GEOGRAFIA CONTINENTELOR

I . Regionarea geografica intre regionalitate si diferenţieri regionale

Exista un concept care funcţionează constant si care avansează ideea ca geografia

este o ştiinţa a spaţiului. Asistam astfel si suntem părtaşi la o analiza : geosistemul

( Terra) este reprezentat de o suma de spatii , de ansambluri teritoriale, regiuni, dar si

procese, fenomene si elemente asociate lor, la care se adaugă interacţiunile din interiorul

precum si din exteriorul subsistemelor.

Rezulta astfel 3 componente de care generează trăsăturile de baza ale geosistemului

( ansamblu terestru de are substanţa) 

1. Structura : - spatii, regiuni, ansamble si subansamble teritoriale ;

- relaţiile dintre componentele geosistemului ( elemente de structura) ;

- raportul dintre apa si uscat ;

2. Functionalitate : elementele de funcţionalitate care rezida in fond din

particularităţile componentelor , din caracterele de omogenitate ale

subansamblelor teritoriale , care deriva din interacţionările dintre geosfere.

3. Dinamica : stabilirea de fluxuri de energie, informaţie si materie, de miscari,

evoluţii ale unitatilor teritoriale, ale acestor regiuni. Analiza pleacă de la

caracteristicile unor locuri la stabilirea unor funcţionalităţi de omogenitate a lor,

cu intercondiţionările pe orizontala si pe verticala, pana la fluxurile energetice

care avansează intre unitati, subunitati, ansamblu terestru.

Geosistemul nu poate fi inteles strict doar prin suma elementelor componente,ci

reprezintă si analiza geografica, intercondiţionările intre geosfere, intre teritorii, etc.

Analiza geografica si geosistemica in sine înseamnă analize de intercondiţionare,

descifrarea mecanismelor care permit ansamblului terestru sa funcţioneze (apanajul al

geografiei generale), dar si a regiunilor, « lumilor » geografice (continente). Este un

demers (scop) al geografiei, care se regăseşte in geografia regionala, geografia

continentelor, a subspaţiilor, exemplificând acele trasaturi regionale care le diferenţiază

teritorial intre ele.

Rezulta ca ceea ce înseamnă regional si ceea ce reprezintă general nu sunt

complet diferite, doar ca sunt la scări diferite. In geografia generala analizele pleacă de la

1

ansamblul terestru, descifrat, iar in geografia regionala se aplica legile la nivel local,

regional.

Exista diferenţe intre „a regiona” si „a analiza” strict componentele unei

regiuni(foarte mulţi privesc si foarte putini vad ).

Regionarea geografica este demersul ştiinţific care permite conturarea regiunilor

cu trasaturi si caracteristici specifice. Regionarea este o acţiune, un complex de metode

pe baza unor principii, care permit înţelegerea diferenţierilor regionale. Acestea apar prin

stabilirea unor :

- criterii de regionare

- regiuni funcţionale (lumi)

- tipologii ale regiunilor funcţionale

Geografia Continentelor = analiza subspaţiilor, a „lumilor” continentale.

1. Diferenţieri regionale euro-asiatice si africane

Africa - 30 de mil. Km2

Asia - 44 de mil. Km2

EURASIA. Diferenţieri regionale care se confirma sunt sunt legate de exprimarea

concreta a geosistemului prin relief, zonalitate si etajare climatica cu reflex in zonalitatea

si etajarea biogeografica, cu reflex in utilizarea terenurilor, in economie, repartiţia

populaţiei, cu legături puternice intre resurse si exploatarea lor.

Regionarea nu exista doar ca un demers conştient pentru un spaţiu continental, ci

merge in analize socio-economice regionale, in tipuri de regiuni de dezvoltare , in

existente de concentrări urban-industriale sau de spatii anoikumene.

Geografia regionala încearcă sa răspundă la întrebările „de ce?”, „unde?”,

„când?”. Ele sunt esenţa legăturilor bivalente cauza-efect intr-un reflex spaţial, a unui

fenomen/ proces socio-economic. Nu înseamnă doar găsirea unor regiuni cu caracteristici

de omogenitate, ci sublinierea continua a acestor particularitati.

O regiune înseamnă limite si particularitati, un contur, dar si existenta unor

elemente care variază prin particularitati intre o subregiune si alta. Vectorii diferenţierilor

regionale arata sensul acestor variabilitati de caracterizare, arata sensul in care exista cele

2

mai importante deosebiri dintre un subspaţiu si altul, arata cat si cum variază un anumit

element.

„Lumile” si continentele nu sunt spatii şablonate intr-un sens tradiţional, ci

reprezintă abordări dintr-o alta maniera geografiei regionale. Globul terestru are 2 tipuri

de medii: - uscat terestru

- medii acvatice

Exista o geografie a continentelor si una a oceanelor (oceanografia).Paul Vidal de

la Blanche considera ca: „apa decupează continentul”. Continentele sunt separate de

oceane, sunt mai mult sau mai puţin bine conturate de oceane si mari. Mediile de uscat se

opresc obligatoriu in fata apei.

Geografia regionala moderna face trecerea dinspre un tradiţionalism geografic ce

admite existenta a 5 spatii continentale (Africa, americile, Eurasia, Austria si Antarctica)

sau 7 (Oceania si America de Nord si de Sud). In aceasta tranziţie spre un alt tip de

abordare , apare conceptul de „regionare geografica” si „ lume continentala”. Acesta

permite trecerea de la un continent la altul a unei regiuni, lărgirea limitei ei, in funcţie de

anumite criterii. Aceasta trecere nu înseamnă doar o analiza fizico-geografica, ci

presupune evoluţii socio-economice si istorice, exploatarea de resurse comune, structuri

geopolitice actuale, pe un substrat cultural specific.

Caractere geografice trec dincolo de limitele convenţionale stabilite intre

continente (limita Europa –Asia, determinata de existenta Eurasiei, prefigurata de E.

Suess). Deseori se admit limite de continente , care nu înseamnă rupturi sau diferenţieri

radicale intre regiunile adiacente. Limitele nu sunt imuabile, nu sunt bariere, ci le

corespund unor meridiane de zona de tranziţie intre 2 regiuni , fiecare cu o anumita

omogenitate funcţionala geografica. Este nevoie de o analiza argumentativa.

In cazul limitei estice a Europei, apartenenţa acesteia la Asia poate fi justificata

mai ales fizico-geografic. Europa este un continent peninsula , un continent ancorat pe o

distanta de peste 2500 Km de Asia. Funcţionalitatea peninsulara a Europei poate fi un

argument pentru existenta Eurasiei, insa nu trebuie absolutizat acest argument , deoarece

exista alte elemente de funcţionalitate geografica ce confirma ca Europa are multe

elemente de diferenţiere fata de imensitatea masei geografice asiatice (Europa-

3

continentalism modest , o pondere mai ridicata a culturii agricole variate, densitati medii

specifice fiecărui spaţiu).

Nu trebuie sa ne limitam doar la Est de Asia, ci trebuie mers in profunzime in

analiza spaţiului adiacent.

1.1 LUMEA ARABA.

Limitele aceste „lumi” (areal) înseamnă in Est- Valea Indusului, Vest- Oceanul

Atlantic. Intre cele 2 limite se desfasoara un teritoriu uriaş, de peste 10 mil. Km 2, un

adevărat subcontinent, deşi asistam la apartenenţa lui in 2 continente propriu-zise: Africa

si Asia care sunt separate de Marea Roşie. Aceasta este, de fapt aceeaşi regiune = lumea

araba:

- fizico-geografic, este un spaţiu caracterizat prin ariditate: desert si semideşert

(Sahara, Rub-Al-hali, Dahna, podişul Iranian, desertul Lut), cu 3 unitati- unitatea

Nord africana, cea din Arabia Saudita si cea din podişul Iranian. Este un ansamblu

centrat pe Tropic, omogenitatea fiind data de clima si de biogeografie;

- caracterul de spaţiu suboikumenic si chiar anoikumenic – exista diferenţe

importante, marginile desertului sunt mai populate, densitati mari fiind in:

Babilonia, Mesopotamia, Irak, Nordul Persiei, Pakistanul sudic, valea Nilului,

tarmul atlantic, mediteranean si in rest este populaţie putina - nomadism si

seminomadism;

- resurse – cea mai importanta resursa este petrolul, in Arabia Saudita aflându-se

cele mai mari resurse de petrol si gaze naturale;

- comunicaţii: - un rol modest al celor terestre;

- existenta unor trasee de conducte;

- axe de comunicaţii presărate cu aşezări care traversează Nord-sud

sau Vest-est (Arabia Saudita)

- un rol important al porturilor (Golful Persic, Qatar, Bahrain)

- populaţiile din aceste teritorii sunt populaţii arabe (islamism)- 800 mil.

locuitori( 2/3 islamism), populaţie ce a adoptat un mod de viata ostil, dar cu o

cultura si civilizaţie milenara. Este o lume generata cultural;

4

- economie grefata pe oraşe, resurse, legături cu restul lumii prin litoral, unde apar

si concentrări industriale.

Exista numeroase argumente pentru a afirma ca acest spaţiu este unitar. Diferite regiuni

de aici sunt expresii locale, regionale ale unui anumit standard de viata (Emirate Arabe

Unite fata de Yemen, Tunisia fata de Mali, Maroc fata de Muritania).

Pierre Jorge afirma ca lumea araba este reprezentata de: islamism- ca etnie, camila- ca

mijloc de comunicaţie, desert- relief, orez- agricultura.

1.2 SIBERIA.

Este o regiune complexa, cu personalitate geografica pregnanta in care elementele

de peisaj sunt:

- vastitatea spaţiului - distanta de peste 6000 Km de la Est la Vest si peste 3000 Km

de la Nord la Sud;

- masiviate;

- deşi domina taigaua, ei i se asociază tundra (in Nord) si stepa (Kazahtanul in

Nord);

- resurse imense: hidrocarburi (câmpia Siberiei de Vest), cărbune, minereuri

feroase si neferoase, aur, diamante, platina;

- spaţiu puţin populat fata de regiunile de la aceeaşi latitudine in Europa, unde

depăşesc 150 loc.Km2;

- fluvii gigantice: Obi, Enisei, Lena;

- diferenţieri regionale: câmpia Siberiei de Nord este diferita de podişul Siberiei

centrale

1.3 ASIA MUSONICA – de la Est de bazinul Lenei pana in peninsula Kamceatka.

Practic geografii ce definesc acest ansamblu pleacă de la zona de acţiune a climei

tropicale, subtropicale sau temperate de factura musonica.

- Asia musonica - are un regim bogat al precipitaţiilor, dar centrat doar intr-o

anumita perioada a anului (sezon cald si umed, sezon rece si uscat). Aceste

trăsătura climatica venita din circulaţia oceanica deasupra continentului determina

5

ca agricultura sa fie legat de perioada umeda a anului sau de existenta celor mai

mari suprafeţe irigate de pe Glob.

- Culturile de orez- culturile inundate au o dominanta legata de apa si de producţii

mari (2-3 recolte pe an). Intre perioadele de recoltare, suprafeţele respective pana

la reinsamantare devin suprafeţe acvatice folosite in piscicultura. Este o alternanta

sezoniera uitilizarilor agricole.

- Cuprinde: India, Indochina, Insulinda (Indonezia, Filipine, Malaysia), Sud-estul

Chinei, Estul Chinei (Golful Bohay, Coreea, jumătatea sudica a Japoniei). Este

una dintre cele mai mari regiuni asiatice. Circulaţia musonica sau cea pacifica

determina umiditatea foarte mare.

- Densitatea foarte mare de populaţie - determinata de climat, agricultura (orez), de

alternanta cu alte cereale (grâu), creşterea porcinelor (in China), resurse in Nord-

estul Chinei, India (cărbune si minereuri feroase), de un specific demografic, o

eterogenitate a populaţiei: hinduşi, brahmani, şintoişti, catolici, musulmani, rasa

galbena, mongoloida. Peste 40 o/o din populaţia Globului traieste aici: China are

circa 1,4 mld locuitori, India are circa 1 mld de loc, Indonezia circa 120 mil. loc.

- Eterogenitatea spaţiului. Fizico-geografic este o regiune foarte eterogena, cu

scuturi vechi (scutul Sinic si Blocul Indian), regiuni alpine (Indochina) si arii de

contact dintre ele, transformate in câmpii de acumulare, de avanfosa ( câmpia

Gangelui, Brahmaputrei, câmpia Indusului, marea câmpie Chineza).

Eterogenitatea înseamnă spatii relativ izolate intre ele: India, Indochina,

Arhipelagul japonez, Coreea, China de Est, Insulinda.

Rezulta ca deşi Asia musonica exista grefata pe o anumita coordonata poziţionala in Asia

(climatica si peisagistica), ea are in componenta subregiuni si regiuni cu trasaturi

specifice fiecăreia, cu peisaje diferenţiate. Vectorii diferenţierilor regionale nu apar pe

componente doar cardinale, ci si intre ariile din spatele lor, dinspre interiorul Asiei pentru

fiecare regiune si oceanele si tarmul adiacent acestora.

1.4 ASIA DE VEST.

Nu este obligatoriu ca prin existenta unor regiuni sa umplem ansamblul terestru

(uscatul) in totalitatea lui. Exista areale care nu fac parte din macroansambluri regionale.

6

Criteriile de diferenţiere a acestor ansambluri sunt valabile si pentru alte tipuri de

configuraţii regionale, care, parţial sau total, se suprapun celor prezentate deja (Eurasia).

Asia de Vest ar trebui sa cuprindă si Arabia si unitatea iraniana. Este bine sa

limitam aceste regiunii doar de Asia Mica si Levant (dintre Asia Mica si Sinai).

Caracterele definitorii sunt cele legate de existenta unor trasaturi a peisajelor derivate din

2 subregiuni:

- subunitatea marginala montana

- subunitatea interna de podiş

Asia Mica corespunde acestui tipar. Este o regiune a cutărilor strânse spre exterior

si un bloc cristalin cutat in centru (podişul Anatoliei, m-ţii Pontici, m-ţii Taurus).

Aceasta dispoziţie a unitatilor de relief cu parametri diferiţi, marginali si centrali,

montani si de podiş, determina:

- forma unui aliniament de noduri orografice in partea central-sudica;

- forma unor asimetrii si contraste peisagistice importante intre centrul unitatilor si

ariile marginale si externe;

- asimetrii morfoclimatice importante, care sunt etaje bioclimatice cu altitudini

diferite pe versanţii cu expuneri interne acestor regiuni fata de cei cu expuneri

externe;

- izolare interna cu dublu efect : - densitati mici de populaţie in podişuri (pod. Tibet

are o densitate de 1 loc/Km2), dar si cu efect de comunicare interna – externa prin

pasuri, trecători sau aliniamente de trecători care au dezvoltat aşezări dublete de o

7

parte si de alta a munţilor: Majhad, Armenia- Giorgia- Ikibastuz- Teheran- Tbilisi,

Teheran- Mosul.

Din nodul Pamir se desprind si alte ramuri montane pe un aliniament Nord- Nord

Est,care închid un alt podiş (cel mai mare din Asia ) – podişul Gobi.

Asia se divide in 2 osaturi morfologice uriaşe:

a) structuri geologice foarte vechi:

- structuri laurasiene: Angara, Gobi, Tibet

- platforme laurasiene: Siberia de Vest,câmpia Turano-caspica,parţial desertul Gobi

si Sinic.

b) scuturi goudwanice: Arabia si India.

Asia este caracterizata prin masivitate, rezultata din structuri si platforme vechi,

lanţuri de munţi pliate pe aceste structuri, din contrastul excepţional dintre unităţile

externe-puternice, cu rezultate directe in izolare.

Masivitatea determina:- este greu de traversat;

- distantele sunt foarte mari;

- nu se refera neapărat la inaltimi foarte mari;

- impenetrabil prin vegetaţie;

Masivitatea Asiei înseamnă desfăşurarea a 2 tipuri de regiuni in centru:

- regiuni joase – a câmpiilor si a podişurilor joase: câmpia Turanului, deserturile

dintre munţii Elbus si Tian Shan( desertul Karakum, Kazalcum, Muyulkum);

- regiuni înalte - cel mai mare podiş de pe Glob: podişul Gobi;

- cel mai înalt lanţ montan: Himalaya;

- cel mai înalt podiş: podişul Tibet;

- cea mai arida regiune : Tibet si Gobi.

Exista o delimitare a regiunilor fata de zona centrala, înalta si joasa:

- la Nord – Siberia;

- la Vest si Sud-vest – Arabia, Iran, Asia mica;

- la Sud - India si Indochina

- la Est – Marea câmpie Chineza , Extremul Orient ( din peninsula Kamceatka pana

in Filipine.

8

Exista si un alt tip de diferenţiere regionala, cea a raporturilor dintre o arie

centrala si regiunile marginale acesteia. Aceasta raportare intre centru - exterior

determina ca zonele marginase sa poată fi analizate diferenţiat fata de cele centrale, atât

la nivel de subunitate teritoriala, cat si la nivel de ansamblu continental gigant.

TURCIA.

Este situata intr-o zona de tranziţie intre Europa si Asia (23.000 Km2 din Turcia se

afla in Europa- dincolo de marea Marmara). Are o regiune cu vegetaţie mediteraneana

spre Vest si o regiune de litoral/ montana marginala. La începutul secolului XX se

dezvolta economia moderna. Revoluţia lui Ataturk a evolutionat o tara islamica.

Dezvoltarea ei este legata de poziţie, de caracterul rezultat din întâlnirea in Nord-vestul

tarii, a influentelor europene cu cele levantine (in Sud), in fata izolării din Anatolia

centrala.

Turcia are 2 regiuni de litoral:

a) in Vest si in Nord-vest la marea Egee si marea Marmara, in legătura cu strâmtoarea

Bosfor si Dardanele, cu centre comerciale, industrie de mare forţa (Istambul cu peste 4

mil. locuitori). Aceasta regiune a generat si dezvoltarea altor sisteme urbane puternice:

Bursa , Izmir- legate de construcţia de maşini, industrie chimica, alimentare si textila. In

acest sistem vest/658ic al tarii se conturează rolul agriculturii specifice zonei,

preponderent mediteraneene: măslini, vita de vie, cereale, citrice, smochini, creşterea

oilor.

b) Sudul Turciei (Sudul munţilor Taurus si Antitaurus)- câmpia Adana si Mersin:

- petrochimie si importuri de petrol;

- devoltarea şantierelor navale;

- influente comerciale si de dezvoltare asupra economiei.

Poziţia geostrategica a tarii a influenţat dezvoltarea arealelor portuare, a rutelor

comerciale in fata strâmtorilor. Dintotdeauna strâmtorile (Sez, Gibraltar, Panama, Sicilia,

Messina) au dat porturi-dublet si au fost subiectul unor mari interese/ puteri, fiind puncte

obligatorii de trecere.

9

* Podişul Ankarei (capitala tarii) are o dezvoltare administrativa si o polarizare

economica a centrului:

- forestier semiarid;

- forestier tropical;

- stepa;

- creşterea cailor, oilor, a vitelor parţial;

- cultura de cereale ( in Anatolia).

10