CURSUL 1 FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI 09.03.2002************************************************************************************************

GÂNDIREAGândirea este mecanism psihic intelectual de prelucrare logică a informaţiilor.

Psihologia gândirii, ca orice altă problemă psihologică, a generat o multitudine de terminologii

(gândire conceptuală, gândire concretă, gândire intuitivă), o serie întreagă de modele, teorii

asupra structurii, genezei etc. Cert este că gândirea ocupă un loc central în sistemul psihic

uman, fiind o trăsătură distinctivă a psihicului uman. Particularităţi:

este specific umană - numai oamenii gândesc;

produce modificări de substanţă la nivelul informaţiilor cu care operează

abstractizează, esenţializează, dă naştere unor concepte

antrenează toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice (percepţia,

reprezentarea, memoria)

valorifică celelalte mecanisme şi rezultatele lor.

are rol central în structura intelectului uman.

Există o multitudine de definiţii. “Gândirea este un sistem ordonat de operaţii, de

prelucrare, interpretare şi valorificare a informaţiilor, sistem bazat pe principiile abstractizării,

generalizării şi anticipării şi subordonat sarcinii de a alege alternativa optimă din mulţimea

celor iniţial posibile”. (M. Golu)

Din această definiţie, la fel ca şi din altele, rezultă o serie de caracteristici psihologice

ale gândirii:

caracter informaţional – operaţional;

caracter mijlocit, în sensul că operează asupra unor informaţii furnizate de

senzaţie, percepţie, memorie, dar sunt mijlocite de limbaj;

caracter mijlocitor, adică la rândul său atribuie un înţeles unor imagini, dând o

anumită semnificaţie;

caracter generalizat şi abstractizat, în sensul că stabileşte ce este general, legic în

obiecte, fenomene, procese, se extrag însuşirile generalizate, comune;

caracter finalist, se anticipează un anumit scop;

caracter sistemic, pentru că diferitele sale componente se intercondiţionează şi se

interinfluenţează;

Evident, plecând de la prima caracteristică, putem identifica şi componentele sale

fundamentale, astfel încât există latura informaţională (de conţinut) şi latura operaţională

(funcţională).

Latura informaţională - este ansamblul noţiunilor şi conceptelor ca forme de

generalizate de reflectare a însuşirilor. Conceptele sunt de mai multe feluri: după producerea

lor, sunt concepte empirice şi concepte ştiinţifice.

1

CURSUL 1 FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI 09.03.2002************************************************************************************************

Conceptele empirice sunt formate aleator, cu generalizări greşit sau defectuos făcute,

sărăcăcioase în conţinut, faţă de conceptele ştiinţifice, însuşite într-o manieră logic, care

reflectă realmente esenţialul şi care prezintă toate notele definitorii ale fenomenului.

Conceptele manifestă câteva trăsături comune:

- ele reunesc cât mai multe cazuri, fenomene particulare;

- permit un control cognitiv al ambianţei noastre;

- economisesc eforturile mentale;

- reunesc date senzoriale independente.

Latura operaţională a gândirii constă în ansamblul operaţiilor şi structurilor operaţionale

prin care se prelucrează în mod logic informaţia. Astfel, există operaţii fundamentale, care se

regăsesc în orice act al gândirii (comparaţia, analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea,

concretizarea), operaţii instrumentale (operaţii algoritmice, operaţii euristice, operaţii

reproductive, operaţii productive). Cele două tipuri de operaţii (fundamentale şi instrumentale)

dau naştere structurilor cognitive ale gândirii, care pot fi: mai mult sau mai puţin complexe,

mai mult sau mai puţin flexibile, mai mult sau mai puţin constituite (formate, desăvârşite), mai

mult sau mai puţin adaptative. Tocmai în funcţie de aceste ultime 4 caracteristici, poate fi

produsă o serie de disfuncţii în funcţionarea gândirii (ex.: stereotipia, fixitatea funcţională,

orbirea gândirii).

În definirea gândirii, trebuie să avem în vedere faptul că ea are şi o serie de activităţi:

1. conceptualizarea

2. înţelegerea

3. rezolvarea de probleme

4. (?) creativitatea (creaţia) - aceasta este însă o caracteristică a întregii personalităţi, pentru

că în afară de operaţii cognitive, presupune şi vectori motivaţionali, atitudini, pasiuni; vezi

teoria bifactorială a creativităţii – Neveanu.

1. Conceptualizarea este capacitatea de a forma şi integra concepte într-un sistem unitar.

Există mai multe teorii ale formării conceptelor; de exemplu, Vîgotski identifică 3 mari etape în

formarea conceptelor, ce ţin de vârstă şi de dezvoltarea intelectuală:

- etapa gândirii sincretice (încercare şi eroare)

- etapa gândirii complexuale, în care conceptele se formează pe baza unor asocieri între

fenomene, procese şi însuşirile acestora;

- etapa gândirii noţionale, care se bazează pe abstractizare, respectiv extragem însuşirile

esenţiale şi nu cele particulare, accidentale ale fenomenelor, obiectelor.

O altă teorie a lui Galperin arată că noţiunile se formează pe baza acţiunii.

2. Înţelegerea – acordarea de semnificaţii sau recunoaşterea semnificaţiilor.

- se realizează prin raportarea noilor informaţii la sistemul noţional preexistent (sau la

2

CURSUL 1 FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI 09.03.2002************************************************************************************************cunoştinţe anterioare);

- se realizează cu atât mai facil şi mai complet cu cât sistemul anterior de noţiuni, concepte

este mai bogat, mai complex.

3. Rezolvarea de probleme – prin problemă înţelegem orice situaţie conflictuală existentă

între anumite date şi modalităţile de rezolvare.

- dacă avem proceduri de rezolvare, care se aplică automat, nu avem de a face cu o

problemă. De exemplu, algoritmica reprezintă o succesiune de operaţii, care se aplică

întotdeauna în aceeaşi ordine, într-un mod automatizat;

- problemele au un caracter psihogenetic – apar, sunt abordate şi sunt rezolvate în funcţie

de evoluţia sistemului cognitiv.

- problemele au şi o funcţie constitutivă, în sensul că prin rezolvarea lor se creează noi

structuri cognitive (vezi Piaget, pentru care inteligenţa este un echilibru între asimilare şi

acomodare, aceasta din urmă presupunând restructurarea sistemului cognitiv sub influenţa

informaţiilor achiziţionate, procesul reluându-se).

Rezolvarea de probleme reprezintă modalitatea oprimă de dezvoltare a gândirii, de

învăţare pentru că stimulează activismul mecanismelor cognitive, dar şi mecanismele

energetice (motivaţia, afectivitatea etc.).

3