Freamat de codru

Poezia “Freamat de codru” dovedeste,inca o data mai mult,ca natura este pentru Eminescu o prietena sincera si nedespartita si martora statornica a iubirii lui,in oricare dintre momentele acesteia, de farmec ori de pace,de asteptare,de tristete sau dezolare.

Natura,pe care poetul o indrageste atat si de vraja careia va ramane toata viata strans legat,staruie in preajma poetului ca o prezenta intelegatoare si mangaietoare si acum,cand in sufletul lui zbuciumat,pamantul se infrunta cu cerul,iar dragostea de viata cu iubirea care l-a parasit,cu nostalgia sau regretul amar.

Freamat de codru nu se inscrie intre poeziile de renuntare sau de tragica evocare a iubirii stinse,din aceasta perioada,ca,de pilda Sonetele.

Asadar,Eminescu da glas in acest poem unor armonii poetice noi,de mari adancimi,determinate de iubirea lui ramasa in trecut si de participarea naturii la amintirea dureroasa a chipului drag al iubitei.