GEORG SIMMEL: Filosofia Actorului 1908

GEORG SIMMEL FILOZOFIA ACTORULUI GEORG SIMMEL (1858 - 1918), filosof şi sociolog german a fost unul dintre puţinii care s-au încumetat să caracterizeze modul special de existenţă a ceea ce se numeşte "joc". Conştient că această noţiune este una dintre cele mai tulburătoare enigme ale filosofiei artei, Simmel îşi propune să analizeze cum se manifestă singularitatea personalităţii actorului, deşi ea trebuie să se limiteze aparent la constrîngerile unui text scris şi ale unui rol. Aliajul obţinut din obiectivitate (textul) şi subiectivitate (temperamentul) conferă armonie jocului actorului, dar impune şi realizarea unei creaţii specifice, a unei opere unice. Studiul lui Simmel a fost cunoscut la noi de către Tudor VIANU care îl citează în lucrarea sa "Arta actorului", apărută la Editura Vremea, Bucureşti, 1932. Cu două decenii înainte, Lucia STURDZA (apoi Bulandra) publicase prima lucrare românească despre arta actorului, "Actorul şi arta dramatică", Atelierele Socec&Co, Bucureşti, 1912. Dacă celebra actriţă folosea în principal cîteva surse teoretice franceze, studiul lui Vianu este bazat prioritar pe surse germane. Cele mai noi lucrări româneşti despre arta actorului sînt cele publicate de către regizorii Ion Cojar, "O poetică a artei actorului", Editura UNITEXT, Bucureşti, 1996 (ediţia a 2-a, Editura Paidea,Bucureşti, 1999), Mihai Măniuţiu, "Cercul de aur", Fundaţia culturală "Camil Petrescu" (Revista "Teatrul azi"-supliment), Bucureşti, 2003, volum care reuneşte, într-o ediţie revăzută de către autor, studii publicate sub formă de cărţi în anii '80, şi actorul Florin Zamfirescu, "Actorie sau magie", Editura Privirea, Bucureşti, 2003.(M.P.) În jocul actorului, există o contradicţie internă, adevărată enigmă în cadrul filozofiei despre artă. Pe scenă, se crează impresia unei expresivităţi spontane, ieşită din adîncul sufletului şi temperamentului celui care joacă, din manifestarea unei vieţi imediate, determinată de aceasta şi de destinele reprezentate. Această viaţă exprimă miracolul printr-un conţinut dat şi format în altă parte, prin cuvinte şi gesturi cărora actorul, cu sensibilitatea sa, cu comportamentul său, supus propriilor sale reguli, le-a găsit sensul şi relaţiile ca pe o strictă necesitate exterioară. În măsura în care conţinutul obiectiv al jocului actorului şi subiectivitatea sa creatoare sînt în acelaşi timp extrem de separate, dar şi unite, trebuie ca exigenţa ideală a acestei performanţe să fie o creaţie specifică, rezultată din parcurgerea tuturor acestor elemente, şi nu una previzibilă. Rolul, aşa cum este el găsit într-o operă literară, nu poate el singur să fixeze această exigenţă. De exemplu, este extrem de clar că un rol precum cel al Doamnei cu camelii, asumat cu perfecţiune de Sarah Bernhardt, ne va părea nesatisfăcător şi plin de contradicţii dacă o personalitate artistică total diferită, să zicem Eleonora Duse, l-ar juca adoptînd aceeaşi concepţie şi acelaşi stil; sau dacă Josef Kainz l-ar copia pe Salvini şi concepţia sa despre Hamlet. Am avea atunci impresia că aceste creaţii literare obiective - Marguerite Gautier sau Hamlet - nu exprimă decît exigenţe rigide cărora actorul trebuie să li se supună pur şi simplu. Probabil,

GEORG SIMMEL: Filosofia Actorului 1908

Documents

Transcript of GEORG SIMMEL: Filosofia Actorului 1908