GÂNDIREAProcese, funcții, analize

Prezentare generală Gândirea se definește ca proces cognitiv central ce distinge

esenţialul de fenomenal, concretul de senzorial, prin intermediul abstractizării și generalizării coordonate în acțiuni mentale.

Extrage și prelucrează informații despre relațiile categoriale și determinative în forma conceptelor, judecăților și raționamentelor.

Pe plan ideativ → ajută la cunoaşterea evenimentelor viitoare → conduita prospectivă

Are caracter abstract: identificarea esenţialului şi generalului, edificarea relaţiilor.

Operaţiile gândirii:◦ analiza;◦ sinteza;◦ comparaţia;◦ abstractizarea;◦ concretizarea;◦ generalizarea.

Interdependența operațiilor gândirii (1)

Operaţiile enumerate sunt interdependente:◦ orice analiză presupune comparaţie şi sinteză

◦ generalizarea = o formă superioară de sinteză

◦ abstractizarea = analiză prin sinteză

Contează: ◦ motivaţia, ◦ scopul, ◦ acţiunea practică

→ operaţiile gândirii nu se detaşează de practică

Gândirea (prin acţiunea mentală) realizează cunoaşterea: pe baza confruntării între cunoştinţele vechi şi informaţiile noi (necunoscute);

Situaţia problematică = transformarea necunoscutului în cunoscut

Interdependența operațiilor gândirii (2)

Cuvântul: fixează abstractul şi generalul, relaţiile, raporturile între obiecte, indică sensuri (pozitive sau negative); este o fixare simbolică; prin păstrarea datelor → are un rol cognitiv şi un rol reglator. Alcătuiește ⇓

Noţiunea (conceptul): însuşirile comune şi esenţiale din experienţa perceptivă, ce pot fi exprimate printr-o varietate de cuvinte. Alcătuiește ⇓

Judecata: raportul între noţiuni, exprimă enunţarea adevărului sau a falsului, se bazează pe experienţă. Orice judecată se exprimă printr-o propoziţie, însă nu orice propoziţie = judecată. Alcătuiește ⇓

Raţionamentul. Acesta are structură şi funcţie logică, se bazează pe operarea cu judecăţi

Gândirea – aspecte ontogenetice (1)

•greu de investigat, deoarece nu este dezvoltat limbajul

La cei sub un an:

•denumesc obiectele şi funcţiile lor

•există interese gnozice, exprimate în plan verbal prin întrebări

•→ formă de comunicare, baza elementară a conversaţiei

•în activitatea ludică operează cu obiecte

•gândirea este săracă, situativă, simplistă, cu reprezentări concrete

La antepreşcolar

i:

Gândirea – aspecte ontogenetice (2)

Nu sesizează sensurile multiple, metaforele; este legată de concret.

Se sesizează relaţii cauzale, succesiunea, simultaneitatea,

necesitatea; Se sesizează esenţialul.

Piaget: se folosesc noţiuni -> judecăţi -> raţionamente.

Este importantă influenţa educaţiei; Există orientare etiologică (dialectica cunoaşterii);

La preşcolari:

Potenţial denominativ, folosesc analiza, sinteza, generalizarea,

abstractizarea;

Gândirea este simplistă, limitată, elementară, primitivă, concretă,

saturată emoţional;

Gândirea – aspecte ontogenetice (3)

Particularități la preșcolari:

Egocentrismul

• toate acţiunile se referă la persoana proprie, insuficientă distincţie eu – realitate

Sincretism• manieră sui-generis, personală, întâmplătoare în care

se stabilesc relaţii, înţelegere globală, nediferenţiată, subiectivăIlogism

• inadecvarea judecăţilor şi raţionamentelor la realitate

Animism

• antropomorfism - convingerea că obiectele au suflet

Gândirea – aspecte ontogenetice (4)

La şcolari: modalităţi de a înţelege şi a opera raţional - observaţia, intuiţia; cititul deschide calea spre elemente ştiinţifice, social – istorice; situaţiile problematice sunt rezolvate prin algoritmi; înţelegerea: activitate cognitivă prin care se descoperă relaţii,

◦ depăşeşte simpla receptare a cunoştinţelor, ◦ este un proces activ de construcţie mentală, ◦ iniţial este intuitivă, nemijlocită, operează cu imagini, reprezentări, ◦ ulterior devine mijlocită, operează cu noţiuni, sesizează relaţiile; ◦ iniţial presupune înţelegerea întregii probleme, fără sesizarea

esenţialului, ◦ ulterior – înţelegere logică şi generalizare;

se formează sisteme noţionale; se sesizează reversibilitatea: obiect concret – noţiune; se face trecerea progresivă: acţiune cu obiect → acţiune

mentală (operaţie abstractă);

Gândirea – aspecte ontogenetice (5)

La școlari: Galperin sesizează 5 etape în dezvoltarea acţiunilor mentale

1 •familiarizarea: etapa orientativă, se înţelege şi se percepe în ansamblu, se formează reprezentările, schema iniţială de acţiune;

2 •efectuarea acţiunii materiale (între obiecte) sau materializate (fără obiecte, doar pe baza însuşirilor de ansamblu);

3 •transformarea acţiunilor externe în acţiuni mentale: se verbalizează aspectele de bază;

4 •acţiunea materială este trecută în limbajul vorbit;

5 •acţiunea materială e trecută în acţiune mentală (limbaj interior).

Gândirea – rolul și importanța asocierilor

În gândire, un rol important îl au asocierile = legături temporare:◦ prin contiguitate – între obiecte ce coexistă în timp şi spaţiu;◦ prin asemănare – între obiecte asemănătoare; exemplu:

asonanţă – omonimele (asemănătoare ca formă, deosebite prin conţinut), rimă;

◦ prin contrast – între noţiuni cu conţinut opus; ex.: bine – rău;◦ prin cauzalitate;

Gândirea asociativ – logică: ◦ predomină asociaţiile după conţinut şi cauzalitate; ◦ ceea ce se doreşte exprimat se pune în fraze scurte;

Gândirea asociativ – mecanică: ◦ asociaţii prin contiguitate, asemănare, asonanţă, ritm; ◦ fraze lungi, ocolite; ◦ noţiuni concrete, încărcate afectiv;

Tulburările cantitative – de ritm şi coerenţă

1. Accelerarea ritmului ideativ

Fuga de idei

• asociaţiile se fac la întâmplare, după aspecte superficiale

• pacienţii vorbesc mult, cu voce tare• labilitatea atenţiei, accentuarea evocărilor,

digresiuni• incoerenţa gândirii• apare în manie, excitaţie psiho-motorie,

schizofrenie, paralizia generală progresivă, ebrietate, nevroze, oboseală, surmenaj

Mentismul (Chaslin) – o formă aparte

• depănarea rapidă şi incoercibilă a reprezentărilor şi ideilor;

• există atitudine critică;• există efortul de stăpânire a gândurilor, dar nu

se reuşeşte;• tulburarea devine parazitară şi jenantă –

produce anxietate, nu le permite să se odihnească;

• pacienţii sunt spectatori ai propriilor idei;• apare în stări de tensiune nervoasă, oboseală,

consum de cafea, alcool, tutun, psihotrope, schizofrenie

Accelerarea ritmului ideativ

– concluzii

• nu apare izolat, ci asociat cu creşterea reprezentărilor, imaginaţiei, mobilităţii atenţiei => o accelerare globală a vieţii psihice = tahipsihie

• incoerenţa gândirii: când se pierd legăturile dintre idei şi se pierde logica; ideile se exprimă verbal, dar fără conţinut

• uneori incoerenţa ia aspect de verbigeraţie (a trăncăni, a sporovăi) (Kahlbaum) - apare în schizofrenie, demenţe, tulburări ale conştienţei;

Tulburările cantitative – de ritm şi coerenţă

2. Încetinirea ritmului ideativ:

• exprimare lentă, răspunsuri întârziate, latenţă crescută;• întrebările trebuie repetate;• uneori există incoerenţă, lentoarea ideativă

Elemente deifnitorii• voce cu intensitate scăzută; dificultatea evocărilor;

slăbirea forţei reprezentative şi imaginative• scade funcţia tonico – energetică – afectivă, • scad global toate funcţiile psihice (bradipsihie)• apare în stări de epuizare, convalescenţă, Parkinson,

encefalite, intoxicaţie cu CO, obnubilare, melancolie, schizofrenie, ologofrenie

Exprimare în ritm lent = bradilalie

• în epilepsieO formă specială =

vâscozitatea psihică

• oprirea fluxului ideativ• Apae în schizofrenie

Fading mental (Guiraud şi Deschamps)

• oprire bruscă a ritmului ideativ pentru câteva secunde • în schizofrenie: explicat prin halucinaţii / forţă

xenopatică• „baraj” – Kraepelin = oprire bruscă a actelor voluntare

Baraj ideativ

• scăderea productivităţii ideilorSărăcia ideativă

• dispariţia fluxului ideativ (este diferită de baraj)Anideaţia

Tulburările calitative (de conținut)

- există momente de

stgnare, regresie,

avans impetuos în funcţie de

natura procesului

patologic, în functție de intensitatea

lui, caracterul construcţiei psihice şi de

personalitatea premorbidă

- sunt ideile

patologice care invadează ariile normalului şi

luptă să se

impună

Tulburările de

conţinut

Tulburările calitative (de conținut).Ideea Dominantă

Ideea dominantă:◦după o discuţie, lectură, spectacol => o idee

inedită ◦vine cu implicaţii care, pentru pacient, au o

semnificaţie importantă = susceptibilitatea insului la acea idee)

◦se detaşează de celelalte şi se impune gândirii;

◦ fenomenul este reversibil; ◦se încadrează în spectrul normalului;

NEVROZE – idee dominantă – PSIHOZE

Tulburările calitative (de conținut). Ideea obsedantă (1)

Irumpe, asediază gândire şi se impune conştiinţei, fiind în dezacord cu aceasta;

E străină şi contradictorie personalităţii;

Individul îi recunoaşte caracterul parazitar, patologic, luptă să o înlăture dar nu reuşeşte;

Arguţii: „am al 3-lea ochi”, „mai am un organ sexual; ce fac cu el?”, „am închis uşa sau nu?”;

Tulburările calitative (de conținut). Ideea obsedantă (2)

Ideile obsesive

- „intoxicaţie prin idee”

- pacientul are dubii asupra acţiunilor lui

- se întreabă, analizează,

revine- majoritatea

ideilor au caracter bifazic – sunt urmate de

altele opuse

Amintirile şi reprezentările

obsesive

- perseverarea penibilă a unor

evenimente prin rememorare

neplăcute, jenante, dificile

- idei ce contrazic

personalitatea şi reprezentarea

figurativă senzorial-plastică

Fobiile

- teama nejustificată faţă

de anumite evenimente- nu poate fi

anulată chiar dacă evită situaţia

respectivă- apar pe fondul unei anxietăţi

difuze- există o tensiune

afectivă, au caracter invadant

- opoziţia pacientului rămâne

ineficientă

Tulburările calitative (de conținut). Ideea obsedantă (3)

Fobiile - „Grădină cu rădăcini greceşti” a lui Devaux şi Logre:

Agorafobie = frica de a trece strada sau a intra într-o

piaţă

Hipsofobie = frica de locuri

înalte

Claustrofobie

Aichmofobie = frica de obiecte

ascuţite

Oxifobie = frica de ace

Hidrofobie = inclusiv frica de

tren, de cale ferată, de vapor, de apă

Antropofobia = frica de mulţimi, aglomeraţie de teama asfixierii

Monofobie = frica de

singurătate

Petofobie = frica de

societate

Ereutofobie = frica de a nu roşi în public

Nosofobie = frica de boli – sifilofobie,

cancerofobie, rabiofobie

Pantofobie = teamă generală, fobiile nu apar

izolate

Tulburările calitative (de conținut).Impusliunile (1)

Acte particulare, lipsite de raţiune, inacceptabile, ridicole, manifestarea lor liberă ar avea consecinţe negative: subiectul se opune, se încarcă emoţional, apar teamă şi panică;

Compulsiune = teama de a nu da curs tendinţei impulsive, legate de anumite idei obsesive contrastante (care contrazic flagrant convingerile) pacientul recunoaşte aspectul parazitar, are voinţă să se

stăpânească astfel, compulsiunea nu se transformă în act impulsiv; teama există atât timp cât pacientul este în situaţia

respectivă (ex.: compulsiunea defenestrării trece la parter, compulsiunea pruncuciderii trece dacă mama nu e singură);

Tulburările calitative (de conținut).Impusliunile (2)

Pacienţii îşi iau măsuri de apărare:

Execută actul obsedant într-o formă caricaturală şi benignă:• au numai aparenţa unui

act voluntar• de fapt pacientul le

execută împotriva voinţei lui

• aceste acţiuni domină conştiinţa până se îndeplinesc

• dacă pacientul încearcă să le înlăture => anxietate chinuitoare

Ritualurile:• acţiuni menite să

elibereze tensiunea, amintesc de descântece, diferă de ritualurile religioase

• acţiuni succedate într-o anumită ordine, cu anxietate marcată

• anxietatea scade dacă pacientul îndeplineşte suita de acţiuni

Ideile obsedante (anancaste):• apar în nevroza

obsesivo-fobică (psihastenie)

• în psihopatia psihastenică, surmenaj, astenii (intensitate mai mică)

• la debutul sau regresia psihozelor, la depresia vârstnicilor;

Tulburările calitative (de conținut).Ideea prevalentă (1)

Diferă de ideea dominantă • diferă şi de cea obsedantă (care asediază şi cuprinde gândirea în

ciuda eforturilor insului)

Poziţie dominantă în câmpul conştiinţei• semnificaţie aberantă, orientează şi diferenţiază cursul gândirii

(locul prevalent)

Sistemul ideativ al individului nu sesizează caracterul patologic • celelalte idei concomitente, în loc să se opună, să o contrazică,

gravitează în jurul ei, se artculează cu ea, o argumentează

Evenimentele din realitate sunt luate drept argumente

Vine în concordanţă cu personalitatea insului

Este neconcordantă cu realitatea (de care încă nu s-a detaşat)

Poartă în ea potenţialitatea delirului

Apare în stări reactive de intensitate psihotică, postoniric, în epilepsii, alcoolism, psihoza maniaco-depresivă, predelir.

Tulburările calitative (de conținut).Ideea prevalentă (2)

Hipocondrie = când ideile obsedante sau prevalente sunt orientate asupra modului în care funcţionează organele;

deşi antrenează şi elementele afectivităţii, voinţei şi percepţiei (percepţia tulburărilor organice cu o oarecare conştienţă a irealităţii lor), natura ei este ideatorie;

Ideea hipocondriacă: ◦ include aspecte multiple ale personalităţii, ◦ nu realizează o boală ca atare, ci numai „stări hipocondriace” ◦ simpla preocupare pentru funcţionarea organelor poate deveni

obsedantă, însoţită de teamă, ◦ poate subordona celelalte idei (idee prevalentă ); ◦ când prin interpretare se detaşează de real => idee delirantă;

Tulburările calitative (de conținut).Ideea delirantă – ASPECTE GENERALE

Este un simptom de rangul I pentru schizofrenie

Definită drept sistem de idei patologice elaborate mental, aparţinând tulburărilor de gândire (în tulburările gândirii intră şi temele delirante) -> se desfăşoară pe un fond de conştienţă lucidă

Detaşarea de normal = marca psihozei

Nu corespunde realităţii – se opune ei, o exprimă eronat

Pune stăpânire pe conştiinţa insului, îi schimbă comportamentul şi concepţiile despre lume şi viaţă

Cuprinde credinţe şi concepţii + întregul cortegiu de fenomene ideo-afective

Nu evoluează singură, ci într-un ansamblu ideativ ce-i conferă argumente

Diferă de simpla eroare de judecată

E impenetrabilă la contraargumente, inabordabilă prin confruntare, incompatibilă cu existenţa atitudinii critice

Tulburările calitative (de conținut).Ideea delirantă – DELIRUL SISTEMATIZAT

Idei înlănţuite, coerenţă, aparenţă

logică:

tulburare psihică delimitată,

circumscrisă

realizează un unghi ideativ de situaţii

detaşat de gândirea cauzală

se consideră că tulburarea modifică

întreaga personalitate şi sfera afectiv-

voliţională

Sistemul delirant:

desfăşurare ideativă parareală

necesită un suport dinamico-energetic

realizează o polarizare ideativă, dar şi una afectiv-voliţională în jurul

ideii delirante

Delirul indus (folie à deux):

când cel în cauză este legat afectiv de

pacientare un QI mic și este sugestibil - e o

contaminare psihică reversibilă (ţine cât timp există influenţa

inductorului);

nu se dezvoltă in situ

Kretschmer: „paranoia de luptă” – delirul are

forţă, tenacitate, durabilitate

este susţinut de imaginaţie, memorie

=> toate funcţiile psihice alunecă in

parareal => delirul se structurează şi se delimitează prin

explicitate

Tulburările calitative (de conținut).Ideea delirantă – DELIRUL NESISTEMATIZAT

- în psihoze paranoide, schizofrenie -> privire fixă, expresie hotărâtă,

severitate, mimică rigidă

- ideile nu se pot închega într-un

sistem organizat;

- se pierde unitatea vieţii psihice => nu există suport afectiv – voliţional, ideile îşi pierd coerenţa, stabilitatea, forţa, durabilitatea => un

delir polimorf

- este tulburată şi sfera senzorialităţii

=> un delir fragmentar, neclar,

inconsecvent;

- pacientul este derealizat şi

dezorientat, dar are conştiinţa haosului

ideativ => nelinişte;

Tulburările calitative (de conținut).Ideea delirantă – DELIRUL NESISTEMATIZAT (1)

Conținutul delirului nesistematizat:

Apropiat de evenimentele

reale:

• delir concret• nemijlocit• apropiat de perceptiv• ideile delirante ce apar în urma unor

traume psihice sunt nesistematizate, fragmentare,

Fantastic:•rupt de realitate•pacientul este centrul unor evenimente neverosimile, absurde, confabulatorii, fantastice•conştienţa este modificată; apar în psihoze organice, lues, PGP

Wernicke:

• delir primar (idei autohtone, produse de procesul morbid)

• secundar (de motivaţie) (ca reacţie la îmbolnăvire sau determinat de situaţii conflictuale)

• nu există idei delirante de suspiciune – suspiciunea aparţine oricărei stări predelirante sau delirante; personalitatea premorbidă = suspiciune + neîncredere;

Tulburările calitative (de conținut).Ideea delirantă – DELIRUL NESISTEMATIZAT (2)

Ideile delirante expansive: macromanice, pe fond afectiv expansiv, euforic

De măreţie şi bogăţie• de la un simplu sentiment de satisfacţie, vag exprimat, intermitent, optimism,

bonomie (referitor la averea personală) până la idei ferme, bine conturate, detaliate, sistematizate

De invenţie

• planuri, dispozitive, aparate de interes major; este important nu secretul calculelor sau mecanismelor, ci recunoaşterea paternităţii;

De reformă

• planuri filantropice, pace universală, sisteme filozofice sau politice;

De filiaţie

• pacienţii sunt descendenţi din familii renumite

Erotomanice• convingerea că e iubit de o persoană cu nivel socio-cultural superior (delir

erotic – când crede că e iubit de colegi, prieteni etc.) şi îi atribuie respectivei persoane dragostea faţă de el

Mistice, religioase

• diferite de misticism (convingere naivă în forţe supranaturale), urmează preocupărilor religioase sau pot fi consecinţa unui vis eidetic

Tulburările calitative (de conținut).Ideea delirantă – DELIRUL NESISTEMATIZAT (3)

Ideile delirante depresive

De persecuţie• delir de otrăvire -> pot exista modificări EEG (schizofrenie, psihoza

maniaco-depresivă); conversia persecutat – persecutorDe revendicare• din convingerea pacientului că a fost victima unei nedreptăţi, există un

perpetuu sentiment de frustrare, întreaga activitate are ca scop recunoaşterea drepturilor, procese, sacrificii mai mari chiar decât dreptul revendicatDe gelozie

• suspectează gesturile, mimica, intonaţia, atitudinea, dispoziţia afectivă a partenerului

De relaţie• convingerea că presoanele din jur exercită asupra sa o forţă negativă, prin

cuvinte, gesturi, acţiuni fac aprecieri defavorabile despre pacient;De autoacuzare şi vinovăţie

• au tendinţă centrifugă şi caracter progresiv (de la dizgraţie la nedemnitate);

Hipocondriace

• evoluează pe fondul unei stări afective negative depresiv-anxioase

De transformare şi posesiune

• legate de transformarea corporală – au suferit o metamorfoză fizică

De negaţie• pacientul nu recunoaşte realităţi evidente: îşi neagă realitatea funcţiilor

vitale etc

Tulburările calitative (de conținut).Ideea delirantă – DELIRUL NESISTEMATIZAT (4)

Ideile delirante mixte (combinate) – nu semnifică mixtura ideativă sau multiplicitatea temelor delirante, ci ambiguitatea tonalităţii afective:

a. Ideile de interpretare (Sérieux, Capgras):

- aspectul ideativ rămâne o caracteristică generală a tuturor ideilor delirante;

- tendinţă excesiv analitică

- tendinţa interpretativă se aplică:• evenimentelor exogene: evenimentelor endogene

b. Ideile de gelozie, erotomanie (Clérambault):

- ideile de gelozie, erotomanie

- se dezvoltă în lanţ pornind de la o verigă princeps şi realizând un sector delirant al vieţii psihice

- pe când ideile de interpretare se dezvoltă în reţea

c. Ideile de persecuţie

- Michaux le include aici, căci nu pot fi niciodată detaşate de anxietate

d. Ideile de influenţă

- ca şi cele de relaţie = variante ale delirului de interpretare; convingerea că se află sub imperiul unor forţe xenopatice, străine personalităţii insului

e. Ideile metafizice

- convingerea că elucidează originea vieţii, lumea, sufletul, reîncarnarea, metempsihoza

Tulburările calitative (de conținut).Alte tipuri de delir – apariția, mecanismul, cauzele

Delirul rezidual •monosimptom rămas după ce au trecut toate celelalte aspecte psihotice•pacientul acceptă că a fost bolnav, deşi mai susţine o parte din ideile delirante•durează câteva zile

Delirul de imaginaţie - •după o simplă fabulaţie

Delirul de interpretare •după o greşeală de judecată a unor fenomene reale

3 tipuri •există 3 tipuri principale de sindroame delirante: •paranoide: delir nesistematizat + halucinaţii;•parafrenice: delir sistematizat + halucinaţii;•paranoiace: delir sistematizat fără halucinaţii;

Tulburările calitative (de conținut).Alte tipuri de delir – apariția, mecanismul, cauzele

• percepţia delirantă: când ideea delirantă este precedată sau în relaţie cu o iluzie sau o halucinaţie

• intuiţia delirantă: ideea delirantă apare după o reprezentare mentală spontană, diferă de intuiţia normală

Apariţia ideilor delirante

• factori toxici, infecţioşi, traumatisme psihice sau fizice

Cauze

• implică mecanisme corticale şi subcorticalePatologia delirantă

• există zone de excitaţie inertă înconjurate de zone de inhibiţie în stare ultraparadoxală ce se instalează prin inducţia negativă provocată de focarul de excitaţie => se inversează sensul relaţiei inhibitorii

Pavlov

• la oligofreni – 3 grade: idioţie, imbecilitate, debilitate

Nedezvoltarea gândirii

• în demenţă – regresie globală sau lacunară a personalităţii, se pierd gândirea, cunoştinţele profesionale etc

Regresia gândirii

Cercetarea gândirii

Depinde de vârstă, instruire, profesie.

Presupune: ◦ a compara obiecte, noţiuni, ◦ asemănări, deosebiri ◦ prin analiză, sinteză; ◦ evidenţierea esenţialului şi particularului;

Generalizarea, compararea <=> sortarea imaginilor;

Abstractizarea, concretizarea: ◦ să înţeleagă definiţii, noţiuni matematice, ◦ exemplificări, ◦ să înţeleagă proverbe, zicale, texte, probleme, ◦ să emită judecăţi, raţionamente.