206 Bayraond, I. W. / 58 Raynaud, F. // 150, 195

290Razelm / 240. 252—254 Rădăuţi // 332 Rădulescu. Adrian 7 170

201, 261Rădulescu, Andrei / 44 RăduJescu-Motru, C. / 44 Rădulescu-Zoner, Ş. / 104 Razboicni // 291 Râpeanu, V. / 53, 56, 70 126, 306; // 33, 69 199 241, 312Kedwitz. Claus von JI 255 Rei II 57Reich, Al IlI-lea / 107,

212Reinach, S. / 11, 163, 170 Reinach, Th. I 186, 198,

BOIRcnaudet, A. // 325 Residina / 240 Reynoldt, K. L. / 229 Rezaphevici, C. II 248 Rha (== Volga) I 150 Rhallcs, G. A. / 233 Rhode, G. II 243 Rhodopolîs (== Vardiştihe)

/ 239 Rhodos / 85, 214; // 12.

177, 221 Rhos I 289Riasanovsky, Al. R. / 308

Riazan, oraş // 61Richard, J. ' / / 66, 105, 107Riegl, A. / 220, 233Riemschneider, M. / 130 Rin / 102, 190 Ripa Tliraciae / 192 Robert de Clari 7 13; 77

160/Robert de Courtenay 77 26 Kobert de Neapole 77 170 Rockhill, W. W. 77 102 Rodfos 7 292 Rodope 77 17Roger de Fior 77 166

Rogeriu

Pritsak, O. / 305, 308 Probus / 343Procopius din Caesarea /

237, 240, 242, 249, 251, 1253

Prodan, D. // 299 Propontida 7 148 Protase, D. 7 231 Protectoratul Boerniei

Moraviei / 106 protobulgari 7 257,

329; 77 186Protogenes 7 163, 178, 179 Provence II 132 provensali 77 26, 98, 141,

279jProvins II 113 Prusia / 87; // 217, 255 Prusia Orientală // 162 Przezdziecki, Al. // 247 Ptoleineu / 218, 223, 252 Pulad // 257 Pulchra Theodora / 240 Puşcariu, S. I 44 Puterile Centrale / 101 Putoa II 332

Q

qarahanizi / 320 quazi / 208, 212

R

Rabban Ata // 50 Rachewiltz, I. de II 66, 105 Racoviţă, C. II 232, 239, 250 Radu I // 191, 216 Radu col Frumos II 285 Kagosta, R. 7 58 Raguza // 134 raguzani // 305, 306 RaJea, M. / 44 Ramazan 77 187 Răsid od(ed) Din //

67, 72, 106 Rasovsky, D. // 152 Rathlef, C. / 37, 57 Ratisbona (Regensburg) //

28Ratzel. Fr. I 57 Bavenna 7 343

42,

Şi

279,

s 77 49, 67 Kolando d'Acherio 77 128 Rolle, R. 7 166 Roma (cu sensul de oraş şi imperiu) 7 37, 85,

372

I

97, 158, 178—181, 183, 186—194, 196, 201, 204, 205, 207, 210, 212—214, 220, 228, 230, 244. 259, 260, 266, 299, 311, 313. 316, 318, 341, 342; / / 8, 9, 30, 120, 286, 293

Roman Diogenes / 325Roman Mstislavici de Ha-

lici // 26Romaji Muşat // 247romani / ie, 21, 88, 122,

132, 134, 171, 179, 183— 185, 187—193, 200, 201, 207, 208, 223, 227, 242, 250, 342; ,// 25

romani (cu sensul de bi-zantini) / 253; II 118

România (= Imperiul bi-zantin) / 12, 247; // 15, 17, 23, 27, 116, 125, 165, 174, 257

Romaskevici, A. A. 11 104. 100

româneşti, voievodate(ţări principate) / 16, 40 66, 99, 100, 126, 172, 256, 337; // 47, 98, 144, U0, 211, 214—216, 218, £30'

români / 6, 11, 12, 16, 17, 22, 38, 46, 108. 109, 133, 134, 209, 243, 255, 256, 284, 285, 287. 303—305, 307, 309, 327, 336; // 63, 69, 160, 190, 206, 208, 209, 232, 236, 277, 294, 301, 307

România I 43, 80, 93, 98. 100, 101, 106, 108. 118. 124, 143, 221. 304, 305, 343

România Mare I 105Ronciere, Ch. de la // 129Rorig, F. // 113, 120, 135Rosetti, Al. / 44R o ş i a , R o s s i a ( = R u s i a )

I 330, 338Roşia, Rossia (în Crimeea)o ; / 13, 21, 31nossi, L. / 201Rostovtzev (Rostovtzofff,

R o s t o w z e w ) , M / 1 4 50. 89, 103, 116, 124,'

373

126, 139, 145. 153, 161, 163, 16o—167, 169, 172 173, 183, 198, 199, 210' 219—221, 229, 230 233 299, 310

Roşu, Al. / 104Roth, H. / 233Rouen // 52, 129, 273Kbuge, I. / 58Rousselot, J. // 65Rovine // 219, 248roxolani / 173, 192Rubruck, Wilhelm de // 52,

78, 79, 81, 82, 102, 105Rudenko, S. I. / 234Ruffini, M. / 11Rugas / 225Rum, sultanat // 50Rum (— Bizanţ) I 284, 286rumâni / 255, 266, 267Runciman, S. // 300Rurik, I / 288, 289. 291Rudik II Rostislavici / / 26Rurikizi I 334Rus, Rus / 283, 289Rusanova, I. P. II 335ruseşti, cnezate, v. RusiaRusia, cnezate ruseşti / 13,

14. 39, 61, 77, '86, 98, 105, 107, 109, 116, 131, 215, 250, 256, 272, 273, 276, 278, 288—291, 300, 301, 323, 332, 337; // 16, 25, 28, 49, 57, 58, 61, 62, 73. 75, 76. 79, 84, 94, 206, 211, 259, 293, 305, 332

Rusia Albă / 107Rusia kieviană (v. şi Kiev,

cnezat) / 82, 270. 271, 296, 297, 299

R u s i a M e r i d i o n a l ă / 7 7 , 92, 97, 112, 124, 143, 145, 156, 173, 219, 221, 225, 233, 244, 245, 290, 322, 331; / / 26, 58, 62, 88, 97, 139, 147, 180

Rusia Roşie (haliciană) // 246

R u s i a S e p t e n t r i o n a l ă / / 146

Rusia sovietică, v. Uniunea Sovietică

ruso-varegi / 10, 288. 290, 293, 294, 299, 322

Riiss, H. I 308, 309Russel-Robinson, H. 7 230•Russia / 330Russu, I. I. / 132Rustichello din Pisa II 164Husudan II 40. 63ruşi / ( i i , 131, 290, 295—

297, 309, 319, 321. 337, 344; / / 20, 25, 26, 29, 52, 59, 63, 69, 72, 79, 81, 124, 159. 198, 207, 211, 217,222,226,259,280, 295

ruteni II 79, 81Rybakov, P>. A. / 165, 308,

333, 334; // 34, 244, 335

S

Saale / 249 Sablukov, G. S. // 73 Sacerdoţeanu, A. / 62; //

(34, 105Sacharov, A. N. / 310 Sacidava I 240 Safargaliev, M. G. II 244,

249, 298 Safafyk I 252 Sagnac, Ph. I 82 Saho, Domenico // 10 Sa: rit Denis // 330 Saint-Jean-d'Acre II 95,

134Saita'phajrnes I 163 Sajo II 62 Sakasenc I 137 Sakeagozii I 341 Salin, Ed. I 232 Salonic (v. si Thessalonik)

/i 78, 105'Salvet, Francesco // 332 •-aman;zi I 320 Samarkand I 272; II 54 Samastri II 265, 266, 278,

290Sambatas I 291 Sambucetn, v. Lamberto

di Sanibuceto Sajîio I 249 Samsun, în estul Asiei

Mici II 24

Samsun, în nordul Asiei Mici II 23, 99

Samuel Comitopulul / 31ţjSanctis. G. De / 347, 348San Gallo / 344San Giorgio, Banca di II 275

—277, 279, 281—283 289. 300

Sanie, S. I 202San Marco // 158. 193, 333Santa Pau, Ponce de II 183Sânt Elia II 331Sanudo cel Bătrîn, Mari -

no // 124, 130, 176. 177, 200, 233

Sapori // 113, 135, 151Sărai / 218; // 73, 81, 84.

85. 89, 90, 101, 102, 106, 123, 124, 146. 169. 179, 180, 187, 207, 211, 224. 260

Sara i -Ba tu (= Săra i u i Vechi) // 84, 106, 331

Sarai -Berke (= Săra i u i Nou) // 84, 106, 331

sarazini II 11, 94. 100Sardinia // 182, 184Sarighshar (Sarighshin) I

Sarkel (= Bela ia Veja) / 273. 274. 302, 345

sarmaţi I 10, 21, 39. 171— 173| 175. 178, 179, 181. 183, 185, 188. 190, 192. 194, 196, 197, 199. 207, 208, 211—216. 218—221. 225, 229, 232. 233, 253. 320

Samiazes / 218Sarosios I 245Sartack // 79, 81Sasanizi I 206, 244; // 87,

205Satzas, Sacea I 327, 33,Sauciuc-Săveanu. T. I 5,

169, 266Saundcrs, .1. J. II 66, 69sauromaţi / 118, 172Saussure, L. de I 101Sava / 252—254, 265Sevastopoli (== Suhumi) I

239; // 101, 266, 275Savvid'es, A. G. II 33Sawardi / 282Sayn, P. / 102Saycus II 112

37»

Scala, R. v. I 58 Scaii 77 131 scandinavi 7 334 Scandinavia 7 301 Scandinavică, Peninsula 7

230 Schaeder, H. H. 7 348; 77

336Schiaffini, A. 77 326 schiri 7 178. 212 Schmidt, H. 7 129 Schmidt, L. 7 229 Sehnuren 7 82 Schonebaum. H. 7 305, 30o Bchonemann, H. 7 300 Schramm, G. 7 308 Schuchhardt, C. 7 122, 126,

134Schurtz. H. I 58 Schwalbe, G. 77 243 Schwartz. E. 7 231, 233 Scilurus 7 185 sciţi 7 10, 21. 39, 112, 113, 125, 134, 136. 139, 141— 143, 145, 148, 150—152, 156—158, 161—163, 166— 170, 172 173, 177, 179, 185, 190, 192, 199, 215, 218, 228, 250; 77 39, 94 sciţi (= pecenegi) 7 326 Sclaveni 7 251 Sclavonia 77 105 Şcolari, Philippe dei (Pip-po Spano) 77 255 Scutari 77 175. 286 Scythia, Sciţia 7 242, 252 Scythia Minor 7 172, 184, 236, 237,241.242.257,328 Scythia Taurica 7 190 Sebastum (= Shvas) 7 324 Secaşiu, C. 77 319 secui 77 288. 291 Seistan 77 46 Seleuoizi 7 179 selgiucizi, v. turci selgiu-

ciziSelincourt, A. de 7 165 Selitrensk 77 106, 331 Selov (Schelow), D. B 7

168—170Semenescu, M. 7 104 Semirecie I 344 ţemiţi 7 146 77 64

Senarega 11 282Senn, A. 1 129Septimius Severus 7 180,

343Serbia J 264; II 173. 191, 206, 216, 218, 228, 256, 268, 269, 332 Sermaizes I 218 Serres II 194 Sertak (Saidak) II 239 Servia 11 86 Sestan, E. / 348. 349; 11

334Sesthlav, Seslav I 327, 337 Setton, K. M. 11 107, 201 Sevastopol, golf 11 189 Sevastopol, oraş ; 24, 93,

109. 149; 11 262 Sevcenko, I. I 334 Severin, oraş II 228, 255 Severin, banat 11 216 Si. Boris şi Gleb, biserică

de la Cernigov II 331 Sf. Geraud, v. Geraud d'

AurillacSf. Gheorghe, braţ dună-rean I 25, 93; II 108, 109 Sf. Măria, biserică din

Constantinopol II 89 Sfîntul Scaun II 134, 139,177, 180, 206, 216 Shan-Shan I 206 Shepard, J. / 335 Shtitclman. F. M. I 347 Siam // 178 Siatkowski, J. 7 268 Siberia 7 221, 233, 264, 340; U 36, 46, 148, 225, 330 Siberia Apuseană 7 279;

77 223Siberia Centrală 7 145 Siberia Răsăriteană 7 249 Sibiu 77 65Sicil ia 1 9. 15, 150; 77 7,

9, 20. 91, 92, 98, 166, 273

sicilieni 77 291 Sidon 7 85; 77 12 Sidon Apollinarius 7 217 Sienna 77 113 Sien-Pei 7 224 Sigebcrt 7 246

375

IL

Sigismund de Luxemburg U 217, 219, 221, 230, 23J, 237, 239, 249, 251, 234, 255

Si-ffia II 45Silberschniidt, M. II 24! ,

325Siiberschmidt, W. I 11Silezia / 137; II 62Sil is l ra I 294, 316, 325,

327; II 218, 219, 298Silva, P. I 37Silvagno, Frederic II 122SUvestro I 321Simferopol I 24Siniionesou, I. I 43Simisso II 265, 260Sin an Bey II 333«indieni I 118, 160Sincus / 288SingMunum I 247Sinoe I 147Sinnpe, can I 197; II 17Sinope, oraş I 149, 153,

184, 186; II 20, 23, 24, 28, 78, 99, 167, 175, 188, 229, 262, 266

S inope . p rov inc i a I I 17 , 23

Sinor, D. I 262, 303Şiret, riu I 279; II 211Şiretul Inferior I 252Siria I 37, 94, 119, 197, 237

—239, 242, 249, 313, 316,317, 324; JJ 25, 45, 50. 58, 71, 87—88, 92, 95, 123, 146, 157, 162, 226

Siria de NTord I 314; II 11sirieni II 90, 99, 128Sircnium I 226, 247Sitalkes I 157Siwas I 10, 324; II 25. 99,

120, 226Sînicolaul Mare I 280, 281Sîntimbru II 267sîrbi II 185, 194, 226, 227,

229, 268, 269Sircu, I. I 104Sîr-Daria II 223Sjonhem I 292Skanderberg II 268, 285Skitene I 137Skoplje II 332Skyles I 157

Skyli tzes, loannos / 315 344

blavi i 10, 14, 21, 39, 107 142, 236, 238, 242—24?' 249—256, 258, 262, 264— 268, 273, 284, 287, 28S 291; II 198

slav; occidentali I 285Slavima / 259nlavoni / 253Slăvescu, V. I 41Slovacia I 264Slovaciei, munţii I 183Slovenia II 285Smilenko, A. T. II 334Smirna II 177, 227, 228Smirnov, A. P. I 165Smirnov, K. F. / 199Soden, H. v. I 347, 348Sofia, oraş II 194, 203, 268Sofia, Si'., biserică din

Constantinopol I 343, 345; II 14, 2*74, 331

Sof ia , S f . , b i se r i că d in Kiev II 16

Sogdiana I 320sogdieni I 244So lda i a (= Sudak) I 10 ,

24, 93. 289; II 6, 27—29, 60, 78, 83, 91. 99, 101, 111, 116, 142, 159, 188, 189. 194, 201, 265, 266, 282, 290, 331

Solhat (= Eski-Krîm, Sta-r î i -Krîm) / 24; I I 90, 101, 129, 138, 142, 169, 187, 202, 259, 261—263

Soliman, fiul lui Baiazid I II 227—229, 238, 256

Soliman Magnificul I 77, 198

Soliman, beglerbegul Eu-meliei II 287, 288

Solinas, P. I 57Soloşa, I 157Soloviev, A. V. I 15, 308,

338; II 31Sombart, W. II 112, 113,

135Song II 45, 47, 62Soranzo, G. II 27, 34, 199Sorba, v. Baldassare di

Sorba

376

Strabon I 92, 155 216

326Stracimir 1/ 216 Stratos, A. N. 7 263, 268 Strîmtori (Bosfor şi Dar-danele) I 9, 10.' 13. 15, 34, 35, 46. 76, 77. 87. 88, 90. 95, 96. 98. 100, 105, 108, 109, 146, 153, 160, 188, 210, 259; 17 27, 28, 88, 96. 97, 99, 127, 134. 143, 156, 158, 163—165, 174, 175, 181, 184—186, 191, 192, 194. 204, 211, 220. 222, 227, 237, 253, 256, 201—264, 266. 268— 271, 277Strobel, K. I 201 Strzvgowski, .7. 7 220, 23S Studeniţa II 332 Sturdzaj D. A. 1 104 Sturdza. M. 7 166 Stuttgart 7 36 Styria 77 285 suani 77 78 Subutaî (Subiităi) 7 66; 7157—61, 76, 205 Suceava, oraş 77 256, 332 Suceava, jud. 7 231 Suceviţa, Mănăstirea 77 332 Bucidava 7 261 Suuak (= Soldaia) 7 24, 93; 77 28. 60, 63, 91, 99, 111, 201, 260 Sudan 77 124. 161 suedezi I 288, 289; 71 55 Suedia 7 86, 272 Suei I 245 Suez I 86 Suhumi II 275 Sula, rîu 7 344 Suleîman, fiul lui Baiazid

Sorbona I 6, 7, 9, 40, 340;II 105

Sorlin, I. I 301 Soroca II 333 sovietici I 94, 107, 289,

298; II 36, 55, 74 Spania I 218, 221, 238, 265;II 7, 129, 280 spanioli II 26, 161 Spano, Pippo (v. şi Şcolari) II 255 Spartakizi I 160, 186 Spatha I 10 Spentakos I 160 Spezzapctra, Nicolo II 128 Sphengos I 318 Spinei, M. II 313 Spinei, V. I 200, 232. 309, 339, 347—349; II 69. 70, 199, 242—244. 247. 313 Spisarevska, I. D. II 306 Sporea, C. I 29, 56 Spuler, B. II 68, 69, 106, 107, 197, 199, 239, 242, 244, 249, 297 Stadtmuller, G. II 326 Stagnario. Zaccaria II 27 Stahl, H. I 19 Stalin, I. V. I 129 Btancev, S. I 269 Staniţa Elisabetinskaia 1

158Staria, II 228Stării-Krîm (v. şi Solhat) I 24; II 101,' 129, 138. 262 Statele Unite ale Ameri-

cii I 14. 78: II 113 Stăruescu, E. II 110 Stein, A. I 206 Stein, E. I 15 Stender-Petersen, Ad. I

308, 309Stern, E. R. v. I 129 Stern, II. I 348; 71 335 St. Hammars I 344 Stibor II 231 Stiehl, R. I 265 Stiernom. L. I 29, 67 Stoia, A. I 130 Stoicescu, N. I 134 232:

'I 241, 297, 302 Stoichiţă, R. / 57, 82 Stoide, C. A. II 302

II 227—229 Sulek I 273 Sulimirski, T. 7 128, 129,

135, 199 Sulina 7 93 Sulla I 187 Sullivan, K. D. 7 201 Suroj (= Soldaia) 7 239 Suzdal, oraş 77 61 Suzdal, cnezat 7 332; 7J

47 Svatopluk I 284, 287

377

Tafrali

191Taherten // teifaii / 2io ■faias / 320

TaJbot-Rice

Tallgren, A ■'aman / 147

T 7{ W, 76 ianibov // 259

*"rIs îr:

1^ ,'•«*.,222-228 Âf' 195' 2r>~ _

257, 26^' 28234' 238, 24;i;

*23, 124 ; 7^i lw- n..«6, l0-9

4' 3 ,̂ 14O-1H" 184, l87' /'i5' -1'9-381,

s; i?

: sS

> s- ?s:

^nlSa^'3^4^ 265' 290 4' "S £,D->/ 130, 102

'dT^' * ?■ ^0, 336;

Sg^ntearton / Tardu / 244 Tarim / 205 320

TaiSia de'N;rd

; Taşkent / 970 Tataria // 293

„ 7 327, 337

;«ari, v. „ longoli«tari nogai / 141 reba // n x^1

102 %m; ^ ^'si

378

Ş

Sablau T

P Fraţi-/ 341

/2

Io? "

S 22Ştefan, Sf r

289 d l n s'-'-nj 1

' GJ>- / 261. 263 3,„ nescu o f r ' J49 268, 335 ?Z * 267. 201, 202 S "32. 33 249, 252,297 ' ^ 248>

O. / 268 g /

268 / 25

5, 79

226

308

9. 229 T. / 165,

16;

M. / 116. 12( 149, 295,

332, 333 °' 303< 30 Ştefan r cp) o„.

Ş t e f a n V ^ g / 4 1 ' ~ 0 9 ' ^ 9

Şt1?^ U™^ n Milutin „ŞUÎ?17?«* HI DŞtefan DiKan 7/ ^Şt6S

340

// 138,

Chalis)

Tebriz, hanat // 86, 88, 91100, 161, 169 Teleghin

D. I. / 127 templieri // 132 Temporini, H. / 201 Temugin, v. Gingis-Han Xenedos // 156, 186, 191—

194, 261Teodor, P. / 49, 54, 61 Teodora, soţia iui Justi-

nian II / 275 Teodora, fiica lui Constan-

tin VIII / 323 Teps / 149 Terbel / 259 Terek / 225, 273; // 224,

259 Terenozkin, A. I. / 130,

135, 166, 346teutoni / 178; // 230, 255 Thamara // 19, 21, 23, 46,

331Thatul / 327 Theba / 341 Theodor I Lascaris // 23,

24, 330Theodor II Lascaris // 330 Theodor Svetoslav // 169,

170, 198. 206 Theodorescu, B. / 56 Theodbrescu, R. // 199,

202, 243 Theodoro (== Mangup) /

218; // 189, 260, 261,267, 285, 287, 291

Theodoro-Mangup, princi-pat // 253, 260, 282, 298 Theodosia (= Calfa) / 93,

150, 153—155, 160; //100, 332

Theodosiopolis / 312 Theodosius / 312Theophanes Confessor /

263Theophanes Continuatus

/ 307Theophilos / 273 283 285

289, 344Theophylaktos Simokattes

(Teofilact Simocata) /263

Thermodon / 118: // 24 Thesalia // 185

Thessalonik / 242, 249 287;// 11, 20, 147, 194' 228256

Thiers, A. / 77 Thiriet, F. // 31 32 34

298Thoma / 343 Thompson, E. A. / 232,

234TJiomsen, W. / 290 Thuret, F. // 50, 65, 63,

103, 104Thuringia / 246 Ti beri us / 343 Tiberius II / 241. 244 Tiberius, fiul lui Constant

II / 343 Tibet // 45Tichonow, M. A. / 346 Tiesenhausen, V. G. II 73,

102. 103, 106, 197 Tiflis / 239, 275, 314, 317 Tighina / 100 Tigran / 187, 192 Tilsit / 77Timişoara / 266; // 255 Timofeev, I. // 10G Timoscuk, B. O. II 335 Timar Lonk (Tamerlan)

// 153, 222, 227, 249,285, 297, 331

Timur Kutlug // 224, 226 Timurizi // 228 Tinibek II 180, 207 a'iratzian. G. A. / 201 Tisa / 54. 195, 247 Ti ta / 206 Titus / 206 Ti voii / 192 Tîrnovo // 22. 186, 191,

194, 215, 218 Tmutorokan (= Matra-

cha) / 295, 330 Togrul Beg / 324 Toharestan / 320 Tohtamîş // 195, 222—225,

249, 259Toisy, Geoffroy de // 270 Toktai (Toqtai) // 168—

170, 197, 205, 206, 331 Tolomei, G. // 203 Tomis (= Constanţa) /

148, 186, 192, 240, 241,293, 341—343

379

'"•in IIn 1/

193

6276

Tr, 13n

147

179

V<?r // ;6 < 261

ras ,,. v ^2, o» 193, YŞ I 93 l4Q

254: II 1' 2°2 ' p,t ■ J58,

219

68 \ 21

09, Ţln 100, "j J6, 7~9

>î oB 2ll !H J8fi-

L I J

9' 197, ;9< V.,

x ' ^ 2 1 6 , 2*1

\

I I

valahi ( vlahi

1 o-ij 7

303> 305

o? 90' 96, 99'; 77 7 ?3 82,

:u l de ia / 3f l

Vigna, Ari}"" 9a/7 9y

vikingi I 9q , -% ' "02

,'/r ,' do ^ 89 eJ°vac J l 'n, Gr TT 336

244; //

97 215;

104 Vinci

182

ţ inu t / 9 9 - . , li /V- ' :S24

,,, 21

di ^ 7 2 6 9 2 |3

~8', 291, ogn' ,%°J. 28o—eţieni / î2 ' ,^3 40- 90, 104 '7.-1- 15- 21

26—28, 30 %o ' Io' J7

; ^ 3 0 5 . soc - 2 9 7 - 2 9 9 -

a ( Viscont 261

77 122

ia 77

Caf-ia // J;,J

V raciu, A / 10,u'J'ia / 999

Vulp !"}VulPe, R i rh 348

( 200—202 9 ., ' IGo' 198246 261, 262 9«-' 23^- 257

W

137

319, 322 QOV ■)J1. 316- vernadsk>- G v , 344! /720

32- 330, 334. 2Ş }l% %l! {^ .237,•Wo, 309; // 1n'c -8°. 300, '.

333

iev v

61vtedimi>'rLneft // 55 Waldcmar

82, 294_9^el Sfi"nt / 77 „ 131

^ ^ V ° 7 9 ; l 8 - ^ " ^ G

' J 7/ 23

TScurt II 205

^ . 2 3 2 Atterdag 77

32- 106, 200 7

rus.

SS 248

129;

: ş

. 7

382 383

2 p r , ,

Rin ' 57> 58

i ? ^ /

Vitold

■ II

ZaSiiV4Benedett0 n 122.

Zajaczkowski, A

'J 302/ 346; // Zakythinos, D. A.

334. 335ZaJdapa / 240J 216 Zamarovskf, V. / 1301. // 34, Zajnfirescu, D. 77 249ZeitbJom, Serenius / 22Zeletin, Şt. 77 325Zemarehos / 244Zeno, Cattarino // 287Zenon / 23GZernack, K. / 264. 30804 Zevakin, E. S. // 280

301, 302 Zichia (== Circasie) I

330; // 78, 159 Ziebi] / 275 Zimnicea / 342 Zincirli / 341 Zirra, V. / 127 Zisnudava 7 240 Ziyâd-ibn-Câlih 1 320 4 Zlatarski, V. N. / 258 lel- ZoaJio, Gotifredo de // 33Zoe 7 323 206 Zoii 7 259 Zonaras 7 327

Zonchio (= NavarinuiVechi) 77 184

Zopyrios 7 162Zoroastru 7 136Zub, Al I 55, 62, 64, 69,

82 Zoirich 7 80

HI

vin

fi 29

35L X .................... 64

^^H L.

301,

// 225 / 262

104

/ 1Q3

D / D

/ 153 49 4~

296,

319,

20r>

90

U

ahmudvadj 179,

Zabergan 7 242 Z a c i famiIia

/

385 tabăra

ciakul şi alianţa acestuia cu Egiptul şi Bizanţul. Ex-pansiunea Genovei in Marea Neagră: coloniile Pera, Trapezunt şi Caffa. Comerţul genovez la Vicina la gurile Dunării şi în Crimeoa. Drumurile din Nord şi dinExtremul Orient .....................................................................Note ........................................................................................CAPITOLUL XIMAREA NEAGRĂ, PLACĂ TURNANTĂ A C ŢULUI INTERNAŢIONALEconomia colonială pontică in dezvoltarea capitalistade la sfirşitui evului mediu. Protccţionism bizantin şi

libertate comercînl^ in i........—■--156

196CAPITOLUL X I I ITAMERLAN. DECLINUL HOARDEI DE AUR Şl CHESTIUNEA DUNĂRII

Cruciada ungară şi polonă împotriva Hoardei de Aur. Formarea voievodatelor Ţara Românească şi Moldova; expansiunea lor spre Dunărea de Jos şi spre litoralul Mării Negre. Criza dinastică în Ungaria la sfirşitul secolului al XlV-lea şi unirea Poloniei cu Lituania. Invazia turcească: Nicopole. Asediul Bizanţului. Năvălirea l u i Tainerian; victoriile sale asupra Kipciakului şi devastarea Tanei. Conflictul cu Imperiul otoman în Anatolia: Ankara. Criza internă a Imperiului otoman, echilibrul puterilor creştine din jurul Mării Negre. Prosperitatea domeniului colonial genovez şi proiectele de dezvoltare a traficului în legătură cu navigaţiade pe Dunăre. Reluarea ofensivei otomane ...................... 204Note ......................................................................................... 240

38<

103

112

u

comercială in Impe ,i «r vrHIl

m bizantin şi ială in Imperiul mongol. Prosperitatea HI-lea, primă fază a evoluţiei. Recesi-al XlV-lea. Bilanţ şi concluzii ..............

din secolul al XIII unea d in secolul Note

CARTEA IVMIZA STRÎMTOIULOIt

CAPITOLUL XIIRĂZBOAIELE STRIVITORILOR PURTATE DE GENOVA Şf VENEŢIA

Genova şi Veneţia in Marea Neagră: rivalitatea lor se grefează pe cea dintre Hoarda de Aur şi Pcrsia. Războiul de la „Curzola", 1293—1299. Reluarea expansiunii veneţiene profitînd de luptele dintre Guelfii şi Ghibelinii de la Genova. Criza aşezărilor genoveze din Marea Neagră. Redresarea şi officium Gazariae. Cotitura po-liticii veneţiene în I.'5;i2. Conflictul cu Imperiul Kîp-ciakului: acţiunea comună a Genovei şi a Veneţiei şi al doilea război al Strîmtorilordintre cele două republici, 1350—1355. Politica veneţiană şi expansiunea colonială genoveză în Grimeea. Disputa pentru Tcnedos şi altreilea război al Strimtorilor, 1378—1381 .......................Note .................

CAPITOLUL XIV CUCERIREA OTOMANĂ

Războaiele dintre (urci şi unguri la Dunăre. Eforturileturcilor pentru a controla Strimtorile. Perioadă de răgaz pentru coloniili. genoveze. Dezmembrarea Imperiului tătar. Principatul Gothiei sau Theodoro-Mangup siconflictele sale cu genovezii. Cruciada de la Varna din1444 şi eşecul său. Ofensiva turcă: închiderea Bosforului de către Mahomed al II-lea. Asediul şi cucerireaConstantinopolului. Coloniile genoveze st:b regimulBăncii din San Gior;.»io. Căderea Imperiului Trapezun-tului. Războiul lui Mahomed al Il-lea cu Veneţia şi diversiunea asiatică a lui IJzuni Ilasan. înfrîngerea acestuia din urmă şi destrămarea coaliţiei pontice. Războiul lui Mahomed al II-lea cu Moldova şi cu coloniilegenoveze din Crimeea. Căderea Caffei şi a Afangupului.Campania !mpotri\a lui Ştefan cel Mare şi pacea din1479. Cucerirea ulterioară a Chiliei şi Cetăţii Albe. Monopolul otoman in .Marea Neagră .................................. 253Note ............................................................................... 297

PER A ŞTIINŢIFICA" LUI GHEORGHE BRĂTIAMJ"IBLIOGRAFIE ....................................................... 307

LISTA ILUSTRAŢIILOR............................................ 330

SURSELE ILUSTRAŢIILOR ..................................... 334

INDICE ....................................................................... 337

5886 ■■SSit»