25SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008PRO

PRO

PRO

PRO

PRO

eseu

FUNCÞIILE COMUNICÃRIIªI ZICEREA POPULARÃ

TTTTTeodora Zaharia-Bentzeodora Zaharia-Bentzeodora Zaharia-Bentzeodora Zaharia-Bentzeodora Zaharia-Bentz

Fiecare dintre categoriile folclorice cheamã la viaþãun anumit sistem de expresie ºi o anumitã parte alimbajului colectiv în raport cu performerul (responsabilde structura, stilul, gesturile ºi recuzita utilizate în timpulzicerii), receptorul (implicat ºi el prin comentarii orale,gesturi, recuzitã), cadrul (ocazia), mediul. Faptul cã doinase cântã pe un ton monoton, iar strigãtura se chiuie faceca versurile lor sã poarte destinaþii formale: prima impuneo sintaxã poeticã ºi o metaforã deschisã cãtre o lumeîntreagã, pe când cea de-a doua se fundeazã pe antitezãºi ironie. Altfel se petrec lucrurile cu balada declamatãde cântãreþul profesionist, însoþitã de modulaþiile melodiceale unui instrument, ca ºi colinda cântatã în grup, orihora jucatã º.a.m.d. Împrejurãrile, de oricare naturã ar fi,hotãrãsc structura formalã, impun un corpus procedural,organizeazã ºi statueazã opera popularã ca literaturã cuvalori estetice tipice, caracterul practic fiind trecut cu multîn penumbrã.

Literatura textului folcloric presupune transformareasemnficatului carte în semnificat. În aceastã situaþieautorul este pasiv sau absent, fiind reprezentat doar deprodusul muncii sale, care devine obiect al literaturii,

înþeles ca asumare a conþinutului unui text, demonstreazãcultura sa livrescã ºi capacitatea decodãrii. Deþinereacodului este esenþialã în realizarea lecturii, vãzutã încalitatea ei de comunicare. ªi nu în ultimul rând, operaliterarã nu existã în sine, în afara unui context a cãruicunoaºtere este necesarã pentru înþelegerea textuluiînsuºi: un text nu poate fi receptat dacã este rupt de«fundalul» lui extratextual.1 Însã puterea cuvântuluitradiþional rostit nu poate fi perceputã decât prin alt tip delecturã, cea interpretativã la nivelul textului – mesaj. N.Constantinescu 2 în lucrarea Lectura textului folcloricexpliciteazã în termenii teoriei comunicaþiei relaþiaemiþãtor – receptor (mai exact executant – beneficiar,datã fiind funcþionalitatea declaratã a faptelor de culturãpopularã) prin referire la patru categorii ale folclorului literar:pentru caloian, emiþãtorul este grupul de copii, iarreceptorul colectivitatea; pentru descântec: emiþãtoruleste insul specializat, iar receptorul – eventualul pacient;pentru colind – emiþãtorul este reprezentat de cãtre ceatade colindãtori, iar receptorul se dovedeºte a fi fata (fetele)de mãritat; în cazul cântecului liric existã de asemeneaun executant ºi un beneficiar. Numai cã formulele de

hârtii pierdute. Mai ales dosare DUI. Nu-i numai o piaþã(pentru pupat), ci douã, ca-n episodul Anului Nou politic.„Verzii” noºtri voteazã pentru folosirea ceanurii în mineritulde aur.

Caragiale îºi imagina domesticirea/ prãsirea/ educareade licurici pentru iluminarea oraºelor. Nouã ni serecomandã pe ºosele prãºirea de struþi, buni în loc de.Doar importãm mãlai din pustã ºi pãtrunjel din Israel.Tabacherea norocoasã a Ipistatului se trage la loterie demulte ori pe ceas, ca sã cîºtige mereu Ipistatul. La um-bra polimerilor în floare, era o Elenã-mult-iubitã; acuma-smai multe. Avem din belºug Mitici, dar ºi Hopa-Mitici, iarcetãþeni turmentaþi – gârlã. Cine s-ar fi aºteptat ca DoinaCornea sã ne sfãtuiascã sã-l votãm pe Ion Iliescu?

„Sînt un om care iubesc adevãrul ºi fiindcã-l iubescºtiu unde sã-l caut”, scria nenea Iancu Caragiale. ªi Gomaºtie tot, exact aºa cum scrie pe manºeta ziarului „Ziua”de Iaºi: „Noi ºtim tot ce miºcã”.

De ce-am mai ficþiona când trãim în Epoca Fabulo?Fabulopoliticieni, fie ei iliescani, emiliani, bãsescani netrag fabuloþepe. Traversãm fabulodezastre ºifabulocalamitãþi. De ce-am mai ficþiona, când realitatease aratã peste posibilitãþile ficþiunii: ca temã, ca intrigã,ca personaje ºi conflicte dintre ele? Culmea e cã

memorialiºtii îºi propun sã inventeze, iar ficþionarii invers,sã copieze viaþa-le, ca-ntr-o oglindã, de multe ori spartã.

„Am integrat în jurnal texte impure, strãine: eseuri,articole, „invenþii” tehnice (…), prin asta am fãcut (dinjurnal-ul meu – precizez) genul total, romanul integral”.

Ficþie/ document/ eseu/ istorie/ aforisme/ notaþiicotidiene plus publicisticã, toate intrã în formula unui„jurnal-roman total”, pentru care Virgil Podoabã foloseatermenul ego-literaturã. În felul acesta, normele unui gen,convenþiile jurnalului stricto sensu, începînd cu datapublicãrii, antum, nu postum, sînt aruncate-n aer. Gomanaveteazã între biografem ºi documentul verificat lasânge, iar confesiunea sa de martor – pieziº ºi pieptiº –nu eludeazã nimic. Fãrã teamã de castranta corectitudinepoliticã, Goma nu-i indulgent (eºti indulgent, ai parte deindulgenþã/e) cu nimeni, mai ales cu aceia care-ºi folosescrãu-deliberat-memoria. Pentru cã, spune Oscar Wilde:„Memoria este jurnalul pe care toþi îl ducem peste tot cunoi”.

Michnik a scris Istoria onoarei în Polonia. Zice MirceaMihãieº cã o carte despre onoarea românilor „n-ar depãºicâteva paragrafe”. Nu-l cred: biografia exemplarã a luiPaul Goma ar fi singurã materia pentru un volum. Unuldintre reperele fiinþei noastre morale e Goma, iar Goma emereu Goma.

26 SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008PRO

PRO

PRO

PRO

PRO

adresare evidenþiazã încã de la început specificitatea celordoi poli ai comunicãrii: pentru caloian – Emiþãtor uman –Receptor mitic ori mai degrabã ceremonial, ritual; pentrudescântec – Emiþãtor uman (descântãtoarea) – Recep-tor mitic («ielele», «dânsele»), formula trimiþând cãtrespaþiul mitologic; pentru colind – Emiþãtor uman («fatadalbã») – Receptor uman («mirelu tinerel»), dar spaþiulceremonial este implicat în epitetele cu conotaþia«puritate», atribuite celor doi: «dalba» ºi «tinerel»; pentrucântecul liric – Emiþãtor uman (executanta, interpretapiesei ºi Receptor uman («bãdiþa») gratulat cu epitetulmetaforã «floare dulce» care impune întregii piese registrulmetaforic. 3

Analiza lui N. Constantinescu, care are în vedere doarpatru specii folclorice (e drept, explicit prezentate) aconstituit punctul de plecare al acestui demers aplicativîntreprins din perspectivã semioticã. Sa începem prinanaliza descântecelor, specie nãscutã în condiþii istorice– sociale tipice unor perioade când omul se afla pe celedintâi trepte ale evoluþiei sale, ce pãstreazã ºi astãzi cevadin caracteristicile poeziei primare. Erau spuse altãdatã,la capãtul celui suferind, emiþãtorul fiind descântãtoarea,un fel de baba – vrãjitoare, iar contextul specific, oatmosferã de tainã ºi mister. Cuvântul era orânduit subforma unei cuvântãri continue, însoþit de mimicã ºi gest.În expunerea textului descântãtoarea accentua maiputernic pe unele cuvinte lungindu-le; pe altele le ºopteaîn tainã, îndulcindu-le. Aceastã manierã de rostireimpunea un anumit tempo. Zicerea invocativãinvocativãinvocativãinvocativãinvocativã ºiimperativãimperativãimperativãimperativãimperativã aduce dupã sine o anumitã structurã a frazei,creeazã o aºa-numitã oratio – perpetua, interpunctatã dinloc în loc de pauze. Prima secvenþã a discursuluidebuteazã cu vocativul: apa limpede, apa lin stãtãtoare4

sau Tu argintule, fiorosule, ruginitule, coclitule5 etcinvocându-se apoi boala: bubã albã, bubã neagrã6 deprovenienþã misterioasã: porceascã, vãceascã, oiascã,dar ºi cãiascã. Descântecul se transformatã apoi într-oalegorie, evocându-se circumstanþele de loc, timp ºi mod(din toate oasele, / prin toate vinele, / din toate încuieturile),fiind implorate elementele naturii ce ar putea constituiauxilii ale descântãtoarei: de exemplu apa – sã mi-l speliºi sã-l limpezeºti7. Ultima secvenþã o constituie o formulãfinalã: sã rãmânã curat ºi luminat ca…8 (urmeazã ocomparaþie). Aºadar zicerea are valenþe auxiliareinvocativeinvocativeinvocativeinvocativeinvocative, imperativeimperativeimperativeimperativeimperative, sau, mai rar, fabulativefabulativefabulativefabulativefabulative.

Colindele sunt poezii aluzive ce sugereazã sentimentede admiraþie ºi dragoste pentru fiinþa cãreia i seadreseazã. În unele poeme se remarcã rostireamonologicã a unui performer sau a unei grupe întregi decolindãtori. În altele, respectivii colportori, aºezaþi faþã înfaþã, expun faptele într-o manierã dialogicã, de obiceiconvenþionalã: Ori în puºti sã ne împuºcãm, / ori în sãbiisã ne tãiem / ori în luptã ne luptãm? / Grãi june cãtre leu/ - Ba-n luptã sã ne luptãm9. Ceata de feciori, în calitatede emiþãtor este investitã de comunitatea tradiþionalã cumultiple roluri: de a organiza ºi iniþia tinerii în conformitatecu codul comportamental nescris, de a integra feciorii ºifetele în viaþa comunitãþii, de a conecta la sacrucolectivitatea prin virtuþile apotropaice ºi propiþiatoare pecare le deþine datoritã potenþialului magic de vitalitate.

Asigurarea canalului de difuzare, observa Rodica Zane,se face învirtutea raportului ierarhic pe care îl are ceatacu restul satului ºi este marcatã printr-un adevãrat sistemde semnalizare menit sã anunþe libera trecere acolindãtorilor: poarta deschisã, lumina aprinsã10 CuvântulCuvântulCuvântulCuvântulCuvântulsimbolsimbolsimbolsimbolsimbol impune un anumit limbaj comportamental menitsã asigure eficienþa maximã a obiceiului: purificareaspaþiului, spãlarea purificatoare, îmbrãcarea ceremonialã,luminarea caselor, pregãtirea darurilor, ospãþul final:Sculaþi, sculaþi, boieri mari!/ Florile dalbe / De vã sculaþislugile / Florile dalbe / S-aprindã fãcliile / Sã mãture curþile/ Sã descuie porþile11.

Poezia obiceiurilor calendaristice are la bazã rituri ºipractici adânc înrãdãcinate în memoria colectivitãþii, însãideile abstracte au fost transferate, în timp, în zone con-crete, construindu-se scenarii dramatice. Emiþãtorul –executant se dovedeºte diferit de la caz la caz (grupulde copii în cazul Caloianului, plugarul sau secerãtorii /secerãtoarele pentru celelalte rituri amintite). Beneficiarul– receptor este însã acelaºi: colectivitatea. Mesajul estemitic sau mai degrabã ceremonial, iar contextul situaþionalbine definit: la început sau sfârºit de an agrar, respectivîn prima joi dupã Paºti sau dupã Rusalii, de Sfânta Joiea scolienilor. E adevãrat cã prânzurile însoþite de joc ºicântec nu mai ilustreazã caracterul sacru din trecut, darzicerea îºi propune sã aibã funcþii apotropaice ºi depropiþiere, iar cuvântul - forþã magicãforþã magicãforþã magicãforþã magicãforþã magicã. Înscenarea arenevoie de acordul colectivitãþii ºi fiecare gest ritualictrebui decodat în sensul credinþei nestrãmutate în efectelebinefãcãtoare ale apei, soarelui sau pãmântului.

Poezia ceremonialurilor de trecere ilustreazãtransgresiunea dinspre lumea neagrã spre cea albã,schimbarea stãrii sociale (de fecior ori fatã), respectivpãrãsirea vieþii de aici pentru cea de apoi. Cu acesteprilejuri, colectivitãþile din lumea satelor participau activ,printr-o sumã de exponenþi ai lor. Aceºtia, în virtuteatradiþiilor, sãvârºeau o serie de acte ºi gesturi cu limbajascuns, simbolic, fãceau ca aceste obiceiuri sã devinãvii, active, sã constituie un decor al vieþii cotidiene, chiardacã se urmãrea iniþierea sub semnul sacralitãþii. În astfelde momente emiþãtorii – executanþii îºi asumau adevãrateroluri, devenind actori. Pentru ca jocul sã capete sensurile

eseu

27SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008PRO

PRO

PRO

PRO

PRO

indicate de tradiþie se costumau, îºi decorau þinuta cuanumite însemne, îºi confecþionau obiecte simbolice.Poezia ceremonialurilor de trecere este, prin excelenþã,alegoricã ºi simbolicã, cãci din multe din etapeleevenimenþiale sunt proiectate în zone fabuloase. Deexemplu mirele este un tânãr împãrat iar mireasa – ozânã, între ceata peþitorilor ºi rudele miresei se dau lupteca între douã oºti, zorile sunt concepute ca fiinþemitologice, iar bradul întruchipeazã pe cel decedat . . .Discursul are o funcþie metalingvisticã în mãsura în carefiecare ceremonial de trecere este descris prin explicaþiimultiple. Codul este simbolic pentru cã fabulaþia estealegoricã, iar performerul specializat(naº, vornicel,bocitoare, moaºe º.a.) se adreseazã, în funcþie decontextul situaþional, colectivitãþii, familiei, rudelor,nenãscutului sau defunctului. Cuvântul este înzestrat cuforþa magicãforþa magicãforþa magicãforþa magicãforþa magicã de a asigura prin urare împlinirea optimã adestinului natural al nou-nãscutului, însurãþeilor sau de aapãra copilul, tinerii cãsãtoriþi, pe cel decedat de tot ceeace poate fi ostil. Zicerea ceremonialã din Cântecul zorilorare însã ºi valenþe suplimentare: cuvântul - invocaþieinvocaþieinvocaþieinvocaþieinvocaþie,cuvântul - rugãminterugãminterugãminterugãminterugãminte : Zorilor, zorilor,/ Voi surorilor/ Voisã nu pripiþi/ Sã nu nãvãliþi12.

Performarea baladei impune atât melodia, cât ºicuvântul (textul), iar acestea þin de executant. Un oarecaremotiv, fie al Mioriþei sau al Meºterului Manole, fie alIlincuþei sau al Fratelui mort, sunã (ca melodie ºi structurãpoeticã) altfel în funcþie de arta unui cântãreþ – profesionist,cântãreþ – þãran sau interpret. Dar existã ºi un mare numãrde balade, cu deosebire haiduceºti, în care cântãreþul îºiîmparte rolul cu eroii. Aceºtia devin emiþãtor pentru cãºtiu tot atât de multe despre evenimente, uneori chiar lecunosc mai bine. Balada reprezintã un complex procesnarativ, pe parcursul cãruia este þesutã o intrigã ceculmineazã cu un conflict, încheiat cu un deznodãmânt.Din întreaga fabulaþie se profileazã eroii cu un întregsistem de relaþii. Lãutarul imprimã de la început o naturãafectiv – discursivã expunerii sale prin formule deintroducere: În sus pe Argeº / prin ãl cãrpeniº / prin ãlaluniº / plimbã-mi-se plimba…13 ºi expunerea enunþuluitematic: domnul Negru Vodã…14 Temele au patimãistoricã, unele aducând în prim plan un material legendar,mitologic, care la prima vedre pare perimat pentru recep-tor. Subiectul place însã prin umanitatea de care estestrãbãtut ºi prin mijloacele artistice stãpânite de fabulosºi senzaþional. În eposul eroic evenimentele seacumuleazã mai ales prin aportul textual al verbului. Deaceea funcþia discursului este mai ales referenþialã, iarcuvântul rostit îºi gãseºte forþa de a dinamizadinamizadinamizadinamizadinamiza ºiportretizaportretizaportretizaportretizaportretiza. Colportorii urmãresc sã cointereseze publiculºi prin o caracteriologie cât mai diversã, adecvatã apersonajelor, subliniindu-se prin intermediul cliºeeloritinerante trãsãturi morale ºi fizice.

Doina, ca expresie a unei voci interioare, devine uncomentariu liric fãcut de emiþãtori denumiþi generic badeasau mândra. Aceºtia îºi cântã iubirea, suferinþa sauaspiraþiile în doine de dragoste, de dor ºi jale, doinehaiduceºti, de cãtãnie, uneori mustrând ºi blestemând.Frãmântãrile sufletului sunt comunicate prin forma unuidialog convenþional între eroii lirici ºi flori, pãsãri, ape,

muntele ºi cerul, luna, stelele, o întreagã lume exterioarã.ªi totuºi în spatele trãirilor general – umane autorii –colportori strecoarã lumea lor de gânduri ºi sentimente,imprimând textului funcþie emotivãfuncþie emotivãfuncþie emotivãfuncþie emotivãfuncþie emotivã, iar cuvântului rostit– forþa afectivãforþa afectivãforþa afectivãforþa afectivãforþa afectivã. De obicei prima frazã poeticã esteexclamativã ºi debuteazã cu un vocativ: Bade, de-a tadulceaþã, / m-aº fac floare-n fâneaþã15, imperativã:Ajungã-te, bade, ajungã…/ Ajungã-te-un dor ºi-un drag…16

sau enunþiativã: Eu trãiesc cu mândra trai, Cum trãiescîngeri-n rai…17. Urmeazã expunerea trãirilor, uneoripresãratã cu tablouri epicizante construite prin tehnicaparalelismului. Metoda zicerii rãmâne aceeaºi, a uneigramatici afective.

Cimilitura este categoria folcloricã încorporatã subforma unui discurs metaforic extrem de subtil ºi com-plex. Fundatã pe o metodã caracteristicã, pe întrebãriadresate de performerul-emiþãtor ºi rãspunsuri date decãtre receptor, aceasta aduce ºi impune în chip naturalun mod de expunere enigmatic, ascuns. Ca sã aibã unrost în mijlocul cercului de ascultãtori, întrebarea trebuiesã încuie pe cei antrenaþi în joc, iar pentru aceasta serecurge la un cod secret, învãluit în haina conotativã.Cuvântul zicerii trebuie aºadar sã deþinã o mare putereputereputereputereputeremetaforicãmetaforicãmetaforicãmetaforicãmetaforicã, determinând un rãspuns limpede ºi precisRufã – rufoasã / ªade cu boieri la masã (Varza)18. Înepoca modernã cimilitura s-a dezvoltat ca specie ludicã,un joc de societate foarte plãcut ºi antrenant care sedesfãºoarã în diferite contexte situaþionale: ºezãtoarea(la dezghiocat porumb, tors de lânã etc) sau în lumeacopiilor. Astfel atributul secundar zicerii, forþa ludicãforþa ludicãforþa ludicãforþa ludicãforþa ludicã,ajunge în prim plan. Oricum, în nici o altã categoriefolcloricã nu se poate observa mai bine ca în cimiliturãstrânsa corelaþie între funcþie ºi sistemul metaforic chematla viaþã; din care decurge ºi interdependenþa dintre planulexpresiei ºi planul conþinutului.

Dacã performerul – emiþãtor al doinei vorbea în numeleunei fete sau al unui fecior singuratic, în cazul cânteculuide lume el trebuie sã fie un profesionist (de obicei lãutar)care sã expunã publicului, la cerere, o poezie – cliºeu petema plecãrii în armata, despãrþirii fetei de sat, singurãtãþiietc. Cântecele de lume erau cerute de un anumit public,de obicei cheflii sau ascultãtorii dornici sã audã nimicurisentimentale, ºi, prin urmare, mesajul este expresiamediului. Imaginile poetice oglindesc o actualitate mereufluctuantã, în strâns raport cu viaþa cotidianã, expunerease face la modul realist, zicerea este colocvialã (uneoritrivialã) sugerând o falsã sensibilitate, iar cuvântul nu-ºipropune decât sã evoceevoceevoceevoceevoce ºi sã actualizezeactualizezeactualizezeactualizezeactualizeze. Dupã for-mula introductivã de rigoare: foicicã foaie fragã, verde,verde ºi iar verde (am luat la întâmplare douã exemple)urmeazã un enunþ liric (Jelui-m-aº ºi n-am cui . . .19)argumentat apoi episodic: De oftat ce-am tot oftat tare /furca pieptului mã doare / Sufleþelu mi s-aprinde / foculinima-mi cuprinde[…] De oftat ce-am oftat eu / s-a mâniatDumnezeu: nu mai plouã, nu mai ninge . . .20

Cugetãrile populare cunoscute sub numele de proverbesau ziceri ºi zicale, vorbe adânci sau cuvinte din bãtrâniau un aspect concis ºi sintetizeazã, în forme particulare,observaþii ºi reflexii ale unor emiþãtori avizaþi, spirite alesedin popor. În general mesajul proverbelor comunicã

eseu

28 SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008SAECULUM 7/2008PRO

PRO

PRO

PRO

PRO

asociativ o viziune asupra faunei, florei, cosmosului,aduce mãrturii despre viaþa sufleteascã, moralã, prietenie,viclenie, prudenþã etc, aºadar conþinutul proverbelor ºi alzicalelor îl formeazã însãºi viaþa de toate zilele acolectivitãþilor, oglinditã în forme artistice caracteristice.Cuvântul rostit are o mare putere gnomicã sauputere gnomicã sauputere gnomicã sauputere gnomicã sauputere gnomicã sausentenþioasãsentenþioasãsentenþioasãsentenþioasãsentenþioasã, obligând receptorul sã decodifice limbajulconativ ºi sã-ºi asume (în cazul dictoanelor) mesajul di-dactic – moralizator. Performerul interpreteazãevenimentele, provocãrile externe, imaginea lumii ºiformuleazã niºte concluzii cu caracter reflexiv, raportatela om ºi la poziþia lui în societate. Zicerea proverbialã arecaracter semnificativ, exprimarea fiind raportatã la douãplanuri: unul real ºi altul alegoric. Un proverb ca Buturugamicã rãstoarnã carul mare nu comunicã direct ºi specialnimic despre buturuga ºi nici despre car. Va fi fost odatão excepþie care a izbit spiritul ºi a devenit regulã în lumeamoralã. Sau proverbul Apa trece, pietrele rãmân este oexpresie paremiologicã fundatã, ca atâtea altele, peanalogii in absentia. Limbajul semnalat are deci funcþiade a pune receptorul în contact cu o altã sferã desemnificaþii.

Strigãtura este un text liric ce nu poate fi conceput înabsenþa receptorului concret, fiind performatã în contextulpetrecerilor sau, mai cu seamã, al jocului. Fiind spontanã,spumoasã, plinã de duh, asemenea poeziei evidenþiazãspiritul satiric , umoristic al emiþãtorului ºi se construieºteprin intermediul cuvântului rostit ironic ºi aluzivcuvântului rostit ironic ºi aluzivcuvântului rostit ironic ºi aluzivcuvântului rostit ironic ºi aluzivcuvântului rostit ironic ºi aluziv.Adresate direct, versurile vizeazã o persoanã aflatã defaþã, la horã de cele mai multe ori, ºi sunt îmbrãcate într-o hainã metaforicã, ornatã, încãrcatã de figuri retorice:Asta-i mândra cea voinicã, / doarme lângã mãmãligã /Mãmãliga fierbe-n oalã / ea cu somnul se omoarã!21

În sfârºit, se ºtie cã în culturile primitive basmul saulegenda implicau funcþii magice, fapt atestat îndeosebide teoriile ritualiste privind originea lor. Cu timpulimplicaþiile magice au fost substituite de funcþiipsihologice, aºa cum reiese din ciclul de povestiri 1001de nopþi. Prin puterea exemplului, aceste categoriifolclorice au capacitatea de a influenþa în mod hotãrâtoratitudinile oamenilor. Cuvântul are aºadar, pe lângã forþanarativã, putere moralizatoareputere moralizatoareputere moralizatoareputere moralizatoareputere moralizatoare, impunând receptoriloro scarã de valori: a binelui, adevãrului, dreptãþii º.a.Povestitorul – emiþãtor trebuie sã cunoascã nu numairepertoriul de teme , motive etc. necesare discursuluinarativ, ci, prin talentul interpretativ ºi putere creatoare,este necesar sã dea receptorului – ascultãtorilorsentimentul implicãrii. Metodele ºi procedeele apropieriisunt cunoscute ºi discutate: dativul etic, comunicareadirectã, oralitate, detalii de tip scenografic ºi chiar oviziune dramaturgicã.

Aºadar aceastã trecere în revistã a speciilor ºi-apropus sã fie doar un studiu succint asupra tipologiei ziceriiîn folclor din perspectivã semioticã, dar în acelaºi timppragmaticã , precizând în raport cu majoritateacategoriilor literaturii populare valenþele cuvântului rostit.Discuþia asupra puterii lui magice, simbolice, evocative,aluzive, ludice, sentenþioase º.a. rãmâne deschisã,demonstrându-se, încã o datã, cã ºi în folclor cuvântulpoate fi interpretat ca o funcþie – semn.

eseu

Note:1 I. M. Lotman – Lecþii de poeticã structurale, Ed. Univers,

Bucureºti, 1970, p.23.2 N. Constantinescu – Lectura textului folcloric, Editura

Minerva, Bucureºti, 1986, p. 90.3 Ibidem.4 Ibidem5 A. Gorovei – Descântecele românilor, Bucureºti, 1931,

p. 227 - 2286 Idem, p. 2327 Idem, p. 2448 Idem, p. 401.9 Sabin Drãgoi – 303 colinde cu text melodic, Craiova,

f.a., nr. 141.10 Rodica Zane – Codul poetic al colindelor, Editura

Universitãþii din Bucureºti, 2004, p. 15711 Tudor Pamfilie - Culegere de colinde, cântece de stea,

vicleime, sorcove ºi pluguºoare. Întocmite pentru folosultineretului ce ureazã la Crãciun ºi anul Nou, Bucureºti, f.a.

12 Flori ddalbe din poeyia popularã II, Bucureºti, Edturapentru literaturã, 1964, p.232.

13Al. I. Amzulescu Cântece bãtrâþneºti, Bucureºti, 1974,p. 460.

14 Ibidem.15 Horia Teculescu – Pe Mureº ºipe Târnave, flori

înnourate, Sighiºoara, 1928, apud. Gh. Vrabie, p. 25816 Idem, p.17 Idem, p..18 A. Gorovei – Cimiliturile românilor,Bucureºti, 1972, nr

67719 G. Dem. Teodorescu – Poesii populare române,

Bucureºti, 1885, p. 276.20 Ibidem.21 Flori alese din poezia popularã, Antologia poeziei lirice,

Bucureºti, 1960, p. 601