geografie

4
Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene Convenţional, istoria construcţiei Uniunii Europene întruneşte cîteva etape. Prima etapă (1951 – mijlocul anilor ’70), considerată şi „veacul de aur al Comunităţii”. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuşită a Pieţei Agrare Unice, aderarea la CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda. Formarea pieţei comune a condus la transformarea monopolurilor naţionale în transnaţionale şi la trecerea ţărilor membre de la economia de tip închis la cea de tip deschis. 18 aprilie 1951. La Paris, reprezentanţii Franţei, Italiei, RFG, Belgiei, Olandei şi Luxemburgului au semnat Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi a expirat la 23 iulie 2002, fiind încheiat pe o perioadă de 50 ani. CECO avea drept obiectiv crearea unei pieţe unice sectoriale. 20-23 octombrie 1954. În baza acordurilor de la Paris, la Conferinţa de la Londra, au fost precizate modalităţile de extindere a Pactului de la Bruxelles, transformat în Uniunea Europei Occidentale ( UEO). 25 martie 1957. La Roma au fost semnate Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea CEE a constat în promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în comunitate şi crearea temeliei unei uniuni, asigurarea unui înalt nivel de angajare a forţei de muncă şi protecţie socială, creşterea nivelului de trai etc. Mecanisme de realizare: Piaţa comună, Uniunea

description

uniunea europeana

Transcript of geografie

Etapele de constituire i afirmare a Uniunii Europene

Convenional, istoria construciei Uniunii Europene ntrunete cteva etape.Prima etap(1951 mijlocul anilor 70), considerat i veacul de aur al Comunitii.Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului, constituirea Comunitii Economice Europene i a Comunitii Europene a Energiei Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuit a Pieei Agrare Unice, aderarea la CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca i Irlanda. Formarea pieei comune a condus la transformarea monopolurilor naionale n transnaionale i la trecerea rilor membre de la economia de tip nchis la cea de tip deschis. 18 aprilie 1951.La Paris, reprezentanii Franei, Italiei, RFG, Belgiei, Olandei i Luxemburgului au semnat Tratatul privind Comunitatea European a Crbunelui i Oelului (CECO). Tratatul a intrat n vigoare la 23 iulie 1952 i a expirat la 23 iulie 2002, fiind ncheiat pe o perioad de 50 ani. CECO avea drept obiectiv crearea unei piee unice sectoriale. 20-23 octombrie 1954. n baza acordurilor de la Paris, la Conferina de la Londra, au fost precizate modalitile de extindere a Pactului de la Bruxelles, transformat n Uniunea Europei Occidentale ( UEO). 25 martie 1957.La Roma au fost semnate Tratatul de constituire a Comunitii Economice Europene (CEE) i Tratatul de constituire a Comunitii Europene a Energiei Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea CEE a constat n promovarea unei dezvoltri armonioase i echilibrate a activitilor economice n comunitate i crearea temeliei unei uniuni, asigurarea unui nalt nivel de angajare a forei de munc i protecie social, creterea nivelului de trai etc. Mecanisme de realizare: Piaa comun, Uniunea Vamal. Instituii: Parlamentul European, Consiliul de Minitri, Comisia Comunitii Europene, Curtea de Justiie. 4 ianuarie 1960.A fost semnat Convenia de la Stockholm, care a pus bazele Asociaiei europene a liberului schimb (AELS). 30 iulie 1962.A intrat n vigoare Politica Agricol Comun ( PAC). 1 iulie 1968.A fost constituit cu succes Uniunea Vamal. 22 aprilie 1970.A fost semnat Tratatul de la Luxemburg, care a permis lrgirea competenelor Parlamentului European. 9-10 decembrie 1974.i-a desfurat lucrrile Summit-ul de la Paris. n cadrul lui s-a luat decizia cu privire la reuniunile sistematice ale Consiliului European i s-a propus alegerea Adunrii Europene (Parlamentului) prin sufragiu universal. S-a decis lansarea Fondului European de dezvoltare regional (FEDER). 22 iulie 1975. A fost semnat Tratatul privind consolidarea puterilor bugetare ale Adunrii Europene i crearea Curii Europene de Auditori. Documentul a intrat n vigoare la 1 iunie 1977.A doua etap (mijlocul anilor 70 nceputul anilor 90), caracterizat prin adoptarea programului de colaborare valutar i constituirea unui mecanism eficient de consultri.n aceast perioad, a fost atestat criza cunoscut sub numele scleroza european, care s-a caracterizat printr-un nivel difereniat de dezvoltare a rilor CEE i a statelor recent aderate. n aceast perioad a fost adoptat Actul Unic European i au continuat eforturile de formare a Uniunii Europene. 6-7 iulie 1978.S-a desfurat Summit-ul de la Breme, la care s-a propus relansarea cooperrii monetare prin crearea unui sistem monetar european (SME). 13 martie 1979.A fost lansat SME. 17-28 februarie 1986.La Luxemburg i la Haga a fost semnat Actul Unic European (intrat n vigoare la 1 iulie 1987), care a adaptat tratatele de constituire a CEE. 29 mai 1990.Au fost semnate acordurile de instituire a Bncii Europene pentru Reconstrucie i Dezvoltare ( BERD). 19 iunie 1990.Au fost semnate acordurile Schengen. 9-10 decembrie 1991.La Consiliul European de la Maastricht a fost decis crearea Uniunii Europene n baza Comunitii Europene.A treia etap (1992 - 2004), caracterizat prin constituirea i evoluia n continuare a Uniunii Europene.A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a constituit Uniunea Economic i Monetar, trecndu-se la valuta unic euro. 7 februarie 1992.Minitrii de externe i minitrii de finane au semnat Tratatul de la Maastricht (intrat n vigoare la 1 noiembrie 1993). Denumirea corect a documentului este Tratatul Uniunii Europene. Tratatul prevede formarea Uniunii Europene cu pia intern, politici comune, uniune economic i monetar, politic extern i de securitate comun, cooperare n domeniul justiiei i afacerilor interne. 2 mai 1992.A fost semnat Acordul privind Spaiul Economic European (SEE). 26 martie 1995.A intrat n vigoare Convenia Shengen. 13 -14 decembrie 1996.S-a convocat Summit-ul de la Dublin. A fost adoptat un Pact de stabilitate, care prevedea aplicarea de ctre statele membre ale zonei euro a programului de stabilitate i aplicarea sanciunilor financiare. Consiliul European a aprobat noul mecanism al ratei de schimb i crearea Institutului European Monetar. 16-17 iunie 1997.S-a convocat Consiliul European de la Amsterdam. A fost adoptat documentul intrat n istorie sub denumirea Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie 1997 i intrat n vigoare la 1 mai 1999). 1-3 mai 1998.S-a aprobat decizia privind etapa final a UEM. 1 ianuarie 1999.n etapa final a UEM intr 11 ri, care adopt EURO. 26 februarie 2001.A fost semnat Tratatul de la Nisa care a intrat n vigoare la 1 februarie 2003. 1 ianuarie 2002.n cele 12 ri participante la zona euro a intrat n circulaie moneda unic. 23 iulie 2002.A expirat Tratatul ce instituia Comunitatea European a Crbunelui i Oelului, ncheiat pe o perioad de 50 de ani.A patra etap (2004 2007)-contemporan. n aceast perioad a fost elaborat Constituia European i propus spre aprobare Tratatul de la Lisabona. 29 octombrie 2004.La Roma a fost semnat Constituia European, ratificat de Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia i Spania. Constituia, care trebuia s intre n vigoare la 1 noiembrie 2006, a fost respins n cadrul referendumurilor din Frana i Olanda. Pentru a iei din impas, Comisia Europeana a propus s fie modificat Tratatul privind Uniunea European, n vigoare la etapa actual, textul respectiv cptnd denumirea de Tratatul de la Lisabona. 13 decembrie 2007.A fost semnat noul tratat al Uniunii Europene Tratatul de la Lisabona care, conform prevederilor sale, trebuia s intre n vigoare la 1 ianuarie 2009. Noul Tratat are drept scop consolidarea capacitii de funcionare a UE prin sporirea eficienei instituiilor comunitare. De asemenea, Tratatul prevede ameliorarea caracterului democratic al UE prin extinderea competenelor Parlamentului European i introducerea Crii Drepturilor Fundamentale n sistemul juridic comunitar. Pn n prezent nu au fost definitivate procedurile naionale de aplicare a Tratatului de Republica Ceh, Polonia i Germania, iar Irlanda este unica ar care nc nu a ratificat Tratatul de la Lisabona.